Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Factorul X, un factor atât de românesc…

M-am uitat iar la X Factor, acum juma’ de oră, în timp ce executam nişte stepper la domiciliu. Între timp, nu mă mai uit, dar senzaţia de greaţă faţă de ce am văzut nu dă semne că mă va părăsi prea curând. Am văzut ceva la care, sincer, nu mă aşteptam: membrii juriului muşcându-se de fund reciproc, la modul cel mai jenant, prezentatorii Răzvan şi Dani înfigându-şi şi ei colţii în posterioarele juraţilor şi… chiar şi invers, juraţii atacând prezentatorii. Până şi Paula Seling, singura cu o prezenţă mai decentă, a fost târătă de Mihai Morar într-o ambuscadă şi obligată să-şi arate un pic caninii.

X Factor-ul românesc nu arată ca un concurs între nişte oameni talentaţi, ci ca o păruială de mahala între cei care ar trebui să-i îndrume şi să-i evalueze. Atmosfera e una de tensiune, de agresivitate, de acreală, iar cei care-o întreţin cu cea mai mare consecvenţă sunt Mihai Morar şi Adrian Sînă.

Nu înţeleg însă ce păzeşte Antena 1 la toată faza asta. De ce cei implicaţi nu au semnat nişte contracte care să nu le permită o astfel de atitudine şi de ce, chiar în condiţiile în care nu au semnat, nu li se explică că nu sunt acolo ca să se îmbrâncească şi să-şi dea la gioale la modul cel mai greţos, ci ca să facă un spectacol de bună calitate, optimist, tonic şi, nu în ultimul rând, PLĂCUT PRIVIRII.

Cât m-am uitat eu, adică vreo 40 de minute, am văzut la X Factor un spectacol grotesc şi – iertată-mi fie lipsa de patriotism – foarte românesc, în micimea lui.  🙁

Păcat!

42 comentarii

  1. 😯 😈 👿 ❗ ❓ 😐 :mrgreen: corect, touchet !!
    Un mare nimic !

  2. Ar fi si mai misto daca s-ar dezbraca, daca s-ar injura intre ei, daca s-ar scuipa cu flegme din strafunduri si daca ar canta mai putin…
    Chiar si minutul de reclama s-ar simti putin mai grasut decat este acum.

  3. Si am uitat sa spun ca ar fi minunat daca ar baga o camera ascunsa sub masa juriului, ca sa vada bibanul treburi din culisele juratilor… 😀

  4. Pai n-ai zis zilele trecute ca nu-ti place? De ce te-ai mai uitat?

  5. Eu nu ma uit decat la ” Vocea romaniei” , un show superb cu voci de calitate si cel mai important cu un juriu care a avut si are ceva de zis in domeniul muzical. Nu cred ca suporta termen de comparatie cu ceea ce e intampla la antena 1 🙂

  6. @Adi: speram sincer că m-am înşelat

  7. Èu banuiesc ca e aranjata toata raca asta intre membrii juriului, ar fi prea de tot sa fie pe bune. Sa mai atraga si ei audienta, ca daca au vazut ca prin talent sau formatul emisiunii nu se poate, au scos la interval ceva care sa atraga romanul. Si cum romanul se uita la tv la toate spalarile de rufe in public, iaca!

  8. @Szimcsi: nu e genul ăla de mahalageală care să te ţină. e acreală multă, tensiune, o atmosferă grea

  9. asta e o postare din categoria acelora care ar trebui sa provoace polemica, nu? cand te bataiai pe stepper la domiciliu nu ai avut timp sa te gandesti ca poate asa e formatul? Sa stii ca nu difera foarte tare de ce e pe afara, asa ca…e de kkt, dar e un format care in felul asta s-a impus pe piata.

  10. Si eu cred ca tocmai Antena aranjeaza genul asta de “spectacol”. Sunt mari amatori de scandal. Si in restul emisiunilor de 2 lei gen Burlacul sau Next Top Model isi baga cateva elemente care sa faca “atmosfera”.
    Mihai Morar nu este de-al lor? Nu el este cel care provoaca situatiile tensionate? Doi concurenti am urmarit aseara si apoi am schimbat, nu pot urmari emisiunea aceasta.

  11. Contracte care să NU le permită să facă aşa???
    Ha! Glumeşti, evident.

  12. Parerea mea e facuta intentionat toata traba asta, pentru audienta. Creaza controverse, deci si-a atins scopul, oricum audienta e data de mase, iar masele sunt aceiasi oameni care se uita la capatos.

  13. Mie-mi place X Factor. Sper că nu vă dezamăgesc, dacă v-am supărat , îmi cer scuze!
    Nici la România Cultural nu se uita foarte multă lume. :mrgreen:
    Sunt curioasă ce se va alege de Vocea României , câştigătorul. Va fi doar unul (sau una) care va câştiga nişte bani ,ca şi cel de la Românii au talent? ❓

  14. Este vorba despre emisiunea “X si O”?

  15. mai uita-te! :mrgreen:
    st :mrgreen: ii bancul ala:
    Un oltean si un ardelean urmaresc programul TV. Se transmit stirile: o femeie vrea sa se arunce de la etajul al zecelae al unui bloc.
    – Pariez pe 100000 de lei ca nu se arunca, spune olteanul.
    – De acord, spuse ardeleanul.
    Femeia se arunca totusi. Olteanul scoate portofelul pentru a onora pariul pierdut, dar ardeleanul nu vrea sa primaesca banii si-i spune:
    – Stii, eu am vazut stirile de la pranz si stiam ce se va intampla.
    – Si eu, precizeaza olteanul, dar nu credeam ca se arunca si a doua oara …

  16. @Szimcsi: cred că ai dreptate, de ce-ar fi ăștia mai răsăriți decât restul populației? La urma urmei ”rumânii verzi” se uită la 0tv, la ”Știrile”… de la ora 17, la chestii senzaționale și jenante, ăștia suntem, așa defilăm! 🙁 Suntem penibili ca națiune…
    @Simona Tache: regret că-ți spun, dar tocmai i-ai încurajat!!! 🙄

  17. Ciudat totusi, deobicei in Romania se practica pupatul in fund nu muscatul.Deduc de aici ca emisiunea are ceva inedit.Cum spuneai ca o cheama?

  18. Hâm, stepper… 🙁 Hadică ce? Omfg, păi dacă zic drinker sună rău tare… 🙁

  19. si cred ca ai vrut sa scrii:
    “un factor atat de romaneX”! :mrgreen:

  20. @a-lex: arată-mi o secvenţă în care simon cowell se ceartă la modul meschin cu colegii, una în care membrii juriului par a-şi plăti poliţe, una în care prezentatorii îl muşcă pe cowell de fund şi invers şi una în care atmosfera e naşpa, tensionată, apăsătoare. vreau să văd un pasaj din X Factorul de la mama lui în care, peste sală şi un tip care se căzneşte să cânte mediocru, plutesc acreala, răutatea şi încrâncenarea. convinge-mă că aşa e formatul. mersi.

    @Angel: am o supriză pentru tine: nici la X Factor nu se uită câtă lume ar fi normal. aseară, de exemplu, au fost făcuţi muci de piraţii din caraibe: http://www.paginademedia.ro/2011/11/piratii-din-caraibe-au-lasat-in-urma-x-factor-aproape-300-000-de-persoane-diferenta-intre-pro-si-antena-1/

  21. recunosc: prefer piratzii ( cum i-am preferat si aseara), fie ei si la a X a reluare! :mrgreen:

  22. Si tot nu inteleg cum poti sa executi un stripper la domiciliu in timp ce privesti un x factor.

  23. Sunt perfect de acord! De toata jena! Pacat de copiii aia care sa straduie sa razbata prin muzica! In alta ordine de idei, sa stii ca sunt de partea ta in ,,duelul” cu Mihai Radu. Pe el, Simona, nu te lasa!

  24. Simona Tache: Nu-i nici o surpriză pentru mine! I love CAŢAVENCII ! 😀

  25. @ CC : 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀

  26. Olivia Newton-Volt

    Confirm ca face parte din format (cel putin in tarile de ginta latina), in Italia e la fel. Pentru ca asta vrea poporu’ la televizor, asa talent shouri sint pe toate canalele, nu?

  27. extraordinar!
    toata lumea are blog si isi da cu parerea :))) ce sa ne facem !! cred ca spectacol faceai tu pe acel “stepper”.. chiar era de mentionat ca asta faceai in timpul in care te uitai? de parca interesa pe cineva asta .. :)) daca erai intr-adevar asa culta si inteligenta, mutai imediat pe un post unde vorbea Liiceanu despre eudaimonism versus hedonism, sa te mai cultivi putin nu sa iti pierzi vremea la mahala.. :))

  28. Subscriu la capitolul “X Factor – circ ieftin”. Vocea României e ok, vocile sunt bune, bine antrenate, juriul se comportă natural, spre deosebire de combinaţia fatală Seling – Morar – cuml-ochema. Ne-am uitat aseară la X Factor, toată gaşca, sperând să obţinem oarece amuzament şi am sfârşit prin a arunca cu roşii invizibile în pleiada de pe sticlă 😀

  29. Nu mai bine stai pe Animal Planet si vezi cum se inmultesc gorilele ?

  30. A-lex, am urmarit vreo 4 sezoane din XFactor-ul britanic, America’s Got Talent etc. Imi place genul asta de emisiuni, in ideea ca mai vezi si oameni cu talent, ce-s descoperiti. Una este sa ai ironii in program (gen Cowell) si alta e sa te porti ca un dobitoc, ceea ce romanii stiu sa faca bine merci.

    E pacat de amaratii care spera la o sansa in viata si la cei care fac audienta unei emisiuni facute praf de niste ‘jurati’ de doi bani. La X Factor aveai un Simon Cowell, care oricat de bou este, a facut ceva in lumea asta, o aveai pe zarghita de Osbourne care si azi stie sa-l puna la produs pe barba’su, care e demult expirat, il aveai pe Louis Walsh, cel care i-a scos pe Boyzone.

    Oricat de satula is eu de pop din asta de mana a doua, totusi trupa asta din juriu e formata din oameni care mananca muzica si ‘manageriat’ de ani buni, producatori care au scos trupe serioase sau le mentin in ‘lupta.

    Compara deci ‘treimea’ din XF UK, primele sezoane mai ales, cu lachetii nostri. Singura de care stiu e Paula. Despre ea stiu doar ca a re-lansat piesa aia cu ‘Ploua infernal’, pentru care nici ea nici desteptul alalalt de artist nu au facut textul. In rest …

    Ceilati intelectuali din juriu imi sunt total necunoscuti.

    Atunci cine vrei sa ‘judece’? Niste neica necunoscutii care probabil au scos o piesa buna sau au dansat o chestie (sau ce naiba au facut, ca sunt atat de anonimi). Prezentatori de 2 bani, sa fie reteta perfecta.

    Nu vad cum ar putea iesi ceva din faza asta …

  31. @dojo…dar de trupa “AKCENT” ai auzit ❓ Cel , din StÂNgA 😳 Paulei, e şefu’ :mrgreen: De cca.3 săptămîni e DOVEDIT mare “amator” în ale…play-back-ului :mrgreen: Iar mOrArU din “right” e tipul ce-o FURĂ evident pe S.Tache ( împreună cu d.buzdugan 💡 ) la radio ZU 😯

  32. Dar vedea-l-as pe Morar la Oteveu, ca tare i s-ar mai potrivi. Ce sa faca Antena 1, nu asta e politica postului, sa promoveze cocalari?

  33. Eu am senzația că toată cearta aia si înțepăturile sunt anume regizate ca să atragă mai mulți telespectatori, cine stie ce o fi în capul producătorilor, poate cred că dacă se ceartă paula seling cu morar are mai mult succes showul. Oricum, arată tare fake totul…

  34. Apropo de faza cand paula a tb sa-si arate caninii.. Zicea morar ca am verificat cu n’us cine daca gagica aia de la el din echipa a falsat sau nu inceputul unui cantec asa cum ar fi spus paula. Ma intreb ce plm cauta morar in juriu daca el tb sa apeleze tot timpul la varianta ” suna un prieten” ca sa poate aprecia corect pe cineva dpdv vocal Sau asa e formatul?

  35. Sa nu ma contrazica niminea:

    1. Paula Seling are o voce de exceptie, dar e clar n-avea ce cauta in aceasta configuratie lipsita de culoare. Prea multa delicatete intre doi cotofeni.

    2. Adrian Sina e baiat bun dar nu prea stie sa vorbeste. In rest …

    3.Mihai Morar e baiat de baiat bun de la el din sat, care jurizeaza din ochi. Din ochii sariti (in X) de la ciorap.

    Va mai recomand:
    http://www.catavencii.ro/Mihai-morar-omul-cu-ochii-in-x-factor_0_1115.html

    Concluzia mea, gen propozitie spusa, chiar scrisa:
    Radu Alexandru zau ca e bun, dar cam sarcascinic, uneori chiar coltos!!

    Corolar: Simona are mereu dreptate, ca si Mihai Radu de altfel. Dar ea prima :mrgreen:

  36. Eu nu il contrazic pe Matrixbrain 🙂 si as mai adauga urmatoarele: cei trei din juriul X Factor de la Antena 1 incearca (fara sa reuseasca, evident) sa imite anumite personaje cu mare priza la publicul de peste ocean: M.Morar e o versiune avortata a lui Simon Cowell, P.Seling se crede Cheryl Cole, iar A.Sana probabil e un mic Louis Walsh. Frecusurile dintre ei sunt un simluacru ieftin si gretzos, la fel ca lacrimile si tristetile afisate din abundenta la fiecare eliminare. Pe mine insa cel mai tare m-a dat gata filosofia de santz, lustruita cu eficienta de otevist-chilotzar-manelist a lui Morar.

    P.S. Frumos, blog, felicitari! Mai vreau mostre din intelepciunea Evei. Asta da filosofie 🙂

  37. XFactor e asta… imi pare rau sa va “dezamagesc”, dar muscaturile de fund intre jurati este sarea si piperul emisiunii, adica asa e conceput de catre autorii format-ului. Uitati-va la celelalte tari, daca aveti ocazia…nu la filmuletele de pe YT, cearta a devenit factorul X a tuturor emisiunilor de talent, iar doi “VIPI” care-si zic de toate sint atractia cea mai mare. La The Voice a facut mare vilva cearta dintre Aguilera si Levine, ca sa lanseze apoi la sfirsit Move like Jagger impreuna.
    deci totul e “scris” dinainte… ca sa ne sature setea de scandal..

    De altfel, pe autostrada nu se opreste nimeni sa admire un apus de soare, dar in caz de accident se bulucesc toti…

  38. muscaturile de fund SINT sau sunt… cum vreti…scuzati oroarea 8)

  39. hmmm,pana la urma cred chiXF si-a atins scopul.n-am vazut nici o editie dar citind comentariile de mai sus e clar ca are ceva audienta 😛

  40. da de ce te uiti?chiar esti convinsa ca vei trai asa de mult incat ai tot timpu din lume ca sa-l irosesti cu prostii?
    😕

  41. wow ai rezistat 40 de min? 😆 eu nu am reusit nici 5 minute:D bravo:)

  42. Da’ tu Simonica draga,cum crezi ca se face audienta din moment ce scandalurile sau “muscatul de fund” e la ordinea zilei pe toate posturile? :mrgreen:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green