Skip to content

Cum am citit 12 reviste de bărbaţi şi n-am înţeles nimic

2011 September 27 at 1:49 pm

by Simona Tache

Sau prima mea revistă a presei, făcută în Academia Caţavencu, în mai 2005:

CUVÎNTUL CARE… N-AM ÎNŢELES CE E ÎN CAPUL LOR

Vinerea trecută mi-a venit ideea fatală: să dedic această rubrică tuturor revistelor pentru bărbaţi fără femei dezbrăcate pe copertă. Am cumpărat vreo 12 reviste. De-atunci şi pînă în clipa cînd scriu aceste rînduri, nenorocirile, în număr de trei, s-au ţinut lanţ. Nenorocirea 1: toţi colegii şi prietenii mei de sex M care au aflat de existenţa acestei colecţii m-au luat deoparte şi mi-au şoptit „Băi, să mi le dai mie după ce scrii. Mai ales revista de arme.”. Nenorocirea 2: un bun prieten care a răsfoit, în prezenţa mea, întreaga colecţie, m-a umilit ingnorîndu-mă cu desăvîrşire cîteva ore bune. Nenorocirea 3 şi cea mai mare: deşi le-am studiat siderată aproape o zi, n-am înţeles, din aceste reviste, absolut nimic…

Revista de arme, DWJ, e scrisă în cuvinte grele: „arc percutor”, „extractor”, „ghinturi”, „basculă”, „canelură”, „bucşă”, „arc recuperator”, „reticul luminos”, „ac de iniţiere” etc. M-a făcut să mă întreb de ce există o aşa largă paletă de cuţite („cuţit ultilitar cu prăsele”, „elegant cuţit uzual”, „cuţit pentru o singură mînă”, „cuţit uşor pentru utilizare zilnică”, „cuţit atractiv cu mîner din aluminiu”) şi să plîng la articolul („Prelungirea”) despre transformarea pistoalelor în puşti cu ajutorul ţevilor interşanjabile ale lui Udo Stenger.

Singura sintagmă pe care am priceput-o din revista de jocuri pe calculator, Level, a fost „Cele mai sexy 100 femei din lume în 2005”. Era o reclamă la FHM. În rest, doar cuvinte şi iniţiale stranii. Mi-am copiat cîteva pe o hîrtiuţă: DS, FPS, GA-8GPNXP Duo, HDD Western, GTR-FIA GD, FFVT3R Beta Mod Tools, LINKSYS WVC54G, UT2004: ECE, AND1®Street Ball, NVIDIA, PSL, BIA, DS full 3D. Şi pe redactorii de la Level îi cheamă cam aiurea: Mitza, BogdanS, Locke, Rzarectha, Kimo.

În Univers Moto (o revistă de motoare, normal),  se vorbea de: „ertiere Nissin fixate radial”, „bicilindru în V la 90˚”, „ax cu came în chiulasă”, „supape de cilindru acţionate desmodromic”, „injecţie electronică de benzină cu clapete de 45 mm”, „ambreiaj multidisc în baie de ulei”, „alesaj” şi „lanţ cu 0-ringuri”. Se punea în discuţie şi o eventuală banalizare a conceptului de Suzuki-GSX-R 600.

În Aventuri la pescuit am citit reţeta de „peşte pe pat de cartofi” şi m-am uitat atent la desenul intitulat „montajul plutei cu velă” precum şi la poza „voblerelor cu barbetă care înoată la suprafaţă” ce mi s-au părut a fi peştişori de plastic  dotaţi cu ace de pescuit.

Revista Muscle răspunde la întrebări gen „Ce pot face pentru a-mi îngroşa trapezul inferior?”, din publicaţia Suporter Steaua, am aflat că, pe lîngă şorturi sau treninguri, se pot brandui cu însemnele ultraşilor (!) atît eşarfe cît şi jobene. Iar publicaţia Stuff (de lifestyle şi tehnologie), am descoperit cu uimire, nu se ocupă de epilatoare şi roboţi de bucătărie, ci de tot felul de playere (în formă de brichetă sau de medalion),  console, telefoane mobile, monitoare şi căşti, pe scurt de sute de obiecte pe care care le-ar prefera orice bărbat în locul unei excursii romantice cu nevasta, la Paris.

În sfîrşit, Instalatorul lămureşte chestiunea „electrovalvelor”, a „regulatoarelor de gaz”, a „cazanelor Hoval tip Uno-3” şi a „racordurilor antivibrante” compensînd absenţa de pe piaţă a revistei de yacht-uri, la ora la care am căutat-o eu.

Tuturor femeilor care au intrat, odată cu mine, în criză de identitate aflînd ce e în capul bărbaţilor lor, vreau să le dedic, în încheiere, cîteva cuvinte familiare: „Eye perfector with peptide”, „Bust Firmer”, „Body Polisher”, „Hydrofirming Day”, „coenzima Q10”. :roll:

Related posts:

52 Responses Post a comment
  1. September 27, 2011 14:08:56

    Eu am doi frati mai mari, si de fiecare data cand incep sa vorbeasca ei sau tata despre un argument mai barbatesc (adica mai toate de sus, de la arme de airsoft, calculatoare, masini si motoare, pana la pescuit), si incep sa foloseasca termeni specifici (ca in exemplele tale de mai sus), eu incep sa dau din cap sa para ca urmaresc discursul si ma incrunt un pic sa par atenta..din cand in cand mai bag un da da, ce tare e asta sau mai intreb ceva (ca ma prind in mare despre ce e vorba), iar ei sunt convinsi ca eu chiar ii inteleg …

  2. September 27, 2011 14:14:37

    Incheierea imi aminteste de bancul asta:
    Rimelul de la Max Factor creează impresia ca genele sunt de trei ori mai lungi.
    Cred ca Max Factor ar trebui sa faca si prezervative.
    :mrgreen:

  3. Radu permalink
    September 27, 2011 14:49:38

    Asta imi aduce aminte de o intamplare la un training corporatist: trebuia ca fiecare sa prezinte (sa faca reclama) la un anumit produs ales de el. O colega o vorbit 10min despre … “fundation”, care, spre uimirea mea si a unui coleg de al meu, nu are nimic in comun cu fundatia unei case, ciment sau ceva asemanator … este vorba despre praf de dat pe fata 8O

  4. Silvia permalink
    September 27, 2011 14:53:32

    Sincer, fiind de mica mai baietoasa, majoritatea denumirilor imi suna f cunoscut… E mai greu cu coenzima, eye perfector…astea suna a chineza veche pt mine :mrgreen:

  5. September 27, 2011 14:55:06

    @Silvia: pe bune???? ia explică-ne „ertiere Nissin fixate radial”, „bicilindru în V la 90˚”, „ax cu came în chiulasă” şi „supape de cilindru acţionate desmodromic”. :wink:

  6. cruela de vila permalink
    September 27, 2011 15:09:41

    simona: asta ti s-a intamplat numai si numai pt ca n-ai (rot) percutat o shaorma -doo, inainte sa te apuci de cditit! :mrgreen:
    si be) nici eu nu stiam ce e
    „Eye perfector with peptide”
    credeam ca e tot injuratura!
    :)

  7. Lipi permalink
    September 27, 2011 15:18:51

    Lasa asta, n-are rost sa-ti faci nervi, nici majoritatea barbatilor nu inteleg chestiile alea…
    Eu sunt socat… Exista 10 reviste pentru barbati??? 8O
    Si be) ca s-o citez pe cruela… Lasand revistele pentru barbati… Sunt singurul care are impresia ca revistele pentru femei sunt scrise de barbati? :? Mie asa mi se pare… Prea sunt cretine sfaturile date acolo… Sigur sunt scrise de vreun porc misogin… :P Damn it !!

