Drumurile noastre toate
2010 March 26 at 12:22 pm
Rog bărbaţii care citesc acest blog să fie foarte atenţi la ceea ce urmează, fiindcă s-ar putea să fi sosit, pentru ei, clipa cea mare. 
Dar să pornim cu începutul: Când eram eu mică, îmi doream, ca orice fetiţă, să mă fac doctoriţă. Mi-am mai dorit şi prin liceu, dar nu fiindcă chiar asta voiam eu, ci fiindcă, la Liceul Sanitar, era trendy să faci planuri de absolvire a medicinei. Mi-am dat seama, la un moment dat, că nu, nu, nu voiam să mă fac doctoriţă. Dar oare ce voiam? Cel mai mult aş fi vrut – şi ăsta e şi marele meu regret – să fac actoria. N-am îndrăznit să-mi duc fantezia până la capăt, aşa că am rămas actriţă de ocazie, în sensul că mă maimuţăresc cât pot de mult pe-acasă şi cu prietenii, interpretând ad-hoc câte-un personaj pe care fie îl inventez, din senin, fie îl iau din viaţa publică românească şi-l imit. Mă rog, sunt mai mult maimuţă de ocazie decât actriţă, da’ e clar că mi-ar fi plăcut să fac asta.
Tot pe la finalul liceului, am cochetat şi cu ideea unor studii de jurnalism, dar am lăsat-o baltă şi cu asta. Am dat la Filologie şi nici n-am apucat să termin bine facultatea, că am ajuns să fac PR la Editura Humanitas. Din anul II, eram deja angajată şi am rămas acolo, mulţi ani după absolvire, construind din departamentul micuţ de PR, unul mai mare, de Marketing.
De la Humanitas, am vrut să plec în publicitate, dar s-a întâmplat că am ajuns în presă. Tabu, Cotidianul, Academia Caţavencu. Mai departe, n-aş şti să vă spun ce-o să mai fac şi în ce direcţie o s-o mai apuc. Pentru studii de actorie s-ar părea că e cam târziu, deşi nu se ştie niciodată, vorb-aia, Hollywood-ul e mare, e loc pentru toată lumea acolo. Am glumit, deşi, dac-ar citi Monica Columbeanu, sigur nu s-ar prinde.
Bun. Acuma să trecem la lucruri mai serioase. V-am povestit drumul meu şi fostele mele planuri de viitor, ca să am motive să vă provoc să mi le spuneţi şi voi pe-ale voastre.
Ce se-ntâmplă, vorba lui Văcăroiu (să-l ajute Domnul să treacă cu bine de operaţie):
Începând de azi, 25 martie, URSUS va desfăşura, timp de aproape 3 luni, cu ajutorul Hotnews, competiţia www.drumultau.ro. Un mash gigant a fost deja amplasat pe magazinul Unirea, iar pe el se vor face proiecţii animate cu cei înscrişi în competiţie. Proiecţiile vor consta în poza celor înscrişi + un text compus şi trimis de ei pe www.drumultau.ro, despre ambiţia/visul/dorinţa lor cea mai mare. Pe Faceboox, există, de asemenea, un cont intitulat Drumul Tău.
În acelaşi timp – şi de-abia acum ajungem la subiectul cel mai fierbinte! -, după modelul concursului mare de care vă ziceam mai sus, se vor desfăşura nişte concursuri şi pe bloguri. Unul dintre ele e roz şi tocmai îl aveţi în faţa ochilor.
Povestiţi-vă drumul şi planurile de viitor şi, la sfârşitul celor două săptămâni care vor urma acestui post, 10 dintre voi vor primi premii în… în… îîîîîîîn… bereeeeee. Hai, şi nişte tricouri.
De-aia ziceam că s-ar putea să fi sosit ziua cea mare pentru cititorii de sex masculin, care s-or fi săturat de roz, rochiţe, poşete şi alte discuţii feminine cu care, de-a lungul vremii, i-am asasinat, împreună cu cititoarele de sex feminin. Asta nu înseamnă că nu sunt admise şi fetele la concurs. Sunt, cum să nu, păi, ce, ele nu e oameni şi nu bea bere? Bea! Singurii care sunt rugaţi să nu participe sunt cei care au sub 18 ani.
Hai! Băgaţi poveşti despre drumul şi planurile voastre de viitor şi, peste două săptămâni, voi anunţa fericiţii câştigători. Succesuri!
Simona, pentru cei care sunt deja pe la jumatatea drumului, concursul mai e valabil ?
@simona ; te rog sa-ti faci timp si dai o tura pin’ belgia, ca sa vezi ca sa ecsxista shi bere roz!
sa ai de omenit participantzii, concurentzii, cashtigatorii, etc , data viitoare!
@Sandman: desigur! baga mare!
@simona : da pt aia d-au ajuns la kapatu’ drumului, conkursu’ mai e valabil?
@agnes: hai fatah, strange-te da pa drumurile alea pa care umbli , de nu te mai vede lumea p-acilea, shi baga o poveste da oskar!
ca daca la citit n-am loat nici un premiu , poate lom la povestit!
si avem si da baut !
hai!
povestea drumurilor celor doo gemene vitrege!
MÂNĂRIEEEEEEEEEEEE!
Ptiu , ce m-am speriat ! Incepi cu “toti barbatii sa fie atenti”, “a sosit clipa cea mare” si continui cu CV-ul . Mi-e si frica sa spun la ce m-am gandit , asa spaima am tras . Mi-a mai facut odata tatal uneia la fel(“asculta-ma un pic , baiete” si da-i si da-i cu cat de cuminte , desteapta si devreme acasa e fata lui) – nu-ti pot spune cum am reusit sa scap . Inca mai am sechele , de-aia m-am si speriat acum .
Bun , ca mi-am revenit :
1. Prima data am vrut sa ma fac bucatar (vreo gena transmisa de la foametea din ’46 sau cine stie de cand).
2. Apoi inginer constructor de nave (vreun marinar ratacit in creierii muntilor , unde stam noi , si nedeclarat de vreo stramoasa) .
3. Inginer in automatizari si calculatoare ( Bill Gates ? ) .
4. Profesor de matematica (nasol , momentul m-a prins chiar cand am fost obligat sa iau decizia , asa ca pe asta chiar am facut-o) .
5. Laureat al Premiului Nobel (lucrez …) .
6. Presedintele SUA (am auzit insa ca trebuie sa fiu nascut acolo , ceea ce e discriminare – in plus mi-a retezat visul din fasa) .
7. Degustator de vinuri (da’ merge si berea aia) .
Si gata , cand ma gandesc la bautura nu ma mai pot concentra la nimic altceva .
@Adi: asa, vezi, bravo!
@cruela: e valabil pentru toata lumea, asa ca lasa vrajelile si baga mare
Simona, sa precizezi daca tu alegi castigatorii sa nu mai fie “neientelegeruri” si “supararuri’
@farapoza: EU SI NUMAI EU VOI ALEGE CASTIGATORII!
@fataaahhhhh, uitzi ca io sunt o duoamna?
cum adica sa scriu ieu despre drumuri?
sa creaza lumea ca io stau in drum?
sa sa gandeshte ca io lucrez pa centuraaaa?
fataaahhhhhhh
@cruela: fata, deci e clar. nu vrei bere
Şi avem voie să donăm berea câştigată unor copii? Ca cu pizza?
@fataaahh, de la bere mi sa face somn!
shi uitzi ca am shi io o reputatzie, pa blogu’ asta!
cand o sa ai concursuri cu gin/vin prima sunt!
pina atunci , conteaza pa frati-miu andrei!
el e cu berea!
Când o face Krusovice concurs, mă bag şi eu.
deci, ce premii se da? niste bere si un trico?
dezmatul acesta ma face sa ma gandesc la matematicianul rus, care a refuzat un milion de dolari pt rezolvarea unei probleme nasoale.
Io n-am înțeles.. Ce e ca premiu? Berea ursului din pădure?
kostake, matematicianul ăla şi-a făcut o reclamă deşteaptă, că nu e prost, nu?
publicitache:
Ursus, aurea mediocritas. A bene placito!
@para : tut potzi sa nu te mai prezintzi ( deja) la konkurs!
nu mai trebe sa bei , ca avz ca deja vorbeshti limbi straine!
VRSVS AVREA MEDIOCRITAS
e de bine, cru’, e de bine.
astia de la Ursus n-au umor, pe bune! concursul ar trebui sa se cheme ‘Drumul tau pe 3 carari’.
Daca se dau “tricouri ude” ma bag si eu la concurs.
Eu, când eram copil, voiam să mă fac tramvai.
si am ajuns să mă fac avioane.
sa vina gutza, sa zica el cum a ajuns in canal!
para, da, dupa reclama asta, rusu e no. 1 la meditatii admitere liceu-facultate.
scuze că nu prea mi-am făcut simţită prezenţa pe-aici, da’ am fost cu o femeie frumoasă. nu, nu i-am făcut nimic, că dacă-i frumoasă nu înseamnă că-i şi normală la cap. să încerc, totuşi, s-o bat?
@nedo : s-o batzi la cap?
poate ia pa tine!
vreau s-o bat, am şi motive s-o fac, dar aş vrea s-o bat fără, gratuit, din pasiune. să fie ceva… nu ştiu… o bătaie coup de foudre, mă gîndesc.
Nostima fotografia! Nutzi intr-un picior. Si si ala de scaun . O zi buna!
nedo, bate-o cu un picior de scaun invelit in flanel – sa simta tandretea.
@adnana : daca e cu tandretze, nu e recomnadata matasea?
cruela, ca bine zici. sau penele, pentru o senzatie mai kinky
un picior de scaun infasurat in marabu, de la sex shop
Tandretea e cu sapunul in ciorap, nu cu piciorul in flanel.
Eu, cind eram mic, ma tot intrebau oamenii: “tu ce vrei sa te faci cind o sa fii mare?”. Habar n-aveam, nu ma gindisem niciodata la chestia asta si, mai mult decit atit, nu stiam nici macar ca trebuie sa te faci ceva. Eu aveam alte probleme, mult mai grave decit sa ma intreb ce o sa ma fac peste 20 de ani, cu atit mai mult ca nu stiam nici ce inseamna 20 si nici ce e ala “an”. Cea mai mare problema a mea din perioada aia era ca, desi aveam zeci de masinute, nu respectau aceeasi scala. Cum sa te joci cu un tractor care era mai mare decit masina de salvare cind in realitate e invers? Sau cum sa te joci cu un avion pe care trebuia sa-l tii de coada ca sa-l plimbi prin aer cind in realitate avioanele zboara singure, netinute de cineva?
Intr-un moment de proasta inspiratie am decis sa ma fac cosmonaut si sa ajung pe Luna. Pe vremea aia copiii voiau sa se faca doctorite, profesori, mecanici, soferi, numai eu voiam sa ma fac cosmonaut. Credeam ca am scapat de intrebari, dar oamenii, cind aflau de visul meu, imediat deveneau si mai interesati si-mi cereau amanunte: cum, de ce etc. Amanunte la care, desigur, nu ma gindisem.
Am vrut sa ma fac cosmonaut pina cind am aflat ca rusii deja pusesera piciorul pe Luna. Ce rost mai avea sa te duci intr-un loc oribil, plin de praf, intunecat, cu un costum greu si casca stupida pe cap, numai ca sa vezi cum filfiie steagurile altora? Marte? Venus? Jupiter? Cam tot aia, diferenta era de lungimea drumului.
De atunci am mai vrut sa ma fac, in ordine: mecanic auto, cioban si bucatar. Vise la care am renuntat din lipsa de timp si motivare.
Visul meu de acum? As vrea, cumva, sa ramin blocat intr-o biblioteca si, in fiecare dimineata, cind ma trezesc, sa gasesc un castron de cartofi prajiti indiferent de ce as face. Adica sa nu conteze ce fac, ca intr-o zi citesc dintr-o carte cu coperti rosii iar in alta zi dintr-una cu coperti negre, cartofii prajiti sa fie acolo, negresit, in fiecare dimineata.
A, si sa fie calzi!
@simona :deci scriem direct aici pe blogul roz,nu ne mai comparam cu drumurile lu Andi Moisescu si altii,nu?
Si eu vream sa ma fac actrita dar de filme porno si acum ma multumesc sa ma maimutaresc in cercurile de prieteni ca, sa zic asa, mai ales cand merg la piata. Precupetele sunt cele ma bune prietenele mele!
EU AM VRUT SA MA FAC RENAULT DAR AM FOST OAMENI SARACI SI OARECUM CINSTITII NA-M AVUT POSIBILITATI
AM CUNOSCUT O GAGICA MISTO AM VRUT S-AI PUN, MANA PE VOLVO LA DRAIV CINEMA IN AER LIBER DAR MIA RETEZA-TO SCURT MI-A ZIS CA (SUFEREAN ATUNCEA ERAM BOLNAV) AM SCANIA SI MA SCARPINAM TOT TIMPUL
eu cand eram mica imi doream sa ma fac nevasta de duce englez batran si bogat care sa crape la doua-trei saptamani dupa nunta si sa-mi lase mie averea s-o toc cu fiul lui tanar si frumos. sau alt conte tanar si frumos, ca nu sunt pretentioasa. pana la urma am fost un magnet pentru tot felul de loseri. si bogati si saraci.
am terminat liceul de chimie, am facut facultatea de filologie si acum lucrez in cu totul alt domeniu.
asa ca nu imi mai fac nici un fel de planuri. habar n-am ce-o sa fac maine, d-apoi in viitor. si-asa sunt baba. sa se mareasca pensiile! si sunt adepta expresiei “don’t cry over spilt milk”. n-a iesit ceva, ok, merg mai departe. si singura mea ambitie e sa pot sa ma bucur de ceea ce mi se intampla in timp ce mi se intampla si sa nu imi mai pierd vremea cu tot felul de balarii.
Pe vremea cand eram eu mic,mult mai mic decat acum,era foarte misto sa fii gestionar de GOSTAT ca aveai acces la pepsi si brifcor sau macar vanzator de bilete la cinema fiindca nu mai trebuia sa stai la cozi interminabile pentru un bilet la “Atentie la pana de vultur”!
In timp ce fratemeu se lupta din greu sa ii convinga pe ai mei sa il lase sa se faca mecanic de locomotiva(…mirajul statului la geam) eu imi urmam nestingherit visul de a vinde cat mai multe sticle si borcane(..bunicul era “tragator de elita”) ca sa imi iau Pegas.Am incercat si strategia cu stransul monedelor de 3 lei intr-o sticla de lapte,ceea ce ar fi echivalat cu un bob cu trei talpici plus minge de piele “futere”.
Am esuat,bunicul a investit banii in vermut Mamaia iar eu am ramas cu Tohanul lui de firma.
Singura meserie care te scotea un pic in lume era ori “vaporean” ori balerin la Teatrul de Stat ori sa fii Ilie Nastase.Deci mi-am ales varianta A fiindca as fi avut parte si de actiune si de ciunga si de blugi.Revolutia asta a stricat totul.,,ce cuceriri as fi facut cu niste fuste de prespalat sau cu doua trei rexone…
Planuri de viitor ar fi sa castig vreun turneu de veterani al vreun sport mai usor asa ca sa am si eu o cupa in vitrina langa atatea halbe.Din cauza asta ma dau cu bicicleta dimineata si ma enervez pe indragostitii care se tin de mana pe banda mea de mers(apropo,nu stie nimeni ce presiune se baga “pe spate”?…ca m-au intrebat la vulcanizare cat vreau si n-am stiut).Al doilea plan ar fi sa imi schimb meseria cu alta la fel de ok fiindca mai toate lucrurile interesante se petrec pe mal iar eu le pierd…uite Base…desi umbla o vorba prin breasla..”Din om faci marinar dar din marinar,om…niciodata!”
Simona draghe,sa-si pastreze aia berea pentru ei!
Am un magazin langa mine,unde Skolul la 2 litri este 4,8 ron.Sa tot bei,fratzicule!Laser frate! 
Nu vrem premii in bere,mai bine erau premii in DVD-uri!Pa bune.
Mai Mihai fa-te branza sau urda!
@Delia:”…eu cand eram mica imi doream sa ma fac nevasta de duce englez batran…” Deliutzo draghe,vezi ca-i ocupat segmentul asta!Ti-a luat-o inainte Ochio!Adica Ramona Badescu,careia tenereii ii put a lapte!De matca.Sau mai bine zis de trantor sau bondar!
Asputea s-o amintesc si pe Motanica….,da Iri nu-i bosorog! 
Cum era o remarca mai devreme(mult),Simona iar a devenit Simona Tace.Sau poate Doarme?
Tutan,ia de aici sa nu te plictisesti: http://www.youtube.com/watch?v=GfIgSu-qysE&sns=em
Prima meserie care m-a atras a fost cea de gunoier, eram fascinat de domnul care golea pubelele blocului, semana leit cu Kurt Waldheim (fost secretar general ONU in anii ’70
)
Planurile de viata pe vremea “aia” erau destul de simple,iar adolescenta traita in gura portului a fost un factor decisiv in alegerile pentru viitor, scoala de lupi de mare a urmat firesc.Am suferit dupa casetofonul National al vecinului vaporean, dupa blugii US TOP si ciunga Spearmint, asa ca primul lucru cumparat de “afara” a fost o pereche de pantofi , dupa o negociere ca la carte in bazarul de la Port Said.
Am imbracat indieni cu camasi si pijamale,am imbatat norvegieni cu Napoleon de 2 $ sticla,am afumat plamanii spaniolilor cu Winston,am imbratisat tandru chinezoaice contemporane cu Mao, pentru 3 $ reducere la duzina de tricouri.
Dupa ce am depasit milionul de mile, am obosit putin si m-am oprit, inainte sa ajung sa nu-mi mai pese ca de Revelion dansez cu seful mecanic.
Acum stau de cealalta parte a fileului si din cand in cand mi se face dor de vacile sacre, care umbla slobode pe strazile din Goa, mancand ziare si blocand intersectii, fara sa fie claxonate de soferi isterici, de o betie cu rom de Martinica, stins cu sirop de trestie de zahar facut in casa…noroc ca ma trage cineva de maneca si imi trece repede
Mi-as dori mult sa nu-mi para rau ca am ales de fiecare data sa ma intorc acasa…aaa, sa nu uit: vreau sa mai ajung o data la Punta de Ubo, sa-mi revad o verisoara de-a doua, descoperita in mod miraculos si total neasteptat
Super tare la Punta da Ubu,daca mai stateam si eu acolo macar o saptamana ma alegeau primar!Iar daca gaseam si un popa ortodox….
Cand eram eu mic si nu stiam nimic( nu ca acum as stii cu mult mai multe) imi doream sa fiu avion. Apoi, am mai revenit cu picioarele pe pamant si mi-am dat seama ca eram ridicol sa imi doresc asa ceva… Asa ca… Mi-am dorit sa fiu tren… Cum nici asta nu se putea intampla( n-aveam destule vagoane), mi-am dorit sa fiu macar masina mica… Sa nu mai trebuiasca tata sa-si faca griji de datorii pe la banci…
Apoi am devenit om serios si m-am apucat de scoala… Si mi-am dorit sa fiu pe rand avocat, jurnalist sau politician… Adica in principiu sa nu trebuiasca sa muncesc prea mult, sa ma zbat sau sa dau din coate, ci doar sa dau din gura si sa castig niste multi bani…
Din dragostea pentru limba romana m-am inscris la liceu la filologie( faptul ca eram singurul baiat intre 30 de fete a fost doar o coincidenta). La sfarsitul liceului m-am gandit ca nu mi-am tocit coatele indeajuns 12 ani pe bancile scolii si ca vreau s-o iau de la inceput… Si m-am dus la facultate la limbi straine… Mai exact la doua limbi noi… Iar acum, dupa un an si jumatate de facultate, ma pot declara un om fericit… Am invatat sa spun ”Buna ziua” si in japoneza, si in portugheza. Urmatorul obiectiv? Sa invat sa spun si ” La revedere” pana sa iau licenta…
Pai daca am trecut de opspe’ ani ce sa mai vorbesc de viitor, e deja praf… Nu mai bine sa vorbesc de el inainte de 18, cind e inca (auro)lac?
Când eram mică, vroiam să mă fac băiat. Și, o vreme, chiar mi-a reușit. În calitate de șef de trib îmi luam atributiile foarte in serios. Participam la lupte de stradă, ba suportam și bătăi corp la corp, când onoarea o cerea, jucam fotbal, îmi ascundeam slăbiciunile sub un trening larg, îmi îmbrăcam păpușile în pantaloni, dar și mai des nu le îmbrăcam deloc, iar de plâns plângeam doar la dentist și și atunci, cu multă demnitate.
Până într-o zi, când pe nepusă masă am descoperit că parcă aș vrea totuși să mă fac domnișoară. S-a întâmplat la bunici, trecând cu o prietenă mai mare pe lângă o cazarmă. Toată ținuta mea atent aleasă, plus anii petrecuți în „redute”, i-au lăsat complet insensibili pe soldații din post, care au fluierat-o pe ea, fata de la țară, îmbrăcată într-o rochiță urâțică, nici măcar decoltată. Luată total prin surprindere de senzația neplăcută pe care am simțit-o, i-am aruncat băiatului cu pricina o privire lungă, care n-a trecut neobservată – statul singur ore în șir îl transformase într-un psiholog destul de rafinat: „Nu fi tristă, o să te fluierăm și pe tine, așteaptă să mai crești un pic.” Atunci am decis să cresc, să fiu fată și să nu mai trec niciodată nefluierată pe lângă o cazarmă.
M-am întors la oraș și m-am pus pe treabă. Dat fiind că la noi în bloc funcțiile cu adevărat interesante fuseseră deja revendicate – Mona de la 10 se pregătea, la sfatul tatălui ei, administrator de bloc, să facă procesul comuniștilor, Alin să devină actor, iar Bea să se facă medic, m-am gândit că o vreme pot să mă fac rockeriță. După 2 albume și câteva întâlniri cu mai marii rockerilor din oraș mi-am dat seama că-mi lipsește motivația și m-am apucat de fizică și sport. Au trecut anii și am fost rând pe rând hippie, fizician aspirant, studentă la filologie, redactor, prietenă, iubită, totul cu seriozitatea și ușurătatea cu care faci lucrurile la 20 de ani când n-ai niciun dubiu câ e OK să petreci o lună la 2 Mai în fiecare vară în timp ce colegii tăi asudă pe scara ascensiunii profesionale. După 5 ani petrecuți în Germania, parțial ca studentă și angajată într-o editură, dar mai mult fericită să descoper o lume colorată, în care să învăț să mă mișc natural, fără teamă, m-am întors în țară.
Mi-am cumpărat un pachet de țigări de sub fustele unei țigănci din intersecția Moșilor cu Carol, fără timbru, în schimb mai scumpe decât cele de la chioșc, și am știut că voi rămâne. Că-mi place lumea asta, în care ce se ascunde valorează mai mult decât ce-i la vedere. Am ocupat pentru scurt timp funcția neoficială de regină a undergroundului aparent ușor, prin suprapunerea de rochițe peste pantaloni & discuții (între noi fie vorba, destul de subțiri) despre cărți, însă în fapt anevoios menținută, în nopți lungi, nu neapărat pline. Acum lucrez la o revistă pentru adolescente (mai decentă, zic eu, decât cele pentru femei) și nu mai pot petrece o luna în 2 mai. Ba nici măcar o săptămână, deși șarmul băieților din stațiune, acum cu toții la o vârstă onorabilă, este, chiar și așa printre proteze și lucrări stomatologice neîncepute, în continuare indubitabil. Totuși am un regret: că nu mi-au luat ai mei un instrument, fiindcă da, n-am voce, iar de la Sex Pistols încoace cred că nu te mai descurci fără o bază solidă.
În clasa a noua am cheltuit toţi banii dintr-o bursă pe cărţi şi atunci am ştiut că vreau să fiu scriitor. În clasa a zecea am renunţat la un pachet de ţigări, am cumpărat Academia Caţavencu şi atunci am ştiut că voi fi ziarist. Mi-am zis că e mai sigur să fii angajat decât scriitor muritor de foame şi până la urmă părea un compromis acceptabil, aş fi câştigat ceva bani din scris. Mişto, nu? Nu. A urmat facultatea şi primele contacte cu redacţiile de ziare. Horror. După ce am umblat o lună pe la toate conferinţele unde am notat toate inepţiile dictate de deputaţi, senatori, primari, etc. am renunţat. Mi-am zis: ”Ştiu că am făcut o facultate de jurnalism, ştiu că m-am gândit că ăsta e cel mai potrivit job pentru mine, dar trebuie să mă opresc”. Şi m-am oprit. După ce am citit ce am scris până acum mi-am dat seama de greşeala imensă pe care am făcut-o: din liceu până în anul III de facultate nu mi-am propus decât să lucrez. Patetic. Dar mai am doar trei luni până termin facultatea. Şi după ce o să-mi termin licenţa tâmpită, o să-mi aprind o ţigară. Iar din toamnă voi merge la master în Polonia, dar nu mă interesează chiar aşa mult ce voi studia. Ştiu că pentru a excela într-un domeniu nu trebuie să urmezi cărările bătătorite de alţii. Şi voi aplica propria mea reţetă: voi cunoaşte oameni noi, voi merge în cele mai frumoase locuri alături de ei, voi râde mult şi voi încerca să fiu cât mai creativ.
Prima data am vrut sa devin marinar. Asta era pe vremea cand am inceput sa citesc iar primele carti erau ale lui Jules Verne.
Apoi, cand am crescut si am ajuns in liceu, mi-am pus mai serios intrebarea si nu am mai gasit nici un raspuns: vroiam sa fac “ceva” care sa imi asigure posibilitatea de a citi si de a calatori. Dar acest “ceva” nu avea o forma vizibila.
Inainte de sfarsitul liceului citeam foarte mult si incepusem sa scriu (poezii, diverse povestioare si cugetari) si m-am gandit ca cea mai buna varianta de a citi cat mai mult si de a scrie este jurnalismul.
Am esuat cu succes la examenul de admitere si am ajuns in armata.
Acolo mi-am dat seama ca am nevoie de bani si tre’ sa fac ceva: in urmatoarele 3 luni dupa armata am facut cursuri de contabilitate, Excel, FoxPro si m-am angajat imediat in cadrul unei firme grecesti de telecomunicatii la Conta. Am stat 5 ani, timp in care am facut si fac. de finante-banci.
Apoi a urmat 1 an de vanzari dupa care am ajuns la marketing si fac lucrul asta de 5 ani.
Anul trecut am fost 3 luni somer si nu am avut nici un venit. Mi-am dat seama ca trebuie sa fac si altceva care sa ma ajute in vremurile astea (si mai ales viitoare) de criza. Asa ca am inceput sa colaborez cu doua firme (una de cercetare de piata si una de asigurari) iar week-end-ul acesta incep un curs de web-design care tine 3 luni dar care sunt convins ca imi va fi de mare folos.
Drumul meu vreau sa arate asa in viitor: sa nu mai fiu angajat si sa am program fix, sa-mi pot obtine banii din activitati independente si sa pot sta cat mai mult posibil cu copilul meu. Si, in plus, vreau sa putem sa si calatorim mult mai des decat cele 2 saptamani pe care ti le permit angajatorii nosti. Visul meu este sa fiu liber si sa-l pot lua de la scoala la ora 12.00, ceea ce nu pot face acum.
Nici o alta motivatie nu este mai puternica decat viitorul copilului tau.
habar n-am!! nu, pe bune, nu habarnam , habar n-am ! chiar trebuie sa te faci ceva? nu suntem indeajuns?:D
Voi, internauti fartatzi
Beliti ochii si bagati
La cap ce va spun acum
Despre-al meu fantastic drum:
Tot in Romania-oi sta,
Din tara asta n-oi pleca
Caci aici ma umfla rasu’
La tot pasu’ si de palnsu’
Vrea din ochi sa izvorasca
Un paradox tot o sa se iveasca
Ca doar in Balcani traim
Si paradoxuri gasim.
Planul meu e pus la punct
Pe termen mediu si lung
Pe termen scurt cu niste beri
De Ursus va binevoi
Prietenii mi-i voi cinsti.
Pana la 4 ani nu-mi amintesc nimic. Apoi am devenit calusar si visam sa fiu dansator, dar nascandu-ma in “Epoca de Aur”, mi-a trecut repede. Mai tarziu, pe la 10 ani visam sa devin fermier, dar de unde pamant. Pe la 16 ani a venit si pamantul, dar nu aveam bani, asa ca m-am multumit cu un cal chior si o vaca de la CAP care avea lapte doar intr-o tata (nu am alfabet cu caractere romanesti). Dupa asta, m-am trezit absolvent de ASE in Bucuresti si gata sa-mi urmez visul de a avea propria carciuma unde sa-mi cinstesc prietenii, dar m-am trezit slujbas de nadejde al lui Adrian Sarbu. Dupa 5 ani de succesuri m-am trezit patron cu ambitii mari, lucru care mi-a reusit, pana cand mi-am dat seama ca daca vreau sa fiu mare si cinstit o sa am o “problema”. Prin urmare, m-am trezit scos din piata de “investitorii straini” si fara viitor imediat, drept pentru care in sfarsit mi-am luat inima-n dinti si mi-am indeplinit visul din studentie: mi-am facut carciuma dupa sufletul meu. Asta e tot. http://www.berestroika.ro Sa insemne oare revolutie in ceva?”