Gaudi e un zeu!
Salutare, tot din Barcelona vă deranjez, pentru că am de dat un comunicat foarte important.
COMUNICAT
Pe această cale, deși am băut 50 ml de sangria și m-am cam îmbătat (și mai am prin cap și niște endorfine rezultate dintr-o excursie prin diverse magazine de haine), doresc să declar cu toată responsabilitatea că Gaudi nu e un geniu. E mai mult decât un geniu! E un zeu! Și n-am vizitat încă nici Sagrada Familia, nici La Pedrera. Doar Casa Batllo, cea mai puțin celebră dintre lucrările lui. Cine a văzut-o știe despre ce vorbesc, cine n-a văzut-o încă poate să vadă fotografii aici. Mie aproape că mi-au dat lacrimile, astăzi, când am pășit prin camerele ei. Nu am mai mers să vedem și La Pedrera tot azi, deși nu mai aveam până la ea decât câțiva pași, pentru că ne-am temut să nu fie prea mult. Am simțit că golul din stomac cu care ne-am plimbat prin spațiul acela s-ar putea adânci, transformându-se în rău fizic. Nu e o exagerare, nu e o ironie. E imposibil să nu cunoașteți senzația de “atât de copleșitor de frumos încât începe să te doară”. De-asta spun că Gaudi e un zeu. Și pentru încă un motiv: l-am simțit acolo. Dinainte de a-i vedea, în ultima cameră, holograma. Din clipa în care am pășit înăuntru, l-am simțit acolo. Nici nu e de mirare că, după ce l-a beatificat în 2001, Biserica Catolică catalană încearcă să-l declare sfânt.
