EBA despre Valentine’s Day
2011 February 14 at 1:02 pm
Sau ce nota EBA în Jurnalul Elenei B. transcris de Simona T., acum doi ani:
“Dragă jurnalule,
Cu ocazia lui Ziua Îndrăgostiţilor miam dat seama de faptul că simpt nevoia să îmi pun o întrebare. Este vorba despre întrebarea “Ce este dragostea?”. Încă nu am reuşit să răspund la ea, dar m-am gândit în fiecare seară, în tinp ce m-am demacheat, în afară de o seară în care am adormit macheată fincă eram prea obosită şi n-am mai putut să mă mai gândesc la ce este dragostea, deşi nu este deloc indicat să te culci nedemacheată.
Cred că dragostea este jurnalule, atunci când iubeşti pe cineva atât de mult încât chiar dacă te-ai certat cu el, îţi vine să te-npaci. Dragostea mai este şi când iubeşti pe cineva cu care nu te lasă tata să fi prietena lui. Dragostea e tristă pentru că o simpţi mai mult când nu mai eşti cu persoana iubită şi îţi vine să plângi şi să te cerţi cu toată lumea, mai mult decât atunci când eşti cu persoana iubită când nu prea îţi vine să plângi deoarece eşti fericit. Am impresia că dragostea este un fel de fericire. Şi că atunci când nu mai eşti fericit îţi vine să scri poezi. Mie mi-a venit să scriu o poezie şi am scris-o şi mia ieşit foarte frumoasă:
Mă plinb printr-o stradă infernă,
Simpt că sufletul plânge în mine
Sunt comfuză şi calc într-o baltă
Şi tristă mă gândesc la tine.
Crezi că am talent jurnalule? Dacă aş mai putea să scriu câteva poezi, aş scrie o carte întreagă şi m-aş face scritoare şi m-aş lăsa de politică. La asta am scris două zile şi după aceea nu am mai reuşit să scriu altele pentru că nu mi-a mai venit inspiraţia. Sunt curioasă dacă o să-mi mai vină.
Oricum după ce am scriso, m-am simpţit aşa, epuizată. Şi din cauza epuizări m-am îmfuriat pe Hrebenciuc senior care în loc să mă lase în pace pe mine şi pe sora mea, sună pe la ziare şi spune tot felul de prosti despre noi. Aşa că am spus şi eu la ziar că să-şi vadă de familia lui şi să ne lase în pace. Şi am mai spus că eu nu sufăr după fi-su care are un caracter de fată şi nu are nici un pic de personalitate, iar tata a avut dreptate să îmi interzică să am o relaţie cu el şi îmi pare rău că nu l-am ascultat. Tata când a auzit că am spus astea la ziar, iar s-a enervat şi a zis că de-acum încolo o să angajeze pe cineva să mă supravegheze tot tinpul şi să meargă cu mine şi la toaletă, să mă aştepte în faţa uşi cu tot cu telefonul meu, ca să nu cunva să rămân singură cu telefonul şi să dau telefoane pe la ziare în tinp ce sunt la WC. Nu-nţeleg de ce s-a supărat, din moment ce eu am spus că îmi pare rău că nu l-am ascultat şi că a avut dreptate. Tata se supără şi când îi spun că nu are dreptate şi când spun că are dreptate? Cred că nu înţeleg bărbaţi. Noapte bună jurnalule. Mă duc să încerc să mai scriu o poezie.”
De aici.








“Macheata”? De fapt, nu cumva adormise machita?
talentata ca de obicei, eba netalentata ca de obicei
ma asteptam sa o scrie pe aia cu “iubirea este lucru mare/ ce leaga doua inimi tare”, dar m-a surpins cu originalitatea.
Multzam ca ne-ai reamintit bucata asta, ce vremuri, acum 2 ani!!!
Facem pariu ca acum isi tine jurnalul in… franceza sau engleza, in ce limba face ea oare interventiile la PE?
tare
“Ah, acolo nu e voie
Ah, acolo nu e
Ah, acolo nu
Ah, acolo
Ah.”
Hrebeeee.
Sa ma scuteste Eba care iubeste!
fain, doar ca prea ai pus virgula unde trebuie.
fată, apropo de eba şi poezi, ai auzit că sa ânsurat luceafăru cu adevărata lu-i iubire, lama marinela?
am auzit şi io fată să le urăm casă d-ă piatră feriicire şi multă iubire
casa de lignit!
am fost străfund inpresionată. cum a iubito el atâta vreme din puşcărie şi cum a visato el tot tinpu şi ia scris poezi. şi invers şi ea pe iel ca în romeo şi julita. ce poate fii mai frumos?
ca în romeo şi julieta decât că iei, marinela şi miron, a rămas vi spre deosebire de romeo şi juli care na rămas vi, deoarece a murit şi a rămasi morţi
nui adevărat. ei trăieşte. am văzut eu balconu lu julii când ma dus iubitu meu syda în italea să căutăm locaţie de nuntă. nu primea ia puz la balconu ăla dacă ierea moartă.
trăeşte fată da’ decât în noi. pentru că în fiecare bărbat e un romeu şi în fiecare femee e o julietă iar înt-runii dintre noi, care au sufletu mai mare şi mai îmcăpător, e şi un romeu şi o julietă. înţelegii?
Vai, doamna Simona, m-ați făcut să plâng cu textul ăsta, mai ceva ca la supa dumneavoastră de ceapă. Știți doar că sunt enpatică și enpatizez fie cu ceapa de ați gătit-o dumneavoastră fie cu ceapa asta de eba. Plus că ați amintit de romeo și julieta o dramă foarte dramatică zic eu. Doamna Delia, mam bucurat mult când aț zis că ei trăiește! Are și copii?
deja i-mi curg lacramile din ochi pe clapele astea de sub ochi , ca nu stiu sa bat orb da asa mam emotionat in inima mea sin suflet , pardon ca mam bagat asa pe masa nepusa , care vorbeati voi care va stiti demult , care si io sunt si romeul si julieta si regele ala , care fetele la suparat,da aia mica la iubit si Ofelie , care iar imi vine sa plang ,ce face viata asta din noi si sint ,daca vreau si Hamleti,fir’a dreaq de criza
Azi în cinstea lu romeo și julieta o să tai ceapa julien, ca să știți.
@Laura: e bine să plângem din când în când pentru că când plângi lacrimile sunt ude şi curăţă sufletul şi dau afară, prin ochii, toate gândurile negre şi grii şi chiar şi p-alea maro. plânsul este semn de semsibilitate şi duioşie. oameni care plâng sunt mai oameni decât oameni care nu plâng. ah ce mam emoţionat. plâng. să plângem înpreună
Eba nu ar avea talentul si nici inspiratia sa scrie ceva…ever (!), oricat de greu de deslusit ar fi!
@simona, de ce miai facut si asta, ai vorbit prima data cu mine care miera frica sa ma bag, pardon,ca musca in lactate
care sant sensibila duioasa din tata in fiu,acu deja sare camasa pe mine de plans la randu doi e pauza de la capu cazut pe clape de ce nu plange toti cu noi ? de ce e reci ? de ce nu intelege toti ?
@Laura: nu ştiu de ce ţiam făcut asta destinul e de vină numai şi numai el. dar ce este destinul? ce este lacrimile? ce este lacrimile destinului? cine suntem şi de unde venim că de dus ne ducem cu toţi la banbo
@simona
asa e , mare lucru sa vorbesti asa cu oameni care intelege lucruri adanci,care nu superficiali care stie filozofie de tot felu,
, care nu ia viata asa , caca maca , oameni , ca nu gasesc cuvantu , care stie domle, care cunoaste , mai rar
chiar. oare cine este mai tare dintre filozofie şi poezie. filozofia s-au poezia?
parerea mea : ele se pot intre-patrunde , da poezia pare mai moale ca e in versuri si uneori mai sensibila adica dupa unii nu e tare ,ca la unii duiosii e prosti si moi , da si filozofia e moale cateodata , ca nu conteaza ca e proza ca uneori e filozofie in poezie , acu nu stiu, ca nu ma duce aici , cred ca fizica e mai tare
Dupa ce am citit ma simpt m-ai dastept. :))
Aaaaah , Eba…ochi alunecosi , inima zburdalni-ca……
reprosh
io va rugai acu vreo doua-trei saptamani sa o rogi pe doamna eba sa mai scrie ceva in jurnalul ala al ei.
dar dvs, de la ceapa probabil, doar v-ati facut ca o rugati si ne-ati dat chestia asta veche si in reluare.
multumim oricum si pt ea, dar opinia publica din romania si din comuna ciocarlatele voieste ceva nou.
speram ca consumu exagerat de ceapa sa nu duca la scaderea inspiratiei doamnei eba, ca de espiratie n-are cum.
va iubim si multe succesuri in continuare si tineti-o tot asa, nu prea stiu cum, dar asa se zice
cu propiu respect
dg
@dg: promit ca dra eba se va mobiliza şi va presta ceva cât de curând
“Pastreaza copia si nu uita originalul…”
Pe nisipul de la mare,eu am scris numele tau
A venit furtuna noaptea,l-a sters si imi pare rau…
acu, ma pusesi in dificultate: cui sa multumesc anticipat, dvs sau ebei?
@Olivia Newton-Volt : interventiile le face tot in romana ca are translatori
(dar pt ea si asta e limba straina, sic!). nu ai auzit-o cand s-a pronuntat in problema adoptiilor? sper sa nu gresesc si sa redau citatul exact: “legislatia noastra, la care au participat numerosi specialisti internationali, este in perfecta coordonanta cu cea europeana”
si iata cine ne reprezinta