Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Să conjugăm împreună verbul “a se oua”


Concurs “România în 2020”

În Academia Caţavencu de miercuri, veţi găsi o secţiune specială dedicată anului 2020. Veţi afla de acolo ce vor face în 2020 Elena Băsescu, tatăl Elenei Băsescu, Iliescu, Vanghelie, Geoană, Botezatu, Răduleasca, fotbalul românesc, armata, poliţia, bloggerii, Vadim, piaţa imobiliară, multinaţionalele, autostrăzile, Patapievici, Guţă, Tatulici, patriarhul Daniel, Voiculescu şi mulţi, mulţi alţii. Textele vor fi însoţite de fotografii ale personajelor multiubite care ne colorează viaţa în 2010 şi de care n-avem prea mari şanse să scăpăm, aşa că ne-o vor colora şi-n 2020. Îi veţi vedea mai bătrâni cu 10 ani sau… mă rog, cu cât a avut chef graficianul Bogdan Petry să-i îmbătrânească. Nişte exemple aveţi aici, dar veţi avea mult mai multe surprize în revistă. Preferata mea a fost, este şi va rămâne o poză cu Cătălin Botezatu, la care am râs un sfert de oră spre douăzeci de minute, dar la care mi-e teamă că el s-ar putea să plângă.

Bun. Acuma, să vă dezvălui ce i se va întâmpla lui Vanghelie în 2020, printre altele:

V-am dezvăluit această întâmplare, fiindcă, de când am aflat-o, am o problemă cu verbul “a oua”. Îl tot conjug şi îmi dă cu virgulă. Cunosc argumentele gramaticale, desigur, dar asta tot nu mă face să stau liniştită.

Să-l conjugăm împreună, zic. Poate vouă vă iese mai bine şi reuşim să-l consacrăm până în 2020, să aibă şi Vanghelie cu ce-i sfida p-ăia care susţin că nu ştie limba română. Cum propuneţi să fie corect? Eu “mă ou” sau “eu mă ouez”? Dar mai departe?

125 comentarii

  1. Hm… Am încercat și noi aci la cantină să conjugăm verbul ăsta… dar mereu ne iese în cofraje de câte șase. Acu renumărăm ouăle.

  2. Eu fac oua, tu faci oua, Marean face oua… etc.

  3. Eu ma WOW, ce tare!…. cu sensul de a fierbe un ou tare…

  4. E impersonal
    Se conjuga

    Ea se oua (ca el e mai greu)
    si
    Ploua ploua, babele se oua

    Daca vorbeste gaina intr-o poveste poa’ sa zica
    Eu fac oua
    Tu faci oua
    Ea face oua
    Noi ….Samd

    Banc
    Sotia: Bula hai sa-ti fierb un ou !
    Bula: da’ de ce nu-ti fierbi tu sanii ?

  5. pai simplu e mai romaneste, fara ez la sfarsit, respectiv votez pt eu ma ou, tu te oi, noi ne ouam..

    am mai zis mai demult verbul meu preferat, “a se la”, il stiti? (bunica-mea il folosea exclusiv pt a te spala pe cap) e beton si merge de exemplu la oua: eu ma lau, tu te lai, el se la / noi ne lam, voi va lati, ei se la”

  6. @Marinake: stim, domne, da’ tocmai asta e ideea: sa-l fortam sa se conjuge si sa-l consacram, dupa aia.
    @ciu: nici nu stiam ca exista verbul “a se la” 🙄

  7. eu mă cac ca capra, tu te caci ca capra, el se cacă ca capra…

  8. Eu ma ovulez
    Tu te ovulezi
    Merge ?

    Participiu de la a se la – laut (si e radacina la – lavabou)

  9. A lu’ Nedo are doua functii – conjugare si exercitiu de dictie

  10. reproducerea neautorizată este interzisă

  11. nedo: la carti, mai devreme, nu te-nghesuisi, da’ la cacat ca capra esti primul 🙂

  12. Corect este eu mă ouez, ouezi, ouează ca în pişez etc.

  13. acum rup pagini din cărţi şi le mototolesc să fie mai soft

  14. Aveam o colega in liceu, Laiu o chema. Asa am invatat si eu cum se conjuga verbul “a se la”.

  15. marinake: la ce te gandesti cand zici “tata canta la lauta”? 😉

    PS: catalin, si io aveam o colega laiu in liceu! 😯

  16. pai sa ne gandim cum ar suna mai bine, de exemplu (nu stiu sa despart, orisicum):
    “Oua-m-as in ma-sa sa ma ou” sau “oueza-te-ai in ma-sa sa te ouezi”

  17. Ciu: Avi un dar să vezi complicaţii acolo unde nu sunt: Ouezu-m-aş să mă ouez.

  18. Bine ca nu erau fetele Laiu in tari de limba engleza ca numa’ bancu cu lay you ar fi auzit.

    am conjugat cu auxiliarul “a face” acu conjug cu auxiliarul “a fi”

    eu sunt ovipar(a)
    tu esti ovipar(a) suna ca: “Tu esti o vipera”
    el/ea e ovipar(a)
    noi suntem ovipari(e)

    PS Vipera naste pui vii
    Deci “Tu esti o vipera ovipara” e o metafora = closca dracului

  19. Si apropo de laut:
    Era o zicatoare pentru cei certati cu sapunul si apa.

    Cand puse oala sa se lea,
    A crescut iarba sub ea!

    Era pe vremuri cand incalzeau apa punand-o pe foc.

  20. nea, tre sa recunosti ca ouez nu bun, nici la franceza nu erau cuvinte asa grele… imi place mult insa cum ai rezolvat cu “u”-ul de legatura – neaosh!

  21. olivia newton-volt

    eu ma ou
    tu te oi (asta imi place ca trecem in alta bransa din regnul animal)
    ea se oua
    el (isi) numara oualele
    noi ne ouam
    voi va ouati
    ele se oua
    ei nu se oua, dar se uita la ele

  22. eu omletesc
    tu omletesti
    el omleteste…..

    eu scrobesc
    tu scrobesti
    el scrobeste
    (scrobul e o mancare divina – bateti oua cu smantana si prajiti in unt mestecand vartos)

    fac ochiuri:
    eu tricotez
    tu tricotezi

    @Ciu – Lauta e cobza ?

  23. marinake: da, un fel de cobza, da mai…spalata!

    si pt ca sunt racita, sa mai conjugam ceva: eu ma cobzesc / noi ne cobziram

  24. Ciu, n-o suna prea bine dar e clar corect. Ca în mă hazardez, mă pişez, demachiez, etc.
    Marinake, vezi că Simona e certată cu apa, a sărit ca arsă ieri când am trimis-o la duş. Cică nu le-a instalat mogulu spauri la servici

  25. o s-o intreb pe o prietena unguroaica cum ar conjuga ea a oua – tre sa fie delicios!
    mi-am adus aminte ca ea zicea cand ii curgea nasul ca “ma racesc”… 🙂

  26. nea, pe tine nu te-a invatat nimeni, taica, sa te pisi cum se cuvine?? pai ce tot pisezi cu pishez, zici ca esti moldovean de sta pi shezut

  27. Voiam să zic micţionez, da nu ştiam dacă înţelegi

  28. nea, e drept ca io am avut bunici la tara si stiu si sa ma pis etc. da a avut grija sa ma invete al meu, cu bunicii la oras, saracu, tot ce trebuie… ca, de ex, el nu obisnuieste sa eructeze ca o bovina si nici sa mictioneze pe colac, asta ca sa ma rezum la lucruri fine…

  29. nea, tie cand ti-e greata ai, cumva, “o problema la colecist”? :mrgreen:

  30. Nici eu nu eructez ca o bovină, ci articulat. De exemplu, pot zice din eructaţie I love you sau A venit autobuzul 43 şi cam orice pot zice şi normal.

  31. Nu, ci “îmi vine greu de la stomac” dar de fapt nu mi-e greaţă de nimic (sunt născut şi crescut în România).

  32. simona, ii dai voie lu nea cu audio, pliiiiz! 🙂

  33. ma racesc era intr-un banc cu moldovenul si ardeleanul

    Intr-un personal in Moldova noaptea. La fiecare statie aredeleanul intraba:
    Ce statie e aici ?
    Moldoveanul raspundea Marasesti.

    Dupa 10 statii ardeleanul iar deschide geamul, iar Marasesti
    – Apai intre toate statiile Marasesti, care-i aia unde-i locul bataliei
    – Inchidi bre jeamul ca ma rashesti.

  34. nea, te rog frumos sa ne eructezi pe versuri! nu eminescu da’ poate un paunescu ar merge… ?

  35. Păunescu ar merge mai ales prin flatulenţă, dar nu pot articula.

  36. cine s-a ouat mai intai: columb-eanu sau monica?

  37. Iar pentru Eminescu n-am organ.

  38. nea, mi-ai epuizat tot vocabularul civilizat 🙂 mi-au ramas numai d’alea gen nedo si nu pot sa defec (sau defechez?? :mrgreen: ) aici pa site farasa cer voie…

  39. da, era o polemica in ce organ stau sufletu si spiritu – da cred ca sunt in aura

  40. Pai stai asa, cum de ati hotarat deja ca e reflexiv?
    Gramatica limbii romane e foarte exacta, asa ca putem gasi usor forma corecta.
    Marean n-are nici el dreptate pentru ca il conjuga ca pe “a cotiza”
    eu ouez,
    tu ouezi,
    el/ea oueaza
    noi ouam
    voi ouati
    ei/ele oueaza
    Dar de fapt verbul asta e din grupa lui “a continua” (cu vocala inainte de ultimul “a”). Deci corect este:
    eu oui (sau eu ouu dar prima forma este mai nou singura corecta)
    tu oui
    el/ea oua
    noi ouam
    voi ouati
    ei/ele oua

  41. eu ma eghez, tu te eghezi, el/ ea se egheaza, etc.
    iara gero ma cauta sa se cace pa mine.
    ciu dat

  42. chat, nu ma mai joc, ii tii partea lu nea pe fatza! pai cum spui tu ar fi mai bine eu ma eg, tu te egi, ce va tot fandositzi atata

  43. ups… el se… eaga?

  44. eu – wow!
    tu – bou
    el,ea – oi

  45. ce-i cu coprofilia asta, azi, aici, frate? 🙄

  46. nobila casta, mdeh

  47. Simona, tu si cu statuile tale, mie de acolo mi se trage. 🙂

  48. dar am sa modific, am sa zic ca gero cauta sa se cacheze pe mine. 🙂

  49. si am sa ma fac ca ploua, de-aci inainte.
    eu ma plouez, tu te plouezi, el/ ea se ploueaza.
    sau, sa ii tin partea si lui ciu, eu ma ploi, tu te ploi, el/ ea se ploiaza.

  50. multumesc chat, te pupez!

  51. Să vină un filolog să ne lumineze. E un verb în română cu declinare paradoxală, la perfectul compus are sufixul -ut în loc de -at. Care e baza acesteia?

  52. Da, cu infinitivul a băute

  53. Tovarasaaaaaa, repetentii aia din fundu’
    clasei spun prostii si arunca cu cocoloase de hartie .
    Da’ ora de sport cand este, ca de 2 zile facem dictare,citire,dezvoltarea vorbirii 🙁 .
    Eu vreau sa ma fac Ronaldo sau Messi,nu sa ouez,ovulez,eghez,oeufez,decat faberje as dori,ca am vazut la un film ca are valoare.

  54. am crezut
    a crede
    si te-am mutut

  55. sandman paraciosu, roade osuuu!
    si lasa, iesi tu in pauza, sa vezi coronite de premiant ce primesti…

  56. sand, a te face Messi = a te mesi: eu ma mesez, tu te mesezi? sa: eu ma mes, tu te meshi?

  57. respectiv: el se mese sau el se meshe?

    vezi, deci, ca iti trebuie si la forbal orele de dezvoltarea vorbirii

  58. Tovarasaaaa, 😥 ,Pisicaneagra zice ca el si cu mama mau facut pe mine si mia pus si ciunga in par 😥 😥

  59. Si va rog sa ne invatati si singularul de la “gioale”, ca mia zis unu pe teren “numai da la gioale”, da’ eu iam entorsat doar un picior,nu doua.Se zice giol sau gioala ?

  60. sandman, la voi se zice ghiol. ‘ti-ar mazarea sa-ti fie! 🙂

  61. Tovarasa, in afara de caligrafia scrisului,unde invatam sa nu scriem ca doctorii pe reteta,exista si caligrafia vorbirii?Adica sa invatam sa vorbim frumos,sa nu fim ca elevul Vanghelie din a 6ea B si sa stim sa vorbim pe mess frumos cu fetele sa nu ne dea ignor

  62. Forbal, forbal, forbal, forbal, forbal, forbal

  63. Peste 10ece ani, viata va fi buna: gagici, mancare, bere, samanta. Sper ca o sa fim multumiti. Parerea mea.

  64. vorbiţi despre lucruri pe care nu le cunoaşteţi.
    conjugarea corectă e asta.
    eu mă coiesc
    tu te coieşti
    el/ea se coieşte
    noi ne coim
    voi vă coiţi
    ei/ele se coiesc
    mi-a zis mie un membru al Academiei că aşa conjugă Băsescu şi de aceea au vrut să îl onoreze.

  65. Eu cred ca depinde de Mencinicopschi(am scris corect??).
    Depinde esential de cifra inscrisa pe ou.Altfel se conjuga un ou stampilat cu 0 sau cu 1,rostogolit in verdeata si facut din dragoste de ou si altfel unul marcat 3 dupa care RO si indicativul fermei.Acesti “decretei” nascuti din gaina stressata si cocos electronic in cazul in care nu vor sfarsi pranz intelectual se vor conjuga aproape la fel ca ouale numerotate 1 numai ca vor avea inca doi de i.
    Academia Romana respinge oricum formularea lui Nastase(altul decat Ilie) “Sa-mi numarati ouale!) pe motivul simbolistic ca doua oua alaturate semnifica infinitul ceea ce evident nu se numara ci se ia de buna la fel ca punctul dreapta si planul.

  66. doamne!! de cate ori am intrat pe blogul tau, simona, nu cred ca am citit vreodata un comentariu serios la posturile tale (foarte serioase, de altfel. cateodata). ce se intampla?

  67. @corina: posturile mele f serioase cre’ ca au fost, in total, vreo 3. restul incurajeaza neseriozitatea, in sensul ei de de detasare, gluma, haz 🙂

  68. Conjugarea korecta:
    -eu koi*
    tu koi
    el,ea koae
    noi koim
    voi koitzi ei,ele o koiesc!
    iesplicatie:*koi este pestele ala japonez ca un crap,rosu cu alb,din iazurile ornamentale ale japonezilor! 😀

  69. simona, de cate ori am intrat pe blogul d-tale, de atatea ori am constatat ca are marginile roz, da’ n-am spus nimic. 🙂

  70. Io nu stiu sa conjug nici verbele nici substantivele. Imi declin orice competenta. Sunt sigur ca nici in zece ani nu voi sti. In schimb stiu exact ce voi face in zece ani, daca ma va tine al da sus.

  71. @Corina:
    Io fac numai comentarii seriouase, uite … vrei sa le numaram? :mrgreen:

  72. matrice: io zic sa numaram niste piulitze

  73. sa vede ca lipseshte pataphylus per scorilus! ca va invatza el cum se numara conjugarile astea !

  74. mai intai se ridica verbul la patrat si fiind vorba de “ou” e bine sa-l ridicatzi la cub, pentru ca se stie , si ouale ca si unghiul drept, fierb la 90 de grade ! :mrgreen:
    apoi se face conjugarea:
    io o
    tu o
    el/ea oooooo ( eventual cu “h” orgasmic la sfarshit, daca fata chiar e priceputa! :mrgreen: )
    noi ooooooooom ( ca in mantra OM)
    voi ( cam ) (h)otzi!
    ei/ele (hu)ooooooooooo!

  75. si te rog simona sa nu mai vii cu subiecte d-astea neserioase!
    ca ne stresezi oole!
    alea de supt gaina!
    ca se nasc bietele shi nu stiu daca ( precum capra care nu stie daca e animal sau pozitzie) sunt de clocit, de conjugat, de declinat sau de imbucat!

  76. @aurika: unde ai mai vazut tu oo prinse-n piulitze? 😎

  77. am lipsit putin si vad aici o opera da-da in toata regula! ce cantareatza cheala, uite-aici oul perfect! merita pastrata pt eternitate. parerea mea!

    ce as mai vrea sa aflu este:
    – de la neamtu: ce va face el peste 10 ani, asta referitor la subiect, evident
    – de la sandman: sa ne zica si noo ce a invatat intr-a 6-ea despre fete si ignor
    – de la mihai: ce nota avea la compunere pe tema fixa – io i-as fi dat “cu felicitari”, din dragoste de ou…

  78. si mi-am dat seama ca mai exista variante:
    eu ma oolesc
    tu te ooleshti
    el/ea se ooleshte
    noi ne oolim
    voi va oolitzi
    ei/ele se ooleshte!
    :mrgreen:
    mai ales peste zece ani!
    sa vedetzi ce-o sa ne mai oolim!
    :mrgreen:
    daca toot suntem fazani!
    :mrgreen:

  79. ooleo, cru, ce coaja tare ai… :mrgreen:

  80. cru, pardon: ai vana in galbenush

  81. sunt o(n)orata sa fiu parte din asha un cuibar

  82. eu te oorez, tu te oorezi, el se ooreaza

  83. luatzi acilea povestea oolelor:
    ( ca nici oole nu mai sunt ce-au fost! :mrgreen: )

  84. si gata, ca acuma nu mai vad decat oo pa cartea de-oo citesc cu outzu meu, e chiar servita: winetOU

  85. si mai era:
    eu ou
    tu ou
    el/ea: oua frate! ( de unde vede discriminarea! de ce la persoana a treia , chiar si singular sunt atatea ooa? 😯 )
    noi ouam
    voi ouav
    ei/ele oua ( aceleasi! :mrgreen: )

  86. neamtu zice “ist nicht das Gelbe vom Ei”, adica nu e galbenusu, ca numai galbenusu-i bun, deci nu trebe conjugat tot ouu ci numai galbenusu.
    Io ma-n galbenesc, tu te-n-galbenesti

  87. @neamtzule, neamtzule, sa vede da la o poshta ca ai votat cu basescu , d-aia ne-ngalbenim noi!
    da la conjugare, frate! :mrgreen:

  88. pai il vezi tu , mai neamtzule, pa nastase , invitandu-ne sa-i numaram galbenushurile? :mrgreen:

  89. mai degraba …puii!care este neshte oo evoluate! :mrgreen:
    ca d-aia se zice:” ce puii mei”?

  90. neamtule, pai asha le zici tu peste 10 ani, ca te-ngalbenushi? tu’i albushu ei da viatza…

  91. ia sa va avz acuma, la “the next level” cum conjugatzi:
    a puii
    :mrgreen:
    cu reflexivul a se-mpuii
    :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

  92. nu are decat vocativ: te-mpuii! va-mpuii!

  93. @ciu ; urmatoarea mare invazie, care deja a inceput , e a chinezilor!
    asa ca o sa ne cam ingalbenim!
    :mrgreen:
    dar avnd in vedere ca am imbulinat-o deja…s-ar putea sa fie de bine!
    :mrgreen:
    ca doar nu degeaba te cheama “ciu” cred ca e premonitoriu( pina la proba contrarie! :mrgreen: )

  94. 😆 ups, nu am ajuns inca cu gramatica de clasa a 6-ea…

  95. cru, care m-a ci(u)tit! da, ma, de mica am fost agera, mi se zicea micu-chinez…

  96. ma duc sa pun ou pa perna..

  97. @ciu : sper ca e faberge! 😛

  98. cru, nu e faberge, ca imi scazu valoarea oului da pa umeri, zisei vocativ in loc da imperativ, sunt omleta deja…

  99. eu omlet, el/ea omleta

  100. somnoroase pasarele
    pe la cuiburi , cate doua,
    se ascund in ramurele
    sa se oooooooooooo!
    :mrgreen:

  101. bai, cru, lasa-ma naibii sa plec, ma mai tii mult ca ma ouez pa mine de ras si da somn!

  102. stam ca doo owl-e, numa alea hahaie noaptea singure

  103. … acu mai tre sa stau pana intra motanu’n casa! asta a uitat ca nu mai are oo si umbla brambura, ca-n bancu ala cu “eu mai fut putin si plec, ca am inghetat de tot”

  104. @sa-l cuplam cu pisica mea, ca si dansa, de cand nu mai are” scule, dispozitive si verificatoare” miorlaie de zici ca vrea sa seduca tot universu’ motanesc! :mrgreen:

  105. simonaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
    gtza de ce (nu) declina ooale?
    ca are colesterockandrol? :mrgreen:

  106. a venit, te-am pupat, ii cuplam alta data…

  107. ai lasat animalu’ fara oo!
    ca nu va mai satura Dumnezeu! 🙄

  108. revin!
    :mrgreen:
    pt ca noaptea e un sfetnic bun, mi-am dat seama ca problema e pusa gresit si apsolut abuziv!
    ciu, se aude pina’n berceni?
    🙄
    deci: pt ca vorvim de vanghelie, care are o vasta cultura da almanahe si evenimentuzilei, a se oua, se conjuga fix asa:
    eu , gaina, nasc pui vii
    tu, gaina, nasti pui vii
    el/ea. gaina, naste pui vii
    noi , gainile nastem pui vii
    voi , gainile, nasteti pui vii
    ei/ele, gainurile, nashte pui vii
    :mrgreen:
    pt cine are indoieli, sa caute si pa gagal! 😉 gogol! 🙄 goagal! ❗

  109. Eu ma beresc, ca e mai aproape de adevar. Nu acum, ca e prea devreme. Mai pe seara.

  110. io creca ie mai bine sa nastem pui vii 🙂 ca oualele ie stresante

  111. simona, dupa toata dezbaterea de mai sus, inteleg ca tu ne-ai pus sa-ti numaram ouale.

  112. sunteti o omleta!

  113. stiam ca sintem un popor de oi, acum reformulezi si ma zapacesti de cap?sintem gaini?

  114. eu oi
    tu ouesti
    el/ea oueaza
    noi ouram
    voi ourati
    ei/ele ouesteaza

  115. @ciu : am avut tot timpul note mici din cauza caligrafiei plus ca al naibii compunere…ramanea intotdeauna jumatate nespusa!!!!

  116. Verbe unipersonale:
    Verbe care admit subiect, dar la care acesta este fie neanimat (a apune, a bubui, a consta, a concorda, a curge, a derapa, a germina, a izvorî), fie animat, dar nu uman (a măcăi, a mieuna, a necheza, a oua).

  117. am aterizat si eu la voi in cuibar.
    sa vedem acum daca reusesc sa conjug acest minounat verb

  118. cine imi conjuga verbul “a se la” la toate tipurile din modul indicativ?
    mii de multumiri in anticipat!

  119. 😆 Mai in gluma ,mai in serios,totusi cum se conjuga verbul a se la?( eu stiu,de aceea intreb…) 😳

  120. Eh ! copiii mosului cel mai corect este “eu ma oui, tu te oui”, pentru ca ‘ou’ este radacina cuvintului, pe de o parte, iar pe de alta nu se poate inlocui ‘u’ cu alta litera pentru ca ar pierde sensul sau intelesul, deaceea sintem obligati de formele pluralului sa mentinem radacina si atunci singura solutie este adaugarea lui ‘i’. Oricare alta terminatie… ez sau esc n-ar fi pertinente in acest caz fiindca la a treia singular ar deveni ‘oueste’ ceeace ar deveni hilar.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint