Skip to content

Mici paradoxuri ale gândirii feminine

2009 January 19 at 3:20 pm

by Simona Tache

O să mă adresez doar cititorilor de sex M şi o să-nţelegeţi imediat de ce: Domnilor, voi vă daţi cu ruj? Nu vă daţi, nu-i aşa? Ei, bine, nici eu! În condiţiile în care nu vă daţi cu ruj, vă cumpăraţi aşa ceva? Hmm, nu vă cumpăraţi, bănuiam eu. Eu îmi cumpăr. Chiar câte două rujuri deodată, fiindcă nu mă pot hotărî niciodată asupra unei nuanţe. Ce se întâmplă cu ele după aia? Nimic. Zac prin casă o vreme, după care ajung în poşeta soră-mii sau a vreunei prietene. Bun. Şi-acuma vin şi vă-ntreb: de ce fac femeile chestii de-astea? De ce-şi cumpără lucruri de care ştiu sigur că nu au nevoie? Din acelaşi motiv pentru care cer, uneori, un pahar cu apă plin doar pe jumătate? Adică în ideea că jumătatea plină le va fi de ajutor dacă o să li se facă sete, iar jumătatea goală le va folosi dacă n-o să li se facă? Dacă asta e explicaţia, atunci oamenii de marketing din domeniul cosmeticelor să inventeze rapid “rujul la jumătate”, pentru femeile care poate vor să se rujeze, poate nu vor. Şi să-l vândă la preţ întreg, normal. De-abia aştept să-mi cumpăr patru jumătăţi!

Related posts:

113 Responses Post a comment
  1. nedormitul permalink
    January 19, 2009 15:34:22

    sexul meu e m, nu M… :cry:

  2. nedormitul permalink
    January 19, 2009 15:42:20

    mneah

  3. January 19, 2009 15:43:33

    Poate ca Simona vrea sa zica sex mare?
    Ce inseamna mare, Simona? In centimetri, asa.

  4. nedormitul permalink
    January 19, 2009 15:47:26

    ar trebui să se dea ruj vrac. să vină în nişte baxuri din alea de carton, nasoale, să testezi cu deştul în alifia aia scîrboasă… :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek:
    scuze, gomez… vomez…
    nu îmi găseşte cineva piesa getting better interpretată de gomez? Mulţumesc. cu M mare!!

  5. vasile permalink
    January 19, 2009 15:47:38

    din seria cu rujul, cea mai tare chestie pe care am auzit-o eu este legata de hainele cumparate in ideea ca persoana de sex F va slabi. chestie care nu se intampla, dar “sa vezi ce bluzita frumoasa mi-am cumparat” :)

    PS: cu o mica intarziere si “La multi ani!” ca nu ne-am vazut anul asta.

  6. nedormitul permalink
    January 19, 2009 15:51:14

    serus vasileeeee
    întrebarea mea este: pe simona chiar o frămîntă chestiile astea, sau vrea să îmi facă mie scîrbă, ştiind că mi-am exprimat, nu de mult, dezgustul faţă de mizeria aia greţoasă din unsoare colectată de pe intestine de maidanezi, numită ruj.
    :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek:

  7. nedormitul permalink
    January 19, 2009 15:52:05

    de scîrbă am uitat să pun semnu întrebării
    :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek:

  8. nedormitul permalink
    January 19, 2009 15:52:28

    iar am uitat :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek:
    ????

  9. matrixbrain permalink
    January 19, 2009 15:57:12

    @noi, fetele:
    Numai mie pare ca mi se-ntampla … Sa fie presimt de monitie, nu stiu, dar oricum as da-o, tot acolo-ajung. Nici n-apuc sa ma gandesc la ceva periculos, ca imediat imi vine solutia de antidot de aparare, pana sa-mi propun s-o caut … Chiar azi am hotarat sa-mi dau arama pe fata si sa ma las de machiaje, cand primesc (normal ca pe …. mail; era sa zic pe blog :mrgreen: ) recomandarile unui prieten (acelasi cu … :arrow: ) privind, eeexact, rujurile.
    Despart in doua silabe postarea sa aveti timp sa puneti mana pe pixuri.

  10. vasile permalink
    January 19, 2009 15:58:07

    poate ca tocmai fiindca ti-ai exprimat dezgustul fata de ruj i-ai adus aminte Simonei de acest subiect. dar cel mai in masura sa-ti raspunda daca are ceva cu tine este chiar ea :)

  11. matrixbrain permalink
    January 19, 2009 15:59:35

    @voi, fetele:
    “”"”"”"”"”"E rezumatul unui articol scris de dr. Nahid Neman, sectia senologie oncologica, Spitalul Mount Sinai din Toronto. Despre: RUJ
    De curind, firma producatoare de ruj ‘ RED EARTH’ a redus pretul de la 67$ la 9.90$.. Rujurile contineau plumb.

    Plumbul e o substanta cancerigena. Marcile de ruj care contin plumb,
    sint:
    - YVES SAINT LAURENT
    - CHRISTIAN DIOR
    - LANCOME
    - CLINIQUE
    - ESTEE LAUDER
    - SHISEIDO
    - CHANEL (lip conditioner)
    - MARKET AMERICA-MOTNES LIPSTICK

    Cu cit e mai mare procentul de plumb, cu atit riscul de cancer creste.
    Cel mai ridicat continut de plumb s-a gasit in rujul Yves Saint-
    Laurent.

    Atentie la rujurile care dureaza mult pe buze. Rezistenta lor este data
    de o cantitate considerabila de plumb.

    Iata un test pe care il puteti face singure:
    1. Aplicati ruj pe mina.
    2. Frecati poziunea acoperita de ruj cu un inel de aur.
    3. Daca rujul contine plumb, se innegreste la contactul cu aurul.

    Aceste informatii cu fost facute publice de Centrul Medical Militar
    Walter Reed.”"”"”"”"”"”"”"

  12. vasile permalink
    January 19, 2009 16:00:26

    si o rugaminte. iti inteleg dezgustul dar sa nu umplem tot blog-ul cu voma :D ok?!

  13. nedormitul permalink
    January 19, 2009 16:00:46

    io cred că s-a săturat de mine şi de guţă. de el a scăpat cu postarea cu elena udrea, deci, sînt convins, guţă freacă mangalu’ la coana ministresa pe blog, iar de mine cu asta cu ruju.
    în c0mpletare: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek:

  14. nedormitul permalink
    January 19, 2009 16:02:37

    vasile
    încă n-am intrat pe postările mai vechi, dar nu mai am mult
    :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek:

  15. vasile permalink
    January 19, 2009 16:03:15

    sa inteleg ca e un mic razboi de gherila pe aici? :D

  16. January 19, 2009 16:03:20

    tu iti cumperi lama de ras? Nu! Ar trebui? Probabil. :twisted:

  17. nedormitul permalink
    January 19, 2009 16:04:29

    voma flala momentul oportun
    :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek:

  18. nedormitul permalink
    January 19, 2009 16:05:10

    şi nu mai sta cu gura aia aşa, că ţi se vede ruju pe dinţi
    :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek:

  19. nedormitul permalink
    January 19, 2009 16:13:27

    avp-ule, nu te dai mata cu un pic de ruj pe gura padinii?

  20. calin permalink
    January 19, 2009 16:34:09

    Cum s-au inventat tigarile “paie”, in care intra numai jumatate din cantitatea de tutun care intra intr-o tigara normala dar pe care le platesti la fel, de ce nu s-ar inventa si “jumatile de ruj”?

    Ce sa zic, sunt convins ca femeile o sa contraatace: “de ce nu s-ar inventa si jumatatile de prezervativ”? :))

  21. dan ametitu' permalink
    January 19, 2009 16:40:05

    In postura de reprezentant al unei mari companii de cosmetice, vreau sa va multumesc pe aceasta cale pentru fidelitatea dvs. In acelasi timp, imi exprim imensul regret ca nu sunteti dvs. personal utilizatoare a produselor noastre.
    P.S. Am sa transmit biroului de marketing ideea dvs. pentru rujul la juma’te.

