Skip to content

Regina porno cu suflet de aur

2009 May 11 at 8:02 pm

by Simona Tache

Alina Greblaru, Regina Porno a Sexului Oral și Anal cu Animale și Insecte a efectuat o vizită caritabilă într-un Spital de Psihiatrie din București, însoțită de o parte din curtea sa regală: doi măgăruși, o cămilă și trei gândaci de Colorado. Regina a oferit gratis pacienților portocale, ciocolată și un incendiar show erotic. Show-ul a fost transmis în direct de câteva televizuni și primit cu entuziasm de bolnavi, care, deși nu au înțeles prea bine ce făcea Alina cu cămila, măgărușii și gândacii, pe masa din fața lor, au salutat permanent cu urale, ovații și chiuituri. Din păcate, starea de agitație persistă și după plecarea artistei, personalul medical fiind pus neîncetat în situația de a recupera bolnavii de pe tavan, lustre și dintre gratiile de la etajul IV al cladirii, pe unde încearcă să se strecoare, în încercarea disperată de a pleca după Regină. Una dintre bolnave plânge după gândăcei și refuză să mănânce.

Related posts:

67 Responses Post a comment
  1. May 11, 2009 20:04:33

    tocmai ziceam că la municipal va merge oana roman şi va dansa în poală la herniaci după o coregrafie de cornel păsat

  2. May 11, 2009 20:11:21

    Ce putem invata din postarea ta? Care-i morala?

  3. aurelian permalink
    May 11, 2009 20:14:28

    lulu: morala suntem noi! :shock:

  4. aurelian permalink
    May 11, 2009 20:15:38

    ma rog, morala e nedo… nu-l cunosti inca dar va veni si el imediat ce coloana lui bleen va fi eliberata din tandrele brate ale doctorului patrascu

  5. aurelian permalink
    May 11, 2009 20:17:51

    @lulu: si inca ceva… simona scrie postarile doar ca sa fie ceva deasupra comentariilor, un fel de caciula asa… :shock: :cool:

  6. May 11, 2009 20:19:47

    morala lipseşte. offtopic să fie, că morală găsim şi la alţii. aurelian, cine e nedo?

  7. May 11, 2009 20:21:02

    Lamuriti ma cine i bleen? Si de ce este in spital, cine i-a nimicit coloana?

  8. aurelian permalink
    May 11, 2009 20:21:03

    nedormitul: frac’su lu’ rmitul

  9. May 11, 2009 20:22:11

    Mda, pricepui.

  10. aurelian permalink
    May 11, 2009 20:22:29

    nedo e frac’su lu’ rmitul… :shock:

  11. aurelian permalink
    May 11, 2009 20:23:07

    lulu: bleen e http://bleen.ro

  12. May 11, 2009 20:23:38

    @lulu
    morala e ca luna viitoare alina ar putea vizita si gradinita unde invata copilul tau, pentru a face un act caritabil (ce include, bineinteles, cornul si laptele)! :grin:

  13. agneswood permalink
    May 11, 2009 20:25:46

    lulu
    îţ trebe ceva stagiu ca să afli cine-i bleen.
    mie mi-a loat fo două luni ca să mă prind care-i care, mai ales că ăştia-s tineri şi au câte 10 feţe.

  14. May 11, 2009 20:27:09

    Copilul meu??? Din cate stiu inca nu sunt nascatoare de prunci! :roll:

  15. May 11, 2009 20:29:07

    Ar trebui redefinit blogul simonei (nu scriu cu majuscule de lene :lol: ), ceva legat de tinerete…ca tot v am pus eticheta :wink:

  16. May 11, 2009 20:30:40

    Pai este important sa stiu cine este personajul? Nu fac fata discutiilor cu voi fara sa i cunosc misterul?

  17. May 11, 2009 20:30:51

    eu sînt născătoare de prunc, după un intercourse cu guţă yodda aici http://simonatache.catavencu.ro/?p=138

  18. aurelian permalink
    May 11, 2009 20:31:35

    agnes: io n-am fata (hmmmm am o problema… computerul meu nu stie limba romana… stie doar chineza… stie cineva cum se pune o bomba la sediul sony?)

  19. aurelian permalink
    May 11, 2009 20:32:27

    lulu: bineinteles ca faci fata :shock:

  20. May 11, 2009 20:36:30

    Ce e, e! Am citit articolul si cat adevar graieste simona. Daaaaaaaa confirm, subscriu, chiar pot veni cu un adaos, nu comercial…. :oops:

  21. May 11, 2009 20:38:35

    Pai da, ar fi bine sa fac o fata ca baiat/ barbat am in batatura…. si tot astept sa creasca dar….. :lol: :lol: :lol: Na, ca fusei rea!

  22. aurelian permalink
    May 11, 2009 20:54:47

    nedo: au luat-o razna astia pe blog la cpreda… :shock:

  23. May 11, 2009 21:19:58

    @lulu

    1. Si mie-mi place ca-ti place ca sintem tineri deci inclusiv eu.
    Be. Andrei cred ca te pupa in continuare desi acuma cred ca-i la lucru.
    III. Nu esti tu cumva ruda ceva cu Lula da Silva, ala de-a zis ca Brazilul si lumea in general a ajuns in cacat din cauza tipilor blonzi cu ochi albastri?
    ….
    Off/On Topik: Da buna zi pentru agricultura avem azi: dupa plugar a venit si greblar, discuitorul e la scurtat in spital, acusi se coc holdele, iuhuuu :razz:

  24. aurelian permalink
    May 11, 2009 21:25:17

    pata: mdah… si in tara ploua… apropo, la voi s-au terminat zapezile? :mrgreen:

  25. May 11, 2009 21:28:39

    @aurelian

    zapezi? ce-i aia? daduse ceva la tv… :sad:

    PeSe – ploua-n mai = o s- :lol: avem malai

  26. May 11, 2009 21:32:33

    @aurelian

    D’a cine-i cpreda asta?

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Cezar_Preda

    Astia de pe wiki nu stiu multe, zic ca-i un ciot:

    “Acest articol despre un deputat român este deocamdată un ciot.”

    Mai pot ocserva ca are si musteatza – sa fie ruda cu AndreiUSA?

  27. May 11, 2009 21:33:53

    Categoric nu sunt ruda cu NIMENI, decat cu ai mei…

  28. May 11, 2009 21:39:39

    Libertatea de azi :

    Libertatea şi Kiss FM te trimit la concertul Depeche Mode şi, în plus, îţi oferă ocazia unică de a-ţi găsi şi un partener cu care să mergi la eveniment. Tot ce trebuie să faci e să completezi formularul de concurs şi să trimiţi o fotografie de-a ta pe adresa http://www.libertatea.ro, dacă eşti fată sau pe adresa http://www.hailadepeche.ro, dacă eşti băiat. Pe 15 mai, în cadrul emisiunii Cronica Cârcotaşilor, Mihai Găinuşă (foto) şi un reprezentant al ziarului Libertatea vor alege cei doi câştigători care se vor întâlni pentru prima oară la concert şi vor petrece seara împreună.
    Intrebare: daca sunt amandoi tipi? Sau daca e organizat de Kiss fm si Libertatea partenerii sunt Huidu si Gainusa (2 in 1) ? Sau poate Alina Plugaru dupa ce a fost la azil vrea si la Depeche?

  29. aurelian permalink
    May 11, 2009 21:40:52

    pata: incearca sa vezi cine-i cristian preda… s-ar putea sa ai o surpriza, e baiat fain :razz:

  30. May 11, 2009 21:40:56

    @lulu

    No offence, ma gindeam doar ca poate aflu si eu un raspuns privind tipul ala ciudat. Era interesant sa vina de la tine, mai ales ca tocmai a zis Simona ca NU MAI ESTI MODERATA :lol:

  31. aurelian permalink
    May 11, 2009 21:45:05

    auzi maaaa cica si-a facut senatul romaniei comisie pentru spatiul cosmic… eu nu mai citesc stiri din astea ca mor de ras la varsta asta frageda:

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-5694262-subcomisie-pentru-spatiul-cosmic-infiintata-deputati.htm

  32. May 11, 2009 21:45:28

    @aurelian

    un link ceva la blogu’ ala?

  33. aurelian permalink
    May 11, 2009 21:50:48

    pata: si te rog io citeste doar articolele… comentariile sunt degeaba :lol: :lol:

    http://cristianpreda.ro/

  34. May 11, 2009 21:51:13

    Stai calma…nu m am suparat :lol:

  35. May 11, 2009 21:51:43

    P.S. Gasit, acuma aflai ca e doi Preda… :cool:

  36. May 11, 2009 21:54:47

    …si mi l-am adus aminte pe Cristian Preda, pur si simplu nu faceam conexiunea cu laturile (cu accentul pe u :evil: ) politichiei.

  37. aurelian permalink
    May 11, 2009 21:56:54

    @pata: asta de iti spusei io e baiat bun… ar putea ajunge la nivelul tau in domeniul lui in cativa ani :wink:

  38. aurelian permalink
    May 11, 2009 23:10:19

    hmmmm :shock:

  39. agneswood permalink
    May 11, 2009 23:11:32

    mda

  40. cruela de vilă permalink
    May 11, 2009 23:15:17

    bueeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
    m-atzi lasat pa centura shi nici macar n-atzi suspendat soseaua…soseta…whatever!
    shi voi va facetzi da cap cu vedetele pornorale !
    @agnes ; au aparut musafirii?

  41. cruela de vilă permalink
    May 11, 2009 23:17:35

    @simona , ma vaz nevoita sa te corectez :
    nu se zice :

    “au salutat permanent cu urale, ovații și chiuituri”

    se zice :

    “au salutat permalink cu urale, ovații și chiuituri”

  42. agneswood permalink
    May 11, 2009 23:18:43

    cruela
    încă nu
    crecă s-a speriat sandmanu când a auzit că mai avem numa magiun

  43. agneswood permalink
    May 11, 2009 23:21:32

    au salutat permanent cu ovare

  44. cruela de vilă permalink
    May 11, 2009 23:24:58

    daca m-atzi lasat pa centura, sa va arat ce am vazut:\\

  45. cruela de vilă permalink
    May 11, 2009 23:26:32

  46. cruela de vilă permalink
    May 11, 2009 23:29:29

  47. cruela de vilă permalink
    May 11, 2009 23:31:25

  48. cruela de vilă permalink
    May 11, 2009 23:32:55

  49. cruela de vilă permalink
    May 11, 2009 23:36:06

  50. agneswood permalink
    May 11, 2009 23:38:02

    cruela
    5 partide
    tu chiar ai crezut-o pă lulu că suntem tineri ?

  51. agneswood permalink
    May 11, 2009 23:38:28

    6

  52. cruela de vilă permalink
    May 11, 2009 23:39:06

  53. cruela de vilă permalink
    May 11, 2009 23:41:48

  54. cruela de vilă permalink
    May 11, 2009 23:43:12

    @agnes ; acum intzelegi de ce nu vor ashtia sa faca shosele? centuri? drumuri?carari?poteci? poduri?

  55. agneswood permalink
    May 11, 2009 23:43:24

    om fi noi doo tinere, da’ nici chiar atât de tinere.

  56. cruela de vilă permalink
    May 11, 2009 23:43:56

    care se numeshte : monkey business!

  57. cruela de vilă permalink
    May 11, 2009 23:45:38

    @agnes, agnes :

    1. functzia creeaza organu!
    2. nu shtiu despre tine ce vrei sa-tzi aminteshti, dar io, intre 29 si 30 de ani, am petrecut cei mai frumosi 10 ani ai vietzii mele!

  58. agneswood permalink
    May 11, 2009 23:46:09

    după atâta business, ma duc la sleep .

  59. agneswood permalink
    May 11, 2009 23:46:56

    păi io încă nu am 29 şi de aia nu-mi amintesc nimic

  60. cruela de vilă permalink
    May 11, 2009 23:48:46

    @agnes ; somn ushor , vise placute, de sosele te ascunde!
    ca uite ce m-a facut sa fug repede d-acolo, sa viu cilea la regina porno, unde sunt in sigurantza!

  61. cruela de vilă permalink
    May 11, 2009 23:50:11

    @agnes : ai grija un’ te culci ca ashtia p-ashtia i-a dus simona cu clasa la strassbourg pa un post nou!cu ” te iubesc!”

  62. May 12, 2009 00:05:42

    Ceva din ce-ai postat tu aici ma duce cu gandul la OTV :-))

  63. Sandman permalink
    May 12, 2009 00:08:27

    In atentia gazdelor, sper ca nu s-a racit magiunul pe masa , nici nu s-a sleit slana…dar am pus umarul la comertul mondial..si-asa suntem praf la indici…daca mai lipsesc si eu..se duce draqu bugetul :mrgreen:

  64. cruela de vilă permalink
    May 12, 2009 00:14:44

    @sandmane : stai linishtit , ca ma mancat noi tot, sa nu ramina pa masa! :mrgreen:

  65. bani'gigeampingu permalink
    May 12, 2009 11:11:24

    Am fost prezent in calitate de fotograf.convoiul a sosit tirziu,cind nu mai aveam acumulatori(prea multi nebuni simpatici). Regina a coborat dintr-un tractor cu remorca roz,cu care si-a adus alaiul. Ma mir cum autoarea articolului l-a omis pe bursucul ras jos care-si desfacea bucile(nici o leg.cu d.petrescu),pe elefantelul convertit la porno care facea sex cu o carapace de broasca testoasa,oferita chiar de aceasta in urma unui numar putin inhibat de striptease,ca sa nu mai spun de gargaritu’ porno(foarte corpolent acolo)pe care recunosc, nu l-am remarcat nici eu,decit dupa ce mi-a urinat pe totosei,ca nu-i fac poze!venericu’ dreaq!!!gargaritu’ e un ponei mare,tot roz…in fine..
    Regina le-a daruit bolnavilor grenade roz in forma de penis cu care sa se rezolve din greseala. Ea le-a facut si o demonstratie bagindu-si citeva, de jucarie din pacate…insa cel mai important moment a fost cind doamna pornoului romanesc si-a bagat un cap de nebun in cur!!!chel,ca era de sah!desi ,unul dintre pacienti s-a oferit,sa vada si el cum e!televiziunile au fost, insa toti cameramanii au uitat sa dea rec fascinati mai ales de sexul anal oferit de regina,reginei porno a furnicilor, cu atentie: un floc paros!!!cica e senzational!!!!in final decizia tuturor celor prezenti a fost ca trebuie sa ramina la ei!va saru’ mina,mai va sun io!bani’gigeampingu’

  66. bani'gigeampingu permalink
    May 12, 2009 11:39:35

    Am fost prezent in calitate de fotograf.convoiul a sosit tirziu,cind nu mai aveam acumulatori(prea multi nebuni simpatici). Regina a coborat dintr-un tractor cu remorca roz,cu care si-a adus alaiul. Ma mir cum autoarea articolului l-a omis pe bursucul ras jos care-si desfacea bucile(nici o leg.cu d.petrescu),pe elefantelul convertit la porno care facea sex cu o carapace de broasca testoasa,oferita chiar de aceasta in urma unui numar putin inhibat de striptease,ca sa nu mai spun de gargaritu’ porno(foarte corpolent acolo)pe care recunosc, nu l-am remarcat nici eu,decit dupa ce mi-a urinat pe totosei,ca nu-i fac poze!venericu’ dreaq!!!gargaritu’ e un ponei mare,tot roz…in fine..
    Regina le-a daruit bolnavilor grenade roz in forma de penis cu care sa se rezolve din greseala. Ea le-a facut si o demonstratie bagindu-si citeva, de jucarie din pacate…insa cel mai important moment a fost cind doamna pornoului romanesc si-a bagat un cap de nebun in cur!!!chel,ca era de sah!desi ,unul dintre pacienti s-a oferit,sa vada si el cum e!televiziunile au fost, insa toti cameramanii au uitat sa dea rec fascinati mai ales de sexul anal oferit de regina,reginei porno a furnicilor, cu atentie: un floc paros!!!cica e senzational!!!!in final decizia tuturor celor prezenti a fost ca trebuie sa ramina la ei!va saru’ mina,mai va sun io!http://simonatache.catavencu.ro/wp-includes/images/smilies/icon_sad.gif

Leave a Reply

Note: You may use basic HTML in your comments. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: