Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Cum convingi o bătrânică să-ți dea voie să lucrezi?

Fiind eu, mai nou, freelancer, m-am hotărât să mă fac PFA (Persoană Fizică Autorizată), ca să pot exista mai coerent din punct de vedere contabil. Ca să mă fac PFA, tre’ să bifez tot felul de proceduri birocratice, care mai de care mai aberante. Sigur, mă ajută o firmă de avocați, care duce tot greul, însă chiar și așa, trebuie să plimb în persoană niște hârtii.

De exemplu, îmi trebuie adeverință de la doctor cum că sunt aptă pentru meseria pe care mă autorizez. Aș înțelege sensul acestei adeverințe dacă m-aș autoriza ca miner, de exemplu, sau ca încărcător-descărcător vagoane, dar nu înțeleg de ce e nevoie de așa ceva pentru ce fac eu. O să mă testeze dacă văd să scriu? Sau la cap, ca să vadă dacă nu-s bolnăvioară? Adică, ce, dacă Vadim ar vrea să devină PFA, nu i-ar da medicul aviz?

A doua chestie ciudată de care am nevoie e un acord scris și ștampilat al asociației de locatari din blocul în care stau. Plus semnături de la vecini, că nu-i deranjează să am sediul PFA la mine în casă. Deci că ei sunt de acord ca eu să stau la mine-n casă și să scriu. Nu să fac mobilă, nu să dau găuri cu bormașina, nu să tund oi, nu să cresc găini și nu să prăjesc gogoși, să scriu, daaa? Mi se pare cu desăvârșire aberant. Cu atât mai mult cu cât stau într-un bloc de oameni bătrâni, care, se știe, sunt foarte suspicioși. Acum vreo câțiva ani, am fost nevoită să conving o bătrână că sensul cablului de internet de pe scară nu e să fure curent electric de la ea. N-a fost ușor, credeți-mă, să-i explic ce-i aia internet și să o lămuresc că n-are nici o treabă cu factura ei de curent. Acuma, cu PFA-ul, deja am fost informată că una dintre vecinele de la care tre’ să iau semnătură nu aude, nu știe să scrie și nu deschide aproape niciodată ușa. Superb! Mă și văd nereușind să-mi fac PFA din cauză că nu mi-au dat voie băbuțele din bloc.

Cum să-i explic cuiva care nu aude și nu deschide ușa nimănui, de teamă că i-ar putea face rău, că trebuie să-mi semneze o hârtie ca să pot munci la mine-n casă. Punem pariu c-o să-și închipuie că pe baza acelei semnături o să-i vând apartamentul și-o s-o dau în stradă?

121 comentarii

  1. Eu stiu sa scriu si Doamne Apără-mă, stiu sa semnez!

  2. Mda…din pacate asta e legislatia tampita la CAP (a se intelege, cei de la guvern, care fac astfel de legi). Si nu numai la PFA…n-are rost sa intru in detalii cat de idioti is cei care ar trebui sa te ajute, nu sa te-ncurce. Poate se face o petitie undeva…imi dau si eu semnatura!
    Succes cu batranica!! 🙂

  3. Cum naiba locuiești într-un BLOG de oameni bătrâni?!?!

  4. Şi totuşi, băbuţa aia avea dreptate, într-un fel pe care nu pot acum să ţi-l explic: da, furai curent de la ea prin cablul de internet.
    Iar problema semnăturilor se rezolvă apăsând cu capul soneria de la dl. Administrator. Sau mutându-te la curte. Sau apelând la o firmă care pune la dispoziţie sedii sociale pentru 200 E/an. Sau deloc.
    Păi unde ne trezim, toarăşi, fitecine să-şi facă firmă aici, la noi?

  5. Eu fac ajutoare, ca dau de mancare la copiiii sarmani dar nu le cer de mancare. Acuma sunt la inceput, am inceput cu nepotelul meu si lui ii dau bani ca sangele apa nu se face, asa spune intelepciunea populara. Dea-ia ma bucur ca sant romanca pentru ca avem un popor intelept si curat asa ca mine, dar nu avem posibilitati din cauza guvernantilor

  6. Mi-am adus aminte cum i-a alergat cu bâta un moș de la mine din bloc pe ăia de la RCS&RDS care veniseră să cableze. Ăia și-au jurat că nu mai vin niciodată pe-aici. Strict autentic.

  7. @ Cristian: mersi, am corectat 🙂

  8. De adeverinta nu stiam ca se cere dar am sa ma interesez…poate domnii avocati “sufera” cumva de exces de zel, dar adevereinta de la bloc si semnaturile vecinilor e normal sa iti ceara din anumite motive relativ simple si/sau logice: daca te razgandesti pe parcursul desfasurarii activitatii si vei dori sa-ti deschizi, spre exemplu, un cabinet de tratament prin umor, atunci situatia se va schimba si va creste, in primul rand, traficul pe scara respectiva de bloc (ceea ce ar putea creea un oarecare disconfort pensionarilor) si, in al doilea rand, nivelul de zgomot (unii vorbesc sau rad mai tare, le suna telefoanele etc). Astfel ca pe durata existentei PFA-ului nu o sa mai ai nevoie de semnaturile lor, deoarece ei au fost de acord ca tu sa-ti desfasori activitatea acolo. O sa revin cu adeverinta aia pentru ca e, cel putin, bizar.

  9. Eu cred ca santeti prietenă cu acest Cristian Gheorge care nu si-a cerut scuze. E urat din partea dumneavastra, imi facusem o parere mai buna.

  10. @ Sol: sar’na, da’ asa am citit si io pe toate forumurile, ca iti cere de la doctor.
    deci sa-i zic babei ca s-ar putea sa ma razgandesc si sa deschid club de stripitiz? sa stie femeia de pe acuma ce semneaza?

  11. @ Cristian Gheorghe: cere-ti scuze la dama cu pandalii pentru ca ai hartuit-o, altfel o sa ma omoare pe mine de creieri :mrgreen:

  12. @Simona Tache – n-aveti vre-o prietena care sa falsifice semnatura babei si nu mai aveti atatea nelinisti?

  13. De ce vreti sa deschideti club de striptiz? Lumea vrea sa se intoarca catre Dumnezeu sa se duca la Sfanta Biserica. EU as deschide o Capela Micuta sigur daca sunt de acord si vecinii dar cred ca o sa fie. Faceti ceva sa atrageti tineretul, aduceti un preot cu barba, cum e traditia la noi la Ortodoxie care inseamna credinta dreapta si sa propavaduiasca Cuvantul Domnului catre Tineret.

  14. Stiu eu un clopot care nu mai este folosit de la o biserica care s-a daramat in Moldova la inundatii o sa aveti si clopot, nu e mare incape pe use si cu icoane ma intrebati pe mine cand vreti sa faceti ca mai am relatii si pot sa fac rost numai, sa platiti transportul.

  15. @simona: dacă faci club dă striptiz să nu angajezi babele din bloc. Părerea mea!
    @doamna panda: sunt un bătrân depravat. Gravatarul tău mă excită. Transpiri des și mult? Cum rezolvăm?

  16. pai primesc si preoti la striptiz, nu-i problema. stiti foarte bine, cuviosiile lor nu se dau in laturi de la d-astea, ati mai vazut si dvs pe la tv, sunt convinsa 🙂

  17. Doamna Tache doamna Tache va rog eu sa ii interzicati sa mai scrie aici. Vede nepotelul si citeste. Eu vorbesc de Sfanta BISERICA si dansul vorbeste porcos, sant femeie serioasa.

  18. simona, mai şterge o cratimă, o găseşti tu, noi te vrem perfectă când munceşti. 😀
    că nici noo nu ne uşor să stăm şi să vânăm greşeli, crede-ne :mrgreen:

  19. eu nu vad nici un gravatar la panda (chiar, doamna, putem sa va spunem asa, ca e mai scurt?), am eu o pb?

  20. @Simona – dintre ce doctori alegi sa iei adeverinta
    – ortoped sau oftalmolog ?

    Noua cand mergeam in tabara ne cerea adeverinta de la dispensar. Ii zicea aviz epidemiologic – Te duceai c-o zi inainte sa pleci in tabara iti spunea ca dureaza o saptamana. Te intorceai acasa si falsificai stampila – 1 leu muiat in cerneala pe partea cu stema. Pe urma scriai cu scris de doctor ca n-ai nimica. Gata avizul.
    Acum cu Photoshopul cred ca e si mai simplu.

  21. Aoleu, Doamne Apara Si pazeste!
    Preacurata si binecuvantata de Dumnezeu Nascatoare Marie, Maica cea buna a Bunului Imparat, varsa mila Fiului Tau si Dumnezeului nostru, spre patimasul suflet al Doamnei tache, si cu rugaciunile tale indrepteaza-o spre fapte bune, ca cealalta vreme a vietii sale, fara prihana sa o treaca, si pentru tine Raiul si ce ii trebuie ei autorizatia aceea sa dobandesca, Fecioara de Dumnezeu Nascatoare, care esti una Curata si binecuvantata. AMin

  22. Doamna Tache a rog sa va inchinati acuma si sa spuneti Amin ca sa prinda rugaciunea sa o auda Preacurata

  23. Simona,imbraca hainele cele bune si cu o ciocolata prezinta-te la administratorul blocului,ala e Dzeu intr-un bloc.
    Ii dai lui problema cu semnaturile, orice babornitza, indiferent de cat de afurisita este, merge lunar sa-si plateasca intretinerea, iar administratorul va sti sa prezinte problema corespunzator.
    Succes 😉

  24. Conform Ordinului ministrului justitiei nr. 2594/C/2008, Art. 72. –
    (1) Inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice autorizate, a intreprinderilor individuale si familiale se face in baza rezolutiei motivate a directorului ORCT.

    (2) Cererea de inregistrare in registrul comertului si de autorizare a functionarii va fi depusa la ORCT in a carui raza teritoriala persoana fizica autorizata, intreprinderea individuala sau familiala isi declara sediul profesional si va avea atasate urmatoarele inscrisuri:

    a) copia certificata olograf de catre titular privind conformitatea cu originalul a actului de identitate;

    b) documentul care atesta drepturile de folosinta asupra sediului profesional si a punctelor de lucru, daca este cazul, precum: extras de carte funciara, in original, in termen de valabilitate la depunere, dar nu mai vechi de 30 de zile, contract de vanzare-cumparare, contract de donatie in forma autentica, certificat de mostenitor, act notarial de iesire din indiviziune sau de delimitare a proprietatii, hotarare judecatoreasca definitiva privind proprietatea sau folosinta/uzufructul, hotarare judecatoreasca definitiva de iesire din indiviziune, proces-verbal de receptie a constructiei, act de adjudecare a imobilului vandut in cadrul executarii silite; contract de schimb, contract de inchiriere (inregistrat la administratia finantelor publice, pentru cel incheiat intre persoane fizice si persoane juridice), contract de subinchiriere, contract de concesiune, contract de leasing imobiliar, contract de comodat, contract de uz, contract de uzufruct, certificat de rol fiscal/rol agricol, in original, in termen de valabilitate, declaratie de luare in spatiu sau orice alt act juridic care confera dreptul de folosinta, la alegerea solicitantului. Extrasul de carte funciara, certificatul de rol fiscal/rol agricol si declaratia de luare in spatiu se depun in original, celelalte documente urmand a fi depuse in copie certificata de parte sau in copie legalizata. In cazul in care imobilul este detinut in coproprietate, se vor prezenta, dupa caz, si acordul coproprietarilor, acordul asociatiei de proprietari, acordul vecinilor direct afectati cu privire la schimbarea destinatiei de locuinta a spatiului respectiv, in original;

    c) declaratie pe propria raspundere care sa ateste indeplinirea conditiilor legale de functionare prevazute de legislatia speciala din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului si protectiei muncii, in original;

    d) copii certificate olograf de pe documentele care atesta pregatirea profesionala, daca aceasta este ceruta, potrivit unor prevederi legale speciale;

    e) copii certificate olograf de pe documentele care atesta experienta profesionala, daca este cazul;

    f) informatiile din cazierul fiscal, in original;

    g) specimenul de semnatura, certificat in conditiile legii de catre directorul ORCT sau de catre inlocuitorul acestuia ori legalizat de notarul public, in original;

    h) dovada rezervarii firmei si, dupa caz, a emblemei, in original;

    i) daca este cazul, cererea de reprezentare de catre birourile de asistenta si reprezentare din cadrul primariilor, in copie certificata de acestea;

    j) alte acte prevazute de lege;

    k) dovada achitarii taxelor legale, in original.

  25. @ agnes: sa-ti dea dumnezeu sanatate, mersi mult. Si mi s-a parut ciudat cuvantul ala inca de cand l-am scris… mi-a luat dumnezeu mintile, cred, ca sa-mi arate ca am nevoie de aviz de la doctor ca sunt apta pentru scris 🙄

  26. voi nu vazurati, frate, ca scrisesem “crede-ti-ma”, ca ultima agramata? daca nu vedea agnes, ma lasati asa, in greseala?

  27. Damo – avem pe internet, ce ne mai trebuie la bloc. Mergeti aici pe internet, http://luminasfanta.wordpress.com/ , luati si pe nepotul si ne mai povestiti

  28. Eu zic ca la astia care vor sa scrie sa li se mai ceara si o adeverinta de la Facultatea de Litere

  29. @Simona, atunci e musai sa scoti adeverinta 🙂 😎

  30. păi de aia nu-ţi semnează baba aia, na ! că te cunoaşte !
    să pui mai întâi burta pe carte şi dup-aia să faci butic în apartament.
    cât tupeu, domne, pe unii … 👿

  31. MArinache e bine ca doamna Tache sa aiba un mic altarut acolo pe care sa si-l pregateasca frumos ca nu se stie niciodata cand are o vecina bolnava care nu poate merge la biserica din cartier. Se poate face Sfanta Liturghie se poate face botezuri si inmormintari si nunti si chiar si Sfanta Slujba de Pasti. E mai greu cand trebuie dat ocol bisericii ca trebuie sa iasa credinciosii pe balcon, dar poate picta peretele blocului la exterior si la interior. Stiu eu niste mesteri zugravi foarte buni cu harul Duhului Sfant si sunt curati.

  32. @ marinake: de la facultatea de litere avem aviz, decat ca nu e f relevant, ca la facultatea de litere, in ultimii ani, doar profesorii mai stiu sa scrie, studentii nu prea. :mrgreen:
    @ sol: hai, ma, ca a fost un accident. mersi de listoi
    @ panda: amin
    @ sandman: nu stii tu cum e blocul meu. e plin de babe si mosi care se urasc si pana de curand nici presedinte n-avea, ca nu mai voia nimeni :mrgreen:

  33. @ panda: pe balcon nu se poate, doamna. acolo am asa: un uscator de rufe, o lada frigorifica, galeata cu mop, cateva placi de gresie, lumanarile de la nunta. nu mai e loc nici pentru un ac, cum dracu, Doamne iarta-ma, sa dea roata prin balcon?

  34. Ce-mi place mie litera j de la comentriul lui Sol

    j) alte acte prevazute de lege;

    Si la noi in fisa postului e o chestie la fel de ambigua. Ce trebuie sa indeplinim:
    Orice sarcina pe care ne-o da managerul.

  35. @Simona..blocul tau e o Romanie la scara mai mica ? :mrgreen:

  36. Se poate, cu un pic de efort, adica uscatorul de rufe poate fi refolosit daca puneti o fata de masa la uscat si il transformati in Sfant Altar. Si lumanarile de lanunta sunt bune ca pot fi refolosite. Si sa nu mai invocati numele necuratului ca va bate Preabunul Iiisus.
    Ma duc sa mai spun o rugaciune sa va fereasca de pacate. DOamne Ajuta!
    Puteti sa imi ziceti Profirina ca asa ma cheama, nu panda va rog eu, Noapte Buna sa va pazeasca Ingerul Pazitor.

  37. bine, doamna profi
    sandman: o romanie cu o singura scara, mai exact 🙂

  38. De fapt, ar trebui sa se schimbe titulatura pentru cazul tau in persoana psihica utorizata.

  39. hahaha, tocmai am vazut la stiri ca a fost targul de obiecte bisericesti. aveau iconitze cu swarovski si clopote cu gps… simona, da repede o fuga, poate mai prinzi deschis. or avea si din astea de campanie, sa iti pavoazezi balconul.

  40. Iti sugerez 2 abordari:
    1.pupici,lugu lugu,daca sunt genul care te acosteaza la scara sa-ti povesteasca cum au luptat ei in razboiul de independenta.
    2.Mahavishnu Orchestra-Birds of fire, auditii prelungi,cu decibeli multi,daca sunt d-aia acri si obtuzi la relatii inter umane, muzica modeleaza caracterele 😈

  41. @ sandaman: lugu-lugu sa vii tu sa le faci. :mrgreen: cu muzica ai dreptate, imi mai modeleaza si mie, din cand in cand, caracterul cineva care zguduie blocul cu niste basi. nu foarte des, da’, orisicat, mai am un pic si adun de-un “sapte ani de-acasa”

  42. @doamna profi: mă scuzați că vă întreb, dar văd mai bisericoasă, așa. De exorcizări vă ocupați? Ce faceți cu dracii ăia după ce-i scoateți?

  43. Simona, dupa propria experienta nu ai nevoie de semnaturi de la vecini… eu sunt PFA de mai bine de un an si mi-au acceptat dosarul din prima secunda fara nici o semnatura de la nicio batranica de la mine din bloc, nici de alea din blog nu m-au intrebat. Avocatii aia ce pazesc? Nu-i plati!

  44. @ zefir: hai ca o sa vad. mersi, PFA-ule. 🙂

  45. @simona, te duci la HB-uri la usa si le spui ca trebuie sa semneze o petitie impotriva celor care fura curent prin cablul de internet.
    mai poti spune ca esti de la psd si ai venit sa semnezi o lista prin care se sustine marirea pensiilor, scadarea pretului la intretinere, electricitate, gaze, etc.
    le mai poti spune ca a iesit iarasi presedinte iliescu, iar el le va da de toate, numai sa semneze.

  46. @simona: aia o fi , ca io ti-am zis ca am primit-o pa mail!numa de vreo 2 ori! :mrgreen:
    si be) si eu zic ca ca sa te faci PFA nu-ti trebuie semnaturile vecinilor;zic dintr-o vasta experenta;
    si PS; dacat cu lugu lugu la vecini sa semneze, mai bine cu o cafelutza la pungutza la doaman de la administratie, sa fie dragutza, si sa nu trebuiasca semnaturi! :mrgreen:
    ce nu stiu in cazul tau ( dat fiind domeniul vreau sa zic) este daca te faci PFA ( si atunci iti trebe autorizatie de la primarie) sau te faci PFI ( persoana fizica independenta) si atunci nu-ti trebuie autorizatie de la primarie ( ceea ce de preferat din niste puncte de vedere) :mrgreen:
    ma-nteresez si te tzin in curentu de l-a furat ala prin internet! 😉

  47. Mă asociez cu entuziasm la propunerea Damei cu Pandelii de a face un altar de bloc. Ba mai mult, am văzut acu vreo 10 ani la nişte amici care stăteau, hăt, pe lângă tricodava, pe palier, lângă o uşă, un mare altar, dotat şi cu o sferă armilară (de fapt, era un cilindru armilar) din carton, beculeţe şi altele. De câte ori îi vizitam, treceam şi pe la altar să mă reculeg. Nu aveam telefon cu cameră să imortalizez, dar poate mai e şi acum acolo. Hai să mergem în documentare.

  48. si pt ca ai zis de mail-uri , draga simona , afla de la mine , ca am cashtigat saptamana la toate loteriile pamantului de nu mai trebe sa muncesc toata viatza , pot sa stau decat pa blog! :mrgreen:
    insa azi , am primit cea mai meseriasha scrisoare cashtigatoare! :mrgreen:
    ( din ciclul Mr chang loveshte din nou , intr-onoua prezentare, cu nimitabilul titlu :
    APĂSAREA ISSUE 😆 😆 😆 )
    💡
    Salut,

    Eu sunt Mr.Yi Kwan, supervizor pe investiţii în Standard Chartered Bank,
    Hong –
    Kong. Am o sensibil, scurta confidenţiale de la Hong Kong şi eu sunt
    asking pentru parteneriat în reconfigurarea fonduri ($ 18,500,000.00 USD).

    Ceea ce am nevoie de la tine este co-operation dvs. cinstit şi am o garanţie

    Acest lucru va fi executate sub un regim legitim care va va proteja
    si eu de la orice încălcare a legii. Vă rog să acceptaţi scuzele mele, ţine-
    mi
    de încredere şi nu ia în considerare acest e-mail, dacă nu aprecia acest
    proposition-am oferit tine.

    Toate documentele confirmable la spre spate sus acest fond trebuie să fie
    puse la dispoziţia
    tu, de îndată ce primesc răspunsul dumneavoastră I se permite tu know ceea ce
    este necesar
    de tine.

    Salutari de la,
    Yi Kwan.

  49. bine ca e nedo in campanie, ca daca vedea traducerea facea infract si deceda prin moarte instantanee! :mrgreen:

  50. Birocratia romaneasca este fantastica si ineficienta. Cind am sosit in Canada am gasit de lucru pe contract, ca urmare mi-am inregistrat firma personala si, mai tirziu, am incorporat-o. Nici vorba sa cer parerea de la vecini (locuiam la bloc pe atunci). In definitiv daca businessul meu deranjeaza vecinii inseamna ca sint culpabil fata de alte legi de convietuire civilizata, si ma pot arde conform lor, mergind pina la evacuare (daca apartamentul este proprietate personala ma evacueaza decit pina in arestul politziei, unde trebuie sa depuna cineva cautiune sa ma scoata).

    In fine, aprobare de la vecin si certificat de sanatate ca sa fac business (intr-un caz normal) bate chiar decit imunitatea parlamentara la prostie.

  51. @ cru: cel mai mult mi-a placut partea cu “Toate documentele confirmable la spre spate sus”

  52. @simona : recunosc ca si eu tot acolo am fost decat fascinata!
    iar titlul este ceva inegalabil! 😆 😆 😆 😆

  53. @canadezu : uiti desigur, ca romania e decat ” tzara tutror posibilitatilor” :mrgreen:
    si mai nou ” za lend ov ciois” 😉

  54. @Cruela – Yi Kwan inseamna casa cadou

  55. Când aud de reconfigurare de fonduri mă ia cu furnicături. O fi bine?

  56. @ghe depinde daca furnicile care-tzi dau furnicaturile sunt de sex feminin sau masculin! :mrgreen:

  57. lumeeeeeeeeeeeeeeee
    lumeeeeeeeeeeeeeeeeeee
    zicetzi-mi shi mie : numa la mine s-a descentrat blogu, sau shi la voi?
    ca e al doilea pc care imi arata alt model de layout decat the usual! 😉

  58. Numa’ la tine – ai interferenta de la microunde…

  59. moamaaaaaaaaaaaaaa
    ce misto!
    mai dau drumu o data la microunde poate imi reuseste si teleportarea! 😉

  60. nope, şi la mine s-a lăţit.
    de pe la amiaz…

  61. @Simona- fireste ca babele tre’ sa dea cu apostila. Pai daca stai acasa o sa ai timp de gatit. Mai ales ca scrisul se poate produce si cand se rumeneste ceva la cuptor. Vor iesi arome imbietoare de la tine si bietele femei vor fi torturate.

  62. @agnes : e normal : suntem gemene! :mrgreen:

  63. fiindca tot se poarta decat circu zilele astea ( e drept ca al politic :mrgreen: )
    luatzi cu circ ( ca DACAT de-o paine, sper ca mai aveti :mrgreen: )

  64. carnetul de sofer, fara sa citesti vreodata ‘legislatia’ iti ia 1 ora si inca o jumate, plus 12$. firma ti-o deschide in 20-25minute, in functie de ‘coada’.

    s-ar putea zice ca lucrurile sunt normale, si oamenii intregi la cap. insa nu-i chiar asa; daca vrei sa-ti iei chirie, tre sa umbli si sa astepti, ca si cum ti-ai face flotant pe Marte: verificari ale scorului la credit, verificari cu agentiile de la care ai mai inchiriat, scrisoare de recomandare de la terta persoana, ceva foi de la banca care atesta ca iti poti ‘termite’, niste formulare interminabile, in care te-ntreaba cat e de mare cainele ori mata, daca folosesti pat cu apa, daca fumezi sau cat, cum ai ajuns la ei, bla-bla-bla. dupa toate astea, astepti sa rasfoiasca dosarul ceva berila, si sa decida daca ti se ‘cuvine’ chiria ori ba.

    pan’ la urma prefer sa imi stoarca energiile statul ori birocratia incercand sa-mi fac o frima, ori PFA, decat sa fie nevoie de autorizatie pt a-mi tunde copacul din fata casei. ;]
    ‘toate bune si frumoase’, e ceva imposibil zilele astea

  65. blogul e lățit doar în Internet explorer. În google Chrome, de exemplu, se vede bine. Am raportat problema proprietarei blogului roz azi pe la prânz.

  66. si in opera e avariat

  67. In Mozilla e okei

  68. raportez : eu îl văd lăţit in opera

  69. iar am venit tarziu … Simona, tine-te tare, priveste-i in ochi! iti spun, ei nu pot rezista la asta. e doar vrajeala de intimidare. baga! 🙂

  70. @Cruela Da’ lentile de contact traducatoare nu s-au inventat ca eu poate am deja o bicicleta pe nas.

  71. ii bine ca internet explorer iti latzeste blogu, zic io.
    daca il lungea putea deveni plictisitor.
    on topic:
    mie imi plac babele care fac treburi de-astea. am si io vreo doua trei in fata bocului si le mai arunc cate ceva de mancare.

  72. Am si eu o propunere, daca se poate. Simona si panda, iertati, Profirina sa faca un PFA comun, pentru o capela “cu striptiz”. Sau pentru “striptiz” cu capela. Asa ar fi toata lumea multumita. Da numa’ nu va suparati. 🙄

  73. nimeni, normal la cap, nu se pune cu babele!
    :};]

  74. Ioi 😯
    Dureaza mult procedura de infiintare pfa? Sunt pe cale sa intru si eu in asta si ma cam dezumflasi.
    Tks

  75. @ dandy: io ma bag, sa vedem ce zice Profi :mrgreen:

  76. Saramana
    Sant Renato si sant nepotul lu Tanti profirina. ea A plecat la o cuscara in provincie si vine decat diseara cu trenul.

  77. eu cred ca ai luat o decizie inteleapta; era mai nasol cu srl 🙂

  78. In Google Chrome se vede perfect, se misca bine si repede, dar, ciudat, are acelasi continut care e labartat in explorer. Multumesc!

  79. Are si un mic defect, totusi. Nu se vede poza lui Cristian, ci doar un pion. Poate ca sa si e. Ori poate o baba sau unul care tine cu babele.

  80. Eu ma pricep la internet si cred ca e de la panoul de onoare cu scoala de bani care s-a defectat. Sunt tot eu Renato.

  81. Cum sa se defecteze scola? Poate panoul!

  82. Cosmar birocratic? Da. Dar romanesc??? Imi pare rau ca va dezamagesc, dar nu e nimic original in asta. La “fratii” nostri francezi lucrurile se petrec la fel… 😥

  83. Bun venit in lumea intreprinzatorilor privati, Simona!
    Asta e doar inceputul!

  84. ptiu, am gresit!
    Asta e decat inceputul!

  85. Nu ştiu dacă îndeplinesc condiţiile impuse de Statutul Asociaţiei de Locatari ai Blogului să lansez o leapşă pe aici, dar, dacă da, vă propun una: haikuuri despre Administratori:
    Iată şi o bucată

    Administrator:
    un dezacord, o şpagă
    şi Avizierul.

  86. Simona, deja joci in alta Liga!
    Felicitari! 😉

  87. io cred ca daca te duci la babe la usa cu coliva de fiecare data cind e simbata mortilor, te-ai aranjat. pus in practica de mine si bingo!pot cistigator! :mrgreen:

  88. In Romania supravietuiesc doar cei cu adevarat rezistenti psihic.
    Cronofagia impinge Romania spre eterna spaga.
    Sa ne rugam Sfantului Shpagatache sa ne ajute!

  89. Sau nu, ca poate apare vreunu’ sa faca shpagatu’ p-aici.

  90. BUNA
    SUNT TOT EU RENATO
    A-SI DORI SA STIU CUM SA DAU FOC LA ARAGAZ SA IMI INCALZESC FIDEAUA DACA MA POATE AJUTA CINEVA

  91. MI SA FACUT FOAME

  92. UITE CE AM GASIT. HAHAAAAA… AM CU CE MA JUCA CAT NU E MATUSICA ACASA
    http://www-v2.eva.ro/dragoste/sex/de-ce-simt-durere-cand-fac-dragoste-articol-11121.html

  93. AICI AM FOST TOT EU RENATO

  94. Mooooaaaaa! Papaaaa, Bleeeen, Spaamuuuu, Toloooo, Nichiiii!

  95. renat-o, te conbini?

  96. Renato! Fă! Dă ce taci? Zi ceva! PLM de nerecunoscătoare!

  97. EU SANT BAIAT DOMNU FLORICEL DAR MATUSA MEA NU ARE GAGIC

  98. TOT EU RENATO AM FOST

  99. SA STITI CA MATUSA MEA E FOARTE CURATA: GATESTE NEMAIPOMENIT FACE NISTE ARDEI UMPLUT CU LAPTE SATI BATZI COPII!

  100. Renato! Fă, e unu care să ia dă mine! Zice că eşti tu şi eşti băiat. Fă, mie de ce nu mi-ai zis? Curvule!

  101. SHSHSHSHSHSHSHSHSHTTT… TACI! VINE ACUM MATUSA TACHE SI NE GONESTE PE AMANDOI. M-AI BINE NE UITAM LA UN FILM CU BATAI

  102. Bine, luăm popcorn şi un dvd cu Amelie?

  103. E CU CARATE?

  104. Ştiu că îngraşă dar la tine e irelevant…fă!

  105. N-AM DECAT 220 DE KILE MATUSA E MAI SUPLA ARE 180 SI E FOARTE CURATA. STIE SA FACA SI FIDEA LA MICROUNDE. CAND VI SA STI CA TE ASTEPT CU O SURPRIZA AM TIGARI LE-AM SPARLIT DE LA ADMINISTRATORU DE LA BLOC CARE E CONOLEL IN REZERVA A LUPTAT IN RAZBOI DE LA EL AMI PLAC FILMELE CU CARATE

  106. FUMEZI VISEROY

  107. Îmi plac femeile care au decît 200 de kile şi chiar şi femeile care au decît 180 de kile şi chiar şi femeile cu carate din război în rezervă. Şi îmi plac şi ţigările şparlite de la preşedintele de scară. Îmi place chiar şi administratorul de scară dar nu ştiu cum să i-o spun. Cu lugulugu sau pă şleau?

  108. PAI II SPUI LA FILM CUM VREI. SA STI CA STIE FOARTE MULTE LUCRURI E CEL MAI CULT OM CARE LA-M CUNOSCUT. IMI POVESTESTE SI MIE CHESTI INTERESANTE INTRO ZI MI-A POVESTIT CA I-A AUZIT PE TANTI MARIETA SI NENEA FLORICA DE LA 4 FACEAU CHESTIA AIA IN BAIE. A AUZIT EL PE COLOANA

  109. Plecati d-aicea, golanilor, ca torn o caldare cu apa peste voi! Nu va e rusine, asa v-a educat parintii vostri??? Ba, Renato, daca nu te spun io lu madam Porfirina cand s-o intoarce si sa vezi ce te ciufuleste! Auzi la iei, filme cu batai, tigari … Mana pe carte n-ati pune-o, o batranica n-ati trece strada, fir’ati ai dreacului sa fiti, ptiu doamne-iarta-ma! Las’ ca vorbesc io si cu madam colonel, sa-i spun de pramatia de barbat-su – auzi de ce-i arde lui, bosorog-bosorog, da’ de ascultat pe coloana are timp, om batran, nu i-ar fi rusine, ca de-aia fie’sa nu mai da pe aici cu anii. Maaaadam Taacheee, maaaadaaam Tacheee, iesi un pic sa-ti spui ce fac astia micii sub balconu’ lu’ matale!

  110. @ adnana: pfaaa! daca stiam ca e asa derbedei baetii astia, nu puneam postare noua, cu caft 🙄

  111. […] Un articol amuzant care ilustreaza prin ce trebuie sa treaca un freelancer ca sa poata munci acasa sau mai bine zis cum ii convinge pe vecini sa il lasa. Articolul dragut:https://www.simonatache.ro/2009/11/12/cum-convingi-o-batranica-sa-ti-dea-voie-sa-lucrezi/ […]

  112. Mi-a placut articolul tau si l-am adaugat la articole de calitate!

  113. […] știți pe băbuța despre care povesteam aici? Aia care e vecină cu mine și care tre’ să-mi dea o semnătură că e de acord ca eu […]

  114. Buna ziua draga Simona si buna sa iti fie inima! Si eu o maare fana si sustinatoare a ta…Nu stiu daca a sugerat cineva pana acum….dar nu-i asa ca ai mai multe pixuri prin casa? Cu pasta albastra, de preferat, dar usor diferite? 😀 Nu va verifica nimeni niciodata in veci respectivele semnaturi, nimeni, nevar cum zice americanu. Deci? Creca’ intelegi ce vreau sa spun! Am trait exact aceeasi experienta anul trecut cand am “deschis” sediul social al firmei sotului meu la noi in casa cu replici de genu: “sigur mama nu faceti bar in casa?” de imi venea sa iau sataru. Ce, daca vine baba aia surda sa ii dai semnatura, tu ii dai? 😈 Sau aia da pa lumea ailalta? Mult succes iti doresc, si…pe burta frate, ca statul nu face absolut NIMIC pentru noi…Noua de ce ne-ar pasa de actele pentru STAT? Evidenta fiscala? Fistic, cand astia fura pe rupte…fura de la noi…dau tunuri in nesimtire…Nu mai am nervi viabili pentru cata ura am in mine… si amaraciune! Hartii, acte mon cher! Pentru? Imi tin ei mie evidenta fiscala…ce sa spun! Je m’en fiche! Deja rad isteric!

  115. […] de semnătură nu de la tot blocul, ci de la asociația de proprietari și de la trei vecini, uitați aici ce a pățit, asta cum o să mai fie? Și așa, ca la noi la nimeni, în loc să ne încurajeze să adoptăm […]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint