De ce sunt miresele isterice – cea mai savuroasă confesiune
2010 November 26 at 11:54 am
De ce sunt miresele isterice, aşadar? Au încercat să ne explice deja C., M. şi Zâna Eficienţei. A sosit, aşadar, momentul ultimei mărturii, a lui L. De-a dreptul adorabilă şi savuroasă. Eu râd cu lacrimi de fiecare dată când o citesc. E lungă, dar vă garantez că o veţi citi pe nerăsuflate şi că vă veţi amuza copios.
Ştiu că mă mărit pe 15 mai de numai o săptămâna. Şi de o săptămâna mă doare capul în fiecare zi. Mulţi (sau, mă rog, multe) m-au întrebat dacă sunt însărcinată. Evident, că m-am enervat (ştiu, n-ar fi trebuit!). Se pare că e sigurul motiv de grabă. Ei bine, eu zic că e mai bine să te doară capul doar 2 luni şi un pic, în loc de mai bine de un an.
Zi de zi dorinţele mele s-au rotit la 180 de grade. Luni voiam să mă mărit duminică la biserică, iar semnătura de la primărie nu conta deloc, era o pură formalitate care se putea face oricând. Marţi mi-am dat seamă că va trebui totuşi să vină măcar părinţii şi naşii cu noi la primărie, şi că momentul în sine va fi şi el un eveniment şi trebuie tratat că atare.
După 3 ore de chinuri cumplite în care m-am sucit pe toate părţile, am ajuns la concluzia că va fi foarte bine dacă vor fi una după alta, adică sâmbătă şi duminică. Bun, e minunat, am găsit formula perfectă, dorm liniştită. A, ba nu, încă nu avem arvunit localul, deci încă nu ştim dacă ne vom putea căsători în mai. “Şi, dacă nu găsim în mai şi va fi iunie sau iulie?” “Nu, nici nu vreau să aud, vreau în mai şi punct. Aşa am visat mereu, să mă mărit în mai, rămâne mai chiar dacă va trebui să luăm la picior tot Bucureştiul în căutarea unei cârciumi”. Joi, am reuşit să îl găsim pe nenea patronul de la locul pe care ni-l doream amândoi. La ora 2, D. l-a întrebat dacă are liber barul pe 16 mai. La ora 4, înainte să se vadă să plătească avansul, am avut o revelaţie: nu se poate ca pe certificat să scrie 15 şi pe verighete 16. L-am sunat disperată că vreau să ne căsătorim cu tot, tot, tot pe 15! N-a înţeles de ce am renunţat în 2 ore la visul meu de a mă mărita duminică (2 ani îl tocasem cu asta). De ce voiam duminică? Cred că săptămâna trecută puteam să răspund la întrebarea asta, acum nu mai pot.
În cele 2 ore în care singurele gânduri care se roteau în capul meu erau “15 pe certificat, 16 pe verighetă” (pentru că da, vreau verighetele gravate) m-a sunat mama să mă întrebe cine cumpără pişcoturile de la primărie!!!!!!!!!!! Şi cine cumpără orezul şi bomboanele de la biserică!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Nu mă interesează!!!!!!!!!!!!!! Nu vreau pişcoturi la primărie! Nu o să aibă cine să le mănânce! Nu o să fie circ la primărie! Nu o să fie oameni care să comenteze că n-am zis DA suficient de tare sau de hotărât! Nu vreau orez la biserică!!!! Ce înseamnă prostiile astea? Şi ce e cu bomboanele??!! Cine are poftă de ciocolată să îşi aducă de acasă!!!!!!!!!!
O mătuşă care a auzit că mă mărit m-a sunat să mă întrebe dacă mi-am cumpărat pantofii. De ce nu poate femeia asta să doarmă de grija pantofilor mei???!! Aflu că, grijă ei, de fapt, e o altă nepoată, care a ajuns la 34 de ani şi e nemăritată!!! Cică să îi scriu eu numele ăleia pe talpa pantofilor de la nuntă. Ca să se mărite şi ea, sărăcuţa!
Cum am ajuns aici? Ce e cu circul asta? Eu voiam o nuntă într-o cafenea!!!! Nu voiam rude, nu voiam bârfe, nu voiam spectacol! Voiam ceva simplu şi atât. Ei bine, nu se poate, pentru că vin dintr-un neam mare! De-aia nu se poate!
Bunicile, amândouă, sunt extrem de dezamăgite şi de nemulţumite că nu plătesc socrii mari rochia şi verighetele. Şi mă sună în fiecare zi să îmi spună că poartă ghinion să îmi cumpăr singură rochia.
Rochia. Cea mai importantă parte a nunţii. Dacă tot mă mărit, trebuie să îmi iau o rochie. Evident nu poate fi orice rochie. Aşa că am trecut, acum câteva seri pe Lipscani, să mă conving că într-adevăr e plin de strasuri şi sclipici în toate magazinele cu rochii de mireasă. După ce m-am zgâit la vreo 4 vitrine (era deja închis la ora aia) am ajuns la concluzia că va trebui să caut o croitoreasă desăvârşită, să îmi iau o săptămână concediu că să plec în căutarea mătăsurilor ălora finuţe şi care să curgă, să cadă, să se aşeze, să nu fie transparente, să nu stea scorţoase, să nu lucească etc., şi să găsesc omul care ar putea să deseneze rochia din mintea mea. Ideal ar fi fost să găsesc un cititor de minţi, deoarece, ca şi cum nu ar fi fost destul că sunt incapabilă să trasez două drepte care să semene cu ceva, sunt foarte slabă la descris lucruri în termeni de design vestimentar. Când simţeam cum mă cuprinde disperarea, am zărit prin vitrinele murdare de zăpada care se topea, din şantierul de pe Lipscani, o rochie o rochie simplă, simplă, simplă!
Muuuuult mai frumoasă decât cea pe care o visasem eu. Mi se părea de o simplitate covârşitoare, de-a dreptul diafană. Programul de pe uşă? De la 11 la 18 de luni până vineri. Cum lucrez eu? De la 10 la 19, de luni până vineri. Mi-am programat o “cădere de calciu” pentru a doua zi şi mi-am propus ca la ora 11 să mă înfiinţez acolo. Evident că mă rodeau tot felul de întrebări: dacă nu cumva e prea strâmtă, sau prea decoltată, sau îngrozitor de scumpă… sau… sau… sau. Nu mă puteam gândi la nimic, şi orice întrebare legată de altceva mă irita. Aşa că am decis, foarte înţelept, să nu mă duc acasă, pentru că ştiam că era foarte posibil să plâng pentru rochia aia (absolut fără motiv) şi că D. o să dispere. Am dormit la nişte prietene, am căutat toată seara “preţuri rochii C.P” şi am inventat zeci de scuze de chiulit de la corporaţie a doua zi.
După o noapte în care am visat doar rochia aia şi în care mă trezeam transpirată că s-a vândut şi am rămas fără ea, ştii tu cum, m-am liniştit. Am sunat şi la magazin, le-am descris rochia, am aflat preţul (mi s-a părut ok) şi că e deschis şi sâmbătă. Aşa că, ieri, cu încă două prietene după mine, am plecat să probez rochia. La 10 şi 5 eram în faţa magazinului. Lacătul pe uşă, iar rochia dispăruse de pe manechin. Doamne, cât am regretat în clipa aia că nu am avut “acea cădere de calciu”!!!! M-am dus la celălalt magazinul, din Smârdan. M-au pus să mă uit prin toate cataloagele şi să le arăt rochia, iar fătuca aia o ţinea una şi bună că toate rochiile sunt pe site! Ei bine, nu-s! Aia nu era! Şi iată-mă descriind: o rochie simplă, simplă, dintr-un voal sau dintr-o mătase foarte fină (aşa părea de afară), pe manechinul de lângă tejghea, de pe direcţia uşii şi e aşa, cumva “adunată” pe şolduri…
Din toată sărăcia asta de cuvinte o văd cum se luminează la faţă: “A, da, nu este în catalog, este singură şi a fost făcută pentru podiumul de la R, dar seamănă cu asta (şi-mi arată un model din catalog), numai că are nişte falduri (asta era cuvântul!!!) pe şolduri!” O fi semănând, dar nu e aia şi eu o vreau pe aia! Nu-ţi poţi imagina ce tristeţe îngrozitoare am simţit, când mi-a zis că era posibil să se fi vândut. Şi ce nervi în acelaşi timp.
În cele din urmă şi-a sunat colega! Rochia nu se vânduse, am mers, am probat, m-am entuziasmat, am plătit avansul, mi-a luat măsuri. Mi-au spus că nu e nevoie să merg la probă, rochia vine gata făcută, mai puţin tivul. Să merg cu pantofii, să îmi fixeze lungimea. Ieri, după ce am plecat de acolo, am sunat-o pe tanti Eugenia de la CP de 3 ori!! Mi-am dat seama că modelul Delphine (ăla iniţial cu care semăna rochia pe care o voiam eu) avea un cordon care se lega într-o fundă. Ea scrisese pe foaia cu numele meu şi cu măsurile, model Delphine cu falduri pe şold şi bust “mov”. După ce m-a asigurat că nu va avea cordon, mi-am dat seama că se poate ca oamenii aia care vor face rochia, să nu înţeleagă că bust “mov” înseamnă “modelul bustului de la rochia mov” şi că s-ar putea să mă trezesc cu “putin mov” pe rochia aia diafană.
Aşa că am sunat din nou. A încercat să mă liniştească. Nu ştiu ce mi-a spus. La jumătate de oră, am sunat-o din nou să îi spun că ar fi mai bine să fie gata într-o luna şi jumătate, nu în două, că poate va trebui totuşi ceva modificat la ea. Nu îmi amintesc dacă a zis că se poate într-o luna jumate sau dacă au rămas tot două luni. Nu mai ştiu. Mi-a fost jenă să sun din nou. Femeia aia părea că ştie ce face, dar, când mi-a luat măsurile, vorbea cu toată lumea care intra în magazin şi dădea sugestii de combinat modele şi povestea despre cum i se schimbă programul şi îşi tot dădea numărul de telefon. Astfel încât, voi stă cu morcovul timp de 2 luni!! Dacă va fi mov? Dacă va avea cordon? Dacă uită să îmi facă faldurile? Dacă nu m-a măsurat bine?
Nu mai am chef de nimic! Nu mă pot gândi la nimic. Soră-mea m-a scos din sărite insistând să îmi iau pantofi şi nu sandale! Sau, dacă îmi iau sandale, să fie mai îmbrăcate, nu doar două cureluşe, cum visez eu! Că s-ar putea să plouă, că s-ar putea să fiu călcată pe unghii, că s-ar putea să mi se rupă cureluşele şi să rămân desculţa, că n-am cum să îmi iau ciorapi cu sandale (de acord, aici) şi că fără ciorapi aş fi vulgară!!! Nu mai pot! Nu mai vreau. Deja nu mai vreau. Şi D. nu se stresează pentru nimic! Nici măcar să îşi care lucrurile încoace (că, o lună, o să stăm că sinistraţii, până găsim o garsonieră). Adică nici măcar pentru lucrurile care trebuie să se întâmple azi, mâine!
Ce pretenţii să mai am pt nuntă care e oricum peste 2 luni şi jumătate. Cică “maaai eeeee timp!”.
Iar mie mi se pare că nu mai e deloc şi că, până atunci, voi fi foarte stresată! Şi mie de la stres, îmi apăr coşuri! Pe spate, pe frunte, pe nas, pe barbă ,sub barbă, peste tot! Sunt disperată că voi avea coşuri! Sau că voi avea ceva bube, urme, semne, coji, zgârieturi (obişnuiesc să mă rănesc singură destul de des). Că să nu mai vorbesc de ars, julit, înţepat, dat prin răzătoare mâinile. Pentru vânătăile de pe picioare, de data asta, nu e cazul să mă îngrijorez.
Mă gândesc să mă duc de vreo 2-3 ori la solar (asta pentru că pe pielea mea, ca şi pe asfatul din Bucureşti, iarna lasă urme oribile, îngrozitoare!!!) Şi nu ştiu cum să fac. Nu vreau să arăt ca o cioară, dar nici să fiu roz-portocalie, ca un fund de maimuţă. Nu ştiu dacă să mă duc acum, sau peste o luna sau… atunci, mai aproape. Nu ştiu cum să fac cu coaforul. Trebuie să aranjez cumva să vină cineva acasă, pentru că trebuie să mă moţeze pe mine, pe mama, pe mama soacră şi pe soră-mea, care vor ateriza atunci în Bucureşti, fără să ştie de capul lor, şi pe care nu pot să le trimit oriunde, la orice salon, fără să ştie pe mâna cui încap şi cum or să arate.
Partea cu cârciuma? O să fie amuzant. Noi am vorbit pentru 80 de persoane. S-ar putea să vină mai multe. De încăput vor încăpea. Dar să sperăm că nu se suceşte nenea patronul restaurantului.
În plus, nu avem încă DJ. Am tot zis că ne descurcăm, că avem noi nişte boxe de la nuntă de la vară-mea, unde s-a improvizat (pentru că DJ-ul i-a lăsat baltă cu 2 zile înainte de nuntă!!), dar oamenii chiar s-au distrat. Nu ştiu însă dacă la noi se poate face asta, pentru că restaurantul e împărţit, compartimentat şi nu îmi imaginez cum o să se audă.
A, şi încă ceva: nu avem naşi! Aveam până vineri, când am aflat că tipa naşte pe 10-15 mai. E foarte delicată situaţia, habar n-avem!
Mirele??
Mi-a zis că pe el nu îl interesează rochia!!! Că nu îi pasă, că nu contează pentru el! Că da, se gândeşte că ar fi de dorit să mă simt confortabil îmbrăcată în ea, să nu fiu stresată că mi-e prea decoltată sau că îmi scapă de pe mine. Adică pentru el e important să mă simt eu bine! Dar, în rest, e o rochie de mireasă şi atât. Adică nimic. :((((((( Deci, nimic, nimic!!! Şi tot entuziasmul meu şi toată surpriza şi gândul că o să cadă pe spate când mă vede, că o să i se oprească respiraţia… nimic din toate astea nu o să se întâmple!
Şi, după şocul asta, vorbesc cu vară-mea, care s-a măritat acum 2 ani şi care de când mă mărit eu, e iar în priză. L-a întrebat pe bărba’su ce a simţit el atunci când a văzut-o. I s-a părut şi lui că a fost “frumoasă, superbă, minunată, unică, fantastică etc.???”A răspuns sec: “Nu! Că pentru el nu conta rochia de pe ea, important e că era ea şi nu alta şi că, pentru el, ea e la fel de frumoasă în fiecare zi. Fair enough, aş zice, şi foarte frumos din partea lui, dar ăleia să-i vină rău şi mai multe nu, că ea a crezut că Tzutzu e topit după ea pentru că era frumoasă, superbă, minunată, unică, fantastică etc. Uite şi tu! Chiar nu-i interesează???????? Chiar deloc???? Eu l-am întrebat dacă pot să mă îmbrac în vişiniu sau în sclipici, dacă oricum nu are importanţă. Şi mi-a spus că, de când m-a cunoscut, se bazează în toate pe bunul meu gust şi că nu crede că m-aş îmbrăca aşa! Insist: “Totuşi, chiar nu contează, ce-ar fi să şochez pe toată lumea, să fac mişto de toţi?” Mi-a zis … “Poate mi-ar fi un pic ruşine, că ar zice lumea “Ia uite-l şi pe fraierul ăsta ce tută are lângă el!”. Dar parcă tot nu e destul! Parcă mi-a taiat aripile! Pentru cine să mă mai gandesc să fiu frumoasă? Da, pentru mine, ştiu, asta trebuie să fac
în fiecare zi, dar atunci? Atunci, nu ar trebui să fiu si pentru el?:((((((((((
L.
…pentru asta
ziza.es/2010/11/25/7.html 
mi se pare f tare tipu’ asta,d. da’ bine ca s-a casatorit,mai putina concurenta
Eu cred că am fost o mireasă atipică. Fără isterii şi fără să (ne) intereseze.
Uof, toate miresele au cate o poveste din asta si nici una nu seamana cu cealalta. Eu de la nunta mea cel mai bine imi amintesc caldura.
Mai, fetele lu’ tata, nu va mai stresati : toate miresele sunt frumoase! Un singur lucru le strica : ca se simt obligate sa preia, ele, conducerea ostilitatilor, sa dea dispozitii si sa decida ce si cum! Asta pentru ca, in majoritatea cazurilor, mirii sunt cam talambi! Deci atentie, daca vreti sa ramaneti frumoase, fiti discrete, calme, surazatoare : in fond v-ati atins scopul!
cea mai mare inutilitate e sa ii explici unei femei ca absolut nici o haina, absolut nici un pantof si absolut nici un accesoriu nu o poate face mai frumoasa si nici mai urita. femeile au gena aia care le face sa refuze realitatea.
@L. Draga viitoare mireasa,
Nu-ti voi sugera sa nu te mariti, salvandu-l astfel pe viitorul tau sot, pentru ca as fi stereotip. Nici nu-ti voi spune ca esti nebuna, ca asa faceti (sau nu) toate, ca asa si pe dincolo. NU.
totusi, ca un barabta si inginer autorizat ce ma aflu, pot sa iti dau o idee simpla si practica pentru a trece mai usor prin chinurile astea . Roaga-l pe partenerul tau sa efectueze urmatoarele chestiuni timp de 1 (min), eventual 2(max) saptamani:
- sa vina acasa tarziu si beat in zilele impare ale saptamanii;
- sa vina acasa tarziu si treaz, dar mirosind a parfum de dama si murdar de ruj pe guler, mircuri (in ambele miercuri daca te hotarasti pentru doza maxima);
- sambata sa-ti dea de ales intre iesire cu baietii le bere (tu-l vei insoti) si iesire la film numai cu tine, dar la “Transformers”/”Texas chainsaw massacre”/”Dier hard” (oricare din ele); la final bere;
- duminica sa fie mahmur rau pana pe la pranz si sa vrea ciorba proaspat gatita imediat ce se repliaza;
Singurul lucru pe care trebui sa-l faci tu este sa nu vorbesti neintrebata si sa faci tot ce zice el.
Dupa aceasta terapie vei putea aborda cu mai mult calm si relaxare pregatirile de nunta.
Sigur, exista probabilitatea mare sa spui ca sunt un porc, ca toti barbatii sunt porci, ca toti facem asa si cate si mai cate. Totusi insist sa treci peste acest prim impuls si sa aplici tratamentul de mai sus. Daca nu da rezultatul scontat promit solemn sa nu mai mai bag in discutii de fete …nici pe acest blog, nici pe altele.
@dc : Domnule, propunerea dumitale este, se vede, una sincera si, la prima vedere, eficienta! Altruismul de care dai dovada (si in urma caruia bietul om s-ar putea sa scape) se va ciocni insa, si va fi infrant, de vointa colosala a fetei : nimic (acest barbat) nu se pierde (indiferent de riscuri), totul (el) se transforma! Nici o femeie nu uita lectia lui Napoleon : “In ranitza (poseta) fiecarei femei se afla bastonul unui barbat!”
gavrilache, nu te-ai prins ca dc e femeie?
@Roberto: “aceste cuvinte ne doare” … ti-am zis ca sunt inginer, deci sunt capabil sa inteleg unele chestii inaccesibile altora
măi, mie mi se pare că femeile o importanţă supraexagerată detaliilor. şi uită scopu acţiunii. care acţiune nu e făcută ca să faci parada modei pentru bunela şi rudele de la ţară, nici să rupi gura târgului cu rahaturile de pişcoturi poleite cu aur de la sfat sau cu aranjamentele de pe masă sau cu număru de verze de pe rochie sau cu limuzina de cinşpe metri din care descinzi la beserică. adică, dă-o în mă-sa, cum îi aia să visezi din copilărie la o rochie ca aia sau să te măriţi în luna mai, pe malu mării sau cu pălărie sau la paris? şi p-ormă să te autoisterizezi dacă să porţi sau nu sandale sau dacă pantofii plmele nu sunt chiar nuanţa aia de grej pe care o vroiai. aia e important sau că te măriţi cu ăla pentru că îl iubeşti? trebe neapărat să aveţi o nuntă de guiness book? luaţi-l, bre, pe oprescu naş din start. io cre că vă uitaţi la prea multe filme de-alea romantico-siropoase pe care le recomandă simona.
dc, un inginer ar şti că în două săptămâni la rând e imposibil ca miercuri să fie zi pară. şi n-ar mai şti nenorocitu cum să vină acasă, beat sau treaz
Si eu tot pe 15 mai m-am maritat… anul asta
am fost entuziasmata cand am fixat data, dar, pe masura ce se apropia evenimentul, cu vreo saptamana doua inainte, imi doream sa pot angaja pe cineva care sa mearga in locul meu… rochia era prea stramta (la nunta devenise ca prin minune cam larga) , in casa se zugravise si era un dezastru, nu reuseam sa asezam invitatii la mese in asa fel incat sa fie multumiti, etc, etc… dar a fost frumos! si a trecut repede !
frumos delia, mai fa un pas si intreba-te de ce trebuie sa te mariti.
Am citit cu placere toate posturile despre mirese trecute si viitoare, mi-am amintit cu amuzament despre framantarile mele in pragul nuntii si despre drama care s-a consumat cu cateva ore inainte de nunta cand nu am fost coafata asa cum visam. Toate astea au palit insa in fata faptului ca la un an de la nunta am pierdut sarcina. Mi-am dat seama ca toate isteriile si nebuniile legate de resaurant, pantofi, make-up si alte cele nu au nici cea mai mica valoare si ca adevaratele probleme in viata sunt altele.Asa ca dragele mele viitoare iesterice de nunta, canalizati-va energia pe chestii misto, si nu riscati cosuri in barba.
dc, “aceste vorbe va doare pe dracu”. nu exista barbat care sa descrie din perspectiva ta. sau ia hormoni si taie-ti-o.
Vreau ceva și cu miri. Ce crezi că pentru ei e așa simplu?
te miri de ce se casatoreste lumea? sa nu te miri.
asta a fost cu miri gheorghe.
Despre miri, dragii mei, nu trebuie vorbit! Nunta nu este prilej de stres, pentru ei, este o adevarata trauma! Dupa ce, o viata, esti indemnat sa faci acest pas pentru ca asa trebuie, pentru ca “ce e viata fara familie, fara copii…”, dupa ce iti calci pe inima, pe libertate, pe chefurile fara obligatii, dupa ce gasesti, in sfarsit, o fata buna, cuminte, frumoasa, citita, gingasa, miloasa, un inger, descoperi, brusc, fatza intunecata a lunii, cu nervi, fulgere, injuraturi, priviri piezise…ingerul, cum ar veni, isi da jos aripioarele si imbraca chipul sergentului din armata! Spuneti-mi ca nu-i asa, barbati ipocriti ce sunteti!
@Roberto: tinta mea era alta
daca aspiranta la miresit se linisteste putin il lasa si pe omul ala in pace nitelus, sa mai respire si el inainte sa-si semneze sentinta … era o chestie de solidaritate barbateasca (la stabilirea tintei) si de judo (la metoda, ca foloseste armele adversarului).
@delia: mi-am rupt un deget de la mana si de asta am gresit numaratoarea…sau o fi alcoolul de vina…nu stiu…hic
toate miresele au uitat sa mentioneze vesnica problema de la nunta:ciclul
care,nush cum drac’ se nimereste atunci,chiar daca ai avut si cu 2 sapt.inainte.pms-ul e si asta o cauza a istericalelor,nervilor,depresiilor,tzatzelor prea mari iesite din rochie si bineinteles grija de a nu te trezi cu o pata pe rochie,poate asa o calmezi pe mama soacra ,in privinta virginitatii:))
mary, tu a trebuit s-o linistesti pe soaca-ta in privinta virginitatii? altfel s-ar fi intimplat ce? nu ti-ar mai fi dat fiul? bine ca ai fentat-o cu ciclu mary, altfel l-ar fi pus pe popa sa-ti citeasca moliftele sfintului elefterie si cine stie ca mai iesea, sau si mai rau o punea pe baba sofronia sa-ti faca vraja aia cu coapda soricelului si mitza fiarta si chiar ai fi incurcat-o.
sa va zic io de cate ori m-am coafat preventiv pt nunta?
);mi-a facut aia 314 sarmale de car a stiut ea, a turnat o damigeana d fixativ shi eu am plecat plina de nervi catre casa, cu coafura de ” madampompidu” shi imbracata civil ( probabil in ceva blugi..) da sa uita lumea la mine cu mult enteres!
); s-a turnat damigana rgulamentara de fixativ; s-a xecutat drumul catre casa; s-u obtzinut urale shi ovatzii shi s-a primit alprobarea ca e bine shi asa sa fie shi in ziua Zet!
)
dupa nunta m-am tuns! baieteshte!din cauza traumelor date de cofatul multiplu)
si aveam pleteeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee
m-am dus intai, de proba, la “un coafor”; evident nunta urma sa fie in orasul lui, nu in orashul meu ( ca shi cum io, la 21 de ani , ash fi shtiut coafoarele din orashul meu shi DECi , ar fi avut vreo importantza
ajunsa acasa, am bagat iute dushul in minutata coafura shi am redevenit om;
a urmat aoi o cercetare de piatza efectuata de soacra-mea printre cunoshtintzele ei , shi am fost indrumata catre o meseriasha;
m-am dus la meseriasha! ( de proba, evident)
am hotarat ca cum si unde vine voalu, ca cum si unde facm sarmalili, buclili, zulufii, etc
s-a executat coafura miresei ( care atzi trecut prin asta shtitzi ca la casca, daca ai sarmale si par lung stai macar o ora!
si a venit ziua Zet; duminica; m-am imbracta civil, si am plecat la coafor sa fiu io prima , sa aibe femeia timp sa ma decoreze, ca la 12 incepeau festivitatzili shi trebuia sa fiu , echipata, in dispozitiv!
s-a xecutat!
am ajuns in timp util inapoi!
dar!
era varaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
si io statusem la cascaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
deci: se impunea un dush , ca doar era sa-mbrac frumusetze de rochie in halul ala de transpirata!
deci: am executat dushul!
cand am ieshit de la dush, dezastru!
imi udasem mult muncita coafura, mai ales fix brtonul maiestrit invartit, rasucit, priponit, fixativit, etc;
noroc ca se gasa acolo coafeza care coafa tot neamu muieresc din casa!
nu multa lume, dacat vro 4-5 cucoaneeee
ba cred ca asta de coafa tot neamu , ra aia la care fusesem prima data si nu-mi placusee………..:(
si acum putea sa sa razbune linishtita ca n-a fost ea ” aleasa”…
ei bine , m-am pomenit cu noi bigudiuri in frunte, am ajuns din nou sub casca, mi s-a executat o noua ” coafare” ( pa vremea aia coafezele nu stiau ca ele de fapt sunt stiliste, deci m-a coafat , nu m-a stilizat
eeeeeeeeeeeeeeeeee
si cand am fost gata, aveam asha nishte mandre sarmale pa frunteeeeeeeeeeeeee
da-mi venea sa ma tund!
( mi se pare, nu mi se pare, sigur! ca am poze doveditoare!
deci: io impingeam sarmalele in sus, sa sa piarza in coafura si sa mise vaza okii, fruntea, alea, alea, coafeza tragea de sarmale in jos pe frunte, mai mai sa mi le bage-n gura!
in fine….
a trecut!
asta e norocul: coafurile sunt trecatoare!
asha ca de-atunci imi tot doresc sa ma fi nascut in epoca perucilor!
din care mi-am si cumparat ( just in case) vreo doo!
ceea ce va doresc si voo la intraga familie!
ba te mariti si pentru parada modei, ca oricum lumea vine (mai ales) sa comenteze tot ce prind. plus ca iti raman pozele si nimeni nu vrea sa se uite cu regret la ele. io am dat vin rosu pe rochie.. nici nu mi-a mai venit sa ma uit la ea dupa nunta. m-am ametit putin si asa am reusit isprava, ca a fost dupa post si eram sensibila la alcool.
Pai de fapt lumea nu vine pt mireasa . Vine pt sarmaaaleee!!!
Mie mi se pare exagerat de multa mancarea la o nunta, niciodata n-am reusit sa mananc decat cam jumate din ea, dar la absolut toate nuntile am auzit comentarii de genul” ia uite si astia, nu puteau sa puna niste portii normale”, “de ce sunt numai 3 sarmale” etc, etc
Dupa nici 6 luni de cand ne-am cunoscut,am hotarat sa ne casatorim.Zis si …la parinti.Ai ei-hmm…Ai mei hmm…Da? Bine.Dupa o luna eram casatoriti civil.La biserica,toamna tarziu,nasi ; o familie tanara de stagiari,ca si noi..1974.Fara rochii,voal…
N-am sa uit ochii Lalei,sotia,privindu-si fata mireasa in 1999…
Dupa 38 de ani,n-am apucat sa ne certam.-Vorbesc ca tzestoasele.
Tot mă chinui de cîteva zile să născocesc o afacere nouă. Chelneri avem la nuntă ? Avem, profesionişti. Muzicanţi avem ? Avem. Bucătari ? Aşijderea. Ce p. să mai inventezi ? Aaaa, am găsit ! Ma fac hoţ profesionist de mirese !!!
Canci, nu merge. Sunt mereu tentat să nu le mai dau drumu` !
ilaura, oricum, la o nunta ti se fac circa 5438 de poze. din care cel putin 1562 inainte de a bea vin. o ascunzi pe aia cu rochia patata si gata.
si aa, mary, pilulele anticonceptionale s-au inventat inca din secolu trecut.
Stresul le face pe mirese sa fie isterice,atit si nimic mai mult.Vor ca totul sa iasa bine si asta le duce la disperare!!!
am revenit!
) pina gaseai aceasta marfa de contrabanda…
musai sa shtitzi ca o mega cofura mireseica necesita …investitzii shi …suport tehnic!
de aceea, te prezentai matale frumos la coafor, cu vreo doua ” cartoane” da agrafe shi cu doua duzini de ace de coc!ca doar nu era sa aiba ei la coafor!
asa ca , intai bateai matale conshtiincios magazinele de profil ( mercerie!
iar de pieptanat, ulterior, nu reuseai decat cu duhul, cum ziceam!
si pt ca m-atzi starnit , nu pot sa nu pomenensc de celebrul nuantzator:” odarjan”, care se facea cu…shtie cineva?
Simona, te-am vazut cumva la balul Catavencu ?
here comes briiiidezillaaaaaaaaaaaa!!! nanana
agneeeeeeeeeeeeeeeeees: noi am avut dacat un coc sau am avut doo?
agneeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeesssssssssssssssssss
si daca am avut doo e pt ca aveam io unu si tu unu sau una din noi le avea pa ambele?:oops:
shi daca am avut dacat unu, cum l-am purtat amandoua?:oops:
suntem, shi siameze?
lipite la coc?8O
simona, te rog io, ai milă de suptconştientu meu. îmi speli creierii de-o să ajung o cârpă. deci azi-noapte am visat că am fost la coafor. să fie clar, io mă dusesem acolo să-mi fac o freză pentru că participam la un concurs de miss
şi mi-am pierdut rându din cauza unei mirese isterice în furou mov, cu mama şi soacra aferente îmbrăcate tot în furouri mov, da mai închis. toate trei cu bigudiuri în cap. mireasa tocmai ieşise de la nuşce împachetări pentru piele dintr-un fel de sarcofag şi trebuia să i se facă coc. şi s-au apucat toate trei să răcnească la mine că se pişă pe concursu meu de miss, că mireasa e transpirată şi se grăbeşte. poţi să vizualizezi două băbăciuni de doi metri pe unu în furouri scurte, mov cu floricele, cu bigudiuri roz în cap şi urlând la mine cu mâinile în şolduri? a fost traumatizant. şi-aşa stau prost cu nervii, fată, vrei să dau în tourette?
cruelaaaaaaaa
nu am avut coc în viaţa vieţilor mele.
nici nuntă.
vă anunţ eu când încep cu astea .
aştept serialul cu soacre isterice ca sa mă exprim şi eu în cunoştinţă de cauză. cam peste un an, aşa.
fata delio, io zic ca e cazu sa te-apuci d-un bizniz: ori cu cocuri mov , ori cu furouri transpirate!
ca prea tzi s-a aratat!
apropos de soacre:
precum v-am zis, aveam fix 21 da ani cand m-am maritat
deci aveam soacra ( la vreo 50 da ani) si aveam soacra mare ( in sensu da mama soacra-mi , la vreo saptezeci shi…; o fmeie jandarm)
shi vine croitoreasa acasa, sa le croitoreasca pe cele doua soacre titularem care se socreau prima data in viatza lor shi la dimensiunile lor ( ca inaltzime nu prea aveau , da compensau prin latzime din belshug) , trebuiau multe probe ca sa le faca zane!
si vine randu soacra-mi la proba; se imbraca femeia, defileaza, totul relativ ok, mai trebuia fixata lungimea; si croitoreasa ii fixeaza asha un tiv pe la jumatatea`genunchiului (ushor) elefantin; io si cumnata-mea zicem ca e bine, dar mama soacrei , sare ca arsa shi decreteaza autoritar catre fica-sa ( femeie la 50 de ani, cu patru copii, etc)
fataaaaaaaaaaaaa, tu sa nu te iei dupa ele shi sa-tzi faci rochia pin’ la cur!
nu vretzi sa shtitzi ce fatza au facut cand am declarat senin ca curu nu e la genunchi!
deci: inainte de istericalle de soacra ( sau macar asortate) vreau istericalele de nora cu (sau fara) acte-n regula!
nu
agnes fata, acu intleg io de ce mi-a fost mie asa greu la nunta!
pai a trebuit sa nuntesc shi pt tine, fataaaaaaaaaaaaaa
greu sa ai neamuri pa lumea asta frtzilor!
cruela, da nici măcar n-am mai apucat să mă văd cu freza de miss. până să le termine coafeza pe splendorile alea în mov şi să-mi vină şi mie rându m-a trezit cânele. la şasă dimineaţa. şi ăla cu probleme urgente de incontinenţă, da reale. nimănui nu i-a păsat dă frumuseţea mia
fata mie-mi pasa!
d-aia zic:apuca-te da bizniz!
shi umple-te da bani, shi o sa vezi brusc ca toata lumea vede cat eshti da frumoasa!
@delia:
Pauvre D.!
Câte “probleme”…
Îmi permit să zâmbilicesc până mi-o veni şi mie rândul de însurătoare. Poate mi-oi pune mâinile-n cap şi-i propun: “fată dragă, dar hai s-o facem fără haine, fără pantofi ci doar cu nişte frunze amplasate cu grijă în zonele strategice”
sunt baiat si totusi am citit articolul asta cu zambetul pe buze…intr-adevar, ce imi pasa mie de rochia ta?:) pe tine te intereseaza cum ma imbrac eu?