Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Venus cea fără cap

Inaugurez, cu această ocazie, o rubrică destinată celor mai simpatice comentarii ale săptămânii. Iată-le pe cele ale săptămânii care a trecut:

Adi:

Mie poveștile de la cutremur mi-au amintit de un accident urât al lui tata, când s-a răsturnat cu Dacia peste cap și a rămas cu roțile-n sus. Din fericire, în afara câtorva cioburi care i-au intrat in piele (dar superficial) n-a pățit nimic. O babă venită să caște gura îl căina pe taică-meu: “Ia uitați-vă, săracu’ domnu’, cum și-a rupt el fâșu’ în cot”. :mrgreen::mrgreen:

Romi:

Ajung acasă după cutremur. Maica-mea, destul de calmă, zâmbea din când în când. O întreb precaut de ce-i vine să râdă. Îmi spune că, imediat după cutremur, venise tanti Erika (86 de ani) de peste drum și o întrebase neliniștită pe maică-mea: Frau Marie, la noi o fost cutremur, la dumnevostră o fost?”. 🙂

Lauram:

Mi-ai adus aminte de mama la cutremurul din ’77. Când a început cutremurul, tata ne-a adunat pe amândouă la tocul ușii, după ce s-a terminat, ne-a zorit să ieșim. Eu mă bucuram, că eram mica, fusese ceva haios , dar mama s-a speriat foarte tare și vorbea aiurea. De exemplu, aveam un bibelou Venus (d’alea, suvenir de amintire din Grecia), care căzuse și-și rupsese capu. Și mama, care nu se lăsa dusă din casă începe “Ia uite, săraca, și-a pierdut capul”. Da’ tata, exasperat: “Las-o dracu’, cum a stat o viață fără mâini, stă acu’ și fără cap”.

Nora:

Am citit păţania ta cu doamnele care n-adună rahatul câinilor. Acum două săptămâni, eram pe strada Biserica Amzei. Aceeaşi fază, câinele se cacă, cucoana dă să plece. Îi spun că a uitat să strângă. Discret şi politicos. Începe să ţipe la mine, să mă facă nesimţită etc etc. Se depărta şi urla. Moment în care m-am enervat şi eu şi i-am zis, de data asta cât să audă toată stradă: “Doamnă, aţi uitat căcatul! Aţi uitat căcatul!”.

15 comentarii

  1. Like 🙂 pentru comentariul dat de Nora

  2. ce dragut , le spun parintilor ca ne-ai publicat, ne-a dat si pe noi cineva la gazeta ,multumim si noi si Venus

  3. da si a lui Romi e tare , auzi, la voi a fost cutremur ? ca la noi a fost

  4. prima si ultima sunt super tari :))

  5. Mie cel mai mult mi-a placut cea pe care ai pus-o in articolul tau, luata de pe Facebook. Cea cu: “Mi-aduci aminte de maica-mea, in noaptea de 4 martie 1977 (da, dupa cutremur), cand a venit varu-meu sa vada daca suntem ok, iar ea i-a zis: “Te rog scuza dezordinea…” :mrgreen: :mrgreen:

  6. Citat: …venise tanti Erika (86 de ani) de peste drum și o întrebase neliniștită pe maică-mea: Frau Marie, la noi o fost cutremur, la dumnevostră o fost?

    De peste drum sau de peste Olt? Să vă zic şi bancul? :mrgreen: 😛

  7. Doamne, nu am mai ras de ceva vreme asa – multumesc, Simona! multumesc, comentatori haiosi!

  8. Mi-am amintit si eu de o faza din timpul cutremurului din 93 parca. Era noapte iar tata iesise la wc, afara in curte. Cand a inceput sa se miste cabina, tata a crezut ca este un hot care vrea sa plece cu ea si a strigat: stai cuminte, lasa wc aici, vezi-ti de treaba omule…

  9. Apropo de cutremur: era in vara lui 1990, eu aveam vreo 6 anisori, mama era gravida in 7-8 luni. Noaptea, se zgaltaie patul, mama ma trezeste si ma ia in brate (nu stiu cum am avut loc), iar tata… alearga sa salveze o sticla de whisky pe care o tinea el “de buna”, asezata cu grija intr-un bufet cu usi de sticla. Din fericire, nu au existat pagube.

  10. Simona, ai cel mai fain blog roz, dar si cele mai faine comentarii din toata blogosfera romaneasca.

  11. Trebuia inclus si cel cu “Te rog scuza dezordinea…”

  12. La noi monopolul pe comentarii haioase il are sora-mea. O lasa ai mei cu bunica intr-o seara, ca sa putem merge sa vedem un film, ea, la 4 an plus, nefiind in categoria de varsta potrivita. Buuun. Ajungem seara, destul de tarziu acasa si vedem televizorul mergand si cineva amuzandu-se serios pe canapea. Am presupus cu totii ca e bunica. Cand colo, inainte sa poata obiecta cineva, asta mica ne sasaie insistent: “Sa nu faceti galagie ca de abia am adormit-o pe bunica!!” 😛

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint