Dau un regat de cenuşiu pentru un zâmbet rozaliu
2011 April 4 at 5:22 pm
Când eram eu mai tânără şi aveam un job care mă punea în situaţia de a tăia oraşul în două, în autobuze supraaglomerate şi pline de oameni nervoşi, obişnuiam să joc un joc de societate numai de mine ştiut.
Jocul consta în a le răspunde într-un mod surprinzător călătorilor ciufuţi care se repezeau la mine din diverse motive (că i-am călcat pe bombeuri fără să vreau, că am deschis geamul şi-i trage curentul, că l-am închis şi se sufocă etc.). Mai exact, în a le răspunde cu un zâmbet larg, însoţit de multe scuze. Într-o primă fază, înţepeneau descumpăniţi. Se aşteptaseră să le replic nervos şi să înceapă o ceartă şi, în loc de asta, primeau un zâmbet prietenos şi scuze sincere. Îşi doriseră un mic scandal de autobuz, să se mai răcorească şi ei de necazurile de-acasă şi, în loc de asta, primeau altceva. După faza de confuzie, venea invariabil acceptarea dezarmată. Răspundeau zâmbetului cu zâmbet, acceptau scuzele şi abandonau orice tentativă de replică tăioasă.
Niciodată nu s-a întâmplat altfel, niciodată nu am avut surprize în jocul ăsta. Pentru că cineva căruia îi zâmbeşti şi îi ceri cu seninătate scuze pentru un deranj sau altul nu are cum să persevereze într-o atitudine războinică. Nu are cum. E pur şi simplu nepregătit pentru varianta asta. E ca şi cum, în faţa unei armate dotate cu tunuri, ai alinia un regiment de bebeluşi rozalii şi pufoşi, care se hlizesc cu guriţele lor fără dinţi.
Au trecut ani, nu mai merg cu autobuze înghesuite, nu mi se mai oferă păruieli pe tavă în transportul în comun, dar povestea zâmbetului care dezarmează n-am uitat-o.
O vreme, am abandonat-o într-un colţ al minţii şi m-am dedat la înjurături cu ceilalţi şoferi în trafic. Şi la dispute dure, în viaţa din afara traficului. Nu mi-a plăcut, nu m-am simţit prea bine. M-am întors la zâmbet. Nu le zâmbesc neapărat celor care ar vrea să se certe cu mine (sau cu care chiar aş avea eu motive să mă cert), fiindcă nu există mereu timp şi loc pentru zâmbete, dar îmi zâmbesc mie, în loc să reacţionez furios. Şi trec mai departe. Şi e bine, aşa că n-am de ce să mă mai întorc vreodată la-njurături şi nervi.
Nici cu cei care se manifestă duşmănos pe internet, în subsolul articolelor mele, nu mă mai enervez de mult. Tot cu un zâmbet le răspund şi-mi văd de treabă, iar asta îi dezarmează vizibil.
O să sune cam ieftinuţ, dar chiar mi-aş dori o lume în care oamenii să zâmbească mai mult. O lume în care ei să aleagă să se încarce de lucruri bune, în loc de frustrări, supărare, nemulţumire şi venin.
O singură viaţă avem şi mi se pare o tâmpenie să ne-o petrecem certându-ne între noi. Vorba lui Moromete: da’ ce, frumos nu putem să ne vorbim? Trebuie să ne certăm?
Ador vânzătoarele care zâmbesc, iar când îmi zâmbeşte o funcţionară a statului, un sentiment ciudat şi nefiresc mă copleşeşte. Un sentiment de recunoştinţă. În definitiv, ar putea să fie acră, să mă privească cu scârbă şi plictis… Atât de rare sunt zâmbetele la ghişeele statului, încât, de fiecare dată când mi se adresează unul, mă întreb cum aş putea să-l răscumpăr. Să mă ofer să-i duc doamnei gunoiul? Să-i bat covoarele, să-i pun aspiratorul?
Dacă aş fi om de marketing la o firmă care are pe lista ei de valori conceptul explicit de zâmbet, aş comanda o campanie pe ideea asta. Aş convinge oamenii să zâmbească pentru o zi. Aş vedea eu cum i-aş convinge, la o adică i-aş plăti. Le-aş cumpăra zâmbetul cu bani. Mai ştiu şi alţi oameni care ar face campania asta, dacă ar fi directori de marketing. Ideea nu e o premieră, nu mi-o revendic în nici un fel, dar mi-ar plăcea mult s-o văd pusă în practică. Aş vrea să trăiesc, în Bucureştiul meu cenuşiu, o zi în care oamenii zâmbesc şi râd unii la alţii pe stradă, fie şi pentru că au primit ceva la schimb. Mă gândesc că s-ar putea să le placă atât de mult, încât, după aia, să înceapă s-o facă gratis.
(din Revista Unica, noiembrie 2010)
un pic de vrajeala tot ai:
daca iti zambeste sincer, dar prea larg, o sa spui ca se da la tine, ca cine stie ce vrea sa ascunda, etc…
si fara cearta, deci fara adrenalina, ce farmec mai are viata?
stai ca vine grigoar acu, sa vezi ce pornit e dansul…
Astia prin SUA zambesc, cu cat de duci prin sud iti dau si “Buna ziua” asa pe strada, cand te sui in autobuz, prin parcuri si institutii.Dupa ce trec de tine le piere zambetul si se intorc la preocuparile lor.
Vorbeam cu o prietena si ea se plangea ce falsi sunt oamenii. Si i-am zis – ai prefera sa te intalnesti cu unii cu capsa pusa care sa-ti zica “Ce dracu’ vrei ba?”
emigreaza….
foarte frumos articolul. din pacate nu cred ca vei reusi (e doar o părere) să aduci un zambet pe fata unei functionare…
mi-am imaginat eu mai demult un sistem care ar putea rezolva problema asta
http://www.gaben.ro/2011/03/20/6000/
m-a vazut odata in autobuz (foatre aglomerat, cum altfel) un mosulica, aparent om normal, cand mi-am mutat banii pt abonament dintr-un buzunar in altul, ca sa nu-i pierd…. si a inceput sa tipe la mine sa stau linistita ca nu imi fura el banii. si nu a mai tacut, a povestit cum era el in picioare de la 7 (eu eram de la 4), obosit, bolnav si cu pensia mica, iar eu l-am insultat banuindu-l (?) ca vrea sa ma faca de cei 100 de mii (abonament redus). am incercat sa explic zambind, sa ma scuz… nu a mers cu nimic. a tipat pana a coborat. cred ca si dupa.
eu traiesc intr-un astfel de loc, dar e in afara granitelor Eternei si Fascinantei… asa ca s-ar putea sa aiba dreptate dush.
in plus, oamenii care te cunosc (vecini, colegi de serviciu etc, cind te saluta, te privesc in ochi si iti spun si numele, asa, ca sa fii sigur ca nu e doar un gest automat, de complezenta).
iar in zilele calde de vara, misuna pe biciclete si cinta (mai ales “seniorii”)!!!
Sieu ii dau dreptate lui dush si ma declar traumatizata de traiul in Ro. De cate ori sunt salutata zambind plus intrebata ce mai faci si asteptat raspuns, fara de complezente, lumea mi se pare suspecta.
Vreau in tara Oliviei Newton- Volt!
Ce dai dom’ne, nu ştii să înjuri?
@ Marinake: asa am perceput si eu initial zimbetul american sudist (caruia am inceput sa-i simt lipsa pe coasta estica acuma), dar intr-adevar, e mai placut sa vezi un zimbet fie si fals decit gura strinsa punga de acreala a vinzatoarei de la aprozar care arata ca si cum ar fi mincat toata viata numai agurida. Amuzant a fost insa ce i s-a intimplat unei prietene care statea in sud si a ajuns in DC intr-o vizita, a intrat intr-un grocery store si i-a zis casieritei, conform regulilor sudiste ale bunei cuviinte: “Hi, how are you?” si aia a raspuns: “What do you care?”
Ma rog, oamenii nu sint trasi la xerox, iar exceptiile confirma regula (cica!)
asta imi aduce aminte de vremurile cand aveam conturile la un bancpost, unde functionarele erau veshnic f amabile, si la un moment dat, termin io treaba, ma duc la alt ghiseu, termin si acolo, dau sa ies pe usa, si ma aud strigata: doamna cruelaaaaaaaaaaaaaaa!( era functionara veshnic amabila); deci ma intorc sa vorbesc cu ea, si aud ca-mi spune zambind : sa avetzi o zi buna!
@Nicky – chestia cu sudul e relativa – eu faceam comparatia cu New Yorkul – Eu locuiesc in DC (care, dupa multi, e in sud)
La consulatul Romaniei din Washington amploaiatii MAE sunt foarte politicosi si ofera solutii ca vin unii cu niste probleme care n-au de-a face cu sectia consulara.
Singura chestie e ca stai in sala de asteptare si afli povestea fiecaruia care vine sa-si reinnoiasca pasaportul, sa mai dea cate o procura…sa faca succesiuni…
He – reversul medaliei cu politetea,
Din cand in cand se mai supara cate unul (in general sunt lunatici) isi ia pusca si trage – in Capitoliu, la posta, in deputati care sunt in teritoriu, la facultate si liceu
simao, nu e adevarat ce zici si nici logic.
daca se ia unu de mine pe strada si eu zambez la el, automat o sa ma pocneasca pentru ca e posibil sa fac misto de el. adica ca ce chestie rad? el s-a enervat serios si eu ii arat dintii. pai sa dea in ei.
deci nu va luati dupa simao. cred ca va uraste si va trimite sa luati bataie prin autobuze.
ca fetele care zambesc sunt mai dragute decat piticii :)) la fete merge si daca le zambesc unor femei, si unor barbati. am observat insa ca baietii nu-s asa de norocosi: sure, zambesc unei gagici, e totul perfect, mai mai sa iasa si ceva misto rau, dar daca ii zambesc unui bosorog care sufera de dureri de sale in autobuz, desi sunt 50 de grade, dar simte el cum il trage curentul, n-au nicio sansa sa fie iertati :-ss
awwwww, ce frumos ai zis-o, simona, e un dor ce-l am si eu! cind am emigrat eu prima si prima data (in Oz, acu’ un secol) ma uitam piezis la toti zimbaretii intilniti. deh, romanca verde…apoi am venit asa, mai aproape de plaiurile mioritice si vad lume acra. dar acum stiu cum arata un zimbet. si ce dor mi-e de el asa, spontan….zimbiti lume, ca face bine si la ten si la ficati.
eu zambesc peste tot. chiar si cand stau singur in casa. nici o gagica nu alerga dupa mine, toate se duc dupa aia incruntati si cu scobitoare pe buza. eu sunt total neserios.
zambesc si la accidente auto, ba chiar la o inmormantare a trebuit sa ies din priveghi pentru ca radeam necontrolat si a inceput sa rada toata lumea. in afara de rigidul ala.
daca extrapolam, ar trebui sa zambim si guvernului, parlamentului, tuturor politicienilor – poate asa se simt si nu ne mai fac atatea mitocanii.
nu zau? incearca tu sa ii zambesti lu Andreea Paul Vass. ca o vad acu la tv.
zana: sau o sa ne lege, ca o sa sa simtza cu musca pe caciula si-o sa zica ca radem de ei!
daca vreti sa faceti o fapta buna:
http://www.adevarul.ro/locale/galati/Povestea-fetitei-plastic-Vine-Vezi_0_456554413.html
pai la asta ma uit si eu. pe femeia asta o pot suspecta de orice, mai putin de umor. daca ii zambim, o sa spuna ca o maraim si o sa ne dea una peste bot. cred ca Boc ar trebui sa ii cumpere o cravasa!
cred ca boc ar trebui sa ii zica MAMA!
simona: DA!
povestea e ca zambetu te face pe tine altfel, si altfelul ala se vede inafara…(astia de pe-aici care vorbiti de zambete false de vanzatoare sau sclavi sudisti sunteti din alt fiml!)
saptamana trecuta am zambit asa… “a prost”, prin trafic, pe la 7 dimineatza, din masina mea; eram ca o floare, uitasem toate nasoalele doar pt ca vazusem ca au sosit berzele la cuibu lor, sau ca era soare si zvon de primavara, sau ca era vineri si scapasem de belele sau nu’sh de ce, eram beata de zambete – penibil, dar real… Cert e ca reactia din jur e imediata! La semafor tot felu de incruntati ramaneau trazniti, gasca de adormiti din autobuzu langa care asteptam la semafor s-a dezmortit brusc: desi nu mai am nurii de la dooj de ani, zambetu meu sincer, din suflet, pe o fatza oarecarizata a fost destul sa se uite TOTI LA MINE si sa reactioneze pozitiv!
deci da – zambetele sunt ca zambilele, narcisele si lalelele de pe marginea strazii: te fac sa respiri adanc si liber si fericit si duios si cu haz si… cu viatza
ha!
deci zambetu amutzeste si publicu pus pe carcoteala – nimeni nu mai zice nici pas: ori e supt de personalitatea lu madamme vass (citit vosh – oare de ce?) ori a plecat sa zambeasca prin jur – ce frumos ar fi!!!
ps: femeia vass nici nu poate zambi – nu e numa de la fizicu astringent, da’ pare si mai rau, dinlauntrul… (asa cum o vad eu gesticuland ca nebuna, pe mute, la teveu din fatza mea – fatza mea zambinda inca…)
vosh e bogata. isi permite sa mananca lamai toata ziua.
iar aia cu spitalu a fost cea mai tare (pacat ca esti pe mute) cica sunt prea putini bolnavi in tara asta. pai? sa dam in diabet toti!
pps: cine naiba mai e si femeia asta vass si de ce asmute lumea? nimeni nu zambeste in preajma ei! nici imi vine sa dau sonor la teve, sa aflu ce-o doare…
damn, vass asta trebuie trasa de par si sterilizata.
doamne… femeia vass are unghiile negre si lungi, asortate la camasa bleu baieteasca, deux-pieces negru cu pantaloni, coditza blonda cu elastic cu strasuri si fard roz asortat la perle in urechi – brrr, ce vipera in coshuletz!
.. si mai face si gropitze in obraji, in timp ce suduie aprins pe cineva… oh, doamne, ascunse sunt caile tale
ei da. maine cumpar o fabrica, garantez cu ea, si iau creditul de la stat. sambata dau de baut in frateli! in sfarsit sunt bogat!
tache,curb your enthusiasm
ttache, te rog zambeste-i lu badmf-ul!
Tehnica este infailibila. De cele mai multe ori cand raspunzi apostrofarilor cu niste scuze avand un zambet pe fundal iar celalalt, acuzatorul, vede ca o faci sincer, apar invariabil scuzele lui, sentimentul de vinovatie ca a fost nedrept sau exagerat, toleranta, acceptarea, asa cum spuneai.
Din pacate merge mai bine doar daca esti femeie. La noi barbatii daca raspundem zambind unei ofense aduse de un alt barbat comportamentul e considerat cam “gay” deci musai sa scoatem sabia ca sa transam conflictul in modul initial.
sa zambesti la injuraturi, frumos, ca-n biblie, practic intorci si celalalt obraz.da-n mintea ta vezi imagini cum ii tragi, de exemplu un cap in gura.sau macar cum il tragi de o ureche pana i se desface de cap.ei da, atunci este un zambet sincer.
da, e diferit sa zambesti in DC, NY or BUC. Aia au dinti mai frumoshi ca ai nostri si cum nu suntem cai de dar, se vede nashpa. Prefer sa nu zambim. Si-n UK daca zambeshti prea mult esti suspect: ai intentii, care-i treaba, frate, las-o mai moale, faci mishto de moa, de arborele lu Tudor&Plantagenet. Pai ce muschii mei, fratele lu strabunicu fu la Olimpiada de la Ierusalim sa sa bata cu harapii la 1300 ca sa vii tu aci sa faci mishto de mine, mama ta de emigrant. Plus ca daca e prea roz e suspect de candida:-)))))
Dar merge de plugushor, ca urare:)))))))
Dedicatie:
Parca totusi e aiurea sa zambesti daca nu ai de ce. Nu crezi? Chestia asta imi aduce aminte d eun personaj din Ally McBeal….si arata jalnic. Cred ca multi oameni nu o fac pt ca nu au de ce.
@ cccornel: saracii! ar putea sa o faca doar ca sa raspunda altor zimbete …
Dau un zâmbet pentru o postare nouă.
Acum 3 luni am venit in Canada si in primele zile, gura casca fiind printr-un magazin, m-am impiedicat de o doamna. Deja ma pregateam moral pentru urmarea fireasca: fa, esti chioara, nu vezi pe unde mergi? tineretul din ziua de azi etc. Cand colo, doamna imi zice: Oh, I am sorry, are you ok? M-am blocat si abia am baguit un I am ok gatuit, urmat de scuze. Apoi m-am obisnuit sa-mi zambeasca soferul de la autobuz, chelnarita, vanzatoarea, o fata oarecare cu care ma intalnesc in toaleta unui bar etc. I-am spus unui roman de aici cat sunt de impresionata de politetea oamenilor si cat de mult imi schimba starea de spirit si el imi zice: da, dar sunt prefacuti! Si ce?? De sinceritate sunt satula. Nu ma intereseaza ce probleme au acasa oamenii care, prin natura meseriei alese de ei insisi, trebuie sa presteze servicii pentru care eu platesc sau oamenii care calatoresc cu mine in mijloacele de transport in comun sau oamenii care fac cumparaturi in aceleasi locuri ca si mine mine! Am propriile mele probleme si greutati dar nu imi vars naduful pe nimeni. Asa ca vreau acelasi lucuru in schimb! Imi va fi greu sa mai traiesc in Romania nervoasa si sincer, sper sa nu ai trebuiasca s-o fac vreodata!
Instructiv material, Simona!
Prinde bine nouă, ăstora în neînstare să ne debarasăm de comportament acru ori distant…
Se poate in trafic zambet, scuze si pe urmasa ies afara, sa-l trag afara din masina, sa-i zdrobesc creierii de capota, sa zambesc iar si sa-mi cer iar scuze? Sau …nu se pune?
@Marinake: eu sint in NYC si da, diferenta e covirsitoare!!! Desi cind am zis sud american, m-am gindit la sud de-a binelea, nu DC :)) Dar nu conteaza, ideea e ca ai dreptate, fals sau nu, e preferabil surisul. De fiecare data cind vin in Romania ma paralizeaza cenusiul fetelor si frica de a intreba ceva care o poate enerva pe “doamna de la ghiseu”.
O arzi zen, mişto… Acuma serios, cam ai dreptate. Adevărul e că suntem prea încrâncenaţi şi nemulţumiţi de orice. Atunci cum să ne meargă bine? În Vest, lumea e relaxată (bine, au şi motive mai multe, dar şi ăia din India sînt mulţumiţi!).
Don’t worry, be happy. Put a smile on your face. If you worry call me, I’ll make you happy.
In filmul Demolatorul (consumatorii de filme proaste il stiu cu siguranta), intr-o societate avansata din viitor, cetatenii erau amendati de niste aparate ciudate daca vorbeau urat. Viata era un ocean de plictiseala pana cand sunt dezghetati doi cetateni cu muschi din trecut si odata cu ei cafteala si limbajul colorat. Si totul devine viu si interesant!
Dar daca am invata sa injuram cu zambetul pe buze?
articol dragut si in continuarea lui, cauta pe youtoube Zambeste pentru noi, Cane Corso.
si daca ai un zambet pe care tie, posesorul lui, iti vine sa-l stergi cu un dos de palma cand il vezi in oglinda? nu ca ar fi fals sau mai stiu eu ce, si pt ca e naspa, pur si simplu. eu nu-s in stare sa zambesc nici la poza, d-apoi nitam-nisam pe strada. am caninii nitel strambi/iesiti in afara si mi “se agata buza” de sus in ei.
ce sa fac eu in situatia asta?
doar am zis ca nu te mai citesc..
Am ramas placut surprins vazand ca majoritatea celor care coboara din autobuz multumesc soferului sau il saluta, probabil indiferent de ce probleme au sau de starea lor de spirit, gasesc acel moment in care pot zambi si multumi, acum mi se pare normal, o fac si eu, si e minuntat ca ti se si raspunde, chiar daca a mai coborat jumatate de autobuz inaintea ta, si a raspuns tuturor la fel.
Si da, cred ca e nu e totdeauna real zambetul, dar conteaza pt moment, mai mult decat mi-am imaginat.
…dar asta e in UK…
chair daca la inceput pare plictisitor, merita vazut tot http://www.youtube.com/watch?v=wQ5boOTyz_4