  22. Simona Tache permalink*
    January 19, 2009 16:44:14

    @ dan ametitu’: multumesc frumos :razz:

  23. nedormitul permalink
    January 19, 2009 16:45:35

    dacă te prinde sorăta că înjumătăţeşti porţia ai puso

  24. Nicolae permalink
    January 19, 2009 16:46:21

    Mai baieti. Eu nu inteleg de ce a-ti tabarat cu totzii pe banalul tub de culoare, cand sefa inca din titlu, dorea sa ne introduca in meandrele, labirinturile periculoase ale gandirii feminine! Rujul este numai ca o prefata a unui roman, ca manivela la masina, ca pisica pentru Rex, ca ambalajul pentru contzinut…. continuati voi cu exercitiul. Sa stitzi ca tineretea voastra nu scuza o asemenea greseala… De-ai va mai suporta nevestele..

  25. Simona Tache permalink*
    January 19, 2009 16:48:38

    uite cine a inteles :lol:

  26. Nicolae permalink
    January 19, 2009 16:50:48

    Baaa! V-ati pierdut uzu ratziunii numai dintr-atat? Bine ca n-a comentat si Aurelian asa ca mai am o bruma de sperantza!

  27. Sfiosul permalink
    January 19, 2009 16:52:39

    Ai cumparat rujurile [desi nu le folosesti] cu gandul sa le alaturi izmenutzelor tanga rosii[ desi nu folosesti] intr-un pachet [ de-o aniversare, de-un sfant] pe care sa-l daruiesti acelui coleg [pe care eu doar il banuiesc] care in intimitate are asemenea impodobiri muieresti [ m de la M]. Si eu sunt sfios si te inteleg ;ai preferat sa uiti de cadoul pregatit. Nu-i nimic,intentia conteaza.

  28. Lizuca permalink
    January 19, 2009 16:55:13

    Rujul este prefata romanului ce va sa vina despre pantofi.Sa va spun cate perechi de incaltari cumparam noi,femeile?(si nu le purtam niciodata)avem cutii multe,nu mai este spatiu pentru ele si cu toate astea nu avem cu ce ne incalta.

  29. Nicolae permalink
    January 19, 2009 16:56:17

    Nu stiu si de-aia ‘ ntrb: in instructiunile de folosire, nu cumva scrie pe tub ” a nu se lasa la indemana copiilor”? Aici d.ra Simona aveti si domnia voastra o parte de vina…

  30. January 19, 2009 16:59:53

    alti oameni din departamente de marketing, tot cosmeticale, intrebati de mine, au zis ca se poate, si ca e simplu de facut.
    Numai ca o sa coste mai scump cu 20% un ruj d-asta la jumate.
    Te intreb daca ai cumpara in cazul acesta!? ca sa stie oamenii daca dau drumul la masinile noi de sectionat rujul.

  31. Simona Tache permalink*
    January 19, 2009 16:59:58

    @ lizuca: tu esti eu cumva?

  32. Carol permalink
    January 19, 2009 17:00:20

    Probabil ca unele femei se simt mai “feminine” in momentul in care-si cumpara accesorii exclusiv femeiesti :)
    Nu stiu ce-o fi in mintea barbatilor care-si cumpara burghie, clesti sau fierastraie, doar asa, sa se afle-n treaba :)

  33. nedormitul permalink
    January 19, 2009 17:00:40

    ruju e un fel de fermuar
    :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek: :eek:

  34. nedormitul permalink
    January 19, 2009 17:01:25

    caroooooooollll!!!!!! carol?

  35. Simona Tache permalink*
    January 19, 2009 17:01:58

    @ caroooooool: dac-ai sti ce dor ne-a fost de tine! dac-ai sti cat te-am strigat cu totii. bine te-ai intors! :razz:

  36. nedormitul permalink
    January 19, 2009 17:01:59

    eu nu mai cumpăr porn de mult. e pă net.

  37. nedormitul permalink
    January 19, 2009 17:02:39

    pe unde umblii mă băiatu-le? bleen?

  38. Simona Tache permalink*
    January 19, 2009 17:03:12

    maxine?

  39. nedormitul permalink
    January 19, 2009 17:03:40

    gata, simona, a revenit carol, pune şi tu ruju ăl bun pă masă, cinsteşte omu cu ceva, nu-l ţine în picioare

  40. aurelian permalink
    January 19, 2009 17:06:24

    CAROOOOL… uraaaa…. Simona… mai scrie ceva despre ruj… :shock:

  41. Simona Tache permalink*
    January 19, 2009 17:07:21

    incep s-o inteleg pe elena udrea. imi vine putin sa plang de bucurie ca s-a intors carol :smile:

  42. nedormitul permalink
    January 19, 2009 17:08:46

    simona, scrie ceva despre alifii din alea şi mai scîrboase decît ruju, făcute din grăsime de pe vasele sanguine de şobolan, chestii din astea, ca să poată răspunde carol

  43. nedormitul permalink
    January 19, 2009 17:09:51

    ia linişte bă, că îi pere lu carol inspiraţea. linişte nauziţi

  44. nedormitul permalink
    January 19, 2009 17:10:36

    carole, zi ceva, hai că nu mai zic nimic, îi fac păştia să tacă, gata am tăcut

  45. bubulina permalink
    January 19, 2009 17:12:50

    Eu am reusit sa scap de viciul cu rujurile, in schimb am realizat ca nu reusesc nici acum sa ma ajung cu hainele. Cumpar si cumpar si nu mai e loc in sifonier, insa cam una din trei dimineti disper ca nu am cu ce sa ma imbrac… :sad:
    Existe vreun curs de management al hainelor?

  46. January 19, 2009 17:14:34

    Femeile nu cheltuiesc bani lor, iar cand cheltuiesti banii barbatului e mai usor sa arunci cu ei pe toate prostiile.
    Femeile cumpara tot ce straluceste, de asta barbatii au inlocuit aurul cu sticla chiora si i-au spus Svarosky, e mai ieftina si are acelasi efect la snoabe.

  47. nedormitul permalink
    January 19, 2009 17:19:21

    uite-al dracului, curs de management îţi trebe. toate vreţi ase şi drept ase şi drept

  48. aurelian permalink
    January 19, 2009 17:26:05

    @ Simona: am gasit raspunsurile pe care le cautai intr-unul din posturile anterioare:

    Copiat dintr-un mail primit la redactie:

    REMEDII CASNICE

    1. Daca va inecati cu un cub de gheata, nu intrati in panica. Pur si simplu turnati apa clocotita pe gat si problema se va rezolva instantaneu.

    2. Sunteti neindemanatic si va taiati frecvent atunci cand tocati legume? Pur si simplu rugati pe altcineva sa tina legumele atunci cand le taiati.

    3. Scandalurile cu sotia referioare la scaunul ridicat de la toaleta pot fi evitate prin folosirea chiuvetei.

    4. Pentru hipertensivi: pentru reducerea tensiunii, va puteti taia si sangera pentru cateva minute. NU uitati sa folositi un timer.

    5. Daca aveti o tuse urata folositi doze mari de laxative. Astfel va va fi frica sa tusiti!

  49. January 19, 2009 17:29:29

    cabrol?

  50. bubulina permalink
    January 19, 2009 17:29:54

    @nedormitul
    Pff, se vede ca nu esti unul din aia care s-au spetit sa pastreze bila pe acoperis!

  51. cruela de vila permalink
    January 19, 2009 17:34:01

    @simona : de la departamentul de marketing eshti intrebata daca taietura pe din doo, sa fie pe lung sau pe lat?

  52. cruela de vila permalink
    January 19, 2009 17:35:57

    @simona : vreau sa shtiu daca :mrgreen: ai ruj negru , asortat la oja neagra!

  53. January 19, 2009 17:46:03

    INSTALACAO

    A instalacao do quadro, dos dispositivos de seguranca e dos acessorios deve se executada cuom a alimentacao desconexa.

    ALIMENTACAO

    O quadro deve ser alimentado por uma linha electrica de 230V-50Hz o 120V-60Hz consoante os modelos, protegida por um interruptor termico magnetico diferencial em conformidade com as normas da lei.

    PISCA-PISCA
    O quadro preve o uso de um pisca-pisca de 230V-40W o 120V-40W com inetmitenica interna.

    ESQUEMA DA INSTALACAO

    ATENCAO!
    Os ingressos normalmente fechados (STOP, FOTO, EDGE) quando nao utilizados devem se ponteados com o COMUM (-) COMANDOS.

    REGULACAO DA POTENCIA E DOS TEMPOS DE TRABALHO

    ATENCAO!
    Aconselha-se executar a programacao do tempo de trabalho com a funcao de abrandamento desabilitda (DIP 5 OFF)

    Semnatacao: Amalia Rodriguez & Cristiano Ronaldo

    Carolao?

  54. January 19, 2009 17:47:36

    Nedo?

  55. nedormitul permalink
    January 19, 2009 17:49:24

    complicao

  56. nedormitul permalink
    January 19, 2009 17:49:44

    semnao, nedao

  57. aurelian permalink
    January 19, 2009 17:51:29

    complicacao :shock:

  58. January 19, 2009 17:52:30

    complicacao dar domnu nichi nu vrea sa inteleaga

  59. Maxine permalink
    January 19, 2009 17:53:19

    carol, bine ai revenit. scuze am fot ocupata cu injuratu U*C-ului. ca s-o citez pe nanti nutzi, carol, a facut o arta din a fi carol. si mie imi dau lacrimile…

  60. January 19, 2009 17:53:42

    mi-a zis: traducao ori demisionao

  61. Maxine permalink
    January 19, 2009 17:53:48

    am fost. :oops: carol, nu pleca…

  62. aurelian permalink
    January 19, 2009 17:54:37

    spune-i ca curentacao

  63. Maxine permalink
    January 19, 2009 17:55:48

    nedo, turturel, de ce bagi tu pisica la 230 V?

  64. January 19, 2009 17:56:12

    fragmentul de mai sus in germana se traduce cam asa: Bedienungsanleitung

  65. nedormitul permalink
    January 19, 2009 17:58:32

    daţ voi ce făceao, uşi de garao, sau traducao?

  66. nedormitul permalink
    January 19, 2009 17:58:52

    să ştiu să mă profilao

  67. aurelian permalink
    January 19, 2009 17:59:02

    pai… bleen… ai auzit tu de “vin de frankfurt”?… bea doua sticle de vin de porto si o sa vezi de poftacao se vorbacao te apucacao

  68. aurelian permalink
    January 19, 2009 17:59:52

    deci nedormitul traducacao autorizacao

  69. Maxine permalink
    January 19, 2009 18:03:54

    deeeci, eu am decit un ruj pe care il cheama neutrogena. si apa de obicei o beau direct din sticla. mai pot fi paradoxala? mai pot? un pic, macar?

  70. aurelian permalink
    January 19, 2009 18:05:41

    Maxine: deja vorbim de altcevacao :razz:

  71. January 19, 2009 18:08:55

    S-au gandit deja baietii destepti la strategia asta. E deja in trendul crizei. Vezi salamul ala sasesc… cantitate mai mica la acelasi pret.

  72. nedormitul permalink
    January 19, 2009 18:16:49

    mă duc să beau o cacao

  73. January 19, 2009 18:21:48

    Ştiu că nedormitul traducacao autorizacao (apropocacao, avem o filicacao şi în cluj napocacao) dar le-am dat la traducacao înainte să ştiu asta. Traducacao nu e rea dar fetele care au traducacao nu prea le au cu tehnicacao şi noi trebuie să adaptao şi refacacao ce au traducacao ele. Paradoxuri feminine, ce să-i facao…

  74. January 19, 2009 18:22:55

    Paradoxuri ale traducerii feminine, pardonao

  75. January 19, 2009 18:25:29

    Şi de atâta traducacao am luat-o pe arătură şi acum mă defulez pe blogul lui Iahve. Paradoxuri ale defulării masculine…

    Make? (ca să fie echipa completă)

  76. Carol permalink
    January 19, 2009 18:28:38

    Cand eram copil, imi placea mult mirosul rujului. Nu stiu daca era un ruj ieftin sau ceva deosebit, insa si acum imi amintesc mirosul lui inconfundabil, cand mama ma lua de ciuf si ma pupa pe obraz. O senzatie si o amintire placuta, vie, chiar si dupa atâta amar de vreme….

  77. nedormitul permalink
    January 19, 2009 18:29:05

    şi euao am problemao cu purtugheş. două traducasao: una în conjeu de maternita, cealaltă babă scorţao prm-ao – traducasao proştu şi te jupoao.

  78. aurelian permalink
    January 19, 2009 18:30:44

    Makecao s-a racitacao… la pus simonacao la frigideracao

  79. nedormitul permalink
    January 19, 2009 18:31:47

    şi ştiu şi eu că aveţi filiao în clujao. şi blog şi tot.
    apropao: mi-a plăcut reclama toyotao. gieniao! gieniao!

  80. aurelian permalink
    January 19, 2009 18:33:43

    jucamacao un macao?

  81. aurelian permalink
    January 19, 2009 18:38:47

    toyotao este geniao eao

  82. January 19, 2009 18:43:40

    Blogao e cam mortao clinicao. Da’ revine bleenao în şforţătă. Carolătă? Tă-tă?

  83. aurelian permalink
    January 19, 2009 18:46:21

    ma ducao sa facao popcornacao la micorundecao

  84. nedormitul permalink
    January 19, 2009 18:49:01

    roagă-te la allaha să te inspire.

  85. January 19, 2009 18:49:30

    Era mai poetic “jucamao un macao” da na.
    Simona, rujul te ajuta atunci cand n-ai un pix la tine, te ajuta cand esti nervoasa sa scrii pe un perete : “jos partidu”, iti este alaturi cand vrei sa joci sotron brusc si n-ai creta sa-l desenezi, te ajuta sa pocesti afise electorale sau cand te duci la o nunta si te enerveaza mireasa e numai bun de dat pe rochia ei.
    Nu se stie cand iti trebe, in concluzie, ideea e ca e ceva rosu care scrie.

  86. January 19, 2009 19:29:14

    ce dreq va prostiti asa acilea, bey ? :) macar faceti-o cu ingeniu & boia iute de ardei, mey, ale spuley :)

  87. January 19, 2009 19:30:03

    Din cauza acaoului vostru mi-a iesit laptele Fulga cu vanilie pe nas :(

    Rujul este antecamera unui sarut cu gust de plumbao.

    There’s a littleao MVao in allao of usao. Carol?!!?!?!?

  88. aurelian permalink
    January 19, 2009 19:49:44

    am primit 7 mc de beton in plus… :shock: :mad:

  89. Sandman permalink
    January 19, 2009 20:02:31

    Semi publicitate

    Romania traieste, industria romaneasca auto sfideaza criza: Dacia Logan/Sandero merge la export, in 4-5 zile pe soselele Spaniei,Frantei si in savanele africane vor zburda 1100 de bolizi colibaseni.
    Ca de obicei, Romania este mai descurcareata ca altele…
    Oare cumparatorii sunt femei care au si-au luat un sandero sa fie in curte, in caz de ceva ???

  90. January 19, 2009 20:07:52

    Lucratorii de la Dacia n-au fost in concediu fortat o luna?
    Cum sfidao crizao atunci?

  91. January 19, 2009 20:13:37

    Lucrao la domiciliao. Tricotao Sandero. Sau construiao din ce au prin casao.

  92. Sandman permalink
    January 19, 2009 20:16:32

    Maravilhosa fabrica Dacia producao 1200 units/dia…fascinant, nu????
    Cand am auzit una ca asta, am crezut ca au schimbat pe angajati coreeni….

  93. cruela de vilă permalink
    January 19, 2009 20:20:53

    @sandman : e cumparate de femeile care au economist banii de ruj! :razz:

  94. cruela de vilă permalink
    January 19, 2009 20:21:53

    iaca shi o dedicatzie ( oarecum on topic/topicao?)

  95. Nicolae permalink
    January 19, 2009 20:27:31

    Aurelian: am inteles aluzia. cat vrei ? ca betoniera o gasesc io!

  96. aurelian permalink
    January 19, 2009 20:54:47

    ma nicolae… daca as fi d’ala ti-as trimite betonu’ cu tot cu betoniera… ca doar n-oi crede ca l-am turnat si dupa aia mi-am dat seama ca e prea mult… da nu sunt si am trimis betonierele inapoi la furnizoru batut de soarta

    oricum… sambata a fost sfantul anton… deci cred ca a fost un cadou

  97. January 19, 2009 21:19:25

    Sfantu’ Beton cand e?

  98. Nicolae permalink
    January 19, 2009 21:20:02

    Aurelian: Anton asta chiar la turnat?

