Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Leapșa de la Dan Voiculescu

Am primit, de la Dan Voiculescu, un mogul care o arde la greu pe internet (sau are oameni care o ard în locul lui), ceea ce, în limbajul bloggeristic, se cheamă o “leapșă”: trebuie “să precizez un motiv, un singur motiv, pentru care i-aș vota pe Băsescu, Mircea Geoană, Crin Antonescu și Sorin Oprescu”. Nu pot să zic “Nu i-aș vota nici să fiu plătită”, trebuie musai să găsesc câte un motiv pentru care fiecare dintre ei ar merita votat.

OK. Păi hai să vedem:

Băsescu – ca să nu rămână aia mică, Elena, fără sprijin politic la cel mai înalt nivel, tocmai acum, după ce ne-a demonstrat că, dacă vrea, poate orice.

Geoană: ca să nu-l certe doamna Mihaela Geoană, să-l trateze numai cu ciorbă rece și să-l pună să spele vasele și să dea cu aspiratorul.

Oprescu: ca să mai luăm o pauză de “cel mai lung cârnat”, “cel mai lung Moș Crăciun”, “cea mai lungă pizza”, “cea mai lungă sarma”, “cel mai lung mic cu cel mai lung muștar” și de tot felul de alte cele mai lungi chestii.

Crin Antonescu – pentru că măcar are păr și ochi albaștri, cu care nu se uită cruciș.

Dau mai departe leapșa, dacă n-au primit-o deja de la alți moguli :mrgreen:, numiților Dobrovolschi, Bleen, Șuțu, Cristian Teodorescu, Manafu și Cabral. Și, bineînțeles, numitei Tachepedia. Nu în ultimul rând, o mai dau Treibădicilor, dar am pretenția să răspundă ăla micu’, Vlăduț.

UPDATE: Leapșa originară a plecat de pe Voxpublica, de la Costin Ilie.

48 comentarii

  1. Poti sa incerce si niste raspunsuri in varianta serioasa ? 🙂

  2. Ma dezamagesti. are par si nu se uita crucis?! ce e asta? trebuia sa gasesti altceva…
    te conjur

  3. a dat leapsa si pentru ciutacii blogului roz?

  4. […] Leapșa de la Dan Voiculescu | Jurnal roz de cazarma si nu numai […]

  5. @ DSN: nu, pentru ca, serios vorbind, nu l-as vota pe nici unul. poate pe crin, in lipsa de altceva, dar nu pentru ca ma convinge si nu ma ia somnul cand il aud vorbind. ca ma cam ia, din pacate. a, l-as vota pe Johannis, daca ar candida, dar…
    @ Stefan: esti fan Crin? :mrgreen:

  6. Dumnezeule Simono, te credeam mai agera.

  7. si mie-mi plac ochii albastri ai lui crin.

  8. @ Had Gaunescu: adicatelea? 🙄

  9. Băsescu – pentru ca o sa ma pupe pe strada cand trece cu elicopterul prin oras,in vizita la mamica lui.
    Oprescu: -pentru ca e tare-n jargoane si nu face nimic, nici bine, nici rau, in felul asta scapam de-o grija.
    Geoana:-pentru ca o sa-l numeasca pe Vanghelie prim ministru si o sa avem o tara mai vesela.
    Crin Antonescu –si totusi are cap frumos.

  10. @Simona
    K! Multumesc pt raspuns.

  11. sa traiasca herta!
    ebine sa aiba omu’ nemtzii lui! 😉

  12. cu ocazia asta, mai afla si occidentalii cum arata romania inainte de 90.

  13. savotam?
    basescu : finca imi place sa traiesc bine!
    geaona: finca cand viu inapoi din spania vreau ddoj da mii kash
    oprescu ; finca vreau autostrazi suspendate ( de la constructie probabil :mrgreen: ) in tota tzara , nu doar in bucuresti! sa fim patrihoti cu to(n)ti!
    crin : pt ca am aflat ce ciolhane monstruoase a tras silfidicul cu nishte amici d-ai mei! 😉

  14. @simona : vrem post cu herta!

  15. vreau să citesc şi eu hertha muller ca să văd cine a luat nobelul. ce-mi recomandaţi?

  16. cred ca mai degraba leapsa ar fi trebuit sa fie sa gasesti 3 motive sau macar unul sa mergi la vot…incep sa cred ca ne trebuie un Tepes Voda,pentru ca astia care sunt acum in politica sunt niste prostanaci,iar geoana dupa anuntul lui oprescu,ar trebui sa se prinda si el ca-l sapa psd-ul de la radacina

  17. Basescu: Pentru ca mi-a placut ce a facut pe politica externa. (si pentru ca mai bine fura unul singur decat sa fure toti)
    Geoana: ca sa nu iasa Oprescu
    C.Antonescu: ca sa nu iasa Geoana
    Oprescu: ca sa nu iasa Becali

  18. Sa inventezi motive sa-i voteze e relativ simplu, mai greu is de gasit motivele pentru care sa ne prezentam la vot. Eu unul clar n-o sa ma prezint. Dar, daca ar fi sa votez, i-as vota pentru ca:

    Băsescu: Daca pleaca Basescu, odata cu el ies din scena si Boc, si Udrea. Iar Boc, saracu, a mai cazut odata in cap de pe scena, daca se mai loveste o data isi arde creierul complet.

    Geoană: ca sa moara Iliescu de ciuda, ca nu mai poate sa-i dedice la radio Alice Cooper – Hey stoopid!

    Oprescu: Ca sa primeasca bucurestenii ce merita – odata plecat Oprescu, calea lui Vanghelie spre primaria generala e deschisa.

    Crin Antonescu: Pentru ca inca nu a avut sansa sa distruga ceva, n-a apucat sa faca prea multe chestii cand a fost la MTS (a fost mult sub Ridzi, asta e clar). Merita si el o sansa sa ne arate ce poate.

  19. e o leapsa care circula de vreo trei zile in lumea bloggeristica; a ajuns si la mine pe alte cai 🙂
    eu inainte, acum vreo 3-4 zile, scrisesem un post cu titlul 11 motive (pro sau contra pentru a-i vota sau nu pe cei 4) 🙂

  20. Simona,
    intreaba-l si pe C.I.
    pai se poate, tu nu citesti ce scriu colegii pe voxpublica, ca sa stii de unde-a plecat “leapsa originala”? 🙂
    noi vrem pamant,..pardon, respect 🙂

  21. SERIOS – Daca Monica Macovei ar candida oare o avea o sansa ?

    SERIOS – raspuns la leapsa pe votate.

    Pe Stolojan – nu l-as vota ca iar renunta inainte de scrutin si paseaza batonul de stafeta. (ce “Pac* la Razboiul” o avea omul asta? )

    Pe Emil Constantinescu – mai are omul dezamagiri crunte dar e chin mare sa fie recurente.

    Pe SOV – ca sa nu se berluscoizeze Romania

    * Acu’ observ ca Becali vorbeste ca Agamemnon Dandanache.

  22. Si arata ca din Caragiale,fix d’acolo,zice fiimea’aia mica

  23. […] timp ce noi ne ocupam aici de prostii, scriitoarea germană Herta Muller, născută în România, unde a și trăit până în 1987, a […]

  24. O sa fie plin de bizoni care n-au citit o fraza de-a Hertei Muller care s-or bate cu caramida in piept ca a castigat o romanca Nobelul.

  25. […] by dragos bucurenci on October 8, 2009 În timp ce noi ne ocupam aici de prostii, scriitoarea germană Herta Muller, născută în România, unde a și trăit până în 1987, a […]

  26. […] vota pe Băsescu Oct.08, 2009 în Politix şi Obelix 0 afişări Preiau leapşa Simonei Tache de aici şi de aici şi o dau mai departe lui Cristi Pătrăşconiu şi lui Ioan T. […]

  27. […] Simona Tache vrea ca vieţile tuturor să fie ca blogul ei roz, aşa că lui Băsescu îi face un favor de dragul fiicei, lui Geoană ca să nu-l certe doamna acasă (eu cred că de la soacră venea pericolul), prin votul pentru Oprescu vrea să oprească recordurile ce le împut viaţa bucureltenilor, în timp ce Antonescu, ah, Crin, are ochi albaştri, cu care se uită cruciş. […]

  28. […] Simona Tache vrea ca vieţile tuturor să fie ca blogul ei roz, aşa că lui Băsescu îi face un favor de dragul fiicei, lui Geoană ca să nu-l certe doamna acasă (eu cred că de la soacră venea pericolul), prin votul pentru Oprescu vrea să oprească recordurile ce le împut viaţa bucureltenilor, în timp ce Antonescu, ah, Crin, are ochi albaştri, cu care se uită cruciş. […]

  29. Nici unul nu merita 100% sa fie votat. Toti fac gafe si erori. Nimeni nu e in stare sa faca nimic in tara asta. Unii doar se straduiesc si nu reusesc. Pentru ca nu sunt lasati de altii. Insa cred ca in situatia de fata, in care PD-L, partidul portocaliu, a ramas, macar pentru o vreme singuri la marele ciolan, doar unul ar trebui votat…pentru ca lucrurile sa mearga pe acest fagas. Ghiciti voi care! Tara trebuie sa nu mai aiba atatea urcusuri si coborasuri politice si sa o ia pe un singur drum. E acesta si cel mai bun pentru intreaga populatie a tarii?

  30. amoru artei ca amoru artei, vorba e tu cu cine votezi madam nu de ce-ai vota cu cei care n-ai vota, ca si duda s-a uscat. sa nu-mi spui ca cazarma roz perge pe votul alb sau se duce la predeal pe deal, alb de nea (la skiu) precum nea vacaroiu la mansarda. te-oi fi consacrat tu ca ambigua si nitel contra decat s-ar astepta opiniunea publica de la o echidistanta prea distanta ca tine, care oriscicat esti dama buna si nebuna dar, ma intorc iarasi si zic, ai putintica rabdare: cu cine votezi madam? daca te pretinzi a fi aspiranta la (in)formatoare de opinie ar trebui sa lasi mofturile si sa-l indici, cu degetul, aci pe blog. parerea mea. dupa aia ne intoarcem la mofturi, bascalii si ne radem impreuna brat la brat sau sub brat ca nici n-am diacritice. deci? (fara lasitate va rog io).

  31. EU tin cu NEA BASE pentru ca in tara se fura si acu, dar parca se fura mai putin decat pe timpul PSD-ULUI, ca le e frica astora de DNA 😀 😈 😉

  32. @ A. M. Bigu: https://www.simonatache.ro/2009/10/08/leapsa-de-la-dan-voiculescu/#comment-92156
    si be) pe viitor nu mai aprob nici un comentariu care mi se adreseaza cu “madam”. am o problema cu “madam”, chiar mai mare decât aia pe care o am cu “duduie”.

  33. Eu l-as vota pe Liviu Mihaiu. Presedintele tre sa observe. Si sa zica din cand in cand ceva, cu interese economice minore.

  34. domnitza draga uite ce frumos si aromitor se leaga lucrurile intru coerenta si claritate cristalina… in logica feminina, asadar si a) si be) domnitza sufera pentru forma nu pentru fond (si ce forma are crinu !!!, crinu care propune rigoare germana la guvern romanesc, de forma desigur, castgand, iata, in extremis, inimile nefrancofone care detesta adresarea mitica sau miticista cu madamm, mita, pardon, ca si superficialitatea greco-latina. bun. avem o baza botanica de discutie. despre poluare nimic, nimic? hidrocarburile nu dauneaza bilogiei vegetale la imagine si la politica, in mare? “in mare” nu pe mare… in fine, ah, sunt si nitelusi emotiv si emotionat sub povara amenintarii ca mesajul nu-mi va fi aprobat (desi m-am conformat renuntand la formulele care duduie). parerea mea e ca chestia cu primarele de sibiu propus p.m. in locul primarelui de cluj e o chestie subtire la motivatie pentru cine sta sa psihanalizeze. probabil ca cazarma roz ar vota cu mircea badea daca ar propune-o la p.m. pe Herta Muler sau chiar pe Angeala.

  35. a.m. bigu
    tu eşti prost sau misogin? pardon, eşti porc sau misogin.

  36. hai să-ţi zic una, da’ nu o ştii de la mine: nu e simona tache pătimaşă pe cît eşti tu de prost. sau porc. sau misogin. citeşte matale mai multe postări (nu astea recente, alea mai vechi) şi ai să vezi. că, altfel, reacţia ta sună a “hop şi tu, mariţo!”. s-a umflat pipota-n tine. las-o mai moale, crinii trece, duhoarea rămîne. ia o pungă dp sămînţă şi hai la meci! făăăăăăă…

  37. tot @am bigu
    de fapt, expresia corectă, aşa cum a fost cunoscută ea în înţelepciunea populară a neamului nostru, este “ete fleoşc, mariţo”. da’ vreau să te testez. pot să-ţi spun marghiol?

  38. @Coana nedormitu’

    1) Nu! Nici, nici
    2) Ce sa zic? Te-ai scos (ivit) si te-ai aratat (itzit). Iata-te! Dar ce te doare? Si la ce meci?
    3) Da, desigur! Mai ales daca asa te vei simti mai bine…

    P.S. Domnitza, mândra jupâneasa, dar cine e cavalerul roz asta din garda care sare asa fara sine? Intoarce-l. Pune-l invers. 🙄 Presupun ca el sarmanul e bine intentionat dar nu sunt sigur ca-i de de ajutor. Ba din contre. Misogin cred ca a fost tatal domniei sale. Sau prost. Altfel mu se explica.

  39. dragă marghiol, ţi-e greu să recunoşti, aşa-i? mai uită-te în oglindă. “mu?”

  40. @Simona Tache

    Nu prea are forta mistoul dvs. Cam scremut… Ce va impiedica sa fiti categorica?

  41. […] timp ce noi ne ocupam aici de prostii, scriitoarea germană Herta Muller, născută în România, unde a și trăit până în 1987, a […]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint