Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

A mai murit un copil, dar asta îi va feri de traume pe iubitorii de maidanezi

Acum fix un an, asociaţia “Cuțu-cuțu”, Fundaţia “Lessie”, Fundaţia Doggie-dog, Comitetul Naţional pentru Protecţia Animalelor, Asociaţia “Nu mai eşti singur”, Asociaţia “Caleidoscop” şi Asociaţia pentru protecţia animalelor “Tomiță” organizau un protest public, al cărui mesaj era “Locul câinelui nu este în adăpost, ci la stăpân”, care stăpân, dacă nu are loc în casă, poate să îl “crească” și în fața blocului. :mrgreen:

Argumentele erau cele de mai jos:
Screen Shot 2013-09-02 at 2.32.27 PM
Cu concursul autorităților, câinii au rămas exact acolo unde îi voia Cuțu-Cuțu: pe străzi, în parcuri, în parcări etc. Pe scurt, în spațiul public. Azi dimineață, un copil de 4 ani a fost omorât de câinii fără stăpân, în parcul Tei din București. Ca de fiecare dată când cineva își mai pierde viața, se va isca o amplă dezbatere pe tema “Avem zeci de mii de câini pe străzi. Cum procedăm?”. Autoritățile ne vor minți, cum fac de 23 de ani încoace, că vor rezolva, Cuțu-Cuțu și alte ONG-uri își vor smulge părul din cap pe la televizor, iar românii, împărțiți în două tabere, se vor hăcui virtual. Unii vor cere euthanasierea, dacă altă soluție nu mai există, iar ceilalți îi vor blestema și îi vor numi “criminali”. După care ne vom liniști cu toții, până la viitorul copil care va sfârși în colții maidanezilor. Și nimic nu se va schimba! Slavă Domnului, câinii vor rămâne pe străzi, iar asta îi va feri de “traume psihologice majore” pe cei care îi hrănesc și îi apără. În definitiv, merită să fie mușcate câteva mii de persoane, iar unele omorâte, ca niște babe nebune să poată ieși în fiecare dimineață cu găleata cu lături să-și hrănească animalele din jurul blocurilor. Așa cum a zis și Cuțu-Cuțu, e ceva absolut “firesc și sănătos”…
___________________________________
UPDATE: “Cainele ucigas, cel despre care autoritatile povestesc ca avea botul plin de sangele copilului, nu era cainele nimanui. El apartinea de un ONG, care l-a lasat in libertate.Pe formularele de adoptie si revendicare scrie negru pe alb ca ONG-ul Caleidoscop se angajeza SA NU ABANDONEZE cainele, iar in cazul in care nu il mai doreste sa il predea Administratiei pentru Supravegherea Animalelor. Semnatura de pe formular ii apartine Laviniei Mirela Nica, voluntar al ONG-ului Caleidoscop. Tot ea si-a asumat raspunderea in numele organizatiei pentru alti 8 maidanezi. Femeia nu mai face parte din acest ONG si nu se considera vinovata: “Teoretic trebuia sa am grija de el, practic nu. Pentru ca nu erau scosi pe nume propriu ci pe numele asociatiei. Daca trebuie sa invinovatim pe cineva, trebuie criticata asociatia pentru ca nu si-a asumat responsabilitatea. Era o situatie de compromis, primaria stia, dar trebuia sa eliberam locurile. Am inteles ca s-a ajuns la moartea unui copil, dar asta a fost. A fost un accident. Eu am constiinta curata si ma ocup in continuare sa salvez animale”.”

286 comentarii

  1. Fara a vrea sa tin partea cainilor sau a militantilor pentru drepturile lor, dar pe acel copil nu l-a putut salva nici un adult? chiar nimeni nu era in preajma copiilor cand s-a intamplat? chiar toata lumea a ramas indiferenta la ce se intampla? imi vine greu sa cred ca acei maidanezi au sfartecat un copil, l-au tarat in tufisuri si NIMENI n-a intervenit. nu stiu ce sa zic despre oameni in cazul asta…

  2. chiar acum la tv este o “miloasa” care spune ca de vina e copilul si bunica lui care nu l-a supravegheat !!! … toata viata mi-am planificat drumurile in functie de locurile unde se aduna ciinii … la noi in Galati exista chiar o “taxa de caine” si nu stiu cum se cheltuie acesti bani pentru ca ei sunt in strada

  3. câini urbani vă rog frumos .. nu îmi vine să cred

  4. “Cainii nu sunt de vina”, dar cineva trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru maidanezi. Daca autoritatile nu-i strang de pe strazi, atunci e responsabilitatea lor.

    Primarul secorului 2, Neculai Ontanu, sa raspunda in fata legii pentru moartea copilului si vatamarea fratelui sau!

  5. “Este o legătură evidentă între zonele în care trăiesc cei mai mulţi câini fără stăpân şi cele în care sunt înregistrate persoanele care au suferit de pe urma acestor animale. Şi este evident faptul că zonele în care a fost înregistrat un număr mai mare de persoane muşcate de câinii fără stăpân se suprapun cu locurile unde am identificat haitele”, a mai spus Răzvan Băncescu.

    http://www.gandul.info/stiri/un-copil-de-4-ani-a-murit-dupa-ce-a-fost-muscat-de-maidanezi-in-parcul-tei-din-capitala-prima-reactie-a-primarului-ontanu-11286476

    Nu e un geniu Razvan Bancescu, asta? (cordonatorul de proiect al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor ASPA)

  6. E clar. Nu se mai cearta nimeni pentru ca deja copilul de 4 ani e un mic infractor care nu avea ce cauta pe terenul privat, parintii/bunica/bona nenorociti iresponsabili care nu sunt in stare sa supravegheze copilul, catelusii-suflete nevinovate, ochisori blanzi si inimi chinuite au sarit ca sa se apere, bietii, ca altfel ei “este” blanzi si nu ataca niciodata. Caz rezolvat!
    Iar suntem noi nebuni si isterici ca indraznim sa spunem ceva impotriva acestor caini, iar o sa primim urari “de bine”. E perfect asa! D’aia sar la noi ca suntem rai, “criminali”, cum spuneai si tu Simona (si eu am facut parte din club la postarile cu pricina 😀 ). Si copilul ala posibil sa fi fost un fioros, altfel doar il lingeau pe degetele dragalasii de ei.
    Ma doare stomacul deja, am oprit TV-ul ca sa nu-l arunc pe geam…

  7. Bineeee, Simona! Da’ mai cu fiere, mai cu “futu-le muma-n cur!”, că altfel nu pricep.

  8. Exista petitii contra tinerii potailor pe strada? Vreau link, vreau sa semnez!

    Eu am fost muscata, acum cativa ani, de-o potaie din fata blocului fara niciun motiv. Doar pentru ca nu i-au placut rolele din picioare poate. Babele care-i hranesc, au venit imediat la mine, ca sa nu schem hinghierii, saracul, nu-i plac rotile, m-a vazut cu role in picioare, s-a speriat si m-a muscat!

    Iar eu, ca fraiera, nu am facut nimic atunci, doar ca de-atunci mi-a fost frica de toate javrele strazii!

    In conditiile in care, eu pana sa fiu muscata, nu mi-a fost frica de catei si mi-au si placut foarte mult.

    In continuare imi plac, dar doar cei cu stapan, la casele lor, nu galagiosi si fiorosi pe strada!

    Este ABSURD sa-ti fie frica in fata blocului in care locuiesti ca poate te musca o javra

    Este ABSURD sa nu poti dormi noaptea pentru ca latra intr-una mai multi odata, fara motiv!!!

    Nu-i mai suport! SUNT CONTRA JAVRELOR pe strazi!!!!

  9. Imi poate spune cineva diferenta dintre iubitorul de maidanezi si:
    – omul care-si umple casa de gunoaie, devenind focar de infectie
    – omul care se suie la volan baut sau cu un AVC la activ
    – omul care-si trimite copilul bolnav si contagios in comunitate ?

  10. eram cu Ianu, 6 maidanezi m-au inconjurat.am crezut ca lesin.paznicul din ghereta radea.da radea. tiganul de 1,90 si 150 de kg se ridica greoi,de la 50 de m distanta, vine gafaind si ma scapa din mana lor.
    inca mai am cosmaruri.
    ce se paote face? e vb de viata unui copil ,viata care nu conteaza pentru descreieratii aia!!!!!un animal e sfant,e zeul lor cu blana si cacat, pe li-l doresc in toata viata lor!
    apar un milion de babe decrepite ,de paule iacob care urla in apararea bestiilor canine!!!!!!!!
    e vb de viata unui copil!!!!!!!!!!!!!!un copilas nevinovat!!!!!!!
    suntem condamnati la moarte cu totii de niste babe isterice si d enist eONG-uri putregaite si ne aseptam cuminiti,aliniati executia, siliti sa vedem orgasumul babelor in fata cainilor vagabonzi, felul in care ling balele acestora, infinit mai cumniti si mai curate ca ale netrebnicilor de monstrii de 2,4 sau 6 ani!!!!!!! asta facem! ne asteptam moartea,condamnati de niste nebuni! 😯

  11. Katerina, relax!
    Asta am spus eu acum….eheeeee (cat a trecut de atunci, tot aici). Mi s-a raspuns ca au sarit la mine pentru ca le-am incalcat teritoriul (pe trotuar, da? ) si ca sunt eu rea si ei au simtit, ca pe oamenii buni nu ii ataca. Asa ca, draga mea, ce cauti tu cu rolele pe strada sa le perturbi somnicul de frumusete? In sufragerie, pe parchet ne dam si cu role si cu biciclete si cu carucioarele cu bebei.

  12. auzi sor-mea oricum tot mortul e vinovat, indiferent ca are 4 sau 94 de ani, indiferent ca se plimba in parc sau pe camp. Cainii si cei care ii apara sunt total nevinovati. Doar traim in tara lui asta e…..

  13. Asteptam cu sufletul la gura momentul magic in care cineva sa spuna ca “da ce cauta dom’le copilu’ acolo”? Norocul meu ca nu a trecut mult si a aparut o isterica ce nu mi-a inselat asteptarile.

  14. Si eu iubesc animalele. Pe toate. Cu mici exceptii (serpi, etc). Cainii ii iubesc.
    Dar este mult prea mult. Si nu doar din cauza unui copil de 4 ani. Nevinovat. Care poate iubea si el animalele. Ca’s dragute. Ca’s frumoase.
    Este al nu stiu cate-lea caz de OAMENI muscati, sfasiati, omorati de aceste animale frumoase. Cu toata dragostea pentru caini (in acest caz):

    NU II MAI VREAU PE STRAZI!

    Daca nu pot sa-i tina in adaposturi, asta e… Eutanasiere. Curat, civilizat. Sa ma injure cine-o vrea.

  15. din categoria replici cretine: s-a dat la tine,ca a simtit ca iti e frica de el! te simte ca esti om rau! nu ataca pe oricine! si pe mine m-a muscat si n-am murit!

    adica o gasca de indivizi istericii, obsedati, ne obliga sa traim cu frica ,sa calcam in cacat, ne condamna la moarte cand au chef bestiile, iar noi, majoritatea ne lasam regulata ……………………si cu banii luati.

  16. @tomata: imi vine in minte bancul ala cu catch up!!! (a se citi ketchup, sau checiap, dupa caz).

    Tara arde si babele se chiaptana. Deci, sa inteleg ca daca copilul ala a fost muscat de cainii maidanezi, pe noi ne intereseaza cine o supraveghea pe micuta… poate ca bunica. Si ce facea nenorocita in cazul asta? Poate isi fuma tigara, sau lua medicamentele… poate nu vedea bine pentru ca are dioptrii suuuper mari. hai sâc!

    Eu zic ca in cazul asta ar trebui sa chemam serviciile sociale; asa, sa o acuzam si sa plateasca NENOROCITA ca nu e in stare sa aiba grija de un copil. Pentru ca, nu-i asa, daca era in stare ar fi putut wonder-bunica sa isi gaseasca curajul sa o salveze pe micuta din ghearele si coltii cateilor! le-ar fi tras suturi in cur si mars cu ei la spatiul lor de viata, care nu le creaza traume psihologice.

    “Fara a vrea sa tin partea cainilor sau a militantilor pentru drepturile lor, dar pe acel copil nu l-a putut salva nici un adult? ” Pai daca ai fi o tomata din-aia decisa, de gradina, nu una de pseudo-taraba, ti-ai alege si tu un camp de actiune: ori cu iubitorii de caini frustrati si mustaciosi , ori cu oamenii normali care duc o viata normala in care resturile de mancare merg la gunoi sau la compost, nu la potai pe strada, in locuri publice, oameni normali care vor sa traverseze la pas uman strada si nu goniti de catei…
    Din pacate pentru tine, faci parte din categoria celor multi care nu se pot decide… si nu se pare ca ai scuze pentru asta. Nu iti voi dori nimic: nici sa te muste “cateii veseli” de pe strada, nici sa-ti fie muscati copii sau apropiatii, nici macar sa fii martorul curajos care se va arunca pe potai, va asista la scena insangerata si va suna invingator la 112… Nu iti doresc nimic din toate astea.
    Pentru ca cei ca tine pot aspira la cel mult un bulion; daca ai fi fost cel putin o zacusca am mai sta de vorba.

    Nici nu mai citesc celalalte comentarii.

    Pentru prima data, cred, imi place cu adevarat de voi: Simona Tache si Nic Sarbu.

  17. Da, nike, exact asa cum zici. Simte ca ti-e frica, el saracul se apara. Baiiii! Nu mai vorbim de unu mic si cu botic , vorbim de haite! Printre blocuri, pe langa scoli si gradinite.
    Si da, nike, tot noi suntem nebuni ca avem ceva cu sufletzelele lor. Ai rabdare sa apara iubitorii, sa vezi ce urari au pentru noi…

  18. cetateanul sictirit

    Există maidanezi pe 2 picioare care apără cu vigilență integritatea haitei strînse în jurul lor. Acum 2-3 ani ieșeam seara tîrziu de la M. Costin Georgian și m-a luat în primire o haită din asta în parcarea dinspre Republica. M-am descurcat destul de bine dînd din picioare către orice pereche de fălci care se apropia… pînă a venit un drojdier din ăsta la mine, mai turbat decît javrele alea păduchioase, că „de ce bat cîinii”!!! Evident că în momentul ăla am luat-o la fugă, că nu mai aveam cum să fac față… Dar mă bucur că mi-ai dat prilejul, Simona, să le adresez o caldă și sinceră urare tuturor acestor ONG-ști, „ecologiști” și alți triști:

    MURIȚI! 😈

  19. copilul meu a fost muscat de ochi. am murit atunci. nu vreau sa treceti priun ce am trecut.

    MOARTE MAIDANEZILOR!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  20. pe principiul “ce isi face omul cu mina lui…. “, fiecare din noi ar trebui sa ia cite un maidanez de pe strada si sa ii ofere un adapost…………undeva la 2m sub pamint.Este rusine ca in secolul asta se intimpla astfel de lucruri si “iubitorii de animale” se prefac ca le pasa.Ciinii maidanezi nu au NIMIC IN COMUN cu “cel mai bun prieten al omului”. Ei devin salbatici, lupi, lucru confirmat de faptul ca de cele mai multe ori ii gasim in haite. 😯

  21. Dar de ce toate asociatiile astea trase de urechi au nume siropoase de gen “Catelusul bland”, “Animalutul simpatic cu fundita”, “Cutu-cutu” , etc?
    De ce nu se numesc “Cateloiul nemernic”, “Animaloiul periculos”, “Javra” ?!
    Adica de ce trebuie sa moara un copil ca niste neni sa aiba posibilitatea sa se trezeasca la realitate ?
    Cainii maidanezi sunt un pericol cert. Punt.
    Cainii de apartaent pot si ei sa fie un pericol in anumite conditii. Punct.
    Ah, ca esti tu de parere ca in garsoniera la tine poti sa oferi conditii pentru 2 caini, 5 sobolani si 10 pisici, asta e partea a doua, dar eu nu vreau sa ma haleasca animalutele tale, fie ele bune, fie ele rele.

  22. raspuns primit de la Ontanu – Neculai Ontanu De problema cainilor in Bucuresti se ocupa Primaria Capitalei, cea care are atributii stricte in acest caz, Primaria sectorului 2 poate doar steriliza, la cerere, animalele de companie.
    Prin urmare, daca vreti sa fie ridicati cainii de pe strada, trebuie sa va adresati Primariei Municipiului Bucuresti – prin Directia de Supraveghere a Animalelor la tel 0800827722.!!!!!!!!!1 HALAL REZOLVARE, HALAL RASPUNS!

  23. Trebuie sa si adjudece niste bani si aceste fundatii ,niste paraziti de altfel,nu fac nimic si ies la atac si da din clanta exact in aceste momente:) personal urasc javrele si evident pe acele mumii setate in “dragostea” lor puyra fata de bietele patrupede..huuuuuaaa..nu i iubesc ca cineva de mai sus:)eu ii urasc,urasc sa i aud latrand noaptea,urasc sa merg cu capul pe jos sa nu calc in cacatul lor,etc:) c’est la vie ….Bucuresti 2013…capitala cu pretentii europene..pffff….

  24. Draga Tomata,

    Este adevarat…hai sa nu mai facem pe Toma necredinciosul…maine ar putea fi copilul tau. Ai ai vorbi la fel?

    O zi senina tuturor!

  25. in stransa legatura cu postul precedent (legat de copii) nu am avut nimic impotriva cainilor de pe strada… pana am avut copil. Si asta nu pentru ca au incercat sa ii faca vreun rau plodului (nu direct)… dar dupa ce ma plimbam 5 ceasuri cu odrasla in chinurile colicilor in brate, la 32 de grade in casa, cand in sfarsit reuseam sa adorm bestia, cine era paznic destoinic in fata blocului?! fix azorel, si apoi 3 azorei, iar in 10 min 10 azorei. dupa alte 5 minute inca 5 azorei se auzeau de la statia de tramvai urmatoare si tot asa in tot targul. evident ca fi-mea nu ramanea in stadiul “adormit” prea mult, spre blestemele mele insistente.

    la maica-mea pe scara azorel pazeste intrarea in lift. iar fica-mea (care intre timp a crescut) trebuie intens pazita sa nu fie capsata de azorel, intrucat nu e locatara, e doar “tolerata”. ca sa nu mai zic ca dupa fiecare ploaie o placuta aroma de rahat pluteste pana la etajul 2. de la azorel (si prietenii lui)

    in lumina acestor evenimente m-am gandit intens sa presar hamburgheri cu stricnina pe langa cosurile de gunoi. momentan doar m-am gandit. cine vrea caine (eu una am avut 2 care din nefericire au murit unul de batranete si unul ucis de otrava pusa accidental pe-afara) sa il tina in casa, sa-l vaccineze si sa stranga dupa el.

  26. stati ca se grupeaza acum babele isterice si ce orgasmizeaza canin! ia sa vedeti in maxim o ora ce atacuri vin! am indraznit sa ne aparam viata! pai sa le ia la ei. sa ii tina ei! sa ii creasca ei! eu prefer sa ma ocup d ecopii abandonati,de aia c en-au ce sa manance. imaginea unui copil bucurandu-se de o jucarie mi se par einfit mai frumoasa decat a unei bestii canine dand din coada fericita dupa ce a halit copilul ce se bucura de jucarie!
    moarte javrelor!

  27. E ceva de groaza, citesc si ma ia plansul. Am si eu doi copii, ne-am mutat in Canada de 2 ani, aici nu vezi pe strada decat veverite, iar seara mai apar ratonii, sconcsii si iepurii salbatici. Fara gluma. Caini fara stapan nu exista, exista asociatii de protectie a animalelor, foarte puternice, de unde oamenii pot merge sa adopte caini. Atat.
    Ce facem, ne iubim mai mult cainii vagabonzi decat copiii?! Unde ajunge tara asta? In ce tara europeana, ca sa ne limitam doar la Europa, mai exista maidanezi aparati cu atata inversunare? E peste puterea mea de intelegere, e un show absurd.

  28. devine o menajerie tara asta, in care oamenii, cei ramasi nemancati, vor fi condusi in lesa de javre cacaiose, vor astepta sa fie mancati si vor lauda javrele pentru muscaturi. in laudele generale cateva fomei isterice si cativa barbati dementi vor linge javrele sub coada,ca semn al iubirii supreme si al felcitarii ca au mai mancat un om,care fireste, nu a inteles ca ei,javrele au suflet si trebuie ocrotite pentru a ucide!

  29. E inutila dezbaterea cata vreme sunt atatia “iubitori de animale” care nu vor pur si simplu sa inteleaga rational pericolul existentei atator caini pe strada. Si ce e mai grav e ca nu este vorba doar de “babe nebune care în fiecare dimineață cu găleata cu lături, ca să-și hrănească animalele din jurul blocurilor”, dupa cum mentioneaza articolul, sunt si destui oameni in toata firea, adulti, care fac treaba asta. Eu in blocul meu, in Ploiesti, am un astfel de exemplu de oameni care nu-si platesc intretinerea cu lunile, anii, dar in schimb ies zilnic sa hraneasca vreo 3 maidanezi (care intre timp sunt deja vreo 5-6). Ca si cand nu era suficient ca oricum pe strada mea in momentul asta sunt tot timpul vreo 10 maidenezi care dimineata cand te duci la serviciu sau seara la intunecare te latra ingrozitor, iar noaptea nu poti dormi de zgomotele lor. Si toate ca toate, asta e, poti considera ca noi, astia carora nu ne plac si ne este frica de maidanezi, suntem noi subiectivi si rai si “ai dracu”, dar oameni buni, cand copii de 4 ani, de orice varsta, sunt atacati si omorati de astfel de caini tolerati pe strazi, cum poti sa mai dormi cu o constiinta impacata?

  30. eu propun, si nu e o gluma, sa infiintam o asociatie de protectie a copiilor impotriva cainilor maidanezi care sa se lupte cu toate asociatiile care protejeaza cainii si care sar la beregata de fiecare data cand vine vorba de eutanasiere.
    ca na, cainii trebuie protejati, copiii insa, nu.
    si hai sa dam unda verde eutanasierii tuturor cainilor maidanezi.
    da, am copil si mi-e groaza cand aud astfel de lucruri. si nu numai pentru ca am copil ci si pentru ca altii au copii.
    cu ce il incalzeste pe cel caruia i-a murit copilul ca, vai, cainii sunt sterilizati?

  31. @marias – ma asteptam sa sara cineva la gatul meu pentru ca pare ca tin partea animalelor sau ca nu-s hotarata de partea cui sunt. pai nu sunt de nici o parte. imi pare nespus de rau pentru acel copilas, pentru parintii lui, nu contest vinovatia cainilor, a autoritatilor. dar nici nu mi se pare normal sa scapam din vedere ca acel copilas ar fi putut fi salvat daca cineva il supraveghea sau nu trecea nepasator. nu stiu ce facea bunica, dar nu-mi spune ca daca, Doamne fereste, copilului tau i s-ar fi intamplat asa ceva, ai da vina numai pe caini. Pe bune acuma… nu degeaba copilul era cu bunica in parc, ea era acolo sa-l supravegheze, ca altfel se putea duce si singur. Nu zic ca bunica ar fi trebuit sa fuga sa-l salveze, dar daca l-ar fi vazut atacat de caini, macar ar fi putut striga, ar fi putut cere ajutorul cuiva. dar asa, nu stia ce li se intampla copiilor. stirea spune ca nu i-a mai vazut si impacientata a sunat la 112. ma indoiesc ca a facut-o inainte de a-i cauta cel putin 10 minute – timp in care copilul poate ar fi putut fi salvat de o ambulanta care ar fi putut ajunge acolo.

    Cat despre muscat, poti sta linistit/a, am trecut printr-o experienta cu un pitbul scapat dintr-o curte si infometat vreo 5 zile. n-am stat pe ganduri cand am avut de ales intre spaima mea si viata cainelui meu din gura lui. Crede-ma ca n-as fi stat pe margine daca era un copil. asa ca nu trebuie sa te obosesti sa-mi doresti sau sa nu-mi doresti nimic.

    iar glumele legate de bulion, ketch-up si alte tampenii sunt doar rautati gratuite, care nu-si au locul in discutie.

  32. AAALLOOOO !!?? In loc sa dati din gura a paguba si sa urlati pe forumuri mai ceva ca niste maidanezi inspumati ” SA MOARA MAIDANEZII !!!!” pastrati-va ura si spumele pentru adevaratul vinovat de toata tragedia asta: ONTANU ! Cine este faptasul? un animal, un caine. Nu are constiinta, nu are discernamant.Degeaba tot efortul asta si spumele varsate pe tastatura , caci vor ramane la stadiul zero.Daca vrei sa faci ceva nu doar sa latri a paguba, daca vrei sa schimbi ceva … du-te cu tupeu si ia-l de gat pe grasu’ ala infect de ONTANUcare si-a varat banii destinati rezolvarii acestei probleme, fix in curu si burtihanu’ lui.

    ONTANU ESTE VINOVAT DE MOARTEA ACESTUI COPIL.

  33. Eu, daca as fi in locul parintelui acelui copil, as omori orice caine maidanez mi-ar iesi in cale. Nu sunt in locul lui, nici nu mi-as dori sa fiu. Iubesc animalele si cainii in mod special, dar in circumstantele date….fara compasiune si remuscare, i-as omori. Blamati-ma, scuipati-ma, injurati-ma, dar asta as face….Dumnezeu sa-l odihneasca pe micut!

  34. simona ai dreptate insa e inca o observatie (pertinenta) a unor lucruri absolut evidente, una dintre alte cateva zeci care circula pe net chiar acum

    dar de ce nu avem curaj sa ne asumam clar o pozitie sau alta si sa facem noi ceva? adica daca autoritatile nu fac nimic si or sa ne minta iar, NOI de ce nu facem nimic? isi asuma cineva rolul de calau?
    iei bata, iesi in parc si macelaresti toti cainii. ii otravesti pe toti, iti faci la naiba singur dreptate. suna extrem si imoral? serios? ma doare in cot ca suna extrem. extrem e ca niste animale au ucis un copil intr-o capitala civilizata. aia e extrem.

    dar nimeni nu vrea sa spuna asta, nimeni nu are curaj. doar constatam ca uite nici de data asta nu o sa se intample nimic, autoritatile ne vor minti si noi sa asteptam ziua in care urmatorul copil sau bunic ucis o sa fie al unuia dintre noi. si dam share pe FB.

    o idee, o solutie, o initiativa are cineva? curaj sa insufle o actiune? pentru ca tot sunteti bloggeri respectati si cititi si formatori de opinie. hai sa ne gandim la ceva. sunt deja precedente de miscari ale bucurestenilor care s-au mobilizat si au obtinut cate ceva pentru ei (taierea pomilor din Drumul Taberei, decolmatarea lacului din Parcul Circului) in fine maruntisuri, dar se poate daca ne mobilizam. nu doar sa asistam ironici si sa spunem “trebuie facut ceva”

  35. tomata, inainte sa dai cu piatra in bunica, poti sa te gnadesti ca e un copil kinetik acel ingeras de 4 ani,ma rog, Doamne!,era. stii c einseamna un copil kinetik? nu zic hiperkinetik, nu zic cu ADHD,ci doar kinetik si fff bine hranit,numai fibra? iti zic eu,ca am unul in casa.
    a iesit cu mama la poarta,pt ca tata,atentie isi incalta papucii.atat facea amaratul.
    mama,cu alzheimer, a deschis poarta, Ianu a tasnit.pana sa evaluez situatia, am zburat efectiv ca nebuna desculta dupa el, l-am prins dupa 100 de m,pe mijlocul strazii, din ambele sensuri venind masini.sansa mea: faptul ca masinile aveau viteza mica si ca am facut mult sport de performanta si la 39 de ani alerg inca f repede.
    eu una nu o condamn.Ianu nu fuge,decoleaza.
    deci, daca amarata aia de bunica ,probabil cu o inima in pioneze, cu diabet si alte cele, pana sa o ia la sanatoasa……………si parintii probabil ca nu si-au permis o bona si probabil ca amarata aia i-a crescut f bine pana acum si , Dumnezeule, era intr-un loc safe, unde nu avea de ce sa se teama pt viata copiilor ei!

  36. @kokutza
    Subscriu

  37. Mie mi se pare trist ca toata lumea face abstractie de un fapt: inmultirea cainilor, transformarea acestora in fiare, ni se datoreaza tot noua, oamenilor. Au fost zburataciti tot de catre oameni de prin curti; pana si acum, in 2013, se poarta abandonarea lui Azorel pe camp sau la periferii daca nu mai coincide planurilor noastre de viitor.
    Oricat de tare risc sa fiu luata la bascalie, eu va voi povesti ca acum 20 de ani, sau cati au trecut de cand Basescu a avut initiativa strangerii cainilor de pe strazi, eram un copil de scoala generala. Si am fost profund traumatizata de spectacolul stragularii si tararii cateilor de la bloc de catre hingheri – care n-aveau nicio alta intentie decat cea de-a obtine niste spagi de la babele blocului. Ca adult n-am putut face mai mult decat sa strang 3 caini de pe strada, sa mi-i asum si sa-i ingrijesc. Trei caini care n-au avut nicio vina ca au fost abandonati.
    Ma pregatesc sa devin mama. Sunt perfect de acord ca locul cainilor nu-i pe strada. Dar ma-ngrozesc cand vad ca nu exista decat doua tabere, egal de absurde: una care insista ca maidanezii sa se chinuie pe strazi, fiind un pericol real pentru oameni; si una care urla “moarte maidanezilor”, uitand faptul ca-s niste animale care se dezvolta fix asa cum le permitem noi, bipezii cu constiinta si drepturi.

  38. mimisor, unde erai mama?????????????/

  39. pai eu am dat unor primarii din bucuresti, direct pe email o solutie simpla: sa doneze primaria un teren, undeva la marginea cartierelor bucurestene, ingradit si atat, iar iubitorii de animale sa merarga in fiecare zi cu bocceluta sa le dea sa manance si sa bea apa….ia sa vedeti cum iubitorii de animale se imputineaza subit. E foarte usor sa dai vina pe dragostea fata de caine cand ti-e lene sa-ti arunci troaca cu ciorba de 2 saptamani la gunoi…ce atata drum pana la tomberon sau mai stiu eu unde Doamne Iarta isi arunca astia mancarea. Ca sunt asa de multi pensionari amarati care nu au ce manca dar, gratie regimului de mult apus gatesc inca in oale de 20 de litri o ciorba de legume pe care o savureaza 2-3 zile apoi o lasa sa zaca prin frigider sa nu vie vro ruda in vizita si sa zica ca e frigiderul gol, dupa care ce sa facem cu ea???? aaaa….. e un caine la colt de strada care n-are ce manca sarmanu….de parca ala e porc. DECI …..am un copil pe care nu il las 5 secune nesupravegheat si cat se poate de rar sta cu bunicii, dar sincer E PREA MULT!

  40. @nike – nu dau cu piatra in nimeni pentru ca NU am fost acolo si nu facem decat sa comentam pe marginea unei stiri, a frustrarilor adunate de-a lungul timpului in privinta cainilor, a autoritatilor, a legilor samd si a propriei viziuni asupra tragediei. pur si simplu incerc sa ma pun in locul lor: al bunicii, al posibililor oameni care au trecut pe-acolo. pe mine asta ma deranjeaza si ma supara mai mult decat orice: DE CE NIMENI n-a facut nimic? cat de pustiu sa fi fost pe strada? cat de siletiosi sa fie cainii aia, bata-i Doamne! si spun asta din perspectiva omului care n-ar fi stat de-o parte nici daca ar fi fost 100 de caini. nu bravez si nici nu fac pe desteapta, pur si simplu nu le pot ierta oamenilor ca n-au facut nimic. repet: NU ABSOLV cainii de nici o vina.

  41. Daca un urs ataca un om in salbaticie si il omoara, ursul va fi urmarit si impuscat fara discutii. S-a intamplat de multe ori la noi in Romania si nu am vazut nici o asociatie sa faca gat.

    Daca niste caini ataca si omoara un copil intr-un parc, trebuie prinsi cainii si analizati, apoi probabil bagati intr-un adapost! Adica nu omorati ca pe niste sobolani , ceea ce si sunt de fapt! Bine ca nu infiintam si niste tribunale, ca vad ca de avocati din oficiu e plin.
    Si se da vina pe un copil de patru ani si pe bunica lui care a indraznit sa il lase sa se joace nici mai mult nici mai putin decat intr-un parc!!!

    Daca pe strazi nu erau caini, copilul ala si multi altii nu ar fi murit, este atat de simplu. Iar vinovati directi sunt aia de la toate asociatiile ….. impreuna cu toate babele sclerozate care le dau de mancare si mai ales cu noi, masa asta mare de impotenti care nu suntem in stare decat sa criticam din spatele tastaturii. Ca daca am iesi si noi in strada sa protestam si sa petrecem mai mult de 1 minut pe zi indignandu-ne, poate ca s-ar intampla ceva.

  42. Tomata: ai dreptate, nu le putem ierta oamenilor care au stat pe margine si au asistat la crima. Asta, insa, NUMAI dupa ce stim ca ei exista. Deocamdata nu e specificat in stire ca au fost martori. Operam cu datele pe care le avem, nu cu ce ne imaginam. Parerea mea!

  43. @ Stan – si cata incredere avem in presa din Romania? in ce spun telviziunile si scriu ziarele? e o sursa credibila 100%? oricum o luam, dezbatem si protestam in necunostinta de cauza pentru ca a devenit o stire cu un titlu care instiga.

  44. Cum am mai spus si pe FB, nu vreau sa minimizez drama, dar:

    – unde erau parintii acelor copii???? cum de umblau singuri, de capul lor, prin parc???? sa mai cercetam un pic si sa aflam si ca or fi copii de romi [nici o intntie de discriminare]

    – cum de apare stirea aceasta tocmai in contextul evenimentelor de la Rosia Montana?

    – cum de se aude extrem de rar in presa [desi sunt cazuri destule] de copii loviti mortal de masini pe trecerea de pietoni, de copii care mor in urma malpraxixului, etc etc

  45. Si ca sa nu aveti dubii… NU, NU ERA PUSTIU PE STRADA pentru acei copii nu erau pe strada, erau pe maidane: “Cadavrul copilului a fost găsit într-o râpă de lângă lacul din Parcul Tei, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile.”

  46. Acum o luna echipa de medici de la Grigore Alexandrescu a iesit absolut traumatizata dintr-o operatie in care au amputat ambele maini unui baietel de aprox 7 ani care se urcase pe un stalp de electricitate. Credeti ca trebuia daramat stalpul de electricitate??? Eu il vad ca fiind singurul vinovat!

  47. @ tomata

    draga tomata, tu nu stii despre ce se vorbeste in propozitie.
    Esti ca si programele tv care, odata ce stiristii bazati au luat grosul… dezbatut problema in sus si-n jos, etc, se servesc din resturi. Esti off-topic. Nu ai nici o treaba cu problema principala, cainii maidanezi…
    O putem declina in mai multe feluri: gestiunea cainilor maidanezi – si facem cu ochiul autoritatilor aruncand o geana aparatorilor de caini, ong, etc. / problematica hranitorilor de caini care zambesc intelesi cand patrupezii iubareti latra la locatarii reticenti / problematica medicalo-veterinara: sterilizare/ eutanasiere declinata cu lipsa fara rusine a vaccinurilor antirabice din farmacii si spitale/ etc.. mai vrei?

    Unde ti se pare tie ca intra bunica aici? nu acum si nu asa. Eu nu zic ca nu e importanta supravegherea copiilor, dar de aici pana la a considera ca o “supraveghere lenta” a cauzat moartea copilului respectiv, e cale lunga, intortocheata si fara iesire.

    Iar “rautatile” sunt niste ironii pe care le-ai fi putut interpreta linistita drept glumite usurele. Dar simtul umorului iti lipseste cu desavarsire; de mirare, pentru un nick atat de jovial.

    Dar pana una alta nu e vorba de tine, ci e un copil mort si o bunica care se va simti vinovata tot restul vietii. Ce vor face parintii? Eu sper sa nu arate cu degetul catre bunica, ar fii ca si tine, off topic. capisce?

  48. tomata, 100% e doar maortea copilului din cauza maidanezilor! punct

  49. Va agitati degeaba daca credeti ca problema asta sta in mainile voastre si ca printr-un comentariu plin de ura fata de alti semeni si animale o sa rezolvati ceva. Problema nu dispare de la sine. Nu sunt “caini” daca sunt cu stapanul si “javre” daca sunt pe strada, orice caine are un potential agresiv (la fel ca orice om de altfel), nu faptul ca are stapan ii da un statut special. Un copil a murit azi, zeci de alti copii au murit din multe alte cauze saptamana asta probabil. Adevarul e ca cainii maidanezi nu sunt printre cauzele principale ale deceselor din Romania. Sunt multe lucruri in neregula in tara asta si nici unul nu o sa fie rezolvat prin comentarii latrare pe bloguri sau pe facebook. Ati cam luat-o razna.

  50. De-ar musca ciinii un primar sau vreun parlamentar…

    Tomato: poate ca nu era chiar nimeni prin zona, poate ca nu s-a auzit nimic din cauza zgomotelor strazii. Si cind o sa ai copii (ca sigur n-ai!) ai sa vezi cit de gresit e s-o condamni pe bunica!

  51. Tomata: ai dreptate, nu putem avea incredere in ei. Dar, in cazul asta, daca plecam de la premisa ca existau martori si nu au fost mentionati, atunci putem sa ne imaginam 100 de scenarii legate de martori. Poate nu au reusit sa il scape pe copil, poate era martor un tip in carucior cu rotile care nu a reusit sa tina ritmul cu animalele, poate era o femeie gravida careia i-a fost frica sa intervina etc
    Deci daca operam cu imaginatia pot iesi o grama de scenarii.
    Pana una-alta avem 1 fapt simplu si in nici un caz singular: un copil a fost omorat de cainii strazii. Nu conteaza unde, cine era de fata, de ce nu a intervenit. Aceste date nu ar schimba cu nimic fapta si nici nu ar scuza crima asta!

  52. Stirile de genul acesta te scot din minti, parinte sau nu, daca esti un om normal. Un om care ii iubeste pe cei din specia lui. Ceilalti… absolut “firesc și sănătos”… prefer sa-i consider erori ale speciei. Si mi-as dori enorm sa fie pe cale de disparitie.

  53. diseara intru pe FB. voi face un grup inchis FARA MAIDANEZI si inititez toate demersurile pentru un ONG care sa ii apere pe copii si pe oameni de maidanezi. sunt jurist. daca se mai baga cineva sa zica. multam fain.
    eu vreau sa fac ceva!

  54. Multe orase din provincie nu isi permit un centru de caini fara stapan. E o problema de luat in considerare. Nu au bani la buget pentru asa ceva.

    Orasele mai mici, comunele si altele isi rezolva singure problema: de obicei oamenii se organizeaza si fac campanii de starpire a bestiilor.

    Scenarii de genul: zbarcirea maidanezului cu bata in parc… nu au loc decat in imaginatia locuitorilor oraselor mari: capitala, timi, brasov, cluj, etc.. 😀

    Nu stiu daca ar trebui sa raspundem atat de agresiv. Sunt solutii mai elegante: antigelul merge foarte bine.

  55. Haha, Nike, pe facebook se rezolva totul. Poate intra si Oprescu in grupul vostru sau macar da un like si gata!

  56. Simono, esti atit de infecta incit nici la cur nu m-as sterge cu fata ta. NU, n-are treaba cu maidanezii,ci cu tonul tau de batjocura cu care scrii. Incerci sa pari urita dar simpatica, de fapt esti un jeg.

  57. Aoleo, a aparut prima dementa, Diana!

  58. Eu nu înțeleg un lucru. De ce ong-urile astea au atâta putere ? Ca in orice tara civilizata, câinii fara stăpân ar trebui adunati de pe străzi, ținuti 5 zile si, dacă nu sunt revendicati, eutanasiati. Sna foarte dur, dar, alta soluție nu este. Toate ong-urile astea, dacă tot vor sa facă ceva util, sa ii ia, sa ii plaseze, sa aibă grija de ei. Așa este in toată Europa, Statele Unite si Canada. Statul plătește pentru ridicarea de pe strada, cazarea lor timp de 5 zile si, dupa aceea , eutanasierea lor. Ong-urile, ca RSPCA in State, fondat din bani privati, deci, exista doar datorită donatorilor , Nu este finanțata de stat. mai ridica si ea de pe strada, si încearcă sa plaseze diferite animalute. Bineinteles, înainte ii evoluează, iar cei care prezintă si cel mai mic risc, sunt eutanasiati fara nici o discuție. La noi, In fiecare an se cheltuie atât de mult cu prinderea, sterilizarea a câtorva câini, asta este doar praf in ochi si bani in buzunarele ong-urilor. Deja, câinii fara stăpân nu mai sunt domestici, deci, nici nu prea sunt șanse sa mai fie reabilitati. Ei deja trăiesc in haite, își apară teritorii si sunt salbatici. Am văzut un comentariu mai sus ca bunica nu ar fi intervenit, sau oamenii din zona. Din păcate, chestiune astea se întâmpla intr-o fractiune de secunda. Eu am fost atatacata de 4 câini , care au sărit de dupa niște boscheti, in Iași, intr-un parc foarte cunoscut, ziua in amiaza mare. Norocul meu a fost ca era iarna, ca purtam un palton lung pe care l-au putut sfâsia in liniște pana a ajuns un bătrân care a început sa arunce cu pietre in ei. Dupa ce i-a alungat, m-a întrebat foarte calm: dar tu mergi pe aici fara pietre in buzunar? Imaginati-va un copil de 4 ani, vara, îmbrăcat intr-un tricou, atacat fulgerator de mai mulți câini. Nu ai timp sa faci nimic. Dupa cum am mai spus, acești maidanezi nu mai sunt domestici, deci, ca sa își omoare prada, sigur sar la gât . Nici nu vreau sa mă gândesc ce este in sufletul fratiorului acelui copilas. Bunica si tatăl oricum sunt terminati. Si, pentru ONG-uri : de ce nu ii iau de pe străzi si au grija de ei? Da,noi toți suntem niște criminali, oameni fara suflet, sa ii ia sa sa ii reabiliteze. Sa nu mai fie câinii de bloc, astia sunt groaznici. Pentru ca, își apară teritoriul. Si, ca sa nu par o criminala fara suflet, eu chiar am câine acasa, la ai mei, in apartament, mama mea iese cu punguta dupa ea, strânge dupa catel, adică, da , iubesc câinii, dar , iubesc mai mult copii, curatenia si de ce nu, pe mine. Si, nicăieri in lumea asta civilizata , unde nu vezi nici un maidanez pe strada, cei puțini găsiți, nu sunt tratati cu mila. Așa au putut avea străzi curate.

  59. Nu sunt împotriva câinilor sau a altor animale de companie, DAR… copilul acela, indiferent că era sau nu supravegheat de un adult a fost ucis de câini… cât de teribil poate să fie ca un copil de 4 ani să moară așa? Nimeni nu l-a auzit țipând? Fir-ar, e greu și să-ți imaginezi așa ceva. Teribil. Și citesc într-unul din multele articole pe acest subiect că urmează să se decidă dacă acei câini, după analize, vor fi eutanasiați sau duși la un centru… crunt. 🙁 Și cine va răspunde pentru viața pierdută a copilului? Cine răspunde pentru teama cu care trăim atunci când ieșim pe stradă – mie mereu mi-e frică când sunt cu bicicleta de câinii care se iau după mine?!! Cine răspunde?

  60. nike viu si io:P

  61. @ Stan
    si nu e singura:))

  62. ce va ziceam? nici o ora n-a trecut/si prima dementa a si aparut!

  63. simo, mai ai pt diana niste caca de caine de la postarile trecute? se pare ca ii e foame……………….

  64. @nike, eu te sustin si ma implic 100%. Chiar acum cinci minute vorbeam cu colegele mele, avocate, despre o solutie. Iti poate da simona adresa mea de mail sau publica initial undeva grupul ca sa-l pot vedea. Iti multumesc din suflet ca ai initiat asta.

  65. Cata suferinta pentru micul om …… Chiar traim intr-o tara de rahat. Imi aduc aminte campania primarului din sector 6, care spunea ca el va face multe lucruri in privinta cainilor. Dupa ce a fost investit in functie nu a facut absolut nimic si nici nu face. Deci cei de la protectia animalelor sa ne lase cu jalea lor. Acum 6 ani am vazut cum un om al strazii era mancat de javrele comunitare dar era un “OM al strazii si ca atare nu trebuia sa zica lumea mare lucru. Nu mai zic de oamenii care ajung la spital cu carnea sfasiata. Rusine celor care nu fac nimic si nici nu se obosesc sa faca. Iar noi care nu comentam nimic niciodata primit ce cerem. Daca am iesi si noi in strada sa lumptam pt drepturile noastre ar mai fi ceva decat nimic.

  66. nike, sunt alaturi de tine. Ma vei gasi pe fb, printre prietenii Simonei.
    Nu stiu cum de nu a aparut nici un iubitor de maidanezi pe aici. Probabil sunt pe site-urile care au dat stirea si pe fb. Eu tocmai am scapat dintr-o discutie cu o doamna… Am fugit inainte de a fi linsata din cauza ca mi-am permis sa o intreb cum s-ar apara ea, daca ar fi cu copilul de mana pe strada si s-ar vedea inconjurata de 20 de caini dornici sa ii guste carnea.
    Am crescut caini, i-am iubit, dar ceea ce se intampla in tara noastra, pe strazile noastre este inadmisibil.

  67. @ROXABOXA&STANi , cacatilor, voi ati inteles ce-am scris, ca era o fraza simpla? Am spus ca am ceva impotriva tonului de umor tembel cu care aceasta sluta relateaza ceva grav, nu ca am vreo simpatie pentru maidanezi. Acum ati inteles, dobitoacelor?

  68. Am si eu o intrebare. Vad ca multi ati fost muscati de maidanezi, multi suferiti din cauza lor.

    Aveti curaj sa faceti ceva ? Sau o sa asteptati in continuare sa faca cineva ceva, si o sa va plangeti pe net.

    Cat dureaza sa cumparati niste otrava de soareci si un carton de mici, si sa scapati intr-o seara de toti cateii din cartier ?

    Ca vad ca cei PRO-javre sunt cu mainile suflecate pana la cot. Oamenii normali sunt in stare sa isi ceara dreptul la o viata decenta ?

  69. Diana, nu credeam ca poti sa scrii asa mult cu camasa de forta montata. Sterge si spumitele de la gura, ca nu iti sta bine cu alb:)

  70. unde se poate semna o petitie sa scoatem cainii de pe strazi? haideti sa facem ceva, nu doar sa vorbim.

  71. Sa nu ne inreptam ura impotriva bietelor animale. Nu au constiinta.

    Vina si responsabilitatea pentru aceste nenorociri apartine autoritatilor, care nu sunt capabile sa gestioneze aceasta situatie.

    Oare cati oameni vor mai muri pana cand cineva va face ceva in privinta aceste probleme a maidanezilor si a riscurilor pe care aceste animale il reprezinta ?

    Condoleante familiei indurerate!

  72. Pai hai sa ne unim fortele si sa otravim toti cainii maidanezi. Nu e sarcasm.
    Si repet, investighez posibiliatea infiintarii asociatiei zwei pfoten, pentru protectia copiilor impotriva cainilor maidanezi.
    Cine se baga?

  73. Marea majoritate a oamenilor iubesc cainii, in orasul Deva un primar a promis ca va rezolva problema cainilor… si l-au votat doar 20% din populatie… iar cel care a zis ca locul cainilor este pe strada ca doar acolo pot fi ingrijiti cum trebuie a castigat detasat ! Lumea inca e ingrozita ca cineva ar putea face sa sufere acele animale nevinovate si fara aparare ! Cand marea majoritate a oamenilor nu o sa mai iubeasca cainii problema se va rezolva, dar pentru ca lumea sa-si schimbe parerea e nevoie de mult mai multe victime, una singura cand si cand e apa de ploaie pentru opinia publica… si daca e si de origine “minoritara”… e mai degraba un motiv in plus pentru tolerarea cainilor pe strazi decat unul in minus !

  74. si eu am un caine in curte, si iubesc animalele…. dar pana aici

    punetiva in situatia familiei, daca copilul, sau fratele, sau mama sau bunicul VOSTRU erau muscati de 6 caini de fata si beregata si in loc sa mergeti acasa mergeati la MORGA pentru analize. Tot aceleasi ganduri pozitive le aveati….

    Cainele meu este dintr-o rasa agresiva Dog Argentinian, pana la varsta de 4 ani nu a muscat pe nimeni, chiar daca a fost chinuit de prietenii mei, dar NICIODATA nu o sa las un copil singur cu el pentru ca nu poti fi sigur 100% ca nu se intampla o tragedie. SI atunci ce sa te astepti de la o gasca de maidanezi. Maidanezii provin de la NOI din CASA, ei trebuie sa stea la NOI in CASA sau intr-un adapost pentru 2 saptamani pana ii revendica cineva ATAT.

    Daca statele civilizate nu au caini maidanezi noi de ce sa avem si sa asteptam parerile altor din alte state cum ca ar trebui sa ii tinem pe strazi…

  75. @mimi
    revolta nu este contra maidanezilor, ci a oamenilor care-si asuma jumatati de responsabilitati in privinta lor: se mangaie pe burta ca hranesc 10 caini cu resturi, se mandresc ca le mananca din palma si dau din coada cand ii vad, dar nu se strang kktul, nu plates cimpozit, nu-i duc la doctor, nu-i vaccineaza, nu le ofera adapost adecvat
    @trandafira
    nu este normal sa-ti pierzi copilul, dar se intampla. in piata, in supermarket, in parc, se intampla sa scape din priviri cateva momente. Dar si mai anormal este ca pe langa teama de straini, teama ca s-a ratacit pe undeva, sa mai existe se teama de animale salbatice. Asta-i prea de tot intr-o metropola, in 2013. Copilul ala pierdut putea fi in timpul asta agresat de un dezaxat. Dar toata lumea e de acord ca dezaxatii nu au ce cauta pe strada. Cu maidanezii nu e acelasi consens.

  76. @kokutza esti praf – treci in camera ta
    @nike – e misto sa aberezi si sa nu-ti dai seama?
    @diana – nu uita de pastile ! e important sa le iei !

    Puteti sa va organizati intr-o mica sectie de agitati cu spume de la Balaceanca. Nu aveti nici o noima, suneti ca niste dihanii inspumate care acum ar crapa tzeasta oricarui animal iesit in cale.Chiar si veverita. Are dinti si gheare. Sa o ucidem !!! Bunica o denaturata …sa-i dam foc! Ceilalti participanti din parc …niste mizerabili sa-i stalcim si p-aia! Orice numa sange sa fie , ca asa va place voua – tare si apasat.

    In loc sa faceti ceva concret … gen du-te dracu peste cei responabili de nenorocirea asta si cere-le socoteala (PRIMARIE ???)…nu tu stai si dai din gura a paguba. Facem asociatii – pe FB of course – ne unim sa facem ce mai exact? Ce poti face concret ceva din postura in care esti acum ? NIMIC Doar ca te simti TU mai bine ca ti-ai facut datoria de cetatean si ai luat atitudine. ASA SI? Ce ai schimbat mai exact? Nimic , doarca acum esti fericit ca ai gasit in sf o modalitate sa-ti versi mizeriile si spumele si ca ti-ai facut datoria de a latra la luna degeaba.

  77. […] poze cu acceași tematică pe bloguri, pe rețele de socializare, pe mail. Pe unele le-am citit (http://www.simonatache.ro/2013/09/02/a-mai-murit-un-copil-dar-asta-ii-va-feri-de-traume-pe-iubitorii…) pentru că am încredere în opinia […]

  78. @mimi – ai copii?
    Cred ca nu si nici n-ar fi bine sa faci.
    Astept, si ca mine asteapta multi, de ani de zile sa faca ceva primariile si toate ong-urile. Si nu face nimeni nimic.
    In schimb un copil de 4 ani moare in chinuri muscat de caini vagabonzi pe care nu ii eutanasiem ca protejam animalele, suntem civilizati.

    cu ce il incalzeste pe parintele care isi ingroapa copilul de 4 ani ca cere socoteala primariei?
    Raspunde la intrebarea asta si apoi trimite-ma in camera mea si zi-mi ca sunt praf.

    Si repet, cine se baga in asociatie?

  79. @Stan – nu e numai o “dementa”
    “Iubitorii” de animale apar imediat, numai ca ataca prin invaluire, in haita, exact ca protejatii lor.
    Mai intai o sa spuna ca era un teren privat si n-avea ce sa caute copilul acolo. Dupa aia dau vina pe bunica. Dupa aia pe primar.
    Cand mai trece inversunarea o sa inceapa cu “nu e vina lor ca sunt in strada”,”sunt alte probleme mai importante”, “de hoti si violatori de ce nu ziceti nimic” si “oamenii ar trebui educati sa nu mai loveasca/abandoneze cainii”.
    Iar la sfarsit o sa dea lovitura finala: “sterilizarea e singura solutie”, “Organizatia mondiala a sanatatii spune ca e sanatos sa avem caini pe strazi” – bla,bla,bla – adica tot pomelnicul ala la care dadea copy-paste Ildiko Badescu, si care are erori de logica pe care le poate observa pana si un copil de 6 ani.
    Iar oamenii incep sa isi dea seama ca n-are rost sa te pui cu nebunii, si ii lasa in plata Domnului. Asta pana cand o sa fie un alt copil ucis, si tot scenariul se repeta.
    Pacat ca ne lasam condusi de isterici. Pacat ca din cauza lor ceilalti trebuie sa traiasca in teroare.

  80. Simona de ce nu va implicate voi cei din presa mai mult, noi suntem un grupulet care vrem sa facem ceva dar suntem putini si cam neauziti. Apoi ati putea investiga pe unde se duc banii primiti din streinatate de catre fandositele alea de la cutu cutu , patru labe si altii, citi doctori veterinari traieasc ff bine din asa zisele sterilizari si multe altele. Fara sa-l iubesc pe basescu, el a fost singurul care a mai omorit din ei apoi s-a dedulcit la vreo spaguta ceva si s-a stins actiunea. Colegii de la Catavencii ar putea scrie ceva pe tema asta, au mai multe capete de sfoara de care ar putea trage si sa afla ceva.Vii in Tei sa aprinzi o luminare si sa o punem de un miting, pina nu se raceste treaba?

  81. Hai sa facem o demonstratie . Ca pentru Rosia Montana se poate sau pentru fotbalistul de la Petrolul se poate. Dar pentru un copil de 4 anisori omorat de caini stam numai sa scriem posturi pe facebook sau pe bloguri.
    Hai sa ne facem si noi vocea auzita!

  82. mi-a murit cainele.. otravit. in curte. voiau sa fure visine.
    hmmm… ar fi putut sa ceara. le dadeam!
    nu mi-am mai luat caine…
    IMI PLAC MAI MULT OAMENII!
    chiar daca unii dintre ei vor sa ma fure…

  83. Oameni buni, va apun, si cine-o vrea sa-mi zica ceva de dulce sa zica pentru ca nu-mi pasa, aveti si voi dreptate in felul vostru. Cainii nu ar trebui lasati liberi pe strazi, va ganditi ca ei umbla in haite si daca simte ca omul este rau ii face felul, ei bine gresiti! Sunt oameni care ii hranesc si altii care nu, sunt foarte mult caini pe strazi care umbla in haite pentru a vana, din cauza asta sfasie oamenii si alte cruzimi de genul acesta ❗ Si pentru toate astea tot oamenii sunt de vina, si in special statul roman ❗ Din cauza caldurii si a lipsei de hrana si apa, ei mai multi caini turbeaza si de aici si comportamentul lor insuportabil. ➡ In alte tari maidanezii sunt in centrele pentru oameni cu nevoi speciale dar la noi UNDE SUNT ❓ PE STRAZI! si de vina este statul roman. Prin alte locuri exista un program prin care cainii vagabonzi sunt luati de pe strazi si castrati sau cei turbati sunt eutanasiati iar cheltuielile sunt suportate de catre statul respectiv….
    mimi are dreptate! cum va simtiti cand aberati de nu mai puteti? Tare nu? Adevarat, putem face asociatii si cand devenim mai puternici sa ne ducem peste responsabili. Credeti-ma, asa nu se mai poate, adica pe unde stau eu e impanzit de caini! noaptea nu mai poti iesii din curte ca te mananca cainii. Noi degeaba aberam si ne descarcam prosteste daca stam cu mainile in san 💡

  84. @ kokutza
    Tu draga … daca ai stat pana acum SI AI ASTEPTAT SA SE FACA CEVA si nu s-a facut, orice om cu putina minte (putina -repet) si-ar fi miscat fundu si-ar fi luat atitudine concret . Dar nu kokutza, asa e in natura ta , sa stai si sa astepti cu gura laaaarg deschisa ca poate pica ceva
    ( orice, numa sa pice )

    Tu draguto … ei bine poti sa astepti in continuare. Stiu ca nu ai cum sa intelegi, dar aberezi intr-un stil bolnavicios, ai idei putine si fixe. Du-te draga mea si fa-ti dreptate … ia bata si isi la vanatoare de maidanezi.Sau fa sex.Ajuta la nervi 🙂

  85. @gheo “Vii in Tei sa aprinzi o luminare si sa o punem de un miting, pina nu se raceste treaba?”

    Treaba fiind copilul mort.

  86. @mimi – IGNORE!

    Simona, imi cer scuze pentru ca exista oameni care se abat de la tema ca sa isi verse frustarile pe blogul tau.

  87. […] Simona pe blog am găsit niște fete care s-au decis să facă ceva în legătură cu asta, ceva de genul […]

  88. Să trăiască și să se dezvolte “imobiliarele”!!! … Firește că, acum, câinii sunt vinovați. Dar, oare de ce nu sunt vinovați proprietarii terenului? Ei (proprietarii) erau ocupați cu altele?

  89. Se obisnuieste ca haitele de maidanezi capturate in Bucuresti,sa fie eliberate in miez de noapte ,din masini cu numere mascate,in apropierea localitatilor rurale de pe o raza de 40-50 km. fata de capitala. Cu 3 ani in urma,fiind la vanatoare cu un camarad octogenar,cutreieram campul de toamna in cautarea prepelitelor.La un moment dat,dint-un canal a aparut o haita galagiasa si curajoasa care se indrepta rapid catre partenerul meu.Erau aprox.14 caini din care vre-o 6 erau cat un vitel.Fara a sta pe ganduri ,am incarcat arma si am tras la gramada si eu si colegul.Unul a fost ucis iar doi raniti.Cei raniti au fost incoltiti de ceilalti si sfasiati ,gasindu-si astfel sfarsitul.In scurt timp s-au imprastiat prin lanurile de porumb.Cei ucisi i-am dus in canal sa-i ingropam .Aici ,surpriza!Un tap tanar,de vre-o 3-4 ani,era intins cu burta sfasiata si mancata.Murise de curand pt.ca nu se racise.Bineinteles ca m-am infuriat si mai tare.Am sunat asociatia relatand evenimentul. In scurt timp am facut vanatoare pt.starpirea daunatorilor.Am mai aflat de la localnici, cum in ultima vreme au fost atacati numerosi oameni la munca campului ,iar gospodariile limitrofe au fost ,,usurate ”de gaste,curcani,gaini,oi,capre si chiar caini.Vestea vanatorii,a ajuns si la ONG-urile care s-au scandaizat si care ne-au amenintat cu nerespectarea drepturilor animalelor.Acum ,ma intreb:dreptul omului de a-si aduna roadele de pe camp in tihna..unde este?Dreptul de a-si tine animalele in bataura fara teama,unde-i?Vanatul atat de rar, pe care cu eforturi il protejam,de ce cade rapus de maidanezi?Cine raspunde de propagarea rabiei in terenurile de vanatoare?De ce toleram un risc doar de dragul faimei (nicidecum al grijei fata de animale)?Nu ne-am saturat de victime ?…..Si eu am caine acasa,la bloc,in apartament.Am si pisica.Le iubesc foarte mult si am grija lor asumandu-mi toate eforturile. Cu toate aceste ,pot face diferenta dintre normal si anormal.E anormal sa privim cum un copil este ucis de javre fara stapan…Mai departe ,fiecare e liber sa se gandeasca la masuri.

  90. @tomata, un copil de patru ani si ceva pur si simplu nu poate fi supravegheat, sau mai bine spus depinde de copil. Acum citeva saptamini eram in conediu si ma plimbam, nefasta, nepotica si io pe faleza Mediteranei, seara A aparut o pisica, nefasta s-a indreptat s-o fotografieze, m-a sustrat si pe mine un moment. o clipita, nu mai mult. Cind m-am intors, a mica disparuse, pur si simplu parca ar intrat in pamint. La trei metri de noi era un pazinic, l-am intrebat prin semne, mi-a aratat ca a mica fugise spre plaja unde era o padure de sezlonguri si umbrele strinse. Era f. intuneric, o iau la fuga stringind-o pe nume. Chiar linga mare era un grup de rusi, imi adun toate cunostintele de lb. rusa ,adunate in cei 6 ani de scoala cu lb. rusa si-i intreb deviusca, o rusoaica merge cu mine si-mi arata ca a mica se ascunsese sub niste sezlonguri, se juca “fata scunsa”.
    Nu-ti spun ce sperietura am tras.

    P.S Desi in Germania nu exista maidanezi totusi se-ntimpla destul de des, din nefericire ca, prin parcuri, sa se-ntimple accidente mortale cu victime copii. Chair si cei cu stapini si educati ramin uneori niste fiare.

  91. @nike- acum am vazut postul tau cu ong-ul. Vreau si eu sa iau parte. Cum te gasesc pe facebook?

  92. citatul asta “…babe nebune să poată ieși în fiecare dimineață cu găleata cu lături…” ma face sa ma gandesc la politicienii care exploateaza diverse drame personale ca sa condamne un grup.

    daca un grup de cetateni romi ar fi omorat un copil (ipotetic zic) probabil ca trebuia sa dezbatem un pic daca sa le luam sau nu drepturile cetatenesti tuturor romilor.

    cainii sunt pe strada din cauza oamenilor. vietile lor sunt oricum destul de mizerabile. cred ca noi oamenii ar trebui sa platim in urma incedentului asta. nu tot ei.

  93. Statistica. Anul 2011:
    Numarul copiilor ucisi de indivizi care s-au urcat beti la volan – 63
    Numarul copiilor ucisi de parinti – 302
    Numarul copiilor morti in spitale din neglijenta peronalului – 81
    Numarul copiilor mutilati de parinti alcoolici – 156
    Numarul copiilor violati de pedofili – 322
    Numarul copiilor vanduti de traficantii de carne vie – 249
    Numarul bebelusilor ucisi de mame – 178
    Numarul copiilor UCISI de cainii fara stapan – zero

  94. […] of articles written about this tragedy by local bloggers this afternoon, of the which the best is this, by Simona Tache. If you read Romanian, it is well worth a […]

  95. Ma uit la comentarii si-mi dau seama ca romanii sunt umpluti de amaraciune. Doua-trei randuri si incepem sa aruncam cu rahat catre altul. Asa o tinem de decenii maretze. Ne injuram dar nimic constructiv nu iese, preferam sa comentam si sa pazim capra vecinului. Sper sa ne trezim curand … ca o s-o luam in freza puternic.

  96. Hai ca poti kokutza ….hai, organizeaza-te, asa cum se cade online.Doamne fereste ai mare grija sa nu care cumva sa-ti misti dosu planturos ca e jale! Organizatia fara maidanezi aparatoarea drepturilor oamenilor si femeilor mare grija la kokutza sa nu ramana p-afara – hahhaha am facut chiar si o gluma se pare , dar kokutza precis nu o sa-si dea seama.

    Succes kokutza ….

    Kokutza, stii ceva? Glumeam la faza cu iesitu din casa si ucis maidanezi. Tu esti mai tare …ii faci din mouse.

  97. mimi,ai orgasm canin?trandafira 😮 , dupa nume tu ai orgasm doar cand cainii te uda…..

  98. Filoxen si Filoxenia

    Dar de ce mimi si kokutza se cearta? Mie mi s-a parut ca au aceeasi parere. Ia pupati-va si vorbiti prieteneste. Nu cred ca vreuna vrea sa moara copii. Sigur amandoua vreti sa nu se mai repete crima. Deci sa facem ceva cu maidanezii!!!

  99. @Iulia – te rog sa te mai informezi:
    – ianuarie 2011 – Femeia sfâşiată de câini acum câteva zile (în curtea ADP sector 5) a murit:
    http://www.simonatache.ro/2011/01/28/maidanezii-au-ucis-din-nou-sa-iesim-noi-sa-sterilizam-primarul/

  100. @ Iulia

    Stalin spunea cu cinism ca moartea unui om e o tragedie in timp ce moartea catorva milioane e statistica. De aceea provoaca atata emotie un eveniment cumplit precum cel de azi si trece de multe ori neobservat un altul, la fel de grav, petrecut insa de prea multe ori pentru a mai atrage atentia.

  101. Urata intamplare, ma ingrozesc cand aud un asemenea lucru, pacat de copil si de parintii lui… doar ei stiu ce este in sufletul lor in astfel de momente. Este grav ca din cauza unor oameni nebuni si frustrati nu se iau masuri asa cum ar trebuii. Le propun celor care iubesc asa mult maidanezi sa incerce sa nu faca o opsesie pentru ei si sa ia in calcul ca la fel de neajutorati sunt si copii din centrele de plasament care au nevoie de putina dragoste…
    Si eu iubesc catei, am doi, dar asta nu inseamna ca sunt de acord cu haitele de caini infometati de pe strazi.
    Sunt curioasa daca cei care pledeaza astazi pt apararea cainilor maidanezi, au curaj sa priveasca in ochii parintilor copilului mort astazi.

  102. Sint mama si mi se rupe sufletul numai cind mai gindesc la suferinta copilului de patru ani omorit de ciini. Imi plinge sufletul pentru orice copil care moare in aceasta lume, mai ales cind moartea are legatura cu neglijenta, incompetenta, nepasarea si coruptia adultilor. Cred ca nu e bun unghiul din care se priveste problema, pentru ca nu faptul ca sint oameni care hranesc maidanezii a dus la omorirea copilului. Ciinii sint pe strada, sint la bloc, a-i lasa sa moara de foame nu e o solutie. Unghiul corect din care ar trebui privita problema este cea care pune lumina pe cauze. Si cauzele nu sint hranirea maidanezilor la scara blocului, ci existenta lor acolo. Au fost bani europeni care au fost dati pentru a gasi o solutie pentru ciinii maidanezi (care nu au venit din padure, nu sint lupi, sint pe strada din cauza nepasarii si indiferentei oamenilor, ca sa nu spun prostiei lor), nu s-a facut mare lucru, ei sint tot acolo. Se vorbeste despre ce facem cu ciinii numai in campaniile electorale, dupa aceea se uita complet ce s-a promis… Acum, dupa ce tragedia s-a intimplat, oamenii sint suparati. Aceiasi oameni care hranesc sau nu hranesc maidanezii, aceiasi oameni care voteaza sau nu voteaza in continuare incompetentii si coruptii tarii, aceiasi oameni care nu isi pun macar legitimele intrebari: de ce erau adunati atitia ciini intr-un spatiu privat (patronul firmei i-a adunat sa i-o pazeasca?), de ce un copil de patru ani era nesupravegheat? (Da, stiu, era cu bunica, bunica i-a pierdut din ochi, cinci minute… la mine nu tine, e neglijenta, punct.) De ce exista ripe intr-o capitala europeana? De ce nu se face niciodata nimic in afara de a da din gura despre cit de rai sint ciinii, in general, care ataca in turma… E adevarat, ei sint animale, sint flaminde, sint adunati sa apere un teritoriu si sint hraniti pentru asta, ataca in turma daca li se pare ca le este atacat teritoriul… dar aceasta concluzie nu e singura, pina acolo sint alte zeci de intrebari la care de douazeci de ani cel putin nu se raspunde, sint alte citeva zeci de probleme lasate nerezolvate, cu nepasare. Oameni buni, nu putem da la infinit vina pe rautatea ciinilor cind ni se intimpla tragedii, caci sintem la radacina tragediilor, noi, oamenii, care putem face ceva ca sa le evitam.

  103. asta este problema in Romania in ceea ce priveste solutionarea problemelor “arzatoare”: unii trag “cea”, iar ceilalti “hais” si uite asa nu ajungem mai niciodata la un consesns in ceea ce priveste rezolvarea unor probleme. a-ti spus bine ca va fi un freamat de moment dupa care totul va fi dat uitarii…pana data viitoare! noi inca dormim un somn adanc, din care cu siguranta nu ne vom trezi niciodata (pacat de imnul nostru)! oamenii trebuia sa inteleaga ca au puterea si sa nu mai fie atat de naivi ascultand la toti nenorocitii nostrii de parlamentari! au puterea de a schimba lucrurile in bine si NU in rau; doar ca la toate capitolele, dar absolut toate, este cineva in spate care are un interes sau interese. RUSINE celor care au adus lumea intr-o situatie in care nu sunt altceva decat niste marionete conduse de cei care tipa mai mult la televizor!

  104. Cu tot respectul si durearea pentru drama intimplata…dar am o veste flash: asa ceva se intimpla ori de cite ori intri intr-o curte pazita de ciini!!! Nenorocirea a facut ca acel copil sa produca o imprudenta….si este tipic pentru copii…fug…sint curiosi..cine stie pe unde isi pot baga nasucul nesupravegheati…..dar din nefericire astfel de accidente tragice sint ceva previzibil cind intri intr-o curte pazita de o haita de ciini!!!

  105. Copilul ala de rom (de 4 ani, nesupravegheat) trimis la furat nu avea ce cauta pe un teren privat ingradit cu gard. Iar se distrage atentia de la lucrurile cu adevarat importante…

  106. mai SIMNOA si GEORGE, voi sunteti dusi cu capu, chiar credti ca un copil de 4 ani a sarit un gard care imprejmuia o proprietate privata !!!

    cainii erau comunitari si erau liberi …

    NU VA ABERATI DE DRAGUL DE A PROTEJA NISTE CAINI CARE NU AVEAU CECAUTA ACOLO !!!

  107. Unii caini omoara oameni. Oamenii nu trebuie sa fie omorati. Atunci sa omoram toti cainii pentru ca oamenii sa traiasca.

    Unii oameni omoara oameni. Oamenii nu trebuie sa fie omorati. Deci sa omoram toti oamenii pentru ca oamenii sa traiasca.

  108. Eu sunt o iubitoare de animale. Am cules 3 caini din fata blocului + niste pisoi abandonati cand aveau o zi. Pe unul dintre cei 3 caini a trebuit sa il dau anul acesta, pentru ca mi-a atacat groaznic cateaua pe care o aveam deja acasa (luata tot din fata blocului, cand era o mogaldeata) – si nu a atacat imediat, ci dupa 3 ani de stat in apartament, timp in care imi agresa constant pisicile (dovada ca unii caini sunt pur si simplu fiare de la natura lor).
    Incurajez foarte mult adoptarea animalelor maidaneze, pentru ca, din punctul meu de vedere, sunt niste fiinte care nu au nicio vina ca nu au un adapost. Nu inteleg de ce sunt atat de multi care se dau mari iubitori de animale, le hranesc, le giugiulesc, dar le lasa in strada. Din punctul meu de vedere, daca il iubesti si il ingrijesti, poti sa faci asta si in casa ta, oferindu-i cu adevarat o viata mai buna. Aceleasi resturi de mancare i le poti da si inauntrul casei, cum i le dai afara. Dar, din pacate, multi nu mai iubesc atat de mult animalele cand le spui chestia asta si imediat dau inapoi. Mi se pare o dovada de mare ipocrizie.
    Nu este vina animalelor ca formeaza haite, este pur si simplu un instinct. Este vina autoritatilor, care nu sunt in stare sa gestioneze situatia. Este nevoie de adaposturi in care sa poata fi tinuti cainii existenti si de unde sa poata fi adoptati. Si, cred eu, este si vina acelora care 1. nu isi sterilizeaza animalele si le lasa sa se impreuneze aiurea si 2. nu isi asuma responsabilitatea pentru punctul 1 si arunca in strada puii rezultati (asa cum a fost si cateaua mea cea mare, care a fost abandonata langa cabinetul veterinar de langa blocul meu, de unde am si luat-o). Daca iubesti un animal, iti asumi responsabilitatea pentru el. Animalul nu are constiinta reala a actiunilor lui, in schimb omul are.
    Nu sunt de acord cu existenta cainilor pe strada. Am avut si eu de-a face cu o haita la o biserica din apropiere, caini adusi ca sa pazeasca santierul, care noaptea faceau o galagie infernala si din cauza carora imi era teama sa trec pe acolo. Si, culmea, cainii au mai si fost abandonati dupa ce s-a terminat de construit biserica, in asa fel minunat incat imi era teama sa ies cu cainele la plimbare, nu cumva sa ne atace. Nu stiu ce s-a intamplat, ca intr-o zi au disparut toti. Asta nu este viata. Si este vina autoritatilor pentru situatiile astea. In cazul expus, as fi vrut sa vad cum li se dau niste amenzi exorbitante celor de la biserica pentru situatia creata.

  109. Din pacate pentru unii eu mi-am propus sa-mi rezolv singur problema. Stau chiar langa parcul Tei, si mi-am propus sa omor in fiecare saptamana cate un caine si sa bat o baba care le da de mancare. Am doi copii, unul de 5 ani si unul de zece. Ma rog ca copilul ucis sa nu fie unul din colegii de gradinita ai copilului meu, pentru ca nu stiu cum sa-i explic copilului de ce nu mai e colegul lui prezent. Deci, unul pe saptamana. Rog Politia Animalelor sa se autosesizeze si ONG-urile sa ma pupe,… pe frunte.

  110. Eu i-as omora pe toti oamenii ca ion de mai sus.. care instiga la violenta impotriva animalelor. Bai tembelule, daca esti rasa superioara fata de un animal asta nu-ti da dreptul sa-l omori, Jeg uman

  111. @ftomcat
    My men! Respect! Vezi sa nu incurci babele cu cainii ca e penal.

  112. @George Baiatu
    Esti prea prost ca sa meriti o explicatie.

  113. Filoxen si Filoxenia

    George Baiatu e un prooost, george baiatu e un prooost:))))

  114. @George Baiatu
    Colegul Ion si-a spus parerea, eu o sustin. Relax, si te invit in parcul Tei pe la 10 seara sa-l traversezi,… iubitor mic de animale ce esti. Te bagi ?

  115. Filoxen si Filoxenia

    Citesc sim minuez. Printre comentatorii de aici exista “oameni”, cum e cazul cuiva care a semnat “simona” care considera normal ca o fiinta, oricine este ea, sa fie sfashiata daca ajunge intamplator sau nu pe un teren particular. Simona, sper ca nu esti postarita, comis voiajor, musafir, ca mi e teama pentru tine.


  116. Tomata permalink
    September 2, 2013 15:10:31

    Fara a vrea sa tin partea cainilor sau a militantilor pentru drepturile lor, dar pe acel copil nu l-a putut salva nici un adult? chiar nimeni nu era in preajma copiilor cand s-a intamplat? chiar toata lumea a ramas indiferenta la ce se intampla? imi vine greu sa cred ca acei maidanezi au sfartecat un copil, l-au tarat in tufisuri si NIMENI n-a intervenit. nu stiu ce sa zic despre oameni in cazul asta…

    tomata – cum sugereaza si numele – ai o logica de leguma(sau fructa, cum vrei).

    Fi atenta ce ai facut – foarte scurt , ca sa nu te solicit : te-ai declarat neutra, ai luat faptele(un copil a fost omorat de caini), ai aduaugat cativa spectatori fictivi care n-au intervenit si le-ai atacat caracterul.

    N-ai deviat GRAV de la subiect, eh?

  117. E multe rebuturi. Internetul e pentru porno.

  118. Filoxen si Filoxenia

    Vagabond, ai descris un fel de paranoia 🙂 sper ca tomata stie ca detine asa ceva:)

  119. mai oameni buni.
    a murit un copil, sfasiat de caini, inteleg ca revolta-i mare. da de aici pana sa ne organizam intr-un fel de haite si sa latram unii la altii, fara sa exprimam ceva constructiv, e o distanta.
    cred ca absolut toti suntem de acord ca nu e normal, e infiorator si de neacceptat ce s-a intamplat, cainii nu au ce sa caute pe strazi, insa nu “babele isterice” sunt de vina (si ele oricum nu citesc blogul roz, deci e inutil sa urlam la ele).
    daca avem un mesaj constructiv catre autoritati, primarii, cutu-cutu srl sau ong, catre fiecare din noi, daca avem o solutie, hai sa ne exprimam uman, civilizat si articulat. daca nu, nu inteleg ce rost are sa ne varsam cuvintele dizgratios si inutil

  120. Cine e mai fericit? Un destept naiv sau un prost hotarat?

  121. Stai ca aparu si o iubitoare de babe isterice:)))))

  122. Ia uite-o si pe una. “Hai sa facem sa fie biineeee ca sa nu fie rau”.

  123. Mie îmi plac câinii comunitari. Îmi oferă o mulțime de clipe frumoase în nopțile în care căldura mă lasă, într-un final, să adorm, iar ei încep să latre în spatele blocului. Câinele meu (pentru care plătesc vaccinuri și căruia i-am pus cip) s-a obișnuit cu lătrăturile lor nocturne, așa că nu le mai latră răspunsuri decât de 2-3 ori și apoi tace. Vecinul de la doi nu se mai obosește de mult să-mi bată în calorifer.

    Mie îmi plac câinii comunitari. Mă ajută să mă dezmorțesc mai rapid dimineața sau seara, când îmi scot câinele afară, iar ei apar în haită de pe sub mașini și de sub gardul viu, să ne întrebe de sănătate. Nu s-a lăsat cu cusături la veterinar decât de două ori și asta numai pentru că al meu era în lesă și avea pusă botnița obligatorie. Cu toate astea, câinele meu se încăpățânează să vrea să facă pipi tot afară. Să nu mă spuneți nimănui, pe ăla nu-l adun. Doar cu punguța de caca merg până la tomberon, trei blocuri mai încolo. Lasă, că pentru că îmi murdăresc mai mereu adidașii prin iarbă cu rahatul maidanezilor, măcar cu atâta să mă răzbun și eu pe ei, lăsându-le iarba udă de pipi străin. Sâc! De mâncat din mâncarea lor, dospită câteva zile în castroanele lăsate de babe la soare, l-am lecuit, de curând. Nu mi-a luat decât 100 de euro dresorul.

    Mie îmi plac câinii comunitari. Băiețelului de la scara B din blocul de vis-à-vis s-ar putea, totuși, să nu-i mai placă, de când unul din ei n-a ținut cont că n-are pantaloni lungi și l-a apucat de un crac inexistent, pe la începutul lunii, când a ieșit cu bicicleta. Cine l-a pus? Mămica lui e chiar isterică deja, dar asta e, mai există și femei frustrate pe lumea asta.

    Mie îmi plac câinii comunitari. Îmi plac ăia din țările civilizate, unde chiar se ține cont de contribuabili și de banii lor, câini care-s adunați de hingheri de pe stradă și duși la adăpost, unde-s ținuți o săptămână-două sau cât o fi regulamentar, oferindu-li-se posibilitatea de-a fi revendicați de stăpânii care, eventual, i-au pierdut, sau adoptați de eventualii doritori. Ăia mai ghinioniști… au ghinion…

    Mie îmi plac câinii comunitari. Atunci când locuiesc în casa cuiva și au același regim cu regimul impus câinelui meu, iar stăpânul lui are aceleași responsabilități ca și mine.

  124. @Ion Cel mai fericit o sa fie un destept hotarat,… eu unul incep cu javrele din jurul blocului. Am cativa “clienti” dornici de ceva tavalelala si o masina care duce. Cum am promis, unul pe saptamana. Pe mine nu o sa mai vedeti pe aici, au fost cateva comentarii sporadice,… dar linistea copiilor mei primeaza, asa ca,….

  125. În altă ordine de idei, iată un extras din Anexa la Hotărârea Consiliului local al municipiului Oradea nr. 502 din 31 iulie 2006 – Regulament privind regimul de deținere a câinilor pe raza municipiului Oradea:

    Art.8. Creşterea cîinilor în apartamente situate in blocuri de locuinţe sau în clădiri cu mai multe apartamente este condiţionată de obtinerea acordului scris a două treimi din numărul locatarilor de pe scara respectivă, atît pentru imobilele în care este constituită o asociaţie de proprietari cît şi pentru cele unde nu există asociaţie.
    Acordul scris a două treimi din numărul locatarilor este necesar si pentru cresterea şi întreţinerea cîinilor în curţile comune ale imobilelor, deţinătorul fiind obligat sa asigure un spatiu împrejmuit cîinelui (boxa) pentru creşterea gradului de siguranţă a locatarilor.
    Proprietarul sau deţinătorul temporar al cîinelui are obligaţia de a lua toate masurile necesare pentru păstrarea liniştii publice (prevenirea zgomotelor si lătrăturilor).

    Prevederea asta nu apare (într-un fel sau altul) și în regulamentele altor consilii locale din țară? Personal, n-am văzut nici în Oradea s-o respecte cineva… Că, dacă s-ar respecta cu strictețe, n-am mai avea probleme de genul ăsta…

  126. Cu ademenirea maidanezilor cu mâncare otrăvită, așa cum sugera cineva mai sus, nu sunt deloc de acord: sunt mulți căței cu stăpân care mănâncă ce apucă, în momentele de neatenție ale celor care-i plimbă. Nu poți fi cu ochii numai pe cățel, non-stop, și, chiar dacă ai putea fi, nu ești sigur niciodată dacă a găsit ceva de mâncat sau doar miroase locul.

    Deci vă rog mult de tot să nu recurgeți la astfel de metode!

  127. Cât despre ONG-uri, eu cred că au tot interesul ca străzile să fie pline de câini. Altfel unde le-ar mai fi obiectul muncii și pe ce ar mai lua căruțele de bani europeni? E doar o bănuială, dar, dacă greșesc, vă rog să mă contraziceți, dar argumentat.

  128. bla bla…hai sa omoram cainii pentru ca niste parinte de 2 lei nu sunt in stare sa aiba grija de puredelul facut acum 4 ani ca de “ce sa faci noaptea”…unul in minus…
    un caine o sa-ti fie recunoscator cand ii dai o bucata de paine si o sa-ti linga mana si cand nu-i duci nimic. incearca asta cu toti “copiii” care misuna prin nu stiu ce parc si care de fapt sunt tigani si care sa-mi fie cu iertare dar nu-i pot numi oameni….

  129. Vai, Alina, ce nevertebrata esti. Euglena in roata regula.

  130. dar Alina ai grija cand iti linge mana un caine sa ii cureti boticul cel catifelat de sangele de la copilul ala care de fapt e copil de tigan …. si nu e om… ca nu-l poti numi asa , dar sarmanul catelus…. o sa iti fie recunoscator toata viata ta de printesa
    ….

  131. @ion
    vroiai sa zici ceva ( in afara de injuraturi, ca ma asteptam), sau erai doar asa, in trecere?

  132. Maidanezii retinuti trebuie incredintati onegheurilor care alte prioritati in RO n-au gasit decât a-i proteja:

  133. @Alina: nu am citit de mult ceva mai infricosator de sinistru…

  134. Eu ma gandeam serios sa ii otravesc pe ai mei de pe strada pentru ca latra toata noaptea si nu ma pot odihni nici eu, nici sotia, si imi mai trezesc si copiii (mici) si pentru ca nu am curaj sa ma duc nici 200 de metri pana la colt sa iau paine fara masina.
    Acum realizez ca e o chestiune de timp pana astea mici ale mele sa se prinda cum se deschide poarta de la curte si sa ma trezesc cu ele in strada intre javre. Si tot acum realizez ca nimeni nu o sa faca nimic iar cainii aia o sa fie si peste o luna, si peste un, si peste zece tot pe strada aia, din ce in ce mai multi. La inceput era unul, acum sunt vreo opt.
    Time to feed the dogs!

  135. @alina – iar ai fugit fata din spital? cand nu-ti faci injectiile te apuci de postat aiurea, stii doar…

  136. Toate ONG-urile astea pentru “animale de companie” sunt absolut pline de mafioti, nu stiu decat sa “suga” la bani si sa-si expuna opinii cu argumente ptr oameni slabi la minte, pentru ca unul intreg la cap nu ar accepta astfel de animale pe strazi. Profita de pe urma multor persoane care din lipsa de companie, nu au copii, stres si suparare … etc, se ataseaza foarte mult de un animal, devenind foarte usor convinse de cuvintele mieroase si persuave din gura mincinosilor.

    Cainele in “captivitate” in curtea ta este intradevar un “animal de companie”, dar un caine abandonat pe strazi se reintoarce la mostenirea genetica: haita si agresivitate, acela devie un animal salbatic, iar acestora legea nu le ofera adapost printre ghene si blocuri.

  137. Evident că de vină, în primul rând, e bunica. Dacă apari în parc cu 2 copii e normal că stai cu ochii pe ei- dacă nu, stai naibii acasă și n-ai ce căuta în parc. Odată cu maidanezii propun euthanasierea și adulților inconștienți care vin în parc să discute cu tanti Țățica de la 3A și-și lasă copii în voia sorții.

  138. Mesajul constructiv e unic- afară cu câinii vagabonzi de pe străzi. În toată Europa civilizată- și includ aici și centrul Istambulului- n-am văzut picior de câine fără stăpân.

  139. @tomato, mi te imaginez un mare borcan cu bulion.
    @Alina si alte descreierate de genu , Organizata Cutu- Cutu , organizatia “Sa-i pupi sub coada !”
    Va urez sa va reveniti ! Cainii nu au ce cauta liberi , intre oameni . Sunt animale. Trebuie tratate ca atare .
    Multa sanatate si multa minte !

  140. blah, blah, blah, tot mai dezbateti evidenta…veti dovedi ca va pasa doar atunci cand va veti indrepta si vorbele (emailuri la parlament si primarie pana le cedeaza serverul, scrisori si audiente la primarie si parlament sunt sedinte publice) si faptele (manifestatii de protest, da functioneaza cand nu se danseaza “pinguinul” poate incercati “caninul”..) spre adevaratii autori ai acestei crime si nu veti pleca de-acolo pana nu se va face dreptate. Orice altceva nu e decat o LABA (no?) pun intended!)

  141. Pe strada unde locuiesc, la blocul de langa, niste destepti poseda mai multi caini. Vreo 8.

    Noaptea le dau drumul pe strada (ii scot afara din curtea in care ii tin).

    Prima oara ne-au trezit iarna trecuta – se mancau intre ei. Am iesit in curte cu lopata si am incercat prin gard sa-i despartim (era vreo 3 dimineata).
    Ne-am intors in casa si am luat ca tot omu’ site-urile de asociatii (nu stiam inca ca “au” stapan) sa vedem daca vine vreunul sa-i ridice si sa-i duca in adapost. Teapaaa! Pe site-urile acestor ONG-uri ai formulare doar de donatii.

    Adica sa dam, de primit nu primim nimic. Frumos, nu?

    Dimineata erau disparuti. Am rasuflat usurati pana recent.

    Acum 3 luni ne-au trezit iar. Tot vreo 3 dimineata. Au omorat o pisica. Am auzit prea tarziu ca sa iesim. Pana am gasit o pereche de papuci, pisica s-a stins in niste urlete infioratoare. Nu vreau sa-mi imaginez cum a urlat copilul ala daca tipatul sfarsit al pisicii nu ne-a mai lasat sa adormim pana dimineata. Ne-a ramas infipt in cortex, pur si simplu.

    Pana acum nu eram hotarata sa iau decizia radicala. Pentru ca nu ma vad omorand ceva. Pur si simplu. Dar cred ca venit momentul sa punem mana pe telefoane. Sa incingem liniile la hingheri. Sa nu mai doarma nici ei noaptea de reclamatii. Si sa punem mana sa strangem cu forta de pe strada tot. Ori hingherii, ori noi.

    Cineva trebuie sa ii ia de pe strazi. Cumva.

    Asa ca iubitori de animale, incepeti sa adoptati si pastrati animalele in case, pentru ca de data asta sunt multi care vor aplica metoda drastica.

    Mi-am iubit si imi iubesc cainii (posed si caini, nu numai pisica – dar la curte, in spatiu controlat, unde nu pot rani pe nimeni si stau individual – nu impreuna – curti diferite).

    Imi pare rau ca nu am actionat mai de mult. Dar si cand nu ai coloana vertebrala – ai 50% sanse sa-ti creasca cateodata. 😐

  142. Simona, sa mai scrii de-astea cu maidanezi :mrgreen:

  143. Simona Tache permalink
    September 3, 2013 00:33:25

    @Alina: nu am citit de mult ceva mai infricosator de sinistru…

    In primul rand scuze pentru “parinte” care trebuia sa fie “parinti”.
    In al doilea rand nu inteleg ce e sinistru: faptul ca pun viata unui caine inaintea unui tigan? Da, strict din punctul meu de vedere ar trebui exterminati sau macar castrati chimic. Acelasi lucru pot spune ca ar trebui aplicat celor care ne-au vandut tara sau care o otravesc cu cianuri, deseuri radioactive, care ne fura si ne indatoreaza pe viata si cu siguranta si nepotii nostri vor avea de tras.
    In al treilea rand nu inteleg isteria cu cainii fara stapan. De cand ma stiu nu am avut niciodata nici o problema cu animalele, de nici un fel. La polul opus am o vecina care tipa ca din gura de sarpe (si nu e o metafora, e realitatea) cand un caine trece pe langa el…Serios, m-am speriat eu, nu mai zic de caine…

    Altceva nu aveti de zis? Cainii sunt vinovati, stalpul de inalta tensiune e vinovat, etc… Adevarul e ca avem un sistem de 2 bani, in care favorizam neglijenta, indolenta, hotia, prostia, ne complacem intr-o mizerie cu care ne-am obisnuit si dam din umeri ca “asta-i viata, n-ai ce sa faci”.

    Aveti grija de copiii pe care ii aveti, nu-i lasati sa se urce nesupravegheati pe un stalp de inalta tensiune.
    A! A fost un caz intr-o comuna unde un copil a ars de viu intr-o capita de fan. Parintii l-au gasit la o saptamana dupa incendiu…credeau ca lipseste un pic. La noua (9) ani era de asteptat. De altfel, puteti sa dati oricand vina pe capita. Pana la urma, de ce s-a aprins cand copilul fuma ascuns in ea?

    Te rog eu Simona, reconsidera “infricosator de sinistru” inainte sa mai folosesti sintagma pe viitor.

  144. de cand ma aflu in Franta nu am vazut zare de caine, doar cu stapani, pe strada nici un caine, eu am o frica mare de caini, cand eram mica, aveam si eu 4 ani mi-a sfartecat un caine degetele de la mana, iar in Iasi cand veneam seara de la cursuri imi era mereu frica sa trec pe un anumit drum ce ducea spre casa, ma inconjurau mereu cate o haita de caini in zona aia, aici am inteles abia peste un timp ca ceva lipsea, erau de fapt cainii de pe strada, nu intelegeam eu de ce merg mereu asa de relax, ce naiba fac astia de aici? Aici oare nu exista ONG care lupta pt drepturile animalelor? Desigur ca exista, doar ca animalele nu se plimba pe strada in voie, nu auzi nici macar sa latre un caine, fiindca se gasesc solutii, in schimb la noi in Romania, ce mama naibii fac ai nostri de mor copiii sfartecati? Sunt indignata, cat n-am iesit din Romania nu stiam ca mai exista si o alta viata, cu strazi curate si fara caini vagabonzi, acum am vazut cu ochii mei si ma intreb de ce nu se face si la noi, avem o gramada de romani inteligenti si totusi nu se gasesc solutii, autoritatile se bat cu pumnul in piept ca ei isi fac treaba bine, iar oamenii mor sfartecati de caini, daca se intampla un caz ca asta aici urla toata tara, fiindca este pusa pe primul loc siguranta oamenilor si apoi acea a cainilor stresati, imi pare rau pt copilas, curaj si putere parintilor sa treaca peste asta, fiindca dreptate nu stiu daca le-ar face cineva

  145. simona, ai fost si ai ramas oribila. pe vremea nazistilor ai fi facut cariera ca si cei de mai sus, cea mai mare parte. mai multe nu spun, simt ca e inutil. am vrut doar sa mi exprim dezamagirea si repulsia fata de modul cum gandesti. haidi, pa.

  146. @eugenia:

    Eşti dusă cu capul… Un copil de patru ani a murit muşcat de cîini. Putea fi copilul tău.

  147. ….cu riscul sa deranjez…. oameni buni hai la culcare, va aruncati cele mai bune idei pe internet cu scopul ca altcineva sa faca ceva!!! saptamana viitoare toti cainii vagabonti vor fi in viata, nu pentru ca ii apara cineva (… nici cei ce nu dormiti la ora asta si nici organizatiile sus numite) iar daca prin nu stiu ce minune vor fi adunati, sterilizati, eutanasiati toti caini comunitari de azi in cateva zile vor aparea alti noi. Vinovati de toata asta suntem cu toti! e ca stau si scriu si voi ce stati sa cititi. Si pentru ca trebuie sa imi declar si tabara din care fac parte … da, iubesc animalele, toate. Ele nu sunt responsabile pentru faptele lor, noi da! Doar ca trebuie facut mai mult decat sa semnam petitii si sa asteptam sa se rezolve, trebuie sa ne implicam, in tot ce ne inconjoara, cainii vagabonti, mizeria de pe strada…. daca aveti spirit civic aplicatil nu semnati petitii si nu va adresati cuvinte urate in locuri unde sunte protejati de anonimat!!!!

  148. buna seara, ma numesc ionut,traiesc in italia si am o fetia de trei ani si opt luni,care se joaca libera prin parcuri ori de cate ori are ocazia,cand era mai mica stateam tot timpul la un metru distanta de ea sa nu cada,sa nu-si faca rau,dar can a inceput sa mearga si cu timpul sa alerge,distanta sa marit,acum daca cade sau isi face rau e mai greu de intervenit,dar sunt tot timpul cu ochi pe ea,cine are copii sau are grija de ei ma inteleg mai bine.Noi cand eram de patru ani era 1986 acum suntem in 2013,s-au cam schimbat lucrurile,odata erau 2 caini pe strada acum sunt 2000,si asta doar datorita persoanelor care le dau sa manance,daca odata luai mancare la cartela si nu aruncai nimic caini nu erau acum ca esti intrun stat democrat si poti sa cumperi ce vrei,iti permiti sa dai si la caini,dar cand e ziua de plata te plangi ca nu-s dejuns,asa ca gandeste sa cumperi cat i-ti trebuie pentru tine nu si pentru caini.Fiind tata de familie si cu un copil foarte mic,incerc sa ma pun in aceasi situatie si credeti-ma ca mi-e foarte greu(cine are copii ma intelege “poate ” mai bine )sa discuti pe cine e mai important pe lumea asta:animalul sau omul.Haideti sa intrebamm iubitori de animale:de mancati gaini,porc,vaca,iepure,cal,peste si de ce nu mancati caini sau pisici?Acum as vrea ca toti iubitori de caini si pisici care se dau mari si tari sa se uite la animalul lui si sa se gandeasca ca daca nu ar mai avea ce manca ar fi cainele sau pisica in meniu?si daca ar mai avea si un copil ce ar face?eu sunt cu parinti care se gandesc ca daca ni s-ar fi intamplat noua cum am reactiona?pentru “ana “sa mori cum a murit acest ingeras de copil.si vazand ca fata e inromania de 2 saptamani si mie tare dor de ea ma gandesc la acei parinti care nu vor putea niciodata sa-l stranga in brate dar in acelasi timp vor avea parte sa dea ochi in ochi cu asasinul lui.la incheiere va salut cu un dispret pentru toti acei care pun viata cainilor inaintea omuli si va urez sa aveti copii si sa vi se intample voua si atunci mai stam de vorba .LA MOARTE CAINI SI TOTI PROSTI CARE TIN CU EI

  149. @Alina: Cat spirit justitiar! De dreapta! De extrema dreapta! Ba chiar de-a dreptul Nazi! Bravo, fata, bine ca te-ai explicat .Simona o sa reconsidere sintagma sigur.

  150. Sunt de acord cu Ochiul drept. Am un caine pe care am ales sa-l cresc si sa-l ingrijesc in curtea mea, pe care am ales sa-l plimb pe strada legat in lesa. De ce sunt nevoit sa fiu latrat zi de zi de maidanezii crescuti in spatele blocului si hraniti de niste idioate la menopauza care alta placere nu au? Sa-si ia cainii in casa si sa-i creasca, daca-i iubesc asa de mult.

    Moarte cainilor vagabonzi! Sper sa ne curete cineva de ei cat mai repede.

  151. multumita, madam ???????????? ai trafic frate, si te uiti la el cu ochii holbatzi si ranjete fericite pe fata…..daca te prind eu, m95 te fac.

  152. Daca eu omor un caine ( justificat sau nu) risc sau chiar fac puscarie dar daca cainii omoara un copil,un om cine face puscarie,cine raspunde ? Cred ca noi am devenit niste caini si nu ne mai pasa de oameni ! 😥

  153. Sodomiza-i-aş pe boşorogii care se vaită că nu au bani pentru facturi, dar îşi permit să cumpere carne şi oase aproape zilnic pentru coioţi! Mai am şi altă dambla: în lume există atâtea asociaţii pentru protecţia animalelor care obţin aiurea bani privaţi şi de la guverne pentru jivine în timp ce tineri prodigioşi abia pot să-şi cumpere un PC competent sau un instrument muzical. Sigur, îmi veţi spune că fiecare cheltuie banii pe ce vrea el, dar eu mă gândeam la priorităţi. A, uitam de Brigitte Bardot: mai trăieşte prăduitoarea? O mai freacă aiurea cu maidanezii prin lume?

  154. Aveau si ai mei caini la bloc, ca absolut orice roman, dar au realizat ca nu e normal sa latre in spate continuu si sa streseze vecinii. I-au luat frumos si i-au dus la curtea bunicilor. Se numeste comportament responsabil. Daca nu ai cum sa-i duci la o curte sau sa ii iei in casa, asta e, nu toata lumea trebuie sa aiba animal de companie. Pentru asta exista hinghieri. De fapt, exista oare? Am 25 de ani, toti petrecuti in Romania, si nu am vazut niciodata o masina de hinghieri. Poate sunt niste personaje mitice la fel ca vechii eroi ai Eladei.

  155. alina,
    esti infecta,ultima dintre vetrebrate. un tigan este un om.
    bunicul meu a fost pe jumatate tigan.asta e. verisorul primar al bunicului meu,adica baiatul unchiului bun al bunicului meu a fost academicianul Nichifor Crainic, adica tigan rudar bulgar. ca sa ma iubesti mai mult iti zic ca bunica dinspre tata a fost evreica,verisoara tot primara a scriitorului Sandi Rudeanu, iar strumful meu pe langa sange de evreu si tigan are si sange unguresc,sotul meu fiind ungur.adica fiul meu e evreu,ungur,tigan,grec si roman.
    so, acum dati cu rosii,simona scoate tiganca imputita de mine de pe blog!

    un copil a murit.un copil! ati trait vreunul drama asta? ati trecut razant pe langa moarte cu strumfii vostrii???????va spun eu,care in disperarea aia nebuna,cazi in genunchi,te vinzi, iti dai viata faci orice sa traiasca.
    restul, mi-e frica, mi-e groaza pana la paralizie sa gandesc.

    am facut grupul.se cheama FARA MAIDANEZI.
    e inchis,secret,dar il fac deschis.
    imi suna teelfonul intr-una cu oameni care imi cer s aii scot ca la ei la firma nu e voie sa ai ceva cu maidanezii.mama finutului meu ,e in Germania, uraste maidanezii,dar s-a scos din grup pt ca nu e trendy sa ii urasti. si tot asa.
    cine vrea, e liber s aparaseasca grupul.

    eu merg mai departe!!!!!!!!

  156. @ nike – vreau si eu sa ma alatur initiativei tale.
    pana atunci nu am gasit decat o petitie online, nu stiu daca ne ajuta
    http://www.petitieonline.com/sustineti_eutanasierea_maidanezilor_neadoptati_in_30_de_zile

  157. am distribuit deja.multam fain.
    da-mi mail privat.

  158. @nike – o sa o rog pe simona sa ne puna in legatura.
    @simona, please, cred ca ai adresele noastre de email, numai noi nu ni le vedem!

  159. Va rog sa semnati pentru o legislatie asa cum este in tarile civilizate. Aveti linkuri cu legislatia in domeniu din mai multe tari in text. http://www.petitieonline.com/sustineti_eutanasierea_maidanezilor_neadoptati_in_30_de_zile

  160. kokutza, acu ce sa zic? io iti multam fain,ca la asa amestec etnic mai vrei sa compatimim impreuna!

  161. eu, compatimim si cu tine!

  162. @nike – pai de la sfert de tigan la sfert de tigan, nu? sau jumatati sau…( nu prea stiu sa masor, ca na, n-am prea dat pe la scoala:))

  163. compatimim,kokutza, pana nu ne ucide alinuta cea sadica!
    si io, tot cu mana pe carte am stat, pentru un cornet ,doua, pe care le faceam ca sa trag in maidanezi,fireste.

  164. In primul rand, de ce copilul este nesupravegheat, unde sunt parintii? Daca acel copil fugea in fata unei masini, era de vina soferul? De ce parintii nu isi tin in lesa copii si ii lasa sa fuga peste tot, mai ales in fata cainilor si apoi se plang pe la televizor ca le-a murit odrasla. Tot timpul cand merg cu bicicleta (pe pista special amenajata) imi fuge cate un copil in fata rotilor si trebuie eu sa cad ca sa nu pateasca ala micu ceva. In al doilea rand si acei caini au o viata, si viata lor trebuie respectata la fel de mult ca viata acelui drac mic, m-am saturat de parintii care nu au grija de copii lor, care nu ii educa si care nu ii supravegheaza! Vina este nujmai a parintilor, nu este nici vina cainilor si nici vina copiilor. De mica am umblat numai prin zone populate cu maidanezi, nu am patit niciodata nimic, bazata pe experienta proprie imi permit sa sustin ca de vina sunt doar parintii care trebuie sa aiba grija de pruncii lor!

  165. anca, sa iti dea Dumnezeu copii linistiti,care stau acolo unde-i pui.nu toate am fost la fel de norocoase. acel caine nu avea ce sa caute acolo! punct.

  166. Vedeti ca nu stiti cum se face? Informati- va copiii ! Copilul ala nu a stiut ca, incoltit de haita de caini, trebuia sa bage mainile in buzunar, sa scoata burta inainte, sa fluiere uitandu-se la cer si sa se mearga nonsalant cu spatele, fara insa sa ezite in vreuna dintre aceste actiuni !

    http://www.dcnews.ro/2013/09/cum-sa-ne-dresam-frica-de-caini/

  167. Am vazut statisticile;3000 de copii muscati intr-un an,50 de oameni pe zi.100.000 de caini fara stapan.Aia 50 muscati pe zi sa omoare respectivul caine,aia care au avut copii muscati sa omoare toata haita respectiva si se rezolva repede problema.Nu inteleg ce e asa greu.Pe mine daca ma musca un libertin ca astia,il omor,asta e sigur.

  168. Acum 2 ani, in Parcul Tei, Primaria Sectorului 2 a organizat concursul „Frumuseţea prietenului meu patruped” cu premii pentru cel mai frumos maidanez, cel mai interesant îmbrăcat şi coafat sau cel mai înţelept :
    http://www.ps2.ro/www/ps2/stiri/951/Cei-mai-frumo%C5%9Fi-maidanezi,-la-concuren%C5%A3%C4%83-%C3%AEn-Parcul-Tei

  169. am mai zis: perfalgan expirat+xiliuna+antigel=blogaj renal,javra capra instant.merge si doar cu xilina si antigel

  170. nike, nu crapa instant de la blocaj renal. Nu am face decat sa dovedim ca nici noi nu suntem oamenii, daca i-am lasa sa moara in chinuri. Problema pleaca de la oameni. In loc de caini putea fi orice altceva. Important este sa lasam certurile deoparte si sa ne unim, iubitori de maidanezi si iubitori de oameni si sa facem ceva in viata reala, nu pe bloguri. Uite, ii spuneam pe blogul meu unei fete “Tara este impartita in doua la acest capitol: unii vor cainii liberi si fericiti, altii ii vor morti. Prea putini sunt cei care se gandesc ca exista si solutii de mijloc”.

  171. @Vienela
    Eu nu vreau caini liberi in oras. Nici cu stapan, nici fara.
    Vreau sa fie fericiti, vreau sa-si traiasca traiul, dar nu vreau sa fie liberi.
    Cei cu stapan vreau sa aiba botnita si sa fie tinuti in lesa (cei din rasele prevazute de lege, dar nu numai) si nu vreau sa lase urme aburinde sau umede ale trecerii lor prin oras.
    Nu cred ca este exagerata dorinta mea utopica.

  172. M-a intrigat in mod special comentariul “doamnei”Anca. Ma uimeste ca l-a numit pe copilul mort DRAQ. As intreba-o pe dumneaei : Cand la masa de Paste , taie,jupoaie si pune la cuptor cel mai nevinovat animal- MIELUL- tot atatea istericale manifesta ? E cu neputinta ca aceste persoane sa mai fie printre noi. Toate babele , domnisoarele batrine , sa adopte un copil din orfelinate , nu sa hraneasca javrele !

    • Dar tu cati copiii ai adoptat,cat iti pasa daca ai copil ce face in parc,daca nu fuge in strada,daca e langa apa esti langa el sau povestesti despre nasterea acasa ca e in trend in lumea voastra…Nici un catel si nici cei care au grija de ei-insemnand cautarea unui stapan,sterilizare-nu-si doresc ca ei sa fie pe strazi expusi unor dezaxati si ignoranti.Dar de cei care ucid pui de catei,cei ce omoara cai,pisicute,despre cei ce omoara bebelusi,copii,pedofili chiar nu va pasa?O fi in plan secund,aveti alte prioritati…

  173. Cand se intampla ca un om sa fie omorat de caini maidanezi, de obicei nu e nimeni prin preajma in fara de victima, lucru de altfel logic, altfel nu s-ar mai ajunge la deznodamantul nefericit. Suna logic? Acum ca am dat asta la o parte, sa ne calmam un pic. Cineva, stim cine, doreste ca acesti caini sa fie o problema, pentru ca genereaza niste venituri permanente. Orice situatie din asta nefericita genereaza si mai multa convingere guvernantilor ca trebuie mai multi bani dati asociatiilor care “se ocupa” de problema. Ba inca se dezvolta o piata de desfacere pentru dispozitive de protectie, gen alarme ultrasonice sau cu electrocutare, spray-uri cu piper, bastoane telescopice, etc. Cine oare va intra puternic pe piata cu astfel de produse? Singura solutie e libertatea individului de a se proteja de astfel de fiare. Hai sa ne facem si noi ca nu stim ca e interzis sa omori un animal salbatic ce incalca arealul omului. Vreau sa vad cine va condamna un om la puscarie pentru asta.

  174. nu e corect asa… sa ii otraviti, sa ii pacaliti ca le dati mancare si ei sa moara in chinuri groaznice, si mai e si ilegal. Cainii merita sa aiba o SANSA…………………
    De aceea va recomand sa ii luati de pe strada sa ii aduceti la un fond de vanatoare si sa le dati drumul pe camp. Legea permite impuscarea cainilor fara stapan pe fondurile de vanatoare, asa o sa moara si ei luptand….
    Un vanator omoara cam 10-20 caini fara stapan pe an…
    @ED – daca pe mine sua pe cineva din familie m-ar musca un caine fara sa il lovesc sau sa ii fac un rau voit clar a doua zi e cu burta la soare. . .

  175. @Vienela;si ce ai mai scris tu?Ca iti doresti cel mai mult pacea mondiala?

  176. @Vanatorul;corect,ma ataca il linsez.Nici nu vreau sa imi imaginez ce as face sa fie zgariat unul din copiii mei,nu mai zic muscat…..

  177. Da, Vanatorul : Ce suflet mare ai ! Cainii merita o sansa ! Copiii nu ! Mare adevar! Mare suflet ai !

  178. a aparut si-n presa germana http://www.t-online.de/nachrichten/panorama/id_65270098/bukarest-hundemeute-zerfleischt-vierjaehrigen.html
    interesant e ca s-au oprit comentariile

    Liebe Leserin, lieber Leser,

    wir haben uns dazu entschlossen, in diesem Artikel keine Kommentare zuzulassen. Erfahrungsgemäß ist zu einem solchen Thema keine sachliche Diskussion möglich. Wir bitten Sie um Ihr Verständnis.

    Mit freundlichen Grüßen
    Ihre Redaktion von t-online.de

    Cica experienta arata ca la ( in germania NT) asemenea teme nu se duce o discutie obiectiva.

  179. 1. Sunt parinte – fiul meu are 8 ani, iubeste animalele dar a fost educat sa trateze cu maxima circumspectie animalele “fara stapan”;
    2. Am un caine de 10 ani, pe care nu l-am lasat niciodata singur sau nesupravegheat pe domeniul public (nu mai detaliez si eu responsabilitatile legate de ingrijirea lui);
    3. Imi place sa folosesc bicicleta cat de mult pot – in perioada Mai-Septembrie nici nu prea folosesc alt mijloc de transport;
    4. De cate ori trebuie sa traversez cu fiul meu strada din fata portii, trebuie sa ma asigur ca una din potaile din curtea de vis-a-vis nu are chef tocmai atunci sa iasa prin gaura din gard pentru a parfuma stalpul de la colt – activitate de la care nu suporta sa fie deranjata de nici un pieton;
    5. De cate ori ieseam cu “sageata neagra” la plimbare trebuia sa navighez printre cateva haite destul de agresive (da, “sageata neagra” avea botnita textila, zgarda metalica cu coltii spre exterior si lesa de cordelina de care puteai suspenda un pian sau chiar spanzura un politician);
    6. De cand m-am mutat la curte, nu mai am unde iesi cu “sageata” la plimbare, deoarece singurul parc suficient de apropiat este plin de “comunitari” agresivi (canini si umani) iar pe langa garduri si pe trotuare bantuie alti “comunitari” – singurele “plimbari” mai sunt pe la veterinar;
    7. Numai anul asta mi-am ajustat de doua ori traseul de la serviciu spre casa pentru a nu fi tentat sa ucid niste “comunitari” de bloc care mi-au sarit la picioare pe cand treceam cu bicicleta pe langa ei (unul ma si astepta odata, drept pentru care botul lui a facut cunostinta cu peste 90% din lungimea siretului de la pantoful drept) – chestia asta pune in pericol atat ciclistul cat si pe ceilalti participanti la trafic.

    Concluzie: Personal sustin adunarea “comunitarilor” de pe domeniul public de catre serviciul de ecarisaj, tinerea lor in carantina pentru 5-15 zile (in functie de bugetul local) timp in care “Cutu-Cutu ONG” si iubitorii de animale pot adopta cati vor (cu obligativitatea marcarii unice si permanente a exemplarelor adoptate si asumarea responsabilitatilor de rigoare), dupa care eutanasierea rapida, eficienta si fara remuscari a exemplarelor ramase. Nu cred ca se poate mai uman de atat. Mai irational si mai ineficient, sigur… asa se face acum.

    Hai c-am batut bine de tot campii astazi, la aproape o zi de la stirea soc.
    Criticati-ma 😛

  180. Atata uratenie sufleteasca ca la Anca, Alina nu am mai vazut. Atata mizerie, atat gunoi. Inforator, Alina, ai profilul unui tortionar. Esti ruda cu Visinescu, cumva?

  181. Eu cred ca iubitorii de animale nu incurajeaza lasarea libera pe strazi a maidanezilor. Pe langa pericolul real pentru oameni (dovedit de atatea ori, din pacate) , este vorba si de calitatea vietii lor. Sunt plini de purici si alti paraziti, nemancati, neingrijiti. Babele alea nebune care ies cu oase de pui (!!!!!) si paine uscata, nu rezolva nimic. Eu am caine in apartament, sunt iubitoare de animale insa incurajez din suflet eutanasierea cainilor maidanezi. Nici macar tinerea lor in adapost. Haideti sa fim seriosi,sa ii tinem in adapost sa cheltuim o poala de bani pentru ei de parca scolile, spitalele, centrele de sport pentru copii si tineret sunt puse la punct si nu au lipsuri.
    A, si am un gand. Daca e sanatos ca omul de la oras sa iubeasca si sa ingrijeasca animale hai sa schimbam cainii pe oi. Oile nu musca, nu sunt agresive si ne mai dau si lapte, branza, oua, pene.

  182. Scoaterea câinilor maidanezi din București a devenit cea mai mare afacere a primarului Sorin Oprescu: 100 de milioane de euro:
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/atac-la-banii-bucurestenilor-mega-afacerea-lui-oprescu-cu-maidanezii-984921.html

  183. BRAVO, LUCIAN MANDRUTA!
    “Vier Pfoten, doamnele care va pupati cu maidanezii in bot, doamnelor fara sot si sex si minte… ce mai puteti face pentru familia care si-a pierdut un copil de 4 ani, muscat si ucis de maidanezi? Ce mai puteti face? Ce mai puteti face?

    Rusine sa va fie, nemernicelor! Rusine sa va fie, istericelor care traiti din bani europeni si pupati cainii in fund pentru 2000 de euro pe luna!(…) Ce solutii de rahat mai aveti? Sterilizare? De ce, daca ii sterilizam copilul asta se ridica din morti? Moarte pentru moarte. E singura solutie. Si-n locul familiei voi blestema pe toti primarii care nu fac nimic!”, a scris Mindruta pe contul de Facebook.

    Ulterior, omul de televiziune a revenit cu un alt mesaj in care spune ca cei care sustin ONG-urile care se ocupa de maidanezi i-au trimis mesaje in care ii cer sa stearga prima postare.

    “Asta dupa ce un copil a murit ucis de un caine in Bucuresti. Imi permit sa le dau un sfat de PR (relatii publice, n.r.) tuturor: acum e momentul sa-si ceara scuze. Nu sa taca, ci sa-si ceara scuze. (…) Acum e momentul sa vedem ce e de facut, nu sa inchidem gura celor care constata adevarul: Suntem tara cu cei mai multi caini vagabonzi si cu cele mai multe ONG-uri care se ocupa de ei. Care sunt finantate sa se ocupe de ei. Care, daca problema ar fi rezolvata, ar trebui sa se desfiinteze si sa-si caute de lucru in alta parte!

    Nu e clar?

    Cand ai un business, fundatie, etc cu caini, nu-i asa ca vrei mai multi caini, nu mai putini?”, a masi scris Lucian Mindruta pe pagina personala a site-ului de socializare.

  184. @nike, vrei te rog sa postezi link cu grupul? Am cautat dar am gasit vreo patru, as vrea sa ma alatur tie. Multumesc.

  185. @andreea – merci, si eu am gasit vreo cateva si nu stiu care este ala ( desi m-am alaturat si celorlalte )
    @nike – da-ne linkul, please!

  186. fetele,
    ajung acasa, si il fac grup deschis.
    simona, da ,te rog, mailul meu kokutzei si andreei,daca se poate,ca sa stie pe cine sa caute.

  187. “Copilul ucis de caini arata ca o prada”. Reactia medicului legist: E al treilea caz al meu de om ucis de caini, vreau sa trag un semnal de alarma

    ​Medicul legist care a realizat autopsia copilului de 4 ani ucis luni de caini in Cartierul Tei din Bucuresti a declarat marti, intr-o conferinta de presa, ca trage un semnal de alarma asupra cazurilor frecvente de oameni muscati de caini: “Copilul avea corpul plin de muscaturi. Arata ca o prada”. Extrem de emotionat, medicul a declarat ca este deja cel de-al treilea sau caz de om muscat de caini in Bucuresti: “Trebuie reconsiderat totul in legatura ca acesti caini. Nu se poate sa traim intr-un oras cu 60.000 de maidanezi”.

    “Au actionat exact in instinctul lor primar de animale care ucid ca sa manance. Copilul era plin de plagi”, a declarat reprezentantul IML.

    Este ingrozitor, trebuie reconsiderate toate deciziile opiniile despre caini vagabonzi. Nu se poate. Trebuie gasita o solutie urgenta”, a adaugat reprezentantul Institutului de Medicina Legala.

    Medicul legist a mai explicat ca baiatul de 4 ani a murit din cauza “pierderii masive si rapide de sange”.

  188. banuiesc c aiubitorii de caini maidanezi sunt revoltati c amicutul ar fi putut avea cine stie ce paraziti intestinali,caz in care javra ucigasa trebuie dusa musai la medic, d epreferinta legist, impreuna cu sustinatorii lor.

  189. Daca toate masurile precedente nu au dat rezultate , chiar nu avem o metoda radicala , adica EUTANASIEREA ? Chiar am ajuns un popor se smintiti ? Primeaza punctul de vedere al tuturor babelor , nifomanelor , efeminatilor ? Mai sunt oameni intregi la minte in tara asta?

  190. nu elvira, si daca mai sunt se ascund de frica ‘energiilor negative emanate de iubitorii de maidanezi”. asta e cea mai cretina explicatie. daca un urs ucide un om, ursul e ucis.daca cineva intr ain curtea ta si cainele tau il ucide,cainele tau e ucis,dar daca un maidanez omoara un copil, apar o mie de babe isterice, d emuieri hormonizate si masculi impotenti care sar in apararea maidanezilor………………….

  191. Simona
    Fara voia mea am asistat la agonia unui caine lovit de o masina intr-o parcare pe DN1 unde am oprit pentru o pauza!!Am ramas marcat pe viata de chinurile unui animat sfartecat de rotile unui camion!!Sa ne luam logica “in maini” si sa spunem raspicat ca nici un fel de animal nu are ce cauta pe strada!!Nici un animal domesticit nu trebuie sa existe fara stapan care sa raspunda de hrana,de sanatate si adapostul animalului!!!Restul este stupid,penibil si absurd!!!

  192. “firesc și sănătos” pe naiba

  193. Acum regret masurile preconizate de Basescu. Desi nu mai sunt de mult timp “fan” Basescu. Mai fac o observatie………poate nu e gresita ! Toti cei care apar la Tv , in apararea maidanezilor , au cel putin o ” doaga” lipsa. Este inadmisibil sa moara copii nevinovati si noi sa pupam in fund aceste creaturi ale naturii …..javrele ucigase. Sunt de acord ca o familie ( mai ales la sate) sa aiba un caine. Sa stea legat , sa dea de veste taranului ca cineva ( de ex) striga la poarta. Cred ca la asta s-a gandit Dumnezeu cand a lasat cainele printre oameni. In nici un caz , sa stai la bloc si sa auzi schelalaind javra vecinului. Si mai rog babele de la mine de la bloc , sa stearga si rahatul din jurul blocului. Oameni nebuni !

  194. Cainii Maidanezi: sa ii eutanasiem sau nu?
    Parerile sunt inca impartite desi numai ieri un copilas de 4 ani a fost omorat de caini maidanezi. Si m-am pus pentru 5 secunde in pielea parintilor. Si a fost ingrozitor. Incercati mai intai acest exercitiu si apoi cititi si judecati ce scriu.

    Ma uimeste ca sunt “oameni” ( ii pun in ghilimele pentru ca am dubii in ceea ce priveste umanitatea lor ) care acuza bunica, parintii copilului si alte circumstante. Da, nu e ok sa iti lasi copiii nesupravegheati in parc, dar nici sa fie caini maidanezi in parcuri si de fapt pe oriunde nu este ok.

    Beneficii aduse de cainii maidanezi omului: nu gasesc – sa gaseasca altii, ca eu nu vad
    Contra cainii maidanezi, sterilizati sau nu:
    – agresivitatea care poate deveni mortala
    – bolile pe care le raspandesc
    – toate injectiile pe care trebuie sa le faci daca te musca un caine maidanez si supravietuiesti ( sterilizat sau nu ), nu mai vorbesc de spaima prin care treci
    – cacatii pe care calci oriunde, mai ales in parcutele pentru copii, care apartin intr-adevar si cainilor cu stapani nesimititi – doar ca nu scrie pe cacat ca e de maidanez sau de caine cu stapan ( desi ar trebuie ca sa ii amendam si pe stapanii nesimititi )

    Si mai este ceva la care nu ganditi deloc: chiar credeti ca daca ii tineti pe strazi sau inghesuiti in adaposturi ( ati vazut cum sunt tinuti in adaposturi sau doar va inchipuiti ca au cele mai bune conditii ?) duc o viata minunata?
    Orice animal fara stapan, fara cineva care sa ii dea de mancare, sa il duca la doctor, sa il bage iarna la caldura, sa il fereasca de ploaie este un animal chinuit.

    Cati caini calcati de masini vedeti zilnic?

    Daca va inchipuiti ca le faceti un bine atunci cand va opuneti eutanasierii, mai ganditi-va!
    Este doar ca sa se simta OMUL bine in pielea lui – vai, ce dragut sunt, azi i-am dat de mancare unui maidanez, dar nu vreau sa il si iau in grija la mine in casa ca e complicat, face mizerie, etc.

    Si mie chiar imi plac animalele, si am in spatele blocului o haita de caini simpatici, fara stapan, nu foarte agresivi, doar din cand in cand:)) – dar tot i-as eutanasia, ca sunt convinsa ca le e mai bine asa decat in strada si cred ca le-ar fi mai bine si biciclistilor pe care ii darama sistematic de pe biciclete…

    si apropos de eutanasierea cainilor maidanezi din adaposturi: sunt tinuti o vreme acolo, sterilizati si apoi li se da drumul inapoi pe strada.
    si sterilizarea nu le micsoreaza stomacul si nu le reduce instinctele agresive!
    si stiti cat costa intretinerea unui caine in adaposturi?
    400 ron / luna
    stiti cat este alocatia lunara a unui copil?
    40 ron/luna

    astept injuraturile de rigoare de la OMUL admirator al cainelui maidanez!!!

  195. Avem un nou SLOGAN pt romani:

    Tineti copiii si batranii in lesa, iar maidanezii liberi pe drumuri!!!

    http://undemergituvantule.wordpress.com/2013/09/03/convetuirea-oamenilor-cu-maidanezii/

    • Tocmai am muscat un caine, credeam ca o sa scap de turbare dar nu. Dar nu-i nimic, imi place asa proasta cum sunt chiar daca nu cititi blogul meu

  196. Vreau sa-i raspund lui ZOLTAN care ” a ramas marcat pe viata ” de scena cu javra lovita de masina. Deduc , chiar constat , ca moartea micutului nevinovat de 4 ani , nu l-a afectat in nici un mod. N-a spus nici un cuvant despre copilas, macar Dumnezeu sa-l ierte ca n-a avut discernamant si a patruns pe o proprietate privata. Trebuie , inca de la nastere , sa le dam copiilor educatie , sa stie la 4 ani sa distinga intre spatiu public si proprietate privata. Sunt convinsa ca distinsul domn Zoltan nu e parinte. Imi vin in minte acum versurile lui Paunescu ” Nu copil de parinti/ ci parinte de fii” Pentru un parinte nu e o durere mai mare decat sa-ti vezi copilul in sicriu. Doamne fereste de astfel de oameni ! Pazeste-ne doamne!

  197. cu riscul de a-mi lua nişte înjuraturi, pt ca vad cam în ce direcţie bate toată lumea care a comentat pâna acum, vreau să-mi dau şi eu cu părerea şi să spun că de fiecare dată când se întâmplă chestii din astea, câinii sunt ultimii vinovaţi. Ăia sunt animale, acţionează din instinct, nu pentru că ar ţine neapărat să facă rău sau să omoare pe cineva doar aşa, că li se scoală lor. În loc sa fie blamaţi câinii şi să se ajungă la chestii gen “moarte pentru moarte”, eu zic ca ar trebui futuţi în gură toate javrele astea care de 24 de ani se dau primari, consilieri şi alte căcaturi, fără să fie în stare să găsească o soluţie să împace şi capra şi varza.Bun, n-au ce căuta pe stradă , da nici să faci holocaust cu ei. rupe dracuţ nişte bani de la gură, cauta un teren , fă niste adăposturi, adună-i pe toţi şi ţine-i acolo în condiţii omeneşti, castraţi, până când dau singuri ortu popii. în 5-6-7 ani eu zic că se duc dracu toţi, dacă nu îi laşi să se mai înmulţească. Dacă mai sunt babe care vor să le dea de mâncare să vină acolo să le dea, dacă vor să-i plimbe, să vină şi să îi ia de acolo cu lanţu de gât , pe semnătură, şi tot aşa. Eu aşa văd lucrurile ca iubitor de animale şi de câini în mod special. pt că lucrurile nu se întâmplă aşa, nu câinii sunt de vină. iar la faza cu datul de mâncare la maidanezi, eu zic că tot e bine să le mai dea cineva câte una-alta, pt că altfel ar turba de foame şi ar ajunge să se urce după om în autobuz ca să-i guste o jumate de bucă.

    Prin urmare, înverşunarea asta împotriva câinilor, eu zic că ar trebui îndreptată în altă direcţie, pt că la chestii de gen “moarte pentru moarte” ajungem să ne coborâm la mintea lor.

  198. @nike as dori si eu un link catre grupul tau. Acum ONG-urile care isi iau banii de pe urma cainilor cum pot fi trase la raspundere si eventual desfiintate? Este evident ca nu isi justifica existenta.

  199. Azi dimineata, in autobuz era o bunica cu nepotul ei.
    Nepotul intreba intr-una ce s-a intamplat cu cei doi copii de 4 si 6 ani de care auzise la stiri.
    Bunica, incercand sa il linisteasca il tot mintea spunandu-i ca au scapat, au lesinat un pic si dupa aia i-au facut medicii bine, ca aia de la stiri vorbeau prostii.
    E ingrozitor sa vezi un copil ingrozit la gandul ca unul de varsta lui a murit mancat de caini.

  200. Pana se rezolva cu adaposturile, cu ONG-le, cu primarii, cu CUTU-CUTU , cu banii , cu alea/alea , prima masura urgenta care trebuie luata este ca , fiecare parinte care iese cu copilul la plimbare sa-l duca NEAPARAT in lesa. Oricum pana rezolva autoritatile cert vor mai muri ingeri nevinovati. Trebuie sa remarcam mila pentru maidanezi si absolut nici un sentiment pentru ingerii care urca la cer. Atrocitatea maidanezilor este specifica si iubitorilor de maidanezi.

  201. Si eu am doi copii si ma gandesc cu groaza ce e in sufletul acelor parinti sau al bunicii. E foarte greu sa fi cu ochii pe doi copii in acelasi timp, stiu ca si eu ies cu amandoi si sunt atenta mai mult la cea mica decat la baietelul de 6 ani. El stie ce are voie sa faca si ce nu si ma uit dupa el mereu sa vad ce face cand mergem in parc. In Brasov este interzis accesul cu caini in parcuri si nu am vazut pana acum maidanezi prin ele. Dar am patit-o si eu cu un caine comunitar. Era iarna, eu eram insarcinata in 8 luni si m-am dus cu baietelul pana la alimentara, avea 5 ani atunci. El mergea fericit cam la 2 metri in fata mea, cu o punga de fursecuri in mana, cand dintr-un boschet si-a facut aparitia un caine mare, infometat care a inceput sa-l alerge pe baietelul meu. Am inceput si eu sa alerg dupa ei, dar evident ca nu puteam alerga prea repede, fiind insarcinata si nu puteam nicicum sa-i ajung. Au fost niste momente de groaza, copilul fugea, plangea si tipa, cainele dupa el si eu alergam cracanata cat puteam eu de repede dupa ei. Noroc cu un baiat care era in fata noastra si a vazut ce se intampla si a reusit sa opreasca animalul. Daca se intampla ceva mai grav, muream cu dintii in gatul javrei, ii ajungeam eu pana la urma. Cainele facea parte dintr-o haita aciuata pe un teren din spatele blocului unde locuiesc, noroc ca era doar unul atunci si nu era cu prietenii lui.
    N-am avut nopti linistite toata vara trecuta, ca latrau de la 12 noaptea pana la 5. Am sunat la hingheri, dar bineinteles ca nu au facut nimic, probabil ca sunt personaje mitice, cum zicea cineva mai sus.
    Si pentru cei care au comentat ca era tigan copilul, vreau sa le spun ca un copil e tot copil indiferent de culoarea pielii, iar parintii lui l-au iubit la fel cum orice parinte isi iubeste copilul. Nici nu imi pot imagina durerea prin care trec…Dumnezeu sa-i intareasca si sa aibe grija de sufletelul ingerasului, pentru ca toti copiii sunt ingerasi pe care Dumnezeu ii trimite sa ne umple zilele de bucurie, nu ca sa-i manance cainii vagabonzi!!!
    Ce e asa greu, sa se faca niste adaposturi ca in toate tarile civilizate si nu tarcuri in aer liber cum am vazut, cat poate sa coste o astfel de cladire? Tinuti cainii o saptamana-doua si daca nu ii ia nimeni, eutanasiati. In toate tarile civilizate se practica asa, la noi de ce e asa de greu? La noi se fac tarcuri si sunt tinuti cainii o luna-doua si apoi sunt eliberati cine stie pe unde si iar se organizeaza in haite si ataca oamenii. Sunt niste incompetenti astia de la conducere cand o problema ca asta are o solutie asa simpla. Asociatiile de protectia animalelor sa respecte legile tarii in care activeaza si sa taca din gura. Daca vor, sa mearga sa ia cainii din adaposturi si sa le ofere ei mancare si spatiu in care sa fie ingrijiti.

  202. acum compun textul in romana.am gasit deja pentru franceza traducator,pt engleza sa vad daca poate sotul, in germana il fac eu.

    totii oamenii car epun viata unui catel mai presus cu a unui copil au o devianta comportamentala serioasa………………………

    daca zbaterea unui caine te marcheaza ani, cum e sa vezi moartea unui copil????????????????????

  203. @nike – da-mi mie pt engleza – sunt si traducator printre altele – cauta-ma pe facebook cu “michaela apostolescu” ( nu ma ascund, ca n-am nimic de ascuns )

  204. Catalin T: ai auzit despre elefantelul ala de la gradina zoologica (din nu retin care tara) care urmeaza sa fie euthanasiat pentru ca si-a omorat ingrijitorul? Ai idee de ce au decis asta? Nu ca sa il pedepseasca, nici vorba, ci pentru ca aratat ca poate fi foarte agresiv si ca ucide! Pentru a nu se repeta tragedia. Deci cred ca acesti caini care ucid trebuie sa dispara de pe strada.

  205. Tomata, ce sa spui… e vorba romanasii care dau din gura si nu iau nici o masura! Dau din gura sa apere cainii, saracii… si pe copil cine l-a aparat? Nu s-ar baga niciunul dintre cei care apara drepturile cainilor intr-o lupta cu cainii… In primul rand trebuie sa ne gandim la siguranta copiilor nostri, nu la faptul ca sunt stresati saracii caini… Ce oameni suntem? Daca era copilul tau sau sora ta mai mica sau nepotica? EUTANASIERE pt cainii vagabonzi !!!

  206. Băncescu a declarat, pentru adevarul.ro, că cel mai agrsiv animal care a fost ridicat de la locul accidentului de luni, unde un copil de patru ani a fust ucis de o haită de câini, a fost sterilizat din luna decembrie a anului 2008 de reprezentanţii Autorităţii. De asemenea, Răzvan Băncescu a mai spus că animalul cu microcipul 941000031190543 a fost adoptat de o fundaţie, iar locul câinelui nu avea ce să caute în curtea de pe strada Tuzla.„ În condiţii normale, câinele nu avea ce să caute acolo. ONG-ului care l-a adoptat trebuia să se ocupe de animal“, a încheiat coordonatorul ASPA.

    Citeste mai mult: adev.ro/msjqxg

  207. ok, deci tanti asta, Secareanu, de la asociatia Caleidoscop a fost cea care a luat cainele din adapost si l-a eliberta pe strada, ocazie cu care un copilas a sfarsit in chinuri sub ochii fratiorului lui mai mare, probabil traumatizat pe viata
    http://www.protectiaanimalelor.org/asociatii/scrie-asociatiei-caleidoscop/

  208. Mai Nike, dar de politicieni nu spui chiar nimic?? Ca doar nu-si inchipuie cineva ca e vina maidanezilor sau a ONG-urilor (apropo, ai vazut ce frumos si elegant se pisa Ponta pe toate ONG-urile cu Rosia Montana?). De ce oti veniti cu solutii oribile ca otrava (sa mai moara dracu si pasari, ba si ciini fraieri de apartament), dar nimeni nu sufla un cuvintel despre politicieni? De ce nu-i dati otrava lui Oprescu? Ce, credeti ca n-a furat nimic din banii pentru ciini vagabonzi? Isi inchipuie cineva ca javrele din Romania is asa de speciale incit fac pui desi sint sterilizate?

  209. @ Stan Nici eu n-am zis să rămână în stradă, că nu-s chiat atât de tâmpit. Prins, dus undeva, ţinut în conditii de bun simţ si de putin mai multa siguranţă decât ceilalţi. Ideea era ca nu trebuie să te pui acum să killereşti toţi câinii de pe stradă . Iar daca e eaevărat ce se aude că îla era luat în custodie de un ONG iar ăia, în loc să aibă grijă de el l-au lăsat să se sălbăticească pe acolo, trebuie să răspundă ce ce s-a întâmplat. Dacă nu mă înşel asta ar fi ucidere din culpă.

    Iar la faza cu elefantul, iar nu sunt de acord cu aia. Adică îl iei din habitatul lui, il ţii închis în cuşcă, îi schimbi total stilul de viaţă şi pe urmă te superi pe el că e agresiv şi că ucide. de ce nu-l urcă într-un camion şi nu il duc într-o rezervaţie sau ceva de genul, să se bată cu alţii de teapa lui şi să dovedească acolo cât de smardoi e ? 🙂 pentru că daca a dovedit că e agresiv , a dovedit-o faţă de oameni, care l-au forţat să trăiască printre ei, în timp ce locul lui era prin junglă sau pe unde dracu avea el domiciliul. E ca în cazul cu toreadorul omorât de taur sau cu dresorul mâncat de ursul pe care voia să-l înveţe să meargă pe motocicletă…

  210. vadim are o asociatie de caini,ceva cu ingerii angels nu mai stiu cum. politicienii nu-s treaba mea. sa amendeze ONG-ul,pe madame secareanu s ao bag ela aprnaie pentru omor involuntar,ca de,din culpa nu prea se poate, si uite asa………dupa primul exemplu de asta,sa vezi cum dispar toate ONG-urile……………………

  211. ONG-urile sint praf in ochi! Chiar crezi ca tine cineva seama de ele? Sint justificarea perfecta pentru ca primarii sa fure banii si sa nu faca nimic, motivind ca nu sint lasati de ONG-uri.

  212. Protest public împotriva ţinerii câinilor fără stăpân în adăposturi … bla bla … scria pe site-ul adevarul in ziua de 4 iunie 2012.

    Cat costa sa tii un caine 1 luna in adapost?????????????????????
    OK.
    Cat este alocatia unui copil in anul 2013? Va zic eu, 42 de lei care-mi ajung pentru copilul meu o luna intreaga cat sa ma sterg bine la fund.

  213. @nike – da-mi la tradus ( gratis, am uitat sa precizez ) 🙂

  214. kokutza, mail,soro.prin simona,ca n-am mailul tau…………
    sau postez aici?

  215. Moare un om muscat de caini la 6 luni si toti sarim de cur in sus.Dar ca tiganii si soferii din romania omoara zilnic oameni nu mai vede nimeni…
    Faceti-va rost de o viata,nu cainii sunt vinovati de prostia voastra…va meritati soarta

  216. Mi-am stricat toata ziua cu stirea astea. Pe bune!!!! Iubesc animalele dar tocmai acum stau cu bebe in brate si daca ar fi vreodata atacat de caini, imi cumpar pusca si ii omor. Poti sa fii iubitor de animale mai mult decat iubitor de semenii tai?

  217. @Catalin T: elefantul e nascut in captivitate, nu e luat de niciunde. Cica nu il duc in libertate pentru ca nu stie cum sa supravietuiasca si va muri. Ma rog, nu judec asta. Personal mi se pare o prostie sa il omori dar…
    In ceea ce priveste cainii, de ce zici ca nu ar trebui stransi toti cainii de pe strada? Nota benne, am zis STRANSI, nu killeriti cum zici tu.

  218. Ianu, muscat de ochi de o javra acum un an, cum vede un caine spune instinctiv: mami, nu musc,a nu-i asa? si javra maraie la copil si copilul plange.
    ce inteleg eu:
    1. nu am stiut cum sa socializez cu javra.
    2. aveam energie negativa si javra a simtit ca nu o iubesc.
    3. eram insotita de un copil,iar copiii sunt dusmanii cei mai de temut ai javrelor,de aceea javrele sunt felicitate si aparate cand ii ucid.
    4. nu mi-am cerut iertare javrei si nu mi-am recunsocut inferioritatea mea ca om in fata ei.
    5. nu i-am dat nimic d emancare si nu am dus javra la monta.

  219. super articol
    Gabriel Liviu Ispas – Adevarul
    Un câine şi mai multe javre
    3 septembrie 2013, 13:58
    Decideţi dumneavoastră, dragi cititori, cine sunt javrele…şi ce vină are câinele! FOTO Adevărul Nimic nu părea a agita începutul blând al toamnei, dominat de pseudotragedia promovabilităţii scăzute la bac. Şi, din senin, o ştire ne tulbură ziua: un copil este sfâşiat de o haită de câini vagabonzi, pe un teren care poate aparţine sau nu domeniului public. Pe cât de tristă şi insuportabilă este ştirea, pe atât de mare este cinismul celor care o comentează. De la doamne avocat, care demult trebuia să se ocupe de nepoţi, nu de bântuirea spaţiului public, până la activişti isterici, pro sau contra eutanasierii câinilor fără stăpân. Iubim câinii. Dar iubirea lor merge până la limita la care discutăm despre om şi despre siguranţa lui. Viaţa unui om, nerepetabilă în esenţă, este darul cel mai de preţ, care este deasupra oricărui comentariu şi oricărei interpretări. Iar dragostea faţă de animale nu poate înlocui, decât la cei cu grave probleme comportamentale, respectul pentru viaţa omului. Şi acum, dincolo de subiectul de ştire. Contează doar efectul (moartea tragică a unui copil) sau vrem să vedem şi cauzele? Realitatea este că în toate oraşele mari este un mare număr de câini fără stăpân, iar orice idee de sterilizare a fost percepută ca încă o posibilitate de a se îmbogăţi unii. Raportăm sterilizări, câinii sunt la fel de nesterilizaţi, iar conturile se măresc vizibil! Autorităţile fac ce ştiu mai bine, adică fac rapoarte, asociaţiile ţipă isterice, iar câinii îşi fac treaba: muşcă! La nivel naţional, sume importante se alocă pentru adăposturile pentru câini. Aţi vrea să facem o cercetare să vedem câţi bani sunt alocaţi pentru pseudoadăposturi şi câţi sunt alocaţi pentru plasamentul copiilor cu handicap sau pentru copiii instituţionalizaţi? E adevărat, săracii copii nu muşcă! Iar blocarea legii privind eutanasierea câinilor care nu sunt adoptaţi este făcută cu o iresponsabilitate fără precedent. În ce capitală din lume vedeţi câini maidanezi? În ce loc civilizat viaţa unui om este pusă în pericol prin inacţiunea autorităţilor locale? Contează mai mult gargara obosită, sau viaţa unui copil? Decideţi dumneavoastră, dragi cititori, cine sunt javrele…şi ce vină are câinele!

  220. @stan N-am zis ca n-ar trebui strânşi. din partea mea să îi adune pe toţi să îi ducă la adăpost. problema e ca nu sunt adăposturi pt toţi şi toată lumea urlă să îi omoare în loc să îi trateze uman, aşa cum ar trebui s procedeze nişte fiinţe cu inteligenţă superioară. ideea mea era că toţi cretinii care ar fi trebuit să se ocupe de treaba asta au stat cu palma-n cur sau şi-au tras bani, iar acum ei ar trebui linşaţi în primul rând. Iar citatul ăla din Mîndruţă cu “moarte pentru moarte” mi s-a părut penibil, atâta timp cât nu se referea la moartea imbecililor ăştia care sunt responsabili.

  221. Catalin T: deci tu cum zici sa se faca?

  222. dar o idee realista, realizabila…

  223. @Alina, iti urez sa stai intr-o camera cu o haita de caini din Berceni, nemancati de vreo 3 zile asa.

  224. pai am zis in prima postare. Găsit unul sau mai multe terenuri, construit pe ele nişte adăposturi în care să poţi să ţii câinii în condiţii de bun simţ, apoi adunaţi uşuor-uşor de pe srtăzi. Mai întâi aia care umblă în haite, mai agresivi, apoi, în măsura în care mai sunt locuri, şi restul. La adăpost castraţi toţi, şi pe urmă ţinuţi aici în condiţii umane pâna când dau singuri ortu popii. cine vrea sa le aducă mâncare le aduce, ong-urile alea să se implice să le asigure harana, mai da si primăria niste bani. Eventual unii pot fi adoptati, altii poate au veleităţi de câini utilitari sau câini din ăştia folositi pt terapii prin spitale, deci s-ar găsi ceva de făcut pt unii din ei. în câţiva ani, în condiţiile în care nu se mai înmulţesc, pt ca n-au cu ce, dispar de la sine, adăposturile se restrâng , iar la final pe terenul ala se poate face altceva.

    Numai că o sa sară mulţi cu gura că de ce să se cheltuie atâţia bani pentru nişte javre, că in loc sa facem case pentru saraci facem coteţe pt câini etc. Bani s-ar găsi daca s-ar mai tăia de pe ici-colo, cu condiţia ca ăia care se ocupă de asta să îşi vadă strict de treabă şi sa nu îşi tragă spaga lor. ceea ce cred ca nu este posibil, şi aia susţin că în primul rând aştia trebuie futuţi în gură cu patos şi pe urmă câinii.

  225. Stim cu totii ca vina nu e a cainilor sau a iubitorilor de animale. Parerea lor sau a celorlalti pur si simplu nu conteaza, cel mult le este exploatata opinia in scopul propagandei ieftine. Problema e la autoritatile corupte si la acele asociatii care castiga niste galeti de bani de pe urma cainilor de pe strada si carora le-ar placea tare mult ca situatia sa ramana asa. Din partea lor se pare ca vinovatul s-a gasit: proprietarul terenului pe care s-a intamplat totul si ulterior analizelor cainele cu muscatura fatala. Ei vor plati si toata lumea va uita in timp incidentul, iubitorii de animale vor face in continuare putina mancare in plus, parintii isi vor insoti in continuare copiii (de)la scoala si la joaca, altii vor fi dependenti de masina (taxi) ca sa iasa dintre blocuri si sa ajunga la serviciu.
    Realitatea e cruda, da: singura solutie practica este eutanasierea cainilor. S-a depasit demult numarul celor care puteau fi plasati in adaposturi sau dati spre adoptie, sunt pur si simplu prea multi. Iubesc animalele, nu e etic sa fii de acord cu asa solutie radicala, ne e greu sa recunoastem, insa s-a ajuns intr-o situatie fara iesire, orice alta alternativa nu a mers si nu va merge.. nu la noi, din pacate. Meritam sa traim intr-un oras european, in curatenie, siguranta si liniste. Nu vreau sa mai merg pe strada cu capul in jos scanand harta de rahatilor de caine si cu coltul ochiului sa cercetez orice colt de unde ar putea sa apara vreun caine entuziast si guraliv care sa ii trezeasca pe celalti minim 6-7 din imprejurimi, nu vreau sa mai ciulesc urechile pentru a descoperi latraturi in timp util, vreau sa aud pe geam zgomotul unui oras, nu al unei mahalale. Este etic sa omori asa multi caini fara stapan? Este etic sa omori asa de multe animale destinate consumului? As vrea sa stiu cati vehementi iubitori de animale sunt vegetarieni :))

  226. De cand am jucat rugby cu maidanezii blocului, au disparut toti. Numai baba care-mi striga, vazand scena, “mori de cancer, nenorocitule!” n-a disparut.

  227. Iubesc si oamenii, si cainii! Ba chiar detin doi caini, dintre care unul e un fost maidanez. Ii tin in casa si curtea mea, sunt vaccinati, hraniti, spalati si iubiti. Pe banii mei, nu ai statului sau vreunui ONG. In afara curtii ii plimb in lesa, nu ca ar musca, ci ca sa nu sperie pe alti oameni care nu-mi impartasesc iubirea asta de patrupede.
    Cainii de pe strada sunt chinuiti. Sufera din mai multe motive.
    Unul ar fi ca marii iubitori de pe la Labus, 4 Labute si alte ONG-uri fac mitinguri si declaratii belicoase, in loc sa-i adopte. Niste ipocriti. Ca si babele senile si alti milosi care ii hranesc ocazional, la coltul blocului. Pai de ce sa-i ia in casa? Fac murdar. Plus ca ar trebui hraniti in fiecare zi, dusi la veterinar… Asa, cand au ei chef, timp si isi aduc aminte, le mai dau un blid de laturi. Sau nu.
    Al doilea ar fi ca autoritatile sufera de demagogie. Vorbe, ca si aia de mai sus, si atat. De peste 20 de ani!
    Cainii abandonati nu mananca discursuri, ci copii de 4 ani, se pare!
    Ce atata ne invartim in jurul cozii, ca tot se pupa expresia in context!
    Trebuie legislatie simpla si clara, existenta in orice tara civilizata. Animalele de companie nu sunt permise in mediul urban fara stapan. Sunt culese de pe strazi si date spre adoptie. Cele carora nu li se gasesc stapani, sunt eutanasiate. Centrele care gazduiesc astfel de animale sunt cu rol de tranzit temporar. Nu cheltuie tari mai avute ca noi bani cu nemiluita sa tina cainii hraniti si ingrijiti 15 ani in astfel de centre!
    Lasati vorbele si treceti la fapte! Ipocrizia si prostia provoaca numai nenorociri.

    Cat despre cele doua creaturi Alina si Anca de mai sus. Sunteti, sper, doar proaste. Sau bete. Altfel, daca chiar ganditi si simtiti cum declarati, meritati eutanasiate. Daca v-am traduce postarile in caineste si le-am difuza intr-un parc plin de maidanezi hamesiti, v-ar sfasia ei. Nu v-ar si manca, de scarba, si frica sa nu turbeze. Sunteti sinistre.

  228. Haideti sa iesim pe strada maine cu pancarte NU MAI VREAU CAINI VAGABONZI PE STRADA! Sa ne si facem auziti, sa nu ramanem la stadiul de comentat pe internet. Trebuie sa se faca ceva daca toata lumea este satula pana in gat de problema asta!

  229. Locuiesc in Norvegia. Sotul meu are un prieten norvegian care creste caini de rasa de cu care participa la diverse competitii canine, pana acum a castigat f multe premii. Intr-o zi, unul dintre ei a muscat o persoana, iar a doua zi, omul l-a dus la o clinica pt eutanasiere DE BUNA VOIE, fara sa mai gaseasca scuze cainelui si fara sa-l acuze pe cel pe care l-a muscat (cum se intampla prin Romania). Bineinteles ca omul era atasat de caine si l-a durut sufletul, dar interesele societatii sunt mai presus decat interesul personal. Va imaginati ca de caini vagabonzi pe strazi nu se pune problema.

    Parerea mea e ca totul tine de educarea poporului… noi am fost invatati sa toleram: ii toleram pe cei care ne agreseaza (in general), ii toleram pe cei care ne fura tara… etc
    Nu zic ca-i rau sa fii tolerant, ba dimpotriva, insa toleranta are si ea limitele ei…

  230. astea sunt pentru Alina si toti asemenea ei:

    “Copilul prezenta sute de plăgi muşcate, era scalpat, a murit în urma hemoragiei externe masive. Fără discuţie că a murit în urma muşcăturilor de câini. Toată suprafaţa corpului avea leziuni. De la jumătate de centimetru până la 5-6 centimetri, inclusiv în zona cervicală. Au acţionat exact în instinctul lor primar de animale care ucid ca să mănânce. Arăta ca o pradă. Adâncimea plăgilor era între jumătate de centimetru şi un centimetru”, a precizat medicul IML Abdo Salem, precizând că este al treilea astfel de caz de care se ocupă, în cazul celorlalte două fiind vorba de adulţi.

    http://www.animalzoo.ro/el-e-micutul-sfasaiat-de-caini-ieri-langa-parcul-tei-din-capitala/

    http://www.animalzoo.ro/iata-cele-mai-frumoase-amintiri-cu-ionut-parintii-si-fratele-lui-sunt-distrusi-de-durere/558432_495394163822992_1208469390_n-2/

    http://www.animalzoo.ro/iata-cele-mai-frumoase-amintiri-cu-ionut-parintii-si-fratele-lui-sunt-distrusi-de-durere/486453_485887531440322_938309609_n/

  231. ce sa zic. vad ca toata lumea vrea capul maidanezilor. eu zic sa o facem si pe asta. sa-i omoram pe toti, ce mama lor, cine sunt ei sa traiasca prin orase sau mai mult pe aceasta planeta. da eu zic sa omoram orice alta specie care ne ameninta habitatul. si dupa ce terminam cu ei sa ne omoram intre noi.macar sa stim o treaba.
    acum vorbind serios cred ca nu sunteti corecti. da, locul cainilor nu este pe strada, dar a fi de acord sa-i omori pe toti pentru ca unii din ei sunt agresivi este chiar absurd si inuman. nu uitati ca sunt mult mai multi oameni care sunt omorati de alti oameni si totusi nu incepem sa omoram alti oameni ca metoda de prevenire; stiti, nu tine in sala de judecata. eu cred ca cei care cer masuri drastice sunt rasisti si specisti. nu suntem singuri pe aceasta planeta. si eu am fost muscata de caine, chiar de 3 ori si totusi mai am putina minte ca sa judec totul la rece.
    este mult de vb pe acesta tema; se castiga foarte multi bani din afacerea asta cu hingherii – adaposturi facute pe o gramada de bani, mancare si medicamente donate de tot felul de organizatii din afara si care sunt vandute la negru etc – normal ca interesul autoritatilor este ca acesti caini sa se inmulteasca si din cand in cand sa mai apara cate un caz din asta ingrozitor in care moare cineva.
    si stiti ceva, asa de final, eu nu cred pana nu vad pentru ca incredere nu mai am in nimeni

  232. Suntem sinistre, eu si Anca…ok. Decat ca voi, mai bine ca mine. E cu no comment, nu pentru ca nu am cuvinte, pur si simplu pentru ca raman muta in fata unei asemeni cruzimi fata de un suflet care nu numai ca nu poate sa se apere, dar nici macar sa spuna cat il doare.
    Cresteti copii, draci, asa cum erau mentionati mai sus, creaturi care in afara ca stau cu pampers pana la 5 ani ca nu sunt in stare sa fie invatati de parintii model sa faca unde trebuie ca sunt prea ocupati, ii veti creste sa fie ca voi: goi, searbezi si fara suflet.
    Aveti tupeul sa cereti sa fie eutanasiati cainii cand voi nu sunteti in stare sa creati viata, sunteti atat de atotstiutori ca aveti curaj sa ridicati la grad de onoare crima…Da cine sunteti voi?
    Stati confortabil la caldurica iarna si loviti “javra” care e pe jumatate inghetata si care ar da orice macar sa fie lasata in pace si vara treceti nepasatori pe langa un animal care moare de sete…si ce, nu?
    Sunteti dezgustatori, lasi, rai si mici. Atat de mici incat timpul meu nu poate fi consumat pe o asemenea categorie de oameni. Sper din tot sufletul ca raul pe care il faceti sa vi se intoarca. daca faceti bine, atunci sa va fie bine. Dar mi-as dori enorm sa simtiti macar o zecime din suferinta unei astfel de “javre”.

    Penru nik, bozgorii intra la aceeasi categorie cu tiganii. Ardealul e al romanilor…Cui nu-i convine….Pot sa spun “mars”?

  233. pentru @tomata sau altii care isi pun intrebari de ce nu l-a salvat nimeni pe copil, in situatii de genul asta apare un fenomen psihologic numit “bystander effect”:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Bystander_effect

  234. Alinuta, esti sigura ca tu esti romanca pura? Ia vezi, in arborele tau genealogic nu exista nici o gena de ungur, neamt (sau astia’s buni?) evreu sau tigan? S-ar putea sa ai surprize. Neagu Djuvara ar spune ca romanii sunt de fapt cumani. Ia vezi, si astia sunt neoameni? Altfel iti doresc sanatate ca pentru noi esti de-a dreptul sickening!

  235. Cred c-am fost prea eleganta. Catrare chimica iti doresc. Asa, sigur n-o sa poti produce draci, ceea ce e mai bine pentru toti.

  236. @ALINA, sper ca nu ai de gand sa te inmultesti, de fapt la ce mentalitate ai eu unul nu m-ar risca. tu esti asa inspre nazista fata’
    chir nu vezi ca esti SINISTRU de bolnava, tu te auzi cum vorbesti,
    tu ai fi de acord sa gazam toti tiganii si ungurii din tara asta nu ? ….

  237. @ALINA,

    cuvintele si sentimentele pe care le transmiti prin ideile exprimate, sunt pline de mizantropie. Iar aceasta nu se naste pur si simplu peste noapte sau vazand doar animale chinuite in jur, ci prin identificarea cu suferinta lor, in ura fata de proprii tai semeni. Ele nu-si urasc semenii, dar tu, posibil, in copilaria ta sa fi avut o relatie defectuoasa cu cel putin unul dintre parinti sau rude apropiate, sau ti s-a intamplat ceva, de nu mai poti sa rezonezi la niciun sentiment uman pozitiv fata de…. oameni.

    Daca ai sau vei avea un sot, care nu este si el mizantrop si veti avea un copil, atunci sincer, iti spun imi pare extrem de rau pentru ei, daca nu mergi sa consulti un om care sa te ajute sa revii la sentimente pozitive fata de proprii tai semeni, asa cum au toti cei normali, inclusiv canii, afara poate de cei muscati de alti caini de pe strazi….

  238. Te poti numi om daca vorbesti asa despre oameni?… ,,ca niște babe nebune să poată ieși în fiecare dimineață cu găleata cu lături să-și hrănească animalele din jurul blocurilor…” O mare dezamagire atitudinea dumneavoastra, folositi cuvinte care improasca fara nici un discernamant atatia oameni, si nu numai in paragraful mentionat, cu atat mai mult cu cat incercati sa promovati niste valori. E interesant insa cum dupa ce ati fost ,,om” fiindca ati promovat starpirea maidanezilor si prin extensie eventual si pe a celor care ii hranesc, educatia nu v-a lasat probabil sa spuneti chiar tot ce ganditi, in timp ce biata Alina poate s-a pierdut cu firea sau a vorbit mult si prost, cum ni se intampla tuturor cateodata la nervi, e interesant ca va puteti totusi considera mai buna si mai ales indreptatita sa postati niste lucruri care vi se par infioratoare, cand propria atitudine spune cam acelasi lucru despre dumneavoasta… nu aveti nici macar simtul ridicolului?!

  239. eu am avut caini multi de cand am curtea mea. unul l-am cumparat din pacate a murit fara a reusi sa aflu de ce anume suferea ( cu toate ecografiile si analizele facute), vreo trei am luat din strada si i-am trimis la tara.
    acum 6 ani am luat un mioritic. era membru cu drepturi egale in familia noastra. din pacate, dupa ce s-a nascut fiica mea si-a schimbat comportamentul. a si “ridicat buzele” a amenintare. fara niciun motiv. mi-a luat 6 luni sa gasesc o familie pentru el….sa-l iubesca, ingrijeasca, sa nu-l tina in lant….a plecat de 6 luni si inca sun periodic (saptamanal- as suna mai des dar nu vreau sa deranjez) sa aflu cum se comporta.
    toata istoria e doar pentru a spune ca iubesc cainii, am avut si poate vom mai avea, dar stiu ca sunt imprevizibili. Oricat de tare imi iubesc cainele – care nu mai e al meu acum- nu puteam risca sa stea in aceeasi curte cu copilul meu.
    Nu am avut niciodata probleme cu cainii de pe strada dar ma intreb, cei care-i iubesc atat se gadesc ca acesti caini au nevoie de hrana adecvata, de medicamente, vacin anual, deparazitare…..etc.
    probabil ca nu! cred ca un bol de mancare stricata e suficient. Pai…nu prea e!

  240. câinele respectiv va avea, măcar, şansa eutanasiei (moarte uşoară, fără suferinţă).
    copilul, biet inocent, nici pe aceea nu a avut-o. a fost hăcuit, scalpat, exsanguinat.
    Românie, ţară de c_cat !

  241. “Cainele ucigas, cel despre care autoritatile povestesc ca avea botul plin de sangele copilului, nu era cainele nimanui. El apartinea de un ONG, care l-a lasat in libertate.Pe formularele de adoptie si revendicare scrie negru pe alb ca ONG-ul Caleidoscop se angajeza SA NU ABANDONEZE cainele, iar in cazul in care nu il mai doreste sa il predea Administratiei pentru Supravegherea Animalelor. Semnatura de pe formular ii apartine Laviniei Mirela Nica, voluntar al ONG-ului Caleidoscop. Tot ea si-a asumat raspunderea in numele organizatiei pentru alti 8 maidanezi. Femeia nu mai face parte din acest ONG si nu se considera vinovata:

    “Teoretic trebuia sa am grija de el, practic nu. Pentru ca nu erau scosi pe nume propriu ci pe numele asociatiei. Daca trebuie sa invinovatim pe cineva, trebuie criticata asociatia pentru ca nu si-a asumat responsabilitatea. Era o situatie de compromis, primaria stia, dar trebuia sa eliberam locurile. Am inteles ca s-a ajuns la moartea unui copil, dar asta a fost. A fost un accident. Eu am constiinta curata si ma ocup in continuare sa salvez animale”.””

    Sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/declaratia-femeii-care-l-a-luat-pe-semnatura-pe-cainele-ucigas-un-accident-am-constiinta-curata.html

  242. Sa ma scuzi Simona, faza cu ONG-ul imi pare o incercare de a arunca raspunderea. Ce daca era ciinele nu stiu carui ONG? Statea pe strada? Da, probabil ca haladuia cu haita de ani de zile. Primaria trebuia sa-i prinda si sa-i amendeze pe stapini!

    Cind am citit stirea ieri behaia unu’ de la primarie ca “s-a intimplat pe un teren privat si nu-i treaba Primariei”. Acum au gasit alt motiv, ca era potaia nu stiu carui ONG.

    Otrava ma! Nu la ciini, la primari!

  243. @catalin: câinele a fost ADOPTAT de ONG-ul cu pricina, care S-A ANGAJAT cu semnătură că îl va lăsa pe stradă. ONG-ul este stăpânul și răspunde penal.

  244. Si acum a descoperit Primaria asta sau cumva ieri au lasat cei de la ONG potaia pe strada? De ce nu a fost amendat stapinul ciinelui pina acum?

    Faza cu raspunderea ONG-ului este iar o dobitocie permisa de lege. Ce-i aia “raspunderea ONG-ului” (adica eu semnez, dar nu raspund eu, raspunde ONG-ul)?

  245. avea microcip, așa s-a descoperit… o să răspundă niște persoane în numele ONG-ului.

  246. Da mai, dar sint sigur ca erau ciini acolo in parc de ani de zile si primaria n-a facut nimic.

    N-o sa raspunda nimeni, ai sa vezi ca toate persoanele trecute in acte la ONG-ul ala vor spune ca nu mai fac parte din ONG, deci nu raspund ei. Repet, dobitocia asta a fost permisa de lege. Iei un ciine? E ciinele tau, nu al ONG-ului!

    Primaria da vina pe ONG, iar ONG-ul va spune ca nu mai exista si cam asta-i tot. Pui pariu?

  247. nu am reusit sa citesc toate comentariile.

    n europa, sunt 3 tari ce nu practica eutanasierea. 2 din ele au practicat-o pana acum(de a 3a nu mai stiu). Problema cu cainii au avut-o si ei, acum zeci de ani. Au rezolvat-o.
    Se practica si in Romania, dar numai in anumite orase.
    In unele tari, daca e caine fara lesa, sau daca e caine ce latra la mine, cu lesa/fara lesa, pot cere sa fie confiscat si eutanasiat. in 48 ore. pt ca e considerat agresiv. La fel, amenda pt cainele care s-a rahatit si stapanul nu a strans: 50-100 euro, sau munca in folosul comunitatii. Sa vezi ce invata oamenii sa stranga, pt ca colegii mei de munca fac poze cu vecinii si le fac plangere. Ba unu a cules cu un ziar rahatul de caine, si l-a returnat vecinului pe pres, ca si l-a uitat.

    Si in alte orase din tara se practica eutanasierea. Tot ce are peste 1 an, ce e bolnav, agresiv, si nu e adoptabil, e eutanasiat. E mai ieftin decat sa fie sterilizat si stantzat si hranit si ingrijit. Dar sunt si multi voluntari implicati. Vedeti cati au venit in centrele din Cluj, din Iasi, din Timisoara cand ong-urile au strans fonduri si au facut sterilizari in masa.
    In Bucuresti e spaga prea mare data de distribuitorii de mancaruri de animale. Ca vand mancaruri pt cei cateva mii de caini din adaposturi, ceprimesc 300-400 lei alocati lunar. Da, de 10 ori mai mult ca o alocatie de copil.

    dar si oamenii sunt uniti. Si respecta legea.
    Daca e cineva cu caine, si s-a rahatit cainele, primeste deseori un servetel/o punga. Fara comentarii agresive, fara remarci – e o mana de ajutor.
    La fel, cand un strain vine cu caine, si nu stie regula: lesa obligatorie, i-o spun in mod frumos: asta e legea, va rugam atentie, ca sunt amenzi.

    Educatia incepe din noi. Putem educa pe ceilalti. Sa le returnam rahatii la usa!

  248. Tigan sau nu (desi nu pare) ti se rupe sufletul cand vezi poza asta: http://www.b365.ro/media/image/201309/oar_full/150184_414131591949250_2111621260_n_20036700.jpg

    Cum o fi mama copilului? sa inmormantezi un sufletel asa frumos dupa ce a fost scalpat si mutilat pe tot corpul?

    Iata ce zice legea, apropo de abandonul animalelor pe domeniul public facut de acea Asociatie:

    6. Dupa articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 61, cu urmatorul cuprins:
    “Art. 6.1. – Abandonul consta in lasarea unui animal aflat in proprietatea si ingrijirea omului, pe domeniul public, fara hrana, adapost si tratament medical.”

    18. La articolul 23, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu urmatorul cuprins:
    “(11) Constituie infractiuni urmatoarele fapte:
    a) detinerea si comercializarea de animale salbatice de catre persoane fizice si juridice neautorizate, cu exceptia gradinilor zoologice;
    b) folosirea animalelor pentru cersetorie, in scopul obtinerii de foloase necuvenite;
    c) faptele prevazute la art. 6;
    d) organizarea de lupte intre animale sau cu animale;
    e) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea.”

    c) cele de la lit. c), cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda penala de la 1.000 lei la 10.000 lei si confiscarea animalelor;

    legea 9/2008

    Deci doamna care i-a dat drumul pe strada e pasibila de inchisoare pana la 3 ani. Cred ca un avocat bun ar putea sa ii construiasca si un caz de omor din culpa impotriva ei.

  249. Va rog eu, nu mai vorbiti cu dementa de Alina, o sa se simta importanta cand, de fapt, ea e doar o nevertebrata!

  250. Nu cainii sunt de vina, ci oamenii care se complac intr-o nepasare caineasca si care cred ca omorandu-i pe toti rezolvam problema sau ca omorand toti dusmanii crestinatatii rezolvam problema sau ca omorand toti infidelii rezolvam problema si suntem si recompensati cu 70 de virgine pentru asta sau crezand ca omorandu-i pe cei care ne gresesc rezolvam problema. Oare nu mai avem si ratiune? Oare nu mai trebuie sa muncim si impreuna pentru a rezolva o problema nationala sau poate care depaseste granitele noastre ? De cand politica “sa-i omoram pe toti si Dumnezeu ii va recunoaste pe ai lui” a ajuns si la noi politica de stat? Suntem finite rationale, emotionale, compasionale, sigur ca daca ne uitam in ochii unui maidanez putem sa citim si tristetea imensa a unui suflet pierdut. Si tragedia care s-a intamplat zilele acestea nu trebuie sa ne spuna decat un singur lucru: noi, OAMENII, nu am facut destul sau chiar nimic pentru a o preveni. Ori asta ori avem mintea unui caine…

  251. Speta este una destul de complicata. Vinovatia si responsabilitate juridica vor fi impartite: firma pe proprietatea careia au putut intra usor copiii si care detinea in fapt cainii, ONG -ul care avea in proprietate, de drept, cainii. Femeia care a semnat pentru caine nu a semnat pt adoptie in nume propriu ci in numele ONG-ului, deci nu cred ca poate fi trasa la raspundere. De vina este si bunica in supravegherea careia se afla copilul. Deci firma si fundatia tb sa plateasca la greu ca sa se invete minte si altii care adopta si abandoneaza animale dar cred ca daunele civile pt moartea baiatului nu vor putea fi prea mari din cauza ca si bunica poarta raspunderea ei.

  252. Daca nu se face nimic organizat si centralizat in privinta maidanezilor se va ajunge ca in vestul salbatic sa iasa niste tembeli cu pistoalele in spatiul public sa traga in haitele de caini. Atunci sa vezi haos.

  253. La fel ca, probabil, ultimii 100, nici eu nu am vrut/reusit sa citesc toate comentariile. Dar ma intereseaza subiectul la modul general si la modul particular, fiind posesoare de caine. Sa va explic…e un animal. Si nu ma refer la faptul ca e un mamifer inferior fiintei umane si nu gandeste cat noi (the jury is still out on that, nu mi se pare el destept ci majoritatea oamenilor mi se par prosti). Cand spun ca e un animal, vreau sa zic ca e “ditamai animalu”, adica are vreo 60-70 de kg si baga spaima-n populatie. Are el niste fixuri, gen oameni care au consumat alcool sau care nu se poarta frumos cu stapanii/proprietatea, pentru care sare fara avertisment si menajamente … Era sa rupa gatul unui individ care, ca sa o spun frumos, reprezenta o amenintare la adresa mea. Daca se intampla, probabil ca eram obligata prin lege sa eutanasiez odorul si sa fac si un pic de puscarie. Cred ca imi iesea mai ieftin sa zic da de buna voie…:D As vrea sa nu mai vad/aud toate povestile cu ceva monstri violenti care scot o data coltii si li se administreaza injectia. Nu de alta, dar cred ca toti avem o lista intreaga de fiinte umane care s-au manisfestat extrem de agresiv vis-a-vis de persoana proprie si nu i-a trimis nimeni “to sleep”. Eu n-as eutanasia un caine pentru ca latra, ( @arakelian, lol, really now?!) Dar impulsul egal masa ori viteza, daca nu ma credeti, intrebati-l pe Tata Uraniu, viata ca proprietar de caine mare e complicata si inteleg pe deplin ce inseamna sa integrezi un mamifer mai mare decat tine in “civilizatia” romaneasca. Ce-si face omul cu mana lui e lucru manual, asa ca nu ma plang.
    Anyway…ditamai animalu…Si sta fain-frumos in curte, iese la plimbare legat fedeles si doar in locuri pustii si permise de lege. Vreo 5 minute si-atat. Nu pentru ca face el cine stie ce minune sangeroasa, ci pentru ca e atacat de maidanezi si ar fi extremely shitty dupa ce l-am vaccinat/inregistrat/dresat/invatat cu societatea/asimilat ca membru al familiei sa ia o nenorocita de boala si noi cu el in valtoarea luptei (cum a patit o vecina, dar sa nu divaghez mai mult de n pagini…au fost vreo 12 copci).

    Tot intro-ul asta e doar ca sa explic unde doream sa ajung… 😀 Unde doream sa ajung e ca am “privilegiul” de a intelege fara sa-mi sara mustarul, ambele “tabere”. (Well, pe Alina nu o inteleg, zic asa, in general :D). Si nu mi-a trebuit mult sa ajung la o concluzie simpla. Nu e vina lu bunica, nu e vina lu maidanezu. Si aia de la ONG e cam tampitzi, daca tot vorbeam de animale…E pur si simplu lipsa de educatie si pe frontul de vest si pe ala de est.
    Pe de o parte…s-avem pardon…cum nu suntem educati sa avem grija/sa ne ocupam de animale, la fel nu suntem educati nici sa ne ocupam de progenituri. A iesit ditamai scandalul acum, dar nu sare nimeni la 2 metri in tavan cand ceva mama alcoolica isi uita copilul prin casa cateva zile sau ii varsa din greseala ciorba in cap. Deci…Bucuresti..ditamai parcul…lipsesc comorile 20 de minute (20?! astea-s 7 tigari sudate, Simona, o vesnicie) si madam sta flexata pe banca si croseteaza? 20 de minute egal timp pentru 2 abuzuri sexuale (sau mai multe sau mai putine, har Domnului habar n-am) 20 de “bagat copilul intr-o masina si ride off into the sunset”, cateva “cazut in lac si murit”, etc… Sa-mi fie cu iertare, dar daca bunica mea era asa, eu nu ajungeam sa piscalesc pe blog-ul Simonei…sau sa invat sa scriu, for that matter.
    Pe de alta parte, la ce naiba ne trebuie animale prin jurul blocului/”adoptate” de asociatii? E din seria “as …-o, dar n-as lua-o de nevasta”. Sorry, nu functioneaza asa, ori il iei acasa si-l faci baiat cuminte, ori trebuie trimis in raiul catzeilor, in primul rand spre binele lui/al nostru (le-am pus pe amandoua, ca sa nu se simta nimeni nedreptatit :D). Altfel va muri de ceva boala ingrozitoare si va putrezi sub geamul cuiva…cu putin “noroc” mai si musca vreo 2-3 trecatori intre timp.
    Problema noastra nu sunt cainii per se…problema e ca ne lipsesc atat bunul simt cat si cel al masurii 🙁 Si ce e trist e ca putem sa rezolvam problema animalelor vagaboande (suntem mai inceti de felul nostru, probabil ca o vom face cu 30 de ani mai tarziu decat restul tarilor dezvoltate). Dar cum rezolvam bunicutza inconstienta sau ONG-ista care zice ca “asa a fost sa fie” (sau whatever, nu imi amintesc exact cuvintele) ? Dar ca sa inchei epopeea pe un ton optimist, hai sa curmam suferinta animalelor fara stapan, spre binele lor si al nostru, dupa care, in timpul liber, ca hobby, sa ne si educam intre noi 😀

  254. ALINA >>> Ce sa-ti spun… Iti recomand sa te duci la un psiholog pentru ca gandirea ta nu e tocmai OK. Cred ca nici nu ai avut o dotare gentica corespunzatoare, insa totusi a asteptam de la o femeie care e in stare sa utilizeze un computer sa nu gandeasca la nivel de primata. In calitate de parinte stii ce ti-as face daca te-as vedea? Nimic. Nici macar un scuipat nu meriti. Doar mila si compasiune! Faci degeaba umbra pamantului, mitzo! Sictir!

  255. “Teoretic trebuia sa am grija de el, practic nu. Pentru ca nu erau scosi pe nume propriu ci pe numele asociatiei. Daca trebuie sa invinovatim pe cineva, trebuie criticata asociatia pentru ca nu si-a asumat responsabilitatea. Era o situatie de compromis, primaria stia, dar trebuia sa eliberam locurile. Am inteles ca s-a ajuns la moartea unui copil, dar asta a fost. A fost un accident. Eu am constiinta curata si ma ocup in continuare sa salvez animale.”
    Laviniei Mirela Nica chiar ai constiinta inpacata? Ar trebui sa nu o ai. Daca pentru animale te lupti sa le salvezi iar pentru oameni nu atunci ar trebui sa iti dai copii daca ai mancare la maidanezi de fapt ai putea sa dai toata familia si tu sa te muti in parc cu caini . Trebuie ocrotite animalele nu zic ca nu, dar cele periculoase trebuie sa se faca ceva cu ele. Iar cum mancare nu este pentru atata caine ajung la instinctul primar de a vana , doar ca vaneaza oameni si nu e bine.

  256. Daca iubitorii se animale se opun vehement eutanasierii maidanezilor , imi inchipui ca in acelasi mod ar trebui sa se opuna si starpirii sobolanilor, plosnitelor etc……ca doar si sobolanii sunt niste fiinte nevinovate care trebuie sa traiasca.

  257. Cum foarte bine arata cineva intr-un comentariu anterior, realizezi cu atat mai acut scara oricarei drame cu cat cei in suferinta sunt mai aproape de tine. Din continutul unui e-mail primit ieri, pe care-l redau integral, am aflat ca tatal victimei imi este coleg de serviciu.
    Desi nu-mi cunosc personal colegul, al carui copilas a sfarsit intr-un mod atat de oribil si inuman, ma simt foarte aproape de el. Tot asa de aproape m-as simti fata de orice fiinta nevinovata care sufera sau sfarseste urmare (lipsei) actiunilor unora sau altora care -culmea!- sunt investiti cu raspunderea pentru viata si siguranta cetateanului. Si platiti bine, pe deasupra!
    In ritmul asta procanin, curand, capitala Bucuresti s-ar putea numi Cainesti, sau, de ce nu mioritic, Ciobanesti! Bucure, bucura-te, poht-ai ce-ai pohtit! Sigur va aparea un oengeu chilipirgiu avid sa preia initiativa schimbarii, asta pentru a conferi un plus de legitimitate aruncarii, intr-o veselie dementa, a banilor pe fereastra!
    Condoleante buget local!

    Semneaza, cu durerea unui tipat surd, a deznadejde: Un coleg!
    Dumnezeu sa-l aiba in paza pe micut. EL nu foloseste caini, slava LUI!

    From: Constantin Tobescu
    Sent: 3 septembrie 2013 11:59
    Subject: Anunt de condoleante
    Importance: High

    Dragi colegi,

    Va adresam acest mesaj pentru a va anunta tragedia colegului nostru Vali Anghel – Serviciul Programare- Biroul Itinerarii.

    Am aflat cu stupoare ca in tragedia din Parcul Tei, copilul de patru ani care a fost ucis de caini este fiul colegului nostru Vali Anghel.

    Este greu de consolat o familie intr-o astfel de situatie, dar orice gest de compasiune conteaza.

    Suntem alaturi de colegul nostru si de familia lui in aceste momente grele!

    Persoana de contact este doamna Veronica Diamandi – Serviciul Programare – tel: 021 3074487

    Constantin Tobescu

    Biroul Relatii Publice

  258. Matrixbrain: ingrozitor:((((( imi pare rau

  259. Din vremuri antice, ţin minte că la evrei este legea lui moise, în care e pedepsit proprietarul animalului pentru crima sau distrugerea provocată de animal. Dacă este al unui ONG, SRL, PF, sau al…statului, adică „maidanez “, să răspundă pentru el. Nu ştiu procedura în cazul unei crime, dar să fie cercetaţi, condamnaţi

  260. EDIT: miting in Bucuresti, vineri, 06.09.2013, in Piata Romana, incepand cu ora 19! Va asteptam in numar cat mai mare
    http://comunitate.desprecopii.com/forums/topic/147529-cainii-maidanezi-de-la-vorbe-la-fapte/

  261. Marturiile bunicii lui Ionut:
    http://www.rtv.net/m…spus_96468.html

    Femeia spune că nepotul cel mare, în vârstă de 6 ani, care a fost şi el muşcat de picior de câini, dar a reuşit să scape, este în stare de şoc. “Primele cuvinte ale lui au fost «bunica, Ionuţ gata, nu mai e, a murit. Cinci câini erau pe el şi eu am scăpat». Atât a putut să spună. Mi-a spus: «bunica, îţi spun ceva, dar nu mă baţi». El n-a mai spus nici la cine l-a scăpat pe el că are un frate şi că l-au mâncat câinii”, a povestit Aurica Anghel.

    Femeia a zugrăvit, printre lacrimi, imaginea zguduitoare a copilului ucis de câini: “Să-l vedeţi cum este. Nu mai are o mână, capul e luat. Tot, tot, tot…. La faţă e tumefiat”.

    “Fratele lui e foarte speriat. Tot zice «nu sunt de vină eu, nu sunt de vină eu».

    Şi tatăl băiatului este împietrit de durere. “Cine-i iubeşte pe maidanezi, să vină să vadă cum arată copilul meu! Fiul meu nu a murit muşcat de câini, ci mâncat!”, spune bărbatul, care se pregăteşte să-şi îngroape fiul de numai patru anişori.

  262. nu, nu e copilul de vina, e ma-sa mare! si daca scapa basma curata, e de foarte mare cacat! nu lasi copil de 4 ani in grija unuia de 6 ani, decat daca esti ori foarte prost si iresponsabil, ori foarte criminal. in primul rand stia foarte bine in ce tara si oras locuieste. in al doilea rand, mai existau multe alte mari pericole pentru doi copii atat de mici lasati de izbeliste si numai 5 minute. Puteau sa isi rupa gatul, puteau sa fie rapiti, puteau sa se inece in lac, puteau sa fie violati, putea sa fie omorati de om, puteau sa cada si sa se infiga intr-un tarus, puteau sa manance niste buruieni otravitoare, puteau sa cada intr-o gura de canal neacoperita, etc.
    nu as lasa-o pe fii-mea sa se indeprateze de mine mai mult de 20 de metri (cu indulgenta) nici in cel mai sigur mediu posibil, cu vizibilitate maxima si saltele moi pe jos. nu in ‘parcul’ ala, nu in mall, nu pe camp, nu in gradina personala, nu pe plaja, nu pe strada, NICAIERI.

  263. […] și adopției, nu există decât 3 variante: 1. întoarcerea în stradă, pe care, de altfel, o și cer unele ONG-uri; 2. păstrarea lor în adăposturi, până la moartea naturală; 3. euthanasia. Din punctul meu de […]

  264. Eu zic sa nu ne limitam la caini, sa omoram si ursii si lupii, sa omoram si soferii si tiganii, daca se poate sa daramam si muntii si sa secam apele. Si pe urma mai vedem ce mai avem de facut.

  265. S-au inmultit prea mult cainii, deja punem in primejdie oamenii. Sunt niste animale pana al urma, iar numarul crescut ii face sa devina stresati si agresivi pentru ca teritoriile se incalca des de catre “concurenta”.

    Cat despre lupi si ursi, sa-i lasam deocamdata, nu e cazul sa “radem” tot.

  266. Am tot ascultat pana acum discutiile despre maidanezi si nu imi vine sa cred cu cata invershunare apara unii maidanezii, oameni buni voi nu intelegeti ca noi nu vrem sa mai avem caini maidanezi langa bloc,in bloc,in parcuri,etc.
    Am venit intr-o seara de la bere cu baietii si s-au luat dupa mine 2 javre de mai sa ma manance iar acum aud de la unii ce inofensivi sunt saracii ,,catelusi,, si ce blanzi sunt,,prietenii omului,,.
    Amm inteles ca se cheltuie 200 lei/luna cu o javra,oameni buni in ce tara traim? Oamenii nu mai au ce manca dar cheltuim 200 lei/luna cu o javra? E strigator la cer.
    Oameni buni de pe urma cainilor maidanezi nu avem decat latraturi noaptea,cacati peste tot(la mine in bloc e plin de caini,unii vecini au chiar cate 2 ca unul nu le ajungea),muscaturi, puricietc.de ce trebuie sa mai suportam toate astea?ca asa vrea ,,cutu-cutu,, si alte asociatii?

  267. Personal gasesc ca situatia actuala din Romania e ironism pur,sau poate tragedie,dar cu siguranta “normalitatea” e la mii de ani distanta de noi.
    Nu am avut timp sa citesc toate comentariile lucru care m-ar fi interesat.Totusi gasesc ca aceasta tema este una foarte interesanta si complexa. 😉
    Din punctul meu de vedere bunica a fost iresponsabila(in cazul in care asa cum se zvoneste aceasta a lasat copii nesupraveghiati).Spun asta pentru ca puteau fi luati de un psihopat,calcati de o masina,puteau sa-si sparga capul de la o cazatura etc.
    Dar in niciun caz maidanezii astia nu sunt ceva cu care ar trebui sa ne obisnuim ❗ Acum nu va faceti iluzii ca vom reusi sa scapam de tot de ei si poate daca politicienii astia ,despre care Creanga ar putea scrie niste opere reusite, ar mai inceta sa alerge dupa voturi si si-ar pune micile creierase la contributie ar gasi solutii adevarate.:evil:
    Eu una sunt o iubitoare de animale si nu m-am temut in viata mea de unul,dar tot s-a gasit o javra din fata unui bloc sa latre la mine ca naiba cand treceam pe langa ea!Nu-i spusesem nici pss ,nu ma apropiasem la nici 1,5 m de ea si totusi s-a dat la mine.Asa ca m-am intors la ea si i-am tipat un “MARS!” de toate zilele si a fugit frumos cu coada intre picioare(nu-s o persoana rea!Am salvat o gramada de animale salbatice si am doi ciobanesti germani pe care ii ador si nici unul din ei nu a marait nici macar o data la mine.)
    Daca asta i se intampla unui copil ce ar fi facut?Cu siguranta ar fi fugit!Si cand o astfel de javra enervanta vede un lucru in miscare(ohh cine n-a vazut cum alearga maidanezii dupa masini?)sare dup el sa-l sfasie,muste,prinda etc.
    Ca sa fiu sincera nici macar felul in care am procedat eu nu-l consider bun,caci daca nu ma nasteam cu acest usor complex de superioritate,sau daca acea javra nu latra doar pentru a se afla in treaba,putea sa sara pe mine daca-i sopteam un “mars”.Eu practic tipasem de s-a intor jumatate de strada cu capul spre mine.
    Apropo ,cat nu uit, vreau sa va spun ca nu utilizez cuvantul “javra” pentru ca as fi o inculta,sau pentru ca nu agreez animalele, ci pentru ca exista cu siguranta exista o diferenta intre caini si salbaticiunile alea periculoase pe care ne incapatanam sa le tinem pe strazi.

    Ne trebuie adaposturi utilate adecvat si personal.
    Trebuie sa schimbam legea asta idioata care inchide unele adaposturi pe motiv ca alimentatia oferita cainilor nu este adecvata(Serios! ❗ Cum ,Doamne iarta-ma, sa inchizi adaposturile pentru ca bobitele cu care sunt hraniti maidanezii sunt mai ieftine-???nu stricate sau ceva,doar ca na trebuie sa aiba scris “Pedigri”pe ele sau nu mai trebuie sa fie deloc.Adica ei cat erau pe strada lesinati de foame credeti ca le pasa ce marca are hrana?)
    Trebuie sa tinem cainii in adaposturi cel mult 28 de zile.
    Si sa incetam sa ii punem pe toti la olalta.Ar trebui facute cateva teste(de ex: cum se comporta cand ii iei mancarea din fata,sau in prezenta copiilor mici ori a altui animal)si dupa ce sunt facute ii triem si pastram in adapost doar cainii care au trecut testele.Adica daca avem de aface cu unul complet agresiv doar n-o sa-l dam spre adoptie!
    Solutii exista,dar vointa si intelegerea…. 🙄

  268. Buna ziua,

    Daca vorbim despre vina, sau responsabilii acestor tragedii, oricat ar incerca ONG-urile sa se scuze, sunt responsabili directi pentru cei 20 de ani in care nu au reusit nimic, decat sa creasca numarul cainilor ai al agresiunile din partea acestora. In acelasi timp, si mai responsabili, sunt toti acei oameni care au abandonat animalele pe strada. Ceea ce ne trebuie noua acum sunt solutii, nu mai avem voie sa permitem nicio tragedie!

    Pentru a ajuta, a se citi si pentru a pune presiune pe autoritati, am creat, complet non-profit si non-comercial, siteul de monitorizare pe harta a agresiunilor cainilor maidanezi http://www.caini-maidanezi.info. Daca lumea ar raporta/sesiza fiecare agresiune a cainilor maidanezi, ca sa avem evidenta acestora, autoritatile ar fi nevoite sa ia masuri (sa stranga cainii) macar din zonele fierbinti de pe harta..

    Evident ca de dorit ar fi sa nu se ajunga la eutanasiere.. de aceea trebuie intarita si mai ales pusa in aplicare legislatia anti-abandon a animalelor (voi sustine puternic aceasta idee pe siteul meu).

    Daca puteti adauga un link sau scurt articol de sustinere/informare publica despre siteul caini-maidanezi.info, va multumesc pentru atitudinea civica. Va voi adauga si siteul dvs la siteurile sustinatoare.

    Toate cele bune
    RaduC

  269. MARIUS CRISTIAN

    E o moda , cat se intampla ceva tragic , apar tot felul de jeguri care baga plozii

    la inaintare : “… daca era un copil in locul … etc , etc “. Mai bine zicem asa :

    daca baba aia alcoolista il supraveghea pe vestitul mare “martir” Ionutz , si nu-l

    lasa de capul lui sa zgandare cainii si el si frate-su , nu s-ar mai fi petrecut

    dandanaua care a dat apa la moara la toti neica-nimenii sa faca spume la gura

    pe tema cateilor comunitari .

  270. Cand il vad pe omul cu nume de caine – Kuki – la TV, tot de novela “Inima de caine” de Bulgakov ma gandesc si de tovaras Poligraf Poligrafici – omul-caine…. dar asta e literatura inalta, iar Kuki e un anecdot ratat…. Inchide iti gura, ipocritule, si plangi, plangi pentru copilul mic si vesel, care a murit in durere si disperare… Fii blestemat, “Kuki”, tu si haita ta de ipocriti lacomi de bani….

  271. Cainii sunt pe strada tot din cauza omului iresponsabil!De ce in toti anii astia nu sa dat o lege a terilizarii obligatory ,de ce nu sa dat o lege impotriva abandonului ,de ce nu s-au construit adaposturi adecvate cu un personal educat si calificat???Nimeni nu vrea caini pe strada ,dar nici ucisi miseleste?De ce nu ucideti si copii strazii ,daor unii dintre ei sunt criminalii de maine ,de ce nu omorati ,pardon eutanisati si tiganii ,doar dau in cap ,jefuiesc si tot scapa cu basma curate ptr ca romanii sunt lasi !..Daca acel copil a fost omorat de ciani ,si imi pare rau ,enorm de rau ,a fost un caz nefericit ,da EUTANISAT cainele Acela ,sau EUTANISATI ,,,dupa ce in prealabil li sa u facut un examen de comportament ,ceva s aintamplat acolo ,din pacate sa musamalizat ,de ce cainii nu musca decat anumite persoane sau copii?AM crescut in fata blocului ,cu cheia de gat ,erau foarte multi caini si pe atunci ,dar nu am fost muscata niciodata ,dar nu am fost invatata de parinti sa arunc cu pietre in caini ,sa nu fug pe langa un animal ,sa nu incerc sa iau mancarea de la gura ,a unui caine sau pisica ,ptr ca isi vor apara mancarea,oricum si un om ar face la fel ,mai ales dca ar fi flamand ,si ar apara bucatica de paine ,Nu vedeti ca acel govern va instiga la tot raul ,omor ,hotie,corupti e,ptr ca ei sa isi indese banii mai bine in buzunare si nu numai pe baza cainilor…de ce nu dau mai multi bani la alocatii?de ce nu au grija de copii strazii ?de batrani ?Nu va face decat sa va certati intre voi ,iubitorii si neiubitorii de animale ,iar cand doi se cearta al treile acastiga!..De ce nu vor sa dea legea sterilizarii ptr ca stiu ca in cativa ani ,vor fi iar caini pe starda ,chipurile vor aloca niste bani dar pe urma vor fi omorati iar ei vor ramane cu banii !ASa ,ca TREZITIVA …nu faceti decat s ava manjiti cu sange ,cainii sunt nevinovati nu au cerut ca sa fie pe strada ,vor doar sa aiva un loc ,mancare si mangaiere!..AM luat caini maidaneji de pe strad a,iar crescut la un loc cu copii mei ,si nu s aintamplat nimik ,totul depinde de cultura ,de civilizatie CERETI legea sterilizarii la sate si orase ,adaposturi adcvate ,s-ar creea si multe srvicii ,sunt atatti iubitori de animale care nu au servicii!

  272. dupa ce au ucis 14 oamenii si au sfasiat peste 2 milioane mafia cutomaniaca face noi si noi victime.si romanii stau ca vitele sa fie muscati de maidanezi,ei si familiile lor

  273. La noi problema cu fundatiile care se ocupa de maidanezi e ca au cativa oameni angajati sa prinda maidanezii, dar acestia sunt prea ptuini fata de numarul real al maidanezilor.
    Doar in capitala sunt peste 60,000 de maidanezi iar numarul lor creste cu fiecare primavara sau tomana.
    In plus, maidanezii prinsi sunt ori eutanasiati ori li se da iar drumul pe strazi, asa ca efectivul ramane in buna forma mult si bine.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green