Skip to content

Ești prost, bă, Einstein!

2009 September 4 at 5:27 am

by Simona Tache

Smardoiul Mirciulică Badea l-a făcut prost și pe Patapievici. Normal, fiindcă la asta se reduce vocabularul lui de bază. La “Ești prost”, “Te bat”, “Te rup” și “Îți sparg fața”. Ce mă-ntreb e dacă a mai rămas cineva nefăcut “prost” de Badea. Că, dacă da, înseamnă că Mircică nu-și face bine treaba la serviciu. Io zic așa, domnu’ Felix: pentru fiecare cetățean rămas neumplut de bale de cartier, să i se taie din salariu. Ia, băi, Mirci, cartea de telefon, și ia-i pe toți la rând. Io zic că, într-un sezon, hai, două, îi termini. Da’ tre’ să faci numai asta. Zici numele și bagi o jignire, o mârlănie, ceva. A, apropo, vezi că e unu’, Einstein, care-a zis că ești un maimuțoi isteric și că faci prost șpagatul pe două scaune. Zi-i și lui ceva.

Related posts:

802 Responses Post a comment
  1. September 4, 2009 05:37:51

    Asa Simona,vezi ca dac vrei poti ;-)
    Acum,in ceea ce-l priveste pe badea comentariile lui sunt,ca de obicei,nu de lacheu, ci de “boratura”.In alta ordine de idei, tinand seama ca Paleologu e un mutant genetic (in rau) al bietului A.Paleologu (cred ca l-a facut la batranete),Si pedanteria ostentativa a lui HRP imi sugereaza un ciutac.

  2. September 4, 2009 07:31:26

    simona, în dimineaţa asta m-am trezit că am visat că m-am trezit într-un viloi porno, pe un deal. zici că eram la holiud. curvele lipseau. în fine, cum m-am trezit, m-am dus să mă întind pe balc… pe terasă, şi mă uitam aşa la oraşul ăsta cît e de prost şi am strigat cu nedisimulată fericire “băăăăăăă, giiiiicuuuuleeeee, băăăăăă, să-mi suuuuuugiii…” ca pe stadion, cînd degajează portarul. am aflat că gicu este, de fapt, gigica, o femeie împlinită ca vîrstă şi trupeşte, care mi-a sunat la uşă, da’ n-am putut face porno cu ea, pentru că nu ştiam cum să deschid uşa. apoi am făcut un duş, avea duşu’ ăsta o stropitoare că puteai iriga şi conceptul de noua revoluţie agrară. da’ ziceam, era numai porno în jurul meu, da’ a trebuit să-l fac singur. eu la lumini, eu la sunet, eu cameraman, eu efecte speciale, eu stunts şi aşa mai departe. să ştii că şi dragostea în unul are micile ei plăceri şi bucurii. ei, am făcut cît am făcut porno, apoi am plecat la job şi cînd am ieşit din casă, butoane peste butoane, am apăsat pe butonul de la uşa de garaj, s-a deschis bariera, am apăsat pe butonul de la barieră, l-am înjurat bonom pe bleen. în fine, am ieşit val vîrtej prin uşă cu maşina şi am venit la birou să îţi spun că în lux durerea de şale se simte altfel, pînă la sfîrşitul programului cînd voi pleca acasă.
    unde se poate bea o cafea neagră?

  3. September 4, 2009 07:42:33

    Mircica-i pentru noi, Vadim doi…

  4. September 4, 2009 07:45:46

    La timpu ei,la timpu ei, bine facuta,bine facuta…Da la 7 am?

  5. September 4, 2009 07:47:37

    @ cristian : na, ca ala macar a scris ceva versuri,nu poezii…,da oriscat

  6. September 4, 2009 07:56:22

    :?:

  7. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 08:04:03

    @pizdoznice : cafeaua neagra se bea la birou , evident!deoarece, ca sa-tzi iasa neagra , trebuie sa foloseshti tushul de la imprimanta! :mrgreen: porno, evident!! :mrgreen:

  8. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 08:04:57

    si sa shtii pizdoznice ca trebuie sa ne mutam!
    a dat simona cu postu nou in noi!
    era sa-mi faca si o vanatatie! neagra! :mrgreen:

  9. September 4, 2009 08:09:07

    Mircea Badea l-a facut prost pe Patapievici = un melc a strigat la un elefant: „Piticule!”

  10. doamna trei permalink
    September 4, 2009 08:52:35

    dracule, poti sa treci pe la noi sa bem o cafea neagra ca intunericu. auzi? am zis ca nu mai gatesc, dar asta nu inseamna ca nu putem bea o cafea si o vodca. sa umflam inconstienti prezervative si sa le spargem intre dinti. hai treci, sa-ti dau un leac de frica.

  11. September 4, 2009 08:57:21

    iubesc frica

  12. September 4, 2009 08:59:05

    şi cafeaua şi frica trebuie să dea naştere pugaţiei. vreau să nasc iar

  13. apolodor.ln permalink
    September 4, 2009 09:02:21

    oare mircea o avea prunci ?

  14. doamna trei permalink
    September 4, 2009 09:03:06

    nu te grabi, toate vin la timpul lor. si eu eram o femee de cratita si uite ca am reusit sa renunt si sa redevin o femee cu viata sociala. activa social, am vrut sa zic. nu stiu ce-i cu mine, sunt melancolica astazi.

  15. September 4, 2009 09:05:12

    şi eu mi-aş dori o doamnă menalcoolică. domnul trei este foarte norocos, am vrut să zic, e un lucru minunat cînd pleacă la serviciu să fie pupat drăgăstos de o soţie instabilă emoţional

  16. doamna trei permalink
    September 4, 2009 09:07:15

    acum pleaca, iese pe usa, se duce, nu l-am pupat dragastos azi, nici ieri. ba tu auzi? ce faci in weekend?

  17. September 4, 2009 09:08:12

    M-a sunat unu de dimineață, mi-a zis că-s prost și a închis.

  18. September 4, 2009 09:14:38

    Mă frământă de azi dimineaţă o întrebare existenţială : femininul de la “boschetar” e “boschetăriţă” , Intreb asta, nu gândindu-mă la homleşi, ci la fetele care,cu adevărat in tufişuri, practică oralul sau normalul, in pădurea Păuleşti

  19. September 4, 2009 09:16:34

    @cristian : Ei,pe Dracu au distrus si UMEB-ul imbecilii astia? :shock: :evil: :twisted:

  20. September 4, 2009 09:17:03

    esop: păi ce, era greu?

  21. Sandman permalink
    September 4, 2009 09:17:25

    Mircica nu e prost.. aseara ,racit fiind, n-a mai facut fata asaltului de muci si si-a introdus 2 bucati de servetel in nas.In ciuda rugamintilor publicului, a insistat sa continue “frumoasa noastra emisiune” deghizat in suport de OB.
    QED.

  22. September 4, 2009 09:23:36

    nimic interesant. nu fac nimic. aproape nimic. am mentă de frecat şi nu am bani

  23. geronimus permalink
    September 4, 2009 09:27:03

    Badea, aseara: “De acum inainte, il voi invata pe Patapievici cate un cuvant pe zi. Astazi ii voi explica ce inseamna “ampula”. Maine ii voi explica verbul “a sugera”.”
    No comment.

  24. apolodor.ln permalink
    September 4, 2009 09:38:53

    CEEA CE TOATE FEMEILE STIAU DEJA : http://www.telegraph.co.uk/health/healthnews/6132718/Men-lose-their-minds-speaking-to-pretty-women.html ,

    Era evident inca de la inceput, inca n-am terminat cu Mirci ?

  25. Bula bulanosu` permalink
    September 4, 2009 09:39:46

    Mi se pare mie, sau cineva e invidioasa pe Mircica? Bag sama ca cam da! Hahahaha!!!

  26. Bula bulanosu` permalink
    September 4, 2009 09:41:50

    esop
    Mă frământă de azi dimineaţă o întrebare existenţială : femininul de la “boschetar” e “boschetăriţă” , Intreb asta, nu gândindu-mă la homleşi, ci la fetele care,cu adevărat in tufişuri, practică oralul sau normalul, in pădurea Păuleşti”

    Unde `ceai ca e padurea asta? Hahahaha!!!

  27. September 4, 2009 09:42:40

    aaaa, pai io nu cred ca are ampula; daca are sa ne-o arate, la noi, la boboru necajit da dornic de cunostinte noi…

  28. mircea permalink
    September 4, 2009 09:48:00

    Bulanosule,esti sigur ca…cam da?Sau ca cam nu?

  29. September 4, 2009 09:50:19

    @sandman: daca-i PROST…putea sa incerce tampoane tip “degetel”

  30. September 4, 2009 09:54:15

    @bulina : Baaaaaeeeaaa, treci pa langa ea cand te duci de la Bucuresti la Sinaia .Ia incearca (daca ai bani),sa faci la stanga unde scrie p-o tabla”PAULESTI
    3 km”

  31. September 4, 2009 09:55:22

    BULANGIULE :!:

  32. doamna trei permalink
    September 4, 2009 10:12:34

    dracule, nici io n-am, dar mai am niste vin otetit si niste seminte de dovleac. vrei sa trecem weekendul asa? lasa-i pe altii sa mearga-n vama…

  33. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 10:13:03

    @esuoape, intotdeauna mi-au placu barbatzii cu cultura ! ashea ca tine!
    :mrgreen:
    vorbesc de cultura vegetala, evident! :mrgreen:

  34. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 10:22:16

    @doamna trei: plachia se face cu plachiuri? ca am moshtenit nishte pantofi de la un bunic…… :oops:

  35. Envy permalink
    September 4, 2009 10:34:42

    Micea e inofensiv pe langa Nistorescu in editorialul de joi.
    Se pare ca HRP le provoaca unora multe frustrari. Cand ataci pe cineva, trebuie sa o faci cu argumente la acelasi nivel, altfel cazi in penibil. Noroiul arncat nejustificat nu intra la categoria argumente. Nu-i nimic, domnul HRP nu isi va pierde admiratorii vechi, ci doar pe cei de conjunctura, care il citesc cu dictionarul si mai aunca un ochi interesat si pe tabloidul vecinului de scaun, in metrou. Adica tocmai amatorii de umor grobian si fortat, a la Mircea Badea.

  36. September 4, 2009 10:40:08

    domnul trei, las(a) vama pentru semintele marinate in vodkaTuborg si The Crystal Method + Guano Apes

  37. chat noir permalink
    September 4, 2009 10:51:40

    @esop

    femininul de la boschetar, in cazul prezentat de tine, e simplu si fara dubii:
    “botanista”

  38. September 4, 2009 11:10:57

    Acu m-a sunat unu de la o bancă. I-am zis că e prost și i-am închis telefonul.

  39. doamna trei permalink
    September 4, 2009 11:11:19

    ce-l intereseaza pe dl trei ce faci tu? nu stiu cruela, nu mai gatesc.

  40. geronimus permalink
    September 4, 2009 11:13:05

    well, this is embarrassing!

  41. geronimus permalink
    September 4, 2009 11:13:50

    madam three…

  42. September 4, 2009 11:26:08

    doamna va rog de trei sa nu va bagati!

  43. geronimus permalink
    September 4, 2009 11:26:14

    simona, incerc sa ma las de fumat, te rog, schimba postul.

  44. September 4, 2009 11:29:33

    Mda… Vrăjeală. Pe Facebook sînteţi prieteni iar în media vă exhibaţi presupusele divergenţe de opinii.

  45. September 4, 2009 11:33:27

    dragă prietene, de ce ai închis comentariile la ţinutul securesc?

  46. September 4, 2009 11:37:42

    Se închid automat dacă articolul e mai vechi de 14 zile, stimate pidosnick.

  47. Nea permalink
    September 4, 2009 11:39:48

    Alde Badea dă conţinut noţiunii de găozar, pentru cine nu o putea vizualiza.

  48. September 4, 2009 11:40:11

    Mă scuzi că, vulgar cum gîndesc, nu mi-am dat seama că pidosnic e substantiv propriu şi m-am gîndit la el ca la un adjectiv impropriu. Deci, stimate Pidosnic. Sau, renunţînd la formalisme, bă Pidosnice! Bă Pleşule, băăă!

  49. September 4, 2009 11:42:50

    bă, prietene, redeschide-le automat, prostule!

  50. September 4, 2009 11:45:03

    M-am sunat de pe fix pe mobil. Am cerut cu mine, mi-am zis ”Bă, prostule!” și mi-am închis telefonul în nas, să nu-mi dau seama cine sunt. Încă mă mai doare nasul.

  51. September 4, 2009 11:48:00

    Domnule Pidosnic, eşti un prost!

  52. September 4, 2009 11:48:52

    Nu pot să le redeschid, de frica spamurilor.

  53. September 4, 2009 11:48:54

    prost să-i spui lu pă-tapievici

  54. aurelian permalink
    September 4, 2009 11:52:47

    lasa bleene ca si io il votez pe geoana :mrgreen:

  55. aurelian permalink
    September 4, 2009 11:53:53

    da’ de ce-i spune lu’ pata HRP? e vreun institut? vreun serviciu? :roll: :?:

  56. September 4, 2009 11:53:55

    prostănacule!

  57. September 4, 2009 11:55:31

    @Aurelian

    Oprescu îl bate pe Geoană! He he he!

  58. September 4, 2009 11:58:52

    O zi din viaţa lui Mircea Badea, povestită de el însuşi:

    “Ieri ma aflam in curtea liceului si citeam “FILOZOFIA CUNOATERII” DE E. KANT(PE CARE VO RECONAMD.Am urcat sus sa maninc si m-am intilnit cu un coleg de camera, care m-a intrebat de Palconi Valentin.Iam zis ca nu stiu ,dar l-am intrebat de ce il cautqa si mi-a zis ca celebra FABIANA GODZILLA STROE ESTE IN CAMIN, CAUTRINDU-L INNEBUNITA PE VALI(EMINESCU)
    De la buna mea prietena palconi ana maria
    http://doruix@blogspot.com
    ca popularitatea Godzillei este in scadere si acu`inteleg de ce la cautat pe EMINESCU
    http://www.palconivalentin.ro
    Fata asta chiar este jalnica.Ea crede ca o partida de sex ii poate creste popularitatea?Nu cred
    P.S.-AM PLACERE SA ANUNT CA CELEBRA CINTAREATA MILENNA TARAN A LUAT LOCUL 2 LA UN CONCURS.Am ascultat mai multe piese cintate de aceasta fat si chiar este o stea a muzicii populare.Mult succes fetito.”

  59. aurelian permalink
    September 4, 2009 11:59:17

    @Simona:
    Am auzit ca e obligatoriu sa pui la dispozitie gratuit spatiu pentru campania electorala. Asa ca fac si eu putina campanie pentru domnu’ Nobody, candidat la prezidentiale :cool: :shock: ;-)

    VOTE FOR NOBODY!

    NOBODY will keep election election promises
    NOBODY will listen to your concerns
    NOBODY will help the poor and unemployed
    NOBODY cares
    NOBODY tells the truth
    if NOBODY will be elected, things will be better for everyone
    :mrgreen:

  60. aurelian permalink
    September 4, 2009 12:01:03

    Bleen:
    Ba Geoana il bate ca vine cu var’su Van Geille :shock:

  61. Otto permalink
    September 4, 2009 12:05:53

    patapievici asta a sarit sa apere onoarea nereperata a lu nutzi. asta arata ca e un adevarat intelectual :mrgreen:
    dupa parerea mea de data si-a furat-o absolut meritat.
    ce mai urmeaza? sa-i puan prezervativu lu sefu?

  62. geronimus permalink
    September 4, 2009 12:13:17

    “59
    Sandra Says:
    September 3rd, 2009 at 12:30 am

    Superba emisiune domnule Badea! Din nou m-am distrat copios. Mari idioti astia gen Patapievici:))) si mai nasol e ca se inmultesc pe zi ce trece. Succes in continuare si va asteptam la Sinaia!”

  63. aurelian permalink
    September 4, 2009 12:13:55

    Otto: n-ai inteles nimic! mai citeste o data articolul; subiectul nu e nuti…

  64. September 4, 2009 12:16:47

    Marius Says:
    September 3rd, 2009 at 12:17 am

    Badea are balonul .. avanseaza pe flancul stang .. trece de unul, doi, trei adversari .. si acum doamnelor si domnilor, fata in fata cu portarul Patapievici .. Badea cu un joc d glezne senzational, publicul este in picioare .. siiiiiii, GOOOOL .. inscrie Badea in poarta lui Pata’.

    Felicitari, acum da ai meritat atentia mea ! Un joc de cuvinte rea frumos sa fie adevarat, bafta !

  65. September 4, 2009 12:17:24

    Citiţi toate comentariile de la postarea lui Badea despre Patapievici. Sînt delicioase!

  66. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 12:17:28

    @aurika: fin’ca HPV era loat!

  67. September 4, 2009 12:20:27

    Cristi Says:
    September 3rd, 2009 at 1:06 am

    Deci m`am cacat pe mine de ras =)) Ce pervers e patapievici asta …. a pus organu lu` Base…… unde credeti ???? =)))) in guritza lu duduia Udrea =))) BINE ASA ma nene Patapievici, n`a facut`o Badea si o facusi tu….de oaie daca mai e cazu sa precizez =))

    P.S. Cred ca in curand o sa lesin de ras:))

  68. September 4, 2009 12:22:11

    Cosmina Says:
    September 3rd, 2009 at 10:05 am

    Felicitări, Mircea! Emisiunile tale sunt din ce în ce mai bune, iar textul în cauză a fost mai mult decât inspirat. Cât de tont poate fi Pata (sau pata?) să emane ceva atât de josnic şi greţos? Atât de tont încât să creadă că producţia lui este o capodoperă, probabil. Dragă Pata, nu-ţi mai da atâtea aere, pentru că nu e cazul. Ai demonstrat-o printr-o reacţie frustă la un text pe care probabil nu ai fi niciodată în stare să-l scrii. Nici citate nu ştii să dai. Deci să ştergem Pata!

  69. September 4, 2009 12:24:41

    otto satu mare Says:
    September 3rd, 2009 at 3:16 pm

    parerea mea e ca Patapievici este frustrat ca nu are pula are doar puta sau poate exagerez numindu-i organul “puta” poate are ceva mai mic si el fiind frustrat se gandeste doar la pula,totusi nu m-ar mira faptul ca Patapievici marele deontolog,inteligent,si un mare savant sa aiba o orientare sexuala debusolata din moment ce se gandeste la pula,dar poate gresesc,si are “oragnul”cu dimensiuni care lasa de dorit,si se mai poate ca “organul”acestui Patapievici sa nu mai fi fost in stare erecta de multi ani ceea ce iarasi il frustreaza si are o invidie ascunsa fata de Victor “Organ” care este admirat de “turista”noastra sau mai bine spus “organul”acestui Victor este admirat de Udrea sau poate si dorit???? probabil ca domnul Cocos nu are un organ pe masura Elenei Udrea care este in mare cautare de “organe” “doamna Udrea un loc unde puteti gasi organe mari si groase este Norvegia

  70. geronimus permalink
    September 4, 2009 12:26:43

    32
    Radu Says:
    September 2nd, 2009 at 11:40 pm

    Tin sa precizez ca esti genial. Pur si simplu genial. Nu sunt pupincurist dar modul in care vorbesti la emisiune, subtilitatile folosite, etc, toate acestea te fac sa fi un om sclipitor. Tine-o tot asa !

  71. September 4, 2009 12:28:23

    cosmin Says:
    September 2nd, 2009 at 10:54 pm

    Elena Udrea : ” Este pentru prima data cand tin o crosa totusi in mana ” =)))) …..Sa inteleg ca pana acum a tinut-o in alta parte ?=))))…….Faza aia cu Organ e ca in sceneta de la Vacanta Mare …….” – De ce ai desenat porcaria aia ?? – Da , aicia sunt 2 oua si intre oua …. – Taci taci nesimtito !! – Intre oua e o gaina obsedatule ” =))

  72. geronimus permalink
    September 4, 2009 12:33:17

    cine sunt fanii lui badea:
    “Marius Pascani Says:
    September 2nd, 2009 at 11:28 pm

    asta e ! din putul gandirii =))! va respect total, domnule mircea badea! [marius, 17 ani, pascani, iasi]“

  73. Otto permalink
    September 4, 2009 12:34:21

    bleen
    hey, tu parca tu nu ma citeai :lol:
    tin sa te dezamagesc, otto satu mare nu sint io. o fi unu din satu mare :mrgreen:
    ia stai pe aproape ca povestesc imediat de “conferinta” lu patapievici din heidelberg, a fost o chestie cum n-a mai vazut heidelbergu :mrgreen:

  74. geronimus permalink
    September 4, 2009 12:37:18

    Vai, otto, pai se poate?! chiar crezi ca nu stim cu totii ca esti din jermania?

  75. Sol permalink
    September 4, 2009 12:39:22

    Eu tind sa cred ca lui Organ, pardon Orban, ii se spune Organ (prin spatele biroului evident) iar persoana care a redactat hartia nu a scris Organ din greseala, mai degraba din obisnuinta. Oricum subiectul e demn de dezbatut, Orban, pardon Organ e prea tare.

  76. September 4, 2009 12:46:22

    Acu m-am sunat să-mi zic că sunt deștept. Mă simt mai bine.

