Cel mai nesimţit om din lume
Ceea ce vedeţi în imagine e o maşină a firmei Smart Land, cu numărul B 55 AJA şi cu un şofer care ar avea oricând şanse să câştige titlul de “cel mai nesimţit om din lume”. De ce? Pentru că n-a avut absolut nici o problemă să blocheze total o străduţă de pe lângă blocul meu, în ciuda faptului că bănuiesc că nu i-a lăsat-o moştenire mă-sa. A avut omul o treabă în zonă, probabil, şi nu s-a mai deranjat să-şi caute loc de parcare. A oprit măgăoaia în mijlocul străzii, s-a dat jos şi s-a cărat. De fraierii care, ulterior, s-au trezit în fundul unui camion abandonat şi au fost nevoiţi să dea cu spatele prin nămeţi, ca să iasă de acolo, l-a durut la bască. Îmi pare rău că n-am sunat la poliţie sau la ăia care ridică maşini. Chiar îmi pare rău de tot, acum. Mi-ar fi plăcut să se întoarcă ţăranul la locul faptei şi să nu-şi mai găsească maşinoiul. O să dau însă un mail la firma la care lucrează să întreb dacă nu cumva “Smart Land” înseamnă “Patria nesimţiţilor”.
UPDATE 1: Iată şi răspunsul semiimpertinent al unuia dintre şefii domnului de la Smart Land. Nu conţine, bineînţeles, scuze sau păreri de rău.
N-am ştiut că, dacă urci nişte mobilă într-un bloc, se justifică să blochezi strada. Câţiva metri mai încolo, în dreapta, exista un loc unde ar fi putut lăsa maşina fără să încurce pe nimeni. Ca să-l descopere însă, era nevoie, desigur, de puţin bun simţ.
UPDATE 2 (că mă enervez din ce în ce mai tare, pe măsură ce trece timpul!): Păi, eu zic aşa legat de “reclama gratuită”: Să dea domnul Vicol ordin tuturor şoferilor de la Smart Land să blocheze, începând de mâine, în neştire, toate străzile. Să vezi ce bucuroasă o să fie lumea şi ce o să se înghesuie să cumpere mobilă de la ei. Iar, dacă se nimereşte un blocaj d-ăsta, pe o stradă şi într-un moment în care e nevoie urgent de o salvare sau de pompieri şi mai şi crapă cineva, fiindcă un gherţoi a blocat strada, va avea Smart Land reclamă de n-o să mai facă faţă vânzărilor. Succes!







