Omul sfințește locul, omul îl distruge
Vizavi de Sala Polivalentă există un complex de distracții, compus din restaurant, terenuri de sport, club, SPA și nu mai știu ce. Se cheamă “Daimon” locul și arată atrăgător. Mai ales terasa restaurantului, că altceva n-am vizitat. Cu toate astea, pariez că, la anul, va fi o ruină. Sau așa ar trebui să se întâmple. Pentru că, pe cât de mișto e locul și pe cât de bună e mâncarea, pe atât de mizerabile sunt serviciile. Să vă povestesc: Acum o săptămână, un prieten care împlinea niște ani a făcut o rezervare pentru vreo 15 persoane. Cu două zile înainte de ziua întâlnirii cu amicii, a primit un telefon de la managerul restaurantului:
– Bună ziua, de la Daimon sunt, voiam să vă întreb ceva în legătură cu rezervarea de poimâine: o să și mâncați?
– Ăăă, da… O să și mâncăm.
– Ați putea să ne spuneți ce?
– Poftim?
– Să ne spuneți ce o să mâncați.
– Cum aș putea să vă spun de acum ce o să mâncăm? E absurd.
– Putem să vă pregătim un meniu pentru 15 persoane.
– Cum să-mi pregătiți un meniu? Ce, e botez? O să-și comande fiecare ce vrea.
– Să știți că politica firmei noastre este ca, la grupuri mari de persoane, să oferim obligatoriu un aperitiv.
– …
– Asta e politica firmei…
– OK, faceți niște platouri, ce aș putea să mai zic acum?
– A, și încă ceva: să știți că, la noi, 10% din sumă e… știți… pentru servire…
– … Am înțeles.
Cu o zi înainte de întâlnire, prietenul meu a mai primit un telefon:
– Bună ziua, de la Daimon sunt. Voiam să vă întreb dacă, în cazul în care plouă, vă păstrați rezervarea.
– …
– Deci v-o păstrați?
– Da.
Buun. Vine și ziua cu pricina. Ne adunăm toți cei 15 invitați și începe coșmarul. Sărbătoritul e, pe tot parcursul serii, terorizat de chelneri. Vin și-l fixează insistent c-o privire care spune mereu același lucru: “Nu mai comandați nimic? Ce mai comandați?”. Când vine vorba să-și onoreze partea lor, plânge masa în hohote. Fiecare bere cerută ajunge după juma’ de oră, gheața nu mai ajunge niciodată, o Cola pare să fi venit de la Ploiești, iar un Tiramisu vine după o oră. Felurile de mâncare de după aperitive (sigurele servite cât de cât mai prompt, poate fiindcă erau obligatorii) vin pe rând, cu întârziere mare și haotic (la interval de 15-20 de minute unul de celălalt). Le aduc cu strigături, ca la școală, că nu sunt capabili să țină minte cine ce a comandat: “Pulpă de porc la grătar!”, “Paste nu știu de care!”, “Lasagna!”, “Lasagnaa!”, “Lasagnaaa!”. Apoi, iar milogeli după beri! Rugăminți fierbinți pentru o apă plată. Mătănii pentru o Cola. În fine, chiar nasol, nasol. Partea cu bacșișul obligatoriu de 10% n-am prins-o, că am plecat, dar fac pariu că i-au pus sărbătoritului o bandă de leucoplast la gură și pistolul la tâmplă și i-au luat banii.
doar noi suntem neseriosi. 