  77. aurelian permalink
    September 4, 2009 12:50:28

    otto: bleen nu te citeste in continuare; el cita doar de pe blogul lui badea! :shock:

  78. chat noir permalink
    September 4, 2009 12:52:44

    @Cristian Ghe

    l-am sunat pa unu azi, mi-a zis ca-s prost si-a inchis.
    apropo, io lucrez la o banca…

  79. Otto permalink
    September 4, 2009 12:54:12

    1 din 2
    se facea ca era undeva prin perioada 1998-2000. stiu, stiu, e destul de vag si ar fi trebuit sa-mi intiparesc bine in memorie intilnirea cu boieru mintii.
    vad in oras un afis mic mic lipit pe citiva copaci: conferentiaza patapievici pe o tema pe care nu o mai tin minte, ceva cu heiddeger parca, da nu bag mina in foc. stateam io asa prostit acolo linga copac si nu intelegeam de ce marele intectual roman conferentiaza sub auspiciile unei obscure organzatii romanesti si nu sub auspiciile universitatii (la nivelul la care li-l presupun romanii te puteai astepta, nu?). si mai bulversant era ca se adresa exclusiv unui public romanesc, afisul fiind in romana fireste.
    tot pe afis era anuntat pompos si pretul de intrare – 15 marci. acuma trecind peste faptul ca n-am mai fos in viata mea la o conferinta de felu asta pe bani, nici de atunci incolo, eu m-as fi dus da n-am gasit, m-am gindit ac trebuie sa fie ceva cu totul spercial din momet ce trebuie sa platim 15 euro ca sa ne expuna domnu patapievici parerile lui.
    urmeaz imediat partea a doua.

  80. Sol permalink
    September 4, 2009 12:54:57

    @Cristian Gheorghe da-ne si noua numarul tau de telefon :evil:

  81. geronimus permalink
    September 4, 2009 13:00:27

    ma duc sa-mi cumpar tigari, nimic nu reuseste sa ma enerveze mai mult ca ipocritul de badea.

  82. Delia permalink
    September 4, 2009 13:01:37

    nici nu stiu ce sa zic la postul asta. ca mb e un topirlan transpirat? deja se stia. mirci, nu mai zi ampula ca poate o sa ajungi sa te si crezi.

  83. madison , jimmy permalink
    September 4, 2009 13:01:46

    :twisted: am numaru’ lui ”pata” :mrgreen: schimb cu nr. doamnei codos :!:

  84. aurelian permalink
    September 4, 2009 13:06:40

    m-am lasat de fumat! nu stiu de ce sa ma apuc in schimb :mrgreen:

  85. veronica permalink
    September 4, 2009 13:15:04

    nu inteleg ce aveti cu Mircea.

  86. September 4, 2009 13:15:14

    M-am treeeeziiit:geronimus,voi nu v-ati prins ca badea isi comenteaza singur “posturile” sub alte nume.io i-am pus unu da rau si m-a taiat.Pe de alta parte,in afara de cartea aia in care ne face idioti (sau ceva in genu asta),mi se pare ca “Ştie că e arogant şi genial, dar îi place să i-o (s)pună şi alţii. Oare o să il iertam vreodată că e cel mai bun?”
    Cruelo,imi place in peisagiu,da n-am masina si pa jos, sapte kilometri, nu ma duuuuc nici daca O are de aur cu cristale Svarovsky.Gonflabila e mai comoda.

  87. chat noir permalink
    September 4, 2009 13:18:11

    cineva talentat la desen, sa-i deseneze si Veronicai?

  88. September 4, 2009 13:18:38

    Nu cu Mircea avem ci cu Albert. Mari idioti ăştia gen Albert:))) şi mai nasol e că se înmulţesc pe zi ce trece.

  89. September 4, 2009 13:21:19

    albert bleenstein

  90. September 4, 2009 13:21:54

    albert einxinte

  91. September 4, 2009 13:22:13

    deja-s doi

  92. aurelian permalink
    September 4, 2009 13:23:07

    bleen: deseneaza si tu ceva! uite, dracu e talentat :arrow:

  93. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 13:23:38

    @PIZDOZNICE VREI SA NE INDUCI IN EROARE GRESHITA : DACA IEREAU IEI DOI IL CHEMA TZWAISTEIN!
    PS ; nu tzip la nimeni , numa mi-au furat literele mici da pa tastaura! :cry: :cry: :cry:

  94. Otto permalink
    September 4, 2009 13:25:20

    2 din 2
    locatia conferintei daca imi aduc bine aminte nu era una obisnuita, era intr-o sala de clasa la o scoala ditr-un cartier mai marginas.
    asa, si ne adunam noi acolo tot publcul doritor de patapievici, nu mai mult de 30 de oamneni (da ce oamani :grin: ), platim care va sa zica intrarea la organizatori (o organizatie superba care scrie mailuri care se incheie intotdeauna cu “cu stima comitetul”).
    apare deci domnu patapievici care se pune la catedra (unde altundeva?) si incepe a ne povesti despre o carte a lui numita politice, carte pe care o avea depusa in doua stive linga catedra. si vorbeste, si vorbeste si vorbeste…
    acuma noi eram putin cam derutati ca omu vorbea de carte si nu atigea absolut deloc tema anuntata a congerintei. cineva din sala l-a intrerupt (nu, nu am fost io) si l-a facut atent ca a uitat tema. domnu patapievici zice ca el a venit sa-si promoveze cartea pe care dupe are de gind sa ne-o si vinda. asta a fost momentul in care citiva au inceput sa se panicheze (nu, nu eram printre ei) si au spus ca ei nu inteleg sa plateasca intrare la promotia unei carti ca ei n-au mai pomenit asa ceva, si avind in vedere ca au fost pacaliti cu o tema de conferinta pentru care au platit intrare ei si-ar cam vrea banii inapoi. domnu patapievici care se si vedea cu de 30×15 marci a spus ca asta trebuie s-o reglam cu organizatorii.
    ok, s-a facut iar liniste si omu si-a promovat mai departe cartea. am fost citiva care la sfirsit am fi dorit s-o si cumparam, asa ca mergem noi frumos la catedra si acolo unul din organizatori care vroia sa faca pe casieru ne spune pretu. acuma s-a ivit o mica problema, pretul era cam din burta pentru ca era de vreo 10 ori pretul de pe carte care era trecut in lei. noi l-am intrebat de ce si i-am atras atentia ca e usor ilegal sa vinzi la negru carti care nu au intrarea ca produs in germania. omu s-a speriat si nu a mai vindut nimic.
    asta e povestea cu conferinta lu patapievici la heidelberg.
    acuma e drept ca noi stam la coada la alimentara cu laureati de premiu nobel si tot soiu de somiati mondiale si ne impresionam mai greu de unu care isi aroga singur titluri ca boieru mintii, mai ales cind boieru incearca sa ne faca la buzunar.

  95. September 4, 2009 13:36:09

    otto
    nu te-ai gîndit că ar fi frumos să plăteşti nişte bani ca să stai cu mine la poveşti pe blog? ia treci pe la casierie

  96. Otto permalink
    September 4, 2009 13:37:13

    completare
    exista si intelectuali din grupul lor care au mare trecere in germaia, mai precis exista unul: plesu. plesuse bucura de o mare apreciere in germania, a tinut de doau ori chiar si cuvintari in bundestag (parlamentul german) unde a lasat o impresie excelenta.
    deci nu toti din grupu ala sint patapievici.
    apropos, cel la care a avut liiceanu bursa in heidelberg (l-am cunoscut la o paranghelie) nu-si mai poate aminti numele, mi-a spus ceva de felu “dragul meu, avem anual sute de bursieri, doar nu te astepti sa-i tin minte pe toti”.

  97. Otto permalink
    September 4, 2009 13:38:58

    dracu
    cum sa nu man, clar, cit vrei?

  98. Octavian permalink
    September 4, 2009 13:42:26

    @ Otto, lasa, nu fi suparat, asta e Patapievici….un prost. Nu`ti pune mintea cu el, e vai de capu lui… ;)

  99. September 4, 2009 13:43:32

    amintiri din copilărie. îţi aduci aminte numele “celui” la care a avut liiceanu bursă? am zis să treci pe la casierie. casieria nu-i aici. mergi la mircea badea şi întreabă acolo, plăteşte şi spune-i că e în contul meu. pentru că de împroşcători cu rahat lumea este plină şi văd că nu te dai deoparte. succes la badea, ai putea fi comentatorul lui cel mai bun!

  100. September 4, 2009 13:45:17

    dacă te duci la mircea badea pe blog şi nu mai vii pe-aici îţi promit că te voi uita

  101. September 4, 2009 13:45:48

    ştii cum e, ca tine mulţi, zi de zi, an de an.

  102. September 4, 2009 13:46:41

    eşti plictisitor, agasant, limitat. fă ceva ca să fii sigur că nu te citesc nici eu. badea e salvarea ta

  103. September 4, 2009 13:48:13

    veronico, unde eşti, fată?
    hai să-ţi arăt una!
    ţine, fată!
    http://agonia.ro/index.php/prose/65226/Veronica_se_hotaraste_sa_moara

  104. bini permalink
    September 4, 2009 13:51:36

    otto: eu cred ca organizator era badea si cu nistorescu

  105. Otto permalink
    September 4, 2009 13:52:42

    :mrgreen:
    dragii mei, acum ca s-a dovedit ca sint platit de badea asta, am fost demascat cum s-ar spune, astept cu nerabdare sa-mispuneti si unde pot sa-i vad emisiunile de care vorbeste toata lumea ca m-ati facut curios.
    acum pe bune, ramin la parerea mea, daca patapievici a fost atita d elacheu incit sa sara sa-i apere onoarea lu nutzi (am citit articolu si asta face) atunci si-a incasat-o pe drept. a, ca badea ala e un mirlan e altceva. totusi patapievici ala al vostru si-a luat-o pe drept de data asta.
    pur si simplu nu se face sa fii atita de lacheu incit in ciuda celui mai elementar bun simtz s-o aperi pe nutzi, darga lu sefu. sint uimit ca voi nu vedeti ca patapievici asta (indiferent de ce are in cap) a devenit un limax balos.

  106. September 4, 2009 13:54:30

    Unul dintre fanii lui Badea:

    http://sterie.wordpress.com/2009/09/02/carti-de-vizita/

  107. geronimus permalink
    September 4, 2009 13:56:47

    mircea, sa sti ca eu nus pupincurist ca toti ceilalti de pe blogul tau da mie chiar imi place cum il unpli de rahatz pe patapievici. chiar nu merita sal bagatz in seama, oricum s-a sti ca tu rulz!

  108. Otto permalink
    September 4, 2009 13:58:43

    dracu
    ok man, am luat cunostinta de parerea ta si din partea mea poti s-o repeti ca tonomatu intr-una, mi-e absolut indiferent. pina tin cont de parerea ta mai dureaza, da stai pe aproape…
    daca e asa important pentru tine sa nu mai scriu aici trebuie sa te adresezi lu tache, mie degeaba imi spui ca asa cum ai remarcat si tu nu stiu sa apreciez parerile tale. scrie un mail fetii, roag-o frumos, poate cine stie, ai noroc, pina atunci insa bitzii scrisi pe ecran de tine nu lasa din pacate nici o impresie asupra mea.

  109. September 4, 2009 13:59:03

    ar fi păcat ca tu să ţi-o iei pe nedrept. recomandarea mea era alta, dar eu scriu una, iar tu citeşti alta.
    du-te la el, nu pregeta. îţi va oferi gratuit umor de cea mai bună calitate, e drept, nu într-o aulă, ci chiar din monumentul presei deontologice, antena 3.
    chiar, otto, tu ai umor? dacă da, ce faci cu el?

  110. Sol permalink
    September 4, 2009 13:59:06

    Mie imi place calea de mijloc pe care a adoptat-o Otto, e si cea mai rezonabila asa ca eu o sa-l urmez si ii sustin parerea….Otto esti insurat?

  111. geronimus permalink
    September 4, 2009 14:02:57

    in smsiunea de aseara ai fost foarte genial, mirce-o! la nimic nu reusesc sa ma cac pe mine de ras ca la emisiunea ta. in gura presei e cel mai tare laxativ, mircea. tin-eo tot asa!

  112. Otto permalink
    September 4, 2009 14:03:37

    geronimus
    yeap, m-ai bunghit man, sint badea :lol:
    da fi atent, nu numa ca sint badea, ca si badea e un deghizaj, sint de fapt capitanu vrabiutza din satu tortoagele. atit iti pot dezvalui, cine e de fapt capitanu vrabiutza din tortoagele n-o sa afli niciodata. e ca la matrioska, papusa in papusa.
    ce naiba ma baieti, s-a auzit de tracert la voi?

  113. September 4, 2009 14:04:29

    spre deosebire de biţii tăi care lasă duhoare pe unde trec

  114. Otto permalink
    September 4, 2009 14:05:20

    dracu
    ti-ai raspuns singur, n-am umor, ce dracu sa fac cu el?

  115. Otto permalink
    September 4, 2009 14:08:40

    dracu
    hehehe, man, uite aici nu-mi placi, injuraturile tale sint cam de felu lu badea ala, incearca qasa mai in stilu lu patapievici, uite stiu eu aici pe una helga care face bani frumosi din a fi fata tuturor, n-ai vrea tu sa-i aperi onoarea nereperata?

  116. Sol permalink
    September 4, 2009 14:12:51

    daca va cant ceva faceti pace?

  117. geronimus permalink
    September 4, 2009 14:14:55

    otto, mai scuteste-ma de uzantele gandirii puerile.

  118. aurelian permalink
    September 4, 2009 14:16:07

    Sol: adica ma parasesti? :razz: :cry: :cool: :arrow:

  119. veronica permalink
    September 4, 2009 14:16:10

    Mircea le zice pe bune si asta deranjeaza.

  120. Otto permalink
    September 4, 2009 14:16:42

    gero
    moama, m-ai terminat, si tu sti cuvinte. uzantele gindirii puerile, phii, sint cu deksu-n bratze man, tare…

  121. Sol permalink
    September 4, 2009 14:17:13

    @aurash nuuuuuuuu nu pentru mine intrebam :shock: (si io care ma gandeam ca nu esti pe-aici)

  122. Otto permalink
    September 4, 2009 14:18:46

    sol
    eu nu m-as certa, eu doar raspund. nu stiu ce-i cu ei, au ei butonu asta cu base-udrea, cum apesi pe el devin previzibili. cind te plictisesti scrie aici ceva cu udrea sau base si te distrezi ore intregi.

  123. Sol permalink
    September 4, 2009 14:18:46

    @aurash cantam ceva?

  124. Sol permalink
    September 4, 2009 14:20:43

    offtopic Otto parerea mea neexprimata inca (nu ca ar conta) este ca am fost si suntem condusi de hoti…cuplul base+udrea nu are niciun plus fata de iliescu+nastase..so let`s chill

  125. Otto permalink
    September 4, 2009 14:21:17

    veronica
    nu stiu ce zice badea si de cit de pe bune spune omu, da-mi vine greu sa cred ca esti slujbas la felix si tu esti salvatoru natiunii.
    si de data asta patapievici chiar si-a meritat-o. sefu, sefu, o apar io pe nutzi ca am editorial la evz :mrgreen:

  126. geronimus permalink
    September 4, 2009 14:21:18

    otto, da, stiu cuvinte spre deosebire de altii care nu stiu gramatica dar pretind ca au inteles un articol de patapievici.

  127. aurelian permalink
    September 4, 2009 14:22:27

    cum era aia cu toamna vrajbei dintre noi? (m-am prostit, ma intorc la creioanele mele) :sad:

  128. Otto permalink
    September 4, 2009 14:22:41

    sol
    sint complet de acord cu tine, nici eu nu vad in tot peisajul politic romanesc pe absolut nimeni ca lumea. toti o apa si-un pamint.

  129. Sol permalink
    September 4, 2009 14:23:13

    oricum Otto tu esti capul rautatilor, uite din cauza ta s-a suparat aurash pe mine ca te-am intrebat daca esti insurat :oops:

  130. veronica permalink
    September 4, 2009 14:24:17

    sunteti niste complexati.

  131. Otto permalink
    September 4, 2009 14:24:41

    gero
    ce? am pretins io ca pricep articolele lu patapievici? unde?
    gramatica e prea grea man, s-a stabilit deja ca sint prosr, unde ai fost?

  132. veronica permalink
    September 4, 2009 14:24:53

    drace,
    tu stii ca nu e frumos ce faci?

  133. Delia permalink
    September 4, 2009 14:25:07

    aurelian, the winter of our discontent. da ai fost aproape. s-a terminat bilciu?

  134. geronimus permalink
    September 4, 2009 14:26:10

    veronica, badea e un om cu suflet bun, stim, multumim, altceva mai ai de spus? pa!

  135. aurelian permalink
    September 4, 2009 14:27:20

    delia: winter, autumn, fall… tot aia… care-i diferenta dintre frunze si zapada? :roll:

  136. Otto permalink
    September 4, 2009 14:27:57

    sol
    sint insurat. de tot. :lol:
    imi pare rau ca te-ai certat cu aurash din cauza mea.
    fi atenta, cind vezi ca unu o ia la scufie nu te bagi. cind m-am apucat sa scriu mi-am asumat. stiam sensibilitatea baietilor la butonu udrea-base. ma distrez numa. fireste, in felul meu lipsit de umor.

  137. September 4, 2009 14:28:18

    Buna dimineata. Prima cafea a intrat in probe. E ok. Am uitat sa pun zahar, da’ merge.

  138. aurelian permalink
    September 4, 2009 14:28:35

    Sol: aurash ala s-a suparat??? de ce??? :razz:

  139. Sol permalink
    September 4, 2009 14:29:23

    badea e un om cu suflet bun si noi suntem invidiosi pe sufletul lui si de aceea suntem complexati :idea:

  140. aurelian permalink
    September 4, 2009 14:29:48

    @ Cruela:

    Maria era fata batrana a satului si era foarte mandra de conditia ei.
    Stiindu-se cu o varsta inaintata, se duce la pietrar si ii spune:

    - Cand voi muri, sa-mi faci o cruce de piatra pe care sa scrie:
    “Sub aceasta pietrisoara
    Doarme-a noastra Marioara.
    S-a nascut fecioara,
    A trait fecioara,
    Si-a murit fecioara!”

    Dupa cateva luni, moare Maria.
    Pietrarul nu mai tinea minte ce ii spusese femeia sa scrie, dar cam tinea minte ce voia sa spuna, asa ca a sculptat pe cruce:
    “E Maria dedesubt
    Nu are sigiliul rupt!”

  141. Sol permalink
    September 4, 2009 14:29:51

    imi vine sa te imbratisez :oops:

  142. September 4, 2009 14:32:47

    otto. mi-e milă de nevastă-ta…

  143. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 14:33:40

    @sol : io votez cu tine! suntem condudi de patri-Hoti! :mrgreen:

  144. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 14:34:10

    condudi=condusi :mrgreen:
    da subinconstientu saracu , o fi stiind el ceva ca suntem ca niste dude dragii de noi!

  145. veronica permalink
    September 4, 2009 14:34:48

    gero,
    tu esti probabil cel mai urat dintre prosti.

  146. Otto permalink
    September 4, 2009 14:35:03

    dracu
    da? o sa-i spun man.

  147. Sandra permalink
    September 4, 2009 14:35:05

    Otto are dreptate. Prostovievici a meritat sa si o ia. S-a luat de Badea ca sa-si faca reclama pe spatele lui, ca nu-l baga nimeni in seama cu toata sclifoseala lui si cu papion.

  148. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 14:35:12

    @aurika : asta kiar e veche , bre….
    :mrgreen: dupe unele standarde, ce-i drept!
    nu dupe toate…. :mrgreen:

  149. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 14:36:49

    @simona : care era postul ala cu cafteala? cu pushkarie? cu alea alea?
    :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:
    ca oamenii l-au ratat si au demarat aici in tromba o cafteala virtuala!\
    :mrgreen:
    io mi-am loat si semintze!
    nici la cohen la concert nu ma mai duc, ca e mai mishto aici: international virtual fight!
    :mrgreen:

  150. Sol permalink
    September 4, 2009 14:37:15

    multumesc Cru ma apuc de strans semnaturi :idea:

  151. September 4, 2009 14:37:17

    @ aurelian : concluzia : Maria facea numai sex oral si anal

  152. veronica permalink
    September 4, 2009 14:38:35

    Sol,
    stii cum sa ai grije de o domna?

  153. Sandra permalink
    September 4, 2009 14:38:52

    Eram sigura!! P-aia care nu va convine ce zic ii cenzurati. Bine va face Badea.

  154. aurelian permalink
    September 4, 2009 14:39:14

    cruela: STAS? :razz:

  155. September 4, 2009 14:39:16

    @ veronica: Io’s al mai prost dintre urati :mrgreen:

  156. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 14:39:26

    cine shtie ce e acela un copil complex?( complexat? :roll: )
    pataphyl?

  157. Sol permalink
    September 4, 2009 14:40:07

    veronica nu stiu cum sa am “grije” si nici nu vreau :grin: nici sa stiu nici sa am

  158. aurelian permalink
    September 4, 2009 14:40:16

    cruela: io ma duc! sic :razz:

  159. September 4, 2009 14:40:27

    @ aurelian :
    Concluzia: Doamna Maria facea numai sex oral si anal :oops:

  160. aurelian permalink
    September 4, 2009 14:42:31

    esop: nu stiu; intreaba-l pe domnu’ Virgil :mrgreen:

  161. September 4, 2009 14:43:33

    Virgil era pietraru :?: :?:

  162. veronica permalink
    September 4, 2009 14:44:21

    care face mai multe flotari ca Mircea Badea sa-mi dea si-un bip, ca sun io.

  163. Sandra permalink
    September 4, 2009 14:44:44

    Si tu Simona Tache recunoaste ca crapi de invidie ca nu ai succesul lui. Tz-ar place tie fetitzo sa fi in locul lui si sa te bage in seama ca sa castigi si tu popularitate pe spatele lui asa cum face gunoiul ala tocilar de Prostovievici.

  164. veronica permalink
    September 4, 2009 14:45:13

    esop,
    pune si tu o poza cu tine pe blog la tine sa vad daca ai fata.

  165. Sol permalink
    September 4, 2009 14:45:15

    da cand face flotarile sa le faca cu mine in cârca :grin: (don`t worry has no sugar)

  166. geronimus permalink
    September 4, 2009 14:45:21

    :mrgreen:

  167. Sol permalink
    September 4, 2009 14:46:35

    gero rade deci se baga la flotari…si noi publicul te rugam sa le faci din spagat pliiiiizzzzzzzz

  168. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 14:49:58

    deeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeci : un copil complex e un copil cu mama reala si tata virtual!
    ca am facut realu esoape, nu facultatea da flotari!
    in scimb am schimbat io cu mana mea flotoru’ da la wc! :mrgreen:
    se pune?

  169. geronimus permalink
    September 4, 2009 14:50:06

    pun pareu ca patapievici nu stie nici sa faca mai multe flotari c-a badea si nici spagatul pe doua taburete.

  170. geronimus permalink
    September 4, 2009 14:51:04

    cum a avut tupeiele astea sa se i-a de mircica?!

  171. Sandra permalink
    September 4, 2009 14:52:04

    Si ce daca ma cenzurezi? Eu tot itzi zic fetitzo ca vai capul vostru,astia care v-a credetzi mari intelecutali in frunte cu Liicheanu, Prostovieivici, Preshu si Izmaneanu.

    Si-a luat o Patrascoiu, si o ia si Prostovieivici.

  172. veronica permalink
    September 4, 2009 14:52:29

    geronimus,
    esti prost.

  173. September 4, 2009 14:52:39

    Astazi ma ocup de 322. Am elemente noi. O sa puteti citi chestii interesante pe blogul meu, dar numai dupa ce ajung la cafeaua numarul 3, ca nu vreau sa zica Badea ca sunt prost. Sau poate sa zica, daca vrea. Stiu eu ce stiu si am si amanunte inedite.

  174. veronica permalink
    September 4, 2009 14:52:47

    cruela,
    esti proasta.

  175. veronica permalink
    September 4, 2009 14:53:03

    andrei,
    si tu esti prost.

  176. veronica permalink
    September 4, 2009 14:53:20

    sol,
    esti prost.

  177. veronica permalink
    September 4, 2009 14:53:42

    drace,
    tu esti cel mai prost.

  178. veronica permalink
    September 4, 2009 14:54:06

    cristian esti prost gheorghe.

  179. veronica permalink
    September 4, 2009 14:54:21

    pata,
    esti prost.

  180. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 14:55:02

    @veronica : ma gandeam io ca ash putea pentru ca sa fiu , da aveam dubii! :mrgreen:
    imi dai shi certificat? :oops:
    ca o sa am nevoie! :oops: :oops:
    ps : imi placeai mai mult cand aveai sexu’ slab! :mrgreen:

  181. veronica permalink
    September 4, 2009 14:55:10

    sandman,
    esti prostul!

  182. veronica permalink
    September 4, 2009 14:56:07

    cruela,
    nu stiu la ce te referi. sunt proasta si eu.

  183. Sol permalink
    September 4, 2009 14:56:24

    daca zici ceva de aurelian ma supar!!!

  184. Platon permalink
    September 4, 2009 14:57:34

    iar te-ai bagat in vorba @ Bula bulanosu` te stiam @Bibi Lica sau @Inima-Rea, tot aia

  185. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 14:57:39

    am vrut sa zic sexu’ tare, da m-am prostit! :roll:

  186. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 14:59:18

    @veronico : tu eshti ruda cu domnu’ goe?
    ” vezi ca sunteti proaste amandoua, etc…?”

  187. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 14:59:37

    @andrei am turnat io zahar in tastatura si pt tine! :mrgreen:

  188. veronica permalink
    September 4, 2009 14:59:57

    ah,
    si mie im place sexu’.vezi ca nu sunt proasta.

  189. September 4, 2009 15:01:10

    platon
    şi tu îl recunoşti după haha-uri? este el însuşi :D
    cel mai bine ar fi să-l ignori, ca să nu sară calul

  190. Sandman permalink
    September 4, 2009 15:01:10

    Merci Veronica..asta inseamna ca dintre toti prostii acestui blog eu sunt cel dintai ?Esti sigura, nu vreau sa ma amagesti…desi mi-ai spus prostuL …stii cum este,mai bine sa intrebi.
    Te sarut :oops:

  191. September 4, 2009 15:02:16

    Am zis io ca nu sunt prost? Am zis doar ca nu vreau sa zica Mirci chestia asta. Da si tu esti.

  192. Otto permalink
    September 4, 2009 15:02:58

    cruela
    cohen? stai asa ca am si cu el. la heidelberg a cintat intr-o sala de clasa. noa, ce zici? ia baga tu ceva cu nevasta-mea si cum ti-e tie mila de ea ca merit :mrgreen:

  193. September 4, 2009 15:03:32

    Cru
    Tastatura mea s-a obisnuit mai mult cu sare. O sa incerc si eu cu zahar, poate ies comentariile mai dulci.

  194. Sol permalink
    September 4, 2009 15:03:56

    Mie imi place sa fiu prost, cand nu pot sa fiu desteapta incerc sa fiu prost! Imi iese?

  195. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 15:04:12

    @otto: pa mine nevestele ma lasa rece! sunt frigida!

  196. veronica permalink
    September 4, 2009 15:04:13

    ba tu esti!

  197. September 4, 2009 15:04:22

    Tocmai mi-am schimbat numărul de telefon. Mă săturasem să mă tot sun. Acu m-a sunat unu că preia firme cu datorii.

  198. Otto permalink
    September 4, 2009 15:05:39

    cruela
    asa, asa, rece. da de ce esti firida? nu-i plictisitor?

  199. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 15:08:54

    @otto edith piaf canta pa strada , si nu’sh ce mare violonist in veatza a cantat la new york la mtrou ( am un lipsus, nu-mi amintesc numele)….

  200. Otto permalink
    September 4, 2009 15:15:33

    cru
    las c-am patzit-o io personal. cinta unu in parc la trompeta si zicea ca banii aia e pentru nu stiu ce copii din prazilia. si nu asculta nime numa io. si zice ala ca sa cumpar cd-ul cu el. io zic, las nene, am pus bani la pusculitza lu matale da cd cu telleman am, da zice el da nu cu mine. si io am zis ceva la misto.
    aveam belete la concert ziua urmatoare, si acolo ce sa vezi trompetzica ala din parc. mare trompetist celebru. si zice ala la microfon ca eram in primu rind mai putetzi cumpara cd-ul meu domnule chiar daca nu cint asa bine cum v-atzi asteptat.

  201. arici permalink
    September 4, 2009 15:15:51

    Cam zarva in boienita asta roz.

  202. September 4, 2009 15:17:05

    Și marele saxofonist Charlie ”Bird” Parker a cântat pe stradă. El a murit. Strada nu. Strada a câștigat.
    Strada – Charlie ”Bird” Parker 1-0.

  203. arici permalink
    September 4, 2009 15:18:37

    :arrow: e cu taxa intrarea?

  204. arici permalink
    September 4, 2009 15:19:46

    dai un ban da stii ca pierzi timpu’?

  205. September 4, 2009 15:19:57

    tare nefericit tre’ să fii, omule…

  206. arici permalink
    September 4, 2009 15:21:09

    da-i nasoala chestia asta cu statu’ p’afara, glumiti?

  207. Otto permalink
    September 4, 2009 15:21:25

    dracu
    noa man, n-am stiut ca ustura asa tare daca zice cineva ceva de nutzi. las ma ca pina cresti mare trece.

  208. arici permalink
    September 4, 2009 15:22:56

    Va speriati de un arici?

  209. arici permalink
    September 4, 2009 15:24:37

    sau e cu abonament intrarea… Cu cine sa vorbesc?

  210. arici permalink
    September 4, 2009 15:25:43

    Las’ ca mai vorbim noi!

  211. September 4, 2009 15:26:16

    atîta eşti de prost încît să crezi că-i ţin apărarea lu’ nuţi! nu mi-e nuţi atît de indiferentă pe cît o urăşti tu.
    te-am luat în vizor pentru măgăriile pe care le tot debitezi despre patapievici, de parcă ar fi ţociu şi palade (asta e, te-a dezamăgit…) şi pentru că îi dai dreptate unui mîrlan ca mircea badea.
    nu te-ai săturat să mesteci atîta rahat?

  212. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 15:26:20

    @pizdoznice : tu nu te bucuri cand vezi oameni nefericiti?
    ca aia trebe sa fie pa tabel la tine! :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

  213. Sandman permalink
    September 4, 2009 15:28:19

    Fir-ati ai dracu, iar ati dat-o pa politica.. :twisted:

  214. arici permalink
    September 4, 2009 15:29:39

    Totusi, aveti portar bun, nu lasa nimic sa treaca. Pe criza asta ati avut de unde alege.

  215. Platon permalink
    September 4, 2009 15:32:31

    12
    Robert Says:
    September 3rd, 2009 at 11:39 pm
    Te salut,

    Observ ca “zici ca esti racit”. Nu cumva e alergia ? Te intreb pentru ca si eu am alergie exact ca si a ta, si de cateva zile sunt rupt. Am mai multe cunostinte care de cateva zile au devenit foarte “sensibile” (tusesc, le curge nasul, lacrimeaza, ai mananca ochii) de unde deduc ca probabil este ceva in aer.

    Sanatate si bafta sa ai !

  216. arici permalink
    September 4, 2009 15:32:36

    Ziceam ca vin cu un buchet de flori, etc, etc, etc

  217. arici permalink
    September 4, 2009 15:34:28

    nici asa nu merge …

  218. arici permalink
    September 4, 2009 15:35:27

    Oricum, n-am nimic de spus, faceam si io o proba.

  219. arici permalink
    September 4, 2009 15:36:45

    No … pa, la buna vedere, ca mai avem si treab.

  220. September 4, 2009 15:37:58

    Cruelo, până la urmă ți-ai luat iaht, au ba?

  221. madison , jimmy permalink
    September 4, 2009 15:41:11

    :mrgreen: @ vero…ai trecut OK clasa a-8-a :!: :?:

  222. Platon permalink
    September 4, 2009 15:43:10

    iata si filozoful fan :
    119
    camionagiu Says:
    September 4th, 2009 at 10:59 am
    Nu ai facut decat un pamflet in adevaratul sens al cuvantului. Un pamflet reusit.
    Iar a raspunde la pamflet cu judecati de valoare de tipul “obraznicie, etc” denota lipsa de simt literar si, finalmente, chiar de cultura.
    La pamflet se raspunde in 3 moduri:
    1) razand. si asa arati ca ai simtul umorului
    2) tot cu pamflet
    3) tacand

  223. September 4, 2009 15:44:43

    Nedo, mai eşti p-aci?

  224. September 4, 2009 15:46:18

    @veronica&ailallti: vrau sa pun poza :mrgreen: ,dar NU STIU CUM :!: :?: :!: :?: :cry:

  225. September 4, 2009 15:47:49

    @crueloo: Hihihi,pizdoznicu pe altabeleste :mrgreen:

  226. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 15:49:04

    @ghe: diocamdata am vazut unde trebe sa merg la cursuri in grecia, sa invatz sa ma dau cu yahtu pa dambovita! :mrgreen:
    si de ce sa-mi iau io , cand am preteni care are iei?

  227. September 4, 2009 15:53:54

    am primit un sms. acum mă uit

  228. claudia permalink
    September 4, 2009 15:54:33

    Nu va place Badea,nu, e marlan si ipocrit si ce mai vreti,dar,atunci de ce va uitati la emisiunea lui ,de ce nu-l ignorati? Sunteti ca cei din categoria”m-am saturat de otvizarea televiziunilor,de sexy-braileanca si nikita”,dar ma mai uit putin sa vad ce au mai zis.De asta au audienta mare emisiunile astea gen Acces direct si un show pacatos.Asa si cu Badea

  229. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 15:54:40

    @esoape, iti spun io ca m-a-nvatzat pizdoznicu :
    http://www.gravatar.com

  230. Otto permalink
    September 4, 2009 15:57:44

    dracu
    ce-ai facut? m-ai luat in vizor? hahaha, hai ac esti dragutz. dragul meu, fix in calcii mi-e de vizoarele tale.
    patapievici, despre care intr-adevar am o parere foarte proasta din toate punctele de vedere s-a pus singur din lacheism in postura de aparator a lu nutzi. pentru ca pupa prea asiduu mina lu sefu si in felu asta deplorabil chiar merita de data asta ce i-a zis badea. de badea nu stiu man, nu stiu de el asa bine, asa ca nu am nici o parere despre persoana asta.
    parerea mea e patapievici asta pentru atitudinea lui de sluga aparind-o pe metresa sefului in ciuda tuturor evidentelor isi merita portia, ca e de la badea sau altcine indiferent.
    gaseste tu un loc unde putem sa dezbatem pe bune parerea mea ca patapievici e aproape o nulitate umflata cu pompa, in mare parte autoumflata si et asigur ca am argumente.
    nu stiu citi ani ai dar sper ca esti destul de tinar sa-ti poti ierta mai tirziu ca esti in masura asta tzutzeru unuia sau altuia.

  231. Ovi Serg permalink
    September 4, 2009 15:59:39

    Am vazut ca Badea avea vata in nas aseara.
    I-a tras Patapievici un pumn in nas?

  232. Sol permalink
    September 4, 2009 16:00:41

    test

  233. Sol permalink
    September 4, 2009 16:04:18

    test 2

  234. Ovi Serg permalink
    September 4, 2009 16:05:35

    @Sol

    da-ne vestea cea mare! Esti insarcinat ?

  235. September 4, 2009 16:06:14

    test 3

  236. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 16:06:34

    @sol: sper ca nu e vreu test nuclear , ac am bunkaru’ cam departe! :mrgreen:

  237. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 16:08:21

    @sol : eshti ruda cu ciclopii ai batrani?

  238. Ovi Serg permalink
    September 4, 2009 16:10:44

    @bleen

    ce tigari fumezi in poza? dar acasa? dar cind faci 3 teste de paternitate? ai bani de pensie alimentara?

  239. chat noir permalink
    September 4, 2009 16:12:58

    @otto,

    concluzia ie una, afinitatile si aversiunea nu sa fac publice, fac rau la digestie, parol.
    generalizand, daca unii te pot inghiti nu inseamna ca te si digera.

    no offense, but “laif iz laif”

  240. Ovi Serg permalink
    September 4, 2009 16:14:10

    sa vezi um pot face tigancile bani frumosi..dupa facturi ,chitante care se vind la colt de strada acum vor veni cu test de graviditate gata facut.si sa vezi atunci fetele cum vor santaja nefericitii “futaci”

  241. Platon permalink
    September 4, 2009 16:15:38

    rabdator mai poate fi dracu cu otto !!! eu in locul lui ii bagam o mircica in gura si terminam. pina s-o inghita el se facea dimineata si se scula mai satisfacut si linistit. stai sa vezi ca se intoarce la mine ! da eu ii dau un silogism si-l oblig sa il transforme in sofism.

  242. Sol permalink
    September 4, 2009 16:15:42

    faceam testul la avatar si multumesc pentru pont :) dar nu ma suparati ca nu se stie cum mi se pune PATA si arunc ceva in aer :)

  243. Otto permalink
    September 4, 2009 16:17:08

    pisica niagra
    sa mor io daca am priceput ce-ai vrut sa-mi spui.
    daca e vorba de afinitatile sau aversiunile mele te anunt ca nu prea am de nici unele. pe toti politicienii romani fara exceptie ii consider o catastrofa.
    daca e vorba de afinitatile sau aversiunile altora atunci sint de parere ca oricine are bunul drept de a avea o opinie despre orice si oricine si are si dreptul sa si-o exprime.

  244. Otto permalink
    September 4, 2009 16:19:28

    platon
    e uluitor cum injuratorii lu badea asta, pe care iti jur ca nu prea-l stiu decit din vorbele voastre, ii seamana foarte tare.
    uoileu, silogism si sofism. tare man, tare de tot :lol:

  245. Sol permalink
    September 4, 2009 16:20:31

    Otto nu divortezi?

  246. Otto permalink
    September 4, 2009 16:22:47

    sol
    clar, pentru tine divortzez. pentru nimeni altcineva insa :lol:

  247. baobab permalink
    September 4, 2009 16:23:55

    Flama, love, laser frate!

  248. Ovi Serg permalink
    September 4, 2009 16:23:59

    @Stol

    Ai avut o idee geniala cu testul tau.Am gaist solutia sa scapam de cocalari ,manelisti si alte chestii asemanatoare.

    Priviti imaginea alaturata :

    http://i.telegraph.co.uk/telegraph/multimedia/archive/00675/mururoa_675109n.jpg

    Daca ati comandat deja o excursie intre timp va rog sa o anulati imediat.Ala e atollul Mururoa. Locul ideal sa facem niste hoteluri,multe discoteci gen Bamboo,terase cu manele,lcouri unde poti sa-ti cumperi ghiuluri si lanturi masive din aur la cel mai mic pret din lume.Ii pacalim ca e un fel de Mamaia.Le dam manele la greu,pitipoance,mertanuri.Si asteptam.

    Cind vor face teste armata franceza.Cu surorile mai mari si mai sofisticate ale lui Enola Gay

  249. chat noir permalink
    September 4, 2009 16:26:06

    otto,

    cred ca nici io nu pricep nimic din ceea ce ti-am spus. suta la suta sanse sa fiu prost.
    cum dracu’ nu pricepi? (sa ma ierte pidoznicu pentru pomenire)
    e simplu, nu umfla taratza daca nu vrei sa pui de bors!

  250. Sol permalink
    September 4, 2009 16:26:22

    @Bovi macar tu sa-mi recunosti meritele

  251. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 16:26:29

    @chat noair-ule : io ( declarata prosta mai sus conform unei opinii public exprimate de distinsa veronica strangatoare ca furnica) marturisesc ca traiam cu impresia ca toata lumea asta face de fapt :isi declara afinitatzile shi adversitatzile ( ca nu suntem la vama sa declaram alte alea)…
    ia bagatzi matale o lectura mica, dar vioaie din trecutl comentariilor….
    ce nu se face – credeam io – e lipsa de respect fata de opiniile altora, manifestata de obicei prin injuraturi shi alte urari de mama
    ps : n-ar fi monotn daca am fi toti de alta parere?
    asha ca in vremurile bune ale lu ceaushescu?
    cand era cineva care ne spunea si ce paraere trebe sa avem, sa nu greshim dra…Doamane iarta-ma! :mrgreen:
    sau iar n-am inteles nimic?

  252. Otto permalink
    September 4, 2009 16:29:21

    pisica niagra
    acum am priceput. nu-ti fa probleme, nu am obiceiu sa ma intimidez in fata cuiva. sint putini oamenii care ma impresioneaza si m-am uitat io bine, niciunu din ei nu-i pe aici pe la comentariile astea.
    daca cineva e deranjat asa de tare de comentariile mele atunci se eenrveaza tare si reactioneaza, dar sint nervii lor deci treaba lor :roll:

  253. Delia permalink
    September 4, 2009 16:32:28

    cruela, am eu o impresie ca veronica nu era veronica. am mai vazut chestia asta.
    si ca sa te citez, i lav u!

  254. veronica permalink
    September 4, 2009 16:32:40

    prostilor!

  255. Otto permalink
    September 4, 2009 16:34:48

    hahaha, veronica nu are pina acum multe idei la comentarii, da alea pe care le are sint bine conturate si mai ales bine fixate.

  256. Sol permalink
    September 4, 2009 16:35:01

    sar`na veronica + multumim

  257. Delia permalink
    September 4, 2009 16:35:52

    veronica, sezi!

  258. September 4, 2009 16:36:16

    Sol, ăla din avatar e un ou ochi? mi-e cam foame la ora asta…

  259. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 16:36:23

    @delia : veronica este badmf-ul! :mrgreen: intr-o noo prezentare!

  260. Ovi Serg permalink
    September 4, 2009 16:36:39

    cind mirciulica are fusta nickul lui este veronica?

  261. Sol permalink
    September 4, 2009 16:38:32

    daca vrei tu Cristian e ou ochi si mai am io aici niscaiva paste daca te tenteaza…nu de alta da` si mie mi-e foame

  262. Delia permalink
    September 4, 2009 16:39:12

    cru, ti-am zis ca mi se parea cunoscut. da de aia tot poate sa sada :razz:

  263. veronica permalink
    September 4, 2009 16:39:47

    Ovi,
    esti un mare idiot!
    Nu il cunosc pe Mircea desi asociera lui cu mine si cu fusta mea este o onoare.

  264. chat noir permalink
    September 4, 2009 16:40:43

    @cruiela,
    io tomnai asta faceam, imi exprimam o opinie, in sensul ca orice polemica se poate duce si far’ de jigniri. sau, ca orice prost, ma bagam si io’n seama. sa-mi fie cu iertaciune, dara.

    ps: nu stiu daca ie vorba de monotonie cand sa eczista si alte pareri. pana una alta, io m-am nascut negru, iar pana moare regele nu stiu daca deviu liber. :)

  265. veronica permalink
    September 4, 2009 16:40:48

    voi scuipati seminte cand tastati?
    si badmf e un prost.unul cat casa!

  266. veronica permalink
    September 4, 2009 16:41:33

    chait noir,
    lasa-ne cu opiniile tale de prost, ca sunt proaste si ele.

  267. Sol permalink
    September 4, 2009 16:41:43

    veronica cred ca tu sigur ai umblat prin visul porno cu care s-a trezit dracu de dimineata :idea:

  268. veronica permalink
    September 4, 2009 16:42:44

    Sol,
    idiotule,ti-am zis cat de prost esti? cum sa umblu prin vise cand la ora aia dormeam si eu?

  269. September 4, 2009 16:42:54

    Gata treaba cu 322. Ma duc la bere.

  270. veronica permalink
    September 4, 2009 16:43:59

    andrei,
    vrei sa ne lasi cu prostiile tale, prostule! daca tot esti prost de ce nu te duci tu mai bine sa bei o bere.

  271. September 4, 2009 16:44:30

    Andrei, să bei una și pentru mine. hai noroc!

  272. Ovi Serg permalink
    September 4, 2009 16:44:41

    veronica

    tu cum ai intrat aici? ai sarit gardul?
    ai spus daca scuipam seminte. Este adevarat.Ca si barbati scuipam saminta.

    Simona: am fost provocat :D

  273. Sol permalink
    September 4, 2009 16:44:56

    Andrei nu o asculta, e geloasa ca nu se duce si ea la bere si nici Mircea Badea la ea

  274. madison , jimmy permalink
    September 4, 2009 16:45:10

    :shock:

  275. September 4, 2009 16:45:14

    Veronica, înghiți sau scuipi?

  276. Platon permalink
    September 4, 2009 16:45:33

    veronica, treazooo !

  277. Sandman permalink
    September 4, 2009 16:45:37

    veronica e dracul gol :twisted: :twisted: :twisted:

  278. chat noir permalink
    September 4, 2009 16:45:46

    veronica, se elibera un post pe centura si nu-ti cer aia cv. e sansa vietii tale.
    intre doua numere, daca ai laptoapa, mai bagi si-un comentariu p-acilea, sa stim ca nu te ‘necasi.

  279. Ovi Serg permalink
    September 4, 2009 16:45:58

    va rog,cineva sa-i explice acestei fapturi veronica ,ca cititorii nostri sunt mai destepti decit ea

  280. madison , jimmy permalink
    September 4, 2009 16:46:00

    :razz: & :mrgreen:

  281. Ovi Serg permalink
    September 4, 2009 16:46:39

    @cristian gheorghe

    ha ha ha .Genial :idea:

  282. Sol permalink
    September 4, 2009 16:47:35

    veronica daca nu ai umblat prin visul lui dracu (si te cred pe cuvant) inseamna ca tu esti gigica, cea la care a strigat de pe balc…terasa

  283. veronica permalink
    September 4, 2009 16:48:16

    Ovi Serg,
    inghit samanta. care e mai prost acum?

  284. Otto permalink
    September 4, 2009 16:49:01

    uite acum ma intimidai pentru prima data. ovi a lu serg e destept. si aia destepti ma intimideaza.

  285. Ovi Serg permalink
    September 4, 2009 16:49:14

    domne, de ce ma intrebi pe mine.nu sunt inginer agronom.

  286. Sandman permalink
    September 4, 2009 16:49:35

    veronica e pizdosnica :twisted:

  287. Sol permalink
    September 4, 2009 16:49:38

    partea nasoala acu` e ca am bagat-o pe biata gigica in dificultate si nu mai stie cui sa-i raspunda intai…sa ne fie rusine…5min

  288. veronica permalink
    September 4, 2009 16:50:03

    prostilor,
    sunteti si rai. sunt o doamna si voi imi vorbiti asa.

  289. veronica permalink
    September 4, 2009 16:53:11

    bine ca sunteti multi ca altfel erati doar prosti.

  290. Platon permalink
    September 4, 2009 16:53:23

    mai ottolica, vrei sa-mi spui si mie intre 4 ochi ce dracu-i aia “man” ? e un tic de stinga, sau de dreapta ? y compris main

  291. Sol permalink
    September 4, 2009 16:54:16

    Intr-o vineri, Bula vede sub pat o valiza.
    – Ce e cu valiza asta, fa?
    Se rosi Bulangioaica un pic si zise:
    - Dragule, trebuie sa-ti marturisesc ceva. Deschide valiza. Deschide Bula valiza si inauntru erau: trei cartofi si 50.000 de dolari.
    - Ce e, fa, cu cartofii astia?
    - Dragule, de-a lungul casniciei noastre, de cate ori te-am inselat… am pus un cartof in valiza.
    - E, lasa ca nu-i asa rau. Dar ce e cu cei 50.000 de dolari? (intreaba Bula)
    - Pai, de cate ori am adunat un kil, l-am vandut.

  292. Sol permalink
    September 4, 2009 16:54:53

    veronica, se spune “sunt o doamna ce p**a mea”

  293. veronica permalink
    September 4, 2009 16:56:15

    ce banc de idiot, prostule.

  294. September 4, 2009 16:57:40

    veronica zi-mi și mie ceva. Bagă-mă în seamă.

  295. geronimus permalink
    September 4, 2009 16:57:40

    “alexiame Says:
    September 4th, 2009 at 12:22 pm

    Mircea :)) Esti nebun :) Emisiunea de aseara a fost f tare la ex cu “ampula” :)))) Esti inegalabil!Ai grija de tine!”

  296. veronica permalink
    September 4, 2009 16:59:35

    am zis, cristian esti prost gheorghe. cum e sa fii latent?

  297. veronica permalink
    September 4, 2009 17:00:31

    gero,
    tu chiar nu poti sa te opresti 5 minute din prostie? esti inegalabil, ai grija de tine, prostule!

  298. geronimus permalink
    September 4, 2009 17:01:35

    simona, te rog, vezi ce faci cu veronica. poate o uiti prin spam, totusi.

  299. Otto permalink
    September 4, 2009 17:03:51

    platon
    man e intr-adevar un tic verbal la mine. man inseamna acelasi lucru ca si man in engleza numa ca se citeste cum se scrie.
    credc ca am dat prea multe amanunte deja unuia care adineaori doreasa ma molesteze fizic. nu mai fa din astea ca mi-e frica.
    stinga dreapta? depinde de loc. acolo de dreapta, aici de stinga.

  300. veronica permalink
    September 4, 2009 17:04:00

    gero,
    ha!

  301. September 4, 2009 17:04:17

    Vero, mai spune-mi… te rog.. achhhhh…

  302. Platon permalink
    September 4, 2009 17:04:27

    veronica, vezi ca azi ai uitat sa te barberesti !

  303. veronica permalink
    September 4, 2009 17:04:49

    vroiam sa zic ca esti prost, man.
    platon e si el prost si otto e la fel de prost, niste prosti, prostilor!

  304. Otto permalink
    September 4, 2009 17:05:26

    nu luati biciul din mina veronicai. e asa dulce cind se automutileaza…

  305. veronica permalink
    September 4, 2009 17:06:47

    otto,
    esti cel mai prost de aici. Felicitari!

  306. September 4, 2009 17:06:58

    Doamna Miclea, ati atras atentia barbatilor de pe aicilea, v-ati luat numele de “poarta noua” :))

  307. Otto permalink
    September 4, 2009 17:07:06

    ba veronica, in ce ma priveste ca sint prost era secretu lu polikinele ala, toata lumea stie.

  308. aurelian permalink
    September 4, 2009 17:08:39

    Simonaaaaa… da-mi drumu din spam :razz:

  309. veronica permalink
    September 4, 2009 17:12:05

    pescarusule,
    ai venit la prosti. tu de ce esti prost? cum a fost cand ai aflat?

  310. geronimus permalink
    September 4, 2009 17:14:30

    mircea badea:
    UPDATE: Sunt bolnav de nervi pentru ca am 1.000 de comentarii de aprobat. Aaaaaaaaaaaaaaaaaa!

  311. veronica permalink
    September 4, 2009 17:15:55

    geronimus permalink
    mircea badea:
    UPDATE: Sunt bolnav de nervi pentru ca am 1.000 de comentarii de aprobat. Aaaaaaaaaaaaaaaaaa!

  312. geronimus permalink
    September 4, 2009 17:18:36

    2009 September 4 2:16 pm
    veronica permalink

    Mircea le zice pe bune si asta deranjeaza.

  313. September 4, 2009 17:19:50

    micle, m-am amuzat, m-am simtit in pielea lui Ken Kesey, ca tine, ca toti ceilalti de aici.

  314. Otto permalink
    September 4, 2009 17:23:58

    gero
    toti astia care va declarati deranjati de badea asta mergeti pe blogu lui, va uitati la emisiunile lui. sinteti masochisti sau ceva?
    eu am vreo trei moderatori la televiziunea germana care nu-mi plac – nu cuplez niciodata pe emisiunile lor.

  315. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 17:34:08

    care ai un youtub la-ndemana , ii faci o dedicatie lu nepretuita veronica?
    timpuri noi
    veronica duce galeata la gunoi!

  316. September 4, 2009 17:34:45

    veronico, lacomă eşti! axează-te şi tu pe un prost, fată, nu pe toţi deodată, că ţi se face rău.

  317. veronica permalink
    September 4, 2009 17:36:58

    drace,
    tu stii cel mai bine cat de nehalita sunt dar ai dreptate, gero e cel mai prost.

  318. Otto permalink
    September 4, 2009 17:37:30

    aia nu era violeta? si violeta era nevasta lu violet si pe violet ala il cunosc de undeva.

  319. veronica permalink
    September 4, 2009 17:37:38

    cruela,
    nu vrei sa-mi faci si mie unghiile?

  320. September 4, 2009 17:38:18

    ascultă, fată, deşteaptă să-i zici lu’ simona, nu mie.

  321. geronimus permalink
    September 4, 2009 17:38:37

    @veronica: multumesc, de la tine venind, orice insulta e o lauda!

  322. September 4, 2009 17:39:50

    las-o în pace, nu vezi că e viţică?

  323. Otto permalink
    September 4, 2009 17:40:15

    yo, bata-te sa te bata. veronicu asta-i himmler. s-a raspuns la dilema daca scuipa sau inghite. inghite.

  324. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 17:41:00

    @veronica : dar desigur! am un patent nou noutz! shtiu ca tzi-ar placea!shi o vopsea verde care mi-a ramas de la gard! :mrgreen:

  325. mishulake permalink
    September 4, 2009 17:41:32

    …Otto-lică ! ai un tic verbal cu man dar io cred că ai un tic mental ! vorba Veronicăi ! Mai treci şi tu p-acasa, prin Romania, până atunci mai stai fro 2 ture ! badea, Patapievici ,sunt noţiuni prea grele pentru tine , după cum văz. Mai stai şi-nvaţă , bebe !
    …Veronica , eşti dăşteaptă ! Iţi trece ?

  326. September 4, 2009 17:41:47

    Dracule, am dat drumul la comentarii la securesc. Nu se mai închid după 14 septemb…ăăă…scuze, 14 zile.

  327. September 4, 2009 17:42:09

    Băăă!

  328. Platon permalink
    September 4, 2009 17:42:22

    am revenit si vaz ca lucrurile evolueaza. veronica se comporta ca o adevarata iubita a lu’ badea (te pomenesti c-o fi bruma !), se lupta ca o leoiaca atacata in virful copacului. si asta ca a fost … desteapta si s-a suit acolo. oricum o fi badia poa sa fie mindru de ea.

  329. September 4, 2009 17:43:19

    s-a prins otto de cînd veronica a zis că nu el e cel mai prost, ci gero. băi, otto, nu ne dăm la ea? apropo, ai fost la mircea badea şi te-ai deşteptat în halul ăsta?
    veronico, dacă ai o urmă de himmler în tine şi îl evacuezi pe ăsta, să ştii că sînt aliatul tău cel mai fidel. sînt şi prost dacă vrei! ;-)

  330. Ovi Serg permalink
    September 4, 2009 17:43:50

    am revenit.
    va rog sa-mi spuneti daca mai e veronica aici.ca sa stiu sa intru prin spate

  331. veronica permalink
    September 4, 2009 17:43:51

    mishu,
    cand sunt pe stop imi cam trece. dar am realizat ca nu gero e cel mai prost, otto e cel mai prost. dar si gero e, dar otto e mai.

  332. September 4, 2009 17:45:07

    otto, ştii care este diferenţa dintre veronica şi tine? veronica, oricît e de vulgară, mă face să rîd. tu eşti cacamaca.

  333. veronica permalink
    September 4, 2009 17:45:30

    Ovi,
    esti si prost si pervers. esti bun de kfc.

  334. Ovi Serg permalink
    September 4, 2009 17:46:18

    veronica

    deci otto e castigatorul.si ce competitie a fost intre noi ca sa fim noi pe locul 1.

    felicitari otto. ma simt invins ca nu am fost prostul cel mai tare azi

  335. September 4, 2009 17:46:19

    hai, că dementa are umor :lol: :lol: :lol:

  336. veronica permalink
    September 4, 2009 17:48:06

    drace,
    faci ce faci ca vrei sa-mi ajungi la inima, adica stii tu. dar nu sunt asa de proasta, am mai vazut ca tine. cruela, ce zici, daca as fi proasta, sa zicem asa ca tine, ce as face? mai e vreo proasta de serviciu pe aci? una proasta, sa-mi faca si unghiile si sa-mi cumpere niste seminte si un ruj ca ma ustura buzele.deci, cruela, sa-l bag in seama pa dracu sau sa-i zic ca e prost?

  337. Otto permalink
    September 4, 2009 17:48:20

    mishulake
    hmmm, numa atit?
    acasa, acasa. de ce crezi ca acasa e in romania?
    asta e lupta cu notiunile man, grele, e adevarat.

  338. veronica permalink
    September 4, 2009 17:48:27

    Ovi,
    eu am incredere in tine.

  339. Ovi Serg permalink
    September 4, 2009 17:48:33

    KFC – prost – pervers

    nu vad legatura.ba da.
    veronica este fan KFC

    Kobenhavn Fotbal Club

  340. Platon permalink
    September 4, 2009 17:48:37

    veronicoooo ,vezi ca au venit greii la rtv sa combata Oxford Analytica. CTP e superdoct ca sa poata baga mai bine in ceata prostimea.

  341. veronica permalink
    September 4, 2009 17:48:55

    man esti prost man.

  342. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 17:49:02

    @pizdoznice : io credeam ca sufera de idei fixe, da’ o fi umor….
    cum recunoshti simptomele? la testul de cazan?

  343. veronica permalink
    September 4, 2009 17:50:05

    Platon,
    pe vremea ta erau prosti sau tu erai singuru’?

  344. veronica permalink
    September 4, 2009 17:50:52

    Ovi,
    chiar vrei sa-ti zic de ce nu vezi legatura?

  345. veronica permalink
    September 4, 2009 17:51:08

    bine, iti zic.esti prost.

  346. veronica permalink
    September 4, 2009 17:51:39

    cruela,
    hai fata sa fim fete. nu vrei? :|

  347. Otto permalink
    September 4, 2009 17:52:52

    dracu
    vai de mine ce mi-ai zis-o. daca o sa pot dormi la noapte?
    omu cu vizoarele, pot sa-ti zic asa? uite, mi-am montat un vizor special pentru tine in sala tronului, sti tu acolo unde si regii merg pi jos man.
    nu mi-ai arspuns la intrebare. esti suficient de tinar sa-ti ierti mai tirziu ca esti tzutzeru lu unu si lu altu?

  348. Ovi Serg permalink
    September 4, 2009 17:52:54

    veronica, gata.m-am jucat de-ajuns cu tine.ma duc sa-mi cumpar alta jucarie.

  349. September 4, 2009 17:54:13

    îmi place dementa. îmi plac femeile vulgare. veronica, vrei să-mi spui că sînt prost la pat?

  350. veronica permalink
    September 4, 2009 17:54:24

    Ovi,
    vreau sa-mi cer scuze, nu pleca!!!!!!!!!!

  351. veronica permalink
    September 4, 2009 17:55:41

    drace,
    esti prost ca noaptea. ce dracu sa caut eu in pat?

  352. September 4, 2009 17:59:21

    veronico, hai frumoasa, mai zi-mi. zi-mi cît de prost este otto

  353. Sol permalink
    September 4, 2009 18:00:56

    veronica este ora 18:00, gainile s-au culcat deja…treci!

  354. Otto permalink
    September 4, 2009 18:01:04

    veronicu maica, esti de la firma aia cum ii zice care se ocupa sa ridice numaru de clickuri pe cite un blog, pe cite un forum? cel putin jumatate din postari ti se datoreaza. felicitari, well done.

  355. mishulake permalink
    September 4, 2009 18:01:16

    … , nsamnă c-acu nu-ţ trece ! ; dupe vocalize ! se poate rezolva ! dak vrei ! ( io ascult acu Jacques Brel )

  356. September 4, 2009 18:01:19

    las-o, vreau să văd cît poate duce

  357. mishulake permalink
    September 4, 2009 18:01:57

    …Veronico !

  358. September 4, 2009 18:02:06

    otto, te rog eu frumos, oricît te-a deşteptat mircea badea, nu încerca să-l depăşeşti ca număr de postări. ar fi păcat să stricăm blogul cu tine

  359. Otto permalink
    September 4, 2009 18:03:43

    dracu
    acum chiar ca incepe sa-mi fie mila de tine.
    veronica, spune-i ma fata ca sint prost, cel mai prost, pentru el e ca si sase bune la loto.

  360. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 18:04:16

    @veronica : da care fete vrei sa fim? d-alea da trebe sa treaca pe la doctor sa le croshteze o fetie noua, ca p-a vechea au epuizat-o?
    shi vrei sa fim fete ashea,simultan?
    da vezi ca fetele e proaste!
    te rishti?
    shi trebe sa fim mult timp? ca am bilete la concert, fatah!

  361. Otto permalink
    September 4, 2009 18:04:35

    dracu?
    sa stricam? la naiba, e blogu tau man? trebuia sa spui.

  362. Sol permalink
    September 4, 2009 18:04:35

    pai sase bune la loto sunt chiar bune…sau nu sunt?

  363. September 4, 2009 18:04:49

    ţie ţi-e milă de mine, mie mi-e silă de tine…

  364. Sol permalink
    September 4, 2009 18:06:05

    veronica unde esti? spune-le ca sunt prosti si sa nu se mai certe!

  365. Platon permalink
    September 4, 2009 18:06:38

    otto vad ca o ai cu nemtzeasca da cu frantzuza n-o ai . ma refeream la mana cu degete

  366. September 4, 2009 18:06:54

    păi, nu e blogul meu, da’ nici al tău nu e.
    dar mă gîndeam că te-a deşteptat mircea badea… ştii vorba aia? cel mai deştept cedează. eu îţi dau voie

  367. Otto permalink
    September 4, 2009 18:08:15

    dracu
    imi pare rau man, imi pare rau ca te ataci asa in ce ma priveste. in mod clar se pare ca ai o problema. eh, io ce sa faca cuma, e problema ta.
    uite, te ajuta cu ceva daca te las sa ma injuri si nu-ti mai raspund? te-ar face sa fii fericit? daca te pot ajuta doar spune.

  368. veronica permalink
    September 4, 2009 18:08:24

    prosti, ce sa zic? sa va zic ca sunteti prosti? sunteti.prosti!

  369. doamna trei permalink
    September 4, 2009 18:08:43

    te-am gasit in sfarsit

  370. September 4, 2009 18:10:29

    ar fi frumos să ne laşi cu totul. ţi-aş aprecia gestul. aş zice că, în sfîrşit, ţi-a venit şi ţie mintea la cap

  371. doamna trei permalink
    September 4, 2009 18:10:50

    bravo veronica. imi vine si mie sa zic o prostie. cazzo.

  372. September 4, 2009 18:11:03

    doamna trei, pe cine cauţi? pe veronica sau pe otto?

  373. Otto permalink
    September 4, 2009 18:11:12

    platon
    asa vag, de departe le mai am si cu limba lu frantzuzu da tre sa ma concentrez sa-mi aduc aminte de jö ublie mon caie a la mezon si din astea. io de unde sa stiu ca tu parlesti frantzuzeste cu mine?

  374. doamna trei permalink
    September 4, 2009 18:11:47

    cu mine vorbesti asa?

  375. Platon permalink
    September 4, 2009 18:12:18

    otto,
    daca nu te uiti nu inseamna ca nu exista si nu minjeste clanta pe care s-ar putea sa pui tu mana (aia cu degete)

  376. Otto permalink
    September 4, 2009 18:13:20

    dracu
    eh, sa zicem ca ma doare in dorsal dupe ureche despre ce crezi tu ca ar trebui sa fac. asta e o problema in care numa tache te poate ajuta. ca mie, imi pare rau ca trebuie sa afli, mi-e absolut perpendicular ce vrei sau ce ti-ar placea tie.

  377. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 18:13:26

    @veronicooooooooooooooooooooooooo
    am io un prieten care are casa la 2 mai;
    si cand ne-am ravazut noi la casa lui ( noi fiind mai multe , el fiind cu nevasta-sa) el a zis tandru ashea : maine va duc in bulgaria!
    shi noi am fost incantate de aceasta idee!
    shi pina sa ne revenim , iel a continuat :
    ca am dus toate proastele in bulgaria, numa pa voi nu v-am dus!
    ashea ca veronico fatah, tu striga catalogu la toti proshtii, shi anuntza-ma cand ajugi la mine! sa nu fiu in bulgaria , sa ma pui apsenta!
    shi vezi pune-te bine cu tache, sa nu te jumuleasca fatah, sa ramai ca proasta-n intersectie! :roll:

  378. doamna trei permalink
    September 4, 2009 18:13:48

    pe mine nu ma faci proasta proastelor? hai veronico, fa-ma! ca trebuie sa ies cu copilul in parc.

  379. geronimus permalink
    September 4, 2009 18:13:58

    “Mihai Says:
    September 4th, 2009 at 4:09 am
    Draga Mircea,
    daca tot ti-ai propus sa-l inveti cuvinte noi pe acest Patapievici,spune-i si ghicitori sa vedem ce raspunsuri da?!!!! ex :
    Mama mare cand traia gaura cu par avea.
    Cand baga carnea in ea,
    Tare se mai bucura!!!!
    Ghici ce e?
    (raspuns: Mansonul)
    Salut si succes,te urmarim din New York zi de zi”

  380. September 4, 2009 18:14:01

    bine măi, otto, acolo te doare pe tine cînd gîndeşti

  381. doamna trei permalink
    September 4, 2009 18:14:07

    hai! ce-astepti?

  382. Otto permalink
    September 4, 2009 18:14:28

    platon
    poah, subtil man, adinc man, rupere.

  383. Sol permalink
    September 4, 2009 18:14:46

    hai la revedere si o seara buna

  384. September 4, 2009 18:15:03

    doamna trei
    nimeni nu te poate face atît proastă cum te faci singură. deci, te rog!

  385. September 4, 2009 18:15:03

    baaaai,ma simt ca un caine (catel) ,Simona ne arunca un os si pleaca si noi ne batem intre noi pa iel.

  386. September 4, 2009 18:15:42

    P.S.Merci cruela esti o dulce (cruda)

  387. veronica permalink
    September 4, 2009 18:15:43

    otto,
    ghici!

  388. doamna trei permalink
    September 4, 2009 18:16:23

    de ce te bagi ma? e cu tine? sunteti impreuna? atunci de ce m-ai lasat ma sa te invit la masa online?

  389. Otto permalink
    September 4, 2009 18:16:27

    dracu
    esti chiar maia dinc si mai subtil decit platon. bah, sinteti prea tari…

  390. veronica permalink
    September 4, 2009 18:17:10

    esti prost

  391. September 4, 2009 18:17:15

    Pot sa te prajesc?Stiu contine colesterol,da-mi place mai mult :razz: :mrgreen:

  392. veronica permalink
    September 4, 2009 18:17:50

    doamna trei, va zic da cu tot respectu: esti o proasta, da dracu e si mai prost.

  393. September 4, 2009 18:17:59

    păi nu sîntem ca creierii tăi calzi, moale şi aburinzi. bleeaaah…

  394. veronica permalink
    September 4, 2009 18:18:10

    dracu e doua proaste.

  395. doamna trei permalink
    September 4, 2009 18:18:17

    si tu esti prost

  396. mishulake permalink
    September 4, 2009 18:18:26

    ..Otto tată, noţiuni grele ! Este ? . badea , Patapievici ! Casa ! Romania! Păi aşa gândeam şi eu ! Mai stai ! ( pentru mine , badea este substantiv comun ! )

  397. Platon permalink
    September 4, 2009 18:18:27

    otto,
    ti-am pus-o la final pe franca ca te vad desteptul universal pe care badea nu l-ar face niciodata
    (repeta dupa mine – j a m e – ) prost !

  398. veronica permalink
    September 4, 2009 18:19:19

    da gero, n-am uitat de tine. si tu esti prost.

  399. veronica permalink
    September 4, 2009 18:19:46

    proasteleor.

  400. doamna trei permalink
    September 4, 2009 18:19:52

    dracu + veronica = ?

  401. veronica permalink
    September 4, 2009 18:20:02

    ba tu esti.

  402. September 4, 2009 18:21:13

    platon, lasă-l. defectul lui nu e prostia ci nasul imens cu care ajunge de multe ori la propriul creier, ca cîinele cînd stă colac

  403. doamna trei permalink
    September 4, 2009 18:21:19

    veronica! simona cum e? spune! nu te tine!

  404. September 4, 2009 18:22:17

    simona e căsătorită. ştiai, veronica?

  405. doamna trei permalink
    September 4, 2009 18:22:57

    iar te bagi? de cand o cunosti?

  406. veronica permalink
    September 4, 2009 18:23:03

    nu pot….asta nu pot sa zic, nu ma obliga.

  407. doamna trei permalink
    September 4, 2009 18:23:38

    veronica + dracu = moarte

  408. Otto permalink
    September 4, 2009 18:23:39

    dracu
    fi atent pretine, m-am distrat destul astazi. acum plec, asta inseamna ca poti sa ma injuri cit vrei si sa cistigi, sa fii al mai tare dan parcarea asta. sa ia multiple iti doresc. pa.
    ma distreaza cumplit sa te vad cum faci spume man, e extrem de distractiv.
    hai desfasoara-te in toata splendoarea ta. pa.

  409. doamna trei permalink
    September 4, 2009 18:24:24

    aha. esti slaba. nu esti o femee de cariera adevarata. hai calca pe cadrave! te tine?

  410. Octavian permalink
    September 4, 2009 18:24:34

    dracu si sinistra lui sotie :mrgreen:

  411. doamna trei permalink
    September 4, 2009 18:25:11

    puneti cizmulitele de cauciuc si calca pe cadravele prostilor din dup-amiaza asta.

  412. doamna trei permalink
    September 4, 2009 18:25:29

    simoonaaaa!!!

  413. veronica permalink
    September 4, 2009 18:25:37

    test

  414. September 4, 2009 18:25:40

    simona e tută, n-are treabă cu noi

  415. veronica permalink
    September 4, 2009 18:26:47

    gata, o zic, uite ca vine, da Simona, sa stii ca e vina prostului de doamna trei.
    Simonooooooooooooooooooooooo!esti foarte proasta, esti suprema.

  416. veronica permalink
    September 4, 2009 18:27:38

    Octavina,
    iti curg mucii de prost ce esti, prostule. pleaca acasa, mars la nevasta!

  417. veronica permalink
    September 4, 2009 18:27:54

    dracu e oficial cel mai prost.

  418. September 4, 2009 18:28:21

    am şi badge

  419. veronica permalink
    September 4, 2009 18:29:11

    mai da si la astia ca nu o recunoaste lumea in intersectie decat pe cruela.

  420. veronica permalink
    September 4, 2009 18:29:44

    cruela, am inteles. tu nu esti proasta cat esti de rea. fata, deci, daca stiam nu mai iti ceream fata prietenia.

  421. veronica permalink
    September 4, 2009 18:32:09

    gata, au plecat prostii?

  422. September 4, 2009 18:32:31

    am rămas noi doi. sînt prost la pat?

  423. Platon permalink
    September 4, 2009 18:34:15

    veronica, otto, doamna 3, m-ati plictisit ingrozitor ! ma duc sa-mi vad de ale eternitatii.

  424. veronica permalink
    September 4, 2009 18:35:40

    Platon,
    adica ce?prost esti tu, ba!

  425. veronica permalink
    September 4, 2009 18:36:12

    esti urat!

  426. September 4, 2009 18:36:39

    puteai să te plictiseşti şi singur, nu să ne ceri nouă ajutorul.

  427. geronimus permalink
    September 4, 2009 18:41:32

    veronica e o intelectuala si jumatate

  428. September 4, 2009 18:43:03

    lasă, nu fi trist. e mai haioasă ca tine

  429. geronimus permalink
    September 4, 2009 18:44:30

    da, stiu, si asta deranjeaza…

  430. onut permalink
    September 4, 2009 18:44:31

    test

  431. veronica permalink
    September 4, 2009 18:45:45

    gero,
    zi-mi ca tie usor si ca nu te doare.

  432. geronimus permalink
    September 4, 2009 18:46:12

    adevaru-i ca pana si pe tine te face din vorbe.

  433. geronimus permalink
    September 4, 2009 18:47:33

    eram ironic vis-a-vis de aberatiile tale, vero

  434. September 4, 2009 18:50:56

    Micleo, zi-mi cum e sa fi greu la pat!

  435. September 4, 2009 18:52:02

    bine, fiecare cît poate, acuma nu mă bag. de exemplu, pescăruşului îi este cel mai greu

  436. September 4, 2009 18:52:57

    vreau sa devin barbat puternic in asternutul femeilor, ma inveti ?

  437. veronica permalink
    September 4, 2009 18:53:23

    eu sunt buna rau la pat. daca e cineva indeajuns de prost poate sa ma sune pe numarul asta: 0721331332.

  438. September 4, 2009 18:54:15

    am oasele goale dracule, goleste-mi si sufletul, mi-l vand, umplemi oasele cu experienta meclei

  439. September 4, 2009 18:55:01

    experienta miclei

  440. veronica permalink
    September 4, 2009 18:55:51

    pescarusule,
    daca vrei te invat eu meserie.

  441. September 4, 2009 18:57:09

    invata-ma tot ce stii, ce nu stii, vreau sa fiu cel mai bun, vreau sa devin un fel de Prunea in vestiar , sa fiu exclamat pe bloguri

  442. September 4, 2009 18:58:43

    invat repede, termin repede numai haide!

  443. chat noir permalink
    September 4, 2009 19:10:36

    gata, sa raci atmosfera?

  444. September 4, 2009 19:12:25

    veronica pîndeşte :D

  445. chat noir permalink
    September 4, 2009 19:15:02

    pandeste, pana-o nimereste :)

  446. chat noir permalink
    September 4, 2009 19:20:54

    drace, de tot am ramas doar noi doi, hai sa numaram o bila, sa videm care-i mai prost. ce zici? :)

  447. September 4, 2009 19:29:20

    începe tu. ce-s, prost?

  448. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 19:33:41

    @esoape shtii ca ieshti flebletzea mea!( cu doi de “L”) :mrgreen:
    oricand cu placere!
    cruda, coapta, prajita, perpelita, fiarta, fripta……
    anytime, any position!
    :)

  449. Sol permalink
    September 4, 2009 19:36:08

    am sunat-o pe veronica si i-am zis ca este proasta!

  450. September 4, 2009 19:37:18

    şi ea ce ţi-a zis?

  451. Sol permalink
    September 4, 2009 19:39:01

    s-a simtit ofensata si s-a dus sa mai inghita putin

  452. September 4, 2009 19:39:33

    Sol, si te-a scuipat?

  453. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 19:40:37

    @veronicoooooooooooooo
    ma lasi satz zic einsteina, fatah, proasto? :idea:

  454. neamtu tiganu permalink
    September 4, 2009 19:41:45

    Patapievici ie intr-adevar un idiot, am spus-o inaintea lui badea. Recunosc ca nu e prea amuzant, da asta-i situatia.

  455. Sol permalink
    September 4, 2009 19:41:48

    nu m-a scuipat ca am inchis repede dar cand o sa vada postarile cred ca o sa o bata un gand :)

  456. Sol permalink
    September 4, 2009 19:42:39

    pescarusule ma insotesti la o tigara ca mi-e frica sa nu ma bata veronica

  457. neamtu tiganu permalink
    September 4, 2009 19:44:30

    Hai sa vorbim de ceva mai vesel..

    ” Jürgen Rüttgers (CDU) “Im Unterschied zu den Arbeitnehmern hier im Ruhrgebiet kommen die in Rumänien eben nicht morgens um sieben zur ersten Schicht und bleiben bis zum Schluss da. Sondern sie kommen und gehen, wann sie wollen, und wissen nicht, was sie tun.”
    ——————–
    Rüttgers (CDU) nu a auzit de Dabija.. zice diferenta dntre muncitorii din bazinu Ruhr si cei din Romania e ca romanii nu vin la munca la ora 7, la schimbu intii si muncesc pina la sfirsit, ci vin si pleaca cind au chef, si nu stiu ce au de facut.
    ———————
    Comentariu lui neamtu Tiganu, “Rüttgers e un idiot asa cum e si Basescu si Geoana, de aceea n-am votat niciodata CDU, io votez FDP.” Ce-l fute pe iel grija de cum muncesc muncitorii din Ro?, mai zice ceva si despre chinezi… o dovada ca timpenia nu e exclusivitatea politicienilor romani ci se pare ca e un virus care se ia. Presimt ca in curind nu voi mai auzi de acest cretin. Nu garantez insa de basescu si nici de Geoana.

  458. September 4, 2009 19:44:31

    eu fumez mult, ai tigari, ce tigari fumezi? da dc vad ca esti scuipat nu merg!

  459. September 4, 2009 19:44:38

    credeam că ţi-a zis că eşti prost. m-ai dezamăgit :sad:

  460. Sol permalink
    September 4, 2009 19:48:06

    fumez Virginia Menthol (daca razi te-am spart), si nu, nu sunt scuipata :D …da` ma duc totusi sa fumez tigara aia in drum spre casa ca nu-mi ridica nimeni statuie si raman de proasta.

  461. September 4, 2009 19:50:12

    sol, mai stai putin! mai zi-ne un banc, poate ma opresti din ras.

  462. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 19:51:34

    @pescarusule : tigarile lu sol e proaste?
    sau s-o-ntreb pe veronica! :mrgreen:

  463. Sol permalink
    September 4, 2009 19:52:27

    Bula si cu Strula erau prieteni. Pleaca Strula in Germania si isi cumpara un aparat de facut laba. Il vede si Bula, pleaca in Germania si isi cumpara si el unul.
    Ajunge acasa, si-l pune, are un orgasm, doua, nu se mai oprea…
    Il suna Bula disperat pe Strula:
    -Bai Strula, zi-mi cum se opreste aparatul de facut laba, ca mor aici!
    -Are un buton galben?
    -Da.
    -Are un buton verde?
    -Da!
    -Are un buton rosu?
    -Nu.
    -Ai belit p**a, e aparatul de muls vaca, pana la 20 de kile nu se mai opreste

  464. Sol permalink
    September 4, 2009 19:54:06

    si ca sa fiu ontopic:

    Nimeni si cu Prost se duc la mare.
    Nimeni se baga in apa sa innoate si deodata incepe sa strige dupa ajutor…
    Prost vazand ca acestase inneaca ia telefonul si suna la salvamari ….
    - Alo, se inneaca NImeni!!
    la care salvamarul:
    - Ba tu esti prost??
    - Da ma eu sunt..

  465. veronica permalink
    September 4, 2009 19:56:09

    neamtule, dupa ce ca esti tigan mai esti si prost, prostule.

  466. chat noir permalink
    September 4, 2009 19:56:45

    hahaha, veronica nu s-a decis sa moara! :))

  467. veronica permalink
    September 4, 2009 19:57:41

    chat proasto din gura.

  468. September 4, 2009 19:58:06

    cru, alea sunt tigari de gay

  469. September 4, 2009 19:59:41

    veronica, spune-mi că sînt mai frumos decît prostia lui gero

  470. veronica permalink
    September 4, 2009 19:59:41

    pescarusule,
    daca vrei sa te mai invat meserie sa-mi zici, animalule.

  471. veronica permalink
    September 4, 2009 20:00:58

    gero e prea prost prost ca sa-l transpun in frumusete.deci pot sa zic doar ca e mai urat decat esti tu prost.

  472. September 4, 2009 20:02:11

    incepe sa-mi placa, mai zi-mi! capat incredere in mine, vreau sa-mi inlocuiesc penele cu blana lu sol. Sol stii vreun banc paros?

  473. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 20:03:21

    @veronica fatah, io zic sa intri shi la arhi pa blog, ca iel zice-prostu- ca femeile e scorpii ca nu inghite de la barbatzi! :mrgreen:

  474. neamtu tiganu permalink
    September 4, 2009 20:03:53

    Veronica, mincati-as pasarica ta, m-a cam enervat Rüttgers asa ca n-am chef de tine. Cauta un dildo.

  475. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 20:04:18

    @pescarushu: pai e bune da veronica ca a fost barbat la veatza ei!

  476. veronica permalink
    September 4, 2009 20:05:18

    in primul rand, cand vorbesti cu o femeie, o doamna, asa ca mine, ca simona, ca cruela, trebuie sa-i aduci aminte cat de prost esti . asa ca trebuie sa o suprinzi si sa-i zici ca esti prost cand nu se asteapta.adica acum.spune: “sunt prost”. ma excita teribil chesti asta.

  477. veronica permalink
    September 4, 2009 20:06:28

    uite un prost.

  478. geronimus permalink
    September 4, 2009 20:09:10

    @dracu pidosnic:
    sunt nedumerit in legatura cu o chestie, te-am ofensat cu ceva candva? ti-am raspuns obraznic fara motiv? observ ca mereu ai tendinta de ma ironiza. iti raspunsesem la niste atacuri la un post de acum doua luni, dar n-ai mai izbutit sa-mi raspunzi:
    http://www.simonatache.ro/2009/07/11/sa-moara-dani-al-meu-daca-te-mint/#comment-75656
    lamureste-ma, te rog!

  479. September 4, 2009 20:12:36

    @veronica
    frumoasa, dacă-l execuţi te las să-mi spui că sînt prost!

  480. September 4, 2009 20:13:10

    unde eşti fată cînd are omul nevoie de tine?

  481. geronimus permalink
    September 4, 2009 20:14:23

    mesajul de mai sus era pentru nedormitul. poate o sa apara si el, cine stie?!

  482. September 4, 2009 20:16:32

    gero, pai vorbesti mult si prost, de aia! poate sa nu fie o parere proasta, mai gandeste-te!

  483. geronimus permalink
    September 4, 2009 20:20:54

    pescarusu: laissez-moi! daca eu n-am prieteni pe blog care sa-mi puncteze glumele acolo unde sunt si care sa-mi dea un imbold de a fi un si mai “mare comentator”, nu inseamna ca vorbesc mult si ca-s lipsit de inteligenta. blogul asta, pentru mine, e doar inca un mod de a ma delecta.

  484. veronica permalink
    September 4, 2009 20:21:57

    gero,
    ai dreptate, esti prost. dracu e prost si el dar din motive personale.

  485. veronica permalink
    September 4, 2009 20:22:27

    gero, ai dreptate.

  486. Guta Yodda permalink
    September 4, 2009 20:24:03

    Veronica,
    esti cea mai proasta. vrei sa ne combinam.

  487. geronimus permalink
    September 4, 2009 20:27:44

    veronica, e logic ca am dreptate.

  488. Guta Yodda permalink
    September 4, 2009 20:28:01

    Pentru ca te bagi ca muscan lapte

  489. geronimus permalink
    September 4, 2009 20:29:00

    si, by the way… nu te-am jignit, pescarusu!

  490. veronica permalink
    September 4, 2009 20:29:28

    guta,
    asa, deci tu esti cel mai prost.

  491. September 4, 2009 20:32:10

    nci eu, era o parere, ai pus o intrebare, gata tac.ma opresc. scriu scurt de acum.

  492. Guta Yodda permalink
    September 4, 2009 20:32:45

    stiu am fost, priimul pe care miam dat seama
    dar sa sti ca num-i convine ca faci prost pe tot prostu .m-iai distrus reputatia

  493. Guta Yodda permalink
    September 4, 2009 20:33:49

    :smile:

  494. veronica permalink
    September 4, 2009 20:34:16

    guta,
    esti prost, nu stiu despre ce vorbesti, prostule.

  495. Guta Yodda permalink
    September 4, 2009 20:35:42

    veronica daca gatesti prost m-ie mie foame mananc orce
    spumeni ca ma iubesti
    pupici

  496. September 4, 2009 20:35:58

    chiar nu mi-am dat seama guta, chiar am ghicit, e asa cum zici tu?
    prost sa fi noroc sa ai:))

  497. Guta Yodda permalink
    September 4, 2009 20:36:11

    :sad:

  498. Guta Yodda permalink
    September 4, 2009 20:38:56

    simona iartama iubire im-i place veronica ma-i mult. tu ma-i , ignorat
    veronica stie cu adevarat ce este importent la um barbat in special la, femeii

  499. September 4, 2009 20:41:07

    veronico, de ce nu mă ajuţi? te-a aburit guţă cu prostia sau cu duhorul inconfundabil?

  500. September 4, 2009 20:43:50

    tot eu trebuie să rezolv… :(
    geronimusică, citeşte cu atenţie reproşurile nedormitului şi îţi vei da seama, dacă eşti băiat inteligent.

  501. geronimus permalink
    September 4, 2009 20:45:19

    le-am citit, dar sunt nefondate, am spus acolo.

  502. geronimus permalink
    September 4, 2009 20:46:14

    acum zi-mi ca nu sunt inteligent.

  503. September 4, 2009 20:47:39

    nu, îţi zic că sînt fondate

  504. geronimus permalink
    September 4, 2009 20:48:22

    si eu iti zic ca nu-s.

  505. geronimus permalink
    September 4, 2009 20:50:08

    hai sa cautam geronimus pe google
    http://istodor.catavencu.ro/2009/05/15/joc-ce-mincam-vinerea/
    asta-i primul care-mi apare cu mine.

  506. September 4, 2009 20:50:23

    cin’ te crede?

  507. September 4, 2009 20:51:53

    ce-i asta?

  508. geronimus permalink
    September 4, 2009 20:54:59

    nu stiu nici eu, v-am lasat, o seara frumoasa tuturor!

  509. September 4, 2009 20:57:07

    săracu’… cît poate fi de naiv… :sad:

  510. geronimus permalink
    September 4, 2009 20:59:34

    dracu… cat poate fi de pidosnic… :sad:

  511. geronimus permalink
    September 4, 2009 21:05:50

    daca te simti lezat, cer scuze si sterg totul cu buretele. imi iau si adio de la voi!

  512. September 4, 2009 21:06:49

    n-ai văzut nimic. sînt mai rău de-atît :twisted:
    mult mai rău!

  513. geronimus permalink
    September 4, 2009 21:09:39

    m-am plictisit.

  514. September 4, 2009 21:11:02

    eu nu, acu’ incepe sa-mi placa!

  515. geronimus permalink
    September 4, 2009 21:11:43

    ma bucur pentru tine!

  516. geronimus permalink
    September 4, 2009 21:14:25

    adio! petrecere frumoasa!

  517. doamna trei permalink
    September 4, 2009 21:19:33

    multumim frumos! friday night on line! midnight caller isi ia la revedere!

  518. Sol permalink
    September 4, 2009 21:22:26

    gata, am terminat tigara, veronico unde esti? am chef de tine

  519. Sol permalink
    September 4, 2009 21:24:49

    pescarusule ce ziceai de tigarile mele de gay?

  520. September 4, 2009 22:07:35

    OMG! Lipsesc si eu de-aici si cand vin ce gasesc? Delir total si 500 de comentarii. :roll: :roll: :roll:

  521. cruela de vila permalink
    September 4, 2009 22:14:30

    daca suntem nishte einsteini! :mrgreen:

  522. September 4, 2009 22:25:04

    @anarchix
    Ce prost sunt ca nu am sugerat solutia ta pe post de tratament la 322. Cred ca e singura, dar sa fim optimisti totusi.

  523. mRcosmin permalink
    September 5, 2009 00:55:26

    Simonici pe unde ai umblat azi de n-ai mai scris ?

  524. madison , jimmy permalink
    September 5, 2009 02:05:05

    :mrgreen:

  525. September 5, 2009 02:17:54

    Simona
    Se poate trage concluzia ca asocierea ta cu Mirci, aduce trafic. Smart woman and stupid guy, pare o solutie a problemelor Romaniei. Da trebuie sa gasesti o solutie sa nu te mai scoli cu noaptea in cap. Eu pot sa fiu activ la ora la care tu te trezesti, doar daca nu dorm deloc.

  526. matrixbrain permalink
    September 5, 2009 02:55:38

    Mare prostie ar fi fost sa nu scrie fiecare macar un rand in bataia (chiar si de joc) a sagetii

  527. matrixbrain permalink
    September 5, 2009 02:57:07

    Zbrrrrr, pe-o dugheana :mrgreen:

  528. September 5, 2009 03:17:48

    @Simona
    Baga ceva cu Cristoiu si da o fuga la 2-3 Mai. O sa constati mii si mii de comentarii, ca doar nu e prima data, iar maestrul e in carti, mai nou. Oricum, porcaria asta de radio, pentru care trebuie sa te scoli la 5 dimineata, nu e genul tau.

  529. September 5, 2009 03:28:19

    @Cru
    Ce mai face Agnes??? Chiar imi e dor de ea. Promit sa nu mai deranjez mileurile prin casa, sa-i creez astfel stressuri inutile, dar la aruncatul ciorapilor in cele mai neasteptate locuri nu renunt. Poate la tricouri. Dar sper ca nu e suparata din cauza asta. Doar nu e proasta, asa cum ar apreciat, acel canal de scurgere la care se refera Simona. Ca sa fiu on topic, gen.

  530. anarchix permalink
    September 5, 2009 03:28:51

    Andrei,

    pai mai trimite un mail lui Base poate ii pica fisa de un tun pe parlament dupa modelul lui Eltzan. :twisted:

  531. September 5, 2009 03:30:38

    Pata
    Din constatarile mele, ori au inceput soferii de autobuze scolare sa faca antrenament pe drumurile Americii, ori chiar au inceput scolile, in partile astea sudice unde sunt eu acum. Pe la voi nu? Daca da, ori nu ai observat si nu mai apari pe blog, ori mai bine sa asteptam sa apari. Iti doresc sanatate, tie si la tot New Jersey.

  532. September 5, 2009 03:34:05

    @anarchix
    Am in vedere aceasta chestiune. Tu tine legatura cu aia cu mitralierele alea. Poate facem un deal, buy one get one free. Ori macar un discount la munitie, ca sunt multi. Ce vreau eu sa fac, deocamdata sa reamintesc celor care au uitat de mine, pentru ca asa am vrut eu, ca totusi mai exist. Si daca presa tiparita e pe tobogan, de ce nu ar ajunge un blog, mai tare ca un ziar??? Nu e o intrebare retorica, dar nici o strategie de marketing. Deocamdata.

  533. anarchix permalink
    September 5, 2009 03:54:17

    Chiar ma gandeam la o chestie de genul asta. Americanii n-ar spune nimic la o adica UE ar face ceva gargara, dupa care s-ar duce inapoi la culcare. Romanilor le place sa vada ceva forta, asa ca nu vad de ce Base ar mai avea complexe.

    I mean… Fuck em! No love lost, cum zice americanul.

    Intre timp, eu pregatesc masina de roadtrip spre Dallas in ziua alegerilor. Sper sa organizeze consulul de-acolo ceva de genul ca Nadia n-are nicio treaba (fiind PSD-ista e de inteles). ;-)

  534. Kent permalink
    September 5, 2009 04:07:38

    Să nu cădem în derizoriu făcând o paralela grotescă între Einstein și Patapievici.

  535. September 5, 2009 04:15:59

    Cred ca omul are ceva in vedere in sensul celor spuse de tine, dar nu o sa curga singe. Omul are dreptate sa stea deoparte, sa astepte ca altii sa-si consume cartusele dupa care ii rade. Altfel nu are nici o sansa, daca nu face un tur de forta. Mai trebuie sa aibe in vedere si ca romanii sunt cam uituci, asa ca pina in noiembrie ar putea uita si munca fara rost este, vorba lui Badea, o mare prostie.

  536. September 5, 2009 04:17:32

    Tepes nu a chemat toti boierii la un sprit dupa care au fost nevoiti sa economiseasca banii de taxi spre casa, raminind pentru eternitate atirnati in tepe, la marginea castelului?

  537. September 5, 2009 04:27:12

    Veronica,datorita cruelei,dupa multa strofocare,am reusit sa-mi pun poza,da n-am avut-o decat p-aia de buletin si nu prea m-am barbierit :oops:

  538. anarchix permalink
    September 5, 2009 04:33:26

    :grin:

  539. September 5, 2009 04:47:14

    @all

    Salut la toți proștii & dăștepții :mrgreen: Mamăăăăă, mi-a luat două ore să degust toată bălăcăreala – n-am lăsat nici un strop!

    Da Andrei, eu sînt de aseară în primul weekend (care ține pînă marți) de după prima săptămînă de muncă epuizanta de trei zile (noroc că-i septembrie și zilele au început să se mai scurteze :???: ).

    Și da, Einstein e într-adevăr un prost, dar asta e o chestie relativă.

  540. September 5, 2009 04:49:31

    anarhie, cu mitralierele rămîne cum ne-am înțeles :lol: :lol: :lol:

  541. September 5, 2009 06:54:45

    N-ati facut ochi baaaaa :grin: E 7

  542. Sol permalink
    September 5, 2009 07:52:49

    fac cafea proasta, cine mai vrea?

  543. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 07:55:01

    @sol taica , da si mie un capucino, ca mai am neshte cognac d-aseara si nu-sh unde sa-l pitesc! :mrgreen:

  544. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 07:56:35

    @andree, shi pa mine ma-ngrijoreaza agnes!mai am un pic hi-o reclam la politzie, l disparutzi!
    ma tem ca a plecat dupa tine in america, sa-ti bage mintzile-n cap shi ciorapii-n mashin a de spalat!

  545. September 5, 2009 07:57:01

    In tine cruelo :mrgreen:

  546. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 07:58:38

    @bai simona!
    nu stiu unde te crezi, da ai venit tu deshteapta, repede, sa ne dai stingerea canbd ne jucam ashea frumos shi organizase veronica cafturi pt toata lumea!
    pai trebe sa te-nvatz io ca boboru vrea paine shi circ?
    ia, da maine sa bagi paine pa blog, daca circu l-ai oprit!

  547. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 08:00:04

    @sol, sa shtii ca mi-e shi fomica un pic :oops:

  548. Sol permalink
    September 5, 2009 08:10:45

    pffff…capuccino nu este, aici se serveste numa` cafea neagra (si n-am ajuns inca la birou) da de mancare om gasi noi ceva? sa scanez meniul?

  549. Sol permalink
    September 5, 2009 08:16:29

    stiu ca oamenii ai` mai normali nu muncesc sambata si nici nu se trezesc ca mine (sau noi) la ora asta, da io`s exceptia de intareste regula (adika cea mai normala dintre toti :roll: ) si o tai la birou sa nu le dau motive sa ma concedieze ca si-asa ma platesc astia sa ma plictisesc

  550. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 08:18:47

    du-te sol da munceshte, las ca lenevesc io shi pt tine!imi pun cognacul ala, iti las tzie cafeaua, mananc cev si ma culc! :idea:
    hai : sa muncesti bine!
    ps :avea dreptate veronica…….

  551. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 08:52:25

    551
    @simona te-au dat afara de la radio?
    sau esti schimbu 2, de n-ai postat nimic in zori? :roll:

  552. agneswood permalink
    September 5, 2009 08:59:30

    cruela,
    ce să posteze biata fată, probabil nu şi-a revenit încă după masacrul de ieri de pe aici…
    aşteaptă să se decidă odată care-i prost şi care-i deştept, care are mai mult umor decât celălalt, care are ceva mai important de spus decît altul, etc, chestii din astea…

  553. chat noir permalink
    September 5, 2009 09:06:42

    daca voi n-aveti somn, macar vorbiti mai incet, lumea mai cujeta la ora asta, mdeh

  554. Sol permalink
    September 5, 2009 09:12:15

    well, daca voi nu ma vreti, eu nici atat!

  555. September 5, 2009 09:14:43

    @motanu : you stay to think you think nothing?

  556. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 09:25:20

    @agnes : apai deshteptaciunea sa masoara cu deshteptatoru’!ce-o fi asha greu?
    prostia se masoar cu prostanacu si cu alegerile prezidentaile : atunci sa vezi prostime, prosti, prostii, prostovani,prostire pa fatza,prosteala samd
    cat despre pareri?
    pai nu ne nashtem asha…ca o parere? si cu o parere?si cu un punct da vedere?
    pai daca nici pa blog nu mai potzi sa dai cu parerea in multime, atunci unde?in padure?

  557. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 09:27:07

    @agnes : da tu unde umbli? sa nu zici ca ai tu proshtii tai, ca nu te cred!
    mai baga-l si tu pa andrei in seama, nu ezi ca sufereaza? sau sufeaza? ia zi andree, cum sa zice ce faci tu acolo?

  558. chat noir permalink
    September 5, 2009 09:28:35

    sol, mi-s mahmur, stii sa faci o bere? :)

  559. Sol permalink
    September 5, 2009 09:32:55

    chat nu stiu sa fac decat omleta si cartofi prajiti da` am auzit ca-s nocive si m-am lasat

  560. chat noir permalink
    September 5, 2009 09:35:06

    vezi, sol, d-aia si trebe sa meri sambata la lucru. :)

  561. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 09:36:44

    @sol : te-ai dus la birou sau la carciuma?
    ca vaz ca tragi concluzii ca shi cum ai fi tras la masea!
    pai e frumoase jesturile astea?
    stai acilea cu noi : fa shi tu o cafea, o bere, o omleta….
    ca acushi apare otto care a zis ca shi divortzeaza pt tine!
    pai ce vrei mai mult?
    zi?
    vrei sa te ia pidoznicu?daca nu te pottolesti?
    vrei s-o chem pa veronica?

  562. Sol permalink
    September 5, 2009 09:45:53

    deci nu, te rog nu, ingenunchez….fara veronica, mai bine ma ia dracu decat veronica….sau poate sa ma ia si otto, da nu insist, cre`ca daca ma gandesc bine pentru aurash as invata sa fack o berica…crezi ca o sa aprecieze?
    chat nu ma face sa te blestem sa te cheme si pe tine sambata la lucru ca s-ar putea sa-mi iasa :grin:

  563. Octavian permalink
    September 5, 2009 09:46:46

    @cruela: ashea, cheama pe veronica sa ma faca prost pen` ca mi`am facut cafeaua singur :mrgreen:

  564. chat noir permalink
    September 5, 2009 09:48:13

    otto nu mai vine azi, se simtaste neinteles si-si linge ranile.
    cat despre veronica, mi-aminteste de-o zama da varza acra, ce bine mi-ar prinde la ora asta…

    odata, demult, tare demult, imi venise si mie sa divortez. toti pretinii imi ziceau sa sed pa dosu’ meu, insa io nu si nu, ca trebe sa fac pasu’. pana si muma m-a luat la rost pa tema asta. numa tatuca, bland, imi zise: ma, tontule, ca sa divortezi trebe sa fii insurat! iaca, asa am vrut io sa divortez prima oara…

  565. Octavian permalink
    September 5, 2009 09:50:02

    Vorba Simonei Tache…ieri a fost aici delir total. Mai putin constiincios decat Pataphyl, n`am citit decat pe sarite da tot catastrofal arata. Am inteles doar ca geronimus si`a luat adio de la voi. :shock:

  566. chat noir permalink
    September 5, 2009 09:50:16

    sol, ar fi o minune sa se intample asa ceva! dar io cred in tine si-n minunea de a-mi gasi de lucru anul asta. :)))

  567. September 5, 2009 09:51:33

    Scriu in prostie de azi dimineata,si “Your comment is awaiting moderation.” :cry:
    Asta fiindca mi-am poza(da pe alt mail,ca asta e ofitzial) :cry:
    Era poza de buletin,da nu-i nimic ca n-a aparut ca nu ma barbierisem.
    Ai beut coniacu ala cruelo?Esti bata? :lol:
    Am impresia ca sol e prevazut cu un “abtzibild” in fata da moare da foame sireacu.
    Doamnelor si domnisoarelor daca vreti o reteta pentru orice fel de mancare,apelati la mine ca-i gatesc mogulului.Ex.

    Supa de scoici 1
    Timp de preparare: 30 min.

    Complexitate: redusă

    Ingrediente: 500 g scoici (midii, stridii), 1 ceapa mijlocie, 50 ml ulei de floarea soarelui sau masline, un catel de usturoi, sare si piper dupa gust, 1,5 l apa.

    Mod de preparare: O supa foarte gustoasa se obtine din midii. Cum acestea se gasesc din pacate mai greu, se poate folosi orice alta scoica, chiar si cele de apa dulce, desi supa va fi mai putin gustoasa. Scoicile se incearca cu un cutit introdus intre valve pentru a vedea daca sunt vii. Se freaca apoi insistent cu o perie pentru a indeparta nisipul. Chiar daca vor fi curatate foarte bine este posibil ca intre valve sa ramana totusi fire de nisip. De aceea este recomandabil sa strecuram zeama de scoici inainte de intrebuintare. Apa se pune la fiert. In tot acest timp scoicile se tin in apa rece. Separat se caleste ceapa in ulei pana devine translucida, nu aurie. La sfarsit se adauga catelul de usturoi taiat cat mai marunt.
    Cand apa clocoteste se introduc scoicile. Acestea trebuie sa se deschida in cateva zeci de secunde. Cele care nu s-au deschis se arunca. Se fierb la foc viu aproximativ 10 minute. Cu ajutorul unei spumiere se scot pe un platou si se se separa carnea de valve. Acestea nu se arunca, ci se pastreaza pentru alte preparate. Zeama rezultata e strecoara si se pune din nou la fiert impreuna cu ceapa calita usor. Se lasa sa fiarba 5 minute pana se inmoaie bine ceapa. Se adauga carnea de scoica si se mai lasa sa fiarba 5 minut. Nu se fierbe mai mult pentru ca se intaresc si isi pierd fragezimea. Se adauga doar sare si piper, pentru a nu acoperi gustul natural al supei. Cine doreste poate adauga in supa innainte de a fi servita o bucatica de unt proaspat de 85% grasime.
    Supa se serveste simpla sau cu crutoane de paine. Este foarte gustoasa chiar si rece servita la cina.

  568. September 5, 2009 10:00:26

    Citii Gandu :Udrea il face pe Gusa “O Nulitate”.( nu ca-mi place grasa de udrea,da aici are dreptate.Cand e,e.
    1.Gusa e o nulitate (adica un 0) prin vocatie.
    2.Barbatilor le place (simbolul)
    Morala : Gusa este “disponibil”

  569. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 10:06:10

    bhaiiiiiiiiiiiiiiiii
    voi atzi baut apa la caine?

  570. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 10:06:36

    @gero : cum adica tzi-ai luat adio? ce , eshti prost?

  571. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 10:07:53

    @esop : daca shtiam ca shtii sa gateshti, te ceream d nevasta! :mrgreen:
    agnes, itzi plac scoicile?
    sa shtiu daca-l cer pa fabulist! :oops:
    shi da : am baut cognacu’ da nu sunt bata!

  572. chat noir permalink
    September 5, 2009 10:08:03

    esop, m-a navalit asa o curiozitate, de intrai pa blogu’ tau. faina cestiunea cu revolutia.
    da’, sa-ti zic si io… undeva prin rm. sarat, un tigan a impuscat un rrom, sau invers. cert ie ca unu’ iera soldat, alalalt iera puradel. jale mare, sangera mana lu’ alalalt de numa. din senin apare si tatal, clar ca nu al soldatului. hait, imi zic io, il manca tuciuriu’ pa asta. sa uita la unu’, sa uita la altu’, apoi catre puradel: ce-ai facut, ma, bagasi doar mana, trebuia sa-ti pui tigva, ca de cand vroiam sa scap da tine…

    voila de vezi, cica acu’, ala micu’, ie mare revolutionar, cu ceferticat in regula.

  573. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 10:11:27

    @sol : ce satz fac daca tz-a placut munca!
    sa viu sa te scotz la o cafea? capucino vroiam ca sa zic!
    sa viu?
    ce-ai bre cu veronica?
    daca sufereai ca ia, shi operatzie da schimbare da sex shi opertazie pa creer, shi daca tzi le mai shi gresheau , ashea cum au grshit-o pa ea shi i-au mutat sexul vechi in lipsa creerului, tu ce-ai fi facut?
    noroc ca i-au dat un papagal pa post da organ!
    organ al vorbirii breee!

  574. Octavian permalink
    September 5, 2009 10:11:54

    ontopic link

    http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=290&cmd=articol&id=11367

  575. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 10:14:50

    @octaviene :pai daca nu bagi sama ca te invitase sol la o cafeaua!
    riscu tau!

  576. September 5, 2009 10:20:00

    Mi-e foame. Esoape, ai ceva talent. Vrei să-ți fac lipeala cu tanti Jeni?

  577. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 10:26:38

    @bai ghe, tocmai il cerusem da nevasta shi vii tu cu tanti jeni a ta sa-mi strici bunatate da lipeala! nu puteai s-ashteptzi macar dupe pranz?

  578. Sol permalink
    September 5, 2009 10:41:13

    @cru ma faci sa-mi fie mila de veronica si sunt proasta ca`mi vine sa si plang putin, da invitatia aia la cafea tot o accept numa` sa bei tu capuccino si mie sa-mi iei cafea,
    @chat am gasit acum in ziar un post de musafir, cica se plateste bine, te bagi?

  579. Delia permalink
    September 5, 2009 10:45:09

    o ultima poveste cu colegii mei. plecasera toti undeva, la un training. vine metrosexualu incintat “pfuai, ce show am facut aseara! i-am luat pe toti la misto, mi-am batut joc de ei, rideau astia cu lacrimi” vin si restul colegilor “bai, penibil a fost asta. numai timpenii a debitat si nu se mai oprea. nu ne-am putut hotari care din noi sa-l pocneasca sa taca”
    acum plec sa-l caut pe gero

  580. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 10:49:49

    @delia : sa-l aduci de urechi inapoi, ca-l pun io pa coji da nuca!

  581. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 10:50:08

    @sol: cafea it is! :mrgreen:

  582. chat noir permalink
    September 5, 2009 10:59:46

    sol, daca nu sa cere frac, ma bag, cum de nu!?
    la ce ora ie interviu’ ?

  583. chat noir permalink
    September 5, 2009 11:00:18

    ma lasa sa viu cu blana pa mine?

  584. September 5, 2009 11:05:24

    Ei,da.S-a intamplat.A fost o desfatare.Incepuse sa devina monoton.

  585. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 11:11:36

    @chatu’ in ce orash itzi catzi da lucru? ca am shi io o pisica neagra acasa! :mrgreen: la capitala, bre, la cacapitala!

  586. Sol permalink
    September 5, 2009 11:12:08

    cu blana, mustati si bol de mancare, da am uitat sa precizez ca se cere si se ofera seriozitate maxima

  587. September 5, 2009 11:30:45

    @chat noir: semeni izbitor cu o pisică neagră. Ai observat?

  588. Sol permalink
    September 5, 2009 11:41:56

    Unui soricel ii placea sa iasa din ascunzatoare, dar se temea teribil de pisica. A iesit pana la urma. Asculta cu atentie si percepe un zgomot usor de labe pe parchetul din camera. Apoi aude latraturi.
    - Uf, e doar ciinele. Drumul e liber…
    Iese. Dar chiar in clipa aceea pisica il prinde intre gheare si ii spune:
    - Vezi ce bine este sa stii limbi straine?

  589. September 5, 2009 13:10:27

    Eh,am reusit sa-mi poza da buletin (sunt cam neras) :mrgreen:
    Gataaaa,mi-am facut somnu da frumusete :razz:
    Tot n-a mai scri nimic Simona aia!Cred ca face sex :mrgreen: Da ataaata timp :shock:

  590. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 13:17:06

    @esoape tza mai ramas supa de la scoici? :oops:

  591. September 5, 2009 13:23:51

    Nu,da mai am de ciuperci.Pai ce crezushi tu ca io mananc “banalitati ca voi.Mancare de masline sau ciulama de praz stie sa faca tot prostu (exceptandu-l pa vanghele) :mrgreen: .Chestia ie ca nu mananc ciorbe ca ie da origine rusa :twisted: Iar da nevasta m-a luat altu :oops:
    Si ma haremez cu tanti jeni ca facem schimb de retete.Sol bancu cu pisica e de cand ma jucam cu putza in tzarana

  592. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 13:29:09

    @esoape inima mea sangereaza! :cry: shi stomacu’ chioraie de foame! :oops:
    macar cochiliile da la scoici le mai ai? ca vine gero shi trebe sa-l pun pa coji da nuca shi n-am coji! da pa neste scoici pisate ar merje! :mrgreen:

  593. aurelian permalink
    September 5, 2009 13:33:30

    Sol: ce ziceai de berea aia? :shock:

  594. Sol permalink
    September 5, 2009 13:35:57

    deseara am intalnire! ma vad cu colegii de la alt sediu al firmei la care lucrez, la festivalu` beuturii…partea proasta e ca nu ne cunoastem, nu se stim decat dupa voce, nu ne-am mai vazut…oare o sa ne cautam ca prostii?

  595. Sol permalink
    September 5, 2009 13:36:43

    mdea…din cauza entuziasmului prostesc am scris “se” in lok de “ne”

  596. Sol permalink
    September 5, 2009 13:38:12

    aurash nu fac bere decat daca imi ceri tu in mod express ma duk sa cumpar ca-i mai economic asa, daca vrei hai sa ne cautam diseara pe la festival, daca nu ne gasim inseamna ca ne-am imbatat.

  597. September 5, 2009 13:41:16

    @Cruelo :simplu: 1 castravete,100g carnat prajit,100g cascaval,1 rosie fara samburi,1 lamaie,menta verde,chili,sare,putin ulei.Toate le tai cubulete de 1/1 cm,le amesteci si gata salata libaneza (poti pune si porumb conserva sau scoici fierte :razz:

  598. doamna trei permalink
    September 5, 2009 13:45:08

    gata! hai simona, alt post ca iar apare veronica. posturile neschimbate scot ce-i mai rau din comentator! multumim!

  599. Sol permalink
    September 5, 2009 13:45:14

    esop plizzz nu mai scrie retete aici ca ma vad nevoita sa invat sa gatesc…si nu vreauuuuuuuuuu

  600. September 5, 2009 13:55:18

    Bai sol, tu n-ai “accesoriu”,ca dupa user… :oops: Inseamna ca suntem numai Doamne? :shock:

  601. Sol permalink
    September 5, 2009 14:07:31

    si unde gasesc si eu “accesoriu” ? :)

  602. Sol permalink
    September 5, 2009 14:08:20

    noah acu` ca ne-am lamurit cu domniile…mai faci?

  603. September 5, 2009 14:20:33

    I don’t know…somewhere…. :oops:
    hai sa mancati un banc si pa urma ma duc sa-mi iau bere,desi mi-e o leneeee.Da nu vine cu telecomanda :evil:
    WW II :
    Doi soldati mergeau de zile intregi,prin Siberia,lihniti de foame.La un moment dat,vad un cadavru cu burta despicata.In burta se mai vedeau macaroane.Unul se repede si incepe sa le infulece,alalalt :
    -Haaa, mananci macaroanele din burta lu astaaa.Cine stie de cand o fi moort…
    =>Puauauauahhh.
    Celalalt incepe sa le infulece cu pofta :”Mi-e mi plac mai mult calde!” :mrgreen:

  604. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 14:39:53

    @esop : m-ai convins : merit shi io bere dupa asha un banc!
    :mrgreen:
    ps : eshti foarte aratos! :oops:
    shi chiar bronzat!
    bronz de corbu, se vede de la o poshta!
    ;-)

  605. Sol permalink
    September 5, 2009 14:40:30

    Multumim esop, exact acum cand m-am hotarat sa mananc! la fix bancul asta, mai bine nici ca se putea. Lasa dracu berea ca d-aia postezi bancuri d-astea!

  606. September 5, 2009 14:58:22

    Cand incepe batatia aici, ca nu am toata ziua la dispozitie. Sa iau si eu macar un pumn, un cap, ceva acolo, ca doar nu sunt prost.

  607. September 5, 2009 15:01:51

    Agness
    Am gasit o solutie la problema mileurilor si a deranjarii lor. Le aruncam la gunoi, ca nu suntem prosti, eu cel putin, ca sa stergem praful de pe ele. De cand sunt in Florida am renuntat total la ciorapi si pantofi, tricoul il pun doar cand intru in magazine la cumparaturi, iar chilotii de baie ii port, mai mult ca sa fiu la fel ca toata lumea.

  608. September 5, 2009 15:17:06

    @andrei : e chiar adevarat ca pe majoritatea amerinilor (si americancelor) mai bine ii sari decat ii ocolesti? :mrgreen: Tu te-ai “adaptat”? :oops:

  609. September 5, 2009 15:18:04

    @ sol :mai stiu :smile: mai vrei? :mrgreen:

  610. September 5, 2009 15:22:33

    @esop
    Sunt destul de multi supraponderali/supraponderale, da problema e ca sunt si inalti si greu de sarit. Este la fel de adevarat ca majoritatea sunt civilizati si comunicativi, ceea ce face sa nu fie recomandata ocolirea lor. Altfel, daca sunt inca viu aici, dupa 8 ani, pot sa trag concluzia ca m-am adaptat. De altfel adaptabilitatea este specifica persoanelor inteligente. Tu cum te descurci, pe acolo pe unde esti? Cred ca nu ai mari probleme de adaptabilitate, chiar daca Badea te poate face prost.

  611. September 5, 2009 15:24:00

    Cru
    Sa vezi ce bronzat sunt eu, acum ca nu mai sunt rosu, ca-n primele 10 zile de plaja. Si e bronz de soare tropical nu spoiala.

  612. Sol permalink
    September 5, 2009 15:25:56

    vrei sa ne batem?

  613. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 15:29:31

    @sol : pocneshte-l ca mi-am adus semintele!
    si promit ca dau doo cafele negre d-alea da c are-tzi place ele tzie!
    :mrgreen:

  614. September 5, 2009 15:30:05

    bătaie? wow! :twisted:

  615. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 15:31:14

    @andree: il concurezi pa obama? sa sa vaza cat esti de adaptabil? :oops:

  616. Sol permalink
    September 5, 2009 15:37:43

    @esop acu` vrei nu vrei trebuie sa ne batem ca face cruela cinste si e pacat, da mai stam putin ca eu trebuie sa fac ordine si curatenie prin casa (nu de alta da cand oi veni diseara bauta nu vreau sa ma impiedic de ceva p`aici), eventual mai arunca un banc d`ala scarbos sa am motive mai multe sa-ti scot ochii.

  617. September 5, 2009 15:40:46

    pe-ăsta îl ştiţi? două curve se băşeau într-un lift…

  618. September 5, 2009 15:41:18

    un popă şi un rabin beau pipi într-un bar…

  619. September 5, 2009 15:42:07

    mă-sa lu bulă era cu unu’ pe situaţie. şi vine bulă acasă…

  620. September 5, 2009 15:43:59

    ursu’ şi iepuraşu’ şi-o trăgeau pe bani…

  621. September 5, 2009 15:44:57

    vrîncioaia cică avea numai fete. şi vine ştefan cel mare…

  622. September 5, 2009 15:51:00

    O vaca era neagra si una era sa cada.

  623. Platon permalink
    September 5, 2009 15:56:49

    mi-ati inchis usile ?

  624. Platon permalink
    September 5, 2009 15:58:11

    e clar !

  625. September 5, 2009 16:03:48

    Intai voi fi serios( da nu mult) :
    @Andrei,am glumit bre,despere mine:1.75/68 :cry:
    @sol: sorry man ,dar sunt nonviolent :|
    @dracu :popa si rabinu erau in MISA :oops:
    @iar Andrei (te scriu cu mare ca esti american):
    Erau o vaca alba si una negra.Taurul o regula numai p-aia neagra.Aia alba..nimic.Intr-o zi,aia alba se fardeza,se epileaza,se deodoreza,se coafeaza,si ateapta…Cand a vazut-o tauru a belit ochii cat cepele la ea,si a regulat-o tot p-aia neagra

  626. September 5, 2009 16:05:18

    Obs.Blogu asta ar trebui sa se cheme “Forumu Roz”,ca Simonaaaaaa….

  627. September 5, 2009 16:08:02

    Devine monoton :roz,sudoku,film de actiune,roz… :sad:

  628. September 5, 2009 16:23:01

    Las ca vorbesc singur.E bine s-asa.:
    Acu o saptamana ma ia mogulu la o negociere,la Sighisoara.Mai nasol,ca era ziua mea.Sa le fac cinste (mogulului si soferului).Mergem noi pe stradutele(stradelele,ulitele…)alea,si aia doi hotarasc sa viziteze…cimitirul.Nepasionandu-ma ideea (mai ales ca fusesem deja),raman putin in urma,pe urma inca un pic,si ma “ratacesc”.Ma duc in piata(piateta,pitzutza…) unde era masina ,intru la crasma de-acolo si iau trei beri si 50 vodca.Apar si ei si ii chem.Pana sa vina trag o gura de bere si pun vodca in a mea.
    -Patroane e ziua mea asa ca…
    -La multi ani ,Esop
    -La multi ani!
    Mogulu: “Esop,da parca berea asta n-are nici un gust asa,ar merge c-o vodca mica…
    -Gata,Sefu!
    -A,pai nu pune-ti si tie !(Hm!)
    -OK
    A mea devenea din ce mai transparenta si io din ce in ce mai verde (ca se prinde)
    -Mai luam o gura,si ala zice iar:Esoape, ar mai merge una inauntru… :mrgreen:
    -Gata sefu :mrgreen:
    Eu beau berovodca,da vodcabere….
    Concluzie: Dupa patru vodcabere (soferu,nu)am dormit fericiti (la hotel) pana la adanci batraneti…
    Morala :Romanii ie betzivi!

  629. agneswood permalink
    September 5, 2009 16:26:06

    andrei,
    no way.
    mileurile stau la locul lor, sub peştele de sticlă si pe masa din mijloc iar praful îl ştergi de sub ele, îţ arăt eu cum.
    şosetele şi tricourile , chiar dacă sunt aruncate în cele 4 zări, vreau să nu fie întoarse pe dos. traumatizată cum sunt de atâta smotocit la ciorapi , nu cred că mai rezist mult.
    restul condiţiilor le afli după.
    repet însă : înainte de a catapulta hainele murdare, verifică să fie pe faţă.

  630. September 5, 2009 16:30:42

    Agness
    La mine sunt o data pe fata si o data pe dos. Cum le e norocul, dar cum ti-am spus, am renuntat la ele ca aici nu mai e cazul. Pun si eu un tricou, daca ma duc la biserica, ceea ce nu s-a mai intamplat de peste 5 ani, la magazin, la o nunta. Da tot cu slapi e trandul si acolo, asa ca ciorapii devin istorie. Pestele de sticla are icre sau nu are? Asta e intrebarea fundamentala, restul sunt amanunte.

  631. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 16:41:51

    @simona cand faci si tu o petrecere roz, ca mi-am cumparat rochie de gala la culoarea cu pricina!
    :mrgreen:

  632. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 16:44:32

    @andree daca peshtele de saticla nu are icre, nu-i problema ca ma duc io la shopping shi iau shi neshte icre; numa sa-mi zicetzi cate kile! :mrgreen:

  633. September 5, 2009 16:44:51

    Da, pestele de sticla are icre….de sticla :mrgreen:
    @andrei :(Pa bune)Pescuiesti?Si io.Am prins la “Blue Laguna” un “P :grin: este spada” de vreo doua kile (la bucati de “peste balon”).Da l-am vandut (pe 100$)

  634. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 16:45:20

    ps : si sa-mi zicetzi da care icre! :mrgreen:
    io zic ca in semn da respect ar trebui sa fie d-alea roz! :mrgreen:

  635. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 16:46:09

    @esoape, recunosc ca io te credeam mort!
    mort demult!
    :mrgreen:
    shi cand colo tu erai mort de beat!
    :oops:

  636. September 5, 2009 16:46:25

    un peşte făcea laba într-un acvariu…

  637. September 5, 2009 16:47:11

    @cruela : daca-ti place bronzu meu te iau la vara (ailallta) la mare (da nu la Corbu,la Sulina).Poti sa fii batrana,urata, rea (asta esti)…da numai grasa sa nu fii :mrgreen:

  638. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 16:47:23

    @gero : tu unde umbli, de a plecat delia dupa tine shi n-a mai venit?
    si sa nu mi-o zici p-aia cu ” am fost la service”
    ca mertzu ai zis ca l-ai vandut ca e criza!
    poate vrei sa te spun ;la simona!

  639. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 16:49:41

    @esoape: la sulina am fost anu trecut!
    :mrgreen:
    too late!
    de bronzat nu ma bronzez ca am pielea rea… :cry:
    shi de ingrashat, de ce nu m-ash ingrasha, daca trece vremea mea?
    tzi-e frica sa nu fiu mai grasa ca tine?
    sau te gandeshti sa ma duci in bratze pa bratzu sulina? :oops: :roll:

  640. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 16:50:56

    @pizdoznice : d-alea cu cazanu’ ( al tau , nu al popii :mrgreen: ) nu ne zici nicuna? tzi-e frica sa faci dezvaluiri cu anticipatzie?

  641. September 5, 2009 16:51:00

    un român, un american şi un francez îşi băgau sulina-n mare

  642. September 5, 2009 16:51:38

    cică cruella fierbea e sopă într-un cazan

  643. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 16:52:07

    ps : defineshte grasa!
    ( daca ai curaj!)
    :mrgreen:

  644. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 16:54:07

    pps : am uitat sa-tzi spun , da daca vin io vine shi agnes ca suntem gemene in sinele nostru interior!
    shi s-ar putea sa vina shi andrei din usa, cu tot cu usa, ca el e pescar shi e geamanu meu deasemenea, ca suntem nascuti in aceeasi zi festiva , deshi in ani diferitzi!
    :mrgreen:
    sper ca ai cort incapator ca al meu e da doar doo persoane! :oops:

  645. aurelian permalink
    September 5, 2009 16:54:26

    iar vrea simona 1000? :shock:

  646. September 5, 2009 16:54:28

    cică erau două grase: cruella şi otto…

  647. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 16:54:58

    @pizdoznice, asha te vreau : disciplinat! :twisted:

  648. September 5, 2009 16:58:21

    @cruelo: pentru tine fac orice: La Marea Rosie la “Coral Beach” ai fost?Te duc acolo! :oops: La Golfu Persic la Al Dawhah ai fost? Te duc acolo (da m-ar costa mai scump)! :oops:

  649. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 16:58:49

    @simona care vaz ca umbli creanga, ia d-acilea sa nu te mai chi nui cu revista presei luni :
    S-a predat fără să vrea. Un tânar din Iaşi care s-a dus la poliţie să-şi ridice cazierul a ajuns după gratii. Acesta era urmărit internaţional fiindcă se sustrăgea de la executarea unei pedepse pentru tâlhărie.

  650. September 5, 2009 17:01:17

    cică cruella şi andrei era urmăriţi internaţionali şi se uitau la video…

  651. September 5, 2009 17:01:53

    cică ceauşescu, reagan şi gorbaciov intră în golful persic şi se întîlnesc cu esop…

  652. September 5, 2009 17:02:28

    cică simona umbla creanga şi se uita la video şi vine ştefan cel mare…

  653. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 17:04:18

    @esoape : vreau la marea rosie!
    sper ca n-are legatura cu steagul rosu al partidului! :mrgreen:

  654. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 17:04:59

    @pizdoznice : baga baga, ca bagi bine! :mrgreen:

  655. September 5, 2009 17:06:38

    cruella era la marea roşie şi băga

  656. September 5, 2009 17:07:03

    Postare nouă! :)

  657. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 17:11:24

    @pizdoznicu : ia o dedicatzie ca meritzi!

  658. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 17:13:39

    se facea ca pizdoznicu il fierbea in cazan pa mircea badea shi patapievici batea la usa, imbracat in frac , cu papillonul la gat…

  659. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 17:20:53

    @pizdoznice nu te eschiva ca acush acush vine postarea cu nr tau : 666 !

  660. September 5, 2009 17:22:35

    uită-te la video, eu am treabă

  661. September 5, 2009 17:22:36

    Asta înseamnă tabloidizarea: Einstein prost are un succes la care Einstein deştept nici măcar nu şi-a permis să viseze.

  662. September 5, 2009 17:23:06

    Drace,
    Eu si Cruella ne urmarim international, da nu cred ca e nimic deranjant in asta. Pe de alta parte, eu am si oarece experienta in domeniu. Sunt 3 fosti ministri de externe care pot confirma ca au simtit pe pielea lor, priceperea mea in domeniu. Nu mai spun cam cati ambasadori si consuli au dat de baut mai mult decat permite legea pentru a nu intra in divergenta de opinii cu mine. Asa ca, dupa cum stii, Cruela merge la doua mari odata, una romaneasca si una bulgareasca, ceea ce denota ca nici ea nu e chiar diletanta. Fereasca, era sa zic dusmanii tai naturali din ceruri, sa intre careva pe mana noastra.

  663. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 17:23:11

    ptiu : am vrut sa zic commentu! :oops:

  664. September 5, 2009 17:24:10

    Next.

  665. September 5, 2009 17:24:40

    Diversionistule

  666. September 5, 2009 17:26:02

    @pidosnicule : io am zis pa bune :|
    @ cruela : da, da la vara ailallta,c-acu nu mai am “vacances”.Desi acolo “sezonu” e decembrie-ianuarie.Vrei si la “Marea Moarta” (e de rahat,daa…).Stand si gandindu-ma (greu efort), ti-ai vedea acolo tiza ta (tipa aia care a intors capu si s-a facut o stana de sare,seamana cu tine).HRP e “Papillon” m-am prins :grin:
    Da sa nu vrei sa mrgi la “Locurile Sfinte “, ca le-am mai vazut.
    Eilat s-atat!Pensiunea o stiu io! :razz:
    Obs.Iar am fost serios,da prea mult si m-a obosit.Ma duc sa-mi iau Viagra. :oops:

  667. September 5, 2009 17:27:30

    Cred ca am fost prea serios.M-am grizat.Bi!

  668. September 5, 2009 17:27:39

    Jos comunismul. E prost, dar e on topic!

  669. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 17:35:20

    670!
    cine a fost 666?
    sa verificam! :mrgreen:

  670. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 17:36:21

    @andrei : i-ai luat 666 de la gura!
    te-ai pus rau cu pizdoznicu! :mrgreen:

  671. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 17:38:33

    @esoape : sa fie intr-un ceas bun!
    asa facem!

  672. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 17:39:21

    @pizdoznice : vaz ca lucrezi mai multe cazane :roll:

  673. September 5, 2009 17:49:05

    Dracu, şedinţă pe facebook chat!

  674. September 5, 2009 17:49:52

    Cru
    Eu era de parere ca m-am pus bine. Cum sfant nu sunt, alte alternative nu mai sunt, cred ca suntem in aceeasi echipa.

  675. September 5, 2009 17:55:56

    cred ca boala asta de a nu mai scrie pe blog e transmisibila. Uite, a luat-o si Bleen. Eu zic, ca sa se invete minte asta mica, sa-i bagam cam 2,000 de comentarii. Ca a zis ca le citeste. O intrebam pe urma. Este invitata si Veronica, mai mult asa pentru a putea caracteriza ca este un dezmat total pe blog. La mine oricum ploua si nu am de ce sa plec niciunde.

  676. September 5, 2009 18:05:39

    data viitoare să dai beep, bă, bleep! ţ-am răspuns

  677. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 18:22:51

    @pizdoznicia ta in iad sa exista facebook?

  678. victor L permalink
    September 5, 2009 18:37:14

    Daca am ajuns tirziu nu dati cu parul; uneori merita sa revedeti:
    http://farm3.static.flickr.com/2426/3877407899_53be43e813.jpg

  679. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 18:40:27

    @pizdoznice : pa facebook sa poate da beep?

  680. September 5, 2009 18:41:48

    @cdv:Da,da nu m-am prins la Golf sau la “Laguna” :?:
    Iti place “scuba diving”

  681. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 19:10:49

    @esop : oricum nu stiu sa fac diferentza!
    bineinteles ca imi place!
    in copilarie am facut si sarituri de la inaltime!
    in bazin de 5 metri!

  682. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 19:22:21

    @pizdoznice :ai cazan pa facebook?
    sau doar c atran?

  683. September 5, 2009 19:22:35

    Cru
    Se pare ca era si apa in bazinul ala asupra caruia tu ai sarit de la 5 metri. Mare noroc, fiindca ne zbateam acum din greu sa ajungem la 500.

  684. matrixbrain permalink
    September 5, 2009 19:54:02

    Cata munca sa scapam de Gero … cine s-ar fi gandit ca numai din prostie ne ducem unu cate unu …

  685. September 5, 2009 19:59:29

    Ok. Eu sînt următorul.
    Scăpaţi şi de mine.
    Vero, I’m the next Gero.

  686. September 5, 2009 20:00:03

    E ca în cei 10 negri mititei. Matrix, de unde ştii că nu eşti next?

  687. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 20:03:00

    @floricele, te mananca schinarea?

  688. September 5, 2009 20:03:38

    matrix, deci tu eşti veronica!

  689. September 5, 2009 20:05:29

    Eu o sa fiu next, dar numai de la 3 la 5, mai exact, ca la voi de la 22 la 24, cat timp tine meciul cu franta. Pe urma, mai revin, daca-mi mai revin. Ca eu cred ca ii batem rau pe francezi, ceea ce trebuie sarbatorit corespunzator. Daca nu, trebuie comemorat pe masura.

  690. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 20:06:43

  691. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 20:06:43

  692. September 5, 2009 20:09:22

    Supans… Cine va fi următorul? Film de Groz.

  693. September 5, 2009 20:09:52

    Cruela, mi se pare mie sau luceşte o lamă de cuţit în spatele tău?

  694. September 5, 2009 20:10:41

    Matrix, nu bea…. S-ar putea să fie otrăvit… Sau nu.

  695. September 5, 2009 20:11:57

    an tan tichi tan…

  696. September 5, 2009 20:12:02

    totul a început aşa: eşti prost!

  697. September 5, 2009 20:12:21

    Eu sînt mai mulţi. Să vedem, îi ucideţi pe toţi?

  698. September 5, 2009 20:12:53

    pe voi te luăm sclavi

  699. matrixbrain permalink
    September 5, 2009 20:13:12

    Pidoaznice, de soricei nu am mila :mrgreen:

  700. September 5, 2009 20:13:20

    Al cui rabbit va fi fiert azi?

  701. September 5, 2009 20:14:17

    matrix, de ce transpiri?

  702. September 5, 2009 20:14:47

    cruella, simţi cum îţi tremură degetele pe tastatură?

  703. matrixbrain permalink
    September 5, 2009 20:15:48

    @Floricel:
    Next:
    … se vor capita
    undalache, bumbalache
    glont!

  704. September 5, 2009 20:16:53

    Pick me, pick me!

  705. September 5, 2009 20:21:35

    cum adică pick me? ce, te crezi pisoi?

  706. September 5, 2009 20:23:10

    Cine scrie următorul comentariu e prost şi va fi dat afară. Ok, start!

  707. September 5, 2009 20:24:20

    ai murit

  708. September 5, 2009 20:25:55

    cine scrie următorul comentariu e cel mai deştept de pe planeta asta, restul care vine du pe el e proastele pruaste-lor

  709. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 20:26:41

    @pizdoznice : jana nu e moarta, jana se transforma!
    http://www.youtube.com/watch?v=QUdCNfZyIjo
    :mrgreen:
    asa si gero :
    gero se transforma!
    :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

  710. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 20:28:27

    @pizdonice : nu poti sa faci ceva cu adrian paunescu, care iat grohaie pe realitatea si ma-nerveaza?

  711. September 5, 2009 20:29:47

    am trimis asta la muzeul ţăranului român
    what drug should you be on?

  712. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 20:29:50

    @pidoznice, fara sa vreau, jur, am pus si comentariul de desteapta si de proasta pruoastelor!
    ce ma fac?
    :oops:

  713. September 5, 2009 20:30:11

    a intrat şi la tache?

  714. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 20:33:44

    paunescu?

  715. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 20:35:15

    cine moare primu are dedicatia mai jos:

  716. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 20:51:05

    cred ca paunescu e ruda cu veronica ca tocmai i-a cam facut prosti pa toti! :mrgreen:

  717. madison , jimmy permalink
    September 5, 2009 21:17:03

    :mrgreen: veronik…se întoarce :?:

  718. matrixbrain permalink
    September 5, 2009 21:18:09

    Qui ne saute pas, qui ne saut pas
    Ou un flic ou un sot de mourir :mrgreen:

    Cette soir nous dansons en famille (la tine :razz: )

  719. matrixbrain permalink
    September 5, 2009 21:18:52

    latino, gen

  720. madison , jimmy permalink
    September 5, 2009 21:31:22

    :oops: toţi francezii sînt nişte gitani proşti :!: :cool: FORTZA :shock: surdu :twisted:

  721. matrixbrain permalink
    September 5, 2009 21:40:07

    Meserie, te halesc, da’ n-am cheia de 14
    http://www.youtube.com/watch?v=Yldt4tK1dKM&feature=related

    @Nedospidos_nick-ule:
    Vriai cotonojeala mai baietani? Ba si-un topor iti fac :roll:

  722. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 21:55:05

    @veronicaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
    revino-ti!

  723. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 21:56:29

    @pizdoznice ai tras sforile bine , tzi-ai bagat coada, sa batem shi noi cocoshu ga(R)lic?

  724. September 5, 2009 21:58:54

    ce? bate franţa? haios…

  725. cruela de vila permalink
    September 5, 2009 23:55:48

    @pizdoznice ce facushi la meci? ne-ai cam tradus!

  726. September 5, 2009 23:59:12

    Alonzanfan dă la patri, 1 4 U & 1 4 Me

  727. agneswood permalink
    September 5, 2009 23:59:59

    a fost 14-14 ? :shock:

  728. September 6, 2009 00:02:49

    one for you and one for me

  729. September 6, 2009 00:07:47

    Niste prosti. Si ai nostri si francezii. Parca s-au inteles sa-i dea lui Mirci dreptate. Ai nostri macar nu prea au avut mingea si atunci cind o aveau, nu puteau sa faca mai mult de 2 pase. Ai lor au macar satisfactia ca au bagat 2 goluri. Nu mai conteaza ca unul in propria poarta.

  730. September 6, 2009 00:08:44

    Pata
    Ai grija la mileuri. Restul nu se pune.

  731. agneswood permalink
    September 6, 2009 00:09:19

    pata , thx :razz:

  732. September 6, 2009 00:10:12

    merci lu’ bleen pt ping-pongul comentariilor…
    kharma-l loveste pe Mircica, exact acolo unde-l doare cel mai tare: la stil. la prestanta. la high class! :}} adica sa-i cante-n struna genul respectiv de cultivati, plini de inspiratie si bun gust, pe blogul lui cel personal, maret si care bate toate celalalte bloguri, e pedeapsa de-ajuns!

    sa faci prost pe toata lumea, si sa te felicite pt asta [...] nu-i doar ironie, e mult mai mult :}

  733. matrixbrain permalink
    September 6, 2009 00:11:47

    surleux, surleux
    surleux sur leur mere :razz:

    leosurd nauipa, me illeo potrivee

  734. September 6, 2009 00:16:21

    @matrice

    surlior mere pere în panere

  735. baobab permalink
    September 6, 2009 00:23:32

    742 ! Laser!

  736. September 6, 2009 00:59:20

    MICROSOFT YAHOO GOOGLE LOTTERY PROMOTION
    North London Business Park (NLBP)
    Oakleigh Road South, London, N11 1NP
    United Kingdom.

    Dear Lucky Winner,

    We happily announce to you the result of the Microsoft, Yahoo and Google Lottery
    draws held on Saturday 1st of August 2009, Lotto 6/49 in Essex, United

    Kingdom. All participants were selected randomly from World Wide Web site
    through computer draws system and extracted from over 100,000.00 companies and

    personal e-mail addresses.

    Your e-mail address attached to Ticket number: B9564 7560 with serial number
    046560 drew the winning numbers 6 7 14 16 17 27 Bonus 32. You have therefore

    been approved to claim a total sum of Ј500,000.00 (FIVE HUNDRED THOUSAND POUNDS
    STERLING) in cash credited to file EAAL/9080118308/08.

    To file for your claim, please contact your corresponding Fiduciary Claim Agent
    (Mr. Michael Walker) immediately you get this message for quick and urgent

    release of your fund.

    Contact information is as follow:

    Mr. Michael Walker
    Email: micwal@super.lt
    Tel: +44-702402162

    Endeavour to submit the below information’s as stated below to enable Mr.
    Michael Walker process your winning.

    1. Full Name:…………………………..
    2. Full Address:………………………..
    3. Marital Statue:………………………
    4. Age:…………………………………
    5. Sex:…………………………………
    6. Nationality:………………………….
    7. Tel. Number:…………………………
    8. Country of Residence…………………

    ***Due to possible mix up of some numbers and email contacts, we ask that you
    keep this award strictly from public notice until your claim has been processed

    and your money remitted. This is part of our security protocol to avoid double
    claiming or unscrupulous acts by some participants of this program. ***

    Congratulations once more from all members and staff of this Lottery program.

    Yours Sincerely,
    Microsoft, Yahoo and Google Lottery Promotion
    **Customer Service**

  737. madison , jimmy permalink
    September 6, 2009 01:17:23

    …Maiorescu vs. Eminescu : ”bă Mişule dacă io i-aş trage.o Veronicăi ce-am fii :?: cumnaţi , fini X naşi :???: _cred că am fii CHIT mă Titusee :!:

  738. madison , jimmy permalink
    September 6, 2009 01:34:25

    ;-) ştie careva cum îl cheamă pe…PROSTU’ ăla de face reclamă la bcr :?: Io cred că doarme în costumu’ elegant a lu mirciulică , părerea mea :idea:

  739. matrixbrain permalink
    September 6, 2009 03:20:54

    @medisoane:
    ia-o p’asta … ca te-apuca si rasu’
    http://www.realitatea.net/video_949787_clipul-zilei–o-mireasa-rade-isteric-in-fata-preotului_607732.html

  740. September 6, 2009 05:09:33

    747 Booooeing

    @matrice

    cam prostuță Veronica aia :mrgreen:

  741. September 6, 2009 05:40:13

    Am început să am coşmaruri de vreo două nopţi : ziua sunt Proprietarul “Adevarului”, Dinu Patricu, iar noaptea,Oracolul de la Antena3, Mircea Badea.Ziua emit judecăţi de valoare pentru intrega umanitate ( dacă mă întreabă cineva),iar noaptea împroşc cu sudoare în jurul meu până mi se termină muniţia.Mă scol transpirat (şi eu), aprind lumina, fumez o ţigare şi mă uit la “Realitatea”. Mă culc şi visez că sunt pe stradă,dar Vintu năpraznic mă impinge spre puşcărie (ca pe Vlas). Mă scol îngheţat , aprind lumina, fumez o ţigare şi mă uit pe geam afară dacă plouă. Ce naiba,nu pot şi eu să visez, ca băieţii, că fac sex, că pescuiesc, că merg pe munte…
    Da, dar s-au scumpit ţigările, şi noaptea nu eram programat să fumez, că e criză.

  742. September 6, 2009 05:54:01

    Heee…La ora asta nu ma bruiaza nimeeeni…
    @Andrei:
    Doi tipi mergeau pa strada:
    -Ba,io-s cam mahmur,hai sa mai bem.
    -Si io,hai,da cu ce motiv?Esti bucuros?
    -Ntz..
    -Esti suparat?
    -Ntz..
    -Avem vreo nunta sau botez?
    -Ntz..
    -Avem o inmormantare… un parastas…?
    -Ntz..
    -Paaai…atunci n-avem motiv….
    -Uite un cacat.Hai sa-i taiem motzul!

  743. September 6, 2009 07:00:14

    Hehehe,l-a suparat si pe CTP,Vintu :mrgreen:

  744. cruela de vila permalink
    September 6, 2009 09:07:35

    @esoape, daca tot te culci tarziu si te scoli devreme, cand mai ai timp sa ai coshmare? :roll:
    esti sigur ca n-ai visat?

  745. cruela de vila permalink
    September 6, 2009 09:08:38

    752!
    shi m ishkatzi-va shivoi mai cu talent daca vretzi sa spargem mia de commenturi!
    fara veronika vaz ca atzi adormit!

  746. September 6, 2009 09:27:03

    Cruelo n-ai”percutat”,ma culc la 20.00 si ma “scol” la 2.00 :mrgreen:

  747. September 6, 2009 09:29:59

    Shi vezi ca ma superi: de la ostropel m-ai trecu la tzoape.Ia te rog… :evil:

  748. September 6, 2009 09:31:11

    Daca i-ar baga la Alcatraz pa Badea si pa “Papillon” care ar scapa ?

  749. cruela de vila permalink
    September 6, 2009 09:41:40

    @yesop : urat din partea ta! te culci odata cu gainile! :mrgreen:

  750. September 6, 2009 10:04:15

    @cruello:Hai ca poate facem amandoi 1000, ca Tache…
    1.Nu cunosc ora de culcare a gainilor
    2.Program normal de somn : 20.00-2.00,11.00-13.00
    Program normal de lucru (inclusiv weekend) :2.00-6.00,13.00-17.00
    Program de “ce vreau eu” (inclusiv mancare):6.00-11.00,17-20.00.
    Obs.Parca pentru Delia, eu “pontajul” il fac pe net si cand am testat parola de “deschis” ajunge direct la Munchen.Si “inchis”la fel.Totu e sa fie 8/24

  751. September 6, 2009 10:04:41

    Erata :”tastat”

  752. cruela de vila permalink
    September 6, 2009 10:08:35

    @yesoape : zai mai bre ca lucrezi in reprize, numa nu shtiam ca calculatoru tau stie nemtzeshte shi te parashte!
    eshti un martir cu programul asta in comparatzie cu tache!
    sa nu zici ca shi duminica ai acelashi program! :mrgreen:

  753. September 6, 2009 10:15:33

    Ba da ! :mrgreen: Tin “sabat”u :mrgreen: :oops:
    Beaaaa ora care-mi apare nu e ora noastra, e a lor.Calculatoru nu stie (eu,da),dar ciripesc in ingleza.
    Vezi ce misto e fara “bruiaj” (dar tot mai cred ca Simona e la sex :oops: :mrgreen: .Doua zile :shock: )

  754. September 6, 2009 10:15:59

    Hai ca mananc.Bi!

  755. cruela de vila permalink
    September 6, 2009 10:29:03

    @yesoape : tu crezi ca simona e la sex, fin’ca nu ne-ai zis intre ce ore faci tu sex?sau n-ai daloc in program chestia asta, ca te spune calculatoru’?

  756. cruela de vila permalink
    September 6, 2009 10:29:42

    @delia : l-ai gasit pa geronimusu’?

  757. agneswood permalink
    September 6, 2009 12:46:57

    io crecă simona e mai degrabă la inundaţii decât unde sugeraţi voi :cry:

  758. September 6, 2009 12:47:40

    nici nici: e la coada cratiţii

  759. madison , jimmy permalink
    September 6, 2009 13:36:41

    _Băieţi facem…1ooo :???: :cool:

  760. matrixbrain permalink
    September 6, 2009 13:41:38

    Si noi fetele nu? :mrgreen:
    Cruellaaaaaaaa, ne dixcrimineaza …
    sa nu le aratam noi lor?

  761. September 6, 2009 13:54:32

    M-am treziit.Azi e program scurt,fiindca asa a zis Dumnezeu.
    Am incercat pe intuneric da nu tine ca adorm.Asa ca vara,intre 17.00-19.oo,iarna, intre 17.00-18.00

  762. September 6, 2009 14:05:33

    @ madison :Tztztz, ca sutem putini.Ce-o fi facand oamenii astia pa ploaie?Dorm,numara bani sau fac copii?

  763. September 6, 2009 14:11:21

    Si eu m-am trezit. Azi e program lung, de la 7 AM pina dupa miezul noptii. Dar sunt nori ca la uragan si cred ca o sa ploua. Ma descurc eu, numai sa mai avansez cu cafeaua.

  764. September 6, 2009 15:04:02

    Andrei, ;a voi cat e ceasul?

  765. September 6, 2009 15:12:56

    Acum e 8 si un sfert sau mai exact e ora pentru cafeaua numarul 2 si tigara numarul 5. Ceea ce-ti doresc si tie.

  766. Clara permalink
    September 6, 2009 15:28:01

    se pare ca dracu are dreptate :twisted: , simo e la cratita, la horoscop la simonica scrie ca in dragoste, ”din pacate, repetati aceleasi modele si aceleasi greseli.” :cry:

  767. September 6, 2009 15:34:41

    Concluzie : e mai aproape Japonia de Andrei,decat Romania.Cel mai departe(orar) e Insula Tonga.Acolo ma duc! :mrgreen:

  768. September 6, 2009 15:43:46

    Daca nu ajungi direct pe insula, incearca sa stai cat mai putin in apa, aproape de mal. Sunt rechini acolo si iti ramine cafeaua nebauta. Rechinii nu sunt prosti, dar sunt fomisti.

  769. September 6, 2009 15:47:14

    Mai Clara,dupa poza,ori esti la pensie (femeie) :shock: ori barbat (fara mustata),Andrei le are cu pestii,cruela cu pisicile,eu mi-am pus poza de buletin,pizdoznicu ce-l intereseaza pe el :oops: ,da ala(aia) din poza, cine-i mama draga? :?: :?:

  770. Clara permalink
    September 6, 2009 16:07:31

    esop, nu stiu ce vezi tu la mine, dar eu pisici la cru nu mai vad de mult, iar poza ta de buletin unde-ai pus-o ca n-o vad, cred ca n-ai lipit-o bine, tata draga

  771. September 6, 2009 16:14:51

    Agness
    Tu sa nu citesti ce scriu eu, dar ai grija ca daca ramin singur cu mileurile o sa le mai vezi doar in visul cu cioburile de la peste. Un om precaut, in cazul tau ar face repede niste fotografii, spre eterna amintire.

  772. September 6, 2009 16:22:34

    @ cru: acu citii cum m-ai umilit cu calculatoru paracios :twisted:
    1.Da, am webcam pa iel
    2.Da, ii dau drumu cand o pun :oops:
    In alta ordine da idei,lighioana care seamana al mai mult cu femeia e “calugaritza”.Asta il haleshte p-al de-o cotzaie, in timp ce :oops: .
    Tipa e :twisted: .Shi incepe cu capu ca ala mai functzioneaza shi fara :cry:

  773. nicole permalink
    September 7, 2009 01:08:02

    moaaaaama, cati prosti s-a sunat aici! :roll:
    Mircia desteptu a supt toata duminica ampulele de i le-a prescris doctoru pe doo saptamani.
    Extaaaaaaz, sa moara pata da ciuda!

  774. cruela de vila permalink
    September 7, 2009 01:29:07

    781
    ba einstein , nu numai ca esti prost , dar nici nu sti sa numeri macar pin la o mie!

  775. Cristian permalink
    September 9, 2009 14:14:53

    “De la un timp, prietena mea a inceput sa se pise ketamina… Prietena mea se pisa cea mai pura si mai concentrata solutie de ketamina pe care am intalnit-o pana acum. Ce se gaseste pe la noi, Vetasedeul si, cateodata Ketaminolul olandez, sunt slabe rau, la modul ca IM trebuie sa bagi cam de doua ori mai putin daca nu vrei sa te anesteziezi ca porcul.”

    Cristian Neagoe – Purtator de Cuvant ICR

  776. Cristian permalink
    September 9, 2009 14:26:55

    Spicuiri din productele domnului Patapievici :
    ”radiografia plaiului romanesc este ca a fecalei, o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii” ; “Imi e ruşine că sunt român” , romanii sant “23 de milioane de omuleti patibulari cu guri vulgare, trasaturi rudimentare…” ;“Romanii nu pot alcatui un popor pentru ca valoreaza cat o turma”, “Puturosenia abisala a statutului suflet romanesc”, “inima piftie iar creierul un amestec apos.” Limba romana pentru Patapievici „ este o limba în care trebuie sa încetam sa mai vorbim sau (…) sa o folosim numai pentru înjuraturi”;“Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebue să ne debarasăm” ; “sa fii român este un mod de a trai condamnarea. Cu aceasta boala nu exista tranzactie (…) pâna ce mintea va fi în sfârsit scopita: inima devine piftie, iar creierul un amestec apos”. …… Intra-adevar … multa profunzime in aceste spicuiri din intelepciunea domnului Patapievici , conducatorului ICR ( Institutului Cultural Roman )

  777. September 9, 2009 15:00:07

    ce vrei să demonstrezi cu asta? ai rupt nişte pasaje din context şi ai caracterizat cele două personaje. bravo! bun ziarist! excelent acum poţi trece la casierie, să-ţi dea felix banii!

  778. Cristian permalink
    September 14, 2009 14:42:01

    Fiind pidosnic, universul tau de intelegere si profunzime este mult mai larg si mai adanc decat cel al noua astora nepidosnici. Poti sa-mi spui si mie din ce context este scos productul domnului Cristian Neagoe , cel pastorit si agreat de domnul Patapievici ? Deasemenea domnule Pidosnic , te rog umileste-ma si posteaza tu intelectualule tot contextul sa vada o lume intreaga cum am rupt eu pasajele alea doar cu scopul de a defaima gratuit. Sau de fapt habar nu ai despre ce este vorba si repeti doar ca un papagal ce ti-a zburat candva pe langa urechi , da’ nu-ti mai aduci aminte unde.

  779. Cristian permalink
    September 14, 2009 14:44:47

    ERRATA : se citi ” Fiind pidosnic, universul tau de intelegere este mult mai larg si mai adanc decat noua , celor nepidosnici ” in loc de “Fiind pidosnic, universul tau de intelegere si profunzime este mult mai larg si mai adanc decat cel al noua astora nepidosnici.

  780. September 14, 2009 14:54:36

    tu eşti gurist?

  781. September 14, 2009 15:01:41

    scursuri ca tine, care aruncă cu scîrna în cine i se ordonă s-au mai văzut.
    în ce mă priveşte, prefer un patapievici, de pildă, căruia îi e ruşine că este român, decît un păunescu sau un vadim, mîndri nevoie mare, dar din cauza cărora se împute tot spaţiul public. un pic şi guriţa ta.

  782. September 14, 2009 15:02:34

    Din păcate, domnul Patapievici are imensă dreptate cu productele sale. E suficient să priveşti în jur. Contextul sîntem noi, românii.

  783. September 14, 2009 15:04:32

    iar stilul este arhicunoscut. loveşti în subalterni ca să-l doară pe şef. care-i sursa? spionul ăla de doi lei, bădin? altă lepădătură.

  784. September 14, 2009 15:06:06

    Observaţiile sale sînt valabile indiferent de context (chiar dacă, cele citate sînt scrise la începutul anilor 90, cînd cu Iliescu, mineriadele, 12 ianuarie, 28-29 ianuarie, 18 februarie, guvernul Văcăroiu, noi gîndim nu muncim, nu ne vindem ţara, PSM, Verdeţ, Păunescu, Cozmîncă, Adrian Năstase, PRM, Vadim etc etc).

  785. September 14, 2009 15:08:58

    Nu înţeleg ce-i face să creadă pe cei care dau aceste citate că astfel i-ar face un rău lui Patapievici, l-ar demasca sau ar dovedi nu ştiu ce. Repet, observaţiile lui Patapievici surprind cu o exactitate de invidiat esenţa românităţii.

  786. September 14, 2009 15:10:48

    patapievici şi angajaţii lui trebuie să iasă impostori, depravaţi, corupţi, nazişti ş.a.m.d. calomnii care prind la unii corporatişti mai naivi, dar ghiftuiţi

  787. September 14, 2009 15:12:26

    Mai ţineţi minte privirile bovine şi feţele bolovănoase ale bucureştenilor care aplaudau minerii?

  788. September 14, 2009 15:12:55

    Apacistele cu permanentul orgasmat de Petrică?

  789. September 14, 2009 15:18:34

    şi multe altele…

  790. una permalink
    September 18, 2009 15:03:15

    Prefer “Esti prost ba..” + motivul, valabil si pentru mine personal (daca o fi nevoie :P) decat un discurs basinos de ironii fine sau aspre, in care nici nu se precizeaza motivul presupusei prostii, ba chiar se reneaga calitati ce nu reprezinta un motiv al prostiei initiale.
    Cat despre Felix, intr-adevar Badea ar trebui sa il umple de voma (nu prea are sens, fiindca Felix chiar este o voma dar in fine) in a sa frumoasa emisiune, apoi sa-si piarda locul de munca, apoi sa bata la diverse usi de televiziune, ajungand in cele din urma pe Euforia. Dar nu cred ca i-ar placea prea mult. Si nu cred ca e singurul din tara care isi pupa seful sub coada.

  791. October 11, 2009 09:58:31

    Faptu ca nici mie nu-mi place mereu Badea e una dar din alt punct de vedere am vazuto si pe asta.Mare e gradina Domnului….cat de strivit sa fii sa il pupi in fund pe Patapievici si fara ca macar sa vada asta sa ai vreun beneficiu.
    Oricum nu pare cine stie ce de blogul asta ca am mai citit vre-o doua posturi si sunt cam aceiasi cativa cititori acre comenteaza mereu si fac chat sub postari

  792. October 11, 2009 12:29:07

    @ckubs
    în ce poziţie trebuie să stea mircea badea aplecat şi cu pantalonii daţi jos ca să se vadă punctul tău de vedere?
    în rest, bravo! ai un blog minunat, dar atenţie un pic la ortografie, da?

  793. October 11, 2009 12:30:15

    erată: mare atenţie la ortografie!

  794. October 11, 2009 12:30:45

    explicaţie: erata este o pasăre, se înrudeşte cu egreta

  795. madison , jimmy permalink
    October 14, 2009 20:51:04

    > 800 :arrow: the best pink blog :!:

Leave a Reply

Note: You may use basic HTML in your comments. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: