Skip to content

Omoruri hazlii, omoruri hazlii

2010 February 11 at 8:36 am

by Simona Tache

O propunere de format TV, pe care am scris-o acum mai mulţi ani pentru Cotidianul. Nu mai ştiu dac-am apucat s-o public atunci, dar cred că mai degrabă nu, aşa că v-o ofer acum spre lectură, în ideea că ar fi bine să vă obişnuiţi din timp cu ceva ce va deveni, la un moment dat, o realitate banală pe micile noastre ecrane.

“Omoruri hazlii, omoruri hazlii” e o emisiune cu mult sînge pe pereţi, care încearcă să demonstreze că sîngele nu mai e suficient. Nu putem, oameni buni, să facem la infinit, audienţă cu crime în serie, fie ele şi precedate de viol şi perversiuni. A sosit momentul pentru puţină creativitate. Concurenţii de la “Omoruri hazlii, omoruri hazlii” nu sînt, aşadar, nişte simpli psihopaţi, ca cei de care deja ne sunt pline ecranele, ci nişte psihopaţi plini de umor şi de inventivitate. Ei se înscriu la concurs din convingerea că vor reuşi să-i smulgă telespectatorului cele mai multe hohote de rîs, devenind astfel celebri. Aşa se va şi desemna, de altfel, cîştigătorul concursului, prin votul telespectatorilor. Se difuzează filmuleţele crimelor, după care li se cere telespectatorilor s-o voteze pe cea mai amuzantă. Ca să-nţelegeţi şi ce-nseamnă un omor hazliu, iată un scenariu cu potenţial: un doctor îi bagă în fund unui grăsan un supozitor cu explozibil, după care, prefăcîndu-se că-şi aprinde o ţigară, trece bricheta pe lîngă fundul victimei. Grăsanul explodează şi toată lumea moare de rîs. Alt scenariu: Un preşcolar amenajează o instalaţie compusă dintr-o coajă de banană şi un topor, apoi îşi strigă alertat bunica. Din cauza vitezei, aceasta alunecă pe coaja de banană, cade cu capul în topor şi dă colţul, spre deliciul privitorilor. Altul, de data asta, de omor multiplu: criminalul fură lista cu întreţinerea din avizierul unui bloc de pensionari, adaugă cîte patru zerouri în dreptul fiecărei sume şi o pune la loc. Oamenii vin, citesc şi pleacă în lumea celor drepţi (care de infarct, care de atac cerebral, care de criză de astm). Aţi înţeles ideea, da? Ce-ar mai trebui spus e că, după difuzarea primelor 20 de ediţii ale emisiunii, treaba se va complica, într-un mod absolut surprinzător, chiar şi pentru cîştigătorii acestora. Ei vor fi constrînşi să se omoare hazliu între ei şi ameninţaţi că, dacă n-o fac, vor fi oricum ucişi, dar în cel mai plictisitor mod. Singurul care rămîne viu cîştigă dreptul de a-l elimina hazliu pe însuşi patronul televiziunii care a difuzat formatul.

Related posts:

21 Responses Post a comment
  1. viatanomada permalink
    February 11, 2010 08:55:10

    ieri citind stirile am dat si peste una asemanatoare cu povestea ta:nikita ar fi taiat cu cutitul pe o producatoare de la KD ,deci nu mai e mult pana la a se organiza in direct asa emisiuni,amatori sunt destui si de-o parte si de alta. Dar cred ca ar putea modifica organizarea alegerilor ,bineinteles in prime-time,asa am mai scapa de diversi politicieni si aia nepregatiti nici nu mai indraznesc sa candideze.

  2. madison , jimmy permalink
    February 11, 2010 09:12:50

    &07&30&41&41&oo& :lol:

  3. February 11, 2010 09:55:08

    deci ie naspa; daca se ia si la bloggeri ? :)

  4. February 11, 2010 10:15:42

    vezi la ce chestii interesante ajungi sa te gandesti cand te lasi de fumat?

  5. Sandman permalink
    February 11, 2010 10:36:21

    Simona, violenta e pe locul doi in topul preferintelor inteligentului popor roman, cel mai bine se vinde sexul,se stie.
    Sa-ti vad audienta cu omorurile tale hazlii, in timp ce concurenta difuzeaza un concurs de viol in grup , proba de viteza :twisted:
    Un copil care ii crapa capul cu toporul unchiului, dupa 2 sticle de tuica, nu sufera comparatii cu batranul de 70 de ani care isi morfoleste cu drag nepotica de 12 ani , reusind sa fie strabunic si tatic in acelasi timp.

  6. February 11, 2010 10:46:24

    daaa, o realitate deloc frumoasă. La cât de bolnave sunt mințile oamenilor mi se pare posibil scenariul tău. Da chestia asta se găsește pe youtube, o grămadă de bătăi care se termină în omoruri sunt filmate și puse pe net

  7. olivia newton-volt permalink
    February 11, 2010 10:49:30

    Imi pare rau, da’ ti-a luat-o Bittman inainte (si nu ma refer la feedback…) :mrgreen:

  8. February 11, 2010 11:26:53

    Poate eu sunt mai conservator, dar sincer mie nu mi se pare ca o astfel de tematica ar avea o latura hazlie.

  9. February 11, 2010 11:34:17

    si toata lumea moare fericita!!!

    uiiiii, uiiiii !!! Omoruri hazlii, Omoruri hazlii !!!

    tre sa tugui buzle cand zici “omoruri hazlii”?

  10. February 11, 2010 11:47:50

    @VanGhelie te-ai inscrie la o asa reality-show nu? :lol:

  11. Sandman permalink
    February 11, 2010 12:03:40

    Simona,ca sa citez un clasic in viata,te combini?

    Tu vii cu criminalii tai veseli, eu aduc violatorii, facem un reality show, unde criminalii ii violeaza pe iubaretii mei , acestia din urma revansandu-se prin transmiterea unei boli rusinoase calailor.
    La sfarsit se formeaza cupluri pentru un “dansez pentru tine, draga procurorule”.
    Aaa, sa nu uit, punem in vanzare si bilete de bingo ,imprimate pe verso cu imagini din editiile precedente ale emisiunii.

  12. chat noir permalink
    February 11, 2010 12:19:51

    sandman, vezi ca o sa va castige mutu toate liniile

  13. February 11, 2010 12:33:40

    daca te uiti prin programele tv, observi un fir calauzitor: scandalurile de familie. nurori si soacre, logodnice si inele cu diamant, columbeni, etc. nu mai e decat un pas pana la a se lua cu totii la omor, asa ca simona nu e departe de adevar.

  14. Delia permalink
    February 11, 2010 13:44:17

    eu as propune alt format, gen “cireasa de pe coliva”, cu cite patru-cinci participanti din lumea “saubizului”. la fiecare emisiune, ceilalti concurenti tre sa-l omoare pe unul din ei prin tragere la sorti pina ramine doar ultimul participant, care va fi batut crunt cu ranga de cameraman dar se va califica pentru runda urmatoare. marele cistigator va fi linsat live de publicul adunat in studio, dupa care prezentatorul isi va ciurui asistenta si asistentza cu mitraliere. tre sa recunoasteti ca da mai bine sa vezi o blonda tunata cum isi da ultima suflare printre buzitele siliconate si sa-i vezi titisoarele tunate tresaltind cind horcaie dupa aer decit o baba cu chiloti tetra violata si omorita cu toporul pentru banii de pensie de nepotu beat . va avea un succes fulminant. si pe la editia a 10-a scapam macar de jumate din asa-zisele vedete autohtone talentoase. diaconescule, cu cit iti vind licenta?

  15. Nea permalink
    February 11, 2010 14:02:27

    Păi şi noi din avatar, cu ce ne alegem? Măcar tocaţi leşurile vedetelor şi trimiteţi-le la adăposturile pentru câini.

  16. Nea permalink
    February 11, 2010 14:04:33

    Sediul PSD din Clui a fost spart az noapte de un individ mascat cu ochelari de kiwi. Mpoliţia încearcă identificarea şi a promis recompensă.

  17. February 11, 2010 14:07:20

    @ cosânzeana – da, da pana una alta au altii prioritate

  18. VRadu permalink
    February 11, 2010 14:57:45

    @Simona: adevarul este ca un om normal cat de cat la cap nu mai poate deschide TV-ul fara sa auda urlete, ha-ha-ieli, aplauze cu zbierete si stiri macabre care mai de care… si in plus ofensiva continua a ticalosilor (citeste “politicienilor”) care se sfasie mai rau ca in adaposturile de caini… spre deliciul galeriei (“noi, telespectatorii”)!… si peste toate se aseaza “ciresele de pe torturi”, golase din toate punctele de vedere!
    Se pare ca criza asta musca nu gluma, de nu mai ramane nimic din bunul simt proverbial al romanului.

  19. Schomo permalink
    February 11, 2010 15:23:45

    Omoruri hazlii? Simona , tu ii dai idei lui Dan Negru pentru curs.

  20. corina permalink
    February 11, 2010 15:41:54

    @delia
    cum se zice
    “lansare de carte” in engleza?
    book premiere?:)

  21. Delia permalink
    February 12, 2010 12:47:21

    corina, scuze de intirziere: se zice book release. ca la filme

Leave a Reply

Note: You may use basic HTML in your comments. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: