Fericirea de a avea pisică
2011 June 21 at 1:17 pm
Acum vreo cinci ani, îmi intrase în cap să-mi iau pisică. Şi nu m-am lăsat până nu mi-am luat pisică. Am luat legătura cu un prieten bun, pisicar împătimit, şi i-am dat comandă fermă să-mi facă rost de una. Frumoasă, deşteaptă, brunetă (nu-mi plac pisicile blonde sau gri-şobolan) şi cât se poate de junioare, ca să nu mă trezesc cu vreo needucată şi să-mi petrec restul vieţii învăţând-o să facă pipi la lădiţa cu nisip, şi nu în oala cu sarmale, în sticla mea de şampon sau pe desktop, în folderul cu fotografii personale.
Zis şi făcut. Peste două zile, amicul pisicar, îmi livra, răvăşit, marfa la mine acasă. Răvăşit pentru că marfa făcuse ca toţi dracii la el în maşină, pe tot parcusul drumului către noul ei domiciliu. Avea vreo trei luni, era de sex feminin, brunetă cu pete albe, şi era genul ăla de mâţă care poate să ţi se pară ori foarte frumoasă, ori foarte urâtă. Mie, atât cât am văzut-o, înainte să dispară sub pat, în dormitor, mi s-a părut foarte frumoasă. Înainte să plece, amicul meu mi-a spus: “Vezi că, vreo două zile, n-o s-o vezi. Până se va obişnui cu noua ei casă, o să stea ascunsă”. Două zile au trecut în vreo… patru-cinci minute. Odată obişnuită cu “noua ei casă”, s-a suit direct pe noul ei laptop, la care eu încercam să lucrez ceva urgent, şi mi-a smuls cu ghearele două taste. Aş fi vrut să-mi petrec următoarele două ore încercând să pun tastele alea la loc, dar nu s-a putut, pentru că am fost forţată să mi le petrec dând continuu pisica jos de pe tastatură. Eu o dădeam jos, ea se cocoţa la loc. A fost prima situaţie în care mi-am pus problema că s-ar putea să fie cam dusă. Următoarele opt ore, după ce am renunţat să mai lucrez şi am ascuns laptopul într-un seif cu cifru şi scanner de pupilă, ca să fiu sigură că nu mi-l mai călăreşte, mi le-am ocupat dând pisica jos de pe mine. Eu o dădeam jos, ea se suia la loc. Adevărata dovadă că e complet plecată cu sorcova mi-a dat-o însă, seara, la culcare, când, timp de vreo două ore, a încercat să-mi bage capul în gură. Pe bune, nu glumesc! Nu ştiu dacă era dovadă de iubire sau doar era prăjită la creieri, dar insista isteric să-mi bage capul, cu totul, în gură. De-abia într-un târziu, epuizate de atâta luptă, am adormit amândouă. Dimineaţa, am luat-o de la capăt. Cum s-a trezit animala, cum a năvălit peste mine, încercând aceeaşi schemă ca şi la culcare. A doua seară, la fel. Deja, relaţia noastră se clătina din temelii, încă dinainte de a începe. Apoi, s-a dovedit că şi ziua era la fel de rău. Cum ajungeam acasă, năvălea ca o psihopată peste mine. Nu puteam să fac absolut nimic, nu-mi lăsa spaţiu nici să respir, mă sufoca pur şi simplu, mă asfixia, mă distrugea nervos. Am încercat să-i dau multă atenţie, doar-doar se va mai calma, dar, şi dacă mă jucam trei ore cu ea, până leşinam de oboseală, după ce se încheia joaca, tot călare pe mine stătea. Un pas nu puteam să fac, fără să calc pe ea. Ridicam piciorul să păşesc, în secunda doi, era sub talpa mea. Ajunsesem un fel de prizonieră în propria locuinţă, dar nici măcar asta nu era cel mai nasol lucru. Cel mai nasol cu adevărat era mirosul. Când intram în casă, mă izbea un miros atât de puternic, încât mă înverzeam instantaneu de greaţă. Am început să schimb zilnic nisipul din lădiţă. Degeaba. Mirosea la fel de rău. Şi mirosul, şi comportamentul isteric spuneau că ar fi putut fi vorba de călduri. Dar pisica avea doar trei luni! “Nu are cum să fie în călduri”, îmi spuneau cunoscătorii. Nu era în călduri, poate, dar viaţa mea devenise un iad. Un iad în care o pisică mă iubea atât de furibund, încât, atunci când încercam să respir, se strecura în bula mea de oxigen. Dacă nu eram atentă, puteam să mă trezesc cu ea în plămâni.
Intram în casă din ce în ce mai timid, după care îmi petreceam serile fugind de bestie, cu batista la nas (ca să nu mă-mbolnăvesc de ficaţi, de la duhoarea insuportabilă), iar la culcare, mă luptam cu ea să nu-mi bage căpăţâna în gură. Prima seară în care am hotărât că nu mai am putere să mă lupt, deci că voi dormi singură, a fost foarte palpitantă. A trebuit să alerg către dormitor şi să închid cu agilitate uşa, înainte ca dementa, care venea tare din urmă, să apuce să intre. Am auzit-o cum s-a izbit de uşă, după care, preţ de juma’ de noapte, am făcut exerciţii de cruzime, ca să-i rezist. Aşa de tare se tânguia şi se mieuna, încât am fost de multe ori la un pas să-i ridic interdicţia.
A doua zi după asta, s-a întâmplat Marea Nenorocire. Marea Nenorocire care avea să ne despartă pentru totdeauna. Am intrat în casă, ca de obicei, clătinându-mă din cauza duhorii, şi după hărţuiala de “bun venit”, m-a abandonat un pic, ca să facă caca. Probabil că – vorba lui Bote – mă iubea de se căca pe ea. După ce s-a uşurat, am văzut-o cum părăseşte sprinţară lădiţa de pe balcon, intră în sufragerie, se urcă pe canapea şi… şi… şiiiii… pur şi simplu se şterge la fund. De canapea! De canapeaua mea! Canapeaua mea, pe care aş fi stat eu, dacă în sufragerie n-ar fi fost ea, cu mirosul ei insuportabil, cu fundul ei proaspăt şters, prin metoda aceea mârşavă, pe care-o văzusem cu ochii mei, şi cu comportamentul ei insuportabil de Spitalul 9. În momentul ăla, s-a rupt filmul. Am simţi că gata, s-a terminat, între noi s-a rupt totul, definitiv şi pentru totdeauna, în vecii vecilor, amin. M-am refugiat furioasă în dormitor şi am scris mailul în care anunţam că am de dat o pisică. Simpatic, amuzant (nu trebuia să ştie lumea ce naşpa erau lucrurile între noi), zglobiu, cu poze cât mai avantajoase de-ale bestiei. L-am trimis la cât mai multă lume, în speranţa că mă va scăpa cineva de coşmar. Din forward, în forward, a ajuns chiar şi la stăpâna iniţială a mâţei, de la care-o luase amicul meu, care, în calitate de mare iubitoare de pisici, s-a enervat cumplit şi l-a sunat pe intermediar să-l anunţe că nu mai vorbeşte niciodată cu el. De măritat însă, n-am reuşit s-o mărit, aşa că, după încă 2-3 zile de balamuc, am hotărât c-o duc la ţară, la mătuşă-mea. Zis şi făcut. Am dus-o într-o seară, târziu. Aveam emoţii: că poate nu se adaptează, că poate o traumatizez, că nu-i normal să fie fâţâită aşa, de colo-colo etc. S-a adaptat în 2,5 secunde. De-abia coborâse din maşină şi alerga prin curte după gâze şi fluturi de noapte, ceea ce mi-a consolidat bănuiala că avea, totuşi, ceva la cap. Am plecat liniştită însă. De-acuma, avea o curte şi o şansă mult mai mare la fericire decât într-un apartament de bloc. La câteva luni, am aflat că n-a ţinut-o nici mătuşă-mea. După ce-a găsit-o de mai multe ori prin bucătărie, călare pe masă şi zburdând prin cratiţe, a dat-o şi ea unei alte familii din sat. N-am mai îndrăznit să-i spun asta amicului meu pisicar. Şi sper din tot sufletul că nici n-o să citească acest text.
(Din Almanahul fericirii, zis şi Almanahul Caţavencu 2011)
Extraordinar de fain ai descris totul! :))) Sunt iubitoare de pisici si ma confrunt cu tot felul de patanii (am 2 pisi acasa!!!).
Superb!
te inteleg pisicile isterice ramin pisici isterice..nu se schimba….am avut si eu una si am dat-o…sa speram ca i-o fi bine…
era Catwoman – Pisica Femeie
d-aia nu-mi plac mie matele :)) sunt fff geloase si posesive… sa nu mai zic de marsave… da da da! sariti-mi in cap ca nu e asa, dar pe bune, cate mate nu se baga intre voi doi cand va pupiciti? sa se cahaie in mijlocul camerei ptca nu le-ai lasat in dormitor… sau le-ai lasat la o vecina ca sa pleci tu in concediu?
..articolele tale nu pot fi citite la birou (asta fac de citeva minute
..abia m-am stapinit sa nu explodez intr-un ris zgomotos..de sa ma auda si seful la doi pereti distanta…:)))
mersi!
Simona trebuia sa mai astepti, sa ai rabdare, de ex. si io am avut probleme cind m-am insurat, m-am adaptat extrem de greu, da dupa vro 10 ani m-am resemnat!
Iti recomand pestii de acvariu. Nu fac galagie, nu fac pipi pe canapea, nu rod papuci, nu se urca pe masa. Si nu se baga intre voi cand va pupaciti. Iar in plus Tata Uraniu poate sa se dea savant, ca daca se apuca serios de treaba, trebuie monitorizat PH-ul apei, nitriti/nitrati, cantitatea de lumina, etc, etc, o gramada de procese fizico-chimice si biologice demne sa tina ocupat un barbat incat sa nu-si mai bage nasu’ in orarul de schimbat prosoapele la baie.
Cea care mi l-a dat mie ca sa ti-l dau tie nu vorbeste cu mine nici acum. Asa sa stii!
Câte pagini are Almanahul ăsta al Fericirii? Steinhard are vreun articol p-acolo?
@Ionel: ai curaj sa-i dai textul asta sa-l citeasca?
Într-adevăr unele pisici sunt isterice şi nesimţite. Chiar şi ale mele sar calul (am două, Ghiţă şi Veta), dar singurul enervat este bărbatu-meu, că motanul se bagă între noi doi de fiecare dată. Mă bucur că nu am probleme cu ele legate de miros, din prima clipă când au venit în casă au făcut la litiera lor.
Dar mai isteric e un dihor, chiar dacă e domesticit. Am avut unul şi spun cu sinceritate că m-am bucurat nespus când “l-am măritat” la o vecină, fiindcă eu care credeam că am nervi de oţel în ce priveşte comportamentul animalelor, cedasem psihic.
Pute, muşcă – în joacă, crede el – e isteric, vrea numai hârjoană şi îşi face nevoile numai unde are el chef, inclusiv în papucii soţului ori sub perna lui, pe care îl ura cu patima, deoarece duhnitorul avea impresia că eu sunt proprietatea lui.
Inchide gura ca intra pisica!
Poate iti cauta limba sa ti-o manance .
langue de chat ?
cand o sa am timp o sa-ti povestesc cum catzelina mea feroce ( jumate par, jumate voce
), cand era ea mica, la mama ei bipeda acasa, ii curatza acesteia din urma sinusurile cu limba! 
din dragoste, ev 
ident!
i tu rabdare vreo `10 ani! 
nebuna…in episodul v 
itor amanunte! 
probabail urmatoarea manevra era sa-i bage in nas shi tot capul din dotare
din (ne)fericire) ( depinde la a cui fericire ne referim), a crescut, si cand s–au revazut prima oara, deja manevra a esuat, pt ca nu-i mai incapea limba in orificiile nazale ale femeii!
asa ca, vorba lu tziganu: ai fi putut avea
si be) am avut si eu o pisica
Citind povestea, nu am putut sa nu ma gandesc la o vorba care circula intre pistolarii din vestul salbatic: “un indian bun e un indian mort”.
Cred ca se aplica si pisicilor!
Simona: cum a mai ramas cu Catavencu (revista)?
vezi pe catavencu.ro
Eu am un “Tomi” adoptat de pe stradă, de când abia făcuse ochi. Este un nerecunoscător
! Inclusiv veterinara a zis că are probleme psihice. E foarte rău și posesiv, chiar și acum – castrat și cu vârsta de 3 ani. Norocul nostru este că stăm la parter și un singur geam deschis rezolvă toată treaba: vine-iese-vine-iese-vine-iese…. 
mai aduce și câte un șoarece, vrabie sau câte un alt prieten ”felin”… 
În rest, pot să spun că toți vecinii îl cunosc, însă afară se comportă exemplar, când ne vede, ne pupă și ne mângâie, probabil să arate ce familie unită suntem…
Motivele pentru care am păstrat bestia ipocrită & nerecunoscătoare au fost că e super curat (face numai afară), prinde insecte și când îl ducem la țară, nu mai vezi picior de ”hamster”….
Au și bestiile astea rolul lor…
Nu ti-am pus pana acum intrebarea , ca m-am temut sa nu fie deplasata . Da’ nu ma mai pot abtine .
Maine mai apare AC ? Cine publica . Ca am vazut saptamana trecuta ca si Doru Buscu si Stefan Agopian erau foarte circumspecti in legatura cu viitorul (amandoi ziceau ca probabil e ultima data cand scriu acolo) . Nu vreau sa te trag de limba , dar din ce stii zi-ne ce poti sa ne zici .
A , n-am citit comentariile , acum il vad pe-al lui Catalin si raspunsul tau .
:))))))))))))))) Imi aminteste de o alta pisica, pe care am avut-o acum cativa ani,poate nu-s chiar asa diferite, totusi. Taica-miu, din disperare, ca facea pisica numai tampenii, a inchis-o intr-o colivie, sa aiba si el un moment de liniste, altfel nu se putea. In final, a dat-o unor cunostinte, nu mai stiu ce s-a intamplat cu ea..
Da , nasol . Bafta …
Simona: pai vazusem si poate n-am inteles sau poate nu mi-a venit sa cred. Inseamna ca plecati cu totii?
hmmm, pisicile n au nimic, numai stapanii lor, sunt educabile. eu am avut destule inca de cand eram la tara si n am avut probleme, pentru ca sunt educabile.
cum te plangi tu de biata pisica, asa se plangea si sefa mea de a ei si ma intreba de ce a mea e cuminte si a ei nu (luaseram impreuna doua surori de la o cunostinta).
p.s. imi cer scuze ca ma bag ca musca n lapte, dar daca la articolul despre bucatarit am rezistat sa citesc tot felul, acum n am mai reusit.
oricum, nu exista maxima aia de a decretat-o o userita, cum ca daca nu te pricepi la ciorbe, te pricepi la tocanite.
si daca ceea ce se scrie o avea o forma (amuzanta cel mai probabil), va asigur ca fond nu prea are.
zi faina!
Mi-s foarte indignata de felul cum te-ai purtat cu pisoiasul meu ca atata grija aveam sa nu ajunga la un om rau ca il stiu de cand era atatica si ce venea si ii rontaiam urechiusele si i-am zis lu Ionel sa caute pe cineva ca io nu pot sa-l mai tiu ca nu mai sunt tanara si vaz ca l-a dat la prima blogeritza demna de neincredere si ajunge cotoi- pardon pisoiasul meu sa manance de pe jos ca ce daca s-a sters la fundulet ca matale nu te stergi si tu si eu l-am invatat sa fie curat si poate canapeaua ceea era deja murdara sau semana cu cutiuta cu nisip a ei ca era ca copilu meu si nu facu rau la nimea ca putei sa ai mata rabdare sa-i dai atentie ca unui copilas nu sa-l parasti pe blog ca era dus cu mintea ca matale esti mai dusa prin lume aveam pretentie
yaaaiii,
ce ocazie ai scpat….
iesea o ciorbita de ceapa cu pisicuta de zile mari….
sau, cu alte cuvinte,
cine are si nu-i place,
s-o manance coapta !
Toate necazurile astea in prima viata. Si mai are 8……
like
Yeaaaahh!!!! Pisiiiici!!! Saci de puriiiici!!! Lasati sacii de purici sa vina la mine! Ii veti vedea a doua zi la stiri, cum bat recordul de viteza la sol
Deci ai dat pisica. Deci te-ai ales cu un soarece. Deci ce te mai miri???
Abia acum m-am dumirit eu de un anunt de pe twitter: la Simo acasa e loc pe masa, ca pisica nu-i acasa.
Toate au un rost pe lumea asta. Si o urmare, evident.
Dorule draga, ia de colea: http://smro.wordpress.com/2010/06/16/purici-de-pisica/
:)) eu am avut un catel…dar la mine a fost invers adica ne am scapat reciproc…enervata probabil ca nu i dadeam cata atentie vroia m am trezit intr o zi ca a disparut din curte. Am cautat o nebuna vreo doua saptamani timp in care m-a mustra constiinta ca vai saraca pe unde umbla si cand ce sa vezi…A venit inapoi spalata aranjata pieptana ca scoasa din cutie ce mai.Misterul l am elucidat rapid cand ne am trezit cu cei care o gasisera plina de capuse dupa ce probabil cutreierasera prin cartier si care efectiv plangeau ca o vor ei daca bineinteles sunt de acord
Catelusa e acum bine sanatoasa la noi ei stapani :))
dorule.pazea
daca intra pe aici pretina noastra, ai sfeclit-o
tu, mare dusman al animalutelor de casa…
Pisica fetei mele, o cuminte si o dulce avea un singur defect: putzea. A dus-o la veterinar si i-a schimbat hrana. De atunci nu mai miroase.
Eu aveam un perush care isi baga in gura mea capusorul, cred ca voia sa invete cum sa vorbeasca mai bine. Din pacate s-a imbolnavit si, asa cum fac toti perushii, a ascuns boala pana a fost prea tarziu. Acum as vrea sa-si mai vare cioculetul in gura mea, dar de pe cea lume nu mai poate.
Mie haioasa mi se pare prezumtia -total gresita
, ca o pisica tanara se poate dresa usor, mai ales ca sa nu faca pipi prin toata casa…Asta dovedeste, draga Simona, ca nu cunosteai la vremea aceea pisicile si ca aventura a fost asa, un moft 
. Mai degraba are maniere o pisica batrana decat una tanara care de obicei e nebunatica si mai ales innebunitoare.
Dacă te muţi la curte, mai încerci ? Cu o pisică blondă, poate.
off- topic , Simo, ca tot esti gimnasta de renume mondial
, ai cumva cunostinte la biblioteca UNEFS ?
Vezi dacă nu-l ai pe motanul Felix?
Un lucru nu ai luat in calcul: asa se intampla cand locuiesc doua femei in casa
N-ai sa crezi insa pisica a ajuns in final , schimband mai multi stapani, la un sofer de autobuz din Bucuresti.Nu stiu decat ca ruta autobuzului este cumva pe Berceni-oltenitei-Vacaresti.
Normal c-am vrut sa scriu Oltenitei.
Pai daca nu i-ai lasat hartie igienica langa lada cu ce vroiai sa se stearga saraca?
am înțeles că pe pisicar îl cheamă ionel, da n-am văzut cum o chema pe pisică
n-a apucat s-o cheme in vreun fel
Dom’le, daca ar fi sa aleg intre o pisica si-un catel as alege…Ursu! Un Ursu este o adevarata placere la casa omului : cuminte (cand nu e calcat pe…coada lui mica), amabil, saritor! In plus, cand bate Vantu sau il mangaie Felix, Ursu poate sa se adapteze extrem de repede, sa castige foarte multi bani, devine, adica, un mijloc de productie exceptional pentru familia adoptiva! Si, fara nici o indoiala, Ursu nu face pipi si caca decat la WC!
e chiar simplu:
dc stai la bloc si vrei o pisica de apartament, cuminte, curata si ‘ascultatoare’ adica nestresanta pt stapan iti recomand persana sau birmaneza
dc stai la casa e relativ mai simplu, poti sa ai orice rasa de pisica vrei, dc e deaia nebuna se distreaza singura pe afara. si nu, nu treb sa iti faci nici o grija pt ea ca poate pateste ceva pe afara, pisicile stiu sa aiba grija de ele mai bine decat iti imaginezi
Gavrilache: gresheshti la un singur coltz:
Ursu nu face caca!el mananca ,decat! 
da decat jumate ca da si la vipera de stancu, parul pisicii e nashpa, alergii placute tuturor iubitorilor; iar chistul hidatic se opereaza usor si ieftin.
Sunt soiuri si soiuri de pisici, altele cu diverse naravuri, unele nu, precum oamenii. Pisicile seamana mult si cu stapanul, extrem de mult. Pisica ta inseamna sa fi invatat prostii de pe la prima stapana.
Undeammaicititeuasta….Hmmm…Unde oare? Parca tot aci. Ai ramas in pana?
Mama are un caine. Leo. Pechinez original (cica 2000euro). Tine enorm la el. Il ingrasa in garsoniera ei. Acum o saptamana a trecut o masina peste el. Cu amandoua rotile din stanga. Ochit pe burta. ~1200/7 kg . Era condusa de mama. Leo n-a murit. (am vazut totul de la 1 metru). Rad de ea ca e o criminala. De atunci nu mai am somn. Credeti ca e normal sa las sapa in fiecare zi si sa conduc in viteza 50 km dus si restul intors numai ca sa duc javra la operatii? Sau sunt eu sadic? (i-am spus ca oricum moare de batranete. 12 ani)
Vreau sa iti spun in primul rand ca m-am amuzat copios cand am citit :)) Noi am salvat un pisoi care vietuia intr-o gaura sub scara casei in care stam, am inceput sa ii dam de mancare si pana la urma s-a obisnuit cu noi si l-am luat in casa. Era bolnav si plin de purici, si la noi in casa in prima saptamana mirosea, dar dupa ce l-am dus la doctor a facut numai la ladita, nu are purici, este foarte curat si cuminte. Bine acum, cat de cuminte poate sa fie un pisicel
mai face si de-ale pisicilor, dar miauna ca vrea mancare sau vrea sa se joace si scarpina la usa daca ii inchidem usa. Imi pare rau ca ai avut asa experienta cu biata pisicuta 
Lasand subiectul la o parte, imi place cum scrii 
deci ce-am priceput
-acum 5 ani erai singăl și tocmai i-ai dat papucii lui ionel (pisicar și prieten drag) ; el ți-a făcut un cadou de despărțire
-desemenea văd că răspunsurile tale au stele, care vreau și eu
E bine scris, insa realitatea de dincolo de literatura e ca tu esti genul “faraon”, legata de lucruri, iti pasa doar de laptop, canapea si alte chestii perisabile si care nu iti vor aduce niciodata decat o fericire de plastic. Ma bucur enorm ca pisica a scapat de tine. Sa vezi cand o sa ai un copil si la 2 ani o sa iti “picteze” cu caca toti peretii si toate canapelele fitzoase. Abia astept sa citesc despre asta.
Se stie ca pisica e un animal foarte docil, care poate fi invatat sa faca absolut tot ce vrea
@poesis: ne cunoaştem cumva de ştii ce gen sunt?
sau eşti tu genul http://www.simonatache.ro/2010/08/16/prostul-de-internet/
Nu-ti citesc blogul de mult, dar il devorez cu lacomie de cand l-am gasit. E prea simpatic, iar unele comentarii, mai ales ale veteranilor pe care i-ai facut dependenti, iti fac cateodata concurenta si completeaza un blog deja superb. Asta nu e linguseala si o stii si tu, dar, din cand in cand, e bine s-o spuna si altii, cu stima si respect, sau cu observatii si chiar critici argumentate si constructive, sa te motiveze sa continui a ne scrie, mai putin din obligatie si tot mai mult din placere. Se vede ca iti face placere, dar nu se vede si cata placere aduci celor care te citesc. Multumesc!
P.S. – Ai cumva raspunsuri gata-facute pentru categoria de lingai neconditionati si dependenti de simonatache.ro … sau lasa ca oricum il gasesc eu.
atcuma musai sa citesti asta
http://www.gaben.ro/2010/04/07/pisica-ordinara-felinas-vulgaris/
ce fandoseli burgheze. va asteptati ca un pui de pisica de 3 luni sa va curete podeaua ori sa stea in coltul lui ca un trofeu de ultima moda? atunci si copiii de doi ani ar putea tine speech-uri elaborate despre evolutia creatoare. pesemne credeati ca e si lipsit si de orificii. grija mare la canapea si la pretioasa tastatura a laptopului. ah, si faceti o favoare animalelor. evitati-le.
esti din ce in ce mai putin inspirata& amuzanta…si niciodata n-ai atins cote prea inalte..
Am citit postarea ta putin amuzata, dar cand mi-am dat seama ca vorbesti despre o fiinta, un pui de pisica care avea nevoie de atenti si iubire, mi-am dat seama ca nu este nimic amuzant, este vorba chiar de cruzime fata de bietul pisicut. In toata aceasta “aventura” ai povestit indignata, cum biata pisicuta iti oferea iubirea neconditionata, nu stia ce sa mai faca ca sa iti arate cat te iubeste, nu ai povestit ca i-ai fi dat ceva sa manance. Partea cu mirosul, tine de ignoranta si de curatirea litierei. Am acasa 5 pisici + 1 nou venita, careia ii caut o noua familie. Folosesc un nisip de calitate, iar cine intra in casa si nu le vede, ma intreaba daca le tin acasa, pentru ca nu se simte miros de animal in casa. Pot pune fripturi pe masa, pisicile mele nu se ating decat de mancarea din castronelele personale, iar bobite au la discretie.
Iti baga capul in gura, nu pentru ca dorea sa te sufoce, ci pentru ca asa isi manifesta pisica iubirea, se freaca de tine. Intamplator, asta fiind micuta, probabil aveai senzatia ca iti baga capul in gura, trebuia doar sa o mangai putin pe cap, sa o scarpini sub barbita si cam asta era tot.
Tu nu ti-ai dorit un animal, ti-ai dorit o jucarie vie si ai avut neplacuta ocazie ca se misca, isi face nevoile, are nevoie de atentie.
Am avut niste catei in foster la un individ teribil de primitiv, care mi-a permis sa ridic un tarc in curtea lui (desigur, contra cost). Cand am gasit mizerie in tarc, mi-a spus ca el nu curata, de unde era el sa stie ca un catel face pipi si caca, nu i-a spus nimeni ca se va intampla asa. Acest individ nu avea blog unde sa isi scrie seara impresiile sau intamplarie uimitoare de peste zi….nu stia sa scrie.
Din pacate, aceasta experienta “traumatizanta” nu a facut decat sa iti arate ca niciodata nu vei fi capabila de iubire, ceva, candva te-a marcat si ti-a saracit sufletul!
Cu siguranta, pisicuta este bine acum.
parerea mea ca problemele grave sunt la tine! socant ca cineva putea citi amuzant asa ceva
! mi-e scarba de tara asta in care traiesti tu! si imi pare rau ca ti-am facut vizualizari, dar mi-a fost trimi de alti prieteni carora li s-a parut incredibil! get a job….
Nu sunt fanatica, pisicutele pe care le am au ajuns la mine in decurs de mai bine de 11 ani de zile, le-au adus copiii cand erau foarte mici, sau au fost gasite in situatii disperate, cand aveau nevoie de ajutor.
Faptul ca m-am comportat ca o fiinta umana, cu sentimente normale, nealterate de frustrari, nu ma face fanatica. Orice fiinta aflata in dificultatea trebuie ajutata. Nu iubesc doar animalele, iubesc in aceeasi masura si oamenii.
Am adoptat un coplil, cu toate ca aveam si un copil nascut de mine, lucrez de ani de zile ca voluntar, pentru diverse organizatii care se ocupa de copiii cu probleme de sanatate sau sociale, ajut animalele asa cum pot.
Ignoranta nu te pune deasupra nimanui, micimea sufletului nu te face mai fericit sau mai bogat.
Daca comentariul meu a fost lipsit de bun simt, postul tau pare scris de cineva care se vrea spiritual, ar de fapt e doar o persoana incababila sa se adapteze unei situatii, incapabil sa se bucure de lucrurile mici, care ne fac intotdeauna sa zambim, ne umplu sufletele de bucurie. Chiar daca nu l-ai aprobat si aprobi doar comentariile celor care iti tin isonu, nu inseamna ca nu l-ai citit, si poate undeva in sufletul tau micut si chircit, vei gasi motivul pentru care esti atat de goala sufleteste.
Maria, draga… Te rog sa ma crezi pe cuvant ca a ta va fi imparatia cerurilor! Amin!
@Maria: Toată admirația mea. Și eu în ultimii 20 de ani am ”rulat” vreo 10 pisici de ambe sexe, adoptate sau născute în casă. Stau la bloc, dar recunosc că la parter și am mereu un ochișor de fereastră deschis. Și nu am avut niciodată probleme igienice. Chiar și alea mici-mici parcă știau din instinct unde este baia și locul lor. Și acum am 4, toate pisici, toate castrate, toate mature spre bătrâne. Fac parte din decor. Nu le simți nici prezența nici absența, de cele mai multe ori. Și am doi copii, acum oameni mari, care au crescut cu ele. Acum pentru ceilalți. Se pot spune despre pisici nenumărate lucruri. Banale pentru iubitori, neinteeresante pentru ceilalți. 1. Acum 15 ani am avut un supermotan, cârpă de șters pe jos în casă (spre deosebire de un caz de mai sus) dar monstru în jurul blocului. Nu mai îndrăznea nici un alt cotoi, pe o rază de vreo 200 de metri, să se apropie de grădina lui. Și eu am fost grav bolnav. Și atunci când sufeream mai rău și mă zvârcoleam de durere în pat, venea EL, regele, se încolăcea lângă ficatul meu și torcea îngrozitor de tare și adormeam amândoi până uitam de durere. Și m-am vindecat (de cancer). Dar într-o zi a dispărut, la propriu. Au rămas pozele. 2.Pisica te adoptă pe tine, nu tu pe ea. Acum 12 ani m-am trezit cu o pisică străină, matură, în casă. Am gonit-o de nenumărate ori. A revenit de fiecare dată și nici acum nu se dă plecată pentru nimic. Și dacă uneori mă enervează (are personalitate) și ia o palmă peste bot, e sigur că peste noapte o găsesc ghemuită lângă mine, chiar pe pernă uneori, dormind și torcând.
@Simona: Uscăciunea ta sufletească te face incompatibilă cu pisica. Uscăciunea se vede în substanța textelor tale!!!
Am citit acest articol si l-am citi si pe cel post articol, cu diferite comentarii.
Ai scris frumos, in stilul tau inconfundabil si mi-a placut.
Eu sunt o iubitoarede animale. Am avut pisica, trei boxeri, doua broaste testoase si vreo 200 de pesti. Si pentru toate acestea nu mi se pare ca ti-ai batut joc de animale prin acest articol.
Eu imi iubesc cainele, pe Abby, pe care il gasiti pe blog-ul meu, dar viata cu un caine de 35 de kg in casa are avantaje si dezavantaje. Pot sa va scriu un articol despre el asa cum ai scris si tu, dar asta nu inseamna ca nu il iubesc. Sau pot sa scriu un articol cum am scris deja pe blog.
Ei bine, ceea ce vreau eu sa zic…sunt urmatoarele.
1. Daca prezinti perioada de acomodare reala cu un animal, asta nu inseamna ca nu iubesti animalele. In fond si la urma urmei, sa nu-mi spuna mie nici o mama a unui copil, ca nu i-a venit sa se urce vreodata in viata pe pereti de urletele copilului, de oboseala, etc…dar asta nu inseamna ca nu il iubeste..tocmai deaceea la facut ca si-a dorit un copil.
2. Bataie de joc e atunci cand vezi diferite individe, cu rozomovisme pe ele si in ele, care tarasc dupa ele cate un amarat de catelus de 10cm, ii prind coada, ii dau papuci, il imbraca in fustite la 40 de grade, il duc in club, la terasa in zgomot, in tramvai, la WC, la examen, la garderoba, la sex in grup, etc…asta e bataie de joc…sa-ti iei caine pentru ca e la moda.
Cainii au nevoie de haine…iarna. De papuci, tot iarna la munte, daca are probleme cu labutele. Si nu vreu sa intru in detalii, eventual pe blog-ul meu si nu la tine , Simona, pentru ca s-a inteles ce ai vrut sa spui. Sau cel putin, cei realisti si ok mintal au inteles ceea ce era de inteles.
Te pup si anti-deastia vor fi mereu, care nu stiu ce vorbesc. “deastia” ce tin 10 pisici in 10mp pentru ca le iubesc. Dar asta nu e iubire. E deja prea mult pentru tine si pentru ele. E chin.
Pe mine puteti sa ma huiduiti cat vreti, dar tot nu ma convingeti ca va iubiti animalele, in modul pe care l-am descris mai devreme..
@ Adrian
In primul rand ma bucur sa aflu ca ati scapat de cancer si cred ca tuturor ne-ar placea sa credem ca asta s-a datorat pisoiului Dvs. Mi-a placut si felul in care ati scris. La fel de frumos a scris si D-na Maria, pe care o admirati si al carei punct de vedere il impartasiti. Aveti o relatie foarte frumoasa cu animalele Dvs. si e un lucru minunat ca aveti grija de prietenii nostri necuvantatori cand societatea zoreste lumea intr-un ritm prea alert pentru a mai avea indeajuns timp pentru noi insine si pentru ele.
Dar de unde aceasta pornire in a cataloga sufletele unor persoane pe care cu siguranta nu le cunoasteti, de ce imprastiati otrava cuvintelor pe care nu le-ati rosti nepotilor Dvs. in acelasi circumstante? Doar pentru ca Simona a povestit prima experienta (deloc traumatizanta pentru nimeni altcineva decat D-na Maria) cu o pisica? Toti suntem ignoranti pana aflam, pana invatam sau suntem educati, deci pana avem prima experienta. De unde ati tras concluziile Dvs. ?
Multora ce scriu pe blog nici nu e nevoie sa li se dea vreun raspuns. Se dau de gol prin felul in care isi spun parerile. Cel putin eu as vrea sa vad si pareri contra si cele pro, cu argumente, pastrand stima fata de autor pentru munca depusa si fata de cei care comenteaza, in limitele bunului simt si a unei educatii elementare. Dar dupa comentariul Dvs. am simtit nevoia sa va intreb cele de mai sus pentru ca ma inlemneste felul in care a-ti sarit la concluziile din final. Pe D-na Maria n-am s-o intreb cum a aflat Dumneaei de uscaciunea sufleteasca pentru ca tot comentariul s-a vrut un atac punct cu punct la fiecare fraza din subiectul blogului. In sinteza dansei, daca imi iau un animal si inteleg ca nu am indeajuns de multa rabdare si atentie pentru acel animal si ma decid sa ma despart de el avand grija sa aiba un posesor care sa-i ofere acestea, sunt uscat sufleteste! Punct! Nimic nou sub Soare! Presupun ca Simona nici nu ar fi trebuit sa-i raspunda pentru ca ar fi pornit un alt mic razboi intre cei care cred ca nimeni altcineva nu iubeste animalele si cei care cred ca trebuie sa ii ia in seama pe primii.
Dar revin … textul Dvs. mi s-a parut al unui om cu bun simt. Pana la comentariile gratuite si deplasate din final. Nu va spun ca nimeni nu v-a cerut parerea. Tocmai am spus ca mi-as dori si comentarii contra chiar si ironice sau rautacioase.Sunt constructive, educative si hazoase, deci binevenite. Nu va intreb daca o cunoasteti pe D-na Simona. E evident ca nu. Doar vreau sa va intreb daca in viata Dvs. ati aflat si persoane care sa nu fie uscate sufleteste. Cand v-ati dat seama ca nu sunt? … cand le-ati cunoscut mai indeaproape sau le-ati oferit prezumtia de ne-uscaciune sufleteasca inainte sa le cunoasteti personal?
Imi pare nespus de rau D-le Adrian ca vedeti lumea atat de cenusiu! Acest site ne ofera mult haz si ne face sa uitam de problemele vietii cotidiene, sau macar ne da puterea sa facem haz de aceste probleme.
Va rog nu asortati cenusiul Dvs. cu rozul blogului!
stau la casa, am doi ciini si doua pisici. cuminciori cu totii. le oferim cit putem mincare buna, atentie, afectiune si ingrijire medicala cind e cazul.
simona are dreptate cu mirosul. nu tinem in casa animalele, doar le lasam in anexe iarna.
NU mirosului si a parului de animale peste tot prin casa! dar DA, dragostei pentru animale!
Domnule Another, mulțumesc pentru amplul răspuns, care mă pune însă într-o situație ușor neplăcută. Nu sunt învățat să mi se acorde atâta atenție. Totuși câteva mici precizări. Supercotoiul meu, Elliot botezat de fata mea (nu știu ce carte citea în acel moment) nu m-a vindecat dar m-a ajutat să suport mai ușor efectele groaznice ale tratamentului. Eu consider că am simțul umorului (sau cel puțin pentru anumite genuri de umor), citesc (și colecționez) Cațavencu de la primele numere. Chiar și textele semnate de Miss Tache le citesc, și pot constata că stilul practicat este un pic gri (nu știu dacă termenul mizantroapă sună bine). Recunosc însă că de această dată am luat-o în serios, și dacă ea a putut judeca o pisicuță după doar 2-3 zile (poate a glumit), eu de ce nu aș putea să o judec după 2-3 articole? Să fie vârsta mea de vină (încă nu am 60, dar sunt atât de aproape că mă sperie gândul) că par uneori supărat? Poate, dar eu sunt optimist chiar și când sunt caustic sau nesuferit pentru ceilalți (nu încerc să evit acest lucru).
Vă doresc numai bine, eu și pisicile mele cuminți.
Stilul D-nei Simona are si el un alt fel de umor pe care unii il gusta, altii nu, dar nu cred ca poti numi o persoana mizantropa cand blogul pe care-l scrie atrage peste 2000 de fani pe site-ul de socializare Facebook si evident un numar si mai mare pe site-ul dansei. Mizantrop are o conotatie mai profunda, de persoana cu ura fata de oameni. Daca cititi in afara de textele blogurilor si articolelor, comentariile dansei si in general interactiunea cu cei carora merita sa le scrie, veti vedea ca nu e cazul. Stilul articolelor nu cred ca poate reflecta personalitatea autorului ca om si cu atat mai putin nu poate, sau nu ar trebui sa atraga etichetari sau comentarii ca cel al Dvs. despre sufletul dansei. Va rog sa ma scuzati pentru comentariul meu si daca imi permiteti va sfatuiesc sa recititi povestile dansei cu un zambet roz pe buze.
Domnule Another, sper să o pot face, dar după o știre apărută acum o jumătate de oră pe site-ul evz.ro, echipa actuală va scoate de miercuri o ”nouă” revistă la adevărul. Dar probabil că nu îmi pot permite să am o părere personală nici despre acel Adamescu (sau AdameSECU), nu am știut niciodată adevăratul nume, care în calitate de proprietar actual, poate face ce vrea cu actualele materiale. Totuși cred că în conccordanță cu bunul spirit ranchiunos al românilor, tot ce există acum pe servere și poate fi citit on-line va fi șters. Adevărat că am documentele, dar asta înseamnă praf, deranj etc. Poate mai salvez ceva pe hard noaptea asta!
“A fost frumos si urmeaza sa mai fie! “, nu conteaza unde, conteaza doar cine! Nu cred ca se va sterge ceva, doar tonul se va indulci un pic, treptat, pana la solutia finala
Pumnul in gura oricum nu il mai poate aplica nimeni,vreodata! Va doresc noapte buna!
You can never go wrong with a dog!
Mark Twain avea o teorie : “daca un om se înperecheaza cu o pisica, acest lucru, aceasta va fi în favoarea omului si în detrimentul pisicii.” Dupa ani si ani de studii aprofundate, pot astazi sa confirm aceasta teorie. Rezultatele acestor cercetari sant în sfarsit publicate si pot fi consultate la urmatoarele adrese:
http://www.blurb.com/books/2092742
http://www.blurb.com/books/2092749
http://www.blurb.com/books/2092752
http://www.blurb.com/books/2092756
http://www.blurb.com/books/2092759
Învit pe toti scepticii sa le vada. Studiile au fost facute de catre un cunoscut laborator de la Paris care se bucura de o mare reputatie stiintifica. Exemplarul felin se numeste Jules. Echipa de cercetatori a fost condusa de Prof. Dan Hayon (nascut la în prima jumatate a secolului trecut la Bucuresti si care traieste de mult în Franta). Alte cercetari -deosebit de interesante, în marea lor majoritate, din domeniul sociologic) pot fi consultate pe situl: http://hayon.typapad.fr
Cordial, etc. etc.
foarte tare articolul
Mie mi-a placut tare articolul
Si pisicutele sunt ca si copiii, unele mai cuminti altele mai traznite, depinde si la ele de personalitate si desigur de rasa.Eu am o pisica Ragdall in traducere papusa de carpa, si chiar asa este.E foarte frumoasa si cand se aseaza pe undeva zici ca e o carpa aruncata in acel loc asa se inmoaie.E foarte docila, curata etc.Ea insasi daca simte ca nu i-am schimbat ladita cu nisip se duce langa ea si incepe sa miorlaie sa ma atentioneze.Nu face nici un fel de mizerie si nu ii plac de fel locurile murdare.Par mai lasa dar daca maturati voi bine in casa o sa vedeti cat par lasati voi.Eu o perii des asa ca lasa cat de putin par.Si da, pisicile au puterea sa te vindece oarecum fizic si psihic.Am avut bazinul rupt si cand ma durea se aseza usor pe locul dureros si torcea astfel incat imi trecea durerea.Am luat-o cu mine chiar in alta tara chiar daca m-a costat si nu imi pare rau ca m-a ajutat sa scap de depresie.Si ar mai fi atatea de spuuuuus 
Sfat nesolicitat: daca iti mai vine sa-ti iei pisica, ia-ti una tarcata sau tarcata cu pete albe. Alt gen de persoane, alte caractere!Stiu despre ce vorbesc. Celelalte au alta fire, sunt de multe ori asa ca a ta. Am ras de m-am prapadit, cele colorate au in general firea pe care ai descris-o. Stiu una alb-neagra, care in 16 ani nu a facut la nisip decat cand a avut chef. In rest…
Chestia cu mirosul vine de la calitatea nisipului. Ala de 45 lei punga pare foarte scump, dar nu e asa. Se pune un strat de 1 cm grosime, care absoarbe si neutralizeaza mirosul, e tot timpul uscat si tineee…si doua saptamani un singur strat. Daca faci un calcul, vezi ca dai mai multi bani pe nisip ieftin, care sta umed si puuute.
Tarcatele sunt adevarate prietene, camarazi adevarati!
Sa nu uit, imi place foarte mult cum scrii!!!
Incredibil dar adevarat: de la o gluma se ajunge la o dezbatere serioasa si scortoasa. In definitiv bine ca si-a dat seama la timp ca nu e chiar misiunea ei sa vada de matza! Si bine ca nu au suferit si vecinii din cauza mirosului! Intrebarea mea: cine ma apara pe mine si familia mea de mirosul infect de urina si fecale de la matza vecinei plecate de acasa de cateva zile? Astazi am citi mult despre disperarea oamenilor sufocati de iubirea fata de animale a vecinilor. Si stiti ce e mai haios?! Sfaturile celorlalti “iubitori de animale”subt de genul: invitati-va vecina la o cafea si rezolvati pe cale amiabila… Fratilor, ati luat-o razna? Daca Maria ar fi povestit la fel de haios despre un om nu cred ca o lua nimeni atat de personal in afara de cel in cauza!
Iti recomand cu calura sa vezi un psiholog, sigur ai nevoie. Esti doar o fiinta mofturoasa care se asteapta ca lucrurile sa fie perfecte (din punctul tau de vedere). Bine ca ai dat saraca pisica… Nu stiu de ce oamenii care vor sa adopte o pisica nu da un click pe google ca sa vada exact ce inseamna sa ai o pisica in casa. Voi credeti ca e o papusa vie care o pui intr-un loc si sta acolo pana ai tu chef sa-i dai atentie!
O pisica trebuie educata frumos cu multa rabdare si iubire! Mi-e scarba de asa zisii “oameni”, care sunt oripilati de ele, de caini, etc. Sunt atatea animale care merita sa traiasca frumos, care nu gresesc cu nimic si sunt atatia oameni fara minte, rai, ingusti la minte, care cred ca merita totul!!! Viata asta nu e DELOC dreapta!
Si eu am o pisica neagra
dar o tin la tara pentru ca nu e chiar comod nici pentru mine nici pentru ea sa stea in apartament.
Am luat-o cand era mica mica si din prima zi se urca pe mine cand stateam intinsa pe pat cu laptopul in brate, si dupa ce scria cateva mesaje cu labutele adormea pe pieptul meu. E asa de frumoasa <3
Simona, te citesc in reviste de ceva vreme, esti un bun editorialist and all. DAR, dovedesti ca ai totusi un grad de sensibilitate/ empatie foarte redus. Persoanele ca tine nu ar trebui sa se apropie de animale. animalele, isterice cum zici tu ca sunt (unele) nu au nici o vina ca sunt adoptate de persoane iresponsabile care cred ca isi iau animalutz gen bibelou de portelan, care sa nu incurce, sa nu miroasa, sa stea unde-l pui si sa mai zica si “saru’ mana pentru masa”. Un dram de discernamant ti-ar fi aratat ca, daca aveai rabdare si inima mai multa ;), pisoiul se putea dresa.
Cei obsedati de bunuri materiale, gen ” vaaai canapeaua mea”, ” vai dulapul meu din lemn de nuc”, ” vaaaai, javra de pisioi a spart glastra de cristal, scapa repede de el!, NU ar trebui sa aiba animale si am serioase dubii ca acesti oameni ar trebui sa aiba chiar copii. De ce spun asta? Pentru ca un copil ( la fel si un animalut) presupune altruism, de multe ori renuntarea la micile palceri proprii, accepatrea faptului ca unviersul tau s-a schimbat fundamentla, acceptarea fara crize a faptului ca se poate detriora mobila, tapetul, etc. Astfel de persoane aminamente egoiste NU ar trebui nici sa aiba copii, nici sa adopte animale. Si totusi, fac si una si alta. De animale scapa cu usurinta, mai greu va fi de bietii copii…( etnobnotanicele sunt consumul uzual al acestor viitori adolescenti tulburati).
Erata- tastaura mea s-a blocat, editez din nou.
Cei obsedati de bunuri materiale, gen ” vaaai canapeaua mea”, ” vai dulapul meu din lemn de nuc”, ” vaaaai, javra de pisioi a spart glastra de cristal, scapa repede de el!, NU ar trebui sa aiba animale si am serioase dubii ca acesti oameni ar trebui sa aiba copii. De ce spun asta? Pentru ca un copil ( la fel si un animalut) presupune altruism, de multe ori renuntarea la placerile proprii, acceptarea faptului ca universul tau s-a schimbat fundamental, acceptarea fara crize a faptului ca se poate deteriora mobila, tapetul, etc. Astfel de persoane eminamente egoiste NU ar trebui nici sa aiba copii, nici sa adopte animale. Si totusi, fac si una si alta. De animale scapa cu usurinta, mai greu va fi de bietii copii…( etnobnotanicele sunt consumul uzual al acestor viitori adolescenti tulburati).
@Simona :
” Fericirea de a avea o pisica” nu se compara nici pe departe cu ” Fericirea de a avea un caine”.
Spre deosebire de pisica, care este o regina a bunului simt si face pipi si caca in ladita cu nisip, un caine nu-si va bate nici o clipa capul cu asa ceva.
“Omul a domesticit pisica pentru a putea mangaia un leu”.
Si eu am un motan din septembrie, acum are aproape 6 luni, insa cand l am primit avea 2 luni. Cand doarme e un scump! Da cand are chef de joaca apoi alearga in tot apartamentul, nici nu stii unde i. Ii place sa stea la geam si poate sta si o ora si nu se misca de la geam. A si evadat de cateva ori si toti copacii i a marcat :)). Mi a rupt florile, se urca pe dulap, sare pe perdea(noroc ca e bun materialul din perdea nu a patit nimic inca!). Cand era mai mic a cazut in toaleta :)). Hartia igienica o face covor si doarme in ea. Cumnatul meu imi tot zice ca e nebun si prost. Dar eu il consider doar zglobiu si cu multa energie, inca e mic si stiu ca se va potoli cu timpul
Clar si pt mine: tocanita.
Magda are perfecta dreptate, vizualizarile nu sunt din admiratie.