Jurnalul Elenei B. transcris de Simona T. – episodul 15
2009 January 26 at 9:36 pm
Dragă jurnalule,
Din cauza crizei s-a desfinţat sala mea cea mai preferată de sport la care mă duceam de două ori pe zii adică inclusiv duminica când mă duceam degeaba fincă o găseam mereu închisă şi mă enervam că mă sculasem devreme ca să mă duc şi era închis. O dată am sunato pe patroană şi am ţipat la ea că eu sunt Elena Băsescu şi vreau să deschidă şi duminica dar a zis că nu se poate şi ş-ia cerut scuze şi leam aceptat. Sunt ofticată rău. Nici dacă s-ar desfinţa malluri-le n-aş fi aşa ofticată. Pentru shopping poţi să te duci în străinătate dar pentru sală nu poţi să te duci deci populaţia feminină a României va avea de suferit atât fizic cât şi psihic din cauza acestei crize care îi va afecta frumuseţea şi inteligenţa. Ca tânăr politician şi manechin cred că ar trebui loate cât mai de urgenţă măsuri. O să vorbesc cu domnul preşedinte şi premier Boc şi o să-l rog să subvenţioneze de la guvern sălile de sport. Dacă nu rezolv cu domnul preşedinte Boc vorbesc cu tata să declare stare de necesitate. Mi se pare mai inportant sportul decât gazul. Dacă n-ai gaz mănânci mai puţin şi slăbeşti şi faci mişcare ca să te încălzeşti, dacă n-ai sport nu poţi să faci nimic. Am mai auzit şi de alte săli care sau închis, nu numai a mea. Doamne, sunt îngrozită şi îngrijorată de cea ce se întînplă. Oare e şi asta tot o manevră a ruşilor?
După ce că sunt deprimată din cauza săli de sport miam mai dat seama de încă o problemă. Am vorbit azi cu o prietenă mult despre Hrebe la telefon şi imediat după ce am închis şi am sunato încă o dată să-i mai zic ceva de Hrebe, miam dat seama că vorbesc prea mult despre el. Deci au avut dreptate mama şi sormea când miau zis chestia asta, dar eu atunci nu le-am crezut şi ma-m certat cu ele că nu era adevărat şi le-am pus la punct şi nu mi-au mai zis. O să vorbesc mai puţin despre Hrebe, mam hotărât. De fapt no să mai vorbesc deloc fincă nu mai e iubitul meu. Despre nici unul dintre foşti mei iubiţi no să mai vorbesc pentru că nu se merită. O să-i sun să le zic să-mi şteargă numărul de telefon ca să nu mă sune vreodată din greşeală fincă n-o să le răspund! Să sune pe alcineva din greşeală eu, sunt Elena Băsescu, fica preşedintelui. Mi-am adus aminte cine sunt şi mam mai înveselit un pic. Uraa!
Aseară n-am putut să adorm dragă jurnalule din cauză că nu aveam somn. De plictiseală, m-am apucat să te citesc dar aşa de mult mia plăcut că era să nu mă mai culc dar aveam un shooting a doua zi şi mam culcat. O să te citesc în continuare în seara asta, îmi plac aşa mult poveştile şi gândurile de-aici încât de-abia aştept să ajung la sfârşit să văd cum se termină. Noapte bună pupici!









tocmai am citit postul cu andreea marin care slabeste urcand etajele la vila! cedetzi ca ar putea s-o primeasca p-asta mica la un schimb de ecsxperentza\?ar putea fi ele doo pretene?o ambasadoare c’o politiciana?
la asta ma refer: http://simonatache.catavencu.ro/?p=337
tocmai ce ma incinsesem cu nicolae la o teorema mica si v-ati apucat voi cu mondenitaturile voastre sa ne deranjati
aurelian, eu am incercat sal ajut…sa nu ziceti ca cersesc atentie dejeaba…
mdah… ma duc la dus… eu nu mai merg cu metroul in viata mea…adica imediat dupa ce-mi scot masina din service
@aurele , ia uita-te tu la teveu oleaca sa vezi ca au facut prin bucuresti aia cu masini in comparatzie cu aia din metrou!asa ca : ce preferi : dush dupa metrou sau sa fierbi in suc propriu in mashina?
eo cand am aflat ca asta mica a lu’ tac’so are de fapt cu totul alta varsta decat eram lasati a crede, am incetat sa mai gasesc comic orice e legat de ea. nu mai zic nimic, ca-i dsoara, si nu se cade ca un bolovan/bou/betiv/incult/drogat -insa simpatic- sa fie si nepoliticos.
la solitude n’existe pas
creola: pai in masina mai ascult un disc cu creedence, mai un robbie williams, mai scriu un mail sau cumpar prostii in timp ce astept sa trec de piata victoriei… in metrou, in schimb, am stat agatat de o bara, am transpirat ca un cal si apoi in tramvai am ascultat un mix de acordeon spart, zdranganit de un conlocuitor, cu pian fin al melodiilor natashei st. pierre ce se caznea saraca sa acopere bruiajul in timp ce imi facea timpanele zob din cauza de volum dat la maxim in casti
Aurelian: revizie asa de lunga.. ?
@aurelee : nashpa man! elena n-are sala, tu n-ai masina!dar la tine se lasa cu transpiratzie! ia-o shi pa ea cu metroul! sau poate te ia ea cu mashina?
nicolae: nope… ma rog e tot un fel de revizie…citez din constatare asigurari: far stanga- inlocuire; aripa stanga fata- inlocuire; usa stanga fata- inlocuire; usa stanga spate- inlocuire; bara spate- vopsit; parbriz- inlocuire; fransiza 100 Euro+ RSA
@aurele, dar vaz a cand tzi-o tragi , tzi- o tragi conshtiincios! respect frate!
creola: nu o iau cu metroul ca nu stie ce e aia natasha st. pierre
@guta : daca elena nu mai are sala, n-o invitzi tu la o tura de canale?
Noapte buna. Muinei a’draq! Ca cine stie ce lema sau axioma imi mai patronu’ ca chiar o rup!
creola: un gica sofer de betoniera a aflat ca are oglinda retrovizoare pe dreapta si ca uneori ii foloseste dupa ce a parcat pe mine, ca sa zic asa
nicolae: noapte buna… numai sa nu confunzi lema cu manivela
Vezi frate ce faci daca toata noaptea torni beton?
@cruela: lui elena b. nu cred ca i-ar placea de andreea marin si nu pt ca andreea e moldoveanca sau sexsimboala ci pt ca ei nu are cine sa-i cante din (p)elvis seara si nici cine sa-i de-a ochii cu fard dimineata
Nicolae: era soarele de 2 sulite pe cer
@jim : dar cand o divortza banica de andreia sau invers, n-ar fi bine sa fie elena p-acolo? ca poate o ia pe ia? ca doar v-am zis : datzi cate putzin s-ajunga la toata lumea!
Mereu imi trageti clapa … mai Nicolae, da’ suna-ma frate, sa nu-mi vars rarunchii pe ultimul post, care tocma’ s-a expirat … unii la ozon, altii in cazon …
@cruela: ba da, cred ca o ia (pe cocoasa, elena, de la tat-su daca umbla cu vagabonzi ca banica)
@Crud’elle:
Cand s-o indura sefa sa ne puna feis in feis iti fac o invitatie la un suc … propriu, de la mama lui … te bagi? compostez io
matrice: cine te-a suparat soro?
esti o caraghioasa fara talente.
m-o zis un cantaret de festival de mamaia, ca lu’ Banica ii place sa-si bage vata-n varful patofilor.
lor -adica cuceritelor – le place de asemenea vata; insa in nari, daca se intampla cumva o polemica… ii f aspru Banica, nu stiu daca e loc de 2 dirijori in aceeasi orchestra; ori Base clar ca nu se poate abtine. deci fata cred ca nu ar incerca nimic la el… sau poate i-ar place presedinelui sa aiba iar muzician in familie. ca pare asa, iubitor de rock’n'rolla. :}
@duroxe, adica n-a miriit el base la hrebe shi o sa cante la banica?ma lashi?
