Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

13-15 iunie – Poveşti şi mărturii cutremurătoare

Poveştile pe care urmează să le citiţi vă vor face rău. Mai întâi or să vi se taie genunchii, apoi o să simţiţi cum vă cuprinde o furie neputincioasă, iar, în cele din urmă, o să vi se împăienjenească ochii. Mie aşa mi s-a întâmplat.

Da, între 12 şi 27 iunie, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi Fundaţia Konrad Adenauer propun bucureştenilor un exerciţiu de memorie asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990. Pasajul Universităţii va deveni pentru două săptămâni un loc al memoriei contestate, printr-o expoziţie care îşi propune să adune mărturii, imagini şi semne de întrebare asupra României mineriadelor.

Iată câteva dintre poveştile pe care le veţi descoperi acolo. Voi reveni mâine cu mărturii ale câtorva victime şi chiar cu confesiuni ale minerilor.

N.E., 39 ani, chimistă la Sintofarm

În dimineaţa zilei de 13 iunie, după ce şi-a făcut cumpărăturile, a ajuns, din curiozitate, în Piaţa Universităţii pentru că auzise de incidentele dintre forţele de ordine şi demonstranţi. În dreptul Cinematografului Luceafărul a fost bătută de forţele de ordine, fiind apoi transportată şi reţinută la Unitatea Militară de la Măgurele unde a dat o declaraţie, după care a fost eliberată. În dimineaţa zilei de 14 iunie, a fost atacată la domiciliu de un grup de mineri, introdusă într-un Aro şi reţinută timp de 5 zile la Unitatea Militară de la Măgurele. Pe 19 iunie, i s-a emis mandat de arestarea pe 30 zile, mandat care i-a fost prelungit până la data de 18 august 1990. La un an de la evenimente, i s-a comunicat în scris că trebuie să plătească o amendă de 1000 lei.

M. C., 19 ani, gestionar

În dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, M.C. mergea la  Secţia 14 Poliţie pentru a-şi scoate cazierul judiciar necesar la angajare. A fost oprit de 2 bărbaţi în civil care l-au reţinut cu forţa în sediul secţiei de poliţie. A fost apoi transportat la Unitatea Militară de la Măgurele unde a fost lovit cu brutalitate cu bastoanele, bâtele, bocancii. La câteva zile a fost dus la Tribunalul Sectorului 3 unde a primit o condamnare cu închisoare contravenţională de 6 luni pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, pedeapsă pe care a executat-o

B.N.,  46 ani, Pensionar, grad 2 de invaliditate

În dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, a fost căutat la domiciliu de 3 bărbaţi, în civil, care i-au cerut să se prezinte la Secţia 15 Poliţie pentru o confruntare cu nişte infractori. La Secţia 15 a fost reţinut şi transportat la Unitatea Militară de la Măgurele, unde a fost bătut de mai mulţi militari cu patul armei. În data de 19 iunie a intrat în comă şi a fost transferat la Spitalul Jilava.

B.L., 17 ani, Muncitor necalificat şi fratele lui B.I., 22 ani, instalator

În data de 14 iunie 1990 se aflau acasă cu familia. Un grup de 3 mineri le-au spart uşa locuinţei, i-au bătut cu bâtele şi furtunele de presiune, după care atât el cât şi fratele său au fost reţinuţi la sediul Poliţiei Capitalei, apoi la Unitatea Militară de la Măgurele. Au fost eliberaţi pe 22 iunie 1990.

B. M., 20 ani, muncitoare

În ziua de 13 iunie 1990, B.M. a fost la un control ocular la Spitalul Militar Central. În drum spre casă, în staţia de metrou de la Universitate a fost lovită cu bâta de un miner şi dusă cu forţa la Unitatea Militară de la Măgurele. A rămas arestată până la 14 iulie, după care, trasferată fiind la Spitalul Penintenciar Bucureşti, a fost eliberată abia la 12 septembrie 1990.

O.C., 13 ani, elev în Bucureşti

În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990 a plecat către Gara de Nord; intenţiona să ajungă la rudele lui de la Galaţi. La gura de metrou din faţa Teatrului Naţional, a fost apucat de 2 poliţişti care l-au băgat cu forţa într-o dubă, în care a fost bătut şi transportat la Unitatea Militară de la Măgurele. Ajuns în unitatea militară, a fost lovit cu bastonul de poliţistul care-l conducea la grupul de minori reţinuţi. Peste o oră, minorilor reţinuţi li s-a spus să se ridice în picioare şi să se aşeze lângă zid. În faţa lor a venit un pluton de militari, înarmaţi cu pistoale mitralieră. Un cadru le-a spus militarilor să armeze şi să ochească, ordin pe care militarii l-au executat, trăgând spre ei însă fără glonţ pe ţeavă. Plutonul de militari a plecat râzând de cei reţinuţi, dintre care o parte leşinaseră. În după-amiaza aceleiaşi zile, O.C. a fost transferat la Centrul de Primire Minori din Bucureşti din strada Aron Florian, unde de asemenea a fost bătut. A fost eliberat în seara aceleiași zile.

I.V., 21 ani, electrician C.F.R.

Nu a participat la manifestaţia din Piaţa Universităţii. În seara zilei de 13 iunie 1990, venind de la cinematograf, a observat o maşină incendiată pe stada Eforiei şi împreună cu alţi civili a ajutat la stingerea incendiului; apoi s-a îndreptat spre casă. În data de 14 iunie1990, se afla pe Calea Dorobanţi, colţ cu Ştefan cel Mare, când a fost înconjurat şi bătut, mai ales în cap, de un grup de mineri care l-au băgat apoi în portbagajul unei maşini. L-au transportat astfel până la un camion militar parcat în faţa Ministerului de Interne; aici a fost din nou bătut cu diverse obiecte până a leşinat. În această stare a fost reţinut la Unitatea Militară de la Măgurele, într-un garaj păzit de militari şi câini lupi pe o perioadă de 2 zile. Aici a fost anchetat şi lovit, după care a fost transferat la Secţia 12 Poliţie unde a stat în arest până la 10 septembrie1990. În urma detenţiei, I.V. a suferit vătămări corporale, dovedite cu act medico-legal, a fost dat afară din serviciu şi amendat de procuror cu 1100 lei.

M.P., 33 ani, casnică

Pe 15 iunie1990, dimineaţa, M.P. a mers la cumpărături pe strada Lipscani pentru pomana fratelui mort cu o săptămână înainate. În zona magazinului Macul Roşu de pe strada Lipscani a fost înconjurată şi bătută cu pumnii, picioarele şi obiecte contondente de un grup de mineri şi transportată la sediul Poliţiei Capitalei. În camionul în care a fost introdusă de mineri, i-a fost furată  suma de aproximativ 8000 lei, i s-au smuls de la gît cele 2 lănţişoare din aur, cerceii de la urechi, 2 brăţări din aur de la mână şi inelele din aur. A fost transportată şi reţinută la Unitatea Militară de la Măgurele, unde a fost din nou bătută cu pumnii şi bastoanele de cauciuc. După 5 zile a fost eliberată.

UPDATE: Mărturii ale victimelor puteţi citi deja aici. Iar aici confesiuni ale minerilor.

216 comentarii

  1. Eram student in Cluj , dar o prietena – studenta in Bucuresti , mi-a povestit prin ce-a trecut . Aveau examen (lipsa de inspiratie!) exact pe 14 iunie . Ea si inca doua colege au fost singurele care au ignorat venirea minerilor si s-au dus la examen . Ceilalti colegi si profesorul n-au venit . Au asteptat in sala o vreme pana au auzit zgomotul facut de mineri pe holuri . Intrasera in Universitate si cautau studenti . Abia atunci au inteles si ele ca e groasa . S-au ascuns bietele sub catedra si si-au tinut respiratia . Prietena mea mi-a spus ca in momentul in care s-a deschis usa de la sala lor a crezut ca moare . A durat vreo 10 secunde pana s-a lamurit ala sau aia ca sala e goala si a inchis usa . Mi-a spus ca au stat 3 ore (pe ceas) sub catedra fara ca macar sa-si spuna un cuvant .

  2. […] This post was mentioned on Twitter by tudorg, fulgerica, Academia Catavencu, Adrian Rus, Badita Florin and others. Badita Florin said: Nasol RT @simonatache 13-15 iunie POVESTI SI MARTURII CUTREMURATOARE I http://bit.ly/d1Cx3O […]

  3. Totul a fost la bunul plac al minerilor si agentilor care ii indrumau … Am un bun prieten, barbos si pletos la vremea aceea, care s-a plimbat neluat in seama prin fata Teatrului National. Asa zice el da’ mie nu-mi vine a crede nici azi …
    Oribil … suntem campioni numai la atrocitati si ciudatenii. Traiasca Iliescu! 👿

  4. bibi in the sky with zdranganele

    Pai ce cautau pe-acolo surioara? Nu puteau sa stea acasa? Hahahaha!!!

  5. Cumplit. Si dupa 20 de ani nu-il poti acuza pe cel care a facut aceasta samavolnicie.E tot cu nasul sus si fluturi in cap.Fluturi rosii .Deh ,partid de stanga ,care de atunci se manifestau ca social -democrati.Uite unde au ajuns, cu democratia lor sprijinita pe bata si baros.Super bogati si corupti pana in maduva.Copii aia ,ce vina aveau?Bestii,care acum apar la tv. si ranjesc satisfacuti,de grija si mila fata de acest neam oropsit.

  6. Am o propunere decenta. Legati-le intr-o coperta rosie si trimiteti-le si lui iliescu prin curier, ca sint sigur ca o astfel de expozitie nu va vizita.

  7. Foarte buna propunerea de mai sus. Trimiteti-i tovarasului Iliescu un exemplar. In momentul in care le multumeste minerilor pentru “restabilirea ordinii”, le multumeste si pentru aceste fapte. Uitati-va din nou la film. Cat de multumit si de linistit este Iliescu, pentru care ceea ce tocmai se intamplase e lucrul cel mai normal cu putinta si cat de speriati si obositi par cativa din spatele lui. Castigase puterea prin alegeri, avea sustinere in clasa muncitoare si scapase pentru o vreme de agasanta opozitie. Cum sa nu fie multumit!? Restul nu conteaza.

  8. Asa a fost INTOTDEUNA tinut poporu in friu, prin azmutirea unora contra altora, comunistii i-au azmutit pa muncitori contra burghezi, Iliescu pe mineri contra golani, mai apoi veni unu mai schmeker si i-a azmutit pa toti contra toti, moguli, tonomate, medici, mai nou bugetari contra privati.
    Istoria se repeta, poporu roman n-a fost niciodata solidar.

  9. Vai ce groaznic, ne oripilam cu totii, dar cu PSD-ul inca voteaza peste 30% din electorat. Ma intreb citi ar mai vota cu Iliescu daca ar mai putea candida, caci cu Geoana am vazut citi au votat.

  10. dacă ar fi trebuit să se găsească vreun nemernic care să rîdă de întîmplările astea, nu putea fi decît bibi cucernicu. frumos! poate o să aducă şi el vreo mărturie, de data asta de partea cealaltă a bîtei sau a puştii.
    https://www.simonatache.ro/2010/06/10/13-15-iunie-povesti-si-marturii-cutremuratoare-i/#comment-130011

  11. @neamtu: păi nu zicea ăla… nemuritorul Gambetta… “Dezbină şi vei stăpâni”? :mrgreen:

  12. bibi, maestrul cărţilor din bibliotecă. dealer-ul.

  13. @Nedo,
    ce-ai cu Bibi, iar te iei în serios?

  14. Simona, am postat de multe ori din observatiile mele nemtesti. Am povestit cind am donat o prima substantiala, cu totii, pt. a-i ajuta pe alti colegi din concern care au fost pusi pe liber. Cind p-aici e o greva, de ex. in transport, chiar cei afectati ca nu ajung la treaba ii sustin. Chiar atunci cind au facut greva pilotii de la Lufthansa, care cistiga peste 150000 Euroi pe an, poporu i-a sustinut.
    Orice leader incerca sa dezbina da poporu trebe sa fie solidar, nu stiu cita apa mai trebe sa curga pe Dunare sau Dimbovita pt. ca pulimea sa inteleaga!!??

    Eu nu-l acuz pe Iliescu sau pe Basescu, acuz maria sa POPORU!

  15. tagane, ca neamt n-am de ce sa-ti spun, femeia tocmai amintea de niste oameni batuti degeaba de securisti si mineri….nu de pilotii lufthansei ne pasa noua! poate n-ai reinut!!!!

  16. @neamtu: ai dreptate, dar nu cred ca se mai poate face ceva. si hai sa-ti zic o chestie si mai nasoala. pana si aia saritori de felul lor si degraba luatori de aparare sfarsesc in aceasta tara prin a se lasa de acest sport. eu de exemplu, m-am lasat dupa ce oameni carora le luasem in repetate randuri apararea si cu care fusesem om, m-au calcat in picioare urat atunci cand au avut ocazia. pur si simplu am ajuns la concluzia ca asa e mai sanatos pentru sufletul si psihicul meu. e trist, dar asta e adevarul 🙁

  17. @neamţu
    solidar cu ce? cu nişte lucruri care nu se susţin economic?
    Nu există nimic gratis.
    Statul dă din ce ia de la oamenii liberi, de la cei din piaţă.
    Când nu are, ca să dea, are două opţiuni: se împrumută sau porneşte tiparniţa de bani.
    Ca să aibă, încurajează mediul privat intern şi atrage mediul privat din afară, (prin transparenţă, garantarea proprietăţii private, a egalităţii de şanse şi a statului de drept), şi prin taxe mai mici decât în alte părţi.
    Cei care au făcut greve au fost, toţi, de la stat. Dacă aş fi văzut o grevă a corporatiştilor, aş fi mers şi eu cu ei.
    Altfel, da, cred că ai dreptate, fiecare ar trebui să fie solidar cu restul românilor, în ceea ce priveşte libertatea fiecăruia. Dreptul de a lua fix x lei salariu sau pensie, indiferent că este sau nu este de unde, nu are a face cu justiţia, ci cu negocierea. Să declare justiţia, criza, ca fiind neconstituţională.

  18. Simona, e adevarat ca nici o fapta buna nu ramine nepedepsita, da totusi nu trebe abandonat. As spune mai multe da nu vreau sa devin patetic.

  19. @Simona Tache,
    Sunt cateva persoane care te dispretuiesc si incearca sa te umileasca si probabil ca le cunosti, sunt pe blogurile de la voxpublica.
    Este un bun prilej pentru tine sa faci publica o atitudine clara de protest fata de cele intamplate pe 13-15 iunie 1990.
    1990+20=2010 !!!!!!!!!
    Azi suntem deja terminati din toate punctele de vedere si fata de 1990 ne aflam jos de tot. Cu un presedinte sef de mafie, cu o patura de bogatasi care jignesc bunul simt si cu o scursura de oameni aflati in slujba unui sistem draconic de dezinformare menit sa justifice cu orice pret hotia pe fata a celor care ne guverneaza.
    Este jalnic sa stim ca circa 30% din romani il iubesc, sau profita de pe urma presedintelui jucator si cu inca putin ajutor de la prostime si de afara (fiul meu l-a votat pe basescu impreuna cu prietenii tocmai la Seattle) aceasta grupare criminala duce la pulverizarea Romaniei si asa rupta in bucati timp de 20 de ani.

    Prea multa vorba…
    Continua sa scrii cat mai mult si iti vei face datoria. Incearca un articol pe zi.
    Succes !

  20. Inca mai scrie carti, inca mai da interviuri, inca mai zambeste cu gura pana la urechi nepasandu-i de nimic si de nimeni la adapostul unei constitutii care nici macar lustratia nu o poate permite. Calaii sunt protejati de constitutia facuta de catre ei. Sictir Ion Iliescu, sictir PSD, sictir PDSR, sictir FSN, ca prea mult ati sictirit Romania mea.

  21. para permalink
    @neamţu
    solidar cu ce? cu nişte lucruri care nu se susţin economic?
    **************
    1. Cind am vorbit de solidariate m-am referit la mineri, care au facut parte din popor si s-au intors impotriva poporului. Azi se repeta scenariu avind alti actori.
    2. Tema economica e mult mai complicata, ar trebui un topic separat. Daca vrei sa fiu cinic ti-as putea spune ca pensionarii sunt o plaga a societatii, maninca mult, mai vor si medicamente si ajutor de inmormintare. Deci din pct de vedere economic ar trebui omoriti de mici.

  22. Simona e solidara cu Ghana, bleah!

  23. @rusu, Вы ничего не понял

  24. Necomentabil!
    (Doar prin faptul ca te salut -si asta vreau de fapt- de-acolo de unde o fac …)

  25. @americanul: te salut si eu 🙂

  26. @Simona
    Multumesc.
    (Absolut sincer, chiar mi-era dor sa mai schimbam doua, trei vorbe!)

  27. “Ceea ce faceţi dumneavoastră este huliganism.
    Huliganism! Provocarea dumneavoastră este chemare la dezordine”, “diversiune de slabă speţă”.
    “Este degradant că mai sunt asemenea oameni si asemenea mentalitati.”

  28. ce măgar am fost, măi, neamţule, cînd judecătorii au făcut grevă. nu m-am solidarizat cu ei.

  29. 14 iunie – aveam examen la mecanica rocilor. Avantaj – nu era in Universitate era in cladirea Geofizicii lipita de Facultatea de Farmacie. Dupa ce vezusem ce dementa era la PNT am trecut prin fata Teatrului National si prin parcarea de la Inter. Era pe la 12 – minerii beau apa minerala. Nu m-a intrebat nimeni nimic. Au venit unii prin sala de examen, aveau niste cabluri in mana, de la fereastra am vazut mineri fugarind o femeie. N-au prins-o. Pe Magheru langa Scala niste bucuresteni ii aclamau pe mineri. Mi-a venit sa trag o flegma de scarba (Nu pe jos – pe aplaudaci).

    Aveam o colega care sosise cu trenul in noaptea lui 13, se dusese la camin si invatase toata noapte, de dimineata se ducea la examen pe bulevardul Elisabeta fosta Kogalniceanu. Un miner ii zice ca vrea sa vada ce are in poseta (poseta era una d-aia in care incapea cartea de curs, niste caiete etc) La care colega mea (e din Prahova unde oamenii se nasc cu artag) il ia cu
    Si ca ce chestie sa te uiti in poseta mea ? Nu ti-e bine ?
    Inca mai spumega cand venise la facultate si am pus-o la curent cu ce inseamna sa ti se gaseasca un carnet de student pe care scrie facultatea de geologie si geofizica.

  30. nedo, nu trebe sa te scuzi, stiu f. bine cu cine te solidarizezi tu.

  31. …am fost acolo,atunci! …eram mai tanar cu oarece suma de ani….suficient de matur sa’mi asum riscul(la 1,90 m si 125 de kg)sa vad in direct!…n’am patit nimic,dar am vazut ce numa’n filme am crezut ca se poate!

  32. În iunie’90 ….Mineriada…nu pot spune că eram pe străzi…ci în birouri la comitete de partid al Sectoarelor de Partid,al ITB-ului,al Metroului…dând declaraţii peste declaraţii ,cum de ne-a venit ideia să ….
    emigrăm peste ocean ? Aveam viza de plecare USA din’89…începută din ’82…ani de aşteptare
    La Revoluţie eu şi fetele am intrat în coloană de la”Ion Şulea” câtre “PALAT…unde nu-i de suportat” băiatul plecase cu alţi copii de aceiaşi vîrstă 13 ani, câtre Televiziune…unde se trăgea nene…din plin ! Şi în 1990 octombrie după ce am aruncat-dat la rude ultimii lei şi dolari şi mărci căci dacă eram prinşi la vamă cu”valută” făceam cu toţii cale întoarsă…era împotriva legii…a manipula valută străină…deci am tranzitat Iugoslavia apoi Italia şi ţin minte că era ziua mea de naştere,am schimbat ceva mărunţiş atât cât să cumpărăm fructe,portocale,banane ptr.copii şi o sticlă de vin ,absolut toată ‘averea noastră’
    …dar noi avem tot ce era mai scump…LIBERTATEA NOASTRĂ !
    Asta o pot jura pe Biblie….ajunşi în SUA….muncă,muncă şi iar muncă…neavând nici chiar un sfert de dolar ptr. gumă de mestecat…dar am o familie reuşită,mulţumesc lui Dumnezeu !

  33. Minerii erau doar o turma de oi, cei care i-au manat de la spate aveau ceva de castigat de pe urma “interventiei”, pana aici se poate explica grozavia.
    Au fost insa sute de mii de oameni, milioane in toata tara, care i-au aprobat stand in fata televizoarelor, citind ziarele.Cei care au privit pasiv , cei care s-au uitat ca la un film, spectatorii anonimi de dupa perdeaua sufrageriei, ei ce justificari au?
    Minerii aia sunt acum niste alcoolici batrani,tusindu-si plamanii,Iliescu si-a lasat numele in cartea de istorie, scrie carti,curand o sa-l intalneasca pe Primul Secretar Suprem, in timp ce spectatorii de atunci continua sa fie boboru’.

  34. bibi draga esti cretin!

  35. bibi draga esti cretin!

  36. As mai zice doar ca mineriada m-a despartit de taica-miu. Eu 20, el 40… de-atunci nu ne-am mai putut intelege :/
    Iata de ce il vad pe Iliescu in gasca lui Stalin. A mers pe mana stanga, a impielitatului – judecand doar asa, dupa efecte …

  37. Nu sunteti decat niste ignoranti,habar n-aveti.Scuze Simona,am promis ca nu “sicriu” trei zile,nu ma pot abtine!Cand vad ca toti ciocoflenderii care aveau in 89′ varsta jucatului cu putzica in tarana(vezi nedo),nu ma pot abtine sa nu-i gratulez cu “tuva-n…”.O merita cu prisosinta!P.S.@nedo:tu ti-ai adus “aportul” la dezvoltarea patriei stramosesti?Sau doar esti “telecomandat” pe BocSelu si pe mportocalii?Nu stiu,ma gandesc si eu ca ai vreun contract de asfaltare cu statul!Ai sau 😀 😀 n-ai?

  38. @Timona: hei, timona, ce naiba? da’ cand te jucai tu cu aia-n-tarana ce se intampla? vreo revolutie, ceva? pe bune, las-o mai usor, mai moale 🙂

  39. @Timona, din nou: si apoi, cum ai putea sa-ti aduci aportul scl decat prin taxe? la munca! :mrgreen:

  40. @Cucuzaurul:mi-am luat-o in frezulie si eu si nevasta-mea de DOUA ori de la mineri!!!!!Si-n ziua de azi mi se vede buza rupta ca un cur de chihuahua!Asa ca nu fac rabat de la calitate!P.S.Nevasta-mea si-a luat-o in abdomen de multe ori,cu cizma de cauciuc.Urmarea?N-am putut avea copii dupa incident,daca ma intelegi…….. 😥

  41. … Doamne!… imi pare rau 🙁 Nu mai zic nimic

  42. @Cucuzaurul:nicio problema man,ceea ce am vrut sa spun,este ca eu am trait efectiv acele momente(cu bataliile de rigoare 😀 ).Am daca vrei trei-patru ore de povesteala live despre ce a fost atunci,nu cacaturi din cartile de isatorie!Istorie de-adevaratelea,de la unul patit!!! ❗

  43. Bai efectiv imi curg lacrimile!!!!!!Uitasem de cacaturile de atunci,acum mi-am adus aminte…. 😥

  44. teribil, mi s-a pus un nod in gat.

    3 zile l-am cautat prin toate spitalele si sectiile de politie pe un coleg de-al lui barbati-miu. la un moment dat, am aflat de la un prieten ortoped la Urgenta ca respectivul trecuse pe acolo, sa i se puna un picior in ghips. norocul lui de arhitect ochelarist cu aparat de fotografiat si ceas la mana a fost ca era plecat cu treaba prin oras, trimis de Ambasada Franceza. asa ca au dat oamenii aia niste telefoane mai amenintatoare la autoritatile romane. nevasta lui a fost sunata sa vina sa il ia a doua zi, batut mar, cu piciorul rupt, fara ochelari, fara aparat si fara ceas, dar viu, de pe bordura de vizavi de scoala de politie de la Baneasa. azi sunt amandoi in Franta.

    alti doi prieteni, tot arhitecti, se plimbau cu copilul in carucior pe Bd. Pache Protopopescu, vizavi de sediul PNTCD. nu mai stiu exact cum, insa au fost amandoi cotonogiti de mineri, apoi bagati intr-o duba si luati de acolo. copilul a ramas singur, in carut, pe trotuar. norocul lor a fost ca militenilor li s-a facut mila si, pe la Calea Mosilor, i-au dat jos din duba si i-au lasat sa plece. s-au intors cu mare fereala pana la locul unde lasasera copilul in carucior – un binevoitor domn in varsta pazea copilul. si ei sunt azi tot in Franta.

  45. Doamne cu ce-om fi gresit Doamne?

  46. 13-15 iunie 90′ e o rusine…mare mare de tot!
    la ce a trait neamul asta si ce constiinte incarcate avem, vor trece 2,3 generatii pana se va spala jegul, jena si mai ales sangele din pieata universitatii.
    ma gandesc la o tarisoara mica…d’exemplu Chile.., a reusit sa-l judece pe Pinochet, sa demaste crimele si abuzurile iar noi nu avem unii cu ‘oaie sa-i dea o flegma lui ilici.
    asta e romania, asta am meritat, crede cineva ca meritam conducatori mai buni?
    uitati-va la bobor! uitati-va prin piete, prin scoli, institutii, pe trotuare si ce o sa vedeti?! un rahat mare de tot dar nu de caine ci romanesc, care pute , se intinde si sufoca orice urma de bun simt si normalitate.

  47. şi mie îmi dau lacrimile. eu cu ce ţi-oi fi greşit?

  48. @Timona: omule, stiu ce spui, chiar daca zilele alea n-am fost acolo… incerc sa-mi amintesc cum naiba de n-am fost acolo, dupa o luna de p-ta universitatii, zi de zi (cred c-aveam niste examene… habar n-am!). DAR am avut atat de multi prieteni si colegi care si-au luat-o pe coaja, atat de multi oameni care au PRIMIT AZIL POLITIC IN SUA dupa aceste “evenimente”… Romania era ca gradina zoo a Europei – ia sa mai vedem cine pe cine a mai omorat…
    D-zeu sa ne apere!: asta e o rana care nu se va inchide de la sine :/

  49. “şi mie îmi dau lacrimile. eu cu ce ţi-oi fi greşit?”

    @Nedo:n-ai gresit cu nimic.Iarta-ma daca te-am suparat vreodata!Problema noastra este ca la cinema 3D:unul vede rosu,alalaltul albastru si de fapt ca sa vezi bine,iti trebuie ochelari verzi!Iti promit ca de azi inainte nu voi mai avea nicio divergenta cu tine pe blogul Simonei(care ne-a tolerat cacalau!).Daca vei vrea in urmatorii 15 ani sa ne intalnim la o bere si o discutie amicala,nicio problema!Castigul amandorura! :grin:Dumnezeu sa ne ajute pe toti!

  50. @da, tot lui nedo: treaba-i complexa si prezinta multe aspecte. cand aspectele prezinta aspecte abominabile atunci spui stop – daca nu, nu, treaba ta, a mea, a cui naibii o fi, ca nu mai inteleg mare lucru… si citesc bloguri si comentarii ca un idiot – pe semne ca o merit 🙁

  51. in iunie 90 eram in Ge, taiam lemne. Habar nu aveam ce se-ntimpla in Ro, nu vedeam Tv, nu-ntelegeam germana si oricum cind veneam de la munca cadeam mort in pat. Munceam cu un fost minier neamt, pensionat care mai cistiga ceva pe linga. In pauza de prinz mi-a povestit ceva de Ro, nu prea intelegeam, mi-a aratat ceva poze din Bild, ziaru muncitorilor. A zis, ca f. bine fac minerii! Iata alt mod de solidaritate internationala.

  52. @Cucuzaurul:Eram in fata Politiei capitalei si luam apararea unui fotograf francez.Eu am luat n bate in cap,nevasta-mea a fost tarata de par pana la o dubita TV(nu televiziune,asa se chemau niste dube gen Ducato sau Transit),in prealabil pentru ca era “recalcitranta” si-a luat 7000 de cizme in burta,iar de pe margine urlau isterizate paispe proaste nefutute(aproximativ varsta mea!!!!!!),”la moarte cu ei,omoratii nemernici ce sunt!)Norocul nostru a fost un tip in varsta cu par alb si barba(nici pana in ziua de azi nu stiu cine e) care avea un Volkswagen broasca,cu numar din carton,pe care scria CT(Constanta)!!!!El ne-a luat(pe mine si pe cumnatamiu) si am urmarit dubita,dupa care la unitatea militara de la Magurele cu doua pachete de Kent si o punga de arahide,mi-am recuperat nevasta,dupa care(aveti cuvantul meu!),n-am mai iesit din casa circa doua saptamani!!!!!!!!!!!!! 😥

  53. Neamtule: Minerii nu au facut atunci parte din popor. Dar, Ilici pe la februarie ’90 le-a dublat salariile fara nici un motiv economic real. Canci productivitate, canci calitate, canci + canci. De ce le-a dublat? De aia : 13 – 15 iunie sau oricand ar fi fost nevoie! Aici, parerea mea este ca a fost mituirea anticipata a minerilor a avut ca scop folosirea lor. In iunie sperietoarea era ca taranistii or sa le ia majorarile. Mina Te..c de langa Hunedoara a refuzat sa dea drumul minerilor la Bucuresti. Rezultatul? Director anchetat pentru sabotarea economiei si dat jos urgent. Acum, dupa ce s-au inchis minele, care de fapt trebuiau inchise de multa vreme, acum da, minerii fac parte din popor. Pe de alta parte ar trebui sa multumim lui Ilici ca nu a chemat la Bucuresti si toti tiganii( barbati si femei necalificati si analfabeti) angajati la minele de langa Huned si la combinatul siderurgic. Nu mai exista nici un tigan/tiganca neangajat. somaj = 0.

  54. Lui fiimea de 17 ani(adoptata),imi este rusine sa-i povestesc asemenea grozavii.Atunci cand ma intreaba,fac si eu pe-a prostul si o duc cu zaharelul.Nu vreau sa sufere si ea!

  55. @Timona: am inteles… scrie-i Simonei, omule! trebuie sa plateasca cineva pentru toate astea! TREBUIE! dar trebuie cineva cu gura mare – na ca am gasit-o pe Simona 🙄

  56. ILIESCU SA TRAiasca, NU?oops he does

  57. @Nicolae:178%adevarat!Pacat ca nu platesc in 2010 adevaratii vinovati!

  58. @Cucuzaurul:este greu!Extrem de greu!Crede-ma ca din 1994 cheltui bani mereu,cu procese!Deja m-am saturat,am ajuns la fund,nu mai pot!Culmea este ca renunt pentru ca nu gasesc oameni dispusi sa mearga pe drumul DREPTATII!Toti o dau cotita pana la urma,gen,hai bre crezi ca ne baga careva in seama?!!!!!!!Deja gata,am inceput sa gandesc romaneste!

  59. vezi tu, cucuzaure, timona sache a trebuit să treacă printr-o emoţie puternică pentru a-şi da seama cît de departe merge. îmi pare rău de el, asta a fost istoria, asta i-a fost soarta. îl iert, ce să fac.
    dar cînd sînt identificat (chiar aici), ameninţat mai mult sau mai puţin voalat cu “o discuţie” de băgat minţile în cap, site atacat (şi al meu şi blogary), toate astea pentru că am/avem o opinie împotriva curentului, lucru care mi s-a întîmplat nu o dată în ultimele săptămîni, stau şi mă întreb – cît de departe sîntem de mineriade? trec peste limbajul agresiv, ne mai aprindem, ne trece. dar s-a trecut la ameninţări. cît de periculos poate fi în românia în ziua de azi să spui ce crezi, iar peste cîteva minute un necunoscut să te ameninţe că te găseşte, dîndu-ţi indicii că are cum?

  60. @Simona: subiectul merge pan’ la os… cum procedam? ar trebui temnita grea pentru iliescu (si sa ma lase cu varsta de 80 de ani… )
    in 90 scriam pe ziduri chestii… azi se cheama graffitti – “iliescu=foame, frig etc”
    et voila! 😈 s-a golit sacul! boala a fost lunga si moartea ne da un pupic dulce…

  61. @nedo:imi esti dator cu un raspuns.Multumesc anticipat!

  62. locuiam la sala palatului in vremea aceea – am scos gloante din pervaz in decembrie; am fugit de taburi de la universitate (unde am fost trimisa de mama, sa particip la ce se intampla, ca e importan, e viitorul meu!) dupa ce cantasem cu lacrimi in ochi desteapta-te romane; am auzit toata noaptea cum trageau aia cu mitralierele in oameni; am fost cu multimea sub elicopter cand a fugit ala de pe CC si am fugit si eu cand a inceput sa se traga iar. unchimiu a stat 2 zile la jilava, luat in 21 decembrie. Am fost apoi la Universitate, din 2 in 3 pana am renuntat. Pe 13 am fost si eu la biserica Enei cand ardea o dubitza. M-am tirat acasa urgent. Prietena mea invata in arhitectura noaptea aia pt un proiect – a fost tinuta in curte amenintata cu arma cateva ore. Ea locuia in blocul Dunarea (nu a putut sa-mi povesteasca nici pana azi ce a vazut in decembrie pe geam) iar taica-su, prof universitar, a scapat de bate doar pt ca aveau incuietoare la intrarea in bloc.
    Poate puteam face mai mult decat sa asist si sa ma pazesc. Nu stiu insa nici acum ce! Atunci nu am facut nimic concret – am putut face un copil, totusi…

    Si stiti ce mi se pare cel mai sinistru, in acest context? Ca am votat PSD mai deunazi, pt ca, vorba lu’ Boc, mi s-a parut raul cel mai mic. La cacat!

  63. @nedo:nu te-am amenintat cu “bagat mintile in cap”,ti-am spus ca daca vrei,in urmatorii 15 ani,atunci cand o sa ai timp,stam la o bere sa dezbatem! 😀

  64. @Nedo, cine face pipi cu vantul in fata se mai stropeste 😛
    Lasand gluma deoparte, simpatizantii PDL/Basescu sunt prigoniti in propria tara si se pregatesc de o rezistenta in munti in timp ce PDL guverneaza ?
    Daca partidul trece in opozitie, pe tine te impusca ? 🙁

  65. @nedo: chiar te simti amenintat? hmm… topicul, si ce spuneam mai devreme, erau lucruri “abominabile” – de ex. crime, omoruri in plina strada, rapiri si batai cauzatoare de deces, sa continui?
    cam cat de amenintat crezi ca esti? cam cat sa pui piciorul pe trotuar si sa mori? si sa afle maica-ta, dupa o luna, ca n-ai rezistat fizic in detentie? pe bune …
    in, fine, recunosc ca nu pot sa fiu obiectiv pe tema asta – o cam iau razna si incep sa pun benzina in sticle de c*la :/

  66. nu tu m-ai ameninţat, mă refeream la alţii. vorbeam de nivelul discursului la care s-a ajuns. de faptul că nu îţi mai poţi spune punctul de vedere, că eşti identificat fuga-fuguţa de cineva şi ameninţat mai mult sau mai puţin voalat. plus atacurile asupra celor două site-uri.
    în privinţa berii, îmi pare rău. dacă ne-am iertat nu înseamnă că sîntem şi prieteni. nu sînt genul care să mă apropii de oameni cu una – cu două. nu-ţi datorez nimic, nici tu mie.

  67. @Cucuzaurul:vezi ca nu te pricepi? 😀 😀 😀 😀 Atunci cand pui benzina in sticle de c*la,este exact ca atunci cand ti-ai umezi chibriturile,ca sa arda mai bine!!! 😀 😆 😀 😆 “Molotoavele” se fac in “sticle” de sticla,casante,cu peturi iti dai singur foc!!!!
    Daca vrei ceva frumos,iti dau mailul si te invat cum sa lucrezi cu ingrasamant si hidrocarburi,ceea ce nu te invata netul!!!P.S nicio aluzie lui nedo,am declarat ca m-am impacat cu el!!!

  68. cucuzaurul
    nu, cele două cazuri nu se compară. dar tendinţa asta este. apropo şi de îndemnurile la răzvrătire, de care presa e plină. nu m-ar mira ca în cîteva luni să se ajungă tot acolo. dacă ţineţi minte, grecii porniseră urît cu luptele de stradă, acum vreo lună. s-au potolit în momentul în care şi-au dat seama că au omorît trei oameni nevinovaţi, printre care şi o femeie gravidă.
    că tot vorbim de revolte, iată aici o revoluţie mai veselă. citiţi comentariile.
    http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/ziua-2-treisprezece-must-uri-de-la-bookfest-2010-45246.html#comment-443582

  69. @nedo: vrei, te rog, sa ne lasi cu victimizarea asta? pe bune, te rog eu mult, din sufletul meu de copil, lasa-ne cu aceste texte. in campania electorala, pe voxpublica s-a moderat cu lopata. adica laturile ramase pe site sunt cele mai fine atacuri, restul – amenintari, jigniri, urari de cancer pentru autorii textelor si familiile lor au fost moderate. si, uite, nu ne-a dat nimeni in cap inca si nici n-am facut cancer, deci nu te mai inflama atat pentru un comentariu pus de un nebun pe un site, ca incep sa ma lase nervii.

  70. @nedo:pe prieteni intr-adevar ii tratezi cu VIN.Cu bere ii tratezi pe cunoscuti,eventual viitori prieteni!Am luat-o de jos,daca eram prieteni te invitam direct la o palinca de Someseni!O seara buna la Cluuuj! 😆

  71. @Simona:am fost iertat???? 😀 Promit ca pe viitor nu mai fac prostrii! 😕

  72. @nedo: cât despre “nivelul discursului”, pe mine m-au făcut nesimţită explicit prietenii tăi de la blogary (cu care stătusem la masă şi cu care fusesem un om extrem de civilizat şi prietenos) încă din decembrie, deci lasă-mă, te rog, şi cu asta.

  73. @Timona: ai fost, da. mulţam anticipat dacă n-o să mai faci

  74. @Simona:este vorba cumva despre “facerea de bine este fu….razolidon oral”???? 😀 😀 😀

  75. @Simona:ma refeream la “blogary”!

  76. @Simona:sa inteleg ca in poza esti bucuroasa,nu-i asa? 😀 😀 😀

  77. @Timona: nu vreau să intrăm în discuţia asta

  78. @Timona: iar ce ai povestit este halucinant. nu am cuvinte, sunt muta 🙁

  79. Noapte buna tuturor celor care pot sa doarma!(Nu-i si cazul meu…)

  80. imi pare foarte rau de tot ce citit ca s-a intamplat. nu pot decat sa imi imaginez, din auzite, inclusiv din ale profilor nostri, oripilati si in ziua de azi.

    off topic, @Marinake: cu cine faceati, cu d.Florea sau cu dna Stroia?

  81. sandman
    ăsta e paradoxul.

    simona
    ţi-ar plăcea să îţi pice blogul şi să pierzi postări şi comentarii? nu cred. asta ni s-a întîmplat nouă concret. grosul s-a recuperat a doua zi. ultimele erau cît pe ce să nu fie.
    de urări de cancer şi alte minuni am avut parte şi eu. cu timpul, am ajuns să fiu imun la ele. şi, să fim serioşi, în campanie le primeam toţi în mod egal. acum le primim doar unii. iar eu mă refer la ameninţări, unele foarte concrete, care nu vin numai din partea unui nebun.
    în legătură cu prietenul de la blogary, cred că am lămurit problema chiar recent, cunoşti părerea mea foarte bine.

  82. M-am trezit iar pentru 5 minute,ca sa-i spun Simonei,de fapt sa-i PROMIT ca-i voi trimite un EMAILEAN gras,cu ceea ce-am patit eu,nevasta-mea,fostul primar al sectorului 3,Florian Chirovici,viceprimarul lui,chiar si domnul Baselu ocazional,prin anii de gratie ’90-’91-’92!!!!!!!P.S.In anii 90,in locul Woodrei,figura un individ pe nume Viorel…….escu,care ulterior a devenit seful notarilor din Romanica.Asta asa ca sa stiti…

  83. @timona: trimite-mi
    @nedo: am zis “amenintari, jigniri, urari de cancer”. citesti selectiv intentionat sau pur si simplu nu vezi cuvintele care ti-ar invalida argumentatia? mi-a cazut si mie blogul sapt trecuta, da’ nu m-am gandit ca e un atac. in fine, deci da, e cum zici tu: esti prigonit, esti cum vrei tu, am obosit. iar p-aia care nu tin cu Basescu nu-i prigoneste nimeni, in afara, de exemplu, de ANAF

  84. @nedo: şi, oricum, îmi place că, deşi un om a povestit cum i-a fost bătută nevasta cu picioare-n burtă de n-a mai putut face niciodată copii, mult mai important este că te-a ameninţat pe tine un cretin pe un site.

  85. am pus un topic despre mineriade şi s-a ajuns la acelaşi lucru: Basescu, PDL şi cât de persecutat e nedormitul pe internet

  86. rabdarea mea se apropie de final

  87. Eu sunt din Valea Jiului, in iunie 1990 aveam 14 ani….Mama si tatal meu erau printre singurii membrii ai partidelor de opozitie din vale, in dupa-amiaza zilei de 12 iunie 1990 mama mea a venit acasa surescitata zicandu-i tatalui meu ca “este fax de la Iliescu la Posta, maine pleaca muncitorii din mina la Bucuresti iar…” A doua zi am asistat la imbarcarea bestiilor in camioane, veneau si ii luau de acasa, aveau salopetele gramada in camioane! Imbecilii habar n-aveau ce li se intampla, urlau ca descreieratii ..”sa aducem guvernul in Valea Jiului…” Tatalui meu, dupa mineriada, un cretinoid i-a adus din Bucuresti un tub zicand: “dom’ doctor, uite ce-am gasit in sediul penetzeului, droguri…” Intr-adevar, pe tubul cu pricina scria “drugs”…..

  88. @Ostron: şi, când se întorceau, ce ziceau, ce povesteau?

  89. un agent economic are dreptul să desfăşoare activităţi economice. o autoritate a statului cu anumite competenţe, are dreptul de a verifica dacă agentul economic şi-a desfăşurat corect activitatea. asta îi dă dreptul agentului economic să se declare victimă, iar autorităţii să spună că agentul economic a fost sau nu corect.
    link 1 http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/anaf-acuza-realitatea-media-sa-de-evaziune-fiscala-si-sesizeaza-parchetul-188828.html

  90. @nedormitul: este un topic despre mineriade, despre oameni bătuţi, călcaţi în picioare şi omorâţi!! dacă vrei să comentezi despre asta, ok, dacă nu, te-aş ruga să te abţii până la un viitor eventual topic despre traian băsescu şi pdl, mulţumesc anticipat pentru înţelegere.

  91. cu realitatea ţi-am răspuns la un comentariu de mai sus. nu eu am deviat de la subiect.
    revenind on-topic. dacă “cretinul” ăla – nu eu am folosit termenul – trece la fapte?

  92. Multumesc Simona. Excelenta postare pe blog, eroica, si in ton cu toate celelalte in calitate. Nu ai doar mult umor.
    De fapt nimeni nu poate avea doar sens dezvoltat al umorului. Se mai asociaza cu ceva.

  93. @AA: nu e nimic eroic, dar stai să vezi, mâine, cum sună mărturiile victimelor. pe mine m-a luat, citindu-le, cu rău de la stomac.

  94. am dat un search cu f3 – am avut surpriza să remarc că nu am pronunţat în nici un comentariu în afară de ăsta “băsescu” sau “pdl”. deci am fost on-topic. yupiiiii!!!

  95. in ’90 aveam 9 ani.eram mic da’ rau,adica inrait. il uram pe iliescu desi nu intelegeam prea bine ce e aia ura. si nu e de condamnat ca nu stiam,in conditiile in care nici ce e aia laba nu prea intelegeam desi o practicam deja de ceva vreme, avand inspiratie intr-o poza cu sandra de pe coperta 4 a unei ‘flacara rebus’.

    nu am povesti spectaculoase legate de comunism,de revolutie sau de mineriade. adica nu in legatura cu ai mei, cu aia apropiati, cu aia implicati direct. ca daca va zic de la bunicu’,cu rusii,e cam ca-n (era sa zic kafka sau can-can) fenomenu’ pitesti.

    ei bine,nu intelegeam eu clar ce e ura,de ce trebuie sa o ai,dar am invatat sa urasc. sa urasc comunismul,rusii,lenin,stalin,iliescu.
    mi-a mai trecut cu rusii (ca tot vine campionatu’ mondial:la muuu FRANTA! p-astia ii urasc la fotbal), dar nu cu restu’.

    intre timp,am mai aflat una-alta,ca noi toti.
    fara sa stie tata, care citea acelasi ziar,cumparam romania libera intre ’93 si ’95 si-l citeam in clasa,in pauze si-n orele plicticoase. eram fan petre-mihai bacanu.(ideea ca-l cumparam trebuie inteleasa ca atare,adica in loc sa dau banii aia pe care nu-i aveam pe gume turbo,imi luam ziarul.exagerez,dar e lauda mea de adolescent miop).

    nu am cu ce sa ma ‘laud’ vis-a-vis de revolutie,mineriade.

    dar am,in schimb,(scuze,ciu) mandria,ca neam de neamu’ meu nu a votat vreodata cu iliescu sau cu urmasii lui. si am mandria(prosteasca,eventual) ca nu o sa o faca.

    1.(nedo,de ce pld ca sa nu zic m,nu te-ai retras in glorie,in aia anuntata ca o reducere de salariu?)

    2. ma cheama dragos calin.(ca sa nu fiu doar un nick-name de pe net).

    3.(baietii,v-as da si cnp-ul,da’ n-am portofelu’ cu buletinu’ langa mine,ca e tarziu. da’ ma gasiti voi,dupa ip. si da,la mumu pld!!!).

    http://www.ecultural.ro/fisiere/image/sandra1.jpg

  96. ultima injuratura era adresata pdl-ului,scuze. plm.

  97. @badmf
    da. merită înjuraţi. E un partid exact ca toate celelalte, fără doctrină, fără un plan coerent explicat. În plus, a avut Guvernul din iarnă până acum şi tot ce a făcut concret a fost să taie nişte salarii şi pensii. Bine, mai încearcă Funeriu de la educaţie să organizeze învăţământul pe idei de dreapta, mai sunt unii care nu se văd când fac bine, de exemplu Udrea. Asta dacă acceptăm că fac conform unor convingeri, nu după indicăţii preţioase.

    @Simona Tache
    nedo are umor, după părerea mea. Mai are şi dorinţa de a face să fie mai bine, eu îl cred, cred că e sincer în asta. Problema e că din toate meniurile politicienilor, ei au ales unul, şi îl susţin mult peste limitele subiectivităţii rezonabile. Câte unii spun că propaganda anti-pedele(pentru că asta este de fapt, conştient sau nu, în media se propagă ura în locul argumentului şi ideii) îi face bine pedeleului, pentru că îi ţine ocupaţi pe simpatizanţi într-o discuţie nerelevantă, despre manipulare, şi nu apucă să privească corect înspre cei pe care-i simpatizează.( Cei care i-ar susţine pe Crin-Johannis, nici ei nu au o imagine clară asupra a ceea ce propun, ci sunt porniţi pe JosBăsescu. )
    Nu se poate păstra statutul de “părerolog” independent pe site-uri, cât timp susţii explicit un partid care n-are nicio treabă cu ideile, şi funcţionează la fel ca celelalte, câştigă alegeri prin metode mai bine puse la punct ca pesedeul. E o limită care ţine de cât de mult faci parte dintr-o gaşcă, şi câte broaşte eşti dispus să înghiţi. Bun, ar mai fi o variantă, că ei vând marfa pdl, şi e normal să-i scoată în evidenţă calităţile, dar atunci chiar se duce independenţa.

    Pentru cineva care nu este preocupat excesiv de politică, ci de meseria lui, (şi asta ar trebui să fie starea normală a unui cetăţean, în opinia mea), înţelegerea evenimentelor vine de la cei care le prezintă, care le sintetizează, adică presa. În ultimul timp (2-3 săptămâni), am observat, chiar pe Realitatea, şi pe VoxPublica, mai puţin spre deloc la Antene, o uşoară tendinţă spre o analiză mai raţională, spre discutarea ideilor, nu a persoanelor emitente. Le-am spus-o şi pe Blogary, şi o zic şi aici: puţin mă interesează cine conduce, atâta timp cât lucrurile se mişcă în direcţia pe care eu o consider bună. Nu îmi dă de mâncare nici Băsescu, nici vreun mogul.

    Consider că acest site are o orientare penelistă.

    Mă scuaţi pentru off-topic, vă rog frumos.
    Mulţumesc.

  98. De fapt, problema cea mare e la presă.

  99. Da, așa-i, Nedo are mult umor. Si cind ii face prosti pe unii, si cind la un post atit de trist ca ăsta vine cu puțoismele lui de doi bani. Umor ca al lui Băsică, ce merge bine într-o crîșmă mizerabilă. Hăhăhă!

  100. @Simona Tache
    cred că poţi să schimbi culoarea roz. nu mai are acoperire conceptuală.

  101. Am trait din plin evenimentele,mai ales ca sotul purta barba si plete si atunci,urmele se mai pastreaza si acum si pe masina pe care o aveam atunci si in sufletele noastre.Nici nu-mi pot imagina ce simt parintii sau rudele victimelor de atunci ,acum cand vad ce se intampla.Sincer la protestul din Piata Victoriei mi-a fost frica ssa merg pentru ca se anuntase venirea minerilor.A fost un moment pe care nu-l pot depasi,ocolesc si acum Valea Jiului cand imi duc copiii sa cunoasca tara sau ce a mai ramas din ea.

  102. @para: foarte rezonabil si echilibrat comentariul tau. Pana la asta:
    “Nu îmi dă de mâncare nici Băsescu, nici vreun mogul. Consider că acest site are o orientare penelistă”.
    prima propozitie e usor jignitoare, in linia celor invatate de la marinar. nu “imi da de mancare” nici un mogul, muncesc intr-o firma privata pe niste bani pe care-i primesc in schimbul muncii aleia. punct. nu voi lungi discutia, ca am obosit.
    a doua chestie, cu blogul asta care are orientare penelista e kafka si in ea nici macar nu intru. tot pentru ca am obosit.

    @bamdf: ai fost tare simpatic 🙂 🙂

  103. @Simona
    1. nu m-am referit la tine. Aici tu eşti moguloaică, dacă nu cumva minţi.
    2. aia cu orientare penelistă e o părere personală.

  104. @Para: 1. nici unui ziarist nu-i “da de mancare” vreun mogul. toti muncesc pentru niste bani. ca unii o fac mai corect, altii mai putin corect e alta discutie.
    2. daca reusesti sa arati unde si cand a facut acest blog propaganda pnl-ului, esti chiar tare. ia sa vedem

  105. Cred că e bine ca fiecare să-şi stabilească orientarea, să aibă o minimă cultură politică, înainte de a susţine pe unul sau pe altul.
    http://filosofiepolitica.wordpress.com/stangadreapta/
    Să apere şi să discute nişte idei, nişte soluţii. Să-şi verifice pe cei pe care-i susţine, să vadă dacă evoluează înspre ceea ce crede fiecare că e bine. Să nu se lase purtaţi de pasiuni, de atracţii sau de ură faţă de un personaj, fie el şi Iliescu. Să apeleze la justiţie când au vreo dovadă, aşa strâmbă cum e, şi să nu creadă în justiţia făcută la televizor. Nici în politica făcută la televizor.
    Gata, am terminat, că iar îmi ies frunzele de la morcov.

  106. jizăs, da’ e kafka rău: unde vezi tu ură faţă de iliescu în textul ăsta? am scris eu ceva de iliescu???? 2) blogul ăsta nu face propagandă politică

  107. @ Simona Tache
    Presa trebuie să creadă în nişte valori ale jurnalismului, şi să se organizeze în acest sens. Să-şi găsească ideile comune, şi să şi le apere, în organizaţiile specifice oricărei bresle. Să spui orice-ţi trece prin cap, este o libertate de comentator, nu de jurnalist. Să elimine, prin verificarea profesionalismului, orice dubiu cu privire la membrii săi. Oricâte presiuni ar face mogulul asupra lui, (presupunând că acesta există), un jurnalist ar trebui să ştie că are un organism solid la care să găsească apărare. Deşi mijloacele propagandistice (ad hominem, ad nauseam, adevăr incomplet prin regie şi excluderea părţii de altă părere, repetare, demonizare, ) sunt evidente, nu am auzit niciun jurnalist care să-şi pună problema în termeni etici despre acestea. Cer respect de la clasa politică, dar când vine vorba de ei, jurnaliştii miştocăresc etica şi o denumesc deontologeală.

  108. @Simona
    de ce ai tendinţa să o iei personal? de ce?

  109. Sunt off topic! 😆

  110. “Cer respect de la clasa politică, dar când vine vorba de ei, jurnaliştii miştocăresc etica şi o denumesc deontologeală.” bine, respectivul nici nu se recunoaşte a fi jurnalist.

  111. 2. nu există opinie care să nu fie politică.

  112. Bună, Simona!
    Ia te uită că o doamă (tu) reacţionează aşa la chestii petrecute pe cînd era doar o puştoaică. De aia eşti blogăriţa mea preferată.
    P.S.: Adevărul nu-i membru de partid. O prostie, o bătaie, o crimă nu-s de stînga sau de dreapta şi nu au nici o calitate politică. Sînt, pur şi simplu, o prostie, o bătaie sau o crimă. Dar faptul că blogării au, deja, o tendinţă anti-numaiştiuce spune bine ce şi despre ce întîmplă. Ura socială din România de azi nu e departe, ca intensitate, de cea din ’90. Asta e foarte nasol.

  113. in orice caz, si acum se vede genialitatea malefica a intrigilor de atunci. dezbinarile create functioneaza inca.

  114. @Florin Iaru
    Bună dimineaţa.
    o bătaie, o crimă, sunt atingeri aduse libertăţii individului; pot, şi trebuie să fie privite politic, pentru ca ele să nu se mai întâmple. De fapt, politica neextremistă, indiferent de orientare, le priveşte în acelaşi fel. Conceptul de ură socială este unul marxist.

  115. Uraaa! Uraa! Uraaa!
    Păi după atâta repetare a acestui cuvânt, a ajuns să ne intre în suflete.

  116. @florin iaru
    eu am avertizat, de pildă, asupra demonizării nedormitului. vedeţi mai sus despre ce e vorba. mi s-a reproşat că sînt paranoic. şi asta pentru că gîndesc împotriva curentului. marele duşman a devenit nedormitul. să-l urîm pe nedormitul! să-l demascăm pe nedormitul! să-i dăm o lecţie nedormitului! nedormitule, spune cine eşti, nu te mai ascunde după un nickname! ieşi afară, să te vadă toată lumea!
    ideile mele sînt sancţionate automat ca adoraţie pentru x sau y. în curînd mă tem că se vor găsi asupra mea droguri şi o tiparniţă de bani.
    e dureros cînd chestia asta o fac sau o tolerează nişte prieteni. poate sînt un naiv crezînd că ideile diferite sau argumentele diferite nu trebuie să anuleze prietenia dintre noi.

  117. nedo, eşti paranoic!

  118. para, nu mă împrietenesc cu tine pentru atîta lucru 😆

  119. @Simona Tache
    eşti paranoică! 😛

  120. @para
    şi tu eşti paranoic!

  121. Paranoic vine de la Noica?

  122. @nedormitul: nu ai inteles nimic, absolut nimic, nici motivul pt care ti s-a cerut sa-ti declini identitatea (care e legat de faptul ca nu esti doar un simplu comentator, ci si un om care scrie opinii pe o platforma si face liste cu ziaristii dusmani ai poporului, semnand toate astea tot cu pseudonim), nici nimic altceva.
    iar discursul tau, ala de mai sus, cu demonizarea nu doar ca ma intristeaza profund, dar ma si sperie.
    si confunzi profund “a avea alta parere” cu “a hartui oamenii la creieri” cu parerea aia. in fine, e f trist, hai s-o lasam moarta cu aceste discutii, eu nu mai am putere, am obosit rau, rau. stiu ca tu nu obosesti niciodata, dar eu nu mai vreau. intelege ce vrei tu, e ca tine, chiar am obosit foarte tare si deja ma sperie discursul tau, ti-am mai spus-o si pe mess. gata, nu iti mai raspund, nu ma mai tin puterile, sorry

  123. cruela de vila

    nedo : cum se numeste atunci cand crezi despre tine ca ai o importanta mai mare dacat chiar ai?
    ca am un lipsus!
    sau lapsus, nu stiu cum se zice la voi la romaneshte….

  124. cruela de vila

    revin!

  125. @para: de luat personal o iau fiindca imi respect foarte mult cititorii si pun mult pret pe ceea ce zic. o sa lucrez insa la acest defect al meu si o sa ma fortez sa ignor anumite exagerari, e mult mai sanatos pentru toata lumea. 🙂

  126. Am fost cutremurata de ceea ce am putut vedea (la tv)si citi in ziare la acea vreme.Eram copil si departe de evenimente, insa am inteles totul.Raman fara cuvinte de fiecare data cand aud ce s-a intamplat de la cei care au fost acolo.
    Ceea ce mi se pare absolut rusinos si nedemn pentru natia asta este ca nimeni nu si-a recunoscut vina,nimeni nu si-a cerut scuze(macar),nimeni nu e vinovat,ba mai mult,”s-a facut ce trebuia in acel moment”!Ca roman,MI-E RUSINE!
    off topic:
    Nedo,te admir de multa vreme,rad la poantele tale de ma prapadesc,ma enervez cand vad ca esti atat de naiv uneori ,ma scoti din minti cateodata cand sari calul si mai dai cate un “cap in gura”(nu ca unii nu ar merita).”Te iubesc” pentru ca iti recunosti greselile,pentru ca iti ceri iertare,pentru ca esti batzos,taios ,sensibil sau copil teribil. Ia un afis cu Sandra 😛 ! Relax !.Ai devenit Incrancenatul si l-ai ascuns pe Nedormit.Mi-e dor de el!

  127. nedo: du-te si dormi ca parca imi vine sa vin la cluj sa iti trag tie o mineriada, asa, ca sa vezi cum e!
    sotul meu a avut ghinionul sa ia parte si la evenimentele din ’89 si sa vada cum in fata lui un tanc i-a zdrobit capul unei femei ( a trecut pur si simplu peste ea ) si si la asa zisa mineriada unde evident ca a incasat si el destule lovituri ( s-a pishat sange vreo 2 saptamani ). si nu a cerut nimanui nimic niciodata.
    tot pt nedo si celor ca el: de asta se poate sa iti pice tie blogul azi – zi mersi ca ai ce sa-ti pice. ca daca nu erau oamenii aia care au murit si au fost batuti, habar n-aveai ce e ala internet!
    scuze simona pt ton, dar cand vad asemenea exemplare mi se urca sangele la cap!

  128. Nedormitul, 30 si ceva de ani, necasatorit, blogar, traducator
    In dimineata zilei de 11 iunie,2010 Nedormitul se trezeste si se duce la birou. Nimic nu se intampla. Isi face o cafea, o bea, fumeaza o tigara si asteapta sa i se incarce windowsu cat timp discuta putin despre vreme cu colegii de birou. In tot acest timp nimic nu se intampla. In Cluj sunt 20 si ceva de grade. Nedormitul intra pe net, cu opera, desigur. Situl simonatache.ro i se blocheaza. In timp ce incearca sa apese alt ctr delete un carcel criminal i se aseaza in mana stanga.
    Dupa cateva minute situl mergea iara.

  129. @Lixuca: exact asta cred si eu, ca nedormitul ala misto si uman al nostru a fost inghitit de cineva incrancenat, care are un discurs din ce in ce mai fanatic, cu accente din ce in ce mai paranoice. iar asta nu doar ca ma intristeaza, ma si sperie. 😥 😥 😥

  130. @mirranda
    Ziarul „România Liberă” a fost împiedicat să apară în zilele de după mineriadă, iar publicaţiile locale făţiş de partea demonstranţilor s-au lovit de o grevă a tipografilor. În schimb, ziarele aservite F.S.N.-ului, foste publicaţii de partid, au avut din plin tuş şi hârtie pentru a denigra manifestanţii din Piaţa Universităţii.
    Presa este foarte importantă în felul în care se receptează un eveniment.
    îi mulţumesc soţului tău.

  131. […] imagini şi semne de întrebare asupra României mineriadelor. V-am prezentat ieri o parte din poveştile cutremurătoare pe care le veţi descoperi acolo. Revin azi cu mărturii ale victimelor, cu relatări la persoana […]

  132. Simona,cred ca e o perioada zbuciumata,cand nu mai stie ce-i cu el.Toti avem momente bune si rele.Cand isi va da seama va recunoaste ,sunt sigura.Sper sa nu fie prea tarziu.Si la urma urmei n-am nici un drept sa -i dau sfaturi.Imi pare rau,sincer.

  133. @para: pe bune că nu înţeleg ce vrei. câteodată am senzaţia că tu şi nedo pur şi simplu vă bateţi joc de mine. jur! sigur nu vă bateţi joc de mine, fiindcă v-aţi prins că pun la suflet toate chestiile astea? sigur nu de-aia vii şi postezi aici fie acuzaţii generale la adresa presei, fie sentinţe legate de orientarea politică, fie diverse alte chestii, pe un ton evident tendenţios?

  134. @lixuca: da, pot sa inteleg asta, numai ca eu nu am nici o vina. de ce trebuie sa fiu eu pedepsita si torturata psihic nu inteleg, zau 🙂

  135. parerea mea, ca persoana ce il stie de destul de multa vreme, e ca nedormitul prea s-a identificat cu personajul “nedormitul” si a cam uitat sa fie o persoana.

  136. Te torturezi singura,draga,pentru ca iti pasa de el,d’aia 😉

  137. haideţi să încercăm să ne ţinem de topic, vă rog pe toţi. eu nu demonizez pe nimeni, nu funcţionez aşa, pentru mine oamenii sunt oameni, cu bune şi rele, eu însămi fiind un om, cu bune şi rele. ăsta şi ăla care urmează sunt posturi despre mineriade, aş vrea să ne gândim un pic mai mult la oamenii ăia care au fost călcaţi în picioare şi un pic mai puţin la noi şi la problemele noastre, fie ele reale sau închipuite.

  138. @lixuca: mda. la mine asta cu păsatul ţine mult, mult. foarte mult tre’ să sară calul un om ca să nu mai îmi pese. da’ când se termină rezerva de răbdare, e cam definitiv şi cam iremediabil 🙁

  139. Nu inteleg obsesia voastra pentru nedormitul . Daca i se acorda atata importanta , normal ca se alinta (barbatii sunt niste copii – nu-i asa?) . Eu am dialogat cu el pe blogul asta de vreo 3 ori , avem pareri diferite , ni le-am expus si mi s-a parut foarte civilizat . Fara sa dau sentinte , ca nici n-am elementele necesare , a reactionat violent (ca limbaj) doar cand a fost provocat . In rest n-am vazut asa ceva . Mie mi se pare in regula .
    Ca e putin paranoic , am vazut si eu (il injurase un Adi pe un alt blog si s-a gandit ca sunt tot eu acela , desi nu trebuia sa te uiti prea mult ca sa vezi ca tonul difera foarte mult) . Dar cred ca asta face parte din farmecul lui . Cand il apuca secretul , cred eu , e sa-l lasi in pace (asta-i pentru tine , Simona) .

  140. “… Cand il apuca , secretul e …” N-am pus o virgula si suna altfel .

  141. Nu pot comenta prea multe despre acest subiect, ca eram boboacă pe atunci. Dar ceea ce eu, și alții de vârsta mea, putem face este sa ascultăm cu mare atenție ca aceste lucruri să nu se uite. În primul rând cred că noi trebuie să ne cerem scuze pentru că permitem ca aceste evenimente să fie uitate. Dacă nu învățăm nimic din ele și nu putem fi solidari cu cei ce au avut de suferit de pe urma lor, ele se vor repeta la nesfârșit. Atunci v a fi din vina noastră pentru că le-am dat uitării sau le băşcălim. Oare minerii, care au mutilat atât fizic cât şi psihic atâte persone, cum îşi justifică faptele?

  142. Nu inteleg logica celor care organizeaza astfel de evenimente, sa nu uitam ce s-a intamplat atunci sau sa alimentam ura tinerilor [care pe atunci habar nu aveau ce e cu ei pe lume] fata de mineri?

    ma tem ca exista inca o ura fata de cei proveniti din Valea Plangerii [pe drept vorbind] si am simtit-o pe pielea mea, inca exista oameni care cred ca de-alungul Jiului umbla minerii cu batele in spinare si cu femeile tarate de par ca in epoca de piatra. Imi pare sincer rau [si cu pareri de rau nu rezolvi nimic stiu] pentru toti cei care au fost calcati in picioare de securitate si de mineriada, insa un astfel de eveniment nu ajuta pe nimeni cu nimic poate doar aplica mai bine dictonul “dezbina si stapaneste” [asa cum cineva a spus in comentariile de mai sus]. La ce bun ca taman acuma oamenii incearca sa deschida rani din trecut cand poate unele au mai fost cat de cat vindecate, nu traim intr-o lume cinstita, nu am facut-o nici pana acuma si nu o vom face nici de acum incolo.

    Ajung incet si sigur la concluzia ca unora le place sa fie deplansi si priviti cu mila, insa cititsem odata pe undeva “sa poti evolua ca om lasa trecutul departe si traieste in prezent” iar nenorocitul de prezent e destul de negru si fara a dezgropa securea razboiului.

  143. @Magda: nici eu si nici cei care au comentat aici nu am avut rabufniri de ura la adresa minerilor. 🙂

  144. […] Post: 13-15 Iunie – Povesti si marturii cutremuratoare – link […]

  145. cruela de vila

    magda: istoria se repeta ( zicea nemuritorul Gambetta! :mrgreen: am citat corect, simona? 😳 )
    e vorba de a invatza ceva dintr-un trecut pe care l-am trait sau nu!

  146. @Simona Tache
    fac şi eu ca Nastratin Hogea. Bat copilul preventiv, să nu cumva să spargă ulciorul când se duce la izvor, să ne-aducă ştiri.

  147. cruela de vila

    pot sa confirm din proprie experientza ca fost oribil!
    eu am fost doar spectator ( din troleibuz);
    nu stiu ce as fi putut sa fac ( tin minte ca am vazut un grup de mineri- cel putin salopetele si cashtile asta indicau- vreo 6 cred, care au inconjurat un barbat- probabil barbos, probabil ochelarist- si- exact cum faceam noi la dansuri tematice- au ridicat la un ison mana in care avea fie o bata fie un furtun fie ceva contondent, si perfect sincronizat au lovit ” victima”; nu m-am putut uita mai departe;
    mi-a fost frica sa cobor din troleibuz;
    dar , ce reactie poti avea cand esti paralizat de ” spectacol”?

  148. cruela de vila

    nu stiu daca e “on-topic”, dar tocmai ce-o primii , shi zisei ca merita sa v-o arat!
    nedo : nu are legatura cu tine! ❗
    Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă:
    – Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat !
    Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci:
    – Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela.
    Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse:
    – Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere.
    Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului:
    – Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela.
    Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost:
    – Hei, ce tot strigi aşa ? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere.
    Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă:
    – Am făcut un târg nemaipomenit ! Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului !
    Primul străjer merse la stolnic:
    – M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere !
    Stolnicul – repede la paharnic:
    – Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere !
    Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic:
    – Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere.
    Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui:
    – Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere.
    Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump ! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile !”

  149. @magda
    nu poți evolua ca om trăind numai în prezent, așa am fi rămas toți niște țânci cu suzeta în gură, gângurind frumos. putem evolua numai dacă ne asumăm responsabilitatea față de ceea ce s-a întâmplat, numai amintindu-ne și amintindu-le constant celor ce au fost responsabili, faptele lor.
    îmi cer scuze că mă repet, dar dacă vrem să avem o șansă nu trebuie să uităm. Felicitări doamna tache pentru aceste postări, am să le trimit și eu mai departe dacă nu vă suparăți

  150. @para: uite vezi, asta e problema, ca eu nu sunt copil si tu nu esti tata. 🙂
    si be) as vrea sa citesc, intr-o zi, si parerea ta despre cealalta parte a presei, b1tv, evz, hotnews 🙂 sau macar sa vad niste comentarii ale tale si pe blogurile, site-urile lor.

  151. @simona
    NU am făcut şi nici NU fac vreo listă cu duşmani ai poporului. vorbesc despre ziarişti, oameni de presă, campanii de presă, trusturi de presă, etc. care mint, care inventează ştiri, care manipulează, etc. recunosc doza de subiectivitate în analize. dar NU FAC liste de duşmani ai poporului ! ! ! Şi neg acuzaţia asta cu vehemenţă ! ! !
    în fond, anonimatul e o falsă problemă. de fapt, eviţi o discuţie care te-ar pune într-o poziţie vulnerabilă încercînd să îi distragi partenrului de dialog atenţia de la discuţia de fond, pentru ca apoi să loveşti (d.ex. faci lista duşmanilor poporului, te ascunzi sub anonimat, eşti paranoic, fanatic, etc.). uite, strategia ta nu mi se pare ok. aşa făcea soră-mea cînd eram mic. mă certam cu ea, începea să urle că am bătut-o, dar mă strîngea cu unghiile de mîini, de ochi, etc. am şi acum o cicatrice. şi maică-mea se mira de ce urlu eu, dacă ea e victima. revenind, caţavencu foloseşte nu ştiu cîte pseudonime – are de gînd să renunţe la ele?
    şi, să ştii, am rămas la fel de uman ca şi înainte. ridică “voalul” şi o vezi că sînt mai frumos şi mai pur ca o mireasă. ştiu, aparent sînt ca un ghimpe în talpă. pararam pam pam!

    @cruella
    ştiu bine cît sînt de important. şi ştiu cînd am dreptate şi cînd nu. şi ştiu să fac o glumă cu creierul meu, fără să dau copy paste de pe mail sau de pe nu ştiu ce site cu bancuri şi poveşti adormitoare pentru corporatişti. în plus, pe lîngă glumele mele tîlcuite cu capul meu ăla prost, îmi asum opinia. iar la postarea asta, iartă-mă, ai nimerit-o pe lîngă. nu am vorbit deloc despre mai marele cetăţii. nu eu am adus vorba de el. alţii au adus-o. unii care, întîmplător, îl înjurau şi pe care i-am ignorat. apasă pe tasta f3 şi scrie “băsescu”. o să vezi unde am vorbit eu despre el şi ce am spus. apoi poţi veni cu pilde cîte vrei. ceaca-paca!

    @delia
    din fericire, nu mă cunoşti absolut deloc. hîrşti-hîrşti!

    @adi
    atunci a fost o confuzie, într-adevăr. te rugasem mai jos să mă ierţi, probabil n-ai văzut comentariul.

    @lixuca
    acceptă ideea că altcineva poate avea altă părere faţă de mainstream. se întîmplă că astăzi acel altcineva sînt eu. şi că nu trebuie ameninţat cu bătaia, aşa cum o face mirranda, de pildă. ce drac de dialog e ăsta? începe mineriada împotriva nedormitului? poate o să am şi eu parte de vreo comemorare pe twitter peste vreo 20 de ani. zbîc – bîldîbîc!

    @miranda
    n-ai înţeles nimic. probabil ţi se para că aplaud mineriadele sau ştiu eu ce. o face un securist dovedit, mai sus, în primele comentarii. cu două excepţii, eu şi încă cineva, nu s-a luat nimeni de el. pentru restul, nedormitul e cel care trebuie corectat. fizic. să vadă el ce-nseamnă mineriada, tu-i gîţii mă-sii! te aştept cu flori să ai ce planta! iar cehilor sau ungurilor nu le pică blogul azi pentru că i-ar fi bătut minerii în 90. lor le pică blogul pentru că au minte, nu se suie în tren să ciomăgească studenţi sau nedormiţi. trosc-pleosc!

    @para
    aia cu orientarea pnl ai zbîrcit-o. ar fi perfect dacă ar fi aşa, însă ţin să te dezamăgesc: nu-i cazul. fleoşc pleoşc!

  152. @Simona Tache
    Journalism is the investigation and reporting of events, issues, and trends to a broad audience. Although there is much variation within journalism, the ideal is to inform the citizenry.
    http://en.wikipedia.org/wiki/Journalism

  153. adicătelea, noi suntem cei care trebuie serviţi.

  154. Journalism’s first obligation is to the truth.
    Its first loyalty is to the citizens.
    Its essence is discipline of verification.
    Its practitioners must maintain an independence from those they cover.
    It must serve as an independent monitor of power.
    It must provide a forum for public criticism and compromise.
    It must strive to make the significant interesting, and relevant.
    It must keep the news comprehensive and proportional.
    Its practitioners must be allowed to exercise their personal conscience.
    Its the rights and responsibilities of citizens.

  155. De ce trebuie să așteptăm 20-30-40 ani până o să aflăm adevărul despre Revoluție ,Mineriade și Crimele Comunismului? Crimele trebuie să ajungă în instanță iar victimelor să li se facă dreptate. De ce totul trebuie să se rezume totul la istorie? Până când justiția din România se mai prostituează invocând și inventând N.U.P.-uri și S.U.P.-uri pompoase? Păcat………………….ffffffff trist. O să funcționeze vreodată statul de drept? când o să văd un criminal sau torționar în pușcărie? c del p ro 😥

  156. cruela de vila

    nedo : era o gluma! :mrgreen:
    aia cu ” asta nu e pt tine”, pt ca de prea multe ori ,totul este despre sau pt tine! 😛
    e drept , era o gluma ce-o facusem io cu mana mea, nu cu copy paste! 😳
    si am sa continui, de cate ori postez, sa te avertizez, cu aceeasi formula, atunci cand ce spun eu nu te priveste,ca sa nu-tzi consum inutil timpul, nervii shi furiile! 😛 si ca sa n-o poti lua personal ❗

  157. vezi tu, cruela, timpul e al meu, fac ce vreau cu el. nervii? sînt vesel şi binedispus. am dovezi, dacă vrei, de pe mess. glumesc cu oameni în timp ce scriu aici. şi fac şi alte lucruri. tastez repede 😛
    de furie nici nu mai e vorba. nu confunda înţepăturile cu furia. pam pararampam pampam!

  158. cruela de vila

    nedo : fie cum zici tu! 😛
    piss man! 😉

  159. @nedormitul: nici mie nu mi se pare OK strategia ta. acum, dat fiind ca tie nu ti se pare OK strategia mea, iar mie nu mi se pare OK strategia ta, ti se pare OK sa ne oprim din aceste discutii interminabile si obositoare? mie mi se pare foarte OK si ma voi opri, sper sa ti se para si tie OK si sa te opresti. daca insa n-o sa ti se para OK sa te opresti si o sa vrei sa le porti in continuare, atunci o sa-mi permit sa nu mai raspund. OK?

  160. cruela de vila

    simona: imbatrneshti! :mrgreen:
    ce-o sa faci cand o sa ai copii? 🙄

  161. nedormitule, noroc cu simona ca mai pune linkuri la vechile posturi, ca sa imi aduc mereu aminte de ce nici nu vreau sa te cunosc mai bine.
    adi, ca sa intelegi despre ce e vorba, uite un exemplu:
    https://www.simonatache.ro/2009/09/17/mondenitati-cu-morti/

  162. @delia: ahh, nu! te rog! vă rog! plizzzzz! 😥

  163. Nedo,pot accepta orice fel de pareri,inclusiv pe ale tale impotriva curentului.Sunt personale,esti fericit cu ele,nu m-am gasit eu sa ti le schimb.Nici nu m-am gandit la asa ceva!Prefer sa nu comentez pe marginea acestui subiect.Voiam sa-ti spun,cu toate ca nu cred ca are vreo importanta,ca imi esti drag chiar si atunci cand te-as strange de gat.Ma faci sa rad ,mai ales acum ,cand vad ca te iei in serios atat de mult,poate prea mult.Iti inhibi talentul si imaginatia.E doar o observatie.Atat.

  164. simona, imi cer scuze, ai dreptate. nu era locul unor asemenea afirmatii aici. promit ca n-o sa se mai repete.

  165. Si nu te-as bate,ba,te-as lua din fata computerului ,as plati un transport la munte si o femeie,sa te tina sechestrat intr-o cabana de barne, sa scoata dracii din tine cu aer curat,stele,foc trosnitor,vin si fara internet!

  166. cruela de vila

    Lixuca: crezi ca o singura femeie ar fi de-ajuns? 😳

  167. Cruela,nu am vrut sa fiu rautacioasa.Cred ca am facut o gluma deplasata.Nici nu stiu de ce ma consum.Mai bine ma abtin.

  168. @Lixuca
    Sus basescu! 😆 pot sa fiu eu nedo azi?! 😛

  169. @Lixuca: acuma, că te-ai prins că orice zici poate duce la un proces de intenţie, începi să mă înţelegi şi pe mine? 😥 😥

  170. cruela de vila

    gata lixu : apasam pe dilit, pt ca ne-am dilit, si ne cerem scuze in cor de la nedo:
    ma-ca-iesc!
    ma-ca-iesc!
    ma-ca-iesc!

  171. cruela de vila

    simona: de-asta am zis si io ca voi posta de-acum incolo, unele chestii supt eticheta: ” nedo, asta nu e pt tine” ca sa nu mai interpreteze chiar totul/orice/etece…

  172. cruela de vila

    sky net: deja a scos franciza? 🙄
    my god!
    respect nedo!

  173. Simona…. 😥

  174. @cru
    “as plati un transport la munte si o femeie,sa te tina sechestrat intr-o cabana de barne, […] cu aer curat,stele,foc trosnitor,vin si fara internet!”

    Era o gluma (proasta, de tzaran, adica eu), in locul si la momentul nepotrivit! Sorry!!!!

  175. Sky Net,nu inteleg,fii mai explicit

  176. cruela de vila

    aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
    domnu sky, erai de fapt un martir, gata sa sa sacrifice in locu lu bietu’ nedo….
    ete dom’le ca n-a murit genrozitatea pa planeta! :mrgreen:

  177. cruela de vila

    lixu : m-am prins io: vroia sa sa sacrifice iel cu vinu si femeia! :mrgreen:
    ca a vazut ca nedo e ocupat!
    😉

  178. Cru,am inteles asta si am ras.N-am inteles urmatoarea chestie.Cred ca ma tampesc,ma scuzati

  179. cruela de vila

    mai jos era traducerea si scuzele si cenusha pusa-n cap!
    itzi dai seama ce omor ishi ia daca-l prinde nedo cu femeia lui? 🙄
    cu vinu lui? 🙄
    cu focu’ lui? 🙄
    cu stele lui? 🙄
    cu ” fara internetu” lui? 🙄
    :mrgreen:

  180. Erau scuzele pt gluma mea, pt ca este locul nepotrivit.

  181. lixuca
    aseară am dat apelul, am declanşat revolta tweets that mention. rezultatul? pe rogo l-am făcut să rîdă. sînt foarte în formă, jur! 🙂
    http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/ziua-2-treisprezece-must-uri-de-la-bookfest-2010-45246.html#comment-443891
    p.s. femeia aia, ia zi, cîţi ani are? să nu-mi dai vreo cuscră de 65 de ani că nu mă bag. adică mă duc la munte, da’ direct în prăpastie.

  182. Nedo,nu te trimit in prapastie omule!Te rog eu,fii mai calm si putem vorbi despre femei.Si sa nu-mi aduci argumente pentru imprumutul fmi ca nu vreau,da?

  183. cruela de vila

    lixu : ma mananca rau pe limba sa-i zic ca i-o trimitzi pa woodrea! :mrgreen:
    da’ ma aptzin , shi nu-i zic! 😉

  184. udrea cîţi ani are? dacă are mai puţin de 65 (şi 64 e ok) merge. la kilograme n-am preferinţe, îmi plac şi alea de 165.

  185. Cred ca toate cele relatate sunt adevarate.
    Si totusi, manipulezi: nu spui si dece tocmai cei mentionati au fost maltratati. Presupun ca participasera activ la demonstratiile antiiliescu. Daca nu spui asta, se poate trage concluzia ca minerii (securistii imbracati in mineri) maltratau oamenii la intamplare.

  186. @T.B: 😆 😆 😆 iartă-mă, dar nu pot să nu râd. la asta, că manipulez, chiar nu mă gândisem.

  187. Interesant si cutremurator articol, de asemenea si unele comentarii de la cei ce au trait pe viu acele vremuri groaznice. Insa nu inteleg ce rost are discutia asta alternativa dintre un idiot care se plictiseste si restul cititorilor…

    E ca si cum as scrie un articol despre Holocaust si ar veni un neghiob si mi-ar zice ce slaba e nationala de fotbal…Multi prosti in lumea asta…

  188. @Twain: discutia tine de o istorie a blogului, pe care n-o stii si nu e nimeni idiot. uite, de-aia e bine sa nu se grabeasca omul sa dea cu parul, inainte sa stie despre ce e vorba 🙂

  189. Buna precizarea Simona, ne punem ciunga-n par aici de ceva vreme, dar o facem delicat,cu stil, sa nu ranim sensibilitati.
    Remember Becali vs Mitica 😛

  190. cruela de vila

    mie mi se pare normal sa dam noi inshine cu paru’, daca tot e comemorarea unor violentze! :mrgreen:

  191. Totusi cum se face ca B.M. era batuta de mineri pe 13 iunie? Minerii au venit o zi mai tirziu. Nu ca vreau sa le iau apararea, am trait pe viu evenimentele si s-au comportat ca niste brute, dar un mar (turie) stricat poate afecta intregul cosh…

  192. @Irina – eu am terminat facultatea prin Jurasic. Asa ca ne preda Dl Marunteanu. Si dura 5 ani

  193. TB, savuros comentariu! Am ris de mi-a venit rau 🙂 Mai baga!

  194. Bun, imprimare… Apoi fuga cu lista asta la părinţii care încă au impresia că Iliescu era „ză oan” şi n-ar merita minim 25 de ani de puşcărie.

  195. Carui minister apartinea unitatea militara de la Magurele?

  196. […] parte din textele care au fost eliminate din expoziţie puteţi (re)citi aici, aici şi […]

  197. Mi-a fost de ajuns sa citesc doar prima marturie si deja…nu mai pot…nu-mi vine sa cred ca tu,ca roman,le faci asa ceva fratilor tai romani…nu pot sa cred ca au uitat asa repede sacrificiul celor ce-au murit ca noi sa fim liberi…:cry:

  198. Comentariile ma fac sa ma* uit inapoi cu manie * si sa nu regret nici o secunda plaiul balcano-mioritic. Cine-si uita trecutul e condamnat sa-l repete.
    In 13-14 june m-a pus aghiuta sa trec sa-mi iau ramas bun de la colegii .Lucrau in Pasajul Victoria. Doar pentru ca eram cu doi copii ( 10 si 13 ani) cu mine- am scapat numai cu nasturii smulsi de la bluza- la intrebarea * unde te duci c…o*
    Si m-am tot dus….. Copiii mei nu v-or uita acel moment NICIODATA.

  199. […] Pentru cei care cred că democraţia asta a noastră rahitică a fost obţinută în câteva zile, la revoluţie, aveţi aici nişte articole despre exerciţiul de democraţie ţinut în 13-15 iunie 1990, instrumentat de Ilici şi băieţii lui (unu, doi, trei). […]

  200. Eu cred că nu au fost numai mineri-mineri ci şi agenţi deghizaţi în mineri. Păi de unde a ştiut ăla venit de la mama naibii să se ducă în Ferentari după nu ştiu ce şmecher ca să-l aducă în şuturi la poliţie? Personal, am căscat gura la ei fără să păţesc nimic. Pe vremea aceea stăteam în Piaţa Kogalniceanu şi eram mai mereu la Universitate.

  201. […] Vali Petcu m-a uns pe suflet cu un remember 13-15 iunie și cu un clip de voie bună. Pe Plus a mai repostat și Simona Tache un articol mai vechi, de cînd se împlineau 20 de ani de democrați…. Recomand articolele ei pe tema asta, merită reamintite de fiecare dată cînd Victor Ponta, acest […]

  202. […] comentarii vă invit pe blogul meu. This entry was posted in Politică & Societate and tagged 13-15 iunie, Constatare la fata […]

  203. niste soroisti, zic.

    Altfel, si printre minerii aia vad comportament de fost securist sub acoperire…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint