Cel mai violat cuvânt din limba română
2011 May 4 at 11:02 am
Tocmai am citit un interviu al unui politician, probabil viitor premier al României. Plin de referiri la popor. Poporu-n sus, poporu-n jos, poporul face, poporul drege, poporul ştie, poporul vrea, poporul cunoaşte, poporul merită, poporul mănâncă cartofi prăjiţi, poporul spală rufe, poporul tricotează, poporul face pipi la gard, poporul taie porcul, poporul culege ghiocei. Poporul, poporul şi iar poporul.
Mă întreb dac-o fi existând în limba română un alt cuvânt mai abuzat. Poate doar “România” şi “ţară” să fie mai violate decât bietul “popor”. Voi ce ziceţi?
Şi be) dac-aţi fi politician, cu care dintre aceste cuvinte v-ar plăcea să întreţineţi tradiţionalele raporturi “agresor-victimă”?








Mie tot cu poporul mi-ar placea sa am raporturile alea. Da’ as repeta la nesfarsit, asa cum o fac de altfel si acum: poporul este singurul vinovat! Punct.
si cand te gandesti ca “poporul” suna atat de vetust, cred si io, dupa sute de ani de uzitare, s-a cam terfelit, ar trebui neologizat oleaca, dar asta nu schimba cu nimic abuzul lexicalo-sado-masochist
apropo de lex, la stiri, in special alea d p protv, sunt uzitate la fel, niste cuvinte parca desprinse din lectura lu’ creanga si totul suna prea putin veridic si penibil
din gura politicienilor toate cuvintele ies violate.cum deschid gura cum savarsesc un viol.huo!
da…au gura spurcata
inflatie e un alt cuvant des uzitat
La modul general, si poporul a fost abuzat de politicieni, la fel ca si criza economica. Suntem victimele perfecte.
“Românii”. Românii vor trebui să scoată din buzunar (a, şi asta cu scosul din buzunar…) mai mult cu 0,786189 bani pentru litrul de ceva. Românii cred că… Românii s-au înghesuit la…
Exprimarea asta reflectă complexul de superioritate al supraoamenilor din presă şi multinaţionale. Ei fac parte dintr-o rasă superioară popoarelor, mai ales românilor, de-aia le place să se distingă, implicit, de ei. Mai ales că în general e cool să-ţi baţi joc şi să denigrezi (inclusiv când nu e cazul) comunitatea din care faci parte, adică ţărişoara şi poporul. Deci înjuri, dar nu faci nimic pozitiv sau, dacă nu poţi sau nu vrei, nici nu pleci în altă ţară. Stai şi înjuri. Cred că nu există altă naţie mai pesimistă şi cu un complex de inferioritate mai mare ca noi. Adăugaţi lenea, laşitatea, lăcomia, invidia şi slugărnicia şi iată societatea românească actuală, în care nimeni nu-i de vină, nimeni nu-i mai bun şi tuturor trebuie să li se dea. Bineînţeles, nu sîntem prin definiţie aşa (nu există naţie inferioară), ci înclinaţiile astea doar predomină acum fiindcă au fost încurajate.
E, sînt psihologo-sociolog sau nu sînt, ce caii mei!
Incredere, integrare, buget, infrastructura, partener, moguli, coruptie,taxe, scumpiri, indexare.
Solidaritate,responsabilitate
@ sandman eh, lasa, “moguli” e un cuvant de violat in serie
“pentru”
Deci,aaaaa?
pentru binele…popo…poporului :))) ma refeream la sensul…prim
Politicienii de astazi sunt in majoritatea lor afaceristi care cotizeaza la bugetul partidelor din parlament.
Eu daca as fi politician as incerca sa neologizez, cum spunea cineva mai sus, cuvantul “popor” si as folosi “natiune” ca sa par un politician tanar si energic, ce apartine unei alte generatii…bla bla bla.
O mica lista cu alte cuvinte abuzate, agresate si ras-violate:
infrastructura
unitate
locuri de munca
vom incerca
sa strangem cureaua
boc! cafeaua!
Valeriu Cercel – Pica para malaiata…în gura lui natafleata
N-a fost nicicând la noi în sat
O mult mai buna zicatoare,
Însa de când au tot plecat
Copiii, -n van, peste hotare,
De perii care s-au uscat,
Ca si de asta vorba mare,
Batrânii, -n vatra, au uitat
Vorbind la celulare,
Dar pere rumene, de soi,
Gasesti cu tonele în piata,
La pret baban, în euroi,
Însa niciuna malaiata,
Si-apoi, de-ai întreba, la noi,
Pe fiecare drept în fata,
Nu-ti spune unul, nu zic doi,
Ca ar fi…natafleata (!)
Asa c-a mai ramas “picatul”
Din zicatorea asta dura,
Si “gura”, ce-o…aia tot natul,
Bine’nteles ca-njuratura,
Când spera în zadar sa pice
De la putere-ntreaga clica,
Ce…cum o alta vorba zice :
“Daca nu curge…pica” !
“Viorele, au picioru, Viorele” – zicea poporul
Aţi uitat să ne daţi un link ceva, către interviul în cauză, ăla al lui viitoru’ PM.