Fericirea are chipul tău, băi, cratiţo!
2011 June 20 at 11:39 am
Când eram adolescentă şi puneam mâna să spăl un vas, ceea ce, oricum, se întâmpla rar, maică-mea se enerva instantaneu şi mă dădea afară din bucătărie. Nu înainte de a-mi zice că am două mâini stângi. Probabil aşa şi era, dar, cum situaţia îmi convenea de minune, nu m-am ambiţionat niciodată să-i demonstrez contrariul. Au trecut ani, au trecut ani şi – vorba lui Tudor Chirilă, idolul cultural al lui Crin Antonescu – viaţa s-a schimbat. Şi mi-a sosit şi mie ceasul să fac, cu mânuţele-astea două, stângi, prima ciorbă. De văcuţă, gen. Pe vremea aia, nu prea existau multe site-uri cu reţete, aşa că am accesat-o telefonic pe maică-mea. Mi-a explicat cum să fac, cu lux de amănunte, după care am tăiat-o la supermarket, să-mi iau ingredientele. Acolo, copleşită de varietatea de bulioane, sucuri de roşii şi roşii (dezpieliţate, pieliţate, pasate, descântate, tocate etc.), am fost nevoită să organizez, ad-hoc, un simpozion cu vânzătoarele. Pe care cum o prindeam, o întrebam ce suc de roşii să iau şi dacă să-l pun înainte sau după borş. Îmi zisese maică-mea că înainte, dar parcă nu era suficient. Simţeam nevoia s-o verific. Procesul de fabricaţie a durat două ore, timp în care nu m-am dezlipit de lângă oală, am gustat ciorba de 400 de ori, am mestecat în ea de 800 şi am recitat, în gând, “Înger, îngeraşul meu”, de 1000. La final, am constatat că n-aveam polonic, da’ m-am descurcat să pun în farfurie cu o cană. Şi chiar a fost bună, semn că oi fi având eu două mâini stângi, dar capacitatea-mi de a combina ingrediente şi gusturi funcţionează la parametri normali. Ciorbele mele sunt întotdeauna bogate şi gustoase şi am mai experimentat între timp şi alte feluri. Care mi-au ieşit din prima!
Dar să vorbim şi despre cele care nu mi-au ieşit din prima, ba poate chiar nici dintr-a doua, că de a treia oară nici nu mai poate fi vorba, din lipsă de curaj:
Primul orez cu lapte. S-a născut, acum mulţi ani, într-o seară. Mai întâi sub formă de poftă. Am coborât în Agip-ul de lângă bloc, să cumpăr lapte şi să aflu reţeta. De la vânzătoarele de-acolo, normal. Păreau femei serioase, îmi inspirau încredere. Când mi-au zis însă că tre’ să pun, la 1 litru de lapte, o jumătate de cană de orez sau chiar mai puţin, încrederea a început să mi se clatine. “Atât de puţin orez la atât de mult lapte??!”, m-am mirat. Mi-au explicat că orezul se umflă. “Se umflă, se umflă, dar n-au cum s-ajungă câteva boabe de orez să înghită un litru de lapte! Ce Dumnezeu, doar nu se multiplică în timp ce fierb?”, am insistat. Ele, nu şi nu, că să fac cum zic ele, că aşa e bine. M-au convins pe moment. Ajunsă acasă, convingerea a început să pălească. Până să pun laptele la fiert, ajunsesem deja să fiu sigură că mă luaseră la mişto, că încercaseră să mă fraierească. “Pun mai mult orez!”, am decis. “Bine, bine, mai mult, mai mult, da’ cât?”, a urmat întrebarea firească. “Nu ştiu, mai mult!!”, “Mai mult cât?”, “O cană, dacă nu chiar mai mult”. La sfârşitul acestui scurt dialog cu mine însămi, laptele deja clocotea. Am pus peste el o cană de orez, dacă nu chiar mai mult, şi mi s-a părut puţin. M-am legat cu lanţuri de un dulap, ca să nu cedez tentaţiei de a pune încă o cană. Aşa de mult s-a umflat orezul şi atât de tare şi de clisos a fost rezultatul, încât puteai faci ghiulele de aruncat cu praştia-n geamuri sau să tencuieşti case cu el, dar de mâncat era imposibil. La culoare era gălbui-afumat. Oribil… Jumate l-am aruncat atunci, iar restul, după vreo săptămână, când am reuşit să-l dezlipesc de pe oală.
Prima plăcintă. A venit pe lume iarna trecută şi trebuia să fie cu mere. De fapt, trebuia să fie mâncabilă, că mere chiar a avut. N-am ştiut cum să lucrez cu foile cumpărate de la supermarket (de frământat aluat nici nu se punea problema) şi rezultatul a fost un fel de placaj umplut cu mere. Imposibil de tăiat prin nici o metodă. Am încercat şi în tavă, am răsturnat-o şi pe masă, nimic. Am simţit atunci lipsa unei truse profesionale şi complete de scule. Să fi avut o menghină, o cheie franceză, un fierăstrău electric, o drujbă, altfel ar fi arătat lucrurile. Au mâncat puţin din ea cumnată-meu şi soţul (băieţi fini, educaţi de mamele lor să nu descurajeze femeia în bucătărie), după care am aruncat-o.
A doua plăcintă. Tot iarna trecută s-a întâmplat, din ambiţia de a şterge amintirea maculată de eşec a predecesoarei sale. Trebuia să fie cu brânză şi să semene cu cea pe care-o face mama soacră: pufoasă, dulce, dar nu prea dulce, şi cu stafide. Să vadă soţul că pot şi eu şi, mai ales, să afle mama soacră ce noră competentă şi-a tras. Cu un aer profesional, am sunat-o să-i cer reţeta, după care l-am trimis pe fiu-său la supermarket, după foi, timp în care eu m-am apucat de rugăciuni şi de pregătit brânza. Explicaţiile mele bălmăjite despre ce trebuia să cumpere nu l-au ajutat, aşa că m-a sunat, săracu’, de lângă frigiderul cu foi de plăcinţi, să mă-ntrebe dacă-i bine să ia ceva pe care scrie “aluat foietaj”. “Ăla e – i-am zis -, vino repede cu el, că-mi pierd minţile de nerăbdare!”. Ăla era, doar că era ALUAT, nu FOI, prin urmare chiar mi-am pierdut minţile, dar nu de nerăbdare, ci de deznădejde. Mă aflam în faţa unui dreptunghi gros de cocă, în care, oricât m-aş fi chinuit, nu aveam cum să înfăşor nici un fel de compoziţie. Cum, oricât de inabilă în bucătărie aş fi, nu se poate spune că sunt şi proastă, mi-am dat seama încă din primele 30 minute de sucire şi răsucire a problemei pe toate feţele, că soluţia era să-l întind cu ceva. Să-l întind, să-l întind, dar cu ce?? M-am pus pe răscolit dulapuri, în căutarea unui sucitor, da’ n-am reuşit să găsesc decât un făcăleţ. Pentru cine nu ştie, diferenţa dintre făcăleţ şi sucitor e că făcăleţul e mai scurt decât sucitorul, iar sucitorul e mai lung decât făcăleţul, adică mai bun pentru întins cocă. Trebuia însă să mă descurc cu ce aveam, aşa că mi-am suflecat inima şi mi-am luat mâinile-n dinţi şi am purces. În secunda doi, mi-am dat seama că, pentru a întinde un aluat, îţi trebuie şcoală. Şi că mamaie, maică-mea şi mama soacră sigur au absolvit nişte facultăţi de preparat cocă, pe care le ţin secrete. Apoi, mi-a trecut prin cap să rog soţul să meargă să-mi cumpere un moto-compresor d-ăla cu şenile, dar nu ar fi avut loc în casă, aşa că am renunţat. Rezultatul lucrului cu făcăleţul au fost câteva foi, mult mai groase decât ar fi fost normal şi aproximativ incapabile să învelească conţinutul. Le-am înghesuit eu în tavă, să stea rulate, dar tot s-au desfăcut uşor, de ziceai că tocmai a intervenit asupra lor o echipă de chirurgi sau vânătorul din Scufiţa Roşie, încercând s-o scoată pe Scufiţă din ele. La faza asta, deja nu mai puteam. M-am pierdut cu firea şi am vărsat câteva lăcrămioare. A intervenit soţul, şi-a făcut datoria de a mă linişti (“Gugugu, hai că o să fie bine, bla, bla…”), după care am trecut la etapa cu coptul. De-abia aici a început adevărata tragedie, printre altele pentru că am un cuptor prost, al cărui comportament în relaţie cu prăjiturile şi plăcinte n-am apucat încă să-l cunosc. Am observat eu că faza cu cuptoarele e delicată. Sunt ca nişte pitbulli răi şi demenţi, pe care gospodinele îi controlează prin mecanisme psihologice fine, ca să nu le hăcuiască plăcintele. În zece minute, a mea era pârlită pe deasupra. Am crezut că poate e gata, dar m-am prins rapid că înăuntru era încă crudă. Am scos-o, i-am curăţat cu mânuţele stângi oul ars de pe deasupra, am badijonat-o cu unul nou, crud, şi am băgat-o la loc. Pentru că, aşa cum am mai precizat, sunt foarte inteligentă, i-am dat şi focul mai mic. Boon. Am mai lăsat-o până când am simţit că există pericolul să se carbonizeze din nou, moment în care, cu orice risc, am declarat încheiată treaba. Care treabă era OK la suprafaţă, coaptă satisfăcător pe dinăuntru, dar arsăăăă pe fuuuuund… Într-un strat suficient de gros ca să nu mă pot prezenta cu ea aşa la “Revelion” (am uitat să vă zic, pentru Revelion o făcusem), dar suficient de subţire, totuşi, cât să nu mă dau bătută. Şi să m-apuc să curăţ cu unghiuţele arsura de pe fund. La gust chiar era bună, iar, de dragul mişto-urilor prietenilor, am şi dus-o la “Revelion”.
În concluzie – ca să nu mă mai lungesc şi să ajung să scriu despre gătit mai mult decât am gătit vreodată -, e mişto să găteşti, mai ales când nu-ţi iese. Pentru că, deşi, în timp ce nu-ţi iese, plângi de nervi, după aia ai de ce să râzi. Şi au şi alţii de ce să râdă, în timp ce mănâncă.
(Din Almanahul fericirii, zis şi Almanahul Caţavencu 2011)
Din acelaşi almanah, mai puteţi citi şi Ce frumos e să fii femeie!
draguta bucatarie ai.
E bine, esti in grafic, nu te descuraja, arta cere sacrificii si exercitiu.
@ Scris “iute” si “piperat”. Ai scris pe blog din bucatarie ? Funny !
Funny style si ROZ !
Tre’ neaparat sa incerci sa faci o mamaliga!!!
Mi-am facut si eu ciorba o data si tocanita alta data . La ciorba am pus pentru gust o chestie de-aia , Delikat , sau cum ii zice . Am pus atat de mult incat ciorba a iesit o creme-soup (zic eu , desi …) . Era atat de plina de Delikat ca mi se prindea de buze o pojghita subtire de ciorba pe care o dezlipeam cu mana . Despre gust , poti sa-ti imaginezi ca era cam … sarata .
Tocanita am facut-o din cartea de bucate . Cred ca era o greseala de tipar acolo pentru ca scria 500 gr. carne si 500 gr. ceapa . Mi s-a parut mie ciudat sa pui carne si ceapa in cantitati egale , dar cum sunt disciplinat de felul meu , n-am comentat . Avea un gust infiorator . Drept pentru care am iesit afara cu cratita si am dat-o unui catel care locuia pe langa blocul meu . A dat din coada , a mirosit-o , apoi a refuzat-o cu demnitate . Cred ca dupa aceea ma evita de fiecare data cand ma vedea .
A fost , daca tin bine minte , ultima mea aventura in bucatarie (sunt 15 ani de atunci) .
@adi: beaaaaah…
Io am observat o chestie, primprejur: cine este “specialist” in ciorbe sau tocanite etc, nu e “specialist” in prajituri, deserturi, si…invers
Dar cu perseverenta, in timp, cele 2 categorii reusesc sa se apropie la acelasi nivel
Pe bune!!
@ simona
Pai din ce zice lattina , sa-mi zici can’ mai vrei vreo placinta , vreo prajitura , vreun vafe , ceva , ca ti le fac eu si ti le trimit . Evident , pentru reciprocitate , tu sa-mi faci ciorbele si tocanitele . Pentru astazi as manca o tocanita de ciuperci . Mersi anticipat !
buna ziua, am si eu o intrebare……….de cand cu dieta coshawa ne scri despre placinte arse? sau asemanarile sunt pur intamplatoare si nu au nici o legatura cu foamea/pofta?
la bucataria tiganeasca se pricepe cineva? pe bune!
…poate ca swap-ul propus de @adi n-ar fi de lepadat
Ce pofta ai tu azi, Simona?
pe mine să mă scuzaţi, deocamdată nu-mi pot permite să vorbesc prea mult despre mâncare
inca n-am terminat cu oshawa
ok, oricum sunt foaaarte curioasa daca dieta ta da rezultate asa bune
No, eu nu pot să mă plâng prea tare, că maică-mea m-a încurajat de mică să particip la bucătărie, asa că, pe când m-am măritat, eram o bucătăreasă cel puțin decentă. Da era să fac odată cu nervii de la niste sarmale cu varză verde. Nu mai făcusem decât din alea cu varză murată, unde frunzele sunt relativ moi. Îmi aminteam de la mama că frunzele verzi trebuiesc opărite ca să poți împacheta carnea. Ce nu mi-am amintit e că se opăreste varza întreagă, pe urmă se extrag frunzele una câte una, când sunt moi. Eu am făcut pe dos – luam frunzele de pe varza proaspătă ca să le pun la opărit. Normal, varza fiind crocantă, în procesul de jupuire cele mai multe frunze se rupeau. După ce am măcelărit două verze din care am făcut vreo cinci frunze bune de sarmale, l-am trimis pe bărbatu-meu să mai cumpere varză, am mai killărit încă două, si abia pe am avut brusc revelația a ceea ce trebuia să fac…
@Simona Tache, nimica nu stii
Iti spun un secret din tabara adversa: pacaleste-l pe sotul tau cum ca el e bucatar nemaipomenit si ca marii “chefi” de cuisine au fost toti barbati. El isi va da silinta si chiar va invata sa gateasca precum in cartea de bucate
pardallian vezi http://grocceni.com/b/zigeuner.html
Bucataria tiganeasca e mai cunoscuta in EU decit cea romaneasca.
@Cata: găteşte şi el, dar şi mie îmi place, aşa că n-am interes să-l păcălesc
Placintele si ciorbele sunt pentru cei cu experienta nu pentru incepatori
Pentru incepatori , avem: cartofi prajiti, ochiuri, omlete, piure, sandwich cald.
La etapa nr 2 avem: tocanita de cartofi, mancarica de mazare, snitzel, friptura la cuptor, supa crema de orice, spagheti. Spagheti ala olio.
Daca treci de friptura deci daca se poate manca, ajungi la nivelul nr 3 : supe de pui, ciorbe de tot felul,inclusiv de vacuta.Sarmale. Placintele vin asa ca o incoronare, cand iti iese placita esti deja aproape de perfectiune.
Cred ca e mai mult decat suficient sa le faci pe astea, e chiar semn de incredere nemarginita-n tine. Daca te apuci sa faci cocos in sos de vin esti deja aroganta.
Incepatorii incep intotdeauna cu ceva greu de realizat. Eu am inceput cu ciulama de pui
. Am aruncat-o. Apoi ciorba de fasole. Am aruncat-o.
Acum sunt la capitolul sarmale
nu pricep,
daca va place asa de mult sa gatiti,
de ce mai tineti cura de slabire???
Primul esec culinar major a fost in anul I de facultate, cand m-am apucat sa gatesc io un borcan de fasole verde- conserva trimis de maica-mea, sa am rezerve, in caz de ceva (de ex. , in cazul absolut critic in care ma saturam de cartofi prajiti si se scoteau de pe piata toate sortimentele de iaurt). Si am pus bulion, cu ceapa taiata, sare, intai putina, apoi mai multa, ca pusesem si putina apa si am zis sa nu iasa nesarata… si lasam sa fiarba, timp in care nu gustam deloc… si la sfarsit adaugam patrunjel taiat, si lasam sa se raceascaaa… si cand gustam, stupoare! era OCNA! Maica-mea omisese sa-mi spuna ca fasolea verde se conserva tocmai datorita sarii si ca nu numai ca nu trebuia sa mai pun sare, ci era necesar sa si desarez putin. Mai nasol a fost ca, de foame, am mancat o parte din ce facusem… si am dat si colegei
… ca sa continui ce a spus dg … daca nici macar nu stiti sa gatiti, ce mancati de aveti nevoie sa tineti cura de slabire ??? (care vrea o reteta de rata cu portocale ?
)
Another: cura cu griu si orez e cura de ingrasare, nu de slabire. Acum te-ai prins? Totul are o logica pina la urma.
mda … am fost corigent la logica! … totusi ne-gospodinele cand nu fac cura ce baga-n gura?
nu-nţeleg de ce toată lumea vorbeşte despre cure de slăbire, când eu am vorbit despre o cură de dezintoxicare
@Another : – vezi, asta-i dovada ca nu mancam vreun purcel fript si nici rata cu portocale
@Simona, mea culpa, nu prea am auzit de respectiva dieta deci nu ii retinusem bine numele, asa ca am facut confuzie….
sorry 
@ Simona Vorbim mai des de cure de slabire decat cele de dezintoxicare pentru ca teama femeilor nu e de a nu arata intoxicate ci dolofane! … deci daca slabitul e doar un bonus … premiul e de forma!
Nu mai vorbiti de mancare , mai , ca face cura , n-auziti ? Vrea sa se lase si de viciul asta , dupa fumat .
Apai daca ar fi sa ma iau dupa calitatile mele de gospodina, dau clasa, ca-mi ies si prajiturile si placintele si ciorbele si sarmalele… practic imi cam ies toate. Asadar, Simona, cand te simti dornica de experimente, cere sfatul si in partea asta. Si cum sunt si ardeleanca de nastere si crestere, nici nu te taxez pentru sfaturi :)).
Eu am inteles Simona, acum tii o cura de dezintoxicare si ingrasare, saptamina viitoare o cura de slabire si tot asa. Am auzit, foarte populara dieta, yo-yo parca-i spune
@catalin: sa mori tu ca te pricepi mai bine la d-astea decat mine? atat de bine incat sa faci pe smecherul?
Pe bune acum, “dezintoxicarea” cu griu si orez e o prostie. Sa mor io’ daca nu
Da, stiu ca vin unii si zic ca se simt excelent dupa o cura de asta, dar nu spun ca inainte se indopau cu pizza, saorma, bere si sucuri.
Auzi … pune si tu reteta de griu fiert. Asa, cu poze explicative
Si spune drept, Simona, n-a facut Nic misto de tine cu “dezintoxicarea”?
Hey! Eu sunt mândru că am făcut mămăligă la cuptorul cu microunde.
Pînă la urmă nu e aşa rău să fii burlac.
da o prajitura cu ciocolata pt slabit nu stiti?
da o reteta pe baza de mici si bere pt dezintoxicare?
marinica s., mie nici insurat nu-mi iese mamaliga…
pana acum jumatate de an nu stiam decat sa fac omleta, cate o ciorbita cand si cand si tocana de cartofi cu ceva carnitza prin ea. Pana cand am aflat ca exista Laura Adamache. Eeeei, dragii mosului… de atunci sunt specialista de pui in crusta de paine, brownie cheese cake, biscuiti bicolori si prajitura cu cirese. Ceea ce va doresc si voua!
Am ras cu lacrimi de crocodil!!!
Asa un umor ,mai rar 
Succes in continuare! Salutari si numai bine!
Ție foame? Călca-ți-ar cura cu griu si orez! Bleah! Ia fată o bucată de carne, că cea mai bună legumă pentru cură e carnea!
Hehe m-am amuzat copios
La cat mai multe retete, deci!
cChiar zilele trecute ma laudam unei prietene ca desi nu a mai fost demult bunica mea pe la mine sa imi gateasca, in ziua precedenta mancasem ciorba de fasole. “Nu pot sa cred, ai stiut sa iti faci singura?!”, se entuziasmeaza ea. “Desigur! Am luat un plic Ideea Magica pentru ciorba de fasole si l-am turnat intr-un litru de apa. Am amestecat pana a dat in foc, dupa care am pus o lingura de bulion si putin otet si exact ca ciorba lu’ bunica a fost :P”
Deci, ma pricep!
habar n-aveti.
vreti sa va spun cum se face un ceai?
dg
merg să fac ceaiul/scrie reșeta,te rog/vreau să verfic dacă procedai corect
cine esti tu?
nu te re-cunosc…
si io nu vb nu necunoscuti…
ai vazut ce-am patit cu tipa aia murdara de socolata…
Daaaa!Bine faci pen”că eu sunt mai a dracului.
Am văzut ce-ați „pățit”și tu și Neamțu și Cruella.Bine v-a făcut,meritați că PREA ne faceți să râdem
Fericirea are ochii tăi. Să-ți pui lentile de contact.
“Iubesc femeia, cand e femeie”….adica la făcăleţ, ca să zic aşa.
felicit pe oricine mananca / are curajul sa manace din ceea ce gateste el insusi……
eu nu o fac….
nici macar nu gust cand prepar “nutritura” de zi cu zi…..
imi lipseste de langa mine persoana iubita, de aceea manac ca o masina de mancat…..
nimic mai frumos sa ai langa tine persoana iubita si sa nu iti trebuiasca nimic….
mancarea si mancatul….. nimic mai hidos….. suntem obezi…. sclavii nostri…..
pup
r
Ca sa ma bag si eu in ciorba…parerea personala, draga Simona, e ca ai vointa ceea ce trebe apreciat.
In epoca post-moderna, cand exista alternative gen fast-food, mancare gatita de la Angst sau Carrefour, pui la rotisor, placinte de toate felurile de pe toate drumurile, Covrigi (observati ca am scris cu litera mare ca sunt de baza), chinezesc, home delivery food si nu in ultimul rand restaurante traditionale si netraditionale….deci, cum spuneam, cand ai atatea variante simple si uneori chiar mai putin consumatoare de bani sau timp, sa te te apuci de gatit e o chestie super tare…fara mishto.
@paradaillan: eu . vrei retete?
WALL OF TEXT.
Oribil formatat tot articolul… am citit cateva randuri si am renuntat.
Domnul Bula , inspector sef , sper ca n-ati obosit prea tare citind . Retrageti-i licenta de publicare pe blog ca doar sunteti inspector . Sef …
deci fatahhhhh, cand n-ai sucitor, foloseste o sticla de sticla ( de preferintza goala
) o speli b 
ne, o usci bine si-tzi faci treaba cu ea!
daca n-ai sticla, e simplu: il trimitzi pa nic sa cumpere una ( vin, ceva) si s-o goleasca!
sigur va aprecia!
despre experientzele mele culinare nu-tzi pov estesc ca nu vreau sa te eclipsez!
sa zica neamtzu daca nu e buna sticla!
ps: tot o sticla foloseshti shi cand vrei sa pisezi nuca si n-ai cu ce!merge si un borcan, de data asta!o foloseshti ca pe sucitor!;)
borcanul merge shi ca “pisalog”
dar, pt rafinament , la kaufland
gasesti mojar!
stie domnu’jamie!;)
Ma, prima mea ciorba a iesit… cum sa iti spun… o mancare de fussili, direct. Ca nu m-am gandit ca or sa se umfle asa tare pastele, si am pus vreo juma` de punga. Dar de atunci, toate imi ies minunat.
Clar, nu mi-a venit inca timpul. Adica nu ma apuc de gatit .
Splendid.
O sa mor. :)) Esti incredibila. :)) Nu cred ca am intalnit pana acum om care sa fie in stare sa povesteasca ceva atat de banal intr’un mod mai amuzant decat o faci tu. :))
Saluti, draga mea Simona,
Ce pot sa spun? Felicitari!!!!! Poate ca nu te pricepi la gatit insa la scris esti geniala.
M-ai facut sa rad de una singura cu lacrimi!!!! :))))
Eu una ma pricep in bucatarie si asta pentru ca imi place muult sa mananc si ii multumesc Domnului ca nu ma fac maaaare si “frumoasa”.
Cu putina perseverenta, cred ca vei fi mai muult decat ok!
Tine-o tot asa insa!
Totusi, daca imi permiti, iti dau si un sfat: orice ai face de papa sa pui suflet si dragoste in el si va iesi! Garantat!
Te pup si mult succes in tot ce intreprinzi!
Cu drag,
Cristina