Skip to content

Doamna Udrea, vă mulțumim că avem vezicile pline și imn!

2009 May 4 at 5:41 pm

by Simona Tache

Am fost la mare de 1 Mai. Ca niciodată, nu știu ce m-a apucat. De fapt, știu, m-au dus apucat prietenii de-o toartă și m-au dus. Nu asta contează, ci că a fost ultima oară. Nu mă mai duc în viața mea la mare în România, dar e bine că avem imnul turismului, fiindcă asta o să și rămână din turismul românesc: un imn. Mie, o să-mi rămână și niște amintiri. Una dintre ele e drumul de la Constanța până la autostradă. 2 ore jumate (dar avem imn!). Mașini pe contrasens, jeepuri călărind de nebune câmpurile de lângă șosea, doar-doar o exista o soluție, o ieșire, ceva (dar avem imn!). Copii nervoși și mârâiți, bărbați făcând pipi pe marginea drumului, că n-aveau sticle, să facă-n mașină (dar avem imn!). Femei cu fețe disperate, că nu puteau și ele să-și ridice fustele în văzul lumii (dar avem imn!). Omor, ca la Oituz, pentru fiecare milimetru de șosea (dar avem imn!). Oamenii din sate ieșiți pe la porți să se zgâiască la noi, cu milă (dar avem imn!). Mașina postului de știri Antena 3, pe contrasens și ea, ca să transmită mai repede traficul infernal (dar avem imn!). Apoi, autostrada. Una dintre cele două pe care le are România (dar avem imn!). Delir, scârțâituri de roți, flash-uri, șoferi trăind furioși descoperirea vitezei a V-a (dar avem imn!). Primul popas cu WC-uri. Coadă de 10 km la femei (dar avem imn!). Înăuntru, jeg (dar avem imn!). Coșurile debordând de șervețele folosite și tampoane, pipi pe jos (dar avem imn!). Munți de mizerie, miros (dar avem imn!). Femei întorcându-se îngălbenite din drum, după ce au dat ochii cu priveliștea din toaletă (dar avem imn!). Nema săpun (dar avem imn!).

Vă mulțumim din suflet, doamna Udrea, că avem imn! Dacă vă chinuie vreodată vreun pipi pe autostrada asta către mare, vă rog eu, abțineți-vă! Mai bine vă puneți un CD cu imnul, să vă bucure sufletul!

Related posts:

188 Responses Post a comment
  1. May 4, 2009 17:43:33

    wow! ce îmi placi cînd te enervezi!

  2. May 4, 2009 17:45:25

    tache, nu ne cînţi imnul? sau ţi-ai revenit?

  3. May 4, 2009 17:48:04

    badmf
    tu i-ai zis ceva lu tache de faza cu cola? ce măgar eşti!

  4. May 4, 2009 17:48:25

    si spui numa’ pe langa,io am fost la oituz de 1 mai,pe bune,nu era nicio masina,nicio omor,puteai sa faci pipi cam pe unde a trecut caterinca lu’ teodoroiu

  5. aurelian permalink
    May 4, 2009 17:49:28

    Si eu am fost la marea neagra, dar la soci: 6 ore de zbor cu 2 avioane dar curat, liniste si fara manele…

  6. CP_away permalink
    May 4, 2009 17:50:04

    eu am fost primul cu teoria ca Tache a fost la mare de 1 Mai.

    si b), eseul ar trebui dedicat poporului brav romanesc; Udrea are o contributie minora.
    si c), peste tot in lumea asta, la pomul laudat, sa nu te duci cu sacul.

  7. May 4, 2009 17:50:14

    achhh… Simona! De mult nu mi-ai mai umplut inima de bucurie cu un text ca ăsta. multumesc, mulțumesc, multzumesc, multsoumesque!!!!!!

  8. May 4, 2009 17:50:32

    nu s-a uitat ce i-a zis urinia la horoscop, că nu s-ar mai fi dus. ăsta e veselul adevăr

  9. May 4, 2009 17:50:50

    nu i-am zis,sa mor io’,a descoperit-o empiric,la noi e stiintifica

  10. May 4, 2009 17:51:37

    noi draghe tache aveam mare frumos şi aicea la balaton? de ce nu venit tu direcţia opus?

  11. May 4, 2009 17:52:06

    bine, te cred. preventiv am dat-o pe doctor pepper

  12. May 4, 2009 17:53:15

    n-am încercat niciodată bidonaşul de palux

  13. May 4, 2009 17:53:59

    incearca prigat sau gatorade,la jumate,de unica folosinta dar senzatii unice

  14. May 4, 2009 17:54:42

    cp_away
    e cam complicat să faci pipi într-un sac, mai ales dacă e de rafie. adică nu e complicat să faci, e complicat să rămîi cu un pic de probă de urină. ascultă la mine, că ştiu ce spun

  15. May 4, 2009 17:55:37

    urină pe sac, da, am încercat. nu a meritat efortul să desfac sacul, să ţintesc… toată operaţia regulamentar, ca în armată

  16. May 4, 2009 17:55:57

    poate-o fi fost sac de dormit.

  17. May 4, 2009 17:56:39

    în sacul de dormit e supermişto, atunci nu mai ai probleme cu ţintitul

  18. May 4, 2009 17:56:41

    se recircula,te rehidratezi

  19. May 4, 2009 17:57:29

    revin cam în 30 de minute

  20. Simona Tache permalink*
    May 4, 2009 17:58:09

    eu am avut norocul sa nu stau la coada, ca m-am miscat repede. cand am iesit eu, era urgie: coada de 30 de persoane. noroc ca m-a socat coada si am mers incet, uitandu-ma in urma, ca altfel ma calca unu’ care-si proba bmw-ul scartzaind prin parcare cu 240 la ora. o fi fost vreo tipa, nervoasa ca n-a putut face pipi de scarba?

  21. May 4, 2009 17:59:51

    pai trebuia sa faca pipi de dimineata,nu de scarba

  22. May 4, 2009 18:00:47

    pipi de ciuda-pui si colacu’ fara gaura

  23. May 4, 2009 18:00:51

    cel mai bine e cu pampers ca urinel columbeanu

  24. May 4, 2009 18:01:50

    pipi de oftica-iti iese prin piele

  25. May 4, 2009 18:02:50

    cetepishu ce-a zis? :mrgreen:

  26. CP_away permalink
    May 4, 2009 18:04:12

    nedo, nu’s ce sa zic. am si io gena romaneasca.
    in ultima vacanta, in primele 3 zile, am fost oripilat de traficul din Romania(zdam de grebla!). dupa o saptamana, conduceam cu 130 -140km/ora pe o sosea cu 2 benzi(sinucidere curata), cu depasiri pe contrasens (unde sunt eu e limita de viteza pe highway cu 3 benzi-pe un sens!-, la 104.60 km pe ora…).
    iar autostrada are riscurile ei. cand s-or face mai multe in Romania, o sa vina si Evrika.

  27. May 4, 2009 18:05:00

    un caine in padure si o pisica pe plaja:’moooamaaa,ce buda imensa!’

  28. May 4, 2009 18:05:44

    un om in romania

  29. May 4, 2009 18:06:32

    se fura si se pipi ca-n codru

  30. CP_away permalink
    May 4, 2009 18:08:34

    nu e de la gene, e epigenetic.Evrika!
    ps. carase o cunostinta de-a mea un neozelandez dupa ea; din ala, inalt cu ochi albastri. cica era dentist.
    la fel, dupa o saptamana, conducea pe soselele romanesti 100% romaneste. e contagios. epidemie de romanism.

  31. May 4, 2009 18:08:40

    CP

    in Romania trebuie sa tragi tare ca prima buda e la 200 km :sad:

  32. Vexx permalink
    May 4, 2009 18:09:45

    N-o chinuie niciun pipi pe dna. Udrea ca are coloana oficiala care merge pe contrasens cand toti stau trei ore blocati intre Cernavoda si Murfatlar. Eu veneam de la Bucuresti acasa (la mare) si era sa ma scoata de pe sosea dna ministru cu SPP-istii ei cu girofar care mergeau pe contrasens, pe langa fraierii care asteptau de cateva ore. Dar de ce un minsitru are dreptul la coloana oficiala? Sau nu o are in calitate de ministru ci in calitate de amanta a presedintelui?

  33. May 4, 2009 18:09:53

    vara e bine in romania ca te poti pipicaca in papushoi

  34. May 4, 2009 18:12:11

    ala-i text la imn? trebe apdeituri (apdete?)

  35. May 4, 2009 18:12:38

    bucurenci: reciclati peturile
    bivolaru: dar nu uitati sa beti inainte!

  36. May 4, 2009 18:12:43

    FREE PIPI!

  37. May 4, 2009 18:13:25

    Simona, prin Slobozia ai trecut? :mrgreen:

  38. CP_away permalink
    May 4, 2009 18:15:12

    two thumbs up for popushoi :mrgreen:
    seeyoulateraligator.

  39. May 4, 2009 18:16:25

    CP

    destele le tii in sus sa se usuce dupa ce te-ai sters :cry: :sad:

  40. CP_away permalink
    May 4, 2009 18:17:40

    a, nu pata. eu sunt voyeurist. nu particip.

  41. cruela de vila permalink
    May 4, 2009 18:18:05

    @simona : asa-tzi trebuie daca nu citeshti aberatziile care-tzi sunt dedicate supt forma de comenturi!
    pai nu i-am zis io lu silva ca ma duc la baicoi , deshi am invitatzie la mare, numa pt ca mi-e scarba de drumu de intoarcere? pai d-aia am imbatrinit io aici pa blog? sa predic in desert! vezi tu daca-tzi mai zic io ceva!

  42. cruela de vila permalink
    May 4, 2009 18:18:48

    @cP_ tiz-ma tremis banc! ai primit? sau o fi loat-o , nemrenicu’ p-autostrada catre mare shi n-a ajuns inca?

  43. May 4, 2009 18:18:57

    gotcha! cu destele votezi :lol: :lol: :lol:

  44. CP_away permalink
    May 4, 2009 18:20:53

    cruela, am primit, am repliat. pata, vezi ca ai primit si tu, pe una din alea n+1 adrese.

  45. CP_away permalink
    May 4, 2009 18:22:10

    nope, cu alea intru in tara minune. stii tu, infrared.

  46. anarchix permalink
    May 4, 2009 18:22:17

    Simona, la intrarea pe A2 la iesirea din Bucuresti mai e semnul ala cu semnul de bezinarie barat?

    :smile:

  47. May 4, 2009 18:22:30

    CP tx, n-am posta la lucru, vad acasa. Sarm^na cru, baicoi e pe drumu spre buda sau e chiar la buda?

  48. May 4, 2009 18:23:30

    @cru

    fac eu o confuzie, sau ai fost la Gilbert Baicoi, ala cu importantu-i rozu?

  49. cruela de vila permalink
    May 4, 2009 18:24:14

    @anarhix: avand in vedere ca pe autostrada aia oricum se zboara , nu se sofeaza, drept pt care unii trebuie sa sofereshte, nu e nevoie de benzinarii , ca se face plinul inainte de decolare!

  50. May 4, 2009 18:24:22

    borat,nu te tine,faci in rezervor,bucurenci recomanda biodisel

  51. required permalink
    May 4, 2009 18:24:26

    mai acum vreo 20 de ani aveam si noi astialanti un imn, sa vad daca-mi mai amintesc din versuri. melodia poate fi aia cu “de la salva viseuuuu”. asa:
    imnu’ nostru preferat
    e un imn despre c***t
    dimineata ne sculam
    primu lucru ne c***m
    nu se face ora zece
    si c***rea iar ne trece
    ne c***m cu disperare
    sa vedem care-i mai tare
    ne c***m cu tona noi
    ne c***m si pentru voi

    sper ca e on-topic si nu deranjeaza stelutzele

  52. Simona Tache permalink*
    May 4, 2009 18:24:40

    @ cruela: citesc tot, stai linistita. azi am citit 1200 si ceva de comentarii, adunate cat am lipsit. nu doresc la nimenea asa ceva :lol: :lol: :lol:

  53. cruela de vila permalink
    May 4, 2009 18:24:45

    @pata ; fusei la baicoii de prahova , unde este baile stelei!

  54. May 4, 2009 18:25:12

    badmf

    de-aici nu vad gratavatarele po’satz zic tot nigga?

  55. CP_away permalink
    May 4, 2009 18:25:55

    suntem recunascatori ca ne citeste si pe noi cineva. acolo sus.

  56. May 4, 2009 18:26:31

    tache
    youtuburile le-ai văzut?

  57. required permalink
    May 4, 2009 18:27:10

    lelia munteanu propune alt imn in gandul: “hit me, mother, with the whip”

  58. anarchix permalink
    May 4, 2009 18:27:28

    cruela,

    nici n-ai idee cat de mult ma bucur ca nu vin in tara vara asta. doar la gandul ca mi-as cheltui banii in RO, mi se face pielea-gaina.

  59. Simona Tache permalink*
    May 4, 2009 18:27:32

    youtuburile nu, ca nu m-a tinut neuronul si pentru alea

  60. May 4, 2009 18:27:40

    patafil,poti sa-mi zici pipi de scarba

  61. cruela de vila permalink
    May 4, 2009 18:27:51

    @simona : am facut shi noi ce-am putut! :oops: daca mai puteam mai comentam , da aveam shi noi vezica plina!

  62. May 4, 2009 18:28:03

    @req

    scoala mindro din caaat
    si vino la sarutat
    nu dau eu caaatul meu
    pentru sarutatul tau
    si-nainte de culcare
    sa-i mai tragem o caaare

    erau f’o 30 de strofe, refrenul era:

    Arde-o! Rupe-o!
    RRRRAm-pam-pam-pam, RRRRRRAm-pam-pam-pam!

  63. CP_away permalink
    May 4, 2009 18:28:28

    ce tuburi sa mai vada, dupa Bucuresti-Constanta si retur?

    it’s pink, but it’s mink :razz: Pink Panther :cool:

  64. cruela de vila permalink
    May 4, 2009 18:28:30

    @anarhix, daca vrei sa fi on topic, te rog sa tzi se faca pielea de lebada! :mrgreen:

  65. cruela de vila permalink
    May 4, 2009 18:29:40

    @nedo : da-i iecstemporal din iutube!shi cheama-o la restantza!

  66. anarchix permalink
    May 4, 2009 18:29:41

    post trecut…

  67. May 4, 2009 18:30:14

    badmf

    hai sa ne fracem frati de pipi :oops: uan neishan indivizibal uiz libarti end giastis forol :twisted:

  68. required permalink
    May 4, 2009 18:30:34

    thx, pataphyl :mrgreen: n-am o memorie prea grozava, da’ cand ti-am auzit vocea de bariton, mi-am reamintit

  69. May 4, 2009 18:31:51

    bine, dacă nu te uiţi la youtuburi o să îţi explicăm ce este în fiecare filmuleţ
    este unul, de exemplu, cu un copil cu broaşte în chiloţei. l-a postat cruella. bravo cruella! copilul tot scotea broaşte din chiloţei, iar maică-sa filma. filma şi număra. număra şi întreba: mai ai? şi copilul tot scotea broaşte din chiloţei. le punea jos şi broaştele săreau.
    stai să mă mai uit la filmuleţ să îmi amintesc şi revin cu povestea

  70. May 4, 2009 18:33:57

    multumesc nedo, nici eu n-am teava, ma-nnebunesc dupa broaste, Forza Azzuri, go green :smile:

  71. CP_away permalink
    May 4, 2009 18:34:27

    cru, urmeaza ca pasind atent, sa fii sfioasa. Ne(d)0 te toarna la toar’sa.

  72. May 4, 2009 18:35:58

    mai e un filmuleţ… pe ăsta vi-l povestesc peste încă o jumătate de oră. revin

  73. May 4, 2009 18:36:37

    nedo,mai pe larg,tradu si versurile de la melodii,povesteste-le ca la gura sobei,sa citeasca volume intregi

  74. May 4, 2009 18:36:40

    autodenunţ: am pus un banc la morar, aseară

  75. cruela de vila permalink
    May 4, 2009 18:37:00

    @nedo : dar n-am shtiut ca sunt atat de importanta shi ca te-au marcat tuburile mele! :oops:
    o sa-tzi dedic melodia : “da mama cu youtubu’n mine, ca n-am ascultat de tine!”
    daca din cate tuburi lasa malurile, numa ale mele au ramas in istoria ta afectiva, sunt flatata!
    promit ca te invit cat de curind sa-mi cari shi mie gresia!

  76. May 4, 2009 18:37:16

    am lăsat rînd la coadă la pipi. revin

  77. cruela de vila permalink
    May 4, 2009 18:38:13

    @CP_ul : lasa ma ca povesteshte frumos!shi poate simona n-are voie de la domnu bushku pa youtube!
    nedo : sa nu uitzi de ala negru care respira greu! :mrgreen:

  78. CP_away permalink
    May 4, 2009 18:39:47

    povesteste, da. e de la Litere.

  79. CP_away permalink
    May 4, 2009 18:40:38

    stress incontinence :neutral:

  80. May 4, 2009 18:43:49

    cru

    cat-o pe aia cu serge gainsbourg, cu c’est une poupee qui fait pipi-caca, e on-topic :wink:

  81. May 4, 2009 18:44:46

    …vreau sa i-o dedic lu’ nigga’ :mrgreen:

  82. May 4, 2009 18:46:05

    voi ati observat ca postul asta merge regulamentar, cu 80 pe ora? :oops:

  83. cruela de vila permalink
    May 4, 2009 18:50:32

    @pata : nu pot! ca ma duc sa fac pi-pi shi dupa aia ma duc sa bat step! ca sa fiu on topic! ca shi stepan stepanovici inventatoru stepului, avea tot o singura oala de noapte ca shi autostrada soarelui shi o turma de copii!

  84. May 4, 2009 18:52:44

    da, cru, stepan stepanovici stepanov : civilizatia de stepa :smile:

  85. May 4, 2009 18:54:40

    partea proasta la asa coada lunga e ca cit stai si-astepti te mai trece o data :mrgreen: tine cineva minte scena antologica cu Peter Sellers in “The Party”?

  86. required permalink
    May 4, 2009 18:54:55

    iaca si ghenzburg http://www.youtube.com/watch?v=XBApA4qlubg

  87. required permalink
    May 4, 2009 18:55:58

    birdie num num

  88. required permalink
    May 4, 2009 18:57:08

    Scena przy stole (cz.1) z filmu “Przyjęcie” (“The Party”). Polski lektor. :razz:

  89. CP_away permalink
    May 4, 2009 18:58:41

    pata, aia cand se desira toata hartia? birdy-nam-nam!

  90. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 18:59:30

    O adevarata doamna nu face NICIODATA pipi si nici caca.

  91. CP_away permalink
    May 4, 2009 19:01:21

    tigane, doamna aia o fi extraterestra:
    http://en.wikipedia.org/wiki/File:Maslow%27s_hierarchy_of_needs.svg

  92. May 4, 2009 19:02:19

    CP

    Hirtia si toata debandada e DUPA. Importante sint lungile minute cind el o asculta pe fata aia cintind la sitar cu niste sunete care-i mergeau direct la vezica :lol:

  93. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 19:02:31

    femeia barbata face pipi d-anpicioarele. Concluzie Simona nu-i barbata. Simona fii barbata!

  94. geronimus permalink
    May 4, 2009 19:03:48

    mie-mi place doamna udrea indiferent de ce se vorbeste aici, calareste bine!

  95. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 19:04:57

    Cit costa un pipi? In Germania 50 de centi. O bere costa cam tot atita. Deci o bere costa de doua ori mai mult. Nimic nu se pierde totu se transforma si iei cistiga.

  96. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 19:06:26

    Oamenii de stiinta cerceteaza posibilitatea de a face pipi roz. E posibil, da e mult prea tirziu.

  97. CP_away permalink
    May 4, 2009 19:08:38

    pata, am purces la o actiune de shrink-uri, ce include o groaza de comedii. am filmu’, da’ ma voi ocupa sa le (re)vad dupa ce trece vara asta. vara asta o sa fie cu probleme mari (de vezica).

  98. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 19:09:38

    O doamna f. bine, dichisita si rujata si coafata si parfumata vorbea cu inflacarare de pictura neoologica… si deodata … scapa un pirtz… spune delicat “Pardon” si-si duse ideea mai departe.

  99. May 4, 2009 19:09:48

    CP vezi ca vine vara :razz:

  100. CP_away permalink
    May 4, 2009 19:10:01

    100 si gata. off I go.

  101. maryan permalink
    May 4, 2009 19:10:01

    Hat,io facut scurt calcol,la voi.Doi sute mii omeni,plecat la vacanta.Cheltuit musai ceva,io zice 50 eoro/bucata(benzin,vonat,casa, masa),ase avem 10 milion eoro.Numa 19% tva este 1 milio es nousute mie eoro,la statu.Imnu costat doizecimii eoro.La profit asta,meritam umflat besica si golit la hotar.
    Kint urcat sus la cal alb,ceasta nechezat spariat,spariat si blonde.Io am gandu,iapa este or armasaru este, che nu vezut bine ?

  102. CP_away permalink
    May 4, 2009 19:11:16

    Pata, am observat. am observat ca mi-ai luat #100.

  103. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 19:12:58

    Si mie-mi place doamna Udrea, l-am vazut deunazi si pa domnu Cocos, in poze, pin-acum nu-l cunosteam, m-am convins ca doamna Udrea s-a maritat din dragoste.

    P.S Simona e maritata? Am io un unchi!

  104. May 4, 2009 19:22:09

    sufăr. sînt bolnav. sînt răcit. am colici intestinali. turbare cronică în formă incipientă. incontinenţă verbală. sînt contagios. mă duc să mă refac. vă pup

  105. May 4, 2009 19:26:02

    @nedo

    ref*c! :mrgreen:

  106. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 19:31:33

    Simona, nedormitu se preface ca-i simpatic, de fapt e basesc.

  107. aurelian permalink
    May 4, 2009 19:31:34

    nedo: mergi in patul liber de langa bleen. si cand te intorci spune-ne cate vertebre metalice are… sau or fi din aliaj usor… sau fibra de carbon? :idea: si daca-s fibre de carbon sunt paralele sau incrucisate?

  108. required permalink
    May 4, 2009 19:31:51

    @maryan: da’ de unde scos ket szaz mii de oamenii la ele?

  109. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 19:32:41

    E interzis pipiu in Bazinu Marii Negre.

    P.s Nu va pisati pe Axa B_L-W

  110. Simona Tache permalink*
    May 4, 2009 19:33:39

    @ neamtu tiganu: nu se preface, chiar e :mrgreen:

  111. May 4, 2009 19:33:42

    tacheeeeeeeeee
    give me five!

  112. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 19:34:10

    Nedormitu politizeaza totu. Nedormitule nu mai politiza!

  113. May 4, 2009 19:35:15

    @aurelian, @nedo

    si daca-i programeaza audienta la Lia Manoliu sa nu se duca, nici daca-i ofera disc de aur :roll:

  114. May 4, 2009 19:35:18

    ia treci matale, neamţule, ţiganule, la politizor.
    am vrut să zic hă hă hă

  115. required permalink
    May 4, 2009 19:35:36

    am facut si io un studiu despre turismu american. jay leno zice ca anu’ asta din motive de gripa porcina se sarbatoreste Sicko de Mayo. pataphyl, poate-l informezi pe andrei

  116. May 4, 2009 19:35:44

    nu sînt simpatic. sînt perfect

  117. May 4, 2009 19:37:00

    1) Salutăm mult-aşteptata apariţie a diacriticelor (că tot se plâng femeile că bărbaţii nu observă).

    2) Am văzut “Omul coolt”. Cred că femei din presa scrisă care merita oricând să fie amintite sunt Tia Şerbănescu (filoloagă “de-a ta”) şi Magdalena Boiangiu (tot lettristă).

    3) “Evanghelia după…” cine? (Aia de 700 de pagini, că nu se înţelege ce spui.)

    4) M-am râs.

    5) Mai mişto chat-ul cu tine decât ăla dinainte, cu Maria Dinulescu. (Mai puţin histrionism, mai puţină agresivitate.)

  118. May 4, 2009 19:39:36

    Andrei se pune bine cu mehicanii, n-ai vazut ca bea numai tequilla si corona?

  119. geronimus permalink
    May 4, 2009 19:39:43

    toata stima pentru nedo, cu sincerism si respectuitate

  120. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 19:42:57

    Simona hai grija cu nedo:

    N-ascult de tinerii frumoşi,
    Bărbaţii toţi sunt mincinoşi,
    Cu-o vorbă dulce

    Ei te seduc, te-adorm uşor
    Ca mamele copiii lor,
    Când vor să-i culce…”

  121. anarchix permalink
    May 4, 2009 19:43:23

    mda…
    Simona, CP texanul are dreptate. Tanti Udrea nu prea are nimic de-a face cu nesimtirea turistilor (ca sa fiu un pic mean, pun mana in foc ca mahoritatea erau bucuresteni) :cry:

  122. required permalink
    May 4, 2009 19:43:52

    si-l joc in frau, si-l las in trap, mi-e drag ca ochii mei din cap
    si nu l-as da nici mort

  123. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 19:44:17

    Simona, nedo zice ca-i perfect, sa nu-l crezi, politizeaza iar. Nedo nu mai politiza!

  124. May 4, 2009 19:44:27

    @anarchix

    te mai tii tzantzosh c-ai luat milicristoiu az’noapte? :twisted:

  125. anarchix permalink
    May 4, 2009 19:45:59

    mi-a trecut. e timpul sa trec la urmatoarea provocare asata asa sa le parafrazez pe toate parasutele din Ro care au pozat in Playboy. :twisted:

  126. geronimus permalink
    May 4, 2009 19:46:56

    neamtu tiganule, o dai la pace?

  127. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 19:47:26

    anarhis, asa ziceam si io turistii sunt nesimtiti ca vor sa faca pipi.

  128. May 4, 2009 19:47:52

    @neamtu

    nedo este perfect, e si om politic si savant, numai ca-i furios s-a sarit la bataia la bataiosu ca i-a luat platforma :razz:

    http://morar.catavencu.ro/2009/05/04/inca-un-candidat-surpriza-se-ncinge-lupta-cu-bataiosu/#comment-59562

  129. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 19:49:05

    geronimus, nu mai politiza. Simona si geronimus politizeaza.

  130. May 4, 2009 19:49:09

    turistii nesimtiti se lasa prada simturilor, unde-o s-ajungem?

  131. maryan permalink
    May 4, 2009 19:49:25

    @reiqiuired
    Hat,io numerat la iei,kint intrat la buda.Io stat jos la scaon,nu cerut ban,numa numerat la iei,es ies la socotela.Avut benoclu,lung coda fost.Avut si masca de gripa porcos la nasu.Es dop la oreche.
    Calu armasaru or iapa este :?:

  132. anarchix permalink
    May 4, 2009 19:50:22

    cand a fost faza cu imnul am avut aceiasi reactie. Imn fara veceuri ?
    Poanta e ca gunoaiele alea nu tin nici de pipi, nici de caca nici de veceuri si nici de partidele de echitatie ale lui tanti.

  133. May 4, 2009 19:50:53

    biff. evanghelia după biff

  134. May 4, 2009 19:50:54

    @neamtu

    gero politizeaza de aia ca are mertz, vrea sa-l admire cruella! salut gero… ce sa fac, vorbeam si eu prostii… :mrgreen:

  135. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 19:52:15

    Nedo a zapacit-o de cap pa Simona. Simona e patrimoniu national. S-o eliberam pa Simona din ghearele nedormitului.

  136. CP_away permalink
    May 4, 2009 19:52:20

    nedo, moderator in unum. Ave!

  137. geronimus permalink
    May 4, 2009 19:52:39

    stai linistit, pataphyl, poti sa ma si-njuri.

  138. May 4, 2009 19:52:47

    pata
    bun dave ăsta. placu-mi

  139. CP_away permalink
    May 4, 2009 19:53:13

    sic transit pipi.

  140. May 4, 2009 19:54:25

    da’ simona asta cine e?

  141. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 19:54:48

    Vreau si io sa politizez, io am Audi, se poate?

  142. CP_away permalink
    May 4, 2009 19:54:51

    e basesc. puneti mana pa pietre. p’alea din ureter sa le lasati in pace.

  143. May 4, 2009 19:55:40

    @nedo

    bimaighest. cind ajung prin cluj iti aduc o caramida de terra numa cu jazz

  144. CP_away permalink
    May 4, 2009 19:55:46

    azi vorbesc munteneste. pa.ba.ma.

  145. Simona Tache permalink*
    May 4, 2009 19:55:58

    @ A.: 3. dupa biff, da. 5. senchiu, mie mi-a placut de maria dinulescu

  146. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 19:56:07

    Simona, ai vazut, nedo zice ca nu stie cine-i Simona. Politizeaza, iti spun io.

  147. May 4, 2009 19:57:46

    să-mi dea cineva evanghelia după beep

  148. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 19:58:10

    Simona, hai sa-l banam pe nedo! Sa vezi ce bine o sa fie!

  149. May 4, 2009 20:00:14

    e mai bine aşa

  150. geronimus permalink
    May 4, 2009 20:04:36

    @tiganul germanizat: unde erai la postul cu lebedele? aveai de mancare pe saturate si iti ramanea sa iei si la pachet

  151. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 20:08:33

    geronimus, fusei la mici, lebedele sunt f. rele, mai ales alea negre, da si alea albe… si atoase, nu e lebada ca porcu

  152. geronimus permalink
    May 4, 2009 20:13:18

    aha, deci ai mai incercat lebede. eu imi doresc sa mananc carne de sirena fara solzi. unde se gaseste?

  153. May 4, 2009 20:14:54

    ceafa de sirenă cred că e bună. poţi încerca şi muşchiuleţ afumat

  154. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 20:16:15

    La sirena e bun doar pieptu, ca pt. piept dai si picioarele la o parte.

    Gero, sa nu-l intrebi pe nedo ca politizeaza, o sa vezi

  155. geronimus permalink
    May 4, 2009 20:20:12

    sirenele se spala? fac pipi in apa sau se abtin pana ies la uscat?

  156. May 4, 2009 20:21:25

    pieptu nu e bun. e numai chimicală

  157. May 4, 2009 20:22:40

    Pai bine mai Simona, asa-ti trebuie daca nu faci sushu acasa (a se citi “de unde ai plecat tu”).
    Daca copilareai cu taica’miu ai fi stiut ca “inainte de a pleca la drum, pisati-va si cacati-va, ca eu nu opresc nicaieri”. Nu conta cat de lung era drumul, el o stia una si buna. Mai avea si prostul obicei, de a se tine de cuvant. :evil:

  158. geronimus permalink
    May 4, 2009 20:23:14

    nedo
    nu pot sa cred ca au ajuns sa-si puna silicoane, pitzipoancele :mad:

  159. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 20:23:42

    pt. cui ii plac lebedele si broastele. Nedo nu te uita nu-i pt. tine

  160. silva permalink
    May 4, 2009 20:23:51

    Salutare
    Cruela, la coada la bac ma gandeam la tine ca ce buna idee ai avut cu Baicoiu’ ala, ai salvat niste ore bune de enervare.
    Sandman: am fost la wild duck, mi-a placut, papa bun plus nunta bulgareasca in miezul zilei (ca cica asa obisnuiesc). Am vrut sa ne retragem, dar chelnerita prietenoasa ne-a mânat la etaj, unde dupa cateva sticle de targovishte ne-am incins la dansuri. La dar am plecat.

  161. geronimus permalink
    May 4, 2009 20:24:52

    nina :eek:

  162. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 20:26:19

    gero, ai vazut ca nedo a politizat cu chimicalele?

  163. Third World Forever permalink
    May 4, 2009 20:26:52

    Apropos de exasperare:

    Distinsi publicisti români, stimate public, draga Simona, nu-i asa ca va doare-n cur ca România are presa cea mai înfeudata, mai corupta si mai putin libera din Europa !?

    http://www.freedomhouse.org/uploads/fop/2009/FreedomofthePress2009_tables.pdf

    http://www.freedomhouse.org/template.cfm?page=470

    FREEDOM OF THE PRESS 2009
    European Union Rankings

    1 Finland 10
    2 Denmark 11
    3 Sweden 11
    4 Belgium 12
    5 Luxembourg 12
    6 Netherlands 13
    7 Estonia 15
    8 Ireland 15
    9 Germany 16
    10 Portugal 16
    11 Czech Republic 18
    12 Lithuania 18
    13 United Kingdom 19
    14 Austria 21
    15 Hungary 21
    16 Cyprus 22
    17 France 22
    18 Malta 22
    19 Latvia 23
    20 Slovakia 23
    21 Poland 24
    22 Slovenia 24
    23 Spain 24
    24 Greece 29
    25 Italy 32
    26 Bulgaria 36
    27 Romania 44

  164. geronimus permalink
    May 4, 2009 20:29:05

    fugi bre neamtzule
    n-am vazut sa se foloseasca pieptul in politica, cel putin, nu in aia romaneasca

  165. May 4, 2009 20:30:12

    domnu’ third, aici ne taie treburi serioase

  166. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 20:38:26

    Domne third, de ce-i spui asta lu Simona? sa stii ca ia nu e dinaia, chiar daca se mai incurca cu unii ca nedo!

  167. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 20:39:15

    domne third, nu politiza. Simona, domnu third politizeaza.

  168. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 20:40:25

    gero, da doamne Udrea ce foloseste?

  169. Sandman permalink
    May 4, 2009 20:44:12

    V-am spus ca la mare e naspa? :twisted: Nu si nu, voi la mare…bine v-a facut Udrea,Berceanu & co., eu v-as fi sigilat si usile masinilor la plecarea din Bucuresti.

    P.S. Ploaia n-a fost de la mine, eu ma rugasem de ninsoare.

    Silva,bine ai revenit, ma bucur ca te-ai infratit cu poporul vecin si oarecum prieten :wink:

  170. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 20:45:55

    Simona, te rog io sa te uiti la linku dat cu iutub. ie misto cu lebede.

  171. geronimus permalink
    May 4, 2009 20:47:42

    neamtu tiganu:
    bine, ma rog, l-o fi folosind fizic dar eu ma refeream la modul metaforic in poanta pentru a nu-ti da satisfactie cu poanta aceea :twisted:

  172. May 4, 2009 20:58:49

    pe blogul lui năstase, fostul blog al lui bleen

  173. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 21:00:24

    gero mie nu-mi place modu metaforic ca io sunt baiat simplu din popor.

    P.S daca Simona nu se uita la linku meu cu lebedele ma autobanez in piata publica. Si atre o sa-i para rau.

    PPS Nedo nu mai apare ca are vezica mica.

  174. neamtu tiganu permalink
    May 4, 2009 21:06:34

    Cred ca l-am zapacit pa nedo de cap!

  175. ionv permalink
    May 4, 2009 21:08:27

    frustrare mare…catre sau de la mare

  176. May 4, 2009 21:11:05

    neamtu et al. nu va mai infruptati cu udrea ca e post nou solemn cu imn de peste juma’ de ora :razz:

  177. May 4, 2009 21:43:19

  178. Sandman permalink
    May 4, 2009 21:50:58

    Cred ca asta aburinda era comandata de Isto si s-au incurcat adresele in bucatarie :razz:

  179. pierpatrat permalink
    May 6, 2009 12:05:57

    Eşti o pişăcioasă.
    Iar eu credeam că faci din picioare ca femeia sovietică; m-ai dezamăgit profund.

  180. May 6, 2009 21:27:11

    Daca nu poti sa te trezesti mai devreme si sa pleci mai devreme pentru a evita PUHOIUL de pe autostrada, e problema ta. Si eu am fost de 1 mai in Constanta, si atat drumul la dus, cat si la intors a durat maxim 2 ore jumate (Iancului->Tomis Nord). Daca vrei sa arati partea negativa, poti face asta. Dar exista si parti pozitive.

  181. August 22, 2009 12:30:51

    WC-urile de pe autostrada nu intra in atributiunile tov. Elena Udrea, ci in ale colegului sau, Radu Berceanu (ala cu transporturile).

    Dar avem imn!

Trackbacks & Pingbacks

  1. Mă urmărește imnu’ lu’ pește | Jurnal roz de cazarma si nu numai
  2. Senzații de neuitat pe litoralul românesc | Jurnal roz de cazarma si nu numai

Leave a Reply

Note: You may use basic HTML in your comments. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: