Skip to content

Deţinuţii de la Aiud sărbătoresc FEMEIA

2009 March 4 at 3:25 pm

Prin amabilitatea lui Rareş Bitu (mulţumesc, Rareş!), reuşim să fim la zi cu informaţiile despre viaţa, munca şi activitatea de creaţie a deţinuţilor din Penitenciarul Aiud. Iată, nici ziua de 1 Martie nu a trecut nesărbătorită în instituţia cu pricina, iar 8 Martie se pregăteşte să fie şi el tratat cu maximă emoţie. Cât despre comunicatele de presă ale Penitenciarului Aiud, au fost, sunt şi sper că vor rămâne în continuare pline de umor:

“Consecvent în îndeplinirea obiectivului de valorificare a potenţialului de reabilitare al persoanelor private de libertate pe care le are în custodie, Penitenciarul Aiud, prin Serviciul educaţie şi asistenţă psihosocială, a organizat în preajma zilei de 1 martie o serie de acţiuni menite să marcheze venirea primăverii şi, prin urmare, a unui nou început.

Astfel, în ultima săptămână din februarie, persoanele private de libertate femei, tinerii încarceraţi precum şi trei deţinuţi încadraţi în regimul de maximă siguranţă au confecţionat mărţişoare din diferite materiale, rezultatele muncii lor fiind remarcabile atât din punct de vedere cantitativ (s-au realizat circa 300 de mărţişoare) cât şi calitativ (toate modelele fiind originale). Mărţişoarele, prin grija educatorilor, au fost dăruite familiilor deţinuţilor cu resurse materiale reduse, precum şi doamnelor şi domnişoarelor care au vizitat persoane private de libertate începând cu ziua de 1 martie.

În scopul sublinierii misiunii sociale a penitenciarului şi întăririi legăturilor dintre instituţie şi comunitatea locală, un număr de 50 de mărţişoare au fost dăruite doamnelor şi domnişoarelor care au trecut în preajma amiezii, în data de 2 martie, prin faţa aşezământului de detenţie situat chiar în centrul Aiudului.

Pentru celebrarea cum se cuvine a Zilei internaţionale a femeii – 8 Martie – persoanele private de libertate care îşi desfăşoară activitatea în cadrul studioului de televiziune cu circuit închis au realizat un material video referitor la semnificaţia mărţişorului şi a zilei femeii. Materialul va fi prezentat pe ecran mare, în clubul special dotat al penitenciarului, vineri, 6 martie, momentul fiind urmat de un recital de poezii dedicate femeii – cu diferitele sale roluri, de mamă, soră, iubită, unele creaţii aparţinând chiar deţinuţilor.”

Related posts:

59 Responses Post a comment
  1. March 4, 2009 15:36:21

    chestia asta e luata de la Mircea Badea pe blog.

  2. March 4, 2009 15:36:56

    E cam asa:

    Prin amabilitatea lui Rareş Bitu (mulţumesc, Rareş!), reuşim să fim la zi cu informaţiile despre viaţa, munca şi activitatea de creaţie a deţinuţilor din Penitenciarul Aiud. Iată, nici ziua de 1 Martie nu a trecut nesărbătorită în instituţia cu pricina, iar 8 Martie se pregăteşte să fie şi el tratat cu maximă emoţie. Cât despre comunicatele de presă ale Penitenciarului Aiud, au fost, sunt şi sper că vor rămâne în continuare pline de umor:

    “Consecvent în îndeplinirea obiectivului de valorificare a potenţialului de reabilitare al persoanelor private de libertate pe care le are în custodie, Penitenciarul Aiud, prin Serviciul educaţie şi asistenţă psihosocială, a organizat în preajma zilei de 1 martie o serie de acţiuni menite să marcheze venirea primăverii şi, prin urmare, a unui nou început.

    Astfel, în ultima săptămână din februarie, persoanele private de libertate femei, tinerii încarceraţi precum şi trei deţinuţi încadraţi în regimul de maximă siguranţă au confecţionat mărţişoare din diferite materiale, rezultatele muncii lor fiind remarcabile atât din punct de vedere cantitativ (s-au realizat circa 300 de mărţişoare) cât şi calitativ (toate modelele fiind originale). Mărţişoarele, prin grija educatorilor, au fost dăruite familiilor deţinuţilor cu resurse materiale reduse, precum şi doamnelor şi domnişoarelor care au vizitat persoane private de libertate începând cu ziua de 1 martie.

    În scopul sublinierii misiunii sociale a penitenciarului şi întăririi legăturilor dintre instituţie şi comunitatea locală, un număr de 50 de mărţişoare au fost dăruite doamnelor şi domnişoarelor care au trecut în preajma amiezii, în data de 2 martie, prin faţa aşezământului de detenţie situat chiar în centrul Aiudului.

    Pentru celebrarea cum se cuvine a Zilei internaţionale a femeii – 8 Martie – persoanele private de libertate care îşi desfăşoară activitatea în cadrul studioului de televiziune cu circuit închis au realizat un material video referitor la semnificaţia mărţişorului şi a zilei femeii. Materialul va fi prezentat pe ecran mare, în clubul special dotat al penitenciarului, vineri, 6 martie, momentul fiind urmat de un recital de poezii dedicate femeii – cu diferitele sale roluri, de mamă, soră, iubită, unele creaţii aparţinând chiar deţinuţilor.”

  3. March 4, 2009 15:37:35

    Penitenciariatea te priveste

  4. cruela de vila permalink
    March 4, 2009 15:43:43

    @simona , mai zici ca nu eshti avocata shi vrei sa te credem ! pai posturi cu spioni shi cu pushkarie , unde mai gasesti cu frecventa asta? cred ca nici la minesteru justitiei!

  5. March 4, 2009 15:48:47

    la anu’, am sa incerc sa trec pe 2 martie, in preajma amiezii, prin fata asezamantului de detentie situat chiar in centrul Aiudului.

  6. Simona Tache permalink*
    March 4, 2009 15:50:28

    oare or fi crosetat martisoare si aia inchisi pentru viol? :roll:

  7. cruela de vila permalink
    March 4, 2009 15:51:48

    @adnana : invidia noastra sincera! :mrgreen: sa ne aduci chiftele! :mrgreen:

  8. cruela de vila permalink
    March 4, 2009 15:52:11

    @simona : da! din prezervative! asaa cum tzi-am aratat!

  9. March 4, 2009 15:53:50

    ei nu.. eu da, am crosetat martisoare!

  10. March 4, 2009 15:58:43

    @cruela, las’ ca va aduc si voua cateva modele originale – ce preferi: sish, ranga, box, nunceag (daca asa i-o zice)?
    oricum, sper ca Adi N. o sa opteze pt Aiud – sensibilitatea lui artistica va fi rasplatita, nu doar de 1 martie!

  11. sandman permalink
    March 4, 2009 16:02:08

    Adi N va primi martisor sigur..

  12. March 4, 2009 16:06:59

    as manca un martisor.

  13. March 4, 2009 16:42:19

    A început turul 2. La muncă!

  14. Marius Delaepicentru permalink
    March 4, 2009 16:53:36

    Aiud Times
    Mica publicitate

    Vînd mărţişoare calde şi reci pentru femei: petice calde, truse de vulcanizare, lubrefianţi. Reşapez, tatuez gonflabile. Şnururi incluse. Preţuri promoţionale. Pentru detalii, daţi SMS Morse la celula 8.

  15. silva permalink
    March 4, 2009 16:58:06

    Adi N ii va primi martisor pe Nutu si Sile Camataru. Sau astia sunt in libertate?

  16. Simona Tache permalink*
    March 4, 2009 17:10:28

    @ Bleen: io cred ca asa de tare s-a napustit toata lumea la munca, incat s-a stricat site-ul =))

  17. silva permalink
    March 4, 2009 17:20:08

    ce turu 2? ce munca?

  18. victor d. permalink
    March 4, 2009 17:21:18

    VIOL = supremul omagiu adus femeii (=mami, n-am reusit sa rezist la farmecul tau !)

  19. March 4, 2009 17:24:02

    Oare nu e riscant sa lasi un detinut inchis pentru crima sa prinda in pieptul cuiva un martisor?

  20. cruela de vila permalink
    March 4, 2009 17:24:57

    @simona
    @bleen : daca tot munceshte toata lumea , io ash putea sa plec acasa , sa traiti?

  21. cruela de vila permalink
    March 4, 2009 17:25:13

    promit ca vin la schimbul 3 la blogarit!

  22. silva permalink
    March 4, 2009 17:25:40

    nu, ca le dau ace boante

  23. March 4, 2009 17:25:54

    multi se spanzura cu martisoru inainte sa apuce sal dea. e trist.

  24. cruela de vila permalink
    March 4, 2009 17:29:40

    @silva : nu-i bai , ca-l licheshte cu shishu!

  25. March 4, 2009 17:34:16

    sînt ok?

  26. silva permalink
    March 4, 2009 17:34:27

    Cruela, chiar, i-o fi invatat cineva ca astea nu se poarta direct pe piele?

  27. March 4, 2009 17:35:10

    ehacat, esti bine, ai putina febra dar o sati treaca.

  28. March 4, 2009 17:35:27

    daca mai vrei sati spun ce simti sau la ce te gandesti sami spui.

  29. March 4, 2009 17:40:59

    vreau sami spuo ce simt sau la ce ma gindesc sati spun

  30. March 4, 2009 17:43:06

    bloguri ale unor ‘persoane private de libertate’ exista?

    ehcat, esti cam imbujorat, ia-ti temperatura

  31. March 4, 2009 17:45:25

    ehacat,
    simti ca ma iubesti, vrei sami spui asta insa te gandesti la cum sami spui ca nu foarte mult. e normal.

  32. March 4, 2009 17:46:01

    cum e sa simti?sa gandesti?

  33. Angela permalink
    March 4, 2009 18:00:00

    http://www.afaceri-iepuri.ro/iepuri.html?gclid=CMSD8OrPiZkCFcST3wod8SGslQ
    bueeei, ce instructiuni iti trebuie sa cresti iepuri? cit ce intorci capu si din doi se fac 16. le mai cureti doi-trei morcovi si-o salata. m-am hotarit. imi fac o firma de tuns gazonu cu iepuri. cind o sa am mai multi ma reprofilez pe stadioane de fotbal. uefa clic lig, here i come!

  34. March 4, 2009 18:07:41

    guta, il vrajesti pe ehcat? vrei sa ajungi iar cu burta la gura, pe criza asta?

  35. jim permalink
    March 4, 2009 18:11:07

    salut. scuze pt. ziua de ieri. a fost poate cea mai rea din ultima perioada.

  36. March 4, 2009 18:11:10

    ‘afacerea poate fi dezvoltata in prima faza ca hobby, pana la 100 de familii (o familie este compusa dintr-un mascul si 10 femele), ceea ce inseamna o productie de 20.000-30.000 de pui pe an. Nu trebuie sa iti bati capul cu birocratia din Romania care pur si simplu nu face altceva decat sa te descurajeze.’

    angela,
    nu mai inteleg nimic ! :shock:

  37. March 4, 2009 18:16:29

    sînt nesimţit

  38. Simona Tache permalink*
    March 4, 2009 18:17:56

    @ simona tache scrisa invers: cum poti vb asa despre tine?

  39. March 4, 2009 18:20:54

    nimeni nu mă simte, nici măcar sfîntul guţăzător. nu sînt simona tache scrisă invers. sînt Ehcat Anomis. punct. dacă aş fi fost simona tache scrisă invers aş fi zis tiţmisen tnis. dar asta ar fi fost o blasfemie. mă înţelegi, simona tache?

  40. Simona Tache permalink*
    March 4, 2009 18:22:32

    geletni et

  41. March 4, 2009 18:23:32

    la sfînta treime e cineva care scrie în numele simonei tache. şi nu e simona tache. ăla e nesimţit de-a dreptul. nici măcar nu e haios.

  42. March 4, 2009 18:26:08

    nu m-am prins într-o primă fază, apoi mi-am dat seama că nu poţi fi tu. de multe lucruri nu îmi dau seama în primă fază. sînt defazat. ce face gripa din om… :sad:

  43. Angela permalink
    March 4, 2009 18:28:17

    adnana
    “Pachetul Afaceri cu Iepuri – profit din primul an a carui prezentare detaliata o gasesti pe siteul de fata se distribuie in doar (285) 51 exemplare, asta datorita orelor de consultanta in cresterea si comercializarea iepurilor incluse in pachet, consultanta pe care nu o putem oferi decat unui numar limitat de persoane.
    Pe langa orele de consultanta pachetul contine un ghid de afaceri cu iepuri, o carte despre crestere si ingrijire, si un CD cu firme din domeniu!
    Disponibil in (285) 51 exemplare
    Pretul este de 79,95 RON (cu TVA) + 9 RON (taxe curierat)
    Completeaza formularul alaturat pentru a trimite comanda ta”
    Nu-ti suna cumva cunoscut? Nu suna nimeeeeni? Animal. Animaaaal cu blaaana. Gri. Aveti literele I E U R E. Sunati acum sau ma dau cu capul de pereeeti. Ceasul ticaie. Avem telefon? Nu domnule, nu e iepure. Nu pot sa creeed. Am zece mii de lei, uitati-va, zeeeece mii de lei. Incredibil, timpul a expirat. Era viezure.

  44. March 4, 2009 18:32:30

    nedo
    corect era sa inversezi si numele-ntre ele…
    si-acu sa ma apuc siio de goblenu ala cu martisoru
    sau centru aiudului?

  45. March 4, 2009 18:35:15

    eu, anu’ ăsta, am făcut om un artist. am luat grămadă de mărţişoare, dar nu am apucat să le dau pe toate, pentru că sînt bolnav :(
    dar sînt nişte mărţişoare supermişto, pictate pe sticlă. vînd p0ntul pentru clujeni, cu riscul să nu mai găsesc eu însumi la anul: la galeria de artă, lîngă diesel.

  46. March 4, 2009 18:36:15

    mă şi întreb: ce e mai uşor, să fii deţinut la aiud, sau tînăr artist la cluj?

  47. March 4, 2009 18:50:42

    Totodata,detinutii vor prezenta martisoarele indeite lucrate de ei in timpul lungilor ore de privatiune: martisoare in forma de tarnacop in cap,fete tumefiate cu ranga,buzunare taiate,masini dezmembrate

  48. March 4, 2009 18:51:22

    inedite* :roll:

  49. March 5, 2009 01:08:52

    @mis ano ~ tanar artist la cluj, e ca si cum ai fi detinut la aiud, doar ca ti se da sa faci martisoare si de 1 ian, si de 14 feb, si de 1 si de 8 martie, si 23 august, si pasti si craciun, si de ziua mortilor…
    si schimba rozu’ ala, ca-mi arde retina in mod violent. tempereaza-l un pic macar.. :}:}

  50. Detinut 1/3 permalink
    March 5, 2009 08:47:39

    Draga Simona,

    Am cautat material pentru a zice “de rau” despre tine, dar n-am prea gasit. Mai mult, si chiar nu aveam de gand, am ajuns sa cunosc si sa apreciez stilul tau. Totusi, ca persoana implicata in munca asta de reintegrare sociala a detinutilor, “ma rod” cateva chestii: te rog lamureste-ma unde ar fi umorul din comunicat si ce alte tipuri de activitati s-ar “preta” organizate cu detinutii astfel incat sa nu cadem in ridicol… Cine stie, poate colaboram (desigur, fiecare isi va pastra statutul…).

    Un detinut cu o treime de norma

  51. Simona Tache permalink*
    March 5, 2009 08:56:16

    @ Detinut 1/3: nu faptul in sine ca au facut martisoare si ca le-au daruit e plin de umor involuntar, ci felul in care sunt scrise comunicatele. iti dau un exemplu: “au confecţionat mărţişoare din diferite materiale, rezultatele muncii lor fiind remarcabile atât din punct de vedere cantitativ (s-au realizat circa 300 de mărţişoare) cât şi calitativ (toate modelele fiind originale)”. N-ai zambit citind asta? :smile:

  52. Detinut 1/2 permalink
    March 5, 2009 09:41:47

    Nu persoanele private de libertate le-au daruit, a se citi cu atentie materialul. Si, nu, n-am zambit… oamenii au avut rezultate cuantificabile. Sa stii ca daca nu ai rabdare sa-mi explici, inteleg. Spor la treaba.

    Detinut cu 1/2 norma
    (“Mai m-am gandit” si a iesit socoteala astfel: cand dormi, nu prea conteaza unde o faci, asa ca am exclus aceasta activitate din calcul).

  53. Simona Tache permalink*
    March 5, 2009 09:48:01

    ca si glumele, umorul involuntar, e greu de explicat :smile: mie mi s-a parut amuzant comunicatul de presa, am zambit citindu-l, fara rautate, cu o oarecare tandrete fata de cel care l-a scris, dar am zambit

  54. March 5, 2009 10:32:54

    Iar nu pot comenta la ultima postare. Ma simt ca un minut de-al lui jim printre detinuti.

  55. March 5, 2009 10:39:41

    Ehcat Anomis inversata: esti bine? Esti ok? Nu ai frisoane? Nu te doare capul? Gitul ti-e ok? Cite batiste folosesti pe zi? Iti plac softis mentolate? Tusesti cu expectoratie? Cu ce te tratezi? Injectii faci? Poti fuma?

  56. March 5, 2009 10:55:56

    Simona: daca virozele respiratorii sint niste provocari, tu cum raspunzi gripei?

  57. March 5, 2009 11:01:59

    Ce este presa? De unde struguri ea?

Leave a Reply

Note: You may use basic HTML in your comments. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: