Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Mă ajutați să vă ofer două minivacanțe la Predeal?

Am fost invitată de un brand (aflați la final care) să răspund la întrebarea Care sunt, pentru tine, momentele speciale ale fiecărei zile?.

Supersimplu de răspuns, pentru că, după cum bănuiesc că v-ați și așteptat, momentele care îmi rămân mie mereu în minte sunt cele care mă fac să râd.

Exemple:

  • Am cumpărat, dintr-un magazin chinezesc, o sticlă de ulei de susan. O pun în dulap, în raftul cu uleiuri. Peste juma’ de oră, deschid raftul ăla, cu altă treabă, și dau și peste sticla cu pricina. O iau, mă uit curioasă la ea. Eticheta e în chinezește, nu înțeleg nimic. Siderată complet și extrem de curioasă, îl chem pe Nic:

– Auzi, tu ai idee ce naiba e în sticla asta?
– Aoleu, vai! Nu! Oare ce o fi? Să fie otravă?
– Hai, mă, nu face mișto de mine, zi!
– Și oare cine o fi pus-o acolo? Cred că ne intră oameni în casă și ne lasă sticle dubioase pe ascuns.
– Îmi zici ce e?
– Ulei de susan, l-am cumpărat acum două ore împreună.
– Ahh, cum ziceai că te cheamă?
– Alzheimer.
– Nu, ăla e moșul ăla, pe care îl cheamă exact ca pe boala mea.

  • Pun mâna pe robinet. Acesta se pierde în mâneca lungă și largă a halatului meu de baie. Învârt robinetul. Începe să curgă apa. Mă prind că mi-am transformat mâneca în acvariu de-abia când îmi ajunge apa pe la cot. O senzație unică, absolut superbă.
  •  Îmi las telefonul pe pat. Pun apoi o cuvertură peste, ca să arate frumos și civilizat. Peste o oră, încep să îmi caut disperată telefonul. Îl rog pe Nic să mă sune. De sub cuvertură începe să se audă un miorlăit de pisoi mic. Așa sună telefonul meu. Ne punem amândoi urechea peste cuvertură și începem s-o plimbăm încolo și-ncoace, ca să identificăm locul exact. Reușim, ajutați și de lumina ecranului de dedesubt, care străbate vag țesătura. Îl găsim. Râdem.

Buun. Și acum, momentul sponsorului:
Fa, una dintre cele mai cunoscute mărci pentru îngrijirea corpului din lume, te invită să te bucuri de momente speciale! Acordă-ți momentul tău special și simte-te FAntastic cu Fa Mystic Moments (cu unt de shea și floarea pasiunii), Fa Luxurious Moments (cu parfum elegant de viorele), Fa Pink Passion (cu trandafiri roz) și Fa Romantic Moments (cu extract de cașmir și parfum suav de trandafiri albi).
 
Un alt motiv ca să te simți FAntastic ar mai fi, poate, faptul că poți câștiga un week-end de două persoane la Căsuța din Copac (Predeal). Cum? Păi, lucrurile stau așa: vei povesti și tu mai jos care sunt momentele tale speciale din zi, eu o să iau cele mai mișto comentarii și o să le urc în articol, sub formă de update zilnic, iar, pe 25 noiembrie, Fa o să ofere bloggerului cu cel mai simpatic și plin de conținut articol două week-end-uri de două persoane la Predeal: unul pentru blogger însuși, celălalt pentru un cititor la alegerea lui. Teoretic. Pentru că, practic, bloggerul poate să ofere tot unui cititor și cel de-al doilea week-end. Ceea ce voi face și eu, dacă le câștig. Așadar, am două week-end-uri la Căsuța din Copac pentru voi, doar că trebuie să mă ajutați voi să vi le pot da. Cum? Povestind într-un număr cât mai mare și, cu cât mai multă savoare, momentele voastre speciale din zi. Cele mai amuzante două comentarii (la alegerea mea, desigur) vor lua drumul Predealului, cu tot cu autorii lor.

Hai, baftă! Să punem mâna pe week-end-uri, să fie ale noastre, să facem ce vrem cu ele! 😉

UPDATE:

Iată și cele mai simpatice comentarii, dintre cele adunate până acum:

Anamaria: “Am weekend-ul meu sunt pioner, am weekend-ul meu, sunt pioner!!
Momente speciale ale zilei? Pai probabil cand imi pierd telecomanda in pat ( ca si voi toti, presupun…). Si m-am gandit sa ii zic la maica-mea sa imi tricoteze un prezervativ din ala pe care eventual sa mi-l agat in gat, in care sa introduc telecomanda. Ca presupun ca asa nu o voi mai pierde, si nu voi injura seara de seara ( nu de alta dar vreau sa ajung in Rai :P ). Sau, discutiile interminabile si glumele la care rad cu lacrimi, pe care le am cu prietena mea ( sunt prietene de 15 ani, avem un MARE trecut impreuna ) de care nu ma voi satura neam !!”

Mada: “Momente speciale din zi? Pai, sa incep cu motanelul meu care, de cum se face lumina, vine si mi se asaza pe piept; ulterior, incepe sa-mi dea cu labuta la nas. Cine mai are nevoie de ceas desteptator? :D
Apoi, timpul pierdut in cautarea telefonului. Il tin mai mereu pe silent/ vibratii. Candva, m-am trezit ca-mi vibra ceva sub mine. Era telefonul. De atunci, prietenul meu rade, spunandu-mi ca SPECIAL il las pe vibratii.
Un alt moment special il reprezinta neatentia prietenului meu. Se mai intampla sa se aseze pe propriile-i “bijuterii”, ceea ce ma face sa rad pana la lacrimi. Tot legat de el, imi place sa-l sperii (o fac aproape zilnic). Are niste reactii amuzante :D
Vorbitul cu prietena mea cea mai buna este un alt moment special. Mereu reuseste sa ma faca sa rad. Se foloseste, de regula, de poze cu cai (spre exemplu, http://www.lolsnort.com/2011/04/21/i’m-a-hoers)
Nu in ultimul rand, relatia cu prietenul meu este ceva special. Faptul ca ma iubeste face orice moment special. Sa nu uit ca i-a intrat in obisnuinta sa vorbeasca alintat si s-a trezit raspunzandu-i unui angajat de la BRD cu “doa” in loc de “da” :lol:

Lavi: “Cel mai special moment al zilei? Momentul din buda,frate! Numai un constipat poate intelege cat de special poate fi acest moment dupa doua-trei zile de “lipsa”,ca sa zic asa.Iar daca sunt si plecata vreo cateva zile de acasa si, implicit, vaduvita de “firescul de dimineata”,acest moment,al reintalnirii cu propria-mi buda, devine aproape orgasmic . Am descoperit ca pot trai fara foarte multe lucruri in viata,dar fara wc-ul meu as fi distrusa.
Sunt convinsa ca un “uichend” la Predeal ar fi desavarsit daca as putea sa-mi aduc propria-mi buda acolo,altminteri,ar fi doar frumos ….si-atat.”

Andra: “Seara, in fiecare seara, in ultimii 2 ani si jumatate cand am fost toti 4 acasa (eu, el, copila, pisica) se intampla la fel. Pana la momentul de acum 2 ani si jumatate a fost patutul cu grilaj. Dialogul si actiunile prezentate se repeta aproape zilnic si nu cred ca am putea sa sarim peste ele, pentru ca ar fi trist ptr noi (parintii). Personajele dialogului sunt eu si copilul

-Hai sa te speli
-Stau jos?!
-E cam tarziu de stat jos in cada, faci doar dus
-Dar vreauuu…
-E tarziu, te-ai jucat cu …
– Binee, fac dus.
– Mami, dormi cu mine azi
– Vedem
-Vreau sa dormi cu mineee, vreauu
-Vedem, ne spalam, citim si vedem
– Binee, promit ca ma trezesc si vin la voi in camera.

Si asa, de 2 ani si jumatate, in plina noapte, zilnic, se aude lipa-lipa pe parchet dupa care urmeaza un genunchi de copil pe undeva pe unde simt. Apoi urmeaza – Ia-ma in brate, mami.
Intre timp, de cum se aude Lipa-Lipa, tatal copilului si-a format reflexul lui Pavlov, se ridica din pat si face schimb cu fiica-sa, ptr ca toti trei nu putem dormi intr-un singur pat. Nu suntem grasi, doar ca ocupam mult pat.

Cateodata spunem ca vrem sa dormim si noi legat o noapte, dar nu cred ca as vrea sa renunt la acest obicei.”

Lilisan: “Potaia (o femela labrador) si Carolica-motanul (o puslama simpatica):

Carolica vine in goana mare de afara si se infige fix in laba Potaii cu dintii.
Potaia se uita o clipa la el si-l linge energic pe cap.
Carolica isi inteteste eforturile si o musca de ureche.
Potaia il linge zdravan pe tot corpul.
Carolica, naclait, cedeaza si o sterge val-vartej afara.
Cel mai bland invinge…
(…sau poate cel mai mare, inca nu m-am decis :roll: )

Mi-am luat ieri cativa braduti pe care am sa-i plantez ca si gard viu – abia astept, asa ca ma ridic de la calculator intempestiv si ma reped afara, sap, plantez, car pamant, umplu stropitoarea, ud, vorbesc cu vecina, salut cativa prieteni pe strada… si revin in casa, la calculator. …Dar unde-mi sunt ochelarii? Eu fara ochelari sunt semioarba. Caut, caut… erau pe cap… langa pix, pe care mi-l infipsesem inconstient in parul strans in coc, deasupra bretonului. Nu stiam de ce conversatiile cu oamenii decursesera cam …tralala.

Dimineata, devreme, de obicei ma trezesc inaintea sotului, care inca doarme foarte adanc. Ii gadil foarte usor nasul cu degetul, apoi retrag rapid mana – stiu ca va alunga, inconstient, “musca”, facand grimase foarte amuzante. Il gadil din nou, iar el sforaie dintr-o data foarte nostim, ascutit, si da din maini. Rad si incerc din nou, pana se prinde si se trezeste. Jucam jocul asta de 20 de ani. Intotdeauna radem. Il iubesc.

Ne batem pe cafea – suntem amandoi mari cafegii. Dimineata facem un esspresso cat o zi de post: maaare de juma’ de litru, il impartim la picatura …si mai furam cate o gura din cana celuilalt, cand nu e atent: cafeaua e mai buna din cana altuia, nu?

Camera fie-mii e un spatiu prin care a trecut, zilnic, un ciclon. Sifonierul este de obicei desertat in mijloc, intr-un maldar de lucruri respinse la selectia matinala. Biroul de lucru este plin de planse in dezordine creatoare (se pregateste pentru arhitectura), iar Carolica a rascolit ce mai ramasese de rascolit pe pat, in lupta zilnica cu Potaia. Un singur loc in ordine deplina: expozitia de pantofi, adica dulapul-vitrina in care stau frumos insiruite perechile de incaltaminte colorata (multe!). Camera este … un vant de tinerete. Dau cu aspiratorul, avand grija sa nu deranjez nimic :wink:

Vreau un we de liniste. Multumesc frumos!
…Pot sa iau si Potaia? :roll:

Ana Maria Manta: “Draga Simona,

In calitate de caprita cu trei iezisori, am o sumedenie de momente FAntastice in fiecare zi…Iezisoara cea mare (9 ani), precum si iedul mijlociu (5 ani) scot perla dupa perla…chiar si mezina care vorbeste mai mult bebeluseasca, ma face sa rad cu ce scoate pe gurita. Tin chiar jurnal cu majoritatea vorbelor de duh scoase de ei si abia astept sa le inmanez cand vor fi mai mari. Nici nu stiu ce sa aleg ca sa-ti exemplific…uite doar cateva mostre:
Filip surprinde un moment de tandrete intre mami si tati. Incepe sa strige in gura mare: ‘In sfarsit vad si eu un tip si-o tipa pupandu-se!’ :)………
Ioana se supara pe mine, dupa o discutie mai aprinsa si exclama: ‘Ai prea multe pretentii de la mine, nu am nici macar un deceniu!’ :)…..Il intreb pe Filip daca stie ce sunt mamiferele, zice: “Da! Sunt mamele puilor!” :)…In acelasi context, ii pun lui Filip intrebarea din cartea cu mamiferele: De tine cine are grija?…raspunde sigur si mandru de sine (ca stie): “MAMIFERA!”…
Insa, mai mult decat perlutele lor, imi plac momentele cand ne iubim si imbratisam toti 5 (mami, tati si iezii) si ne spunem cuvinte de uns sufletul….adica ne umplem de energia de care avem toti nevoie.
Pupici!”

Secția păpuși, Spitalul 9: “Sunt 3 momente cu adevărat speciale pentru mine, în fiecare zi, primul din ele fiind apreciat mai ales în weekend-urile în care ne putem trezi târziu.

Noi suntem doi adulţi şi două pisici tinere. Aceste pisici tinere sunt jucăuşe, că deh, sunt copii, încă. Aşadar de pe la 5 dimineaţa, ele devin active şi dacă vreunul dintre noi dă semne de trezire, devin şi flămânde. Deci ora de “mi-e foame rău, rău de tot” poate să înceapă la 6 dimineaţa, dacă eu mă trezesc pentru filmare sau poate să fie întinsă până la maxim ora 9, când deja disperarea atinge cote apoteotice, tot ce a putut fi alergat prin casă a fost alergat, tot ce s-a putut roade a fost ros, tot ce stătea într-un echilibru precar pe marginea unei mobile este demult împrăştiat pe jos şi orice traseu în pas alergător peste oricare din noi doi, dar în special peste mine că dorm la margine, a fost străbătut dar nu a dat rezultatul scontat, respectiv trezirea şi hrănirea bestiilor.

Aşadar primul moment special din viaţa mea este următorul: în situaţia în care ora 9 a fost cumva depăşită şi nu ne-am dat jos din pat, pisica mică, numită sugestiv Chupacabra, alintată pe bună dreptate Piţi, şi care de felul ei este antisocială, îşi face curaj (de fapt e mânată de disperare :D ) şi urcă pe măsuţa de lângă pat. De pe măsuţă, dacă face doi paşi nimereşte fix în nasul meu. Nas de care îşi lipeşte nasul ei mic, rece şi umed şi mă “mustăceşte”. Adică mă adulmecă, mişcare în urma căreia rezultă atât gâdilatul nasului meu cu nasul ei, cât şi al obrajilor mei cu mustăţile ei cele lungi şi roşcovane :lol: . Evident se lasă cu râs şi foială, iar pentru că numai dacă e weekend e ora 9 şi noi în pat, din foiala mea se trezeşte şi Nikky şi mă îmbrăţişează să mă liniştesc şi să mai moţăim niţel sub păturică.

Al doilea moment special din viaţa mea, este cel în care, seară de seară, Nikky mă ţine în braţe 5 minute înainte să dormim. Sau mă cheamă de la orice treabă aş avea: “dacă mai stai să faci lucruri, vino 5 minute să stai cu mine, înainte să mă culc şi apoi te întorci la ale tale.” Nici eu şi nici el nu suntem genul care să doarmă îngrămădit peste celălalt, aşadar asta suplineşte somnul “sandwich”.

Ei, de obicei, acest stat 5 minute în braţe cuprinde şi următoarele variante de conversaţie:

1. “- Am o bubiţă pe ureche (nas, buză, oriunde pot apărea mici bubiţe de la praf sau alergie sau iritaţie, etc.)!
– Şi ce faci cu ea?
– Dacă vrei ţi-o dau ţie!
– Nu, mulţumesc, le am pe ale mele!
– Hi, hi, hi!”
2. “- Mi-a crescut părul!
– Da, ai plete! Ar trebui să te tund!
– Păi cam da, că deja au trecut trei săptămâni de când m-ai tuns ultima dată!
– Da, încă o săptămână şi-ţi făceai codiţe! He, he, he!
– Bine că eşti tu deşteaptă! Hi, hi, hi!”
3. “- Cine mă iubeşte cel mai mult?”
El ridică din umeri.
Eu îl pleznesc în joacă.
– Au, de ce dai, fată?
– De drag! Deci, cine mă iubeşte cel mai mult?
– Pft, nu ştiu!
– Trosc!
– Au, tuuuu! Asta e violenţă conjugală! Ok, ok, I guess it’s me?
– Atâta âţi trebuia să nu recunoşti! Hi, hi, hi!”

De obicei varianta 3 se încheie cu ciupit reciproc, hlizit, smotoceală şi joacă în aşternut până la epuizare şi somn, cel puţin pentru unul din noi.

Şi cel din urmă moment special al fiecărei zile este momentul când toate luminile din casă s-au stins, inclusiv cea de la laptop, ultimul dintre noi doi s-a cuibărit în pat şi după aproximativ 30 de secunde, pe cronometru, pisica mare se mişcă, de oriunde ar fi şi urcă între noi în pat. De obicei sare de la locul ei de pe dulap şi evident, cele 4 kilograme de blăniţă şi cărniţă răsună în contact cu podeaua, iar soţul meu comentează “Vine fii-ta în vizită!”. Katyusha (zisă Katya), se insinuează între noi doi, dacă este loc sau se îndeasă dacă nu e, se trânteşte la propriu, peste Nikky şi îşă vâră capul sub mâna mea. “Tata mă încălzeşte, mama mă cicileşte/mângâie!”. Şi astfel, îşi revendică porţia de cel puţin 10 minute de mângâiat în toate punctele ei de sensibiliate şi ne face pe noi să ne amuzăm copios de poziţiile pe care le ia numai ca să ne poată oferi spre smotoceală şi cel mai ascuns petec de blăniţă la “flocoşit”. :-)

Toate celelalte bucurii ale unei întregi zile fac parte din micile plăceri ale vieţii, dar acestea 3 sunt cu adevărat FAbuloase pentru mine! :wink:

Gheo: “Ziua noastra , in cursul saptaminii, incepe la ora 05:30.
Daca nu sarim din pat, are grija Cleuta, pisica , sa o trezeasca pe sotie. De ce? Nu mai are boabe, le maninca pe timp de noapte. Pisica are 4 ani si asa face in fiecare dimineata, mai putin amuzant este simbata si duminica, ea nu cunoaste zilele saptaminii, inca!
Noi locuim la casa si urmatoarea faza amuzanta este, pe timp de iarna, datul zapezii din usa, din fata garajului de la rigola strazii. Aceasta actiune se petrece intr-un interval de timp relativ scurt maxim pina la 06:30 cind trebuie sa plecam deoarece sotia se intinleste cu alta colega cu care ajunge la serviciu.
Cind plecam este inevitabil sa nu trecem pe linga un echipaj de politie, pazesc o trecere de pietoni, care se uita cu ochi de argus sa vada daca avem centurile puse, bineinteles ca le punem cu citiva metri inaintea lor, asta cind e ziua la ora la care plecam.
De foarte multe ori plecam si dupa citiva zeci de metrii sotia isi aduce aminte ca nu si-a luat ochelarii de zi(are si de citit) sau telefonul, eu vreau sa intorc dar nu ma lasa, ca e semn rau, sa te intorci din drum.Asta ne amuza teribil!
Faza zilei, acum, a dat gol Grecia, rid de mor!”

Andra Ciubotaru: “Nu știu la voi cum e, dar la noi romantismul e treabă complicată. Prea mult sirop îi strepezește dinții prietenului. Vorbulițele de dragoste se scot cu forța, când și când, mai cu firul de ață legat de clanța ușii, mai cu anestezic și clește de extracție. Pupăceala pisicoasă se acceptă doar în doze mici, pentru că, vezi Doamne, ce-i prea mult strică. În public, se permite ținutul de mână. Orice altceva e inacceptabil și stârnește proteste vehemente („E exagerat! E absurd! Cine-a mai pomenit așa ceva?”) sau lamentări disperate („Ooof, cine v-o fi băgat vouă toate prostiile astea-n cap!?”).

Lucrurile se complică și mai mult când vine vorba de dansat. Eu mi-s tare dănsăreață din fire. De fiecare dată când ne pornim spre vreun eveniment unde se dansează, se lasă cu negocieri. Ca să scape de gura mea, îmi promite că dansăm de 3, de 9, de 99 de ori! Invariabil, uită de la mână pân’ la gură și nu se-ntâmplă nimic. Eu îmi petrec seara cu ditamai botul la purtător, el își dă seama că sunt bosumflată abia când ajungem acasă și, ca să mă-mpace, mă dănțuiește prin casă. De fiecare dată!

Așadar, viața noastră e presărată cu micile mele bosumflări. Dacă e urât afară, mă bosumflu. Dacă nu mi se așază bine părul, din pricina vârtecușului cu care m-a înzestrat maică-mea, mă bosumflu. Dacă el nu încearcă să mă convingă, prin cascade de complimente, că, de fapt, părul meu arată minunat, mă bosumflu. Dacă mi se adresează cu „Andra” (da, știu, ăsta mi-e numele), în loc de „Andruța”, „Andruțica”, „fetiță” sau „micuța”, mă bosumflu. Dacă într-o noapte se întâmplă să nu mă țină-n brațe chiar întruna, mă bosumflu. Dacă într-o zi m-a pupat doar de x ori, când eu m-aș fi vrut pupată de x+1 ori, mă bosumflu. În rarele cazuri când se întâmplă să am un singur motiv de bosumflare, poate chiar să treacă neobservat. Dacă trece neobservat, mă bosumflu. Și când mi se suprapun bosumflările, e problemă mare: pun bot.

Cu toate astea, eu mă încăpățânez să depun eforturi susținute întru impulsionarea romantismului. Cred că o escapadă romantică la Căsuța din Copac ne-ar ajuta.

Așadar, momentele mele speciale:

* Când mă trezește prietenul dimineața cu vești din cărțile pe care le citește:
– A murit, a murit!
– Ce? Cine? Ce? Cine-a murit? – bolborosesc, speriată, încercând să mă descâlcesc din plapumă.
– A murit Ender!
– A, Ender. Vai, ce bine! Deci de-acum pot să intru-n baie când vreau eu?
– Păi, practic, aiua lui continuă să trăiască în Peter.
– Aiua???
– Sufletul!
– Deci n-a murit.
– Ba a murit, n-auzi?
– Nu mă-ncălzește cu nimic, din moment ce accesul meu la baie e tot restricționat.
– Henry Miller citea numai în baie. El a zis că sunt cărți pe care nu le poți aprecia la adevărata valoare altfel. Tot el a zis că ar trebui să existe veceuri diferite pentru fiecare autor în parte.

* Când se folosește de faptul că a fost cu mine la un concert Bere Gratis, ca de-un soi de free-pass:
– Iubitule, ne uităm și noi la o comedie romantică? Te roooog!
– Niciun te rog. Am fost cu tine la concert Bere Gratis.
Sau
– Iubitule, te rog să nu mai dai de mâncare la porumbei. Uite, au murdărit tot pervazul!
– Niciun te rog. Am fost cu tine la concert Bere Gratis.

* Când încearcă să fie romantic, ținând cont de faptul că singurele lucrări de referință în domeniu pe care le-a consultat până acum sunt desenele Looney Tunes:
– Aaaaaah, l’amour, aaaaaaah, toujours! I am Pepe Le Pew, your lover! Come my little peanut of brittle! All right chérie, ze courtship is over! I am the peanut butter. You are the jelly. Come, let us make a sandwich of love!

* Când îmi dă câte-un ghiont să-i mai povestesc vreunui neștiutor ce mi-a cumpărat el când am împlinit un an împreună:
– Ia, spune tu, fetiță, ce ai primit tu de ziua noastră!
(Știți, ca-n copilărie: „Ia, zi tu, Andruțica, ce ți-a adus ție Moș Crăciun!”)
– Am primit un costum de Princess Leia Slave. Cu zgardă. Și lanț.

* Când îl trimit să-mi cumpere fond de ten, după ce-i fac o instruire ca la carte, și mă sună:
– Fetiță, vezi că ți-am luat rimmel!
– Ce-ai făcuuut??
– N-ai zis tu că vrei rimmel? Ți-am luat!
– Am zis fond de ten! Ți-am scris pe bilețel.
– Aaa… Păi, și de-ăsta nu-ți trebuia?

* Când îl cert că nu mai sărbătorim ziua noastră în fiecare lună:
– Haide, nu mai exagera. Sunt multe alte momente mai importante, pe care o să le sărbătorim. Uite, al doilea Crăciun împreună, al doilea Valentine’s Day…
– Noi n-am sărbătorit Valentine’s Day anul trecut. Ai zis că nu suntem genul „ăla” de oameni.
– Ba da, știu sigur că am sărbătorit. Ți-am luat și cadou – deschide un Excel cu toate cadourile pe care mi le-a luat până acum. Uite, pe 1 februarie ți-am luat „cutie cu cosmetice nr. 876864”. Veeezi?
– Pe 1 februarie e ziua mea.
– Aaaaa, daaaa!

* Când ne uităm împreună la televizor:
– Ahahahahaha, fenomenal, Giani Kiriță dansează vals. Un-doi-trei, un-doi-trei, ce grațios e! (Se-apucă să-l imite prin cameră. La un moment dat, Kiriță se lungește pe jos, găselniță de coregrafie, marea „poză” de final, vezi Doamne.) Se pune pe jos, se pune pe jos! CERE PENALTY!

* Când încerc să-l surprind la duș (am citit la tine pe blog că zic unii că ar fi sexy și jucăuș) și se-ntoarce la mine amenințător, cu dușul pe post de armă:
– Ceeee faaaaci? Ai înnebunit de tot? Nu vezi că fac duș? Ieși afară și așteaptă-ți rândul!

* Când mă ajută la curățenie:
– Am reflectat puțin la dinamica cârpelor (sic!) la noi.
– Mmm… Ce??
– Cârpele pe care le folosim la curățenie. Am ajuns la concluzia că pe alea curate trebuie să le ținem aici, iar pe alea murdare, acolo. Ce părere ai?
– ……….”

Feminista lu’ pește: “Moi cu sotul si cu un caine impartim, pe langa altele, o viata, un apartament si o firma. Cainele merge cu noi la serviciu. Asadar momente mai speciale ar fi:
– trezitul de dimineata – cainele e ultimul. “Hai, caine, scoala sa mergem la munca” se aude la noi dimineata de cel putin 10 ori. De abia cand suntem gata imbracati, incaltati si cu cheile de la masina in mana catadicseste sa apara alene.
– parcatul masinii. Si la dus, si la intors, cat timp parcam, cainele latra non-stop. E greu de descris o parcare laterala cand un caine iti latra in cap pana iti tiuie urechile. Inca n-am reusit sa il repar la treaba asta.
– pipi-ul de la firma si spalatul corpului delict. Mda, cainele are un loc intr-un hol mai retras si oricat l-as plimba inainte, cum ajunge la serviciu se duce acolo si marcheaza locul cu cateva picaturi. Credeti-ma, stiu toate solutiile din lume la scos pipi-ul de caine si le-am aplicat deja. Inutil. Asadar, in tinuta business, spal zilnic un pipi de caine.
– dezastrul cotidian: in fiecare zi se intampla ceva la serviciu care declanseaza apocalipsa, tunete, fulgere, tipete, blesteme la adresa ADN-ului romanesc care ne-a facut incompetenti si delasatori, sfarsitul lumii (asta am mai zis deja). De obicei, sfarsitul lumii e evitat zilnic la micron cu un telefon, un email sau reprintarea unui document. Ei, nici o problema, maine va veni din nou.
– masa de pranz: mancam pe rand sau impreuna noi si echipa. Cainele mananca si el cu toti. Chiftele, snitele, pizza, aripioare de pui, frigarui, mancare gatita de acasa, gusta din toate. Toti ii dau cate un pic, pentru ca altfel ii latra de ii spurca. Nu e gras, e doar mancau. Mananca de altfel si servetele, facturi si ambalaje. Ieri a mancat o factura de vreo 700 lei. Si face asta de 12 ani incoace si e bine mersi. O data a mancat si o soseta de dama, dar asta e alta poveste.
– somnicul de seara: cainele e primul. Noi ne ducem la culcare cel mai devreme la 1 noaptea si ne juram pe toti sfintii ca de maine ne culcam devreme. Inca n-am reusit, dar nu ne lasam.”

Alexandra Albu: “Cand ma suna sotul plecat prin Europa la job. Cum nimereste un Carrefour sau alt d-asta ma suna si incepe un dialog ca la spitalul 9:

El: auzi, sunt la magazin…ce sa imi iau si io de mancare?
Io: pai stiu eu? ce vrei sa mananci?
El: habar n-am. spune-mi tu!
Io: (WTFF in gand) paiii cam de ce ti-ar fi pofta?
El: nu stiu, ah, uite niste…branza, carne, oua…ce-o mai fi pe acolo…sa iau?
Io: pai vrei? mai ai opriri sa le gatesti? ce program ai in continuare? si (usor iritata) de ce ma intrebi pe mineeeeeeeeeeeeeeee???
El: hai maaaa, ca nu stiu…auzi, da’ in apa pentru paste se pune sare?
Io: glumesti, nu?
El: (foarte ofensat) tu crezi ca imi arde de gluma?
Io: da coaie, se pune sare…pe ce planeta ai trait pan’ la 34 de ani, mamica???
El: bine ca esti tu desteapta
Io: bine ca sunt ca mureai dracu’ de foame!
El: auzi, iubi (incepe sa devina mieros ca sa nu-i inchid aparatu’) cum ii zice la lapte batut in franceza?
Io: p%#$@ nu stiu!
El: auzi, da’ sun-o tu pe Mo si intreab-o ca aia stie cinci limbi straine, sa nu iau lapte dulce in loc de batut ca stii ca nu-mi prieste, o suni?
Io: nu mai am minute in reteaua aialalta, batzaie si tu doua sticle si te prinzi care e mai gros
El: (plin de draci): am batzait TOT CARFURU si n-am aflat nimic, baga-mi-as…nu stiu care e!

La Predeal evident nu merg cu el ca nu-i acasa, da’ o iau pe fi-mea si ne ducem ca fetele :D Si ea imi ofera multe momente magice in fiecare zi. Despre alea la alt concurs!”

Laura: “Ca și în cazul tău, momentele mele speciale sunt cele în care râd, ori de propriile stângăcii, ori împreună cu consortul.
Într-o seară îmi zice: you have stars in your eyes…(eu cu ochii cât cepele, siropoșită până-n măduvă) …and constellations of unicorn poo on your skin. (adicătelea pistrui)
A doua zi dimineață, următorul schimb de replici:
Eu: Ooo, ce de pupici, nu mai ține contorul pasul!
El: Sunt pupici de la fermă.
Eu: Fermă? Nu știam că există fermă de pupici…
El: Da, da, pupici organici. Și mă pupă în continuare.
Mai pe seară, deosebit de oficial:
El: Te anunț că după serial o să mă joc puțin.
Eu: Așa, și?
El: Așa, să n-ai sentimentele bușite.

Și-s multe asemenea momente și am senzația uneori că cele mai faine îmi scapă, dar apoi vin altele, care mă fac să râd și mai tare și mai bine.”

agneswood: “Simona, şi io ador tot ce scrii şi eşti fenomenală (Miha, iartă plagiatul), cu o excepţie însă : m-am săturat. M-am săturat domle să trebuiască să muncim pentru orice răsplată. Nu mai vreau să aud de prestaţii de orice fel, de obligaţii, de treburi. Dă-ne şi tu chestii degeaba !
Pentru mine, momentele speciale ale zilei ar fi alea când nu mă solicită nimeni să fac ceva, când nu mă sună şi nu mă roagă nimeni nimic. Când NU TREBUIE să ceva, orice. Dacă ar inventa cercetătorii britanici asta, ofcors. Deoarece eu nu am fost capabilă să-mi organizez viaţa şi să o controlez. Să stau şi io aşa, ca vaca, să mă uit pe tavan şi să mă trimită cineva la Predeal doar pentru că exist şi a auzit de mine. . Că am Fa Mystic Moments, nu se pune, e penibil şi să amintesc, cine o să creadă ?!? Nu mai vreau să muncesc şi pentru asta. Pentru nu ştiu ce bilete nu am avut timp să prestez, pentru nu ştiu ce bucurie, nu am avut tupeu , etc. De momentele cu copiii nu vreau să-mi amintesc, tânjesc la nişte momente fără, dacă s-ar putea….
Acum Andra scrie mişto, a zis şi Neamţu, zic şi eu. Deci mai stau o tură.
Simona, eşti fenomenală da’ dă şi tu ceva !
P.S. Vezi că oricum nu pot să merg nicăieri, nu cumva să te înduioşezi să mă trimiţi !”

Dana: “Daca ma gandesc bine, pentru mine mai toate momentele zilei sunt speciale.De la cel in care ma trezesc dintr-un vis frumos, se facea ca sunt in casa bunicii, care ma intreaba ce vreau la micul dejun (ficatei de pui cu gaigana si muraturi,multumesc mult) si, aburita de somn, dau sa ies pe usa camerei care, surpriza, e in cu totul alt loc decat in vis, asa ca bag un umar zdravan in perete. Intru in bucatare, catelul latra fericit – in sfarist te-ai trezit – si, pana sa pun eu cafeaua la fiert, de bucurie, face un pishu pe piciorul de la masa. Maraie necajit, il consolez, sterg pishu, pun cafeaua in apa care fierbe in ibirc si constat ca Sasha, catelul, de bucurie ca nu l-am certat, a mai “marcat” un picior al mesei …. Pana sterg, cafeaua da in foc , iar painea din prajitorul antic si de demult s-a facut carbune … Ies cu catelul la o alergare usoara – eu vreau sa slabesc, iar el are, clar, nevoie de refulare …. Intre timp, suna telefonul de vreo patru ori, iar Sasha prinde momenul sa se tavaleasca intr-o balta. Revin in casa, curat catelul cu servetele umede, salvez ce-a de-a doua runda de cafea, trezesc copilul care maraie somnoros, il rog sa se imbrace singur pana fac eu micul dejun – ceea ce si face, doar ca ia bluza pe dos si trage pantofii fara sosete. Remediez din voleu problemele, ii dau de lucru sa aleaga rujul pentru ziua in curs – cu bonus ca are si ea voie sa se dea cu el (ma descurc eu cu doamna la scoala). Plecam, telefonul mai suna de vreo 5 ori, uit cheia de la curte in casa si pana sa o recuperez, copilul intra in aceeasi balta in care s-a tavalit si cainele. Sterg copilul cu aceleasi servetele umede .. il plasez la scoala unde mi se reaminteste ca mai am de dat 50 de lei pentru … diverse. Ajung acasa, pun supa la fiert, ma infig in laptop, injur furnizorul de net – asta pana sa-mi amintesc ca – cu o seara inatine m-am impiedicat in fir si am uitat sa-l repun in pozitia corecta. Scriu, merg pe teren sontac-sontac – o veche entorsa care se vindeca doar cu o saptamana de repaus la pat – ceea ce nu-mi permit. Ma gandesc, obsedat, daca am stins focul de sub supa. Recuperez copilul de la scoala. Pranz cu catelul cersind pe sub masa – nu are voie carne ca-i alegic. Teme …. “cat face dublul indoitului lui doi in comparatie cu indoitul dublului aceluiasi numar” si altele din aceeasi categorie. Telefoane, teme, telefoane, dead line, tema, telefon … gata.Cina… Catelul mai marcheaza o data masa, victorios. Plimbare de seara. Copilul intreaba daca facem ceva fain … facem. Pregatim cina, decupam, coloram, jucam “Nu te supara, frate!”varianta cu Scooby Doo, incerc sa extrag sclipicul din covor, asternut, peria de par, copil,caine, crema de maini …. Reusesc partial. Telefoane, laptop, dus …. Buuuuuun, de nu ar navali in baie si copilul, si catelul. Un pic de intimitate? Copilul rade iar cainele sare in cada de dus. Genial! Usuc cainele si copilul. Ora de culcare, o poveste, lista de to do pe maine. Cand a trecut ziua? Nu stiu, cu atatea momente speciale ….”

Shoric: “momentele speciale ale zilelor mele sunt diminetile cand imi suna alarma telefonului . zambesc si arunc o privire asupra corpului diafan de langa mine , dupa un sarut fugar zbor la dus dupa care cobor in living unde ma astepta un mic dejun preparat de bona filipineza buna la toate , sun secretara sa planifice agenda zilei si sar in Mercedesul din fata vilei . la primul semafor furat si molesit de soarele diminetii aud parca in vis : da , miscate mototolule , ca intarzii la sevici , iar ai pus telefonu` pe silentios.”

Catalin Tz: “Pentru că viața mea este de un banal dezolant nu știu ce sa spun ca fac special in fiecare zi, însă cîteodată mi se întâmplă chestii sau ajung în fel și fel de situații pecare le pot numi speciale, de cele mai multe ori cu ghilimele.
De exemplu azi, deși e duminica și abia 11.00, deja mi-am trăit momentul special și sunt încă marcat de senzatia de penibil pe care mi-a insuflat-o.
Cum spuneam, duc o existență banală, iar momentul special a fost rezultatul unor activități la fel de banale, precum cumpăratul unor țoale, băutul unor beri și mersul la piață.
Așadar, ieri mi-am luat blugi. Chiar doua perechi, pe care nu le-aș fi luat dacă nu aș fi găsit o hârtie în parbriz în care un magazin se lăuda că ieri toate prețurile la boarfe sunt cu 25 la sută mai mici. Prin urmare, am dat năvală ca alte sute de concetățeni, și mi-am trres și eu două preechi de ismene la trei sferturi de preț. m-am simțit foarte special stând cam juma de oră la coadă la casă cu nădragii în brațe, dar a meritat. atât de încântat am fost, încât, până să ies din mall, am dat o tură și prin hipermarket de unde am plecat cu niște beri. Mă pregăteam pentru o seară de sâmbătă extrem de banală, cu bere și un joc misto pe care tocmai l-ma supt de pe torrenti (Andra și Laura, se numește Call of Duty Ghosts, e mișto rău și puteți să-l recomandați prietenilor voștri). Așa am și făcut, adică am băut bere și m-am împușcat cu ăia până pe la 1 noaptea. M-am băgat la somn abia după ce am terminat berile și deja aveam probleme să îi mai omor pe ăiaașa că nu mai puteam să fug și să prind elicopterul care trebuie să mă evacueze de pe platforma aia care urma să sară în aer.
Buuun! M-am trezit azi-dimineață pe la 7.00, ușor chiaun (cine s-a matolit din bere știe ce zic) cu directivă trasată de aseară de maică-mea, să mă duc la piață să cumpăr cartofi. Nu știu ce mi-a venit să-mi iau blugii noi, deși cumpăratul cartofilor e o treabă destul de murdară, așa că mi i-am tras pe mine lolaltă cu celelalte țoale și am plecat la piață. În ultimul moment m-am hotărât să nu mai iau mașina, în ideea că mai fac și eu puțină mișcare și niște mușchi de la sacoșă. M-am întâlnit cu niște vecini, ne-am dat bună ziua, am luat-o pe drumul mai lung ca să mai fac mișcare, am dat de două ori ocol pe la tarabe, așa cum m-a învățat maică-mea, să văd unde-s cartofii cu cel mai convenabil raport calitate-preț.
Deci, din nou chestii anoste, gri, banalități cotidiene pentru care nici dracu nu te trimite la Predeal. Momentul special al zilei a venit odată cu întoarcerea acasă și momentul de striptease pe care îl prestăm fiecare pentru a schimba hainele de stradă cu alea domestice, de casă. Constat cu această ocazie, că în graba și chiauneala mea de dimineață, nu examinasem suficient blugii ăia noi pentru a-i jupui de etichete. N-ar fi dost nimic dacă uitam pe ei o etichetă banală, așa cum au mai pățit și alții, însă am realizat că defilasem prin oraș cu un carton în formă de stea spânzurat de cur, pe care scria mare, cu roșu „25% reducere”. …Deci nu-i de ajuns că esti tâmpit și nu caști ochii când te îmbraci, mai trebuie să vadă lumea și că îți iei haine de la reduceri !! asta în cel mai fericit caz, pentru că eu dacă l-aș fi văzut pe unu umblând cu cartonul de reducere aplicat pe zona respectivă, m-aș fi gândit automat la altceva, ceea ce , sunt sigur că au gândit și aia care m-au văzut pe mine : D

P.S. am povestit asta și pe facebook iar în timp ce scriam aici am primit un comment care mă mai consoleaza, si care zice cam așa : „ Stai liniștit că am mai văzut ieri in Xulescu Mall și pe alții care umblau cu cartoane de reducere agățate de ei” . Mă gândesc totuși că aia, erau mai mulți în același loc păreau mai puțin penibili, pe când eu am fost unic.
Menționez că n-am nici pe departe pretenția să mă duc la Predeal pentru că m-am plimbat prin oraș cu o stea de carton lipită de cur pe casre scria ca sunt available la trei sferturi din preț, pentru că în comparație cu alte momente speciale pe care le-am citit p-aici, ăsta nu merită nici măcar o călătorie gratis cu personalul până în Ploiești-Vest.”

Sophie: “Ma duc sa iau copilul de la gradinita, era vara. Ma intalnesc si cu o prietena, al carei copil e in aceeasi grupa cu al meu.

Ajungem, gasim odraslele fericite dupa o tura de jucat in gradina si incepem sa curatam nisipul, pamantul, iarba, pietricelele de peste tot: din nas, din urechi, dintre degete, din buzunare, din par… Dupa ce i-am scuturat si n-a mai cazut cantitate prea mare, ne-am hotarat sa-i imbracam si sa-i ducem direct la o tura de balaceala.

Prietena cauta papucii copilului propriu si personal… papucii nu sunt. Educatoarea putea jura pe toti sfintii aparatori de papuci verzi ca i-a adus in hol acum 5 minute.

Prietena: copilule, unde-s papucii tai?

Copilul: mami uite aici! Arata spre o pereche de papuci roz, cu trei numere mai mici.

Mama: draga, tu ai papuci verzi, mai mari. Astia sunt ai fetitei X

Copilul: nu mami, am facut schimb, sunt ai mei.

Educatoarea: nu e adevarat. Astia sunt papucii de rezerva a fetitei X, care e plecata deja acasa, cu alti papuci. Va jur doamna.

Bun, mergem in misiunea de cautat papuci. Luam camera de camera, sertaras de sertaras, coltisor de coltisor la rand in disperare… nimic.

Prietena isi pierde rabdarea. “Lasa, te duc in brate pana la masina si gata.”

Plecam transpirate, odraslele se amuza…cand trecem pe langa gradina aud un tipat plin de extaz: UITE UITE IN IARBA. ACOLO SUNT PAPUCII

Fugim, gasim, punem copilul in iarba, incepe operatiunea incaltat.

Copilul: mami, da astia nu sunt papucii mei.

Mama: ba da, sunt. EXACT astia sunt papucii tai, uite, am si scris numele tau pe ei, aici! (Intr-adevar, era scris numele ditamai cu marker negru pe o pereche de Crocs).

Copilul: mamiii NUUU NUUU astia nu sunt papucii mei…

Mama: ba da, hai si daca nu sunt ai tai… sa-i iei acuma, ca altii nu avem… hai

Copilul incepe sa planga: MAMII NUUU, MAMII NUUUU

Se uita toata strada la noi… Femeia isi pierdea rabdarea, se chinuia sa bage papucii, copilul urla si fugea…

Incep eu cu metoda non-pedagogica, dar care functioneaza mereu:

Eu: baieti, cine se incalta primeste o inghetata

Copilul printre suspine: dar nu pot..astia sunt papucii mei. Papucii mei NU AU MELCI IN EI.”

nike: “cel mai fain moment al zilei?
incepe pe la 4-5 dimineata cand se aude zdrang, zbang, puff , prabusirea majora: un piciorus imi vine fix in stomac, altul peste fata si aud un mormait: mami, am venit sa dorrrrrrrrm cu tine………..inghesui consortul, trec la pozitia sendvis si pana la 7 nu misc in front.
apoi urmeaza cafeaua pregatita de consort.chiar si in cele mai naspa momente ale relatiei tot nu m-am sculat decat dupa minim 10 minute de mangaieri, pupaceli. vin al pachet cu “da”-ul zis,asa mi-a asigurat consortul.
deci dupa 10 minute, am intind ca o pisica si incep sa imi beau cafeaua.

seara cnad ajung acasa, vine o furtuna, un tzunami, nu intuiesc intotdeauna directia din care vine, insa momentul plonjarii in brate da: e Ianu. “mami, ce mi-ai cumparat?”,asta-i formula de salut.
urmeaza pupaceli, rasfateli, plansete, tavaleli pe jos dupa caz, mic infern torturant,dar nu-l dau,ca-i al meu.
intre doua feluri de mancare aud:mami,vreau sa pictez.adica iau acuaiele si planse cu figuri sau fara si devenim picaso pt fo juma de ora. intre timp consortul spala vase,ca de aia e consort sau curata legume.
ma repliez agil dintre acuaiele si pensule si las barbatii familiei sa se joace cu trenuletul.avem doua, cu doua perechi de sine si nu stiu pt cine le-am cumparat,ca astia doi oricum sunt nedrept de copy/paste.
intre timp termin de gatit 5-7 feluri pt Ianu in portii liliputane si cina pt noi, in fiecare seara, alta.
momentul ala de masa seara cu totii, e cel mai misto.cand ei adulmeca mancarea gusta si eu astept cu emotie de parca mi-ar decerna Nobelul, sa spuna :da,e buna.
evident e asortata cu bere de aia 3%,ca mai mult nu poate doamna.
iar desene animate, stransul mesei de catre consort.astea sunt zilnice.
si acum cel mai intim si negociat moment: mami,facem dus impreuna?tati are treaba………cateodata castiga si e f fericit.
momentul in care strumf se vedea in toata splendoarea e sarbatorit cu sarituri care ar ucide si cea mai perfomanta slatea. o chestie de 11 kile sare si striga cat poatea: cat sunt de frumos!!!!!!
adormitul e un alt moment superb pt noi: mami si tati, musai impreuna ,de-o parte si de alta managaie, pupa strumf, declaratii,mangaieturi, dragoste mare. cu manutele dupa gatul meu, cu biberonul abandonat si piciorusele dupa gatul lui tati,fiara mica adoarme……………..si dupa aia adorm si eu, tot intre cei doi barbati, unul ma tine in brate, pe celalalt il tin eu.

stiu ca nu e o zi speciala,stiu ca e poate stresanta,dar tin f tare la tot ce e in ea.

dar de departe cel mai important moment al zilei e ala in care ne chinuim sa pacalim SDS-ul lui Ianu,adica senzorul de detectat sexul chiar si cand este numai o idee.
dimineata devreme,ce daca e week-end, ne trece asa un gand, o idee:ce ar fi daca………………imperceptibil, insesizabil incercam sa punem in practica ideea perversa.si cand niciun detector de senzori nu ne-ar fi sesizat,taman cand ne ambetam cu ideea ca vom putea ajunge la final, exact in momentul ala in care,daca renunti esti ciufut toata ziua, auzim: mami, tati, vin si eu!
ei as, in secunda doi e peste noi si se ofileste si cel mai tare temerar,capabil sa faca sex in conditii extreme.
ne sculam “fericiti”, bem cafeaua, mancam.vine tata, ne vede imbufnati, cu fundu’n sus si om batran intelege ca e rost de drum.
il ia pe Ianu cu bicicleta sa mearga, departe,departe.anunta galant:tata,lipsim cam o ora si pe ma-ta am aranjat-o cu toate,asa ca n-o sa vina.
ce iti poti dori mai mult de la un socru,tata si bunic?
cum dispar , trecem la a pune in practica ideile marete, in ordinea fireasca a renuntarii la textile.cand sunt renuntata bine de tot, aud: mami, unde ti-e tricoul?????//si tata din usa:tata, a luat-o inapoi la fuga ca din senin! n-am putut sa il tin…nu stiu de ce.
noi stiam………………….
asta e cel mai important moment al zilei de week-end, pe care o sa ni-l amintim toata viata…………………..”

Laura: “momentele mele preferate mai nou sunt acelea în care ne uităm împreună la un film pe care realizăm din primele minute că l-am mai văzut, dar din care niciunul din noi nu-și amintește mai nimic. Prima oară, complet nedumerită, îl întreb:
– Bine, bine, dacă l-am mai văzut, spune-mi ce se întâmplă în continuare.
– Păi personajul ăsta nu e așa cum pare, are niște secrete, o viață dublă, ceva…
– Ha ha, foarte original, nici n-ai descris jumătate din personajele de filme ale tuturor timpurilor.
– Și o să fie o scenă cu X la piscină când o să țipe toată lumea.
Insert replică matură, în care îi apreciez calitățile mnezice și îmi recunosc neputința. Cu expresia asta: http://static4.wikia.nocookie.net/__cb20111212025748/powerpuff/images/7/76/Buttercup_Sticking_Her_Tongue_Out_PPG.jpg

Aseară, dăm drumul la un film pe care îl alege el din filmele de pe laptopul meu. În primele 5 minute, tot recunoaștem amândoi ce se întâmplă, dar nu suntem în stare să anticipăm. Eu mă lamentez, cum naiba să nu țin minte nimic, să treacă așa pe lângă mine 2 ore din viață. Consortul mă consolează: Hai că poate am văzut doar începutul și l-am întrerupt. Inutil să zic că am recunoscut aproape fiecare fază, inclusiv finalul.
Astfel am izbutit ca în ultima săptămână să revedem două filme cu mintea proaspătă. Deci pe lista monstruoasă de 500 de filme pe care trebuie să le văd până mor trebuie să le adaug și pe cele bune văzute deja, pentru revedere și replăcere.

Și împărtășesc cu voi și ce facem fix în acest moment, la ceai. Numărăm pisicile dintr-o fotografie. Și pentru că nu ne iese de un sfert de oră același număr de două ori, am recurs la paint.”

Georgiana: “- prietenul meu se trezeste pe la 8, eu de obicei mai dorm o ora-doua in plus. Dar cand nu are chef sa-si bea cafeaua singur si totusi nu vrea sa riste sa ma trezeasca el, da drumul cainelui in dormitor. Cainele topaie in pat si ma pupa, si ma pupa…ma ascund sub plapuma, ma gaseste si ma pupa pan ma trezesc de tot. Toate asta in timp ce prietenul meu sta cuminte la masa si cand apar si eu zice “A! Te-ai trezit!”.
– cand baga capul pe usa (lucram amandoi de acasa si avem birourile in camere diferite) si are PRIVIREA in ochi. Asta inseamna ca in secunda doi ne intrecem pana la pat, unde doar ne tinem in brate, 1 minut, sa ne incarcam cu energie, apoi ne vedem de ale noastre.
– cand venim din oras si ne apropiem de intrarea la bloc, pe furis ne scoatem amandoi cheile din buzunar si cam cu 10-15 metri inainte de usa ne masuram din ochi si asta e startul la concursul “Care ajunge primul cu cartela la interfon”. Si o luam la fuga spre usa, ca doi copchii (recunosc, el castiga de obicei, oricat incerc eu sa-l trag in spate).
– suntem impreuna de 5 ani si n-am sarbatorit niciodata ziua noastra pur si simplu pentru ca uitam. De fiecare data, cu cateva zile inainte, zicem ca anul asta sigur ne amintim si facem noi ceva. Invariabil, uitam, si la cateva zile dupa, ne pica fisa ca iar a trecut. Asta deja a devenit o sarbatoare in sine si ne hlizim ca la 10 ani sigur o sa ne aducem aminte.”

Andra Ciubotaru: “Și noi ne-am pus aseară-n pat și-am dat drumul la Ultimul Samurai, pentru că nu putem s-adormim deloc dacă nu merge-un film pe fundal. Aveam Ultmiul Samurai pe calculator, îl mai văzusem amândoi acum mulți ani, deci părea filmul perfect de adormit pe el. Când colo, ce să vezi? Nu mai țineam minte nimic, dar nimic, nici eu, nici el. Singura fază pe care ne-am amintit-o amândoi din tot filmul, au fost alea 2 secunde jumate în care îl arată ăștia pe Tom Cruise cum intră el în casă cu ditamai noroiul pe ghete, ca ultimul țăran. Evident, n-am mai putut adormi, am stat până la 3, să vedem ce se-ntâmplă. Și nici nu luasem subtitrări, deci la scenele în japoneză ne-am apucat noi să le punem vorbe-n gură:

– Katsumoto-san, mi-s cătrănit rău de tot.
– Ooo, Shimoto-san, ce s-a-ntâmplat?
– Katsumoto-san, o am mică rău…
– Nu-i nimic, Shimoto-san. și eu la fel și, despre asta…
– Nu, Katsumoto-san, nu-nțelegi, a mea e mică rău de tot! Câteodată, nici n-o mai găsesc.
– Shimoto-san, oceanul nu disprețuiește nici cele mai mici râuri!”

Cristina Horia: “Momentele speciale ale fiecarei zile sunt acele momente in care il impusc imaginar pac-pac pe sotul meu.
Se intampla cel putin o data pe zi. Si nu ma satur.”

Oana B.: “Un moment foarte special am avut sambata pe la pranz, dar sa incepem cu inceputul…
Acum doua saptamani m-am dus la cumparaturi si m-am ales cu un plover rosu, caci imi doream demuuult, din lana mernios, pufos, moale si deloc ieftin.:D L-am purtat de vreo 4-5 ori, dupa care, sambata l-am pus cu grija in masina de splalat, la program de 30 grade, intr-un sac special, sa nu cumva sa se scamoseze sau sa se intinda. Dupa un timp m-am dus pe balcon sa intind rufele… si, cand sa il scot, din sac imi zambea stirb un plover minuscul, rosu ca focul, numai bun pentru un copil de 2 ani:D Am ras ca nebuna 10 minute si m-am dus sa i-l arat si sotului, care a concluzionat ca e prima hainuta a viitoarei progenituri, care deocamdata nu e in plan : )))) Rad si acum cand imi aduc aminte :))))”

nike: “cel mai special moment de care ne aducem aminte si dupa aatia ani era telefonul de la miezul diminetii.
eram proaspat casatoriti, eu si anume cu al meu consort.
undeva pe la 10 dimineata telefonul suna de cateva ori. eu cu el dadeam cu banul: e de la sectia 14.
eu: nu, sigur e de la Parchet.
el: 14.
eu: Parchet!
pana la urma castigam in a doua etapa eu, in prima etapa el.
proaspat si juni casatoriti fiind, soacra mea impreuna cu adoratele cumnate ,adica mama lor si preacuvioasele, aveau bunul obicei sa ne reclame la politie.
80 de plangerii, 11 procese.la aceste cifre am dat petrecere cu gasca.am poze.
de ce ne facea plangeri?
de ce? simplu;ca m-am casatorit impotriva vointei fiului destul de major,ca am alergat-o pe strada,ca m-am urcat pana la etaj si am intrat in casa, ca dorm cu fi-su si nu i-am cerut acordul ca e casa ei,diverse.
telefonul de la ora 10 devenise parte din noi intre 2003 si 2005,ca dupa aia s-au derulat proesele,castigate de noi sau renuntate de mama lor si preacuvioasele.
dar momentul ala din zi era special rau:
buna ziua, aaaaa, dvs sunteti,stiti, soacra dvs………
eu: linsititi-va, cum sa ma deranjati. ce ati facut cu copilul? etc etc.
intre timp am avut prilejul sa ii cunosc pe toti politisti de la onorabila sectie, oarece cadre din parchet, politsti de la politia capitalei………devenisem aproape prieteni de familie.
telefonul de la ora 10 era un moment in care ma mai tineau la curent cu familiile lor, copii, sanatate si in final doua vorbe de mama lor.
lantul de iubire a fost rupt de sefu’ de sectie care ne-a trimis o adresa acasa, in care zicea ca ne da toate plangerile mamei lor doar sa o dam in judecata o data si odata……
anii au trecut ,dar telefonul de la ora 10 a ramas.avea farmecul lui………….”

Ioana Dumitrache: “Era primul concediul in care plecam cu iubitul meu. Si intr-o zi ne-am oprit intr-un orasel micut de langa granita Germaniei ca sa inoptam. La hotel gasim un pliant cu Mamut Museum si ne hotaram ca este pacat sa plecam fara sa vizitam asa ceva, asa ca a doua zi de dimineata inainte de plecare ne-am propus sa ne trezim cu o ora mai devreme ca sa facem asta inainte de a ne continua calatoria. Ne trezim devreme, luam micul dejun, facem check-out-ul si la ora 9 pornim spre muzeu. Bagam adresa pe GPS si dupa vreo 5 km si 10 minute de mers pe stradute intortocheate reusim sa gasim muzeul. Ghiciti ce? Era inchis si se deschidea abia la ora 10. Ghici ce din nou! Cand ne uitam in stanga muzeului vedem hotelul unde am fost cazati. Fizic, cele doua cladiri erau despartite de un pod de 5 metri. A fost ca in filme :)))”

Andreea G.: “Cand se trezesc copiii dimineata si abia astept sa-i vad ca deja mi-era dor, apoi cand ii culc seara si abia astept sa ma relaxez ca mi-era tare dor :).
Fiecare zi are momente speciale asa ca relatez cateva:
Ma hotarasc sa iau copiii (2) si sa plec la un magazin de haine sa profit de reducerea de 20% pe care o aveam. Bag copiii in masina si plec. Ajung la mall si zbang ma loveste, am uitat cuponul de reducere acasa. Zic nu-i nimic, mai venea o pritena si-l folosesc pe al ei. Fericita ca am gasit solutia, ma dau jos sa scot copiii, cand deschid portbagajul, pustiu… Carutul a ramas in parcarea de la bloc si cand am plecat mai vazusem si un homless cautand prin gunoi in zona. M-am grabit spre casa tot uitandu-ma pe trotuare dupa un boschetar cu un carut mov si planuind recuperarea. Din fericire era unde-l lasasem.
Sau, ies dimineata cu copilul la plimbare si imi zice omu de serviciu Uitati cheile de la masina, le-a gasit aseara vecinul de la 6 in usa.
Sau plec de undeva si pe drum imi caut tel. Nu-l gasesc decat cand ma dau jos din masina, pe capota…. Noroc ca a fost drum scurt si eu am condus mai nezmucit :D
Azi de exemplu am mai avut un moment deosebit in care spalam pe jos in bucatarie si bebe de 1 an jumate a venit si-a inmuiat jucaria in apa din galeata si o ducea spre gura sa soarba…
Sau fac prajituri si pana ma duc sa bag tava in cuptor gasesc bucataria toata alba ca dupa o ninsoare zdravana si pe copii transformati brusc in mosnegi….
Cand imi ia o ora sa pot iesi pe usa din casa si 3 zile ca sa fac bagajele pentru o plecare mai lunga de 2 zile, o ora sa fac 5 feluri de mancare pentru fiecare pretentie si o ora pe zi cand sunt bolnavi sa scot muci, sa fac aerosoli si sa mixez siropele, zilele mele sunt frumoase si niciodata plictisitoare.”

Nadia – profa de psiho: Momentele mele speciale? Aaa, sunt multe… Incepand de la pregatitul cafelei de dimineata cand, cu ochii carpiti de somn,in loc de zahar e cat p-aici sa pun sare-n cafea.. Si aproape o fac, dar ma opresc la timp izbucnind in ras si trezindu-ma total la realitate… Sau atunci cand ajungand la scoala, copiii ma intampina cu ,,Sarumanaa, d-na! Avem ora cu dvs!!! Yupee!” si in momentul cand intru in clasa ei sar de sub banci unde erau ascunsi si imi spun ,,Surprizaaa!! Am invatat lectia!!! “.. Ori, cand reintoarsa acasa , prinsa de o carte buna, uit mancarea pe foc si o ard un pic, iar explicatia data pentru gustul ciudatel sotului este ca ingredientele sunt de vina…. Si incheind seara cand las baietelu in baie sa faca dus si constat ca in loc sa-si dea cu sampon, si-a dat cu ulei de corp… :)) Chinul ca sa il scoatem din par ca sa nu mai arate ca un pisoi plouat nu e depasit decat de hohotele de ras… Asa ca, momente speciale sunt in fiece zi, important este ca noi sa le savuram la maxim!

Magda: “Momentul meu special al zilei se desfasoara intr-un spatiu de nu mai mult de 2 metri patrati. In masina nici prea luxoasa si nici prea curata unde ma pot refugia doar eu, cam 10 minute in fiecare seara, cu un kinder bueno indesat pe furis in buzunar si eventual o Cola Zero, uneori chiar si o tigara. Dau drumul aparatului de radio pe Rock FM si fug pentru cateva momente de responsabilitatea de a fi mama la dublu, de invatatul pentru examenul de medic specialist si de vesnica dilema ” eu ce mai gatesc pentru maine?!”.”

valentina nașu: “Cel mai grozav moment al zilei de azi (si de fiecare zi) este atunci când se face zi! Să vă explic-sunt mioapă forte, așa că, în fiecare dimineață, cu ochii închiși, dibuiesc ochelarii și abia apoi deschid ochii, după ce-i așez ,,călare”! Ce a fost special astăzi? azi am reusit să dibuiesc ochelarii LUI!!! Așa că, am constatat resemnată că am… dezlipire de retină! Mi-am scos ochelarii (eram oricum pe întuneric :cry: ), gândind să merg la operație. Ce credeți, fără ochelari se luminase un pic… am răsuflat ușurată, felicitându-mă pentru gafa!! Și acum mă mai bucur că n-am rămas pe întuneric definitiv, cum mă amenință oftalmoloaga mea!”

Angelika: “Momentele speciale din zi? Oh, acelea in care o creatura mica si atomica ne trezeste invariabil la 7 dimineata, indiferent cat de bine a dormit sau n-a dormit in acea noapte si care imediat ce deschide ochii sare din pate si striga unde e E..? E.. este cealalta creatura, un pic mai mare cu care trebuie sa ne luptam in fiecare dimineata ca sa se dea jos din pat, sa se spele, sa se imbrace, sa manace (toata acestea enumerare reprezinta un mare moment special :-) ) si pe care o convingem cu greu ca daca in 5 minute nu iesim din casa, n-o sa mai primeasca jucarii…ca o sa o dea pe mami sefu’ afara (si vine intrebarea speciala: “Da’ asa rau e seful tau, mami?” la care as avea un raspuns special dar, ma abtin, ca poate se-ntalnesc vreodata si se stie ca sinceritatea e… specialitatea acestor creaturi). Urmeaza apoi o serie de momente mai mult sau mai putin speciale si vine seara..in care cu siguranta am parte de alte momente cu adevarat speciale, mai ales acelea declansate in urma afirmatiei: Gata, ne pregatim de nani! Oh, atunci incep bocetele specifice, care-ti ridica parul pe cap dar faci eforturi sa-ti pastrezi calmul si rictusul pe fata, si rugamintile fierbinti si promisiunile desarte pe care cu greu le contracarezi pentru ca in final sa ajungi in pat! Citesti povestea (inca una, si inca una, si asta si gata), stingi lumina si incep alte momente speciale: maaami, mi-e sete…,stingi iar lumina, maaaami, fac pipi…,pauza… abia ai facut!, dar am baut apa si-mi vine iar,…stingi iar lumina…liniste, uf, poate au adormit, gandesti speriata dar plina de speranta, ciulind urechea…la care se aude maaami azi la gradinita, Xulica mi-a povestit ca s-a batut cu fratele lui, a cazut cu bicicleta in canal, si-a spart capul, si dintii, si….ii curgea sange, si…GATA! NANNNI! Si a doau zi la fel, si a treia si tot asa…. E viata mea, e speciala, cu o familie speciala, cu oameni speciali, si O iubesc :-)!”

Bogdan: “Cel mai special moment pentru mine are loc lunea in jurul orelor 15.00.
Atunci aflu daca marti, mama vecinei mele pleaca la cursurile ei de salsa in Bucuresti.
Daca pleaca, atunci, hehe, ma pot strecura un pic pe la ea, facem goblen!
Vecinii mei sunt o familie de artisti.

Cu stima,

Bogdan”

Angelika: “Momentele speciale din zi? Oh, acelea in care o creatura mica si atomica ne trezeste invariabil la 7 dimineata, indiferent cat de bine a dormit sau n-a dormit in acea noapte si care imediat ce deschide ochii sare din pate si striga unde e E..? E.. este cealalta creatura, un pic mai mare cu care trebuie sa ne luptam in fiecare dimineata ca sa se dea jos din pat, sa se spele, sa se imbrace, sa manace (toata acestea enumerare reprezinta un mare moment special :-) ) si pe care o convingem cu greu ca daca in 5 minute nu iesim din casa, n-o sa mai primeasca jucarii…ca o sa o dea pe mami sefu’ afara (si vine intrebarea speciala: “Da’ asa rau e seful tau, mami?” la care as avea un raspuns special dar, ma abtin, ca poate se-ntalnesc vreodata si se stie ca sinceritatea e… specialitatea acestor creaturi). Urmeaza apoi o serie de momente mai mult sau mai putin speciale si vine seara..in care cu siguranta am parte de alte momente cu adevarat speciale, mai ales acelea declansate in urma afirmatiei: Gata, ne pregatim de nani! Oh, atunci incep bocetele specifice, care-ti ridica parul pe cap dar faci eforturi sa-ti pastrezi calmul si rictusul pe fata, si rugamintile fierbinti si promisiunile desarte pe care cu greu le contracarezi pentru ca in final sa ajungi in pat! Citesti povestea (inca una, si inca una, si asta si gata), stingi lumina si incep alte momente speciale: maaami, mi-e sete…,stingi iar lumina, maaaami, fac pipi…,pauza… abia ai facut!, dar am baut apa si-mi vine iar,…stingi iar lumina…liniste, uf, poate au adormit, gandesti speriata dar plina de speranta, ciulind urechea…la care se aude maaami azi la gradinita, Xulica mi-a povestit ca s-a batut cu fratele lui, a cazut cu bicicleta in canal, si-a spart capul, si dintii, si….ii curgea sange, si…GATA! NANNNI! Si a doau zi la fel, si a treia si tot asa…. E viata mea, e speciala, cu o familie speciala, cu oameni speciali, si O iubesc :-)!”

Lili Craciun: “Perioadele mele bune din fiecare zi :D:D:D
Luni dimineață: O nouă săptămână de muncă – ”hai să mă duc la birou, poate a trecut criza, a crescut nivelul de trai și oamenii s-au apucat din nou de cumpărat terenuri”.
Marți seara la culcare: ”Mulțumesc că a trecut și marțea asta fără să fi fost afectată de cele trei ceasuri rele. Nu m-au afectat nici cele bune dar, în sfârșit, e marți și e bine…”
Miercuri la prânz: vin clienții la birou, bucurie mare, avem acte. Ufff, din păcate sunt doar declarații de șomaj sau ajutor social care sunt scutite de onorarii. Fără încasări… dar mulțumită, am făcut și azi niște fapte bune, am ajutat leneșii să trăiască
Joi, de la 8,00 la 16,00: dacă tot n-am clienți stau acasă, fac curat prin grădină/casă/creier/suflet și omit să răspund la telefon băncii care mă întreabă de ce am restanțe la plata creditului.
Vineri, toată ziua: Ceva clienți care mă bucură ca și cum ar cumpăra palatul parlamentului. Și sentimentul de ușurare că urmează două zile libere în care nu trebuie să mă mai gândesc la muncă, la ”de ce nu am de muncă”, la ”când dracu se termină criza asta”, ”nu mai sunați, dobitocilor că dacă aș avea încasări sigur v-aș plăti restanța”, ”mamă, ce rău îmi pare că n-am știut unde să mă opresc cu învățatul”.
Sâmbătă și duminică: hip, hip ura, toate gândurile rele mi s-au șters, nu sună nimeni nici de bine nici de rău, nu am nici un gând, zac ca o moluscă sperând doar să apuc vremea când săptămâna și luna și anul vor fi alcătuite doar din sâmbete și duminici.”

Sorina: “Un moment special al zilei este atunci cand ma trezesc si o vad pe mama ca imi zambeste si imi spune “buna dimineata puiu mamii” si ii multumesc lui Dumnezeu ca o am langa mine si sper sa o am cat mai mult timp, as vrea sa fie nemuritoare. Ador momentele in care imi face pachetel ca pentru copiii de gradinita si cum ma dojeneste din cand in cand sa imi aduca aminte ca pentru ea nu am crescut tot copil ma vede.

Un alt moment favorit este cand catelusa mea imi sare fix pe burta cand deschid ochii dimineata ( si mentionez ca este grea, dar o iert) si incepe sa ma linga pe fata, cel mai tare ceas desteptator.

Ador cand prietenul meu drag si iubit imi reaminteste mereu ca faptul de a fi alaturi de el il face cel mai fericit si ca de acum este implinit iar cand imi saruta mainile ca un gentleman ma face cea mai fericita si ma simt cea mai indragostita femeie.

Ador toate persoanele dragi din viata mea, ele ma fac sa zambesc tot timpul, viata fara prieteni este monotona si trista, cred ca este si depresiva, de altfel scurta.

Ma bucur ca sunt in viata mea si ca pot zambi mai mereu, sper sa nu incetez sa zambesc si asta iti doresc Simona, sa te bucuri de cei dragi cat inca ii mai ai langa tine! cei dragi sunt cele mai de pret comori ale noastre.

Numai bine!”

Larisa: “miercuri, nu marti 

La 06 :45 nu-mi sună alrma, dar sunt trezită de un numar necunoscut:
– « alo, auzi, să nu speli, să nu faci curat astăzi este sărbătoare mare ».
Mai adaugă:
– să ţii post măcar pînă la ora trei. Să trăieşti, mă suni cînd ieşi din schimbul doi ». Închide. În secunda doi, mai sună odată:
– Eu: alo, aţi grrr…
– Ea: da’ Marcel al tău nu trece pe la mine azi? Vine omul ăla cu drujba, să fie mînă de bărbat în ogradă. Închide.
Eh, îmi zic în gînd, ar fi mişto să muncesc în schimburi (la o alimentară, mi-ar plăcea), program de 8 ore, linştită, în drum spre casă faci piaţa, ajungi acasă la timp cît să nu pierzi serialul tău preferat, Tînăr şi Neliniştit, faci ceva curăţenie şi te zoreşti cu cina, că la zece ajunge şi el din schimbul 2. Ah, ce viaţă mişto au unii, frate!
Da’ mă resetez rapid, îmi ridic carcasa inertă din pat, mă duşuiesc agale (cu tot păcatul, că doar e sărbătoare), îmi iau o camaşă mototolită pe mine şi zic: să înceapă campania de cautare a laptopului. L-oi fi luat de la serviciu ieri cînd am plecat! Nu-l găsesc şi plec la ghici. În 601, mă simt întotdeauna ca într-un autobuz care circulă prin India. Veşnic suprapopulat, ticsit, şi-o zarvă infernală. O parte dintre ei coboară la Spitalul Universitar, o altă parte la Universitate. Deci, practic singurele conversaţii pe care le aud zilnic sună în felul următor: « bă, nasoala rău profa aia, nu explică nimic », ori: da co***, hai, vii? avem seminar de la 09 :00 » , ori: « dragă, trebuie să-şi facă RMN, n-ai auzit ce-au zis doctorii, poate fi vorba chiar de un abces cerebral « . Intenţionez să-mi scot cartea din rucsac, şi aud în spatele meu: « mai ai mult să te împingi în mine, făi, las-o dracului de carte ». Mă întreb în gînd: asta o fi studentă sau a uitat să coboare la spital?!
Hai că dă Domnul şi ajung la birou. Mă întîmpină portarul meu preferat (spun c-ar fi preferatul meu deoarece este singurul portar în viaţă pe care-l văd în permanenţă citind cărţi) cu un zîmbet plin de ironie:
– El: domnişoară, astăzi faceţi ceva mişcare. S-a stricat liftul, repară ăştia la el.
– Eu: nu, mulţumesc, ies la promenadă deseară. Cam cît durează, aveţi idee?
– El: domnişoară, nu ştiu să estimez, nu depinde de mine, doar nu lucrez eu la el.
– Eu: aveţi dreptate. Tot în gînd îmi spun: hai că-i isteţel, nu citeşte degeaba cărţile alea.
Cele opt etaje le urc în 10 minute. Obosesc rău, şi conchid cu prietena mea cea mai bună, ipohondria, că sigur am o boală gravă, altminteri, nu e normală chestiunea.
La birou, întreagă zi, compulsiv-obsesiv, mă gîndesc cum ar arăta viaţa mea dacă aş lucra într-o alimentară. Şi uite aşa printre gînduri, rapoarte, mailuri şi alte porcării, abia cînd îmi arunc ochii spre ceas, realizez că s-a făcut deja sapte.
Reuşită zi, merit şi eu sa plec cu taxiul spre casă. Urc în taxi.
Bună seara, la ***, vă rog. Mă apuc să butonez telefonul şi după primele cinci minute, uitîndu-mă pe geam, conştientizez că nu reuşesc să mă localizez. Aşa că-l întreb: fiţi amabil, îmi puteţi spune unde ne aflam, nu recunosc traseul?!
– El: « da’ ce sărantoaco, ţi-e frica că dai cu 5 ron în plus »?
– Eu: poftim?
– El: da, da, exact ce-ai auzit…
Nu pot descrie limbajul domnului. Da’ vă asigur, în niciun caz nu a fost unul academic. Am reuşit să cobor la primul semafor, nu m-a agresat fizic, doar verbal, dar am rămas schilodită psihic
Cu chiu cu vai, am ajuns şi acasă. Cu alt taxi, evident. Cum ar veni, m-am întors de la schimbul 2, conform exerciţiului meu de imaginaţie.
Sunt momentele speciale cu damf de stupizenie, la care personal mă amuz de fiecare dată cînd mă confrunt cu ele.

P.S : O fi ajuns şi Marcel la…?”

UPDATE 1: Ieeeeeeeeeeeeee! Uraaaaaaa! Blogul roz a câștigat cele două minivavanțe. Revin cu anunțarea celor 2 câștigători, plus a celor 5 care vor primi cadou niște seturi de produse de la FA.

UPDATE 2: Câștigătoarele celor două vacanțe sunt Andra Ciubotaru și Nike. Felicitări, să vă bucurați de Căsuța din Copac. Ca să puteți intra în posesia premiilor, vă rog să îmi trimiteți pe adresa simona@simonatache.ro un mail cu subjectul “Câștigător minivacanță Predeal”, care să conțină numele vostru complet și numărul de telefon.

Câștigătorii celor 5 seturi de produse FA: Alexandra Albu, Gheo, Secția păpuși, Spitalul 9, Dana și Larisa. Rugămintea mea e să-mi scrieți și voi un mail la simona@simonatache.ro, cu subjectul “Câștigător set produse FA”, care să conțină numele vostru întreg și adresa poștală la care doriți să vă fie expediate produsele. Și felicitări și vouă, să aveți momente speciale cu cosmeticalele pe care le veți primi! 😉

86 comentarii

  1. Am weekend-ul meu sunt pioner, am weekend-ul meu, sunt pioner!!
    Momente speciale ale zilei? Pai probabil cand imi pierd telecomanda in pat ( ca si voi toti, presupun…). Si m-am gandit sa ii zic la maica-mea sa imi tricoteze un prezervativ din ala pe care eventual sa mi-l agat in gat, in care sa introduc telecomanda. Ca presupun ca asa nu o voi mai pierde, si nu voi injura seara de seara ( nu de alta dar vreau sa ajung in Rai 😛 ). Sau, discutiile interminabile si glumele la care rad cu lacrimi, pe care le am cu prietena mea ( sunt prietene de 15 ani, avem un MARE trecut impreuna ) de care nu ma voi satura neam !!

  2. 1. Cand se face ora 18:00 si plec acasa
    2. Cand citesc Jurnalul Roz

    PS. Nu tin sa plec la Predeal. Urasc DN1 :mrgreen:

  3. Unul dintre momentele speciale ale zilei este cand suna ceasul de dimineata, eu deschid cate un ochi, pe rand, apoi cand vad ca sotul meu se trezeste si se ridica sa il opreasca, eu adorm la loc. De fiecare data ma gandesc “am scapat de trezitul devreme si de data asta!”. Uneori, daca il vad pe sotul meu ca este intr-un somn adanc, il mai misc putin sa il ajut sa auda ceasul. 😀
    Nu stiu cat o sa mai tina…. 🙂

  4. Mmmm, am multe momente speciale. Cateva din aceste momente ar fi seara inainte de culcare, jocurile pe care le joc impreuna cu fetita mea: jocul gadilici, jocul “sosului picant”, jocul “mami, de unde ma mananci azi?” si la sfarsit jocul “bebe care doarme”. Doamne, cat radem impreuna si ce bine este, uit de tot si toate. Ar mai fi momentul micului dejun in pat care are loc de obicei sambata si duminica.

    Oh, uite si ceva mai amuzant, eu de obicei ma trezesc la 5.30-6.00AM pentru a fi la 8.00AM la birou, drumul e lung si pana ma trezesc dureaza ceva…intr-un week end (cand speram sa dorm mai mult), m-am trezit brusc si ma uit la ceas, era 7.00AM, wow, ce zapacita am fost, intr-o secunda eram in picioare, debusolata pentru ca nu stiam ce sa fac, cand sa ma imbrac mai repede, cand sa beau cafeaua si cand sa ma trezesc..obligatoriu cand sa ajung mai devreme, pret de cateva secunde a tinut starea asta ca mai apoi sa imi dau seama ca e totusi week end si pot (de fapt, puteam) dormi mai mult!!! Ehh, totusi, mi-am savurat cafeaua mult iubita in pat, am apucat sa ma trezesc, intr-un final!

  5. Deşi, nu sunt momente savuroase sau pline de haz, pentru mine, momentele speciale ale fiecărei zile sunt simple:
    – a mai trecut o zi în care, atât eu cât şi familia mea suntem sănătoşi, şi-i mulţumesc lui DD pentru asta
    – reuşesc să-mi plătesc ratele la zi;
    – îmi cumpăr ceva, doar pentru mine, indiferent cât de mic ar fi acel lucru şi mă bucur nespus de mult şi sunt recunoascătoare pentru asta;
    – fac o prăjitură bună de tot sau gătesc ceva bun, bun.

    Sunt lucruri simple şi banale, dar, pentru mine sunt speciale 🙂

  6. Desi de cele mai multe ori virtuale, sarutul si cafeaua din fiecare dimineata ale unei iubiri foarte foarte complicate sunt momentele cele mai frumoase ale zilei mele. Sunt ca bateriile iepurasului din reclama duracell 😀

  7. Momente speciale:
    1. stau la o cafea si vorbesc cu fiica mea la telefon.
    2. am putin timp sa stau pe Facebook.

  8. Momentele speciale din viata mea nu sunt neaparat grandioase, ci sunt motivele pentru care ma simt un om norocos.

    – Diminetile in care ma trezesc la si 8:30 si mai dorm pana la si 8:40.
    – Serile in care pictez in timp ce gatesc.
    – Iesirile de weekend (in afara Bucurestiului).
    – Serile in care joc Activity cu gasca de prieteni.
    – Datile in care merg la cinema si ma bucur ca un copil de film si de popcorn.
    – Minutele in care vorbesc la telefon cu parintii si il fac pe tata sa rada – priceless.
    – Serile in care adorm in lenjerie proaspat schimbata, fosnitoare si imbibata in balsam.
    – Weekendurile in care merg acasa si ai mei ma asteapta cu bunatati si cu chef de vorba.
    – Chipul iubitului meu cand imi imita rasul sau cand fac vreo gafa.
    – Datile in care iubitul meu imi gaseste cele mai nostime si mai “neauzite”alinturi.
    – Diminetile reci in care ma imbrac exact atat de gros cat este nevoie.
    – Micile cadouri si surprize.
    – Prima vacanta la ski.

    Si cate mai sunt!

    P.S.: poate ar trebui sa facem mai des liste de astea, sa ne dam seama cat de norocosi suntem si cate momente de bucurie avem.

  9. @Elena Gherasim: Detaliază, te rog, “Serile in care pictez in timp ce gatesc”. 🙄

  10. Zic pas la excursie (nu de alta dar dând cu sapa-n sectorul privat week-end înseamnă pentru mine de multe ori ceva diferit de sensul unanim recunoscut 🙁 ), dar doamna de mai sus mi-a amintit de frumusețea răsăritului de soare combinată cu ghionturile (mai mult sau mai puțin suave) ale consoartei, conștientă de faptul că ”cineva” trebuie să facă cafeaua… Mă-mpleticesc agale spre baie conștient la rîndul meu că-i bine să profit de dependințele din dotare înainte de procesul matinal de înfrumusețare al stăpânei casei. Deschid laptopul să-mi citesc mesajele și să urmăresc niște chestii, observ (iar!) ochii mustrători ai soției (înfrumusețată cică deja pe cât posibil; e-o frumusețe oricum!) fixîndu-mă cu-ndignare pe deasupra capacului (al laptopului evident), mormăi la plesneală un:
    – Da dragă, fără discuție!
    eventual un mai reținut:
    – De, io știu? Las’ că mai vorbim, mai reflectez.
    De obicei răspund pufnetelor făcând cu ochiul (gen te-am păcălit iar, ai?).

  11. Momente speciale din zi? Pai, sa incep cu motanelul meu care, de cum se face lumina, vine si mi se asaza pe piept; ulterior, incepe sa-mi dea cu labuta la nas. Cine mai are nevoie de ceas desteptator? 😀
    Apoi, timpul pierdut in cautarea telefonului. Il tin mai mereu pe silent/ vibratii. Candva, m-am trezit ca-mi vibra ceva sub mine. Era telefonul. De atunci, prietenul meu rade, spunandu-mi ca SPECIAL il las pe vibratii.
    Un alt moment special il reprezinta neatentia prietenului meu. Se mai intampla sa se aseze pe propriile-i “bijuterii”, ceea ce ma face sa rad pana la lacrimi. Tot legat de el, imi place sa-l sperii (o fac aproape zilnic). Are niste reactii amuzante 😀
    Vorbitul cu prietena mea cea mai buna este un alt moment special. Mereu reuseste sa ma faca sa rad. Se foloseste, de regula, de poze cu cai (spre exemplu, http://www.lolsnort.com/2011/04/21/i'm-a-hoers)
    Nu in ultimul rand, relatia cu prietenul meu este ceva special. Faptul ca ma iubeste face orice moment special. Sa nu uit ca i-a intrat in obisnuinta sa vorbeasca alintat si s-a trezit raspunzandu-i unui angajat de la BRD cu “doa” in loc de “da” 😆

  12. Noi, eu si cativa dintre prietenii nostri, avem mania boardgames-urilor. Ca atare, iubitul meu a avut grija ca la noi in casa sa existe cel putin 10 astfel de jocuri, interesante de altfel. Unul dintre aceste momente frumoase din zi, sau saptamana, este acela cand ne vin prietenii in vizita si incepe nebunia.
    Avem un joc favorit, complex si lung, Mansions of Madness se cheama el. In acest joc un jucator este malefic si alti 4 jucatori sunt investigatori care incearca sa rezolve misterul casei de nebuni, din joc nu casa noastra :)))
    De obicei, jucatorul malefic sunt eu (insert evil laughter here) si am de fiecare data grija sa ii incurc cu rautatile mele pe domnii investigatori. Cel mai chinuit ajunge sa fie iubitul meu, saracul, care inevitabil ajunge mereu sa sufere 2,3,5 “traume” pana la finalul jocului.
    Ne distram impreuna foarte bine si cred ca aceste clipe petrecute alaturi de prieteni, fie ei chinuiti de o prezenta malefica sau nu (metaforic vorbind), sunt de nepretuit si neuitat.

  13. Cel mai special moment al zilei?Momentul din buda,frate! Numai un constipat poate intelege cat de special poate fi acest moment dupa doua-trei zile de “lipsa”,ca sa zic asa.Iar daca sunt si plecata vreo cateva zile de acasa si, implicit, vaduvita de “firescul de dimineata”,acest moment,al reintalnirii cu propria-mi buda, devine aproape orgasmic . Am descoperit ca pot trai fara foarte multe lucruri in viata,dar fara wc-ul meu as fi distrusa.
    Sunt convinsa ca un “uichend” la Predeal ar fi desavarsit daca as putea sa-mi aduc propria-mi buda acolo,altminteri,ar fi doar frumos ….si-atat.

  14. Acum ca stau si ma gandesc si incerc sa aleg, nu-mi vine nimic in minte. Apoi imi dau seama ca in fiecare seara facem cate ceva de mancare, ceea ce implica si farfurii de spalat. Iar ca sa nu fie cu suparare cine le spala, avem jocul nostru special: foarfece, hartie, ciocan ( cel in care numeri pana la 3 si faci mana pumn/ ciocan, intinsa/ hartie sau cu 2 degete ridicate/foarfece) si vedem cine pierde. Evident ca eu am ghinion de cele mai multe ori, asa ca de fiecare data ma pregatesc intens, studiez posibilitatile ( sunt doar 3), fac strategii mai ceva ca la sah si sper. Iar cand castig eu, Oau!, ne bucuram amandoi. Uneori ma intreb cat o sa mai tina jocul asta de copii. 🙂
    Un alt moment frumos e trezitul de dimineata regizat de pisica noastra. Suna telefonul, intind mana, il inchid si mai raman in pat cu ochii inchisi. Pisica se ridica de la locul ei si vine in pat, se urca pe mine si asteapta, evident, sa ma trezesc. Se mai intampla sa greseasca persoana, sa se urce pe el, asteptand un semn. 🙂

  15. Seara, in fiecare seara, in ultimii 2 ani si jumatate cand am fost toti 4 acasa (eu, el, copila, pisica) se intampla la fel. Pana la momentul de acum 2 ani si jumatate a fost patutul cu grilaj. Dialogul si actiunile prezentate se repeta aproape zilnic si nu cred ca am putea sa sarim peste ele, pentru ca ar fi trist ptr noi (parintii). Personajele dialogului sunt eu si copilul

    -Hai sa te speli
    -Stau jos?!
    -E cam tarziu de stat jos in cada, faci doar dus
    -Dar vreauuu…
    -E tarziu, te-ai jucat cu …
    – Binee, fac dus.
    – Mami, dormi cu mine azi
    – Vedem
    -Vreau sa dormi cu mineee, vreauu
    -Vedem, ne spalam, citim si vedem
    – Binee, promit ca ma trezesc si vin la voi in camera.

    Si asa, de 2 ani si jumatate, in plina noapte, zilnic, se aude lipa-lipa pe parchet dupa care urmeaza un genunchi de copil pe undeva pe unde simt. Apoi urmeaza – Ia-ma in brate, mami.
    Intre timp, de cum se aude Lipa-Lipa, tatal copilului si-a format reflexul lui Pavlov, se ridica din pat si face schimb cu fiica-sa, ptr ca toti trei nu putem dormi intr-un singur pat. Nu suntem grasi, doar ca ocupam mult pat.

    Cateodata spunem ca vrem sa dormim si noi legat o noapte, dar nu cred ca as vrea sa renunt la acest obicei.

  16. @Lavi M-ai nimerit si pe mine, frate! 😛 Am si eu perioade de genul, dar cea mai tare a fost in vara lui 2010, cand ma intorceam dintr-o mini-excursie in Norvegia…si cum de 4 zile nu avusesem parte de respectiva “placere” ma apuca in aeroport..ma tin io cat ma tin (stiam eu ce stiam), dar pana la urma intru intr-un wc…degeaba, ca nu reusesc…si pleca si avionu..coada la imbarcare super-lunga, dupa ce ne-am suit in avion, s-au perindat diversi sa discute cu capitanul
    (era low-cost)…in fine decoleaza avionul, se ridica ce se ridica, in sfarsit se stinge butonul cu centura obligatorie, eu tasnesc din scaun de parca viata mi-ar fi depins de asta…si ajung in locul mult-visat..momentul e super-special 😛
    In rest, imi place cand ajung acasa dupa o zi lunga de lucru si ma intampina mirosul familiar…cand gatesc si savurez ceva bun…cand ma trezesc dimineata si am visat frumos (daca e weekend ma culc la loc sperand sa visez in continuare)..momentul cand ajung la lifturi si unul tocmai dechide usile…cand intreb un pacient cum se simte si imi zice “otzar mai bine” 😀
    P.S. Si eu trebuie sa dau “skip” la Predeal, dar initiativa e superba!

  17. Cel mai special moment al zilei, pentru mine, este cel in care dimineata ma trezesc usor usor, ies din starea de somnolenta si simt ca e ceva pe mine. Incerc sa ma misc si nimic. Nici stanga, nici dreapta. In niciun caz in sus. Pun mana si dau de mult par. Mangai. Nimic. Deschid ochii si … fix in fata mea, lipit de nasul meu e nasul ei. Dumi, pisica mea, doarme doar pe burta mea si se trezeste doar lipita de fata mea :))

  18. 1. cel in care joc impreuna cu sotia – asta isi are locul aici? si de obicei pierd
    2. cel in care tot sotia se cuibareste in brate si adoarme ca o pisica

  19. Potaia (o femela labrador) si Carolica-motanul (o puslama simpatica):

    Carolica vine in goana mare de afara si se infige fix in laba Potaii cu dintii.
    Potaia se uita o clipa la el si-l linge energic pe cap.
    Carolica isi inteteste eforturile si o musca de ureche.
    Potaia il linge zdravan pe tot corpul.
    Carolica, naclait, cedeaza si o sterge val-vartej afara.
    Cel mai bland invinge…
    (…sau poate cel mai mare, inca nu m-am decis 🙄 )

    Mi-am luat ieri cativa braduti pe care am sa-i plantez ca si gard viu – abia astept, asa ca ma ridic de la calculator intempestiv si ma reped afara, sap, plantez, car pamant, umplu stropitoarea, ud, vorbesc cu vecina, salut cativa prieteni pe strada… si revin in casa, la calculator. …Dar unde-mi sunt ochelarii? Eu fara ochelari sunt semioarba. Caut, caut… erau pe cap… langa pix, pe care mi-l infipsesem inconstient in parul strans in coc, deasupra bretonului. Nu stiam de ce conversatiile cu oamenii decursesera cam …tralala.

    Dimineata, devreme, de obicei ma trezesc inaintea sotului, care inca doarme foarte adanc. Ii gadil foarte usor nasul cu degetul, apoi retrag rapid mana – stiu ca va alunga, inconstient, “musca”, facand grimase foarte amuzante. Il gadil din nou, iar el sforaie dintr-o data foarte nostim, ascutit, si da din maini. Rad si incerc din nou, pana se prinde si se trezeste. Jucam jocul asta de 20 de ani. Intotdeauna radem. Il iubesc.

    Ne batem pe cafea – suntem amandoi mari cafegii. Dimineata facem un esspresso cat o zi de post: maaare de juma’ de litru, il impartim la picatura …si mai furam cate o gura din cana celuilalt, cand nu e atent: cafeaua e mai buna din cana altuia, nu?

    Camera fie-mii e un spatiu prin care a trecut, zilnic, un ciclon. Sifonierul este de obicei desertat in mijloc, intr-un maldar de lucruri respinse la selectia matinala. Biroul de lucru este plin de planse in dezordine creatoare (se pregateste pentru arhitectura), iar Carolica a rascolit ce mai ramasese de rascolit pe pat, in lupta zilnica cu Potaia. Un singur loc in ordine deplina: expozitia de pantofi, adica dulapul-vitrina in care stau frumos insiruite perechile de incaltaminte colorata (multe!). Camera este … un vant de tinerete. Dau cu aspiratorul, avand grija sa nu deranjez nimic 😉

    Vreau un we de liniste. Multumesc frumos!
    …Pot sa iau si Potaia? 🙄

  20. Draga Simona,
    In calitate de caprita cu trei iezisori, am o sumedenie de momente FAntastice in fiecare zi…Iezisoara cea mare (9 ani), precum si iedul mijlociu (5 ani) scot perla dupa perla…chiar si mezina care vorbeste mai mult bebeluseasca, ma face sa rad cu ce scoate pe gurita. Tin chiar jurnal cu majoritatea vorbelor de duh scoase de ei si abia astept sa le inmanez cand vor fi mai mari. Nici nu stiu ce sa aleg ca sa-ti exemplific…uite doar cateva mostre:
    Filip surprinde un moment de tandrete intre mami si tati. Incepe sa strige in gura mare: ‘In sfarsit vad si eu un tip si-o tipa pupandu-se!’ :)………
    Ioana se supara pe mine, dupa o discutie mai aprinsa si exclama: ‘Ai prea multe pretentii de la mine, nu am nici macar un deceniu!’ :)…..Il intreb pe Filip daca stie ce sunt mamiferele, zice: “Da! Sunt mamele puilor!” :)…In acelasi context, ii pun lui Filip intrebarea din cartea cu mamiferele: De tine cine are grija?…raspunde sigur si mandru de sine (ca stie): “MAMIFERA!”…
    Insa, mai mult decat perlutele lor, imi plac momentele cand ne iubim si imbratisam toti 5 (mami, tati si iezii) si ne spunem cuvinte de uns sufletul….adica ne umplem de energia de care avem toti nevoie.
    Pupici!

  21. hmmm, îmi place. simt că o să câștigăm. mai ziceți! 😉

  22. Ca momente amuzante, eu sunt o fiinta eminamente impiedicata si usor neatenta 😀 deci momente speciale de genul asta zilnic:d acum 2 zile eram la o sedinta de catedra si trebuia sa torn cola pt domnii profesori (nota bene, in rochie, tocuri, aranjata) si evident ca sticla de cola a ajuns pe jos, pe mine si pe masa. noroc ca profii au scapat, ca altfel nu imi dadeau aprobarea de sustinere a tezei 😀 momentul cand au zis ca voi sustine teza si ca e ok a fost destul de fain si ala 😉
    cand am coboram linistita scarile spre bucatarie si ultimele cateva trepte am decis ca e mai sanatos sa le cobor cu partea dorsala si catelul meu a venit sa vada ce a mai facut stapana.
    o conversatie de acum 10 minute:
    -ce facem pana la urma? suntem numai 3 fete diseara la o alta prietena. mai sun pe cineva sa dam o carte?
    – nu stiu, tu ai chef?
    – eu, da, dar cum zici si tu.
    – pai hai sa supunem la vot.
    – cealalata prietena a zis ca e indif, eu as vrea, dar tu decizi.
    – pai fa cum vrei tu!
    se schimba subiectul, se mai bat campii 5 minute cel putin, si zice prietena mea:
    -stii, totusi, cum vrei tu.
    – bine, inchid si dau un tel. sigur ai chef de canasta?
    – stii ce, is obo, hai ca ne uitam la meci si boscorodim noi in liniste.

    acum 2 seri, la alti prieteni acasa, sorbeam o bere si 2 laptopuri pe masa. e destul de evident unde a ajuns berea. noroc ca numai pe masa s-a scurs, asa ca nu au existat prejudicii majore, exceptand paharul care s-a facut bucati. era prost paharul care s-a spart de la impactul cu masa. 😉
    mai le intreb si pe fete si revin cu amanunte 😀

  23. In fiecare dimnineata dupa un dus imi savurez cafeaua impreuna cu cereale si lapte ce-mi dau energie pentru o noua zi.
    Plec iau metroul spre job si trec prin fel de fel de situatii interesante. Ultima cea care m-a facut sa zambesc nostalgic cateva zile este urmatoare: usor amortita si teleghidata de moleseala de dimineata ma trezesc cu un domn care ma intreaba incotro e peronul pentru Victoria. Ii arat. Intamplator (cred ) am intrat in acelasi vagon. Dupa ce am iesit ma trezesc ca se tine dupa mine si ma mai intreaba de diverse destinatii dupa care ma ia:
    el ” vad ca esti singura”
    eu zic inca somnoroasa” asa, si la ce foloseste?”
    el” aaaaa….pai.. si eu sunt singur si ma gandeam ca…….”
    eu ” nu vreau. nu maintereseaza” dupa care cred ca a luat trenul intr-o directie alta decat cea care “il interesa”. Sper ca nu l-am deturnat eu cu atitudinea de om semi-adormit.
    Mie mi-a sosit un metrou spre urmatoarea destinatie atat de intesat exact ca in filmele cu japonezii care se duc la lucru si sunt impinsi de la spate sa incapa cat mai multi in vagoane. Desigur ca l-am lasat sa treaca chiar cu riscul de a intarzia mai ales ca pe ecranele de pe peron se facea reclama la o solutie de starpit paduchii. Cred ca dau reclama asta in mod special atunci cand este foarte aglomerat ca sa mai determine persoane sa nu-si doreasca aglomeratia din trenuri.
    Cel mai mare dusman al meu este vantul puternic care ma persecuta la propriu si care imi baga viteza pe strada. Unul dintre cele mai amuzante momente de gen a fost in martie anul trecut cand a fost ultima zapada cu crivat. Pe jos era zapada inghetata, vantul batea cu asa putere incat ma trezesc ca imi face ghetele schiuri de mai sa ma stropseasca cu dintii de un stalp de beton noroc ca am avut prezenta de spirit si am prins din viteza stalpul cu mainile , m-am tinut bine de le si practi vantul mai ca m-a luat pe sus. M-a salvat autobuzul care tocmai venea in statie si dupa care spasita m-am adapostit cedand lupta cu stihiile naturii in casa.
    Un alt “inamic” al meu e liftul care nu vrea sa porneasca cu mine daca sunt numai eu in lift sau ma fura liftul si ma duce acolo unde vrea el.

  24. Momentul deșteptării. Când deschizi ochii și vezi cum razele blânde ale soarelui ating diafan chipul Mântuitorului din icoană și spui ,,Multumesc, Doamne, pentru încă o zi,,.

    Momentul răsfățului. Când vrei să te speli pe dinți, iar pisica se instalează în chiuvetă. O iei în brațe, cu gândul să o lași pe covor, iar ea se lasă moale pe brațul tău, își întinde lăbuțele spre bărbia ta și te privește cu ochii mari și rotunzi.

    Momentul micului-dejun. Când te bucuri intens de cafeaua cu școrțișoară și cacao.

    Momentul surpriză. Când descoperi oamenii și vezi că au miezul bun, că există Lumină și Frumusețe în ei.

    Momentul de pace. Când ai timp să privești oamenii de pe străzi, să le studiezi chipul, să încerci să-i înțelegi, să le oferi un zâmbet, o mână de ajutor, sau un gând bun.

    Momentul de inocență. Când te joci ca un copil cu un copil în parc.

    Momentul iubirii. Când îl privești pe el. Pe omul pentru care ai descoperit că ai sentimente puternice. Când privirea lui pătrunde dincolo de ultima ușă din inima ta și vrei să fie al tău, pentru totdeauna.

    Momentul darului. Când faci prietenilor mici cadouri, iar bucuria lor te face fericit.

    Momentul rugăciunii. Când seara, înainte de culcare, privești cerul, te închini și mulțumești pentru toate!

  25. HMMMMMMMM…..TOATA ZIUA ESTE FORMATA DIN MOMENTE SPECIALE.FETOTELE MELE IMI OFERA ZECI DE MOMENTE ZILNIC.DE OBICEI CAND UNT CU SPATELE , ADANCITA IN FACEBOOK MA INTORC BRUSC PT CA UN CASTRON PLIN DE OREZ ESTE PE TOATA CANAPEAUA SI IN GURA A 5-6 PAPUSI…NU MAI SPUN PE JOS.SAU O PUNGA DE FAINA IMPRASTIATA IN TOATA BUCATARIA 🙂
    APOI SUNT MOMENTELE CAND IES DIMINEATA SA BAG LEMNE IN CENTRALA SI TRAG ADANC AER IN PIEPT AERUL CURAT SI FRUMOS MIROSITOR DE LA TARA ( DE 3 ANI NE-AM MUTAT LA TARA PT CA NU PUTEAM SA CRESTEM COPII LA BUCURESTI)
    SEARA CAND IES IAR LA CENTRALA STAU MINUTE BUNE SA MIROS AERUL IMPREGNAT CU FUM DE LA COSURILE CASELOR DIN APROPIERE SI SA MA ZGAIESC LA MIILE DE STELE.
    UN ALT MOMENT SUPER ESTE CAND CAUT DE NEBUNA IN TOATA CASA SUZETA SI SE ASCUNDE BINE…IAR EA ESTE DE FAPT IN DULAP , UNDE O ASCUND TOT EU 😛 ”DOAMNE CAT POT SA INJUR FAZA ASTA”
    SI CAND O DATA CU SOARELE DIN BUCATARIE APARE O UMBRA NEAGRA LA GEAM ( IUBI) CARE VINE DE LA PESTE SI-MI ZAMBESTE…..
    SI CEL MAI MINUNAT DINTRE TOATE…ESTE MOMENTUL CAND CEA MICA ( 2ANI) ADOARME CU MANUTELE IN MAINILE MELE ABSOLUT DE FIECARE DATA DE CAND SA NASCUT, IAR CEA MARE ( 3ANI) ADOARME SPUNAND POVESTI CU CAPUL LA PICIOARELE NOASTRE :))))))))))))))
    <3 😛

  26. Secţia păpuşi, Spitalul 9

    Sunt 3 momente cu adevărat speciale pentru mine, în fiecare zi, primul din ele fiind apreciat mai ales în weekend-urile în care ne putem trezi târziu.

    Noi suntem doi adulţi şi două pisici tinere. Aceste pisici tinere sunt jucăuşe, că deh, sunt copii, încă. Aşadar de pe la 5 dimineaţa, ele devin active şi dacă vreunul dintre noi dă semne de trezire, devin şi flămânde. Deci ora de “mi-e foame rău, rău de tot” poate să înceapă la 6 dimineaţa, dacă eu mă trezesc pentru filmare sau poate să fie întinsă până la maxim ora 9, când deja disperarea atinge cote apoteotice, tot ce a putut fi alergat prin casă a fost alergat, tot ce s-a putut roade a fost ros, tot ce stătea într-un echilibru precar pe marginea unei mobile este demult împrăştiat pe jos şi orice traseu în pas alergător peste oricare din noi doi, dar în special peste mine că dorm la margine, a fost străbătut dar nu a dat rezultatul scontat, respectiv trezirea şi hrănirea bestiilor.

    Aşadar primul moment special din viaţa mea este următorul: în situaţia în care ora 9 a fost cumva depăşită şi nu ne-am dat jos din pat, pisica mică, numită sugestiv Chupacabra, alintată pe bună dreptate Piţi, şi care de felul ei este antisocială, îşi face curaj (de fapt e mânată de disperare 😀 ) şi urcă pe măsuţa de lângă pat. De pe măsuţă, dacă face doi paşi nimereşte fix în nasul meu. Nas de care îşi lipeşte nasul ei mic, rece şi umed şi mă “mustăceşte”. Adică mă adulmecă, mişcare în urma căreia rezultă atât gâdilatul nasului meu cu nasul ei, cât şi al obrajilor mei cu mustăţile ei cele lungi şi roşcovane 😆 . Evident se lasă cu râs şi foială, iar pentru că numai dacă e weekend e ora 9 şi noi în pat, din foiala mea se trezeşte şi Nikky şi mă îmbrăţişează să mă liniştesc şi să mai moţăim niţel sub păturică.

    Al doilea moment special din viaţa mea, este cel în care, seară de seară, Nikky mă ţine în braţe 5 minute înainte să dormim. Sau mă cheamă de la orice treabă aş avea: “dacă mai stai să faci lucruri, vino 5 minute să stai cu mine, înainte să mă culc şi apoi te întorci la ale tale.” Nici eu şi nici el nu suntem genul care să doarmă îngrămădit peste celălalt, aşadar asta suplineşte somnul “sandwich”.

    Ei, de obicei, acest stat 5 minute în braţe cuprinde şi următoarele variante de conversaţie:

    1. “- Am o bubiţă pe ureche (nas, buză, oriunde pot apărea mici bubiţe de la praf sau alergie sau iritaţie, etc.)!
    – Şi ce faci cu ea?
    – Dacă vrei ţi-o dau ţie!
    – Nu, mulţumesc, le am pe ale mele!
    – Hi, hi, hi!”
    2. “- Mi-a crescut părul!
    – Da, ai plete! Ar trebui să te tund!
    – Păi cam da, că deja au trecut trei săptămâni de când m-ai tuns ultima dată!
    – Da, încă o săptămână şi-ţi făceai codiţe! He, he, he!
    – Bine că eşti tu deşteaptă! Hi, hi, hi!”
    3. “- Cine mă iubeşte cel mai mult?”
    El ridică din umeri.
    Eu îl pleznesc în joacă.
    – Au, de ce dai, fată?
    – De drag! Deci, cine mă iubeşte cel mai mult?
    – Pft, nu ştiu!
    – Trosc!
    – Au, tuuuu! Asta e violenţă conjugală! Ok, ok, I guess it’s me?
    – Atâta âţi trebuia să nu recunoşti! Hi, hi, hi!”

    De obicei varianta 3 se încheie cu ciupit reciproc, hlizit, smotoceală şi joacă în aşternut până la epuizare şi somn, cel puţin pentru unul din noi.

    Şi cel din urmă moment special al fiecărei zile este momentul când toate luminile din casă s-au stins, inclusiv cea de la laptop, ultimul dintre noi doi s-a cuibărit în pat şi după aproximativ 30 de secunde, pe cronometru, pisica mare se mişcă, de oriunde ar fi şi urcă între noi în pat. De obicei sare de la locul ei de pe dulap şi evident, cele 4 kilograme de blăniţă şi cărniţă răsună în contact cu podeaua, iar soţul meu comentează “Vine fii-ta în vizită!”. Katyusha (zisă Katya), se insinuează între noi doi, dacă este loc sau se îndeasă dacă nu e, se trânteşte la propriu, peste Nikky şi îşă vâră capul sub mâna mea. “Tata mă încălzeşte, mama mă cicileşte/mângâie!”. Şi astfel, îşi revendică porţia de cel puţin 10 minute de mângâiat în toate punctele ei de sensibiliate şi ne face pe noi să ne amuzăm copios de poziţiile pe care le ia numai ca să ne poată oferi spre smotoceală şi cel mai ascuns petec de blăniţă la “flocoşit”. 🙂

    Toate celelalte bucurii ale unei întregi zile fac parte din micile plăceri ale vieţii, dar acestea 3 sunt cu adevărat FAbuloase pentru mine! 😉

  27. – cand ma bag in pat seara la veioza mea si cartea mea – oricare ar fi aceea (e maxim, sunt un monstru egoist, de aceea nici nu ma supar ca nu merg la Casuta din Copac)
    – cand ma trezesc in patul fiului (in urma migratiei nocturne care se petrece in majoritatea familiilor cu copii; da, si la 11 ani e tot cu lipa- lipa pe la 4 dimineata.. ) ; apoi, pentru ca ne mai permitem 5 minute de huzur, ma tarasc si eu spre camera unde stiu ca ii gasesc dormind amandoi in aceeasi pozitie de bebelusi: cu mainile ridicate deasupra capului si cracanati LOL – si ma bag langa ei! si mereu imi pormit ca o sa le fac o poza dar mereu sunt prea adormita ….

    p.s sunt mirata la maxim sa constat ca exista oameni care se trezesc dimineata fara sa le fie greu! credeam ca doar in filme e posibil…eu inca visez la joburi care incep la 10 si se termina la 4

  28. Ziua noastra , in cursul saptaminii, incepe la ora 05:30.
    Daca nu sarim din pat, are grija Cleuta, pisica , sa o trezeasca pe sotie. De ce? Nu mai are boabe, le maninca pe timp de noapte. Pisica are 4 ani si asa face in fiecare dimineata, mai putin amuzant este simbata si duminica, ea nu cunoaste zilele saptaminii, inca!
    Noi locuim la casa si urmatoarea faza amuzanta este, pe timp de iarna, datul zapezii din usa, din fata garajului de la rigola strazii. Aceasta actiune se petrece intr-un interval de timp relativ scurt maxim pina la 06:30 cind trebuie sa plecam deoarece sotia se intinleste cu alta colega cu care ajunge la serviciu.
    Cind plecam este inevitabil sa nu trecem pe linga un echipaj de politie, pazesc o trecere de pietoni, care se uita cu ochi de argus sa vada daca avem centurile puse, bineinteles ca le punem cu citiva metri inaintea lor, asta cind e ziua la ora la care plecam.
    De foarte multe ori plecam si dupa citiva zeci de metrii sotia isi aduce aminte ca nu si-a luat ochelarii de zi(are si de citit) sau telefonul, eu vreau sa intorc dar nu ma lasa, ca e semn rau, sa te intorci din drum.Asta ne amuza teribil!
    Faza zilei, acum, a dat gol Grecia, rid de mor!

  29. Nu știu la voi cum e, dar la noi romantismul e treabă complicată. Prea mult sirop îi strepezește dinții prietenului. Vorbulițele de dragoste se scot cu forța, când și când, mai cu firul de ață legat de clanța ușii, mai cu anestezic și clește de extracție. Pupăceala pisicoasă se acceptă doar în doze mici, pentru că, vezi Doamne, ce-i prea mult strică. În public, se permite ținutul de mână. Orice altceva e inacceptabil și stârnește proteste vehemente („E exagerat! E absurd! Cine-a mai pomenit așa ceva?”) sau lamentări disperate („Ooof, cine v-o fi băgat vouă toate prostiile astea-n cap!?”).

    Lucrurile se complică și mai mult când vine vorba de dansat. Eu mi-s tare dănsăreață din fire. De fiecare dată când ne pornim spre vreun eveniment unde se dansează, se lasă cu negocieri. Ca să scape de gura mea, îmi promite că dansăm de 3, de 9, de 99 de ori! Invariabil, uită de la mână pân’ la gură și nu se-ntâmplă nimic. Eu îmi petrec seara cu ditamai botul la purtător, el își dă seama că sunt bosumflată abia când ajungem acasă și, ca să mă-mpace, mă dănțuiește prin casă. De fiecare dată!

    Așadar, viața noastră e presărată cu micile mele bosumflări. Dacă e urât afară, mă bosumflu. Dacă nu mi se așază bine părul, din pricina vârtecușului cu care m-a înzestrat maică-mea, mă bosumflu. Dacă el nu încearcă să mă convingă, prin cascade de complimente, că, de fapt, părul meu arată minunat, mă bosumflu. Dacă mi se adresează cu „Andra” (da, știu, ăsta mi-e numele), în loc de „Andruța”, „Andruțica”, „fetiță” sau „micuța”, mă bosumflu. Dacă într-o noapte se întâmplă să nu mă țină-n brațe chiar întruna, mă bosumflu. Dacă într-o zi m-a pupat doar de x ori, când eu m-aș fi vrut pupată de x+1 ori, mă bosumflu. În rarele cazuri când se întâmplă să am un singur motiv de bosumflare, poate chiar să treacă neobservat. Dacă trece neobservat, mă bosumflu. Și când mi se suprapun bosumflările, e problemă mare: pun bot.

    Cu toate astea, eu mă încăpățânez să depun eforturi susținute întru impulsionarea romantismului. Cred că o escapadă romantică la Căsuța din Copac ne-ar ajuta.

    Așadar, momentele mele speciale:

    * Când mă trezește prietenul dimineața cu vești din cărțile pe care le citește:
    – A murit, a murit!
    – Ce? Cine? Ce? Cine-a murit? – bolborosesc, speriată, încercând să mă descâlcesc din plapumă.
    – A murit Ender!
    – A, Ender. Vai, ce bine! Deci de-acum pot să intru-n baie când vreau eu?
    – Păi, practic, aiua lui continuă să trăiască în Peter.
    – Aiua???
    – Sufletul!
    – Deci n-a murit.
    – Ba a murit, n-auzi?
    – Nu mă-ncălzește cu nimic, din moment ce accesul meu la baie e tot restricționat.
    – Henry Miller citea numai în baie. El a zis că sunt cărți pe care nu le poți aprecia la adevărata valoare altfel. Tot el a zis că ar trebui să existe veceuri diferite pentru fiecare autor în parte.

    * Când se folosește de faptul că a fost cu mine la un concert Bere Gratis, ca de-un soi de free-pass:
    – Iubitule, ne uităm și noi la o comedie romantică? Te roooog!
    – Niciun te rog. Am fost cu tine la concert Bere Gratis.
    Sau
    – Iubitule, te rog să nu mai dai de mâncare la porumbei. Uite, au murdărit tot pervazul!
    – Niciun te rog. Am fost cu tine la concert Bere Gratis.

    * Când încearcă să fie romantic, ținând cont de faptul că singurele lucrări de referință în domeniu pe care le-a consultat până acum sunt desenele Looney Tunes:
    – Aaaaaah, l’amour, aaaaaaah, toujours! I am Pepe Le Pew, your lover! Come my little peanut of brittle! All right chérie, ze courtship is over! I am the peanut butter. You are the jelly. Come, let us make a sandwich of love!

    * Când îmi dă câte-un ghiont să-i mai povestesc vreunui neștiutor ce mi-a cumpărat el când am împlinit un an împreună:
    – Ia, spune tu, fetiță, ce ai primit tu de ziua noastră!
    (Știți, ca-n copilărie: „Ia, zi tu, Andruțica, ce ți-a adus ție Moș Crăciun!”)
    – Am primit un costum de Princess Leia Slave. Cu zgardă. Și lanț.

    * Când îl trimit să-mi cumpere fond de ten, după ce-i fac o instruire ca la carte, și mă sună:
    – Fetiță, vezi că ți-am luat rimmel!
    – Ce-ai făcuuut??
    – N-ai zis tu că vrei rimmel? Ți-am luat!
    – Am zis fond de ten! Ți-am scris pe bilețel.
    – Aaa… Păi, și de-ăsta nu-ți trebuia?

    * Când îl cert că nu mai sărbătorim ziua noastră în fiecare lună:
    – Haide, nu mai exagera. Sunt multe alte momente mai importante, pe care o să le sărbătorim. Uite, al doilea Crăciun împreună, al doilea Valentine’s Day…
    – Noi n-am sărbătorit Valentine’s Day anul trecut. Ai zis că nu suntem genul „ăla” de oameni.
    – Ba da, știu sigur că am sărbătorit. Ți-am luat și cadou – deschide un Excel cu toate cadourile pe care mi le-a luat până acum. Uite, pe 1 februarie ți-am luat „cutie cu cosmetice nr. 876864”. Veeezi?
    – Pe 1 februarie e ziua mea.
    – Aaaaa, daaaa!

    * Când ne uităm împreună la televizor:
    – Ahahahahaha, fenomenal, Giani Kiriță dansează vals. Un-doi-trei, un-doi-trei, ce grațios e! (Se-apucă să-l imite prin cameră. La un moment dat, Kiriță se lungește pe jos, găselniță de coregrafie, marea „poză” de final, vezi Doamne.) Se pune pe jos, se pune pe jos! CERE PENALTY!

    * Când încerc să-l surprind la duș (am citit la tine pe blog că zic unii că ar fi sexy și jucăuș) și se-ntoarce la mine amenințător, cu dușul pe post de armă:
    – Ceeee faaaaci? Ai înnebunit de tot? Nu vezi că fac duș? Ieși afară și așteaptă-ți rândul!

    * Când mă ajută la curățenie:
    – Am reflectat puțin la dinamica cârpelor (sic!) la noi.
    – Mmm… Ce??
    – Cârpele pe care le folosim la curățenie. Am ajuns la concluzia că pe alea curate trebuie să le ținem aici, iar pe alea murdare, acolo. Ce părere ai?
    – ……….

  30. Feminista lu' peste

    Moi cu sotul si cu un caine impartim, pe langa altele, o viata, un apartament si o firma. Cainele merge cu noi la serviciu. Asadar momente mai speciale ar fi:
    – trezitul de dimineata – cainele e ultimul. “Hai, caine, scoala sa mergem la munca” se aude la noi dimineata de cel putin 10 ori. De abia cand suntem gata imbracati, incaltati si cu cheile de la masina in mana catadicseste sa apara alene.
    – parcatul masinii. Si la dus, si la intors, cat timp parcam, cainele latra non-stop. E greu de descris o parcare laterala cand un caine iti latra in cap pana iti tiuie urechile. Inca n-am reusit sa il repar la treaba asta.
    – pipi-ul de la firma si spalatul corpului delict. Mda, cainele are un loc intr-un hol mai retras si oricat l-as plimba inainte, cum ajunge la serviciu se duce acolo si marcheaza locul cu cateva picaturi. Credeti-ma, stiu toate solutiile din lume la scos pipi-ul de caine si le-am aplicat deja. Inutil. Asadar, in tinuta business, spal zilnic un pipi de caine.
    – dezastrul cotidian: in fiecare zi se intampla ceva la serviciu care declanseaza apocalipsa, tunete, fulgere, tipete, blesteme la adresa ADN-ului romanesc care ne-a facut incompetenti si delasatori, sfarsitul lumii (asta am mai zis deja). De obicei, sfarsitul lumii e evitat zilnic la micron cu un telefon, un email sau reprintarea unui document. Ei, nici o problema, maine va veni din nou.
    – masa de pranz: mancam pe rand sau impreuna noi si echipa. Cainele mananca si el cu toti. Chiftele, snitele, pizza, aripioare de pui, frigarui, mancare gatita de acasa, gusta din toate. Toti ii dau cate un pic, pentru ca altfel ii latra de ii spurca. Nu e gras, e doar mancau. Mananca de altfel si servetele, facturi si ambalaje. Ieri a mancat o factura de vreo 700 lei. Si face asta de 12 ani incoace si e bine mersi. O data a mancat si o soseta de dama, dar asta e alta poveste.
    – somnicul de seara: cainele e primul. Noi ne ducem la culcare cel mai devreme la 1 noaptea si ne juram pe toti sfintii ca de maine ne culcam devreme. Inca n-am reusit, dar nu ne lasam.

  31. Cand ma suna sotul plecat prin Europa la job. Cum nimereste un Carrefour sau alt d-asta ma suna si incepe un dialog ca la spitalul 9:

    El: auzi, sunt la magazin…ce sa imi iau si io de mancare?
    Io: pai stiu eu? ce vrei sa mananci?
    El: habar n-am. spune-mi tu!
    Io: (WTFF in gand) paiii cam de ce ti-ar fi pofta?
    El: nu stiu, ah, uite niste…branza, carne, oua…ce-o mai fi pe acolo…sa iau?
    Io: pai vrei? mai ai opriri sa le gatesti? ce program ai in continuare? si (usor iritata) de ce ma intrebi pe mineeeeeeeeeeeeeeee???
    El: hai maaaa, ca nu stiu…auzi, da’ in apa pentru paste se pune sare?
    Io: glumesti, nu?
    El: (foarte ofensat) tu crezi ca imi arde de gluma?
    Io: da coaie, se pune sare…pe ce planeta ai trait pan’ la 34 de ani, mamica???
    El: bine ca esti tu desteapta
    Io: bine ca sunt ca mureai dracu’ de foame!
    El: auzi, iubi (incepe sa devina mieros ca sa nu-i inchid aparatu’) cum ii zice la lapte batut in franceza?
    Io: p%#$@ nu stiu!
    El: auzi, da’ sun-o tu pe Mo si intreab-o ca aia stie cinci limbi straine, sa nu iau lapte dulce in loc de batut ca stii ca nu-mi prieste, o suni?
    Io: nu mai am minute in reteaua aialalta, batzaie si tu doua sticle si te prinzi care e mai gros
    El: (plin de draci): am batzait TOT CARFURU si n-am aflat nimic, baga-mi-as…nu stiu care e!

    La Predeal evident nu merg cu el ca nu-i acasa, da’ o iau pe fi-mea si ne ducem ca fetele 😀 Si ea imi ofera multe momente magice in fiecare zi. Despre alea la alt concurs!

  32. fiind extrem de catranit ca din nou a pierdut Romania, am bagat o privire pa aici, si…
    ANDRA, ANDRA, ANDRA.. pe de parte cea mai superhaioasa postare citita pe acest blog in ultimele luni.

    Andra la Predeal!

  33. Am zis ca ieri seara am fost cu fetele la o barfa, dar am avut si vizitatori. Una bucata bestie mica de vreo 6 luni, bulldog francez care saracuta tocmai era in ultima zi de ciclu. Pentru cine nu stie, la o catea, asta dureaza 3 saptamani.
    Moment funny ieri: intram pe usa 2 fete si iubitul prietenei mele cele mai bune inca nu plecase la iesirea cu firma. Ieri am fost la tuns si imi schimbasem total freza, adica, lipsa par undeva la minim o palma si intis tot parul (eu avand parul ondulat, deci activitatea de intins dureaza daca vrea cineva sa stea mai mult de o ora asa 😀 ) . Mno, fetilii mele erau super entuziasmate, wow, nu te-am mai vazut asa ever, etc) Vine stapanul casei sa ne pupe si sa schimbe 2 vorbe inainte sa se care si se uita asa contrariat la mine auzind discutia: tu te-ai tuns??? la care 3 perechi de ochi se uita la el si ii zic: apai noah, cand ne tundem varfurile inteleg ca nu se prinde nimeni, dar lipseste o palma de par! la care el: daca nu ziceati, eu nu observam! 🙂
    si bestia mica de care am zis era in forma asa ca mi-a ros toate degetele cu oja aferenta si a descoperit ce bun e parfumul meu la gust, deci m-a lins de la incheietura mainii pana la gat, dupa care a decis ca si paru e tare placut, in concluzie trebe si ala smotocit. concluzie: nici eu nici cainele nu avem tare multa minte, ca doar e o catelusa de 8 kile.

  34. Momentele mele speciale sunt multe.De obicei incep dimineata cand nici bine nu ajung la baie,ca hop si piticul vine cu un ochi deschis si cu unul inchis(chior de somn),mamiiii mi-e foame.Dupa igiena de dimi,servim micul dejun acompaniat de multi pupici ,imbratisari(iubiri le zice el)si sedinte de gadilat,apoi pregatim cafelele,pt mine espresso cu lapte,pt el varianta lapte cu nesquik(sa-l vedeti cum soarbe” cafeaua”).Ne imbracam si plecam spre gradi unde iar are loc sedinta de pupacit,gadilat si iubit(asa de despartire).Plec la servici,apoi dupa o lunga zi…ajung pe la ora 17 sa iau piticul acasa.Ei,acum i-acum!Stiti cum ma intampina??Mamiiiiiiii,ai venit sa ma iei?Ma pupa,ma iubeste si incepe sa-mi spuna ce-a facut toata ziua la gradi, iar eu in imaginatia mea, simt ca sunt din nou copil.Ajungem intr-un tarziu acasa(dupa o tura de parc),vine si tati,pregatim masa,iar dupa ,urmeaza “mami ieri mi-ai promis ca astazi facem ceva dulce”.Binenteles ca tb sa ma conformez,chiar daca uneori nu am dispozitia necesara.Nu vreti sa stiti cum arata bucataria cand piticul zice ca ninge cu faina.Imi place
    sa-i fac toate poftele cand vine vb de mancarea sau desertul preferat,pana la urma,cu asta ramanem,cu micile bucurii ale vietii.Terminam cu bucataria si ne indreptam catre baie, unde ne asteapta cada de apa cu spuma si mingiute colorate.Urmeaza o noua sedinta de pupacit,facut ca toti mascaricii si aruncat cu spuma prin baie.Citim apoi povestea de seara impreuna ,in timp ce vad cum mos Ene vine si-i aduce somnul dulce.Pt mine astea sunt momente speciale de care ne vom aduce si mai tz aminte.Viata e scurta si tb traita mereu cu zambetul pe buze,indiferent de grijile cotidiene.@Simona, ador tot ce scrii.Esti fenomenala!

  35. Ca și în cazul tău, momentele mele speciale sunt cele în care râd, ori de propriile stângăcii, ori împreună cu consortul.
    Într-o seară îmi zice: you have stars in your eyes…(eu cu ochii cât cepele, siropoșită până-n măduvă) …and constellations of unicorn poo on your skin. (adicătelea pistrui)
    A doua zi dimineață, următorul schimb de replici:
    Eu: Ooo, ce de pupici, nu mai ține contorul pasul!
    El: Sunt pupici de la fermă.
    Eu: Fermă? Nu știam că există fermă de pupici…
    El: Da, da, pupici organici. Și mă pupă în continuare.
    Mai pe seară, deosebit de oficial:
    El: Te anunț că după serial o să mă joc puțin.
    Eu: Așa, și?
    El: Așa, să n-ai sentimentele bușite.

    Și-s multe asemenea momente și am senzația uneori că cele mai faine îmi scapă, dar apoi vin altele, care mă fac să râd și mai tare și mai bine.

  36. Momentele mele speciale sunt multe.De obicei incep dimineata cand nici bine nu ajung la baie,ca hop si piticul vine cu un ochi deschis si cu unul inchis(chior de somn),mamiiii mi-e foame.Dupa igiena de dimi,servim micul dejun acompaniat de multi pupici ,imbratisari(iubiri le zice el)si sedinte de gadilat,apoi pregatim cafelele,pt mine espresso cu lapte,pt el varianta lapte cu nesquik(sa-l vedeti cum soarbe” cafeaua”).Ne imbracam si plecam spre gradi unde iar are loc sedinta de pupacit,gadilat si iubit(asa de despartire).Plec la servici,apoi dupa o lunga zi…ajung pe la ora 17 sa iau piticul acasa.Ei,acum i-acum!Stiti cum ma intampina??Mamiiiiiiii,ai venit sa ma iei?Ma pupa,ma iubeste si incepe sa-mi spuna ce-a facut toata ziua la gradi, iar eu in imaginatia mea, simt ca sunt din nou copil.Ajungem intr-un tarziu acasa(dupa o tura de parc),vine si tati,pregatim masa,iar dupa ,urmeaza “mami ieri mi-ai promis ca astazi facem ceva dulce”.Binenteles ca tb sa ma conformez,chiar daca uneori nu am dispozitia necesara.Nu vreti sa stiti cum arata bucataria cand piticul zice ca ninge cu faina.Imi place
    sa-i fac toate poftele cand vine vb de mancarea sau desertul preferat,pana la urma,cu asta ramanem,cu micile bucurii ale vietii.Terminam cu bucataria si ne indreptam catre baie, unde ne asteapta cada de apa cu spuma si mingiute colorate.Urmeaza o noua sedinta de pupacit,facut ca toti mascaricii si aruncat cu spuma prin baie.Citim apoi povestea de seara impreuna ,in timp ce vad cum mos Ene vine si-i aduce somnul dulce.Pt mine astea sunt momente speciale de care ne vom aduce si mai tz aminte.Viata e scurta si tb traita mereu cu zambetul pe buze,indiferent de grijile cotidiene.@Simona, ador tot ce scrii.Esti fenomenala!

  37. Cand zambesti si ti se raspunde cu cel mai gingas zambet. Fara sa spui vreun cuvant.

  38. Momente speciale in viata mea sunt multe,insa cele mai faine sunt petrecute alaturi de puiul meu drag de 5 ani.Iubirea de dimineata,cand nici bine nu a deschis ochii,micul dejun luat impreuna,bautul cafelelor(espresso si lapte cu nesquik),gadilatul,participarea la diferite jocuri,alergatul prin parc,pregatirea unui desert in casa,moment in care la sfarsit, bucataria arata ca dupa razboi(a nins cu faina),cititul povestilor seara la culcare,jocurile cu spuma din cada si cate si mai cate intamplari,fiecare cu farmecul lor aparte.
    @Simona,ador tot ceea ce scrii.Esti fenomenala!

  39. Simona, şi io ador tot ce scrii şi eşti fenomenală (Miha, iartă plagiatul), cu o excepţie însă : m-am săturat. M-am săturat domle să trebuiască să muncim pentru orice răsplată. Nu mai vreau să aud de prestaţii de orice fel, de obligaţii, de treburi. Dă-ne şi tu chestii degeaba !
    Pentru mine, momentele speciale ale zilei ar fi alea când nu mă solicită nimeni să fac ceva, când nu mă sună şi nu mă roagă nimeni nimic. Când NU TREBUIE să ceva, orice. Dacă ar inventa cercetătorii britanici asta, ofcors. Deoarece eu nu am fost capabilă să-mi organizez viaţa şi să o controlez. Să stau şi io aşa, ca vaca, să mă uit pe tavan şi să mă trimită cineva la Predeal doar pentru că exist şi a auzit de mine. . Că am Fa Mystic Moments, nu se pune, e penibil şi să amintesc, cine o să creadă ?!? Nu mai vreau să muncesc şi pentru asta. Pentru nu ştiu ce bilete nu am avut timp să prestez, pentru nu ştiu ce bucurie, nu am avut tupeu , etc. De momentele cu copiii nu vreau să-mi amintesc, tânjesc la nişte momente fără, dacă s-ar putea….
    Acum Andra scrie mişto, a zis şi Neamţu, zic şi eu. Deci mai stau o tură.
    Simona, eşti fenomenală da’ dă şi tu ceva !
    P.S. Vezi că oricum nu pot să merg nicăieri, nu cumva să te înduioşezi să mă trimiţi !

  40. agnes fata, e dan cauza ca esti geamana mea!
    :mrgreen:
    pai io kiar shad!shi nici makar nu cujet!( ca mi-a zis – magic- un prieten , o data, cand i-am zis io ca ma gandesc, mi-a zis deci, ashea: ai grija sa nu te ranesti! :mrgreen: )
    deci: shezutul e la mine, fataaaa, d-aia n-ai tu parte de dansul!
    🙂
    shi de aceea, o buna parte din momentele magice ale zilei sunt cand pot trata lucrurile cu insushi shezutul, ceea ce itzi doreshti shi tzie, la intreaga familie! 🙄
    ashea ca, fataaahhhh, las ca dau io o bere ( gratis) si te consolez!

  41. Un moment special e dimineata, cand e frig afara,eventual si ceata si nu trebuie sa merg la serviciu; imi fac o cafea si o beau din ceainicul pictat cu pitici(pe care l-am cumparat exact pentru imaginea asta),ma uit pe geam si miros frigul si ma apuc sa citesc ceva

  42. Clipele în care Matei, bebelușul meu, se uita la mine cu ochișorii lui mici și de un albastru închis.

    Clipele în care îi mângâi fiecare părticică din corp.

    Clipele în care îi veghez somnul.

    Clipele în care zâmbește, chiar dacă o face în mod reflex.

    Clipele petrecute împreună, doar el și cu mine.

    Toate aceste clipe sunt cele mai speciale momente pe care le-am trăit în toată viața mea!

  43. Daca ma gandesc bine, pentru mine mai toate momentele zilei sunt speciale.De la cel in care ma trezesc dintr-un vis frumos, se facea ca sunt in casa bunicii, care ma intreaba ce vreau la micul dejun (ficatei de pui cu gaigana si muraturi,multumesc mult) si, aburita de somn, dau sa ies pe usa camerei care, surpriza, e in cu totul alt loc decat in vis, asa ca bag un umar zdravan in perete. Intru in bucatare, catelul latra fericit – in sfarist te-ai trezit – si, pana sa pun eu cafeaua la fiert, de bucurie, face un pishu pe piciorul de la masa. Maraie necajit, il consolez, sterg pishu, pun cafeaua in apa care fierbe in ibirc si constat ca Sasha, catelul, de bucurie ca nu l-am certat, a mai “marcat” un picior al mesei …. Pana sterg, cafeaua da in foc , iar painea din prajitorul antic si de demult s-a facut carbune … Ies cu catelul la o alergare usoara – eu vreau sa slabesc, iar el are, clar, nevoie de refulare …. Intre timp, suna telefonul de vreo patru ori, iar Sasha prinde momenul sa se tavaleasca intr-o balta. Revin in casa, curat catelul cu servetele umede, salvez ce-a de-a doua runda de cafea, trezesc copilul care maraie somnoros, il rog sa se imbrace singur pana fac eu micul dejun – ceea ce si face, doar ca ia bluza pe dos si trage pantofii fara sosete. Remediez din voleu problemele, ii dau de lucru sa aleaga rujul pentru ziua in curs – cu bonus ca are si ea voie sa se dea cu el (ma descurc eu cu doamna la scoala). Plecam, telefonul mai suna de vreo 5 ori, uit cheia de la curte in casa si pana sa o recuperez, copilul intra in aceeasi balta in care s-a tavalit si cainele. Sterg copilul cu aceleasi servetele umede .. il plasez la scoala unde mi se reaminteste ca mai am de dat 50 de lei pentru … diverse. Ajung acasa, pun supa la fiert, ma infig in laptop, injur furnizorul de net – asta pana sa-mi amintesc ca – cu o seara inatine m-am impiedicat in fir si am uitat sa-l repun in pozitia corecta. Scriu, merg pe teren sontac-sontac – o veche entorsa care se vindeca doar cu o saptamana de repaus la pat – ceea ce nu-mi permit. Ma gandesc, obsedat, daca am stins focul de sub supa. Recuperez copilul de la scoala. Pranz cu catelul cersind pe sub masa – nu are voie carne ca-i alegic. Teme …. “cat face dublul indoitului lui doi in comparatie cu indoitul dublului aceluiasi numar” si altele din aceeasi categorie. Telefoane, teme, telefoane, dead line, tema, telefon … gata.Cina… Catelul mai marcheaza o data masa, victorios. Plimbare de seara. Copilul intreaba daca facem ceva fain … facem. Pregatim cina, decupam, coloram, jucam “Nu te supara, frate!”varianta cu Scooby Doo, incerc sa extrag sclipicul din covor, asternut, peria de par, copil,caine, crema de maini …. Reusesc partial. Telefoane, laptop, dus …. Buuuuuun, de nu ar navali in baie si copilul, si catelul. Un pic de intimitate? Copilul rade iar cainele sare in cada de dus. Genial! Usuc cainele si copilul. Ora de culcare, o poveste, lista de to do pe maine. Cand a trecut ziua? Nu stiu, cu atatea momente speciale ….

  44. momentele speciale ale zilelor mele sunt diminetile cand imi suna alarma telefonului . zambesc si arunc o privire asupra corpului diafan de langa mine , dupa un sarut fugar zbor la dus dupa care cobor in living unde ma astepta un mic dejun preparat de bona filipineza buna la toate , sun secretara sa planifice agenda zilei si sar in Mercedesul din fata vilei . la primul semafor furat si molesit de soarele diminetii aud parca in vis : da , miscate mototolule , ca intarzii la sevici , iar ai pus telefonu` pe silentios .

  45. Andra e the best, neamtu a avut iarasi mana buna, 😆 ))),
    dar si feminista lu’ peste m-a facut sa-mi para rau ca nu o am in lista mea de prieteni.

    Simona, vezi ce faci! 😯

  46. După ce am scris momentele mele speciale, intru de 15 ori pe zi să citesc ce s-a mai comentat. Nu ca să-mi cunosc competiția, nu, ci pentru că sunteți foarte amuzanți! Cum facem să comenteze și mai multă lume, ca să am și eu ocupație? 😀 Adică… Dana își “spală” cățelul cu șervețele umede. Can’t beat that, mai special de-atât nu se poate. Consortul Laurei, pe de altă parte, pare a avea același romance know-how ca al meu. Și sigur e gamer. @Laura, hai să le stabilim un play-date alor noștri și noi să ne ținem de urât reciproc cât se joacă ei. Te rog mult! Eu, acum, sunt în faza-n care-mi spune: “Fetiță, stai și tu pe lângă mine, că mai vorbim când mor (n.m. în joc)!” sau “Hai, fetiță, nu te mai bosumfla că ești destul de frumoasă pentru o prietenă de gamer!” Și-mi mai place Feminista lu’ Pește.

    Simona, o să-ți fie greu tare s-alegi. Toate momentele sunt speciale.

  47. Pentru că viața mea este de un banal dezolant nu știu ce sa spun ca fac special in fiecare zi, însă cîteodată mi se întâmplă chestii sau ajung în fel și fel de situații pecare le pot numi speciale, de cele mai multe ori cu ghilimele.
    De exemplu azi, deși e duminica și abia 11.00, deja mi-am trăit momentul special și sunt încă marcat de senzatia de penibil pe care mi-a insuflat-o.
    Cum spuneam, duc o existență banală, iar momentul special a fost rezultatul unor activități la fel de banale, precum cumpăratul unor țoale, băutul unor beri și mersul la piață.
    Așadar, ieri mi-am luat blugi. Chiar doua perechi, pe care nu le-aș fi luat dacă nu aș fi găsit o hârtie în parbriz în care un magazin se lăuda că ieri toate prețurile la boarfe sunt cu 25 la sută mai mici. Prin urmare, am dat năvală ca alte sute de concetățeni, și mi-am trres și eu două preechi de ismene la trei sferturi de preț. m-am simțit foarte special stând cam juma de oră la coadă la casă cu nădragii în brațe, dar a meritat. atât de încântat am fost, încât, până să ies din mall, am dat o tură și prin hipermarket de unde am plecat cu niște beri. Mă pregăteam pentru o seară de sâmbătă extrem de banală, cu bere și un joc misto pe care tocmai l-ma supt de pe torrenti (Andra și Laura, se numește Call of Duty Ghosts, e mișto rău și puteți să-l recomandați prietenilor voștri). Așa am și făcut, adică am băut bere și m-am împușcat cu ăia până pe la 1 noaptea. M-am băgat la somn abia după ce am terminat berile și deja aveam probleme să îi mai omor pe ăiaașa că nu mai puteam să fug și să prind elicopterul care trebuie să mă evacueze de pe platforma aia care urma să sară în aer.
    Buuun! M-am trezit azi-dimineață pe la 7.00, ușor chiaun (cine s-a matolit din bere știe ce zic) cu directivă trasată de aseară de maică-mea, să mă duc la piață să cumpăr cartofi. Nu știu ce mi-a venit să-mi iau blugii noi, deși cumpăratul cartofilor e o treabă destul de murdară, așa că mi i-am tras pe mine lolaltă cu celelalte țoale și am plecat la piață. În ultimul moment m-am hotărât să nu mai iau mașina, în ideea că mai fac și eu puțină mișcare și niște mușchi de la sacoșă. M-am întâlnit cu niște vecini, ne-am dat bună ziua, am luat-o pe drumul mai lung ca să mai fac mișcare, am dat de două ori ocol pe la tarabe, așa cum m-a învățat maică-mea, să văd unde-s cartofii cu cel mai convenabil raport calitate-preț.
    Deci, din nou chestii anoste, gri, banalități cotidiene pentru care nici dracu nu te trimite la Predeal. Momentul special al zilei a venit odată cu întoarcerea acasă și momentul de striptease pe care îl prestăm fiecare pentru a schimba hainele de stradă cu alea domestice, de casă. Constat cu această ocazie, că în graba și chiauneala mea de dimineață, nu examinasem suficient blugii ăia noi pentru a-i jupui de etichete. N-ar fi dost nimic dacă uitam pe ei o etichetă banală, așa cum au mai pățit și alții, însă am realizat că defilasem prin oraș cu un carton în formă de stea spânzurat de cur, pe care scria mare, cu roșu „25% reducere”. …Deci nu-i de ajuns că esti tâmpit și nu caști ochii când te îmbraci, mai trebuie să vadă lumea și că îți iei haine de la reduceri !! asta în cel mai fericit caz, pentru că eu dacă l-aș fi văzut pe unu umblând cu cartonul de reducere aplicat pe zona respectivă, m-aș fi gândit automat la altceva, ceea ce , sunt sigur că au gândit și aia care m-au văzut pe mine : D

    P.S. am povestit asta și pe facebook iar în timp ce scriam aici am primit un comment care mă mai consoleaza, si care zice cam așa : „ Stai liniștit că am mai văzut ieri in Xulescu Mall și pe alții care umblau cu cartoane de reducere agățate de ei” . Mă gândesc totuși că aia, erau mai mulți în același loc păreau mai puțin penibili, pe când eu am fost unic.
    Menționez că n-am nici pe departe pretenția să mă duc la Predeal pentru că m-am plimbat prin oraș cu o stea de carton lipită de cur pe casre scria ca sunt available la trei sferturi din preț, pentru că în comparație cu alte momente speciale pe care le-am citit p-aici, ăsta nu merită nici măcar o călătorie gratis cu personalul până în Ploiești-Vest.

  48. Minivacanța-i moft, d-na Simona deja și-a tras material pentru încă fo 4-5 materiale în duet cu Radu! Săracu’ Radu, iar șterge ”concurența” cu el pă jos… 👿

    ”Șî” (ca un moldovean ce mă aflu), săracu Tata Uraniu, cre’ că-i ca o carte deschisă-n fața consoartei!

  49. ohohoo, mai ziceți, am tot râs și mai vreau să mai râd, râsul este preferatul meu 😛

  50. Momentele speciale ale fiecarei zile? Simplu, cind maninc!

  51. Feminista lu' peste

    Faza urmatoare trebuie impartasita lumii (nu pentru week-end – deci rog a fi ignorata in scopuri de concurs, ci pentru ca e prea de tot).
    Eu primesc misiunea nobila azi de a comanda mancare chinezeasca de la un restaurant din sectorul 2. Asadar sun:
    – Buna ziua. Livrati si in afara sectorului 1?
    – Facem livrari. Dar noi suntem in sectorul 2. In ce sector doriti?
    – Aaaa, scuze. Da, doresc in sectorul 4.
    Intervine sotul:
    – Tu nu locuiesti in sectorul 4.
    Eu:
    – Ah, ma scuzati, vreau sa zic sectorul 6. Am gresit din obisnuinta, ca mai comandam si la serviciu, in sectorul 3.
    Aici sotul a ridicat din umeri si s-a dus la televizor.
    – Doamna, dati-mi adresa pe care o doriti.

    Ii dau adresa.
    – Doamna, aceasta adresa e in sectorul 5.
    – Exact, va asteptam.

  52. Hahahahahaaaaa, Feministo! 😆

    Noi ne-am mutat împreună acum 2 luni. Eu n-am reușit să-nvăț adresa nici până-n ziua de azi. Dacă mă gândesc un pic, o știu, dar dacă mă ia cineva repede, e problemă mare. Azi am sunat la taxi: “Ăăă, pe strada cu plopi, nu, nu, stați așa, strada dintre plopi, plopii din vale, nu, valea dintre plopi, puțul dintre plopi, nu, stați că știu, e ceva cu niște plopi și-o apă, știu sigur! Mă scuzați, revin.” E Lacul Plopului. Stau pe Lacul Plopului. Și e în sectorul 5. Cred. 😆

  53. Ma duc sa iau copilul de la gradinita, era vara. Ma intalnesc si cu o prietena, al carei copil e in aceeasi grupa cu al meu.

    Ajungem, gasim odraslele fericite dupa o tura de jucat in gradina si incepem sa curatam nisipul, pamantul, iarba, pietricelele de peste tot: din nas, din urechi, dintre degete, din buzunare, din par… Dupa ce i-am scuturat si n-a mai cazut cantitate prea mare, ne-am hotarat sa-i imbracam si sa-i ducem direct la o tura de balaceala.

    Prietena cauta papucii copilului propriu si personal… papucii nu sunt. Educatoarea putea jura pe toti sfintii aparatori de papuci verzi ca i-a adus in hol acum 5 minute.

    Prietena: copilule, unde-s papucii tai?

    Copilul: mami uite aici! Arata spre o pereche de papuci roz, cu trei numere mai mici.

    Mama: draga, tu ai papuci verzi, mai mari. Astia sunt ai fetitei X

    Copilul: nu mami, am facut schimb, sunt ai mei.

    Educatoarea: nu e adevarat. Astia sunt papucii de rezerva a fetitei X, care e plecata deja acasa, cu alti papuci. Va jur doamna.

    Bun, mergem in misiunea de cautat papuci. Luam camera de camera, sertaras de sertaras, coltisor de coltisor la rand in disperare… nimic.

    Prietena isi pierde rabdarea. “Lasa, te duc in brate pana la masina si gata.”

    Plecam transpirate, odraslele se amuza…cand trecem pe langa gradina aud un tipat plin de extaz: UITE UITE IN IARBA. ACOLO SUNT PAPUCII

    Fugim, gasim, punem copilul in iarba, incepe operatiunea incaltat.

    Copilul: mami, da astia nu sunt papucii mei.

    Mama: ba da, sunt. EXACT astia sunt papucii tai, uite, am si scris numele tau pe ei, aici! (Intr-adevar, era scris numele ditamai cu marker negru pe o pereche de Crocs).

    Copilul: mamiii NUUU NUUU astia nu sunt papucii mei…

    Mama: ba da, hai si daca nu sunt ai tai… sa-i iei acuma, ca altii nu avem… hai

    Copilul incepe sa planga: MAMII NUUU, MAMII NUUUU

    Se uita toata strada la noi… Femeia isi pierdea rabdarea, se chinuia sa bage papucii, copilul urla si fugea…

    Incep eu cu metoda non-pedagogica, dar care functioneaza mereu:

    Eu: baieti, cine se incalta primeste o inghetata

    Copilul printre suspine: dar nu pot..astia sunt papucii mei. Papucii mei NU AU MELCI IN EI.

  54. cel mai fain moment al zilei?
    incepe pe la 4-5 dimineata cand se aude zdrang, zbang, puff , prabusirea majora: un piciorus imi vine fix in stomac, altul peste fata si aud un mormait: mami, am venit sa dorrrrrrrrm cu tine………..inghesui consortul, trec la pozitia sendvis si pana la 7 nu misc in front.
    apoi urmeaza cafeaua pregatita de consort.chiar si in cele mai naspa momente ale relatiei tot nu m-am sculat decat dupa minim 10 minute de mangaieri, pupaceli. vin al pachet cu “da”-ul zis,asa mi-a asigurat consortul.
    deci dupa 10 minute, am intind ca o pisica si incep sa imi beau cafeaua.

    seara cnad ajung acasa, vine o furtuna, un tzunami, nu intuiesc intotdeauna directia din care vine, insa momentul plonjarii in brate da: e Ianu. “mami, ce mi-ai cumparat?”,asta-i formula de salut.
    urmeaza pupaceli, rasfateli, plansete, tavaleli pe jos dupa caz, mic infern torturant,dar nu-l dau,ca-i al meu.
    intre doua feluri de mancare aud:mami,vreau sa pictez.adica iau acuaiele si planse cu figuri sau fara si devenim picaso pt fo juma de ora. intre timp consortul spala vase,ca de aia e consort sau curata legume.
    ma repliez agil dintre acuaiele si pensule si las barbatii familiei sa se joace cu trenuletul.avem doua, cu doua perechi de sine si nu stiu pt cine le-am cumparat,ca astia doi oricum sunt nedrept de copy/paste.
    intre timp termin de gatit 5-7 feluri pt Ianu in portii liliputane si cina pt noi, in fiecare seara, alta.
    momentul ala de masa seara cu totii, e cel mai misto.cand ei adulmeca mancarea gusta si eu astept cu emotie de parca mi-ar decerna Nobelul, sa spuna :da,e buna.
    evident e asortata cu bere de aia 3%,ca mai mult nu poate doamna.
    iar desene animate, stransul mesei de catre consort.astea sunt zilnice.
    si acum cel mai intim si negociat moment: mami,facem dus impreuna?tati are treaba………cateodata castiga si e f fericit.
    momentul in care strumf se vedea in toata splendoarea e sarbatorit cu sarituri care ar ucide si cea mai perfomanta slatea. o chestie de 11 kile sare si striga cat poatea: cat sunt de frumos!!!!!!
    adormitul e un alt moment superb pt noi: mami si tati, musai impreuna ,de-o parte si de alta managaie, pupa strumf, declaratii,mangaieturi, dragoste mare. cu manutele dupa gatul meu, cu biberonul abandonat si piciorusele dupa gatul lui tati,fiara mica adoarme……………..si dupa aia adorm si eu, tot intre cei doi barbati, unul ma tine in brate, pe celalalt il tin eu.

    stiu ca nu e o zi speciala,stiu ca e poate stresanta,dar tin f tare la tot ce e in ea.

  55. dar de departe cel mai important moment al zilei e ala in care ne chinuim sa pacalim SDS-ul lui Ianu,adica senzorul de detectat sexul chiar si cand este numai o idee.
    dimineata devreme,ce daca e week-end, ne trece asa un gand, o idee:ce ar fi daca………………imperceptibil, insesizabil incercam sa punem in practica ideea perversa.si cand niciun detector de senzori nu ne-ar fi sesizat,taman cand ne ambetam cu ideea ca vom putea ajunge la final, exact in momentul ala in care,daca renunti esti ciufut toata ziua, auzim: mami, tati, vin si eu!
    ei as, in secunda doi e peste noi si se ofileste si cel mai tare temerar,capabil sa faca sex in conditii extreme.
    ne sculam “fericiti”, bem cafeaua, mancam.vine tata, ne vede imbufnati, cu fundu’n sus si om batran intelege ca e rost de drum.
    il ia pe Ianu cu bicicleta sa mearga, departe,departe.anunta galant:tata,lipsim cam o ora si pe ma-ta am aranjat-o cu toate,asa ca n-o sa vina.
    ce iti poti dori mai mult de la un socru,tata si bunic?
    cum dispar , trecem la a pune in practica ideile marete, in ordinea fireasca a renuntarii la textile.cand sunt renuntata bine de tot, aud: mami, unde ti-e tricoul?????//si tata din usa:tata, a luat-o inapoi la fuga ca din senin! n-am putut sa il tin…nu stiu de ce.
    noi stiam………………….
    asta e cel mai important moment al zilei de week-end, pe care o sa ni-l amintim toata viata…………………..

  56. Și eu ca Andra, revin aici să râd. Cât despre invitația ta, Andra, vai ce bine-ar prinde, am citit ieri în mașină comentariul tău consortului și a făcut ca o mangustă de încântare.
    Feminista lu’ pește, eu d-asta nu mă mut din Drumul Taberii nici dacă mă ia cineva cu macaraua, e singura zonă care știu exact în ce sector se află.

    Revenind, momentele mele preferate mai nou sunt acelea în care ne uităm împreună la un film pe care realizăm din primele minute că l-am mai văzut, dar din care niciunul din noi nu-și amintește mai nimic. Prima oară, complet nedumerită, îl întreb:
    – Bine, bine, dacă l-am mai văzut, spune-mi ce se întâmplă în continuare.
    – Păi personajul ăsta nu e așa cum pare, are niște secrete, o viață dublă, ceva…
    – Ha ha, foarte original, nici n-ai descris jumătate din personajele de filme ale tuturor timpurilor.
    – Și o să fie o scenă cu X la piscină când o să țipe toată lumea.
    Insert replică matură, în care îi apreciez calitățile mnezice și îmi recunosc neputința. Cu expresia asta: http://static4.wikia.nocookie.net/__cb20111212025748/powerpuff/images/7/76/Buttercup_Sticking_Her_Tongue_Out_PPG.jpg

    Aseară, dăm drumul la un film pe care îl alege el din filmele de pe laptopul meu. În primele 5 minute, tot recunoaștem amândoi ce se întâmplă, dar nu suntem în stare să anticipăm. Eu mă lamentez, cum naiba să nu țin minte nimic, să treacă așa pe lângă mine 2 ore din viață. Consortul mă consolează: Hai că poate am văzut doar începutul și l-am întrerupt. Inutil să zic că am recunoscut aproape fiecare fază, inclusiv finalul.
    Astfel am izbutit ca în ultima săptămână să revedem două filme cu mintea proaspătă. Deci pe lista monstruoasă de 500 de filme pe care trebuie să le văd până mor trebuie să le adaug și pe cele bune văzute deja, pentru revedere și replăcere.

    Și împărtășesc cu voi și ce facem fix în acest moment, la ceai. Numărăm pisicile dintr-o fotografie. Și pentru că nu ne iese de un sfert de oră același număr de două ori, am recurs la paint.

    (Îmi place enorm discuția și atmosfera de p-aici, d-aia am mai intervenit un pic.)

  57. – prietenul meu se trezeste pe la 8, eu de obicei mai dorm o ora-doua in plus. Dar cand nu are chef sa-si bea cafeaua singur si totusi nu vrea sa riste sa ma trezeasca el, da drumul cainelui in dormitor. Cainele topaie in pat si ma pupa, si ma pupa…ma ascund sub plapuma, ma gaseste si ma pupa pan ma trezesc de tot. Toate asta in timp ce prietenul meu sta cuminte la masa si cand apar si eu zice “A! Te-ai trezit!”.
    – cand baga capul pe usa (lucram amandoi de acasa si avem birourile in camere diferite) si are PRIVIREA in ochi. Asta inseamna ca in secunda doi ne intrecem pana la pat, unde doar ne tinem in brate, 1 minut, sa ne incarcam cu energie, apoi ne vedem de ale noastre.
    – cand venim din oras si ne apropiem de intrarea la bloc, pe furis ne scoatem amandoi cheile din buzunar si cam cu 10-15 metri inainte de usa ne masuram din ochi si asta e startul la concursul “Care ajunge primul cu cartela la interfon”. Si o luam la fuga spre usa, ca doi copchii (recunosc, el castiga de obicei, oricat incerc eu sa-l trag in spate).
    – suntem impreuna de 5 ani si n-am sarbatorit niciodata ziua noastra pur si simplu pentru ca uitam. De fiecare data, cu cateva zile inainte, zicem ca anul asta sigur ne amintim si facem noi ceva. Invariabil, uitam, si la cateva zile dupa, ne pica fisa ca iar a trecut. Asta deja a devenit o sarbatoare in sine si ne hlizim ca la 10 ani sigur o sa ne aducem aminte.

  58. Laura, Laura, Laura!! 😆 😆 😆

    Și noi ne-am pus aseară-n pat și-am dat drumul la Ultimul Samurai, pentru că nu putem s-adormim deloc dacă nu merge-un film pe fundal. Aveam Ultmiul Samurai pe calculator, îl mai văzusem amândoi acum mulți ani, deci părea filmul perfect de adormit pe el. Când colo, ce să vezi? Nu mai țineam minte nimic, dar nimic, nici eu, nici el. Singura fază pe care ne-am amintit-o amândoi din tot filmul, au fost alea 2 secunde jumate în care îl arată ăștia pe Tom Cruise cum intră el în casă cu ditamai noroiul pe ghete, ca ultimul țăran. Evident, n-am mai putut adormi, am stat până la 3, să vedem ce se-ntâmplă. Și nici nu luasem subtitrări, deci la scenele în japoneză ne-am apucat noi să le punem vorbe-n gură:

    – Katsumoto-san, mi-s cătrănit rău de tot.
    – Ooo, Shimoto-san, ce s-a-ntâmplat?
    – Katsumoto-san, o am mică rău…
    – Nu-i nimic, Shimoto-san. și eu la fel și, despre asta…
    – Nu, Katsumoto-san, nu-nțelegi, a mea e mică rău de tot! Câteodată, nici n-o mai găsesc.
    – Shimoto-san, oceanul nu disprețuiește nici cele mai mici râuri!

  59. Andra, am râs cu lacrimi! Cred că ați făcut Ultimul Samurai mult mai fun, mereu mi-am închipuit că e un film bun de adormit, chiar dacă nu l-ai mai văzut.

    Can I interest you in a Facebook friendship, based on common humour? :mrgreen:

  60. Daaaa, chiar te rog mult! 😀 Simona, îmi fac prieteni. Îți dau un acatist. Da’ să mi-l dai înapoi!

  61. Momentele speciale ale fiecarei zile sunt acele momente in care il impusc imaginar pac-pac pe sotul meu.
    Se intampla cel putin o data pe zi. Si nu ma satur.

  62. Un moment foarte special am avut sambata pe la pranz, dar sa incepem cu inceputul…
    Acum doua saptamani m-am dus la cumparaturi si m-am ales cu un plover rosu, caci imi doream demuuult, din lana mernios, pufos, moale si deloc ieftin.:D L-am purtat de vreo 4-5 ori, dupa care, sambata l-am pus cu grija in masina de splalat, la program de 30 grade, intr-un sac special, sa nu cumva sa se scamoseze sau sa se intinda. Dupa un timp m-am dus pe balcon sa intind rufele… si, cand sa il scot, din sac imi zambea stirb un plover minuscul, rosu ca focul, numai bun pentru un copil de 2 ani:D Am ras ca nebuna 10 minute si m-am dus sa i-l arat si sotului, care a concluzionat ca e prima hainuta a viitoarei progenituri, care deocamdata nu e in plan : )))) Rad si acum cand imi aduc aminte :))))

  63. cel mai special moment de care ne aducem aminte si dupa aatia ani era telefonul de la miezul diminetii.
    eram proaspat casatoriti, eu si anume cu al meu consort.
    undeva pe la 10 dimineata telefonul suna de cateva ori. eu cu el dadeam cu banul: e de la sectia 14.
    eu: nu, sigur e de la Parchet.
    el: 14.
    eu: Parchet!
    pana la urma castigam in a doua etapa eu, in prima etapa el.
    proaspat si juni casatoriti fiind, soacra mea impreuna cu adoratele cumnate ,adica mama lor si preacuvioasele, aveau bunul obicei sa ne reclame la politie.
    80 de plangerii, 11 procese.la aceste cifre am dat petrecere cu gasca.am poze.
    de ce ne facea plangeri?
    de ce? simplu;ca m-am casatorit impotriva vointei fiului destul de major,ca am alergat-o pe strada,ca m-am urcat pana la etaj si am intrat in casa, ca dorm cu fi-su si nu i-am cerut acordul ca e casa ei,diverse.
    telefonul de la ora 10 devenise parte din noi intre 2003 si 2005,ca dupa aia s-au derulat proesele,castigate de noi sau renuntate de mama lor si preacuvioasele.
    dar momentul ala din zi era special rau:
    buna ziua, aaaaa, dvs sunteti,stiti, soacra dvs………
    eu: linsititi-va, cum sa ma deranjati. ce ati facut cu copilul? etc etc.
    intre timp am avut prilejul sa ii cunosc pe toti politisti de la onorabila sectie, oarece cadre din parchet, politsti de la politia capitalei………devenisem aproape prieteni de familie.
    telefonul de la ora 10 era un moment in care ma mai tineau la curent cu familiile lor, copii, sanatate si in final doua vorbe de mama lor.
    lantul de iubire a fost rupt de sefu’ de sectie care ne-a trimis o adresa acasa, in care zicea ca ne da toate plangerile mamei lor doar sa o dam in judecata o data si odata……
    anii au trecut ,dar telefonul de la ora 10 a ramas.avea farmecul lui………….

  64. Era primul concediul in care plecam cu iubitul meu. Si intr-o zi ne-am oprit intr-un orasel micut de langa granita Germaniei ca sa inoptam. La hotel gasim un pliant cu Mamut Museum si ne hotaram ca este pacat sa plecam fara sa vizitam asa ceva, asa ca a doua zi de dimineata inainte de plecare ne-am propus sa ne trezim cu o ora mai devreme ca sa facem asta inainte de a ne continua calatoria. Ne trezim devreme, luam micul dejun, facem check-out-ul si la ora 9 pornim spre muzeu. Bagam adresa pe GPS si dupa vreo 5 km si 10 minute de mers pe stradute intortocheate reusim sa gasim muzeul. Ghiciti ce? Era inchis si se deschidea abia la ora 10. Ghici ce din nou! Cand ne uitam in stanga muzeului vedem hotelul unde am fost cazati. Fizic, cele doua cladiri erau despartite de un pod de 5 metri. A fost ca in filme :)))

  65. Credeam ca am cea mai rea soacra ! Inca nu am fost dat in judecata, inca nu i-au venit idei . M-a acuzat ca vreau sa-i omor fiica si am sfatuit-o sa faca o plangere la politie . Nu a ascultat !
    Doamne, ce de oameni nezdraveni umbla printre noi ! Sa ai zeci de plangeri si procese de la cumnate si soacra !

  66. victor,procesele ca procesele, da’momentul ala magic cand am iesit la plimbarea de ultimele cumparaturi inainte de nunta si ne-am vazut masina sparta, n-am mai intalnit.si cand sotu a sunat sora cea mare si i-a zis textual ca “politia a gasit un fir de par de femeie(!!!)”, studinta pe atunci la medicina,azi medic, dupa ce negase vehement orice implicare, a rostit celebra fraza” nu e adevarat,mama a avut capul acoperit.
    no comment

  67. simona,
    iertare de indrazneala, da’ un topic despre intamplari cu soacre?

  68. Cand se trezesc copiii dimineata si abia astept sa-i vad ca deja mi-era dor, apoi cand ii culc seara si abia astept sa ma relaxez ca mi-era tare dor :).
    Fiecare zi are momente speciale asa ca relatez cateva:
    Ma hotarasc sa iau copiii (2) si sa plec la un magazin de haine sa profit de reducerea de 20% pe care o aveam. Bag copiii in masina si plec. Ajung la mall si zbang ma loveste, am uitat cuponul de reducere acasa. Zic nu-i nimic, mai venea o pritena si-l folosesc pe al ei. Fericita ca am gasit solutia, ma dau jos sa scot copiii, cand deschid portbagajul, pustiu… Carutul a ramas in parcarea de la bloc si cand am plecat mai vazusem si un homless cautand prin gunoi in zona. M-am grabit spre casa tot uitandu-ma pe trotuare dupa un boschetar cu un carut mov si planuind recuperarea. Din fericire era unde-l lasasem.
    Sau, ies dimineata cu copilul la plimbare si imi zice omu de serviciu Uitati cheile de la masina, le-a gasit aseara vecinul de la 6 in usa.
    Sau plec de undeva si pe drum imi caut tel. Nu-l gasesc decat cand ma dau jos din masina, pe capota…. Noroc ca a fost drum scurt si eu am condus mai nezmucit 😀
    Azi de exemplu am mai avut un moment deosebit in care spalam pe jos in bucatarie si bebe de 1 an jumate a venit si-a inmuiat jucaria in apa din galeata si o ducea spre gura sa soarba…
    Sau fac prajituri si pana ma duc sa bag tava in cuptor gasesc bucataria toata alba ca dupa o ninsoare zdravana si pe copii transformati brusc in mosnegi….
    Cand imi ia o ora sa pot iesi pe usa din casa si 3 zile ca sa fac bagajele pentru o plecare mai lunga de 2 zile, o ora sa fac 5 feluri de mancare pentru fiecare pretentie si o ora pe zi cand sunt bolnavi sa scot muci, sa fac aerosoli si sa mixez siropele, zilele mele sunt frumoase si niciodata plictisitoare.

  69. Momentul acela al diminetii, cand ne trezim si ne vedem din nou, ne zambim si o iau in brate, iar trupurile se muleaza perfect, parca in ciuda fiecarei seri trecute, in care nu gaseam o pozitie comoda. Iar chit ca diminetile aduc de la sine o noua trezire, punem totul in asteptare si mai dormim, comod, cel putin jumatate de ora, inainte ca lucrurile pe care le amanam sa se adune.
    Sau pana cand vine pisica si ne da un ghiont, sa verifice daca mai traim si daca mai avem de gand sa o hranim 😀

  70. Nadia - profa de psiho

    Momentele mele speciale? Aaa, sunt multe… Incepand de la pregatitul cafelei de dimineata cand, cu ochii carpiti de somn,in loc de zahar e cat p-aici sa pun sare-n cafea.. Si aproape o fac, dar ma opresc la timp izbucnind in ras si trezindu-ma total la realitate… Sau atunci cand ajungand la scoala, copiii ma intampina cu ,,Sarumanaa, d-na! Avem ora cu dvs!!! Yupee!” si in momentul cand intru in clasa ei sar de sub banci unde erau ascunsi si imi spun ,,Surprizaaa!! Am invatat lectia!!! “.. Ori, cand reintoarsa acasa , prinsa de o carte buna, uit mancarea pe foc si o ard un pic, iar explicatia data pentru gustul ciudatel sotului este ca ingredientele sunt de vina…. Si incheind seara cand las baietelu in baie sa faca dus si constat ca in loc sa-si dea cu sampon, si-a dat cu ulei de corp… :)) Chinul ca sa il scoatem din par ca sa nu mai arate ca un pisoi plouat nu e depasit decat de hohotele de ras… Asa ca, momente speciale sunt in fiece zi, important este ca noi sa le savuram la maxim!

  71. când din toate cele 1935273892 poze făcute într-o zi, fără să iei degetul de pe butonul de declanşare, şi fără să respiri, şi fără să clipeşti, ca la vânătoare, doar că mai puţin sânge şi mai mult suflet, găseşti o bucată de fotografie care se aliniază cu lumea din capul tău şi cu planetele şi parcă totul e în regulă, şi nici urşii panda nu mai sunt pe cale de dispariţie, şi nici nu se mai omoară nimeni pentru petrol, şi nici miley cirus nu se mai freacă lasciv de orice adunătură de testosteron îi iese în cale, şi toată lumea citeşte în metrou, şi cumpără pungi de hârtie, şi toţi copiii gătesc la masterchef junior şi şi şi e bine.

    că parcă ai prins un ceva aşa frumos, că trebuie să-l vadă toată lumea, numai ca să simtă tot ce ai simţit şi tu. planetele, panda, petrolul, miley cirus, cărţile, hârtia, copiii şi binele. fie că ai surprins un bot de pisică, sau trei mustăţi cu umbra perfectă, sau un colţ de tartă cu rodie care străluceşte ca un bol de perle roşii, sau că e luna pe care ai prins-o din avion, sau umărul ăla gol printre rotocoale de fum.

    momentul special de patru mb şi jumătate, cu cei mai frumoşi pixeli din ziua aia.

  72. Momentul meu special al zilei se desfasoara intr-un spatiu de nu mai mult de 2 metri patrati. In masina nici prea luxoasa si nici prea curata unde ma pot refugia doar eu, cam 10 minute in fiecare seara, cu un kinder bueno indesat pe furis in buzunar si eventual o Cola Zero, uneori chiar si o tigara. Dau drumul aparatului de radio pe Rock FM si fug pentru cateva momente de responsabilitatea de a fi mama la dublu, de invatatul pentru examenul de medic specialist si de vesnica dilema ” eu ce mai gatesc pentru maine?!”.

  73. Cel mai grozav moment al zilei de azi (si de fiecare zi)
    este atunci când se face zi! Să vă explic-sunt mioapă forte, așa
    că, în fiecare dimineață, cu ochii închiși, dibuiesc ochelarii și
    abia apoi deschid ochii, după ce-i așez ,,călare”! Ce a fost
    special astăzi? azi am reusit să dibuiesc ochelarii LUI!!! Așa că,
    am constatat resemnată că am… dezlipire de retină! Mi-am scos
    ochelarii (eram oricum pe întuneric 😥 ), gândind să merg la
    operație. Ce credeți, fără ochelari se luminase un pic… am
    răsuflat ușurată, felicitându-mă pentru gafa!! Și acum mă mai bucur
    că n-am rămas pe întuneric definitiv, cum mă amenință oftalmoloaga
    mea!

  74. Momentele speciale din zi? Oh, acelea in care o creatura mica si atomica ne trezeste invariabil la 7 dimineata, indiferent cat de bine a dormit sau n-a dormit in acea noapte si care imediat ce deschide ochii sare din pate si striga unde e E..? E.. este cealalta creatura, un pic mai mare cu care trebuie sa ne luptam in fiecare dimineata ca sa se dea jos din pat, sa se spele, sa se imbrace, sa manace (toata acestea enumerare reprezinta un mare moment special 🙂 ) si pe care o convingem cu greu ca daca in 5 minute nu iesim din casa, n-o sa mai primeasca jucarii…ca o sa o dea pe mami sefu’ afara (si vine intrebarea speciala: “Da’ asa rau e seful tau, mami?” la care as avea un raspuns special dar, ma abtin, ca poate se-ntalnesc vreodata si se stie ca sinceritatea e… specialitatea acestor creaturi). Urmeaza apoi o serie de momente mai mult sau mai putin speciale si vine seara..in care cu siguranta am parte de alte momente cu adevarat speciale, mai ales acelea declansate in urma afirmatiei: Gata, ne pregatim de nani! Oh, atunci incep bocetele specifice, care-ti ridica parul pe cap dar faci eforturi sa-ti pastrezi calmul si rictusul pe fata, si rugamintile fierbinti si promisiunile desarte pe care cu greu le contracarezi pentru ca in final sa ajungi in pat! Citesti povestea (inca una, si inca una, si asta si gata), stingi lumina si incep alte momente speciale: maaami, mi-e sete…,stingi iar lumina, maaaami, fac pipi…,pauza… abia ai facut!, dar am baut apa si-mi vine iar,…stingi iar lumina…liniste, uf, poate au adormit, gandesti speriata dar plina de speranta, ciulind urechea…la care se aude maaami azi la gradinita, Xulica mi-a povestit ca s-a batut cu fratele lui, a cazut cu bicicleta in canal, si-a spart capul, si dintii, si….ii curgea sange, si…GATA! NANNNI! Si a doau zi la fel, si a treia si tot asa…. E viata mea, e speciala, cu o familie speciala, cu oameni speciali, si O iubesc :-)!

  75. Cel mai special moment pentru mine are loc lunea in jurul orelor 15.00.
    Atunci aflu daca marti, mama vecinei mele pleaca la cursurile ei de salsa in Bucuresti.
    Daca pleaca, atunci, hehe, ma pot strecura un pic pe la ea, facem goblen!
    Vecinii mei sunt o familie de artisti.

    Cu stima,

    Bogdan

  76. Perioadele mele bune din fiecare zi 😀 😀 😀
    Luni dimineață: O nouă săptămână de muncă – ”hai să mă duc la birou, poate a trecut criza, a crescut nivelul de trai și oamenii s-au apucat din nou de cumpărat terenuri”.
    Marți seara la culcare: ”Mulțumesc că a trecut și marțea asta fără să fi fost afectată de cele trei ceasuri rele. Nu m-au afectat nici cele bune dar, în sfârșit, e marți și e bine…”
    Miercuri la prânz: vin clienții la birou, bucurie mare, avem acte. Ufff, din păcate sunt doar declarații de șomaj sau ajutor social care sunt scutite de onorarii. Fără încasări… dar mulțumită, am făcut și azi niște fapte bune, am ajutat leneșii să trăiască
    Joi, de la 8,00 la 16,00: dacă tot n-am clienți stau acasă, fac curat prin grădină/casă/creier/suflet și omit să răspund la telefon băncii care mă întreabă de ce am restanțe la plata creditului.
    Vineri, toată ziua: Ceva clienți care mă bucură ca și cum ar cumpăra palatul parlamentului. Și sentimentul de ușurare că urmează două zile libere în care nu trebuie să mă mai gândesc la muncă, la ”de ce nu am de muncă”, la ”când dracu se termină criza asta”, ”nu mai sunați, dobitocilor că dacă aș avea încasări sigur v-aș plăti restanța”, ”mamă, ce rău îmi pare că n-am știut unde să mă opresc cu învățatul”.
    Sâmbătă și duminică: hip, hip ura, toate gândurile rele mi s-au șters, nu sună nimeni nici de bine nici de rău, nu am nici un gând, zac ca o moluscă sperând doar să apuc vremea când săptămâna și luna și anul vor fi alcătuite doar din sâmbete și duminici.

  77. Un moment special al zilei este atunci cand ma trezesc si o vad pe mama ca imi zambeste si imi spune “buna dimineata puiu mamii” si ii multumesc lui Dumnezeu ca o am langa mine si sper sa o am cat mai mult timp, as vrea sa fie nemuritoare. Ador momentele in care imi face pachetel ca pentru copiii de gradinita si cum ma dojeneste din cand in cand sa imi aduca aminte ca pentru ea nu am crescut tot copil ma vede.

    Un alt moment favorit este cand catelusa mea imi sare fix pe burta cand deschid ochii dimineata ( si mentionez ca este grea, dar o iert) si incepe sa ma linga pe fata, cel mai tare ceas desteptator.

    Ador cand prietenul meu drag si iubit imi reaminteste mereu ca faptul de a fi alaturi de el il face cel mai fericit si ca de acum este implinit iar cand imi saruta mainile ca un gentleman ma face cea mai fericita si ma simt cea mai indragostita femeie.

    Ador toate persoanele dragi din viata mea, ele ma fac sa zambesc tot timpul, viata fara prieteni este monotona si trista, cred ca este si depresiva, de altfel scurta.

    Ma bucur ca sunt in viata mea si ca pot zambi mai mereu, sper sa nu incetez sa zambesc si asta iti doresc Simona, sa te bucuri de cei dragi cat inca ii mai ai langa tine! cei dragi sunt cele mai de pret comori ale noastre.

    Numai bine!

  78. miercuri, nu marti 

    La 06 :45 nu-mi sună alrma, dar sunt trezită de un numar necunoscut:
    – « alo, auzi, să nu speli, să nu faci curat astăzi este sărbătoare mare ».
    Mai adaugă:
    – să ţii post măcar pînă la ora trei. Să trăieşti, mă suni cînd ieşi din schimbul doi ». Închide. În secunda doi, mai sună odată:
    – Eu: alo, aţi grrr…
    – Ea: da’ Marcel al tău nu trece pe la mine azi? Vine omul ăla cu drujba, să fie mînă de bărbat în ogradă. Închide.
    Eh, îmi zic în gînd, ar fi mişto să muncesc în schimburi (la o alimentară, mi-ar plăcea), program de 8 ore, linştită, în drum spre casă faci piaţa, ajungi acasă la timp cît să nu pierzi serialul tău preferat, Tînăr şi Neliniştit, faci ceva curăţenie şi te zoreşti cu cina, că la zece ajunge şi el din schimbul 2. Ah, ce viaţă mişto au unii, frate!
    Da’ mă resetez rapid, îmi ridic carcasa inertă din pat, mă duşuiesc agale (cu tot păcatul, că doar e sărbătoare), îmi iau o camaşă mototolită pe mine şi zic: să înceapă campania de cautare a laptopului. L-oi fi luat de la serviciu ieri cînd am plecat! Nu-l găsesc şi plec la ghici. În 601, mă simt întotdeauna ca într-un autobuz care circulă prin India. Veşnic suprapopulat, ticsit, şi-o zarvă infernală. O parte dintre ei coboară la Spitalul Universitar, o altă parte la Universitate. Deci, practic singurele conversaţii pe care le aud zilnic sună în felul următor: « bă, nasoala rău profa aia, nu explică nimic », ori: da co***, hai, vii? avem seminar de la 09 :00 » , ori: « dragă, trebuie să-şi facă RMN, n-ai auzit ce-au zis doctorii, poate fi vorba chiar de un abces cerebral « . Intenţionez să-mi scot cartea din rucsac, şi aud în spatele meu: « mai ai mult să te împingi în mine, făi, las-o dracului de carte ». Mă întreb în gînd: asta o fi studentă sau a uitat să coboare la spital?!
    Hai că dă Domnul şi ajung la birou. Mă întîmpină portarul meu preferat (spun c-ar fi preferatul meu deoarece este singurul portar în viaţă pe care-l văd în permanenţă citind cărţi) cu un zîmbet plin de ironie:
    – El: domnişoară, astăzi faceţi ceva mişcare. S-a stricat liftul, repară ăştia la el.
    – Eu: nu, mulţumesc, ies la promenadă deseară. Cam cît durează, aveţi idee?
    – El: domnişoară, nu ştiu să estimez, nu depinde de mine, doar nu lucrez eu la el.
    – Eu: aveţi dreptate. Tot în gînd îmi spun: hai că-i isteţel, nu citeşte degeaba cărţile alea.
    Cele opt etaje le urc în 10 minute. Obosesc rău, şi conchid cu prietena mea cea mai bună, ipohondria, că sigur am o boală gravă, altminteri, nu e normală chestiunea.
    La birou, întreagă zi, compulsiv-obsesiv, mă gîndesc cum ar arăta viaţa mea dacă aş lucra într-o alimentară. Şi uite aşa printre gînduri, rapoarte, mailuri şi alte porcării, abia cînd îmi arunc ochii spre ceas, realizez că s-a făcut deja sapte.
    Reuşită zi, merit şi eu sa plec cu taxiul spre casă. Urc în taxi.
    Bună seara, la ***, vă rog. Mă apuc să butonez telefonul şi după primele cinci minute, uitîndu-mă pe geam, conştientizez că nu reuşesc să mă localizez. Aşa că-l întreb: fiţi amabil, îmi puteţi spune unde ne aflam, nu recunosc traseul?!
    – El: « da’ ce sărantoaco, ţi-e frica că dai cu 5 ron în plus »?
    – Eu: poftim?
    – El: da, da, exact ce-ai auzit…
    Nu pot descrie limbajul domnului. Da’ vă asigur, în niciun caz nu a fost unul academic. Am reuşit să cobor la primul semafor, nu m-a agresat fizic, doar verbal, dar am rămas schilodită psihic
    Cu chiu cu vai, am ajuns şi acasă. Cu alt taxi, evident. Cum ar veni, m-am întors de la schimbul 2, conform exerciţiului meu de imaginaţie.
    Sunt momentele speciale cu damf de stupizenie, la care personal mă amuz de fiecare dată cînd mă confrunt cu ele.

    P.S : O fi ajuns şi Marcel la…?

  79. E o ora potrivită la care să-mi recitesc blogul abandonat. E bun în caz de memorie proastă, iar când eram mică îmi plăcea cel mai mult „Doriți să REvedeți” din emisiunea muzicală la care mă uitam. Și uite ce am găsit, un mesaj pe care l-am copiat direct din căsuța de mesaje de pe facebook de la consortul de care vorbeam și mai sus. Cum el doarme ca orice om normal, îmi permit să-l postez, mizând pe acordul său implicit, pentru că se potrivește subiectului și mesajelor mele anterioare.

    au fost odată
    într-o ţară apropiată
    2 arici zglobii.
    jucau mereu cărţi
    cu prietenii, nu cu dubioşi
    sau cu terţi.
    în bârlog sau în pădure
    cărţile erau jucate necontenit
    cu punctaj clar, bine stabilit.
    întâlnirile erau de mare anvergură
    se aduceau bunătăţuri sute şi mii,
    nu scăpa nici măcar o mură!
    dar s-a întâmplat o dată,
    chiar de curând,
    ca aricii să o faca lată.
    în sacoşa cu minuni
    au ascuns ceva – dar nu ciulini. chipsuri, skittles,
    şi-nainte să te bucuri,
    au pastrat şi 2 sucuri.
    astfel, cu zâmbete pe sub mustăţi
    şi cu vizuina plină de bunătaţi
    aricii pot continua ospăţul şi acasă singurei, făr-o problemă
    căci se iubesc, nu-i o dilemă.

  80. Multumesc mult de tot!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    vor fi cu siguranta multe momente speciale in mini vacanta!
    multumesc mult !

  81. Seara sunt cele mai fericite momente pentru mine, in momentul in care ajung acasa si incep sa aud “perlele” copiiilor mei. Am sa scriu mai jos doua exemple:
    Iii aratam baietelului meu mai mic niste flori..
    – Uite mami, acelea sunt Panselutze.
    Si celelelte?
    – Pai tot Panselutze, una e galbena, alta albastra, alta violet… Iar ultima floare este Muscata.
    – De ce? :)))
    …….
    Am fost la un spectacol si l-am intrebat pe cel mic:
    -Mami, vrei binoclul sa te uiti si tu?
    Raspuns: Nu, ca nu-mi ajung ochii:)))

  82. Momentul special din zi ???
    Pai, a fost chiar de dimineata. 😀
    Oprisem la culoarea rosu a semaforului.
    Eu pe prima banda, in masina (un Fiat Punto rosu, luat la mana a doua – explicatie care va fi necesara mai tarziu 🙂 ). Pe banda din dreapta mea, vad, oarecum cu coada ochiului, o dubita alba, cu doi muncitori in ea. Muncitorii se uitau foarteee insistent.
    Si in timp ce eu stateam asa, ca o floare, de ziceai ca am cel putin BMW 😆 , cu o atitudine din aia extrem de aroganta, ii observ pe cei doi ca tot faceau semne insistent spre mine.
    Binevoiesc sa-mi intorc privirea spre ei, tot uitandu-ma de sus (fetele stiu, multe dintre noi am trecut prin situatia de a face fata anumitor priviri si comentarii din partea barbatilor).
    Si cum ii priveam eu cu maximul de aroganta de care eram capabila 😈 , il vad pe cel de la volanul dubitei ca-mi face semn sa dau geamul in jos, sa-mi spuna ceva.
    Ma execut, cu privirea de diva deranjata, si muncitorul, cu un zambet laaaarg, de putea intra o grebla in gura lui, imi spune: “Doamna, vedeti ca aveti pana la roata din fata” :mrgreen:
    Stiti cum m-am facut de micaaaa???> 😆 😳
    PS: Muncitorul a fost razbunat si eu am invatat sa nu mai judec oamenii pe baza parerilor formate anterior 😛

  83. Și eu mulțumesc! 🙂 @nike: Felicitări! Le trimiți pe cele două soacre sau mergeți voi? Că dacă le trimiți pe soacre și ne nimerim în același weekend, mă ofer să le răstorn căsuța din copac. :))

  84. Pentru mine-s magice zilele de weekend. Sotul meu se trezeste intotdeauna inaintea mea, merge tiptil in bucatarie, rasneste cafeaua apoi o fierbe, dupa o metoda doar de el stiuta. Vine in dormitor, unde eu inca dorm si sufla in vaporii de cafea spre nasul meu. Simt cum mireasma cafelei ma invaluie iar narile imi freamata de fericire. Cand deschid ochii imi vad sotul aplecat asupra mea, cu o fata fericita si imi spune:
    – Gata puturoaso, scoala-te, e miezul zilei.
    Ma ridic, inca somnoroasa, imi sarut sotul si sorb primele guri de cafea acolo, in asternutul cald.
    Apoi ma dau jos, merg in bucatarie si pregatesc cel mai delicios mic dejun.
    Facem asta de 25 de ani si inca nu me-am plictisit, e o placere mica pe care-o traim impreuna si ne aduce atat de multa bucurie.

  85. […] fost un concurs aici, pe blog, prin decembrie, cu premii constând în 2 week-end-uri la Căsuța din Copac din […]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green