Să fii apropiat al unui alcoolic poate fi o boală
Vorbeam, acum puțină vreme, despre alcoolism și insistam pe ideea că e o boală. Așa este, alcoolicii nu sunt niște cetățeni care beau că așa au ei chef, sunt niște oameni bolnavi, chinuiți cumplit de o dependență. Ceea ce poate n-ai știut, dragă cititorule (și n-am știut nici eu, până de curând), e că și ceilalți membri ai familiei unui alcoolic ajung să se îmbolnăvească. Boala lor poartă numele de codependență.
Când cineva devine alcoolic, rămâne singurul actor al poveștii lui triste doar dacă e singur pe lume. Dacă are o familie, atunci sigur ea se va trezi aruncată într-un vârtej de sentimente cumplite: de la furie la teamă, de la singurătate la disperare, de la vină la rușine. Pentru a se proteja, apropiații vor începe să dezvolte un comportament anormal, devenind încet-încet parte a problemei. Mai exact, fie ajung să se lase abuzați, fie ajung să-l protejeze excesiv pe dependent, încurajându-l să nu-și recunoască și să nu-și asume boala, fie ambele. Exemplu: soția sau soțul dă telefon la biroul partenerului dependent și minte că acesta nu poate ajunge la birou, din motive de gripă, când, în realitate, el este beat sau drogat…
Cu alte cuvinte, codependență înseamnă orice activitate care-l pune pe dependent în situația de a amâna recunoașterea problemei sale și vine la pachet cu ditamai suferințele (în cel mai fericit caz, doar emoționale).
Am aflat toate aceste lucruri de la specialiștii Aliat (Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor), care au creat și platforma AlcoHelp, pentru sprijinul celor care se luptă cu alcoolismul și caută ajutor discret pe internet.
Așadar, dragă cititorule, dacă ești rudă apropiată cu un alcoolic și tocmai te-ai recunoscut în portretul codependentului de mai sus, să știi că poți apela și tu la această platformă, care conține următoarele: un chestionar de evaluare a consumului, un program online, de 10 sedințe, menit să ajute la tratarea consumului problematic, un pachet de e-mailuri motivaționale pe care le primesc toți cei înscriși în program, o hartă națională a serviciilor de sănătate din domeniul tratamentului dependenței de alcool, posibilitatea de a contacta un specialist și un forum.
Sigur, nu chiar toate instrumentele enumerate ți-ar putea fi utile, dar majoritatea da. Ai putea, de exemplu, afla și de la un specialist (nu doar de la mine) că și tu ești bolnav. Și că, rupând lanțul codependenței tale, nu numai că te vei salva pe tine, dar îl vei putea ajuta și pe dependentul în jurul căruia gravitezi și a cărui boală îți controlează acum viața. Și o distruge.
“Avem o viață petrecută împreună și jumătate din ea a fost frumoasă”
Ți-am spus deja povestea alcoolicului Asido (supranumit și “Bomba pe roți“), care a reușit să-și învingă boala, dar, iată, a sosit momentul să-ți mai spun o poveste.
E povestea lui Staval, o soție codependentă care, căutând disperată soluții pe internet, a ajuns pe forumul AlcoHelp. Mai întâi, timp de luni de zile, a citit ce scriau ceilalți. Așa a aflat că este codependentă și că, dacă continuă să-și mai cocoloșească soțul alcoolic și să-i mai ofere garanția că, oricât de mult ar persista în dependență, ea îi va rămâne alături, n-o să fie deloc bine. Și a rupt lanțul codependenței. “Și-a luat mâna de pe el”, cum se zice, după care și-a făcut cont pe forum și a cerut explicit sprijin și informații celorlalți membri.
“Ca soție, am trecut prin multe, prin speranță, disperare, dorința de a lăsa totul baltă. N-am putut să-l abandonez, avem o viață petrecută împreună și jumătate din ea a fost frumoasă. Soțul meu a început să bea mai întâi social. La tinerețe, era simpatic după un spriț. Apoi au apărut problemele: violențe verbale, acuze nefondate, gelozie și mania persecuției. Din cauza asta, copiii (mari acum, unul de 30, altul de 21 de ani) s-au îndepărtat de el.
A avut nenumărate tentative de a stopa băutul, se lăsa o lună-două, apoi o lua de la capăt. De fiecare dată, era mai rău. Când e băut se schimbă total. E ranchiunos, vorbește mult și prost, e grandoman, minte… Mereu se ascunde să bea, rar bea de față cu noi, nu recunoaște că a baut, deși e evident, caută motiv să tot iasă din casă: cu gunoiul de jjjde ori pe zi (uneori doar cu câteva coji de ouă, să nu miroasă, cică!), la cumpărături uneori inutile, știți și voi cum e…
Acum e la a doua internare și pare mai motivat să se lase de tot.
Eu am prezentat toate simptomerle codependenței: am ascuns la început problema, l-am salvat din situații penibile, l-am urât și l-am iubit, am țipat, am plâns, am sperat că se va vindeca în perioadele de pauză, ca să intru apoi în disperare din nou. M-am acuzat că din cauza mea bea, am fost mamă și tată pentru copii și sunt, de vreo 20 de ani, capul familiei. M-am temut de sărbători și nunți, m-am simțit penibil de multe ori, am roșit eu, de parcă eu aș fi băut… M-am trezit diminețile rugându-mă să nu mai bea azi, am dormit ani întregi lângă un om ce sforăia și vorbea în somn, care-mi producea greață… Și am trăit mereu cu frică! Cu teama că iar va bea și va face scandal… Acum am înțeles. Nu e vina mea, nu eu i-am dus paharul la gură, pot supraviețui fără el, deși mi-ar fi extrem de greu…”.
1 an și 9 luni de prezență pe forum are Staval, iar, în timpul ăsta, ea și soțul ei au făcut pași imenși într-o altă viață, care, spre deosebire de prima, pare să aibă șanse să fie frumoasă în întregime, nu doar pe jumătate. Nu întâmplător, acest nou început fără alcool a coincis cu momentul în care ea a renunțat la comportamentul de codependentă. Odată ce a înțeles că soția are de gând să “supraviețuiască fără el”, soțul alcoolic a găsit puterea de a învinge boala. Poate nu vă mai amintiți, dar exact așa s-a întâmplat și la Asido. A găsit putere pentru abstinența definitivă de-abia în momentul în care soția codependentă “și-a luat mâna de pe el” și a încetat să-i mai ascundă banii, a încetat să-l mai supravegheze, a încetat să mintă pentru el, a încetat să mai intervină în vreun fel.
Staval a făcut toate astea, și încă ceva în plus. Pentru că nu a reușit niciodată să-și convingă soțul să intre personal pe forum, să frecventeze vreun grup de suport sau să citească materiale informative, a adunat ea informații și, pe măsură ce el a devenit interesat de ele, i le-a transmis:
“Am citit eu, am transmis esența, discutăm din când în când despre boală. El nu folosește calculatorul, probabil asta e o mare piedică în accesarea informației. Mă străduiesc să suplinesc asta ținându-l la curent. Bine că am putut înțelege că și eu, cu comportament de codependentă, alimentam dependența lui… Acum, mulțumim lui Dumnezeu, suntem bine”.
Sunt bine, da:
“Soțul meu a redevenit omul de altădată, persoana responsabilă și echilibrată. Copiii mei sunt fericiți să ne vadă calmi, să trăiasca clipe de armonie în căminul nostru. Am trecut și printr-o amenajare a locuinței, asta presupune meseriași, nervi, cheltuieli neprevăzute, oboseală etc. De data asta, am avut un sprijin real în soțul meu, a preluat toate problemele cu care altădată m-aș fi luptat singură. I-am acordat toată încrederea și el a apreciat, dar m-a rugat să-i las ultimul cuvânt, doar e bărbat în casă… Ultimul lui cuvânt e «Cum zici tu, dragă!». Glumeț omu’ meu!”.
Ceea ce am încercat să îți transmit, dragă cititorule, în caz că ești codependent, e că ai și tu o boală. Și că e important să cauți ajutor, orice ar însemna asta (specialiști, grupuri de suport, forumuri, platforma AlcoHelp, Alcoolicii Anonimi etc.). Și că, dacă tu alegi să te vindeci, asta s-ar putea să-l atragă și pe el, pe dependentul tău, de partea pozitivă a lucrurilor.
Iar, dacă tu nu ești codependent, cu siguranță cunoști cel puțin unul. Poate fi partener de viață, părinte, frate, iubit sau prieten bun al unui alcoolic. Fă ca acest text să ajungă la el. E posibil să-l ajute. Eu l-am scris cu gândul la cei câțiva codependenți pe care-i cunosc, dar și la cei enorm de mulți, pe care nu i-am cunoscut și n-o să-i cunosc niciodată, dar care, din păcate, există. Și s-ar putea să aibă mare nevoie să afle cele de mai sus.
Îți mulțumesc pentru că ai citit și vei da mai departe.
AlcoHelp a fost creat în 2009 și implementat cu sprijinul transparent, necondiționat și pe termen lung al HEINEKEN Romania. Specialiștii ALIAT își asumă în totalitate și garantează probitatea științifică a proiectului AlcoHelp. Aproximativ 60.000 de români din peste 70 de țări au accesat platforma AlcoHelp din 2009 până acum. Pe forumul Alcohelp sunt, astăzi, 1930 de membri și peste 13.000 de mesaje. AlcoHelp garantează confidențialitatea și anonimatul celor care îl accesează
[…] invit să citiţi un framgent mai jos şi articolul complet aici: Când cineva devine alcoolic, rămâne singurul actor al poveștii lui triste doar dacă e singur […]
O schimbare de look la tine, Simona…
Trebuie să o am în vedere cînd te citesc.
Simt că prinde bine, pricepi mai bine acel om, acel condeier.
sa va spun io din perspectiva mea de alcoolic. Conform definitiei io sunt alcoolic deoarece beau zilnic. Bautura e o chestie f. buna, exista doua feluri de alcoolici: unii care fac urit si altii care sunt pupaciosi, iubitori. Io fac parte din a doua categorie.
De asemenea io nu beau niciodata bauturi care nu-mi plac, daca n-am un schnaps, de ex. tuica buna, sau un vin bun pur si simplu nu beau.
Nu am lipsit niciodata de la munca pe motiv de bautura, nu am condus niciodata masina cu bautura-n nas, nu m-a vazut niciodata un vecin sau vrun coleg beat.
In schimb nefasta nu ma scoate din betiv, miroase orice strop baut, nu, nu se teme de scandal ca, cum spuneam, la betie sunt iubaret, da-i tot da zor ca e nesanatos. Acum a inceput si doctoru sa se ia dupa ia.
E extrem de placut sa vii acasa dupa o zi plina de munca si sa tragi o tarie, mai ales iarna cind e frig, da si vara, desigur nu vom trai o vesnicie da anii care ne-au mai ramas sa ni-i facem placuti, sa mai facem si ce ne place nu numa ce trebuie!
Alcoolici din toata lumea, uniti-va!
Materialul preluat de la AlcoHelp are multă bunăvoinţă, dar atît. Adîncul unui om nu-l pui în mişcare, mai ales spre bine, cu aşa ceva.
Idem nevasta, cea care relatează. O simt nepotrivită unui demers util, în acel alcoolic. Nu poate demara nimic acolo, în el, iar dacă pein absurd ar izbuti, nu va rezista taifunului declanşat.
@neamtu tiganu: râdem, glumim, da’ tu nu ești alcoolic 🙂
Catre dl Mircea O.
Buna ziua! Cat timp nu faceti parte din categoria codependentului, nu are cum sa va “miste” acest articol. E doar o problema ridicata la fileu care pentru cei neavizati seamana, poate, cu relatarea despre schimbarile climatice despre care stim ca se intampla, dar care parca nu prea ne afecteaza direct. Prea putini cred ca alcoolismul este o boala, si nu doar un viciu, si mult prea putini stiu de existenta codependentei (chiar si cei care se includ in aceasta categorie). Articolul se adreseaza in primul rand codependentilor pentru ca vindecarea este prioritara nu numai pentru ei, ci si pentru rudele alcoolice. Problema e mult prea complexa pentru a fi discutata intr-un singur articol. Dar ea exista si daca vorbim despre ea in cateva randuri nu inseamna ca o vom si rezolva. E doar un inceput, inca unul, care are importanta pentru cine intereseaza.
O zi frumoasa,
Dana
Eu știu că alcoolicul (alcolistul- cum se va numi în dex după mandatul parlamentului viitor)este persoana care simte nevoia să bea. Dependentul.
Later edit:-alcolistu
în continuare n-am apostrof
Și pentru că nu mă pot răbda cum adică schimbare de look …„Trebuie să o am în vedere cînd te citesc”.
Cu câte mâini citește omu ?
Am zis că n-am apostrof ?
Bun.
Interesant.
Si daca nu te recunosti in portretul de mai sus, acela de codependent, ce poti sa faci? Atunci cand respectivul nu vrea sub nici o forma sa se lase sau sa se interneze, cand politia nu vine, chiar daca suni la 112, pe motiv ca inca nu ti-a dat in cap, cand salvarea nu intervine, ca trebuie sa vrea singur sa se interneze? Ce poti face (exceptand plecatul de acasa sau datul in cap impricinatului, ca poate atunci vine si politia)?
Nimic. Nu poti face nimic in Romania 🙁 E aceeasi situatie ca in familiile cu bolnavi psihic. Si chiar daca reusesti sa-i internezi la dezalcoolizare sau la spital de psihiatrie, dupa ce ies de acolo o iau de la inceput iar tu ca ruda ramai cu problemele vesnic.
@andra: în primul rând, alegi să te desprinzi și să te salvezi tu. deci, da, pleci, oricat ar fi de greu. de ce “exceptand plecatul de acasă”??
Ai pus intrebarea de ce “exceptand plecatul de acasa?”… in romania e destul de greu sa o iei de la capat sa pleci de acasa sa te duci unde? Te duci in chirie? Cu ce platesti chiria cand salariile din tara sunt cat e chiria pe luna? Si cel din cauza caruia ai plecat ramane in casa pentru care ai muncit si ai tras atat de mult ca sa o ai, dupa ce ca ti-ai distrus viata si ani din viata fiindu-i alaturi mai pierzi si casa. Si mai adaugam si un copil minor cu tine. Te descurci faci fata material?
Unde naiba sa plec dupa 36 de ani de căsătorie???
Am o casa frumoasa, masina noua, curte mare, 10 pisici si un catel.
Munca multa de ani de zile…
Si uite asa stau cu betiv ordinar in casa care se comporta exact ca un PORC.
Dar o sa ma detasez total de el.
Ma duc din nou la munca si nu are decat sa bea pana crapa.
Bine macar ca-si plateste ratele si facturile. Banii nu ne lipsesc.
Asta ma tine in loc. Dar nu pentru mult timp.
Mi-e sila de el si de neamul lui de betivi care au crapat de la bautura.
Băi nene, în lumea asta trebuie să fii mai întâi anormal ca să te bage cineva în seamă!!!
Daţi-o în aia a mă-sii de treabă (cu tot cu cratimă).
Uite, na, aşa încep şi eu să visez că întîlnesc două lesbiene. Astea, ştiţi voi, sunt dependente una de alta. Iar io devin co-dependent, mă chinui să le dezvăţ prin puterea exemplului, nu reuşesc azi, o iau de la capăt mâine, nu reuşesc nici mâine, dar mai e şi poimâine…
Nuuu, staţi aşa, că mă duc să beau ceva. 😯 Măi dragă neamţule, de unde ai tu ţuică în Nemţia, ha??? 👿
PS: să-mi spună şi mie cineva cine este Simona TAHCE. ❓
Nu e nimic nou sub soare, de abia acum ai aflat?
@Mihaela: da, și aș vrea să afle și alții 😉
Ma bucur, in schimb sfatul dat Andrei e din punct de vedere al unei persoane care sta pe margine si crede ca totul e usor. Cand te confrunti cu asa ceva e total diferit.
@Mihaela: nu am spus că e ușor…
Mariane, cel mai mare avantaj pt. mine la intrarea Ro in Eu e ca ai dreptu sa aduci, cred ca, ca. 10l de persoana. Au fost vremuri cind nu puteai depasi un litru, au fost vremuri cind am fost nevoit sa-ncerc in aeropert sa beau o sticla dintr-o suflare ca era pacat s-o arunc.
Trebe sa spun ca-mi place mai mult tuica olteneasca, aia a lu Dobrin, e un pic mai usoara si are gust, da trebe sa fie batrina si de prun. Palinca aia ardeleneasca arsa de doua ori imi place si ea, da mai putin, o fac mai mult fiarta.
simona, te-ai gandit sa discuti cu un copil de parinte alcoolic? cum vede el lucrurile? copil care e dependent (psihic, dar si financiar) de acesti parinti? de unul alcoolic si unul co-dependent?
De drama care o traieste e una, dar ce ne facem cu acei copii nascuti in asa mediu, si care o iau ca pe o normalitate? Ca nu au mai vazut altceva… Si ajung in viata sa se apropie de alte suflete trunchiate, alte suflete ne-implinite ca ei, ducand si perpetuand anormalitatea ca pe o normalitate.
Si care cand au ajuns sa fie iubiti sincer, pur,curat, au un soc vazand ce mizerie a fost in negura copilariei lor, ducat la depresie…
Doar ganditi-va la ei – cand vedeti un alcoolic. La cei nevinovati de langa alcoolic.
@arakelian: știu foarte bine ce simte copilul ăla 🙂
@ neamtu tiganu:
Naşpa. La doar 10 litri trebuie să faci naveta săptămânal. Cred. 🙄
@ arakelian: intreaba-ma pe mine, ca-ti povestesc eu.
Nu am luat-o deloc ca pe o normalitate si m-am luptat mereu cu situatia.
Nu-mi provoaca depresie trecutul meu, ci mai degraba prezentul.
Nu am urmat “traditia“, te rog sa iei ceea ce spun despre alcool drept glume. Da, consum cand am chef, in sensul ca nu sunt usa de altar, insa am limite de bun simt. Uite, ultima “isprava“ a fost acum circa doua saptamani, cand un vecin m-a rugat sa-i testez tulburelul.
Nu va mai grabiti cu etichetari de genul “ce naste din pisica, soareci mananca“. Nu se verifica intotdeauna, ba chiar destul de rar.
Hai, mai intreaba, ca n-am baut nimic. 😆 Doar ceai, pe o asa vreme frumoasa sunt racit cobza si ma-nerveaza neamtu asta, ca-mi vorbeste de lucruri sfinte, adica palinka si alte delicatesuri. 🙄
Salut,
eu sunt Sara si sunt una dintre persoanele acelea etichetate de cuvantul “codependent”. Am crescut cu un tata alcoolic si violent, iar dupa ce ai mei au divortat, mama mea a devenit alcoolica. Am avut un soc, ajunsa la maturitate, sa aflu ca am crescut “stramb”, ca invatasem sa ma comport gresit si ca imi otraveam toate relatiile din jurul meu, chiar si dupa ce nu mai era nici un alcoolic prin jurul meu.
@andra: cel mai greu lucru si mai anti-intuitiv lucru din lume este sa intelegi cand este timpul sa te opresti din a ajuta. pentru ca suntem invatati de mici ca trebuie sa fim “buni”, a renunta pare un gest de indiferenta – biserica, vecinii, rudele ne sfatuiesc cu totii sa incercam inca si mai mult. dar prin asta le facem un rau alcoolicilor, pentru ca ii impiedicam sa isi dea seama singuri de faptul ca au nevoie de ajutor.
@arakelian: copiii alcoolicilor sunt afectati foarte tare de ceea ce se petrece in familia lor. cresc in rusine, teamna, secrete, vinovatie, neglijenta si fiecare copil isi transforma firea intr-un mod care sa il ajute totusi sa isi gaseasca rolul in acea familie “stramba”. mai tarziu, isi poarta firea mai departe in viata lui de adult. spun asta din propria experienta. cu toate acestea, solutia nu este sa dam vina orbeste pe alcoolici, si nici pe cei din jurul lor. asa cum exista grupuri Al-Anon pentru cei care traiesc langa alcoolici, la fel exista si pentru copii. se numesc Alateen. altfel, doar cu invinuiri, nu se rezolva nimic
@sara: 100% de acord cu tine 🙂
@Simona Tache: iar eu multumesc pentru curajul de a aborda acest subiect, despre care se vorbeste doar in soapta
@Marian S.: am gresit eu numele din repezeala, imi cer scuze, intre timp am corectat, sper sa se actualizeze titlul insemnarii si in trackbacks
Nu se actualizeaza, trebuie sters si trimis din nou. Sau corectat manual chiar de Simona pe acest blog, astfel incat sa corespunda cu linkul original, acuma corectat.
şi dacă nu ai unde să te duci? chiar deloc. că nu poţi fără banii lui, că nu ai cum să vinzi o casă, să o împarţi şi să-ţi ajungă pe urmă să iei alta? şi dacă propriul salariu nu-ţi ajunge ca să te întreţii? ce faci? adică nu ai bani de chirie, de ce trebuie pe lângă chirie (întreţinere şi alea,alea…), mâncare pentru tine şi pentru copii şi alea, alea… cum te rupi de statutul de codependent? cât să suferi? până când şi până unde? exemplele arătate sunt cele frumoase în care partenerul (poate fi bărbat sau femeie) era oricum conştient că nu face bine. şi nu mă refer la cazurile văzute la ora 5, nicidecum, cunosc om inteligent care, pe trezie, este o enciclopedie dar după câteva beri devine monstru de egoism. şi da poţi fi maltratat fără să fii bătut, cu vorba şi cu felul de a te purta. mă rog. e atât de trist fiindcă sunt situaţii fără ieşire, chiar fără ieşire, pentru că trăim într-o societate strâmbă unde poţi să munceşti până mori (chiar s-a murit de la prea multă muncă în ciuda a ceea ce se spune despre români) şi tot nu-ţi vor ajunge banii ca să trăieşti omeneşte.
Este si o forma de alcoolism asa-numit “de tip mediteranean”, omul bea putin dar zilnic, nu are tendinta de a creste cantitatea de alcool/zi.Era considerata cumva la limita dintre normal si patologic.Daca ar fi dupa mine, ar atarna mai mult spre normal, doar ca nu e dupa mine.
Pentru ca e complicat sa faci un om de 60 si de ani sa plece de acasa… Se desprinde greu, vrea alta solutie, nu sa lase tot ce a muncit o viata, e si alta mentalitate… Eu una am plecat, cu prima ocazie, dusa am fost, dar eu eram copilul, mi-a fost mai simplu.
nu mă refer la un om de 60 de ani. şi la 45-50 e greu dacă nu-ţi ajung banii. unde te duci? cine te primeşte? nu-i vorba că te desparţi, nu ruşinea divorţului te împiedică ci lipsa banilor.
Buna,
Sunt Oana si sunt co-moderator al grupului de suport pentru codependenti din cadrul centrului ALIAT din Bucuresti.
Subiectul codependentei este vast si mi-ar placea sa va invit sa il abordam la centrul nostru. Eu si colega mea, Carla, va stam la dispozitie pentru orice intrebare la adresa de mail alcocentru@yahoo.com sau la nr. de telefon 0727 880 447.
Serviciile sunt confidentiale si gratuite.
va doresc o zi buna!
să fii apropiat al unui alcoolic nu este o boală oarecare, în condiţiile de la noi este un cancer şi, de obicei, se termină când moartea îi desparte, ca în poveştile de groază. pe urmă supravieţuitorul se bucură de câţiva ani, nu mulţi – pentru că toate astea te marchează, pe care-i poate petrece cum vrea doar că totul, dar absolut totul, este prea târziu şi inutil.
m-am gandit de vreo 10 ori inainte sa scriu.
sara,100% de acord cu tine,liliana la fel.
mama-co-dependenta,tata alcoolic.l-am vazut treaz la 21 de ani.
ce ramane dupa trezirea din cosmar?
raman:sentimentul vinovatiei,ura pe care trebuie sa o neutralizezi,sentimentul ca cineva ti-a luat cea mai frumoasa parte din viata si si-a batut joc de ea,batai,batai, umiliri,durere fizica numai cand iti amintesti,ura fata d emama co-dependenta ca nu a avut puterea sa divorteze,ura pentru ca simtea nevoia de frica sa isi spuna copilul care nu facuse nimic,cum sa daramase universul cu o nota de 9,bataie,bataie,saracie, impartirea unui sfert de paine,dependente de tot felul,tandreturi cu complexul stockholm,frica multa de tot,incuibata in fiecare dendrita pt totdeauna………..trece,se vindeca.aberatii de psihanalist ratat.
pentru Oana T.
orice sfat aş primi vreau să văd cum rezolvă cineva problema banilor, pentru a-i servi o lecţie unui alcoolic trebuie să-i arăţi că te poţi descurca fără el. cei mai mulţi dintre noi trăiesc cu un salariu undeva între 1000-2000 de lei. iau cazul fericit cu 2000 de lei net. din ăştia trebuie să plătesc chiria 100-150 de euro, zic că voi închiria o locuinţă modestă dar nici să mă duc în ghetou în ferentari, pe urmă mai trebuie pentru întreţinere, telefon, lumină şi cablu+net, toate astea mai fac undeva la 300-400 de lei, pe timp de iarnă pot fi şi 500. iau o lună de iarnă cu 500 de lei+750 chiria mai imi rămân 750 de lei să mănânc, să cumpăr cele necesare pentru curăţenie şi igenă (că doar trebuie şi un şampon, săpun, pastă de dinţi,deodorant etc…). după cum se bagă de seamă ca să pot trăi va cam trebui să fac foamea, asta dacă nu stau nespălată sau renunţ la dero şi altele. şi e un calcul pentru o persoană, fără copii sau alte obligaţii, fără bani pentru transport sau lucruri neprevăzute, fără ieşiri în oraş cu fetele sau mai ştiu ce răsfăţ inutil. haine?pantofi?un tuns? stăm aşa. nu sunt rea, sunt obiectivă şi întreb ce psiholog imi poate rezolva problema asta? felicitări sincere celor care au reuşit, care au putut, care au avut cum dar cei mai mulţi dintre noi suportăm pentru că nu avem altă cale. şi nu toţi suntem născuţi în zodia cancerului.
nike, şi dacă nu sunt bătăile şi sunt doar vorbele e la fel de greu. am spus, poţi fi maltratat la fel şi fără să fii bătut fizic. de obicei atunci omul e deştept şi orice ai face nu este suficient de bun. nici nu ştiu cum e mai bine. să fii bătut? sau să fii făcut pilaf din vorbe zi după zi, ceas după ceas.
pt. liliana
Ai dreptate, este extraordinar de greu sa te descurci singura, dar nu e imposibil. Exista centre la care poti solicita gazduire temporara (maxim 1 an), consiliere juridica pentru situatii de divort, reprezentare in instanta. Si toate aceste servicii sunt gratuite. Cel mai dificil este sa te decizi sa faci schimbarea. Resursele materiale sunt foarte importante, dar cele mai important lucru este sa te gandesti ca te vei descurca pana la urma si vei avea parte de liniste.
Draga Liliana,
Inteleg ca exista o constangere financiara in cazul acesta, insa parasirea partenerului dependent nu este singura solutie. Impreuna cu fetele de la grupul de suport pe care il desfasuram acum tocmai asta incercam sa facem, sa gasim modalitati prin care sa amelioram relatia dintre persoana dependenta si cea codependenta fara a lua decizii radicale.
ba, după umila mea părere este singura soluţie. dacă partenerul nu reacţionează la vorbele tale, chiar dacă este un om inteligent, ale copilului, de ce ar reacţiona la vorbele unui psiholog? lucrurile astea se întâmplă în ani, încetişor, şi nevasta – de cele mai multe ori este o ea, discută şi plânge, şi se jeleşte, şi se dă cu capul de pereţi şi te ia şi cu vorbă bună dar degeaba pentru că, între timp te-ai degradat atât de mult încât doar băutura şi cercul de prieteni beţivi îţi dau impresia că eşti cineva, ai pierdut respectul – pe drum, undeva – ce trebuia arătat familiei iar nevasta a devenit o proastă şi copilul un tâmpit agîţat de fusta mă-sii. se mai poate schimba un astfel de om? poate că da doar că eu nu cred şi sincer, n-am văzut. schimbarea s-a produs doar când ruptura a fost totală şi nu prea târziu astfel încât cel puţin unul dintre parteneri a mai avut şansa să facă ceva cu viaţa lui.
şi da, sunt de părere că ambii soţi trebuie să fie independenţi financiar ca totul să se bazeze pe respect reciproc. zicem că femeile din occident sunt prea independente. aşa o fi. dar mi se pare firesc ca atunci când nu-ţi convine să poţi să renunţi fără să te gândeşti că nu ai cum din cauza banilor, iar pentru asta, fiecare dintre noi ar trebui să învătăm să ne apărăm drepturile, oriunde, cu orice, în orice situaţie. până nu vom face asta, fiecare omuleţ pe stradă, la slujbă, acasă, nu avem decât să suferim.
@nike: mie nu mi-a ramas doar ura si furia, dupa ce m-am trezit din cosmar. Catva timp mi-a placut foarte mult sa fiu furioasa pe parinti, pe rudele care nu au spus nimic, pe toti cei care au intretinut comportamentele violente ale tatalui. Apoi mi-am dat seama ca asta nu rezolva nimic. In plus, am cunoscut foarte multi oameni care au ramas in acest stagiu, de a fi foarte vehementi in fata celor care au gresit atunci cand erau copii. Timpul nu i-a vindecat de la sine. Stiu persoane (dragi mie) care nu realizeaza cat de codependente sunt si probabil isi vor trai asa pana la sfarsitul vietii. Cunosc oameni la 50, 60 de ani care de-abia acum au inceput sa se auto-repare, pentru ca pana acum au fost prea ocupati in a le reprosa altora ca nu fac ceea ce trebuie. In cazul meu, am inceput sa imi intru in normal de-abia dupa ce am trecut de socul de a fi codependenta si deci “bolnava”, am acceptat situatia ca atare si mi-am suflecat manecile – “sa vedem ce este de facut”.
@liliana: din cate inteleg, sunteti intr-o situatie dificila. Asa cum spunea si Oana T., subiectul codependentei este unul complicat si complex, genul de subiect care trebuie mai degraba trait decat discutat. Pe mine una nu m-au ajutat niciodata sfaturile, am fost mereu convinsa ca oamenii nu imi inteleg pe deplin situatia. Singurul lucru care m-a ajutat sa imi revin a fost decizia de a citi despre codependenta cat am putut eu de mult. Apoi sa ajung singura la concluzia ca ar fi bine sa merg la un grup Al-Anon. Imi cerea un efort minim: sa merg intr-un anumit loc, la o anumita ora si, daca nu aveam chef sa vorbesc, macar sa tac inteligent. Am facut asta chiar daca habar nu aveam cum ar putea sa ma ajute. Patru ani mai tarziu, nu pot sa spun decat ca a functionat si ca sunt extrem de fericita ca am facut acest pas.
[…] invit sa cititi un framgent mai jos si articolul complet aici: Când cineva devine alcoolic, ramâne singurul actor al pove?tii lui triste doar daca e singur pe […]
Codependenta este o boala care iti dauneaza tie, copiilor si chiar alcoolicului. Cel mai mult mi-a fost de folos informarea, intelegerea bolii lui, faptul ca eu nu-l pot salva…Am citit mult, carti de specialitate, forumuri, chiar si blogul Sarei! Tare multe din trairile mele s-au lamurit, am inteles ce-am gresit, m-am iertat si am hotarat ca eu pot trai fara el!Da, eu aveam de gand sa plec, urma sa supravietuiesc la limita, dar asta nu ma speria. Viata de cosmar din casa mea (niciun moment n-au fost violente fizice) nu mai era viata!
Multumesc inca o data celor ce au initiat acest proiect, forumistilor ce mi-au sarit in ajutor cu materiale de citit, incurajari si…un umar pe care sa ma spijin.
Pentru mine forumul a tinut loc de grup de sprijin, Al-Anon, psiholog si duhovnic.
Multumesc, Simona Tache, pentru ca incerci sa ajuti ! Cu cat mai mult se dezbate acest subiect, cu atat mai multe persoane afectate de dependene vor cauta si gasi solutii.
staval tu esti intr-o parte , eu in alta , mai bine ca noi, ne intelege tot unul care a trecut pe acolo. Important ca se poate , atat dependenta cat si codependenta sunt boli, boli peste care se poate trece. Pe 22 sep 2012 , am facut exact 3 ani de cand sunt abstinent.
De la un alcoolic dependent , condamnat la inchisoare cu executare pentru consum repetat de alcool la volan ( vezi https://www.simonatache.ro/2012/09/20/bomba-patru-roti/ ) , care a pierdut afaceri, casa, permis, astazi sunt tata si sot , imi intretin familia si pot spune ca avem un trai decent, avem din nou o casa, am din nou permis si nu mai am doar B , acum am B, C, CE , iar mai nou de la 1 octombrie sun student la zi , la Contabilitate si informatica de gestiune. Acum 3 ani si ceva , nimeni d.pd.v. omeneste poate nu-mi mai dadea nici o scapare. Dar alaturi de forumul alcohelp, Aliat si sustinerea familiei am reusit. Am reusit , imi place atat de mult , ca nu-mi mai place sa beau. respect si multumim Simona Tache!
Buna ziua la toata lumea .
Acum patru ani si jumatat sotia mi-a spus ca pot sa beau cat vreau si daca vreau sa ma sinucid band nu am decat .Si-a” luat mana de pe mine ” ,numai mai acoperit ,nu a mai mintit ,m-a lasat sa-mi fie rau ,sa suport toate consecintele bautului meu.
Acum am 4 si jumatate de abstinenta sint AA si in programul AA tot de 2 ani si sint si participant activ la forumul Alcohelp.
In tot acest timp m-am documentat de spre boala numita alcolism si despre codependenta .
Nu numai alcolicul ci si codependentul este necesar sa se trateze.Un alcoolic afecteaza pana la sapte persoane dintre rude . .
Situatia financiara a familiei mele era mult mai rea decat o”deseneaza “LILIANA :
“orice sfat aş primi vreau să văd cum rezolvă cineva problema banilor, pentru a-i servi o lecţie unui alcoolic trebuie să-i arăţi că te poţi descurca fără el. cei mai mulţi dintre noi trăiesc cu un salariu undeva între 1000-2000 de lei.”
Ca sa rezolvi o problema este necesar sa cunosti si toate datele problemei(ca este o boala de adictie) iar aici nu numai alcoolicul participa la “joc ” ci si codependentii .
Documentarea despre codependenta il poate lamuri pe codependent cum sa comporte ca sa-l determine pe alcoolic sa intre in abstinenta in asa fel incat sa si-o doreasca .
Un exemplu de reusita este Staval , linga zecile pe care le cunosc .Nimic nu este imposibil daca te documentezi si actionezi .
Dale Carnegie spunea: ” sa ne vaitam sau sa rezolvam problema” .
Daca Staval a reusit de ce nu ar reusi si codependentii care citesc aici.
Sint grupuri Al -anon , site-uri si forumuri pentru codependenti , consiliere la ALIAT sau la
Directia de sanatate a mun.Bucuresti la centru de consiliere din str.Salcetului nr 5 .
Site-uri Al-anon:
http://www.alanon.ro/ …
http://alanoniasi.xhost.ro/ghidul-pentru-familie.html : Ghidul pentru familie
Cea mai bună apărare a familiei în faţa impactului emoţional al alcoolismului este câştigarea unor cunoştinţe şi atingerea unei maturităţi emoţionale şi curajul de a pune în practică aceste lucruri.
http://alanonromania.wordpress.com/ Un blog despre dependenta, codependenta, alcoolism, imaturitate emotionala, marturii, recuperare, cei 12 pasi, abstinenta, Al-Anon
http://www.alcohelp.ro/forum/index.php
Cei ce doresc sa reintre intr-o viata normal vor actiona .Orice este posibil daca-ti doresti cu ardoare .
Incercati si rugaciunea de seninatate :
Doamne, dă-mi SENINĂTATEA
Să accept ceea ce nu pot schimba,
CURAJ să schimb ceea ce pot
Şi ÎNŢELEPCIUNEA să le deosebesc.
Putei sa va schimbati viata .
Cu respect ,
Alex.
Sunt de acord ca alcoolul este o boala, dar nu trebuie sa gasesti o scuza in asta.
Uraste alcoolismul.
Imi cer scuze că intervin de-abia acum. două postări ale dnei Simona m-au răscolit, cea despre copii şi părinţi şi cele despre alcoolism. din păcate rămând la părerea mea, că totul, vrem sau nu vrem, se reduce la bani, mai exact la numărul lor. nu pot să cred că un copil crescut 5-10-15 ani în scandaluri(în postare se vorbea despre doi copii unul de 21 şi unul de 30) îşi va privi părinţii cu indulgenţă. nici femeia sau bărbatul nu-şi va putea privi partenerul cu ochi tandri. în aceste dispute se ajunge la vorbe grele, la jigniri sau la lovituri. respectul nu mai există din nici o parte. să presupunem că partenerul se îndreaptă, repet, după nişte ani îndelungaţi, să presupunem, dar cum naiba să uit? vreau dar nu cred că pot să-mi şterg din faţa ochilor un chip deformat de băutură scuipînd vorbe grele, denigrând tot ce poate însemna o fiinţă umană. să pretind că nu s-a întâmplat? ba s-a întâmplat, şi dacă iert o fac pentru că nu am unde să mă duc şi nu mai am puterea sau vârsta să iau viaţa de la capăt într-o Românie din ce în ce mai cenuşie. copii s-au făcut mari, într-un fel sau altul au plecat pe drumul lor doar că nici ei nu uită, îi acordă părintelui cu pricina o consideraţie moderată pentru că până la urmă datorită lui au venit pe lume, dar iubire? respect? minim. treburile astea cu luat mâna de pe el nici nu ştiu ce să zic. cum adică? nu-i mai fac mâncare, nu-l mai spăl, nu-i mai găsesc scuze. pare perfect dar nimeni nu ţine cont de faptul că stai cu împricinatul în casă, poate că dormi cu el în pat, uneori, dacă ai cum dormi demult în altă cameră, şi vine aghiuţă acasă, mort de beat şi trânteşte uşa la frigider şi te înjură că nu eşti în stare să faci o nenorocită de mâncare, că eşti o împuţită care nu este în stare să spele o cămaşă şi altele. să te menţii tare pe poziţie este o utopie, şi-aşa vecinii vă ştiu de nebuni, cedezi şi-i pui să mănânce, il speli şi îi speli. ce mult îi pasă lui de toate astea! îşi bagă şi-şi scoate din toate. scrii ca o proastă. citeşti ca o proastă. ce mare rahat ai făcut cu luatul mâinii de pe el? spunea cineva mai sus că la el era o situaţie financiară mai grea decât cea descrisă de mine. eu am dat un exemplu optimist. altcineva scria despre somnul alături de un beţiv, un beţiv cronic pute, sforăie, horcăie, îi curg balele şi-apoi, după nişte ani din ăştia, să facem dragoste, să ne iubim ca la prima tinereţe? haida de! nu cred că mai e posibil. imi menţin părerea că, după nişte ani de genul celor de mai sus, ani (şi nu unul, doi) singura soluţie este despărţirea definitivă dacă te ţine punga. oricum o dai tot la bani te întorci.
Ai dreptate, Liliana! Traiesc acelasi calvar! Asa a fost viata mea si nimeni nu poate judeca decat daca ar fi fost de fata la toate betiile crunte (batai, cand eram mai tanara) si insulte mizerabile! Eu am fost orfana si m-am casatorit cu el acum 36 de ani (un copil de 17 ani) am muncit timp de 19 ani, cand am gasit de munca si am pututpentru ca pe cei trei copii i-an crescut si ajutat de una singura, el doar aducand bruma de bani acasa pentru ca jumatate i se cuveneau lui pentru alcool si tigari! Da, nu mai drm cu el de 6 ani, multumesc lui Dumnezeu! dar de dus unde sa ma fi dus? Am tras de copiii mei care sunt toti pe drumul lor, toti trei au invatat carte (doi au facultate, unul liceul). M-am imbolnavit de diabet din cauza stresului si a rusinii, m-am insingurat de oameni, m-am reinventat de sute de ori dupa ce era cazuta la pamant! E greu…. este foarte greu sa traiesti cu un asemenea om! Daca aveam parinti as fi uitat ca acest om a existat vreodata in viata mea! Dar de fiecare data cand ma gandeam sa plec ma oprea gandul c-as putea ajunge sa-m chinui si mai rau copiii, fata de care am ascuns cat de mult am putut calvarul meu! Cand au crescut…. da , au vazut ei cam ce fel de om este! S-au racit fata de el pentru ca nu-i cauta, nu-i suna, nu-i ajuta nici macar cu o vorba buna! Alcoolul l-a transformat intr-un fel de fiinta umana imuna la orice sentiment bun!
@Staval & Asido: eu vă mulțumesc pentru că mi-ați permis să vă spun poveștile 🙂
Sunt copil crescut in casa de alcoolic – tatal meu vitreg. Inainte de el, am locuit la o matusa de a mea, casatorita, la randul ei, cu un alcoolic. Cu tatal vitreg am locuit pana la 22 de ani, varsta la care, datorita ‘nebuniei’ sale, trebuia ca la ora 22 sa fiu in casa, daca nu, inchidea usa si nu ma mai lasa in casa ; jigniri continue, urlete, spart de usi, vase etc etc. Violenta verbala, uneori si fizica, insa nu mare. El era BARBATUL, noi ( eu si mama ) doua curve proaste ( asa erau toate femeile, in acceptiunea lui). In fine, a fost groaznic, nu are rost sa mai dau alte detalii. Bun. De plecat nu am plecat, pana la 22 ai mei si 52 ai mamei, pt ca : nu aveam locuinta, nici in Oradea, nicila bunici, nici altundeva ; eu eram inca studenta ( inainte, eleva, bineinteles) si stabilisem cu mama ca mai suportam pana termin eu facultatea, pt a o putea ca lumea ( am fost integralista, la Stat, bursa de merit etc etc ).
Acum, dupa aproape 4 ani, si ma intalnesc intamplator cu el in oras, nu il salut, nu mai avem nici o treaba, insa nu pot sa nu am un feeling de repulsie, frica, greata, frusrate…nu stiu, de toate.
Concluzia? Da, beau un pahar de vin, o bere, accept alcoolul in cantitati foarte moderate in jurul meu, cat sa fie “for fun”, insa atat. Am fost indeajuns de mult timp co-dependent, si nu imi doresc sa mai trec prin acele momente, nici macar pt o secunda.
Felicitari Simona pt subiectul abordat.
Mai oameni buni, eu cand va spun ca s-a intors lumea pe dos…
E clar ca nu mai e bine sa fii normal. Trebuie sa ai ceva deosebit ca sa fii bagat in seama.
Na, sa fac si eu o marturisire in stil Beatles: I`m a loser / And i`m not the man i used to be…
Sunt somer de cateva luni, dragii mei. Serios. Asta e o “boala“ suficient de interesanta ca sa te bage cineva in seama???
Sau trebuie sa ma apuc de bautura? Dupa aia ma duc la Alcoolicii anonimi si tin un discurs:
Salut, sunt EU. Beau de draci, de prin primavara. Ca sa fac rost de bautura am spalat parbrize prin intersectii, pana m-a calcat unu cu gipanu` pe picior. Deci sunt [handicapat] pardon, persoana cu dizabilitati, deci vreau pensie. M-a prins unu pe strasee, m-a futut in cur, deci am ajuns si homosexual, alta distractie. Am baut alcool metilic, vad dublu de la o vreme, deci vreau pensie si salariu de sef la vreo curte contitutionala. Am ameteli si bat campii (ca si aici, desigur) deci sunt numai bun de dus in concediu la Eforie Nord trei luni pe an, ma multumesc si cu hotel 3 stele. Am fost in vizita in Basarabia in 1991, deci de cand m-am intors sunt refugiat. La rivulutie m-a pus dracu sa fiu baiat cuminte si sa-mi vad de treaba, mergand la serviciu, dar nu strica sa-mi dati un cefertecat de-ala. Ma bate fosta nevasta si copilul, ambii pe motiv ca nu mai platesc pensia alimentara, deci sunt victima a violentei in familie. Ni s-a demolat casa parinteasca in 1980, deci ma multumesc cu 1 hectar la Corbeanca, doua de padure si un mic butic in centru. N-am fost membru de partid, dar ma persecutau aia… ceva de groaza, parol, ma chemau la toate plenarele ca sa ma faca. Si…
Si mai caut. Apropo, caut de ceva vreme crema neagra pentru incaltaminte. Cica daca iti dai cu ea pe mutra si te duci la niste organizatii ai ceva sanse in plus. Numai ca nu gasesc, fir-ar. Doar un loc la facultate, cu bursa pe 3 ani, spaga pentru examen asigurata, saru` mana.
vreau să cred în poveşti cu final fericit. subiectul abordat este unul dureros pentru mulţi dintre noi, dincolo de cuvinte fiecare om ascunde mica lui dramă pentru că aşa sunt oamenii, greu de mulţumit. nu doresc să fiu obraznică sau cârcotaşă dar am şi eu nistre întrebări pentru protagoniştii celor două poveşti Staval şi Asido.
– cum sunt actualele relaţii dintre parteneri?
– cum sunt relaţiile dintre parteneri şi copii?
pe o scară de la unu la zece ce notă ar da acestor relaţii?
aş vrea să fie sinceri şi să-mi explice şi mie, dar sinceri rău de tot. să se uite în oglindă şi să-şi spuna “da, imi iubesc soţul sau soţia ca la tinerete, chiar mai mult, şi ea sau el simte la fel, iar anii aceia urâţi nici nu mai contează pentru că, nu-i aşa, dragostea invinge”
studiile spun ca marea majoritate a barbatiilor devine alcolia dupa casatorie, de ce?
1. fara o tuica inainte si un vin dupa nu e posibila digerarea mancarii produse de codependenta in spe.
2. alcoli in spe intra in criza cind isi da seama ca visu lui de a detine cindva un motor de 200CP e destramat de imaginea sifonierului doldora cu sute de rochite si de pantofiori-cizme.
3. alcolii in spe se simte umilit ca detine picioare si acestea au ciorapi, ciorapi care nu pot sta frumusel sub pat ci trebe zilnic sa fie sigilati si depozitati in ungherele pivnitei.
4. alcolli in spe e satul de telefoanele interminabile ale codependentei in spe cu pretenele si cu ma-sa.
5. mai spuneti si voi ca precis stiti
Concluzie, codependentele in spe ar trebui sa actioneze preventiv, sa stie ca barbatu e un animal extrem de sensibil, sa fie iubitoare, sa lase fumurile, ca cum spune vorba, in spatele unui barbat alcoolic sta o muiere.
Lilisor, hai sa-ti raspund io.
La batrinete e ca la batrinete, nu mai poate fi dragostea de la tinerete poate fi alta dragoste.
Lumea zice ca alcoolismu ar fi o boala, tu zici ca e imposibil sa mai iubesti pa cineva chiar daca s-a vindecat.
da, Doamne fereste, exista mii de alte boli daca parteneru are o anumita boala, si la batrinete devinde din ce in ce mai probabil, daca a avut un accident si e paralitic, cred ca nu poti dormi f. comod cu un paralitic, sau are dureri mari si te trezeste noaptea din somn, sau… ma rog, tot ce ar putea insemna necazuri, nenorociri.
Cum reactionezi, mai il poti iubi pa un bolnav batrin ca la tinerete?
Deci vreau să ştiu când am fost programat la AA ca să ţin un discurs despre cum am devenit eu alcoolist pe motiv de şomaj. Fără glumă.
da neamţule poţi iubi un bolnav, un paralitic dacă vrei, sunt admiratoarea acelor bătrânei care-i vezi că au grijă unul de altul cu tandreţe, susţin că femeia trebuie să fie caldă, calmă, plăcută, că e atât de frumos când cei doi parteneri se înţeleg, am crescut într-o familie în care mama şi tatăl s-au iubit şi se iubesc. trăiesc amândoi, sunt în putere şi au în jur de 80 de ani iar când unul dintre ei a răcit, de exemplu, celălalt nu ştie cum să-l ajute cu un ceai, un paracetamol şi ce mai doreşte. asta e normalitatea aşa cum o văd eu. şi da, dorm împreună. despre ceea ce vorbesc este altceva, eşti constrâns să stai cu un om care îţi repugnă. barbatul beţiv, cu adevărat beţiv, ăla care vine zilnic aghesmuit şi nu are nici o vorbă bună este groznic. după 10-15 ani când te-a jignit zilnic pentru că ştie că nu ai unde să te duci şi că sunteţi dependenţi unul de altul, financiar, locativ, după ce se îndreaptă, când îl priveşti în ochi nu-ţi aduci aminte de anii aceia lungi de suferinţă? niciodată? tu poate nu ştii dar în situaţii de-astea se spun nişte vorbe atât de grele … ca în povestea cu băiatul care vorbea urât. tatăl îi spune ca de câte ori spune o vorbă urâtă să bată un cui într-o uşă. în scurt timp uşa se umple de cuie. când vede asta băiatul îşi dă seama şi caută să se îndrepte. atunci tatăl îi spune ca pentru fiecare vorbă frumoasă să scoată un cui. într-un an reuşeşte să le scoată pe toate dar urmele erau şi aspectul uşii era urât. da poţi să te îndrepţi dar răul pe care l-ai făcut lasă urme care nu se şterg niciodată. cam asta voiam să spun. sper că mă înţelegi. mulţumesc pentru “lilişor” doar tata mai îmi spune “lilica”.
Bă, care eşti alcoolic, că vreau să fiu apropiat de tine? Cică aşa ne bagă pe amândoi în seamă, la pachet. Când e vorba de dragoste şi alcoolism, nici măcar sexul nu mai contează. 😳
Mariane, somaju e o chestie, mai ales pt. un barbat extrem de nasoala. Am fost si io fro trei luni cind am vanit in Ge si-nca odata fro 3 saptamini cind fa. a dat faliment.
Ani de zile am fost obsedat de frica de somaj, ani de zile, chiar daca aveam un job quasisigur, in fiecare saptamina citeam toate ziarele cu oferte de serviciu doar sa iau pulsu pietii.
Din fericire pt. mine acum nu mai am aceasta grije, am ajuns la virsta la care as putea iesi oricind la pensie, de altfel mai toti de aceeasi virsta cu mine au iesit, in curind o sa-mi fie penibil sa fiu cel mai batrin din firma. Uite ca si batrinetea are un avantaj, si voi putea bea cit ma lasa nefasta!
Lilisor inteleg cosmaru prin care ai trecut, dar imagineaza-ti ca nici macar nu a fost adevarat, a fost doar un vis urit, pe lume exista si iertare si uitare.
P.S Astazi e zi lbera in Germania, e ziua tuturor sfintilor, Festum Omnium Sanctorum, poate d-aia sunt pornit pe iertare, impacare e ceva crestinesc!
Neamtule, acum fara gluma, la 48 ai mei nu esti nici suficient de tanar incat sa te iubeasca patronii, nici suficient de batran incat sa iesi la pensie. Esti cam asa, intre c si p, dar ma abtin acum sa descriu exact ce am vrut sa spun. Poate data viitoare, cand o sa am chef. Azi nu am, ca diseara ne intalnim la administratia blocului sa ne inmaneze somatiile petru datoria la intretinere.
Mariane, io jobu pe care-l am acum l-am obtinut la 46 de ani, si asta ca strain in Ge. Unde mai pui ca jobu actuala am o leafa de 2,5 ori mai mari ca la precedentu. Cu alte cuvinte, la 48 de ani ai inca mari sanse.
Desi ma consider un norocos in viata totusi am trecut printr-o multime de tragedii, necazuri, ghinioane, stiu ca nu-ti vine sa crezi da la tinerete, una dupa care eram cazut in limba, o iubeam la nebunie, m-a inselat, timpita, cu altu. Stii ce dureros ie? Am vazut-o acum citiva ani, o butelca impanata!
Dar, important e sa gindesti pozitiv, sa lupti, sa nu-ti pierzi increderea in tine si spiritu umorului, adica sanatos sa fii ca belele curge!
bafta!
neamţule prin care trec. eu fac parte dintre cei care nu au unde se duce. bine vei zice la părinţi dar, te întreb de ce să le amărăsc bătrâneţile? lor le spun prea puţin, simt dar cred că nici nu vor să ştie şi nu pentru că nu le pasă. ce vină au ei pentru că alegerile mele au fost greşite? mi le asum şi mi le duc până la capat. postarea Simonei m-a răscolit şi m-a făcut să vorbesc. cineva vorbea mai sus de adăpost pentru un an, şi după un an? la serivici nu-mi plac două tipuri, ba chiar trei de femei, cele care se vaită neîntrerupt dar nu fac nimic, cele care se vaită că sunt singure (de parcă e vinovat careva că au rămas singure) şi pentru asta trebuiesc menajate şi cele care sunt divorţate şi mai au şi copii, iar lumea din jur e datoare să aibă îngăduinţă iar eventual, să le ajute în creşterea lor. de ce mama huciului e lumea datoare? la servici important e ceea ce faci, cât ştii şi cât te duce capul, restul problemelor sunt ale tale. nu vreau să ajung aşa, vreau să iert şi să uit dar pentru asta trebuie să plec, să mă despart cu alte cuvinte şi să pot fi independentă pentru mine şi pentru fiicele mele. ştii care a fost cea mai grea alegere? când am înţeles că trebuie să las copii să stea cu bunicii pentru că acolo cel puţin vor fi liniştiţe. ştii ce greu e să nu ai copii lângă tine? să fii în acelaşi oraş, în Bucureşti iar tu să fii singură cu nebunul tău şi ele în celalalt capăt al oraşului. ele au înţeles, dincolo de cuvinte, cum stă treaba şi, pentru că niciodată, dar niciodată nu l-am vorbit de rău pe tatăl lor, şi pentru că nu stau cu el chiar îl iubesc. mi s-a părut absurd să le fac să îl urască. cum am grijă de ele? peste săptămână pe email şi telefon, acum chiar am de făcut pentru cea mică un referat despre titus livius, latină de, suntem uman, iar cea mare este studentă la engleză germană la stat aşa că sunt mândră de ele. ne vedem peste week-end, concedii nu mai petrecem împreună pentru că ele pleacă singure. şi altele. ca să mă înţelegi, cea mică, cea cu referatul este pasionată de astronomie şi am fost împreună de s-a înscris la observator la un curs. am ieşit în oraş, ne-am plimbat mă rog. sună telefonul, deşi ştia prea bine unde sunt. printre alte răcnete întreabă şi cât costă cursul, 10 lei de şedinţă, adică cam 40 de lei pe lună. da ce credeţi că eu sunt prostul vostru, poate 400 de lei şi să te vedem proasto de unde scoţi tu banii aştia pe lună. ce să zic? cea mică era lângă mine şi auzea, s-a făcut că nu aude. şi-acum şi dacă erau 400 de lei care era problema? erau pentru copilul tău, pentru că vrea să înveţe, vrea să facă altceva şi dacă nu-i aveam mă împrumutam şi tot o lăsam. da în fine. pe urmă ne-am despărţit, cea mică s-a dus la bunici iar eu acasă unde soţul adormise între timp buştean cu uşile lăsate descuiate, sforăia şi horcăia de duduia casa şi habar n-a avut când am venit. şi toate astea să le uit? exemplul de mai sus e unul aproape nevinovat, pot să iert, da, pot să iert dar nu să uit totul ca şi când n-a fost nimic vreodată.
marian dacă eşti în Bucureşti şi ai nevoie de ajutor spune, unde lucrez eu se fac angajari şi zău că nu ţin cont de vârstă. nu e nemaipomenit dar, de la o încercare n-a murit nimeni. cine ştie poate de ziua morţilor la catolici fac un bine.
neamţule zău că te admir. şi-acum, ca fapt divers am învăţat să mă apăr în aşa fel încât să nu-mi pierd optimismul, eu mi-am făcuto eu trebuie să scap. şi-o să scap. pe fete le-am învăţat să fie fete cu bun simţ şi chiar am reuşit. împreună cu bunicii bineînţeles. şi ştii cum mă apăr, scriu, citesc, am muzica mea şi altele.
liliana,ma bag si io.sotu ie somer si ie greu rau.musai sot,job.
la mine a fost asa:
dupa toata ura,resentimentele,dependentele etc etc etc pe la vreo 20 de ani am luat-o pe cale Biserici,dar echilibrat,linistit,nu fanatisme.
apoi ,incet,incet a venit iertarea.uneori mai am rabufniri,dar una peste alta, ma iubesc asa cum sunt.
cu taica-meu a ramas 2 ani doar eu cu el,cand ne-a luat foc casa si a reconstruit-o singur de la prima caramida la ultima tigla.
atunci l-am descoperit asa cum e :inteligent, cu un umor de f buna calitate,un optimist incurabil.
aseara i-am dat o bere!am baut o bere amandoi.si fac regulat asta.
ba mai mult, strumful meu e crescut de el si are un bunic minunat.
mama,atata cata mai e,are o relatie tensionata cu el,cu noi,cu ea,dar e ok.am iertat-o si o iubesc.
mie personal mi-a luat 17 ani sa ajung aici.mult,putin?
nu stiu.
rani raman.nu se vindeca,dar nu mai urasc,nu mai invinovatesc pe nimeni pt ce nu sunt eu sau ceea ce as fi putut fi.
NIKE, eu zic să vă dea Simona adresa mea de email. nu promit că sigur dar vă dau adresa unde puteţi intra şi pe email sau veni direct să depuneţi un CV. sau dacă aveţi o altă idee vă rog să imi spuneţi.
simona,fii misericordioasa madame!
ca vine iarna,rau imi pare.
liliana,iertare,dar daca nu pui punct nu ai cum sa ai muzica ta,lumea ta.toate sunt forme de a fugi de ceea ce nu vrei sa mai constientizezi ca traiesti.
e chiar asa greu sa iti gasesti pe cineva?
macar incearca. si nu trebuie sa fie sex.ci pur si simplu o cafea, o piesa de teatru.doar sa ti se vorbeasca altfel,sa fii respectata.atat.
abia apoi vezi exact ce si cum stai.
copii sigur te vor sustine.
stie fata cazuri.
nike, asta încerc să fac. să pun punct. sper să fiu ajutată şi să-mi ajute şi Bunul Dumnezeu. dacă îi pun punct nu îi pun punct pentru că există altcineva în viaţa mea, departe de mine găndul ăsta. momentan. nu vreau să mă călugăresc sau să spun că nu mai imi trebuie nimic, nu vreau decât linişte. felicitări celor care găsesc alte soluţii. frumos este să fii împreună o viaţă şi la bine şi la rău, să te respecţi şi să-ţi creşti copii cu înţelegere. eu spun doar că este greu, din ce în ce mai greu. acum nike o rugăm pe Simona să ne ajute cu schimbul de emailuri. aş fi bucuroasă să ajut nişte oameni pentru că ştiu cât de greu este să te descurci în zilele astea. nu am garanţia că vom reuşi dar, dacă baţi la mai multe uşi până la urma una se va deschide. şi da nike, poţi să ai o lume a ta.
Povestea lui Asido,povestea lui Staval sunt din pacate adevarate.
Povestile lor,ale noastre va sunt puse la dispozitie ,spre a fi citite de cei care vor sa stie,sa accepte ,sa creada si mai ales sa schimbe ceva.
Daca acum “n” ani as fi gasit acel forum de suport Alcohelp sigur nu mi-as fi irosit viata,nu am crezut niciodata ca sunt bolnava de alcolism,stiam doar ca imi place,ca ma simt bine si ca ma pot opri cand vreau.
Dar nu a fost asa,la un moment dat am vrut sa nu mai beau si nu am putut acest lucru.
Adicţia este ceva îngrozitor şi misterios. Distruge vieţi şi, mai rău, distruge suflete. Distruge oamenii din interior spre exterior, devastează familii şi, în general, oferă lumii un model de disfuncţionalitate cu trăsături pe care majoritatea oamenilor le pot recunoaşte din propriile experienţe de viaţă.
Normal, nu toată lumea va trebui să admită că are trăsături de alcoolic, dar poate fi util să luăm în considerare aceste caracteristici pentru a găsi semnificaţia mai profundă a unui anume Pas şi de a aplica respectivele informaţii la situaţia specifică a fiecăruia.
Din fericire, aproape orice lucru adevărat pentru alcoolism este adevărat şi pentru alte forme de comportamente disfuncţionale, în general, şi pentru alte comportamente adictive, în particular. Mulţi oameni, într-un anume stadiu al vieţii lor, încep să aibă probleme într-una dintre cele patru arii majore de dificultăţi: banii, mâncarea, drogurile şi sexul, ‘timpul’ şi ‘puterea personală’ oferind a cincea şi a şasea dimensiune. Sau, spus într-un mod care să ne fie de mai mare folos, mulţi oameni tind să aibă probleme a un moment dat al vieţii lor cu modul în care interacţionează cu restul lumii, iar greşita folosire a timpului, a puterii, a mâncării, sexului, substanţelor adictive şi a banilor sunt, în general, simptomele respectivelor dificultăţi.
Toate dependenţele sunt periculoase şi toate pot fi fatale. Ele reprezintă o tulburare profundă şi de durată a personalităţii umane. Cei mai mulţi dependenţi îşi doresc să scape de adicţia lor, dar se pare că nu le stă în putere să se elibereze. În general, alcoolicii activi doresc să se însănătoşească şi, cu siguranţă, îşi doresc libertatea faţă de durerea şi haosul din vieţile lor. Din nefericire, ei nu doresc să facă nimic pentru a-şi atinge acest scop şi, deseori, cred că nu există absolut nimic ce ar putea face pentru a se ajuta pe ei înşişi.
Pentru alcoolicul activ, aproape orice metodă de evitare a efectelor alcoolismului va fi încercată la un moment dat şi majoritatea metodelor vor eşua. Rugăciunea (cu sau fără jurăminte solemne) se va dovedi, în cele mai multe cazuri, ineficientă. Unii oameni au mers la mănăstiri în încercarea de a găsi răspunsuri; alţii au mers la vrajitoare.Schimbarea casei, schimbarea oraşului sau chiar a ţării par să nu dea rezultate niciodată. Închisoarea funcţionează, uneori, dar doar pentru perioada de timp în care persoana este încarcerată – şi, uneori, nici chiar atunci. .
Dacă un alcoolic este pus în închisoare sau în mijlocul Arabiei Saudite (oficial, o ţară fără alcool), dacă ar avea mâinile legate la spate şi i s-ar lua toţi banii – tot va găsi o modalitate de a pune mâna pe drogul după care tânjeşte corpul lui. Chiar şi pentru o minte îmbibată în alcool nu există limite ale efortului pe care dependentul îl va depune pentru a-şi obţine drogul. La un moment dat, voinţa transcede partea conştientă, iar în subconştient, dependentul crede că are nevoie de alcool mai mult decât de orice altceva pe lume. Totuşi, devotamentul lui este disperat şi puternic. El îşi iubeşte şi îşi urăşte drogul în egală măsură. Îşi iubeşte şi îşi urăşte propria persoană cu aceeaşi intensitate.
Dacă dependenţa ar mai puţin vicleană nu ar mai fi dependenţă. Dependenţa nu este logică, astfel că nu reacţionează la raţiune. Este un proces circular, descendent care ne asigură că situaţia persoanei dependente se va înrăutăţi şi nicidecum nu se va îmbunătăţi. El plasează “euforia” căutată acolo unde persoana nu o poate găsi, astfel încât e nevoie de mai multă implicare, de mai mult risc, de mai mult pericol, de mai multă ruşine şi de mai multă vinovăţie. Ocazional, adicţia poate fi pusă “la păstrare” pentru mai mulţi ani pentru a prelua din nou controlul, fără preaviz, atunci când se ajunge în locul şi timpul potrivit
marian valabil cu mail-ul şi pentru tine. locurile nu sunt cu număr şi oricine poate încerca. vedem. încercăm. ceea ce pot să spun este că avem profil tehnic şi că da, avem contracte şi avem de lucru inclusiv pentru 2013.
uraaaaaaaaaaaa,sotu e pe profil tehnic!
liliana, 1000 de ani sa traiesti fara reparatii capitale!si tu simona! da ,madame, adresa,ca io mor aci de nerabdare!
uneori poti,alteori nu poti.
eu,asa cum e tata acum, spun ca e bine ca a ramas cu mama,ca l-am cunoscut asa cume in ultimii 15 ani.
si da, ii face zilnic mancare mamei, o spala, o ajuta, ii face patul.
nike-marian, n-o să mai fiu până măine dimineaţă dar dacă vă Simona emailul trimiteţi şi măine la prima oră vă răspund. să aveţi o seară frumoasă aşa cum sper să am şi eu.
si Aurelia nu înţeleg “Povestea lui Asido,povestea lui Staval sunt din pacate adevarate.” din păcate? de ce din păcate. sunt două poveşti optimiste cu final drăguţ. a greşi face parte din viaţă şi a ierta partenerului este firesc, din păcate la mine este prea târziu. nu intru în amănunte, dar eu simt că nu mai pot a fost mult prea mult şi nu vreau să înşir acum poveşti că mă apucă plânsul. asta nu înseamnă că nu imi place să aud de alţii care au putut şi să îi apreciez pentru asta.
Sa ma scuzati pentru disparitia subita, am fost chemat la un interviu.
A fost de genul “stapan, caut sluga“. Asa inteleg unii sa se comporte, daca tot e criza.
Tot mai sper ca mai sunt si aomeni in tara asta.
@ liliana: multumesc mult pentru oferta. Adresa mea: realmarian2004 [at] yahoo.com oricum e publica, se poate afla numai dupa doua click-uri.
Numai bine va urez tuturor.
Apropo, sa va mai spun ceva, totusi. E vorba despre un patron de firma si despre alcool, deci sunt in topic.
Era odata un patron de firma ce statea toata ziulica intr-un birou, consuma numai whisky de calitate si tigari fine, din acelea maro, subtiri. Gurile rele spun ca pentru ele cheltuia pe zi cam cat salariul meu (sau al altui coleg) pe o luna.
Si-a angajat fiica pe post de mare agent comercial. De fapt ea avea doar nevoie de o masina “de firma“, pentru a se deplasa de acasa pana la facultate. Evident, o facultate recunoscuta drept fabrica de diplome.
Daca ar fi facut numai asta si tot era bine. Dar de, “miezul din fanta“ trebuia sa-si dea in petec si a facut niste contracte absolut dezastruoase, impinsa de la spate de niste maidanezi din firma.
Care maidanezi, bazandu-se si pe faptul ca dom` patron era toata ziua beat si avea incredere oarba in ei, si-au facut de cap. In interes propriu, evident.
Teambuilding la acea firma insemna sa se adune “baietii“ la o bere (dupa program, ce e drept). Nu participai, erai deja dubios. Si, evident, mare bulangiu.
– Dupa cele 3 luni, cat era contractul initial, am plecat (nu s-a prelungit, nici ca mi-as fi dorit sa mai stau pe acolo).
– Dupa vreo doi ani firma s-a desfiintat (asta e poveste din 2007).
– Acum circa un an m-am intalnit cu un fost coleg: patronul in cauza e falimentar, si-a vandut pana si apartamentul. Dar s-a lasat de fumat si baut, pe motiv de lipsa bani, nu de altceva.
Evident, alcoolismul si fumatul dauneaza grav. Incercati sa scapati de ele, in caz ca.
Lilisor, mi-e team ca in cazu de care vorbesti tu e vorba de altceva, nu numai de alcoolism ci de muult mai mult, io de ex. sunt gata sa inteleg multe, da cind un tata e ticalos cu copii lui nu mai exista nici o scuza. Are dreptate nick, fa-ti de drum cit mai curind posibil, nu te uita inapoi, vei gasi in mod sigur o solutie!
Bafta!
liliana, te-ai gandit ca sotul tau ar avea o sansa sa se dezmeticeasca, daca n-ar mai avea la cine tipa, cui cere mancare si camasa curata? ce daca tipa? oricum lumea stie ca el bea, nu tu…
te-ai gandit ca daca ar da cu capul de sus si ar dori (da, Doamne!) sa se trateze, fetele tale si-ar recapata tatal?
tu ai inteles ce e codepedenta?”
povestea mea e aici
http://www.alcohelp.ro/forum/viewtopic.php?f=5&t=463
citeste, poate exista o sansa…
Buna seara !
Eu sunt un alcoolic si vreau sa spun ca asa cred si eu ca este, o boala de familie.
In sensul ca , alcoolicul este de felul sau un imatur si are o predispozitie catre dependenta , dependenta de substante si dependenta de oameni.
Daca este boala , eu sunt sigur ca asa este si nu mi-ar fi fost rusine sa recunosc sa spun ca mi-a placut gustul acloolului si am baut din placere.Dar nu a fost asa , eu am fost dependent de cam la inceputul meu de bautor si nu mi-am dat seama ca mintea mea imi joaca feste si chiar ea ma indruma spre bautura .
Eu am ramas foarte repede fara sotie , ea divortand relativ repede (dupa trei ani de casnicie) si m-am trezit singur si a trebuit sa iau o decizie singur pentru mine. Ma simteam si foarte rau fizic si poate insumat ,m-au facut sa caut o solutie sa renunt la alcool.
Mi-am dat seama ca de unul singur nu o sa reusesc pentru ca incercasem de nenumarate ori si am cautat pe internet si am dat de acest site , Alcohelp si acolo de cativa prieteni care m-au ajutat foarte mult ca sa-mi inteleg boala ,iar acum am cateva luni de cand nu beau si ma simt foarte bine.Eu nu stateam mai mult de trei zile fara alcool.
Cine are probleme poate sa incerce , chiar si codependentii pentru ca este GRATUIT !
Credeti-ma ca nu este vre-un fel de reclama , ci doar o reclama pentru viata.
Va multumim Simona Tache pentru ca va implicati pentru a ajuta alti oameni loviti de bautura , vazand povestile lui Asido si a lui Staval si dupa cum stim , nu sunt chiar putini in aceasta situatie.
Cu respect C_lea.
Buna ziua si as dori sa va spun ca nu scriu aici pentru a convinge pe cineva ca ceea ce au scris Staval si Asido este adevarat!Nu!Eu scriu aici, deoarece sunt atit de recunoscator Forumului ALCOHELP deoarece mi-a salvat viata la propriu.Am avut probleme cu alcoolul de tinar si chiar daca stiiam ca ma indrept spre o moarte sigura nu am fost capabil sa ma las singur de baut.Cu ajutorul FORUMULUI si a tuturor celor care scriu pe el si care au aceeleasi probleme ca si mine, am reusit astazi, la cei 54 de ani pe care ii am sa am 10 luni de ABSTINENTA SENINA, luni care pentru mine valoreaza cit 10 ani de abstinenta(mai am citeva zile si implinesc exact 10, nu vreau sa va mint).Dar cel mai important este ca m-au facut sa inteleg ce inseamna aceasta boala, temuta si nemiloasa , care se numeste Alcoolism.Chiar daca Staval este codependenta, a pus umarul serios si ne-a incurajat si a contribuit la ajutorul altor codependenti de pe FORUM iar Aasido, de a carui parte a fileului ma aflu si eu, a ajutat si ajuta zilnic alti oameni aflati in suferinta , asa ca mine.
Va multumesc celor care au infiintat FORUMUL ALCOHEELP, iti multu mesc ASIDO si nu in ultimul rind tie, STAVAL si va voi fi recunoscator pina la moarte pentru cel care sunt astazi si ma straduiesc,alaturi de voi, sa fiu.
Cu mult drag si sperante,
ilie
buna. eu sunt Diana, si sunt fiica a 2 alcoolici care nu recunosc boala lor.
am ajuns si eu foarte bolnava, codependenta, ca singura scapare am vazut-o fugind.
Liliana, stiu ca situatiile noastre sunt complet diferite.
am sa-ti scriu doar cum m-am eliberat eu.
tata nu a fost niciodata violent. a mintit, a inselat, a lipsit de acasa, ne-am certat, ne-am impacat, insa niciodata nu i-a dat o palma mamei.
noua, copiilor, nu ne-a dat niciodata o palma fara sa o meritam.
insa:
– a fost oribil sa nu il mai am pe tata cu cine sa vorbesc despre ce am pe suflet. m-am simtit abandonata cand a ajuns sa fie zile la rand beat.
– am inceput sa ne certam groaznic, si am adus ambii acuzatii groaznice si pentru un tata si pentru o fiica.
– a mintit ca mi-ar fi dat sume imense de bani din contul mamei de economii, de-a lungul anilor, pe care i-a cheltuit pe alcool
-fratele meu nu vorbeste cu el mai des de 1-2 ori pe an
– nimeni nu ii mai calca pragul, e tot timpul beat
Am facut greseala imensa ca dupa facultate sa ma mut acasa, cu el, desi stiam ca bea
insa nici nu aveam habar cum ca si eu as avea vreo boala.
daca tot eram acasa, am zis sa tragem o zugraveala si niste modificari la apartament. zis si facut, cumparat materiale, chemat mesteri.
stii si tu, nervi, cheltuieli, oboseala, mesteri nesimtiti… eu eram la birou 10 ore pe zi, veneam seara acasa, curatenie, mancare, certat cu mesteri, facut buget
tata…..beat de cand se trezea si pana adormea, cu farfurii murdare in jurul lui, pahare, sticle, nepasator la tot.
eu muream de rusine singura femeie de fata cu 5 barbati.
cand in sfarsit au plecat mesterii, nervii mei erau intinsi gata.
curatenie, mancare, munca
in fiecare zi ma trezeam la 6, plecam la munca, veneam seara acasa, faceam curatenie, mancare, spalam, calcam, dormeam si de la capat.
in fiecare zi cand veneam acasa, casa era dezastru., tata in sufragerie la televizor cu perna, plapuma, pahare, farfurii de-a valma.
l-am rugat sa-si mute televizorul in dormitor, sa pot tine restul casei curat. a refuzat.
in fiecare zi mi-a jurat ca nu bea, sau ca nu o sa mai bea, sau ma blestema ca-s mincinoasa si el nu bea.
in timp ce eu gaseam sticle ascunse in dulap in baie si in balcon.
intr-o seara ne-am certat groaznic, si am refuzat sa mai ripostez, m-am intors sa plec la mine in camera, si tata a sarit sa ma loveasca ca, ce eu il fac pe el prost?
in clipa aceea am simtit ca daca mai stau o zi in casa aceea am sa innebunesc.
am si plecat la o prietena, am stat la ea o luna.
si mama si tata si bunica ma sunau disperati sa merg acasa ca nu mai bea, ca unde o sa merg, ca ce o sa fac.
dupa o luna m-am mutat in chirie singura, am trait la limita, castigam 1000 de lei pe luna si plateam 100 de euro chirie cu cheltuieli, am mai trecut pe acasa doar cand tata era la tara
si ca sa inchei, ca oricum nu vroiam sa ma intind atat de mult
ziceam ca mergeam acasa doar cand tata nu era sa-mi spal haine.
apoi incet incet m-a mai sunat cand mergea la tara, sa vada daca vreau sa merg si eu la bunica, am mai vorbit de cateva ori la telefon, si cam atat a fost progresul nostru.
in 3 ani
el si acum bea, la fel de mult, si creeaza foarte multa drama. in fiecare zi se plange ca ii e atat de rau ca se gandeste sa cheme salvarea (probleme cu inima cica, dar nu o cheam niciodata)
mama a inceput sa bea dupa ce s-a mutat in italia, asa ca nu prea stiu cum se manifesta.
stiu doar ca am mers in vizita si am gasit sticle de vin ascunse in dulapul de haine, desfacute, si ca uneori cand ma suna e din cale afara de vesela.
eu intre timp nu am stat degeaba.
am descoperit ce e codependenta, m-am tratat cat am putut, incerc sa invat in fiecare zi ceva nou, am facut pace cu Doamne Doamne al meu si il pastrez aproape mereu.
am plecat din tara, caci tata a inceput sa ma sune in fiecare zi ba cu rugaminti sa ma mut acasa, ba cu blesteme
imi e greu sa ma conving ca merit sa fiu iubita, ca pot sa fac lucruri bune, ma simt stanjenita cand cei din jur isi exprima admiratia, inca ma lupt sa ma conving ca nu sunt o specie inferioara care va fi exclusa de peste tot o data ce ceilalti o vor cunoaste putin mai bine.
am mereu impresia ca la munca nu sunt multumiti de mine si ca vor sa ma concedieze, desi nu am nici un motiv sa cred asta, am inteles ca seful meu vorbeste foarte frumos despre mine.
dar in majoritatea zilelor, sunt fericita acum. mi-am gasit linistea, ambitia, creativitatea.
m-am castigat pe mine. am trait alte relatii dezastruoase, dar am iesit din ele, le-am depasit
m-am castigat pe mine.
am invatat sa simt din nou, sa ma intreb pe mine ce vreau, ce-mi place si ce nu, ce accept si ce nu
si merita.
asa ca daca vrei sa te rupi de cercul acesta vicios, solutii vei gasi.
nu uita ca parintii tai si fetele tale te iubesc.
o viata de chin nu se merita pentru nici o siguranta materiala, care oricum poate sa dispara oricand.
si nu in ultimul rand, gandeste-te la fiicele tale, care au nevoie de mama lor intreaga. mai ales din moment ce tata nu prea au
@Diana, ma recunosc foarte bine in ceea ce povestesti. Cand traiam langa alcoolici, ma simteam ca intr-o inchisoare, era o inchisoare a fricii si a gesturilor controlate la maximum. Niciodata nu stiam ce ii poate enerva si ii putea sa faca sa izbucneasca. Ma plimbam pe varfurile picioarelor in propria casa si deschideam usa cu frica de fiecare data cand ma intorceam la scoala, pentru ca nu stiam ce ma asteapta.
Cand am plecat de acasa m-am simtit eliberata si am crezut ca nu voi mai avea niciodata acest sentiment. Am descoperit apoi cu uimire ca dupa un scurt timp ma simteam tot ca intr-o inchisoare, cea a fricii de a nu fi iubita. De a nu fi suficient de buna. De a nu merita admiratia nimanui, loialitatea prietenilor, recompensele de la seriviciu pe care le credeam asa, doar o dovada a faptului ca nimeni inca nu m-a prins cu mata in sac. Oricat de bine mi-ar merge intr-o zi buna, inca am in mine samanta convingerii ca daca fac cea mai mica greseala, ii pierd pe toti pentru totdeauna. Acum este ca si cum as merge pe varful picioarelor in propria mea viata.
Am citit, m-am documentat, am inteles ce inseamna codependenta pentru mine si cum imi cariaza fiecare zi. Ma bucur din suflet ca am facut descoperirea, ca i-am pus o eticheta si ca macar ma pot trezi in fiecare dimineata stiind cu ce ma lupt.
@liliana: pentru binele tau si al fetelor tale, rupe-te, profita de tot ajutorul din zilele noastre si incearca sa iti construiesti un viitor…. asta daca nu se mai poate repara absolut nimic…. astazi exista astfel de forumuri, programe, carti, informatii… cat de greu era acum 20 de ani sa vindeci o asemenea boala…
Scriu din perspectiva copilului cu experienta unui tata natural alcoolic, ulterior cu un tata vitreg alcoolic, si o mama codependenta….
Dar sa o luam cu inceputul…. nu mi-am dat seama ca problemele sunt atat de grave in familie (desi luam bataie din cand in cand de la tata sau castane in cap fara motiv) pana cand pe la 7 ani mama a strigat din bucatarie dupa ajutorul meu (eu fiind cel mai mare copil, fratele meu avand doar 4 ani si jumatate atunci)…. am intrat in bucatarie si l-am gasit pe taica-miu calare pe mama, ii tragea la pumni si a ridicat-o, a dat-o cu capul in dulapul de la bucatarie de a spart geamul… iti dai seama ca nu am retinut ce spunea, stiu numai ca m-am repezit la el strigandu-i “opreste-te, nu mai da, nu mai da”…. plangand…. ma doare sufletul acum amintindu-mi, probabil ca nu voi uita niciodata aceasta scena care m-a marcat…. cert este ca la scurt timp dupa, mama (invatatoare, cu un salariu de kko) a divortat, si-a asumat “stigmatul” de divortata cu doi copii in anii ’85, si a facut pe drak in patru sa se desprinda si sa ne fereasca de tot…
Alt moment ce m-a marcat: mama a ramas cu apartamentul de 3 camere (care nu era platit inca integral, deci a ramas cu ratele pe cap), lucrurile s-au impartit… si acum imi aduc aminte cum ma rugam de tata la 7 ani ai mei sa ne lase televizorul… si el l-a luat, a plecat. Urmeaza pensie alimentara, vizite in week-end inca vreo 2 ani, dupa care s-a rupt tot…. nu mi-am mai vazut tatal adevarat de atunci (sunt vreo 25 ani), nu ne-a mai cautat… am ramas cu un gol in suflet ca nu am cunoscut dragostea paterna si multe altele…
Numai mama stie cat de greu i-a fost dupa aia sa ne creasca, sa pastreze casa, sa ne puna mancare pe masa, sa ne imbrace, etc… tin minte cum facea noaptea flori de nunta (de pus in piept) ca sa faca niste bani in plus… o ajutam si eu cum puteam…
Dupa vreo 5 ani, intalneste un Fat Frumos divortat, pilot omu, cu situatie materiala bunicica, parea om bun (si cred ca era, cand nu pusese alcoolul stapanire pe el)… nu am intrebat-o niciodata pe mama daca l-a iubit cand s-a casatorit cu el, nici acum nu stiu raspunsul la aceasta intrebare… sunt convinsa ca se saturase si mama de greutati si sa fie singura, s-a gandit si la noi, ca vom intra la liceu, etc… inainte de a se casatori, imi aduc aminte ca ne-a luat deoparte si ne-a intrebat ce parere avem noi despre asta, daca sa se casatoreasca sau nu… la momentul respectiv i-am dat “bine-cuvantarea” noastra, probabil si sub influenta faptului ca in sfarsit puteam sa nu mai dramuim fiecare ban, ca primeam diverse de la el, etc…. mentionez ca in acel moment nu arata alcoolismul, nu bea atat de mult ca ulterior…
S-au cununat cam pe cand intram eu la liceu si un an doi a fost bine, dupa care a inceput cel de-al doilea cosmar: omul bea din ce in ce mai mult (la inceput se stapanea cand avea curse aeriene, dar abia astepta sa ajunga acasa sa recupereze), incepuse sa aiba comportament deviat, sa ne reproseze si ceea ce punea mama pe masa, faptul ca ne tine la meditatii, ca ne cumpara haine, etc… ajunsesem in adolescenta sa ma trimita sa-i cumpar vodca de la colt si bea pana pica efectiv sub masa, in bucatarie… clipe de cosmar sa il ridicam, sa il ducem in pat, nu mai spun de toate eforturile mamei de a il indrepta… cu vorbe, Biserica, ceaiuri, etc… nimic nu a functionat.
Era un trai cumplit, si mama ne-a convocat iar: va fi greu din nou, dar nu se mai poate asa… pot sa divortez? noi, satui de atmosfera din casa si probleme, i-am spus ca da, acum suntem mari, ne vom descurca noi cumva… mai bine saraci si linistiti decat instariti si cu sufletul tandari:)
Am uitat sa precizez ca mama o mai comisese odata: dupa cununie a vandut apartamentul de 3 camere, si impreuna cu tata vitreg (care a mai pus niste bani), au cumparat un apartament de 4 camere….
Bun, vine divortul, el a parasit domiciliul (sau mama l-a dat afara), e chestie de vreun an doi cat s-au tot certat si au divortat… partaj, la tribunal nu se ia in calcul ca mama a avut ap. de 3 camere si are 2 copii, se imparte totul jumi juma… imobilele se devalorizasera, cu banii ramasi a luat un amarat de ap. de 2 camere confort 2… unde a continuat sa stea cu fratele meu….
eu am incercat sa scap de tot cosmarul asa, si la 19 ani jumatate m-am mutat cu prietenul meu de atunci (noroc ca avea el garsoniera), ulterior sotul meu….
Dar tot nu am scapat de trecut: tatal meu vitreg a aflat de la cineva ca ma maritam la 1 septembrie si ca alaiul de nunta pleaca de acasa (din vechiul ap. de 4 cam)… si a venit in ziua nuntii, a facut scandal, etc….
Nu ignorati efectele pe care traiul alaturi de un dependent il are in sufletele si vietile copiilor vostri, pentru ca lasa urme si influenteaza….
scuze ca m-am lungit atat, dar m-a miscat subiectul, ii multumesc Simonei Tache ca il mediatizeaza si mi-as fi dorit ca si acum 25 de ani sa fi existat grupuri si forumuri precum cele de mai sus….
Traiti linistiti si impacati, si daca nu se poate sa ii ajutati pe dependenti sa se vindece, vindecati-va pe voi insiva….
abulinuta
November 2, 2012 16:54:05
“Traiti linistiti si impacati, si daca nu se poate sa ii ajutati pe dependenti sa se vindece, vindecati-va pe voi insiva….”
“Un codependent este o persoană preocupată de controlul propriilor comportamente şi a celorlalţi şi care îşi ignoră propriile nevoi ca urmare a contactului direct sau indirect cu un alcoolic”
Începe cu tine însuţi
Locul cel mai bun în familie, de a începe în ajutorul recuperării din boala alcoolismului, este cu tine. Învaţă cât poţi. Pune în practică şi nu doar în cuvinte. Este mult mai eficient decât orice altceva ai încerca să faci pentru alcoolic.
Pe scurt, iată câteva reguli care pot fi observate.
1. Învaţă toate lucrurile şi pune-le la lucru în viaţa ta. Nu începe cu alcoolicul.
2. Participă la întâlnirile Al-Anon, AA şi dacă este posibil la o clinică pentru boli mentale, la un centru de informare despre alcoolism sau la un consilier competent sau un preot care are experienţă în acest domeniu.
3. Ţine minte că eşti implicat emoţional. Schimbându-ţi atitudinea şi abordarea faţă de problemă îţi poate grăbi recuperarea.
4. Încurajează toate activităţile benefice pentru alcoolic şi cooperează în a le face posibile.
5. Învaţă că dragostea nu poate exista fără compasiune, disciplină sau nedreptate, şi să accepţi dragoste sau să o dai fără acele calităţi care o pot distruge eventual.
Este mai uşor să găseşti o listă cu “nu-urile” în a face faţă alcoolicului, fiind mai uşor să înţelegi de ce eşuezi decât să şti de ce câştigi. Următoarea listă nu este completă, dar înseamnă un bun început.
1. Nu îi ţine lecturi, moralizări, ocărî, nu învinovăţii, ameninţa, certa când e beat sau treaz, nu arunca lichiorul, nu iţi pierde firea sau să acoperi consecinţele băutului. Te poţi simţi mai bine, dar situaţia se va înrăutăţi.
2. Nu iţi pierde firea distrugându-te astfel pe tine şi orice posibilitate de ajutor.
3. Nu lăsa anxietăţii să te silească să faci pentru alcoolic ceea ce ar trebui să facă ei pentru ei înşişi.
4. Nu accepta promisiunile, aceasta fiind doar o metodă de a amâna durerea. În acelaşi fel nu schimba angajamentele. Dacă aţi stabilit ceva ţine-te de acel ceva, nu te răzgândi.
5. Nu permite alcoolicului să te mintă şi să accepţi acel lucru ca adevăr, făcând doar să încurajezi acest proces. Adevărul este uneori dureros, dar nu îl pierde.
6. Nu îl lăsa pe alcoolic să facă pe deşteptul cu tine, pentru a-l învăţa să evite responsabilitatea să piardă respectul pentru tine, în acelaşi timp.
7. Nu îl lăsa pe alcoolic să profite de tine, pentru ca făcând asta poţi deveni un complice în evadarea de responsabilitate.
8. Nu încerca să foloseşti acestea ca nişte reguli de carte. Este doar un ghid ce poate fi folosit cu inteligenţă. Participă la întâlnirile Al-Anon şi dacă simţi nevoia, poţi căuta şi tu ajutor profesional. Se poate să găseşti ajutor la fel şi alcoolicul.
9. Nu te retrage de la a confrunta realitatea că alcoolismul este o boală progresivă ce se înrăutăţeşte pe măsură ce consumul creşte. Învaţă acum să înveţi, să înţelegi, şi să planifici recuperarea. A nu face nimic este cel mai rău lucru posibil pe care îl poţi face.
Multe familii nu mai trăiesc cu alcoolicii dar simt că viaţa lor le-a fost profund afectată de boala familiei, sau de reacţiile familiei la ea. Descoperă că vieţile lor de adulţi sunt incontrolabile, datorită puternicei implicări emoţionale cu trecutul. Ei de asemenea au găsit confort în grupurile familiale Al-Anon.
http://alanoniasi.xhost.ro/ghidul-pentru-familie.html
http://www.alanon.ro/
liliana: incearca sa pleci de langa el macar o luna: la o prietena, la parintzi, la o ruda, in concediu, foloseste-te de ajutorul oferit de organizatia de mai su, orice, oriunde, dar pleaca o luna de zile!
daca poti!
( in sensul de : daca rezisti psihic)
pt ca am senzatia ca aici e buba: nu poti sa te rupi ( nu c-ar fi usor)!
daca ai sa treci de luna asta , fara sa ai vreun contact ( nici macar telefonic cu el) ai sa tragi si niste concluzii: poti sau nu poti fara el; esti sau nu co-dependenta;plus ca si el va avea niste concluzii de tras;
cat despre bani, sunt convinsa ca te poti recalifica, astfel incat sa cashtigi cat ai nevoie;sau sa-ti ajustezi cheltuielile; sau sa-ti mai iei un job;sau…
exista un site care se cehamna http://www.cautcoleg.ro ; este pt cei ce vor sa inchirieze doar o camera intr-un apartament, impreuna cu alti chiriasi; sau o unica camera disponibila si sa stea cu gazada; sau poti alege sa gasesti o familie de batrani( sau un batran) care au nevoie de ceva ingrijire si sa te gazduiasca in schimbul ingrijirii;solutii ( chiar daca nu cele mai minunate la inceput) se gasesc; de multe ori, Dumnezeul cel adesea pomenit aici iti aduce neasteptate rezolvari la momentul potrivit; dar, trebuie SA VREI; sa faci primul pas; daca pleci de la premiza ca nu exista rezolvare, n-ai s-o gasesti vreodata; daca insa esti decisa sa-ti schimbi soarta, ai sa vezi ca exista cai!
iti doresc succes, orice ai alege!
ps: prieteni ai?( sunt tentata sa cred ca nu)( si o spun fara rautate)
Ah, cruelo, dacă te prind… te pup!!!
De când caut eu o colegă de garsonieră… de ce naiba nu mi-ai spus până acum???
Bon, te iert pentru faza cu dovleceii. 😆
PS: fetelor, garsoniera e mare, am două canapele identice. Doar că e cam friguroasă… 🙄
wow, cate povesti adaugate in ultimile zile! o sa le citesc pe rand.
Vreau sa mai adaug un lucru, din pct. de vedere al copilului din familie de alcoolic+ codependenta. Nu am mai fost la mama de 10 ani. Nu pot. Inca sunt in etapa furie, dar trec incet spre resemnare.
Efortul financiar (pt liliana: m-am descurcat 1 an cu jumatate din salariul minim pe economie, 2 ani cu minimum pe economie) – asta e nimic pe langa cel interior.
E greu, dar ma ajuta enorm cand citesc povestile celorlalti, unii au reusit, altii sunt inca pe drum. Exista lumina, fiecare are raza lui de lumina.
@ Arakelian, m-a facut sa zambesc cand am citit ca nu ai fost la mama ta de 10 ani ( nu din vreo pornire sadica, crede-ma). ne pregateam cu frate-meu, care e si el in alta tara, sa ne intalnim acasa de Craciun, insa tocmai l-am amanat pe ianuarie, pentru ca nu m-am impacat cu gandul sa fiu acasa 6 saptamani, asa ca am sa merg doar 2, chiar daca asta inseamna sa-l vad pe fratele meu doar cateva zile. restul am sa le petrec la prieteni, in alte orase.
aud de la cunostinte ca tata o duce din ce in ce mai rau, nu prea se mai trezeste dintr-o betie pana intra in alta, si minciunile se tin inca lant. drama la fel. nu am nervi sa merg acasa, mi-e graza doar cand ma gandesc.
@Sara, ce bine ai zis cu asteptatul sa fii prins cu mata in sac….
si eu traiesc cu impresia ca atunci cand o sa inceapa sa ma cunoasca lumea, se vor indeparta toti de mine, ca de o leproasa.
si mereu la cea mai mica greseala sau cea mai mica penibilitate care are legatura cu mine, imi vine sa ma ascund in casa, sa nu dau ochii cu lumea.
duc zi de zi o lupta grea ca sa ma conving ca sunt doar o fiinta umana si nimeni nu se asteapta sa fiu nici perfecta, nici fara de greseala, ca toti gresim si ca maine e o alta zi.
si culmea, orice fac altii, mi-e usor sa trec cu vederea.
e insa un lucru care imi aduce multa bucurie. de cand am rupt-o eu cu mediul de acasa, si am plecat departe, mama incet incet se schimba fata de mine. tot are episoade rele de codependenta, dar in mare parte a inteles ca viata mea e viata mea si nu o poate controla ea, asa ca de vreun jumate de an a incetat sa ma mai piseze la cap.
ba mai mult, se ofera sa ma ajute sa fac ce mi-am propus eu, fara ca eu sa-i cer.
de exemplu, i-am spus ca veau sa emigrez in alta tara anul viitor si ca mai stau la munca pana in ianuarie sa mai imi adun ceva bani, ca unde merg nu se stie cat de repede am sa-mi gasesc de munca, si in loc sa ma piseze la cap cum are obiceiul cu ‘vai doamne dar ce ai sa faci tu singura intr-o tara straina, mai bine te-ai duce acasa, macar sa stiu unde esti, sau sa vi sa stai cu mine, ca cine stie ce o sa patesti….’, mi-a zis simplu ca daca eu vreau sa ma mut in alta tara, ea imi daruieste 1000 de euro ca sa ma ajute pana imi gasesc de munca. fara intrebari, fara drame, fara nimic, fara ‘daca imi promiti (lucruri care de obicei nu depind de mine si nu le pot promite oricum).
si din cate am inteles, il mai scuteste si pe frate-meu in ultima vreme
Simplul gest de a pleca de acasă, de a te “rupe” de alcoolic nu te scapă de codependență. Nu e suficient, și de multe ori, nici nu e necesar. Cum povestea cineva mai devreme despre mama ei. Degeaba s-a despărțit de primul alcoolic, pentru că nu s-a vindecat de codependență a dat tot peste un alcoolic.
Important este să te informezi, să mergi la consiliere, să faci nici schimbări reale la propria persoană. Abia aceste lucruri îți vor aduce liniște, împăcare, seninătate. Grupurile de suport ajută mai mult decât ar părea la prima vedere. Chiar și cele online. Seminarul iertării al Maicii Siluana a ajutat mulți codependenți.
😉 Căutați ajutor și îl veți afla. Nu vă puneți piedici singuri înainte de încerca să faceți ceva!
[…] povestea de succes a unui alcoolic, astăzi abstinent. Și mai de curând, v-am spus-o și pe aceea a unei soții de alcoolic, astăzi soție de abstinent. Revin asupra subiectului, pentru că vreau să vă spun și câteva […]
Dragilor,
Eu sunt fiica celui mai notoriu alcoolic tata. In 22 de ani (cat am fost pe acasa) nu stiu daca l-am vazut 3-4 zile treaz. Cand se petrecea aceasta ma si miram…ma gandeam ca e bolnav…Ne-a otravit viata la toata familia (tipete, scandal, violenta, saracie, foame etc). Suntem toti afectati, as putea spune ca eu cel mai putin (desi sunt ”varza”). Sfatul meu este sa va departati cat mai grabnic de acesti oameni pentru ca va pot ruina viata si voua( ca oricum pe a lor au ruinat-o deja). Daca nu sunt asa de ”totali” ca tata, poate ar trebui sa mergeti impreuna la alanon sau ceva similar. Si eu voi merge, sa vad daca mai pot cumva sa mai repar ceva din mine.
buna sunt cristina am un sot betyv si pe deasupra jucator de jocuri de noroc bineanteles ca noroc nu are dar ai place sa cheltuie bani an modul asta nu stiu ce sa fac avem doi copii anpreuna si pentru ei am stat cu el as vrea sa renunt dar ami pare rau de copii va rog datimi sfaturi
🙄 ❓
Ce faci insa cand stai cu sotul impreuna cu parintii lui, iar mama lui este alcoolica? Ce faci cand nici unul din voi nu aveti venituri, nu aveti bani pentru chirie, facturi, intretinere? Cand nu mai exista liniste, cand mereu sunt doar scandaluri si vorbe urate? Si asta de peste 17 ani? Cand nu ai nici o posibilitate de a pleca fara sa te uiti inapoi, desi ai vrea acest lucru mai mult decat orice? Totul se rezuma la bani…
am o problema delicata. sunt casatorita cu un barbat caruia ii place alcoolul, dar face si pauze , gen bea 7-8 zile face pauza 3-5 zile sau a avut perioade in care a baut si mai mult, dar in anul trecut nu a baut 8 luni din cauze medicale tot de la alcool are probleme cu ficatul, iar de sarbatori nu s-a mai putut abtine, a baut 2 saptamani cu mici pauze.adica toate sarbatorile, acum este plecat la munca, este navigator , o luna munceste, o luna sta acasa. la munca nu poate sa bea, dar nu mai am incredere in el ca nu va bea cand vine acasa, pentru ca de fiecare data promite si nu mereu se tine de cuvant. nu l-am suportat niciodata si anume de 18 ani de cand suntem casatoriti,cand este beat ma supat , nu pot dormi cu el, dorm separat, ne certam cand bea chiar daca nu-i spun numic are chef de cearta, jicneste pe toata lumea, se ia de copii,. cand nu bea are alt comportament ma ajuta , face mancare, are grija de copii, este altcineva, din cauza asta m-a bulversat toata viata de cand suntem impreuna .
cel mai grav lucru este ca am cunoscut pe cineva care este si el casatorit si sunt convinsa ca este un aventurier….si imi este frica sa ma gandesc ce s-ar intampla daca ar afla sotul meu , si nu stiu ce sa fac suntem doar la primele intalniri si discutam, nu stiu ce sa fac , sa dau curs relatiei sau sa ma gandesc si sa sper ca sotul meu se va tine de cuvant si nu va mai bea, pentru ca eu nu-l mai suport beat deloc il urasc cand il vad beat.
nu am vb niciodata despre problemele mele cu nimeni, am incercat sa le rezolv singura si din cauza asta cred ca am ajuns la limita, si am impresia ca daca il insel m-as razbuna pentru tot ce mi-a facut atatia ani in care nu a stiut sa aiba grija de mine , sentimental si sexual, sau poate as simti ca traiesc si m-as simti implinita, nu stiu daca este bine cum gandesc sau poate ca persoana pe care am cunoscut-o o astept de f.. multa vreme sa ma aline… nu stiu…dar foarte probabil dupa ce vom facem dragoste sa dispara definitiv si tot eu sufar…e complicata viata….
Salutare tuturor! V a spun eu cum sta treaba. Am 35 de ani si sunt alcolic. Numai eu stiu prin cate chinuri am trecut si nu vorbesc de chinuri fizice ci psihice. A trebuit sa treaca ani, sa trec prin multe pana sa accept ca sunt alcolic. Este o boala groaznica, numai cine a trecut prin asta stie. Am ceva timp de cand nu am mai condumat si sper sa o tin tot asa. Acum totul este minunat, pur si simplu simt ca m am nascut a doua oara.pt. toti alcolici , Doamne, iti multumesc pt. tot ce mi ai dat, pentru tot ce mi-ai luat si pentru tot ce mi- ai lasat’ Doamne ajuta.
Bill W. asa se prezenta..betiv imputit. AA-ul salveaza vieti iar pe langa ei exista Al-Anon, organizatia care se ocupa de familiile alcoolicilor.
Mai multe detalii pentru cei care au nevoie de ajutor:
http://www.alcooliciianonimi.ro sau http://www.aaforum.ro.
Ajutorul este gratuit!
A,da..Bill W. este cofondatorul AA. Locul 88 intre primii 100 de oameni ai secolului 20. Pentru ca a salvat milioane de vieti. Gratis!
La capitolul sprijin pt codependenti, ati mentionat Alcoolicii Anonimi. AA nu prea are cu ce sa sprijine codependentii, doar trimitandu-i la Al-Anon, un grup facut dupa modelul AA special pt codependenti (in Romania exista cateva filiale in orasele mari precum Bucuresti, Cluj etc.). In alte tari acest program este destul de dezvoltat si in multe dintre ele (din nou, de obicei in orase mari) exista si Alateen, o ramura a acestui grup dedicata special copiilor alcoolicilor, intre 5 si 20 de ani aproximativ. Va multumesc pt aceasta serie de articole si pt ca incercati sa faceti mai cunoscuta boala alcoolismului. Poate ar fi fost util sa puneti un accent mai mare pe AA pt alcoolici… este o asociatie care, precum platforma despre care vorbeati, ajuta enorm alcoolicii care admit ca au o problema cu bautul si vor sa scape de ea.
Multumesc din nou,
Raluca, alcoolica si codependenta
Doamna Simona, este nevoie de o lege pentru a lupta impotriva acestor borfasi, este nevoie de o lege si nu de un chestionar. O lege buna pentru acesti derbedei ar fi eutanasierea la cererea familiei, o lege care sa-ti permita sa-i impusti si sa scapi societatea de astfel de monstrii. Suntem pe locul 5 in lume la alcoolism, suntem pe locul 2 in Europa la alcoolism – dupa Moldova si suntem tot pe locul 2 in Europa la saracie, tot dupa Moldova. Coincidenta !!?? Sunt eu nebun ?? Saracia merge mana-n mana cu bautura, avem nevoie de o lege pentru a curata societatea de gunoaiele astea umane. Era si un filozof britanic, George nu stiu cum, un mare sustinator al comunismului, care spunea ca ” daca nu-ti poti justifica existenta, imi pare rau dar trebuie sa mori ” . Avem nevoie de o lege sa impuscam gunoaiele astea care nu imping societatea romaneasca cu nimic, nu de chestionare online. Eu sunt pentru legea martiala si astfel sa curatam societatea de gunoaie. Cati dintre nenorocitii astia stiu macar sa foloseasca un calculator ??
@FlorinT: ți-am aprobat comentariul doar ca să vadă și ceilalți comentatori că există astfel de oameni printre noi. îți recomand un consult psihiatric de urgență.
nene, vezi ca mai era unul care sustinea eutanasierea alora care “nu-si pot justifica existenta”: Hitler. Teoriile alea, pe care le sustinea la un moment dat si “britanicul” Bernard Shaw, ca presupun ca asta e nea George ala la care te referi, au omorat cateva zeci de milioane de oameni. Asa ca raspunde-ti singur la intrebarea aia cu “sunt eu nebun?”
Buna , tuturor!
Cautam si eu un forum actualizat , despre alcoolism, si v-am gasit, intamplator… sau nu.V-am citit povestile si ca la orice subiect sunt pareri si pro si contra.Si pentru ca eu nu vreau sa ma situez in nici o parte vreau doar sa va expun si povestea mea.Asta , doar pentru ca am cui ma confesa.
Povestea mea incepe cu o zi in care mi-am intalnit viitorul sot.Afost frumos, a fost dragoste la prima vedere .In trei luni , vazut, placut , luat , mai ales ca toata lumea din jur il lauda .Nu pot sa va spun ce nunta am avut!Era sa ajung sub tren pentru ca toata noaptea , dupa cateva pahare luate de ziua a inceput cearta. Motivul ?Trebuie ?Nu mai corespundeam viselor lui.Sa plec ?Unde ?Cum?
Am fost crescuta de bunici, mama fiind alcoolica si femeie usoara (a avut 7 casatorii legitime si 3 copii cu 3 dintre ei ), iar tata, un fost puscarias cu familie refacuta.Nu vroiam sa mi se puna stampila ,,aschia nu sare departe de trunchi.. asa ca am ramas .Am ramas sa duc o viata plina de chin , sa fac 3 copii care sunt ingroziti de comportamentul tatalui, care au asistat la betii care durau zile si nopti la rand , la certuri si cuvinte grele .Fugeam de acasa si ma ascundeam in locuri din apropiere doar sa lase copiii sa stea linistiti si saracii umblau si ma cautau plangand a doua zi si imi aduceau haine si mancare (era linistit daca nu eram eu in casa ).Am fost mereu trimisa la mama, dar ma incapatinam sa raman.Am facut o casa impreuna si nu nu vroiam sa renunt la ea.Am gresit!Abia acum imi dau seama.
Am avut norocul ca si socrii sa fie alcoolici.Soacra a murit in Ajunul Craciunului, la Revolutie, pe marginea unui sant iar socrul, nu exagera dar bea zilnic,A murit in 2000 dar , ca tortul sa aiba si cireasa, am ramas , ca drept de mostenire si cu un cumnat alcoolic care la 26 ani a ramas fara serviciu si nu s-a mai angajat dar in schimb a legat prietenie cu paharul iar sotul meu, bun la suflet s-a legat de el sa il intretina.
De atunci a inceput calvarul.Erau 2 impotriva mea si nu aveam nici un cuvant in fata lor.Sotul a inceput sa bea mai mult si toate s-au dublat, s-au triplat incat eram trimisa la mama de doi , nu de unul plus injuraturi si tot tacamul.Copiii i-am educat ,zic eu , foarte bine .Sunt la casa lor, au ce le trebuie si au renuntat sa isi mai ajute tatal, mai ales ca , la cererea mea veneau si il inchideam in casa fortat ca sa nu mai bea.La serviciu, numai eu stiu cate concedii medicale sau fara plata i-am luat ca sa nu il dea afara,A ajuns si la dezalcolizare de trei ori si tot e din nou beat de o luna .dupa 6 luni de la ultima internare. Ce e mai rau e ca face pe el.Nu vrea sa fie schimbat, spalat dar din gura ies perle cu nemiluita. Am ajuns si la politie cu fratele lui care sare la bataie la mine deoarece imi inchid sotul in casa pana vin de la serviciu(vrea acces in casa ca sa poata bea manca, fuma pe spatele fratelui si asa nu are sursa ).
Copiii nu vor sa ma mai ajute sa-l duc la spital, colegii lui au renuntat la a-l mai intelege, prietenii, neamurile la fel, asa ca am ramas eu pe cap cu el ca sa il suport.Am ajuns sa regret ca nu am avut puterea de a-l parasi iar acum, mi-e prea mila de el ca sa il mai las.Ar muri mai repede, si poate, vorba copiilor asa ii prelungesc chinul.Si totusi …..nu pot sa-l las.E omul cu care am trait 35 de ani, e omul cu care am o casa, e omul alaturi de care am jurat ca voi fi si la bine si la rau.Pot fi condamnata dar nu am putut pleca.Si nu din cauze financiare ci religioase si mai ales pentru ca nu vroiam sa ajung ca parintii mei.Poate am gresit, poate nu , dar stiu ce mi-a spus unul din copii,,nu regreta, pentru ca puteai da de cineva asemanator sau cu alte defecte pe care noi nu l-am fi suportat si ne-am fi distrus si noi .Sa-ti para bine ca am invatat ceva de la tata si ca noi nu suntem asa,, Ma rog la D-zeu sa ii intareasca , sa le dea puterea ca fii de-a fiilor lor sa nu mai treaca prin asa ceva.
Eu m-am detasat de tot si toate,incerc sa imi traiesc viata cu calm si nu pot decat sa astept sfarsitul.Am trecut prin deziluzii, prin neputinta , prin rusine, prin furie, plansete , rugi , blesteme,m-am descurcat mai mult singura si am ajuns acum la renuntare.Renunt sa mai lupt pentru el, sa incerc sa il fac sa vada ca viata e frumoasa, ca se poate trai in liniste alaturi de copii si nepoti.Motivul ?Cu forta nu are rost sa incerci nimic.Imi pare rau de viata traita in felul asta dar ,….totusi ……mai am puterea sa glumesc si sa zambesc si asta cred ca e un lucru bun.
Sa aveti parte de pace si liniste in viata voastra iar celor care obisnuiesc sa bea nu le pot spune decat sa se gandeasca bine pentru ca alcoolul nu e decat cantecul dulce al sirenei care te trage la fund si te doboara .
Numai bine !
Citesc si dezbat de una singura in camera .”Iubirea “e anesteziata .Imi zic sa fiu calma sa nu ma mai razvratesc .Dragii mei cand vezi ca lupti de unul singur,ca toti ceilalti petrec invaluiti de aburii lui Bachus si tu esti impotriva curentului ,nu iti ramane decat sa te resemnezi si apoi sa renunti .Ok….sunt casatorita de un an Am facut pasul spre casatorie desi stiam de placerile lui .Ma repet si eu prin a spune aceleasi trairi : un tata care a baut si care a lasat asupra mea doar frici si îndoieli asupra eului si ca o continuare a constructiei hidoase personale un sot Zeu .Ce sa fac ?Renunt si ma izolez