Mamaie, tataie, târgul Gaudeanu şi nişte kiwi
2011 December 19 at 12:34 pm
V-am provocat, acum două săptămâni, la un schimb de amintiri din copilărie. A rezultat o avalanşă de poveşti absolut savuroase, pline de haz şi de nostalgie. Doi dintre povestitori vor fi recompensaţi, prin tragere la sorţi, cu câte o ramă foto digitală. E vorba de Corina B. şi de bogdan, pe care îi felicit şi îi rog să-mi trimită un mail la simona@simonatache.ro în care să-mi lase adresele poştale şi un număr de telefon.
Ramele sunt oferite de INKA, băutura din cereale prăjite, sfeclă de zahăr şi cicoare, pe care o ştim din copilărie. Cu o aromă discretă de cafea, dar fără pic de cofeină, INKA poate fi un substitut pentru cafegii, o băuturică fierbinte pentru o seară în familie sau chiar “o cafea” pentru copiii pofticioşi, femeile însărcinate sau cardiaci.
Şi pentru că a venit, din nou, vorba de familie şi de momentele memorabile petrecute în mijlocul ei, mai vreau să vă supun şi eu atenţiei câteva zâmbete pe care le-am colecţionat la cea mai recentă întâlnire cu bunicii mei, consumată într-o bucătărioară dintr-un sat călărăşean, cu noi, nepoţii, stând în jurul lui mamaie, care ne prăjea scovergi, şi al lui tataie, care ne îmbia cu ţuică. Ştiţi ce sunt scovergile, nu? Sunt un fel de gogoşi, doar că sunt făcute din cocă de pâine, nedulce, şi nu sunt umflate şi pufoase, ci modelate sub formă de discuri. Sunt prăjite în ulei şi se mănâncă cu brânză şi mujdei, iar prin Teleorman şi cu zeamă de varză. Cine vrea să le trateze ca desert, le poate mânca cu gem sau pudrate cu zahăr. La noi, se fac doar în sudul ţării (Nic, de exemplu, dacă nu s-ar fi căsătorit cu mine, nici n-ar fi aflat că există), însă le-am întâlnit la Budapesta, identice şi la formă şi la gust, sub numele de “langoşi”.
Aşaaa. Va să zică stăteam înghesuiţi în bucătărioara mică, iar mamaie, aşezată pe un scaun lângă aragaz (nu mai poate să performeze din picioare), prăjea scovergi, le scotea cu andreaua şi le punea într-o farfurie, din care dispăreau aproape instantaneu.
La un moment dat, mi-am amintit că, printre altele, le adusesem nişte mango, ca să vadă şi ei cum arată şi ce gust are. Şi m-apuc să îi dau instrucţiuni lu’ tataie, ca să ştie cum să-l taie:
- Tataie, vezi că v-am adus nişte mango.
- Nişte ce?
- Nu ştii ce-i ăla mango?
- Nu.
- Hai, mă, tataie, că ştii, sigur ai auzit de el pe la televizor. E un fruct. Ai grijă, când îl tai, că are un sâmbure mare în mijloc. Îl cureţi frumos de coajă şi, după aia, tai frumos pe lângă sâmbure.
Pe tataie îl umflă râsul.
- Mi-a mai adus şi mă-ta, odată, nişte d-ăla verde.
- Kiwi?
- Da.
- Şi? V-a plăcut?
Mamaie se strâmbă şi scutură din cap că nu. Tataie îmi explică:
- Mă-ta mare n-a mâncat deloc, că nu i-a plăcut, da’ l-am mâncat eu pe tot.
- L-ai curăţat e coajă, nu?
- E, l-am curăţat. L-am mâncat aşa, cu totu’.
Mi-e clar ce soartă o să aibă şi mango ăla. Parcă o văd pe mamaie strâmbându-se şi pe tataie înfigându-şi dinţii în el ca în măr… 
Puţin mai târziu, a venit vorba de “mama tuşa”, o verişoară a lui tataie, de care ne e nouă drag. Am întrebat-o pe mamaie cum se simte şi ce mai face.
- E, nu prea bine, mamaie.
- Ce are?
- A-nceput să uite, nu mai ştie ce face cu banii, nu mai ştie de capul ei, nu mai poate deloc. Mai bine să nu mai vorbim despre asta…
Mamaie, deşi femeie simplă de la ţară, care a muncit toată viaţa pământul, a construit case din chirpici, a ţinut ditamai gospodăria şi a crescut copii şi nepoţi, are, ca trăsătură de caracter, şi un anume gen de sclifoseală aristocratică, pe care eu o ador. Mănâncă, de când o ştiu, ca o vrăbiuţă ultragiată (ca şi cum ar încurca-o obiceiul ăsta frivol şi superficial al mâncatului), strâmbă din nas ca o prinţesă când e vorba de bârfe şi răutăţi, dacă i se-mbolnăveşte purceaua, plânge trei zile (mă rog, făcea asta când era mai tânără, că acuma nu mai creşte porcine) şi preferă, uneori, să nu vorbească despre anumite lucruri, caz în care, prin nevorbitul ei, spune mai multe decât ar spune în 100 de ore de vorbit. Despre mama tuşa, în cazul de faţă, n-a vrut să vorbească pentru că era dureros şi pentru că îi e teamă. Îi e teamă să nu i se întâmple şi ei, să nu-şi piardă, într-o zi, luciditatea şi coerenţa mentală. A intervenit imediat tataie, cu o completare foarte simpatică:
- E unu’ care are 95 de ani şi e foarte lucid.
- Cine?
- Neagu Juvara.
- Aa…
- Să-l auzi ce vorbeşte şi ce spune şi ce minte are, la 95 de ani.
- Da’ unde l-aţi auzit voi pe Djuvara?
- La radio.
- A, da, la radio.
Râdem. Tataie precizează:
- A scris şi o carte. A depus-o la Târgu Gaudeanu.
Din vorbă în vorbă, în contextul în care povesteau ceva despre o vecină “tânără”, de 70 de ani, ajung să-i întreb iar câţi ani au. Îi întreb foarte des, e drept, pentru că nu reuşesc să ţin minte. Creierul meu ori refuză să accepte acele cifre, ori a luat-o pe urmele lu’ mama-tuşa. Aflu – din nou – că mamaie are 82 şi tataie vreo 86. O aflu însă într-un fel haios:
- Şi tu, mamaie, câţi ai?
- Eee… 82, mamaie, da’ mi-e şi ruşine să mai spun.
- De ce, mamaie?
- Aşa, că sunt mulţi…
- Auzi, da’ dacă ar fi să-ţi alegi o vârstă acuma, câţi ani ţi-ar plăcea să ai?
Mă aştept să-mi spună că ar vrea să aibă 20 sau, hai, maximum 30. Răspunsul mă şochează:
- Heheee… dacă aş mai avea eu acum cât au părinţii voştri, ce bine ar fi… să pot şi eu să fac de toate, să alerg de colo-colo, să fac treabă multă…
Părinţii noştri au 60 şi mie mi-e milă de ei, că au îmbătrânit… 
LATER EDIT: Am primit acum telefon de la agenţia care se ocupă de INKA, cu rugămintea să mai premiez încă doi cititori, că prea v-au fost frumoase poveştile. O bucurie pentru mine acest telefon, sper să fie şi pentru voi. Aşadar, următoarele două rame foto digitale merg la sfiosu’ şi ela. Vă aştept şi pe voi, dragilor, cu un mail la simona@simonatache.ro, în care să-mi lăsaţi adresele poştale şi un număr de telefon. Mersiiii!
Felicitari castigatorilor! Apropo de “strambat din nas”. Cand bunica din partea tatalui si-a anuntat intr-o zi vizita la noi, mama hotarata sa-si impresioneze soacra, i-a facut o portie mare de popcorn (cocosi in limbaj autohton) cu un aparat destinat sa scoata cele mai frumoase “floricele”. Desigur mama nu i-a spus ca a apelat la metoda asta. Mandra nevoie mare de faptul ca intr-un castron intreg nu se gasea nimic ars sau nefacut, il pune bunicii in fata. Dupa cateva minute in care bunica a rascolit prin castron, ii spune mamei :”auzi, nu -mi plac deloc. Am cautat “puicute” da vad ca nu te prea pricepi, mie numa alea imi plac”.
Saptamana trecuta bunica din partea mamei statea in bucatarie cu lumina stinsa si manca. A spus ca face economie la lumina. “Si becul de la baie de ce e aprins?”, a fost intrebata. “Aoleu, am fost eu acu’ 30 de minute si l-am uitat aprins”. Pai cum sa nu-i iubesti?
Scovergile, in teleorman se numesc turte, si este adevarat ca se mananca cu o bucata buna de branza invelita in ele, asortate cu zeama de varza !
nah ca mi-au dat lacrimile:(
Bunicii din partea tatalui meu s-au dus in loc cu lumina si verdeata. Insa mai traieste bunica din partea mamei, intr-un satuc cu nu mai mult de 250 de fumuri din Maramures. Care bunica, luna aceasta a implinit 80 de anisori. Si e un prisnel de femeie, care alearga de colo colo ca un titirez. E miiiiiiica mica si slaba slaba, insa nu se lasa. E cocheta si nu pleaca nici pana la vecina de pe ulita daca nu-si aseaza coltul de la batic exact pe centru. Si plangeeeeee, de fiecare data cand mergem la ea sau cand plecam catre casele noastre.
Foarte discret, fara exceptie, la fiecare vizita pe care i-o facem, ne strecoara noua, nepoatelor ei (si suntem 4 fete) cate 10 lei. “N-are mamuca mai mult ca v-ar da, ţucu-va capu’ vost de fete nealcoşe! Numa’ hiţi bune si aveti grija de voi, sa nu ma faceti de rusine!”. Asta insemnand pentru cele tinere: sa nu curvasariti, iar pentru mine, care sunt cea mai mare, sa nu cumva sa ma cert cu sotul, sa divortez.
Are o casuta mica, doua camere, o camara si un hol, dar la care, din banutii pe care si i-a strans dintr-o pensie de vreo 400 de lei, si-a pus termopane, si cine mai e ca ea pe ulita? Si-a zugravit camera in care “face focul” in roz si era foarte trista ca zugravul s-a imbolnavit si n-a mai apucat sa ii dea cu “rol” (modelele cele frumos inspicate si-nflorate de pe pereti).
De ziua ei, pe 12 decembrie, s-au adunat la ea la casuta de la ţara cei trei copii (mama si cei doi frati mai mici) si i+au sarbatorit cei 80 de ani. A doua zi mi-au trimis poze verisoarele mele. Si am plans. Am plans pentru ca nu am fost si eu acolo. I-am spus prin telefon ca o iubesc si ca ii urez sa o sarbatorim si la 120 si iar a fost cocheta: “Noah, puiu mamuchii, nu mni-i musai sa ajung la atatia ani, ca-s zbarcita si urata acuma, daramite la 120!”.
Ah, face cele mai adevarate prajituri taranesti “cu sare cale” si “cu miere de stup”, umplute cu cel mai adevarat gem de prune. Si ii e vesnic plina camara cu compoturi si muraturi, pe care le tine special pentru noi.
Mi-i asa un dor de-acasa!
@Sectia papusi Spitalul 9: na, că şi mie mi-au dat lacrimile citind despre bunica ta
1980
Mama: Ce faci măi,Tată? Ţi-era dor de noi?
Bunicul: Mi-era. Dar mai mult mi-era de ăsta mic (adică eu)… Uite, i-am adus şi ceva să se joace. Şi răsturna bucuros pe masă, dintr-o pungă-de-un-leu un morman de cutii şi cutiuţe minunat colorate, care îmi făceau viaţa mai frumoasă. Erau cutiile golite de medicamente ale bunicilor.
Referitor la varstele batranilor , nu pot sa nu-mi amintesc reactiile bunicului meu atunci cand il “interogam” pe tema asta. Inca falnic, desi trecut prin doua razboaie, si multe, foarte multe greutati ( toata viata s-a mandrit cu apartenenta sa de dreapta, era “cuzist” -n.A.K. e vorba de A.C. Cuza- si nu-l schimba pe el un idiot ca Ceausescu) refuza cu indarjire sa-si declare varsta “din buletin”. La intrebarea : “Cati ani mai ai bunicule ?” primeam invariabil drept raspuns, o intrebare : “Dar tu cati ai ?” . “26″ sau “28″ sau mai apoi “36″ ii raspundeam iar mosul mi-o intorcea cu o usoara nuanta de obraznicie : “Eeeeei, atata am eu de cand am iesit la pensie…” . Si nu pot sa spun ca nu avea dreptate. Ma nascusem in anul in care el iesise la pensie si el isi amintea perfect lucrul acesta. Dupa ce i s-a prapadit “baba” insa, raspunsul lui la intrebare a devenit grav si incarcat de tristete : “Prea multi. Mai multi decat pot duce.”
@Simona, nah ca trebuia sa scriu si eu la concurs.
Cand incepem filmarile la urmatorul sezon, treci pe la platou sa razi, sa stergi lacrimile provocate acum. 
Eu am zis ca ma abtin dar acu’ nu mai pot. Bunica din partea mamei locuieste acum cu mama. Dupa ce a murit bunicul meu am adus-o la bloc, e mai linista mama sa o stie langa ea. Se misca mai incetut, a avut o paralizie dupa care si-a revenit destul de greu, dar merge singurica incet incet. De 1 Iunie, cat mama a fost la serviciu, a fost la magazin si i-a cumparat o ciocolata si un pachet de tigari. I-a zis :”azi e ziua copilului si tu esti copilul meu, nu am cum sa-ti cumpar tot ce as vrea eu, dar macar asa putin, dragu’ mamei”. Ieri am fost acasa si din pensia ei de 400 de lei, mi-a dat 30 de lei si cu ochii in lacrimi mi-a zis “pensia mea i-am dat-o lu mama ta sa cumpere ceva de Craciun, atat mai am, sa-ti iei ceva si tu de la mine dragu lu’ bunica, ca ti-as da luna de pe cer da nu pot”. Of, plang, dar e bine sa vorbim de ei si asa….
@Ana Karenina: “Prea multi. Mai multi decat pot duce.”
@Anna: ceea ce a început Karenina cu cuvintele de mai sus, ai definitivat tu. plâng şi eu de-a binelea, şi mi-e şi ruşine să vă zic asta, vorba lui mamaie, dar nici nu pot să nu vă zic.
Oh, come on girls… Nu pot iesi din casa cu ochii rosii si umflati ca doua cepe. Si e zi de salon azi. Si nu, nu sunt una din blondele din sketch-urile de la Mondenii.
Al naibii marketing, eu scriu povesti, mi-aduc aminte de Inka,cateva zile mai tarziu,ce sa vezi:nevasta-mea imi face surpriza si cumpara un borcan, asa, de capul ei.
Trebuie sa ma opresc din vorbit in somn, clar.
Bunicul meu mi-a dat bani să-mi cumpăr primul meu tricou cu Guns N’Roses. Era pe la începutul anilor 90, eu aveam vreo 12 ani, si tricoul costa aproape cât o pensie de-a lui
Vă aduceți aminte cam cât costau chestiile alea pe atunci? Dar nu i-a păsat că-si dă aproape toți banii pe un moft de-al meu- si asa a făcut toată adolescența mea, m-a răsfățat si mi-a făcut toate poftele. Tricoul îl mai am si acum, îl mai îmbrac din când în când prin casă 
când mă apucă nostalgiile. Apropo de asta, mai am o amintire amuzantă: bunicul meu fusese pantofar în tinerețe, si din când în când îl apuca dorul de a coase câte ceva. Ei bine, la un moment dat s-a apucat si mi-a cusut blugii pe care muncisem luni de zile să-i răresc si să-i sfâsii cât mai artistic. S-a gândit săracul că nu ar trebui să umblu asa flendurită pe stradă 
Mă rog, i-a cusut cu un ac din ăla gros si cu ditai sfoara, ustensile pe care le avea de pe vremea când încă profesa ca pantofar. Efectul final a fost chiar mai cool decât blugii rupți – adică, o grămadă de tipe aveau blugi rupți la genunchi si în spate, dar câte dintre ele aveau blugi rupți si apoi cusuți cu sfoară? 
PS – Simona, sper că ai primit emailul.
Am fost, de regula, un copil cuminte. Odata insa i-am provocat o “mare” suparare bunicului meu si desi el nu mai e, ii cer inca o data iertare, cu toate ca el cred ca m-a iertat demult. “Toba de carte”, am incercat intr-una din zilele unei vacante dintr-a sasea sa ii explic bunicului ca vederile lui de dreapta sunt gresite si chiar ca A.C. Cuza nu a fost cine stie ce (am scris mai sus). S-a oprit din lucru, s-a intors catre mine si mi-a spus : “La scoala ar trebui sa va invete doar sa socotiti, sa vorbiti bine romaneste si-apoi o meserie, sa nu faceti umbra pamantului. Geografia o inveti umbland iar istoria citindu-i si ascultandu-i pe cei care-au trait-o.” Apoi a tacut. Peste vreo ora m-a luat bunica la rost intrebandu-ma ce boacana-am facut de-i “mosu’” asa de catranit pe mine. “A zis ca nu-ti mai lasa nimic cand o muri.” Copil necopt, m-am razvratit si m-am dus in gradina, unde sapa la vie si i-am replicat ca eu nu am nevoie de casa lui. Iar s-a intors, greu, catre mine si mi-a spus : “De casa crezi tu ca era vorba ? Nici nu-mi treceai pragul daca as banui macar pentr-o secunda ca nu esti in stare sa iti faci casa. Era vorba de “Magazin”. ” … Colectia lui de “Magazin istoric”, de la primul numar, cu copertile si paginile indoite de-atata rasfoit si cu insemnari facute, pe margine, cu un creion chimic, acolo unde ” niste idiotii”, “minteau si scriau fals”.
@Sectia papusi spitalul 9: gata, fată, hai să ne punem nişte comprese şi să nu ne mai bocim
@Sandman: drăguţa de ea… ne cam citeşte. salutări, doamna Sandman!
@ela: am primit, o să-ţi şi răspund. tare drăguţ bunicul tău.
@Ana Karenina: deci mie de-abia mi s-au desumflat ochii, da? o luăm de la-nceput?
mai aştept mailuri de la bogdan şi de la sfiosu’, mersiiii.
am fost singura nepoata la 2 perechi de bunici – parintii mei plecati din Ardeal in Bucuresti ” sa stea putin si sa se intoarca peste cativa ani la Cluj ” – au trecut vreo 54 de ani decand au parasit ” Tara de dincolo de padure ”
casa bunicilor de la Huedin ( parintii mamei) era ca si o casuta din poveste : multa caramida rosie, veranda cu muscate , perdelute vesele – aveau o livada de meri foarte mare, gradina de legume si separat gradina de flori
pe strada lor statea numai bunici cu nepotii din Bucuresti,Brasov,Cluj, Zalau si Huedin.
desi curtile caselor erau mari , locul de joaca era strada( foarte mica si ferita ) – nu puteau sa ne stranga la pranz sa ne spele si sa ne hraneasca sub nici o forma , asa ca ne aduceau mancarea in strada – o zi de la o casa, o zi de la alta – sa fi vazut cum ne lasau parintii prin iunie ( pe multi dintre noi ) galbeni slabi, cu privire de bloc si cum ne recuperau prin septembrie bronzati dolofani , dolofani – era tare trista despartirea de copii ,de bunici.
Strada se numea : Aventuroasa
acu stiu ca am plans azi citind toate povestile – ca aici ori razi frumos ori plangi frumos
baaiii, ce ma distrat povestea aia de alaltaieri cu bunica anna careninna si cu unchiu florin…
baiii ce am mai ras, miau dat si niste lacrimi…
da ios batran si am uitato
puneti voi o vorba buna sa o mai zica odata ?
si o sa vina acu si cru de la carciuma, sa vedeti voi ce o sa ne mai povesteasca si ea…mama,ce distractie o sa fie, ce o sa plangem toti cu lacrimi de doru bunicilor…ha ha
hai pa ca plec la lucru,bip-bip in el de serviciu
@ Simona : tu stii ca eu il cunosc de mult pe bogdan iar unii dintre cititorii tai si-au dat si ei seama de asta. Practic, am crescut impreuna si dupa atata timp, am ramas nedespartiti. Vorbim zilnic si ne impartasim si cele mai intime pareri. Am discutat cu el, imediat ce a aparut postul tau, si m-a rugat sa iti transmit adresa pe care sa ii trimiti premiul (pentru care iti multumeste muuuuult de tot !) : Ştefan Dărăbuş, Hope and Homes for Children România. Nu vrea sa i-o iei in nume de rau sau sa crezi ca nu apreciaza premiul. In cazul lui insa, ar fi al e-”n”-spelea gadget intr-o casa din care, slava Domnului, nu lipseste mai nimic din ceea ce e omeneste dorit. Stefan, pe alta parte, va ii va gasi ramei un camin cu o multime de fete dragalase de copii care sa-i umple memoria cu mutrisoarele lor. Daca e nevoie de un e-mail de confirmare pentru dorinta lui bogdan sau de numarul lui de telefon pentru a oficializa „deturnarea” , spune si nu e absolut nici o problema.
P.S. L-am intrebat si cand o sa mai comenteze si el pe blogul tau si mi-a raspuns ca asta se va intampla dupa ce imi lamuresc eu povestea amoroasa cu distinsul domn Adrian C. Mormoloc!
@Ana: dă-mi un mail în care să-mi spui chestia asta, pe care să i-l fw eu lui Ştefan, mi-ar fi mai uşor decât să stau eu să-i explic ce şi cum. din partea lui Bogdan să fie mailul.
Ton oficial ?
@Ana: nu oficial musai, dar fără Mormoloci şi alte chestii care ar îngreuna înţelegerea mesajului. e ca să mă ajuţi pe mine strict (să nu mai stau eu să compun un mail), nu e vreo formalitate ce trebuie bifată
Emoționant. Acum înțeleg de ce vrea Oprah să renunțe la emisiune.
@ Gregorie : M-o sunat Oprah si mi-o zis ca ea renunta cu drag la emisiune daca si Chuck Norris renunta la a mai cotonogi interlopi americani nevinovati.
scovergi sunt si la noi ( noi nefiind in sudul tarii
) .cand eram ne facea bunica si lapte fiert ingrosat cu faina si zahar.esti o fericita ca inca te mai poti bucura de ei si de faptul ca exista.
sunt o comoara , ca toti bunicii…:)))).
Da Simona,si bunicii mei sunt de aici,din sud,din Calarasi.Ma mir mereu de ei cum mananca niste chestii foarte dulci cu alte chestii foarte sarate,gen pepene rosu sau dulceata cu branza sarata,macroane cu branza sarata si zahar.Si bunica mea face niste scovergi absolut minunate, mie nu imi ies atat de bune.Tot timpul cand mergem pe la ea,ne tinem de capul ei sa ne faca
ce frumos…
@nepotu: asta era aşa, un fel de cremă, nu?
aproximativ.
).Actiunea se intampla in ceaun, la plita si cu foc domol .
dimineata , cand noi stateam ca niste carlani in pat din motive de frig si sa mai stam sub plapuma, in bucatarie se intamplau chestii grele.
Bunica facea rost de lapte proaspat de la vecini , il fierbea si dupa ce dadea in clocot incepea sa presare faina alba pina se ingrosa laptele cat sa poata sa mai fiarba (fara urmari grave…
Adauga la urma zahar si un pic de vanilie( atunci era un fel de bat de vanilie, nu prafuri ca acum).
Era bataie pe el.
Vecina tinara de 70 de ani.
Ce bunici am avut! Tu iti inchipui cit de sprintena ai sa fii la 70 de anisori?
Foarte frumoase posturile tale cu reclama (pe bune, da, nu sint ironic … cum am obiceiu’).
@catalin: mie-mi zici? m-am umflat de plâns de la reclama asta :))
Sa incepem cu un banc introductiv:
- Parinte, vreau sa ma spovedesc, zice cineva intrand in biserica.
- Nu-i nevoie, ti-am citit blogul.
Pai cam asa si noi. Ce concluzii sa tragem din acest articol, ca sa ne mai treaca supararea? Ca Anna Karenina are un pic peste 36 de ani, ela are vreo 33, Laura e ardeleanca, eu am 47 si sunt burlac… ooops, asta nu era in schema, dar daca tot v-am zis, na, spuneti voi si restul.
@ Marian S : ca tot te-ai dovedit interesat de spovedanii, ia pune tu manutza si analizeaza dpdv literar urmatorul text ( ca sa te-ajut sa pleci cu stangul pe toba, fac precizarea ca, stilistic, textul este o alegorie, in ideea ca voi forta putin metafora; Simona l-ar putea incadra la metonimii, studiile absolvite indreptatind-o la rigurozitate). Deci :
“In timpul razboiului rece, ca sa-si dovedeasca bunavointa dupa ce in prealabil distruseserea, la misto, vreo trei focoase nucleare, ministrii apararii din SUA si fosta (?) URSS hotarasc ca a venit vremea sa mai faca un pas spre conciliere. Un pas mai cald,mai intim, de reala apropiere. Fac schimb de secretare. Dupa o saptamana secretara americanului ii scrie : “Draga John, nu stiu cu ce ti-am gresit de m-ai pedepsit in acest fel. Mi se intampla numai lucruri groaznice. Port o rochie pana-n pamant de care ma impiedic la fiecare pas, incheiata pana sub barbie, ca o veritabila camasa de forta. Mi s-a interzis sa ma vopsesc, sa-mi dau cu oja, sa ma parfumez, sa ma machiez. Nimeni nu flirteaza cu mine, toti au o mina grava, de parca zilnic le ploua-n casa. Daca supliciul va dura mai mult de inca o saptamana, ma sinucid. A ta, cu dragoste, Mary.”
Tot dupa o saptamana, ministrul rus primeste si el scrisoare de la subordonata lui, Natasa : “Mult iubite si stimate tovaras, am acceptat, pentru cauza partidului, sa iau parte la misiunea incredintata dar, lucrurile evolueaza ingrijorator. Inca de la sosire mi-au fost confiscati caldurosii chiloti bolsevici si am primit la schimb un pumn de ate. Mi se cere sa-mi fac parul, sa ma machiez, sa folosesc parfumuri decadente. Toti ma ciupesc si imi dau palme peste fund, dandu-mi de inteles c-ar vrea sa ma cam… Dar nu asta e de nesuportat. Cel mai grav e faptul ca, zilnic, mi se cere sa reduc lungimea rochiei cu aprox. 1 cm., astfel ca, daca misiunea va mai dura mai mult de-o saptamana, risc sa-mi apara la vedere si coa…ele si revolverul ! “
Ei, mai draga Marian, acu’ cati ani imi dai ?
Obisnuiam sa gindesc “36 de ani … pfai, nu semi-baba, ci aproape baba”. Pina am vazut-o odata pe una la 46-47 de anisori dupa care orice barbat intoarce capul pe strada (riscind dupacu’ si mustruluiala aferenta de la partenera). Arata ca la 20 de ani (nici macar riduri n-are). Nu-mi cereti poze ca s-ar putea sa plingeti
Bre Anna Karennina, ce sa zic… zic altii destule lucruri depsre aia cu coaie care se dau fara…
asa ca eu ce sa mai zic? Nu mai zic ni`ic.
haha, ce bun e ăsta cu nataşa
@ Marian S : A fost un concurs de imprejurari, o gluma care s-a intins mai mult decat as fi vrut; de altfel nici nu m-am “ascuns” prea bine, unii, probabil mai atenti, s-au prins. Intentionam sa ii pun capat astazi. Tu doar mi-ai oferit ocazia. Stai insa, linistit. Sunt tot la fel genetic structurat.
Ana K: mormolocu o sa-si taie venele…
vai, cum?
ana e bărbat?
nu pot să creeeeed
M-am prins si eu, dar mi-a placut jocul. Stilul, insa, te da de gol.
Cruela: nu fi asa sigura.
catalin: o sa-l invite la o bere?o sa-l ia de nevasta? ca in “unora le place jazz-ul”?
@Ana Karenina: toată lumea s-a prins, fată, numai eu nuuuuuuu
Mormolocu’ era singurul care-o mai tinea pe Ana-n viata, pentru care mai respira si pentru care se mai trezea, suferind groaznic, dimineata. Acu’ ca s-a risipit aburu’ , nu-i mai ramane dacat sa se arunce-n spatele trenului (ori ea ori Mormo’, cum ne-o fi scris ! )
P.S. La vechiul avatar revin de maine. Astazi deja s-au intamplat prea multe !
Simona,
eu am fost convinsă că ştiai deja atunci când ai postat asta :
@Ana: fi-tu bănuiesc că ştie limba română, după cum scrie ta’su. Te refereai la Ana ca la un tată.
Oricum, câteva commenturi mai sus Ana a lăsat vigilenţa deoparte şi a mărturisit că este vrăjit de nu mai ştiu ce, în loc de ”vrăjită”’. Şi apoi seria de înjurături legată de Cleopa mi se părea clar produsă de un bărbat. Tonul, nu textul.
Ca să nu mai întrebăm câte femei cunoaşteţi care beau whisky înainte şi după baie ? că acu mi-am amintit şi asta.
Deci ne distrăm.
@ Agnes : Alea’s injuraturi ??? Am tinut mortis sa fiu… finuta ! Ei, si da, mi-au mai scapat, pe ici pe colo, prin punctele esentiale. Dar asta pentru ca nu mi-am dorit sa fiu riguros. Eu as fi vrut sa fiu Baba Novac pentru o si mai evidenta superficialitate, dar pe Ana Karenina mi-a lasat-o Simona plocon la usa !
Bogdan, am şi precizat că mă refeream la tonul cu care ai strigat la florin, parcă. Nu la conţinut.
Oi fi eu mai senzitivă şi am auzit clar voce de bărbat în ”boule” sau ”vită” că nu mai ştiu cum i-ai spus.
Şi eu nu te-am criticat pt lipsă de rigurozitate, am zis doar că era destul de evident dacă citeşti cu ochi de soacră.
Iar acum ar fi tare sa aflam ca si Florin era tot Bogdan.
Bai, e telenovela!!!
Nu, florin sunt eu.
@agnes: normal că eu ştiam, şi bogdan şi jumatatea lui mormo au comentat cu aceeaşi adresă de mail
ba s-avem pardon, florin sunt eu
Doamne apără şi iartă-mă, am glumit
Uite-n ce hal am adus un topic care incepuse atat de frumos. Simona, iarta-ma, dar nu am avut nici cea mai mica intentie. Oricum la mine-n republica ploua urat, de noiembrie, inca de dimineata. Combinatia cu amintiri despre bunici se-apropia de doza letala asa ca, a prins bine o oares’ce destindere. Acuma gata. Inapoi in pod la scormonit prin cutii. Alea cu amintiri.
fată, ţi-am zis că m-am prins că ştiai. numa că florin sunt io nu te-ai prins
Eu zic sa nu-l mai pomeniti. Daca se-ntoarce, acuma ca-s barbat, nu stiu ce iese !!!
Sper că Doamne mă apără şi mă păzeşte şi pe mine de aşa ceva .
Oameni buni, comentariile astea sunt mai tari ca telenovelele: m-ați ținut cu sufletul la gură, schimbări de sex si alte alea
Numai eu sunt complet lipsită de mister, m-a ghicit Marian din prima: am fix 33 de ani! 
ela,
nu mai spune , fată, câţi ani ai că poate ne ia şi pe noi la întrebări (pe mine şi pe cruela, vreau să zic). iar noi chiar că nu putem răspunde .
Deci trebuie să le scoatem şi să le punem pe masă, ca să jucăm “la mai mare“.
Hai, să nu-mi ziceţi că nici pe ăsta nu îl ştiţi…
Nu va mai intreaba nimeni pe voi doua cineva de virsta.
Oricum, eu o astept pe “liminita” sa intre, si sa-mi explice si mie ce-a vrut sa zica, stai puuuutin…, pe 15 decembrie la orele 13:23:02 trecute fix, cu-acel : “Cred ca incep sa te iubesc.” aruncat asa, din varful buzelor…Vreau sa stiu toooot, cu detalii despre profunzime si intensitate
Luminitaaaaaaa ?!?
69
Cruela m-anvatat chestia asta
Oooops… lipseste-o cratima. Sorry
Deci, Bogdane, tu o astepti pe Luminita sa intre. Ciudat, e posibil ca si ea sa te astepte sa intri.
70.
deci io am jucat “la mai mare” si am pus-o pe masa chiar azi!
erau identice, fataaaaaaaaaahhhhhhhhhhhhhh
Hai să ne mutăm dincolo, că se dau pufuleţi.
si be) bogdane poti sa dai o bere ca io nu m-am prins ca esti barbat ( la noi in tandem agnes se uita dupa barbati, dupa cum s-a si vazut de altfel!
ca sa nu mai zic si ca e da meserie, deci e normal sa fie vigilenta!); io m-am pins dacat ca simona stie, ba chiar ca sunteti in oarecare cardasie! 
numa eram intrigata ca cat de tare te-a marcat armata!
si TREI esti sigur ca ai invatat 69 de la mine?
nu de alta, dar io stau prost cu tinerea da minte cand e vorba da numere…
@ Marian : gresita faza cu intratul. Luminita mi-a declarat iubirea la modul lesbian, ca sa zic asa. Acum, afland adevarul, as vrea sa vad pe unde o sa scoata camasa !
@ Cruela : nu are rost, fata, sa te ascunzi. Io de la tine am invatat si de 69 si de 72 (ala cu trei des’te) si o sa pun sa se scrie asta in cartile mele de istorie. In anale, cum ar veni…
@cruela: n-am avut absolut nici o cârdăşie, doar o mare neglijenţă în a-i proteja falsa identitate, care s-a văzut în cuvinte ca “ta-su” şi ce-oi mai fi zis.
@ Simona : A mai fost una, dar te-am corectat : “Atentie la sex, for God’s sake, atentie la sex !” Sa spuna dl. Nic acum daca te-ai conformat.
Ce vremuri, domne, ce vremuri. Deja parca mi-e dor de ele !
bogdan
de vreme ce mormo nu s-a prins, eu zic că poţi să continui cu Anna. ai văzut că noi am tăcut chitic.
@ Agnes : Mi-i frica, fata, de tremura chilotii pe mine. Am facut neste sapaturi, din dragoste – ma-ntelegi !, si am vazut ca omu’ ie tare periculos. E angajat la “romanian military police” ca “sniper” si totodata e plecat putin si prin Italia. Cre’ca-n misiune ! Nu mai imi pun eu fundu’ porcin la bataie !
Ana Karenina (ca nu stiu daca sa zic bogdan
) sa nu-i zici fata lu mormolocu c ai invatat chestii da la mineeeee 
@ Cruela : Ce-mi dai ?
bogdan fataaaaaaaa: pai o sa vina tot la mine sa-l invat!
si-l pierzi de client!
@ Cruela : Nu tzine. Ce-mi dai ?
Te fofilezi da’ tot nu scapi. Eu am rabdare, cand am de primit. Si sa nu-ncerci sa te vinzi ieftin ! Mi te-ai mai oferit o data (discutii aprinse la capatul prezervativului Louis Vuiton : “Da ma culc si eu cu tine” + emoticonul ala ranjit, 16.dec. ora 01.21 secunda doi). Si n-am pus botul. Ca sunt fidea. Cu oua !
baaaaaaaaaaaiiiiiiiiiiiiiii
nu sunteti dacat cu (a)luatu’!cu oo!
deci: asteapta, asteapta!ai da luat!
o stii p-aia cu “ia din fatza, nu sta la coada”?
cand ai vazut tu vreodata pe cineva care a primit ceva de la mine?
si cand am zis-o p-aia cu culcatu, vaz tu ai pus botu’!
@ Cruela : erori grave, confuzii de netolerat intre termeni. Una e “ai de luat”, cu totul alta e “ai de primit”. Pana la un punct lucrurile se desfasoara identic. Mai apoi, dupa ce “ai luat”, ea fuge disperata catre prima circa de militie iar dupa ce “ai primit” fugi tu la o tigara, ingrozit de gandul ca ar mai vrea. Exista, ce-i drept si exceptia jan-monetiana cand, desi primesti, afli ulterior, prin bunavointa unui interlop ca, de fapt, ai luat.
Bunica mea, din partea lu’ tata, ne-a crescut, ca statea cu noi in apt. Cea din partea mamei a murit inainte sa ma nasc io, la fel si cu bunicul di partea lui tata. Doar tatal mamei mai traieste. Aveam vreo 13 ani cind m-a sunat o idioata de la spital si mi-a zis ca doamna a decedat, deci am fost prima care a aflat, si eram doar eu cu frate-miu acasa, care dormea, asa ca am inceput sa pling isteric si am fugit la vecina care m-a luat in brate si a incercat sa ma linisteasca.
Bunica mea era de principiu’ ca noi eram cei mai destepti si mai frumosi, si cu asta basta. Ne sufla si-n fund, imi facea masaj la cap si picioare, imi tricota tot felu’, si mi-a facut zestre din macrame, de care rideam atunci si ziceam ca nu mai e modern sa faci zestre…..acum folosesc tot ce mi-a facut, e tare de bun gust, si de cite ori sint deprimata ma gindesc la ea si la siguranta si lipsa de griji pe care o aveam cind eram copil. Hai ca ma umfla plinsu’….Sora bunicii mele era la fel, da’ mai eleganta, am petrecut enorm de mult timp cu rudele, muuuulte la numar, rasfat si atentie la maxim. Asa sint ai mei si restul rudelor cu fetele mele acum, pacat ca nu mai stam toti la un loc, eu tot sper sa ne adunam cumva
MI-a placut. Si as avea o propunere: ce ar fi daca toate acestea s-ar strange intr-o arhiva (o carte sau un site gen youtube) unde fiecare sa povesteasca aceste amintiri. Nu de alta, dar vor veni vremuri in care toti acesti oameni nu vor mai fi si amintirile vor pali incetul cu incetul. Un astfel de proiect pe net au realizat cei de la “Perroni” parca. Am auzit de site, l-am vazut odata la cineva, dar nu am apucat sa notez adresa.
@Una: uooof
@cristian-mihai p.: există deja o antologie, făcută de Marius Chivu de la Dilema. se cheamă Cartea cu bunici, e senzaţională, iar eu sunt o vacă proastă şi idioată şi cretină şi… etc., pentru că m-a invitat şi pe mine să scriu în ea şi am refuzat. Motivul: la momentul ăla eram sufocată de treabă. nu o să-mi iert niciodată acest refuz, punct.
simona: sigur va fi o reedeitare, sau un vol 2 sau un ” cartea cu bunici se intoarce” etc…rilex!
si acuuuuuuuuuuuuuummmmmmmmmmmmmm
special pt booooooooooog-daaaaaaaaaaaaaan:
96!
@Simona, la cate materile ai strans aici pe blog, ai de 7 volume, de la povestiri cu bunici la nuvele despre efectele cascavalului olabdez asupra crizantemelor.
Cand scoti prima editie de “za best of ” Jurnal de cazarma astept un exemplar cu autograf.Merci.
Na, ca mi-a tremurat mana pe tastatura la gandul unui jurnal tiparit
@ Cruela : 96 ? Asta cum e ?
Ala a fost comentariul nr 96, nu te mai rusina asa, esti baiat mare, iar Cruela e mama (si tatal) decentei, asa sa stii
Nu m-am indoit macar o secunda de superdecenta Cruelei. Doar ca, comentariul in cauza era fix 97.
bogdan: era un test de vigilentza!
ca in bancul care cred ca o sa-i placa lu Adi:
ce este un copil complex?
un copil cu mama reala si tata imaginar!;)
Offf ce-am mai plans, si sunt si la serviciu…. Am crescut la bunici, ca mai toti din generatia mea, iar amintirile sunt grozave. Faceam spectacol gen “Mamaia”cu fetele venite la bunici pe aceeasi ulita, agatam 2 paturi de un dud, drept cortina, si evoluam pe scena. Eu eram Angela Similea (nu va hahaiti) si le aveam drept competitoare pe Mirabela Dauer si Corina Chiriac. Invariabil si surprinzator, tot eu castigam. Faceam medalii din carton taiat rotund, invelite in folie transparenta din colectia de gemuri ale bunicii si legate cu sfoara de legat via. Scriam frumos cu creionul grafic: LOCUL I. Era cel mai frumos joc din lume. Trimiteam bilete cu invitatii la spectacol tuturor babelor din vecini si ele veneau cu lana si fusul si torceau tot concursul. La final aplaudau
si ne dadeau prajituri 
. Mi-e asa de dor, ca doare…