  8. Mircea Balea permalink
    September 27, 2011 15:31:39

    Simona draga, iti garantez ca aceeasi reactie o au si barbatii cand pun mana pe reviste de femei. Eu unul, dupa ce am citit 2 pagini despre rimel, celulita si noile tendinte in ciorapi verzi cu roz, imi vine sa ma sinucid :-) Cred ca de aia le spune reviste de femei sau reviste de barbati. Cred ca asta e combinatia perfecta intr-o relatie: el sa stie lucrurile de baieti, si ea cele de fete si astfel se completeaza reciproc :-)

    PS: Daca nu ai scris lucrurile alea la misto, iti spun eu ce sunt: Bicilidru in V la 90 de grade se refera la un motor cu doi cilindrii dispusi in V la 90 de grade, iar etrierele sunt chestiile alea pe care le vezi montate pe discul de frana la masini sau motociclete, sigur le-ai remarcat.

  9. September 27, 2011 15:33:29

    well, the zombies are at it again , and U forgot…eye…… perforator w/ max factorY …
    let’s sailing with Ulisse ;)
    http://www.balboayachtclub.com/Default.aspx?p=DynamicModule&pageid=279890&ssid=154699&vnf=1

  10. September 27, 2011 15:40:03

    @Mircea: clar le-am remarcat. CLAR, CLAR! Numai după ele mă uit. :wink:

  11. September 27, 2011 15:58:54

    Si care mai e culoarea la moda la etriere? Sa se asorteze cu janta sau cu bara de protectie? 8O

  12. September 27, 2011 16:00:30

    @ Simona: ai citit 12 reviste pentru barbati si le-ai citit pe toate. Eu am citit 120 de reviste pentru femei si NU le-am citit pe toate. Dar sa-mi spuna cineva si mie: de ce aveam mereu impresia ca citesc aceeasi revista??? :mrgreen:

  13. rossi permalink
    September 27, 2011 16:01:36

    ce-i asta? esti in pana de idei? de ce ne citesti ziarul de ieri? asa e de cand lumea, ce, tu acu vazusi?

  14. Gogu De Romania permalink
    September 27, 2011 16:51:50

    Draga Simona, o revista de arme vine din indeletnicirea ancestrala a barbatilor de a vana sau a se razboi. Sunt sigur ca si-ar fi dorit-o si rudele noastre din trecut, neanderthalienii sau sapiensii. Din fericire, n-au avut-o. Pentru ca, altminteri, poate noi n-am mai fi fost astazi, ca homo erectus, homo sapiens, homo sexualis etc. Profanul din ziua de azi, crescut intre betoane, trebuie initiat intr-o eventuala lupta de guerila, in jungla urbana si, mai nou, virtuala. Pentru ca, vezi tu, in revista de jocuri de calculator el, homo-ul, trebuie sa aplice intr-o combinatie imaginaro-realist virtuala cauza-efect a armelor despre care a citit mai sus. Revista Moto vine intr-o succesiune logica, cu un efect de “biela-manivela” asupra realitatii, si anume nevoia de miscare-viteza. Homo-ul trebuie sa obtina rapid rezultatul “femeie-sex”, “femeie-mall-paris-vama veche- sau patarlagele”, “vanatoare-mancare”, “strada-razboi”. Deci, iarasi trebuie informat. Despre Aventuri la Pescuit, asta tot in beneficiul femeilor este, tocmai ca si ele sa se bucure de Aventuri la Asternut. Cat despre Muscle, aici voi sunteti nehotarate: daca e unul mic, sfrijit si destept inseamna ca ar putea avea ceva legaturi cu revista de calculatoare sau altele gen “Gazeta Matematica” ceea ce, zici tu, nu-i bine, si daca-l mai cheama si Locke s-a dus dracu tot romantismul…daca e unul cu trapezu cat chiulasa de un V12 Cadillac Escalade atunci iti va vorbi in limbaj “biela-manivela”…naspa. Daca e unu frumos, bogat si destept atunci ala are prieten. Cat despre revistele Suporter Steaua si Stuff, facand o compilatie, astea tin de blazon, identitate si nevoia de apartenenta de grup cu amprenta de trib. In sfarsit, Instalatorul, daa…instalatorul este un epilog al desavarsirii operei de evolutie a barbatului, ca implinire spirituala si sociala. Pai n-ai auzit atatea femei care se plang de barbatii lor ca “un bec nu-i in stare sa schimbe” sau “am stat cu chiuveta infundata pana a venit instaltoru, ca daca era dupa al meu si acuma zaceau farfuriile in apa”. Daca se infunda “electrovalva” si se strica “regulatorul de gaze” s-a terminat…Instalorul este acel 112 care ne lumineaza viata, ne destupa mintile si ne salveaza casniciile. S’auzim numai de bine!

  15. john permalink
    September 27, 2011 16:53:43

    ..dar trendu se schimbă
    azi click; unde am citit că există o poțiune loțiune sau pastilă care dacă o aia, obții o erecție BETON 4 ZILE.
    E decât 40 lei ceea ce recunoașteți e o chestie să spargi nuci, bați cuie sau șnițele o zi întreagă cu doar 10 lei.

  16. September 27, 2011 17:01:43

    se zice ETRIER nu ertier… vorbeai de reviste si de motoare…

  17. cruela de vila permalink
    September 27, 2011 17:59:27

    simona: ceva cu aveoane ( unde sa pricepe bine bine domnu neamtzu) si cu parashute ( unde sa pricepe mai toata lumea) n-ai lecturat? :mrgreen:

  18. Shadow permalink
    September 27, 2011 18:25:02

    @Simona

    ma indoiesc ca vorbeau de “alesaj”. In realitate e vorba de “alezaj”, gasesti pe dex ce inseamna. Nu are conotatii sexuale.

    voblerelor sunt in romana “naluci” chestii de dat la “peste” pt barbat cand isi mai ia si el sarmanul cate o pauza de “nevasta”.

    Retetele de peste pe pat de cartofi sau “umplut” (smecherie de stiuca ca tot vorbeai de nalucile alea) si alte alea era normal sa cunoasca o doamna ca tine :-). Ce doreste sa gateasca pt “omul ei” chiar asa “copilandru” cum e el.

    Revista Instalatorul ar putea fi cautata si de doamne pt a se obisnui cu micile probleme “tehnice” ale unei case, bucatarii, etc. Nu strica daca “domnul” nu este acasa cand “dracia” se strica ci taman la pescuit intr-un loc obligatoriu “fara acoperire”.

    Si pt ca tot vrei sa faci o vizita romantica la Paris iti recomand cu insistenta revista canardPC (www.canardpc.com) unde vei avea un soc afland ca unii din redactori sunt femei si poarta “denumiri” chiar mai ciudate decat la revista level :-).
    Recunosc cu mana pe inima ca “rasfoiesc” fiecare numar al acestei reviste si imi place “umorul” folosit in recenziile de jocuri.

    PS. Revistele de yahturi sunt superbe :-) :twisted:

  19. Adi permalink
    September 27, 2011 19:12:01

    Draga, daca vrei sa nu-ntelegi nimic, sa pierzi vremea si sa plangi de ciuda in acelasi timp, iti recomand noua A.C. Am citit 2 numere de cand apare. Nu ti-o zic ca sa te simti bine tu, pur si simplu umor atat de caznit nu avea nici Urzica. Ce zic eu, Urzica era tare. Mi-am amintit de chestia asta citind D.C.

    http://www.dailycotcodac.ro/2011/09/marile-spirite-se-intalnesc-din-nou/

    Poate asa intelege umorul d-l Adamescu. De gustibus…

  20. Adi permalink
    September 27, 2011 19:17:47

    http://www.youtube.com/watch?v=fgTyiaDmytw&feature=player_embedded

    De la Realitatea l-am luat. E misto.

  21. gero permalink
    September 27, 2011 20:31:41

    am citit articolul chiar la momentul aparitiei. am avut o parere… destul… de buna, sincer!

  22. cruela de vila permalink
    September 27, 2011 21:22:58

    simona: sa ramanem la revistele de femei! :mrgreen:
    http://www.eva.ro/scandal/pitipoance-realizate/oana-lis-si-povestea-orgasmului-personal/

  23. cruela de vila permalink
    September 27, 2011 22:25:17

    simona: sper ca faci o chestie barbateasca si te uiti la meci! :mrgreen:

  24. Adi permalink
    September 27, 2011 23:09:54

    @ cruela

    Nu cred ca poate rezista emotiilor. Stii cat sufera la un meci, mai ales ca joaca si Manchesteru’ in seara asta (si tocmai a fost egalata acasa de Basel, 2-2, dupa ce a condus cu 2-0). Mai degraba cred ca a iesit la o bere. :mrgreen:

  25. Adi permalink
    September 27, 2011 23:18:00

    Chiar 3-2 pentru Basel. Sper ca Simona nu-si citeste blogul, sa nu-i provoc un soc. :mrgreen:

  26. Another permalink
    September 28, 2011 00:02:09

    Nici nu stiam ca ar exista atatea reviste pentru barbati si culmea reviste pentru barbati fara femei dezbracate pe coperta! 8O

  27. A A permalink
    September 28, 2011 01:15:10

    Dar de barbatul asta ai citit reviste (romane, ma rog) si-ai inteles?…

    O sa-si manance rrrromanii-aia-multi chilotii de ciuda daca asta (muult mai dastept decat ei cei multi) castiga…

    Iar Cartarescu trebe sa-si faca bagajele pentru Germania ca n-o sa mai fie de stat cu ofticatii de mereu

  28. September 28, 2011 09:21:03

    bre, barbatii sunt simpli: vor mancare, sex si mult spatiu de miscare.

    comparativ cu asta, noi sunte enciclopedii ;)

  29. gogu permalink
    September 28, 2011 10:05:31

    scriu catevencii.ro, apas enter si vad forbes. unde e, bre, site-ul? ce incompetenti pe IT aveti acolo la adevaru holding?

  30. Tana permalink
    September 28, 2011 10:14:35

    @gogu, asa e. Si daca dai click pe linku’ de la postu cu sexul si mancarea, te duce la articolul “puterea celebritatii”… vreo legatura? :D

  31. September 28, 2011 10:39:28

    s-a lucrat la site, cred ca de-aia. acuma merge :-)

  32. Cristache permalink
    September 28, 2011 11:28:26

    Haida de, pe redactorii de la Level ii cheama cam aiurea? “Cannes Can TV”, “Manekim Basinger”, etc cum sunt? Sau Catavencii e tot revista de barbati? :)
    Nimeni nu se ia de jocurile pe calculator si ramane nepedepsit. :twisted:

    P.S. revista de motoare nu avea si poze cu gagici? :D

  33. Piticul Prono permalink
    September 28, 2011 21:43:41

    Miss Tache, daca mananci mancare de caini si nu latri vei face bube la gura. Daca mananci mancare de pisici si nu miauni o sa ai ceva la lingurica. Asa cum orice femeie cu par gras nu foloseste sampon pentru par uscat, nici o femeie nu are cum sa se regaseasca intr-o revista pentru barbati (daca nu cumva e porno star). Deci a-ti aflat gaura de la covrig. O femeie care isi dezvaluie lipsa de apetenta pentru universul masculin nu e nici o noutate. Voi ne cereti sa va intelegem si chiar sa va citim gandurile, noi nici nu visam la asta, ne multumim cu un pic de sex si un pic de liniste (ceea ce de obicei e refuzat). Insa invadatorul cu fusta (scotian, desigur!) nu se lasa, cu o indarjire demna de armata israeliana urmareste inamicul pe propriul teritoriu. O curiozitate imbinata cu lasitate (era mai simplu sa il intrebe pe EL ce e cu revistele alea !) ne conduce la platitudinea secolului vanduta ca elixirul vietii vesnice: barbatii gandesc altfel decat femeile. La barbati curiozitatea are ca finalitate inventarea de avioane de trenuri, cu razboaie si descoperiri. La femei, curiozitatea de obicei se termina cu tipete si scandal. Iar cand curiozitatea e serioasa, e de rau – ati mai comis-o o data, si s-a lasat cu caderea din rai. Deci Miss Tache, mistake…

  34. September 28, 2011 22:22:43

    Uff, noroc cu vorbele frumoase de la final, mi-a mai venit sufletul la loc! Pana atunci cei doi neuroni alergau panicati care-ncotro, smulgandu-si perisorii de nervi..

  35. September 28, 2011 22:27:17

    Barbati-miu anual isi gaseste cate un hobby (acvarii, biciclit, acu’ e cu diorame si trenulete), ocazie cu care il musca strechea, isi cumpara toate accesoriile posibile si imposibile in legatura cu hobby-ul respectiv, citeste tot ce se poate, pana ajunge sa cunoasca absolut tot despre. Tine mortis sa-mi impartaseasca absolut tot ce afla, in ciuda eforturilor mele disperate de a ramane ignoranta. Deci in permanenta aud si eu tot felul de prostii de genul asta. :))

  36. September 28, 2011 22:28:53

    @N.A.: O, da. Bărbaţilor le place la nebunie să le explice femeilor lucruri pe care acestea refuză să le afle…

  37. September 28, 2011 23:05:04

    Si este atat de dragalas cum se entuziasmeaza el ca a gasit solutia sa faca nu’s ce catenara sau diverse smecherii sa electrifice diorama, ca ma doare si sufletu’ de cat de putin pot sa inteleg. Sau sa-mi pese. :lol:

  38. September 29, 2011 00:40:01

    De etriere si alezaj nu mai zic nimic, ca s-au mai zis. Dar 8GPNXP DUO a fost o placa de baza. din seria 8Sigma lansata de Gigabyte in 2004. Misto la vremea ei. GTR FIA GT (si nu GD) un joc racing. Lynksys fabrica switch-uri, routere si device-uri de reţelistică, wifi, inclusiv IP camere deci WVC54G ceva pe acolo. iar din ce imi amintesc eu GSXR-ul de 600cmc avea clapetele injectiei de 40mm diametru ar cel de. 1000cmc (echivaalentul unui prezervativ de 25 cm) avea 44 mmmm diametru.

  39. September 29, 2011 01:02:12

    Scuze pentru typo, intre mine si tine e un telefon necooperant. Vroiam sa iti dau niste indicii despre cum descifrezi, de ex, 8GPNXP DUO. Dar ma inerveaza gadjetul meu si sunt convins ca Nic iti poate explica chiar si ca GSX-R inseamna G: pt sosea, S-motor in 4 timpi, X- supape/cilinndru. iar R-ul o chestie ca cica e racing. Acum explica-mi si mie aia cu extract de perle si efectul de lanolina.

  40. September 29, 2011 01:05:04

    :evil: X-4 supape/cilindru.

  41. September 29, 2011 01:16:27

    As mai putea sa vorbesc si despre cutite, obertainere, lingurica si pedactar, bucşi, steroizi si motocultoare si caterpilare ba chiar si de Lacoste caci-nu-i asa?- e singura firma de ţoale pe care o cunoastem. Si vorbim de 36 lucruri diferite din subiectele a 12 reviste. Pe cand in Unica, Felicia, Ioana, Burda si alte asemenea reviste nu se vorbeste decat despre cum sa nu te machiezi si cum sa slabesti fara sa renunti la ciocolata.

  42. September 29, 2011 01:18:28

    (Ce vorbareţ sunt.)

  43. Civilizatu' permalink
    September 29, 2011 21:51:12

    Stiam ca revista DWJ nu mai apare de cativa ani buni(pe hartie).Mi-ai dat o veste buna,multumesc Simona!!!

  44. Civilizatu' permalink
    September 29, 2011 21:54:59

    @GD:La masinile de “viteza”,exista si motoare in 2 timpi?Sau in 7 stroke???
    Parerea mea este ca sa nu te bagi la ce nu stii.
    P.S.GTR parca insemna “Grand Touring” acu’ cativa ani.S-a schimbat ceva?

  45. Civilizatu' permalink
    September 29, 2011 21:57:55

    @GD:stii ce este acela un “header”???
    Este capatul rotitor de la combina de recoltat cereale!!!Desigur ca header poate fi ceva si din domeniul ziarelor…..Te-ai prins ce am vrut sa-ti zic?Faptul ca nimeni pe Pamant nu este atoatestiitor???

  46. Civilizatu' permalink
    September 29, 2011 21:59:57

    @GD:atunci cand ma refer la “masini”,ma refer la niste obiecte propulsate de motoare.Masina se mai spune si la un simplu calculator…….

  47. Civilizatu' permalink
    September 29, 2011 22:02:27

    @Piticul Prono:draga piticule,”A-TI’ gresit in exprimare,deci urgent o recapitulare din gramatica.Fara suparare,toti gresim….

  48. Another permalink
    September 30, 2011 08:28:52

    Vedeti ? … asa discuta barbatii adevarati! Civilizat! :roll: nu barfulite femeiesti! Toti discutam mai mult sau mai putin codificat, dar macar barbatii spun pe sleau ce au de spus iar dup-aia se duc impreuna la o bere! Daca se intind la vorba … nema berica! :lol: … si d-aia nu stau mult nici la reparat masina, la cumparaturi, la certuri si restu’… nici macar la cafteli! :twisted:

  49. September 30, 2011 11:09:56

    @Civilizatu’: GSX-R e strict numele unui motociclu. Recte a unuia fabricat de Suzuki. Asa cum Matiz e numele unui auto fabricat de Daewoo, asa cum CB e numele unei motociclete Honda (CB- prescurtare de la city bike, CBR – city bike cu valente racing.) Deci in contextul ACELA al GSX-R-ului vorbeam. Deci sunt cunoscator. Ca un mic secret, asa, cand mai auzi niste tipi ca vorbesc de motociclete: nu te mai uita admirativ la ei, ca doar nu sunt tampiti sa memoreze caracteristicile principale ale fiecarei moto. Ei doar intuiesc / ghicesc aceste caracteristici din denumirile lor. Cat despre header, unde dzeu a fost vorba in textul Simonei? Si ca sa iti largesc orizontul, poftim: header mai poate fi si o grupare de informatii care precede un pachet de insturctiuni sau date, cum e cazul html-ului. Se mai poate vorbi de header-ul unui email, de header in word si etc.
    Revenind la motociclete: pentru motocicletele Suzuki, GT semnifica o echipare cu motor in 2 timpi, spre deosebire de S care inseamna 4 timpi.
    Asa. Si unde naiba ai vazut tu ca am sustinut ca GTR inseamna altceva (desi vezi aici: http://en.wikipedia.org/wiki/GT_car ca nu ai dreptate)
    Parerea mea e ca te-ai bagat ca musca-n… lapte. Fara sa imi citesti atent comentariile.

  50. September 30, 2011 11:11:30

    @Another: ai nick predestinat. :)
    “another beer, please”

  51. Rodi permalink
    September 30, 2011 23:39:06

    AVENTURI LA PESCUIT????!!!! 8O Vai :!: Să nu te-audă dl. Soț că mă pune să te-n treb ce numere ai citit din ce colecție….Am dus, luni de zile muncă de lămurire, cu el, să mai aruncăm din reviste, că ni-se dezmambrează biblioteca…am vorbit în pustiu…..face colecție, e fanatic și nu numai el, are o gașcă-ntreagă cu care face schimburi, când se adună la barul pescăroșilor, de la colțul străziiiiii….

  52. Florin permalink
    October 2, 2011 06:54:53

    Obishnuiam sa citesc reviste pt femei…Nu am gasit nimic de neinteles in ele…

Leave a Reply

Note: You may use basic HTML in your comments. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: