Skip to content

Cum se prăjește un bebeluș în România

2009 November 16 at 8:18 pm

by Simona Tache

O știre despre o asistentă de la Spitalul Sf. Ioan din București, care a prăjit pur și simplu un bebeluș, uitându-l într-un aparat pentru fototerapie, a zguduit nervii tuturor. Să vă zic ceva: s-ar putea ca nu asistenta să fi uitat bebelușul în aparat. S-ar putea să fie vina unei femei de serviciu, a unui brancardier, a unui instalator, a paznicului sau chiar a vreunui aparținător venit în vizită la spital, în ziua întâmplării. De ce zic asta? De nervi, evident, și pentru că mi s-a povestit, de curând, că se practică treaba asta prin spitale. Cineva care aștepta pe un hol al unui spital bucureștean a fost rugat de o asistentă, care tocmai scosese din blocul operator o targă cu un bolnav proaspăt operat, să-l păzească puțin până se întoarce ea. Avea femeia o urgență și a rugat un civil să-i păzească bolnavul, da? Deci e posibil ca nici asistenta de la Sf. Ioan să nu fi uitat personal bebelușul la prăjit. Poate a rugat gunoierii, care tocmai veniseră să golească pubelele spitalului, să aibă grijă de copil până se întoarce ea de la coafor și ăia au fost nesimțiți și au uitat.

Related posts:

  • No Related Post
92 Responses Post a comment
  1. November 16, 2009 20:33:53

    trista situatie,ma doare sufletul pt .micuta si pt .parinti!nu pot sa cred cate nenorociri se pot intampla in zilele noastre….!si primii mei copilasi au trecut pe la lampa ,eu am RH negativ,..dar stii cum eram cu ochii-numai pe bebe, …nu aveam incredere in nimeni,desi au avut parte de o ingrijire fara egal,am intalnit la noi in Maternitate oameni adevarati ,care mi-au devenit prieteni!
    totusi….nu te poti juca cu viata unui copilas!asta nu-mi explic,unde era mamica fetitei,in acele clipe?

  2. November 16, 2009 20:34:05

    imi amintesc cum prin clasa a 5-a am fost la spital sa fac niste analize de sange (bineinteles, cu seringa cumparata de mama) iar asistentele au deci sa nu arunce acea seringa dupa folosire, ci sa o refoloseasca pe principiul: “ei lasa aia, nu o arunca, ca e de la un copil!” aveam 11 ani dar tare m-am revoltat!

  3. November 16, 2009 20:41:23

    Eu am facut Liceul Sanitar si, deci, practica prin diverse spitale. Pe vremea aia, nu existau seringi de unica folosinta, existau d-alea de se sterilizau. Atunci cand faci o injectie intramusculara, regula e ca mai intai sa aspiri putin si de-abia apoi sa introduci continutul seringii in pacient. Aspirand vezi, de exemplu, daca n-ai ajuns cu acul in vreun vas de sange. Exista substante, cum ar fi alea uleioase, care, daca sunt introduse intr-un vas de sange, il omoara p-ala caruia-i faci injectia. De-aia tre’ sa aspiri mai intai, iar, daca apare sange in seringa atunci cand aspiri, o retragi un milimetru si de-abia dupa aia faci injectia. Ei, si ce faceau asistentele care ne coordonau pe noi in practica? Ne cereau sa nu mai aspiram, ca sa putem folosi seringa la mai multi bolnavi. Ce faceam noi? Injectia ca la carte, dupa care veneam si aruncam seringa direct la sterilizat. Ostentativ o aruncam.

  4. November 16, 2009 20:53:06

    Nu pot sa uit o scena dintr-un spital romanesc de dinainte de ’89. Liftul nu mergea, noi (studentii) coboram scarile, cand ne intalnim cu un bolnav, in pijamaua lui dungata, care se tara – fizic – pe coate si pe genunchi inapoi in salonul lui de la etajul V, venind de la Radiologie (care era la etajul II). Deasupra lui, pe perete, era o lozinca d-aia mare, cu ‘grija pentru om’.

    Cat despre invatatul injectiilor, nu ma provocati, ca l-am avut asistent la grupa pe unul dintre prezidentiabili.

  5. November 16, 2009 21:01:32

    ba te provocam, adnana. :mrgreen:

  6. November 16, 2009 21:04:43

    pe mine cel mai tare ma sperie povestile femeilor care au nascut, fie inainte de ’89, fie dupa, in spitalele de stat. acum ca exista alternativa, nici pila pilelor nu ma poate linisti in legatura cu spitalul de stat. reactia doctoritei la optiunea mea a fost: “pai ce, n-am facut toti aceeasi scoala? la privat dai bani pe cazare de 3 stele nu altceva!” ma rog.. parca ea nu stia de ce se plange tot romanul cand e vorba de servici medicale. macar la privat iti taie factura!
    imi povestea mama ca atunci cand m-a nascut, era in salon, printre muuuulte altele, o gravida care se plangea de durere.. iar medicul i-a retezat-o: dar ce vrei fah, sa-ti suflu io-n “dansa”? horror

  7. gero permalink
    November 16, 2009 21:06:39

    Cred ca se putea mai rau. Ca de exemplu: un incediu care se mistuie intreg spitalul. “Dar sa nu fim pesimisti!”

  8. November 16, 2009 21:11:09

    Mai bine un cantec vesel sa cantam si la ‘ Anatomia lui Grey’ sa ne uitam. :)

  9. November 16, 2009 21:11:46

    Ia uite, vorbesti de lup si lupu’ pe TVR1.

  10. November 16, 2009 21:15:30

    aoleoo, cum vorbesteeee, ce accent de dupa blocuri, manca-ti-as, ma mir ca nu scuipa si-o samanta, ceva

  11. November 16, 2009 21:25:58

    iglitza, vrei o povestire horror cu nastere? As putea sa-ti spun eu cum era sa nasti pe vremea lui ceasca: 36 de ore de travaliu. Cand l-am rugat pe dr de o cezariana-ceva, mi-a zis ca “daca Doamne-Doamne vroia sa isi faca femeile cezariana, le facea fermoar pe burta”.
    Mare parte din cele 36 de ore mi le-am petrecut cu o asistenta care, din cand in cand, tipa la mine: “Fire’ati ale dracului, ca numai voi – doctoritele – aveti nasteri grele, de ne tineti aici pana dimineata!”
    Dupa nastere am ajuns la terapie intensiva, intr-o rezerva cu o cucoana mai in varsta, care fusese operata. Asistentele au stins lumina si tuleo! Era bezna completa in camera si femeia de langa mine gemea non-stop: Apaaaaa! Apaaaa! Pan’ la urma, cum-necum, am reusit sa ma ridic din pat si asa, pe bezna aia, pipaind peretii, am ajuns la baie si i-am adus un pahar cu apa.
    Mai vreti? Ca mai am, o multime. :twisted:

  12. Sandman permalink
    November 16, 2009 21:30:47

    povestea cumplita a bebelusului a fost descrisa la A1,in jurnal, cu imagini elocvente ale dezastrului si ale grefelor facute…cu reportajul ala l-au luat pe DD pe ziua de azi, nu le-ar mai muri multi inainte , jurnalistii curului :x

  13. November 16, 2009 21:40:52

    mai zi, adnana, ca am pofta sa ma enervez in seara asta. :mrgreen:

  14. November 16, 2009 21:42:12

    cu travaliu de 800 de ore a nascut si o prietena de-a mea, acum un an si ceva. ea se tavalea de durere, timp in care barba-su nu stia nimic de ea, ca ii luasera telefonul si nu avea voie sa vorbeasca cu nimeni.

  15. November 16, 2009 21:46:38

    acum cateva luni a nascuta in spitalul municipiului de unde sunt eu, pe cale naturala, o femeie de conditie modesta. rezultatul: bebelus cu ambele picioare rupte, ca deh, asa se intampla uneori, tre sa ii forteze sa iasa. eu inteleg treaba cu selectia naturala sau hai macar evitarea cezarianei, dar nu mai bine incepeti voi selectia naturala cu copilul vostru si il lasati pe al meu intreg si sanatos, facandu-va datoria in chip responsabil?
    urasc sa depind de niste oameni care functioneaza atat de.. dubios. inteleg ca nu isi permit sa fie sensibili si impresionabili, dar macar umani sa fie!
    ala cu fermoarul trebuia sa se faca popa, nu medic.

  16. Delia permalink
    November 16, 2009 21:47:43

    daca ma apuc sa comentez ontopic ma enervez si refuz sa fac asta. permiteti un offtopic? bleen, mai poti? uite, iti trimit o poza sa stii ca m-am gindit la tine cind erai in suferinta. e facuta asta-vara la bran da nu’s de ce n-am trimis-o pina acum.
    cum se pune o poza, ca habar n-am. e ceva cu puncte si cu da nu mai tin minte. help!

  17. November 16, 2009 21:52:21

    @ Delia: iar voiam sa tastez un pupic pt tine, iar constat ca blogu nu e dotat cu asa ceva :roll: Bleen cred ca isi face temele pentru intalnirea de maine cu maretul dictator

  18. Delia permalink
    November 16, 2009 21:57:28

    pai cred ca e in priza. am fost la el pe blog si se cam descurajase la un moment dat. de aia vroiam sa i-o trimit. lasa, ma descurc.

  19. parafaragaramus permalink
    November 16, 2009 21:58:00

    Suimona,
    Copilul nostru s-a nascut prematur si a intrat in septicemie de la un streptococ, primele zile a fost incert daca va trai sau nu. Asistentele de la Polizu au fost niste eroine, iar pe doctorita o sunau si la 3 noaptea, daca era un caz mai dificil. Este un stres fenomenal, nu au timp sa stea o clipa, cat sunt in tura. De multe ori, plecau in tara sa aduca cu Ambulanta dotata cu incubator vreun copil, si cele care ramaneau faceau ture duble, de nu te mai recunosteau pe holuri de obosite ce erau.
    Raceala si militaria pe care o resimti ca pacient este necesara pentru doctori, pentru a putea lucra, si a ramane intreg la cap.
    A gresi e omeneste, chiar daca la stirea asta, nevasta-mea a zis ca trebuie s-o bage la puscarie pe asistenta care a gresit.
    E posibil sa fie si cum zici tu cu gunoierii, dar…… .
    Mai e o chestie, cand se naste natural, chinurile mamei o apropie mai mult de copil dupa aceea.

  20. parafaragaramus permalink
    November 16, 2009 22:05:49

    Mai tineti minte cum Andreea Marin o da pe moldoveneste cand se enerveaza?

  21. parafaragaramus permalink
    November 16, 2009 22:09:08

    La Bleen, cel mai mult mi-au placut intrebarile lui Neamtu tiganu, pentru Basescu. Ar trebui sa-i dea un premiu, o branza de burduf, ceva…

  22. gero permalink
    November 16, 2009 22:13:24

    ba cele mai bune intrebari au fost ale lui gero.

  23. parafaragaramus permalink
    November 16, 2009 22:19:06

    Gero, unde ai terminat arhitectura?

  24. agneswood permalink
    November 16, 2009 22:19:58

    pentru obiectivitate, citiţi şi apărarea asistentei cu pricina.
    ce căutau doi bebeluşi în acelaşi incubator ? ăăă ??? trebuia să fi adus asistenta încă un incubator de acasă, nu ? era absolut previzibil că odată şi odată se va întâmpla nenorocirea.

    pe de altă parte, românii care lucrează în spitale fac parte dintre românii din jurul vostru, nici mai buni, nici mai răi.
    lipsa de responsabilitate, lipsa de protocoale pt absolut fiecare operaţiune efectuată, lipsa de răspundere , lucrul făcut de mântuială, etc – nu vă sună cunoscut ? nu există în toate domeniile ? aaa, corpul medical trebuie să fie dedicat meseriei trup şi suflet… ca ce chestie ? au ei vreo stea undeva? mănâncă altfel decât restul ?
    sistem la pământ deservit de români la pământ.
    excepţiile nu fac decât să confirme regula, ca de obicei.

  25. gero permalink
    November 16, 2009 22:21:21

    paraf: la groapa cu nisip.

  26. parafaragaramus permalink
    November 16, 2009 22:23:32

    Cea mai buna scoala, Gero!

  27. November 16, 2009 22:28:29

    “Mai e o chestie, cand se naste natural, chinurile mamei o apropie mai mult de copil dupa aceea.”

    da, musai. iar moartea te apropie de Dumnezeu :)

    cred ca orice femeie isi doreste sa nasca natural, dar daca asta il costa pe copil niste picioare rupte sau mai stiu eu ce, atunci cezariana nu mai pare chiar un moft.

  28. parafaragaramus permalink
    November 16, 2009 22:29:11

    Eu cred ca Basescu nu a aparut azi la 11, pentru ca si-a dat seama ca bleen lucreaza sub acoperire. I-a fost frica de Mirel, ca poate e agent dublu! :mrgreen:

  29. November 16, 2009 22:29:18

    @ agneswood: evident ca sistemul e putred din temelii, evident ca e inadmisibil ca un om care face vreo 9 ani de scoala ca sa ajunga medic (facultate + rezidentiat) sa iasa cu un salariu de 12 milioane, evident ca ar trebui sa ne incaltam acum si sa plecam sa punem bombe la guvern si la parlament si peste tot pe unde se afla jigodiile incompetente si hoate care au condus tara asta in ultimii 20 de ani, evident ca oamenilor care lucreaza in sistemul sanitar li se cere de multe ori sa fie eroi, dar, oricum ai da-o, sa uiti un copil intr-un aparat e pur si simplu de neimaginat.

  30. gero permalink
    November 16, 2009 22:29:30

    Multumesc! Sunteti foarte indatoritor.

  31. agneswood permalink
    November 16, 2009 22:43:18

    simona,
    scuze că insist dar eu am înţeles că nu a fost uitat ci că, fiind doi în spaţiul dedicat unuia singur, acela s-a ars prin contact cu pereţii incubatorului (care nu ştiu de ce ardeau :roll: ).
    şi că in vremea aceea asistenta mai vedea de restul de 29 (!!!!!) câţi avea în grijă pe tură şi la sala de naşteri.
    nu o scuz sub nici o formă pe femeie, aşa cum nu scuz deloc sistemul idiot în care lucrează. însă mă deranjează şi forma în care presa caută senzaţionalul în loc să vadă exact ceea ce s-a întâmplat.
    urmarea ?
    tot tipic românească : femeia a pierdut locul de muncă, ok, vine alta în loc sau va avea alta 60 de bebeluşi de urmărit şi totul rămâne cum am stabilit în tren. adică aşteptăm cu interes urmatoare ştire senzaţională. tot cu bebeluşi, că e mai hartbreichin’ decât cu băbăciuni.

  32. November 16, 2009 22:50:30

    @ agnes: intre timp am citit si eu interviul ei din evz si ma enervez tot mai tare. i-as da cap in cap pe toti imbecilii care au condus tara asta in ultimii 20 de ani si nu au fost in stare sa puna pe picioare sistemul de sanatate.

  33. Marinake permalink
    November 16, 2009 22:51:00

    Eu ma intreb cum poate sa doarma medicul de garda sau asistenta dupa ce prajesc un pacient. Despre parinti stiu ca nu dorm

  34. November 16, 2009 22:51:10

    io cred ca avem in ADN indolenta, nesimtirea, prostia si incompetenta, altfel nu pot sa-mi explic, frate

  35. November 16, 2009 22:51:42

    noi, ca popor. io, personal, nu ma simt indolenta, deci am dreptul sa ma enervez, da? :smile:

  36. parafaragaramus permalink
    November 16, 2009 22:56:31

    Nu semanam cam prea mult cu englezii, Simona?

  37. agneswood permalink
    November 16, 2009 22:58:57

    simona,
    sunt de acord cu tot ce spui şi chiar mai mult dar nu vreau sa monopolizez discuţia.
    din punct de vedere strict uman e absolut de neacceptat ceea ce s-a petrecut.
    însă explicaţii sunt mai multe decât îţi imaginezi din afara sistemului.
    nu-mi spuneţi că explicaţiile nu îi încălzesc pe părinţi, ca ştiu deja. :sad:
    dar un lanţ de erori, slăbiciuni, incompetenţe, delăsare, subfinanţare cuplat la ceea ce spui tu despre adn-ul nostru ( şi cred că nici arn-ul nu se simpte prea bine) nu putea duce decât aici.
    şi ca să închei, îţi cer scuze pt că m-am cam inflamat.

  38. parafaragaramus permalink
    November 16, 2009 23:01:05

    Eu zic ca ar trebui, in sfarsit, ca si la noi, pentru greseala unora, sa raspunda seful lor, primul.

  39. Marinake permalink
    November 16, 2009 23:01:49

    Am citit si eu interviul – si am o intrebare – cum se misca un nou-nascut ?

    Da’ norma de functionare a unui spital nu se elaboreaza la Ministerul Sanatatii? Nu trebuie sa existe o proportie intre pacienti si asistente ca sa obtina spitalul autorizatie de functionare?

  40. November 16, 2009 23:04:22

    @ agnes: stai linistita, chiar n-ai de ce sa-ti ceri scuze. :smile:

  41. Marinake permalink
    November 16, 2009 23:06:07

    Fiecare are paralmentar acum nu? – bombardati-i cu intrebari sa interpeleze pe interimarul sanatatii si vedeti – se intampla ceva?

  42. November 16, 2009 23:11:14

    @ parafaragaramus: da’ unde ai vazut tu sefi care sa raspunda chiar pentru ceva ce i-au cerut explicit unui subaltern? exista asa ceva? exista vreunul care, atunci cand subalternul o ia in freza de la alt sef (nu se exista nici sa nu fie mai multi sefi pe cap de subaltern) sa zica “bai, eu i-am cerut sa faca asa, deci cu mine tre’ sa te certi, nu cu el”? :roll: eu, personal, n-am stiinta sa existe. evident ca exagerez, probabil ca exista, insa in seara asta nu-mi vin in minte exceptiile. :roll:

  43. parafaragaramus permalink
    November 16, 2009 23:13:30

    @Iglitza
    Nu-s doctor, nici femeie, dar asa-mi pare mai natural, si asa-i si zice, nastere naturala. Sa nu ma iei acuma ca Badea, ca si parul de pe picioare e natural…
    Daca doctorul zice ca e necesara interventia chirurgicala, se face, daca nu, nu. Sau nu?

  44. November 16, 2009 23:14:31

    de exemplu, imi amintesc cum, odata, i-am cerut explicit unui sef sa-si recunoasca si sa-si asume o decizie. ce-a facut? n-a recunoscut nimic, bineinteles. :grin: :grin: v-am zis ca n-o sa mai am niciodata in viata mea sefi, da?

  45. parafaragaramus permalink
    November 16, 2009 23:16:23

    Pe la altii, si un bec daca pun, exista unu caruia-i zice “man in charge”, care nu pune mana pe munca, si care, daca nu iese treaba, raspunde.

  46. November 16, 2009 23:16:54

    io am o solutie-asteptata fata la iesire, pus sacul in cap, dat omorul-pariu ca va deveni cea mai modelA asistenta? :evil:

  47. parafaragaramus permalink
    November 16, 2009 23:17:03

    Simona, pai cum sa aiba Dumnezeea sef?

  48. November 16, 2009 23:18:47

    @ karmapolice: esti cumva mircea badea?

  49. November 16, 2009 23:24:25

    @parafaragaramus
    pai fix asta am zis si eu.. si chiar sunt pentru “natural”, in orice plan.
    reactia mea avea mai degraba legatura cu povestea cu fermoarul (vezi adnana) sau cu situatia tipei careia i-a fost refuzata cezariana si i-au fost rupte ambele picioare copilului. cunoscand situatia financiara a gravidei, cred ca a fost prilejul lor de a se simti atotputernici in fata cuiva care nu isi permitea spaga.
    spuneai ca sotia a nascut la polizu si a fost ok pana la urma.. may I ask.. ati dat spaga?

  50. Marinake permalink
    November 16, 2009 23:29:55

    @Simona – a propos de sef – nu i-ati spus apoi – No guts No glory.

    @Parafar….maitre de chantier ati fost? Cu politically correctness ar trebui sa existe si maitresse de chantier.

  51. Marinake permalink
    November 16, 2009 23:35:36

    Promit:
    Maine – scriu mesaje parlamentarilor mei, ministrului sanatatii, directorului spitalului, sefului sectiei de maternitate din spital. Problema e ca s-ar putea sa ma intrebe si ei pe mine de ce ma preocupa sistemul de sanatate in Romania daca eu sunt pe alte coclauri – cred ca am un raspuns decent.

    Va voi tine la curent cu demersul meu.

  52. agneswood permalink
    November 16, 2009 23:38:46

    marinake
    îţi faci iluzii că te va întreba cineva ceva. sau că îţi va răspunde.

  53. cruela de vila permalink
    November 16, 2009 23:40:24

    buna seara!
    desi numa buna nu e!
    acum inteleg de ce in interviul pe care l-am auzit io , cu doctoru sef care a condus ancheta, omu vorbea despre aparate, care ele este bune si moderne si nu este ele de vina! :mrgreen:
    ( n-aveam alte informatii!)

  54. cruela de vila permalink
    November 16, 2009 23:42:15

    si be) simona , daca tot vrei sa te enervezi, vrei sa-tzi zic ce fatza am facut io cand m-am dus sa-mi alaptez bebele si in locul lui era altul? :shock: :shock: :shock: :shock:
    explicatzia fiind ca se facuse ceva curat in salonul bebelushilor, shi cineva incurcase copiii cand ii pusese la loc! :!:

  55. cruela de vila permalink
    November 16, 2009 23:44:18

    si fin’ca kiar nu vreau sa ma enervez, ca oricum nu ajuta la nimic, ma duc sa ma culc!!
    ceea ce va doresc si voo la intreaga familie!

  56. November 16, 2009 23:48:33

    ba ia enerveaza-te si tu, cruela, ce, doar noi sa ne enervam in seara asta?

  57. Marinake permalink
    November 16, 2009 23:50:21

    @Cruela – si eu am fost incurcata. I l-au dat mamei pe celalalt, l-a desfasat, a vazut ca e baiat si l-a intors in salonul bebelusilor sa-si ia copila. Stateam 2 intr-un pat si unu’ dintre noi avea numarul 19, celalalt 19 bis. Fain sistem de numerotare.

    @Agneswood – iluzii nu-mi fac, da daca nu scriu, stiu sigur ca nimeni nu va raspunde.

  58. cruela de vila permalink
    November 16, 2009 23:56:36

    @simona : enervarea nu rezolva nimic! doar tzi sa pune pa ficat shi ajungi la…doctor! :mrgreen:
    ceva initiativa , macar cat a lu Marinake, poate! ;-)
    un prieten de-al meu din anglia , ma intreba cum ( aproape) 20 de ani : tu de ce nu candidezi?
    shi io faceam okiii mari: :shock: io? ce sa caut io acolo? :?:
    pai da, tu , sa te implici, calitati ai , etc…
    cred ca si acum sunt datoare la capitolul asta : implicare sociala!
    dar s-ar putea sa fie cum zici de la AND: am o resemnare mioritica ! nu cred ca se poate face mare lucru !
    dar e dreptul meu sa gresesc! :mrgreen:

  59. cruela de vila permalink
    November 16, 2009 23:57:11

    @marinake : sunt impresionata!
    recunosc :oops:
    io n-ash fi capabila!

  60. dama cu pandalii permalink
    November 17, 2009 00:03:46

    RENATO
    VRIAU DODO

  61. Marinake permalink
    November 17, 2009 00:05:09

    Cruela – capabila sa te ratacesti in maternitate sau sa intrebi puterile publice cum este posibil sa se intample asa ceva?

  62. cruela de vila permalink
    November 17, 2009 00:10:39

    @marinake : incapabila sa-ntreb!pt ca de cele mai multe ori sforile se trag de la cel mai inalt nivel! mi-a povestit o prietena ca in spital fiind, cu nush ce problema ( shi nu minora) s-a luat de asistenta cu fusta pin’ la cur , care trebuia sa faca nu’sh ce, shi nu facea! urmarea? shi-a luat-o de la dom’ profesor care o futea ( sa ma scuzatzi) pa duduia cu fusta ( ma rog, probabil era atat de scurta pt operativitatea…operatziei!);astfel ca manageriii de spital sunt pusi pe ile, nu pe competente, nu au buget ( ca probabil si ala e tot pe pile) si daca au , au ei grija sa-l …”toace”, etc;nu ma enervez, dar mi se face greatza!
    shi ma rog la Dumnezeu sa-mi dea sanatate!

  63. cruela de vila permalink
    November 17, 2009 00:14:29

    eu sunt inginera shi nu shtiu sa ma exprim , da omu’ asta e doctor, shi shtie!
    http://sebastian-corn.tapirul.net/370/scrisoare-deschisa-ministrului-sanatatii-un-autodafe/

  64. November 17, 2009 00:26:06

    Sa va povestesc io ce dureri am avut cind am devenit bunic! Nora-mea a nascut intr-o juma de ora, in picioare, asistata si de fi-miu. Nemtii zic ca asta-i cea mai buna metoda ca cica Mister Newton il ajuta pa copil sa iasa. Tare am mai tremurat… si dupa aia au plecat acasa, n-au stat in spital… acasa a venit Hebamme (moasa) .. voi posta curind despre curiozitatile nasterii in Germania si de spalatu copilului in galeata.

    Nu exista minune mai mare pe lume decit nasterea unui copil.

  65. November 17, 2009 00:45:11

    apoi da… activism mai inseamna si cate o piatra intr-unul dintre geamurile celor n case, sau un ou clocit la iesirea din Parlament, sau o bataie cu pietre in piata victoriei… ca deh, animale suntem pana la urma si instinctul de conservare este mai motivant ca orice spaga; politicienii nostri nu se vor schimba pana nu se vor simti amenintati cumva…

  66. cruela de vila permalink
    November 17, 2009 00:52:02

    i lav iu aurika! ;-)

  67. ostap bender permalink
    November 17, 2009 00:55:30

    io, cand am fost sa nasc, a venit doctorul cu forcepsul si fugea strigand dupa mine : stai sa nasti, stai sa nasti!
    am fugit, n-am stat, si de atunci n-am mai nascut.
    noa scuze, da mie imi plac chestiile optimiste.

  68. November 17, 2009 00:55:34

    Cruelo… m-am cam saturat de corporatistele petitii online…

    “hai fata sa facem o petitie online ca nu merg semafoarele in parcare la mall”

  69. cruela de vila permalink
    November 17, 2009 02:16:17

    si fin’ca tot dorm la ora asta, mai luatzi una:
    http://sebastian-corn.tapirul.net/409/pacientului-roman-un-consimtamant-informat-o-sa-alegem-din-nou-tacerea/

  70. Nemo permalink
    November 17, 2009 02:41:31

    mai bine dormi, Cruela…ca nu prea ai ce-i face.

  71. November 17, 2009 03:05:22

    @Cruela & all

    Să mă ierți Cruelo, dar situația asta disperată nu se poate repara așa cu un mișto și nici cu toate inițiativele izolate – știm cu toții că astfel de barbarii se repară greu, e nevoie de voință – da, voință politică în primul rînd, campanii costisitoare de (re)educare și multe altele. Ne grăbim să popularizăm campanii de binefacere, e în regulă, dar e greu de crezut că acestea vor depăși stadiul unei frecții la un picior de lemn amputat pentru a-l pune în sobă. În țara asta America s-a ajuns unde s-a ajuns căci niște Părinți Fondatori au avut șansa s-o ia de la zero! Mulți se plîng acum pe bună dreptate, dar soluții vor exista, pentru că backgroundul e totuși vital, aproape sănătos! M-am chinuit o vreme să găsesc ceva în folklorul localnic ceva mioritic sau meștero-manolistic – nimic! Să știi că mai e mult pînă departe, vor mai fi prunci arși pe altarul inconștienței, nu Opresculap & prefectura va rezolva ceva, nici Băsescu, nici Trimogulu de Doi Bani. Avem acuși alegeri, scîrba-i mare, în loc de planuri concrete auzim mîrșăvii, acuze, pieleapulii de tip Chireac, Vîntu-rături, căcaturi. Probabil că oamenii care mai cred încă în ceva ar trebui să se regrupeze și să facă ceva valabil. S-a mai întîmplat în istorie.

    Altminteri vă doresc mult noroc, Cruela @ all

  72. Nemo permalink
    November 17, 2009 03:16:34

    in fine, comentarii pertinente.

    in rest, e prea mult de spus. ar trebui inceput cu “alea de baza”, asa cum spune si dr Chirculescu(am comentat la scrisoarea aceea cand a fost publicata), e vorba de “protocoale”, “algoritmi”, etc.
    atunci, stii exact cine a gresit, unde, de ce. cei vinovati sa plateasca pana la sfarsitul vietii.
    ar mai fi de comentat ca “varfurile” nu se mai indreapta spre medicina, cum era odata; fara ipocrizie, asta se intampla (si)din motive financiare. un altul, iar aici sunt poate subiectiv, este vorba de “atitudinea fata de medici”.

    apar rebuturi, merge sistemul de “famiglii”. greu de spart sistemul, practic imposibil. prin orasele mici sunt medici incompetenti, care “trimit la pachet” in orasele mari, unde mai sunt doctori OK, insa spitalele alea sunt supraglomerate, etc, etc.

    prea multi de “etc”. iar cand sistemul “da rateuri”, apar stiri din astea.
    de ce nu se duc reporterii sa faca reportaje “inainte”? nu da rating asa tare ca un nou nascut prajit?
    no, am sa zic si eu ca antevorbitorii: sistemul e putred. sistemul e alcatuit din oameni. in Romania nimeni nu mai raspunde pt nimeni, pt ca libertatea+”dictatura” :roll: – sunt cam prost intelease.

  73. November 17, 2009 04:15:26

    un fel de erată

    Doream să sugerez lepădarea de Meteru’ Manole dar și de Meșteru’ Manele, simultan dintr-o dată, brusc, frust!

  74. November 17, 2009 06:02:58

    erată, da! lipsește un șșșș undeva, luați mai mulți să nu se pchiardă pe drum :grin:

  75. November 17, 2009 06:38:02

    unu in minus, tot acolo-i.

  76. cruela de vila permalink
    November 17, 2009 07:49:46

    @pataphyleanu : pai ce, io ziceam altceva? am io curaj sa te contrazic pa tine? n-auzi ca cea mai fierbinte ruga a mea e sa-mi dea Dumnezeu sanatate?

  77. November 17, 2009 09:40:58

    Hmmm… și eu care dorm în etuvă… noroc că n-am asistentă.

  78. Lixuca permalink
    November 17, 2009 09:51:45

    Sa va spun ca era sa raman fara copil pentru ca spitalul a cumparat fire chirurgicale de cea mai proasta calitate care s-au desfacut ?Rezultatul: hemoragie ombilicala.L-au pus la incubator unde “nu aveam voie “sa stau prea mult.Doar sa-l vad si sa plec.La intalnirea cu doamna neonatolog,un coconet,mi s-a explicat ca bebelusul nu are prea multe sanse,ca ei au facut tot ce au putut,si ca puteam sa fiu mai ATENTA.Am facut un scandal monstru.Eu trebuia sa fi fost mai atenta la ce?Norocul copilului meu a fost ca nu am adormit si am descoperit balta de sange foarte repede.Pentru ca in decursul a 7 ore,picior de asistenta nu a calcat in salon sa vada daca totul e in regula.
    Cand s-a intervenit de sus s-a schimbat situatia.
    Am mai vazut acolo femeie care depasise termenul de nastere cu 2 saptamani,umflata terminata,pe care o plimbau dintr-un salon in altul fara sa se uite cineva cu interes la ea.Era simpla ,de la tara si foarte cuminte.Am vazut tiganca pe care asistentele o pusesera sa semneze hartia de externare intreband-o cu un zambet rautacios:”da’ tu stii sa scrii?”….
    Va spun sincer ca nicaieri nu m-am simtit mai umilita ca la maternitate!

  79. cruela de vila permalink
    November 17, 2009 10:44:38

    @lixu : pa vremea mea…..toate care eram in salon , era strigate ( asta e termenul) cu apelaticul ” doamna” chit ca la vremea aia eram tovarase, shi nici macar nu erau toate maritate; dar numai doamnele nasteau! :mrgreen:
    venea femeia de servici sa faca curat si te bestetea pa un ton ridicat , neuitand sa se adreseze cu ” doamna”: ” da ce ai pus doamna chestia aia acolo?”" ia-ti doamna asta de-aici!”,” nu calca doamna pa unde am spalat!” etc.Daca tziu minte shi acu , itzi dai seama cat de marcata am fost ! sa -tzi zica cineva “doamna” in timp ce shterge cu tine pa jos, sau chiar te injura! :mrgreen:

  80. Sandman permalink
    November 17, 2009 11:09:51

    Eu n-am nascut inca, dar am stat pe-aproape (pe vremea aia nu era voie sa filmezi de la 10 cm distanta evenimentuul), indemnul pe care l-am auzit venind dinspre sala de nasteri, adresat de catre moasa unei viitoare mamici ar putea fi de folos :
    -”Impiiiinge faaaaaah, atunci cand l-ai facut nu strigai asa, ti-a placut, acum de ce tipi ???

  81. November 17, 2009 11:11:30

    Stie cineva care e scorul pentru o nastere in clinica privata?
    Ca alta solutie e riscanta rau. Pericol de moarte !!! La propriu…

  82. November 17, 2009 11:19:24

    Da si ei pot muri in chinuri daca ne straduim putin. De noi tine . Pe larg aici – http://www.sistersmagazine.ro/blog/un_linsaj_cu_mesaj

  83. cruela de vila permalink
    November 17, 2009 11:34:24

    @marius statescu : eu am auzit ceva intre 1000-2000 euro; dar , ca sa nu ai dubii , cauta tu cu mana ta , ca mai toate au site-uri :medicover, medsana, sanador, medlife, etc

  84. cruela de vila permalink
    November 17, 2009 11:34:54

    @blog you awaY ; i don’t know and i don’t care!deoarece nu citesc ziarele!

  85. November 17, 2009 11:53:54

    @ Marius Statescu: 2000. atata da o prietena de-a mea care va naste in decembrie

  86. cruela de vila permalink
    November 17, 2009 12:15:00

    @marius statescu :exista insa, la ora actuala pe piata si asigurari private de sanatate, care daca sunt facute din timp ( cu cel putin 12 luni inainte de nastere, daca nu ma insel) te scutesc de plata cheltuielilor cu nasterea; o sa ma interesez!

  87. November 17, 2009 15:46:06

    se poate mai ieftin, dar nu in bucuresti

  88. Ion N. Iliescu permalink
    November 17, 2009 17:02:19

    Un accident nefericit care a produs suferinte greu cuantificabile devine stire pe un blog de bascalie. Pe ce lume traim? Indignarea desigur veridica a altminteri bascalioasei Simona Tache nu justifica includerea subiectului pe acest blog la misto decat in masura in care cinismul involuntar al Simonei ii intrece aviditatea pentru audienta ieftina. Mult succes mai draga.

  89. November 17, 2009 17:04:24

    @Ion N. Iliescu: pe acest blog se discuta si serios: http://www.simonatache.ro/2009/11/17/sa-scoatem-batele-indemn-explicit-la-violenta-simbolica/

  90. ElM permalink
    November 18, 2009 00:46:36

    Doua experiente:
    1) Nastere prin cezariana in spital bucurestean de stat “foaaarte buuun”: moasa s-a apucat de manevre (rupt apa), desi medicul nu venise si nici copilul nu se grabea; dintr-una-n alta am ajuns la cezariana, privind inapoi nici nu mai sunt sigura ca era necesara. Dupa ce ajungi in salon, cica ai sonerie linga pat sa chemi asistenta, dar n-ajungi la ea decit daca te dai jos, cu eforturi majore. Nota bene: copilul e in salon cu tine si nu il poti lua din “tava” lui decit daca te dai jos din pat. Termopanele de sute de euro lasa sa treaca un mare vij pe linga tine si copil, daca ai norocul sa fii repartizata intr-un pat linga geam.

    Nou-nascutilor nu li se da completare de lapte praf pentru ca asa intelege spitalul sa promoveze politica alaptatului natural; asa ca tu si celelalte mame din salon suportati cu stoicism racnetele puilor de om care “au resurse proprii timp de doua-trei zile, pina vine laptele matern”… ce daca nu se satura cu colostru!

    A, ca tot vorbim de alaptat – cum nici cu gindul nu gindesti, cite o asistenta de la “neonato” vine sa te caute de colostru/lapte: te apuca de sfirc si stringgggge cu putere. Ia incercati si voi sa vedem daca va place!

    Bonus: In salon era si o doamna cuminte, de la tara, care venise sa nasca un copil mort. Ma intreb si acum ce o fi fost in sufletul ei cind ne vedea pe noi, proaspete mame, alaptind sau schimbind pampersi si asa mai departe…

    2) Nastere naturala in spital particular, nota 10 la puterea 10, si nici macar n-a fost scump (4700 ron, cu asigurare). Pentru experienta asta merita sa faci chiar si un credit cu tz& dobinda, asa ca in Romania.

    @ Marinake (“Am citit si eu interviul – si am o intrebare – cum se misca un nou-nascut?”)
    Se misca si nou-nascutii de n-au treaba (unii dintre ei), chiar si de pe o parte pe spate si apoi pe cealalta parte, deci e veridica explicatia din povestea sinistra cu incubatorul…

  91. November 20, 2009 10:52:20

    Multumesc de raspunsuri ! :smile:

Trackbacks & Pingbacks

  1. Ce presedinte vor ziarele? - BlogMeAway

Leave a Reply

Note: You may use basic HTML in your comments. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: