Povestiţi-mi despre un om bun
2010 October 8 at 10:30 am
Unul care să vă fi copleşit aşa, din prima, cu bunătatea, de dinainte de-a fi schimbat vreo vorbă cu el chiar. Uite, eu vă zic de doamna Gabi a mea. Doamna Gabi lucrează la un atelier de retuş de pe Academiei. Acum vreo doi ani, tot încercam să-mi scurtez o haină. O fustă, o rochie, ceva de genul ăsta. Mi-o luasem deja în freză la un atelier de retuş din pasajul Vilacrosse, de la nişte zgripţuroaice acre şi neserioase pe deasupra (genul care te cheamă vineri să-ţi ridici obiectul de la retuşat, iar vineri îţi zic în scârbă că nu e gata şi că să vii luni), aşa că mă aflam în căutarea altui loc în care să rezolv problema. Am intrat în atelierul de pe Academiei, unde am dat peste o doamnă cu un chip drăguţ şi o voce extrem de blândă. M-a izbit atât de tare blândeţea ei, că aproape m-am clătinat pe picioare. A fost ca şi cum aş fi fost lovită de un val de bunătate, care m-a împins un pic înapoi. Îmi venea să ies, să m-adun, să-mi aranjez ţinuta, să-mi pregătesc cuvintele, să… ceva. Cum să vă explic, doamna Gabi e genul ăla de femeie pe care nu l-am mai întâlnit decât de vreo trei ori în viaţă. Bunica mea este aşa, mătuşa mea, Mia, şi mai am o colegă, Elena. Genul ăla de femeie pe care poţi s-o monitorizezi o viaţă şi n-o prinzi măcar c-o răutate mică, c-o răbufnire mică de orgoliu, c-o ceartă minusculă, c-o picătură infimă de venin muieresc în colţul gurii. Pe doamna Gabi n-o cunosc atât de bine ca pe celelalte, dar garantez că aşa e. Am văzut-o cum povesteşte despre fetele care-i întârzie lucrările, cu puţin reproş părintesc, dar fără răutate, am văzut-o cum se poartă cu clienţii, am văzut-o cum se poartă cu mine, dar, mai cu seamă şi în primul rând, am simţit-o. De mine, doamna Gabi s-a îndrăgostit din prima, cum m-am îndrăgostit şi eu de ea. Mă duc des în atelierul ei, că mereu am ceva de scurtat, de strâmtat, de modificat în vreun fel. De fiecare dată, ne certăm. Eu cu ea pentru că refuză să-mi ia bani, ea cu mine pentru că nu accept să refuze să-mi ia bani. Uneori trec doar să-i las un buchet de flori sau o prăjitură, alteori doar ca s-o salut. Am mai trimis la ea prieteni şi pe sora mea. Toţi au fost nevoiţi să se certe cu doamna Gabi. Refuza să le ia bani, pentru că veneau din partea mea. În fine: nu ştiu de ce i-am căzut eu cu tronc doamnei Gabi, dar ştiu de ce mi-a căzut ea mie.:)
Mai povestiţi şi voi.
Eu vreau să-ţi povestesc despre A.M., editor coordonator la o anumită editură. Pe scurt: lucrarea mea de disertaţie e, desigur, opera vieţii, drept pentru care trebuie s-o public. Am trimis mailuri pe la toate editurile din lume, fără nici un fel de succes. Tanti A.M. a fost una dintre puţinele care au percutat, m-a invitat la discuţii, m-a ascultat şi mi-a zîmbit frumos. Mi-a făcut o ofertă absolut inacceptabilă (pentru 500 de exemplare tre’ să plătesc jumi juma cu editura, adică m-ar costa vreo mie de euro, bani pe care n-am de gînd să-i investesc, pentru simplul motiv că nu-i deţin). DAR s-a străduit să mă ajute în fel şi chip: mi-a căutat de lucru (s-a străduit, chiar dacă fără un rezultat concret deocamdată), mi-a obţinut o sponsorizare (pentru un sfert de sumă), mi-a oferit cîteva titluri ale editurii pentru care să fac coperte, banii intrînd în contul publicării. Totul, zic eu, dezinteresat.
E prima oară cînd cineva din Bucureştiul ăsta trepidant mă ia realmente în serios, mă ascultă şi mă susţine, fără a avea nici o obligaţie faţă de mine. Atît!
Acum vreo doi ani, la inceput de septembrie, am intalnit un batranel in parcul Cismigiu. M-au impresionat blandetea, bunatatea si credinta lui. Canta la mandolina cantece religioase. Nu era ortodox,dar deja aspectul asta nu mai are relevanta. Pur si simplu, avea o credinta in Dumnezeu uimitoare. Zicea ca nu conteaza daca are unde sa doarma (de obicei nu avea) sau unde sa manance, atata vreme cat ii poate da slava Lui Dumnezeu. Si zicea ca nu prea mai are dinti si nici voce, insa, cand va fi complet fara ele, va ridica ochii spre cer si ii va canta in gand. Treceau oameni pe langa el, unii se opreau,altii nu, unii ii dadeau bani,altii nu, insa niciodata nu se uita la suma primita. Parca a si zis ca va imparti banii cu alti saraci. Eu nu locuiesc in capitala, dar voi, dragi bucuresteni, intr-una din viitoarele plimbari prin Cismigiu, nu ignorati batranelul simpatic . Il veti recunoaste dupa cantecele la mandolina, dupa chipul bland si, daca veti avea inspiratia sa intrati in vorba cu el, va va fi imposibil sa-l uitati pentru tot restul vietii.
acum mai multi ani, cand eram studenta, m-am oprit sa-i dau niste bani unei batrane care cersea. nu prea aveam bani (nici) pe vremea aia, dar eram imbracata ok, poate un pic prea casual, nu stiu, probabil aratam mai degraba a eleva de liceu decat a studenta. cert este ca femeia nu a vrut sa ia banii, mi-a zis, “nu maica, sa nu te certe acasa”. am insistat pana i-a luat (si sa nu-ti imaginezi ca erau foarte multi). desi a trecut destul de mult timp, iti jur ca imi dau lacrimile si acum, in timp ce iti scriu mesajul asta
Eu as vrea sa vorbesc tot despre doamna Gabi: genul ăla de femeie pe care poţi s-o monitorizezi o viaţă şi n-o prinzi măcar c-o răutate mică, c-o răbufnire mică de orgoliu, c-o ceartă minusculă, c-o picătură infimă de venin muieresc în colţul gurii.
Unchiul meu, Constantin Denes, care intamplarea face sa fie si scriitor si poate ca daca ar fi avut mai multa incredere in sine ar fi fost unul cunoscut insa bunatatea si modestia de care da dovada l-a facut sa nu-si inainteze scrierile decat in cateva mici cenacluri si almanahuri.
Este un om care nu cred ca stie ce e acela repros, injuratura, vorbe sau ganduri rele, un om care emana bunatate tot timpul si imi spune Sarut-mana mie, nepoata lui de 25 de ani pe care la un moment dat a si crescut-o atunci cand ai mei erau la servici.
Un om care ii este alaturi oricui in momente grele ale vietii si care nu are nevoie de nimic de la nimeni.
Sunt mandra sa fiu nepoata lui! Si imi doresc sa fi mostenit macar 10% din bunatatea lui.
nedo. nedo mi-a salvat odata viata. mergeam prin cluj intr-o seara,de fapt chiar diminata era,oricum,intuneric si eram cam ametit. si pe o straduta vin doi la mine si incep sa-mi care pumni si picioare. cand aproape imi pierdusem constienta apare el si zice:ok baieti,cred ca e destul.
si io am cunoscut un om bun, din pacate nu i-am vazut privirea, ca avea kiwi pa ochi.
de ce oare isi scurteaza Simona rochitele, vrea sa fie sexy?
uite o faptă bună făcută de un om bun, găsită pe un blog al unui alt om bun:
http://jumatati.blogspot.com/2010/08/maxim-belciug-se-intoarce-la-gradinita.html
am şi eu o colegă la fel. pâinea lui Dumnezeu. când ne-am cunoscut veneam de la firme înainte rivale, care făcuseră un preafrumos merge. era o atmosferă cam aiurea, cu lumea împărţită în “noi” şi “voi”, da eu cu ea ne-am înţeles bine de la început. poate şi pentru că era suficientă nebunie în jurul nostru pe care s-o punem în ordine ca să mai avem vreme şi de poveşti vânătoreşti. asta a fost acu vreo zece ani. eu m-am mai schimbat, ea nu. niciodată nu se enervează, niciodată nu strigă şi stă şi ascultă cu calm pe toată lumea, chiar dacă asta înseamnă să-şi lase treaba ei deoparte. nu judecă pe nimeni şi maximum ce zice de rău de cineva e “pupu-l-aş pe ăsta”. asta înseamnă că ăla e un tembel desăvârşit. când aveam probleme mă suna şi mă întreba “ce faci, mă puiule” şi îmi făcea bine pentru că ştiam că oricât aş fi eu de turbată şi de păcătoasă ea era acolo dacă aveam nevoie şi se ruga pentru mine. de fapt când vorbesc cu ea mă liniştesc instantaneu pentru că ştiu că şi ea e obosită sau poate nervoasă şi totuşi reuşeste să-şi păstreze calmul. şi mi se face ruşine. nu ştiu cum să zic, e un om pe care n-aş vrea să-l supăr niciodată, da niciodată-niciodată.
asta o fi fost bun?
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Incredibil/201342/Kenyanul-cu-100-de-sotii-si-160-de-copii-a-murit.html
Si eu tot despre Domana Gabi spun!! Zilele trecute vorbeam cu un coleg de birou despre ea: fusese impresionat tot de bunatatea ei, de refuzul de a lua bani pentru ca “doar a cusut niste nasturi”.
simona, pe cât punem pariu că dacă trebuia lumea să povestescă despre un cretin, ai fi avut 50 de comentarii până acum?
Persoana mea buna (printre alte cateva deosebite) este doamna Adi, pe care, de cand am intalnit-o (in casa unor alti prieteni buni), a inceput sa se intereseze daca imi lipseste ceva(era perioada studentiei) si sa ma sune sa imi spuna ca pot oricand sa ii vizitez, sa dorm uneori (daca ma plictisesc de camin), sa imi spal rufele, sa vorbim despre facultate etc. Am inceput sa merg pe la ei uneori, mai ales cand mai aveam vreo dilema la geologie structurala, unde a stat o seara intreaga sa ma ajute la o tema. De fiecare data cand merg, are o vorba buna si linistitoare, un zambet cald si un indemn de optimism si forta. E curioasa, apriga si luptatoare, mereu transmitand si celor din jur aceste lucruri. Obisnuia sa imi puna in rucsac, cand nu eram in preajma, borcanele cu gem, compot si zacusca, sau biscuiti si ciocolata. Este o mama dinamica si simultan duioasa, si face o excelenta salata de vinete! Dincolo de toate, e un suflet pasnic si echilibrat, iar intalnirea cu ea nu face altceva decat sa iti insenineze ziua!
Da, şi mie mi-ar place să găsesc o femeie care să nu-mi ceară bani după ce că îmi scurtează ceva. Viaţa, de exemplu.
Da` n-am găsit.
delia ; chiar am vrut sa-i zic ca sta mizerabil la capitolul ” exprimare” shi ca shtie toata lumea ca scrie slab!
uite, un titlu atractiv shi absolut expresiv, cat shi foarte potrivit shi adecvat , ar fi fost:
” o femeie buna!”
cu varianta
” care shtii o femeie buna?”
sau ” atzi intalnit o femeie buna?”
atunci sa fi vaziut trafic!
atunci sa fi vazut influenta!
atunci sa fi vazut interes!
atunci sa fi vazut comentarii!
atunci sa fi vazut poze!
simona, inca[pabilo, ma ofer sa-tzi scriu titlurile!
shi chiar o sa-mi fac o firma da scris titluri!
eventual shi subtitrari!
shi-l iau pe nedo colaborator!
Cruelooo, nu se zice buna ci bunaciune!
delia, posibil sa pierzi pariul. sau nu.
pentru ca nu as vrea sa omit pe niciunul dintre oamenii buni de-i cunosc sau i-am cunoscut, ma abtin de la vreun comentariu.
crede-ma ca nu mi-ar ajunge 50 de comentarii pe aceasta tema!
sau as putea sa fac doar o lista cu numele lor.
Omul meu bun din pacate nu mai este printre noi. Dar am sa va zic cate ceva despre dumneaei, doamna Munteanu C., profa de chimie. M-a meditat la chimie intr-a 12-a, cand ma pregateam pentru medicina. Treceam prin niste momente crancene acasa, divortul alor mei, scandaluri zilnice, lipsa de bani, de-aia ma pregateam doar la chimie, ca nu mai aveam bani pentru biologie si fizica (imi plateam meditatia uneori din alocatie, tin minte ca era 200.000 lei vechi); nu e vorba ca nu ma ducea capul, dar se cerea alt nivel pentru facultate si realmente aveam nevoie.
Doamna parca imi citea gandurile, m-a ajutat enorm, ma chema de doua ori pe saptamana, o data cu bani si o data fara bani si ma tinea uneori peste 4 ore pe sedinta… Imi facea planul si la biologie, cum sa invat, diverse scheme, a pus enorm de mult suflet in mine si asta chiar m-a incurajat, mai ales ca nu i-am spus nimic despre framantarile mele. Pentru ea eram “Mica”, eu ii spuneam “Zmeusorul” (era un munte de energie), imi facea cate un ceai si imi cojea cate o mandarina cand stateam si rezolvam probleme peste probleme… In fine… am intrat pe locurile de la buget, prilej de mare bucurie pentru noi si abia atunci i-am spus ce an greu am avut de fapt si cat de mult m-a ajutat…
Doamna a plecat dintre noi in 2005, si atunci mi-am amintit cum imi spunea cand nu-mi lua bani pentru meditatie: “Aprinde o lumanare pentru mine”.
Scuze, daca e prea plictisitor sau prea banal, dar m-au napadit o multime de emotii cand ti-am citit postarea si iti multumesc ca am avut posibilitatea sa povestesc cateva lucruri despre Omul meu bun.
ashaaaaaaaaaaaaaaa
io shtiu doi oameni!
la prima strigare!
unu e din copilaria mea si era un barbat mic si slab, de o politetze desavarshita shi nesfarshita!
plimba un pechinez shi ne spunea vorbe bune; totdeauna vorbe bune!totdeauna zambitor shi agreabil; enervant de agreabil!
una din secolul asta, dar ma tem ca a gresit secolul cand s-a incarnat; e o prietna ; am si lucrat impreuna; avea pozitie manageriala; cand ne adunam la diverse sedinte de management, sa facem analiza, si ajungeam la echipa ei , descrierile ei de situatie aratau totdeauna pe urmatorul tipar:
biata de claudia a avut cutare problea saptamana recuta, asa ca am lasat-o-n pace, etc
amaratul de sandu are necazuri cu taica-su care e bolnav shi care….
nefericitul de gheorghe a patzit un necaz cu copilul care…
geta e si ea vai de mama ei ca i-au ridicat mashina shi a trebuit sa plateasca o poala de bani sa shi-o recapete….
ashaaaaaaaaaaaaaaa
io shtiu doi oameni!
la prima strigare!
unu e din copilaria mea si era un barbat mic si slab, de o politetze desavarshita shi nesfarshita!
plimba un pechinez shi ne spunea vorbe bune; totdeauna vorbe bune!totdeauna zambitor shi agreabil; enervant de agreabil!
una din secolul asta, dar ma tem ca a gresit secolul cand s-a incarnat; e o prietna ; am si lucrat impreuna; avea pozitie manageriala; cand ne adunam la diverse sedinte de management, sa facem analiza, si ajungeam la echipa ei , descrierile ei de situatie aratau totdeauna pe urmatorul tipar:
biata de claudia a avut cutare problema saptamana trecuta, asa ca am lasat-o-n pace, etc
amaratul de sandu are necazuri cu taica-su care e bolnav shi care….
nefericitul de gheorghe a patzit un necaz cu copilul care…
geta e si ea vai de mama ei ca i-au ridicat mashina shi a trebuit sa plateasca o poala de bani sa shi-o recapete….
Uite, un exemplu la intamplare: eu. Eu sunt un om bun. Sunt atat de bun, incat imi produc greata. As vrea sa fiu mai rau, ma gandesc ce babe sa mai trec strada cu forta, sau planuiesc subminari ale economiei nationale, in fine, chestii din astea, crime, infractiuni si contraventii, dar nu reusesc. Sunt obositor de bun. Sunt bun chiar si cu mine insumi, desi nu merit, asa ca tocmai de-aia sunt bun.
Uneori ma gandesc ca puteam sa fiu nu bun, ci tare. Asta ar prezenta avantajul ca atrage admiratia femeilor si a altor smecheri. Bruzli era tare, nu? Pe cand, daca esti bun… De fapt, poti fi nu numai prost de bun, ci si bun la pat. O sa mai reflectez asupra acestei chestiuni, fiindca sunt un bun reflectorizant.
Sunt bun, ce mai!
eu sunt un om bun, vreti sa va povestesc?
Profa mea de istorie din liceu; patru ani, a fost bunica noastra, a tuturor. Ne stia (sau ne simtea) cand suntem cu of la sufletel si ne pisicea parinteste; ne lua pe toti cu “mai pupazache” la modul cel mai adorabil posibil; reusea sa faca polologhia aia enervanta cu relatiile internationale in secolul nu stiu care fascinanta; si multe multe multe alte chestii.
da, neamtule
chat, trebuia unul. dăcât unul. zi şi tu de tanti care îţi scurtează fustele. cum te-a pocnit cu bunătatea ei. că ce tiv mişto ştie să facă. sau ce meseriaş ştie să bage aţa în ac fără ochelari. ceva de bine
http://eugenhriscu.ro/2010/10/04/oameni-buni/
Profu` de geografie din generala,care parea bunicul nostru,al tuturor,d-l Ovidiu,care era in stare sa-si dea ultimul banut unui amarat,d-na Pusa,care pe cat e de frumoasa,pe atat e de buna(lucru de mare mirare,stiu).
pana la a povesti despre oamenii buni, iata ca, spre deliciul deliei, aduc vorba despre nesimtiti. si nu din cei ordinari, ci cel mai nesimtit om din lume.
http://www.simonatache.ro/2010/01/21/cel-mai-nesimtit-om-din-lume/
Io am avut ghinion, nu am intilnit oameni buni, pa mine toti copii ma bateau, mai ales aia mari, ca pa aia mici ii bateam io. Toti sefii mei au fost rai, ma puneau sa muncesc ca un rob. Adversarii mei de la fotbal au fost intotdeauna cotonogari, mi-au facut diferite fracturi. Pa toate blogurile sunt banat. Si femeile, am intilnit numai muieri rele, se tineau de capu meu, trebuia intotdeauna sa fac numa ce zic ele. Pina m-am insurat cu nefasta-mea… of, of, grea e viata!
@chat, am scris pa blogu meu mai demult “ce greu e sa faci fapte bune!”, da nu e elegant sa dau link si sa-mi fac reclama.
faptul ca faci fapte bune te indreptateste sa te consideri un om bun?
eu am facut si cateva fapte bune, insa nu ma consider un om destul de bun.
paunescu este un om bun?
E o tanti care vinde pateuri la o patiserie pe Dorobanti, cea mai finuta vanzatoare ever. Ti se lumineaza ziua dupa ce cumperi o merdenea de acolo. Si mai e o chelnerita la un restaurant de langa pta Muncii (Da Mario), o fata extrem de prietenoasa. Plus ca am o colega (si prietena, din fericire) nemaiponemita la serviciu, A. , care este unul din putinii oameni veritabil buni.
chat, ai reuşit să mă faci să-mi fie dor de otto.
delia, in ce context?
Un om bun e un om caruia simti automat nevoia sa ii zambesti de fiecare data cand ii vorbesti. Omul meu bun e un fost coleg de munca, francez, dar care atat de tare s-a indragostit de Romania (venit la un schimb de experienta intr-un sat de langa Cluj) incat a emigrat in Romania, atras de ce a gasit acolo. Il apreciez pentru felul lui de a vedea oamenii si viata si acum, el spune despre el ca e un roman. Din cati cunosc eu, e din cei mai buni.
păi în contextu în care am citit postu ăla cu nesimţitu de la smart ass.
delia, eu cred ca pana si otto este un om bun. pana si ala de a blocat strada este posibil sa fie un om bun. numai ca nu le-a oferit nimeni ocazia s-o dovedeasca.
cristi,io simt automat nevoia sa zabesc de fiecare data cand doar ma uit la poza ta
chat, otto poate se exprimă mai abrupt câteodată, da e foarte ok.
fosta mea prietena era buna; actuala bolboroseste intruna
pescarushule, daca e asha de buna , io zic sa mai taiem o felie!
buna rau!
@doctorultau:
am ajuns sa ne miram atunci cand un om (aproape necunoscut, dar destul de faimos in lumea lui) face un gest deosebit.
Mai exista ceva, petrecut atunci cand copilul implinea trei ani, In Bucuresti ningea si se circula oribil:
http://www.youtube.com/watch?v=DB0FNUICb-8
Omul acesta a avut patru spectacole consecutive, la Ateneul Roman, cu casa inchisa.
Cati oameni buni! Am citit toate povestile voastre. E reconfortant sa auzi ca exista oameni atat de buni. Eu am cunoscut doar unul, dar nu ma plang. Este vorba de sotul meu care ma uimeste zilnic cu daruirea de care da dovada fata de oameni necunoscuti sau amici intamplatori. Nu mai zic de familia lui. A facut un om mai bun din mine si sper sa fie o influenta la fel de buna si pentru fiul nostru.
Am avut dintotdeauna probleme cu dantura.Indeosebi maselele.Dar cu dintii inca faceam fata pana la 34 de ani cand am avut un destul de grav accident de circulatie(nu pot sa-i zic teribil caci n-am murit).Dupa ce am terminat cu repararea celorlalte fracturi,a ramas problema danturii caci intrasem cu dintii in volanul care ajunsese in pozitie aproape verticala.Cum eram deja destul de satul de stomatologi si mers ,,la dentist”,mi-a prins bine ideea unuia care mi-a zis ca bunicul lui a fost mult timp stirb si totusi i se intarisera atat de mult gingiile incat putea manca ,,orice”.Ma mai deranja insa,pt a putea inchide ca lumea gura in gingii,un nu stiu cum se numeste,molar,premolar,canin?
Intr-o seara,langa un bar vad pe un tanar care-l batea vartos pe unul mai in varsta decat el.Eu ii cunosteam pe amandoi.Pe cel mai in varsta nu il vazusem niciodata baut,sau la bar,dar atunci omul se intorcea de la o inmormantare si era intr-adevar baut si ii si cam suparase (am aflat ulterior pe amicii mai tineri care s-au suparat).M-am dus si l-am luat de peste victima pe cel tanar,cu reprosurile de rigoare si ma indreptam catre bar.Cel mai in varsta(dar nu prea batran,este doar cu vreo doi ani mai mare)dupa ce s-a ridicat ,s-a apropiat si el de bar si,prin spate,m-a recompensat cu un pumn de toata frumusetea care m-a scapat de ultima relicva a danturii mele.
De atunci am putut musca in voie,gingiile mi s-au intarit si pot manca ,,aproape orice”,caci din gutuie nu pot inca musca.
De atunci,eu cred ca el a fost omul meu cel bun.
@Nicoleta: ce tare!!
Am ajuns intamplator pe blogul tau. Dar imi place despre ce vorbiti aici si vreau sa va povestesc cate ceva despre omul bun din viata mea. Cred ca fiecare dintre noi a intalnit in viata lui macar un astfel de om.
Chiar daca o fac cu putina intarziere. Am sa scriu despre miracolul din viata mea, desi e greu sa vorbesti despre un miracol… el trebuie trait.
Omul meu bun a venit pe lume intr-o zi binecuvanta, intr-o vale frumoasa, dar trista: Valea Jiului. Dumnezeu i-a pus in glas si in suflet harul cantului si al mangaierii, iar parintii au ajutat-o sa-l implineasca. A venit, parca, dintr-o alta lume, care nu avea nici-o legatura cu a noastra si niciodata nu si-a apartinut doar ei… a fost a noastra, a tuturor… ne-a legat de muzica ei prin fire nevazute… a fost haina noastra de vreme rea. Ne-a invitat s-o insotim pe culmi doar de ea stiute, iar cine a stiut s-o faca a primit mai mult decat ar fi crezut vreodata.
Succesul nu i-a fost povara; a stiut sa-l poarte pe umeri frumos si firesc.
Ne-a pus in palma sufletul ei, spre mangaierea noastra, cu un pret pe care doar ea l-a stiut. Iar noi poate ca n-am stiut intotdeauna sa-i intoarcem darul, desi ar fi meritat sa primeasca mult mai mult decat i-am putut da inapoi.
A fost si e lumina mea… apoi, intr-o zi, m-a privit in ochi si a plecat pentru o vreme. Iar eu a trebuit sa invat sa traiesc cu ea doar in suflet si-n gand…
Si nu mai pot decat sa-mi plec genunchii sufletului in fata Celui care mi-a daruit-o, multumindu-I ca a meritat sa traiesc fie si numai pentru a-i fi o clipa alaturi, si in fata sufletului ei frumos, care a stiut sa treaca peste tot raul acestei lumi.
Eu stiu ca e acum in Marea Lumina a Domnului si ne-a iertat pentru toate. Si-i multumesc din nou ca pentru mine Cerul e acum mult mai aproape…
Tot ce v-am scris aici poarta un singur nume: Tatiana Stepa.