Aer cu diamantele lui Cărtărescu, Iaru, Coşovei şi Stratan
2010 December 2 at 2:07 pm
Humanitas a reeditat cartea-stindard al optzecismului: Aer cu Diamante de Cărtărescu, Coşovei, Iaru şi Stratan.
Mircea Cărtărescu – SĂ NE IUBIM, CHERA MU…
să ne iubim, chera mu, să ne iubim per tujur
ca mîine vom fi pradă inundațiilor, surpărilor de teren,
bețiilor crîncene
ca mîine un ieri cu labe de păianjen de fîn îți va umbla
în cîrlionții de florio ai coiffurii
zăpăcindu-te, ambetîndu-te…
să fim tandri, bîigui poligonul cățelu lipindu-și irișii
de șoldurile voluptuoase ale autobazei din filaret
să fim tandri, singurătatea mea, ciripi indicatorul de sens
giratoriu
să fim tandri, mai zise o muscă.
primăvara ne lingea ca un pechinez pe față, pe mîini
ne făcea să ne întrebăm ce gust om avea pe limba infinită
a nopții plină de autocare și stele
primăvara ne mîngîia depășind uneori limitele maternității
sau prieteniei nevinovate
arătîndu-și provocator sînii reci sub jacka ei de turcoaz
jerpelit.
oh, mai rămîi, șopti lustra către o scamă de pe covor,
nu vrei să urci la mine? bem ceva, ascultăm muzică,
îți arăt biblioteca…
nu vrei să rămîi noaptea asta la mine?
să ne ținem de mînă, îi spune un medic primar de la
spitalul emilia irza
iepurelui de tablă din vitrina cu jucării.
să ne iubim, să ne amăm, să creștem și să ne înmulțim
cîntau tergalurile și velurul, drilul și chembrica pe gabroveni
le răspundeau pînă la răgușeală plutonierii și controloarele
să facem dragoste, gîlgîiau polenul și norișorii
să facem chestia aia, gîfîiau frizeriile.
ca niște becuri electrice legate în serie
nervii plezneau pe antebraț, venele se umflau pe torace
în nări analizatorii mirosului își încuiau paltoanele în dulapuri și indicele de refracție își halea sandviciul cu carne de pui
în holbarea perversă a ochiului.
ce de ocheade, cîte accidente din neatenție,
conturi încheiate, polițe plătite!
îngerașule, strănuta plămînul privindu-se în oglindă
și văzînd în urma lui o uzină.
primăvara ne întindea pe pîine felia groasă de televizor
mintea noastră era îmbîcsită de proiecte de agresiune, deja
vedeam microcosmosul împînzit de tranșee
deja visam la putere, la krakatit, la mirosul de blană de vulpe
al omului invizibil
la ochii catifelați ai omului care trece prin zid…
creierul nostru își amintea de cînd stătea ghemuit
de cînd pulsa, de cînd palpita, fojgăia, colcăia, mișuna, șerpuia antebrațul își defula în aerul slăbănog sentimentul de a avea
pene
urechea — sentimentul de a fi auzit boncăluitul triceratopsului și bulele de hidrogen pleznind malaria peste față.
ai încredere în mine, gînguri flora intestinală
întinzîndu-se voluptuos în brațele groazei
care purta în acea seară un costum simplu, cambrat, tineresc,
dă-mi un pupic, se ruga anabolismul de catabolism
crudelo, nu mă chinui, rînjea maxilarul spre maxilar
și schizofrenia spre paranoia
pe cînd te așteptam în stația lui 88 sau 90, la zoia.
venea seara, orașul se anima,
venea noaptea, străzile sfîrîiau ca sifonul,
să fim tandri, loz necîștigător, să fim tandri, bătător de covoare, să ne iubim, robinete, să facem excursii, mapă de plicuri!
în rochii de moloz și nuiele verzi, de mezeluri și de brînzeturi spoite cu vodcă și motorină, emoțiile ieșiseră la agățat.
prin ganguri și pasaje acoperite cu geam colorat
cîte un pisoi zgîria în lădița vreunui dafin
și în berării ospătarele se lăsau deșurubate de vii contra cost.
să ne iubim, unamuno, nebuno, să ne iubim, chera mu,
și-apoi să ne-nșelăm cu chibritele, cu patentul, cu pasta de dinți să ne sfîșiem de pe noi concepția despre lume și viață
să ignorăm influența exercitată în psihicul nostru
de complexul lui grozăvești.
primăvara privește galbenă din stratosferă, gîdilată de ozon
și de ioni
să ne cunoaștem mai bine, melcule, zice,
să ne îmbrățișăm, depoule, hîrtiuțo, tomberonule…
iar noi la țîșnitoarea din capătul aleii alexandru ne stropeam
unul pe altul cu apă
chiar lîngă policlinică, și pînă și copacii
miroseau a dentist.
Traian T. Coșovei – SUNT ȘI EU UN JUNE
Tu ai putea îndupleca o nouă eră glaciară —,
cu șarmul tău
ai putea face ocolul pămîntului în optzeci de zile…
Eu aici sunt un june — un posibil
coriolan drăgănescu încălecat pe-o statuie de vorbe mici,
lunecoase.
Și trecut prin rubrici mondene. Prin cearșafuri cu monogramă. Prin ghete cu capace, / ori prin raza cavalerilor Apocalipsei.
Prin ciur și dîrmon, —
misionar al frumuseții și al fumurilor deșertăciunii…
Ca o gură cu mansarde flămînde.
Ca un lup ce revine la oile sale. La scufița inimii care bate
văi și lunci
lovindu-le cu sălbăticie peste gură / peste
botul lor de verdeață obraznică.
Și fiecare cuvînt de-al meu e un lac încărcat
cu yaht-uri de plăcere —
și de gînduri ascunse / înflorind în jurul gleznelor tale
ca niște brățări de neliniște.
Sunt și eu un june, —
o parte din viață o trăiesc in numele tău.
Dar tu dansezi / tu bei limonadă — în urma ta,
turnul din Pisa se-ndreaptă pe calea cea bună.
Tu îi înflăcărezi și pe zei. Și tot tu le dai
cîte un pumn după ceafă.
În rinichi / în ficat… În rațiunea lor de a exista.
În răsuflarea ta de alcool se îmbată toți camionagii
Sfîntului Duh!
Eu aici sunt un june. O balenă albă într-un estuar de liniște.
Un superstar —
un cruciat al ideii sfinte de Coca-Cola. Și de Blue-Jeans.
Un misionar al spațiilor verzi, democratice.
Un obiectiv survolabil…
Un individ / adică nimic. O zecimală în cifra ta de afaceri.
Unul căruia i se recomandă întoarcerea la natură.
Și motociclismul / autostopul
și budismul Zen. Adică nimic…
Sunt și eu un june.
Hei, fraților, — uitați-vă și la mine!…
Florin Iaru – AER CU DIAMANTE
Ea era atît de frumoasă
încît vechiul pensionar
se porni să roadă tapițeria
scaunului pe care ea a stat în autobuz.
Autobuzul întinse spre ea
gura carburatorului
încercînd să-i sfîșie rochia.
Șoferii mestecați au plîns pe volanul păpat
căci ea nu putea fi ajunsă —
În schimb era atît de frumoasă
încît și cîinii haleau
asfaltul de sub tălpile ei.
Cînd ea intră în casa fără nume
portarul își înghiți decorațiile
iar mecanicul sparse în dinți
cheia franceză și cablul
ascensorului ce-o purtă
la ultimul etaj.
Paraliticul cu bene-merenti
începu să clefăie clanța inutilă
și broasca goală
prin care nu putea curge
un cărucior de lux.
Ei cu toții mîncară
piciorul mansardei
ei cu toții mîncară țiglă
cînd ea a urcat fîlfîind pe acoperiș
cînd ea nu putea fi ajunsă.
Meteorologul de pe muntele Golgota
roase timpul probabil
iar ultimul Om în Cosmos
își devoră capsula
cînd ea depăși atmosfera terestră.
— Ce-ai să faci de-acuma în cer?
au întrebat-o
cu gurile șiroind de regrete.
Dar ea era atît de frumoasă
încît a fost la fel de frumoasă
și-n continuare.
Iar ei nu găsiră în lumea toată
lumea largă
destule măsele
destule gîtlejuri
în care să spargă
să macine să îndese
distanța care creștea mereu
și restul cuvintelor pînă la moarte.
Ion Stratan
(din Pentameronul)
TREI
Aici lucrurile se încurcă. Memoria memoriei
Imi dă, claie peste grămadă, de furcă, doar timbre
Pentru fiecare cuvînt, doar imagini și scene,
Desene fluturînd sfîșiate în vîrf de antene.
Nu se poate vorbi. Se poate descrie. Cam unu la mie.
Sus se văd zeii jucînd la zaruri necazuri și haruri.
Am cîștigat datorii. Să trăiesc printre vii.
Să sugrum șarpele, să lupt cu gemenii. Ah, să-mi ajut
Fără voia mea semenii. Au dat poartă-n casă
Prin care să-mi treacă mireasă. Și eu să stau lîngă pat
Orbit și legat. Să urc bolovanul pînă la capăt
Pe-o stradă. Să urlu, să cînt, să mor să nu cadă.
Sugrum hidra lîngă un zid. Zeii întreabă-Nu-i mort, n-a murit?
Atunci feciorul este un stupid. Și ne-njură?
Grozav, coane. Parol, rezon, coane. Ce ură!!!
Să-i dăruim al bețiilor dar! Să ne-asculte, să-i dăm viziere
Panașe pentru mințile-i lașe! Să-l avansăm soldat.
La instrucție să-l punem s-alerge după plutonu-i de execuție,
Să-l împușcărim! La oase debile să-i punem ghiulea
Să voteze, de vrea, prin vot secret cu bile.
Mai știu și eu la ce gîndeam?
Ce-i pasă păsării de ram? De rupi din
Codru-o rămurea, ce-i pasă codrului de ea?
Ave moriturus. Imperatores te salutant.
Măcar muream singurul. Astăzi sau mîine
Dar singurul, prostul. Nu ca un cîine.
Prostește, făceam. Urechea, ca firul de microfon
Urca din amvon în amvon.
Și munceam. Mușchii creșteau din prea plinul
Îndatoririi. Umflam zepelinul.
Eram din ce în ce mai roși și mai roșii
La cîntat s-au lepădat de mine cocoșii.
Aici, unde noi am ajuns, este mai bine ca binele.
Egali în prostie. Aici este finele.
nu mai vrea sa nimeni sa munceasca maica, toti vrea sa fie artisti.
pai, da. tamplari si tinichigii nu s-ar fi facut. i-a mancat in fund sa scrie poezii
daca tot le-a placut sa scrie de ce nu s-au facut macar chelneri?
de proşti.
foarte mişto poeziile, Simona.
Cre’ca mai bine cumpar unul din volumele bune ale lui Paunescu. No offense.
mă rog, eu mă aşteptam la „poema chiuvetei” dar merg şi astea…
veta, mi-ai stricat chiuveta.
Se zice ghivetă, măi!
chiar mi-am dorit să cumpăr cartea asta, în clasa a IX-a (acu 9 ani, facă luzării socoata), cînd am studiat 4 poeme din el la capitolul “literatură contemporană”. poema lu stratan (“a doua seară eram cu amicii”, pare-mi-se) m-a cucerit, cum s-ar spune, definitiv. o să-l cumpăr acum, şi o să merg şi la nottara. mersi de informaţie.
exact asta, “sînt şi eu un june” e şi în manualul de română de clasa a IX-a
soopermouse, dă un titlu. că eu nu găsesc nici un volum (întreg!) bun la păunescu
tot într-un manual de-a IX-a era şi „poema chiuvetei”, prin 2005-2006.
poetii astia vrea sa le-o puna la gagice da nu stie cum si atunci scrie multe prostii sa le-mbete de cap. dupe aia vine unu cu scula mare si le face fericite. ele, daca e misto, e fericite de doua ori, e cintate de poeti si dupe ce e satule e si culte in cap.
Uitasem ca Florin Râpă a fost candva poet, multumesc ca mi-ai reamintit.
P.S. Noroc ca nu e singur pe coperta, altfel nu stiu daca mai vedea lumina tiparului la Humanitas, dupa faza cu Basescu si copilul (cand, culmea, a avut dreptate
)
Vezi ca am schimbat mailul ca sa-mi pun moaca la avatar, ca asa e cool
Căruţa cu proşti a ajuns cu bine la Târgu Jiu: http://www.gorjnews.ro/slider/deci-ne-conduc-niste-prosti-fuduli.html
Mai, pe Iaru il iubesc de cand era pe la TVR 1 (povestind de muz si muze), ma da chiar îl iubesc.
Dar de când apare pe la tv, pe teme politice, zici ca-i Celibidache.
Ceva gen Mircea Diaconu (alt om iubit de mine) când apare pe sticla pentru discursuri politice (încercând sa aibă un discurs politicianist, sub forma teatrala, in exprimare, scremându-se sa vb radical); dacă ar vb neaoș, direct, cum știe el sa se exprime, ar câștiga mult în discurs și simpatie (pe care oamenii oricum o au fata de el, munca si geniul lui)
.
Părerea mea.
Ps la Ps: Poza face cinste (putin spus) blog-ului. FF Frumoasa (Iaru cu barba, nu pot sa cred,sper ca nu gresesc)
Sa dea dracii!
Poti sa iei ORICE carte scrisa de Paunescu si sa o deschizi la ORICE pagina. Vei gasi cel putin 3 versuri mai bune decit toata cartea asta, oricit l-ar fi pupat autorul in cur pe Ceausescu.
Hai sa fim seriosi, astia nu sint poeti; poetii scriu poezii, nu balegar.
@NewLevel: să dea dracii, tu ce eşti? critic literar? george călinescu însuşi?
Iubiti-l, meritam asta, http://www.youtube.com/watch?v=vGLNaUonTI4&feature=related