  99. Nicolae permalink
    January 19, 2009 21:24:00

    Aurelian: asa, c-antre noi, ce parere ai de sulemenelile astea colorate? A! In loc de silicon nu poate fi folosit betonu’ ? Ar fi o chestie “beton”!

  100. aurelian permalink
    January 19, 2009 21:26:52

    nicolae: io am propus piatra de pavaj da mi-a sarit lumea in cap ca e scumpa desi gasesti o gramada la charles de gaulle

  101. Nicolae permalink
    January 19, 2009 21:28:38

    Aurelian: De ce te intreb? ca io stiu ca betonu’ are multe sortimente, care culmineaza cu B 52. N-ati inventat betonu’ elastic? am ceva interese in domeniul elasticitatii betonate!

  102. aurelian permalink
    January 19, 2009 21:30:09

    avem si beton din ala numai ca-ti trebuie si ceva fier ca altfel se duce dracu la suprasolicitari dinamice

  103. Nicolae permalink
    January 19, 2009 21:40:06

    Aurelian: Fier am in in sange! Suprasolicitari ar fi, cat despre dinamica,…. miscarea este. da, tu shmecher de Bucale ma invartijeshesti …., aaa, cred ca esti la munca. Te-ai prins si tu, ca de maine pun ashtia urechea si ochiu pe comunicatiile de orice fel!

  104. aurelian permalink
    January 19, 2009 21:44:50

    sa puna… nu mai sunt la munca… ma duc mai tarziu la santier

  105. aurelian permalink
    January 19, 2009 21:46:47

    :lol: stai linistit Nicolae… ca punem granit…sau daca vrei tu punem si quartz ca sa fie rezistent macar la presiune

  106. Nicolae permalink
    January 19, 2009 21:56:21

    De ce n-ai propus o bordura?Piatra de pavaj prin ’93 ‘ 94 bazaltica, aia mishto la aspect, se mai producea undeva langa Brad. Meseriashii, din tata in fiu, deh, secret de meserie, nu-si mai puteau indoi degetele decat cat sa poata tzine un ciocan ciudat in mana si eventual un fel de dalta si mai ciudata. Oricat am fi privit blocul de piatra, personal, n-am inteles cum gaseau liniile de slaba rezistenta, si din maxim doua lovituri ditai metru cub se despartzea in doua bucati a carei demarcatie era o suprafat a perfect plana!

  107. aurelian permalink
    January 19, 2009 22:02:47

    pai straturile de depunere si racire a magmei le vezi daca ai ochiul format…

  108. Nicolae permalink
    January 19, 2009 22:23:33

    Da, fra’miu da io am ramas masca: Sa faca tipii aia toate alea fara filtru de ulei?

  109. Nicolae permalink
    January 19, 2009 22:34:09

    Aurelian: Mi-a sarit in dioptrie doo chestii: cuartz si presiune! va rog io nu va mai jucati cu bugetu’ statului. sanatatea-i scumpa rau!

  110. Nicolae permalink
    January 19, 2009 22:37:43

    Aurelian: Sau daca faceti incercari pe cantitati mari, spune-mi si mie sa-i zic lu’ fiimiu sa-si ia papushica si sa se care la schi!

  111. Nicolae permalink
    January 19, 2009 23:15:42

    Ce ieste mihtou la casa asta este ca putand sa te esprimi liber potzi zice: plecand de la deplangerea neajunsurilor financiare privind sulemenelile, gingashul suflet feminin, iubitor, si iute datator de sange masculin la shantzul conjugal, am ajuns sa sper la o sperantza fara termen: mai este mult pana acolo doamnelor? Guta ce zici?

  112. aurelian permalink
    January 20, 2009 06:26:59

    Nicolae: ti l-ai pus pe Rex in pozaaaaa :lol: … cat despre quart si presiune…. daca pui quartz in beton ai un beton de mare rezistenta….

  113. Ela permalink
    November 12, 2010 21:12:58

    Nedormitule, uite-i piesa/versurile! si asa ti-ai castigat un fan (dc aveai nevoie de o blonda)

    http://www.youtube.com/watch?v=myHKBVSzVmU
    http://www.lyricsmania.com/getting_better_lyrics_gomez.html

Leave a Reply

Note: You may use basic HTML in your comments. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: