Nu-nţeleg o chestie la Facebook
2011 February 24 at 6:07 pm
Aproape am atins numărul maxim de 5.000 de prieteni, pe Facebook, şi nu mai pot accepta cereri de prietenie. Ca să compensez treaba asta, mi-am făcut Fan Page. Continuu însă să primesc tone de cereri de prietenie, pe care nu le pot onora. Logic şi de bun simţ mi s-a părut să răspund acestor cereri cu un mesaj privat în care să le spun oamenilor că nu mai pot să-i adaug în lista de friends, dar mă pot urmări, dacă vor, pe Fan Page-ul ăla. Cu link către Fan Page. Zis şi făcut. O vreme, aşa am procedat. Cu o singură excepţie, a unui domn care mi-a răspuns destul de mârlăneşte şi arogant, cu “WTF? Nu mă interesează să te urmăresc etc. etc. etc.” (deşi el îmi ceruse să-l accept în lista de prieteni!!!), toţi cei care au primit mesajul cu pricina mi-au mulţumit politicos şi civilizat, după care s-a dus (sau nu, da’ 99% s-au cam dus) pe Fan Page şi au dat “like” acolo. Buuun. Aseară, m-am apucat iar să răspund zecilor de cereri de prietenie care aşteptau de câteva zile. Când să răspund însă, pac, mesaj de la Facebook că ceea ce fac e cam abuziv şi că, dacă mai dau prea multe mesaje d-alea, s-ar putea să mi-o fur. Că să dau mai puţine, că se interpretează ca spam.
N-am mai dat deloc, am rămas cu Inbox-ul plin de cereri, dar în continuare mă întreb nişte lucruri:
1. Cum să fie un abuz, când eu nu fac decât să le răspund unor oameni care m-au abordat????????????????????????????????????
2. Există vreo soluţie pentru această problemă?
La întrebarea 1 aş vrea să-mi răspundă domnul Zaharescu Zukerberg. La întrebarea 2, aş vrea să-mi răspundă cei care au o idee de vreo soluţie. Cum pot eu redirecţiona oamenii care vor (şi solicită!!!) să mă urmărească pe pagina pe care mă pot urmări, fără ca Facebook să-mi spună că comit (da, ştiu, cacofonie, aia e, o să-i supravieţuim) un abuz?????
Related posts:
- August 6, 2011 -- În atenţia celor care-mi cer prietenia -5 (7)
- July 20, 2011 -- În atenţia celor care-mi cer prietenia-4 (9)
- January 25, 2011 -- Mi-am făcut Fan Page pe Facebook (32)
- June 27, 2011 -- Cel mai share-uit post (20)
- June 4, 2011 -- În atenţia celor care-mi cer prietenia – 3 (20)
from → Întrebări la Radio Titan








Daca profilul tau e public, posteaza un mesaj ca nu mai poti accepta cereri de prietenie. Daca nu, nush
Io nu înţeleg o chestie la oameni dar… mă rog…
la intrebarea 1 nu iti va raspunde nimeni :)) Fa o plangere la facebook si vezi ce raspuns iti vor da.
La a-2-a….nu prea exista solutii momentan in afara de cea cu fanpage. Dar, am o veste buna pentru tine. Din cate am citit, limita aceea de 5mii de prieteni va fi scoasa, datorita faptului ca peste 1000 de persoane printre care si un mare blogger american s-au plans de aceasta limita. Limita initiala a fost pusa datorita faptului ca ei considerau ca un om normal nu poate avea mai mult de 5000 de prieteni….si din cauza unor chestii tehnice.
Citeste mai mult aici…http://techcrunch.com/2008/05/09/facebook-to-lift-5000-friends-limit/
nu ai cum sa faci altfel, la fel am patit si eu si am renuntat dupa ce mi-am luat cateva injuraturi ca raspuns la mesaje.
cel mai simplu, iti pui pe pagina ta, la sectiunea de info (unde vede toata lumea) mesaj cum ca nu mai poti accepta cereri de prietenie si gata, nu te blocheaza fb-ul si nici nu-ti mai iei injuraturi
Computerele nu gandesc, programatorii ar trebui sa gandeasca. Si toti stim bancuri despre programatori
Exista probabil o limita a numarului de mesaje pe care le poti trimite intr-o perioada pe care programatorul in cauza nu s-a gandit sa o coreleze cu numarul de mesaje primite in aceeasi perioada. Programatorii urasc cazurile particulare.
De solutii nush ce sa zic ca nu ma descurc nici sa imi gasesc zidul personal in fb. Dar, programator fiind, am invatat sa ignor chestiile pe care nu le inteleg.
Ceva de genul asta am patit si eu. Incercam sa imi fac cat mai multi prieteni si bookface-ul o intervenit cu un mesaj care zicea ca fac ceva abuziv. Da, stiu facebook-ul ii super aiurea din punctul asta de vedere… eu sugerez sa mergem cu totii inapoi pe hi5 si gata! Hi5 rulz! Apropo Simona, eu citesc tot ceea ce scrii in Catavencu si te admir mult! nu te schimba, ramai asa! ha ha…
Un nou cont FB …..iti schimbi doar in loc de simona tache…tache simona…..plus doua trei modificari minore plus redirectionare ……si mai ai inca 5000 de prieteni
La intrebarea numarul 2 cred ca te pot ajuta eu. In primul rand vad ca pe blogul tau nu ai legatura cu profilul like de pe facebook. Asta ar mai dirija putin din cereri direct catre profilul de like creat. Exista insa o problema cu profilele de tip like dupa cum bine ai observat: lumea nu prea doreste sa apese butonul de like. Exista si un studiu care spune ca din 100 cititori sa le spunem activi doar 1 apasa butonul de like. Ca sa remediezi problema sunt cateva solutii: dar nu stau sa detaliez pentru ca imi trebuie niste informatii sa le spunem tehnice. Oricum doresc sa ajut deci promit sa te contactez pe profilul de facebook.
La prima întrebare: în cazul în care mesajul tău pentru cei care-ți solicită prietenia este identic și conține link spre fan page, distribuția unui număr mai mare de mesaje atrage atenție asupra unui act de spam. Pentru Facebook nu contează că tu răspunzi la mesaj. Ei iau în calcul doar trimiterea acestuia de pe contul tău.
Soluții:
1. trimite-le oamenilor doar mesajul, fără link, dar menționează ID-ul fan page-ului sub forma ”/pages/Simona-Tache/149865368402704”. Chestia asta nu este considerată link și poate fi o formă indirectă spre a-i trimite acolo măcar pe cei care știu cu ce se papă Facebook.
2. încearcă să scoți în evidență la pagina de profil adresa spre fan page.
Baftă!
@bucurei adrian: ba exact catre profilul like duce butonul FB de pe blog. tx, oricum.
@zaharescu Zukerberg: mă enervează ideea că aş face asta. nu vreau să fentez FB, dând doar o parte din link. vreau să am dreptul să pot redirecţiona OAMENII CARE VOR SA MĂ URMĂREASCĂ ŞI S-AU CERUT ÎN LISTA MEA către o pagină unde mă pot urmări.
Păi te fentează el pe tine dacă nu-l fentezi tu pe el
Alege ce-ți convine!
mai bine prieten decit fan
mai bine comunist decat golan
Mda, nu m-am gindit la problema asta, dar o s-o dau baietilor de la departamentul soft pentru prieteni. Incearca sa rezisti pina atunci cu astia 5000 pe care ii ai:)
@alin ionescu zaharoiu: mersi, să mă ţii la curent cu evoluţia rezolvării.
Pana nu ti s-au ocupat toate locurile de prieteni nu poti sa le arunci oamenilor firmituri. Nu se face.
Cand ai atins nr de 5000 mai vorbim, mai vedem. Pan-atunci, tb sa faci selectia. Ce sa-i faci e competitie mare. Alta varianta ar fi sa-ti iei toti prietenii la puricat si sa-I unfriend pe aia care de fapt nu-ti plac (dupa poza, eventual, sau varsta, adica un criteriu cat mai neobiectiv). Asta-i viata, nu toata lumea supravietuieste! Poti sa-ncepi cu mine, uite, ma sacrific, desi sunt tanara si frumoasa…
like like like like alin ionescu zaharoiu
@Veronika: alea 400 rămase le mai ţin şi io pt oameni pe care-i cunosc. uite, poate o să-şi facă alin ionescu zaharoiu cont, într-o zi
Adicatelea, mai avem 60 de locuri de prieteni si tinem sa le dam pe sub masa, ca pe vremea lui Raposatu??????
Io zic ca feisbucu ie un mare b#*angiu la faza asta… si btw, nici organizarea noua a profilului nu-mi place… era mai vizibil si mai curat profilul in varianta mai veche… Daca as avea o alta optiune, i-as da un sut in c*r…
Parerea mea…
aoleo, asa-i, 400 mai ai, nu 60, stau prost cu aritmetica. Da nu-s prea multe, totusi ca sa le tii pe toate la pastrare??
@Veronika:
A, da uitasem ca esti VIPa :).
Sunt tare invidios cind vad ca exista oameni care au atitia prieteni, pa mine nimeni nu ma iubeste, nu am nici un preten, nimeni nu mi-a zis vrodat daca vreau sa fiu preten cu el, pa vremuri fura niscaiva muieri care… da urmareau cu totu altceva… mi-e rusine sa spun ce, pe de alta parte ce draq as face cu 5000 de preteni, ca doar nu sunt PDL.
De fapt nu-nteleg care-i problema?
Am observat, Simona, la contul tau, ala care acuma e pagina, ca tot mai puteai pana acu’ vreo saptamana, doua sa adaugi prieteni. Adica scrie ceva de genul ca ai 4000 si ceva de prieteni, nu c-ai avea 5000 in cap. Uite, acuma m-am uitat si la tine scrie ca ai 4539 prieteni, deci teoretic ai mai avea loc sa adaugi.
@loopoo: http://www.simonatache.ro/2011/02/24/nu-nteleg-o-chestie-la-facebook/#comment-163834
Aaa, m-am prins. Citisem, dar asa multi oameni cunosti?
“I’ve got seven women on my mind: four that wanna own me, two that wanna stone me, one says she’s a friend of mine…”
“Continuu” ala n-ar trebui sa fie “continui”? Zic si eu…..
@Nunushka: nu
Ce inseamna WTF?
“că aş comite” – voila!
http://www.simonatache.ro/2011/02/24/nu-nteleg-o-chestie-la-facebook/#comment-163822
Desi nu sunt fan feisbuc (nici pe departe) trebuie sa recunosc ca Zaharescu Zuckerberg are dreptate, d.p.d.v. tehnic.
@neamtu:
vrei sa fim prieteni? e solutie de avarie, da’ macar o sa poti spune ca tu nu ai decat un prieten, si ala vai de capu’ lui, luat de la second hand etc
Scrie pe perete din cand in cand. Asa am procedat si eu. Vin in continuare dupa aproape un an cereri de prietenie, insa mai putine. Cu timpul oricum mai stergi din “prietenii” initiali si se face loc pt altii. E loterie ::))
De zeci de ani stiam ca se scrie “continui sa primesc”.Abia acum imi dau seama ca am gresit si am irosit atatia ani degeaba,intr-o deplina ignoranta.Ce bine e sa stiii sa scri corect!
@Civilizatu: cred că va fi admisă, cât de curând, ca normă, şi varianta “eu continui”. dacă nu cumva a fost deja admisă