Skip to content

Ce pot face două mâni dibace de artist plurivalent

2011 April 11 at 1:34 pm

by Simona Tache

Ceea ce aţi văzut sunt secvenţe dintr-un spectacol special care va avea doar trei reprezentaţii pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti: pe 29 şi 30 aprilie şi pe 1 mai, începând cu ora 20.

Se numeşte Raoul şi este susţinut de un singur om: actorul, regizorul, dansatorul şi acrobatul James Thiérrée.

Cel mai uşor de reţinut lucru despre James Thierrée este că e nepotul lui Charlie Chaplin :-) . S-a născut şi a crescut în inima circului, părinţii lui, Victoria (sora lui Geraldine Chaplin) şi Jean-Baptiste Thierrée, fiind fondatorii Circului Bonjour.

La 4 ani, James avea deja destulă treabă pe scenă, fiind folosit pe post de băiat bun la toate. Învaţă apoi numere de magie şi să cânte la vioară şi devine titularul unor numere de acrobaţie (la sol, la trapez sau pe bicicletă), în spectacole.

Urmează cursuri de actorie la Piccolo Teatro din Milano, Harvard Theatre School, Conservatoire National Supérieur d’Art dramatique de la Paris şi Acting International, iar la 15 ani este deja Ariel în Prospero’s Books al lui Peter Greenaway. În 2007, e nominalizat la César du meilleur espoir masculin, iar în 1998 pune pe picioare propria companie de teatru. Primul său spectacol, La Symphonie du hanneton, care îmbină teatrul cu jongleria, acrobaţia, dansul, cântările lirice şi muzica, face turul lumii şi câştigă prestigiosul premiu Adami în 2005 cât şi patru bucăţi premii Molières în 2006. Urmează încă trei producţii care îi confirmă statutul de maestru al spectacolului total, La Veillée des abysses în 2003, Au revoir parapluie, în 2007, şi Raoul, în 2009. Toate patru se joacă pe mari scene ale lumii, de la Sadlers Wells din Londra la Brooklyn Academy of Music din New York şi au parte de critici excelente.

Inspirat din lumea circului, Raoul îmbină muzica de cameră cu iluzionismul, dansul, pantomima şi teatrul, având drept cadru o lume onirică ale cărei sfori sunt ţinute de un singur om. Singur în mijlocul unui decor complex, în metamorfoză perpetuă, care pune în mişcare toate maşinăriile teatrale, James Thiérrée creează o lume fermecată pe care o stăpâneşte şi o manipulează apoi, după bunul plac, sub ochii fascinaţi ai spectatorilor.

La Bucureşti, Raoul este adus de Ambasada Franţei şi Institutul Francez din Bucureşti, în parteneriat cu Orange România şi Samsung Mobile. Biletele la spectacol se vând la 4 categorii de preţ atât la casieria Teatrului Naţional (100 lei, 80 lei, 50 lei şi 30 lei), cât şi în magazinele Orange şi reţeaua Eventim (33, 55, 88 şi 110 lei).

Nu ştiu unde va fi cazat James Thiérrée, dar cu siguranţă va ocupa cel puţin patru camere: una în calitate de actor, alta în calitate de regizor, alta ca dansator şi ultima ca acrobat. :lol:

Related posts:

  • No Related Post
12 Responses Post a comment
  1. April 11, 2011 13:38:18

    Frumos, frumos. Pacat ca nu ajunge spectacolul si in provincie.

  2. April 11, 2011 14:03:31

    Mda…O “somitate” daca vine in Romania in mizeria aia de TNB…S-ar califica in finala la RAT? Aia e intrebarea ;)

  3. Olivia Newton-Volt permalink
    April 11, 2011 14:57:56

    moaaaaa, ce link am dat! scuzati, iese din tablou…

  4. April 11, 2011 15:13:38

    Pai d-aia nu au loc tinerii talentati romani, scriitori si artisti si cintareti ca voi numa cu d-astia va place, da ce Florin salam nu mai va place? Io-te ba la ei, snobilor!

  5. Gregorie Casă permalink
    April 11, 2011 15:56:02

    Actor, Regizor, Dansator și Acrobat Reader.

  6. Gregorie Casă permalink
    April 11, 2011 16:08:24

    Ce fac ăștia oare când merg toți patru la toaletă? Care o intra primu?

  7. April 11, 2011 16:57:06

    Ala care are oaua – acrobatul..

  8. April 11, 2011 19:12:18

    aaa, nu, la TNB si Sala Palatului nu mai am ce cauta de cand sufar cu spinarea – alea nu sunt scaune, sunt instrumente de tortura. sa il vad eu pe monsieur Thieree stand pe ele vreo 2 ore si dupa aia mai vorbim despre acrobatii!

  9. April 11, 2011 19:32:11

    Nu pot sa intru doar cu cartela de Orange, aflata in perioada de gratie si cu 0,68 euroi credit restant ? 8O :lol:

  10. April 11, 2011 19:41:03

    1.bai, fratilor, ma speriasi, cand am citit titlul crezui ca o dadu simona pa tabloide: crezui ca zice de ce poate sa faca tudy cu doua maini dibace…acu, ma linisti…
    2. piticu dolofan, ieri am facut o remarca la general, si dvs va simti-si vizat.
    nu, dragul meu, ma refeream la oricine, in general…scz
    3. cum se scrie “simti-si”? asa sau impreunat?

  11. Bianca permalink
    May 2, 2011 16:59:31

    multumesc frumos pentru recomandare. am fost, a fost SUPERB!!! nu am mai vazut asa ceva pe o scena din romania si pot sa spun ca mergem des la teatru sau la spectacole. a meritat si am revenit doar sa iti multumesc, de la tine am aflat si ma bucur ca ti-am urmat sfatul.

Leave a Reply

Note: You may use basic HTML in your comments. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: