Skip to content

Jos fanatismul politic! Toată lumea la psihiatru!

2009 March 11 at 5:06 pm

Nu mai suport fanatismul politic! Nu faptul că e semn de sănătate psihică fragilă şi de inteligenţă modestă mă îngrozeşte, ci faptul că se manifestă la scară largă. Cu alte cuvinte, nu mă miră că există oameni care, în cea mai soft dintre situaţii, dacă ai zis ceva de idolul lor, îţi umplu de lături tot neamul, până la a şaptea spiţă, ba chiar ţi-l umplu doar fiindcă li se pare că ai zis ceva de idol, deşi tu, săracul, ai spus cu totul altceva. Mă miră şi mă sperie că sunt foarte mulţi.

În plus, mai sunt şi anonimi, pentru că, na, aşa e pe internet. Rezultă aşa: ţara e plină de psihopaţi care sar să-ţi ia gâtul virtual, violându-ţi totodată (din fericire, tot virtual) mama, bunica şi toate mătuşile, de fiecare dată când li se pare lor că le-ai atins idolul. Fiind anonimi pe net, în viaţa reală îi poate chema oricum. Chinezu2342 poate fi colegul tău de birou sau vânzătoarea de la pâine. Baluba123 poate fi vecina ta de palier sau poate fi medicul tău de familie. Cum ar veni, vecina ta de palier intră zilnic cu avioane virtuale în Turnuri Gemene virtuale, în numele credinţei ei demente în cutare politician, iar tu mergi cu ea în lift şi te simţi liber, la o adică, să i-l înjuri p-ăla. Hmm… Poate n-ar fi rău să umblăm toţi cu certificatele de la medicul psihiatru atârnate de gât…

P.S.1 Pentru psihopaţii care-l adoră pe Băsescu şi care vor intra să-mi sodomizeze rudele, precizez că, atunci când am spus “idol”, nu m-am referit neapărat la el, deşi ei, ăia care-l idolatrizeaza pe marinar, sunt incomparabil mai mulţi decât, de exemplu, aia care-l pupa-n fund pe Iliescu. Pe “idol” poate să-l cheme, aşadar, oricum: Tăriceanu, Băsescu, Năstase, Iliescu, Elena Udrea, Elena Băsescu, Vadim etc. Poate chiar şi Mitzura Arghezi! Nu mai insist, că oricum nu vor pricepe. Şi, oricum, ideea de dialog le e străină, deci sa injure până nu mai pot!

P.S.2 Şi nu, nu m-a pus Vântu să scriu textul ăsta. Nici Buşcu, nici tanti Maria, nici Nea Virgil! L-am scris că aşa am avut eu chef!

Related posts:

298 Responses Post a comment
  1. March 11, 2009 17:10:39

    ai înţeles?

  2. March 11, 2009 17:14:13

    nu prea rezolvi nimic cu asta. io cred că sînt şi plătiţi de la partide, unii. că sînt goi la tărtăcuţă, e adevărat. da’ tu l-ai vedea pe liiceanu înjurînd pe-acilea? eu, cel mult, l-aş vedea cu găletuşa cu farduri orifleim intrînd discret în birou… avem rujuri noi, sărumîna, vă interesează?

  3. March 11, 2009 17:15:26

    ar fi greu, ar trebui sami revizuiesc toata garderoba, cu tot cu punga.

  4. Simona Tache permalink*
    March 11, 2009 17:15:47

    vreau si io un rimel rezistent la apa, daca se poate, mersi.
    altfel, nu vreau sa rezolv ceva, pur si simplu am simtit nevoia sa ma exprim.

  5. March 11, 2009 17:16:24

    io zic să-i zicem noi de-acuma ‘nainte ce să scrie

  6. March 11, 2009 17:17:11

    ia acilea umăr, hai şi boceşte. gugugu

  7. March 11, 2009 17:17:45

    nevoile tale de exprimare sunt comandate de vantu’ pentru ca pe el nu lai pus in lista aia…lista lui Simondler. \
    ps5 nu conteaza ca nu e intrun partid.

  8. March 11, 2009 17:17:59

    apel către rimmele

  9. Simona Tache permalink*
    March 11, 2009 17:18:36

    da’ in aia cu ceferticatele psihiatrice atarnate de gat chiar incep sa cred. sa vina omul, sarumana, sunt agent de vanzari georgel vasilache si am schizofrenie, uitati scrie pe hartia asta. as dori sa va propun un biznis.
    sau: buna ziua, sunt agent de circulatie ghiocel mirandolin, depresiv cronic, si doresc sa va anunt ca va iau permisul, fiindca mi s-a parut ca ati trecut pe rosu. altfel discuti cu diagnosticul pe masa, nu?

  10. March 11, 2009 17:18:49

    de ce nai zis nimic de vantu? ai vreun prieten psiholg si vrei sai dai clienti?

  11. March 11, 2009 17:19:22

    stai dăparte dă mine, că tuşesc şi împrăştiu chestii la 10 metri înjur

  12. Simona Tache permalink*
    March 11, 2009 17:19:49

    @ Eu sînt idOLul întÎiul şi adevĂRatul: chiar asa, ia zi-mi despre ce sa scriu maine, poate mi se pare atragator :cool:

  13. March 11, 2009 17:19:51

    io ştiu doi psihiatri, da’ sînt cam duşi de-acasă

  14. Simona Tache permalink*
    March 11, 2009 17:20:37

    @ Sfantul Yodda Guţăzătorul: am firma da medicamente pentru cap, ba, si imi vine un transport nou!

  15. March 11, 2009 17:20:37

    Un Grup de Psihopaţi

    Sărumâna, suntem administratorul de bloc, doamna de la trei, vânzătoarea de la pâine, hair stylista şi băiatul cu pizza (ăla care a venit ultima oară) şi am venit să spunem Hai Dinamo!

  16. March 11, 2009 17:20:58

    nu va suparati, pe placuta scrie ca sunteti ipohondru dar va purtati mai mult ca un depresiv.
    imi cer scuze am luat placa sotiei.

  17. March 11, 2009 17:21:08

    scrie ceva despre mine. dar să apar ca un idol, aşea. numa’ vorbe dă laudă, cam ca ştirile pă mediafacs

  18. March 11, 2009 17:22:38

    De ce ai inceput cu tariceanu si nu cu basescu? ăăăăăăă?

  19. Simona Tache permalink*
    March 11, 2009 17:22:41

    @ Idolul: nu-mi place sa scriu despre tine
    @ cei 7: Hai Metalul Plopeni!

  20. March 11, 2009 17:22:45

    şi încă o chestie. mai schimbă pozele. ceva cu privirea saşie n-ai?

  21. March 11, 2009 17:23:20

    blogofobie?

  22. March 11, 2009 17:23:27

    dacă nu scrii despre mine scrie cu puncte puncte. o postare numa’ cu puncte puncte ar fi… m-ai făcea cel mai fericit om

  23. sandman permalink
    March 11, 2009 17:23:45

    Vand certificate de sanatate mintala semnate de profesori universitari reputati, diagnostice unicat,modele deosebite.Pentru grupurile de fanatici se ofera bonus retete in alb cu calmante de ultima generatie.

  24. Simona Tache permalink*
    March 11, 2009 17:23:55

    @ Sfantul Yodda: sunt vanduta la PDL, de-aia am inceput cu Tariceanu, na!

  25. March 11, 2009 17:24:36

    nişte poze cu freza zbîrlită. bagă-ţi deştele-n priză

  26. March 11, 2009 17:25:42

    scrie o poezie omagială despre sfîntul yodda guţăzătorul. să poate?

  27. March 11, 2009 17:25:57

    Simona, rimel rezistent la apa primesc doar constantzencele imediat dupa ce se nasc.
    :cool:

  28. cruela de vila permalink
    March 11, 2009 17:26:56

    io chiar merg regulat la psihiatru! shi spun frumos : buna ziua! dupa care intreb politicos : ce mai facetzi? shi , ea ( ca e o ea) im raspunde tandru : cu medicatzia potrivita , toata lumea face bine! :mrgreen:

  29. March 11, 2009 17:27:11

    dacă nu ştii să scrii ceva frumos să placă la toată lumea, desenează cu cretă pe asfalt, fă o poză şi postează

  30. sandman permalink
    March 11, 2009 17:28:19

    Degustari de calmante,cenaclu medical, consultatii de grup, toate intr-un ambient deosebit.

  31. Las'o ma ca merge asa permalink
    March 11, 2009 17:32:47

    Nu exista doar fanatism politic exacerbat. Ne vom trezi cu gaturile taiate cu pilele de unghii sau asfixiati cu fixativ daca nu ne place cum se imbraca oana zavoranu, cum vorbeste simona senzual sau cum arata piticu porno

  32. silva permalink
    March 11, 2009 17:33:10

    Doctore, aveti ceva pentru paranoia?
    Da, tot respectul

  33. cruela de vila permalink
    March 11, 2009 17:34:26

    pentru geronimus care imi lipseste ( si asta deranjeaza!)

    Un barbat iubea cu adevarat o femeie, dar era prea timid s-o ceara in casatorie. Au inaintat in varsta, dar niciunul dintrei ei nu s-a casatorit. Bine-nteles, de-a lungul a sase ani s-au tot intalnit cam o data pe saptamana, dar era atat de timid incat n-a indraznit niciodata sa sugereze casatoria si cu atat mai putin sa locuiasca impreuna. Cu toate acestea, intr-o zi si-a facut curaj s-o ceara in sfarsit in casatorie. A sunat-o si i-a spus:
    - Ioana?
    - Da, eu sunt.
    - Vrei sa fi sotia mea?
    - Bine-nteles ca vreau! Da cine e la telefon?

  34. cruela de vila permalink
    March 11, 2009 17:35:04

    si unul on topic!

    Bula se duce la peste ca omul si hop top prinde pestisorul de aur.
    Scoate pestisorul capul din galeata si-i spune lui Bula:
    - Da-mi drumul ca daca ma cruti iti indeplinesc trei dorinte.
    Bula mirat ii da drumu si pestisorul il intreaba care e prima dorinta:
    - Vreau sa am un cap de elefant
    Ii face pestisorul un cap de elefant dupa care ii spune:
    - Zi-mi a doua dorinta. Bula:
    - Vreau sa am un gat asa lung de girafa.
    Ii face pestisorul un gat de girafa dupa care il intreaba de a treia dorinta. Bula, aratand deja ca vai de capul lui:
    - Vreau sa am si niste picioare de strut.. ii face pestisorul picioare de strut.
    Acum pestisorul mirat din cale afara il intreaba:
    - Dar bine mai Bula, de ce ai avut dorintele astea bizare? Cei care m-au mai prins mi-au cerut case, bani, masini, femei iar tu te-ai diformizat in halul asta…
    La care Bula, balanganindu-se intr-una, clatinandu-si capul de elefant pe gatul de girafa si picioarele de strut raspunde mirat:
    - Aaaa, hai ma, pai se putea si din astea?

  35. March 11, 2009 17:41:02

    apropo de asta cu Bula, era o faza.

  36. Cristian R. permalink
    March 11, 2009 17:42:57

    Demisia! Demisia! Deee-miii-siii-aaa!!!
    Demisia! Demisia! Deee-miii-siii-aaa!!!
    Demisia! Demisia! Deee-miii-siii-aaa!!!

  37. March 11, 2009 17:44:51

    RING. . .
    RING. . .
    CLICK
    Welcome to the Psychiatric Hotline.
    If you are obsessive-compulsive, please press 1 repeatedly.
    If you are co-dependent, please ask someone to press 2.
    If you have multiple personalities, please press 3, 4, 5, and 6.
    If you are paranoid-delusional, we know who are and what you want. Just stay on the line so we can trace the call.
    If you are schizophrenic, listen carefully and a little voice will tell you which number to press.
    If you are depressed, it doesn’t matter which number you press. No one will answer.
    If you are delusional and occasionally hallucinate, please be aware that the thing you are holding on the side of your head is alive and about to bite off your ear.

  38. March 11, 2009 17:45:56

    să o dăm jos pe tache, bună idee. de acum înainte să posteze guţă yodda în locul ei!
    Demisiaaaa!!!

  39. cruela de vila permalink
    March 11, 2009 17:45:57

    @adnana : bancul meu favorit!saru’mina!

  40. cruela de vila permalink
    March 11, 2009 17:47:07

    zi-ne sfinte , nu ne mai fierbe, ca pierdem metrou!

  41. A A permalink
    March 11, 2009 17:50:49

    Super chemarea!… stiam ca esti tare in creier, se probeaza

  42. March 11, 2009 17:51:14

    cruela,
    era Bula in clasa a patra.

  43. Simona Tache permalink*
    March 11, 2009 17:52:08

    Demisia! Deeemiiisiia!

  44. March 11, 2009 17:52:14

    pentru Simona
    TRU e dement sau demenţial?

  45. March 11, 2009 17:53:03

    jos tache! huoooooooooooo!

  46. March 11, 2009 17:54:01

    ia uite, pe Antena 3:
    “Băsescu, obsedat de moguli”

  47. March 11, 2009 17:54:07

    mîncare stricată pentru tache!!!

  48. March 11, 2009 17:54:25

    tache obsedată de băsescu!

  49. March 11, 2009 17:55:10

    idolii sunt normali?
    ei la ce psihiatru se duc, cînd se duc?

  50. March 11, 2009 17:55:32

    de-acum înainte dacă vrei să îţi mai vezi numele într-un ziar încearcă la mica publicitate. vinde-ţi florile alea uscate. huo! da’ vezi, că tu trebe să plăteşti publicarea, nu vîntu!

  51. March 11, 2009 17:56:18

    @cruela: mersi. venind de la campioana necontestata, e un adevarat compliment.

    @simona: io am fobie la porumbei. po’ sa mai vin pe blog ?

  52. March 11, 2009 17:56:42

    să scrie elena b. jurnalul simonei t. aşa, de răzbunare.

  53. March 11, 2009 17:57:01

    idolii nu vin la psihiatru.

  54. March 11, 2009 17:57:39

    psihiatri vin la idoli. pentru că sîntem jmecheri, bă! eu tastez cu mîinile încrucişate la spate. sînt cel mai tare idol!!

  55. March 11, 2009 17:58:11

    mai îmi scapă din cînd în cînd cîte un i :P

  56. March 11, 2009 17:59:12

    invatatoarea ii intreaba pe copii cu ce au venit la scoala.

  57. Elena Basescu-Ramstein permalink
    March 11, 2009 17:59:55

    @Eu sînt idOLul întÎiul şi adevĂRatul: “să scrie elena b. jurnalul simonei t. aşa, de răzbunare.”

    Nu… ma intereseaza

  58. agneswood permalink
    March 11, 2009 18:00:53

    cruiela,
    sunt obsesiv-compulsiv.
    tata are parkinson şi mama guşă (psihiatru era ocupat şi lor le-am scos certificate decât de la asistentă)
    pot să mai fiu geamănul tău ?

  59. March 11, 2009 18:03:35

    elena băsescu-delavrancea
    domnul mucea?

  60. Elena B. permalink
    March 11, 2009 18:06:32

    @Eu sînt idOLul întÎiul şi adevĂRatul:

    Cine este Delavrancea?! Nu ma intereseaza

  61. March 11, 2009 18:09:24

    Ionescu zice ca cu Ferrariu’

  62. Elena B. permalink
    March 11, 2009 18:10:53

    @Eu sînt idOLul întÎiul şi adevĂRatul:

    Aaaaa… cu Ferrariu’, asa da…

  63. silva permalink
    March 11, 2009 18:11:11

    acum stiu de ce scrii rautati despre elena b.: te intimideaza din punct de vedere intelectual.

  64. Ramstein permalink
    March 11, 2009 18:14:22

    Jos obsesia pentru Elena B.! Toată lumea la psihiatru!

  65. March 11, 2009 18:17:02

    Gigel zice ca a venit cu bmwu

  66. Simona Tache permalink*
    March 11, 2009 18:21:53

    @ Simona Tache: Esti o proasta lipsita de talnt, nu in-teleg ce cauti la Canavncu si mai esti si platita de vantu sa injuri te inteleg trebuie sa mananc sii tu o paine dar mai bine tiai da demisia proasta dracu. Deeemiiissiiiia!

  67. Simona Tache permalink*
    March 11, 2009 18:22:58

    @ Simona Tache: cat despre mata care tea facut mai bine sa arunca da pa bloc dacat sa te faca idioat-o.

  68. agneswood permalink
    March 11, 2009 18:24:01

    @Simona Tache
    certificatu !!!

  69. Simona Tache permalink*
    March 11, 2009 18:25:25

    @ agneswood: nu vorbesc cu tine am vprbit c-u simona tache

  70. silva permalink
    March 11, 2009 18:26:36

    Simona: un rudotel cu aroma de fragute? un prozac? Stai sa ma caut prin poseta.

  71. aurelian permalink
    March 11, 2009 18:27:13

    hai dinamooooo hai dinamooo oleee oleee oleee! jos oprescu – sus paharu’! :grin:

  72. silva permalink
    March 11, 2009 18:28:06

    ce strigi dom’le asa!!!! Unde te crezi??? Sunt oameni bolnavi, care au nevoie de liniste!

  73. aurelian permalink
    March 11, 2009 18:28:30

    aaaa ba nu jos oprescu ca asta da medicamente… jos… hmmmm… am uitat! :shock:

  74. aurelian permalink
    March 11, 2009 18:30:24

    vecinaaaaa Silva nu mai bate in teava ca mi se inerveaza nervii capului si nu mai raspund de mine

  75. agneswood permalink
    March 11, 2009 18:30:32

    @Simona Tache
    cu simona tache nu poti sa vorbesti daca na-ii certificat
    daca te nimeresti cu ean lift ?
    certificat-u !!!

  76. Simona Tache permalink*
    March 11, 2009 18:31:47

    @ Simona Tache: nu serios aj vrea sa inteleg de ce o ti langa cu subiectul asta si tu si buscu si javrele alea platite care nu va mai satura dumnezeu, adica crezi ca suntem atat de prosi incat sa nu ne dam seama ca esti platiat? tonomato. javro! hai sicitr

  77. Simona Tache permalink*
    March 11, 2009 18:32:34

    demiisiiiiiiiiiiiaaaaaaaaaaaaaaaa!

  78. silva permalink
    March 11, 2009 18:34:04

    nu mai bat, da’ sa se duca cineva la jurnalista aia de la 2 sa-i zica sa nu mai zbiere ca e copii mici care dorm si oameni batrani care e curiosi: cine sa-si dea demisia?

  79. March 11, 2009 18:34:51

    De cati psihologi este nevoie pentru a schimba un bec?
    De unul singur; important este ca becul SA VREA sa se schimbe.

  80. March 11, 2009 18:35:41

    la care Bula zice ca a venit cu bicicleta. toata lumea rade, bula se supara si pleaca acasa.

  81. March 11, 2009 18:36:29

    simona, daca nu-ti dai si una cu poseta in cap si nu te parui putin, n-ai ambitie

  82. silva permalink
    March 11, 2009 18:38:02

    Panica: un pic mai rar daca se poate. Ce atata graba?

  83. Simona Tache permalink*
    March 11, 2009 18:38:14

    @ Simna Tache: mie scarba, nu mai iintru niciodata oe blogul asta , hai sictit adio, demisiaaaa. pa.

  84. aurelian permalink
    March 11, 2009 18:39:01

    Domnisoara Tache Simona te rog sa nu te mai iei de Domnul Buscu si domnul cetepeu care v-a hranit amandoi. Nu mai ai dom’le loc de tomatele astea platite de TRU cu bilete la meci si de ala mic de la saitul de stiri fierbinti… la munca fetelor, tara are nevoie de voi in agricultura, in constructii (aaaa nu! in constructii nu ca tara ma are pe mine si ii sunt suficient), in tesatorii si cooperative mestesugaresti, in spitale si furnale! :cool:

  85. March 11, 2009 18:44:25

    acasa se ciarta cu tatal lui si ii reproseaza ca nui spune cal iubeste. a doua zi la scola, doamna invatatoare

  86. Ramstein permalink
    March 11, 2009 18:45:07

    @silva: “ce strigi dom’le asa!!!! Unde te crezi??? Sunt oameni bolnavi, care au nevoie de liniste!”

    :grin: :grin:

  87. Brasoveanul permalink
    March 11, 2009 18:45:31

    Dupa chip imi pari o gagicuta isteata… Insa numai dupa chip. Postarea ta, insa, mi-a demonstrat ca aparentele inseala.

    Spui:

    “Nu mai suport fanatismul politic! Nu faptul că e semn de sănătate psihică fragilă şi de inteligenţă modestă mă îngrozeşte, ci faptul că se manifestă la scară largă. Cu alte cuvinte, nu mă miră că există oameni care, în cea mai soft dintre situaţii, dacă ai zis ceva de idolul lor, îţi umplu de lături tot neamul, până la a şaptea spiţă, ba chiar ţi-l umplu doar fiindcă li se pare că ai zis ceva de idol, deşi tu, săracul, ai spus cu totul altceva. Mă miră şi mă sperie că sunt foarte mulţi.

    În plus, mai sunt şi anonimi, pentru că, na, aşa e pe internet. Rezultă aşa: ţara e plină de psihopaţi care sar să-ţi ia gâtul virtual, violându-ţi totodată (din fericire, tot virtual) mama, bunica şi toate mătuşile, de fiecare dată când li se pare lor că le-ai atins idolul. Fiind anonimi pe net, în viaţa reală îi poate chema oricum. Chinezu2342 poate fi colegul tău de birou sau vânzătoarea de la pâine. Baluba123 poate fi vecina ta de palier sau poate fi medicul tău de familie. Cum ar veni, vecina ta de palier intră zilnic cu avioane virtuale în Turnuri Gemene virtuale, în numele credinţei ei demente în cutare politician, iar tu mergi cu ea în lift şi te simţi liber, la o adică, să i-l înjuri p-ăla. Hmm… Poate n-ar fi rău să umblăm toţi cu certificatele de la medicul psihiatru atârnate de gât…”

    E ceva ce nu inteleg… Fiind constienta de riscul de a te confrunta cu acei “fanatici” de care te temi ca iti vor “gatul” in modul cel mai virtual cu putinta, de ce ti-ai mai facut blog? Dupa ce ai reusit sa construiesti chip cioplit afisandu-te in poza – invatand sa faci asta de la “maestrul” Cristoiu – ce te-ai fi asteptat? Ca parerile sa fie unanime? Ca lumea sa fie uniforma si plictisitoare? Spunea cineva candva, si avea mare dreptate, ca, in fond, in noi toti zace un mic dictator! Asadar incearca sa te feresti de ipocrizia din ce in ce mai manifesta la Cotidianul – si in mai toata presa romaneasca – si judeca lucrurile fara patima! In caz contrar e necesar sa-ti asumi si injuraturile celor care nu te plac si care nu-ti impartasesc opiniile (care pot fi si uneori chiar sunt subiective si patimase). Asta e logica democratiei. La urma urmei e dreptul tuturor sa injure.

    P.S. Esti in eroare si judeci simplist. A fi in acord cu cineva si, eventual a-l sprijini, nu presupune ca acel cineva ii este idol sau e pupat in cur!

    … Iar chestia cu “ideea de dialog” de care vorbesti iar mi se pare de o ipocrizie fara egal atata vreme cat pe blogul asta nu porti un dialog cu “fanaticii” care iti sar la gat. Macar pentru a incerca sa-i convingi ca nu au dreptate. Sau macar de a le da iluzia ca exista dialogul de care vorbesti. Regandeste postarea. Imi lasa impresia ca, in realitate, iti cam este pe plac fanatismul politic.

    Indraznesc sa te mai intreb ceva… Oare niciodata nu ai abuzat sau profitat de anonimatul pe care ti-l ofera net-ul? Si pe care il condamni cu atata manie proletara. Nu e nevoie sa-mi raspunzi! E suficient daca iti vei da singura un raspuns onest.

  88. March 11, 2009 18:49:51

    @agnes: o ramii , ramii la mine! tata are altzheimer! ca parkinsonu sa daduse apsolut tot shi n-a mai prins!:mrgreen: mama decat hipertensiune, da ne-a’nnebunit pa toti! :mrgreen:

  89. kafka permalink
    March 11, 2009 18:51:19

    simona tache, nu mai intru pe blogul tau, pina nu scrii ceva care sa demonstreze ca esti un gazetar LIBER si CURAJOS. si nu poti fi liber&curajos, daca n/ai idoli, la ce bun te dai mare scriitoare de jurnale roz daca nici macar atita lucru nu stii!? cum se numesc ai tai idoli :mrgreen: ? la cine te/nchini tu? ai curajul sa recunosti?

  90. March 11, 2009 18:52:13

    fratilor, se apropie contravizita si vine sora cu medicatia. ascundeti-va la istodor, ca s-au baricadat unii in salon la el

  91. no mystery permalink
    March 11, 2009 19:07:20

    In urma postarilor din ultima vreme, mi se pare necesara o rubrica (categorie) noua: “Simona Tache se exprima”. :mrgreen:

  92. Brasoveanul permalink
    March 11, 2009 19:11:39

    “Pentru psihopaţii care-l adoră pe Băsescu şi care vor intra să-mi sodomizeze rudele, precizez că, atunci când am spus “idol”, nu m-am referit neapărat la el, deşi ei, ăia care-l idolatrizeaza pe marinar, sunt incomparabil mai mulţi decât, de exemplu, aia care-l pupa-n fund pe Iliescu.”

    Am o nedumerire… Ce fel de jurnalism e asta? Cam asa ar trebui sa arate? Oare asta e genul de jurnalism care va face cinste? Presedintele tarii e “marinar” iar aceia care il voteaza sunt “psihopati”. Cam asa stau lucrurile in viziunea reductionista a Simonei Tache. Insirand apoi in primul PS-eu niste nume de-a valma (Tăriceanu, Băsescu, Năstase, Iliescu, Elena Udrea, Elena Băsescu, Vadim), Simona Tache simuleaza echidistanta politica. Nu prea inteleg ce cauta Elena Basescu pe lista neagra a potentialilor “idoli”. Dar in fine…

    P.S. N-am inteles nici de ce trebuia sa te justifici (sau sa te aperi) in PS-eul numarul doi ca n-ai scris ce ai scris la indemnul stapanului tau Vantu (noi de ce nu am avea dreptul sa afirmam, pur si simplu asa ca avem noi chef, ca idolul tau e Vantu?) sau la solicitarile lui Buşcu, a tantei Maria sau a lui Nea Virgil! Nu stiai treaba cu “cine se scuza se acuza”?
    Iarta-ma, imi poti oare lumina nedumeririle? Nu-i asa ca iti par cam multe?

  93. Brasoveanul permalink
    March 11, 2009 19:13:45

    Multumesc pentru primul mesaj cenzurat! Se vede ca adori dialogul… Sau ti-a fost teama ca sunt vreunul din psihopatii aia de care vorbeai?

  94. Brasoveanul permalink
    March 11, 2009 19:16:13

    CENZURA N-A MURIT! TRAIM IN DEMOCRATIA LUI VANTU SI AI LUI! A STATULUI SLAB A LUI VANTU. CARE NU E IN STARE SA IL BAGE LA PUSCARIE DESI E UN PUNGAS DOVEDIT! FELICITARI DONSOARA TACHE! TOT ASA CU PRINTIPIILE SI MORALA! VORBITI DESPRE ELE DAR N-AVETI NIMIC IN COMUN CU ELE!

  95. Brasoveanul permalink
    March 11, 2009 19:20:26

    TOT ASA CA AVETI DUMNEAVOASTRA CHEF, BANNATI POSTARILE CARE NU VA SUNT PE PLAC?
    INTRAREA PE ACEST BLOG A FOST PRIMA SI ULTIMA! A FOST DOAR O EXPERIENTA TRISTA A UNUI “PSIHOPAT” CARE POARTA TRICOU PORTOCALIU! SCUZE DE DERANJ! TOTUSI, V-AM LUAT CUMVA GATUL? LA MODUL VIRTUAL, DESIGUR.

  96. March 11, 2009 19:22:43

    Tacsu ii spune, sa le zica la colegi ca el se duce cu Bugatti.
    A doua zi. Invatatoarea:
    -Copii, cu ce masina ati venit la scoala.
    Ionescu: cu Ferrari.
    Popescu: cu BMW.
    BULA: cu Bugatti.
    Invatatoarea: Si de ce ai intarziat?
    BULA: Mi-a sarit lantu’.

    :razz:

  97. Caprar la cazarma jurnalului roz permalink
    March 11, 2009 19:25:09

    Simonatache, daca esti vanduta, care este pretul de rascumparare? Parca ma tenteaza sa te achizitionez si sa te pun pe tv, langa mileuri, sa te fac…idolul meu si toata ziua sa te idolatru!

  98. March 11, 2009 19:33:33

    primiţi cu idolul?

  99. Brasoveanul permalink
    March 11, 2009 19:38:40

    Ramane cum am stabilit Simona… Pastreaza restul!

  100. March 11, 2009 19:43:55

    A doua zi la şcoală?

  101. March 11, 2009 19:45:46

    @Simona

    Bine că ai băgat postarea asta ca să intre istericii de pe partea cealaltă a baricadei şi să te încurajeze, convinşi că eşti de partea lor. Nu scapi.

  102. March 11, 2009 19:46:45

    cîţi sînt?

  103. Brasoveanul permalink
    March 11, 2009 19:56:12

    My comment is awaiting moderation…

  104. jim permalink
    March 11, 2009 19:57:18

    aseara am vazut asta, pe un ecran gigant:

  105. Sandman permalink
    March 11, 2009 20:06:35

    La cererea pacientilor cu personalitati multiple, in expansiune, punem la dispozitie si camasutze cu inchidere la spate, marimi XXXL (incap pana la 4 identitati), toate culorile .Nu acceptati ofertele “dezinteresate” de produse , majoritatea sunt contrafacute.

  106. Sandman permalink
    March 11, 2009 20:08:09

    Jim..multumesc ptr biletele de pe Anfield Road…sa-ti dea Dzeu sanatate , cu sau fara certificat…lasa minutele pe seama altora care deja strang din greu pentru tine.

  107. March 11, 2009 20:12:34

    bueeeeeeeeeeeeeeiiiiiiiiiiiiiii
    l-am gasit pe carol la rogozanu pe blog! o fi prizonier? sau doar fanatic?

  108. March 11, 2009 20:25:05

    Buna seara, ma numesc Cristian Gheorghe si sunt depresat.

  109. agneswood permalink
    March 11, 2009 20:25:39

    cru, oare o unde-i jery the dog ?
    o fi aflat ca suntem barbati ?
    jeryyyyyyyyyyyyyyyyyy

  110. agneswood permalink
    March 11, 2009 20:26:05

    cristi ghe
    nu esti !

  111. March 11, 2009 20:29:47

    Ce a făcut Bulă a doua zi la şcoală??? :mad:

  112. Bica Marian permalink
    March 11, 2009 20:35:41

    Simona, iti vind graqtis o idee daca vrei sa salvezi Romanica : da fuga la sov-ul tau si propune-i ca in loc de cotidianul si a.c. sa publice, o data pe saptamina, postarile de mai sus (sa zicem). :roll:
    Efectul curativ, mai ales pentru cei obsesecucu, e garantat.

  113. March 11, 2009 20:40:48

    @agnes:
    Trenuri dispar in intuneric
    Unind si despartind destine
    Sufletele intersectate fugar pe peron
    Se ating tacut tremurand in tacere

  114. March 11, 2009 20:42:18

    Superb You’ll never walk alone

  115. March 11, 2009 20:43:54

    Fanatici sunt peste tot. Uite un exemplu.

  116. agneswood permalink
    March 11, 2009 20:46:37

    cristi g
    :razz:

  117. March 11, 2009 20:49:14

    si acum despre fanatismul religios :

  118. March 11, 2009 20:49:47

    Vatican Press Release: “Be all Women informed that lying in bed, naked, entangled with somebody and screaming: *Oh my God * *Oh my God * *Oh my God * will NOT be considered PRAYING

  119. agneswood permalink
    March 11, 2009 20:50:30

    jim
    esti minuteless iara ?
    vezi ca iti pun si un certificat supt bolovan, sa poti sa intri si tu pa blogu asta
    nu am gasit decat cu atacuri de panica si claustrofobie.
    vez ca ti-am pus si o conserva, sa duci ambalajul la gunoi after.

  120. agneswood permalink
    March 11, 2009 20:51:49

    cruiela, deci noi nu rugam cand tipam asa ?!?!?!

  121. jim permalink
    March 11, 2009 20:55:23

    tocmai am facut rost de cateva zeci. o sa pierd inceputul meciului, in seara asta, dar dupa ce ii asculti si ii vezi cantand pe suporteri “You’ll never walk alone”, parca nu-ti mai trebuie fotbal. ramai cu imaginea si vibratia din acele momente.

  122. March 11, 2009 20:59:21

    fanatism sportiv?

  123. jim permalink
    March 11, 2009 21:00:56

    din contra, detasarea fata de sport si admiratie fata de un fenomen.

  124. agneswood permalink
    March 11, 2009 21:01:23

    jim , m-am prins, tie iti trebuia un certificat cu ceva care se termina in “folie” nu fobie.

  125. agneswood permalink
    March 11, 2009 21:02:21

    cru,
    iar gandim la fel
    in acelas timp
    efemer

  126. agneswood permalink
    March 11, 2009 21:03:02

    vezi ca “efemer” e marca inregistrata
    il bag in toate haikurile
    da bine la coada.

  127. jim permalink
    March 11, 2009 21:03:55

    din pacate, nu intotdeauna nebunii sunt si frumosi.

  128. Sandman permalink
    March 11, 2009 21:05:36

    Jim, tu m-ai dus ieri la Liverpool, eu te duc azi pe Stamford Bridge, o sa stam cu toti broker-ii someri din City, dar ce conteaza, important e ca o sa vedem o victorie ..ti-am zis ca minutele deja sunt rezolvate de altii,vad ca acu’ te si alimenteaza,te-ai scos…bautura insa nu..luam doar o bere din stadion sa ne straluceasca ochii :razz:

  129. jim permalink
    March 11, 2009 21:07:59

    Stamford Bridge a fost aseara, azi e randul celor de la Arsenal. ramane de vazut cum ne descurcam cu berea.

  130. Sandman permalink
    March 11, 2009 21:11:06

    Bineee…esti priceput :razz: .. la teatrul viselor te duc ,Old Trafford, pe Emirates e scumpa berea..

  131. agneswood permalink
    March 11, 2009 21:13:14

    jim, fie, pun si 2 beri la bolo.
    te potolesti azi ?

  132. March 11, 2009 21:14:46

    @jim: joaca banel nicolita? Daca joaca Banel ma uit si io la meci.

  133. John permalink
    March 11, 2009 21:16:16

    Cam bate Vantu’ pe blogul asta…

    P.S. Draga Simona, daca iti dai ochelarii aia jos de pe nas ai putea fi confundata cu Ciutacu. Din nefericire.

  134. jim permalink
    March 11, 2009 21:16:30

    nu, ca-si da autogol.

  135. agneswood permalink
    March 11, 2009 21:19:03

    cristi g

  136. Bica Marian permalink
    March 11, 2009 21:20:50

    Joaca Dinamo?In ciampion lig?

  137. Brasoveanul permalink
    March 11, 2009 21:23:03

    Inteligenta postare. Inteligente prezente pe acest blog… Deja a inceput sa se discute despre fotbal. Cam exact ce le intereseaza pe femei.

    P.S. Risti sa egalezi ratingul colegului tau Costin Ilie. Cel care, mai nou, face pe impresarul. Anuntand concerte cu Madonna, Santana, etc.
    Presa de presa domne’!

  138. March 11, 2009 21:27:17

    Nop.in ciampion lig nu mai erau locuri,asa ca s-au resemnat sa joace in euroclic

  139. neamtu tiganu permalink
    March 11, 2009 21:40:21

    simona esti libanoaica? http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/843080/Taxiuri-roz-pentru-femeile-din-Liban/

  140. aurelian permalink
    March 11, 2009 22:06:51

    ma scuzati dar ma uit la meci… ca vineri incep sa joace ai nostri si trebuie sa invat sa strig in camera aia alba capitonata cu burete…

  141. March 11, 2009 22:11:19

    Cum?Banel nu joaca la Arsenal?!?!?!
    @agnes: multam pt link. O sa- l vad cum prind un wireless.

  142. Lixuca permalink
    March 11, 2009 22:25:18

    Intru in cladirea roz si ma intampina Guta.Vrea placenta.Nu am.Plec mai departe.Imi iese in cale Jim.Cauta minute.Il trimit la Agnes.La etajul unu,unul Gizas,propovaduieste cuvantul Dumnezeei si citeste dintr-o tachepedie.Cei 7 spamurai arunca o samanta de scandal si restul pacientilor e in delir.Apoi fug la Morar.Pe culoar trec pe langa Cruela.E insotita de Geronimo care o soarbe din priviri si rade ca descreieratul.Cruela spune bancuri.Aurelian ma asteapta pe scari.A verificat rezistenta.Mai tin.Broccolii se crede invizibil.Nu mai stie cum il cheama.Simona sade la etajul doi cu tigara intre degete.Se gandeste la jurnalul elenei b.A facut o fixatie.Vantul adie prin rochia ei roz,diafana.Ies pe balcon.Sandman e in curte:face parcari laterale cu tirul.La poarta vad o silueta.E Istodor.A fugit de pe blogul lui.Ma duc sa fumez o tigara.

  143. March 11, 2009 22:30:32

    @lixu nimic despre silva?mama lu gero?angela?

  144. Lixuca permalink
    March 11, 2009 22:31:12

    Scuze,sigur am mai uitat pe cineva.

  145. March 11, 2009 22:31:38

    am mai c\t\t o data zi/e/e astea cum ca nu te-a sunat Vantu’ sa te puna /a scris… astea’s apropour\ fine? >>> nu ma\ a\ sub\ecte s\ cer\ ajutor de la sefu’? recunoaste feme\e; recunoaste ca nu te injur\ in gluma; recunoaste ca nu te mai suport\. recunoaste tot|or\ce!

  146. March 11, 2009 22:35:00

    @Lixuca ~ “Vantul adie prin rochia ei roz,diafana” ai dovezi?
    esact despre asta z\ceam s\ eo ma\ sus… ceva sub/imina/ se-ntamp/a, s\mt asta. :}

  147. Lixuca permalink
    March 11, 2009 22:35:46

    Angela face galerie la parcarile lui Sandman:huooo!si asta deranjeaza.Il deranjeaza atat de tare ca-i vine sa puna o bomba.Noroc de Silva.Apare cu posetuta ei roz,plina de prozac.Da la toata lumea.Pentru ea nu mai ramane nimic.Adnana vine intr-un sulet.A cules toti ghioceii.Se roaga de tirist s-o duca in Ungaria.

  148. agneswood permalink
    March 11, 2009 22:36:11

    cruela, in noaptea asta suntem barbati sau femei ? sa stiu si io care pijama s-o pun

  149. silva permalink
    March 11, 2009 22:36:17

    Cruela, stii tu bancul ala pe care l-a insirat Guta in tot postul? Zi-l
    Lixu: nu zici ca tigara ti-ai fumat-o cu mery la o shueta pe blogul lui victoras! :twisted:

  150. Lixuca permalink
    March 11, 2009 22:37:03

    *suflet

  151. Lixuca permalink
    March 11, 2009 22:44:08

    Silva,tu esti adevarata chupa chups.Ai un prozac?

  152. silva permalink
    March 11, 2009 22:46:31

    Se gaseste, cum sa nu.

  153. March 11, 2009 22:47:12

    normal ca stiu! bula zice si el ca a venit cu nu’sh ce mashina bengoasa, le rupe alora gura si se gaseste unu sa-ntrebe de ce a intirziat shi el zice ca prostu ca i-a sarit lantzu!

  154. silva permalink
    March 11, 2009 22:47:43

    Cum o fi strans Istodor asa o cantitate impresionanta de dezaxati intr-un post atat de mic si de inofensiv?

  155. silva permalink
    March 11, 2009 22:48:23

    uffff Cruela sar’mana, stiam eu ca tu nu ne lasi asa neterminati!

  156. March 11, 2009 22:50:09

    @agnes nu fi de moda veche! fara pijama! pijamaua doar la pijama party!

  157. Sandman permalink
    March 11, 2009 22:51:10

    Totul pana la mery..mery is mine :evil: .. ..de la Manchester va aud..vreti sa-l las pe Jim singur?Si-asa si-a burdusit buzunarele cu wirelesi de la englezoii astia care canta non stop….rumanul tot ruman.

  158. agneswood permalink
    March 11, 2009 22:54:11

    sandmane, zi-i lui jim sa ia si minuteeeeee
    de la big ben ala!!!

  159. silva permalink
    March 11, 2009 22:54:53

    Sandman: nu mai visa cu ochii deschisi, ca nici sa te-njure n-a vrut.

  160. silva permalink
    March 11, 2009 22:58:08

    Jim: ia-le mama iphone-urile cu totul, da-i incolo de betivi inbuibati! Ca ei nu stiu cum e sa numeri si sa dramuiesti minutele ca pe banii de paine.

  161. March 11, 2009 23:01:14

    @agnes

  162. agneswood permalink
    March 11, 2009 23:06:44

    de un l-ai scos pe sifiliticu ala ?
    vreau sa fiu inapoi femee
    nu mai stii cine ne-a schimbat sexu ? ca am uitat

  163. Sandman permalink
    March 11, 2009 23:09:53

    Sturlubatecul e necajit rau,il simt ca tine cu italienii, dar are o mana usoaraaa…minutele nu mai sunt problema, acu se chinuie sa-i salte unuia laptopu’ de sub el, e pa hardware chitit

  164. agneswood permalink
    March 11, 2009 23:14:31

    cruela

  165. March 11, 2009 23:15:56

    @agnes : pt sex oral in limba romana apasatzi tasta 1! pt sex oral in limba engleza apasati tasta 2!pt o banala schimbare de sex apelati la un operator!ca sa va opereze!pe sexul deschis! :mrgreen:

  166. March 11, 2009 23:16:40

    @agnes io ma gandesc serios sa-mi fac sexul cu mina mea, sa nu mai stau dupe unu si altu!sa nu shtiu cu ce ma-mbrac miine!

  167. March 11, 2009 23:20:00

    @agnes , lasa cortu’! hai ca fac cinste cu o locuinta din ambalaje de alune! :roll:

    http://www.ecomagazin.ro/o-inventie-inedita-locuinta-din-material-reciclabil/

  168. agneswood permalink
    March 11, 2009 23:20:38

    buei, cruela, ce o sa fie in sinele nostru interior daca ne apucam amandoua de chestia asta…
    ce mai vuiet, ce mai freamat

  169. silva permalink
    March 11, 2009 23:21:26

    Jim, daca ti se lipesc de mana mai multe leptoape vreau si eu unul mai sic si mai slim. Multumesc

  170. agneswood permalink
    March 11, 2009 23:21:39

    bucurenci ?

  171. March 11, 2009 23:21:43

    Un haiku de noapte buna:

    Calatoresc in noapte
    Plutind atemporal deasupra celor stiute
    Am nevoie de o constanta:
    Lumina calda a sufletului tau

  172. March 11, 2009 23:21:56

    @agnes : m-ai convins: in seara asta cantzi tu , ca io vezi ca sun t ragushita!

  173. agneswood permalink
    March 11, 2009 23:22:37

    bey, care tot insinuati ca jim e hot si nasparliu ?!?!?

  174. March 11, 2009 23:22:56

    @agnes io ma duc la nani!ca am de visat niste vise!

  175. silva permalink
    March 11, 2009 23:24:54

    jim, contramandam.
    Agnes, nu te supara, ziceam asa, ca daca o fi din donatii, nu din dat cu jula

  176. agneswood permalink
    March 11, 2009 23:25:41

    vezi, baga o tablita cu sexu, sa stiu si io ce suntem
    sa nu-mi pun mustatza aiurea maine

  177. silva permalink
    March 11, 2009 23:26:56

    buei, care-ti scrie vecinu meu vorbe frumoase si nu te emotionezi?

  178. agneswood permalink
    March 11, 2009 23:27:44

    adica io iam oferit toate conditiile lu jim , ca sa are de toate si sa nu fure si voi …
    numa niste minute sa ia de la ben ala, ca am auzit ca are pt toata lumea
    si asta nu deranjeaza !

  179. March 11, 2009 23:28:17

    @agnes , nu-tzi face griji: ne invatza psihiatru!de aia ma si duc sa visez : sa am ce povesti miine la psihiatrie!

  180. agneswood permalink
    March 11, 2009 23:30:09

    vise nebune !

  181. Sandman permalink
    March 11, 2009 23:43:41

    Agneso..Jim a fost la meci cu mine..in Anglia lumea e mai filotima, ei se bucurau de goluri,Jim de minute..n-a fost furt…sunt sigur ca o sa le dea inapoi cand va fi pe picioarele lui

  182. Chinezu2342 permalink
    March 12, 2009 00:01:46

    sa te fut in botisor curva lui vantu ce esti!!! TRU si Base va dau muie la toti vandutii de la cotidianu!!! :evil:

  183. March 12, 2009 00:11:38

    Simona Tache: Auzi? Mi-a spus doftoru’ ca ma primeste si-mi da certificat (chit ca am aceeasi boala ca si tin: nu-i inteleg pe fanatici) numai daca vii cu mine. So…cine te-a pus sa scrii postul asta? Soarta? :)) Deci maine la roblogfest. Vine si doftoru’.

  184. jim permalink
    March 12, 2009 00:17:24

    venit de la meci. spuneai ca dai si tu o bere … te-am asteptat

  185. agneswood permalink
    March 12, 2009 00:27:25

    jim, ai adus macar 5000 de minute ?
    sa pot sa am si eu o pauza ?

  186. iel permalink
    March 12, 2009 00:29:10

    e cu circuit inchis aicia?

  187. jim permalink
    March 12, 2009 00:29:21

    nu stiu ce sa zic

  188. agneswood permalink
    March 12, 2009 00:32:39

    daca mai fac sau nu carare la bolovanu ala pt tine, aia sa zici !
    sau cat a fost scoru, daca de asta esti mai sigur

  189. jim permalink
    March 12, 2009 00:34:28

    incep sa cred ca sunt parte a unui scenariu deja consumat.

  190. jim permalink
    March 12, 2009 00:37:10

    mai am 5 min. si patronul vrea sa inchida. cred ca maine putem lamuri problema/confuzia.

  191. agneswood permalink
    March 12, 2009 00:41:36

    klar, ai venit cu mana goala

  192. March 12, 2009 00:46:49

    guta,daca nu zici tot bancul
    cat iti ia
    un an
    ?

  193. March 12, 2009 00:47:17

    e ca ala cu iepurasu’ de angora

  194. Simona Tache permalink*
    March 12, 2009 00:49:18

    @ Brasoveanul: nu eram la computer sa-ti aprob posturile, ma scuzi. daca stiam ca e asa urgent, as fi stat langa el :smile:

  195. Simona Tache permalink*
    March 12, 2009 00:50:04

    @ Chinezu2342: ce chestie, am scris despre tine si te-ai materializat imediat. de mama nimic?

  196. March 12, 2009 00:54:05

    brasoveanu’,nu citeste nimeni din urma.
    ce ai zis?

  197. March 12, 2009 00:56:59

    Ce a făcut Bulă la şcoală? Şi ce e cu iepuraşul de Angora?

  198. March 12, 2009 00:57:17

    simona
    mai spun odata: esti o ziaristo-fanatica perversa.
    ai indemnat-o pe elena base sa taca. a tacut fata in public.
    mai zilele trecute i-ai propus sa se marite cu un bogatas. cine stie in ce rolls o fi acum, biata fata.
    cu noi ce ai? de ce sa mergem la psihiatru pentru ca nu ti-au iesit tie fitzele?

  199. March 12, 2009 01:00:30

    bleen,bancu cu iepurasu de angrola e din asfalt tango. se chinuia soferu,ala…cum il cheama,imi sta pe limba…sa-l zica si-l zice pana la urma

  200. March 12, 2009 01:01:48

    un iepuras de andola voia sa fta un sharpe boa

  201. March 12, 2009 01:03:09

    nu cotimanis…cum il cheama?

  202. March 12, 2009 01:03:27

    sau era cotimanis?

  203. March 12, 2009 01:03:47

    N-am văzut filmul.

  204. March 12, 2009 01:05:10

    @danko ; ba mai e shi unii care ceteshte! degeaba crezi ca mergem la psihiatru?

  205. March 12, 2009 01:05:25

    si dupa ce negociaza,sherpoaica boa pare de acord

  206. March 12, 2009 01:06:52

    dar cand el,epurasu,tocmai se prgatea s-o penertutzioneze…

  207. March 12, 2009 01:07:22

    ca sa nu zic penetreze,in ..

  208. March 12, 2009 01:08:09

    ea deschide o gura mare ca a lupului-bunicutza si-l inghite

  209. March 12, 2009 01:08:35

    @7 ne-a luminat ZAFFCAT ( vezi mai sus originalul)

    Tacsu ii spune, sa le zica la colegi ca el se duce cu Bugatti.
    A doua zi. Invatatoarea:
    -Copii, cu ce masina ati venit la scoala.
    Ionescu: cu Ferrari.
    Popescu: cu BMW.
    BULA: cu Bugatti.
    Invatatoarea: Si de ce ai intarziat?
    BULA: Mi-a sarit lantu’.

  210. March 12, 2009 01:08:57

    cru
    ‘r u t’kin’ t’ me?

  211. March 12, 2009 01:09:38

    copii sa va jucatzi frumos! ca avem camere de loat vedenii!

  212. March 12, 2009 01:09:43

    numai ca el fiind contrafacut in andorra avea mult puf. si sherpoaica il vomita. guta?

  213. March 12, 2009 01:10:19

    @danko : no f*king way! :oops:

  214. March 12, 2009 01:11:33

    epurashu,se scutura bine de praf,de lichid,(saliva,hcl,suc gastric),si zice:

  215. March 12, 2009 01:13:01

    Ne mintim singuri,
    Ne creem chipuri,
    Ne facem iluzii pe care le slavim,
    Vedem in ceilalti ceea ce nu au,
    Nu vedem in noi ceea ce este
    Si ne autointitulam ca fiind cele mai inteligente fiinte de pe Pamant.

    Ce inseamna fanatismul?

  216. March 12, 2009 01:13:49

    maaaaaa….maaa…….,ce @@@@!

  217. March 12, 2009 01:14:36

    cru
    scrii prea repede.:) nu inteleg.

  218. March 12, 2009 01:15:12

    adica ce relatie nepotrivita a avut cu sherpoaica

  219. March 12, 2009 01:15:38

    bill?

  220. March 12, 2009 01:15:56

    asta,scuze,blin?

  221. March 12, 2009 01:18:00

    cruela,te iubesc!
    vrei sa nu mai scriem bancuri, doar sa le povestim? sa le reinventam?
    sa ne reinventam?
    mi-ar placea sa ne reinventam impreuna!!!
    de la stoboscop la bara!

  222. agneswood permalink
    March 12, 2009 02:52:44

    cruela, daca te reinventezi cu nasul ala rosu de deasupra, tu sa ti-l faci verde praz, sa stiu si io care esti.
    ca nu primesc in sinele meu interior chiar pe orcine.
    huo !

  223. Unu Doi Trei permalink
    March 12, 2009 04:34:11

    Draga mea esti cam diletanta. Vorbesti despre lucruri pe care nu le prea intelegi. Pe oamenii care au “idoli” pot sa-i numesti “fanatici” sau, privind situatia dintr-o perspectiva schimnbata, poti sa intelegi ca “idolul” lor reprezinta ceva valoros pentru EI. Sigur, sanatosi nu sunt dar oare tu esti cu mult mai breaza etichetandu-i drept “fanatici” si trimitandu-i la balamuc? In plus la ce crezi tu ca le-ar folosi o vizita la psihiatru ? La nimic ! Pastilele nu rezolva decat efectele :) Ar fi mai bine sa mearga la terapeut…lucru pe care ti-l recomand si tie, nu de alta dar “ma enervez deci exist” e la fel de inexact ca si “gandesc, ma indoiesc deci exist”

  224. Octavian permalink
    March 12, 2009 07:29:21

    ASA ESTE, DE CATE ORI UN PERSONAJ CA VOICULESCU PLATESTE PE STAN SAU PE CRISTOIU SA “DESFIINTEZE” PE CINEVA (INDIFERENT PE CINE), SAR CA ARS SI SCHIMB PROGRAMUL EXPEDIIND MERCENARUL SI PE SPONSORUL SAU LA UNCHII SI MATUSILE SODOMIZABILE DE CARE VORBEATI. Cantitatea enorma de propaganda negativa in interesul direct si vizibil al foarte putini intoxicatori cu bani a saturat lumea si 1). asigura succesul politic al celor defaimati si 2). enerveaza mase largi de oameni mult mai inteligenti decat apreciati dv. de la nivelul dv. de intelegere a lucrurilor, creind reactia ca si alergica pe care o interpretati drept fanatism.
    Remarc ca bagati de seama amplitudinea acestei reactii dar nu reusiti sa o legati inteligibil de amploarea incredibila a actiunilor de “desfiintare” (cum le-a numit Rosca-Stanescu candva), care insulta IN PRIMUL RAND pe consumatorii inteligenti de presa, pe care va permiteti sa-i considerati altfel, insultandu-i la randul dv. Mai reflectati.
    PS: Si daca tot ati facut apel la psihiatri, aflati ca retardatilor mental le este caracteristica “credulitatea”, nu contestarea vehementa quasi-fanatica pe care o incriminati. Deci retardatii mental incorporeaza usor ceea ce li se ofera, dar reactia care va supara este tocmai a celorlalti, care nu pot fi banuiti de retard mental, si care – daca presa nu-si face curat in casa ei stigmatizand pe briganzii pixului – vor ajunge sa spuna – “Presa manipuleaza, presa minte, presa urmareste interese proprii total straine de interesele consumatorului care plateste presa pentru a fi informat”. Generalizarea aceasta este un pericol real impotriva caruia va trebui sa luptati PRIN DELIMITARE, si nu printr-o solidarizare paguboasa. Toti oamenii inteligenti stiu ca exista si un Hurezeanu, un Turcescu etc., dar infectia din presa, devenind prea mirositoare, nimeni nu va mai aminti de ei in exprimarile curente despre ea!
    Cu aleasa consideratie. O.D.

  225. silva permalink
    March 12, 2009 09:21:33

    Buna dimineata. Chiar toata lumea s-a dus glontz la psihiatru in dimineata asta?

  226. silva permalink
    March 12, 2009 09:22:46

    Cum v-a facut programare de pe o zi pe alta? Pilosilor!

  227. sandman permalink
    March 12, 2009 09:23:09

    Ssssssst…nu-i tulbura, mesajele promo de ieri si-au facut efectul

  228. silva permalink
    March 12, 2009 09:23:31

    Merge sa iau prozacul cu cafea?

  229. sandman permalink
    March 12, 2009 09:24:01

    Briganzii pixului – workshop interactiv.

  230. silva permalink
    March 12, 2009 09:24:38

    am plecat pash pash. Multa liniste la toata lumea

  231. sandman permalink
    March 12, 2009 09:25:21

    Pe inima goala se recomanda un ceai de tei, un rudotelas maxim…prozacul numai dupa o ora de trafic bucurestean se administreaza..

  232. agneswood permalink
    March 12, 2009 09:27:20

    exista si bibliotecara porno :mrgreen:
    nu-mi mai gasesc certificatu, ma duc sa iau altu

  233. chinezu' amuzat permalink
    March 12, 2009 09:29:17

    @chinezu2342
    你好 (ni hao) frate al meu galben si psihopat. Te rog sa n-o mai agresezi cu obsesiile tale pe domnisoara Tache.

    E posibil altfel sa ne confunde sa-mi bareze expunerea rezultatelor propriilor mele psihoze si sa fiu astfel nevoit sa-mi iau gemantanul si sa plec (ceea ce stii tu bine, la noi chinezii poate avea mai multe … intelesuri).

  234. March 12, 2009 09:42:06

    deci, a doua zi la scoala profesoara ii intreaba inca odata pe copi cum au ajuns ei la scoala.

  235. silva permalink
    March 12, 2009 09:44:31

    too late, s-a dus suspansul

  236. Ovi Serg permalink
    March 12, 2009 09:44:36

    Stie cineva daca exista in comert spray antinebuni? Si unde.
    Multumesc.

  237. March 12, 2009 09:53:44

    Bleen?

  238. March 12, 2009 09:54:08

    deci io va zic, deci,
    Ionescu zice c a a venit cu

  239. mama lu' Gero permalink
    March 12, 2009 09:57:02

    mamica….

  240. silva permalink
    March 12, 2009 09:57:36

    agnes, poti sa-mi faci si mie rost de un certificat? Da’ sa nu scrie adevaru’, sa zica depresie usoara sau tulburare obsesiv-compulsiva da’ tine-n ea. Cat poate sa coste?

  241. mama lu' Gero permalink
    March 12, 2009 10:00:45

    unde esti mamica?

  242. mama lu' Gero permalink
    March 12, 2009 10:03:09

    Io nu am incredere in fetele astea d-aici. Ai vazut ca ultima oara ti-a frant inima! Are ele o casa? Are ielele dragoste suficienta pentru tine?

  243. agneswood permalink
    March 12, 2009 10:05:31

    silva, ala cu obsesiv-compulsia e loat, l-am avut io ieri da l-am pierdut.
    poate gasesc ceva genul 2 in 1, tu sa ai delir iar eu sa fiu co-delirantul tau.
    asa platim numa o data si ne lasa simona pa amandoua pa blogul ei.

  244. silva permalink
    March 12, 2009 10:07:22

    mama lu’ Gero: da matale ce mostenire-i lasi baiatului astuia? Ca mie mi-a zis ramona gabor sa va zic ca barbatii saraci nu sunt destepti si de-aia nu-i plac.

  245. March 12, 2009 10:07:38

    Doctrina lu’ Vadim e cea mai tare. Vadim nu. :lol:

  246. Angela permalink
    March 12, 2009 10:08:43

    tre sa va marturisesc ca primul meu psihiatru e acum femei de serviciu la balaceanca (l-au lasat sa mature holu de est ca n-a muscat pe nimeni in ultima luna). iar actualu are asa, ochii cam bulbucati si o privire ciudata. ii tot cade paru si i se umfla vena la git cind ma vede… sper ca e de bine.

  247. silva permalink
    March 12, 2009 10:10:10

    agnes sarumana, imi place, asta cu deliru poate avea si partile ei bune, plus ca-i la juma de pret. Numai sa nu se supere cruela, ca daca sunteti cu sinele la comun de ce sa fiti pe certificate diferite

  248. March 12, 2009 10:11:14

    Eu îl ştiam în varianta cu ceaiul. Am mâncat salam de Sibiu. Cât? Două căni.

  249. March 12, 2009 10:12:05

    Da aşa era pe timpul lui Ceauşescu. Varianta cu bicicleta e mai nouă, în epoca Bucurenci.

  250. silva permalink
    March 12, 2009 10:14:30

    si eu tot pe-ala cu ceaiu il stiam

  251. agneswood permalink
    March 12, 2009 10:15:16

    silva, cruela are cu delirium tremens, ca i l-am vazut io az noapte , si la uitat afara.
    daca si bolile noatre sunt gemene, n-o sa se supere.

  252. March 12, 2009 10:15:44

    Eu nu-l stiam.

  253. Ramstein permalink
    March 12, 2009 10:18:58

    Si uite asa “deschid” de dimineata blogul sa mai rad putin si… dau peste urmatorii binecunoscuti pacienti care frecventeaza cu asiduitate taraba oranj a lui itemorar si ghereta portocalie a plutonierului patrasconiu:
    - chinezu2342 (care a dat sperante la un moment dat, reusind sa numere pana la “4″, dar, doborat de efort, s-a retras pe “2″);
    - Brasoveanul (care este din Brasov, desigur);
    - Unu Doi Trei (un discipol al faimosului chinezu2342; sa speram ca nu dezamageste si el);
    - Octavian (care este pur si simplu un octavian).
    Ati facut galagie si i-ati trezit!

  254. iel permalink
    March 12, 2009 10:25:46

    deci ie cu circuit inchis….

  255. sandman permalink
    March 12, 2009 10:28:48

    nu este adevarat iel…cabinetul e deschis pentru toti

  256. March 12, 2009 10:29:48

    :razz: baluba??? oricum, asa-i i’cernetu’ asta al nostru romanesc si nu numai. lumea, in loc sa-ti raspunda punctual cu argumente incepe prin a te face in toate felurile si directiile, ca sa stabileasca de pe ce pozitii vorbiti, dupa care zice “bun, acuma hai sa stam de vorba, tarane/tigane/prostule/uratule/homosexual cu nume urat ce esti”. pentru ca, evident, cei care vor sa te contrazica, saracii, n-au nici vocabular, nici logica, nici argumente si oricum nu-s in stare, daca le au, sa le si ordoneze intr-o fraza cu sens.

  257. iel permalink
    March 12, 2009 10:30:28

    am intrevat azi-noapte pe la 12:30 si am ramas asa neterminat…da` nu-i nimic mi-am luat vitamina c pe sub mana

  258. silva permalink
    March 12, 2009 10:30:54

    e deschis pentru toti da halatu’ e al meu! Sa nu-mi iei halatu’!!!

  259. mama lu' Gero permalink
    March 12, 2009 10:33:58

    @silva, uite, pot spala scarile blogului sal intretin io pe Gero, iel doar sa iubeasca , oferta mea de a3 ramanen picioare, da dupe 2 ani, cum ziceam, un teren supraevaluat si girat la BancProst si, peste tuate educatiea buna pe care i-am dato. Voi aduceti-l in scara blogului ca tare mi-e frica sa nui fi sucit f’una mintile.

  260. sandman permalink
    March 12, 2009 10:35:29

    Silva, ti-am zis sa nu mai fraternizezi cu pacientii, tu esti cadru medical… chinezu ala neamuzat vroia sa-ti salte halatul ..

  261. March 12, 2009 10:48:22

    io am ajuns azi la Oradea sa gasesc un psihiatru aici, unde nu ma cunoaste nimeni….

  262. March 12, 2009 10:49:30

    poate imi da un certificat in ungureste

  263. silva permalink
    March 12, 2009 10:51:57

    sandman: ma scuzati, m-a luat deliru’ pe dinainte. In meseria asta daca ai manifestari clinice comune cu pacientii ii intelegi mai bine (vezi ca si-al Angelei e la fel)
    cat despre chinezu neamuzant, la asta ar trebui sa se rezolve cu doua pălmi, ca se pare ca nu l-a batut mama lui la timp. Uite mama lu’ gero, daca s-a ocupat si i-a dat o educatie aleasa, acum se vad rezultatele.

  264. Dee Lee Makeey permalink
    March 12, 2009 10:53:37

    ca asa ar veni : vezetett jogi aktusok..sau in alte cuvinte ..duuuus cu acte

  265. silva permalink
    March 12, 2009 10:54:00

    mama lu’ gero: stati fara grija, gero o iubeste pe cruela, e relatie serioasa, nu se uita el dupa toate fufele
    Cristian G.: ighen, e o idee buna

  266. Angela permalink
    March 12, 2009 10:54:25

    cristian, ii duci la nenea doctoru un buchet de ghiocei. daca iti scrie “bolond” pe buletin si-ti trage si o dunga cu rosu te-ai scos. ai intrat in rindul lumii.

  267. March 12, 2009 11:00:03

    @simona
    ce ai vrut, de fapt? ai vrut să te disculpi în faţa unor idioţi care te-au condamnat încă înainte de a fi greşit? sau îţi place să fii înjurată şi vrei să ne arăţi şi nouă? pe mine chestia asta mă îngreţoşează cumplit. altă dată ţi-aş fi luat apărarea. acum nu îmi vine să fac nimic.

  268. agneswood permalink
    March 12, 2009 11:03:05

    nedo, calm down
    trece cu emetiral
    un rudotel ?

  269. chinezu' amuzat permalink
    March 12, 2009 11:13:50

    @Simona Tache

    Scuzele mele, nu am citit toate mesajele anterioare.

    M-am amuzat prosteste si absolut deplasat (imi dau doar acum seama) de pomenirea unui nick pe care-l credeam imaginar.

    Nu as fi facut vre-o data glume cu respectivul 2342 daca as fi stiut ce-i poate produce mintea, fara indoiala, bolnava.

    Cu sincer respect

  270. agneswood permalink
    March 12, 2009 11:18:43

    bueeeei, a zis cumva gero maniacul sa facem iar 1000 ???
    gataaaaaaaa
    s-a-nchis pravalia cu certificate
    acu avem fiecare cate unu
    simona, multumita ?

  271. sandman permalink
    March 12, 2009 11:22:19

    Agneso..,daca nici la posturile cu nebuni nu se face mia, atunci la care sa se mai faca ?
    Ma ingrijoreaza lipsa unor pacienti aflati inca in libertate..cu un chinez nu se face primavara

  272. Dee Lee Makeey permalink
    March 12, 2009 11:23:13

    bah esti nebun?!

  273. agneswood permalink
    March 12, 2009 11:27:44

    pai aia au certificat ca- s sanatosi, sandmane, de-aia nu-s aici, nu i-a primit simona asa…

  274. silva permalink
    March 12, 2009 11:28:24

    e voie cu prieteni imaginari pe blog?

  275. March 12, 2009 11:29:53

    cu prieteni imaginari nu ştiu, dar cu duşmani imaginari se pare că e foarte voie. :sad:

  276. silva permalink
    March 12, 2009 11:36:38

    nedo: treaca-ti, nu pune la suflet.

  277. March 12, 2009 11:37:04

    simona, scrie ceva de soare si primavara, sa ne treaca gustul de fenobarbital.

  278. March 12, 2009 11:40:22

    Angela, cu ghiocei o mers. Am doo dungi rosu ferrari, pe buletin, apasate, tre sa suflu sa se usuce cerneala. Ghioceii de frontiera fac minuni!

  279. aurelian permalink
    March 12, 2009 11:43:03

    i-am dat curent unuia sa-si porneasca rabla si mi s-a ars servodirectia… se cheama ca-s bou… aveti certificat de bou? :sad:

  280. silva permalink
    March 12, 2009 11:44:35

    aurelian: nu-i asa, se cheama ca esti om bun

  281. silva permalink
    March 12, 2009 11:45:50

    http://s212.photobucket.com/albums/cc180/Denoel_01/?action=view&current=Spring.jpg
    ptr ca-i dau dreptate Adnanei

  282. Angela permalink
    March 12, 2009 11:52:52

    cristian, eu am trecut deja granita. m-a cam scuturat soferu de tir pe drum si m-a si trezit de citeva ori cu zbieretele lui de pavarotti. am vazut de citeva ori parapetu de aproape, da nimic serios. am ajuns cu bine in piata. hello, budapest! hau ar iu? mai greu e sa dezlipesc ghioceii ca i-am prins cu scoci pe picioare sa nu se prinda vamesii.

  283. March 12, 2009 12:05:21

    Angela:du-te pe Vaci Utca. Acolo intrebi de Igor, colectionarul de timbre. De fapt e regele traficantilor de ghiocei. Il intrebï: aveti timbre de tabla? Eliti va raspunde: “Doar de fonta in aceasta perioada a anului”.
    Succes!

  284. March 12, 2009 12:08:12

    @cruella: Da’Nikita???? Unde-i NIKITA?!?!?!?!? ca ne omoara aia ca n-o vorbim pe blogosfera!!!!!!

  285. Angela permalink
    March 12, 2009 12:20:07

    cit ceam cautat vaci utca si mi s-a autocreiat blog! nu stiam ca e asa sinplu…
    http://www.plimbarici.ro/ANGELA
    si ba, nikita poate fi inclusa decit in categoria nikita.

  286. March 12, 2009 12:30:42

    @angela felicitari pt ca nu mai eshti virgina!

  287. March 12, 2009 12:35:55

    @mama lu gero : uitatzi-va doamna ce lume buna aici pa blog : femei cu blog in blog!

  288. March 12, 2009 12:45:57

    @sandmane asta e pt tine:
    ce retzeta o avea domnu? ca vaz ca o platim noi….
    http://www.menreport.ro/politic/notorii/ti-luat-un-smecher-vreo-doua-milioane-de-euro.html

  289. sandman permalink
    March 12, 2009 12:58:28

    Reteta este simpla..daca pana in ora 10:00 am nu aplicam stomacului un pansament cu vodca , ne abtinem de la excese si nu bem mai mult de 7 baterii de vin.

    Daca folosim reteta “una intruna” totul e devine mai simplu : scapam de grija mahmurelii, in schimb nu avem satisfactia unei noi betii, o intretinem doar pe cea originala.

    Baieteeee, nota la Consiliul Judetean al Republicii Mazaristan!

  290. clujean permalink
    March 12, 2009 13:31:43

    Simona, arati minunat! esti libera?

  291. exilat permalink
    March 12, 2009 13:42:59

    @Brasoveanul
    Simona a scris impotriva fanatismului, nu impotriva ta. Acum nu inteleg de ce vrei sa exemplifici atata de bine fanatismul impotiva caruia ea a scris.
    Pentru ca , nu e spirit critic. Spiritul critic nu te impinge sa scrii zeci de mii de posturi. Fanatismul da.

    @Simona iti inteleg postul, chiar daca nu e frumos. Ii o reactie fireasca la o atitudine absurda. Si mult prea raspandita….

Trackbacks & Pingbacks

  1. Ştiri scurte : Reporter Virtual

Leave a Reply

Note: You may use basic HTML in your comments. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: