Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

NU MAI VREAU CÂINI PE STRĂZI

Au trecut 22 de ani de la revoluție și problema câinilor fără stăpân nu s-a rezolvat. În București sunt, la ora actuală, în jur de 100.000 de câini, conform autorităților, și 40.000, conform ONG-urilor care militează anti-euthanasiere. În realitate, firește, nu știe nimeni câți sunt. Numărul bucureștenilor mușcați, care au apelat la servicii medicale, în perioada 2009 – 2011 este de 31.278. Nu mai vorbim de faptul că au murit atât adulți cât și copii și că România este, în momentul de față, un câmp de luptă pe care se bat iubitorii fanatici ai cățeilor fără stăpân, susținuți de ONG-uri, cu cei care pur și simplu nu mai suportă să trăiască în teroare și să-și vadă copiii încolțiți de câte-o haită de 20 de câini furioși. În același timp, pentru că urmează niște alegeri, politicienii exploatează din plin problema, fiind împărțiți în două tabere care vizează cele două mari categorii de alegători: PDL-ul, care susține euthanasierea, și USL-ul, care se opune.

În ce privește așa numita “lege a maidanezilor” (dacă nu vi se deschide din prima, dați reload), adoptată în noiembrie, care punea euthanasierea (după “consultarea populației”) în sarcina autorităților locale, ea a fost declarată neconstituțională în ianuarie 2012 și urmează să reintre curând în discuția Parlamentului. Tocmai de aceea, vă propun să nu stăm cu mâinile-n sân. Găsiți AICI toate contactele parlamentarilor români (adrese de mail, de Facebook, de Twitter, de bloguri, chiar și adrese poștale). Ca să vă fie mai ușor, puteți downloada lista din josul paginii și apoi puteți s-o importați în Excel. Haideți să-i bombardăm pe aleșii noștri parlamentari, pe toate canalele, cu scrisori și mesaje în care să le cerem SĂ NU MAI FIE CÂINI FĂRĂ STĂPÂN PE STRĂZI.

Eu o să le scriu, chiar astăzi, scrisoarea următoare (o puteți prelua și voi).

Stimate Domnule/Doamnă Parlamentar,

V-am ales în Parlamentul României ca să-mi reprezentați interesele și, în numele acestui principiu, îmi permit să vă aduc la cunoștință care este interesul meu în privința “legii câinilor fără stăpân”, care urmează să reintre curând în dezbatere. Interesul meu este să pot circula în siguranță pe străzile orașului în care locuiesc, fără teama că o haită de câni m-ar putea încolți, mușca, mutila sau chiar omorî. Interesul meu este ca și copiii mei să poată circula liber, fără a fi expuși acestor riscuri.

Vă cer explicit să rezolvați această problemă definitiv și pentru totdeauna. NU MAI VREAU CÂINI FĂRĂ STĂPÂN PE STRĂZI și cred că, după 22 de ani în care această problemă a rămas nerezolvată, soluțiile de mijloc (adăposturi, încurajarea adopțiilor, descurajarea abandonului) s-au dovedit nefuncționale și sunt deja tardive. SUNT DE ACORD CU EUTHANASIEREA și vă rog ca, în calitate de reprezentant al meu în Parlamentul României, să țineți cont de solicitarea mea. Îmi doresc o viață civilizată și depinde de dumneavoatră dacă o voi avea sau nu. Sper că nu mă veți dezamăgi și că veți emite, în sfârșit, o lege funcțională și eficientă. Și mai sper că veți ține cont în primul rând de interesele mele de cetățean și de-abia apoi de interesele dumneavostră electorale imediate.

Vă mulțumesc,

Simona Tache

Asta e, eu o s-o fac și vă invit s-o faceți și voi, în număr cât mai mare. Nu mă bucură faptul că am ajuns la concluzia că niște animale nevinovate trebuie euthanasiate, dar nici nu mai suport să moară copii și oameni la fel de nevinovați. Dacă trebuie să alegem între câinii fără stăpân și oameni (și se pare că așa trebuie, din moment ce 22 de ani nu au fost de-ajuns pentru rezolvarea acestei probleme prin soluții mai umane), eu aleg oamenii.

Am publicat aici și legea despre care vorbim.

1,108 comentarii

  1. […] ideea Simonei Tache de a scrie tuturor parlamentarilor, să le cerem să rezolve problema câinilor […]

  2. Nu asta e solutia. Solutia e aranjarea unor spatii pentru ingrijirea lor si mai departe adoptarea lor. La Oradea de ce s-a putut si la Bucuresti, marea capitala nu se poate?

    Am spus de n ori pe blogul meu, care e solutia, dar tot degeaba. E cel mai simplu sa-i omoram.

  3. […] Simona Tache ofera un model de scrisoare pe care o va trimite acestora: […]

  4. Eu sunt fooaarte curioasa sa stiu daca cei care sunt impotriva eutanasierii sunt vegetarieni. Adica ma gandesc ca si viteii si “porculetii” si gainusele etc sunt niste suflete nevinovate, pe alea de ce sa le omoram? Cu atat mai putin cu cat ele nici macar nu ne ranesc in vreun fel..

  5. Nu Dani, solutia nu e amenajarea unor spatii. Solutia e cea din articol. Oricum se omoara si in spatiul ala, dar dupa 7 zile parca.

  6. Trist. Dar si mai trist este ca post eutanasia acestor amarati, in 4 ani se vor face la loc, numarul lor … acelasi sau chiar mai mare! Trist ca inca nu intelegem nimic. Abandonul este printre cauzele principale ale acestei probleme fara sfarsit. Nu exista definitiv si pt totdeauna; au mai fost curatati de pe strazi o data; cum va explicati inmultirea lor dupa acea campanie? Nu am cuvinte…e prea trist. Nu ma asteptam sa citesc asta aici. Pot intelege….dar sunt uimita ca inca suntem orbi si surzi … chiar si la acest nivel….

  7. Nu o mai dati cu amenajarea, adoptia, castrarea etc. Facem ca voi deja de cativa ani buni si iata rezultatul.

  8. @Andreea Una e sa omori pentru foame si binenteles prin metode “ortodoxe”, si una e sa omori pentru ca n-ai loc de ei. Nu discutam aceeasi problema. Faceti niste comparatii de ii vine lumii sa fuga…

    @Silviu De ce aia e solutia? La noi in Oradea de ce s-a reusit si la voi, nu s-ar putea? Hai sa fim seriosi.

  9. Madam Tache, mi-a pierit respectul pentru dumneata. Te citeam, dar acum mi-e sila de tine!

  10. @Dani, si cu sobolanii cum e atunci?

  11. Nu suntem in Oradea, aici e numarul lor mult mai mare. Nu ai cum sa construiesti un adapost pentru 100.000 animale in Bucuresti, sunt mult prea multe si investitia ar fi mult prea mare.

  12. @Bogdan Si ce daca ar fi investitia mare? Exista fonduri europene nerambursabile pentru asa ceva. Trebuie facut un proiect, iar UE si Fundatiile mari dau bani pentru asa ceva, fara sa trebuiasca returnati. Dar asta nu mai stim…

  13. Nu am nimic cu iubitorii de animale, dar iubiti fratilor acesti caini, la voi acasa !!! nu le dati oase sa roada prin parcuri, unde ei se iau la bataie pentru mancare, printre carucioare si copilasi care abia invata sa mearga !!!!
    Intr-o zi or sa ajunga sa va muste si pe voi! asta asa, ca rasplata 😛
    Paste Fericit!

  14. Eu nu aleg. Nu sunt o persoana credincioasa si am propria religie, dar asta nu inseamna ca nu am citit cartea. Cine are dreptul sa aleaga? De ce un caine e mai prejos decat un om sau invers? Solutia inumana sa fie solutia? E mai simplu, e mai crud, e, in fine si la urma urmei, solutia a mii de ani de evolutie care au facut din om un mercenar. Eu nu mai vreau infractori pe strazi. Nu mai vreau cocalari si printese. Nu mai vreau smecheri cu bani. Nu mai vreau prosti si ignoranti. Sa-i omoram! O crima e o crima. Caine sau om. Animale cu totii.

  15. Simona nu ma asteptam de la o femeie,viitoare MAMA sa ceara cu atata sete eutanasierea cainilor,chiar in Postul Pastelui.Ma ingrozeste gandul ca respiram acelasi aer……

  16. @Silviu, iti recomand calduros sa traiesti in Bucuresti cateva saptamani, sa iti iasa sotia seara cu copiii(unul de 3 ani si unul de 1 an, in carucior) si sa sara maidanezii la picioarele ei. Sa vezi atunci ce comparatii o sa faci tu.. Sau de fapt sa vezi cate injuraturi o sa inventezi sau cat de bine inveti sa tintesti cu caramida dupa ei. Inainte sa am copii nu prea-mi pasa de cainii astia, stiam sa le fac fata insa acum totul s-a schimbat. Vreau sa imi pot scoate copiii afara la ce ora am chef, vreau sa pot intra in scara blocului fara sa ma feresc de animalele hranite de niste femei septuagenare. Mai pe scurt, vreau securitate pe strada. E dreptul meu si mi-l revendic! Iar daca la tine in oras tineti in frau problema maidanezilor, felicitari! In Bucuresti nu o sa se rezolve doar cu un adapost.

  17. @Paula: ca femeie și viitoare mamă, nu mai vreau să moară copii. înțeleg că tu, ca femeie și viitoare sau chiar actuală mamă, ești dispusă să accepți asta. eu n-o accept. fiecare cu opțiunile lui 🙂

  18. “Euthanasierea”? Propun sa aprofundam limba romana inainte sa devenim lideri de opinie sau de orice alt fel… La capitolul “jos textila” vad ca stati bine.

  19. Eu as vedea solutia in felul urmator: prinsi, castrati, tinuti in adapost – sa zicem 7 zile, daca nu sunt adoptati sa se treaca la eutanasiere. In caz de adoptie pus cip (sau alta metoda de identificare) care sa faca legatura cu noul stapan. Daca sunt gasiti din nou pe strada eutanasiati imediat si “stapanului” o amenda incat sa ii vina sa ii eutanasieze el pe restul. Mi se pare o metoda civilizata si in acest fel se da o sansa iubaretilor sa se implice, nu doar sa dea din gura.

  20. Pardon, pentru @Dani era mesajul meu 🙂

  21. In primul rand: STOP ABANDON. Educarea pupulatiei pro sterilizarea cateilor din curte. Multe tari si-au dat seama ca eutanasierea nu este o solutie, atata timp cat continua sa fie catei abandonati – in special pui de catel primavara si toamna.

    Dragi concetateni va rog STERILIZATI-VA cateii si va rog NU MAI ABANDONATI.

    Stimati parlamentari va rog sa rezolvati problema cateilor fara stapan prin OBLIGATIVITATEA STERILIZARII CATEILOR CU STAPAN si PEDEPSIREA ASPRA A ABANDONULUI.

  22. @Andreea Vroiai sa zici Dani, nu Silviu. Ma gandesc ca asa e cum ziceti si e o problema care trebuie rezolvata, dar nu in modul asta. Nu sunt de acord. UE ne da fonduri nerambursabile, iar noi trebuie sa facem un proiect pentru asa ceva.

  23. Mai ieri scriam pe una din notele coanei Udrea… I-am pus o intrebare pe care ti-o pun si tie: Esti constienta ca te-ai nascut “defecta”? Esti genetic odioasa! Ori ai vrut doar sa epatezi? Ai reusit! Oricum daca ajungi sa “alegi” intre om si animal… ai o problema! Mediteaza putin! E o saptamana in care “merita” sa-ti cunosti sufletul ignorand ratiunea (in cazul in care ai asa ceva si eu n-am observat)…

    P.S. Schimba culoarea din “roz” in “portocaliu” (sau verde? – c-asa se-aude). DEJA este prea evidenta “nuanta”!!!

  24. @Dani daca sunt fonduri si etc…de ce nu s-au implicat pana acum pe accesarea asta tona de asociatii de protectie a javrelor?

  25. Ne facem toti scriitori de bloguri si ne dam cu parerea , in acest caz o parere f proasta .PENTRU CA DACA VOR FI EUTANASIATI TOTI MAIDANEZII , TOT VOR MAI FI CAINI PE STRADA IDIOTILOR , atata timp cat nu sunt sterilizati caini din curtile oamenilor , si date amenzi de sa le usture curul la cei care abandoneaza animale TOT VOR FI CAINI PE STRADA DIN CAUZA UNOR IRESPONSABILI .Dar pe voi nu va duce mintea sa ganditi mai departe de eutanasiere .Ingustilor la minte.

  26. 1. ati baut gaz
    2. aveti o problema la ovare
    3. a bagat cineva fisa potrivita in tonomat

    care sa fie?

  27. @Dani Problema nu este ca nu avem loc de ei, asa cum zici tu. Problema este ca sunt agresivi fara motiv, ca ranesc si omoara oameni fara motiv si ca ne este frica sa mergem seara pe strada. Cum ai ajuns tu la concluzia ca problema are fi “ca n-ai loc de ei” ?

  28. Ok, pana la un moment dat si eu am crezut in povesti cu zane si feti frumosi. Problema e ca sunt doar povesti. Evident ca intr-o viata ideala trebuie constrite adaposturi si tinuti cainii acolo insa nu e aplicabil la noi. Nici peste doua sute de mii de ani n-o sa existe asta. Singura solutie de a scapa de maidanezi repede si eficient e eutanasierea. Sunt niste suflete, e adevarat. Dar noi, oamenii, avem dreptul la protectie din partea statului, avem dreptul sa putem circula liber pe strazi. In caz contrar ne putem muta cu totii in jungla, acolo sunt mult mai multe specii de care sa ne temem si cred ca ar fi cu mult mai palpitant.

  29. @andreea: asta încerc și eu să spun

  30. @Raluca Intreaba-i pe mai marii parlamentari de ce nu s-au gandit. Nu ma intreba pe mine. Noi suntem de vina ca i-am lasat sa faca ce vor.

    @Msh Pentru ca trebuie sa gasim solutii bune pentru ambele parti, nu doar pentru partea “umana”.

    @Simona Sper ca nu te simti ofensata si sa nu iei posturile ca atac la persoana ta.

  31. Multumesc, Simona! De cateva zile ma chinui sa gasesc ceva de facut. Asta o sa fac sigur, dar poate putem mai mult. Ce zici?

  32. Stimata doamna,

    Cu totii stim ca 9 ani la randul (pana in 2008) bunii gospodari din primarii au macelarit zeci de mii de caini (cu bate, otrava si alte metode pe care n-ati vrea sa le vedeti vreodata). Rezultatul? L-ati evidentiat si dvs. – zeci de mii de animale pe strazi in 2012. Eu va inteleg frustrarea si o sa va mire probabil ca ea conicide si cu a mea, si cu a ONG-urilor pentru animale (nimeni nu mai vrea sa vada caini pe strazi). Insa ce faceti dvs. folosindu-va de influenta pe care o aveti este pur si simplu un apel la moarte. Inuman si descalificant, cu efecte zero in directia pe care o doriti.
    Ati putea sa-mi argumentati de ce un pedofil care a violat si omorat copii nu poate fi condamnat la moarte in Romania insa un caine a carui singura vina e ca n-are stapan poate fi eliminat (uneori in chinuri inimaginabile) ca un simplu obiect? Cu ce ne argumentam noi superioritatea, prin faptul ca suntem oameni? Chiar suntem oameni?

  33. Ok,dar cu pedofilii ,violatorii cum ramane???Le platim noi un sejur frumos in puscarie…De ce nu pui problema si asa….Nici eu nu imi doresc sa vad caini pe strada,cum mor chinuiti,morti de foame,batuti si calcati de masini,dar nu CRIMA este o solutie.Se omoara de 20 de ani pe banda rulanta si nu prin eutanaseie,du te intr un adapost sa vezi in ce fel sunt omorati,in chinuri.Singura solutice civilizata esre sterilizarea,dar din sterilizare guvernantii nostrii dragi nu mai pot fura.Ca ziarist m as fi asteptat sa detii mai multe informatii si nu sa induci lumea in eroare.PS:Sunt MAMA a doi copii plus 3 caini luati de pe strada….

  34. @Dani: n-o să iau niciodată un comentariu care mă contrazice civilizat ca pe un atac la persoantă, dimpotrivă, o să-l apreciez. cât despre injurii și insulte (văd că s-au strâns deja mai sus câteva), mă lasă rece 🙂

  35. esti foarte proasta.

  36. […] Susţin fără nici un fel de reţinere iniţiativa Simonei Tache. […]

  37. si eu imi doresc acelasi lucru. sa nu mai existe caini pe strazi, sa nu mai fie rahat de caine peste tot, sa pot alerga in parc fara sa ma alerge 5-6 caini, sa nu mai fiu nevoita sa ocolesc multe strazi cand vin seara de la cursuri si vreau sa ajung cat mai repede acasa. sa le facem adaposturi zic unii dar asta costa multi bani si necesita mult spatiu. plus ca nu cred ca un iubitor de caini adevarat isi doreste sa ii vada inchisi in custi de 1m patrat unde nu se pot misca si bucura de viata. de ce sa-i bagam la puscarie? altii spun sa ii castram si sa ii aducem inapoi de unde au fost ridicati. insusi mari ONG-sti care apar la TV spun ca aceasta solutie este cea mai buna si cainii vor incepe sa dispara in vreo 3 ani de zile. poftim???? inca 3 ani sa suport calvarul asta???? Dragilor iubitori de caini, nu sunteti decat niste ipocriti avand in vedere ca luati cainii din adaposturi si le dati drumul pe strazi asa cum s-a intamplat si dupa aceasta iarna grea cand numarul cainilor din zona Salii Palatului este in continua crestere. voi nu iubiti cainii pentru ca ii lasati pe strada unde mor de foame, sunt batuti si se salbaticesc. un caine care a trait de cand s-a nascut pe strazi nu mai poate fi invatat sa stea frumos in lesa si sa stea mai mult de 20 de ore pe zi in casa. majoritatea sunt plini de boli si mai mult sufera decat sa se bucure de viata asa cum visati voi. Voi ati fi fericiti fara mancare sau mancand din gunoaie si primind cate un picior sau o bataie buna la fiecare saptamana, asta in cel mai bun caz?

  38. Iubesc si eu cainii,avem langa bloc 2 catei absolut minunati.I-am castrat pe amandoi,i-am “crotalizat” sau cum se spune,stau langa bloc,acolo chiar le-am amenajat un adapost sub o scara exterioara,cu zidarie,cu ciment pe jos,tot dichisul.Eu personal am grija si raspund pentru ei,pe semnatura.Cu eutanasierea celor doi nu voi fi de acord niciodata.In schimb sunt de acord cu eutanasierea cainilor semisalbaticiti,asazisii maidanezi liberi.Pentru exemplificare,CHIAR VIZAVI de Palatul Parlamentului in jurul cladirii parca sora mai mica a Casei Poporului(cum cobori dinspre Marriot pe 13 Septembrie,pe partea dreapta,nu stiu ce este acolo,am impresia ca trebuia sa fie Ministerul Chimiei a lu’ Leana lu’ Impuscatu’),este un teren viran pe care si-au depozitat aia care faceau curse de masini,niste betoane.Sa te fereasca bunul Dumnezeu sa treci pe acolo,eventual cu vreun copil mic,fara sa ai la tine macar o mitraliera.Daca nu o ai,ai pus-o!!!!!!!!!!!Am trecut zilele trecute pe acolo cu bicicleta,iar maidanezii s-au anuntat unul pe altul si s-au luat dupa mine.Norocul ca am o bicla din aia buna cu 24 de viteze,ca altfel eram capsat!!!!!!!!!!!!De curiozitate,dupa ce mi-am luat masina de acasa,am intrat iar in mijlocul lor,pe niste drumuri intortocheate,de pamant,pe unde vin tiganii cu carutele ca sa fure fier din betoane.Simona nu exagerez cu nimic!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Am numarat in jur de 120 de bucati maidanezi de talie mare!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!I-am si filmat,o sa le trimit filmarea la “alesii” nostri.Acesti caini traiesc deja in stare de salbaticie si se comporta ca atare:mascul si femela alfa,soldati care apara teritoriul,soldati care stau de paza,ataca si alerteaza si pe ceilalti.Si toate astea,IN ANUL 2012,IN CAPITALA UNEI TARI EUROPENE,LA CATIVA PASI DE INTRAREA IN SENAT SI IN CAMERA DERUTATILOR!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Bravo alesilor nostri si bravo lui Oparescu,pentru faptul ca ne fac mandri ca suntem din Bucuresti!!!
    P.S.Huooooooooooooooooooooooooooooooooo!!! 👿 👿 👿

  39. PUNCTE ALE DISCUTIEI

    1. SEMNARE DE PROTOCOALE CU ONG-URILE DE PROFIL:
    – PENTRU A PERMITE ACESTORA INTRAREA IN ADAPOSTURILE DE STAT

    2. O BAZA DE DATE UNICA LA NIVELUL BUCURESTIULUI IN CARE SA FIE INREGISTRATI CAINII:
    – NUMAR CROTAL – UNITATEA CARE A STERILIZAT – ADOPTOR SI DATELE ACESTUIA
    – NUMAR MICROCIP – ADOPTOR / STAPAN
    – IMAGINEA CAINELUI PENTRU PROMOVAREA SPRE ADOPTIE.

    3. OBLIGATIVITATEA STAPANILOR DE A STERILIZA ANIMALELE CONFORM LEGII SI DE A LE MICROCIPA, TAXA PENTRU CEI CE NU VOR SA STERILIZEZE ANIMALUL SAU IL IMPERECHEAZA

    4. STERILIZAREA IN MASA SI RETERITORIALIZAREA SUB FORMA DE MAI JOS:

    5. CREEAREA DE ADAPOSTURI PENTRU UN NUMAR REDUS DE ANIMALE – CUM AR FI SPATIILE VERZI DINTRE BLOCURI, PENTRU A EVITA RELOCAREA CAINILOR DEJA EXISTENTI IN ACESTE SPATII SI APARITIA ALTORA

    6. ADAPOST CU LOCURI INDIVIDUALE PENTRU ASA ZISII CAINI AGRESIVI

    7. PROGRAME INTENSIVE PENTRU DAREA SPRE ADOPTIE A ANIMALELOR AFLATE IN ADAPOSTURI:
    – INSCRIEREA LOR PE SITE-URI DE PROFIL SAU REALIZAREA UNEI SECTIUNI PE SITE-UL PRIMARIEI
    – PLIANTE
    – TARGURI DE ADOPTIE LA CARE SA POATA PARTICIPA SI PERSOANE INDIVIDUALE PRECUM SI ONG-URI CE NU AU OBTINUT APROBARILE NECESARE

    8. PROGRAM DE DRESURA PENTRU CAINI SI FOLOSIREA LOR IN FAVOAREA COMUNITATII:
    – INDRUMATOR DENTRU PERSOANE CU DEZABILITATI DE VEDERE
    – PROGRAME DE RESPONSABILIZARE A COPIILOR ( INTELEGERI CU SCOLILE SI DEPLASAREA COPIILOR PENTRU A AJUTA LA CRESTEREA PUILOR – SE POATE FACE SI PENTRU ALTE ANIMALE – GEN MINI ZOO; ACEST MODEL POATE FI FOLOSIT SI PENTRU COPII CU DEZABILITATI)
    – DRESAJ PENTRU CAUTAREA SI GASIREA PERSOANELOR IN CAZURI DE NECESITATE
    9. PRINDEREA ANIMALELOR SA SE FACA CU TRANCHILIZANT SI NU CU CROSA
    10. UNITATI MOBILE PENTRU STERILIZAREA ACESTORA IN LOCATIILE DE UNDE NU POT FI DEPLASATI (EX. STAPANII NU II POT DUCE LA CABINETELE INSCRISE IN PROGRAM)

  40. Larisa Rosian

    @Simona Tache, mare geniu in viata, ia percuteaza tu si toti cei care vreti eutanasie un pic mai departe decat sunteti obisnuiti! Pai ia hai sa ne gandim: oare nu tot omul a domesticit cainele CA SA-I SERVEASCA drept paza si mai apoi, ca sa-l transforme in animal de companie?? Oare nu tot omul a fost si este principalul responsabil de zeci de ani al inmultirii cainilor, prin dovedirea iresponsabilitatii crase fata de animalul din ograda? Acum, cand situatia “a scapat de sub control” – cum va place la toti sa spuneti (de parca a existat vreodata acest control) alegem, evident, din nou, ca de fiecare data, solutia cea mai simpla PENTRU NOI! Asadar si prin urmare, ne-am folosit de ei si acum ca nu mai avem nevoie de ei ia hai sa-i omoram! Dar nu zice nimeni sa se adopte naibii o lege care sa-l oblige pe badea Ion de la tara si pe coana Vasilica de la oras sa-si sterilizeze animalul din curte si sa nu mai lase in strada de doua ori pe an cutia cu cate 5, 6 pui cu care “nu are ce sa faca”!!!! Mi-e sila de voi, nenorocitilor, care ati uitat de unde ati plecat, oportunisti si egoisti care nu mai stiti sa va ingrijiti decat de ograda voastra si de confortul vostru iar peste restul, potopul, dovada ne sta realitatea tot mai crunta!

  41. @Msh: Ei, ca sa vezi, au turbat cainii si ataca fara motiv. Cred ca mai degraba au turbat oamenii, nu-si mai pot stapani ura cu care s-au nascut, setea de sange ascunsa sub falsa grija pentru integritate corporala. De tot violatorii, criminalii, javrele si aurolacii care zac prin rahatul ala de Bucuresti n-ai nimic de zis? De astia nu te temi?

  42. Buna ziua. eu nu suport porumbeii si vrabiile. va rog sa luati in calcul sa le omoram pe toate. ce atatea vrabii? ce atati porumbei? sa nu mai zic de ciori. ce atatea ciori?ce atati copii care imi zgarie masina? sa ii eutanasiem si pe ei ca eu nu pot sa ii suport.
    daca se sterilizeaza in masa, se cipeaza si cei de la curte, in cativa ani, 2-3 nu o sa mai fie nici un caine pe strada. cum asa? pai cainii strazii mor: calcati de masini, doborati de boli, de frig, de dementii cu acces la otrava sau alte metode barbare.
    dupa ce ii eutanasiati pe toti, fix a doua zi o sa apara iar si intr-un an sunt altii de eutanasiat. nu este mai bine sa sterilizam si sa nu mai permitem sa fete?
    nu ai femele=nu ai pui.
    Doamna Simona, dati dumneavoastra niste bani daca dupa ce se eutanasiaza tot, apar iar pe astrada alti caini? ia ziceti, dati?
    .

  43. paula dacă sar peste faptul că ai (și) funcție reproducătoare, mă îngrozește gandul că ai drept de vot.

  44. Cine suntem noi sa hotaram eutanasierea animalelor? Nu avem acest drept .Haideti sa fim umani ,daca tot ne numim oameni .!

  45. aș vrea să le atrag atenția fanaticilor care s-au lansat în injurii și șu umplut deja blogul de spume că modul acesta de abordare îi descalifică din capul locului. 😉 încercați s-o ardeți mai civilizat, dacă chiar doriți să fiți luați în seamă, suflete bune și miloase ce sunteți

  46. Una mai cerebrala

    Stimata Simona Tache,

    Atata timp cat cei pe care i-ai votat si altii de ai lor si-au bagat in buzunar banii destinati infiintarii de adaposturi, vaccinuri si sterilizari maidanezi, este cam greu sa dispara dintr-o data de pe strada aceste biete animale.
    Dar poate ca si otravirea lor este o “solutie”. Mai in detaliu: in parcul Obor, vineri seara, in tarcul de caini o fetita cu mamica si catelusul lor. O bucata de carne otravita aruncata nu se stie de cine. Fetita se juca cu ea hranind cainele. Cainele a murit in chinuri, insa fetita se afla in stare grava internata in spital. Da, sunt rromi, dar sunt si ei oameni.
    In locul fetitei putea fi oricare dintre copiii nostri. Eu sunt socata.
    Mickey Rourke a venit in Romania sa infiinteze un adapost de 1000 locuri. S-a combinat cu fostul tenismen Ilie Nastase. …sa fim serioase: vine, lasa banii si stiu exact romanii ce sa faca cu ei, in ce buzunare sa ii bage. Nu ma crezi? Just watch.
    Asa ca spune-mi acum, este vina animalelor ca se inmultesc fara stire sau a hotilor de la putere din tara asta de rahat?
    Voi, mass media, nu faceti decat sa puneti gaz pe foc. Am vecini care si-au aruncat puii de caine nedoriti intr-o punga, pe strada langa copac. I-au luat unii de la o Asociatie, chemati de mine fiind. Pe jegosi i-am denuntat si nu m-a bagat nimeni in seama. Mi-au ras in fata…
    Stii cate cazuri de genul asta sunt???? Aaaa, si astia stau pe Bulevardul Mosilor, dar sa vezi cum e la tara sau orase / comune de pe langa Bucuresti… Acolo se arunca in draci animale pe strada.
    Eu zic sa se aplice amenzi acestor idioti si poate ii “educam” sa nu mai faca …

  47. Doamna Tache, v-ati gandit cumva sa militati pentru o lege care sa-i pedepseasca foarte aspru pe cei care abandoneaza cainii, dupa ce-i iau sau dupa ce le fata cateaua pe care o au? V-ati gandit ca maidanezii s-au inmultit de fapt “gratie” oamenilor? Cum credeti cau au ajuns cainii pe strazi? Nu credeti ca este de ajuns ca numai 10 caini abandonati de oameni sa se inmulteasca intr-un an de doua ori fiecare dintre cele 3-4 femele facand cel putin cinci pui? Faceti un calcul si o sa vedeti cam ce suma aproximativa de pui nascuti in 23- ani, din care nu mai spun ca ies alti pui si tot asa. Dar de unde? De la niste oameni, care acum vor sa circule in siguranta pe strazi si care au fost in stare sa ia un pui de care se indragostisera si, apoi, sa-l abandoneze dandu-si seama ca nu-l mai pot (intre)tine. Doamna Tache, dar de violatori si talhari nu va e frica? Eu am fost muscat de doua ori de caini si, cu toate astea, ii iubesc mai mult decat pe oameni. Si va spun, poate prea patimas, ca ar trebui sa va fie frica mai degraba de oameni decat de caini. Intrebati orice dresor si veti vedea ca o sa va spuna acelasi lucru – cainele nu musca din agresivitate, ci din teama, din instict de conservare (mult mai dezvoltat decat la oameni) cand se simte amenintat (fie pentru ca-i calci pe teritoriu “crezand” ca i-l ocupi, fie ca este lovit, chinuit etc.). Eu am un caine ciobanesc si merg cu el pe strada fara lesa, fara botnita, dar nu a sarit niciodata in sase ani la nici un om decat in situatia in care cineva incerca sa se apropie de el sa-l mangaie, pentru ca, repet, ii era teama de acel om, necunoscandu-l. Deci cainii nu sunt agresivi, prin natura lor, au devenit si devin asa din cauza oamenilor. Si nu musca decat daca sunt cel putin 3 in grup, pe teritoriul lor. Ganditi-va la oameni (si ei sunt animale, la urma urmei si la origine) – Daca ii intri in curtea cuiva si este singur (cu exceptia cazurilor in care nu cumva este vorba despre vreun zdrahon de proprietar), victima este tentata sa tipe sau sa puna mana pe un par sa se apere, dar, daca este toata familia acasa si tu esti singur, se reped toti la tine. Va e frica sa mergeti in siguranta pe strazi din cauza cainilor? Dar din cauza unui violator sau criminal, lasati liberi de instanta, pentru ca nu prezinta pericol social, nu va este? Sau de vreun sofer cretin?
    Nici eu nu mai vreau oameni cu o asemenea gandire pe strazi. Ce pot sa fac? Sa-i eutanasiez?

  48. Stimata doamna,
    daca alegeti oamenii, va rog sa nu uitati ca printre ei se numara: boschetari infometati, imputiti – care circula cu mijloacele de transport in comun (pe care noi, muritorii de rand, le mai folosim uneori, daca nu chiar zilnic), tigani borati carora nu le poti spune nici “da-te mai incolo” fara sa iti faci rost de un nou buzunar (judecati dvs. ce fel de buzunar), drogati (mai e nevoie sa zic in ce fel trebuie sa iti tii geanta cand ii vezi?), copii orfani, tigani, parasiti, abrutizati – care iti dibuie prin buzunare sau iti sar in fata masinii cand pleci de la stop (la faza asta s-ar putea sa va afecteze si pe dvs. un picutz) si enumerarea poate cu succes continua. Nu uitati, ati ales oamenii. PENTRU ELEMENTELE MAI SUS MENTIONATE, CU CE ATI FI DE ACORD? Eu unul as fi complet de acord cu ghetto-urile, exilul si uneori, da, chiar cu eutanasierea.
    Numai ca, in timp ce efectivele canine prost gestionate de 22 de ani (aici va dau dreptate), nu poseda nici un fel de drept la viata sau tratament uman, leprele de care te lovesti in fiecare zi au, nu-i asa, DREPTURI!
    Ce e mai trist este ca unii se vor folosi de scrisoarea asta dvs. pentru a-si servi interesele si pentru a mai baga un leut in buzunar. Ideea ca nu ati fi la curent cu marea afacere care este de fapt campania de eutanasiere a maidanezilor este de neconceput, avand in vedere ca sunteti, mai intai de toate, jurnalist. Sper ca activitatea dvs. febrila in blogosfera nu v-a impins sa abdicati de la principiile de baza ale jurnalismului, atat atunci cand va informati, cat si cand lansati curenti de opinie. 🙂
    Cu respect,
    Un cetatean

  49. ACESTEA SUNT PROPUNERILE CELOR CE IUBESC ANIMALELE.

    FAPTUL CA PE STRADA SUNT INCA MULTE DINTRE ELE SE DATOREAZA :

    1. SE STRANG IN MASA TOT CAINII STERILIZATI;

    2. UNII OAMENI NU ISI ASUMA RESPONSABILITATEA STERILIZARII BA CHIAR ISI DAU MASCULII LA MONTA CU CATELUSE DE PE STRADA (CA TRE SA SIMTA SI MASCULUL LOR PLACERE….)

    3. LIPSA DE RESPONSABILITATE A OAMENILOR CE STAU LA CASE SAU IMPREJURUL BUCURESTIULUI CE NU VOR SA CONCEAPA STERILIZAREA ANIMALELOR CA UN LUCRU BUN.

    4. ABANDONULUI IN MASA (CHIAR SI CAINI DE RASA LASATI IN STRADA GEN: HUSKI, LUP GERMAN, BOXER, CIOBANESC CARPATIN, ETC.)

    5. PANA NU SE VA OPRI CONDUCTA DE FACUT PUI PESTE PUI, MASACRAREA CAINILOR O VETI CONTINUA FARA FOLOS. SI ATATA VREME CAT NU EXISTA CAPACITATEA DE A INTELEGE ACESTE ASPECTE… DEGEABA SE LUPTA IUBITORII DE ANIMALE CU MORILE DE VANT.

    6. BANII EXISTENTI SUNT DOAR PENTRU ECARISAJELE DE STAT CE DECLARA PE HARTIE LUCRURI INEXISTENTE CU ADEVARAT: EX. STERILIZARI IN ECARISAJE, EUTANASIE CU INJECTIE, HRANA PENTRU ANIMALE CE SE VINDE MULT MAI BINE CRESCATORILOR DE PORCI, ETC.
    ONG-URILE ACTIVEAZA PE CEEA CE ADUC DE ACASA SAU REUSESC SA STRANGA DIN DONATII – FOARTE PUTINE DE ALTFEL.

  50. “Raluca permalink
    April 9, 2012 14:08:22

    @Dani daca sunt fonduri si etc…de ce nu s-au implicat pana acum pe accesarea asta tona de asociatii de protectie a javrelor?”

    Draga Raluca,esti naiva,ca sa ma exprim elegant.Asociatiile de protectie au ca angajati oameni,la randul lor cu nevoi!Adica o casuta de vacanta la munte,una daca se poate pe langa Vama Veche,un apartament mai in centru,o masinuta noua macar la doi ani,vacante cel putin in Tenerife,o papica buna la un restaurant de cel putin 5 stele,copilasi la facultate in Elvetia,etc.,etc.,etc.!!!Pai daca ei baga banii in curul javrelor,de unde bai nene dupa aia galetusha de caviar pe masa????Se poate???

  51. @uncetatean: vai, dar ce rasist sunteți pentru un om care iubește atât de mult animalele :roll:

  52. (D-na) Tache Simona, nu sunteti cu nimic mai presus decat bietele fiinte fara vreo vina pentru ca s-au nascut! Daca noi, oamenii, am fii macar cu 5% mai buni decat necuvantatoarele, s-ar putea rezolva si problema lor! Numai ca tu nu ai cum sa intelegi ceva din toate acestea!

  53. Imi pare rau Simona ca asta este solutia pe care tu o vezi. Toti cei care nu pot gandi mai departe de eutanasie nu inteleg problema adevarata. Lasand deoparte coruptia de la noi (se vor omori 300 de catei, iar actele si fondurile vor fi cat pentru 3000 de catei), ce faci cu abandonul? Nu ai vazut niciodata un cuib de 8-10 pui aruncati la vreun colt de strada sau parc? Ce faci cu cateii de pe propritatea privata nesterilizati? Astepti sa ajunga pe domeniul public ca sa ii “eutanasiezi” nu?
    Tocmai ai pierdut o cititoare.
    Sunt femeie, voi fi mama, imi voi educa si creste copilul in spiritul iubirii, sunt vegetariana, respect tot ceea ce ma inconjoara si GANDESC.
    O zi buna.

  54. Tu, femeie ce-ai scris acest articol, sa mergi tu la un centru de eutanasiere (nu se scrie cu H daca nu stiai – euthanasie) si lasa-te eutanasiata. Vei observa ca nu vor mai exista caini comunitari! Si, eu mai degraba as pierde un “camarad” din rasa umana decat 100.000 de caini fara stapan, care, majoritatea dintre ei sunt astfel – pe strazi – din cauza oamenilor. Precum in ceruri asa si pe pamant. Amin!

  55. Mihaela White

    Eu mi-as dori legea euthanasierii violatorilor, pedofililor , hotilor si criminalilor. Si in general a celora care mi-ar putea leza securitatea mea si a copiilor in vreun fel. Adica ce fel de protectie imi ofera mie Parlamentul Romaniei impotriva lor??? Propun sa-i omoram. Nu ma intereseaza ca e impotriva legii, a firii, a UE….a cui dracu o mai fi. Mi se pare normal sa nu existe in libertate si mi se pare normal sa facem ceva. Votam, nu ???? Si nu vreau scuze ca vezi nu e posibil, astia sunt oameni si animalele nu. Asta nu ! Eu vreau sa imi stiu copiii jucandu-se in siguranta , afara, in aer liber, cu animalele de rigoare fara sa ma gandesc ca din tufisuri ii pandesc niste ochi flamanzi ce-i privesc jucandu-se in timp ce ACELE animale se masturbeaza….Ce facem, ii omoram ? Sau ne rugam la Cel de Sus ca nu ni se va intampla tocmai noua o rusine ca asta. As dori sa stiu ce gandeste fatuca asta care scrie, are copii ??? Ca vad ca tot da inainte cu plimbatul copiilor prin parc, ma uit la poza ei si o vad tanara. Mi-e mila de ea…atata amaraciune si rautate intr-un suflet atat de tanar…Pacat.

  56. Eu stau si ma intreb daca voi astia pro-liferi de caini va dati seama cat de AGRESIV va adresati. N-o sa inteleg in viata mea de ce aveti reactiile astea atat de emotionale.

    Si ma intreb cum va inghititi ipocrizia cand bagati friptura de purcel, de parca ala n-are “suflet” (ce suflet mai oameni, de unde ati scos-o??? au constiinta reflexiva?). Si asta cu mancati ca sa supravetuiti e bullshit. Puteti supravietui si fara carne.

    Cainii traiesc o viata ingrozitoare pe strazi, si la fel in adaposturi. Moartea e solutia UMANA fata de chinurile in care traiesc.

    Insa moartea lor nu e suficienta, trebuie date legi (si APLICATE, ca noi problema asta o avem, cu aplicarea) astfel incat sa se tina sub control populatia canina. Adica starilizat tot, alfel taxe mari, microcip ca sa fie identificati stapinii si amenzi daca ii abandoneaza.

    Insa pana una alta cainii care exista acum pe strada trebuie sa dispara, pentru ca unii dintre noi, femeie si mama in cazul meu, nu poate accepta nicio victima umana!

  57. @Cutzu
    “…javrele si aurolacii care zac prin rahatul ala de Bucuresti n-ai…”

    S-a luat cineva de mama ta?Daca nu,nu fi marlan,aici vorbim civilizat.Tu daca esti obisnuit ca la tine la tara pe maidan,fii la tine acolo,lasa-ne pe noi in treaba noastra!
    P.S.Bea si tu mai putin ziua,las-o mai pe seara cu rachiul!!!

  58. Eu am adoptat un pui de maidanez de la un adapost.
    Puiul a venit cu: deparazitari/vaccinari/microchip
    Am platit 40ron si am primit factura si chitanta.
    La o saptamana dupa adoptie am primit vizita unui inspector din partea primariei care a verificat daca mai am cainele si in ce conditii traieste.

    Ne indreptam spre o lume civilizata dar facem pasi prea mici. Trebuie rezolvata problema cainilor de pe strazi pentru ca nu se pot face adaposturi pentru 100.000 de caini oricat de mult am vrea si cainii trebuie sa aiba un anume standard de viata.
    Despre oameni nici nu mai vorbesc. Nu exista nicio scuza pentru felul in care oamenii sunt obligati sa convetiuiasca cu acesti caini.
    Lipsa de respect pentru ambele specii, mentinuta insistent doar de oameni.

  59. Madam Tache, cred unul din scopuri, ratingul, a fost atins. Vad ca ai trecut la mistouri si ironii. Cum naiba ai ajuns jurnalist? La apelul bocancilor?

  60. Florin Alexiu

    Jurnalism de taraba, practicat de o persoana nedaruita nici de la scoala, nici de la natura. Ma rog, de-ar fi numai asta, as putea intelege. Ce nu pot accepta este indemnul la crima. Cu iz portocaliu si gretos. Iz de bani manjiti cu sange. Pentru ca la asta se rezuma totul. Si nu pot accepta dezinformarea flagranta si sanctionabila, “altoita” in text pe manipularea prin omisiune pe care o practicati, “stimata” jurnalista. Nu cred ca este necesar sa elaborez. Cititorii (al caror creier este cat de cat permeabil) vor intelege la ce ma refer. Cei “saraci cu duhul”… vor ramane fericiti in continuare.

  61. Draga Simona,
    Crezi ca ai simtul umorului? Ti se pare ca ai gasit solutia perfecta???
    Mi-e mila de tine….Sincer

    Paste fericit si tie!

  62. #unii dintre noi nu POT accepta, scuze

  63. mi se pare halucinant faptul că cei care pledează (isteric, observ) antieuthanasiere (se scrie și cu h și fără h) și mă fac cu ou și cu oțet, invocă obsedant ideea de “femeie și viitoare mamă” în pledoaria lor. păi să mai zic o dată ce am zis și mai sus: tocmai faptul că nu mai suport să moară copii m-a adus la concluzia că euthanasierea e singura soluție. până de curând, o ardeam și eu călduț, pe calea de mijloc.

  64. Nu mai bine te eutanasiem pe tine?! Si pe toti cei care vorbesc fara sa aiba habar… si care cand se plictisesc de animal il arunca in strada? Ce tara de cacat! Stii ce e in plus de fapt in atara asta in afara de maidanezi? Ziaristi ca tine.. de doi lei, agramati si fara valoare… dar pe voi nu va eutanasiem nu?

  65. “incercati s-o ardeti civilizat”? cu asemenea replici si cuvinte, demonstrezi ca tu esti “civilizata” de nu se poate. vocabular tipic de Ferentari.
    nu cred ca are rost sa-mi bat capul sa-ti mai spun ceva, pt ca e clar ca nu poti mai mult…

    ramai la “jos textila”, dupa cum spunea cineva mai sus. atat poti, atat faci! 😆

  66. @Andi
    “Eu am un caine ciobanesc si merg cu el pe strada fara lesa, fara botnita, dar nu a sarit niciodata in sase ani la nici un om …”

    Stimate domn,exemplul dumneavoastra denota ca nu sunteti decat un romanas de tip nou,genul “mi se falfaie”.Obligatia dumneavoastra in societate,este sa respectati legea,lege pe care se pare ca o ignorati total!O zi buna va doresc!

  67. Simona, apeleaza (ca argument) la emotiile tale. Un fel de santaj emotional.

  68. Am citit cu mare atentie postarea ta de pe blog..eu sunt mama mai nou,dar si o mare iubitoare de animale.In primul rand,inainte de a cere cu atata dorinta EUTHANASIEREA cainilor de pe strada ar trebuii sa te gandesti DE CE s-a ajuns aici ? Nu uita ca aceasta lege a EUTHANASIERII a mai fost aprobata in Romania si ghici ce…in 2012 este aceeasi situatia ca atunci,chiar mai rau!! Si s-a ajuns aici din cauza oamenilor pe care tu ii preferi,care nu sunt constienti,care sunt niste iresponsabili,niste oameni reci,fara suflet!!Daca oamenii si-ar steriliza animalele care nu au pedigree si mai ales nu le-ar lasa sa se imperecheze,sa fete si apoi fie sa arunce puii pe strada singuri,fie impreuna cu mama nu s-ar mai fi ajuns aici!! Inainte de a se da aceasta lege ar trebuii data o lege pentru OAMENII care ii alegi tu.Astfel,printr-o lege ft aspra atunci se poate schimba ceva,daca nu.. chiar daca legea se va aproba acum , iarasi!! peste ceva timp tot aici vom ajunge!! Si mai am o intrebare..ai fost vreodata intr-un asa zis adapost al primariei? Daca NU AI FOST,te sfatuiesc sa TE DUCI!! Apoi sa sustii ceea ce spui mai sus, acolo,in acele ” adaposturi” cainii mor in chinuri groaznice!!Sunt torturati,morti de foame,stau pui de 2-3 saptamani cu caini adulti!! Se mananca intre ei!! Nu au un acoperis,stau in fecale!! Nu cred ca ai vazut vreodata un caine care a fost puir si simplu sfasiat,mancat de un altul cu care statea in acelas tarc!! Si inca ceva..nu vreau sa le iau apararea cainilor agresivi,DAR eu consider ca doar maxim 5% sunt ei agresivi de la mama natura,restul de 95 % sunt agresivi tot din cauza OAMENILOR aparati de tine,care i-au maltratat,intaratat,batut,calcat cu masina,spanzurat,taiat coada,urechile etc doar din amuzament!! Dupa astfel de ” tratamente” primite de la OAMENI ,s-a ajuns aici,cainii fiind atat de agresivi.Eu de cand eram un copil mic umblam printre caini,pisici …si nu am avut nicio problema!! Chiar daca erau si caini de care altora le era frica ..EU NICIODATA nu am fost muscata,fugarita de un caine!Am salvat cati caini am putut,mi-am permis atat financiar cat si in ceea ce priveste timpul ,le-am gasit stapani la caini pe care ALTI OAMENI i-au abandonat fara mila!! sau pe care ALTI OAMENI i-au mutilat poate doar de distractie?!?!
    Si inca ceva..daca toti spuneti ca NU MAI VRETI CAINI PE STRADA DE CE nu donati cei 2% care oricum vi i-a statul unui ADAPOST ADEVARAT?!Sunt destule astfel de adaposturi si in BUCURESTI! Daca toti cetatenii ar dona cei 2% NU AR MAI FI CAINI PE STRAZI,OAMENI MUSCATI ETC..Dar bineinteles,este mult mai usor de acuzat niste animale,care nu au cum sa se apere. ..NOI SUNTEM DUMNEZEU,PUTEM HOTARA SOARTA UNEI VIETI..ORICUM DUMNEZEU E SUS SI NE VEDE PE TOTI,EL POATE DECIDE PT VIATA NOASTRA,FIE CA SUNTEM OAMENI FIE CA SUNTEM ANIMALE!!
    Totusi..inainte te sfatuiesc sa te gandesti ft bine la toate cauzele ,la toate motivele din cauza carora s-a ajuns aici,apoi sa ceri cu atata putere aceasta solutie..Nu uita ca suntem in POST..

  69. nu inteleg ce e cu panica asta. Si mie mi-e frica uneori de cainii de pe strada. Dar de mica stiu un truc invatat (de la mama, bunici, nu mai stiu exact) si anume sa iau la mine o bucatica de paine sa le arunc. Pana acum a functionat. Imi plac fte mult cainii si chestia asta cu ca mama, viitoare mama etc e putin aiurea… si noi oamenii suntem prea mult, dar pt ca suntem in fruntea piramidei si nu prea are cine sa ne opreasca sa ne inmultim, consideram ca facem un bine cand vrem sa-i controlam pe cel de sub noi.
    In Bucuresti exista situate unul langa altul Licelul Matei Basarab si o scoala. Ambele au cate un caine, doi de care au grija. Le-au facut custi, le dau de mancare. Poate ar fi o solutie ca fiecare institutie de stat sa-si infieze proprii caini. Cainii nu sunt violenti daca sunt invatati in preajma copiilor. Trebuie vazuta care e cauza pt care sunt ei violenti pe strada… caci daca ne luptam doar cu problema in sine si alegem calea cea mai usoara, ne e intr-adevar noua mai comod. Subiectul asta n-o sa se termine niciodata. Poate ar trebui si stapanii de caini sa-si castreze animalul, sa nu mai avem puiuti pe strada. Nu suntem pe vremea lui Darwin, survival of the fittest, caci daca suntem asa s-a dus dracului omenia, umanitatea, cum vrei sa-i zici.
    @ Andreea oamenii care apara drepturile animalelor fara stapan nu sunt vegetarieni. Si chiar credeti ca vacuta/purcelul/puiul din alimentara/hiper-super-extra marketuri sunt ok de consumat ?
    Daca ne este frica de un lucru, nu trebuie sa-l eliminam, frica persista… Sunt multe lucruri simple si pragmatice pe care scoala ar putea sa le dea mai departe copiilor. Solutii exista, exemple de asemenea, trebuie doar sa cascam ochii si sa fim suficient de deschisi la dialog ( sa lasam putin deoparte orgoliile de genul eu am dreptate si poate am avea si noi oamenii ceva de invatat din asta) http://www.adevarul.ro/locale/oradea/Oradea-mizeaza-sterilizarii-numarul-maidanezilor_0_596340542.html

  70. chiar vi se pare normal sa va plimbati pe strazi pline de caini, pe ce lume traiti oameni buni?

  71. E trist ca am ajuns sa ne dorim asa ceva, dar este adevarat!

    Respect Civilizatu’ pentru ca ai avut curajul sa adopti 2 maidanezi si respect pentru ca ai verticalitatea de a raspunde pentru ei. De asa ceva avem nevoie, nu de vorbe goale.

    Pentru cei care plang de mila animalelor (semi)salbatice de pe strada, treceti fratilor la treaba, adoptati cati puteti, raspundeti pentru ei din toate punctele de vedere si pe noi, “astea cu copii”, lasati-ne sa ne luptam pentru siguranta vietilor noastre si a familiilor noastre, asa cum putem.

    Ia sa vedem cati puteti spune ceea ce a spus Civilizatu’. Aud? Nimic? Vaaaaaaaai ce usor e sa postezi pe net….

  72. erata: sa-i controlam pe cei de sub noi. Multumesc

  73. wow am citit si eu acum comentariile incredibil cum s-au inmultit cretinii in romania.

    Pentru baiatul cu oradea, respect pt orasul vostru dar in bucuresti sint sute de mii de ciini.

    Pentru cei care abereaza ca de fapt cauza este abandonul-NOT! sint javre care se inmultesc, cei ce abandoneaza este evident ca abandoneaza ciini de rasa, da, am vazut dar sint poate 10 % din cainii ce sint pe strazi.

    Pentru ceilalti defecti, copilul meu era sa ramina fara cap intr-o dimineata cind o duceam la scoala.Eu care am 80 de kile am fost data jos de o haita de maidanezi doar pentru ca la ora 10 dimineata treceam prin fata blocului in tufisurile caruia se ascundeau ei.

    Nu ma pot duce la concertele mele preferate care se termina la 8 seara pentru ca maidanezii de la blocul MEU care MA CUNOSC nu imi permit intrarea in bloc.NIMENI nu intra sau iese din bloc dupa inserare. Daca vi se pare normal e clar ca sterilizarea ar trebui extinsa.

    Va sfatuiesc pe cei ce va dati cu parerea sa deveniti vegetarieni daca tot sinteti true..

  74. @Florin Alexiu: curios, până acum, din cauză că am scris mult împotriva puterii, am primit numai acuzații contrare 😉

  75. @ Civilizatu’ . ONG-URILE CARE CHIAR ACTIVEAZA IN ACEST DOMENIU SUNT CONSTITUITE SI LUCREAZA DOAR CU VOLUNTARI. PENTRU INFORMAREA TUTUROR.

  76. și mai terminați cu “jurnalistă” și “jurnalism”. am scris chestia asta pe blogul personal, nu într-un ziar, și am făcut-o în calitate de cetățean. punct. am dreptul să am o opinie la fel ca și voi

  77. Doresc celor ce “iubesc” exagerat cainii semisalbaticiti,sa-si plimbe copilasii prin miliardele de cacati care au ramas pe trotuare,in urma topirii zapezii.Sa le aduca noroc in viata!!!

  78. ah si pentru baiatu’ cu gramatica da in romana s-a preluat din franceza ceea ce nu inseamna ca nu vine de la thanatos; si zi-cum se citeste charisma? 😈

  79. @Civilixatu: am vrut să zic și eu exact chestia asta, legat de ciobănescul fără lesă

  80. Cornelia Voinea

    SA-TI FIE RUSINE, CREATURA DE NEAM PROST CE ESTI!

  81. Doamna Tache gandeste si actioneaza in cel mai primitiv mod posibil. Uciderea in masa nu este NICIODATA o solutie. Nimeni nu vrea caini pe strada, nimeni nu vrea sa fie muscat, nimeni nu vrea sa umble cu frica pe strada. Pericolul ne pandeste oricum la tot pasul!!! De ce nu eutansiem violatorii, pedofilii, criminalii care actioneaza cu discernamant??? Pentru ca suntem rasa superioara?? Cine ne confera noua, oamenilor, de a lua viata atator mii de caini? Intotdeauna oamenii ca tine vor alege cea mai simpla si la indemana solutie.Moartea. Pentru ca nu atat va duce capul, pentru ca sunteti prost crescuti, pentru ca lipseste umanitatea si logica in primul rand. Dumneavoastra ca si jurnalist, sau cum va place sa va numiti, ar fi trebuit sa stiti ca eutanasia, nu a functionat, in nici o tara, niciodata. Cainii nu dispar de pe strazi, ci se inmultesc in continuare. Ce este asa de greu de inteles?? Sunt de ajuns 2 caini scapati de eutanasie pentru a da nastere altori zeci, care la randul lor vor da nastere altor pui..etc..Masura asta careia ii faceti propaganda, nu va rezolva problema cainilor fara stapan. Eu nu pot sa va spun cum sa va faceti meseria,dar din cunostintele mele generale, un jurnalist ar trebui sa faca cercetari in domeniul despre care scrie.

  82. Simona, am zis ceva aiurea? Vad ca nu-mi apare comentariul 🙂 Ma gandesc poate oi fi pe ceva lista de ignore.

  83. inca ceva vad ca TOTI civilizatii de mai sus sint de fapt niste javre anonime, noi ne semnam avem o identitate, voi? ne faceti golani de ferenatri pentru ca avem curajul sa ne afirmam o opinie ORICE opinie, pe cind voi scirbelor lase va ascundeti voma dupa ecran..marsh inapoi in cutie!
    Daca e bal, bal sa fie!

  84. mai ziarista lu’ peste!!! Lasa-te de meseria de jurnalist pe care o afisezi si fa-te hinghier,pt ca probabil asta e meseria in care te incadrezi dupa acest articol. Crede-ma ca ma abtin greu sa nu scot aici nici vb foarte urate. Un ziarist bun, nu poate concepe un asa articol. Un ziarist bun, vede ambele fete a unei monezi. Ai vazut aspectul problemei dintr-un singur unghi si probabil si ala obtuz! Mai studiaza, mai citeste, mai informeaza-te care pot fi solutiile intr-o problema. Ai ajuns tu la concluzia ca eutanasierea e solutia cea mai eficienta in cazul cainilor fara stapani? Ai facut tu calcule, ai luat in serios toate aspectele, ai analizat tu sau ai facut o statistica in cat timp vor dispare cu adevarat cainii maidanezi de pe strazile Romaniei? Ai facut pe dracu! Habar nu ai de capul tau! Ai dat 2 statistici total neinteresante si ai ajuns la concluzia ca eutanasierea e cea mai buna metoda care te va face pe tine sa traiesti “civilizat” in Romania. Bai va ascultati astia care puneti civilizatia, alaturi de crima in acelasi context!!!???? Si ca sa fiu eu civilizata, crede-ma ca mi-e tare greu dupa ce ti-am citit articolul, iti propun sa iti dau eu material, cu statistici reale, calcule reale, solutii reale in cazul acestor caini fara stapan. Si-ti mai spun un lucru, problemele de care ne facem vinovati de astia 22 de ani de care pomenesti, ca suntem principalii vinovati pt asta( iti pot da cauzele reale raspunzatoare de numarul mare al cainilor fara stapan si al agresivitatii lor – omul fiind principalul factor), nu dispar peste noapte, asa cum nici oamenii care scuipa pe jos, arunca gunoaie peste tot, urineaza pe la colturi si prin boschetii din parc, care nu cunosc taina spalatului si totusi circula cu mijloacele de transport comune, care fura, ucid, mame care isi ucid copii, tati care-si violeaza fiicele, etc. – adica, oamenii aia pe care tu ii alegi in locul unor animale nevinovate, care au doar instinte, nu si ratiune, asa cum ar fi trebuit sa ai si tu, facand parte din specia umana. Daca totusi vrei sa scrii un articol bun despre aceasta problema, contacteaza-ma si promit ca iti voi da datele reale si materialele necesare sa faci un articol ca la carte, privind o problema din toate unghiurile, obiectiv, ca un ziarist profesionist.

  85. Larisa Rosian

    Subscriu la ce zicea Marius mai sus: “Doamna Simona, dati dumneavoastra niste bani daca dupa ce se eutanasiaza tot, apar iar pe astrada alti caini? ia ziceti, dati?”
    … cu o singura precizare: din partea mea – doamna – intre ghilimele.

  86. propun o adaugire la modelul de scrisoare.

    din ce stiu eu, in USA exista niste organisme gen ONG care monitorizeaza modul in care voteaza congresmanii si face publice listele cu voturi.
    in felul asta, Tea Party ( o asociere civila a votantilor de dreapta, in general) reuseste sa puna o presiune formidabila pe alesi si sa ii determine sa voteze intr-un anumit fel, sub amenintarea (da, amenintarea e un termen potrivit) sanctionarii INDIVIDUALE la vot.

    acum, nu stiu cat de usor se poate monitoriza in parlamentul romaniei modul in care se voteaza individual.
    nu cred ca cineva noteaza ale cui maini au fost sus “pentru”.
    iar fara spectrul responsabilitatii individuale, ii doare-n cot.

    in cazul asta, alta solutie nu vad decat sanctionarea la gramada.
    dom’le senator de Iasi, poate matale ai votat cum vreau eu, insa, pentru ca rezultatul pe ansamblu a fost contrar intereselor mele de fiinta din carne si oase, nu o sa te mai votez.
    imi pare rau, ca poate pici nevinovat (dar poate nu), insa adapteaza-te si convinge-i pe colegii matale sa voteze cum vreau eu si, sper, ceilalti 3 mii de alegatori, care ti-au trimis e-mail-uri asemanatoare.
    hai, sa zicem ca intelegem ca e greu cu FMI, cu economia mondiala, cu necesitatea furtului pentru partid.
    dar ce-ti cer aici, d-le parlamentar, e simplu: sa ma aperi de caini; sa ridici mana la vot cum te rog si cum iti cer eu.
    daca nu, la revedere, pentru ca de data asta chiar te tin minte si nu e exclus sa apara si alte cazuri, chiar in preajma alegerilor, care sa imi inatareasca hotararea.

    evident, formulat mai concis.

    e o idee buna, e un moment bun, e inainte de alegeri.

  87. Tudor Despina

    Cucoana, esti proasta de bauni. Pe cuvant. Nu ai inteles absolut nimic din democratie. Dar azi ma simt darnic si rabdator si o sa-ti explic. Ia de poftim: http://www.national-magazin.ro/editorial/problema-maidanezilor-spectacolul-demonilor-357 .

    Cu placere.

  88. @Ioana S: intrasei în spam, te-am scos acum. nu cenzurez comentarii nici măcar dacă mă insultă (vezi mai sus tone), darămite dacă sunt civilizate

  89. Si eu iubesc animalele, dar nu-i iubesc pe cei care nu-si asuma decat un “nu” hotarat si nimic altceva.
    Simona, eu nu am probleme sa respir acelasi aer cu tine. Din contra. Bravo pentru modul civilizat si cu premize de eficienta in care sprijini o solutie!

  90. Gaby Tudorache

    Simona, eu cred ca vrei sa elimini cainii, sa ramana doar violatorii. Abia atunci cred ca vei fi fericita (pardon, satisfacuta) 😀

  91. oameni care îmi urați să fiu violată, credeți că în felul acesta apărați eficient cauza câinilor de pe străzi? întreb pe bune, nu la mișto

  92. Nu cred ca asta e cea mai mare si singura problema in tara asta.De ce nu eutanasiati violatorii,criminalii si restul scursurilor.Ei stau pe banii contribuabililor in vacanta.Cainii nu au nicio vina ca s-au inmultit,vina o poarta omul.Duduie,doamna nu va pot spune,faceti gazetarie daca asta va este meseria nu gargara ieftina.O zi cat mai buna.

  93. D-na Simona Trache, lasand la o parte faptul ca sustineti si militati pentru crima, impotriva unor fiinte inferioare ce nu se pot apara si nu poate vorbi, fapt ce va descalifica moral si poate si psihic, observ din “pledoaria” dvs . ca sunteti in incapabilitatea de a gandi logic.

    Cel mai bun exemplu : as vrea sa stiu ce este normal si eficient sa faceti in urmatoarea situatie cand ajungeti acasa dupa o zi de munca si va gasiti casa inundata cu apa.Ce faceti sa rezolvati problema ?

    1. Incepeti sa strangeti apa cu galeata in timp de apa de la robinet curge incontinuu?
    2.Sau opriti apa de la robinet si apoi va ocupati de cea deja varsata?

    Dupa comentariul dvs. inteleg ca alegeti prima varianta ceea ce este o ipocrizie ilogica fara rezultat, doar pierdere de timp si scurgere de bani.

    Singura solutie eficienta si dovedita pana acum este formata din mai multe actiuni care sa fie puse in aplicare toate odata:

    1. Sterilizare caini CU STAPAN fara drept de monta de la varsat de 6 luni, de la curti si blocuri, din toata tara in mod obligatoriu
    2. Sterilizare caini fara stapan din toata tara
    3. Microcipare obligatorie a tuturor cainiloe cu si fara stapan
    4.Pedepsirea abandonului cu amnezi usturatoare
    3. campanii de adoptie sustinute atat de media cat si de ong-uri cat si de iubitorii de animale

    Cu toate aceste masuri aplicate organizat si eficient in 5 ani , numarul cainilor de pe starzi va fi redus peste jumatate.

    Dar ca toate aceste masuri sa fie aplicate avem nevoie de POLITICIENI CARE SA NU FURE BANII DESTINATI ANIMALELOR si CETATENI LUCIZI SI UMANI CAPABILI DE A GANDI SINGURI FARA A FI PROSTITI.

    Cam greu pentru Romania…dar poate nu imposibil.

    In final va doresc “stimata” d-na Simona, acum in Saptamana Mare, aceleeasi ganduri si aceeasi soarta pe care si dvs. cu atata lejeritate si nepasare le-o doriti bietelor animale ale caror vina este aceea de a se fi nascut intr-un popor dereglat mintal care gaseste satisfactie in varsarea de sange nevinovat.

    Si daca tot doriti dreptate va rog sa incepeti de la cei pusi sa rezolve aceasta problema care au furat in nesmitire si nu au facut nimic si sa continuati cu semenii nostrii nepasatori si involuati care in loc sa isi castreze catelele gratuit, prefera sa abandoneze puii pe la scari de bloc, parcuri etc.

    RUSINE SA VA FIE PENTRU SUFLETUL HAIN SI PLIN DE URA SI LA FEL SA FIE JUDECAT SI CONDAMNAT SI COPILUL DVS …atunci poate veti ingelege ce inseamna durerea, neputinta si lipsa de a te apara atunci cand criminalul superior iti decide soarta si te trimite la moarte…doar pentru ca el (omul) se considera superior si de neinvins …

    !

  94. Premierul bulgar anunta noi masuri pentru rezolvarea problemei maidanezilor, dupa ce eutanasierea nu a dat rezultate

    ( http://www.hotnews.ro/stiri-international-11931516-premierul-bulgar-anunta-noi-masuri-pentru-rezolvarea-problemei-maidanezilor-dupa-eutanasierea-nu-dat-rezultate.htm )

    Poate intai citim , vedem ca nu este o solutie si ne mai gandim 😀

  95. din nou vad oameni care gandesc ingust.intr-adevar, eutanasierea poate parea o solutie foarte buna pe moment.da, luam cainii de pe strada, ii omoram, si o vreme avem liniste.DAR! in locul lor vor aparea alti caini (abandonati de fostii stapani, puii negasiti ai celor ridicati initial, etc.) care vor repopula teritoriul respectiv si problema va reveni.
    multi erau impotriva solutiei de la oradea unde, uitati, nu mai exista maidanezi.asta nu s-a intamplat din cauza numarului mult mai redus de caini fata de bucuresti, ci datorita sterilizarii si relocarii animalelor in teritoriu.intr-adevar, cainii foarte bolnavi, salbatici, agresivi, etc., trebuiesc eutanasiati, deoarece nu au alte sanse sau provoaca foarte multe daune populatiei.cu asta pot sa fiu de acord.insa eutanasierea in masa nu rezolva nimic.drept dovada cei 22 de ani de eutanasieri si numarul actual de caini de pe strada.
    prin sterilizare si relocare in teritoriu, alti caini nu vor popula zona respectiva (fiind deja populata), iar cei existenti vor muri intr-un final fara sa mai lase urmasi.da, dureaza mai mult, dar aceasta este singura solutie pe termen lung.
    ar fi, intr-adevar, o solutie si amendarea celor care nu-si sterilizeaza animalele de acasa, asta in afara cazului in care sunt inregistrate si tinute pentru monte (cazul celor din crescatorii si canise, care sunt inmultite controlat).pentru ca avand o catea care fata de 2 ori pe an, bineinteles ca nu ai ce face cu toti puii, drept pentru care ii pui intr-o punga sau o cutie si ii abandonezi in padure, parc, in fata blocului…acestia o sa creasca si o sa-ti doresti atunci eutanasierea lor.de ce sa nu sterilizezi de la bun inceput cateaua si ai terminat problema?nu e mai simplu?pentru ca daca sunt eutanasiati, cateaua ta va fata in continuare, si in continuare vei abandona puii..si asa mai departe.
    asadar, dragi iubitori de “animale umane”, incercati sa ganditi dincolo de nervii de moment provocati de agresiunile cainilor si dincolo de capriciile gen “vreau asta ACUM!!” si ganditi-va la solutii pertinente pe termen lung.pentru ca altfel, peste inca 22 de ani sau 50 sau 100 de ani, situatia va fi exact la fel, daca nu si mai grava.

  96. M-am săturat de ipocriti, foarte bun articolul! Am scris si eu ceva despre http://inlabirint.wordpress.com/2011/12/18/maidanezi-si-ipocrizie/

  97. bun, deci după viol, mi se urează și să mor. e o zi interesantă

  98. ce am uitat sa-i spun parlamentarului este ca, desi se poate ascunde in marea de voturi, se stie ce partid a inclinat balanta votului.

  99. Dar care e solutia, sa tii cainii pe strada incontinuare? Si ONG-urile ce au facut pana acum? nimic, numai vorbe in vant fara rezolvare. Cautati o solutie si nu mai injurati pe cei care propun o solutie. E vina voastra ca sunt atatia caini pe strada, e vina voastra ca nu suntem educati sa crestem un animal de companie, e vina voastra ca va folosesc politicenii ca masa de manevra pentru voturi. Acu sa alegi un partid daca e de acord cu eutanasierea sau nu?

  100. Nu mai vrem caini pe strazi, nu mai vrem cersetori, nu mai vrem batai si violuri, furturi, injurii. Cunosc femei care au fost violate sau/si batute, cunosc copii care au fost maltratati de parinti. Nu cred ca ne putem apuca sa eutanasiem toti barbatii pentru a scapa de riscul violului, nici de a omori parintii, doar pentru ca si-ar putea maltrata copiii.
    Daca va veti documenta un pic, sa vedeti cum au rezolvat alte tari (ceva mai civilizate si avansate decat Romania) problema animalelor fara stapan, va invit s-o faceti. Metoda are si un nume: Spay/Neuter Release. A fost aplicata in tari precum Anglia, Germania, Elvetia, etc. Daca ati vizitat si alte tari, poate ati remarcat lipsa animalelor fara stapani de pe strazi. Ei bine, acele tari nu i-au eutanasiat, ci i-au sterilizat. Exista programe aplicate in Romania, in Oradea spre exemplu, unde s-au sterilizat un minim de 75% din populatia canina de pe strazi si din curtile oamenilor, s-au facut campanii de educare in scoli (da, responsabilitatea fata de animale este o dovada de cultura, Romania inca nu are acest “simt”).
    Va ofer si un calcul al costurilor de capturare/sterilizare/returnare, versus eutanasiere. Sunt cifre reale, oferite primarului din Sofia, care dupa publicarea acestor cifre in media, a optat pentru SNR, in locul eutanasierii (aveti si costuri pt Romania). Daca metoda eutanasierii nu a functionat din anii 60-70 pana in ziua de astazi, ce va face sa credeti ca ar oferi rezultate incepand cu acest an?!
    Ei, ca de obicei, mai ales cand este vorba de solutionarea unei probleme reale, romanul are pareri si sugestii personale, care nu au legatura cu situatia reala, toate “argumentele” aduse fiind strict pareri personale! Asa credeti voi ca veti schimba situatia in tara asta? Asta vreti sa fie copiii vostri? Niste “impresionisti” pe net, care-si petrec viata pe canapea, dandu-si cu parerea, fara sa miste insa un deget?! Ei bine, eu nu asta vreau!

    Catch & kill Catch Neuter Return

    Tranquillising € 3,81

    Food ( 30 days) € 10,62

    Food (5 days) € 1,77

    Euthanasia solution € 3,47

    Incineration body € 10,00

    Anaesthetics € 1,01 € 1,01

    Collecting/catching NGO € 0,00

    Sutures/pain relief € 4,17
    —————————————————————–
    Total excl. V.A.T. € 28,91 € 6,95

    Cost of CNVR in Romania

    • year 1: € 1,00 per citizen
    • year 2: € 0,75 per citizen
    • year 3 + 4: € 0,60 per citizen
    • year 5: € 0,50 per citizen
    • year 6: € 0,40 per citizen
    • year 7 + 8: € 0,30 per citizen
    • year 9 + 10: € 0,20 per citizen
    for a dog warden & rehoming service

    Total Cost for CNVR in a town with:
    • 200,000 people
    • 8,000 dogs
    • 10 year period

    € 995,000.-

    Total cost for catch & kill in town with:
    • 200,000 people
    • 8,000 dogs
    • 10 year period
    • catch & kill 25% of dog population each year

    Total cost for catch & kill:
    • year 1: € 225,000.- *
    • year 2,3,4,5,6,7,8,9,10:
    € 175,000.-

    € 1,800,000.-

    Achievements:
    • no long term reduction
    • dog population is around 6,000
    * Cost in 1st year higher of purchase of equipment and vehicles

    Extract from Sofia report:

    To our knowledge since 1998 Ecoravnovesie Sofia Municipal Animal Control wasted around 8,360,000 BGN (€ 4,180,000) tax payers’ money and has achieved nothing. The number of free roaming dogs hasn’t decreased and no awareness of responsible dog ownership has been established among Sofia citizens.

  101. @Simona- nu te mira cum asa niste suflete bune cu animalele, se poarta ca niste animale cu semenii lor?

  102. N-am vazut caini in desert si nici caini care sa traiasca doar cu iarba! Cred ca singura solutie este izolarea cosurilor de gunoi si amenzi drastice pentru cei ce hranesc cainii fara stapan de pe strada (iubitorii ii pot adopta daca simt nevoia). Numarul cainilor este direct proportional cu cantitatea de hrana. Caini vor migra din orase sau se vor apuca de pascut!

    Eutanasierea este o masura extrema nedemna de secolul in care traim.

  103. @tuturor care au scris/citit acest post,de pe acest blog:calatoria cetatenilor romani in Europa se poate face pe baza simplei carti de identitate,fara vize,fara restrictii.Propun sa faceti o calatorie in scop de documentare in doar 5 capitale europene,iar la intoarcere sa spuneti pe acest blog,cati caini maidanezi ati numarat/filmat/pozat fiecare dintre voi,pe strazile acelor capitale vizitate.Multumesc,sa aveti o zi buna!

  104. @Simona Tache: daca tot dati lectii de vocabular, poate imi spuneti daca “s-o ardeti mai civilizat” este o exprimare demna de o doamna asa cum va place sa va considerati. Revenind la problema cainilor comunitari, as dori sa va intreb: ati dus vreodata vreun caine comunitar la sterilizat? v-ati implicat in sustinerea vreunui adapost? sau doar asteptam ca statul sa faca ceva in sensul asta si noi ca cetateni stam nepasatori? Din cauza cui au ajuns cainii pe strada? Nu cumva din cauza oamenilor care i-au abandonat? Inmultirea lor putea fi stopata prin sterilizare. S-a implicat societatea? NU, a ramas indiferenta atatia ani. Avem o experienta cu eutanasierea pe vremea cand era primar actualul presedinte. A avut vreun rezultat? NU. Chiar nu suntem in stare sa construim niste adaposturi unde sa fie tinuti acesti caini? Va asigur ca atat iubitorii de animale, fanatici si isterici cum ne considerati, cat si alte fundatii din tara si din strainatate, ar avea grija de ei. De adoptie la distanta ati auzit? Oare romanul poate sa conceapa sa ii pese si de cel de langa el, fie animal, fie om? Probabil ca nu stiti ce inseamna eutanasiere in adaposturile noastre. Da, sunt de acord ca sunt foarte multi caini pe strada, nu 100 000 asa cum sustineti, dar cred ca putem sa depasim gandirea primitiva si sa gasim niste solutii civilizate pentru ei, si anume: sterilizare, creare de adaposturi, adoptii la distanta si nu in ultimul rand, educarea cetatenilor iubiti sa nu mai abandoneze animalele.

  105. “Simona Tache permalink
    April 9, 2012 15:03:08

    bun, deci după viol, mi se urează și să mor. e o zi interesantă”

    Ai inceput bine Simona!De luni……:)

  106. aoleu simono mama, ti-ai pus in cap jumate de bucuresti:):) Ma oameni buni, nu mai sariti asa, mai bine veniti cu solutii, adunati-va toti si strangeti cate 10 lei/pers si faceti voi adapostul ala mult visat. Eu stiu un singur lucru: cand iubesti pe cineva(in cazul vostru cainii) cu adevarat faci orice sa-i fie bine. E simplu sa comentezi anti-eutanasiere din fata calculatorului dar cati dintre voi se implica in viata cainilor astora(in afara de hranit javrele de langa bloc)?

    Am inteles cu totii ca din cauza noastra, a oamenilor, cainii sunt agresivi. Ideea e ca acum, 09.04.2012, avem o problema: cainii fara stapan. Ei sunt agresivi dar pe langa asta, isi duc traiul peste tot, piete, parcuri, etc, locuri in care, printre altele, isi fac si nevoile. Ei sunt purtatori de tot felul de dracii, locurile de joaca sunt infectate, din cauza urinei si fecalelor cainilor acestora iubiti, cu tot felul, copiii nostri sunt expusi. Avem deci, 2 probleme: agresivitate si sanatate publica. Nu incercati sa mascati aceste probleme si sa veniti ca solutie doar cu sterilizarea, asa rezolvati doar una dintre cele 2. Acesti caini trebuie sau inchisi sau eutanasiati.

    Da, este postul Pastelui si da, si eu am inima.

  107. “Vreau ca tu sa mori.” Mi se pare fair. Tu zici acelasi lucru despre niste fiinte fata de care nu ai niciun drept. Te-a muscat vreunu de te-a apucat acum cu cainii?

  108. @Bianca-“RUSINE SA VA FIE PENTRU SUFLETUL HAIN SI PLIN DE URA SI LA FEL SA FIE JUDECAT SI CONDAMNAT SI COPILUL DVS”
    dar tu esti o crestina plina de iubire si compasiune, nu? CUm de am ratat asta noi bietii condamnati la moarte de tine prin procura personala data tie de domnul dumnezeu in sfinta saptamina mare..n so on n so forth…yawn 😈

  109. Atunci sa omoram toti criminalii si violatorii, de ce sa ii tina statu’ pe banii mei in inchisoare? Radem tot. Sa omoram si somerii! Iar muierile sa se reproduca numai dupa ce primesc avizul unei suite de medici. Sau sa-i hranim pe someri si criminali cu o fleica de caine, a? Ma mira ca un om care se considera cult si inteligent alege calea cea mai barbara si mai usoara cu putinta. Si dupa ce omoram toti cainii, Bucurestiul va fi perfect.

  110. Larisa Rosian

    @Simona Tache, o curiozitate la care daca ai amabilitatea mi-ar placea sa-mi raspunzi, acum ca ti-am facut serviciul sa-ti citesc articolul. Daca esti buna (si sunt aproape, aproape convinsa ca te consideri buna), ia raspunde-mi te rog tu cu inimioara ta sincera: crezi ca daca intr-o luna se omoara, schingiuiesc, nenorocesc toti cainii de pe strazile acestei tari, peste un an o sa fie Romania lipsita de maidanezi? Ia raspunde-mi tu sincer la intrebarea asta draguto, ca tot asa sincer cum imi raspunzi tu o sa-ti promit si eu ca voi mai citi posturile tale, spre bucuria ca vei mai primi niste vizite pe blog. Ia. Astept.

  111. Mai crestini iubitori de caini, ce aruncati cu blestema in stanga si in dreapta? Asa de mare va este iubirea si purur suflet crestinesc? Voi sunteti in stare sa omorati oameni pentru caini?

  112. Simona Tache, esti o rusine pentru jurnalisti. Iar mie imi este rusine ca facem parte din aceeasi tagma! Habar n-ai de tine, stai in fotoliu si emiti pareri. De cand te stiu. Documenteaza-te inainte sa vorbesti. Eu nu stiu cum razbesc in presa persoane ca tine. De aia am ajuns unde am ajuns!

  113. Am uitat sa va intreb 😀 Ati citit legea incriminata?
    Daca nu, va fac eu un scurt rezumat, ca sa stiti ce aveti de facut!
    Pasul 1: se strang animalele fara stapan si se duc in locuri special amenajate. Pana aici clar?
    Bun… Pasul 2, cel ce va vizeaza pe voi: SE LASA UN TERMEN DE GRATIE DE 30 DE ZILE PENTRU A SE ADOPTA ACELE ANIMALE. Deci FUGA REPEDE !
    Pasul 3: animalele neadoptata urmeaza a fi eutanasiate.
    E asa de greu sa le adoptati? Numai ca si aici exista o mica-mare problema. Oamenii atat de violenti in limbaj si gandire nu vor face acest lucru niciodata iar vina va fi, evident, a celor proeutanasiere 🙁

  114. @Civilizatu’: daca tot ati fost prin capitale europene, poate imi spuneti si ce parere aveti despre cei care populeaza acele capitale, despre oameni? uitati-va putin la calitatea oamenilor, la gradul lor de educare si apoi va rog sa ii comparati cu romanii nostri mult iubiti. Ca pana la urma despre asta este vorba in societatea noastra: din punct de vedere al educarii, al responsabilitatii, al gradului de cultura, al implicarii in societate, din pacate romanii stau foarte prost la aceste capitole. Nu mai exista valori, bun simt, respect, cultura. Pentru ca daca ar fi existat, nu se ajungea aici. Din pacate societatea noastra a decazut. Trist dar adevarat. Cand mergi in strainatate, romanii ies in evidenta si nu in sensul bun al cuvantului. Lipsa educatiei isi spune cuvantul.

  115. Simona, felicitari pentru initiativa. Mi se pare o mare dovada de curaj sa spui lucrurile pe nume intr-o tara plina de oameni ipocriti.
    Si da, e vorba de voi, toti cei “crestini”, care va indignati ca Simona posteza “in saptamana mare”, dar vi se pare firesc sa o blestemati si sa aruncati cu injurii.
    Incercati sa va imaginati, daca sunteti in stare, fireste, cum v-ati simti daca o haita de caini v-ar ataca, pe voi, sau pe cineva la care tineti, si dupa aceea ar veni cineva sa va spuna cat de buni si de nevinovati sunt cainii.
    Si, daca tot e vorba de crestinism si altele asemenea, as vrea sa stiu de ce vi se pare ok ca banii din impozite sau de la UE sa fie cheltuiti pentru caini, in timp ce copiii, si nu numai, mor in spitale pentru ca nu sunt “fonduri” pentru tratamente.

  116. @Viorica tu in ce registru de valori gandesti, daca asta se cheama gandire?

  117. Eutanasierea porcilor, vacilor… a mieilor… sunt minunate gesturi crestinesti, incarcate de traditie multimilenara si deci absolvite de orice nevoie de civilizatie. Mai ales cand se transforma in maldare de drob, fripturi, mici, parizer, crenvursti, salam de Sibiu, salamior ssSasesc s.a.m.d. Probabil ca anual mor mai multe animale corespunzator tonelor de carne aruncate la gunoi prin supraconsum decat ar trebui eutanasiati caini in Romania.
    Nu cred ca Simona sustine eutanasierea ca pe o metoda vindicativa de a se imbaia in sangele catelusilor inocenti. Ci ca pe o metoda de rezolvare a unei probleme pe care o natie indolenta si prea ocupata sa fie ipocrita nu e in stare sa o rezolve de atata amar de vreme.
    Sunt ONG-uri care fac eforturi mari sa castreze si sa tina in adaposturi cainii fara stapan, dar nu sunt suficiente. Asta pentru ca “iubitorii” de animale sunt cam comozi pentru a sustine aceste ONG-uri . E mai usor sa scrii comment-uri pe bloguri decat sa donezi bani unui ONG care face treaba corecta SI/SAU sa te duci sa faci munca voluntara pentru asta. As vrea sa vad o petitie online care, in loc sa spuna ca “nu eutanasierii”, sa zica “hai sa donam ONG-ului asta bani ca sa stranga toti cainii de pe strada si sa nu mai aiba hingherii ce eutanasia”. Adica in loc sa zica “huo!” sa zica “hai sa construim ceva!”

  118. @sofia: nu m-am implicat în susținerea vreunui adăpost pentru câini, am ajutat, în schimb, câțiva copii să fie salvați de la moarte, am fost în comunități de romi și am scris pro-integrarea lor și în case de copii și am scris despre. se pune? bănuiesc că nu, deci aia e, o să mor, cum mi-au urat deja vreo doi comentatori iubitori de suflete canine nevinovate, și o să ajung în iad. aia e, lasă că ajungeți voi în rai 🙂

  119. “Nu mă bucură faptul că am ajuns la concluzia că niște animale nevinovate trebuie euthanasiate…”, spui tu si evident, minti. Ceea ce ma ingrozeste pe mine e ca-ti pui problema asta in postul Pastelui, perioada in care ar trebui sa incercam cu totii sa fim mai buni, mai iertatori, mai plini de lumina. E bine sa incercam, dar si mai bine e sa ramanem asa, aproape de Dumnezeu si mandri ca ne putem numii oameni…Eeeeee, tu ai ales sa faci parte din alta categorie. Dar asta e anul alegerilor, anul separarii luminii de intuneric, anul asumarii, al adevarurilor, al platilor…, e 2012. Sa fie dupa sufletul tau!!!!!

  120. Dupa parerea mea ar fi mai eficiente alte metode.
    1.Sa nu se mai permita scoaterea cainilor din adaposturi si lasarea lor in fata blocului sau curtii, pe motiv ca “ii hranesc si vad eu de ei, sunt ai mei”. Daca vrei sa fie ai tai ia-i in casa/ curte. Toti cei care nu respecta asta ar trebui sanctionati cu o amenda CONSISTENTA.
    2. Returnarea animalelor pe strada dupa ce sunt adunate si sterilizate nu e ok. Animalele trebuie returnate doar la solicitare si doar daca se asigura punctul 1.
    3. (Poate asta ar fi trebuie sa fie la 1, din punct de vedere al importantei) Obligativitatea sterilizarii tuturor animalelor, indiferent daca au sau nu stapan. Oamenii isi cumpara un caine “de rasa” si nu vor sa il sterilizeze, gandindu-se de cele mai multe ori ca il duc la imperecheat si fac pui pe care apoi ii pot vinde si scoate bani. De multe ori nu se intampla asa, din varii motive, si cainii ajung sa se imperecheze cu cei comunitari sau puii rezultati sa fie lasati pe strada pentru ca nu exista “clienti” pentru toti. Orice animal achizitionat de la pet-shop/ canisa/ whatever TREBUIE STERILIZAT.
    4. Cainii comunitari bolnavi, accidentati, a caror viata este un chin si pentru a caror salvare se fac eforturi uriase, se cheltuiesc fonduri imense si se mobilizeaza mase impresionante de oameni ar trebui sa beneficieze de un gest profund uman si nobil, si anume eutanasierea. Paradoxal pentru unii, dar nu conteaza doar sa fii viu, conteaza si calitatea vietii. Plus ca investind sume enorme intr-un caz aproape pierdut negi sansa altor x animale la o viata mai buna. Probabil ca “iubitorii de animale” nu sunt de acord cu asta, marjand pe principiul “orice viata e pretioasa”, dar in situatia in care suntem e necesara o selectie a cazurilor. E bine sa acceptam ca nu putem sa ii “salvam” pe toti si ca nu stim daca acel animal schingiuit, jupuit, orb, in carucior, dizabilitat si cu handicap sever se bucura intr-adevar ca traieste sau nu.
    5. Proprietarii de animale care le abandoneaza pe strada/ abandoneaza puii acestora/ pierd animalele din cauza neglijentei proprii (de exemplu plimbatul fara lesa) trebuie sanctionati drastic.

    Din nefericire sunt aproape sigura ca daca am reusi sa adunam TOTI cainii fara stapan si sa ii eutanasiem, sa pornim de la un “punct zero”, intr-un an am avea din nou caini pe strazi… Motivele? Vezi mai sus… Ceea ce ne duce inapoi la intrebarea: oare eutanasierea chiar e SOLUTIA? sau e doar O SOLUTIE? si daca e doar una, o fi CEA MAI BUNA?

  121. Salutare tuturor, dar mai ales tie Simona 🙂

    Sunt complet de acord cu ce propui tu, si am inceput pe cont propriu de ceva timp o mica actiune sa incerc sa ma simt in siguranta pe strazile noastre (adica sun la toti hingherii si toate asociatiile de protectie a animalelor. Eu am 2 campuri de batalie, Bacau si Bucuresti si am observat ca nu exista nici o diferenta intre reactiile autoritatilor in cele 2 orase.
    Sunt de acord cu eutanasierea cainilor fara stapani din 3 motive simple:

    1. Contrar tuturor iubitorilor neavizati cainii traiesc vieti lungi si fericite… Numai in jurul blocului meu de la Bacau e un caine de 17 de ani (impreuna cu haita lui de alti 6) si de tot atata timp ma terorizeaza, pe mine si pe caniche-ul meu pitic!!!

    2. Adaposturile trebuie facute in asa fel incat cainii sa poate primi ingrijiri, ca pana si porcii de la ferma care urmeaza sa fie taiati sunt ingrijiti. La noi nu e cazul (vezi adapost Giurgiu inecat in zapezi…) de acea, o cazare temporara (7 zile) apoi eutanasiere e solutia, pentru ca nu avem infrastructura si nici vointa sa facem altfel.
    Ex. concret: la Bacau – Asociatie de protectie a animalelor oarecare… de 3 ani de cand sun la ei nu au binevoit sa completeze un formular pt fonduri europene sa faca un adapost pt macar 20 de caini… ce pretentii sa avem de la primarie, care are si alte griji?

    3. Cainii s-au salbaticit! E simplu si clar, sunt agresivi, extrem de agresivi, nici o iubire neconditionata nu ii va face companie placuta. Peste tot in lume cainii agresivi (in primul rand), bolnavi si batrani sunt EUTANASIATI!

  122. @Denisa – tu mergi des la biserica? nu-i asa? Ce legatura are postul Pastelui cu cainele? HAi sa vedem in biblie s-a sacrificat vreun animal pentru mantuire? A sacrificat Iisus vreun animal? tu de Pasti ce mananci? Unde e lumina si iertarea si etc. PS 2012 este doar un an!!!!!!!!!!

  123. FRUMOASO,DE LEGEA MARINESCU AI AUZIT,MAI BINE BOMBARDEAZAI PE PARLAMENTARI SA VOTEZE LEGEA MARINESCU 2,CARE PREVEDE SA FIE STRINSI DE PE STRADA TOTI MAIDANEZI SI FIECARE PRIMARIE SA AIBA ADAPOST PROPRIU PENTRU EI LA NORME EUROPENE PENTRU CA SUNTEM SI NOI EUROPENI NU.CIT DESPRE VOI ASTIA CARE NUMAI PUTETI MERGE PE STRADA DIN CAUZA MAIDANEZILOR PROBLEMA VOASTRA ESTE URMATOAREA ATI FOST ATIT DE SARACI INCIT VORBA AIA “VAU MINCAT CAINI”SI ACUM MAI NOU DACA SUNTETI SI VOI LA BUCURESTI VRETI SA DATI IMPRESIA CA V-ATI NASCUT IN CENTRUL BUCURESTIULUI LA FINTINI,NU ATI FOST LEPADATI DE MAMELE VOASTRE MAI RAU DECIT CATELE CARE DESI SUNT ANIMALE ISI INGRIJESC PUII.CONCLUZIA NU O MAI ARDE (VORBA TA) PE MAREA DOAMNA CA LA FEL CUM A FACUT MAMA TA CAM ASA O SA FACI SI TU CU CONDITIA CA POATE ITI POTI PERMITE O BONA,POTI SA FACI TU ASA MARE SACRIFICIU SA TE OCUPI DE COPIL DOAR ESTI MARE JURNALISTA.

  124. Hallo!
    Nu-mi vine sa cred ca romanii, nu toti ,au luat-o razna.Cum se poate sustine o asa campanie in Romania.Suntem in E.U.sau am uitat? In ce tara s-a facut o asa campanie?Poata mie sa-mi raspunda careva?Nu mai locuiesc in Romania dar de ani de zile donez ceva bani pt.animale.Cine a abandonat animalele ,nu OMUL,daca se mai numeste OM.Sa nu-mi spune-ti acum ca nu mai locuiesc in tara si nu stiu cum e pe strada cu cainii.Donati pt.strilizarea lor .Dintre cei care sustin aceasta campanie cati dintre voi ati donat ceva in viata voastra???????????????????Romanii platesc bani pt.intretinerea puscariilor sau nu e asa?De ce nu si ceva din banii astia si pt.animale,pt.azilurile de batrani ,copiii orfani. DUPA 22 DE ANI de la revolutie v-ati TREZIT ca sunt prea multi caini pe strazi ????Cati oameni CORUPTI sunt in Romania, atatia caini sunt pe strada.Va mirati?Numara-ti.Daca in alt oras s-a rezolvat problema cat de cat de ce nu in BUCURESTI?Nu are bani????????????????
    Daca fiecare care abandoneaza animalu sau nu il intretine bine plateste “ceva”amenda ca in stainatate poate se va schimba situatia in ceva mai
    bine?????E greu sa schimbi ceva daca nu vrei,sau nu ai interes.De ce in alte tari situatia e sub control?Numai in Romania,Ucraina,Bulgaria e greu,foarte greu.

    Eu am numai o intrebare?

    Cati ani va mai trebuie sa realizati ceva BUN in Romania?

  125. Simona, eu zic să nu încerci să le răspunzi câinadoratorilor. E pur și simplu o pierdere de timp.

    La fiecare subiect vin cu texte din gama:
    – câinii sunt buni și nu mușcă fără motiv
    – eutanasierea nu e o soluție că oricum vin alții, sterilizarea da
    – câinii să fie ținuți până la moartea lor naturală din bani de la buget – fonduri europene zicea unul mai sus
    – la același subiect, dar pe alt site era un nene care zicea că doar și mașinile omoară oameni, să renunțăm mai bine la mașini decât la câini

    E inutil.

    Mult mai interesant e ce putem face în afara scrierii de e-mail-uri deputaților. Am așa un feeling că o li se rupă la modul absolut.

    Dacă ditamai javrele de la curtea constituțuonală opresc referendumul, atunci nu prea am speranțe de la ai noștri demnitari.

    Nu se poate face plângere la ceva organism european? Că altfel nu ne rămân decât remediile farmaceutice și speranța că vor ataca vreun parlamentar / bogătan, etc. …

  126. Doamna Simona, citesc “despre tine” pe propriul blog si scrii asa: “PRINCIPIILE DUPĂ CARE FUNCŢIONEAZĂ BLOGUL:

    1. Acest blog a fost construit ca un spaţiu al destinderii, al neîncrâncenării, al detaşării şi al râsului. Prin urmare, încrâncenarea şi excesul de seriozitate nu sunt binevenite.”

    Mie mi se pare ca iti cam incalci propriile principii iar pentru mine un om care isi incalca propriile principii nu are nicio valoare ca individ

  127. […] că preiau scrisoarea descisă a Simonei Tache adresată parlamentarilor cu privire la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea […]

  128. Tot eu, ca am uitat ca voiam sa va adresez si o intrebare: de ce nu le raspundeti celor care spun ca nu mai vor violatori pe strazi, boschetari, criminali, aurolaci, dezaxati care inteapa femei prin RATB, etc…? Sau fata de asta nu aveti nici o parere? Adica, inteleg ca in calitate de “viitoare mama” (cred ca dvs ati afirmat asta) va doriti sa nu mai vedeti copii morti din cauza unei muscaturi. Dar nu inteleg, va doriti sa vedeti copii violati? Sau rapiti? Sau ucisi de aurolaci?

  129. Simona eu ti-am urat aceleasi ganduri “bune” si aceeasi “soarta” pe care o doresti tu acestor animale ajunse pe strada din cauza omului si a celor de la putere, care nu vor sa opreasca acest abandon continuu.

    Unde am gresit eu ? Daca ai sentimente bune si nu doresti sa faci rau…atunci eu ti-am urat numai de bine. Am spus faca-se voia ta si ceea ce tu le doresti lor (cainilor fara stapan) asta iti doresc si eu din suflet tie…sa ti se intoarca tot binele sau raul pe care il doresti la randul tau celor lipsiti de aparare.

    Sau incerci cumva sa dai de inteles ca tu meriti sa traiesti pentru ca esti om, iar el , cainele, bietul animal lipsit de aparare trebuie ucis pentru ca iti este inferior ???

    Civilizatie inseamna respect pentru viata , civilizatie inseamna solutii umane…insa imi dau seama ca esti un caz pierdut, un om fara suflet si constiinta.

    Cand un om doreste sa ucida pentru ca este superior, cand indeamna la ucidere in masa, cand unui om ii lipseste mila si compasiunea…atunci ramane om doar la chip si infatisare si monstru la suflet.:cry:

  130. Hai sa va zic cateva, voua, fanaticilor iubitori de cacati de caine pe strazi:
    -de ce nu-i luati la voi acasa, sa doarma in asternut cu voi?
    -de ce nu propuneti o lege care sa interzica pisatul si cacatul pe spatiile publice, unde niste femei (altele decat tigancile cu 20 de copii-cu care voi, jegurilor, le asociati pe mame) incearca sa-si plimbe copiii mici?
    -de ce nu sunteti suficient de educati ca sa intelegeti ca potaia pe care voi o cresteti pe scara blocului mie imi pute? Sau ca pechinezul vostru imi deranjeaza copilul noaptea?
    Va spune eu de ce! Majoritatea frustratilor si celor respinsi de societate evadeaza intr-o iubire fanatica fata de potai, pisici, porci, papagali si alte alea. Unii fac sex cu cainii, pentru ca nu sunt in stare sa-si gaseasca un partener la SEX SHOP.
    Acestia din urma spume la gura ori de cate ori apar la televizor.
    Exista o vorba romaneasca: “Vaca stearpa impunge si da cu piciorul”.
    Eu propun ca eutanasierea sa poata fi extinsa si asupra iubitorilor fanatici. Am zis fanatici, nu orice iubitor moderat. In acest fel facem o dubla curatenie.

  131. @ Simona Tache – ca jurnalis, ma astept sa aveti mai multa minte decat majoritatea incultilor care considera eutanasierea cainilor maidanezi singura solutie eficenta!! total gresit!! asa cum “alesii nostri” dragi si scumpi nu doresc implementarea unei legi care sa nu iti permita sa abandonezi animale pe strada ca deh .. de unde si-ar mai scoate ei banii de campanii???? Afacerea maidanezul chiar este o AFACERE pentru cei care ne conduc (prost .. dar ce sa-i faci!!) … doar STERILIZAREA si lupta impotriva ABANDONULUI sunt singurele solutii care vor duce la rezultatul dorit de toti: sa nu mai existe caini pe strazi …. fara aceste 2 actiuni, este un cerc vicios care nu se va termina niciodata … si ne vom bate joc non stop de aceste animale care nu au gresit cu nimic .. doar ca s-au nascut intr-o tara ca Romania .. unde omul a uitat sa mai aibe suflet .. si unde oamenii sunt niste egoisti si igusti la mine!! sa va fie rusine la toti !!

  132. Ehe, numai ciinii sa fie singura problema? Ce-ar fi sa mai pui pe lista si spitalele in care ti-e frica sa intri, ca e foarte probabil sa vii cu o afectiune banala si sa iesi mutilat, cu o super-infectie, sau chiar in sicriu? Sau justitia care, desi ai dreptate, se pisa pe tine daca adversarul tau are bani si/sau relatii? Ciinii vagabonzi sint cea mai mica problema …

  133. Moamaaaa, ce iures !

  134. Citind, satula sa explic cum si de ce s-a ajuns aici (ma refer la maidanezi – caini si pisici, pentru ca sunt abandonati deopotriva), in acelasi spirit, as avea o propunere:
    Hai sa facem o actiune in care sa cerem eutanasierea pensionarilor (ca tot avea cineva de lucru cu septugenarii…), a somerilor, a bolnavilor, a celor cu handicap, etc – din cauza lor e criza doar, nu? Sunt dusi in spate si va sufoca…

    P.S. Tin sa specific faptul ca si eu fac parte din o categorie dintre cele enumarate mai sus si, sincer, imi doresc sa nu ma mai chinui sa traiesc in umilinta, lipsuri, suferinta, s.a.m.d.! 🙁

  135. @ Bianca

    Uite, Bianca, te rog să ne anunți când vei manifesta aceeași milă față de animalele lipsite de apărare din gama:
    – găini, porci, viței
    – șobolănași
    – gândaci
    – muște
    – bacterii
    Că doar respecți “viața” în general, nu? Și ești civilizată, asta înseamnă să stai cu gândacii în bucătărie.

  136. Simona, nu te enerva. Aşa-zişii apărători ai cîinilor sălbatici nu-s aşa mulţi cum par. Din ONG-urile lor pompate cu bani europeni, şi-ar pierde obiectul muncii dacă s-ar rezolva problema. Aşa că postează şi sub zece nume, dacă e nevoie. E şi asta o muncă, nu?
    Iată ce fac alţii, în aceleaşi condiţii insuportabile:
    http://www.gandul.info/international/cainii-agresivi-de-pe-strazile-din-sofia-ar-putea-fi-eutanasiati-normele-europene-nu-exclud-eutanasierea-animelelor-agresive-daca-acest-lucru-este-permis-de-legislatia-locala-9496273

  137. legea, pe care văd că mulți nu ați citit-o, prevede și măsuri dure împotriva celor care abandonează câini în spațiul public, prevede și sterilizare și tot. iar câinii nu vor fi euthanasiați direct, vor fi ținuți în adăposturi 30 de zile, timp în care voi, cei care mă insultați de zor aici, îi puteți adopta, nu înainte de a vă lua angajamente ferme că nu îi veți abandona iar pe străzi. nerespectarea acestor angajamente va fi pedepsită drastic. deci, dacă dispar câinii de pe străzi și îi luați voi în grijă, îi sterilizați, îi iubiți, aveți grijă de ei și nu-i mai abandonați, problema e ca și rezolvată, nu vor apărea din nou pe străzi.

    o problemă ar fi că unii sunt deja f sălbăticiți și agresivi și că – exact cum zicea cineva mai sus – oricâtă iubire o să le dăruiți voi, s-ar putea să rămână periculoși și să vă treziți într-o zi că – ham, ham – își înfig în voi colțișorii adorați.

  138. Am un mesaj pentru iubitorii de caini care sunt impotriva eutanasierii:
    “Legea a fost de partea voastra pana acum si nu ati fost in stare sa faceti nimic. Ati eliberat cainii pe strazi si le-ati dat de mancare. Ati esuat lamentabil si nu mai aveti dreptul la replica.”

    Vreau o lege prin care daca un caine musca un om, cineva face puscarie fara drept de apel.

  139. Culaie “deosebit” fel de a-ti spune parerea.

    In afara faptului ca ai o imaginatie bogata si probabil bolnava din moment ce acuzi un iubitor de animale ca face sex cu animalul…as vrea sa stiu ai trecut si la cainii de rasa, la ce te referi mai exact cand sustii ca pekinezul iti deranjeaza copilul?
    Cumva vrei o lege prin care sa nu avem voie sa detinem un animal de companie?

    Poate si pe mine ma deranjeaza copilul tau needucat, cu un vocabular indecent cum va invata de la al sau parinte…

    Esti bolnav si plin de frustrare d-nule/ d-na…si nici cu bunul simt nu stai prea bine.

    In locul tau m-as preocupa de educatia si valorile pe care le insuflu copilului…pentru a fi OM>

  140. Oraşul e al oamenilor (chit că “oamenii” ăştia sînt copii, femei şi bătrîni), nu al cîinilor. Cînd o să fie complet al cîinilor, o să fugim. Nici-o lege cîinească n-o să ne apere de sfîrtecare.
    Dacă nici numărul de 31.000 de victime ale cîinilor (de la muşcătură pînă la sfîrtecare sau moarte) nu impresionează pe cineva, ăla nu numai că n-are minte, da’ n-are nici inimă.

  141. @culaie: într-adevăr, comentariul tău seamănă cu ale celor care mi-au urat mie moarte și viol mai sus 🙁
    mă miră și că tocmai bianca, care e unul dintre ei, se consideră ofensată, e drept…

  142. @ Elena nu iti pot raspunde pentru ca insusi felul tau de a discuta problema este demn de mila.

    Mai vorbim dupa ce o sa inveti sa faci diferenta intre o musca si un caine, un gandac si un caine, o bacterie si un caine etc…pana atunci chiar mi se pare dureros ca exista astfel de semeni involuati printre noi.
    Si da civilizatia inseamna respect pentru viata si gasirea unor solutii umane …barbarismul si crima nu fac parte din civilizatie.

  143. Simona,
    Eu iti multumesc pentru acest post. Si eu aleg oamenii in locul cainilor si as dori sa nu mai vad picior de caine maidanez pe strada. Stau intr-o zona frumoasa, verde, unde este superb sa iesi la plimbare, doar ca nu poti pentru ca vine dupa tine o turma de maidanezi. Murdari si latrand furios. In urma cu trei saptamani au muscat o fetita de 11 ani de sold, care a trebuit operata. Nu cred ca fetita aceea era un om rau.
    Si eu astept un copil si imi e groaza ca va trebui sa ies cu el la plimbare printre caini. Probabil voi investi cat nu face intr-un carucior inalt de peste un metru ca nu imi manance cainii copilul.
    IUBITORILOR DE CAINI care au comentat mai sus nu pot sa le spun decat sa-si ia maidanezii la ei acasa si sa ii tina in lesa. Si mie imi plac animalele, sunt vegetariana si am avut de-a lungul timpului si catel, si pisica si alte animalute de casa. Dar cainii pe strada sunt un RAU pe care nu il mai pot suporta si DA, VREAU SA FIE EUTANASIATI.

  144. @Toti zoofilii spumosi, ca sinteti prea multi ca sa va-nsir separat:
    1. Argumentul religios/crestin: OMUL e facut de dumnezeu dupa chipul si asemanarea sa. Nu CIINELE.. Pls ca OMUL este singura fiinta careia i s-a insuflat duh sfint. Nu CIINELE.
    Concluzia, faptul ca voi puneti CIINELE mai presus de OM va arata ca slugi ale lui dreak’/anticrist/sarsaila/etc.
    2. Argumentul financiar: Adaposturi din fonduri UE nerambursabile? Adica moka? Ok! Dati nume si adresa in clar ca sa se poata opri din veniturile VOASTRE sumele pentru INTRETINEREA adaposturilor si a maidanezilor. Eu, Simona, si restu’ oamenilor normali se pare ca dorim alte destinatii pentru banii nostri.
    Aud? Cum? Nici un zoofil gada sa-si dea si ultimul ban pentru”catelusi”???? Unde sinteti mey “iubitorilor”?

  145. Simona, nu am nici nervi, nici timp să “combat” cu prietenii pe care ți i-ai făcut azi :-), voiam doar să știi că nu ești singură.

  146. Pentru cei speriati de numarul impresionant de trogloditi care au raspuns aici: stati linistiti, probabil ca nu s-au inmultit semnificativ. Numarul lor e relativ constant, doar ca spre deosebire de oamenii normali la cap ei se vor ralia pentru a isi sustine tampeniile mult mai rapid si in numere mari. Sunt dispusi sa ne spele cu spume la orice ora.

    De exemplu, ocazional ma ocup cu trolling pe un site de adoptii. Discursul general dupa postarile mele este urmatorul: “Moarte tie si familiei tale pana la gradul 3, idiotule. Animalele si iubitorii de animale nu ar face rau niciodata nimanui si nu ar putea sa aiba asemenea ganduri criminale.” Deci, sa-ti moara familia, dar noi nu dorim rau nimanui. Am primit si cate 5-10 raspunsuri de genul asta. Cu indivizi de teapa asta ai ce discuta? Poate ca da, daca dispui de mult timp liber. De tras vreo concluzie constructiva, slabe sanse.

  147. draga simona tache,
    marturisesc ca citeam cu interes articolele tale din “academia catavencu”, dar ceea ce am citit acum ma face sa cred ca m-am inselat in privinta ta. fanatic, conform DEX-ului, este cel care nu admite si nu tine cont de parerile altora. cam ceea ce exprimi si tu adica. sincer, chiar crezi ca daca ne arunci in fata problema copiilor pe care i-ai ajutat, ti se justifica in fata noastra lipsa de umanitate? ca jurnalista, nu ar trebui sa analizezi problema in ansamblu si in profunzime, ca de exemplu ce s-a intamplat cu adevarat cu banii care, teoretic, au fost folositi pentru gestionarea unor animale care au ajuns in situatia in care sunt din cauza noastra, a OAMENILOR? da, aceiasi oameni care ne plangem ca ne musca si nu mai putem circula in siguranta pe strazi? pai, daca e asa, hai sa militam si pentru eutanasierea semenilor “fara stapan (fara nici un dumnezeu)”, aia care iti taie geanta in tramvai ziua in amiaza mare, sau a alora care te fluiera pe strazi si-ti dau sentimentul de insecuritate. cu ei cum ramane? sau cu cei care asista impasibili la asemenea scene? sau vrem egalitate, dar nu pt toti? in momentul in care te implici in rezolvare unei probleme in mod rational si uman, atunci ai dreptul sa ai pareri asa de drastice. pana atunci, te rog sa te informezi mai exact inainte, pentru ca asa iti cere deontologia profesionala. intre timp, te-ai pozitionat singura in masa celor ignoranti si aroganti care vor confort propriu cu orice pret, fara sa-i intereseze pe cine ranesc, dar nu sfiesc sa faca parada de faptele lor bune pentru a-si atinge telul. articolul tau e superficial si inuman!

  148. […] sterilizarea. Nişte blesteme şi nişte jigniri cum rar mi se întâmplă să văd. Citiţi comentariile de la articolul Simonei, să vedeţi […]

  149. @Bianca, am vorbit doar de “unii”. Daca vrei sa te incluzi, pofta mare!
    Unor pitipoance fara viitor, fara dorinta de a avea copii.
    Ai vazut cat de habotnica esti? “Copilul meu needucat” este o domnisoara de 13 ani, eleva de nota 10, face volei ca activitate extrascolara. Ea nu este needucata pentru ca vrea o piţipoancă sa-i puna eticheta asta si nici pentru ca ii este frica de cainii vagabonzi.
    Tu esti exemplul tipic de fanatic iubitor de caini. Cu ura organica fata de copii. Copiii nu sunt needucati prin definitie. Esti tu cam proasta ca sa intelegi corect cum stau lucrurile. Doar pensionarii senilizati mai vorbesc asa despre copii. Parca fumati acelasi lucru.
    😀

  150. Cei ce comentati impotriva bietelor animale si impotriva celor ce le apara dreptul la viata:
    – Cainii nu sunt de vina, nici ca au venit pe lume, nici ca sunt pe strazi -OAMENII POARTA VINA! OAMENII numiti pompos “societate omeneasca” .
    Deci, daca oamenii sunt “superiori”, au responsabilitati; daca au responsabilitati si nu le onoreaza, atunci sa suporte consecintele!
    As intreba-o pe dna (dsoara) aceasta care a scris articolul, fara intentie jignitoare: cand va iese ceva pe gura (sau pe tastatura, sau din pix), obisnuiti (sau,macar, vi se intampla), sa va documentati inainte ?…si sa si ganditi? Sau dati drumul frustrarilor – ca maaaare parte din cei ce – vor sau nu – fac parte din societatea omeneasca, dar nu stiu ce e aceea atitudine civica? Va intreb, pentru ca din articolul dvoastra reiese ca nu cunoasteti subiecte importante ca:
    – “afacerea maidanezul” initiata de Basescu in 2001 – uciderea cainilor (cat mai multi) cu investitie = 0 si profit maxim (a ucis 150.000 de caini si rezultatul il vedem; mai sunt si alte rezultate care nu se vad: persoane care iubeau aceste animale – cele mai multe sterilizate si care nu muscasera niciodata pe nimeni – care au facut infarct sau au paralizat).
    – Legea Marinescu 2 – votata de Senat in dec. 2007 si lasata sa zaca in sertarele Parlamentului pana in apropierea anului electoral, cand a fost scoasa si prefectul Atanasoaie (“Eutanasoaie”) i-a adus amendamente prin care propunea strangerea cainilor sa-i ucida – trebuie bani pentru campanie si atunci ii minti pe fraieri ca rezolvi problema “maidanezilor” ).(strange bani confor “afeacerea maidanezul” – de care nu ai habar, dsoara!)
    Cunoasteti aceasta lege, dna (dsoara) Simona Tache? Stiti ca, daca Legea era votata si de Camera Deputatilor (asa cum era normal, ptr. a intra atunci, in 2007, in vigoare), acum nu mai aveam ce discuta? Fara a ucide cainii – si implicit oamenii care sunt OAMENI!
    – Cunoasteti provenienta cainilor de pe strada? Stiti de unde apar acesti caini? Ca doar nu cresc nici din pamant, nici in copaci! Stiti ca acesti caini sunt ARUNCATI pe strazi de cei ce detin catele care fata (si nu le sterilizeaza); sau provin de la catele de pe strada nesterilizate (din ce in ce mai putine, datorita “iubitorilor de animale”, care se implica, si se ocupa de sterilizari – eu am trimis la sterilizari doua catele in noiembrie si pe una am programat-o pentru dupa Pasti!) Sau pentru ca sunt unii detinatori de caini masculi care nu-si castreaza animalul, il lasa sa se imperecheze cu catele pe strada, FARA SA-L INTERESEZE ce se inuampla cu puii?
    Mai ai cunostinta ca unii posesori de animale de rasa (Neiubitori de animale) isi abandoneaza cainele dupa ce se plictisesc de el, sau cand acesta imbatraneste si nu mai este …distractiv? Si nu raspunde in fata nici unei legi! E de vina cainele?
    Ca dta strigi isteric, prostyeste si egoist ca …”nu mai vreau caini pe strada” !
    Ei bine, nici eu nu vreau; dar, tocmai am observat un caine lip abandonat – si-i caut stapan ; tocmai am gasit un catel mic – de vreo doua saptamani (!!!!!!!!!!) pe care l-am luat in casa (nu-mi puteam permite, mi-a dat peste cap muuuulte probleme, dar….i-am gasit stapan, totusi; si era metis de…ciobanesc. Ce cauta acel catel miuouel pe strazi, plangand? Poti numi “OM” pe cel ce l-a aruncat? Potio nimo asta…”civilizatie”? Deci, dta, dsoara, ce ai facut? Ca faci parte din aceeasi societate omeneasca ca si mine. Si, poate ai mai putine probleme ca mine si mai multi bani! Deci, ce ai facut? Ce faci?
    Ah, da, strigi ca “nu mai vrei caini pe strada” ! Nu te intereseaza ce si cum – nu-i mai vrei si gata!
    Daca va veni o zi – nu e exclus – ca eu (si cei ca mine) sa nu mai vrem in societatea omeneasca “oameni” care nu sunt UMANI – ca dta, de ex.? Daca ii vrem exclusi – sa stea dupa gratii,de ex.? Cum ti s-ar parea?

    – Acestea fiind spuse, crezi ca e corect, iman, echitabil sa pedepsesti cu moartea niste victime, si sa lasi sa se bucure de viata calaii?
    – In tarile in care nu sunt caini pe strazi, exista obligatia LEGALA sa se sterilizerze cainele; exista pedepse aspre pentru cei ce-si abandoneaza animalele pe strazi. Adica, acolo, OAMENII SUNT RESPONSABILII, dsoara! Intelegi? RESPONSABILI! Cine nu e, suporta consecintele legii! Pedepse aspre!

    – De cazul ORADEA si cum s-a actionat (si se actioneaza) acolo ai auzit, dra? Uite aici:
    http://www.sosdogs.ro/sosdogs.php?act=viewdoc&docid=1&la=3

    Pune-ti mintea la contributie, dsoara, si incearca sa fii macar desteapta, daca inteligenta nu poti! Ca nu-ti cere nimeni sa fii Einstein, ci numai sa gandesti cu capul! Ca inima e clar ca n-ai, ci doar un bolovan!

  151. SI IN REST, MADAM, TOTUL E IN REGULA IN TARA ASTA DE CACAT DACA REZOLVI CU CAINII??? TE-AS SCUIPA IN FATA DAR PANA ATUNCI TE BLESTEM, ZDREANTA!

  152. Florin Iaru sunt sigura ca Simona iti poate rezolva aceasta temere, ea sigur vede ip-ul de unde se posteaza. si sub cate nume se posteaza. Ma indoiesc ca este nevoie de asa ceva.

    Apoi te rog frumos daca vrei sa iti sustii parerea adu te rog si o dovada.
    Nu fac parte din nici un ong insa de obicei ma documentez putin inainte de a sustine ceva pe un blog/site/forum public ca apoi sa nu ma fac de ras. Este vorba si aici de educatie si respectul pentru tine.

    Asadar te rog frumos sa imi arati o singura dovada ca un ong a primit/sau primeste fonduri europene.

    Ong-ul sterilizeaza si ajuta cainii fara stapan din munca voluntarilor si din donatiile lor.

    Insa este mult peste puterea ta de intelegere muca de voluntariat ?

    Vedeti din cauza asta nu se rezolva nimci, pentru ca cei care sunt anti caini, vorbesc si acuza fara dovezi doar din dorinta de a face rau, nu se documneteaza si nu verifica sa caute adevarul si nu le pasa daca condamna la moarte.

    Repet faptul ca un om are la curte un caini/sau doi caini pe care ii lasa sa se inmulteasca si apoi le ia puii si ii abandoneaza nu inseamna ca este iubitor de animale. Este doar posesorul unui caine si nu ii pasa decat de cainele sau .Va rog faceti diferenta intre iubitor de animale si posesor.

    Iubitorul de animale este cel care gaseste puii abandonati, nu trece indiferent peste ei, ii duce la doctor , ii vaccineaza si sterilizeaza neaparat si apoi adauga anunturi de adoptii incercand sa le gaseasca o casa…si toate astea le face din banii lui, din putinul timp pe care il are, din dragoste pentru acesti caini nevinovati…asta fac eu de 3 ani.

    Si inca ceva faptul ca anul asta am devenit mama nu ma face sa urasc si sa condam la moarte cainii, imi voi educa copilul sa iubeasca, sa respecte si sa ajute orice fiinta…

    Ar fi fost bine daca intai de toate am alege sa facem bine si am incerca sa luptam contra crimei, dureri si nepasarii.Sa fim Oameni inati de toate!

  153. Dupa cum spuneam mai sus, spume. Vand ochelari de protectie.

  154. “incercati s-o ardeti” = expresie tipica jurnalismului din Romania ! dar cind iese din “gura” unei femei este si mai vulgar …
    Vomit rar…dar dupa ce am citit-o pe simona tache ( am scris fara majuscule intentionat , este mult prea mica ca persoana …) am “umplut wc-ul ” …
    Sorry, pentru termenii folositi dar si bunul meu simt are o limita cind citesc ce citesc !!!
    As incheia urindu-i acestei individe , cum spune o vorba veche romaneasca , “SA-I DEA D-ZEU DUPA INIMA EI !”

  155. @dana: nu am făcut nici o paradă de faptele bune, doar i-am spus unei doamne care m-a interpelat dacă am ajutat câini, că am ajutat oameni. acuma chiar să stau în bătaia flegmelor și a blestemelor fără să zic nimic, nu pot nici eu, că sunt om, chiar dacă unul rău și fără suflet, care vrea să moară câinii, ca să nu mai moară și să nu mai fie mutilați copii. 🙂

  156. cred ca mai multi oameni mor loviti de masina decat muscati de caine. Asadar, sa le interzicem, zic! de ce sa am eu emotii cand imi trece copilul strada chiar si pe trecere din cauza unora care refuza mersul pe jos sau bicicleta? sigur, majoritatea soferilor nu omoara oameni pe trecere la fel cum si majoritatea cainilor de pe strada nu au muscat niciodata pe nimeni dar folosind aceasi logica semigeniala de mai sus eu zic ca singura metoda de a fi cu adevarat in siguranta, noi si copii nostri, ar fi sa interzicem circulatia tuturor autoturismelor, nu stii de unde sare criminalul!

  157. Una din Bucuresti

    Madam, ai auzit? Lasa cainii si ocupa-te de celelalte javre, sa taiem raul de la radacina :mrgreen:

  158. eu aș propune așa: ca fiecare comentariu care conține blesteme sau injurii să înceapă cu “Mă numesc cutărică și am adoptat 1/2/3/10 câini”. După aia să vină flegmele, se poate? 😉

  159. Ma mir cum de iubitorii animalelor sint sensibili numai in privinta ciinilor. E OK insa sa omori alte animale. Iar daca vine vreun vegetarian fanatic, poate ne explica cum e mai bine sa papi numai vegetale, desi pentru cultivarea lor sint omorite destule vietuitoare.

  160. Simona, cred ca mai bine te lasi muscata de un caine decat de vreun iubitor de Pufi/Labus de scara blocului, turbarea bantuie oamenii, nu patrupedele.

  161. Eu sunt într-o situație în care sunt cumva obligată să văd ambele fețe ale monedei. Eu sunt o mare iubtoare de câini, de când eram mică-mică si până în ziua de azi nu a existat vreo perioadă în viața mea în care sâ nu am câine. Si am avut întotdeauna maidanezi, niciodată nu am cumpărat un câine, pur si simplu am adoptat pui de câine care aveau nevoie de stăpân. Asa că îmi vine greu să mă declar de acord cu o soluție precum eutanasierea câinilor, dar din păcate, în cazul Bucurestiului, nu există altă soluție realistă. Eu am fost absolut socată, vara trecută, când am petrecut câteva zile în Bucuresti, de numărul urias al câinilor fără stăpân. Nu mi-a venit să cred când dimineața, într-o statie de autobuz, am numărat nu mai puțin de 25 de câini într-o singură haită, dormind la soare. În momentul respectiv, nu erau agresivi, dar nu mă îndoiesc că sunt si momente în care devin super-agresivi. Asa că, din păcate, în cazul paricular al Bucuresiului, teamă mi-e că trebuie să se recurgă si la eutanasiere. Dacă însă se apelează doar la eutanasiere, nu se va ajunge nicăieri. Câinii vor continua să se îmnulțească,a sa că trebuie folosite toate metodele: adăposturi, castrare, amendarea proprietarilor care abandonează, campanii de adopții, eutanasierea animalelor bolnave sau agresive. Din păcate de data asta pentu bucuresteni, nu cred că toate astea se vor întâmpla prea curând, pentru că e nevoie de un primar si o administrație locală hotărâte, bine intenționate si ne-corupte, ceea ce …să fim seriosi, e un vis!
    Acum, pentru cei care se exprimă împotriva eutanasierii într-un mod foarte agresiv: trebuie să vă puneți în pielea persoanelor, în special a copiilor, care sunt terorizați de câini. Mie nu m-e frică de câini, nu mi-a fost niciodată, niciodată un câine nu m-a muscat, amenințat, mârâit. Iubesc câinii si am făcut multe lucruri pentru binele lor (dus o grămadă de cățele de pe lângă birou la castrat, plasat zeci de pui de maidanez la familii de încredere) si nici eu nu sunt comfortabilă cu ideea eutanaiserii. Dar, cum am spus la început, trebuie să văd ambele feâe ale monezii, pentru că am un copil de 13 ani care e terorizat de câini. Ciudat, pentru că a crescut într-o casă unde mereu am avut câini, dar ăsta e adevărul: când vede un câine străin, chiar dacă e o javră mică si inofensivă, paralizează de frică. Avem noroc pentru că trăim la țară, nu sunt mulți câini vagabonzi pe străzi, dar câteodată mai scapă câini din curți. Si de nenumărate ori a trebuit să mă duc să-l iau pe fiul meu din stația de autobuz, pentru că nu avea curaj să pornească către casă din cauza unui câine. nu vreau să-mi imaginez cum ar fi pentru el să trăiască în Bucuresti, pur si simplu nu ar putea să iasă din casă! Câinii chiar nu au ce căuta pe stradă, si la halul în care arată acum Bucurestiul, clar că trebuie luate niste măsuri foarte foarte serioase, chiar dacă sunt dureroase, pentru a intra în normalitate 🙁

  162. @catalin: hai să nu mai folosim termenul “iubitori de animale”, care îi include și pe alții, care deși iubesc animalele, nu își doresc câini pe străzi. am prieteni care au câte trei câini și două pisici, dar sunt de acord cu euthanasierea. și mie îmi plac câinii și de-abia aștept să am o casă mai mare ca să-mi pot lua unul.

  163. de ce nu postezi direct adresele lor de email. ar fi muuult mai simplu. uite-le aici, via arhi:

    cristianadomnitei@cdep.ro; cabinet.adomnitei@gmail.com; contact@adomnitei.ro; florin.anghel@cdep.ro; florinanghel@xnet.ro; george.dumitrica@cdep.ro; georgedumitrica@yahoo.com; georgica.dumitru@cdep.ro; ion.dumitru@cdep.ro; iondumitru_ro@yahoo.com; dusa_mircea@cdep.ro; andras.edler@cdep.ro; edler.andras@yahoo.com;
    erdei@cdep.ro; farago.petru@cdep.ro; faragopeter@rmdsz.ro; anna.farkas@cdep.ro; fannalili@yahoo.com; relu.fenechiu@cdep.ro; gheorghe.firczak@cdep.ro; ai@cdep.ro;
    antal.office@yahoo.com; damian.florea@cdep.ro; damianflorea@gmail.com; adrian.florescu@cdep.ro; drian.florescu@gmail.com; stelian.fuia@cdep.ro,gheorghe.gabor@cdep.ro;
    avgabor@yahoo.com; ovidiu.gant@cdep.ro; gratiela.gavrilescu@cdep.ro; daniel.geanta@cdep.ro; filip.georgescu@cdep.ro; andrei.gerea@cdep.ro; cabinetgerea@yahoo.com; gheorghe.antochi@cdep.ro; antochighe@yahoo.com; tinel.gheorghe@cdep.ro; vasile.gherasim@cdep.ro; zmb.gherasim@gmail.com; cornel.ghita@cdep.ro; cornelghita@hotmail.com;
    stelian.ghita@cdep.ro;marian.ghiveciu@cdep.ro; marian_ghiveciu@yahoo.com;giurgiu_mircia@cdep.ro;vasile.gliga@cdep.ro; gliga@gliga.ro; alinagorghiu@yahoo.com; deputat@alinagorghiu.ro; dan.gospodaru@cdep.ro; mapostolache@cdep.ro; mihaiapostolache5@yahoo.com; m.grosaru@cdep.ro; m.grosaru@libero.it; ircea@grosaru.ro; drian.gurzau@cdep.ro; florentin.gust@cdep.ro; gheorghe.hogea@cdep.ro; titi.holban@cdep.ro; titiholban@yahoo.com; cabinet@titiholban.ro; ioan.holdis@cdep.ro; pavel.horj@cdep.ro; horjpavel@yahoo.com; viorelh@cdep.ro; monica.iacob@cdep.ro; sanda.ardeleanu@cdep.ro; sanda_ard@yahoo.com; dep.ardeleanu@yahoo.com; stelica.iacob@cdep.ro; gheorghe.ialomitianu@cdep.ro;iancu.iulian@cdep.ro; ibram.iusein@cdep.ro; ibramiusein@yahoo.com; dragos.iftime@cdep.ro;
    andu_iftime@yahoo.com; george.ionescu@cdep.ro; georgeionescu.pdlph@yahoo.com; fiordache@cdep.ro; iordachepflorin@yahoo.com; luminita.iordache@cdep.ro;
    iordache_psd@yahoo.com; zanfir.iorgus@cdep.ro; viorel.arion@cdep.ro; viorel@comser.ro; mircea.irimescu@cdep.ro; cornel.itu@cdep.ro; contact@cornelitu.ro; jipa_florinaruxandra@yahoo.com; nicolae.jolta@cdep.ro; joltanicu@yahoo.com; qui_can@cdep.ro; kelemenhunor@cdep.ro;kerekes@cdep.ro; attila.korodi@cdep.ro;
    info@korodiattila.ro; josif.koto@cdep.ro; kt@idilis.ro; teodor.atanasiu@cdep.ro; doru.lese@cdep.ro; dliga@cdep.ro; danut@danutliga.ro; hervazen.longher@cdep.ro;
    mircea.lubanovici@cdep.ro; mircea.lubanovici@gmail.com; ciprian.luca@cdep.ro; luca79cfl@yahoo.com; mircea.lup@cdep.ro; mihai.lupu@cdep.ro; costica.macaleti@cdep.ro;
    claudiumanda@cdep.ro; omanol@cdep.ro; albfriend2001@yahoo.com; marian.avram@cdep.ro; dan.marian@cdep.ro; mircea.marin@cdep.ro; marinmircea48@yahoo.com; antonella.marinescu@cdep.ro; antonella_barbu@yahoo.com; eduard.martin@cdep.ro; eduard.martin@polaris.ro; marton@cdep.ro; mateandras@cdep.ro; mateandras13@yahoo.com; constantin.mazilu@cdep.ro; dan_mazilu@yahoo.com; adrian.merka@cdep.ro; adrian_miroslav@yahoo.com; severus.militaru@cdep.ro;
    severusmc@gmail.com; severusmc@yahoo.com; niculae_mircovici@yahoo.com; carmen.axenie@cdep.ro; carmenaxenie@gmail.com; manuela.mitrea@cdep.ro; manuelamitrea@yahoo.com; adrian.mocanu@cdep.ro; deputatmocanuadrian@yahoo.com; vasile.mocanu@cdep.ro; ion.mocioalca@cdep.ro; ion_mocioalca@yahoo.com; carmen.moldovan@cdep.ro; radumoldovan@cdep.ro; dan.morega@cdep.ro; dan.morega@yahoo.com; dan.motreanu@cdep.ro; petru.movila@cdep.ro; petrumovilais@yahoo.com; ioan.munteanu@cdep.ro; viorel.balcan@cdep.ro

    razvan.mustea@cdep.ro;rodica_nassar@cdep.ro; rodicanassar@yahoo.com;anastase@cdep.ro; contact@adriannastase.ro;marian.neacsu@cdep.ro; deputat.marian.neacsu@gmail.com;catalin.nechifor@cdep.ro; marius.neculai@cdep.ro; marius24f@yahoo.com; robert.negoita@cdep.ro; robert@ltisd.ro;clement.negrut@cdep.ro; dan.nica@cdep.ro;ciprian.nica@cdep.ro; alin.albu@cdep.ro; mihai.banu@cdep.ro; bp@mihaibanu.ro; eugen.nicolaescu@cdep.ro;enicolicea@cdep.ro;oana.niculescu@cdep.ro;
    bduvaz@cdep.ro;laurentiu.nistor@cdep.ro; laurentiu.nistor@gmail.com;nitac@cdep.ro; const_nita@yahoo.com; adrian.nitu@cdep.ro;anitu@rdslink.ro; iuliu.nosa@cdep.ro; brindusa.novac@cdep.ro; daniel.oajdea@cdep.ro; sulfina.barbu@cdep.ro; contact@sulfinabarbu.ro; corneliu.olar@cdep.ro; gergely.olosz@cdep.ro; oloszgergely@rdmsz.ro; ioan.oltean@cdep.ro; gabriel.oprea@cdep.ro; doru.opriscan@cdep.ro; ludovic.orban@cdep.ro; arpad.pal@cdep.ro; palarpad54@yahoo.com; viorel.palasca@cdep.ro; ionel.palar@cdep.ro; maria.barna@cdep.ro; mariaeugeniabarna@yahoo.com;theodor.paleologu@cdep.ro; varujan@cdep.ro; sorin.pandele@cdep.ro; tudor.pantiru@cdep.ro; dumitru.pardau@cdep.ro; nicusor.paduraru@cdep.ro; dan.pasat@cdep.ro; danieldavid7770@yahoo.com; npaun@cdep.ro; paslaru.florin@cdep.ro; eugen.badalan@cdep.ro; maria.peto@cdep.ro; peto_csilla@yahoo.com; cristian.petrescu@cdep.ro; crpetrescu@yahoo.com; petre.petrescu@cdep.ro; cornel.pieptea@cdep.ro; stefan.pirpiliu@cdep.ro; stefan@pirpiliu.ro; gabriel.plaiasu@cdep.ro; quartz@romwest.ro; cristina.pocora@cdep.ro; cparlamentar@yahoo.com; v.ponta@cdep.ro; victorponta2.0@gmail.com; gpop@cdep.ro; contact@georgianpop.ro; virgil.pop@cdep.ro; adrian.badulescu@cdep.ro; badulescu.adrian@yahoo.com; cabinetadrianbadulescu@gmail.com; florian.popa@cdep.ro; fpopa@ucd.ro; marius.popa@cdep.ro; vasile.popeanga@cdep.ro; adrian.popescu@cdep.ro; cosmin.popescu@cdep.ro; dan.popescu@cdep.ro; calin.tariceanu@cdep.ro; dusan.popov@cdep.ro; alin.popoviciu@cdep.ro; alin.popoviciu@sportsgames.ro; ioan.balan@cdep.ro; ioan@balan.ro; florin.postolachi@cdep.ro; calin.potor@cdep.ro; potor@alba.astral.ro; cezar.preda@cdep.ro; silviu.prigoana@cdep.ro; mirad@cdep.ro; zhrucr@gmail.com; neculai.ratoi@cdep.ro; neculai.rebenciuc@cdep.ro; rebenciuc.neculai@hotmail.com; cristian.resmerita@cdep.ro; lucian.rivis@cdep.ro; cristian.rizea@cdep.ro; cristian.rizea@euroweb.ro; nbanicioiu@cdep.ro; nicolaebanicioiu@yahoo.com; marius.rogin@cdep.ro; gheorghe.roman@cdep.ro; sorin.roman@cdep.ro; roman_ioan2006@yahoo.com; lucretia.rosca@cdep.ro; valentin.rusu@cdep.ro; rusuvalentyn@yahoo.com; andrei.sava@cdep.ro; andreisavavalentin@gmail.com; marian.saniuta@cdep.ro; cabparlmariansaniuta@gmail.com; mail@mariansaniuta.ro; nini.sapunaru@cdep.ro; pnl.vrancea@pnl.ro; marian.sarbu@cdep.ro; msarbu60@yahoo.com; daniel.barbulescu@cdep.ro; barbulescu_dan@yahoo.com; scutaru.george@cdep.ro; stefan.seremi@cdep.ro; denes.seres@cdep.ro; szilagy@rmdsz.ro; victor.socaciu@cdep.ro; adrian.solomon@cdep.ro; adrian.solomon@psd-barlad.ro; soporan.vasile@cdep.ro; deputat.vsoporan@gmail.com; v_soporan@yahoo.com; marius.spinu@cdep.ro; smarius@uaic.ro; contact@mariusspinu.ro; ioan.stan@cdep.ro; ion.stan@cdep.ro; nicolae.stan@cdep.ro

  164. Simona tu esti om sau bruta ?

    Pun pariu ca duci o viata asa de trista si ca nu esti bagata in seama de vrei moartea unor suflete .

    Nu stiu de unde atata rautate pe capul tau dar cu asa ganduri nu e bine deloc . Sa nu uiti ca noi cei care iubim cainii suntem oameni , nu brute ca voi astia care doriti ca niste suflete nevinovate sa fie omorate !

  165. @ela: legea care urmează să fie rediscutată prevede toate celelalte măsuri: adăposturi, castrare, pedepsirea proprietarilor care abandonează, adopții, eutanasierea a cu prioritate animalelor bolnave sau agresive și de-abia apoi (prin metode umane, validate de UE) a celor care nu sunt adoptați în 30 de zile de la aducerea în adăpost.

  166. dezechilibratii care fac urari de viol si alte drăgălăşenii din astea, probabil ca nu conştientizează ceva.
    ei comit, deja, un viol.

    deoarece, schematic, sau logic, violul se rezuma la urmatoarele: sa ii impui unei persoane sa iti suporte fizic o placere, impotriva vointei persoanei respective.

    am mai spus asta: pentru ca orice alta varianta impune prezenta maidanezilor pe strazi ani buni de acum inainte, isteria javrofila le impune unor concetateni sa suporte fizic riscurile acestei situatii dorite de javrofili.

    si-l vad si pe domnul Catalin, caruia, in logica dumisale, cred ca as putea sa-i dau un par pe spinare.
    deoarece exista intotdeauna agresiuni mult mai grave decat bataia cu un ciomag, deci, prin comparatia propusa de Cata, gestul meu si-ar diminua din gravitate, iar situatia ar putea fi repetata fara probleme.

  167. @ toti cei ce trasc animalele:
    Voi, cei ce urati animalele, urati si oamenii – dar nu aratati fatis, ca, deh! sub umbrela asta marea numita “oameni” intrati si voi!
    S-a vazut si se vede zilnic ca :

    “Compasiunea pentru animale este intim legata de bunatatea caracterului; si se poate sustine ca cel care e crud cu animalele nu poate sa fie un om bun.” (Arthur Schopenhauer)

    Mai e nevoie sa dau exemple? Iata unul singur: Basescu – care a debutat la presedintie cu uciderea a 150.000 de caini! Si toata camarila de…basisti!
    ………………………………………………..
    A fi “om’ inseamna a fi “uman” (cautati in dex ce semnificatie are cuvantul); nu asa cum credeti voi, ca daca umbli pe doua picioare, vorbesti articulat si…tragi apa la w.c. – sa zicem, gata, te numesti…”om”. Oh, nu!
    A fi “civilizat”, nu inseamna a ucide cainii sau a-i arunca in lagare de exterminare, numite pompos, ipocrit si mincinos “adaposturi”.
    A fi civilizat unseamna a-ti asuma responsabilitati, cu demnitate si a avea o atitudine imana.

    A fi civilizat inseamna a fi “corect” – nu a ucide toti cainii, daca un catel a muscat! Si..de ce a muscat? Ca nici un caine nu se naste agresiv!
    Daca cineva ucide cu masina un copil, sunt pedepsiti toti cei ce conduc masini?!
    Pentru copiii NESUPRAVEGHEATI cine e de vina?
    ……
    Si intrebarile ar putea continua. Intrebari care va pune in fata o oglinda (morala), care sa va arate cum sunteti. Nu e vina oglinzii, daca nu va place ce vedeti acolo!
    Sa nu credeti ca Dzeu va lasa nepedesite actele de nedreptate! Doar ca, neintamplandu-se imediat, se crede ca Dzeu nu vede si nu actioneaza! Ba da, vede, si actioneaza cand nimeni nu se mai asteapta! Acolo unde noi nu intelegem o nenorocire, DE MULTE ORI, exista un mare pacat in ctlise – pe care-l stie Dzeu!

  168. ERATA: @ toti cei ce urasc*** animalele

  169. @Simona: da, stiu ce cuprindea legea, si mi se pare un proiect de lege rezonabil. Dar teamă mi-e (si milă de voi) că indiferent de lege, problema nu se va rezolva, pentru că e nevoie, pe lângă lege, si de acțiunea autorităților locale de a pune respectiva lege în aplicare. Sincer, nu cred că se vor deranja să o facă…

  170. “A fi “om’ inseamna a fi “uman” (cautati in dex ce semnificatie are cuvantul); nu asa cum credeti voi, ca daca umbli pe doua picioare, vorbesti articulat si…tragi apa la w.c. – sa zicem, gata, te numesti…”om”. Oh, nu!”

    A fi om nu inseamna sa te doara sufletul ca semenii tai traiesc terorizati de animale? Nu inseamna sa ti se rupa sufletul ca niste copii si niste OAMENI au murit atacati/sfasiati/omorati brutal si animalic de niste caini?

  171. Imi este pur si simplu scarba de comentariile lasate. 😕

  172. Ce diaree verbala au ONG-istele astea. Si ce monstri suntem noi, ceilalti!
    Nu se leaga nimeni de faptul ca iubiti animalele, se leaga de faptul ca impiedicati curatenia strazilor. La Viena va place ca nu sunt caini, iar aici ii vreti! Eu nu vreau sa dau bani pentru mancare de caini.
    Nu fiti fanatici! Ati reusit, voi, o mana de oameni, sa tineti in mizerie crunta o tara intreaga, timp de 22 de ani. Acum a venit scadenta: cei multi vor decide, voi va aveti conforma! E democratic si cinstit. Lobby-ul si traficul vostru de influenta la Parlament si CCR trebuie sa inceteze. Probleme?

  173. Nu este normal sa fie cainii in strada.Problema este cu oamenii. Daca tot se arunca cainii sau puii pe strada ,nu se va rezolva nimic .Daca nu se face nimic cu oamenii ,acolo este buba ,nu vom avea stazi sigure .Acolo unde au fost omorati cainii,aici in bravul Bucuresti,se omoara zilnic, au aparut niste sobolani mari si frumosi ,de mai mare dragul.Cainii isi au si ei rostul lor ,daca ii omoram ,nu se rezolva nimic.In parcarile cu caini nu se fura masini,in blocurile cu caini,nu intra hotii.Ar trebui ca oamenii ,cu superioritatea regnului lor ,sa le gaseasca utilitate.Normal ar fi sa fie adapostiti si hraniti pe langa blocuri in tarcuri,sterilizati si amendati cei care arunca pui de caini in strada .S-ar putea face multe cu bunavointa si nu cu atata dorinta de a ucide !!La noi in bloc a fost o catea care a dus copii la gradinita ,apoi la scoala ,a fost tovarasa lor de joaca ,timp de 16 ani.Nu au intrat hotii.Cateaua a murit si toata lumea o regreta ! Au venit acum hotii si au spart trei apartamente intr-o zi ,la vremea pranzului ,cu ranga au spart usile !Asa ca daca era un caine ,poate nu se intampla .F

  174. @Ioana S – Lasa cazurile izolate si intereseazate ce fac cainii : salveaza oameni , ajuta la prinderea infractorilor , ajuta persoanele bolnave si multe alte lucruri pe care tu nu ai cum sa le stii pentru ca nu esti umana !

  175. culaie . sa iti explic , poate mai sus nu ai avzut. eu urasc porumbeii, sau eu urasc toti telespecatorii de gsp asa cum esti tu. si ma dereanjeaza si cand mananc, si cateodata mai si imi miros, la campionate cand se bea bere in cantitati ce pot aduce coma. ce sa le fac? nu ai vrea sa ma jauti sa ii eutanasiez? sincer? sau uite, eu urasc soferii de tir care au o vorba in caz de accident: a intrat masina in tangaj si am omorat 5 insi;asta e, soarta. ce sa le facem>? ii eutanasiem si pe ei?
    simona tache , daca citesti: pedepsirea celor care abandoneaza cum se face? mai precis cum se descopera cel care abandoneaza? nu ar fi usor sa se dea o lege sa se sterilizeze+cipeze+monitorizeze tot ce inseamna caine de peste tot? si asa gasesti u caine, ii pui cititorul langa ureche si afli ca este al domnului culaie de exemplu si in timp ce isi plimba copilul prin iarba deasa cu un plus la subtioara te duci sa il santtionezi cu 500, 5000 83635484., o suma…

  176. PRECIZARE: posesor de animale (caini, pisici) nu inseamna, neaparat si …”iubitor de animale”. Dovada: caini de rasa abandonati la batranete, nepasarea fata de eventualii pui ce rezulta din imperecherea propriului caine cu o catea a strazii; acceptul de…ucidere a cainilor fara stapan (ucidere numita pompos si mincinos “eutanasiere”). Nu poti fi “iubitor de animale” si sa vrei uciderea lor. CATEGORIC, NU!
    Acele persoane sunt doar “posesoare” de animale; si, poate, uneori, isi iubesc propriul animal – dar numai pe-al lor!
    Deci, sa nu incurcam borcanele!

  177. culaie de ce nu citesti mai sus? azi se eutanasiaza un milion de caini si costa un milion de euro. maine mai apar 300 mii de caineni si costa iar eutanasirea lor 300 de euro. peste 4 luni apar iar un milion. cine da banii astia cand ar fi mai simplu sa dai un milion si gata cu cainii? nu ai nevasta nu ai copii. sa iti expic pe intelesul tau. nu femeie? nu copil. si te rog gandeste-te sa ii arati copilului tau si altceva in afara de plusuri si barbiegirl sexi.
    hai pa.

    ps: esti singurul de aici batut in cap. toti au cate o idee, tu esti…cel mai radical. orie sti parton la protan?

  178. Poate ca ar fi bine sa ne domolim un pic spiritele mai ales in aceasta saptamana.
    Poate ca inainte sa ne gandim la uciderea cainilor am putea sa ne gandim la noi insine, ce greseli facem, cata ura strangem in noi ceas de ceas, cat de mult rau facem celor din jur, ce drept avem asupra vietii altor fiinte.
    Sa-i invatam pe copiii nostri ca a supravietui insemna a ucide?
    Chiar nu sunt cauze mai demne de a fi luate in seama acum?
    Bucurestiul are nevoie in primul rand de o primenire UMANA, nu v-ati saturat de gunoaie, mirosuri imposibile, mall-uri fara sens, ziduri insalubre, sobolani, GANDACI de bucatarie, oameni agresivi, droguri, betie, trafic imposibil cu soferi iresponsabili?
    Oare cati mor in accidente stupide de circulatie?
    Si cati se tem sa nu fie agresati de OAMENI ?
    Draga Simona , nu crezi ca este mult mai urgent sa-i bombardezi pe politicieni pentru CONSOLIDAREA CLADIRILOR CU BULINA ROSIE ?
    Poate asta nu e o prioritate pentru tine.
    Si sunt multe alte prioritati pentru care merita sa facem ceva.
    Cum ar fi BOLNAVII DE SIDA, TUBERCULOZA, SIFILIS.
    Sa stii ca multi din acestia umbla liberi pe strazi …nu ti-e frica si de ei ?
    Si inchei cu o sugestie :
    Gaseste alta cauza careia sa te dedici, mai demna , mai constructiva.
    Inainte de a distruge ceva, in special VIATA, linisteste-te si mai ales GANDESTE-te: Ai acest drept ?
    Iti doresc multa intelpciune si inspiratie intr-un timp al VIETII si LUMINII.

  179. Vreti eutanasieara cainiilor si vreti sa scapati de caini ? – Sinucideti-va ma si asa scapati de frustrarile voastre si asa mai scapa aceasta tara de niste brute ca voi

  180. Sunt curios daca autorul acestei mizerii este chiar atat de PROST si INFECT, un alt ZOMBI BASIST, sau daca a fost PLATIT pentru aceasta dezgustatoare opera de mercenariat?!

  181. @Perfu, ia, ma, doi roni de la mine si zi-i la un maidanez de-al tau de pe strada sa ma ajute sa spal geamurile.
    Sau tu te referi la cainii utilitari cand spui cum ajuta ei oamenii? Deci, nu la maidanezi, nu?!

  182. @Perfu: sterge-ti gurita de spume inainte sa vorbesti cu frustratii.

  183. Si eu iubesc animalele. Dar nu exista alta solutie. Sa nu ne mai prefacem, sint mii de potai pe strazi, nu ai unde sa le tii. Si-apoi, daca ati sti cum stau in adaposturi …

  184. Eu citesc cu atentie si raman surprinsa.
    Sa inteleg ca postarea unei persoane care vine cu exepmle logice si cu dovezi, dar care spune in final ca doreste fiecaruia sa ii dea dumnezeu dupa faptele si sufletul sau este jignitoare …

    Pai atunci sa citim cu atentie postarile lui “culaie” (care nu are bunul simt sa se “semneze” cu un nume mai decent si caruia ii transmit ca desi probabil este o minciuna cu fetita lui educata , o sa o iau ca un adevar si o sa consider ca este o minune ca dintr-un parinte atat de defect psihic, moral si spiritual poate rezulta o faptura buna ), sau postarea lui “val24m” sau a “elenei” care sunt pe cat de infioratoare pe atat de dezgustatoare si lipsite de etica.

    Simona cred ca “sustinatorii” tai sunt mult mai agresivi atat verbal cat si faptic, educatia si bunul simt le lipseste cu desavarsire si in afara faptului ca doresc sa ucida cainii, mai au si o dorinta ingrozitoare de a face rau si oamenilor care se opun crimei.

    Cred cu tarie ca acesti semeni ai nostrii (gen “culaie”) , fiecare in parte este mult mai periculos decat o haita de 50 de caini la un loc.Acesti semeni care se ascumd in spatele monitorului si din respect pentru un blog personal nu se semneaza cu un nume decent , sunt plini de lasitate, frustrari, ura si dispret fata de toto ceea ce iii inconjoara om sau animal. Ei sunt cei care te pot ucide fara mila si remuscari.Nu asta este atitudinea unui om sanatos la cap!!!

    In fine, sunt la servici, m-a intristat destul postarea si dorinta unora dintre noi de a ucide, ma intristeaza ca in continuare faceti jocurile politicienilor si ca peste 100 de ani , daca o vom tine tot asa , aceasta discutie va continua si problema cainilor va ramane tot nerezolvata.

    Nu poti schimba dorinta omului de a face rau, insa noi toti platim intr-o zi pentru faptele noastre …fiecare decide pentru el, insa un om plin de ura si frustrare care gaseste rezolvare in crima este un pericol public.

    Trist ca in Romania in acest secol vorbim despre civilizatie si gasim singura si unica solutie varsare de sange.

  185. @Radu – du-te ba si canta in alta parte si lasa-ne cu harfele tale de anonim !

  186. @marius, bati campii cu gratie. Scoti niste cifre si argumente atat de ….

  187. Eu citesc cu atentie si raman surprinsa.
    Sa inteleg ca postarea unei persoane care vine cu exepmle logice si cu dovezi, dar care spune in final ca doreste fiecaruia sa ii dea dumnezeu dupa faptele si sufletul sau este jignitoare …

    Pai atunci sa citim cu atentie postarile lui “culaie” (care nu are bunul simt sa se “semneze” cu un nume mai decent si caruia ii transmit ca desi probabil este o minciuna cu fetita lui educata , o sa o iau ca un adevar si o sa consider ca este o minune ca dintr-un parinte atat de defect psihic, moral si spiritual poate rezulta o faptura buna ), sau postarea lui “val24m” sau a “elenei” care sunt pe cat de infioratoare pe atat de dezgustatoare si lipsite de etica.

    Simona cred ca “sustinatorii” tai sunt mult mai agresivi atat verbal cat si faptic, educatia si bunul simt le lipseste cu desavarsire si in afara faptului ca doresc sa ucida cainii, mai au si o dorinta ingrozitoare de a face rau si oamenilor care se opun crimei.

    Cred cu tarie ca acesti semeni ai nostrii (gen “culaie”) , fiecare in parte este mult mai periculos decat o haita de 50 de caini la un loc.Acesti semeni care se ascumd in spatele monitorului si din respect pentru un blog personal nu se semneaza cu un nume decent , sunt plini de lasitate, frustrari, ura si dispret fata de tot ceea ce ii inconjoara om sau animal. Ei sunt cei care te pot ucide fara mila si remuscari.Nu asta este atitudinea unui om sanatos la cap!!!

    In fine, sunt la servici, m-a intristat destul postarea si dorinta unora dintre noi de a ucide, ma intristeaza ca in continuare faceti jocurile politicienilor si ca peste 100 de ani , daca o vom tine tot asa , aceasta discutie va continua si problema cainilor va ramane tot nerezolvata.

    Nu poti schimba dorinta omului de a face rau, insa noi toti platim intr-o zi pentru faptele noastre …fiecare decide pentru el, insa un om plin de ura si frustrare care gaseste rezolvare in crima este un pericol public.

    Trist ca in Romania in acest secol vorbim despre civilizatie si gasim singura si unica solutie varsare de sange.

  188. va spun un lucru. am citit printre randuri. domnisoara sustine legea eutanasiei pur si simplu pentru ca sustine politica PDL. nu s-a informat nici macar despre cazul Oradea unde s-a rezolvat problema prin sterilizare, nu cunoaste legislatie internationala. Apropos in toate tarile civilizate cainele nu se tine legat in curte in lant fie ploaie fie soare fara mancare si apa. Animalele in toate tarile civilizate sunt tratate ca membri ai familiei. In alta ordine de idei, jurnalismul facut pe genunchi da nastere unor astfel de monstri care isi permit sa instige la crima si violenta si sa propage idei fara cercetare jurnalistica de fond. Nu ai idee ce inseamna sa fii jurnalist si sincer nici nu cred ca esti.
    Deja parlamentarii au primit mii de email-uri cu masurile eficiente cu adevarat de rezolvare a problemei cainilor. Iar daca erai jurnalist cu adevarat aflai ca in prezent sunt eutanasiati cainii in Romania in baza legii vechi invocate de toate primariile. Deci mai exact pentru informarea ta corecta afla ca de peste 20 de ani cainii sunt EUTANASIATI, mai exact ucisi cu cruzime in adaposturile de stat. Ceea ce ne dovedeste ca eutanasia nu rezolva nimic, ba dimpotriva sustine si studiul OMS care spune clar ca eutanasia este costisitoare si ineficienta.
    Stii ca un violator, pedofil, criminal sta in puscarie cu 2400 lei/luna? In conditii de lux cu medicamentele cele mai bune. Asta in timp ce anual peste 1000 de copii sunt ucisi, dispar fara a mai fi gasiti vreodata, sunt abuzati si violati de pedofili. Dupa 2 ani de puscarie, daca sunt prinsi, sunt lasati liberi. Ai fost vreodata agresata pe strada de un OM? stii ce doare cel mai mult si lasa sechele pe viata? VIOLUL! iar un copil violat ramane marcat pentru toata viata. am fost muscata de caini si stii ce prefer? sa fiu muscata de caini. Si stii ce s-a intamplat cand la mine in zona au fost ucisi toti cainii? Au aparut talharii si spargatorii de apartamente in numar mare. Si dupa scurt timp si cativa caini abandonati, care au reusit sa mai sperie iar nenorocitii. Au fost luati si iar au aparut talharii.
    Iti doresc din tot sufletul, cu toata inima ca toate gandurile tale bune sa ti se intoarca. Pur si simplu m-am saturat de cruzimea si rautatea cu care este tratata aceasta tema din care toti scoateti bani. Stii ca 2 au platit deja pentru instigare si cruzime? Deh, justitia divina functioneaza pana la urma daca justitia romaneasca lasa astfel de creaturi sa-si faca mendrele instigand la crima. Multumita voua, cei care au solutii civilizate, eficiente cu adevarat si umane sunt ucisi, batuti, amenintati. Si cica voi sunteti aia civilizati, iubitori de oameni. Nu, iubitorii de animale nu vor caini pe strada, asa cum in mod intentionat mintiti voi. De 4 ani PDL a blocat in mod deliberat legea sterilizarii unitare a animalelor cu si fara stapan, pentru ca sursa de caini de pe strada e de la cei care abandoneaza sau faci parte din categoria romanilor care au impresia ca au cazut din cer maidanezii. Daca imi raspunzi de ce a blocat PDL legea sterilizarii unitare si de ce a inchis orice cale de dialog nu numai cu romanii, dar mai ales cu strainii care au venit cu programe viabile, voi intelege poate ce dracu se intampla in Romania asta de doi bani, violenta, cruda, lipsita de bun simt, agresiva si criminala. Exportam ucigasi in serie anual pe doua picioare asta nu vedem sau ne facem ca nu vedem. Cand PEDOFILUL, VIOLATORUL, CRIMINALUL vor fi eutanasiati pentru ca ei reprezinta riscul cel mai mare, atunci vom mai sta de vorba. Dar aceste bestii cu doua picioare au DREPTURI, animalele a caror vina e ca s-a nascut, nu au drepturi. Cine e mai dement acum?
    Dar ce sa ceri unei conduceri a tarii care ucide oameni in spitale, desfiinteaza spitalele, ucide copii in spitale… Chiar ieri am aflat un caz despre o cunostinta bolnava de cancer. a fost trimisa acasa cu tumoare pe creier in loc sa o opereze, desi medicul i-a spus ca e operabila cu sanse mari de reusita. datorita intarzierii operatiei, acum este in coma cu sanse mici de a supravietui. Nu a avut bani de doctor. Anual mii de oameni mor din cauza lipsei de medicamente si din cauza lipsei de bani pt a da spaga pt ca salariile medicilor au fost taiate de voi.
    Dar in fine, pentru a intelege de ce eutanasia nu e eficienta trebuie sa stiti ca in perioada marii eutanasii basesciene a fost atins varful muscaturilor in toata tara si numarul de caini era intr-o continua crestere. Explicatia e simpla: la fiecare caine ucis alti 10 sunt abandonati, iar metodele de prindere violente ii fac pe caini mai agresivi. Am vazut asta la mine cand cainii aveau deja tehnici de a se feri de hingheri. Habar nu aveti de psihologia animalelor, de masuri eficiente. Cu cat esti platita sa scrii mizerii? De curiozitate. Ca daca asa gandesti e grav. Multi au creier, putin au minte, din nefericire.

  189. Daca ati avea pic de logica, in loc sa victimizati ca “vai ce mi se ureaza, vai ce zi am” v-ati gandi de ce oare vi se ureaza toate? De geniala ce e solutia propusa de dvs? Sau altfel, oare degeaba sunt multi mai multi care va combat super-solutia cu argumente logice (pe care probabil nuca dvs nu le intelegeti)?
    Cred ca e inutil sa imi spun si eu parerea legata de aceasta problema pt f multi au reusit sa argumenteze f clar de ce nu e buna macelarirea maidanezilor. Va sfatuiesc sa reganditi problema bine de tot poate va treziti…mi-e mila de ce educatie va primi copilul dvs dar cu oameni cu gandirea ca a dvs nu e de mirare ca se duce tara asta dracului si suntem priviti de cei dezvoltati, pe care ii tot citeaza cretinii care va sustin, ca ultimele ciurucuri. Bateti-va in continuare cu pumnii in piept ca ajutati tiganii ca se integreze poate reusim sa ne confundam cu ei 100%. Poate ca rasplata ca ii ajutati, chiar de la ei o sa primiti ce va ureaza cititorii. Sincer nu va doresc raul, doar ceva care sa va zgaltaie suficient cat sa va revizuiti prioritatile.

  190. cifrele erau aiurea, am citat eu vre-o statistica? am calculat asa sa intelegi tu. vad ca ai inteles

  191. din pacate, nu prea cred ca are legatura doar cu cainii/siguranta/frica, ci tind sa cred ca unii oameni au pur si simplu o problema cu “animalele inutile”, adica alea pe care nu le poate manca langa piure.
    pe langa blocurile din zona mea sunt niste pisici extrem de fioroase, din moment ce toata lumea le uraste de moarte si se incurajeaza unul pe celalalt care sa le omoare mai intai.
    asa ca, imi pare rau, nu inghit faza cu siguranta pe strazi. mai nou, vecinii sunt deranjati si de cocosul pe care-l avem in curte 😀 pt ca ii trezeste dimineata. desigur, motoarele imputite de masini sunt ok, ca doar suntem niste urbani, nu tarani imputiti cu cocos la casa omului.
    am adoptat doua pisici, una mica luata de la pisicile salbatice din zona, alta aruncata in strada de un urban d-asta care s-a plictisit de ea. sau care a tinut mai mult la carpa lui de draperie. nu pot adopta un milion de pisici. nu sunt miliardara, altfel as construi adaposturi si as salva cat de multe pot. ajut si oameni, nu doar pisici.
    pisicile alea (deci nu tigri!) nu se mai lasa atinse de nimeni, nici macar de mine care le dau de mancare. pentru ca au fost batute si alte cele de oameni. cand am vrut sa le dau cu solutie sa le deparazitez subsolul de bloc, nu mi-au dat acces inauntru. pur si simplu VOR sa le vada moarte, that’s all. nu-mi mai veniti mie cu scuze.
    dap, unii caini s-au salbaticit prea tare si probabil ca ar trebui omorati. dar astia-s o parte, nu toti. si unii oameni ar trebui omorati, de altfel prin alte tari se si practica.
    iar ca sa tipati la “iubitorii de animale” ca nu rezolva ei, mi se pare o imbecilitate fara seaman. pai mie nu mi-e frica nici de caini, nici de pisici, nu ma musca si nu ma ataca, de ce v-as rezolva eu problema? cu toate astea, cainii din zona mea au fost sterilizati (cu bani adunati de la vecini), pe pisici din pacate nu le pot captura singura… iar de altfel stau si ma intreb in ce fel ar trebui eu sa investesc 3000 de lei (plus cazarea lor pe perioada postoperatorie…) din moment ce cu prima ocazie un idiot va arunca la gunoi inca o gramada de pisicute sau catei, pentru ca, deh, lui nu i-au trimis blogarii mail sa-si sterilizeze animalul.

    muriti mai tare de frica oamenilor, recunoasteti, dar mai aveti de asteptat pana la viitoarea molima 😀 intre timp mai omorati ceva animale. si faza e ca nu le vedeti efectiv, vorbiti asa din statistici. daca ati fi prezenti acolo sa vedeti gramezi de cadavre… la fel cum nu sunteti capabili sa taiati un porc, dar muschiuletul va place de minune.

    iar asta cu asteptat respect mi se pare o faza halucinanta. adica veniti sa instigati la crima si va asteptati la… respect? wtf?in 2012, oameni culti? nu se poate. orice societate isi arata gradul de dezvoltare dupa felul in care isi trateaza animalele. nu-s bani pt ele sa le salvam, nasol, in curand nu vor mai fi bani pentru parinti sa le platim pensia, cum inutili sunt si ei, “puteti uita”.

    in caz ca am fost prea civilizata pt o iubitoare de animale, adaug si asta: kindly fuck off, ipocritilor.

  192. Or fi agresivi cainii fara stapan dar nici iubitorii de caini nu se lasa mai prejos.

  193. DE acord.De ce sunt atatia caini care pun in pericol viata oamenilor?Sunt iubitoare de animale,am si un caine si 2 pisici, dar stau in casa(curtea mea).Cei fara stapan s-au inmultit an de an si daca nu se face nimic pt sterilizarea lor;atunci eutanasiere.Dragi iubitori de animale probabil nu ati vazut personal cum ataca o haita de caini un om neputincios.

  194. Bianca: cind esti bolnava te tratezi? Vai, cum asa, sa omori bacteriile? Cind ai furnici in casa, dai cu spray sau le pui niste zahar, sa-si faca eventual colonie? Ar fi interesant de aflat si ce maninci tu, in afara de apa; pentru toate celelalte alimente e nevoie sa fie omorite animale.

  195. Last comment:
    Propun ca fanaticii sa-si faca o asociatie nationala, cu filiale puternice, sa-si doneze toate veniturile si sa adune cainii in adaposturi, departe de comunitati. Din fonduri proprii sa le procure mancare, medicamente si alte cele.
    In acelasi timp, cainii pe care asociatia nu-i aduna intr-un termen rezonabil sa fie stransi de primarii si dupa termenul de adoptie sa fie eutanasiati, incepand cu cei mai bolnavi si batrani.
    Tot in acest timp, asociatia impreuna cu politia, sa faca recensamantul animalelor din fiecare gospodarie si sa castreze cainii. Sa mearga si la intreprideri (unde sunt zeci de mii de caini) si la gropile de gunoi, ca sa prinda, castreze toti cainii vagabonzi.
    Sa se mareasca amenzila la 50000 lei pentru orice caine de companie care este lasat sa-si faca nevoile pe alei, strazi, parcari sau spati verzi, publice si sa se accepte proba fotografiei, pentru a dovedi.
    Va bagati?

  196. Nu-mi vine să cred câţi idioţi pe aici.
    Deci să înţeleg bine: dacă-i sterilizăm vor fi mai puţini decât dacă-i eutanasiem? Logica voastră ar permite ca 10 ani de acum înainte să mai existe javre pe stradă, care încă au colţi, care pot muşca în continuare nestingheriţi, care murdăresc în continuare trotuarul şi spaţiile verzi.

    Nu ar fi mai bine să combinăm propunerile voastre astfel încât să fie sancţionaţi proprietarii care abandonează câini, iar pe cei existenţi să fie eutanasiaţi după 30 de zile de “adăpost”?

    Ce-o fi aşa greu?

  197. TU, cea fara suflet, opreste-te macar o clipa din jocul tau de-a baba oarba si incearca sa te pui in locul acelor suflete. Eu mi-as dori din suflet ca oamenii ca tine sa fie eutanasiati pentru simplu fapt ca nu au ce cauta pe aceasta planeta. Sunteti scursurile societatii, suntetii ceea ce face ca Terra sa fie un loc mai urat, mai rau. Daca as stii ca maine vor muri toti cei ca tine, mi-as da viata. As renunta la mine ca sa te vad pe tine si pe toti cei care gandesc ca tine disparuti complet de pe fata pamantului. Iti doresc exact ce le doresti tu acestor suflete. Si fii sigura ca undeva,…candva…vei avea parte de ceea ce meriti cu adevarat…

  198. apropos in Bucuresti am intalnit multe mamici cu copii mici care mergeau sa hraneasca cainii si ii educau sa iubeasca animalele in general, sa nu le fie frica, sa le trateze cu respect si sa stie cum sa se fereasca in caz de ceva. poate din cauza asta cota PDL e in scadere, pentru ca inca in Romania OAMENII NORMALI LA SUFLET SI LA CAP inteleg cine este de vina pentru aceasta situatie, cine trebuie sa plateasca pentru aceasta situatie (si nu animalele) si care sunt masurile eficiente. Draguta esti bolnava mama la cap. Ma gandesc ca daca interzic astia avorturile, din ce in ce mai multe creaturi ca tine se vor naste si vor avea bloguri de doi lei prin care instiga la crima. Ma rog ca justitia divina sa-si faca treaba. Apropos e una care zice ca il are pe Sfantul Duh in ea si de-asta oamenii trebuie sa ucida cainii. Ultima care l-a avut pe sfantul duh in ea i-a spus sa-si ucida copilul. Si nici nu e de mirare. Un Studiu al FBI arata clar ca peste 70% dintre cei care ucid animalele cu sadism (eutanasia in Romania) trec mai tarziu la uciderea oamenilor fie direct, fie prin masuri luate impotriva lor. Cei care instiga la ucidere se numesc psihopati. Daca e bine ceea ce faci, sa ti se intoarca inmiit acest bine! Sa nu zici ca e blestem pentru ca tu crezi ca e bine ce faci, nu?

  199. Bianca, daca de Pasti n-o sa-ti rasfeti iubitul sau sotul cu drob de urzici, ai merita sa fii trasa de codite.
    Intr-un malaxor, hihi.

  200. simona tache. ma numesc Marius Popa si am adopatat destui caini incat sa imi rezerv dreptul sa vorbesc aici. si probabil in contradictie cu unele pareri ajut si oameni, mult mai multi oameni ajut zilnic decat caini si nu aud de la ei nici un banal multumesc sau un flegmatic merci. un caine macar da din coada la mine cand ii dau o coaja de paine.
    cei ce urasc animalele in genrela nu ajuta nici oamenii.

  201. Ma numesc Alice Dima si am adoptat 1 caine. Mai exact o catea. O dusei la doctor, o vaccinai…toate alea am facut ce a zis domnul doctor. Deci nu cred ca pot sa fiu acuzata ca nu iubesc animalele. Am mai avut de-a lungul timpului 2 broaste testoase, 1 hamster, 2 veverite, 1 pisica si 4 melci. Deci zic iarasi ca nu pot fi banuita ca nu iubesc animalele. DAR: dragi oameni, iubesc si oamenii. SI daca nu va suparati, ii iubesc mai mult ca pe animale.
    Pe mine personal nu m-a muscat nici un caine, dar pe al meu barbat da. Se duce omul sa ia 1 kg de rosii si vine acasa cu blugii zdrente si rosile bulion in punga. Bulion avea si pe el caci ii daduse borsul de unde il muscase cainele.
    In plus am doi copii si ma ingrozeste fiecare drum al copilei mele de la scoala catre casa caci trece pe linga aceeasi catea care l-a muscat pe ta-su.
    In si mai plus m-am saturat din rasputeri de spalat rahatei de caine de pe pantofii copiilor. Este mai mult caca de caine pe strazi decit frunze in copaci. In fiecare primavara si toamna..parca infloresc trotuarele de caca de caine.
    Nu sint un om violent si nu ma simt impacata cu ideea in discutie, dar chiar nu vad alta care sa functioneze. Imi pare rau ca sint un om rau si fara inima care iubeste oamenii mai mult ca pe animale si care vrea sa nu ii fie muscat copilul si barbatul si care s-a saturat sa spele caca de caine in fiecare zi de pe pantofi. Ma scuzati ca nu am menajera ca as pune-o pe ea sa spele si poate as fi un om mai bun atunci.

  202. Iubitorii de maidanezi sunt turbati.Ce de hormoni, ce de pasiune, cata agresivitate verbala. Este si asta o forma de extremism. Cum s-au strans ei in haita s-o atace pe Simona.Hotarat lucru, dupa ce le-am citit comentariile parca nu mi se mai par asa de periculosi cainii.

  203. “si-l vad si pe domnul Catalin, caruia, in logica dumisale, cred ca as putea sa-i dau un par pe spinare.
    deoarece exista intotdeauna agresiuni mult mai grave decat bataia cu un ciomag, deci, prin comparatia propusa de Cata, gestul meu si-ar diminua din gravitate”

    Eu am spus doar ca, in opinia mea, ciinii vagabonzi sint cea mai mica problema. Sigur, e bine ca situatia sa fie rezolvata, eutanasierea este din pacate inevitabila, dar sint alte probleme mult mai mari. Cum ar fi oamenii care mor prin spitale din cauza medicilor. Sau cei la care salvarea nu mai ajunge la timp (bineinteles ca elicopterele sint pentru plimbat parlamentari, nu pentru salvat vieti).

  204. culaie asa mai vii de acasa

  205. Simona, vezi ca mor o gramada de copii prin Africa. Mai bine faci ceva pentru ei. Mai bine perorezi pentru viata, nu pentru moarte, daca tot iti pasa asa mult de copii. Mai lasa-ma cu argumentele tale idioate……

  206. Adunarea de pe strada, sterilizarea, microciparea cainilor nu este o alternativa la eutanasiere, este o masura complementara.
    Eutanasiere dupa plasarea in adaposturi si neadoptarea dupa 7 zile, iar in cazul adoptiei sterilizare, microcipare si verificare ulterioara a existentei catelului in conditii decente la cel care l-a adoptat este o solutie care impaca si capra si varza.
    Eutanasierea nu trebuie privita ca si o descindere in forta si uciderea a 100k de caini intr-o singura zi. Este un proces, care va dura cel putin cateva luni, insa dupa aceea vreau sa pot sa ma plimb cu copilul linistit, fara sa ma tem de caini…

  207. … despre cine este de vină că e plin de ei atât in oraşe cât şi prin sate, despre ce ar trebui să facă autoritaţile, despre ce trebuie să facă societatea civilă – ONG-urile etc. Din păcate orice propunere legislativă care printre alte măsuri prevede şi posibilitatea eutanasierii câinilor fără stăpân e sortită esecului din cauza protestelor unor inconştinţi autodeclaraţi “iubitori şi iubitoare”, care aproape că fac mai mult rău decât câinii fără stăpân care vagabondează pe strazi.
    http://www.d-petre.ro/caini/cainii-fara-stapan/
    Sânt conştient că bietele animale nu au nicio vină pentru că au ajuns pe străzi dar între viaţa unui câine şi viaţa unui om nu pot să aleg câinele. LOCUL CÂINILOR FĂRĂ STĂPÂN NU ESTE PE STRADĂ indiferent dacă sânt sterilizaţi sau nu

  208. @marius: exact așa e legea: cu microcipare, adopție, sterilizare, monitorizare

  209. @Bianca: exact asta i-am spus și eu lui culaie: că comentariile lui seamănă cu ale celor care m-au umplut pe mine de blesteme (și mie mi se par mai periculoși decât câinii și ei, și culaie). cât despre “argumentul” tău cu “să-ți dea Dumnezeu nu știu ce” (indiferent ce), ce să zic? e zdrobitor.

  210. Eu incerc sa-i inteleg pe cei care au probleme cu cainii, sunt evident chinuiti de psihoze si frici provenite din copilaria nefericita, sau din cea fericita doar cand scoteau ochii la porumbei, jucau fotbal cu pisici pe post de minge sau taiau broasca-n doua si smulgeau aripile mustelor… E si asta un mod de viata, e drept ca se incadreaza la categoria obsesivo-compulsiva-depresiva, degenerand in tot felul de manifestari ulterioare pe care nu are rost sa le enumar, din respect pentru victime…
    Ceea ce unii nu inteleg, este ca animalul caine este unul din cele mai inteligente mamifere, uneori mult mai inteligent decat cei care-i doresc disparitia… Omul si cainele convietuiesc de mii de ani si cainele nu l-a tradat niciodata, dar trebuie sa specificat: cainele a fost inaintea omului si nu invers. …
    Exista totusi si un motiv de bucurie in toata tevatura asta : Ce bine ca in Dambovita nu sunt delfini, eventual mai multi decat au stabilit “specialistii”, ca se gaseau si pentru astia niste “Simone” dornice de casapirea in masa. Uuuf ! Au scapat…

  211. […] sunt de acord cu alegerea Simonei Tache: daca ar fi sa aleg intre cainii fara stapan si oamenii fara muscaturi, si eu aleg […]

  212. @ Adriana: Cata dreptate ai. Un caine tine minte tot ceea ce vede rau in jurul lui. Multi se intreaba de ce unii caini fug dupa masini si vor sa muste din roata. Pai pentru ca ei vad cum acesti “monstrii” le ucid prietenii. La noi pe strada au fost cinci caini. Unul din ei a fost lovit de masina si a murit (ca sa nu mai spun ca cei care l-au lovit s-au dat jos si cand au constatat ca e mort, l-au infasurat intr-o patura si l-au dus cu ei – femeia era distrusa – mi-sa parut un gest extraordinar din partea acelor oameni, ma gandesc ca daca mai traia, il duceau la medic) iar de atunci, ceilalti caini alearga mereu dupa masini, ceea ce nu i-am vazut niciodata sa faca pana nu a murit catelul, care mie personal imi era foarte simpatic.
    Deci multi habar nu au de psihologia animalelor. Dar mai rau e ca nici nu le pasa. De ce le-ar pasa? Sa aiba burta plina, frigiderul burdusit si mai incolo… Dumnezeu cu mila….Sunt prea redusi ca sa vada dincolo de propria lor existenta…

  213. @ Cristi: Despre ce adoptie dupa 7 zile vorbesti tu? Unde te crezi? In America sau Germania? Romanii umbla dupa animale de rasa. Un maidanez ar fi mult sub nivelul lor de nobili. IN tara asta aspectul fizic inca mai joaca un rol EXTREM de important. Aici haina inca il face pe om un OM. Tara asta e superficiala. Conditia cu adoptia dupa 7 zile e moarte sigura. Hai mai bine sa le dam o sansa, asa cum poate fi tie ti se ofera zilnic sanse de le cei care vad ca nu esti tu prea capabil, dar te lasa sa incerci, ok?

  214. De ce credeti unii dintre voi ca o viata de om este mai pretioasa decat o viata de caine? Cum ati stabilit asta? Nu spun ca nu aveti dreptate dar sunt curios unde ati gasit in jurul vostru prietenie, loialitate, credinta, dragoste neconditionata….. In Romania nu exista o problema a cainilor fara stapan ci a coruptiei. Chiar daca s-ar decide ca putem deveni criminali cu acte in regula cainii nu vor disparea de pe strazi pentru ca banii vor fi din nou “directionati”. Costul eutanasierii este mai mare decat cel al sterilizarii. Daca nu se furau marea parte din fondurile destinate sterilizarii in ultimii 20 de ani astazi problema era rezolvata. Ne legam mereu de niste animale nevinovate fara sa ne uitam fiecare dintre noi in oglinda sau la semenii nostri. Spunea cineva ca se poate trai si fara un caine …dar nu merita efortul. Daca va veti bucura vreodata de prietenia unui caine, fie el si vagabond, veti intelege.

  215. Sunt curioasa cati dintre cei care sustineti ca nu trebuie omorati ati adoptat un caine de pe strada sau de la adapost?! sau cati ati fi dispunsi sa faceti asta? Nu ma laud, am luat 3… si ii iubesc si ingrijesc! Asta nu inseamna ca trebuie sa astept sa moara si mai multi oameni pentru a ma decide de ce parte a baricadei sunt! Da, imi plac animalele… si da… sunt si vegetariana ( pentru ca se intreba cineva mai sus), dar cand e vorba de ales… nu am niciun dubiu.
    Suntem un popor de needucati si necizelati.
    Cainii se innmultesc haotic… nu suntem in stare sa avem grija de propriul animal. Nu il sterilizam ca ne e mila de el, de puii pe care ii aruncam pe strada si care mai apoi se transforma in adevarate fiare, nu ne mai e mila. Ne meritam soarta!
    Si da, nu mai vreau caini fara stapan pe strada! Niciunul! Si nici dihanii fara lesa, niciuna!
    Daca maine ar trebui sa iesim la vot… da, as vota eutanasierea!

  216. un comentariu de pe facebook referitor la acest articol : Citez din Grecu, Pslamul 12:666 : “Tu, femeie ce-ai scris acest articol, sa mergi tu la un centru de eutanasiere (nu se scrie cu H daca nu stiai – euthanasie) si lasa-te eutanasiata. Vei observa ca nu vor mai exista caini comunitari! Si, eu mai degraba as pierde un “camarad” din rasa umana decat 100.000 de caini fara stapan, care, majoritatea dintre ei sunt astfel – pe strazi – din cauza oamenilor. Precum in ceruri, asa si pe pamant. Amin!”

    Opinia mea: AMIN !!!!! Sunt total de acord, un caine e mult mai nevinovat decat un “camarad” uman care la prima ocazie te injunghie pe la spate. Iar faptul ca sunt pe strazi e bineinteles vina noastra, in sfarsit am gasit pe cineva care a inteles chestia asta care dealtfel este atat de logica! Si dupa ce ca din cauza noastra sunt pe strazi tot noi sa-i omoram? Ca vezi doamne ne incurca?Asta e culmea cruzimei! Si cu ce ne incurca? Ca exista oameni tampiti la cap care se sperie si de o musca si fac ca retardatii cand vad un caine, k le-o bagat cineva in cap ideea ca orice caine e agresiv si musca? Iar in ceea ce priveste cainii care intr-adevar sunt agresivi si sar la oameni, explicatia e simpla: TOCMAI PENTRU CA AU FOST MALTRATATI SI TORTURATI DE OAMENI! Cu totii am vazut inregistrari la stiri si pe internet cu caini loviti cu picioare, cu pietre, strangulati si sfasiati cu cutite de catre niste brute care ar trebui sa sufere aceeasi soarta! Asa ca lasati-ne cu ipocrizia voastra crasa, voi astia care sunteti pro eutanasierii, si voi cei de la putere care tot va plangeti de nr mare de caini vagabonzi dar nu faceti nimic in privinta asta! Nu am auzit sa se fi infiintat nici un adapost de caini de cand cu problema cainilor vagabonzi! RUSINE si voua, si tie, cucoana, ca ai venit cu ideea asta tampita

  217. @Paula: daca n-o zice Simona, o zic eu: daca te ingrozeste faptul ca respiri acelasi aer cu Simona si cu alte citeva milioane care-s pentru uciderea ciinilor vagabonzi (da, SI EU!!!!), de ce nu respiri tu in alta parte??? Ca de isterici genul “nu ne omoriti catelusii” m-am saturat ca de mere padurete!!! Valabil si pentru ceilalti responsabili cu blestemele si alte cretinarii de genul asta, la adresa Simonei!

  218. Stimate Florin Iaru,

    Iti dau o lada de bere daca-mi arati si cea mai mica dovada ca ONG-urile pentru protectia animalelor iau bani europeni. Arata-mi pe hartie, clar, fondurile structurale destinate acestui domeniu. Ca sa nu-ti obosesti neuronul, o sa-ti spun eu – nu exista! Niciodata nu au existat. Dar nu-i asa ca e mai usor sa arunci cu rahat “pentru ca asa am auzit eu, tre sa fie ceva la mijloc..” si sa inventezi lucruri ca sa sustii o aberatie? Fratilor!! ONG-urile lupta pe banii lor si ai donatorilor ca sa va scape pe voi de caini! Chiar nu vreti sa vedeti asta? E o lupta inegala, cu autoritati incompetente si cu un numar urias de caini maidanezi, care nu pot fi bagati toti in casa. Stiu oameni care au luat cate 3-4 caini si tot atatea pisici de pe strazi si sunt disperati ca nu-si pot permite sa ia mai multi. Voi chiar credeti sincer ca iubitorii de animale sunt niste idioti impotenti si isterici, manati doar de interese materiale? Nu puteti gandi si frumos despre semenii vostri, vedeti peste tot ascunsa numai mizeria?

    Din pacate remarc ca ti-a cam pierit umorul, Simona Tache. Si te citeam cu mare placere in defuncta Academie. Dar oricat de destept si spiritual te-ai crede, nu poti sa pretinzi ai simtul umorului cand soliciti, pe ton afectat si imperativ, moartea

    Ps. remarc ca te victimizezi si remarci acid numai urarile “de bine”. Nu sunt de acord cu ele, le consider paguboase si neconstructive. Insa ar fi grozav daca ai citi si argumentele calme si logice, si chiar nu poti sustine ca lipsesc

  219. @Simona Tache
    Eu am incercat o gluma mai neagra, nu sunt deloc periculos.
    Totusi, Bianca a facut o afirmatie grava, pe care o tot aud in ultima vreme, jignind un copil. Adevarat ca am fost dur in afirmatii, dar cateva idei (intrebari) pertinente tot am dat.
    Eu sunt satul sa fiu jignit mereu ca fiind ne-OM daca cer sa dispara cainii de pe strazi, sau copilul meu un diavol in devenire, pentru ca nu se lasa muscat de caini. Cum sa-i raspund Biancai ca NU POT sa-mi fac copilul sa nu-i mai fie frica. Sa accept sa mi-l invinuiasca mereu si mereu acelasi gen de oameni?
    Oricum, o sa ma limitez sa citesc, fara sa mai comentez. Nu sunt un tip periculos. Derapajele suporterilor maidanezilor sunt oricum inacceptabile.

  220. Pentru toti cei de pe site care zic: “Decat sa eutanasiem mai bine sa dam legi care pedepsesc abandonul si care sa oblige la sterilizarea cainilor cu stapan”.

    Chiar nu intelegeti ca eutanasierea cainilor FARA stapan si sterilizarea cainilor CU stapan, pedepsirea abandonului, incurajarea adoptiilor sunt lucruri SEPARATE??? Adica nu se pot eutanasia cainii salbaticiti de pe strada in cazul in care se merge pe sterilizarea cainilor cu stapan? Sau daca se eutanasiaza caini fara stapan atunci nu se mai pot steriliza caini cu stapan?

    De fapt eutanasierea cainilor fara stapan rezolva problema ACUM, iar sterilizarea cainilor cu stapan, ciparea lor, pedepsirea abandonului rezolva problema pe termen LUNG. Ambele metode merg in paralel in tarile civilizate.

  221. @culaie: comentează, dar fă-o civilizat, te rog mult

  222. @Ligia – tocmai din cauza ta si a altor iubitor de patrupede s-au inmultit cainii, este o lege normala intr-un stat care voi a aveti pretentia sa fie normal. As declara ilegal orice ONG ce a primit bani si donatii ca sa rezolve acesta problema si totusi nu s-a rezolvat. Este o lege ce se regaseste in ORICE tara civilizata. Si acolo nu face nimeni scandal, dar la noi se cearta lumea pe orice.

  223. @mihai: asta propune și legea, am obosit să o tot repet
    @Livia: comentariile argumentate și civilizate le apreciez enorm

  224. Din pacate, problema cainilor de pe strazi nu cred ca se va rezolva prea curand. Un motiv ar fi ca autoritatile nu-si fac treba. Un altul insa mult mai important, vizibil si aici pe blog, este ca cei care gandesc normal (adica cei care nu considera ca maidanezii sunt niste sfinti si copii pe care ii musca sunt niste “oameni rai”) nu vor sa isi puna mintea cu niste fanatici ipocriti si isterici. Se gandesc, firesc pana la un punct, ca nu are rost sa te pui cu nebunii. Si uite asa, cu babele de la blocuri pe de o parte si cu istericii maidanezofili pe de alta, nici un politician nu vrea sa-si aprinda paie-n cap, oricare ar fi parerea lui personala.

    O ultima intrebare pentru “iubitorii de animale” care o injura pe Simona cu atata seninatate: sunteti vegetarieni? Nu de alta, dar daca in timpul in care nu sunteti ocupati cu injuraturile si afuriseniile va indeletniciti cu mancatul unor “animale nevinovate”, atunci ipocrizia voastra e mai inspaimantatoare decat orice maidanez turbat.

  225. @Simona: Nu oi mai fi vrand tu caini vagabonzi, dar iata ca din cand invie baba aia cu numele Brigitte Bardot care vine prin Romania cu unicul scop de a se opune eutanasierii lor. Ea si alti oameni “de bine” care s-au trezit milosi dintr-odata si nu vor nici in ruptul capului sa scape de plaga asta.
    In Marea Britanie unde domiciliez (si unde nu imi place, fiind vorba intre noi) daca un caine se pierde si nu este revendicat este dat spre adoptie. Nu-l adopta nimeni, este eutanasiat. DE aia nu exista caini vagabonzi. Sunt eutanasiati chiar daca ‘jde mii de organizatii plang cu lacrimi de crocodil si ii apuca isteriile de fata mare.

  226. sunt si cainii niste suflete …

  227. Un homeless = 50 de lei.
    Un cîine vagabond = 500 de lei.
    Atît.

  228. Cel mai tare imi place “argumentul” de genul: te-am citit cu placere dar acuma gata. Deci dansezi dupa cum avem noi chef, daca ai schimbat ritmul, caput. In tara asta nu poti sa sustii o parere de bun simt fara sa fii blestemat, ameninta, injurat si fara sa-ti fie desconsiderata intreaga activitate?

  229. De unde nene au aparut maidanezii”? iau adus americanii rusii, capitalistii, comunistii ori poate evreii ca astia sunt devina intotdeauna

  230. Ipocrizia esutoritatilorte imensa atat din partea ONG-urilor cat si a autoritatilor pentru ca vor ca problema sa apese pe umerii tuturor: ma refer la banii publici, ma refer la primariile care au incercat sa convinga asociatiile de proprietari sa gazduiasca mini-adaposturi langa blocuri. Inclusiv la mine s-a propus o asemenea enormitate.
    N-am nimic cu iubitorii daca accepta sa nu mai boicoteze actiunile de curatire a oraselor. Dar sa nu-mi ceara sa accept insultele lor, sa nu ceara sa le platesc “fetişul” din banii cuveniti copilului meu. Daca au un hobby, atunci sa-l finanteze si sa-l practice fara sa ma deranjeze.
    N-am vazut un raspuns al iubitorilor, legat de faptul ca-si duc cainii pe strada ca sa isi faca nevoile. Nici despre faptul ca aduna caini murdari si bolnavi pe scarile de bloc, transformandu-le in cocini infecte. Dar ei stiu ca vor sa faca in continuare ceea ce vor pe spatiul publioc si in plus, ajutati de niste judecatori si politicieni, reusesc sa schimbe legile in sensul dorit de ei. Li se pare ca opinia publica, NET impotriva cainilor vagabonzi si a mizeriei create de cainii de companie, n-ar trebui sa conteze. Pai sa zica “mersi” ca n-au ajuns sa fie atacati si batuti in timpul mitingurilor lor, de cei pe care ii injura mereu, de familiile celor omorati sau mutilati de caini. Despre ce vorbim aici? Nu cumva despre ipocrizie asortata cu mult tupeu?
    Mai civilizat de atat n-am putut. 🙂

  231. Citind comentariile am ajuns la o trista concluzie: asociatiile ce au cica responsabilitatea protejarii animalelor nu pot face nimic, eu zic Jos Basescu ca el e de vina ca avem gasca nebuna de javre pe strazi. Vine intrebarea logica: Cutu Cutu SRL si Ham Ham association pentru ce mai exista? Daca nu pot face nimic bun pentru cresterea gradului de confort al animalelor pe care le “reprezinta” si in acelasi timp sa nu existe riscul ca un copil de 3 ani sa fie muscat / omorat. Dar na….cainele a simtit pruncul ca e rau, ca e inuman. Sunt si oameni ce trateaza animalele ru, foarte rau, dar cred ca macar 80 la suta din cei muscati nu s-au apucat sa bata cainele si de aia, saracutul s-a aparat. Acesti “iubitori” de animale latra mult, prost si fara rost. Si poate invatati sa aduceti argumente fara atat de multe injurii? Sau neuronul vostru nu poate mai mult?

  232. Repet şi eu, odată cu toţi cei care au şi minte, dar şi raţiune (ştii vorba: Cap ai, minte ce-ţi mai trebuie?”): Locul cîinilor nu e pe stradă. 31.000 de victime! Bre, dacă era o gripă cu 31.000 de victime, fugeaţi în altă ţară, nu protejaţi gripa cu aberaţii de astea: “Gripa e nevinovată. Mai bine gripă decît om! Prietenul omului – gripa!” Nicăiei în lumea civilizată nu sînt cîini pe străzi. Poate cîini pierduţi. Nici în sate! Cîinii au stăpîn şi stau în curţi! Dar la noi, în plin oraş, sînt haite de cîini! Mila şi religiozitatea muşcă, şi ea, copii, femei şi bătrîni. Şi omoară şi schilodeşte!
    E asemenea călăului care-ţi taie capul încet şi care te întreabă grijuliu: “Vă doare, domnu’ condamnat? Staţi aşa, că vă tai mai încet!”
    Şi, pentru cei curioşi, am să aduc cîteva date despre ONG-urile cu finanţare externă. Ca să pricepeţi cum se storc bani din milă seacă!

  233. Wall of text incoming, n-am ce face juma de ora.

    Despre si pentru zoofanatici. Cred ca asta e termenul corect, pentru ca argumentatia si comportamentul sunt foarte asemanatoare cu ale fanaticilor religiosi. “Iubitor de animale” a capatat o conotatie negativa si nu cred ca e cazul, multi dintre iubitori au capul pe umeri. Spun asta in calitate de persoana care a avut mereu catei in familie. Zoofanaticul in schimb este o specie noua, plina de contradictii. Inca nu mi-a fost dat sa citesc vreo argumentatie macar semi-coerenta din partea unor astfel de indivizi. In general discursul lor (termen putin fortat) se bazeaza pe urmatoarele idei:

    1. Argumentul uman-religios: “cu ce drept omoram noi cainii, au si ei suflet, oare Dumnezeu asa vrea, ca noi, specie superioara sa omoram fiinte mai slabe decat noi bla bla?”. Buna intrebare, si sper sa va ganditi serios la ea cand va adunati cu familia sa savurati o masa de Paste pe baza de miel, sau la viitorul Craciun, cand tocmai ati taiat porcul si vi se umezesc ochii in jurul bradului ciopartit din padure pentru a fi aruncat 10 zile mai tarziu. Cu aceasta ocazie ar trebui sa ne intrebam daca Dumnezeu le-a dat suflet lupilor, de exemplu, pentru ca ei mananca alte animale mai slabe decat ei si nu poti sa ai suflet daca faci asta. Daca lupii n-au suflet inseamna ca si cainii (lupi domesticiti) n-au. Se poate argumenta ca Dumnezeu a lasat omului optiunea sa indese cu paine si paste, doar ca agricultura a aparut de vreo 10000 de ani, asa ca se pare ca mai degraba vanatoarea a fost planul initial al Domnului. Ca si omorat homosexualii. Si facut parintii sa isi sacrifice copii. Trecem peste.

    2. Argumentul cu violatorii si criminalii: “traim intr-o tara plina de violatori si criminali si umbla liberi pe strada, de ce sa nu-i omoram?”. Pai eu scot acum capul pe geam si numar 20 de maidanezi. Mai vad si niste insi pe strada, dar nu stiu daca 20 sunt violatori si criminali, poate ar trebui sa ma duc sa-i intreb. De bine de rau exista legislatie si cand e dovedit un violator ajunge in puscarie. Cu criminalii nu stiu exact, de cand cu nevasta lui Paunescu. Daca pedepsele pentru viol/crima sunt potrivite, e alta discutie. Pentru ca tot invocati cu atata patos legislatia europeana, uitati-va ce se intreprinde acolo. Li se taie scarbavnicul madular? Habar n-am, da’ parca nu.

    3. Argumentul cu cocalarii si printesele: “vreau sa scap de cocalari si printese si manelisti, hai sa-i euthanasiem”. Reprezinta pericol pentru mine cand ies pe strada cocalarii? Poate asa ideatic, dar nu cred ca exista legislatie care sa pedepseasca faptul ca te enerveaza cineva. Sper oricum, altfel am dat de dracu.

    4. Argumentul cu sterilizarea: “ii prindem, ii sterilizam, le dam drumul”. Cica ar fi mai eficient decat sa-i omori. Poate e mai *ieftin*, dar nu vad cum e mai eficient. Cainii morti sigur nu musca. Sigur ca dupa ce s-ar aduce populatia de maidanezi sub control, adicatelea lipsa, putem sa facem fata eventualelor abandonuri prin adoptii/sterilizari etc. Nimeni nu neaga asta, si e inclus in respectivul proiect de lege. Responsabilizarea populatiei este intr-adevar foarte importanta, dar nu intra deloc in contradictie cu euthanasierea cainilor pe care-i avem pe strada *acum*.

    Astea-s cele mai frecvente “argumente” invocate de zoofanatici. E greu cateodata sa le extragi din potopul de injurii care le insoteste. O tema recurenta e aia cu “iubitorii de animale nu doresc niciodata raul altora, si-ti urez ca Dumnezeu sa-ti dea insutit ce le doresti tu bietilor caini”. Scroll up pentru exemple. Cred ca n-are rost sa ne batem capul cu astfel de persoane. Keep calm and carry on, cum ar veni. Sau radeti de ei, in fond merita. Dar cel mai important, nu va coborati la nivelul lor.

  234. “Florin Iaru

    Un homeless = 50 de lei.
    Un cîine vagabond = 500 de lei.”

    Pentru ca “problema” ciinilor vagabonzi a fost intotdeauna o sursa de profit pentru toate administratiile locale. E de la sine inteles ca nimeni nu cheltuie 500 de roni pe o potaie, in adaposturi nu au nici macar mincare. Totul se face pe hirtie si statul deconteaza. Da, asta e cea mai mare problema. Apropo, ce se mai aude de gripa aviara? S-au cheltuit atunci miliarde de euro aiurea, firme de apartament infiintate cu citeva zile inainte au cistigat prin licitatie dreptul de a stropi toate masinile de pe drum cu apa + sapun? A dat cineva banii inapoi? A intrat cineva la puscarie?

  235. Aragazsitreiera

    Te a papat in fund cu subiectul asta draga Simona.

  236. Bătrâni și copii mor de foame și noi sponsorizăm câini maidanezi ! A naibii umanitate!

  237. si pentru oamenii vagabonzi nu ar trebui data o lege? mie mi se pare mult mai periculos un boschetar ce doarme prin parcuri, canale si scari de bloc si inhaleaza aurolac decat o haita de 30 de caini!!! Cu cainii nu am avut niciodata probleme in schimb cu boschetarii si tiganii DA! asa ca daca-i vorba de eutanasiat vietati periculoase cred ca NU cu cainii trebuie inceput.

  238. Paula permalink

    April 9, 2012 14:03:24

    Simona nu ma asteptam de la o femeie,viitoare MAMA sa ceara cu atata sete eutanasierea cainilor,chiar in Postul Pastelui.Ma ingrozeste gandul ca respiram acelasi aer……
    —-
    Ce e postul pastelui dom’le?
    Doar ceva simbolic, asa-i ?
    Chiar aveti impresia ca in postul pastelui simtiti rasuflarea divina pe umar ?
    Trezirea la realitate domnilor(si doamnelor).
    Nu mai putem sa iesim din casa, ca ne trezim muscati sau omorati de caini.
    Daca nu se poate cu frumosul (ceea ce s-a incercat pana acum), atunci sa aplicam metode mai aspre.
    Care e treaba cu mila asta care nu isi are rostul ?
    Aici nu e vorba de imir premeditat sau omor sadic, ci de apararea propriului fund.
    salutare !

  239. Si,la urma urmei,sunt mai putini decat tiganii.

  240. Asa este, draga Georgian. Boschetarii trebuie eliminati pentru ca au renuntat la o viata normala in societate si au ales sa doarma in canale si sa deranjeze oamenii civilizati prin mirosul lor neplacut. Sa-i facem sapun dara, noi, iubitorii de catei. Avem suflet in fond.

  241. imir = omor*
    ma bate tastatura 🙁 😳

  242. mai este vorba de caini, nu mai amestecati oamenii cu cainii, indiferent de nationalitate sau statut social. Cred ca daca s-ar strange semnaturi pentru a eutanasia o fiinta umana nu ati fi asa de vehementi.

  243. Si eu am date despre asociatii de protectie care incaseaza bani publici cu nemiluita, se prefac (cu acte in regula) ca sterilizeaza cainii si apoi le dau drumul in oras. Singura schimbare este “crotalul” din ureche, in rest cainii sunt bine sanatosi si fertili. Tura viitoare refolosesc crotalul si mai incaseaza odata banii. Un adevarat perpetuum mobile de produs bani.
    Apropo, cate controale de la Fisc ati auzit sa fi fost la ONG-urile de animale sau la magazinele/cabinetele veterinare specializate in caini si pisici? Circula un zvon la mine in catun ca… nada! La “fabricile” de crescut oi si vaci merg Garzile mereu la “muls”.

    @Florin Iaru: Chapeau!

  244. @Perfu uita-te mai sus si vezi comentariile mele. Poate o sa vezi ca am adoptat un catel de la adapost. Nu stiu ce fac si cat fac toti cei care aparent fac spume la gura doar la ideea ca un caine poate fi agresiv si ca oamenii ar trebui sa aiba optiunea de a trai in liniste in orasul pentru oameni, construit de oameni pentru ca oamenii sa traiasca cat de cat linistiti langa alti oameni si unde oamenii au acces la internet si pot sustine ca acesti caini au acelasi drepturi ca si oamenii.

  245. Tanti Simona.. tare jigodie ai devenit, si te-ai si tampit intre-timp…aperi copilul de caini, dar de rautatea maimutelor ca tine, pe care le va intalni in viata, nu-l vei putea feri niciodata.
    Semnat: o fosta cititoare de-a mataluta.

  246. @ Florin Iaru: daca ai ajuns sa compari gripa cu un animal, e clar ca pot spune ca tu insuti esti o gripa pentru mine. Vai de capul meu, ce mai stati voi sa ganditi, controbaiti si ultimul coltisor al mintii..poate poate mai scoateti ceva interesant pe gura…asa…de amorul artei ca sa nu mai dormiti in papuci…

  247. nici cainii nu au ales sa ramana pe strada. deci? teama asta de caini eu cred ca ar trebui tratata la psihiatru, imi e destul de clar ca-i vorba de o instabilitate psihica. Un caine de pe strada are in medie sa zicem 10-15kg, un om adult 60-70, plus ca omul, teoretic, are si avantajul creierului. Ce-ti poate face un amarat de caine? arunci cu o piatra intr-unul din ei si fuge toata haita!!! plus ca un caine nu o sa atace NICIODATA in afara de cazul in care se simte amenintat, nici lupii salbatici nu ataca oameni decat in cazuri exceptionale! stramosii vostri vanau ursi si mamuti si voi va temeti de un animal domesticit? :))))))) dezastru cat de mult a involuat rasa umana.

  248. @tanti mihaela: plăcerea e de partea mea 🙂

  249. @Georgiana- aia traiesc in padure, cainii traiesc in haite, deci tu preferi sa arunci cu o piatra intr-un caine?

  250. doamna Simona, pi ueb v-au facut blestemata, scuipata, violata, moarta si cel mai cel mai grav, portocalie. Asa nu se mai poate. Trebuie sa renuntati la a mai bea suc de morcovi. Prea mult betacaroten in post portocaleste Doamna! (era sa va zic “Mai tovarasico!”, scuze)
    Altfel, ca si altadata, sa traiasca oamenii cu caini lor de acasa; pe restul de liberi si periculosi pentru oameni, friptura de post pentru exagerati. Iar pentru astia de Insulta: sunteti niste ATEI, spurcatilor!!! (hai c-am zis la misto da sunteti rau prosti si muuuultiii)

  251. @Georgian
    Veneam acu vreo 2 seri cu bicicleta acasa si s-au simtit vreo 10 asa de amenintati ca m-au facut sa prind 40 la ora. Sau or fi simtit ca am suflet hain si-s fara frica de Dumnezeu. Sau poate pur si simplu n-ai logica. Hm…

  252. @Ioana.s – Bravo tie ca ai adoptat un catel de la adapost si tin sa te felicit pentru acest lucru !

  253. Simona, sustin initiativa ta din tot sufletul.
    Pentru cei care tot vin cu solutii cu adaposturi, castrare etc : prieteni, solutiile astea se aplica acum cu rezultatele pe care le vedem. Sunt din un oras din un judet relativ sarac si avemm aici 3 (trei) adaposturi care inghit o suma uriasa raportata la bugetul judetului (recent a fost publicata in presa si am ramas masca). Cu toate astea sunt mii de caini pe strazile din oras. Nimeni nu se ingrijeste de copii de pe strazi, in presa locala e doar disputa despre ce sa mai facem cu maidanezii.
    O tanara a fost desfigurata sub ochii mei anul trecut, nu departe de liceul din care iesise. Eram cu fetita mea si tot ce am putut sa fac in momentul in care 20 de caini au atacat-o pe acea nefericita a fost sa incerc sa imi iau fetita in brate si sa fug. Nu am putut interveni si am si acum cosmaruri si-mi autoreprosez ca poate as fi putut face ceva.
    Sunt iubitor e animale dar aici pur si simplu e de facut o alegere intre oameni si caini. E clar ca impreuna pe strazi nu pot trai.

  254. @Georgiana, animalul domestic trebuie sa aiba un stapan, care sa il creasca, ingrijeasca etc. De ce nu vedem gaini, porci, miei pe strazi???????? AAAAAAAAAAAAA pe aia ii papam :roll:

  255. Si cu ciorile(tziganii)pe ei nu aveti de gand sa ii eutanasiati?cainii nu fac atat rau ca si.

  256. SIMONA in alta ordine de idei vad ce esti ‘amenintata’ ca nu vei mai fi citita..after all postul tau a avut un efect pozitiv..au fost eut(H)anasiati majoritatea tarzilor ce te citeau

  257. aaa, doamna Livia, zici ca nu exista fonduri comunitare pentru maidanezi si probleme conexe?
    saru’ mana, mi-ai confirmat o banuiala pe care, de lene, n-am stat sa o verific.
    asadar, pica argumentele javrofililor cum ca “exista bani europeni pentru intretinerea in adaposturi a maidanezilor sunt, dar politicienii prosti nu stiu sa-i atraga”

    insa m-as fi mirat sa dea bani europa civilizata pe intretinerea cainilor.
    cand nici ea, europa civilizata, nu face asa ceva.
    ii eutanasiaza.

    acum, sunt curios ce o sa spuna dl iaru.
    banuiesc ca se refera la finantari externe private.

  258. @ciuf. In Cluj exista o asociatie suedeza care se ocupa de construirea unui adapost pentru caini/adoptarea lor in Suedia/Norvegia/Danemarca/Finlanda si obtinerea de donatii pentru sterilizarea, deparazitarea si vaccinarea lor.

    N-are nicio treaba cu fondurile comunitare.

  259. @carmen_ica
    da, daca ma ataca cineva, fie el caine, boschetar, tigan sau orice altceva ma apar. Cum am mai zis mai sus, de caini nu am fost nevoit sa ma apar niciodata, in schimb cu boschetarii si tiganii am avut probleme!
    si daca nu stii ce-i aia “specie domesticita” iti recomand sa cauti pe google, ca nu-i asta locul potrivit sa-ti explic anumite concepte pe care n-ai fost capabila sa le intelegi.

  260. @Ioana S – foarte bine.
    as fi realmente fericit sa poata fi adoptata solutia asta pentru TOTI cainii.

    insa practica si dramele ultimilor ani arata ca nu se poate.
    nu se poate NICAIERI in lumea civilizata.
    peste tot, maidanezii neadoptati intr-un anumit termen sunt eutanasiati.

  261. @georgian – Gigi, de caini salbatici ai auzit? Proveniti din domesticiti? Pune ba si tu mana pe o carte, daca vine Hapocalipsa, ce te faci cu maidanezii? Adevarul e ca-s buni de fripturi la vremuri de restrishte.

  262. @georgiana- te rog sa imi spui mie: de ce un caine nu este animal domestic ca cele enumerate sus , apropo nu exista specie domestica (si nu fac parte din generatia care trebuie sa faca cercetari pe google pentru a cauta o definitie). Conceptul pe care nu-l intelegi tu este unul fundamental, dreptul la exprimare si mai ales dreptul meu de a alege sa traiesc civilizat. In momentul in care sustii haite de caini vagabonzi, sustii de asemenea agresiunea, mizeria si toate bolile unui animal domestic salbaticit. Daca te ataca un boschetar, un tigan ai dreptul sa depui plangere la politie si sunt tare curioasa cum te-au atacat astia din senin(ai aruncat cu pietre si in ei?)

  263. Am impresia ca o parte din audienta lui Dan Diaconescu s-a mutat aici, sa isi exprime indignarea.

    Am semnat si am trimis scrisoarea; multumesc, Simona, pentru initiativa.

  264. bai, Georgiane, hai, ca esti bou, m-ai enervat.

    dar nu te supara, ca nu esti singur: si copilasii aia omorati recent au fost niste prostovani, puteau sa scape foarte lejer, din ce inteleg de la tine.

    nene, ce exemplare imbecilare mai sunt printre javrofili.
    pana acum, Perfu era de departe cel mai prost.
    Perfu, teme-te, Georgiane, nu te lasa, hai, ca poti!

  265. Simona, daca as avea un singur pahar de apa pe acest Pamant si ar trebui sa aleg intre tine si un caine, fara nici o clipa de ezitare as alege cainele. Ai sterilizat macar un singur caine pe banii tai?

  266. @serban: ce vreau să vă-ntreb pe cei care susțineți că nu mai vreți câini pe străzi: o să trimiteți mailuri parlamentarilor sau mă lăsați doar pe mine? 🙂

  267. @Lori- eu sunt sigura ca Simona ar face exact invers, chiar si dupa acest comment al tau

  268. Sincera sa fiu nici eu numai vreau oameni retarzi/cretini/dobitoci/debili mintali,asa ca tine,de ce?ptr ca esti o panarama proasta,cauti reclama cumva?arunca-te in garla,arunca-te in fata la un tren draguto daca cauti reclama.Cu ce ti-au gresit tie cainii?gandeste-te bine si raspunde,macar asa ca bun simt.Maine poimaine o sa zici : nu mai vreau gandaci/sobolani/cai/pisici/pasari pe strada.Ce vina au cainii ca unii oameni sunt cretini si ii lasa pe strada??hai sa te eutanasiez eu pe tine,pe basescu pe boc si pe toti distrusii si frustratii aia din parlament,dar inainte sa te eutanasiez o sa iti jumul pielea de pe tine o sa te ard si o sa iti rup fiecare os din corpul tau,sa simti si tu ce simt animalele cand sunt chinuite de alte “animale” adica oamenii,eu zic mai bine sa iti tai degetele de la maini ca sa numai scrii asa tampenii,gandeste-te putin daca o sa se inceapa sa omoare maidanezii pai tu nu iti dai seama ca,te prinde lumea pe strada?oare ce o sa se intample atunci?Mai bine ai grija ce mananci diseara..sa nu iti ramana in gat sa te ineci

  269. mi s-a parut mie, sau cineva sustine ca fiecare dintre noi trebuie sa trimita e-mail-uri la toti parlamentarii?
    ar suna a spam, mass etc.

    dupa mine, ar fi mai bine sa fie tintiti doar parlamentarii din judetul de resedinta, din circumscriptia electorala, daca mai tineti minte ce si cum.

  270. Mailuri la parlamentari 🙂 Haha, timp pierdut. Chiar crezi ca le pasa lor de mailuri?? Sau le pasa lor daca noi vrem nu stiu ce? Ei au afaceri de facut, justitie si politie sa ii apere. Iar alegerile se cistiga cu organizare buna: sticle de vin, galeti, bani, autobuze etc.

  271. de acord. sunt de acord cu euthanasierea de ani de zile. am avut caine in casa 10 ani (luat pui de maidanez), iubesc animalele, dar mi-e frica sa merg pe strazi in romania din cauza cainilor. am lucrat la casa presei libere, unde imi venea sa plang cand trebuia sa plec acasa sau sa merg la munca, din cauza haitelor de la intrari.
    acum locuiesc in alta tara. nu pot descrie cat de frumos e sa nu-mi fie frica la fiecare pas.

    sustin si ma alatur efortului.

    ps lipseste “s”-ul in “dumneavoastra” spre finalul scrisorii. nu vreau sa fiu carcotasa, zic doar pt ca scrisoare e data spre copy-paste 🙂

  272. Avand in vedere ca suntem in saptamana mare, va urez un Paste Fericit la toti, si totodata pofta buna in ziua de pasti la MIEL, fripturica de PORC, GAINA. Adica tot animale ipocritilor care militati decat pentru drepturile anumitor animale, iar alte animale le puneti bucurosi in farfuria voastra.

  273. @simona tocmai ce am zis ca am semnat si am trimis deja…? 🙂

  274. Mda, foarte interesant…eutanasie zice-se nu?
    Da’ ce facem daca nu e eficienta?Cainii au tot fost omorati prin diferite metode, de vreo 20 de ani incoace: bate, otrava, antigel..chestii din astea mirifice.
    Hai sa facem un paravan, sa senzibilizam noi cand spunem ca nu vrem sa moara copiii! Fondurile pentru eutanasie, vor fi bagate in diferite buzunare din primarii(cazul Braila de exemplu) si solutia o sa fie cea de pana acum, caini chinuitit, schingiuiti si in cele din urma omorati, intr-un “spirit civilizat” desigur.
    De ce injectia letala e mai scumpa decat sterilizarea?
    Are cineva impresia ca exista resurse pentru a aduna absolut toti cainii de pe strada, acum in momentul asta?
    Sa spunem ca vor aduna 50% din cainii fara stapan, ii eutanasiem, ca ne respira aerul, ne omoara copiii, s-a gandit cineva ce se intampla cu restul cainilor lasati pe strazi in maxim 2 ani? Ca sa vezi surpriza, se inmultesc si ajung la acelasi numar, in conditiile in care o femela naste de 2 ori pe an, cate 4-6 pui!
    Asa ca de ce sa luam in calcul sterilizarea, da-o dracu’ nu e eficienta.

  275. Ca de obicei, discutiile intr-un grup de romani degenereaza, si ceea ce s-ar fi dorit o dezbatere civilizata si la obiect, devine un amalgam de injurii, ironii ieftine, urari de “bine”. “ba pe-a matii” si argumente care nu au nimic de-a face cu subiectul discutat, o harmaiala (puteam sa scriu si hamaila ca tot acelasi lucru ar fi fost) dureroasa auzului, din care fiecare pricepe doar ce a spus el si nimeni nu pricepe nimic. Iar la sfarsit, toti isi sterg victoriosi transpiratia si isi zic satisfacuti in barba “Baaa, ce i-am zis-o, sa-mi bag …”. A incepe o dezbatere in Romania de astazi prezinta un risc mai mare chiar decat a intra cu mainile goale in cusca tigrilor sau de a merge descult printre vipere. Sansele de a avea parte de o dezbatere civilizata si la obiect in Romania de astazi, sunt mai mici chiar si decat sansele de a intalni un extraterestru la primul colt de strada. Iar cand vine vorba de o dezbatere pe tema cainilor fara stapani sau PDL versus USL, atunci pana si sansele ca sa te loveasca traznetul sunt mai mari decat sansele de a avea o conversatie decenta.

  276. ai scris in calitate de jurnalista chiar daca pe blogul personal. esti constienta ca aperi o pozitie gresita dar asta iti aduce mai multi cititori (chiar daca pe blogul personal) in calitate de jurnalista. din cauza ca blogul tau personal este linkat la platforme de jurnalisti si blogeri profesionisti deci oameni care cistiga din scris texte pe net. toti oamenii care nu sint cretini sau interesati deci ticalosi stiu ca o solutie neletala ca sterilizarea nu a functionat pina acuma nu din cauza ca este ineficienta ci din cauza ca primarii sau cine a administrat problema deci primarii au furat banii de sterilizare. e plin printre blocuri de catele cu 6 – 8 pui care au la urechi markere de plastic care markere inseamna ca au fost prinse, deparazitate si sterilizate. culmea e ca sterilizarea efectiv facuta este mai eficienta ca omorirea. dar omorirea aduce noi ciini deci bani de furat pentru sterilizare si cititori pro asasinare sau naivi ca mine care isi mai inchipuie ca ai cu cine discuta. na: mai facusi rost de un coment. iti promit ca nu mai intru pe vre-un text de-al tau.

  277. Ei Serbane,ce ai cu noi,cu cei care-l iubim pe master DD?

  278. In ideea ca ar fi mai util sa fie abordati doar parlamentarii din circumscriptia fiecarui petent,
    mai jos gasiti lista candidatilor la Senat si Camera Deputatilor la alegerile din 2008, pe judet si colegiu:

    http://www.becparlamentare2008.ro/candid/NR.htm

    Iar aici gasiti delimitarea colegiilor uninominale pe judete, localitati, strazi:

    http://www.becparlamentare2008.ro/colegii_uninominale.html

    in felul asta ii puteti identifica pentru fiecare judet pe cei care au ajuns parlamentari cu votul vostru direct.
    mai vrei sa servesti tara inca 4 ani? voteaza si matale cum iti cer eu.

  279. penis captivus

    sa te manince ciinii de vie, pizdo

  280. Ciudat,Cruela s-a abtinut!

  281. SIMONA, inainte sa vii aici sa vorbesti despre civilizatie, scoate-ti pozele in care pozezi goala de pe net. Auzi cine ne spune noua ce inseamna civizilat……

  282. @Oana- esti tare fata, cea mai civilizata si argumentul tau logic si de bun simt ar fi: ……… :roll:

  283. Tanti, cum e in evul mediu? Caldut?

  284. Mda, foarte interesant…eutanasie zice-se nu?
    Da’ ce facem daca nu e eficienta?Cainii au tot fost omorati prin diferite metode, de vreo 20 de ani incoace: bate, otrava, antigel..chestii din astea mirifice.
    Hai sa facem un paravan, sa senzibilizam noi cand spunem ca nu vrem sa moara copiii! Fondurile pentru eutanasie, vor fi bagate in diferite buzunare din primarii(cazul Braila de exemplu) si solutia o sa fie cea de pana acum, caini chinuiti, schingiuiti si in cele din urma omorati, intr-un “spirit civilizat” desigur.
    De ce injectia letala e mai scumpa decat sterilizarea?
    Are cineva impresia ca exista resurse pentru a aduna absolut toti cainii de pe strada, acum, in momentul asta?
    Sa spunem ca vor aduna 50% din cainii fara stapan, ii eutanasiem, ca ne respira aerul, ne omoara copiii, s-a gandit cineva ce se intampla cu restul cainilor lasati pe strazi in maxim 2 ani? Ca sa vezi surpriza, se inmultesc si ajung la acelasi numar, in conditiile in care o femela naste de 2 ori pe an, cate 4-6 pui!
    Asa ca de ce sa luam in calcul sterilizarea? Da-o dracu’ nu e eficienta.(poate de data asta, comentariul meu trece de “moderare” ca Andreea Raicu de “badigarzi” )

  285. Am semnat si am trimis scrisoarea si sper sa faca asta si ceilalti oameni cu capul pe umeri.

    Nu e cazul sa facem atata scandal si sa aducem injurii unei persoane pentru ca si-a exprimat opinia… e o libertate garantata de Constitutie…

    Toti cei care “iubiti” cainii cu atata pasiune ar trebui sa faceti si ceva concret in acest sens… nu sa ii hraniti la scara blocului. Din nefericire pentru voi, noi, cei care ne-am saturat sa fim fugariti in fata casei noastre avem curajul sa facem ceva!

    Sper sa aiba rezonanta apelul nostru, al celor care vor strazi mai sigure…

  286. @oana: ce poze în care apar goală?????? 😆 😆 😆

    @penis captivus: chiar am râs, să știi, a sunat, așa, într-un fel 😆

  287. “SIMONA, inainte sa vii aici sa vorbesti despre civilizatie, scoate-ti pozele in care pozezi goala de pe net.”

    Vreau si eu, vreau si eu 🙂

    Chiar n-ai auzit de photoshop? :mrgreen:

  288. Pai cred ca stii mai bine. Si cred ca stii si mai bine cat de util e azi photoshop-ul ca SCUZA. Nu da vina pe photoshop 🙂 Pitipoancele pun poze goale pentru iubitii lor si apoi vin cu scuze de genu’ “n-ai auzit de photoshop”??????????? Ba am auzit, dar nu cred ca stii sa-l folosesti. Daca stiai, ieseai mai bine in pozele alea.

  289. Si sincer, hai sa fim seriosi? Cine ti-ar face tie una ca asta? Vei fi vreo vedeta si nu stim noi?

  290. Majoritatea iubitorilor de caini nu inteleg ca sustinand eutanasia, noi, restul, nu excludem controlul animalelor cu stapan, ca parte a solutiei, reglementat prin lege.

    Daca se demareaza un program strict de inregistrare si sterilizare al animalelor cu stapan si in paralel eutanasierea celor fara stapan (cu posibilitate de adoptie intr-un interval limitat), cine mai poate sa spuna ca nu e aceasta solutia si ca peste un an vom avea alti caini in loc?

    Sterilizarea cainilor cu stapan si pedepsirea abandonului (cu care cred ca oricine este de acord) nu au nimic de a face cu eutanasierea a cainilor fara stapan. Se pot aplica simultan.

  291. @oana: femeie, nu sunt eu în poza de care vorbești, dacă e aia care apare pe google când cauți cu numele meu la imagini. uită-te mai bine, nu sunt eu. Doamne, mă faci să și râd. 😀

  292. Poate reusesc sa o si incarc, ca sa vada toata lumea cat de “photoshopata” e.

  293. […] într-un sat cu blocuri, aici găsiţi lista cu toţi parlamentarii Romaniei, unde puteţi trimite scrisoarea Simonei. La Arhi găsiţi chiar şi lista de adrese de mail. Share on Facebook […]

  294. Nici macar nu stii cum se scrie si vb de eutanasiere…
    Bai oameni…voi vreti sa fim recunoscuti in europa ca tara care si-a omorat cainii….? pe bune…?
    aveti macar idee de solutiile ce exista dar nu se iau in considerare? de bugetul existent insa care nu se acorda?
    Voi credeti ca asta e singura sansa de a scapa de ei…insa de fapt este ultima din o multime de alte solutii ce is total ignorate de catre ai nostri alesi.
    Cu 4% din bugetul pe panselute si banci puse aiurea in parcuri,si mai ales in afara lor (exemplu parcul izvor) se poate face un adapost de caini foarte bun.
    Apoi in cel mai rau caz primaria va trebui sa achite anual suma de 1.5 mil euro ptr hranirea lor, urmand ca numarul acestora sa scada in timp.
    Insa in ajutorul primariei pot intervenii si ong-urile (daca sunt lasate binenteles) cu programe de adoptie, dat fiind faptul ca este cam un caine la “suta” de locuitori cu siguranta ca am putea da spre adoptie un nr considerabil de caini.
    Si app, bugetul Bucurestiului pe un an e de 2 MILIARDE euro…asa ca 1.5 mil e ptr o problema ce afecteaza atatia oameni e un nimic…
    Insa problema e la alesi…nicidecul la caini…
    Acestia nu trebuie sa plateasca ptr incompetenta lor!

  295. Pai stii, in general atitudinea ta este cea a uneia care se simte cu musca pe caciula. Ma iei cu frumosul…..Eh, lasa ca nu m-am nascut ieri. In plus, la cat de plina de ura te vad fata de alte vietuitoare, nu prea cred ca ti-ai pastra tu calmul asa aiurea…..Zicea cineva despre un anumit tip de caracter psihologic mai sus. Cred ca te incadrezi pe acolo…

  296. Si inca ceva. Sincer, eu daca dau search pe google cu numele meu nu apare nimic de genu’. Oare la cate persoane ar apare asa o poza? Stii ce? Una cu una fac doua. Eu m-am lecuit de tine si de blogul tau. Stii, se zice ca atunci cand cineva iti spune ceva, ar trebui sa te uiti mai intai la cel care iti spune. Iar tu, duduie, nu-mi insipiri prea mare incredere ca stii ce vorbesti.

  297. @oana: bine, duduie, te pup 😉

  298. @Sergiu- hai sa fim cunoscuti drept tara cea mai mizera din Europa

  299. efectiv nu va inteleg pe voi astia “iubitorii de animale”….putetio sa va bateti gura si sa-i confamnati pe cei care vor euthanasiere, dar voi ce pana ema faceti pt acesti “bieti caini”? Ati luat vreunul acasa? V-ati impicat in ONG-uri ca sa ajutati sau sa faceti rost de fonduri pt adaposturi?Sti facut ceva ca sa-i ajutati? Pun pariu ca 95% dintre voi astia mari iubitori de caini, in afara ca va bateti gura aiurea, nu ati facut NIMIC pt a incerca sa ajutati acesti caini, sau pt a incerca sa rezolvati situatia altfel decat prin euthanasie. Asa ca mai bine taceti naibii din gura.
    IN plus, stiti ce inseamna sa fii muscat de un caine? Stiti ce inseamna sa primesti injectii in burta? SAu sa ramai mutilat pe viata? Sau si mai rau sa-ti omoare o haita de caini copilul? Nu va doresc asa ceva, dar poate maine veti fi voi aia muscati si sa vad atunci unde va mai fi “marea iubire de caini “.
    Si vorbiti numai aberatii: cum adica cainii sunt egali cu oamenii si cum adica nu e Ok sa alegi? Auzi si tu, adica nu este nici o diferenta intre caini si oameni???? Adica de ex ati alege sa va omoare copii, mama/tata o haita de caini, decat sa-i omorati voi pe acesti caini???? DA, trebuie sa alegi, si eu una ALEG OAMENII si DA, sunt de acord cu EUTHANASIA. Voi chiar credeti ca viata unui caine pe strada este asa de frumoasa? Ca stau in frig, ger, viscol, infometati, insetati, ii mai calca o masina, se mai imbolnavesc etc….deci se chinuie mult mai rau decat daca li s-ar da o injectie si ar muri fara durere. DEci euthanasia este mult mai “omeneasca” decat viata pe care o au pe strazi. Dar nah, voi astia “iubitorii de animale” nu va vedeti decat lungul nasului si chiar credeti ca acestor caini le e mai bine pe strazi.

  300. @Livia, hai ca iti povestesc eu concret cum lupta ONG-urile ca sa salveze cainii de pe strada: acum vreun an si ceva, am gasit un cutu mic in parc; maidanez de felul lui insa foarte prietenos si dornic sa fie luat acasa, probabil fusese pierdut sau abandonat de cineva, ca prea cerea sa fie luat de acolo; l-am luat, l-am spalat, l-am dus la vet insa de tinut nu prea aveam cum sa il tin, ca mai am unul si doi caini in apartament de bloc deja e prea mult; am sunat cateva ONG-uri d’astea de care pomenesti tu iar discutiile au fost cam asa: “buna ziua, sunt x am si eu un catelus, nu am cum sa il tin acasa, nu puteti sa il luati la adapost, daca e nevoie pana ii gasiti un stapan ii platesc eu mancarea numai luati-l ca nu am loc de el in casa si nici pe strada nu vreau sa il las -Sigur, cum sa nu! Cam ce varsta are si ce rasa e catelusul? – Pai…stiti, e maidanez, pui… – Oh..da, stiti, nu prea avem locuri in adapost, suntem supra-aglomerati, tineti-l la dumneavoastra si uitati niste site-uri unde puteti posta anunt ca aveti un caine de dat si daca ne trimiteti niste poze mai postam si noi pe unde putem ca sa va ajutam. ” Cam asa se ocupa ONG-urile de problema cainilor maidanezi. As mai avea vreo cateva povesti, despre caini raniti, bolnavi, pentru care s-a cerut ajutor la ONG-uri cu exact acelasi rezultat, insa nu are rost. ONG-urile sunt o mana de cucoane fara ocupatie, care acasa au javre de rasa pura, care se intalnesc la cafelute si povesti despre cum salveaza ele bietii catelusi dar cand e vorba sa puna umarul sa care doi saci de mancare si sa dea cu lopata prin padoc brusc nu au timp si care pe bloguri urla din toti rarunchii cat de mult iubesc ele maidanezii. Mai stiu eu pe una care facea elogiul unui maidanez pe un blog foarte cunoscut si dupa ce a ridicat in slavi animalul si a povestit cu lacrimi de crocodil pe fata ce bun si dragut si prietenos era si cum a venit el dupa ei cand s-au mutat in alt cartier, la finalul textului a dat-o cu bata-n balta povestind ce repede s-a imprietenit cotarla de rasa pe care si-o cumparase cu maidanezul cel dragalas pe care il prasise in scara blocului si caruia ii scrisese o oda de doua pagini A4. Nici acum nu am inteles, daca asa mult iubea maidanezul, de ce naiba si-a cumparat cotarla cu pedigree in loc sa il adopte pe amaratul ala de caine care ii dormea la usa? Iubiti cainii? Luati-i acasa si ingrijiti-i. Nu vreti sa fie eutanasiati, insa nu va deranjeaza sa ii stiti pe strada flamanzi, batuti, bolnavi, infrigurati, chinuiti. Asta nu e dragoste, e fariseism. Iar daca ii vreti in adaposturi, minunat, nu am nimic impotriva, cu o singura conditie: pe banii vostri personali, nu pe bani publici, ca eu, ca platitor de taxe, nu imi permit sa subventionez fitele voastre, am deja propriul patruped adunat de pe strazi in fundul caruia bag bani.

  301. RUUUSIIINEEEEE!!!!!!!!!!

  302. atitudinea articolului astuia, si a tuturor pro-eutanasie, e urmatoarea: s-a creat o problema in zeci de ani, hai sa facem ceva ineficient si rapid, si dovedit inutil in termen de maxim 2 ani, in loc sa facem ceva mai lent dar care va rezolva problema definitiv. Puteti omori cati caini vreti, sunteti aceiasi care isi vor abandona puii de caine in strada, doar ca sa se planga peste alti 2 ani. Dar e fain sa ramai balcanic si in evul mediu, e fain, nu?

  303. 1. Legea actuală permite eutanasierea câinilor agresivi. Ca recomandare doar. Fâsul cu proiectul controversat a ţinut nu de eutanasiere, ci de OBLIGATIVITAEA eutanasierii. Sunt două lucruri complet diferite. Deci se poate.
    2. A se cunoaşte anumite lucruri, iar cei care pot – cum e si semnatara acestui blog – să le facă publice. Studiu de caz: în spatele blocului se află maidanezul Grivei. Agresiv, cu căsuţă ridicată de iubitorii de animale şi hrănit cu tone de biscuiţi canini pe banii unei asociaţii de profil. Dăm telefon la Autoritatea pentru Supraveghera şi Protecţia Animalelor (ASPA). Un echipaj ASPA vine şi îl ridică pe Grivei. Peste trei zile Grivei e înapoi. Telefon la ASPA, ni se spune că Grivei a fost adoptat. Ideea e că adopţia presupune ca noul proprietar să facă dovada unui spaţiu privat în care amicul Grivei să-şi facă veacul. Însă Grivei nu este cazat în noua locaţie (de obicei garsoniera proprietarei, probabil cu încă zece pisoi pe canapele) ci readus la cuşculiţa lui clădită cu dragoste. Ce nu ştie onorata asistenţă e că adoptarea şi pe urmă repunerea animalului pe domeniul public este în ochii legii O INFRACŢIUNE şi se pedepseşte cu amendă sau chiar cu închisoare. Este vorba de legea privind protecţia animalelor, iar fapta încriminată este cea de ABANDON (intră şi la rele tratamente aplicate animalului). Povestea se pune în mişcare cu o plângere către poliţie, iar identificarea proprietarului se face după cipul agăţat de urechea câinelui.

    Sau ne putem lăsa muşcaţi în continuare, de teamă ca biata vecinică reumatică să nu-şi piardă căsuţa plină de pisicuţe.

  304. @carmen: foarte interesantă povestea ta

  305. nu e ok ideea ta. analizeaza si tu situatia oamenilor, a animalelor si cea a hranei pe pamant. in afara de a distruge tot … omul ce mai face? nu zic, si eu imi doresc ca fiecare caine sa aiba stapan, dar din pacate nu se poate. si oamenii au trecut de 7 miliarde si urca vertiginos, asa ca si oameni trebuie sa moara ca alti sa supravietuiasca. esti de acord ?

  306. Duduie Simonaaaa, de ce urasti cainii cu botic umed si ochi blanzi? :roll:

  307. Am trimis emailuri la parlamentari si unul mi-a raspuns:

    EDLER András György edler.andras@yahoo.com to me

    show details 6:26 PM (1 hour ago)

    A reduce problema cainilor comunitari la eutanasiere este o abordare foarte gresita, promovata de unii reprezentanti ai partidelor politice care spera ca prin acesta mai obtin un vot si preluata de indivizi ca Dvs., care sunt de fapt unelte in mana manipulatorilor gen Silviu Prigoana sau alti reprezentanti ai PDL . In nici un caz nu voi vota o astfel de lege.

    Cu stima,
    Edler A.

    Sent from my iPhone
    ——-Eu i-as zice ceva in ungureste dar nu stiu nimic, nimic. Se ofera cineva? 😀

  308. […] parlamentarilor de Buzău Mocanu Adrian și Cezar Preda scrisoarea de mai jos, luată de pe blogul Simonei Tache, în speranța că 1. vor deschide mail-ul, 2. nu vor da delete imediat, 3. vor citi ce le-am […]

  309. @culaie: așa mi-a răspuns și mie, cu maximum de obrăznicie și tupeu. o să scriu și despre asta.

  310. @Culaie- spune-i ca nu e o problema politica si altceva in limba asta stiu doar de la Cel mai iubit dintre pamanteni 😆

  311. Nu imi vine sa cred ca am citit asa ceva cu majuscule..D-na Tache,daca ati fi scris si mai ales publicat asa ceva in Elvetia probabil ca v-ati fi atras toata ura publica plus o amenda.Este trist sa vezi o asemenea nenorocire scrisa cu atata determinare si rautate,este trist sa se discute macar asa ceva,sa ne dorim atat de mult moartea cainilor fara stapan,nu avem niciun drept sa luam vieti ale unor fiinte,daca acele fiinte nu ne servesc drept hrana,este impotriva oricarei minti sanatoase,oricarei morale si oricarei decente sa iti doresti asa ceva.Sper si am incredere in decenta celorlalti ca nu vor da ascultare si nu vor forwarda aceasta scrisoare deschisa a dumneavoastra.Si ce este mai trist este ca se ia in ras munca voluntarilor si ONG-urilor care chiar se lupta ptr aceste suflete si ca se ia in ras mila si efortul unor oameni de a hrani acesti catei..de ce doamnele in varsta amintite mai sus care au grija de acesti catei nu sint muscate iar tinerele doamne ce ies la plimbare sunt atat de atacate incat trebuie saa ii indeparteze cu caramizi aruncate??sunt singurul care vede penibilul unor astfel de povesti?Aveti decenta,si nu,postul pastelui nu e doar ceva simbolic,si da,daca iti doresti asa ceva acum e trist,esti de compatimit ca om..

  312. Semnat si trimis!

  313. @Simona Tache – Ce raspuns vroiai sa primesti ? – Omul e uman , are suflet , iubeste natura , iubeste oamenii , iubeste cainii . Ce raspuns vroiai – Sa iti zica ca va omora toti cainii din Romania diseara la ora 23 ?

  314. Duduita, v-a durut tare neuronasul cand ati emis aceste judecati de valoare?Sa repetati mai des, ruga-v-as, definitia civilizatiei trambitate de domnia voastra, si apoi, dupa ce-i veti patrunde ADAAANC sensul, incercati sa mai scrieti un articol, pe aceeasi tema.La mai BUNE!

  315. Scuze, unguru’ e corect. Problema ciinilor vagabonzi e de fapt ineficienta si risipa banului public. Nu are nici o legatura cu eutanasia, care e folosita drept scuza (“stiti, nu avem ce face cu potaile pentru ca legea nu ne lasa”) sau slogan electoral.

  316. @catalin: sigur. și așa tre’ să te adresezi unui cetățean care îți scrie. cu “indivizi ca dumneavoastră”. e tupeu și nesimțire, nene, nimic altceva.

  317. @Simona In primul rand imi pare rau pentru toate comentariile inutile. Unii oameni nu stiu sa argumenteze ceea ce zic si trec la jigniri si injuraturi. Sincer nici eu nu iau in seama astfel de comentarii chiar daca au dreptate. Daca nu stii sa o spui mai bine taci. Ce oameni. Cum zicea cineva mai sus “mi-e greata de ce pot scoate oamenii pe gura, in cazul asta din degetele alea magice”.

    @Civilizatu Pentru ca nu se vrea rezolvarea acestui caz ca sa existe discutii la nesfarsit, ca oamenii sa cedeze psihic. Bomba psihologica e bomba secolului 21.

    @Andreea Hai nu mai compara mancarea porcului cu cainele vagabond. Nu e totuna. Noi suntem obisnuiti sa mancam porc, vita si pasare de cand e lumea si pentru ca avem nevoie de proteine si toate alea din carne. In alte tari se manaca si caine sau pisica, fiecare cu ale lor.

    @karmapolice Stai linistit ca si in Bucuresti se poate. Trebuie doar sa incepeti cu “vrem sa facem, se poate” si se va putea. Daca incepeti cu NU in fata, sigur ca nu se poate. In Oradea de cativa ani buni nu prea mai sunt caini pe strazi. De ce? Pentru ca s-a vrut, pentru ca au actionat niste oameni. Acum s-a implicat si Primaria pentru ca nu mai au ce face… trebuie sa dea si ei bine 🙂

    @Otilia Multumesc pentru calcul.

    Sa revenim. Cainii sunt agresivi cand vine vorba de imperecheat (si la oameni e valabila), cainii sunt agresivi pentru ca ii deranjeaza tot felul de zgomote (de excavator samd), cainii sunt agresivi ca oamenii, copiii dau cu pietre dupa ei samd. Daca i-am fi lasat in natura, ca si pe celelalte animale, nu mai erau agresivi, va spun eu. Si cum zicea cineva mai sus, foarte putini caini ataca neprovocati.

    Dar va intreb eu, criminalii, violatorii si pedofilii nu sunt agresivi? De aceste specimene de ce nu se discuta atata? Sau aia sunt oameni si au dreptul la judecata? Sau educarea tuturor tiganilor din Romania. Tiganii sunt o mai mare problema decat cainii vagabonzi. Nu ma intereseaza daca sunt facut rasist, dar asa e. Asta nu e o problema? Eu cred ca e cea mai mare problema pe care o avem. Se nasc copii, care isi naruie visele datorita parintilor.

    Sunt de acord cu voi in ceea ce priveste ONG-urile si Asociatia pentru Protectia Animalelor ca sunt degeaba. Doar gura e de ei.

  318. Gata, cineva si-a facut pomana.

    Urmati linkul si veti avea injuraturi savuroase in ungureste:

    http://www.arhiblog.ro/raspunsul-unui-deputat-anume-edler-andras-gy-rgy/#comment-258407

  319. da, ai dreptate. Recitindu-ti scrisoarea spui clar acolo ce vrei: sa mergi fara teama prin oras. Nu e treaba ta sa oferi solutii, de asta are primaria sute de angajati platiti din banii nostri. Daca e nevoie de eutanasie, da, esti de acord cu ea.

    Am fost influentat de unele comentarii care spun ca, din cauza celor care nu sint de acord cu eutanasia, exista potai pe strazi.

  320. avalokiteshvara

    1 la mana:

    eu nu stiu cine a inventat povestea asta cu “de 22 de ani nu s-a facut nimic” de parca maidanezii . Pentru amatorii de show off cultural, exista in romanul “Luntrea lui Caron” de L. Blaga un pasaj care face referire la faptul ca in anii cinzeci in orasul Alba Iulia, (adica odata cu instaurarea regimului comunist- ca mai sunt si reprezentanti ai Generatiei Y pe aici) vanatorii isi pastrau drepturile si privilegiile cu conditia ca din cand in cand sa mai impuste caini vagabonzi care prea se inmulteau…

    2. la mana:

    referitor la treaba asta cu eutanasierea, trebuie tinut cont de faptul ca nu chiar TOTI cainii sunt periculosi, (asa cum nu TOTI tiganii si boschetarii nu sunt si violatori si criminali. Doar UNII din ei si doar IN ANUMITE CONDITII… asa ca nu trebuie exterminati ABSOLUT TOTI cainii doar ca din cand in cand un copil sau un batran neajutorat e sfasiat… in cazuri din astea cel mai corect mi se pare ca CINEVA SA RASPUNDA- ADICA SA MEARGA LA INCHISOARE (ca doar asta inseamna legislatie- cineva raspunde pt ceva). De fiecare data cand un cetatean e muscat de un caine in spatiu public, respectiva septuagenara (sau cine o fi) care a hranit acel caine sa raspunda in fata legii.

    3 la mana:
    iar pt asa zisii iubitori de animale pentru a nu stiu cata oara: LUATI-I DRACULUI ACASA SI TINETI-I LEGATI… daca chiar ii iubiti atat de mult.

    Cainii nu au ce cauta fara stapan. Deci sau ii adoptati sau lasati hingherii sa-si faca treaba…

  321. Care trimite mailuri la parlamentari, ca sa stiu daca ma bag si eu 😀

  322. O “soluţie” pentru maidanezi ar fi ca toţi iubitorii de potăi să se mute pe străzi, în parcuri, pe sub scări de bloc şi prin boscheţi, iar maidanezii să fie mutaţi în casele lor, ca sa nu mai stea pe străzi şi să scape de eutanasie. Aşa e bine ?!
    PS: am trimis şi eu mailul aleşilor noştri.

  323. Aş fi dorit să intru doar pentru a încerca să te mai înveselesc puţin cu-o glumă sau vreo ghiduşie, ceva (ştiu prin ce treci) dar am avut o zi terbil de obositoare şi nu prea mai am chef de glume. Oricum, bănuiesc că aveai o idee despre reacţiile pe care protestul tău, mai mult decât legitim, le va stârni şi, ai avut încă o dată- dacă mai era nevoie, dovada faptului că aceşti “iubitori” de animale sunt la fel ca maidanezii pe care îi apăra : când “ceva” îi adună în haite, sunt agresivi şi atacă fără vreo urmă de discernământ, nemaivorbind de faptul că unii sunt, săracii, de-a dreptul bolnavi. Nu ştiu dacă mai are sens să enumăr “binefacerile” împărţirii domeniului public cu patrupezii : copiii nu pot fi lăsaţi să se joace în parcuri (si nu numai) , gropile de nisip şi zonele cu iarbă din locurile de joacă amenajate sunt pline de rahaţi, există locuri şi alei în care pur si simplu nu mai ai acces, copiii ne sunt muşcaţi (şi din păcate, din asta se mai şi moare), rude, prieteni, cunoscuţi ne sunt desfiguraţi sau suferă traume atât fizice cât şi psihice, se cheltuiesc sume importante atât pentru tratamentele celor muşcaţi cât şi pentru “bietele fapturi” deşi aceşti bani ar fi mai de folos dacă ar fi orientaţi către copii defavorizaţi, etc. Na, că n-am putut să mă abţin ! Vroiam să zic că DA ! eu te susţin. Nu-ti fa griji pentru “contestatari”. Nu sunt chiar aşa de mulţi doar că sunt foarte, foarte vocali.

  324. @Dani: am crezut ca dormi deja.

  325. @GDS: sunt foarte veselă, nu mă resimt în nici un fel după avalanșa de suduieli. mă poți susține trimițându-le oamenilor din parlament mailuri. 😉

  326. “The greatness of a nation and its moral progress can be judged by the way its animals are treated.” – Mahatma Gandhi

  327. @Andreea draga, omul mai are si de lucru. Nu am timp sa vad toate frustrarile.

  328. @Simona – asa, asa 🙂 Nici nu trebuie sa ii bagi in seama pentru ca oricum nu te poti intelege cu ei. Degeaba le spui frumos ca legea prevede sterilizarea si crotalizarea maidanezilor si ca eutanasierea ar fi ultima varianta pentru un maidanez care nu a fost ADOPTAT de nici unul dintre ei. Degeaba le spui ca trimiterea maidenezilor inapoi pe strada nu rezolva problema curenta cu care ne confruntam – peste 31000 de cazuri cu oameni muscati de maidanezi doar in Bucuresti. Degeaba le spui ca trimitandu-i inapoi in strada nu rezolvi absolut nimic pentru ca acel maidanez va suferi in continuare de foame, de frig, de sete, va fi calcat de masini, va fi lovit cu pietre, va fi muscat de alti caini mai puternici sau de sobolani, va fi sau va deveni agresiv cu cei care ii incalca teritoriul si ca din aceste motive este cel putin la fel de inuman sa il lasi in strada. Degeaba le spui ca prezenta maidanezilor pe strada prezinta risc mare de epidemie. Degeaba le explici ca adulti si copii au fost sfasiati/ucisi de maidanezi. Degeaba le explici ca stand in strada acesti caini devin semi-salbatici, si ca orice carnivor salbatic devine imprevizibil! Ei stiu una si buna “Criminalilor, sa patiti si voi ce le doriti bietelor animale!!!”. Nici macar nu citesc ce ai de spus. Ma rog, cum spuneam mai sus, nu poti avea o discutie civilizata si coerenta, asa ca a rezultat o hamaiala generala groaznica. Cei care vor ca orasul lor sa fie mai curat, cei care vor sa aiba siguranta ca nu vor fi atacati seara/noaptea de o haita de caini vor trimite scrisori deputatilor si senatorilor. Ceilalti? E treaba lor ce fac.

  329. Sa bagam citate, ca tot le plac zoofanaticilor. Ii fac sa se simta mai culti. Asadar, dam din Geneza citire, nu ca mi-ar pasa:

    “Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.

    Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!”

    Apoi a zis Dumnezeu: “Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră.

    Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viată, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa.”

    Deci se pare ca noi facem treaba Domnului, practic, pentru ca stapanim peste animale, iar astea il sfideaza cu nerusinare pentru ca in loc sa manance toata iarba verde se mananca intre ele. Ale dracului animale. Ntz ntz ntz 🙂

  330. Îţi dau dreptate şi am să preiau scrisoarea… fireşte. Dar ai grijă, calci pe teren sensibil. În urmă cu o săptămână am fost muşcată de un maidanez şi mi-am exprimat pe blog acordul pentru omorârea câinilor. De atunci primesc în fiecare zi 10-20 mailuri conţinând ameninţări şi blestemuri.

    PS: când am fost la centrul antirabic de la Colentina am întrebat-o pe asistentă, cam câţi oameni vin acolo muşcaţi de maidanezi. Şi a spus: “cam 200 pe zi”. Numărul total e mult mai mare de 35000. 🙂

  331. […] şi articolul ăsta: NU MAI VREAU CÂINI PE STRĂZI VN:F [1.9.15_1155]o secunda…Rating: 5.0/5 (2 votes cast)Bucureștiul a devenit un loc foarte […]

  332. Interesant ca eutanasierea = civilizatie… mie mi se pare ceva cam barbar. Decat sa omoram animalele pt ca sunt salbatice, mai bine invatam sa traim cu ele. Orasele vor fi din ce in ce mai mari, deci saracele animale salbatice au sanse din ce in ce mai mari sa se intalneasca cu oraseni “civilizati” care se vor simti amenintati saracii, si vor incepe sa recurga la solutie “civilizata” de a ucide aceste animale.
    Banuiesc ca intr-o lume 100% civilizata nu ar trebui sa existe doar oameni si animale domesticite. Ce e salbatic, ar trebui omorat, ca sa nu ne amentine cumva existenta.

    Asa ca, Stimate Domnule/Doamnă Parlamentar, daca tot v-am ales si eu, va rog eu frumos nu o bagati in seama pe Simona.

  333. Imi place cati s-au ridicat sa spuna ca omul nu e cu nimic mai bun decat cainele de pe strada. E adevarat ca datorita unor oameni s-a ajuns aici, dar e la fel de adevarat ca restul populatiei, din care fac parte si eu, nu are nicio vina. Cei carora li se pare ca maidanezii sunt mai de pret decat cersetorii, tiganii samd, poate n-ar fi rau sa puna mana de la mana si sa faca si adaposturi si ce vor, dar sa elibereze strazile. Nu cred ca vrea vreo cineva sa fie omorati cainii de pe strada pentru ca nu ii place rasa canina, ci din motive de securitate. Macar haitele alea agresive ar trebui sa dispara. Societatea e creata de om pentru om, condusa de oameni, locuita de oameni si tot asa, si nu ar trebui sa fim la discretia unor caini. Presupun ca daca o sa merg in jungla nu o sa fiu lasata sa fac legea pe-acolo.

  334. Dupa cum vezi ,Simona Tache, nu ai facut nimic ,nu o sa faci nici cu scrisori sau mailuri.Nu se realizeaza decat incrancenarea vesnica intre cei pro si cei contra eutanasierii.De asta profita si autoritatile .Ei se vor face ca-i eutanasiaza doar cativa caini la indemana ,cu ce or avea ei,ciocane ,bate ,dar banii se vor deconta in buzunare de ei stiute ca pentru injectii de 15 euro de caine .Vor omora 10 caini si vor deconta zilnic eutanasierea de 1000 de caini .Stati linistiti si invatati-va sa coabitati cu cainii ,autoritatile nu au nici un interes sa rezolve ceva ,uite ca sunt folositi si in politica .Ce ne-am face fara subiectul CAINILOR MAIDANEZI ?

  335. Oare de ce când este publicat câte un articol în care se relatează despre copii sfâșiați de câini în amiaza mare în centrul orașelor, nu sunt la fel de multe comentarii?

    Oare de ce toți fundamentaliștii de la ONG-urile “cuțu-cuțu” nu mai au nici o opinie atunci?

    Se vorbește tot timpul despre “protecția animalelor”.
    Dar despre “protecția oamenilor împotriva animalelor”, nimic?

  336. Draga Simona eu sunt mama de multi ani, nu doar visez la asta, si in nici un caz nu am dorit sa fie omorate niste biete fiinte, doar ca sa simt ca mi-ar fi copii in siguranta. Sincera sa fiu ma simt mult mai in siguranta cu ‘potaile’, decat cu violatori, pedofili, cuconete care conduc bolizi si ne omoara copii pe treceri de pietoni, tigani care-ti dau ziua in amiaza mare in cap sa-ti fure geanta de pe umar sau pui de golani care asteapta la poarta scolii sa ameninte copii si sa le ia banii. Si asta o spun din experinta, nu doar de la televizor. Propun sa-i omoram pe toti, ca sa ne simtin in siguranta. Sau ar fi mai civilizat sa luam alte masuri, in primul rand o lege drastica anti-abandon, m-am saturat sa tip pe strada la toti nebunii care arunca pui nevinovati in spatii verzi, si care nu sunt in stare sa-si castreze animalele. Dumnezeu nu ne-a lasat pe noi buricul pamantului, ca dovada ca natura ne poate infrange in orice moment, pt. ca nu mai avem pic de respect.

  337. “Buna seara,
    Multumesc pentru mesaj.
    Va asigur ca voi tine cont de solicitarea Dumneavoastra.
    Trifon Belacurencu, senator”

  338. doamna Tache, unde e “tupeul si obraznicia” din raspunsul acelui nene? ca eu vad doar un mail decent prin care omu’ isi motiveaza alegerea. daca ii trimiteam mail cu ” doresc sa imi reprezentati interesul si sa adoptati pedeapsa cu moartea a violatorilor si pedofililor” credeti ca nenea era obligat sa zica “desigur”? de fapt, credeti ca nenea asta e obligat sa faca ce vrem noi ? :))

  339. deci intr-un final am izabavit 😳 semnat si trimis :mrgreen:

  340. […] de mai sus l-am preluat de la Simona, a spus-o ea destul de bine, nu aveam ce sa mai completaz. Nici aici nu vreau sa spun mai multe […]

  341. @roxana- nenea era obligat sa nu implice adversarii politici in raspunsul adresat unui cetatean.

  342. si da domnul parlamentar a Romaniei, ales de noi si platit de noi este OBLIGAT sa asculte ceea ce are de zis cetateanul.

  343. Am citit mereu ca cei care iubesc animalele trebuie sa-i adopteze,sa doneze ceva mai mult,etc ;ma intreb voi ceilalti ce vreti sa faceti:sa stati si sa va uita-ti ca politicienii.Nu zic ca nu exista oameni care dau numai din gura si nu ajuta cu nimic animalele,dar sunt multi care incearca sa ajute atat cat pot.Egal daca iubesti sau nu un animal la un compromis trebuie ajuns care sa multumeasca amandoua parti;doar suntem animale cu un mare potential de judecata.Romanul abandoneaza animalul ca nu are el ce sa manance,si cine e aici de vina;cainele,pisica,etc.Hai sa fim seriosi in alte tari s-a reusit sa se faca ceva pt.animale ,iar in Romania dupa 22 de ani ,NIMIC.In strainatate donezi ,egal pt. cine ,sau ce ,la sfarsitul anului platesti impozit mai putin(ex. Austria).De ce nu se voteaza asa ceva si in Romania;ca si cel care nu pre le are cu donatiile,
    cand e sa plateasca impozit mai putin,doneaza si el ceva.
    Da-ti vina unul pe altul si pliticenii pe care i-ati ales stau Mersi in parlament si nu-i intereseaza decat:cati bani primesc pe luna in cont?Oamenii de rand se cearta intre ei din cauza unei politici de…in Romania.De ce?Pe cine ati votat?
    De 22 de ani nu s-a facut mai nimic de bine in tara .Cati ani mai trebuie Romaniei sa ajunga macar la jumatatea tarilor dezvoltate?

  344. @roxana: ți se pare OK formularea “indivizi ca dvs”, într-un mesaj al unui parlamentar către un cetățean? mie nu. dar invocarea POLITICULUI? mie nu.

  345. @carmen_ica: pai si din moment ce a citit mailul si s-a ostenit la un raspuns, nu inseamna ca a ascultat ce are de zis “cetateanul”, a judecat acolo in capul lui si apoi a dat un raspuns? una e sa asculte ce ai de zis si alta e sa faca fix cum vrei tu. ganditi-va ca poate omu’ a primit 500 de mesaje cu “va rog sa adoptati legea” si 500 cu “va rog sa nu adoptati legea”, el ca cine o fi obligat sa faca?

  346. Andreea Bucuresti

    Buna, Simona. Sunt de acord cu initiativa ta. Imi pare rau ca nu pot sa ma implic altfel in rezolvara acestei probleme. Daca are cineva un proiect prin care putem sa ii educam pe oameni sa nu mai abandoneze cainii nedoriti, sa imi spuna si il ajut. Pana atunci, singurul lucru pe care pot sa il fac este sa trimit aceasta scrisoare. Din pacate, vad ca varianta corecta nu se poate implementa (adica adaposturi, sterilizare, amendarea abandonului, etc). Nu mai raman decat doua solutii, proaste amandoua: eutanasierea cainilor maidanezi sau lasarea lor pe strazi (a doua varianta implica moartea unor oameni). Daca as avea de ales dintre o varianta buna si una proasta, as alege-o pe cea buna. Dar pentru ca trebuie sa aleg dintre doua idei proaste, o sprijin pe cea care reprezinta raul cel mai mic. Este adevarat ca eutanasierea unui caine reprezinta o crima, dar si uciderea oamenilor de catre maidanezi este crima. Daca tolerez cainii FARA STAPAN pe strada, ii am pe constiinta pe oamenii care sunt ucisi de ei. Prefer sa imi incarc constiinta cu 100 000 de caini, decat cu un om (oamenii ucisi nu erau nici boschetari, nici violatori, erau oameni obisnuiti, unii dintre ei, COPII).
    Da, este Postul Pastelui. Dar copilul din Suceava tot in Postul Pastelui a murit. Nu induioseaza pe nimeni acest lucru?
    Accept ideea eutanasierii din nevoia de siguranta, nu pentru ca nu am loc de ei pe strada. Nevoia de aparare a propriei vieti este la fel de legitima ca si cea de hrana (vezi piramida lui Maslow). De ce este ok sa omoram miei pe care ii mancam de Paste (desi nu ne sunt indispensabili, putem trai foarte bine si cu un regim vegetarian), dar nu este ok sa salvez viata mea si a copiilor mei mici?
    Cainii fara stapan nu sunt singurul pericol de pe strazi. Imi este la fel de frica de cei care-si injecteaza etnobotanice pe treptele din fata blocului meu. Sunt la fel de periculosi si cei care impusca oameni nevinovati in coafor. Si in cazul lor trebuie luate masuri. Nici locul lor nu este pe strada. Diferenta este ca pentru ei exista adaposturi (inchisori). Pentru drogatii cu etnobotanice nu exista si cred ca trebuie sa gasim o solutie inainte sa omoare oameni (de exemplu, interzicerea etnobotanicelor). Cred ca este o idee buna sa trimitem e-mail-uri parlamentarilor si in legatura cu aceste probleme, dupa ce terminam scrisorile legate de maidanezi.

  347. @Roxana – este obligat sa dea un raspuns impartial, cu solutie. De genul: solicitarea dumneavostra nu poate fi rezolvata in modul propus de dvs dar avem solutia………. si daca se intampla sa ai aceeasi parere cu un parlamentar din alt partit sa desconsidere parerea ta.

  348. @ simona tache: te rog sa iti recitesti postarile de la comentarii si sa imi zici daca ti se par ok toate. mie nu 😉 da, stiu, o sa imi spui ca nenea ala e “parlamentar”. so? si tu esti “jurnalist”…
    dupa parerea mea omu’ a procedat corect.

  349. gabriela tina

    Ma bucur ca singura problema a tarii sunt cainii, dar se pare ca intelectul vostru doar la atat se limiteaza la uciderea unor animale nevinovate……sunt multe probleme pt care ar trebui sa pledatzi…mult mai grave,intr-o tara in care oamenii mor foame iar voi sunteti stresati de cainii de pe strazi….europa incearca sa-i salveze iar noi sa-i omoram,ca natie suntem o rusine pt intreaga lume…se pare ca umanismul in Romania e doar o amintire,cruzimea si prostia ii i-a locul cu felicitari!!

  350. @roxana: bine, a răspuns superb, cum era și normal să răspundă cineva plătit din banii mei (ceea ce nu e cazul meu, în relație cu cititorii). e ok așa? 🙂

  351. @ carmen_ica: imi pare rau nu inteleg ultima parte din ultimul post.
    ” si daca se intampla sa ai aceeasi parere cu un parlamentar din alt partit sa desconsidere parerea ta.”
    Cred ca omul a primit foarte multe mailuri cu aceasta poveste si a asistat in Parlament la promovarea acestei povesti de catre anumiti colegi de la anumite partide. El nu e de acord si a zis-o. Preferati sa va spuna un politicos “desigur voi avea in vedere dorinta Dvs” si sa il doafra in cot ulterior? Macar a fost cinstit. Nu i-ati cerut alta solutie, asa ca nu v-a oferit-o….

  352. @Gabriela- si cum incearca Europa sa salveze maidanezii din tara asta? suntem o rusine tocmai pentru ca ne complacem in aceasta mizerie. Cat tim ne vom certa ca sunt probleme mai grave si nu ne putem hotara care e aia de interes imediat vom trai in cloaca asta. Le luam pas cu pas, daca reusim sa ajungem la un consens in ceea ce priveste una dintre probleme si o rezolvam, le putem solutiona pe toate pe rand. Este asa de greu sa ne unim sa facem un lucru util?

  353. Numai asta aud ..soluti exista ..SOLUTIA E SIMPLA eutansiati maidanezii si gata . Vreau sa fiu liber asta e romania nu stina lu nea ion ..zoofili cutomani dezaxati si alte genuri cu probleme pshihologice ducetiva la medic ..sa va puna perfuzi in cap .Moarte maidaneziilor .

  354. @roxana – “omul” ala de care vorbesti e Parlamentar. De la un parlamentar te astepti sa te refuze politicos, elegant, manierat si “fricking Politically correct!” Expresia “cu INDIVIZI ca dumneavoastra”, nu se incadreaza la nici una din categoriile de mai sus.

  355. Wow, e intr-adevar socant sa vezi cat de toleranti, civilizati, plini de logica, bun-simt si coerenta sunt unii (multi) “iubitori” de animale…

    Uite eu am avut doi caini maidanezi adoptati (tinuti in casa, sterilizati, cu vaccinarile la zi etc.), pisica, pui, iepuri, o gramada de animale. Am dus la sterilizat caini din jurul blocului, am ingrijit pui si le-am gasit stapani, am donat bani si mancare etc. Si sunt si vegetariana. Si cu toate astea sunt de acord cu eutanasierea cainilor. Nu e solutia ideala, nu ma simt foarte bine gandindu-ma la asta, DAR din pacate am ajuns la momentul in care nu mai avem alte solutii, sunt prea multi caini pe strazi si prea multe probleme ca sa ne mai putem “da pe dupa plop”. Bineinteles, totul in paralel cu sterilizarea/ciparea/pedepsirea severa a abandonului etc.

    Si pentru ca veni vorba, nu inteleg de ce se insista atat ca eutanasierea nu e o solutie, ci pedepsirea abandonului/sterilizarea. In primul rand ca cele doua “metode”, asa cum s-a mai spus, nu sunt antagonice, ci complementare. Adica trebuie facute in paralel. In al doilea rand, cainii sterilizati tot musca si raspandesc diverse boli/fac mizerie. In al treilea rand, viata lor pe strada nu e viata, deci nu inteleg inversunarea asta de a-i tine intr-o existenta mizera cu orice pret.

    Iar organizatiile de asa-zisa protectie a animalelor, in marea lor majoritate, nu fac decat sa spele bani si sa aiba grija ca “obiectul muncii” sa nu cumva sa dispara de pe strazi (cu complicitatea autoritatilor incompetente si corupte). Pai ce s-ar alege de ei daca ar ramane fara sursa de venit?

    Cat despre a compara cainii vagabonzi cu violatorii si altii, mi se pare un argument extrem de ciudat si lipsit de orice urma de logica. Oare exista in oras sute de mii de violatori cunoscuti si lasati in libertate? Cat despre faptul ca stau in inchisori pe banii statului, in caz ca nu stiati, in UE nu se mai practica pedeapsa cu moartea. A propos, cand sunt femei pipaite sau agresate pe strada nu prea sare nimeni, dar acum dintr-odata ne apuca indignarea, la un subiect care nu are nicio legatura cu asta.

    Iar comparatia cu orfanii (?!?!), homeless-ii, rromii si altii, ce sa mai zic? Denota nivelul de educatie, logica, civilizatie si umanitate al acestor iubitori de… dat din taste si violenta verbala. Eu fac voluntariat pentru o organizatie care se ocupa de acesti “homeless-i”, “aurolaci” si cum mai vreti sa le spuneti. Exista mult mai putin interes (si mai putini bani) pentru acesti oameni, si din partea autoritatilor, si din partea concetatenilor nostri, decat pentru caini (dl Iaru a scris recent un excelent articol despre acest subiect). Si recunosc, daca trebuie sa aleg, prefer sa-mi donez banii si timpul in favoarea oamenilor (chiar si a celor homeless), a copiilor suferind de boli grave, a copiilor abandonati, a celor care mor de foame in Sahel etc. mai degraba decat in favoarea cainilor. Si din pacate in viata trebuie sa facem alegeri si sa ne stabilim niste prioritati.

    Inca o data, modul in care “iubitorii” animalelor inteleg sa poarte o discutie e socant si inacceptabil, iar Simona cred ca e extrem de toleranta ca sa permita “poluarea” acestui spatiu in felul asta.

    P.S.: am trimis si eu mailuri.

    P.P.S.: si in tarile civilizate (cu foarte putine exceptii) cainii care nu sunt adoptati intr-un anumit termen (nu foarte lung) sunt eutanasiati. Pentru ca nici macar acolo nu exista suficiente fonduri pentru a-i tine in viata pana la sfarsitul lor natural din bugete publice.

    P.P.P.S.: am fost si muscata de doua ori, in copilarie si in viata adulta. Prima data m-a muscat un catel foarte linistit de la bloc, un catel cu care ma intelegeam foarte bine in mod normal. A venit, s-a uitat duios la mine :), eu l-am mangaiat, si el m-a muscat. Nu stiu de ce. A doua oara ma duceam cu rolele in parc si m-am trezit prinsa de picior si trantita de un caine care a aparut “out of the blue”, probabil de sub vreo masina. A fost o experienta urata, si fizic si emotional. Nu vreau sa-mi imaginez ce e in sufletul unui om care e incoltit de o haita agresiva, sau prin ce trece un copil atacat :(.

  356. Si medicii care va usuiesc pe la spitale sunt platiti tot din banii Dvs. Si profesorii care nu isi tin orele sunt platiti tot din banii Dvs. Si functionarele de la ghiseele Administratiei Financiare care se rastesc la cetateni si le raspund in 2 peri sunt platiti tot de Dvs. Si politistii care iau spaga si care acopera spatele anumitor infractori sunt platiti tot din banii Dvs. Si domnul presedinte care il tine pe ambasadorul Olandei la usa e platit tot din banii Dvs. Si tanarul politician masturbator pe internet tot de acolo e platit. Si draga domnisoara pe care o ironizati in fituica la care scrieti tot de acolo isi ia salariul.
    Credeam ca la varsta Dvs lucrurile nu se mai rezuma la “cum vreau eu” si “altfel” si ca datul cu fundul de pamant atunci cand ceva nu ne convine nu se mai face de la gradinita. Se pare ca m-am inselat.

    PS: nu, nu e un raspuns “superb”. Superb asta nu merge chiar cu orice substantiv, dar sunt sigura ca jurnalist fiind stiti asta…

  357. @Roxana si toate astea se intampla pentru ca tu la un moment dat, atunci cand iti comvine spui:”credeti ca nenea asta e obligat sa faca ce vrem noi ?”. In loc sa judeci impartial acest raspuns. Daca trimiteai tu scrisoarea aparand dreptul cainilor de a sta pe strada si primeai asa un raspuns. Atunci ce spuneai? In ceea ce priveste medicii si profesorii, te rog sa nu-i judeci, pentru ca majoritatea lucreaza pe salarii mizere in conditii mizere si majoritatea isi fac treaba.

  358. simona, ca sa fie toata lumea impacata, eu zic sa le scoata dintii. si fara grija, nici n-o sa moara de foame, ca la cata dragoste adevarata vad aici, o sa coboare cuvioasele in fata blocului sa le dea sa pape piure.

  359. @Roxana: păi și ce, am zis eu undeva că funcționarii și cei care răspund în doi peri sunt civilizați? dimpotrivă. iar despre mârlănia domnului președinte am scris de multe ori. prea multe, am și obosit. cât despre superb, sigur că știu că e nepotrivit, era o glumă, poate nu cea mai reușită, dar totuși o glumă. știu, n-aveam voie, mă duc să mă dau singură la haita din spatele blocului. nu sunt decât vreo 30.

  360. Floarea albastra

    Eu nu mai vreau aurolaci…ce parere ai?

  361. @Floare albastra- dar aurolacilori le dai tu punga si ii adapostesti la bloc, asa in haita?

  362. @Simona Tache – Era un ghinion pentru tine daca te duceai pentru ca erai halita in acest moment si nu pentru ca acei caini sunt rai , ci pentru ca acei caini simt ca tu ai un suflet rau , si simt ca tu le doresti moartea !

  363. saptamana trecuta am vazut un caine foarte slab mancand o punga de plastic! Si acum am imaginea in minte. pentru mine si asta ar fi un motiv suficient pt a-i eutanasia(viata pe care o duc) trebuie sa intelegeti dragi ong-isti k sunt lucruri mult mai rele decat eutanasierea

  364. @Perfu: buhuuhuuuu… Da, exact așa simt și când omoară câte-un copilaș.

  365. @Perfu- iti masoara si IQ-ul?

  366. @Floare Albastra – aici se discuta despre caini. Daca te intereseaza aurolacii mergi 3 bloguri apoi faci la dreapta si e al douaspaispelea blog de langa cel despre violatori.

  367. @Simona Tache – Scuza-ma dar daca tot te dai jurnalista i-a verifica sa vezi cate crime se petrec in fiecare zi , cati oameni sun talhariti , violati in fiecare zi si apoi revino pe subiect .

  368. @carmen_ica – Am iq-ul destul de ok sunt om , nu sunt bruta cum esti matalica 🙂

  369. @Perfu – Discutam despre caini si ce se poate face pentru ca ei sa nu mai reprezinte un pericol pentru oameni. Capisci? Comprendre? Do you understand? Intelegi? Vrei alte subiecte, directiile sunt alea pe care i le-am dat lui Floare albastra.

  370. @Perfu – vezi cu un IQ destul de OK indentifici brutele, daca era OK – poate gaseai si oamenii din spatele afirmatiilor. Nu dorm cu cutitul sub perna si piei de caini drept trofeu 😀

  371. Ce gandire primitiva! Cum explicati faptul ca in timp ce Basescu era primar in Bucuresti am asistat la acel m,acel de patrupede pe strazi, si dupa o luna doua, problema revenise, erau caini iar pe strazi? De ce nu luati exemplul Brasovului, unde cu adoptii, adoptii in strainatate, castrari si multa responsabilitate din partea societatii, acum e o mare raritate sa vezi caini pe strazi? Eu personal nu sunt de acord ca banii publici sa fie folositi pentru o solutie imorala si ineficienta.

    In adaposturi pentru caini se poate lucra si pe baza de voluntariat (voluntari care sa vina , organizati in grupe, cateva ore saptamanal). Se stie ca animalele in captivitate traiesc mai putin. Hrana lor poate fi procurata pe baza unor contracte cu restaurantele din zona, sau se pot amenaja diverse recipiente unde oamenii pot dona biscuiti, hrana uscata, etc. Sunt doar cateva propuneri, solutii exista, dar implica responsabilitate. Daca doriti doar sa vedeti sange si intr-o luna sa avem aceeasi problema, admit ca pentru asta e buna si solutia propusa de dv.

  372. @Adi_MN – Eram on topic . La fel cum simona zicea despre un caz izolat cand un copil nesupravegheat de parinti a intrat pe un teritoriu privat si a fost omorat de un caine

  373. BREAKING NEWS: Cainii telepati ataca persoanele cu suflet rau care le doresc moartea! Senzational!

    Sa nu-ti vina sa renunti la orice speranta pentru tara asta? Serios acuma.

  374. @Perfu – nu dragule, atunci cand schimbi discutia si incepi sa vorbesti despre violatori, criminali, talhari (Citez: “Scuza-ma dar daca tot te dai jurnalista i-a verifica sa vezi cate crime se petrec in fiecare zi , cati oameni sun talhariti , violati in fiecare zi si apoi revino pe subiect .”) se cheama ca esti pe langa subiect. Se cheama ca divaghezi. Clarissimo?

  375. @Perfu si unde era teritoriul asta atat de privat????????/// Toata tara, toate strazile???? Am inteles ca Romania e privata cainilor dar macar sa stim si noi legal, sa ne facem bagajele. Radu ma iei si pe mine? :mrgreen:

  376. @Radu – High Five!

  377. Pai na, tot citesc de pe la 6 si ma minunez. Nu stiam ca a renuntat atat de multa lume la orice fel de logica de baza. Naivitatea mea, presupun…

  378. Sa inteleg ca era nevoie de un subiect “mai tare” decat Mircea Badea, pentru o farama de notorietate. Pesemne a “adormit” blogul in pana de idei. Si ce sa facem? Pai scriu o scrisoare parlamentarilor si ii rog si pe altii sa le umple casuta de mailuri. Ce mai conteaza ca mai sunt si ceilalti care nu sunt de acord cu ce vreau eu? Eu sunt cetatean si trebuie sa fie cum vreau eu! Subiectul e sensibil, se aduna lumea, trackbacks & pingbacks (“a sosit vremea să curăţăm străzile de javre | BogDan”)…e perfect!
    Hai ca de data asta poate reusiti! La notorietate ma refer 😉

  379. @Adi_MN – Am inteles dar sa ne explice si simona cum e cu generalizarea asta

    @carmen_ica – Da , cainii care stau pe acele proprietati private stau acolo cu un scop si sunt hraniti cu un scop de proprietarii acelor terenuri : Sa pazeasca locul , sa nu intre intrusi , intelegi ?

    Citeste drespre dreptul de proprietate daca tot te lauzi ca ai un iq extrem de mare 😉

  380. Sa-ti fie rusine! Esti neinformata, rea si mai ales extrem de proasta!

  381. Bravo Simona!!! Si eu m-am saturat sa-mi fie frica de fiecare cand ies pe strada, sa-mi vad copiii ca le e frica de fiecare data cand vad un caine maidanez (as vrea sa iubeasca animalele), sa miros in fiecare dimineata pisatul si cacatul din scara blocului, m-am saturat sa fac viraje cu caruciorul printre rahatii de caine de pe strada, nu mai am chef sa spal rotile caruciorului aproape de fiecare data cand ma intorc de la plimbare, mizerie ce provine in buna parte de la cainii de apartament ai “oamenilor iubitori” ce nici macar cu lesa si botnita nu-i plimba. M-am saturat sa traiesc intr-un oras semisalbatic. M-am saturat de rahatul pe care-l mananca de 20 de ani autoritatile dar si de ipocrizia ONG-urilor. Foarte putini dintre cei care iubesc cainii au si adoptat unul. f.f.f.f.f. putini. restul sunt ca nationalistii de tambal. Plang de dragul catelusilor, dar cred ca nici 1% nu ar ingriji unul in casa lor, iar atata vreme cat aceasta problema nu se pune la modul serios si radical (asa cum ai facut-o tu), le este foarte bine. Extraordinara ipocrizie!!! Tipul asta de afectiune nu a generat decat perpetuarea acestei stari. Hai, ma puteti injura si pe mine, ca am avut impresia ca am citit un numar din “Romania Mare” din anii ei de glorie.

  382. @Perfu
    Mosule, ca sa nu mai batem campii in stilul asta barbar:
    http://www.mediafax.ro/social/constanta-o-fetita-a-murit-dupa-ce-a-fost-atacata-de-caini-2546663
    Asta avea suflet rau? Au mirosit-o? Sau cumva miroase de la 10 metri ce-ai matale in banita. Just sayin.

  383. @Radu – intrebarea este daca au avut acel ceva la care sa renunte? Eu citesc de azi de dimineata si ma crucesc la fiecare coment din asta inteligent. Pana maine sigur fac febra musculara.

  384. @perfu – Aloo Domnuuuu, tot pe langa subiect sunteti domnuuu… In plus, domnuuuu, strada e domeniu public, la fel si scarile blocurilor, si spatiile dintre blocuri, domnuuuu. Proprietatea cui o pazesc acesti caini domnuuuuu? Ah, si a mea? Uite, eu ca “co-proprietar” al acelui domeniu public nu am nevoie de paza lor domnuuu. Lasa sa-mi fure unu strada sa vad ce face cu ea plina de gropi.

  385. @Perfu- unde m-am laudar eu ca am un IQ extem de mare sau macar ca posedez asa ceva? Si proprietarii acelor terenuri hranesc cainii cu scopul de a omora copiii? Auzi dar de dresaj nu au auzit? dar terenul ala era ingradit si copilul a sarit parleazul?. Si cainele aflat pe proprietatea lui privata dupa ce s-a ghidat? Ca sufletul copilului banuiesc ca ar fi fost bun la cativa anisori. Banuiesc da :roll:

  386. @Roxana – eu sau cine 😳

  387. @Radu – Stirea este veche de aproape 4 ani .. Este un caz izolat cum am mai spus . Este tragic pentru ce s-a intamplat acolo , dar asta este viata din pacate . Nu avem ce face ca se mai intampla cateodata un caz din asta . Daca ai stii cati oameni mor zilnic calcati de masini , ucisi pentru o pensie de 2 lei , si oameni care se sinucid din cauza greutatiilor nu ai mai zice nimic si nu ai mai da linkuri catre stiri vechi . Eu am mai spus si o sa o mai spun sunt om , iubesc oamenii nu vreau ca niste suflete nevinovate sa fie omorate !

  388. @carmen_ica: nu tu, mă, eu 8)

  389. @Radu: nu mai veni, mă, cu morți de-acum doi ani, vino și tu cu unii proaspeți

  390. @Simona scuze- nu am vrut sa iti fur complimentele, dar sunt asa spuse din suflet ca mai ca le-am vrut pentru mine :mrgreen:

  391. @carmen_ica – Reciteste-ti te rog comentariile lasate pe acest blog si poate ai sa observi cu ce superioritate ne vorbesti de parca ai fii the boss 🙂

    Proprietate privata e un loc unde nu-i trebuie unui caine dresaj . Nici animalele de la zoo nu sunt dresate si acolo fiind tot proprietate privata 😉

    E important ca , acel copil a patruns pe un loc privat si este si vina parintiilor ca l-au lasat pe acel copil nesupravegheat !

  392. @carmen_ica: păi, da, repede să te bagi tu 😆

  393. @Perfu acu vb de caini sau de oameni? ca nu m-am prins :roll:

  394. @Simona- dar macar unu din trei imi dai si mie???????? Te roggggggg 😳

  395. @Simona Tache – CONSTANŢA, (13 apr 2008) , acum suntem in 2012 . Au trecut 4 ani de atunci , nu 2 cum zici tu 😉

    Deh matematica asta te bate rau de tot 😀

  396. @carmen_ica – Ce ti-a murit iq-ul ? :))

    Te las sa iti dai seama singura , eu m-am tirat la somn . Noapte buna oameni , noapte buna brutelor 😉

  397. Deci nu ma mai duceti in eroare, veniti cu fapte si date extrem de precise

  398. @Perfu
    N-ai nici o logica. Cand musca pe cineva pe care ai tu boala se cheama ca i-au simtit sufletul rau. Cand musca si omoara copii e un caz izolat. Mai stii, poate nu era fata aia botezata, sau poate tocmai intrase necuratu in ea.

    Ipocrizia e in floare, ca si prostia. Ma duc sa ma culc inainte sa ma ia durerea de cap.

  399. Simono, daca nu erau animalele astea mai ajungeai tu: panarama, curva, photoshopista, genocidista, anti-bardota, om fara suflet, proasta, idioata, etc? Ai? Mai ajungeai? Te-a mancat undeva sa pui o problema serioasa.

  400. @Perfu – nu ma ca mi-a spus un cutu ca il am 😆

  401. @Perfu – si conteaza ca a fost acum 2 ani sau acum 4 ani? Asta conteaza domnuuu? Sau conteaza ca inca o persoana a fost omorata de un caine? La fel cum si baiatul de 6 ani de langa Suceava a fost sfasiat de caini acum cateva spatamani, asa cum si japonezul ala a fost sfasiat de caini acum cativa ani in Bucuresti, etc. Vezi cum divaghezi domnuuu? Vezi de ce spun ca nu stiti sa aveti un dezbatere si ca folositi metoda “Ba pe-a ma-tii!”?

  402. Simona,

    Este clar o situatie care va cere inca multi ani si mai multa educatie oameniilor (populatiei din Romania) – mai ales ca in primul rand acesti caini au devenit fara stapan in primul rand datoriita unor oamenii care nu au avut nici o intelegere cat si nici un sentiment fata de ceea ce se va intampla ca repercursiune.

    Frustrarea este dovada care acum a ajuns sa se imparta in cele doua tabere – una anti si una pro. Fiecare fiinta are dreptul la o viata civilizata si fara amenintare fizica – ori ca sunt animale ori ca sunt oameni. Insa la creatia universala a “pamantului” s-a impartit intre bipezi, patrupezi, reptile, aviatice si orice alte creaturi care au supravietuit si au evoluat odata cu schimbarea si trecerea la diverse poluari si emisii naturale.

    Faptul ca echilibrul a fost schimbat si de 22 de ani balanta se inclina pe inmultirea cainiilor fara stapan este doar rezultatul celor ca tine care nu numai ca nu au luat nici o masura dar s-au complacut si au contribuit la aceasta situatie. Este aceiasi situatie si la copii fara parinti care se preumbla prin Bucuresti si cersesc sau ataca lumea.

    Ca cetatean ai tot dreptul sa ceri politicieniilor un stil de viata mai lejer si mai adapostat de rautatiile sau abuzuriile unor animale fara stapan insa intrebarea este ca sa poti obtine acest lucru tu ce ai facut sau ce propui sa faci personal? Se pare din comentariile tale – NIMIC – ci doar sa te speli pe maini si sa ceri eutanaziera unor suflete nevinovate – nu uita ca orice actiune are si o repercursiune – deci daca e sa fie considerata solutia ta de eutanaziere; ce dovedeste ca nu se va intampla la fel in 2-3 ani acelasi lucru???

    Problema cainiilor fara stapani nu este de invazie a unor specii ci este o problema care de 22 de ani asa cum spui si tu a decurs si s-a inmultit doar prin ignoranta si ne-luarea in seama a unor oameni care gandesc ca si tine.

    De ce eutanazierea nu va avea nici un effect ??? fiindca problema nu provinde de la procentajul sau procesul de adoptie ci vine de la educatia oameniilor si intelegerea lor de a respecta si convietuii cu celelalte specii din imprejur.

  403. nu pot sa nu citez de pe blogul unui cetatean vehement de mai sus: “Cred ca-i stiti pe acei asa zisi oameni care vor ca , cainii de pe strazi sa fie omorati . Cred ca stiti ca , acei oameni care vor eutanasierea cainiilor nu sunt crestini ci doar niste brute care ar merita eutanasiate si apoi expuse in centrul orasului la o expozitie speciala de brute ”
    @Simona, parca ar fi un text de-al tau de la Jurnalul Elenei B.

    (scuzati mica rautate miezonoptica) 🙂

  404. Doamne, nu pot sa cred cati prosti agresivi (ca si cainii mult-iubiti) s-au adunat gramada aici; care mai de care cu suflet mai bun si mai iubitor.
    Cum iubiti cainii, ia spuneti? Le aruncati din cand in cand un colt de paine si umpleti netul de laturi ori de cate ori aveti ocazia? Asa ii iubiti?
    Zicea o duduie ca a fost invata de bunica ei ceva inteligent, cand vede un caine, sa ii dea un colt de paine. Frate, pai mi-e mila de tine, cred ca zilnic duci in spate 2-3 saci cu paine ca sa poti hrani toti cainii intalniti in cale. Sper sa nu uiti sacosa cu paine acasa intr-o zi ca…. hap, s-a putea sa iti umfle curul…:D

  405. @Annie Albici: super, uite că acuma sunt și vinovată. 😆 dar ce trebuia să fac? să-i iau acasă pe ăia 30 din spatele blocului meu?

  406. @carmen_ica. Nu, nu merg des la biserica. Nu, nu manc miel. Si legatura nu trebuia facuta intre postul Pastelui si caini. Daca asta ai priceput tu, e de rau, sa stii! Legatura trebuia facuta intre perioada asta luminata si lumina care ar trebui sa fie in tine, in simona…. Dar unde nu e, nici Dumnezeu nu cere……
    Cainii sunt si ei pe aici, tot din cauza noastra, a celor care ne rupem in argumentatii pe aici, ne dam civilizati, evoluati, buni….si mergem apoi si privim in ochii copiilor nostri…si nu ne e rusine…si-i crestem si pe ei asa…si asa ii avem si atunci cand trebuie platite greselile, il invocam pe Dumnezeu. Si o facem tot fara rusine….
    Da, 2012 e un an ca oricare, ca toti ceilalti care vor veni, dar…..Poate o sa mai vorbim, sau poate nu.

  407. @Flo – cel mai crestinesc simtamant este sa-ti executi in public dusmanul :mrgreen:

  408. “Noapte buna oameni , noapte buna brutelor ;)” 😆 😆 😆 😆

  409. @Lucian Soare: e OK, de mult nu m-am mai distrat așa copios

  410. @carmen_ica – da, da… si daca se poate cu pietre 🙂

  411. de ce sa rad singur?:
    “Zi-mi cateva motive clare pentru care doresti eutanasierea cainiilor de pe strazi . Nu vreau sa sa imi zici ca ai vazut la stiri un caz din ala tragic , pentru ca este doar un caz izolat . Zi de zi cainii ajuta oamenii , salveaza oameni , participa la prinderea infractoriilor si ajuta oamenii care au nevoie de diverse tratamente prin diverse spitale din lume .

    Ce vina au catelusii ca , Dumnezeu i-a creat si i-a lasat pe acest pamant sa ne bucure , sa ne faca zilele mai frumoase ? – Fac pariu ca nici unul dintre voi astia care doriti eutanasierea cainiilor nu ati simtit vreodata cum e sa fiti iubiti de un caine . Nu ati simtit pentru ca , un caine nu iubeste brute ca voi . Un caine iubeste oameni , nu brute . Un caine stie sa ofere afectiune oameniilor , nu brutelor . Cainii sunt cele mai destepte fiinte de pe pamant . Cainii sunt folositi in mai toate domeniile : Politie , Salvare , Spitale, Paza si in alte scopuri . Poate nu stiati dar un caine miroase un om rau de la o posta , asa ca daca te simti cu musca pe caciula e clar ca ai o probleme grava si mentala”

    Jesus ce om rau la posta (sic) si cu musca pe caciula ma simt… si nu imi dau seama cum cainii sunt folositi in Spitale si in alte scopuri…

  412. Eu unul nu inteleg de ce sunteti indignati la adresa cainilor si nu la adresa semenilor vostri care i-au abandonat si i-au adus in situatia in care sunt. Cainii aia nu s-au parasutat pe strazi, ia mergeti si trageti-i de maneca pe nea Ionii care i-au lasat la colt de strada… probabil le ziceti mami si tati.

    De fapt, problema s-ar pune asa, daca e sa fim sinceri: cum e, tanti Tache, sa vezi cum creste traficul si blog awarenessul pe spatele costeliv al maidanezilor pe care-i trimiti la moarte? Feels good?

  413. @Simona!!!!!!!! Imi tii un cazan langa tine? Shi unul pt MN?

  414. Nu e cazul sa facem pe eroii omorand bietii caini in cine stie ce moduri. Stim, unii din noi, ca tu,la fel ca altii,incerci sa iesi cu ceva in evidenta.. unde natura nu da neaparat frumusete, da, probabil ca tendinta e de a se”completa”cu personalitate mai puternica. Dar, cu tot respectul.. lasa 🙂

  415. @Flo: cât de tare e asta: “Cred ca stiti ca , acei oameni care vor eutanasierea cainiilor nu sunt crestini ci doar niste brute care ar merita eutanasiate si apoi expuse in centrul orasului la o expozitie speciala de brute ” 😆 😆 😆

  416. @vio: am râs cu lacrimi 😆

  417. @Denisa!!!!!!!!!! – faci yoga??????
    @liviu dar tie nu ti-e mila de cainele ala condamnat de iubitori sa traiasca pe strazi???????, fara mancare? fara apa?

  418. @carmen_ica

    Dar ce-ai zice sa iti rupi din banii de ruj 20 de lei lunar ca sa repari greselile semenilor tai si sa salvezi niste vieti, chit ca nu-s omenesti? Mare sacrificiul, ha?

    Gata, nu mai vreau sa contribui la traficul simonatache.ro, articolul asta e un fel de spalat de morti in direct la OTV. Fiecare cu cata constiinta are.

  419. Domnul parlamentar UDMR e pe faza. O sa-i raspund

    EDLER András György edler.andras@yahoo.com

    00:20 (vor 3 Minuten)
    an mich

    A reduce problema cainilor comunitari la eutanasiere este o abordare foarte gresita, promovata de unii reprezentanti ai partidelor politice care spera ca prin acesta mai obtin un vot si preluata de indivizi ca Dvs., care sunt de fapt unelte in mana manipulatorilor gen Silviu Prigoana sau alti reprezentanti ai PDL . In nici un caz nu voi vota o astfel de lege.

    Cu stima,

    Edler A.

    Sent from my iPhone

  420. @Liviu si constiinta mea imi permite sa traiesc si fara caini pe strada sau sa simt nevoia de a face un lucru crestinesc din a le arunca o coaja de paine. Intrebarea este: A ta de ce nu-ti permite?

  421. Pentru ca, spre deosebire de a ta, exista.

  422. Si cum se manifesta ea cad vezi un pui de caine, la -30 de grade, inghetat? Dai vina pe selectie naturala?

  423. @Flo: mai dă-ne, mai dă-ne, ne place

  424. Hai te rog explica-mi tipul acesta de iubire!

  425. Pui din caini sterilizati? It’s a chriiistmaas miraaacleeee!

    Si vorbiti de fanatism.

  426. Bravo Simona, asta e solutia, te sustin in totalitate.
    Nu-i baga in seama pe toti imbecilii, prostii sadea, cretinii, tampitii, fanatici (inclusiv religiosi) etc.
    Aștia nu-s oameni!

  427. @Simona promit sa dau pe fata tot dialogul cu dl. parlamentar UDMR daca raspunde. Cine stie, poate-l convertesc 🙂

  428. @Liviu mai citeste o data!

  429. So, raspunsul la replica pe care i-am dat-o mailului initial (ala nesimtit, la care i-am batut usor obrazul si am folosit cuvinte gen “reprezentare” si “constiinta”):

    EDLER András György

    00:37 (vor 4 Minuten)

    an mich

    Va multumesc! Intr- adevar, problema cainilor fara stapan trebuie rezolvata, doar ca in perceptia mea nu exista solutii miraculoase, indiferent ce sustine Prigoana, Udrea sau Basescu in ajun de campanie electorala… Ca deputat care s-a implicat destul de tare in elaborarea legii cainilor fara stapan va pot spune ca eutanasia nu poate rezolva problema. Ar trebui pe de o parte un control foarte sever al inmultirii cainilor din gospodariile oamenilor (ca principala sursa a cainilor fara stapan), iar pe de alta parte o campanie nationala de sterilizare a cainilor vagabonzi, adapostirea celor agresivi, returnarea celor blanzi si astfel problema s-ar rezolva in cca. 5-6 ani (durata medie de viata a unui caine fara stapan este de 3-4 ani).

    Cu stima,

    E.A.

  430. @Bianca, Perfu & toti aparatorii catzeilor: Stiu cazul unei fetite de 3 ani care este la a 5-a operatie de reconstructie in urma unei intalniri extrem de crude cu niste caini. As vrea sa stiu daca sunteti dispusi sa va intalniti cu copila asta si sa o convingeti ca are un suflet rau, iar cainii au simtit asta!!!

  431. Am citit. Daca sunt sterilizati, in timp NU VOR MAI EXISTA PUI DE CAINE PE STRADA. Se vede? Nu pot mari fontul.

  432. @Flo: să vedem dacă-mi răspunde și mie, că și eu i-am bătut obrazul

  433. @Liviu: în cât timp? încă 22 de ani? încă 100?

  434. @Flo: ar trebui sa il intrebi pe domnul politician care crede ca este raspunsul unei probleme de genul: daca un caine maidanez traieste 3-4 ani si in astia 3-4 ani sunt ucisi aprox. 10 oameni/an, cati oameni vor sfarsi in coltii fiarelor astora pana acestia or disparea? Isi asuma domnul politician EDLER András György responsabilitatea asta?

  435. pt Simona..nustiu daca te pot numi fiinta,mai degraba scorpie…deci.., tu scorpie,de ce nu ti-a venit ideea sa le propui parlamentariilor eutanasierea animalelor cu 2 picioare..care intradevar fac mult rau..sa dea toti draci in tine si in rasa ta de animal cu 2 picioare..cand am sa ti mai vad fata pe undeva am sa scuip…duduie ordinara cu dracu te o mai facut mata pe lumea asta… :mrgreen:

  436. Un caine intretinut, hranit zilnic etc traieste ~10 ani. Pe strada probabil se injumatateste. Daca TOTI proprietarii de animale ar fi responsabili, cum am vazut ca se poate in alte tari, si si-ar steriliza cainii, da, problema ar disparea in maxim 5 ani. Dar nuuu, ati asteptat 22 de ani in care nu s-a facut decat exact ceea ce propuneti aici (omorat fara discriminare), si se vede cu ce rezultat. 5 ani, data fiind amploarea situatiei, mi se pare realist pentru o problema care insumeaza cateva zeci.

    Sau omorati transa asta, pana creste generatia urmatoare, si tot asa forever ca-n ziua cartitei.

  437. http://www.realitatea.net/sterilizarea-solutia-adoptata-de-parlamentul-european-pentru-cainii-comunitari_879016.html

    Motive pentru implementarea programului STERILIZARE si RETURNARE ca si metoda de gestionare a cainilor comunitari:
    – gestionarea cainilor prin ucidere in masa timp de un deceniu a fost un ESEC inRomania – sute de mii de caini ucisi fara niciun rezultat in strada;
    – gestionarea prin ucidere si/sau incarcerare in masa a fost un ESEC oriunde in lume s-a aplicat – (Italia, India, Bulgaria, Turcia etc. – in prezent toate au programe nationale de sterilizare si returnare);
    – in urma rezultatelor studiilor efectuate in perioada 1981-1988 de catre Comitetul tehnic de experti al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, OMS a concluzionat ca unica solutie pentru controlul populatiei canine este STERILIZAREA si nu “programele de eutanasiere care sunt atat ineficiente, cat si costisitoare”;
    – prin Tratatul de la Lisabona (art. 13, TFEU) animalele sunt recunoscute ca “fiinte simtitoare” si “trebuie respectate si tratate in consecinta”;
    – prin Conventia Europeana pentru protectia animalelor ratificata de Romania prin legea 60/2004, eutanasia animalelor fara stapan este permisa “numai atunci cand sacrificarea devine inevitabila, in cadrul programelor guvernamentale de control al bolilor”;
    – prin Legea 205/2004 privind protectia animalelor modificata si completata prin legea 9/2008 se interzice eutanasierea animalelor sanatoase este LEGE CADRU iar toate actele normative privitoare la animale trebuie incadrate si armonizate cu aceasta lege;
    – prin Declaratia scrisa nr. 26, referitoare la gestionarea populatiei canine in Uniunea Europeana, adoptata in 13 octombrie 2011 de Parlamentul European, statele membre trebuie sa adopte sterilizarea, identificarea, inregistrarea ca metode de gestionare a populatiei canine.
    – sterilizarea si returnarea a dovedit ca reducerea populatiei canine se realizeaza in 4-5 ani pe cand eutanasia a dovedit ca nu conduce la niciun fel de rezultat ci dimpotriva mentine cel putin aceeasi populatie canina, permanent, in strada;
    – sterilizarea si returnarea reprezinta vointa majoritatii – conform sondajelor efectuate – exemple:
    * sondaj eResearch Corp (Bucuresti, cetateni intre 18 si 64 ani): 67% – impotriva eutanasiei cainilor;
    * sondaj Mercury Research (Transilvania, Banat, Crisana, Maramures, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Bucuresti, zona urbana, cetateni adulti): 87% – impotriva eutanasiei cainilor;

    – programul ‘sterilizare si returnare’ este economic- sterilizarea este de cca 5 ori mai ieftina decat eutanasia;
    – programul ‘sterilizare si returnare’ este moral, civilizat – Solutiile care protejeaza viata si bunastarea animalelor sunt in acord cu principiile eticii moderne si cu principiile Declaratiei Universale a Drepturilor Animalelor, cultiva respectul pentru viata, previne impactul psihologic si moral deosebit de negativ al unor solutii crude, previne cresterea agresivitatii si agresiunilor individului in cadrul societatii (uciderea animalelor creeaza senzatii de normalitate a unor situatii de drept infractionale).

  438. Controlul populatiei canine in India

    Daca tot vorbim despre cum au reusit alte tari sa rezolve situatia cainilor fara stapan, sa ne uitam in curtea lor. Se stie ca India se confrunta cu foarte multe probleme: saracie, lipsa de educatie, gunoaie, suprapopulatie canina si nu numai. Studiul Organizatiei Mondiale a Sanatatii “Ghidul pentru managementul populatiei canine” a fost initiat tocmai pentru ca in India situatia era alarmant de grava, cu un numar tot mai mare de decese de rabie umana.

    Cum au incercat autoritatile indiene sa gestioneze problema cainilor fara stapan, ce masuri au fost eficiente si ce masuri au dus doar la perpetuarea situatiei?

    In India, Madras, autoritatile au inceput un program de capturare-eutanasie in anul 1860, pentru a rezolva problema cainilor fara stapan. Conform unei hotarari locale din 1919, autoritatile legalizau prinderea si uciderea oricarui caine gasit pe strada, fara o placuta de identificare.
    Numarul cainilor fara stapan ucisi a continuat sa creasca si dupa aceasta perioada. Dar la fel s-a intamplat si cu cazurile de rabie umana, si cu numarul de caini pe strada. Daca in 1860 in adaposturile autoritatilor era ucis un caine pe zi, in 1996 numarul cainilor ucisi zilnic ajunsese la 135.

    Ce s-a rezolvat in India dupa ce cainii au fost ucisi timp de mai bine de 100 de ani??? Cazurile de rabie nu au scazut, si nici numarul cainilor de pe strada. Numai in 1996, in regiunea Chennai au fost 120 de morti cauzate de rabie.
    In 1966 Blue Cross India propune programul ABC (Animal Birth Control), implementat initial la o scara mica, doar intr-o regiune.

    Un program extins de sterilizare – returnare a fost implementat in 1996, in Chennai si Japur, extins dupa primele sase luni in intreaga regiune Madras. Dupa implementarea programului ACB, in Chennai, numarul de decese de rabie umana a scazut de la 120 (in 1996) la 5 (in 2004). De asemenea, numarul de muscaturi a scazut de la 170 la 25, in decurs de un an si jumatate.

    Decese de rabie umana – Jaipur

    Decese de rabie / nr. de muscaturi – Kalimpong

    Bangalore este un alt exemplu de ineficienta a programului captureaza – omoara si de eficienta a programului de tip capturare – sterilizare – returnare. In trecut, din 1936 pana in 1999, politica autoritatilor din Bangalore a fost sa omoare cainii fara stapan prin electrocutare si sa vaccinere cainii cu stapan. S-a observat ca desi s-au omorat mai bine de 25 de milioane de caini in aceasta perioada, numarul populatiei canine a continuat sa creasca, la fel si numarul de muscaturi si de decese cauzate de rabie. Autoritatile Bangalore au adoptat programul ABC in octombrie 2000, ca masura de control a populatiei canine. S-a decis prinderea si sterilizarea masiva a cainilor (numarul propus a fost de 40.000 caini / an, in loc de 16.800 de caini). De asemenea, s-a inceput un control eficient a gunoaielor menajere, precum si educatia populatiei pentru sterilizarea animalelor din proprietate. Rezultatul a fost reducerea populatiei canine, reducerea numarului de muscaturi si a cazurilor de rabie.

    Societatea Veterinarilor a elaborat un raport in septembrie 2006 care certifica scaderea populatiei canine cu 28% in perioada 1992-2002, datorita programelor ABC, dar cresterea populatiei canine in zonele in care s-a continuat uciderea in masa a cainilor fara stapan.
    Programul ABC (sterilizare – returnare) trebuie completat de campanii de constientizare si implicare civica, campanii de adoptii, campanii educative pentru responsabilizarea proprietarilor de animale si aplicarea de masuri legislative.

    India este un exemplu concludent despre inutilitatea unei campanii de ucidere in masa si despre eficienta programului de sterilizare – returnare.
    “Confruntate cu probleme cauzate de cainii fara stapan, autoritatile recurg de prea multe ori la uciderea in masa, in speranta ca vor gasi astfel o rezolvare simpla si rapida. Dar nu fac decat sa descopere ca uciderea in masa trebuie sa continue an de an, fara niciun rezultat in final.” declara reprezentantul Organizatiei Mondiale a Sanatatii Dr. K. Bogel – Chief Veterinary, Public Health Unit , World Health Organization, Geneva, Switzerland.

    Surse de informare:
    S. Chinny Krishna (publisher)
    The Blue Cross of India
    Studiul Organizatiei Mondiale a Sanatatii impreuna cu World Society for the Protection of Animals

  439. Americanii eutanasiaza 12 milioane de animale abandonate pe an, din care vreo 8 milioane sunt caini. Nu, nu s-a intamplat o data, intr-un an, ci in fiecare an! Impresionant numar, nu? Culmea e ca se face la loc, constant… pentru ca masura nu e insotita de educarea populatiei, sterilizare, etc. La modul: nu puteti voi omori cat putem noi, idiotii, sa abandonam. Om fi mai breji noi romanii… dar ma indoiesc.

    In Marea Britanie ajung ajung pe mana autoritatilor 80 000 – 100 000 caini pe an (date pentru perioada 2006-2011). Din astia, in medie jumate sunt inapoiati stapanilor (prin magia microchipului). Din cei ramasi, in medie tot cam jumate ajung adoptati sau cumparati de populatie de la autoritati. Apoi, cea mai mare parte din restul de caini sunt plasati in adaposturi no-kill, pentru adoptie, astfel ca in toata Marea Britanie sunt eutanasiati vreo 8000 pe an, cu tot cu cei exterminati din motive medicale sau de agresivitate.
    Bineinteles, SUA>UK, raport cam 5:1. Dar parca 8000*5 da mai putin de 8 milioane… Deci, care o fi diferenta?

  440. Kuki Barbuceanu

    Cauze și soluții ale situației câinilor fără stăpân

    Sursa iniţială:

    o reprezintă demolările din anii ‘80
    indiferenta autorităţilor faţă de înmulţirea necontrolată a câinilor rămaşi fără stăpân

    Cauza actuală şi cea mai ignorată a apariţiei câinilor fără stăpân:

    abandonul puilor – se datorează persoanelor care locuiesc în medii rurale ori urbane, preponderent la casa cu curte care, în loc să-şi sterilizeze animalele, prefera să le lase să-şi urmeze instinctul, iar puii rezultaţi sunt abandonaţi în pieţe aglomerate, păduri de la periferii, pe lângă restaurante, şcoli, grădiniţe etc.
    abandonul câinilor de apartament – au apărut pet shop-urile iar tentaţia sau insistenţele copiilor au făcut ca multe animale să fie achiziţionate pe baza unui impuls de moment iar următorul pas să fie abandonul. Totodată familii întregi au plecat să muncească în străinătate lăsând în urma animale fără adăpost.

    Factorii care contribuie la amplificarea fenomenului:

    · sursele de hrană (resturi menajere care abundă), oamenii care hrănesc generaţii întregi de pui proveniţi de la căţeaua blocului, în loc s-o sterilizeze şi să-i ofere aceeaşi îngrijire până la dispariţia ei naturală
    · lipsa de responsabilitate a proprietariilor de animale care îşi lasa câinii necastraţi să umble liberi pe străzi. Fie masculii cu proprietari montează femelele fără stăpân, fie femelele cu stăpân sunt montate şi se întorc acasă gestante, iar proprietarii vor abandona puii la naştere.
    · lipsa educaţiei privind necesitatea sterilizării, lipsa fenomenului de adopţie, slabă informare, nepăsarea.
    · absenţa unor programe eficiente de gestionare a populaţiei canine sau mai rău, aplicarea unor măsuri total nedocumentate şi ca atare, greşite.

    Aparent, există 3 metode de rezolvare a situaţiei actuale:

    1. Omorârea câinilor. O metodă care la prima vedere pare cea mai eficientă şi rapidă. La o examinare mai atentă, vom constata că prinderea şi eutanasierea câinilor prin metode “umane” se dovedesc a fi operaţiuni foarte scumpe, de multe ori imposibile şi ineficiente:

    – acţiunea de prindere a câinilor se desfăşoară într-un ritm lent şi anevoios: iubitorii de animale se împotrivesc şi îşi ascund câinii când se organizează prinderi, hingherii sunt mituiţi sau agresaţi de către locuitorii din zonă
    – rata de prindere, fără sprijinul populaţiei, este mult mai mică faţă de raţă de înmulţire a câinilor rămaşi
    – câinii rămaşi, inclusiv puii au rata de supravieţuire mai mare întrucât sursa de hrană şi adăpost este mai bogată

    2. Înfiinţarea unor adăposturi care ar putea găzdui toţi câinii fără stăpân. Pare o idee bună şi mult mai umană decât omorârea câinilor, însă este foarte costisitoare.

    – sumele necesare pentru construirea acestor adăposturi – gigant ar fi fabuloase, pe măsură ce s-ar popula cu animale, restul exemplarelor s-ar înmulţi nestingherite, profitând de spaţiul şi resursele rămase În acest fel, ar trebui construite alte şi alte adăposturi
    – costurile construcţiilor, costurile prinderii, sterilizării animalelor din adăposturi, asigurarea hranei şi asistenţei medicale pe tot parcursul vieţii, costurile administrării (îngrijitori, produse pt. igienizare, medic veterinar, medicamente etc) sunt uriaşe, nici un consiliu local nu şi-ar putea permite asemenea buget.

    3. Controlul reproducerii. Cu toate că pare cea mai lentă metodă, cu efecte care nu se văd instantaneu, aceasta este singura soluţie care s-a dovedit eficientă în cazul unei populaţii mari de animale fără stăpân. Felul în care se aplică această metodă este unul simplu şi cu multe avantaje. Controlul reproducerii presupune: prinderea animalelor, deparazitarea, vaccinarea şi sterilizarea lor, identificarea şi marcarea într-un mod vizibil de la distanţă şi eliberarea acestora în locul de unde au fost capturate.

    Avantaje:

    – creşte eficienţa prinderilor (iubitorii de animale vor ajuta echipajele să ia câinii dacă vor ştii că aceştia se vor reîntoarce), iar de multe ori câinii vor fi aduşi pentru sterilizare chiar de către cei care îi ocrotesc.
    – prin vaccinare se elimină riscul producerii unor zoonoze periculoase (rabie)
    – numărul exemplarelor agresive (masculi în perioada de monta, femele cu pui) va scădea drastic. În urma sterilizării comportamentul animalelor se schimbă în totalitate, cel mai puternic instinct, cel de reproducere, dispare, nu se mai formează haite (în perioadele de monta s-au înregistrat cele mai multe cazuri de agresivitate)
    – câinii nu mai migrează, fiind mai facilă o păstrare a evidentei acestora şi depistarea unor exemplare cu probleme (câini agresivi, bolnavi etc).
    – sterilizarea în masă este singura soluţie care dă rezultate pe termen mediu şi lung, mai mult decât atât, este o soluţie decentă, umană şi pentru care s-ar primi sprijinul organizaţiilor de protecţie a animalelor cât şi al cetăţenilor.

    Dovezi ştiinţifice:

    Tratate, inclusiv concluziile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii recomanda aplicarea unui program de control al reproducţiei şi nu adoptarea unei soluţii radicale, inumane, scumpe şi cel mai grav, total ineficiente!
    Cercetările conduse de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în perioada 1981-1988 în cadrul programului A.G.F.U.N.D. / OMS de luptă împotriva rabiei umane şi canine din ţările în curs de dezvoltare au relevat faptul că programele de eliminare a câinilor (care prevăd prinderea şi euthanasierea câinilor comunitari) sunt atât ineficiente, cât şi costisitoare. Nimic nu dovedeşte că eliminarea câinilor ar fi avut vreodată un impact semnificativ asupra densităţii populaţiei canine sau asupra propagării rabiei.
    În spiritul viziunilor ştiinţific fundamentate, exprimate pe plan internaţional şi naţional, programele de “prindere şi eliminare” a câinilor fără stăpân sunt considerate ineficiente pe termen mediu şi lung deoarece nu ataca originea problemei, care este ritmul ridicat al reproducerii. În concepţia promovată,”CONTROLUL populaţiei canine se bazează prioritar pe: STERILIZĂRI, VACCINĂRI, (implicând înregistrări şi marcaj), plus EDUCAŢIE şi SUPRAVEGHERE”.

    Motivul este că dacă densitatea animalelor dintr-o anumită zonă a depăşit un număr critic, atunci soluţia de mai sus este singura care poate rezolva problema. O dată ce numărul câinilor este atât de mare ca în România, se pot omorî oricât de mulţi câini, pe perioade extrem lungi şi tot nu se va reduce numărul acestora. Rata de înmulţire este mult mai rapidă decât capacitatea autorităţilor de a prinde şi omori animalele. În plus această rată creşte proporţional cu rata omorârii.
    Câinii fără stăpân se hrănesc cu resturile menajere ale populaţiei. Asta înseamnă că într-un oraş ca Bucureşti, un număr maxim de câini poate supravieţui în limita cantităţii de resturi disponibile. Chiar dacă s-ar reuşi exterminarea a 50% din populaţia canină, tot nu s-ar face nimic mai mult decât îmbunătăţirea condiţiilor de înmulţire şi supravieţuire a celeilalte jumătăţi rămase şi implicit dublarea spaţiului disponibil şi a cantităţii de hrană. Acest lucru ar spori imediat rata de înmulţire şi conform studiilor efectuate, în numai un anotimp de împerechere s-ar ajunge la numărul iniţial de câini. Astfel, metoda uciderii animalelor ar putea fi aplicată la nesfârşit fără nici un fel de rezulatat.

    Argumente:

    În România nu s-a ţinut cont de părerea specialiştilor, autorităţile au eutanasiat câinii fără stăpân.
    În Bucureşti, în anul 2001 erau 80.000 de câini.
    În perioada 2001- 2007, Administraţia pentru Supravegherea Animalelor – Bucureşti a raportat capturarea şi eutanasia a 144.339 câini.

    2001….47.916 câini eutanasiati
    2002….33.650 câini eutanasiati
    2003….10.159 câini eutanasiati
    2004….13.602 câini eutanasiati
    2005….14.418 câini eutanasiati
    2006….13.236 câini eutanasiati
    2007…. 11.361 câini eutanasiaţi

    S-a folosit un buget de 9 milioane de euro. Rezultă că pentru eutanasia unui câine s-au cheltuit peste 60 euro, în timp ce o sterilizare costă 20 euro.

    În prezent în Capitală, în urma unor calcule bazate pe metode ştiinţifice, Organizaţia Vier Pfoten estimează că trăiesc aproximativ 40.000 de câini fără stăpân. Dintre aceştia, aproximativ 60% sunt deja sterilizaţi.

    CONCLUZIE: Pe parcursul celor 7 ani, plecând de la cei 90 000 de câini existenţi în anul 2001, au fost omorâţi 144 399, alţi aproximativ 50 000 au murit din cauza naturale (bătrâneţe, boli, accidente) iar numărul lor s-a redus numai la 40 000. Se deduce clar că rata înmulţirii şi supravieţuirii creşte o dată cu rata omorârii. Practic, prin metoda omorârii, nu se poate elimina mai mult de 50% din efectivul de câini dintr-o anumită arie, atâta timp cât numărul lor a depăşit un prag critic. Metoda sterilizării masive şi rapide, “în covor”, micşorează drastic rata de înmulţire în timp ce procentul deceselor din cauze normale rămâne constant.

    În fapt, scăderea populaţiei canine de la 80.000 la 40.000 a fost cauzată de sterilizarea “pe alocuri” făcută de diverse asociaţii, persoane particulare, AŞA prin sterilizarea câinilor revendicaţi sau programe iniţiate de cabinete veterinare prin reduceri de cost pentru câinii fără stăpân.
    Practic, în nici unul din aceşti ani nu s-a reuşit eutanasierea a mai mult de jumătate din câinii de pe străzi. În acest fel, dacă nu s-ar fi şi sterilizat – în mică măsură – numărul acestora ar fi fost aproape acelaşi. În schimb, dacă cei 80 000 de câini de la momentul respectiv ar fi fost sterilizaţi în masă (peste 90%) acum problema ar fi fost rezolvată. Media de viaţă a unui câine fără stăpân este de 6-7 ani iar numărul acestora s-ar fi diminuat de la an la an până la dispariţie.

    Este regretabil că în România, singura soluţie găsită de autorităţi este uciderea câinilor sau ignorarea problemei atâta timp cât aceste soluţii există de foarte mulţi ani iar autorităţile au fost informate de către diverse organizaţii internaţionale de protecţia animalelor cu privire la metoda sterilizării masive, ba mai mult decât atât, aceste organizaţii au oferit sprijin care presupunea ajutoare materiale, sterilizări gratuite şi punerea la dispoziţia autorităţilor de personal specializat în vederea demarării unui amplu program de control al reproducţiei canine.

  441. @Kuki Barbuceanu, ati inceput cu copy-paste-urile?

    “Controlul reproducerii presupune: prinderea animalelor, deparazitarea, vaccinarea şi sterilizarea lor, identificarea şi marcarea într-un mod vizibil de la distanţă şi eliberarea acestora în locul de unde au fost capturate. ”
    Controlul reproducerii nu inseamna eliberarea animalelor in locul de unde au fost capturate. Nu controlezi nici o reproducere cu metoda asta. Cel putin nu daca te asiguri ca sterilizezi cel putin 70% din animalele existente pe strada, pana la urmatorul ciclu de reproducere (asta e un citat dintr-un alt studiu al ONG-urilor internationale care sustin sterilizarea si returnarea, dar nu ma mir ca voi nu amintiti nimic de acest lucru 🙂

  442. Kuki Barbuceanu: “În Bucureşti, în anul 2001 erau 80.000 de câini…. În prezent în Capitală, în urma unor calcule bazate pe metode ştiinţifice, Organizaţia Vier Pfoten estimează că trăiesc aproximativ 40.000 de câini fără stăpân. Dintre aceştia, aproximativ 60% sunt deja sterilizaţi.”

    OK, 16000, nesterilizati.
    Presupunem ca 50% femele.
    8000.
    Presupunem ca fata DOAR 5 pui odata, deci 10 pe an.
    80.000 de pui PE AN.
    Din care majoritatea MOR IN CHINURI! Boli, accidente, ucisi de cainii maturi, otrava,… Organizaţia Vier Pfoten se lauda in 2001 ca ar avea fondurile ca in 2 ani sa castreze TOTI cainii strazii, daca Basescu se opreste din killareala.
    Daca aveti chef sa negati, faceti efortul sa vizionati declaratiile facute la tembeliziuni de niste doamne Tomescu. Le gasiti pe YouTube.
    Cainii necastrati ii gasiti in continuare pe strada.
    Si vor fi si la anu’. Caci nici ONGurile, nici ASA, nici macar primariile nu-i vor disparuti. Parerea mea.
    Intre timp, de cand promiteati mirobolante castrari au murit in strada peste UN MILION de caini. In urma unor calcule bazate pe metode ştiinţifice.:)))) Le zice generic “Regula de Trei Simpla”.;)
    Morti pe tacute.
    Fara sa-i contabilizeze nimeni.
    Un adevarat MASACRU girat de ONGuri & ASA.
    Care, intre timp, isi ofereau reciproc scuze.
    Si tocau fonduri uriase. PE NIMIC!
    Cum am pariat acum 10 ani, pariez si acum ca NIMIC nu se va schimba.
    In afara situatie financiare private a principalilor papusari.
    Cine nu crede sa verifice situatia financiara a celor ce au condus ASA si principalele ONGuri. Acum 10 ani. Si in prezent.;)

  443. – 26 martie 2012, o femeie din municipiul Arad a fost internata in spital dupa ce a fost atacata de o haita de opt caini, medicii fiind nevoiti sa o opereze la picioare din cauza muscaturilor suferite;
    – 24 martie 2012, un copil in varsta de sase ani a murit dupa ce a fost atacat de caini pe un camp din satul Calinesti, comuna suceveana Darmanesti;
    – 29 februarie 2012, o fetita in varsta de cinci ani, din satul Gh Doja, comuna Racaciuni, care avea simptome specifice rabiei, a murit la Spitalul de Boli Infectioase din Iasi, dupa ce a fost muscata in luna decembrie de un caine fara stapan;
    – 30 ianuarie 2012, o femeie de 71 de ani a murit dupa ce a fost atacata de caini la periferia municipiului Satu Mare;
    – 20 ianuarie 2012, un copil de sase ani din localitatea timiseana Checea a ajuns la Spitalul de Copii din Timisoara, in stare grava, dupa ce a fost muscat de o haita de caini. Baietelul avea muscaturi pe tot corpul;
    – 28 ianuarie 2011, o femeie muscata de caini in curtea ADP Sector 5, Bucuresti, a incetat din viata;
    – 14 decembrie 2011, o eleva din Craiova a ajuns la spital dupa ce a fost atacata de o haita de caini comunitari;

    Statistici pentru Bucuresti (Sursa: Prefectura):
    – in 2010, in Bucuresti, au fost muscate 13.200 de persoane, dintre care 2.400 de copii;
    – in 2011 au fost muscate 10.200 de persoane;
    – in 2012, pana pe 18 martie, au fost muscate 1313 persoane, dintre care 186 de copii;

  444. Madam Tache, si de ce atunci sa nu-i eutanasiem si pe soferii care conduc beti, de exemplu? Statistic, cred ca viitoarea odrasla Tache are mai multe sanse sa fie ucisa de unul dintre ei…

    Si, daca tot ne-am pus deja, la un moment dat o sa trebuiasca sa o inscrieti la gradinita sau la scoala. Unde e posibil s-o muste vreun copil. Propun sa-i eutanasiem, preventiv, pe toti, pentru a garanta siguranta odraslei Tache.

    Of, de la copilul lu’ Natalie Portman si, anterior, al fecioarei Maria nu s-a mai pogorit asa faptura printre noi… Mi se pare mie, sau parca se zamislesc cu frecventa din ce in ce mai mare??

  445. @Simona – degeaba fataaa… poti sa le dai mura in gura, sa le pui filmuletele cu atacurile cainilor si tot degeaba. Vor urla sus si tare ca a fost vina victimelor. Nu vor sa inteleaga si pace, ca peste tot in lume si toate organizatiile europene si mondiala recomanda abordarea in PARALEL, adica prindere, sterilizare, darea spre adoptie si eutanasiere pentru cei care nu sunt adoptati. Nu cvor intelege pentru nimic in lume ca ei sunt mai inumani cand spun sa ii lasam in strada pentru ca vor muri prin selectie naturala – adica de foame, de frig, calcati de masini, otraviti de brute care s-au saturat sa le asculte bazaconiile, batuti cu bestialitate. E mai bine asa, nu dragi stray dog lovers?

  446. Eu am trei intrebari pentru acesti vajnici aparatori ai cainilor.
    1. Cum puteti dormi linistiti cand auziti ca un copil a fost sfasiat de cainii pe care voi ii aparati (poate chiar de cel pe care voi l-ati salvat din mainile hingherilor)? – Sfat ajutator, intrebati-va ce ati face voi daca, Doamne Fereste, ar fi vorba de propriul copil sau de o ruda apropiata?
    2. Cum garantati voi restului populatiei ca acel caine sterilizat (sanchi, prietenii stiu de ce), o data returnat pe strada va inceta ca prin minune sa mai muste? Sau nu va turba pentru ca a fost muscat de un sobolan purtator al virusului rabiei?
    3. Tinand cont ca nu toti maidanezii pot fi prinsi si sterilizati in acelasi timp, ca nu pot fi sterilizati toti cainii din Romania (caini de rasa, exceptii aprobate, etc, stim cum vine treaba nu trebuie sa detaliez aici) si ca numarul cainilor abandonati datorita lipsei de civilizatie va ramane cel putin constant in urmatorii 20 de ani, calculati probabilitatea ca problema cainilor vagabonzi sa fie rezolvata doar prin sterilizare in 3-4 ani, asa cum se abereaza de 3-4 ani (stiu, la intrebarea asta trebuie un pic de matematici superioare, dar sunt convins ca sunt destui matematicieni pe aici care sa ne ajute)

    V-as sfatui sa va ganditi bine inainte de a raspunde, in special la prima intrebare.

  447. Bobocel in cur

    Draga Simona,

    Pur si simplu nu ma pot abtine sa te intreb: Ai gandit mult cand ai scris articolul asta ? Ai analizat toate variantele ? Ai luat in considerare dorinta parlamentarilor de a fura ? Cati bani crezi ca o sa ajunga in programul de eutanasiere, sau preferi sa le dea cu bata in cap doar pt ca au avut ghinionul sa fie la locul nepotrivit si ei au bagat majoritatea banilor in buzunar?

    Mai am o intrebare: Din cati spermatozoizi a eliminat tatal tau, asta e tot ce a iesit? Ca saraca de tine nu esti prea stralucita, adica deloc inteligenta. Puteai sa pui si tu in balanta toate variantele, dar tu in schimb stai sa comentezi ca o vita idioata, cum ca ai fost si tu pe “calea calduta de mijloc”. Mai bine erai carata cu picioarele inainte si faceai un bine omeniri , nu mai respirai aerul de pomana.

  448. OMG !
    being popular here is like sitting at the cool table in a cafeteria at a mental hospital .

  449. @Adi_MN: ce anume nu ai inteles din legile enumerate mai sus? Legi, nu recomandari:
    – prin Tratatul de la Lisabona (art. 13, TFEU) animalele sunt recunoscute ca “fiinte simtitoare” si “trebuie respectate si tratate in consecinta”;
    – prin Conventia Europeana pentru protectia animalelor ratificata de Romania prin legea 60/2004, eutanasia animalelor fara stapan este permisa “numai atunci cand sacrificarea devine inevitabila, in cadrul programelor guvernamentale de control al bolilor”;
    – prin Legea 205/2004 privind protectia animalelor modificata si completata prin legea 9/2008 se interzice eutanasierea animalelor sanatoase (este LEGE CADRU) iar toate actele normative privitoare la animale trebuie incadrate si armonizate cu aceasta lege;
    – prin Declaratia scrisa nr. 26, referitoare la gestionarea populatiei canine in Uniunea Europeana, adoptata in 13 octombrie 2011 de Parlamentul European, statele membre trebuie sa adopte sterilizarea, identificarea, inregistrarea ca metode de gestionare a populatiei canine;
    – programul ‘sterilizare si returnare’ cultiva respectul pentru viata, previne impactul psihologic si moral deosebit de negativ al unor solutii crude, previne cresterea agresivitatii si agresiunilor individului in cadrul societatii (uciderea animalelor creeaza senzatii de normalitate a unor situatii de drept infractionale).

    “Nu cvor intelege pentru nimic in lume ca ei sunt mai inumani cand spun sa ii lasam in strada pentru ca vor muri prin selectie naturala – adica de foame, de frig, calcati de masini, otraviti de brute care s-au saturat sa le asculte bazaconiile, batuti cu bestialitate. E mai bine asa, nu dragi stray dog lovers?”

    – Pai dupa logica asta “umana” ar trebui eutanasiati si aurolacii (daca tot n-au o casa si risca sa moara de frig si foame), pietonii care risca sa fie calcati pe trecere sau fumatorii otraviti zilnic de brutele care nu asculta bazaconiile despre cancer. Ce rost are daca tot acolo ajung?

    Poti decide multe dar numai despre viata si moarte ba…Iar argumentele celor pro-eutanasiere, de genul “de ce omoram porci, vite, gaini, etc” le-as accepta doar daca in zona aceasta a lumii am fi educati din nastere sa ne hranim cu caine si am creste caini in scopul asta.
    Sunt un “dog lover”. Chiar pasionat de chinologie. Am 4 caini, 3 de rasa dar si unul luat de pe strada, alti doi de pe strada au murit de batranete la mine-n curte. Sterilizati. Nu-mi place ca in Romania discutam despre caini fara stapan si in special modul cum argumentam solutiile…de fapt “solutia”. O alegem pe cea mai simpla si comoda fara sa mai gandim si alternative. Si eu imi doresc strazi/parcuri curate si sigure, stapani educati si responsabili…dar nu cu solutii comode pt. moment dar neproductive in viitor.

  450. @Dudu – ma asteptam sa sara cineva la jugulara mea fara macar sa ia in considerare sfatul meu de a se gandi bine inainte de a raspunde la intrebari. Ma asteptam ca cei care vor raspunde sa ignore cu buna stiinta prima intrebare pentru este o intrebare la care orice om cu bun simt ar raspunde cu “Aveti dreptate, 1 milion de caini nu fac cat viata unui copil, ma abtin sa mai comentez”. Poti sa imi garantezi dumneata ca acel copil nu ar fi devenit descoperitorul curei impotriva cancerului, sau SIDA, sau descoperitorul tineretii fara batranete? Poti? Ai curaj sa spui altfel? Ai curaj sa spui ca acel copil si-a meritat soarta? Ai curajul sa iti asumi moartea lui? Daca ai acest curaj, atunci te rog sa te opresti din citit aici, pentru ca nu mai are rost sa mai discutam.

    Si acum, domnu Dudu sa trecem la acele legi de care spui dumneata. Legile sunt facute pentru a fi completate, modificate sau abrogate in functie de desfasurarea evenimentelor. O lege poate ramane neschimbata generatii intregi, sau poate fi modificata din an in an, daca situatia o cere. O lege nu este ceva abstract, ci este ca un organism viu, care creste, se dezvolta si moare sau se transforma. Noua lege, pe care o unii dintre noi o dorim aprobata, ar modifica legislatia in vigoare, aducand-o la standarde internationale in domeniu, capisci? Declaratia scrisa nr. 26 este doar atat, o declaratie, fara putere de lege ci doar o recomandare a Parlamentului European. La fel a votat PE si in chestiunea aderarii noastre la Spatiul Schenghen si stim bine care a fost rezultatul, dar ma rog, divagam si n-are sens. In al treilea rand d-le Dudu, aceasta declaratie nu cuprinde adoptarea sterilizarii ca masura unica. Ci, mai scriu o data, poate reusiti sa intelegi ceea ce scrie in limba romana, negru pe alb.

    “Declarația Scrisă Nr. 26 privind gestionarea populației de câini în Uniunea Europeană a fost votată de majoritatea membrilor Parlamentului European. Prin acest rezultat, europarlamentarii recunosc oficial problema numărului în creștere al animalelor nedorite în Europa și recomandă adoptarea de strategii pentru rezolvarea situației, cerând Comisiei Europene să se implice activ.”

    Daca nu stiti, de la stadiul de Declaratie ea trebuie sa treaca prin furcile caudine ale UE, sa fie transpusa inr-o lege, sa fie votata de toate comisiile si in plen, sa fie aprobata de fiecare stat semnatar al tratatului in parte. Abia atunci putem vorbi de o lege.

    In al patrulea rand, in acest moment UE n u aer o politica coerenta ci doar recomanda statelor semnatare sa actioneze pe baza legilor europene existente si sa urmeze ghidurile puse la dispozitie de OIE (Organizatia Mondiala pentru Sanatatea Animalelor) . Atat, si nimic mai mult, lasandu-le statelor componente UE mana larga in rezolvarea problemei animalelor fara stapan dinograda proprie.

    La obiect d-le Dudu, la obiect, lasati aurolacii si pietonii in pace acum. Discutam despre caini vagabonzi (salbaticiti), despre victimele lor si despre ce putem face pentru a preintampina cazuri ca cele ale copiilor ucisi sau desfigurati de caini vagabonzi.

    Da, d-le Dudu, sunteti un “dog lover”, si daca nu ati sesizat ironia ghilimelelor n-am ce sa va fac. Si eu sunt un dog lover, dar imi iubesc semenii de 1 miliard de ori mai mult decat as iubi cel mai scump si dulce si credincios caine. De aceea, voi sustine o loge care sa actioneze in paralel pentru eradicarea acestei probleme: ridicarea animalelor de pe strada, sterilizarea si crotalizarea lor, darea spre adoptie sau inapoierea catre stapanii de drept, amendarea cu minim 1500 Euro a celor care ii lasa iarasi liberi pe strada(abandoneaza) si eutanasierea celor care nu pot fi returnati stapanilor sau adoptati.

  451. Haha, la 3 fara ceva noaptea Simona cauta statistici sa le puna pe blog. Asta zic si eu o noapte fierbinte 🙂 🙂

  452. Simona?

    Deschide, te rog, un subiect pentru cei PROeutanasie exclusiv.
    Poate aflu ceva solutii tehnice. Aplicabile de catre omu’ de rind.
    Aici vad ca a inceput SPAM-ul zoofil si nu mai e loc pentru oamenii normali. 😕

  453. Am citit sute de commenturi doar sa il pun si eu pe al meu.
    1. Sunt adaposturi- > sunt pea putine adaposturi -> nu sunt concepute sa tina o masa asa mare de catelusi draguti care chiar daca ma doare sufletul sa o spun trebuie sa moara
    2. Daca sunteti asa inversunati sa ii salvati incepeti sa ii luati de pe strada sa ii duceti acasa sa ii deparazitati sa ii sterilizati sa le dati de mancare si sa ii iubiti asa cum ar merita fiecare din ei.
    3. Problema cu sustinatorii cateilor liberi este ca ei nu vor sa miste nici un deget pentru ai salva. Chestia e ca sunteti prea putini si caini sunt prea multi:( imi pare rau ca trebuie sa o zic dar ma gandesc si eu la calitatea vietii copiilor mei care nu as vrea sa fie muscati de caini sau chiar omoarti, avem nevoie de cazuri pentru a lua o decizie extrema?

  454. Moarte cutzofililor

    Cutzofililor, am o-ntrebare: de ce s’teti tari in pizda doar pe site-uri, nu si-n viata reala? Cum se face ca, de fiecare data cand am lasat lat pe asfalt, intr-o balta de sange, cate un cutzofil, n-a sarit nici un alt cutzofil sa-l apere? De ce plangeti si suspinati ca o fata mare cand va prind hranind javrele infecte si va pun pistolu-n cap? De ce miorlaiti doar pe site-uri, ascunsi in spatele monitoarelor? Hua pizdelor!

    Pt cacatii astia, care nu au o viata reala, care au fost abandonati cu scarba de familii, si anume: alcoolicii infecti, femeile grase si urate (multe din ele se fut cu cainii), expun metoda practicata in tarile civilizate:
    Cand se pescuieste de pe strada o potaie, e dusa intr-un adapost. daca nu e revendicata sau adoptata javra in termen de cateva zile, ajunge sapun. PUNCT!

    Daca mai vad vreun comentariu cutzofil, voi ruga pe don’soara Simona Tache sa-mi dea IP-ul respectivului, apoi ne vedem la o sesiune de scos dinti. Si, cand mai hraniti javre, ganditi-va de 2 ori inainte s-o faceti. Ca s-ar putea sa trec p-acolo si sa plangeti tot restu’ vietii… S-a inteles, gunoaielor?

  455. @Adi_MN – Ia cauta domnule pe Google la diferite cuvinte cheie sa vezi ce lucruri bune fac maidanezii si de ce lumea iubeste acesti caini comunitari 😉

    Cauta putin si scapa de aceste frustrari . Inteleg ca voi gasca asta care vreti sa fie ucisi toti cainii din Romania nu aveti nici o treaba cu credinta si acum in postul pastelui doriti moartea madaneziilor , dar daca cineva ar dori moartea voastra cum ar fii ?

    Pune-te in situatia unui om crestin care merge la biserica , care iubeste oamenii , cainii si orice vietate de pe acest pamant si poate o sa iti schimbi mentalitatea pe care o ai !

  456. De secole oamenii apeleaza la crima atunci cand o problema creata de ei a luat o amploare mult prea mare.
    Noi suntem obisnuiti sa gandim superficial si pe termen scurt. Inteleg cat timp poate ocupa documentarea, dar daca tot te apuci de facut un articol, fa-l cum trebuie. Si de data aceasta oamenii vor castiga, unii se vor imbogatii, iar altii raman cu un articol scris si cateva sute de comentarii. In definitiv noi suntem cei superiori si cei care hotarasc ce-i drept si nu. Trist ca o mare parte dintre acestia nu au “fundatie”. “Follow the money” – in cazul in care vrei cu adevarat sa vezi intentiile unui om sau grup, spunea cineva…

  457. Nu am nici un fel de respect ptr cineva care doreste moartea unei alte fiinte. Dupa cum s-a aratat in numeroase studii, eutanasierea nu a rezolvat problema animalelor fara stapan (e.x.SUA – se practica de mai bine de 16 ani si tot nu s-a rezolvat nimic,in continuare se eutanasiaza iar caini vor fi mereu. Este adevarat ca nu in numar mare asa cum se intampla la noi si asta datorita faptului ca sunt amenzi usturatoare privind abandonul sau maltratarea). Cu atat mai mult ca vei fi mama, vei da nastere unei fiinte, nu ti-ar fi rusine sa doresti eutanasierea unor animale nevinovate??? Copilul meu a crescut printre caini si stie sa se comporte cu ei, totul pleaca de la educatie. Tu ai sa-ti cresti copilul in asa fel incat sa-i invoci teama fata de animale si atunci cand va fi muscat sa nu te mire. Esti patetica, cred ca nu stiai cum sa te faci auzita si citita si evident ca ai ales un subiect sensibil pentru oameni, si aici nu ma refer la tine si la cei care te sustin, ma refer strict la oameni.

  458. Nu ma intereseaza soarta cainilor atata timp cat nu sunt pe strada. Pot sa fie pe plaja in cuba langa hemingway…mai nasol e ca toti vom trai mai departe cu iubitorul de catei. Iubitorul de catei e de doua feluri: 1. cel care are caine si intelege ce inseamna asta, 2. cel care nu are caine dar hraneste cate 1,2,3,5,7,9 caini si in felul asta i se pare vila de vis a vis mai mica, slujba lui de rahat mai buna….si mai ales, ca este un om mult mai bun decat ceilalti.
    Iubitorul de caini e mai bun decat tine…profesorule universitar! e mai destept decat tine…doctorandule! e mai sufletist decat tine…scriitorule! El nu a realizat nimic in viata….dar din viata lui a hranit un om si-un caine.
    Sfertul lui de covrig, pielea de la toba si ciorba expirata….il fac OM. E micul Dumnezeu local din spatele gradinii care are grija de patrupedele sale suflete :))

  459. […] exemplu AICI, multi isi dau cu parerea despre subiectul “caini vagabonzi” fara sa stie prea multe, […]

  460. @Perfu Hai sa lasam crestinismul si postul Pastelui ca n-are nici o legatura cu acest subiect.

    Conteaza doar ca unii isi dau cu parerea, dar n-au nici 10% habar de ce se intampla cu adevarat. Mi-e scarba deja. O saptamana excelenta la toti si comentati pana nu mai puteti.

  461. @Dani – Daca nu esti crestin e normal sa nu aiba legatura . Apropo cainii au fost creatia lui Dumnezeu , cainii nu s-au inventat singuri !

    Tu ai legatura cu subiectul ? – Tu stii ce inseamna un caine si ce stie sa faca un caine ? – Iti zic eu ca , un caine este de 100 de ori mai destept decat un om . Un caine nu este parsiv , pervers cum este omul . Un caine stie sa iti arate afectiune si fac pariu ca daca ai fii stiut ce inseamna un caine nu ai mai fii comentat total off topic 😉

    O zi buna

  462. @Perfu Daca imi citeai comentariile anterioare, observai ca eu am aparat si apar cainii inaintea omului.

    Eu am avut un rottweiler femela timp de 11 ani si pot sa spun ca am iubit-o enorm. N-as fi dat-o nici pe toti banii din lume. Stiu ce inseamna un caine si stiu ce inseamna un rottweiler. Cei care spun ca rottweilerii sunt rai, nu cunosc rasa si vorbesc total pe langa subiect.

    Aici nu e vorba de a fi sau nu crestin ci de niste probleme create de noi oamenii pe care tot oamenii trebuie sa le rezolve. Lasati-l pe “cel de sus” in pace.

  463. @ Carmen

    Ma ingrozeste revelatia ca respir acelasi aer cu sociopati ca tine, draga mea. Tu nu urasti doar “potarlele”, ai o problema cu oamenii.
    Te si vad, o femeie draguta, ingrijita si, cum sa nu, “cu simtul umorului”, care la o cafeluta ar impartasi relaxata cu prietenii argumente “de bun simt” pentru solutia finala. Vaicarindu-se ca “exista draga unii oameni pe lumea asta care, ce oroare, nu sunt de acord cu mine. Niste isterici, niste ipocriti, niste dusi cu pluta care nici n-ar merita sa traiasca!”.

    Draga Simona Tache, nu ca e de-o superba intoleranta prietena ta Carmen? (asta ca sa nu ne mai focusam exclusiv asupra iubitorilor isterici de animale)

    Va urez somn usor in continuare in viata voastra

  464. @Dani – Atata timp cat doresti moartea unor suflete nevinovate nu ai nici o latura umana si de crestinism nici nu incape vorba . Daca ai fii stiut ce inseamna un caine nu le-ai mai fii dorit moartea tuturor cainilor maidanezi din Bucuresti !

    Cum te mai poti numi crestin sau uman , daca tu in postul pastelui doresti moartea unor suflete nevinovate ?

    Cu ce ti-au gresit tie acesti caini maidanezi ? – Ti-au furat banii din buzunar , te-au violat , incearca sa te omoare sau care-i faza de le doresti cu atata inversunare moartea ?

    Nici cel mai ateu om de pe pamant nu ar dori moartea unor suflete nevinovate si sincere asa cum sunt cainii !

  465. Citesc si ma crucesc. Fix acum in Postul Mare, acela de care se tot leaga niste oameni in toata firea (sper), fara ca asta sa ii opreasca de la cele mai abjecte blesteme si insulte.
    Poate ca ar fi bine sa tragem adanc aer in piept si sa ne distantam un pic de chestiune.
    Daca privim lucrurile cu calm, vom observa ca, in fond si la urma urmei, ne dorim cu totii acelasi lucru. Chiar daca o facem din motive diferite.
    Ne dorim ca aceste animale sa dispara de pe strazi. Ca sa nu se mai chinuie ele, ca sa nu ne mai chinuie pe noi.
    Iar furia si indignarea noastra ar trebuie sa se indrepte spre cei care – de 22 de ani – nu fac nimic consistent si consecvent pentru rezolvarea situatiei. O folosesc doar in propriul interes, spre umflarea gusilor, portofelelor si scorurilor electorale personale.
    Asa ca, daca nu vreti sa scrieti pro-euthanasiere, dupa cum ne propune Simona, scrieti contra euthanasierii, DAR SCRIETI!
    Sute si mii de epistole legate de chestiunea cainilor maidanezi le vor arata ca ne pasa, ca nu mai putem, ca nu mai vrem si ca ar face bine sa isi miste fundurile supraponderale, sa isi scuture constintele imobile si SA FACA CEVA!
    Stimati iubitori de animale, nu Simona, nu eu si nu vreunul dintre cei care sustin euthanasierea suntem dusmanii reali ai canilor maidanezi! Inamicii vostri, ca si ai nostri, sunt autoritatile impotente ale acestui stat!

  466. @Perfu Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!”

    Ia uite! Stapanim peste toate animalele.

    A explicat Radu mai sus si varianta religioasa si citatele din Biblie. Evident, nu au nicio legatura cu subiectul, dar au fost si astea explicate sa fie toata lumea multumita.

  467. @Perfu Cine le-a dorit moartea cainilor vagabonzi? Ma confunzi omule. Mai citeste o data comentariile mele.

    Chiar primul comentariu:

    “Nu asta e solutia. Solutia e aranjarea unor spatii pentru ingrijirea lor si mai departe adoptarea lor. La Oradea de ce s-a putut si la Bucuresti, marea capitala nu se poate?

    Am spus de n ori pe blogul meu, care e solutia, dar tot degeaba. E cel mai simplu sa-i omoram.”

  468. @zana eficientei – Alo , crestinii nu vor uciderea unor suflete nevinovate asa ca numai o dati cu postul pastelui sa pareti si voi umani !

    Uman te numesti atunci cand iubesti oamenii , iubesti natura , iubesti animalele si tot ce te inconjoara pe acest pamant . Momentan nu esti umana si nici crestina !

  469. @Dani – Ce mult te bucuri si ce mult le doresti moartea acestor suflete nevinovate … aceste suflete nevinovate nu ti-au gresit cu nimic , nu te-au furat , nu te-au talharit , nu te-au violat , nu au incercat sa te omoare si nu au fost parsive cu tine si tu le doresti moartea acum in postul pastelui … te mai dai si crestin …

    @Ioana S – Stii cum arata o lume fara animale ? – Ai vazut cum arata Romania fara paduri ? – Stii ce-i ala ecosistem ?

    • @perfu pe mine mo muscat 2 caini vagabonzi unu de picior si altu de fata dupa ce am cazut… si mai zici ca nu au incercat sa ma omoare.
      Pe un copil din spatele blocului lo calarit un caine o avea sculata … cred ca incerca sa il violeze ca noroc ca treceam pe acolo si am indepartat animalul.
      exemplele pot continua. DA erau caini fara stapani care umblau printre gunoaie. DA mie mila de bietele animale. NU au functionat toate celelalte chestii care s-au implementat(adaposturi, sterilizari, adoptii)

  470. Tinere Perfu, un sfat de la un om trecut prin multe: respira adanc, mai citeste inca o data ce am scris si gandeste-te pret de 5 minute la ce ai citit. Sper ca nu iti cer prea mult! Multumesc frumos.

  471. @Perfu problema nu e de ce iubim maidanezii ci ce facem cu ei.
    Da sunt in situatia unui om crestin care merge la biserica , care iubeste oamenii , cainii si n-as zice orice vietate de pe acest pamant da o buna mare majoritate.

    Dar vezi tu mai presus conteaza viata umana, atata timp cat am ajuns sa am de ales intre o viata de om si o viata de caine nu e bine, sau mai exact am o singura alegere.

    Din ce inteleg eu din legea propusa, te rog corecteaza-ma, eutanasierea e ca ultima masura, ceea ce iti da si mie si tie dreptul si posibilitatea sa intervenim, in calitate de crestini, iubitori de caini si orice alta vietate de pe acest pamant – TU, aproape toate vietatile -Eu.

    Putem sa adoptam cateii, pana sa fie eutanasiati? gresesc sau nu? ne ajunge timpul prevazut in lege? asta e alta discutie… desi parerea mea e ca daca vrei sa o faci iti ajung si 3 zile. (ma rog cred ca si americanii au parerea asta, francezii de exemplu au nevoie de 7 zile)

    Pe de alta parte, tre sa iti asumi ca oricati am fi ca iubitori de caini, nu o sa putem niciodata sa facem fata, sa luam si sa ingrijim cainii care exista in acest moment pe strada. Nu am facut-o pana acum in 22 de ani, de ce crezi ca am putea-o face de acum incolo? si pana acum cum am facut, i-am luat din adaposturi si i-am dus din nou pe strada, sa fie batuti, calcati de masini (iti recomand un drum pe autostrada, in fiecare zi… scoru e in favoarea masinilor, crede-ma), infometati, si evident sa-si lasa excrementele peste tot.

    Indiferent cat as iubi un caine, nu vreau sa ajung in situatia sa ii explic unei copile de 3 ani ca are un suflet rau, ca d-aia a muscat-o cainele. Vezi cazul @Vio mai sus!

    Asa ca, da, sunt pentru o lege care sa aiba ca ultima masura eutanasierea, si ca prima masura adapostul si “adoptia” cu amenzile de rigoare, nu neaparat mari dar date! Nu sunt pentru o lege care sa prevada doar eutanasierea, aceasta trebuie sa fie ultima varianta. Dar un caine din adapost tre sa iasa fie adoptat fie eutanasiat.

  472. @Perfu Eu cred ca ai probleme mari la mansarda. Eu prin “cel mai simplu sa-i omori” m-am referit ca pentru oameni e cea mai simpla solutie in loc sa gaseasca alta buna pentru ambele parti. E foarte greu sa deduci.

    Poate eu am gresit spunand “e cel mai simplu”. Poate trebuia “e mai simplu”.

    Doi, eu nu m-am dat crestin. Nu-mi baga cuvintele in gura.

  473. @Livia te inseli amarnic, dar nu am sa stau sa iti explic. Auzi cum reusesti sa cunosti asa de bine o persoana de pe un blog?

  474. Simona iti sustin punctul de vedere cu eutanasierea maidanezilor.
    Am caine de companie si trebuie sa ies la plimbare cu grija sa nu ma atace vreun maidanez hranit de niste oameni inconstienti (buni la suflet care hranesc lighioanele).
    Nu te lasa descurajata de avalansa de militanti anti eutanasiere, ei se organizeaza in haite ca si cainii si au navalit cu ganduri care mai de care (sa fii violata, sa mori in chinuri etc) dar ei de fapt sunt oameni pasnici.
    Cel mai bun exemplu este Perfu, acest blogger de succes”: cand nu are argumente sa sustina o discutie, te pierzi si incepi sa jignesti, sa injuri + bonus greseli gramaticale.

  475. Paule, esti complet pe langa. NU s-au facut adaposturi. NU s-au facut adoptii. S-au exterminat, ca intotdeauna, si evident ineficient. De unde scoateti frate chcestiile astea?! Aveti idee cate centre de adoptie / adaposturi sunt raportate la nr de caini, comparativ cu o tara civilizata din UE? TOT ce s-a facut pana acum, pe ascuns sau fatis, a fost omorarea cate unei generatii de caini, absolut degeaba.

  476. Perfu, banuiesc ca e crestineste si uman sa lasi animalele in strada, sa fie haituite, batute, otravite de toti oamenii.

  477. @Fane – Ok hai sa ucidem cainii , sa secam lacurile si sa omoram toti pestii , sa taiem toate padurile din Romania , sa numai avem nici un spatiu verde in Romania , sa betonam toate campurile din Romania , sa dinamitam toti muntii din Romania si vedem ce o sa iasa . Distrugem eco sistemul si se duce dreq aceasta tara

    In loc sa facem ceva util pentru aceasta tara unii dintre voi vreti ca aceasta tara sa dispara complet de pe fata pamantului . Pe voi astia nu va intereseaza de Cupru Min si alte chestii din astea ce tin de siguranta nationala , voi vreti strict ca niste cani maidanezi sa fie omorati .

    Nu stiu ce aveti voi cu 22 de ani dar si pe timpul lui Nea Nicu erau caini si pe timpul lui Dej erau caini pe strazi . Voi aveti o fixatie : 22 de ani . Pana mea cainii sunt de cand lumea si pamantul pe strazi si asa vor ramane , pentru ca asa a vrut si o sa vrea cel de sus !

    @Dani – Data viitoare incearca sa fii mai coerent si sa te faci mai bine inteles .

  478. @Dan – Cei care haituiesc cainii , otravesc cainii nu sunt oameni ci niste brute asa cum sunt si cei care doresc eutanasierea maidaneziilor

  479. @Perfu dar de ce generalizezi si degenerezi de la subiect?
    Buna Dimineata! :mrgreen:

  480. @carmen_ica – Buna dimineata asa cum generalizati si voi asa am si eu dreptul sa o fac . Nu deviez de la nici un subiect si sunt total on topic si pe subiect

  481. Citind comentariile, imi este foarte clar ca problema nu o reprezinta cainii vagabonzi, ci oamenii. Oamenii care ii lasa pe strazi, ii hranesc cu resturi si/ sau ii folosesc sa apere diverse zone (parcari, curti). (Ca o paranteza, nu e nimic gresit in a tine caini pentru paza, dar ei nu ar trebui sa poata iesi din perimetrul pe care il apara!).
    Simona, iti apreciez blogul si iti apreciez si curajul de a apara dreptul oamenilor de a trai intr-un oras fara animale salbatice. Din pacate, faci parte din minoritate – de asta ne si aflam in situatia de fata. Nu o sa scapam de cainii de pe strazi decat atunci cand oamenii o sa aiba alta atitudine fata de ei. Si daca pentru eutanasiere se poate face o lege, pentru mentalitati nu se prea poate 🙂
    Cat despre iubitorii de caini, ma refer la cei fanatici, eu cred ca nu pot relationa cu alti oameni si se “refugiaza” in dragostea fata de caini. Ca un caine sa te iubeasca e suficient sa il hranesti, in timp ce oamenii au nevoi mai mari.
    My two cents.

  482. @Perfu “Pana mea cainii sunt de cand lumea si pamantul pe strazi si asa vor ramane , pentru ca asa a vrut si o sa vrea cel de sus !”

    Si cel de sus isi doreste ca acesti caini sa ramana pe strazi exclusiv in Romania? Ca nu i-am vazut pe strazi in Marea Britanie, Franta, Germania, Suedia si multe alte locuri. Foarte tintit lucreaza cel de sus. O fi avand ceva cu Romania in special, l-au suparat rau necredinciosii astia care vor sa aiba o viata normala.

  483. auzi acilea se vb de cainii maidanezi, nu de distrugerea intregii specii canine. Deci cine generalizeaza???????

  484. @Ioana S – tu nu ai auzit ca D-zeu tine cu Roamnia 😆

  485. @Ioana S – Plimba-te mai bine si o sa vezi si pe acolo destui caini comunitari 😉

  486. Sa-i desparta cineva pe Perfu si pe Dani ca au turbat in asa hal ca se musca unu’ pe altul, dragalasii de ei…

  487. @GDS – sa le spunem ca lupta pentru acelasi tel? sau ii mai lasam putin :mrgreen:

  488. @GDS – Nu am turbat eu si nici Dani nu cred ca a turbat . Eu vreau o tara frumoasa si vreau ca acum in postul pastelui sa fim si noi mai umani , nu de alta dar nu e deloc crestineste sa doresti moartea unor suflete nevinovate 🙂

    Eu ma retrag aici . Va doresc tututor Paste Fericit si o zi cat mai faina 😉

  489. @perfu – hai sa nu ucidem cainii, hai sa-i adoptam, daca facem asta cu o lege care o sa prevada eutanasierea ca ultima varianta, cine o sa ii ucida?!

    dar hai sa nu ucidem nici copiii? de acord? deocamdata in ca nu am vazut caine muscat de copil?

    si hai sa ramanem pe subiectul asta, o rog pe simona maine sa scrie despre:

    – pesti
    – paduri
    – spatiu verde
    – betonarea campurilor
    – dinamitarea muntilor
    – distrugerea eco sistemului
    – daca se alege sau nu draq de tara

    si dupa ce scrie, discutam pe fiecare subiect in parte argumente, pro-contra asa ca sa nu poluam alte subiecte cu zgomot de fond!

    aa am uitat si de CupruMin, dar hai sa-l tratam separat e mult prea important!

    da ne intereseaza si alte subiecte nu strict asta, dar acum asta e subiectul… cauzat de cativa copii morti anu asta din cauze considerate naturale in jungla!

    si ai dreptate, sunt mai multi de 22 ani, ii gasesti mentionati si in schitele lui Caragiale! Ceea ce duce cu gandu ca in niciun moment aceasta problema nu a fost serios tratata sau poate civilizatia la noi la romani trebuie impusa mai cu solutii radicale, si aplicate!

  490. M-am plimbat o gramada. Am si locuit in diverse parti si nu, nu am vazut. Imi pare rau dar nu ai dreptate.
    In postul pastelui ar fi fost frumos sa fim intlegatori cu oamnii de langa noi. Invectivele si injuriile adresate Simonei nu rezolva situatia si nu ajuta problema iar atitudinile intransigente legate de a aceasta situatie nu vor face decat sa o perpetueze la nesfarsit.
    Cu siguranta cei care au scris aici nu urasc cainii sau animalele si nu vor sa fie omorate cu bata sau cu violenta. Sunt sigura ca majoritatea isi doreste doar rezolvarea problemei cu cat mai putina violenta.
    Cei care au fost si sunt cu adevarat violenti sunt cei care nu citesc nici argumentele si refuza sa inteleaga toata situatia si pur si simplu vin si ii ureaza Simonei sa moara sau mai stiu eu ce.

  491. Dezolant spectacolul oferit de specia umană…
    Ce să mai aştepti de la nişte bieţi cîini, dacă sînt oameni ( iată, cu computer şi internet) care declară că iubesc şi respectă viaţa sub orice formă, dar nu pregetă în a-şi insulta şi blestema în toate felurile semenii care au o altă părere decît ei ? Să blestemi pînă şi un copil nenăscut, probabil nici măcar conceput încă, e o dovadă de mare “sensibilitate” şi “umanism”…
    Hai, fîţi mîndri de voi !

  492. Văd c-a îngflorit EXTREMISMUL pe acest blog roz. 😯 Unde ești tu Torquemada să preiei controlul și să rezolvi toate problemele!!!????? 😈

  493. Am si eu ceva de zis, pentru ca deja ma obsedeaza cei cara apara cu atata convigere cauza animalelor parasite….una la mana, sunt parasite pentru ca niste idioti, i-au lasat in strada, musca, nu pentru ca suntem noi rai, si avem suflete rele si ne simt, ci pentru ca se salbaticesc, singuri sau in haite. Sunt satula de masinile care apar constant in cartierul unde stau eu si aduc masini intregi de caini, doar pentru ca e mai la periferie….sunt satula si nervoasa, ca nu pot iesi seara sa ma plimb cand e aerul curat, ca poate iese Gogu de sub masina si isi infige coltii in gamba mea, sunt agasata, de faptul ca a venit primavara si as vrea sa pot dormi cu geamul deschis, dar nu pot pentru ca imi latra in creieri zi si noapte ore intregi, tarlele de cate 20-30 de caini care se bat intre ei sau care se sperie de o frunza care cade din pom…nu mai zic ca daca as avea un copil nu l-as putea lasa singur niciodata afara sau sa se duca la scoala care este in capul strazii….sunt satula de femele, care aparent sunt castrate, pentru ca au butonul in ureche, dar tocmai au fatat vreo 6-8 pui. Vreau rezolvare, vreau sa ma simt in siguranta. Imi este mai frica de caini decat de un hot si am fost atacata de cateva ori de haite si abia am scapat…EUTANASIERE! Cum la altii se poate si este uman si la noi se poate. Cred ca inuman ar fi sa suportam in continuare situatia asta. Si detest asociatiile de animale. Exact! Le detest si sunt facute la misto sa pape bani…i-am chemat si n-au venit. Si nu i-am chemat o data, ci de multe ori! Sunt de cacao si nu merita nici o lauda pentru ca nu au facut nimic! Copiii mor mancati de haite, femei si barbati in spital muscati si mutilati…si sa nu indrazneasca sa imi spuna ca un copil mic…este rau si l-a simtit…e o scuza jalnica si cei care gandesc asa sunt diabolici si lipsiti de orice bun simt si respect fata de viata noastra si a lor!

  494. e vreun psiholog pe aici? ati incercat sa schitati profilul psihologic al unui personaj “iubitor de caini” care ameninta , blesteama etc. pe cei care s care doresc eutanasierea, folosind ca argument trairea lor profund crestina? in contradictie bineinteles cu cel injurat care i un pagan nenorocit. 😆
    cred ca ar fi interesant.

  495. @Dani, termina cu minciunile, NU EXISTA FONDURI EURPOPENE PENTRU AMENAJAREA DE ADAPOSTURI DESTINATE ANIMALELOR FARA STAPAN. Repet: NU SE DAU FONDURI EUROPENE PENTRU ASA CEVA. Ti-a intrat in cap? NU SE DAU BANI EUROPENI PENTRU ASTA!

  496. O inteleg pe autoare a articolului, insa problema este tratata prea simplist. Sunt adeptul radicalismului in ceea ce inseamna siguranta pe strada, insa mai intai cred ca ar trebui sa vedem daca eutanasierea ar ajuta cu ceva problema cu care ne confruntam si nu riscam ca in cativa ani sa revina mai virulent. Cel mai simplu ar fi sa ne uitam la tarile civilizate sa vedem ce au facut ei si sa incercam sa adaptam metodele lor si la noi. Si sterilizarea poate fi o solutie dar
    oameni dragi, aveti grija totusi (chiar si din curtiile oamenilor) ca se poate ajunge la alte probleme…pai prima ar fi … disparitia cainilor in cativa ani sau daca nu, un deficit direct proportional cu suprapopularea actuala. Asta nu e nicidecum un echilobru. Nu sunt un sustinator al euthanasierilor, dar sper ca aceia dintre voi care se impotrvesc acestei metode radicale cu inversunare sa fiti toti…vegetarieni, altfel lv-as sugera sa vadedeti pe youtube un abator de sacrificare a puilor si sa va dotati toti cu batiste. Pana la urma aici nu e vorba de viata si de moarte, de umanitate sau grotesc… e pur si simplu ipocrizie,… dam dreptul ( ma refer la noi ca si omenire) la viata celor din jur doar in functie de BINELE nostru. Asa ca atata timp cand se sacrifica zilnic zeci de milioane de vietati ca sa ne hranim si nimanui nu-i prea pasa , sa o lasam mai moale cu eutanasierea cateilor si pisiciilor maidaneze. Ceea ce ne trebuie este educatie civica, sa fim responsabili si sa nu mai abandonam animalele in funcite de ipocrizia noastra, coroborata cu niste masuri ferme ale autoritatiilor, de strangerea animalelor abandonate, sterilizarea lor sau chiar eutanasierea lor daca e cazul ,in asa fel incat fenomenul sa fie tinut sub control. Dar nu mai cred demult in Mos Craciun.
    Nu cred ca e indicat sa mai facem pe moralistii si sa vorbim de viata si moarte in ceea ce privesc animalele , atata timp cat…ca si specie, dominam planeta strict dupa interesul nostru. Ganditi-va ca asa ne comportam si noi intre noi.

  497. Incercati voi, cei care sunteti dispusi sa omorati, mai intai de a omori cainii sa educati oamenii care arunca pe strada puii fatati in casele/curtile lor. De la om trebuie inceput, nu de la caini. Altfel veti omori tot timpul, pentru ca problema nu va dispare…

  498. @Mihnea Se dau fonduri europene pentru orice proiect serios pus la punct. Pe langa asta, sunt atatea Fundatii in lume, care ne-ar ajuta, doar sa le cerem ajutorul. Dar cum ziceam, nu se vrea solutionarea problemei. Se vrea ca oamenii sa se certe la nesfarsit pe aceasta tema. Asta e ideea esentiala.

    Pt Mihnea: http://www.curierulnational.ro/Economie/2008-02-18/Fonduri+europene+pentru+orice

  499. Sper sa dea legea sa va eutanasieze pe toti bloggeri de rahan care vreti sa faceti bani agitandu-va neuronul stingher!

  500. Multumesc Simona pentru scrisoare si adrese. 10 dintre ele nu sunt valide, dar celelalte 626 ar trebui sa fie de ajuns.

    Misiune indeplinita 🙂

  501. E un pic de “manipulare” in scrisoarea ta atat timp cat inca nu ai copii.
    Si daca pomenesti de copii aflati doar in stadiu de proiect de ce sa mentionam atunci si nepotii stranepotii, etc.

  502. Hai ziua buna coana Simono, in primul rand eutanasia este un procedeu de a curma in mod nedureros viata unei fiinte bolnave, asta ca sa stabilim de la bun inceput niste termeni de discutie. Inteleg ca la “deontoloage” este necesar! Cred ca inainte de a ne gandi la luarea unei vieti, indiferent cui, poate ar fi cazul sa ne gandim la niste cauze, daca vom actiona permanent pe efecte ne vom lupta cu morile lui Don Quijote…Deci, tanti Simona a lui Tache, baga un pic pe memorie: 1. Aplicarea cu celeritate a prevederilor legale in vigoare privind abandonul animalelor; 2. Sterilizarea in masa a tuturor cainilor, tot potrivit prevederilor legale, inclusiv a celor cu stapan care nu reprezinta interes pentru perpetuarea rasei; 3. Crearea adevaratelor adaposturi pentru cainii comunitari sau “maidanezi” in limbaj “deontologic” si administrarea acestora in mod corespunzator si in special UMAN.
    Nu e asa ca e simplu de realizat? Daca ai avea un dram de curiozitate “deontologica” ai face un pic de investigare sa vezi ce traseu au fondurile alocate cainilor comunitari, sa vezi ce moarte usoara au in adaposturi, etc.etc.etc.etc.etc.
    Respect arta de a face jurnalism si nu meseria, asta se face doar pentru bani si obiectivitatea este ZERO. Sper sa nu iti mai citesc niciodata ineptiile pe jurnalul roz de cazarma…..pentru ca nu voi mai intra pe asemenea erotisme roz cu accese criminale.

  503. Am ajustat putin scrisoarea ta Simona si am trimis-o tuturor adreselor furnizate de tine. Am primit eroare de transmitere de la cateva dintre ele. Scrisoarea mea suna in felul urmator:

    Stimate Domnule/Doamnă Parlamentar,

    V-am ales în Parlamentul României ca să-mi reprezentați interesele și, în numele acestui principiu, îmi permit să vă aduc la cunoștință care este interesul meu în privința “legii câinilor fără stăpân”, care urmează să reintre curând în dezbatere. Interesul meu este să pot circula în siguranță pe străzile orașului în care locuiesc, fără teama că o haită de câni m-ar putea încolți, mușca, mutila sau chiar omorî. Interesul meu este ca și copiii mei să poată circula liber, fără a fi expuși acestor riscuri.
    Cu siguranta cunoasteti cazurile de deces din randul oamenilor datorate atacului cainilor fara stapan. As dori sa stiu cine se face responsabil de aceste pierderi de vieti omenesti? O noua lege in aceasta chestiune TREBUIE sa clarifice cine se face responsabil de rezolvarea acestei probleme si cum va plati (amenda, inchisoare, etc) in cazuri de atacuri ale cainilor asupra cetatenilor. Totodata o noua lege trebuie sa usureze procesul de reclamare si pedepsire a celor care o incalca.

    Printre altele, ar trebui ca aceasta lege sa poata raspunda eficient la intrebari de genul:

    1. Daca vad o persoana pe strada care hraneste cainii comunitari cum o pot reclama rapid?
    2. Daca vad un proprietar de caine care nu curata fecalele in urma animalului sau, cum il pot reclama rapid?
    3. Daca vad un om care abandoneaza in strada pui de caine, cum il pot reclama rapid?
    4. Daca vad un om al carui caine nu este sterilizat si se imperecheaza in spatiul public cu alt caine, cum il pot reclama rapid?
    S.a.m.d.

    Evident, raspunsul nu poate fi doar “Suna la politia comunitara”, caci acest raspuns ne-a adus in situatia prezenta.

    Vă cer explicit să rezolvați această problemă definitiv și pentru totdeauna. NU MAI VREAU CÂINI FĂRĂ STĂPÂN PE STRĂZI și cred că, după 22 de ani în care această problemă a rămas nerezolvată, aplicarea doar a unor soluții de mijloc (adăposturi, încurajarea adopțiilor, descurajarea abandonului, sterilizarea tuturor cainilor cu sau fara stapan, microciparea si crearea unei baze de date a tuturor cainilor) nu rezolva problema.

    SUNT DE ACORD CU EUTANASIEREA cainilor fara stapan și vă rog ca, în calitate de reprezentant al meu în Parlamentul României, să țineți cont de solicitarea mea. Îmi doresc o viață civilizată și depinde de dumneavoatră dacă o voi avea sau nu. Sper că nu mă veți dezamăgi și că veți emite, în sfârșit, o lege funcțională și eficientă. Și mai sper că veți ține cont în primul rând de interesele mele de cetățean și de-abia apoi de interesele dumneavostră electorale imediate.

    Nu in ultimul rand, tin sa imi arat disponibilitatea de a participa la o dezbatere publica pe acest subiect cu oricine ar fi interesat de rezolvarea reala a acestei probleme.

    Vă mulțumesc,

  504. sunt la capatul lantului trofic …

  505. @zana eficientei: foarte bună ideea ta, bravo. să le scrie toată lumea, până la crapă mailurile

  506. @Simona Tache – Nu este o sentinta definitiva si poate fii atacata cu recurs

  507. “CABINET PARLAMENTAR – DEPUTAT ANDREI DOLINEASCHI
    COLEGIUL ELECTORAL 2 JUDETUL BOTOSANI
    Str. Grigore Ghica nr. 3, Bloc C5, parter
    Dorohoi, judetul Botosani, cod postal 715200
    Telefon/Fax: 0231.616405
    Email: cabinet@andreidolineaschi.ro
    Web: http://www.andreidolineaschi.ro

    Stimate domn,

    Va inteleg pe deplin nemultumirea cu privire la situatia cainilor fara stapan si voi continua sa sustin rezolvarea acestei probleme cum am facut si pana in prezent. Sunt total de acord ca autoritatile locale trebuie sa faca toate demersurile pentru siguranta cetatenilor in ceea ce priveste cainii fara stapan. Sustin, de asemenea, ca autoritatile locale sa primeasca fondurile necesare pentru rezolvarea acestei probleme.

    Pe de alta parte, ca deputat ales am o datorie si fata de cetatenii care militeaza pentru protectia animalelor si rezolvarea problemei cainilor fara stapan prin metode care sa nu presupuna sacrificarea acestora.

    Personal cred ca raportul dintre cele doua categorii de cetateni – cei care pledeaza pentru siguranta si cei care pledeaza pentru protectia animalelor – nu este deloc incompatibil. Rezolvarea uneia dintre cele doua probleme nu implica neaparat agravarea celeilalte. Am toata convingerea ca scopul actiunii dumneavoastra nu e acela de a vedea o actiune de euthanasiere in masa a cainilor fara stapan, ci acela de a va bucura de siguranta pe strada si in locurile publice. Iar aceeasi dorinta o au si cei care militeaza pentru protectia animalelor. Cred asadar ca trebuie sa ne concentram mai mult asupra atingerii scopului comun, decat asupra mijloacelor diferite pentru atingerea acestui scop. Si am convingerea ca exista mijloace care sa conduca la realizarea scopului, fara a separa cetatenii in doua tabere ireconciliabile.

    Faptul ca metodele mentionate de dvs. nu si-au dovedit viabilitatea pana in prezent nu inseamna ca acestea nu ar putea functiona in general, daca autoritatile locale ar dispune de finantarea necesara pentru aplicarea corecta a legii.

    Nu in ultimul rand, Romania este un stat membru al Uniunii Europene si trebuie sa respecte legislatia europeana in materie. Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene reglementeaza, la articolul 13, protectia animalelor, iar singurele exceptii vizate sunt de natura religioasa, culturala sau in raport cu traditiile regionale. Euthanasierea in masa nu face parte din aceste excepţii.

    De aceea, cred ca Guvernul Romaniei ar trebui sa isi asume o pozitie mai clara in problema cainilor fara stapan si sa asigure finantarea necesara rezolvarii acestei chestiuni, intr-o maniera civilizata si in acord cu legislatia europeana.

    Cu deosebit respect,

    Deputat Andrei Dolineaschi. “

  508. De fiecare data cand se discuta problema cainilor fara stapan se umple articolul de aceleasi comentarii din partea iubitorilor de animale. M-am gandit sa fac o lista de argumente pro catelusi astfel incat iubitorul de animale sa poata da like, lista de comentarii sa ramana curata si astfel sa se poata citi si parerile altora.
    1. Ce drept avem noi sa decidem asupra vietilor animalelor (parazit sau nu, chiar nu conteaza)?
    2. Daca esti de acord cu eutanasierea esti “basist” si puti a portocaliu.
    3. Cainii simt sufletul omului si nu ataca decat oamenii rai.
    4. Eutanasierea nu este o solutie (daca il omoram pe loc, exemplarul tinde sa nu dispara, daca il sterilizam, cainele dispare de la sine in vreo 5 ani).
    5. Cei care sunt de acord cu eutanasierea vor doar sa isi potoleasca setea de sange (numai sa se dea odata legea sa pot sa scot ghioaga aia buna de sub pat. Da, e tot aia pe care am folosit-o sa imi casapesc toate rudele pana la gradul 3, pentru ca daca azi omori un caine maine omori un om).
    6. Oamenii sunt naspa, cainii, chiar si aia din haita care te alearga in fiecare seara cand vii de la serviciu ar fi oameni mai buni decat omul. Deci la capitolul onoare, corectitudine si in general principii de viata, +1 pentru caine.
    7. Omul a creat aceasta problema, deci omul nu are niciun drept sa o si rezolve.
    8. Constitutia spune ca toti suntem egali. Cand vom ajunge sa eutanasiem toti boschetarii si violatorii, mai discutam si despre caini.
    9 Mai exista si alte probleme in tara asta. Pana nu rezolvam problema coruptiei din vami ce sens are sa ne apucam de rezolvat problema cainilor.
    10. Cainele isi apara teritoriul. Iata motivul clar pentru care te ataca, ce vrei mai mult?
    11. Cainele ataca din vina omului: e vina ta ca intri pe teritoriul lui, e vina ta ca e stresat, e vina altui Gigel care a aruncat cu caramida dupa el ieri, ma rog, e tot vina ta ca n-ai pazit cainele de Gigelul cu caramida.
    12. Care mai zice ceva de omorat cainii, mai ales in postul Pastelui, ma-sa-i curva. Cine nu intelege punctele de mai sus e prea prost sa vada problema in adevarata ei profunzime.

  509. @Flo: deci se poate și cu răspunsuri civilizate 😉

  510. Uite ce spune Cesar Milan, despre animalele strazii:
    “Anyone who knows my philosophy, knows I only like to support no-kill animal shelters because I can’t stand the thought of euthanizing a dog simply because it’s unwanted. But an even crueler form of euthanasia is what these animals face on the streets. Starving to death. Dying of untreated injury or disease. Dying painful deaths at the hands of cruel humans.”
    http://www.cesarsway.com/newsandevents/cesarsblog/World-Stray-Animals-Day
    Comparati asta cu ce sustin iubitorii de animale, ca cea mai umana solutie e sa lasati caini in strada, si vedeti ce fel de iubitori avem in Romania.

  511. iacătă și legea, am publicat-o eu, ca să nu vă mai chinuiți s-o descărcați:
    http://www.simonatache.ro/2012/04/10/legea-maidanezilor/

  512. Cred ca o solutie buna ar fi sa nu eutanasiem maidanezii,ci sa-i exportam pentru adoptie!!!Una dintre tarile interesate ar fi China.Sa ne trimita un muncitor chinez,la 50 de maidanezi mi se pare un targ cinstit!!!! ❗ 💡 💡 💡

  513. Bun articol. Se vede din comentarii cat ii duce capul pe unii..adica ioc. Bafta.

  514. […] în ianuarie 2012 și urmează să reintre curând în discuția Parlamentului.  Simona Take ne propune un model de scrisoare, pe care să o adresăm parlamentarilor pentru ai face să trateze […]

  515. Dumnezeu să vă ierte! dacă sunteți în stare să doriți moartea unor câini care tot datorită vouă – a oamenilor – au ajuns pe străzi, că doar n-au căzut din cer!
    Cât despre părinții ăia iresponsabili, care lasă un copchil să se bage în gura unui câine (câine= animal), cunoscut fiind faptul că (virgulă) copiii nu cunosc simțul pericolului, ce ar mai fi de spus?
    Bine măcar că avem autostrăzi, că locurile de muncă-s căcălău, că nivelul de trai a atins pragul maxim, că suntem un popor aproape fericit… fericit 100% va fi atunci când va dispărea de pe fața pământului rasa canină!
    În rest, toate bune!

  516. inca o data: NU ESTE VB DE TOATA RASA CANINA!

  517. Haideti sa lamurim un lucru: probleme nu sunt cu acei catei solitari care se ascund pe dupa masini, ci cu haitele de caini. E vorba de grupari intretinute artificial de catre diverse persoane. Li se construiesc custi, li se aduce mancare, si e normal ca animalele sa-si delimiteze un teritoriu strict pe care sa-l apare cu vehementa. Sa nu va imaginati ca au ceva doar cu oamenii. Daca un caine de pripas calca pe teritoriul unei haite atunci consecintele sunt grave. Iarna asta am vazut o scena de neimaginat, cu biet catelus olog, ratatic pe mosia a trei dulai. N-am auzit zbierete mai sinistre si n-am vazut zapada mai rosie ca atunci. Dupa ce fusese calcat de cine stie ce masina bietul catel a iesit aproape mutilat din coltii dulailor. Haita ataca pe oricine: masina, om, animal, bicicleta. Nu se sfiesc sa muste din caciucul masinilor in mers; e o minune ca scapa. Au la activ o batrana si o fetita de 6 ani care se juca cu mingea. Plus catelul vazut de mine, care defileaza acum prin fata blocului cu cicatrici pe tot trupul.

    Alte probleme: pentru cotete construite ilegal se depune o plangere la ADP, la fel ca si pentru murdarirea strazii cu mancare de caini. Pentru cei care recupereaza caini dupa ce acestia sunt capturati de ASPA se depune o plangere la Politie pentru infractiunea de ABANDON (caine declarat la o locatie privata si repus in strada = abandon). Proprietarul este identificat dupa cipul agatat de urechea cainelui.

    Alte sfaturi: cereti intotdeauna numarul de inregistrare al plangerii si solicitati un raspuns in termen de 30 de zile. Daca se poate faceti o plangere colectiva sau din partea asociatiei de locatari.

  518. @Perfu – Dragule, tocmai pentru ca suntem in Sfantul Post al Pastilor, vreau sa imi raspunzi la o intrebare pe care am pus-o mai sus. O repostez ca sa te scuetsc de chinul de a o cauta:

    1. Poti dormi linistit cand auzi ca un copil a fost sfasiat de cainii pe care tu ii aperi (poate chiar de cel pe care tu l-ati salvat din mainile hingherilor)? Ce ai face tu daca, Doamne Fereste, ar fi vorba de propriul copil sau de o ruda apropiata?

    Intrebari ajutatoare.

    a. Poti sa imi garantezi dumneata ca acel copil nu ar fi devenit descoperitorul curei impotriva cancerului, sau SIDA, sau descoperitorul tineretii fara batranete? Poti? Ai curaj sa spui altfel?
    b. Ai curaj sa spui ca acel copil si-a meritat soarta?
    c. Ai curajul sa iti asumi moartea lui?
    d. Ai curajul sa iti asumi moartea sau schilodirea altor copii?

    Daca la oricare din aceste intrebari ajutatoare raspunsul tau va fi da, atunci orice discutie e de prisos. Sper totusi, din toata inima mea de Crestin, ca Dumnezeu iti va lumina mintea in aceasta Saptamana a Patimilor si vei intelege ca, ceea ce se propune in aceasta lege este eutanasierea ca o ultima varianta, atunci cand adoptia nu este posibila, nu eutanasierea fara discernamant a tuturor cainilor.

  519. @Adi -problema esta ca majoritatea nici nu au citit legea, au vazut eutanasiere si li s-a innegrit in fata ochilor

  520. @georgiana: Dumnezeu să te ierte și pe tine că-ți asumi cu atâta ușurință moartea unor oameni (dintre care unii copii). ți-aș organiza o întâlnire cu părinții copilului mort acum trei săptămâni, să le explici că e vina lor. și cu rudele celor de mai jos sau chiar cu cei care au scăpat cu viață. te bagi?

    – 26 martie 2012, o femeie din municipiul Arad a fost internata in spital dupa ce a fost atacata de o haita de opt caini, medicii fiind nevoiti sa o opereze la picioare din cauza muscaturilor suferite;
    – 24 martie 2012, un copil in varsta de sase ani a murit dupa ce a fost atacat de caini pe un camp din satul Calinesti, comuna suceveana Darmanesti;
    – 29 februarie 2012, o fetita in varsta de cinci ani, din satul Gh Doja, comuna Racaciuni, care avea simptome specifice rabiei, a murit la Spitalul de Boli Infectioase din Iasi, dupa ce a fost muscata in luna decembrie de un caine fara stapan;
    – 30 ianuarie 2012, o femeie de 71 de ani a murit dupa ce a fost atacata de caini la periferia municipiului Satu Mare;
    – 20 ianuarie 2012, un copil de sase ani din localitatea timiseana Checea a ajuns la Spitalul de Copii din Timisoara, in stare grava, dupa ce a fost muscat de o haita de caini. Baietelul avea muscaturi pe tot corpul;
    – 28 ianuarie 2011, o femeie muscata de caini in curtea ADP Sector 5, Bucuresti, a incetat din viata;
    – 14 decembrie 2011, o eleva din Craiova a ajuns la spital dupa ce a fost atacata de o haita de caini comunitari;

  521. Simona,

    Felicitari pentru initiativa ! Nu o sa-ti urez toate cele rele, din contra, stima si respect si solutionarea problemei ! Fara a parea ca sufar de personalitate multipla, trebuie sa recunosc ca iubesc cainii, dar sunt pro eutanasiere. Ca o paranteza: chiar aseara, cand ma intorceam din oras, s-a tinut dupa mine un caine si, in ciuda tipetelor mele de “marsh!marsh!” (mi-e frica de ei, tare tare frica, de cand m-a atacat unul), cainele asta tot dadea din coada si se tot bucura, de parca ii sopteam vorbe de amor…asa ca, impresionata de blandetea lui (eu care traversez pe partea cealalta a strazii cand vad pana si un pechinez in lesa, deci drumul meu spre casa e un fel de zig-zag pe ambele parti ale drumului), i-am cumparat un pateu si i-am dat saracului sa manance. Da, iubesc cainii. Si acum inchid paranteza. Si deschid celalalt subiect: de ce e nevoie de eutanasiere. Pentru ca nu se mai poate trai ! Iubesc cainii, dar imi iubesc mai mult propria viata, iar acum avem de ale intre noi sau ei, oamenii sau cainii… viata noastra sau a cainilor ? SI trebuie sa alegem omul, nu animalul. Cand zilnic sute de oameni sunt muscati in toata tara, cand anual mii de persoane raman serios mutilate pe viata din cauza muscaturilor, nu mai e loc de buna-ziua, nu mai e loc de ong-uri de rahat care nu stiu decat sa suga banii UE, fara sa faca nimic concret. Adaposturile nu sunt o solutie, n-avem bani de medicamente in spitale, pentru copiii bolnavi de cancer, dar avem bani pentru intretinerea javrelor? Imposibil. Iubiti viata voastra, nu a cainilor. Alegeti sa traiti fara teama de a fi muscati sau omorati, voi sau copiii vostri.

  522. eu stau sa ma intreb unde e protectia copilului ca sa ii arda cu o amenda zdravana pe sceleratii aia de parinti carora le e lene sa aiba grija de propriul plod si il lasa sa hoinareasca aiurea, ca doar nu intra maidanezul agresiv in casa omului. sunt de acord ca acesti caini nu au ce cauta pe strada, dar solutia eutanasierii (inca o data, termenul de eutanasie e prost folosit, dar trecem peste pentru moment) nu functioneaza pentru ca nu poti sa strangi toti cainii in acelasi moment si pac! sa-i faci sa dispara. educatia populatiei se face in timp, solutii viabile se gasesc in timp. dar atata vreme cat Romania va ramane tara imbogatitilor peste noapte, e cumva normal ca tot horobetele debusolat sa creada in minuni intamplate la miezul noptii, care rezolva lucrurile hocus-pocus. succes la traitul in ignoranta si prostie crasa, domnilor si doamnelor! ps: nu uitati de jidani dupa ce terminati cu cainii.

  523. @Anamaria – nu e vb de solutie finala si cat timp le mai trebuie Romanilor sa se educe? 22 de ani nu au fost suficienti se pare.

  524. Bravo ma ca cenzurati tot…..rahat de blog mai e si asta!!!
    ….macar daca injuram pe autoare, mai ziceam, da numa ca am scris ceva mai vulgar…..oricum pt faptul asta sper sa nu se rezolve nimic in kkpitala asta chiar de kkt si sa va mance cainii aia pe toti ca toti buCURestenii sunteti la fel, NISTE JAVRE!!!!!!!!!!!!!!!!

  525. @anamaria – Multumim din suflet ca ne-ai luminat. Dar poate te luminezi si pe tine insati citind legea propusa inainte de a da cu parul. Ce zici? Ne faci si noua “catârul” asta? (Am citat dintr-o mare clasica a prostiei umane inca in viata). Si poate ne mai faci inca unul si te duci la parintii copilasului sfasiat de caini si le spui lor in fata aceleasi lucruri pe care ni le-ai spus noua aici.

  526. SeCURistilor ca tot asa ati ramas buCURestenilor!!!!!!!!!!

  527. @Adi_MN – In primul rand nu mi-as lasa copilul sa umble de nebun prin curtile oameniilor pentru ca : Unu la mana ca acel copil intra pe un teritoriu strain se numeste violare de domiciliu si 2 la mana pentru ca proprietarul acelui teren are voie sa isi asigure paza cum doreste el !

    Intelegi cum sta treaba ? – Intelegi cum e cu dreptul de proprietate ? – Mai tii minte cazul Iovan ? – Un hot a intrat peste el in casa si Iovan la impuscat pe ala legal si legtimim pentru ca i-a violat proprietatea !

  528. @Perfu e de la tara, ai mai fost prin satele tarii noastre? Ai sa spui ca avea copilul ganduri de suicid ?

  529. @Adi_MN – Tu esti crestin ? – Din cate bine se observa nu ai nici o latura umana si asta se observa din comentariile pline de rautate pe care le-ai lasat pe acest forum .

    Fac pariu ca nu o sa ai niciodata vreo latura umana atata timp cat doresti moartea unor suflete nevinovate . De ce le doresti moartea ? – Pacat ca aceste animale nu au gura sa vorbeasca , de aia va dati voi smecheri si omorati animale ca sunteti niste brute de oameni .

    De Basescu si de ceilalti care v-au vandut tara , pamantul nu va pasa ? – Sau aia sunt oameni si nu aveti curaj si tupeu sa va puneti cu ei ? – Voi aveti tupeu sa omorati si sa bateti niste amarati de caini .. Vai de capul vostru de copilasi tristi !

  530. @Anamaria: la țară, copiii merg în fiecare zi kilometri întregi, pe jos, către școală, pentru că asta e situația, nu toți au școală în sat. la țară, părinții au gospodărie și mai mulți copii, nu pot să-i însoțească de câte ori au de mers undeva. poate ar vrea, dar pur și simplu nu au cum, că au de muncă și încă câțiva copii acasă. așa e viața la țară, grea, mult mai grea decât la oraș, draga mea care pui diagnostice cu nonșalanță și ne evaluezi inteligența cu atâta pricepere. altfel, CITEȘTE DRACULUI LEGEA AIA ÎNAINTE SĂ-ȚI DAI CU PĂREREA. și lasă-ne cu jidanii și alte chestii de-astea ieftine, toleranto care-i numești repede “scelerați” pe niște părinți care și-au pierdut copilul pentru că-ți place ție să fie țara plină de câini sălbăticiți.

  531. @carmen_ica – Nu sunt draga de la tara dar cunosc dreptul de proprietate , ceea ce inseamna ca sunt cat de cat cultivat . Tu pe pamantul tau si pe proprietatea ta primesti pe oricine ?

    Intreb si eu ca vad ca nu stii cei ala drept de proprietate

  532. @Pff: nu te cenzurează nimeni, deși văd că totuși înjuri. erai în moderare. stai calm, șterge spumițele alea de la gură.

  533. @Simona Tache – Nu te ambala ca faci iar riduri :))

    Acel copil a trecut pe o proprietate privata .. proprietarul acelui loc are dreptul legal sa isi asigure paza cum doreste el , cum are el chef pe acel teritoriu al lui . Ce cauta acel copil pe acel teritoriu imprejmuit ?

  534. […] Scrie un comentariu am primit pe meil articolul Simonei.. Fiind in vacanta, am stat si citit o mica parte din comentarii (500, e ceva!); apoi am cautat pe […]

  535. @Perfu deci e clar, copilul ori a vrut sa fure ceva ori a vrut sa se sinucida. Ce tot o dai cu proprietatea privata? Esti total rupt de realitate, daca intra un copil intr-o curte daca e poarta deschisa, tot vioalare de proprietate se cheama? PS in ce an esti la Drept?

  536. Si eu stiam ca ai dreptl sa-ti aperi proprietatea atat timp cat nu provoci vatamari corporale celorlalti, chiar daca este vina lor, tocmai pentru a preveni astfel de accidente (vrzi reglementarile in ceea ce priveste gardurile electrice). In ceea ce priveste cazul Iovan, nu e tocmai bun de dat exemplu de justitie.

  537. @Perfu si eu asa ca cetatean al aceste tari, ce drepturi am?

  538. Si cultura nu consta in a sti cateva legi, apropo 😉

  539. Incredibil! Eu nu mai repet povestea mea cu cainii din respect pentru cei care au avut de doua ori rabdare sa-mi citeasca comentariile. Nu-mi vine sa cred ca nici macar acum nu putem accepta o parere, o idee, o sugestie. Nu! Stam la colturi si cum indrazneste cineva sa vina cu o solutie, hop, sarim la gatul lui si-l facem criminal, scelerat, idiot, taran, etc. Nu se poate purta o discutie civilizata pe aceasta tema. Eu stiam ca cine iubeste mult animalele, isi iubeste si aproapele. Din pacate ce am citit pana acum (si nu numai aici) mi-a infirmat cu varf si indesat asta. Sunt prea naiva sa cred asta in continuare. Daca eu sunt revoltata ca nu mai pot iesi din bloc linistita din cauza cainilor si vreau sa se schimbe ceva, nu cred ca trebuie sa inghit faptul ca un mare iubitor de caini ma face criminala. Daca stau cu plansu’n barba cand ma gandesc la copilul ala care a murit si dau cu pumnul in masa de nervi, nu cred ca merit sa fiu improscata cu noroi de un alt mare iubitor. Daca pot alege intre doua variante (adapost sau eutanasiere) clar aleg adapostul insa solutia asta nu exista!!!! Atunci ramane a doua varianta. Hai, sariti la gatul meu, voi iubitorilor de animale. Sunt curioasa daca aveti copii, dragilor. Daca aveti, nu va doare sufletul sa stiti ca ORICAND pot fi sfasiati in drum spre scoala/gradinita? Daca ne injuram reciproc se rezolva ceva? Ia uite cata iubire razbate din tastatura voastra. Culmea, “criminalii” de caini nu sunt asa de plini de ura ca voi. E doar o parere….

  540. […] Tache nu mai vrea câini pe străzi, aşa că le-a scris parlamentarilor să-i omoare. Articolul e mult mai frumos decât l-am făcut […]

  541. E fun să urmăresc haita lui Grivei certându-se cu oamenii normali care vor un oraş fără maidanezi. Şi eu vreau eutanasierea maidanezilor. Din păcate, câinii vor rămâne pe străzi mulţumită aşa zişilor “iubitori de animale”. E trist că unii consideră un câine mai important decât un om. Trist.

  542. @Anna, ai avut vreodata parte de “baba” de la bloc, aia care isi tine cainele pe scara blocului, si te blesteama de toate alea cand incerci sa ii explici ca nu e bine sa stea cainele in scara blocului, ca mai trec si alti oameni pe acolo?
    Ei bine, inchipuie-ti “baba” aia inmultita de 1000 de ori. Si fiindca s-a dezvoltat si tehnica, acum nu mai pandeste la vizor sa vada cine si ce mai face prin bloc, acum comenteaza si se razvrateste pe bloguri si pe facebook.
    Lamentarile lor, n-au nici o legatura cu iubirea fata de caini, ci sunt doar expresia unei ure crunte fata de oameni, fata de societatea in care traiesc. Au gasit metoda prin care se pot razbuna.
    P.S. Pentru ca si-au asumat titlul de iubitori, n-as vrea sa se confunde aceste personaje cu cei care iubesc cu adevarat animalele. Pentru ei am tot respectul. Adica aia care au 1-2 caini acasa (mai mult deja e prea mult, si nu poti avea grija cum trebuie de ele, fara sa le neglijezi) – si care ii vaccineaza, ii plimba in fiecare zi, ii duc la control periodic, le asigura un adapost.

  543. @Dani, repet: termina cu minciunile si fabulatiile. NU SE DAU FONDURI EUROPENE pentru construirea de adaposturi pentru animale si nici pentru alte activitati conexte. Nu ne aburi cu articole publicate de ziaristi acum 4 ani, din ce au inteles si ei de la cineva. LUCREZ ZI DE ZI in accesarea de fonduri europene si cunosc subiectul LA PERFECTIE. Reiau: NU SE ACORDA FONDURI EUROPENE PENTRU ACEASTA ACTIVITATE.

    Orice adapost de animale construit si administrat de primarie este finantat integral din banii romanesti. Adica ai mei, contribuabilul. NU SE POATE FINANTA NICIUN ADAPOST DIN BANII UNIUNII EUROPENE.

    Mai mult, in niciun caz nu “se dau” bani pentru “orice” proiect. Muta-ti gandul, exista programe clar definite care au o arie de cuprindere foarte bine precizata. Cainii fara stapan SUNT IN AFARA ARIEI DE CUPRINDERE a oricarui program.

    In fine, NU EXISTA ONG-uri “dispuse” “sa ne ajute”, pentru ca isi pierd obiectul muncii. In acceptiunea mea, “ajutor” inseamna sa faca cumva sa dispara cainii fara stapan de pe strada. TOTI CAINII si ACUM, nu peste X ani. NU EXISTA NICIUN ONG “dispus” sa raspunda la ambele conditii. Singurele “solutii” promovate de ONG-uri sunt “gradual” si “la sfantul asteapta”. Pentru simplul motiv ca in cazul disparitiei tuturor cainilor, ai fi si ei condamnati la disparitie, din lipsa obiectului de activitate.

  544. Intr-o seara mergeam spre casa. O scurtatura era printr-o parcare f. mare. M-am oprit 1 secunda: “dar sunt caini pe sub masini”….
    Eram la <1 luna de cand plecasem din ro/Bucuresti…..
    Sechelele s-au mai atenuat intre timp 🙂

  545. @Dan, cata dreptate ai!! Din pacate insa (“babele” de care zici tu), sunt oameni tineri cu “scoli inalte”. Pe baba aia de dupa vizor nu o pot condamna prea mult. Pe “babele online” nu le mai inteleg si nici nu mai am rabdare sa o fac. Pretindem ca suntem scoliti si civilizati, ca avem acces la informatie si stim sa o procesam corect dar ne purtam exact ca si cum vrem cu toate fortele sa dovedim contrariul. Spiritul de haita ne-a cuprins in asa hal incat uitam de ratiune, ca sa nu mai pomenesc de bunul simt. Nu avem argumente dar avem instinctul de “vanator”, nu avem pietre sau curaj sa le folosim, dar avem tastatura si un pseudonim…

  546. @carmen_ica – Orice om care intra pe proprietatea mea , in curtea mea faca ca eu sa-i fii dat acord sa intre se numeste violare de domiciliu si nu trebuie sa fiu student la drept ca sa stiu legile si legislatia din Romania .

    De ex tu daca intrii la mine pe proprietate fara sa ai acordul meu te pot impusca direct fara sa stau pe ganduri . E proprietatea mea , e terenul meu si nu ai ce cauta pe el e clar , ai inteles acum cum sta treaba ?

  547. “si Iovan la impuscat”… ” nu stii cei ala drept de proprietate”… “Nu este o sentinta definitiva si poate fii atacata cu recurs”… ” cei care doresc eutanasierea maidaneziilor”…” ne vorbesti de parca ai fii the boss”… “este si vina parintiilor”… “Daca ai stii”… “daca tot te dai jurnalista i-a verifica sa vezi”… Toate sunt citate din Perfu, produse ale IQ-ului sau “cat de cat cultivat”.
    P.S. Nu am parcurs toate comentariile distinsului. La un moment dat m-am plictisit…

  548. Dar iepurasii musca si ei, latra si ei sa deranjeze sensibilii nostrii semeni, sunt plini de bacterii (banuiesc ca nu din monment ce unii semeni de-ai nostrii ii baga la burtihan )….ei bien iepurasii de la Resita de ce au fost UCISI CU BESTIALITATE ???
    In urma autopsiei au fost gasiti cu stomacul si splina rupte, multiple fracturi, leziuni interne si hemoragie masiva !!!
    Ei cu ce v-au gresit semeni dragi ? Cat rau face un iepuras, ce scuza mai gasiti dementilor sclerozati care i-au ucis cu bestialiate?
    Iepurasii nici nu stiu sa planga, sa riposteze, sa arate ca-i doare. Scot doar niste sunete, asa…Sunt niste ingerasi.Nu le doresc criminalilor decat sa simta ce au simtit si acesti iepurasi.

    Voi cei ce condamnati la moarte din spatele monitorului nu va deosebiti cu nimic fata de criminalii care au ucis iepurasii, hingherii care ucid cainii in cele mai groaznice chinuri posibile, bestiile umane care ii amagesc cu mancare otravita si au satisfactie ca zac in agonie si chinuri inimaginabile …sunteti tot la fel, insetati de crima si sange, nu va doare suferinta unor animale nevinovate si lipsite de aparare.

    Insa “suprematia ” asta pe care o considerati normala doar pentru ca in aceasta viata v-ati nascut oameni…va fi crucea pe care o veti purta voi si familiile voastre.

  549. Daca o mai aud o data pe asta cu iubitor de animale sincer vomit! Nu despre asta e vorba oameni buni. Eu una sa zicem ca urasc babuinii (doar de dragul exemplului), dar asta nu ma face sa cred ca trebuie sa ii eutanasiez pe toti. Iubesc cainii dar nu asta e motivul pentru care cred ca eutanasierea e o prostie. Let’s go back to the basics si sa ne intrebam cine ne-a dat noua dreptul sa decidem ce traieste si ce nu? Serios ca aleia cu omoratul animalelor pentru mancare tot ii mai gasesc o justificare (nu la stadiul la care a ajuns acum totusi). Dar asta cu cainii pe bune daca e justificata altundeva decat in capul arogantilor, ce apartin speciei umane. Si inca ceva, ce am vazut ca s-a mai scris si am mai da si eu ca exemplu in nenumarate discutii pe tema asta : ORADEA!!!! Ce alt exemplu va mai trebuie?! Acolo a functionat sterilizarea, in Bucuresti eutanasierea nu a functionat. Scuze dar doar lipsa totala de logica te mai poate face sa crezi ca eutanasierea e o solutie! Simona, imi e sincer teama de faptul ca tu esti jurnalista si asa zisa formatoare de opinie. Cred ca nici tu nu iti dai seama ce periculos e.
    Dar sa zicem ca vrei o cauza pentru care sa lupti, nu mai bine te-ai rascula impotriva alora care au facut in mod miraculos “sa dispara” fonduri ce trebuiau alocate adaposturilor? Nu ti se pare ca la aia e problema si nu la caini.