@matrixo : putem sa ne luam soarta shi sucu in propriile miini!ia d-acilea dresa de mail : “mapp” pe “zappmobile.ro”; simona o stie!
nu comenta in gura mare cruela, ca Banica aude… si are pantofii cu cel putin 2 numere peste. de unde si teama intre femei, ‘sa nu-ti faca Banica numarul’!
@durox nu comentez in gura mare, ca verba volant!comentez in scris! ca scripta amanet!
@ durox: detaliaza, te rog, cu pantofii lui banica
@simona : shhhhhh! vrei s-auzi miine la radio zu cum e cu pantofii lu’ banica?
n-au aia timp sa citeasca toate comment-urile, ca au de furat din multe parti
Am un Morar care-si trimite buzzzz_duganu’ chiar cand se-ncinge tarata … @Crudevileaooo:
… ia zi mah, cat mai e o carteala d’aia zapp-ata, dar mobila, ca am niste zgangardaci pe sira … tre’sa fac Gara de Nord cand arde baba … sun-a sabotaj, zau
@duroxe : gata !descaltza-l pa banica! GUtza de-abia ashteapta sa prizeze!
@matrixella: am divortzat de zapp, telefonic vorbind, de multa vreme; la partaj am ramas cu casutza!
asa ca nu le am pa-stea cu cartelele!sorry!plus ca n-am inteles ce-are gara de nord cu cartela?
Offf tzopik, casa nu uitz
La meciul de handfreeball cucuveitu (Kuwait, ce sariti asa!) zice Morar (sau Buzdugan ala), parca mai conteaza cine zice(despre un jucator roman, aflat in atac, pe semicerc: Rateaza singur cu portarul … Ramane sa mai rateze cu portarul gol … Tzopescule, al_hileste-l
copii e miezu’ noptzii shi mi se transforma caleashaka in dovleac! asa ca plec la culcare!daca gasitzi vreu pantof, nu ma cautatzi! e-al lu’ banika!
deci sa detaliez… mai ales rugat fiind, ce sanse sa refuz am?
se facea ca era un festival de cantat la mamaia, in 2004. jur.
un mascul ce canta la chitara, nici prea intalat, nici prea subtire, printre alte povesti cu pesti, a destainuit cateva episoade de pe vremea cand concerta cu Banica. si-asa, a ajuns de la el, la pretenu’ meu din Contrast -ca de-aia tin eo minte anul, atunci a cantat Contrast la mare- si apoi la mine cum ca lu’ Banica ii place sa poarte pantofii cu 2 numere mai mari, si-n varf sa-si bage vata! fireste ca am urmarit pantofi lu’ rock’n'roller, si par cam lungi pe orizontala, fata de cat se intinte cantaretul pe verticala. [deci desi s-ar parea, lui nu ii se intinde asa tare pe cat lasa sa se inteleaga:} ]
acuma faptul ca vata din pantofi e folosita spre a tampona narile sangerande ale femeilor cucerite de Banica, e o barfa scarboasa . ce nu-i barfa, e ca lu’ Banica ii place sa le-o dea la spinare! ceea ce e si mai scarbos! :}:}
si-acuma eo ce sa fac, sa dau telefoane-n tara, sa aflu numele chitaristului, notele cantate, etc…? :}:}
@ durox: ‘neata. amuzant, acuma-mi amintesc ca am mai auzit asta
neatza
ati auzit ce este un pliznot?:)
Buna dimineatza! Asa devreme Simo?
‘neata. tre’ sa ajung undeva la ora 9,30, asa se explica
Neatza Nicolae, Simona…
Nicolae: ai rezolvat dilema?… ca am stat aseara sa caut raspuns
si am ajuns la concluzia ca nu mai stiu matematica
Aurelian: Noaptea asta nu prea a fost un sfetnic bun mai ales ca n-a avut pe cine sfetnici. Asa ca, o sa reduc la absurd teorema aia, Patronu inca n-a venit si daca are pretentii il reduc si pe el.
@cistian : bineintzeles ca stim !doar a fost ieri ziua lu’ toa’shu ‘ Ceashka shi ne-am amintit toate bancurile cu EL!
@nicolae : nu pune la inima o teorema! secole la rand omenirea a crezut ca pamintu’ e plat shi tu te sperii de revoluztionarea unei teoreme!:)