Skip to content

Murături în rate

2009 September 16 at 5:21 am

by Simona Tache

Ce s-a mai întâmplat pe la noi prin țară:

  • Prefectura din Timișoara renunță la corespondența prin poștă, în favoarea cele electronice. Motivul? A descoperit că aceasta este mai ieftină și mai rapidă.
  • Un angajat al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Olt a sustras un pistol din depozitul de muniție. Odată prins, el a declarat că îl luase să îl repare.
  • Discoteca din localitatea Boținda, județul Cluj, a fost închisă pentru trei luni, după ce au fost descoperite nu mai puţin de 420 de CD-uri cu muzică piratată.
  • Doi tineri din municipiul Alba Iulia s-au postat în ușa unui local și s-au apucat să-i bombardeze pe clienții acestuia cu boabe de struguri. Nu s-au potolit până nu au luat amendă, respectiv avertisment scris.
  • O prostituată din Chișineu Criș, județul Arad, a fost amendată de 316 ori și are de plată 1,5 miliarde de lei vechi. Aceste sancţiuni ameninţă serios bugetul local al oraşului, pentru că la alcătuirea bugetelor de către Direcţia de Finanţe Publice se ţine cont de sumele neîncasate de administraţiile locale.
  • Ca să-și poată pune murăturile și să facă zacuscă pentru iarnă, pensionarii din Râmnicu Vâlcea fac împumuturi la CAR, iar în sediul Casei ieșene de Ajutor Reciproc pentru Pensionari s-a deschis o frizerie. În timp ce stau la coadă la împrumuturi, pensionarii își fac freza la prețuri mici.
  • Casa Căsătoriilor din Pitești a fost spartă. Nu s-a furat nimic, dar toate sertarele cu certificate de căsătorie au fost deschise și răvășite, ceea ce i-a pus pe ofițerii stării civile în situația de a nu mai putea uni cuplurile programate în ziua incidentului.

Related posts:

39 Responses Post a comment
  1. badmf permalink
    September 16, 2009 05:58:00

    pai cum? adica pot sa zic orice ca oricum nu citeste nimeni? pai oricum parca stiriuleutele astea sunt de ieri? azi e ieri?

  2. badmf permalink
    September 16, 2009 06:01:37

    ce misto era sa fie azi ieri.hm

  3. badmf permalink
    September 16, 2009 06:02:50

    v-ati gandit vrodata la asta,la cum e sa poti da timpul inapoi cum vrei tu?

  4. badmf permalink
    September 16, 2009 06:10:03

    prefectura timisoarei renunta la corespondenta pt ca un angajat al inspectoratului judetean a sustras un pistol in discoteca din orasul BOLINDEA, evident, CLUJ,unde doi(2)tineri nu s-au potolit pana ce nu au luat o prostituata ca sa-si poata face muraturile si zacusca pt iarna. evident,casa casatoriilor a fost sparta.
    si botul,presupun. s-au manjit direct din borcanul de magiun.

  5. badmf permalink
    September 16, 2009 06:13:15

    prmit sa nu mai ctesc n digonla

  6. September 16, 2009 07:38:35

    o sa tratez cu mai mult respect muraturile de azi inainte !
    am vazut o stire intr-o gazeta acum vreo 3 zile cum ca o companie de hard si soft din africa de sud nu mai foloseste internetul pentru a transmite fisiere, ci porumbei calatori; cica e mai rapid :)

  7. chat noir permalink
    September 16, 2009 08:26:53

    in cazul casei de casatorii, clar ca ie mana unei foste viitoare soacre. prietenii stiu de ce!

  8. matrixbrain permalink
    September 16, 2009 09:14:39

    Stirea cu bloggul cash cred ca a scapat :mrgreen:
    http://standard.money.ro/articol_106441/cat_costa_zoso_ro.html
    @badmf:
    ntsya :razz:

  9. victor L permalink
    September 16, 2009 09:16:52

    Io cred ca dracu a furat pistolul.

  10. cruela de vila permalink
    September 16, 2009 10:14:53

    @sa-i multumim lu Dumnezeu ca pensionarii nu s-au dus sa faca imprumuturi la CAR ca sa-si ia pistoale! :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

  11. chat noir permalink
    September 16, 2009 10:31:05

    cruiela, nici o grija, chiar de-si luau pistoale, trageau cu ventuze, ca nu mai aveau si bani de gloante. howgh

  12. cruela de vila permalink
    September 16, 2009 10:37:24

    @chat noir : le dadeau prostituatele banii care nu i-au dat pa amenzi! :mrgreen: cand e vorba de lucruri serioase ( cum ar fi gloantele), se gaseste o rezolvare!

  13. chat noir permalink
    September 16, 2009 10:55:01

    cruiela, ntz, n-are banisori prostituata, ca-si facuse discoteca si bagase totu-n cedeurile piratate.

  14. September 16, 2009 11:01:47

    cruiela ma mai iumbeshti ? :)

  15. maryan permalink
    September 16, 2009 11:02:28

    Inteleg ca:
    1.Inca nu s-a gasit printre timisoreni un curier(ca Radar)care sa ia startul inspre destinatar,inainte ca e-mail-ul sa porneasca.
    2.Angajatul,scapat din ospiciul de langa BaraOlt a constatat ca pistolului ii lipseste o bara.A vrut s-o puna la loc.
    3.Johnny Depp a fost foarte suparat ca Bontida n-a fost inclusa printre locatiile unde se turneaza Piratii din Caraibe.Ultima parte.
    4.Tinerii se antrenau pentru o partida de paintball.
    5.Bugetul orasului a fost elaborat dupa exact aceleasi reguli cu care au stat la baza constructiei bugetului national.
    6.Drumul inspre muraturi acre si zbarcite,trebuie facut cat mai demn.
    7.Cand si-a vazut soacra,unuia dintre miri i-au cedat nervii.

  16. September 16, 2009 11:12:31

    Daca fetele alea si-ar plati amenzile, am avea cu totii bani de muraturi. Ne-am permite chiar sa le transportam cu posta.

  17. chat noir permalink
    September 16, 2009 11:13:45

    @cristian, sa pare ca am ratat sansa de a-mi face bloaga. intrand pe la tine, vazui ca altcineva mi-o lua inainte.

  18. cruela de vila permalink
    September 16, 2009 11:14:55

    @cristian : te-am iubit mai cu noaptea-n cap , dar nu te-am vazut p-acilea! acu’ iau o pauza de email, ca e mai eftin ca poshta! :oops:

  19. cruela de vila permalink
    September 16, 2009 11:16:54

    @george: de unde reiese ca tot in curve ne e sperantza in tzara asta! politicienii poa sa stea linishtitzi!

  20. cruela de vila permalink
    September 16, 2009 11:33:54

    @simonaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
    piedonele sectorului 2 , herr ontzanu , i-a scris shi iel lu “zana” andreea marin!
    numa ca spre deosebire de ” al tau” primarele de la 2 , chiar shtie documentat ce vorbeshte ( respectiv ce scrie!)
    toata stima la iel!
    omu a raspuns argumentat si i-a shi indicat persoanei unde gaseshte ceea-shi doreshte! :mrgreen: ( in materie de reciclare , evident! :razz: )
    http://admin.ziarulring.com/pdf/ziarulring-2009-09-16.pdf

  21. September 16, 2009 11:45:55

    Betivul Beat care a incercat sa posteze acest mesaj. nu i l-am aprobat, dar o sa-l redau aici, pentru ca o sa am, dupa aia, o rugaminte:
    “In sfarsit am ras de tine azi la radio ! Ha,ha,ha,ha,ha ce gluma buna ai spus : m-ai banat deoarece stricam atmosfera de pe blog! Ha,ha,ha,ha..era o somnolenta acolo si se scriau niste banalitati ”inteligente” si am venit eu si i-am cam scuturat ! Exact invers ca la Guerrilla de dimineata, unde Dobro si Craio intretin un ritm trepidant,plin de glume de autobaza,si unde intervi tu cu glumite de cazarma roz,asta asa ca sa-i mai temperezi pe baieti..
    Cata satisfactie pe muschii tai ca nu ai vrut sa-mi postezi ‘’suturile” pe blog…Esti tare soro ! Ai dreptate,e casa ta si faci ce vrei comunisto,aici nu e loc de critica .
    Somn usor!”
    Bun. Acum rugamintea: draga Betivule Beat, te rog io frumos, vezi-ti de viata si lasa-ma. chiar nu ai altceva mai bun si mai interesant de facut decat sa ma hartuiesti cu mesaje? get a life, omule, si o sa fii mai fericit, iti promit eu. iar daca incerci sa fii mai putin agresiv o sa fii si mai fericit, o sa vezi.

  22. relux permalink
    September 16, 2009 11:54:14

    nu poate sa-si vada de viata ca n-are cu ce si cine

  23. September 16, 2009 12:02:43

    ….iar dacă are cu ce şi cine se întreabă apoi “de ce?”….

  24. Sandman permalink
    September 16, 2009 12:14:17

    Spune-i ca esti femeie maritata si acu are cine sa-l trezeasca din betia cuvintelor :razz:

  25. September 16, 2009 12:16:52

    spune-i că eşti măritată cu un arab. :D
    lăsînd gluma la o parte, soţul simonei e un tip prea discret şi cu prea mult bun simţ ca să bage în seamă mizeriile unor retardaţi.

  26. September 16, 2009 12:18:04

    îl cheamă mohamed

  27. Sandman permalink
    September 16, 2009 12:18:49

    Ali ? :roll:

  28. chat noir permalink
    September 16, 2009 12:28:44

    @simona, iti propun ceva, daca nu ti-e cu suparare, ce-ar fi sa-i permiti musiului sa posteze din nou? ce-ar fi sa vedem cat il tine si pana unde? ce-ar fi sa nu-i mai acorzi atentie, sa vedem cat venin ii mai curge din deste, ca teasta banuiesc ca ii e expusa ca vid absolut?! ce-ar fi sa faci pasul asta, caci nu inseamna impacare ci doar o mana de ajutor ca “omul” sa cada definitiv in mocirla? ei, ce-ar fi?

  29. September 16, 2009 12:43:57

    privitor la prima stire – abia auc si-au dat seama. :)

  30. September 16, 2009 12:51:04

    @ chat noir: nici nu se pune problema. nu am timp si nici chef de experimente d-astea, nu ma intereseaza pana unde pot oamenii sa ajunga, ca nu vreau sa-mi dau vreun doctorat pe subiectul asta. nu vreau decat liniste si o atmosfera civilizata pe-aici, atat. cat despre partea cu ignoratul- perfect de acord. :smile:

  31. September 16, 2009 12:51:50

    @ Robert: biineeee! :smile:

  32. lupul consternat permalink
    September 16, 2009 13:10:21

    umil bat la usa dumneavoastra.e voie inlauntru?

  33. September 16, 2009 13:17:28

    simona, de ce i-ai răspuns lui robert aici şi nu dincolo?
    http://www.simonatache.ro/2009/09/15/mi-am-luat-conversi-noi-nr-36-cu-50-ron/#comment-87954

  34. September 16, 2009 13:19:49

    @ dracu: am greșât

  35. September 16, 2009 13:24:27

    greşîtoarea omida

  36. September 16, 2009 13:25:54

    greşeşte-l, pardon :D

  37. cruela de vila permalink
    September 16, 2009 13:55:37

    @simona : foarte adecvat mesajul catre BB pe postul cu muraturi! :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:
    in ceea ce-l priveste , io cred ca e masochist, daca in ciuda faptului ca te desconsidera si esti o ” vai de tine”, te urmareshte cu atata asiduitate doar ca sa-tzi vaneze greshelile , cand ar putea sa-shi umple timpul cu chestii care chiar ii plac! :mrgreen: ( beutura de exemplu! :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen: ); cu cat te comportzi mai sadic cu iel , cu atat ii place mai mult! :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:
    sa nu zici ca nu tzi-am zis! :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

  38. paulica permalink
    September 18, 2009 00:01:19

    Ce-mi plac mie frustratii astia care vin cu cate un comentariu “inteligent” doar asa ca sa “faca atmosfera pe blog”. Singura atmosfera pe care o face BB e una imputzita. De ce? Pentru ca atunci cand vorbeste ii ies bashinile din cap si pute. :mrgreen:
    Cred ca mai bine nu-l dadeai “pe post” pentru ca asa, toata lumea il baga (fara voia lor) in seama, lucru care pe imbecil il face sa se simta bine.

Leave a Reply

Note: You may use basic HTML in your comments. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: