Vreţi să vedeţi unde face Regele Cioabă Caca Regal?
2011 July 22 at 2:25 pm
Acum vreo 4 ani, am fost, împreună cu alţi ziarişti, în Casa Regală a Majestăţii Sale Regele Cioabă. Popasul în Casa Majestăţii Sale a fost punctul terminus al unei călătorii mai lungi, prin mai multe comunităţi de romi. Am scris atunci, în Academia Caţavencu, un reportaj mai lung, din care vă redau doar pasajul referitor la întâlnirea cu Majestatea.
Am stat cu Regele la masă
Sibiu. Acasă la regele Cioabă. Nici urmă de turnuleţ pe acoperiş. Ne întîmpină regina. E acră, mai-mai că ne-ar trimite la plimbare. Noroc că iese regele în uşă şi ne invită înăuntru. Puţin mai tîrziu, vine şi ea, ca să ne ofere apă şi Cola. Aduce cinci pahare pentru vreo 10 oameni. De fustele ei, stă atîrnată o prinţesă mică. Îi dă şi ei nişte Cola dintr-un pahar de plastic, apoi, cu greu, mai aduce încă cinci din alea de sticlă, pentru musafiri. Sigur şi-a cîntărit îndelung gestul: “Să mai aduc pahare sau să dau afară cîţiva d-ăştia, ca să rămînă omul şi paharul?”. Stăm la o masă mare, ovală. Pe masă, un mileu şi două vaze cu flori: una cu flori adevărate, alta cu flori de plastic. Sau, mă rog, de cîrpă. Tot parterul (etajul nu l-am vizitat, că cică e încă în construcţie) e plin de vaze cu flori de plastic şi de cîrpă. Ba am văzut şi cîteva platouri cu fructe de plastic. Regele e îmbrăcat lejer. Poartă papuci de plastic care lasă să se vadă că n-a avut timp de pedichiură. Dacă pun la socoteală şi un lighean de roşu, pe care l-am văzut în baie, în jacuzzi, rezultă că în casa asta, pe lîngă prea multe “bebelouri”, e şi prea mult plastic. În timp ce prin sufrajărie se perindă tot felul de prinţi şi prinţese, regele vorbeşte despre problemele ţiganilor. Are un discurs de lemn, prin urmare nu prea pot să-l urmăresc. Devin mai atentă cînd ne arată salonul lui de protocol. Sînt multe portrete ale tatălui regelui în salonul ăsta. Cel mai mult îmi place o frescă de faianţă, pe care sînt pictate nişte fructe, nişte pahare şi – cel mai important! – un pachet de Kent şi o cutie de ness. OK, nu mai mult decît hîrtia lipicioasă pentru muşte, agăţată discret, pe ici pe colo, de grinzile din casă.
Cu aceeaşi ocazie, am fost la un pas să fac ceva ce nu se face. Pipi în Toaleta Regală. E bine, când te duci în Palate d-Astea Regale, să te abţii de la a vizita baia, nu de alta, dar cine ştie cum arată… A doua chestie urâtă pe care am făcut-o a fost că, după ce chiar am văzut cum arăta (de baie vorbesc, da?), am renunţat la pipi şi m-am rezumat la a o poza. Mda, ştiu, ar fi trebuit să mă abţin, dar n-am putut. Lipsa de respect faţă de Casa Regală Cioabă s-a oprit însă acolo, pentru că n-am publicat poza nicăieri. Am zis că nu se face şi n-am făcut-o. Azi însă, la postul anterior, s-au executat oareşce presiuni asupra mea pentru publicarea acelei poze. Iată-mă, aşadar, după 4 ani, la un pas de a comite o mârlănie pe care eram sigură că n-o s-o comit niciodată. Înainte să o fac însă, în încercarea disperată de a câştiga timp şi de a-mi salva obrazul şi conştiinţa, vă mai întreb o dată: Chiar vreţi să vedeţi Toaleta Regală a Majestăţii Sale Regele Cioabă?????? SIGUR?
NU-I AŞA CĂ NU VĂ INTERESEAZĂ ŞI CĂ NU MĂ LĂSAŢI SĂ MĂ FAC DE RÂS?
Related posts:
- July 22, 2011 -- Aici face Regele Cioabă Caca Regal (31)
- September 5, 2011 -- Zbor cu elicopterul deasupra unui botez de romi (30)
- June 24, 2011 -- Băsescu – Atac dur la Diaconescu şi la Rege (17)
- October 22, 2009 -- Noi vrem să oferim respect! (116)
- April 11, 2009 -- “Decat o democratie bolnava, mai bine o dictatura sanatoasa” (192)
from → Întrebări la Radio Titan








daaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Sa ai tu constiinta impacata eu sunt sigura ca de atunci a disparut ligheanul ala rosu, si or fi schimbat si proapele din baie, deci…relax! :)))
vreau si io, vreau si io!
Vrem să vedem lagărul regal. N-au şi din ăla, aşa, pentru auto-distrugerea rasei?
poti sa faci un evenim. public de genul “trimiteti pe mail poze cu toalete celebre” si o bagi si pe a ta pe-acolo. si ne lasi pe noi sa ghicim care e a lui Cioaba
oare mai are cineva poze cu toalete?
Pai si toaleta???? Citii degeaba cu sufletul la gura!
Stiu ca o sa ma simt demodata si o sa-mi vina sa-mi construiesc alta casa, cu alta baie, dar macar sa-mi fac o idee despre ce sa trebuie sa iasa la final!
Am citit si postarea anterioara, unde zici ca e nevoie de referendum pt a publica poza.
Eu vreau sa o vad. Really.
Dar de ce te lasi atat de greu in a o publica?
@Cami, ce iese la final, poarta acelasi nume generic de… , ma rog.
Deci indiferent ca e in cucuruz sau in toalete cu foita de aur, tot din acelasi material e produsul final.
Simona, deja incepem sa o dam pe aratura, nu ti-e mila?
@Calina: mă las greu din 2 motive: 1. pt că e fun; 2. pt că chiar e o mârlănie să o public şi îmi pun speranţa în voi că n-o să mă lăsaţi s-o fac
@ANNA: da’ ce, vouă vă e?
@Simona: Nici pic! Hai baga poza aia odata!
liber acces la informatie, stop cenzura
@Anna: Aşa zicea un fost şef de-al meu, când ne vedea că ne uităm după gagici: “Nu vă mai uitaţi, mă atâta, că la fel miroase când se c..a”
Si eu vreau sa vaaaad! Lasa simtul de raspundere si arata pozaaaaa!!!
bai, eu n-as face-o… si as sterge si postarea asta, ca fiind slightly infamous:)
din doua categorii de motive, in primul rind, ca oamenii aia te-au primit asa, ca pe un oaspete si apoi, din motive presque juridiques (diverse aspecte din legi, speculabile la o adica; oricum, deja ai calcat putin pe bec, sa zic asa…).
o mica poveste similara: eu in maramures. imi luasem un teren de la niste oameni care, desi ma tratasera initial ca pe orice proasta de la oras care vrea pamint la ei, dupa aia s-au dovedit foarte ok. ne-am imprietenit. am stat la ei (mult), cind casa mea se darima, o mincau ciupercile de lemn, etc.
intr-o zi, am scris pe blog (al meu) un text care a ajuns sub ochii lor. nu m-au iertat niciodata pentru prima fraza din urmatorul pasaj (si mai precis pentru cuvintul LIMBO, care lor le suna foarte urit…, restul textului nederanjindu-i defel):
Aseara, dupa cinci zile in limbo (curtea d-nei X, unde fac popasul obligatoriu inainte de a urca acasa, in “Susani”), am ajuns sus. N-am apucat bine sa descui, sa-mi las bagajele, ca Maria lu’Gligor, birfitoarea zonei, s-a si infiintat si s-a apucat sa ma descoase, cu aerul ca imi da raportul. Ce am aflat, totusi, este ca murise “mosucu” Lucretiei, ca a doua zi era inmormintarea si ca alaiul urma sa treaca prin curtea mea, intrucit ulita e prea rea. Posibil si mortul. Apoi s-a interesat daca o sa merg si eu – macar la masa. I-am zis ca nu cred. Mie nu-mi fac bine manifestarile de gen – si nici nu prea pot minca nimic, date fiind conditiile – burta nu mi-a crescut destul, asa ca a trebuit sa-i zic care sint “conditiile”, sa vad daca se activeaza conspiratia mamelor (despre care am scris pe undeva, pe vreun blog).
Văd că nu te sfieşti deloc să te comporţi indecent cu Cacasa Rregală. Îţi dai seama că rişti un conflict diplomatic?!?
@gadjodillo: oamenii ăia au primit un grup de vreo 15 ziarişti, în calitate de ziarişti nu de persoane private. nu am călcat deloc pe bec, stai liniştită, singurul motiv pt care nu a apărut poza aia atunci a fost bunul meu simţ
CE conflict diplomatic, ce presque juridiques? Eu vreau doar sa vad ce se mai poarta in materie de amenajari interioare la capetele incoronate!
Atunci nu o publica, doar ne putem imagina cum arata o baie aurie, cu un jacuzzi nesimtit de mare, cu un bideu auriu, eventual si cu vaze cu flori de plastic pe la colturi!
@Madelaine: ce departe eşti!

chiar aşa: ia ziceţi fiecare cum v-o imaginaţi!
Eu cred ca este un amestec intre stilul romantic al secolului XV combinat cu nu baroc de secol XVII in care se imbina perfect auriu, culoarea-vedetă, si tandemul argintiu-aramiu, îndulcit de nuanţe ale materialelor naturale: gri şi bej în diverse nuanţe şi saturaţii.
Plus niste flori de plastic si material textil.
PS: La ora 16.00 plec la sedinta. Daca pana atunci n-apare poza… ma oftic!
Simona, sigur e fun. Poate pt ca nu lucrez in media….dar mie chiar nu mi se pare o marlanie. Am mai vazut poze din casele lor, circula pe net sub diverse forme de atasamente…..oare oi fi vazut si vreo baie? Nu mai tin minte.
Poza cu pricina, ma refer.
Dar, na….acu’ca ai lansat momeala….sa stii ca nu scapi fara sa o publici.
@Cami: lasă că, şi dac-o pun după 16, nu pleacă de aici de pe blog
@Calina: tu crezi ca, dacă mi s-ar părea o mare mârlănie, chiar aş comite-o? e o mică mârlănie şi asta doar pentru că am eu bun simţ, dar lasă-mă şi pe mine să mă distrez şi să mă alint…
Evident, suntem la cheremul tau – toti am vrea sa o vedem, dar nu stiu daca bunul tau simt se va lasa calcat in picioare in asa hal incat sa o publice? Da’ chiar asa de rau e? Sau e ca in bancul ala cu “nenea s-a cacat in trombonul lui tati…” ?!!!
Ok, plec la sedinta. Am sa ma gandesc numai la wc-ul regal toata sedinta…
@Simona: exact: curiozitatea voastră este în mâna bunului meu simţ
@Cami: sper să-ţi poarte noroc
Acum sincer , vrei sa venim la Bucuresti sa te rapim , torturam , procuram parole , alea-alea , sau vrei sa-ti hackerim calculatorul ca sa scoatem poza sau ne-o arati de buna voie? Zi ce vrei ca sa stim cum procedam .
@Adi: să vedem mai întâi rezultatul referendumului. până acum, o singură persoană mi-a zis să n-o public
Cred ca e toaleta de-aia in fundu’ curtii :))
cu multe carpete regale și fără bideu… eventual, cu faianță roz?
aşa, aşa, continuaţi să vă imaginaţi, vă rog!
public-ooooo!
Deci vreau sa vad poza, da-s de acord ca e o mirlaniuta sa o publici in conditiile in care ai facut-o. Eu imi inchipui ca are colac de aur, hirtie igienica din aia cu aschii de lemn in ea, sigur e ridicata pe un soclu, ceva, de te poti spala pe picioare in chiuveta stind pe tron si … si … tre’ sa fie niste poze cu propitarii pe-acolo. Am nimerit-o au ba?
Lansez si eu un referendum : ganditi-va la modalitati de tortura pentru Simona.
Incep eu : o legam de-un scaun cu casti pe urechi si-i bagam non-stop manele. Guta, Vijelie, Minune, tot tacamul …
public-ooooo!
vrem poza aia!
s’il vous plait
e de-aia in fundu’ curtii, ca astia nu-si pun veceul in casa :))
flori de plastic
nu exclud totusi vazele cu
chiar daca e in fundu’ curtii are tapet auriu ,ziare pe post de hartie igienica si colac de aur!
Mi s-a dezvoltat un tic nervos in ultima ora. Tot dau “refresh” sa vad : APARE ???
Sa intre poza ! Prea ne-ai facut curiosi
Ba chiar insist sa te faci tu de ras si noi sa ne satisfacem curiozitatea. Asa e normal, o datorezi cititorilor, admiratorilor, interesului public in general. Sacrifica-te pe altarul jurnalismului si da-ti foc (simbolic) impreuna cu el. Daca nu, macar comenteaza cu privire la baia cu pricina, ca meciurile de fotbal la radio.
Pai, soro, io zic asa: vreau sa o vad, da’ sa nu-si trimita dupa aia Majestatea garzile cu sabii Ninja dupa tine, ca mie si la fameila mea ne place de tine si-ar fi pacat.
Cum mi-o imaginez? Ori-ori. Ori o baie cu bideu de marmura si robineti de haur, ori una nenorocita cu capac d-ala de plastic scorojit si urme ancestrale de dejectii regale. Cale de mijloc nu exista
Gata sedinta! Vad c-ai publicat poza. Am niste emotii de numa sa intru s-o vad!
Mi-a purtat noroc, una peste alta, sedinta scurta si linistita
@Maria: acuma, dacă şi le-o trimite, aia e, pentru cititorii mei mă las şi tăiată, ce să fac…
te pomeni ca ti-e teama ca n-o sa te mai primesca nen’tu rege in Sibiu dupa o astfel de isprava? ce ti-ai zis, daca in USA n-o sa ma afirm
, macar in Sibiu sa-mi faca regele intrare ihihihih
@Cami: caca poartă noroc, se ştie
Stiu sigur ca e de aia in fundu curtii pt ca la ei in traditie cica nu e voie sa faci pipi si caca in casa, numai afara. Si tinand cont ca sunt tigani, deci cam nespalati, probabil pute de la o posta. Darrrr, cunoscand-o cat de cat pe Simona, pe net, de pe net, si o vad ca ezita, pun pariu ca e mai rau decat ne putem noi imagina, asa ca numa bine ca azi am intrat in concediu…am timp sa dau ori in hepatita, ori in boala rasului.
Deci DA, vreau poza, chiar de risc spitalizare!
Vreau sa vad the freakin’ picture! Asta e! O luam ca atare!
Pentru!
Publica! Deja ai mers prea departe, nu mai e cale de intoarcere.
Simonico, nu ai văzut nici urmă de turnuleţ pe acolo, pentru că măria lui, Cioabă, (sic!) locuieşte în cartierul Turnişor, cartier care, pînă acum vreo 50 de ani, era un sat săsesc (chiar dacă, practic, a fost inclus în Sibiu cam pe la începutul anilor ’50). Din clădirile alea pe care le are în curte, doar o parte din spate este construcţie nouă, cealaltă fiind construită de saşi. Fiind şi la ditamai şoseaua care leagă Bucureştiul şi Constanţa de vestul ţării, nu prea a putut să facă acolo chiar tot ce i-a troznit mintea. În altă ordine de idei, familia Cioabă e ceva mai deschisă la tărtăcuţă -bineînţeles, comparativ cu ceilalţi conlocuitori.
Doar stă vis a vis de Cioabă, trebuia numai să traversezi şoseaua şi să urci vreo 50 de metri spre aeroport. Turnişorul cre’ că e cel mai “albastru” cartier din Rromânica, e şi regal, şi imperial
.
A, şi încă ceva: cum naiba l-ai ratat pe hîmpăratul Iulică?
nico: ei bine: DA!
eu am! colectie, chiar!;)
ultim oara, anul trecut in turcia, toaleta de protocol pt VIP-uri, la un mega magazin de blanuri, cu candelabru de cristal!