Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Moș Crăciun pentru un elev, un profesor, un medic și un bolnav

Ce-ați făcut în seara de Crăciun? Ați stat acasă cu familia, nu-i așa? Ei, bine, știu un cititor al acestui blog, care a stat niște ore în fața unui spital de urgențe, încercând să găsească un medic căruia să-i dea niște bani. Dar să începem mai bine cu începutul:

Mai țineți minte campania Dăruiește o bucurie, desfășurată de Volksbank pe final de 2013, da? Pe scurt, au fost puși la bătaie 1.000 de euro, pentru o bucurie. I-a câștigat Lorendo-Cristinel Stoleru, care a ales să nu își facă sieși bucuria cu pricina, ci să împartă banii între patru necunoscuți: un medic, un bolnav, un profesor și un elev. În cele ce urmează, o să-l las pe el să vă povestească cum și-a făcut treaba de Moș Crăciun aducător de bucurii:

Capitolul 1: ELEVUL

 “Locuiesc într-un cartier în care timpul nu s-a obosit să schimbe prea multe. Ne cam știm toți, cu bune și cu rele, și nu de ieri de azi. Sigur, cu anii, unii au mai chelit (eu nu !), alții s-au rotunjit (eu nu !) și cu toții am devenit mai înțelepți (oare și eu ???). Mă rog, ideea e că, aproape ca într-un cătun de munte, chiar și-un cotoi străin dacă apare, este imediat „observat” și etichetat : „Ăsta-i nou !”. Cu atât mai puțin ar fi trecut neobservat grupul de copilași care, la un moment dat a bulversat feng-shui-ul străzii, trecând zilnic spre școală, asemenea unui cârd de râțuște. I-am numărat și la toți ne-a dat la fel: șase ! Apoi, iscoadele au început să-și facă datoria: sunt noi în oraș, locuiesc în susul străzii, cu chirie, și sunt crescuți doar de mamă. Mamă pe care n-o vedeam decât uneori, supraveghindu-i atentă din spate. Nu m-am priceput niciodată să apreciez vârsta unei femei. Undeva între 40 și 50. Poate un pic mai mult. Nici despre vârsta copiilor nu mă pot pronunța decât în termeni nepermis de aproximativi. Am aflat ulterior că băiatul cel mare este student în anul I. Deci, ar fi rămas cinci care s-ar fi „calificat” pentru a fi, oricare dintre ei, „elevul” căruia să îi ofer un sfert din darul primit: Ana Maria, Lucia, Emanoil, Marian și David. Voi pe care l-ați fi ales ? Eu n-am știut să aleg. În prezența tuturor, explicând în câteva cuvinte despre ce anume era vorba, am oferit premiul mamei. Pe o fetiță am auzit-o spunând ceva despre un telefon. Un băiețel a pronunțat „truse pentru pictură”. Mai erau câteva zile până la Crăciun și-am fost asigurat că acei bănuți vor ști să acopere câte ceva din listuța trimisă Moșului de fiecare dintre ei.”

În foto, cei șase copii:

elevi

 

Capitolul 2: PROFESORUL

 “Nicoleta este în al patrulea an la catedră. În 2012 a obținut o notă suficientă pentru a se titulariza, dar n-au fost posturi. În vară, a dat din nou examene. La definitivat a luat 9, la titularizare, 9,20. Din nou nu au fost posturi, astfel că ocupă în continuare un post de suplinitor. A crescut într-o casă de copii, dar a găsit putere să își urmeze visul. „Când ai posibilități financiare modeste, viața e ceva mai simplă: ai mai puține alegeri de făcut”, mi-a spus ea, zâmbind. Cu un an în urmă, s-a căsătorit. Soțul este doctorand și, pentru moment, nu are alt venit decât cei 850 de lei pe care îi primește lunar ca bursă de studii. La începutul verii, Nicoleta a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Ceva legat de pancreas, n-am insistat să aflu prea multe. Atunci s-a dus și bruma de bănuți care le rămăsese de la nuntă. Nu pe șpăgi, că nu aveau de unde, ci pe feșe, seringi și medicamente, adică pe toate lucrurile de care un asigurat din țara asta beneficiază – nu-i așa? – gratuit. Fără să am habar, fără să fi aranjat ceva în acest sens, s-a nimerit ca ziua în care am întâlnit-o pentru a-i oferi bănuții să fie și ziua în care împlinea 25 de ani. Aflând despre asta am întrebat-o, mai mult de dragul conversației, care va fi primul lucru pe care-l va cumpăra din suma primită, că… deh, o dată împlinește omul un sfert de veac de existență. Răspunsul ei m-a năucit: “O pereche de ghete pentru soț”.”

În foto, Nicoleta și soțul ei:

profesor

 

Capitolul 3: BOLNAVUL

“Pe A. nu o mai văzusem de trei sau patru ani. Am întâlnit-o în noaptea de Anul nou. Se deplasase, alături de echipajul unei șalupe, în exteriorul portului, pentru a prelua un marinar ucrainean bolnav, de la bordul unei nave care nu era programată pentru intrare în port în acea zi. L-a adus în bună regulă la cheu și l-a „predat” unei ambulanțe. Am schimbat cu ea câteva cuvinte. Mi-am amintit că este mama unui băiețel diagnosticat cu tetrapareză spastică și am întrebat-o – cât de aiurea sună uneori întrebările astea! -, cum se mai simte. Mi-a spus că doar ce se întorseseră de câteva ore de la spital. Și mi s-a aprins beculețul. Practic, era vorba de „un bolnav”. Un copil bolnav.     I-am spus lui A. despre premiu și am rugat-o să accepte sfertul de premiu destinat „bolnavului”. A acceptat. Băiatul se numește Ștefan. Întrebat ce ar dori să i se cumpere din bănuți a răspuns „apte”. Adică “lapte”. A nu se înțelege că A. nu îi oferă tot ceea ce e omenește posibil, deși îl crește singură dintr-un salariu de asistentă medicală. Lui Ștefan nu îi lipsește laptele. Doar că îi place foarte mult.”

În foto, Ștefan și Moș Crăciunul nostru de ocazie:

bolnav

 

Capitolul 4: MEDICUL

“Cu „medicul” a fost un pic mai greu decât aș fi bănuit. Spitalele din Constanța sunt adevărate fortărețe. Nu intră cine vrea, cum vrea, să caute „un medic”. Și este bine că este așa, însă pe mine m-a cam încurcat. În seara de Crăciun, am stat mai bine de două ore la intrarea în secția Urgențe, sperând să dau, printre echipajele ambulanțelor care aduceau bolnavi, peste un medic. Intenția era să caut un medic rezident. Dar nu a fost să fie, așa că m-am întors la familie și mi-am întins telefonic antenele, în căutarea unui rezident căruia acei bănuți să-i pice bine. După ce am dat sfoară în țară printre cunoscuți, am obținut un număr de telefon și un nume: Mihaela. Doar că nu a acceptat să fie fotografiată. Mi-a mulțumit enorm, mi-a spus că bănuții îi vor acoperi trei luni de chirie, dar că nu poate accepta ca acest gest să fie unul prea vizibil. Și asta eu, unul, am putut înțelege. Sper să înțelegeți și voi.”

Cam asta e povestea celor 1.000 de euro. Iar Moș Crăciunul nostru de ocazie ne oferă, cu umor, și o listă de motive pentru care e frumos să joci rolul cu pricina:

 “- Deși ai un singur rând de haine, ele nu se demodează niciodată. Mai mult de-atât în fiecare an, în decembrie, ești în tendințe și chiar dai tonul modei: până și stripteuzele se îmbracă așa.

– Deși ești moș și, mai rău de atât, mai ai și burtă, toate femeile te vor.

– Nu îmbătrânești. Ce-i drept, nici nu întinerești dar lumea te place cum ești așa că… who cares?

– Ai cel mai tare serviciu din lume. Lucrezi o singură zi în an și aia cu program scurt, de gravidă.

– Intri în casele oamenilor cum vor mușchii tăi : pe ușă, pe geam, pe horn și nimeni nu te arestează pentru intrare prin efracție

– Ți se rupe fesul de fluctuația prețului barilului de petrol, atâta timp cât nu-ți alimentezi renii la pompă.

Iar, în final, ceva ce nu mai e în glumă:

“Cel mai important este însă, de departe, sentimentul pe care îl ai atunci când oferi, mai ales dacă e vorba de persoane pe care, practic, nu le cunoști. Și care nu se așteptau nicicum la asta. Știu că sună patetic, dar ceea ce simți este indescriptibil. E pe bază de furnicături în stomac…”.

V-am făcut să zâmbiți într-o zi friguroasă, nu-i așa? Și tocmai scotociți prin memorie după amintirea unor furnicături în stomac ca cele despre care povestește omul nostru mai sus, nu? Am scotocit și eu, evident, și mi-am adus aminte de un moment. Nu vi-l povestesc, că e prea lung, ci vă invit să citiți acest text până la final, unde e punctat chiar momentul cu pricina. 😉 Vă aștept cu poveștile voastre, sunt pusă pe zâmbit larg, azi. 🙂

26 comentarii

  1. felicitari!!!!!!!!!!!!!!!!
    mie, una, mi-au dat lacrimile.

  2. Sunt mândră de Moş Crăciun ăsta! E prietenul meu de blog şi l-am votat în cunoştinţă de cauză cu toată inima. Mă simt de parcă am contribuit şi eu cum un fir de praf la premiile acordate de el. Felicitări şi la cât mai multe astfel de premii!

  3. Auzi, Crăciunosule, m-ai rupt !…..știi, cred ca după asemănarea ta o fi croit ROMÂNUL ăla veșnic…și nu, nu e o glumă !

  4. @Lucia: cu toții suntem mândri, e un om bun! 🙂

  5. Moshule, tanar sau batran, si pe mine m-ai emotionat, si mi-au dat lacrimile.

    Sunt mandra de tine!

  6. Frumos, dar si trist. 🙁

  7. Multumesc mult, Mosule, ca existi si ca, datorita tie si altora ca tine, simt ca mai exista speranta pentru Romania si pentru romani. Cred ca nu ajungeau 1000 de euro pentru a te clona…Fii binecuvantat !

  8. @catalin: ei, nu mai vedea și tu partea tristă, măcar azi. uită-te doar la cea bună 😉

  9. sunt exterm de bucuroasa ca ai castigat premiul si te felicit din tot sufletul pentru tot: pentru idee, pentru participare , pentru alegerile facute, pentru felul in care ne-ai povestit …
    BRAVO!

  10. Mi-au dat lacrimile. Mi-a placut mult de tot faptul ca a luptat cu indarjire si cinstit pentru un premiu care a facut fericiti 4 oameni. Si sigur ca da altruismul lui m-a facut sa votez si eu. 🙂

  11. O poveste de tot cacatul. Nu ma refer la acei oameni care au primit firimiturile, ci la modul cum aplaudam asemenea solutii. In loc sa facem ceva ca acei oameni sa primeasca drepturile, le aruncam o firimitura pentru a ne simti superiori si pentru a cumpara pentru un rand de sarbatori o bucatica din iertare sau ce o mai fi. Acesta imi arata un lucru: ai nosti nu ajung cersetori pentru ca se nasc cersetori, ci ajung cersetori pentru ca noi ii invatam asa. Bravo!!! In loc sa cerem socoteala pentru ca straziile si trotuarele nu sunt curatate de zapada desi acolo se duc o maricica parte din banii contribuabilului, ne bucuram ca s-au inchis scoliile. Imi sustin parerea, respectand desigur si dreputul celorlalti la opinie: o poveste de tot cacatul, presarata cu lacrimi!!!

  12. @Marco: de tot căcatul e comentariul tău, mă ierți. altfel, te așteptăm să începi tu “să faci ceva”. hai, fii căpitanul nostru! 😉

  13. Marco, de ce nu ne spui ce ai facut tu? Am inteles, ce a facut omul pomeni aici e de tot cacatul, dar tu ce ai facut? Ia mai spune, cum ai cerut tu socoteala ca nu-s curatate trotuarele? Hai, curaj, asteptam sa te auzim!

  14. Marco, nu intentionam sa intervin dar il cunosc destul de bine pe baiatul asta si stiu despre el ca in primavara anului trecut a mai castigat un premiu de 300 de lei la un concurs organizat de o librarie. Si stiu ca de toti acei bani a cumparat peste 40 de carti, dintre cele mai cunoscute titluri ale literaturii pentru copii, carti pe care le-a donat unui centru de copiii institutionalizati din Agigea. Si aia tot de cacat a fost, asa e ? Dar lasa-le pe astea. Cu trotuarul cum mai e ? S-au luat masuri ? Cat despre scoli, din ce iti mai aduci aminte, cam cata scoala se mai facea cu o saptamana inainte de vacanta ? Rupeai cu invatatul, este ?

  15. Johnny Handsome

    Felicitări, Dane!

  16. De mult nu m-am mai emotionat atat de mult, multumesc, ce poveste absolut minunata! Ma face sa imi dau seama cat de meschine sunt dorintele si “problemele” mele.

    Pacat ca unii nu vad decat lucruri negative in orice gest frumos, cu atitudinea asta ma intreb cand mai reusesc sa se bucure …

  17. Imi cer scuze, cred ca nu m-am exprimat corect cand am spus acest lucru. Nu ma refer la gestul acestui baiat – jos palaria. Dar la prima citire mi-a starnit revolta, poate impotriva mea, dar m-a facut sa ma gandesc la daruirea corporatista, CSR-ul transformat in “hay sa ajutam batranica sa treaca strada”. Mea culpa!

  18. Marco,
    uneori gesturile mari sunt formate din gesturi mici, uneori un gest mic genereaza unul mare..tu de unde ai incepe?
    si da, aplaudam solutii din acestea- pana la urma sunt destui care nu ar face nici macar atat …si daca efortul lui a adus o bucurie cat de mica- si-a atins scopul, despre asta era concursul, nu despre schimbarea sistemului si nici a unor mentalitati

  19. O poveste minunata, un om minunat. M-am bucurat sa-l vad castigand..si eu l-am votat.
    Si acum o intamplare cu final fericit 🙂
    Aveam internata in salon o batranica cu pneumonie si multe alte probleme (o fractuta se sold intre altele, care o lasese imobilizata)..si dupa vreo 10 zile se vindecase si voiam sa o externam…dar unde? acasa nu avea cine sa aiba grija de ea, nu stiu ce vecina careia ii si lasase o suma de bani ca sa o ajute nu aparuse deloc pe la spital…iar de familie ce sa mai zic? Fiul si nora nici nu mai vorbeau cu ea, nici nu voiau sa auda de ea…asa ca impreuna cu doctorita cu care lucram ne-am dus zilnic la asistenta sociala sa rezolvam situatia..si in sfarsit dupa 25 de zile de internare (care e enorm) am reusit sa dam de o cunostinta care sa se ocupe de ea…cat timp cat a stat internata i-am cumparat noi de mancare, unele medicamente care nu veneau de la farmacia spitalului, un prosop, servetele umede, etc….in fiecare zi ne multumea saraca..si pt simplul fapt ca i-am dat buna ziua si am intrebat-o cum se mai simte. Iar in ziua externarii cand mi-am luat la revedere de la ea asa de frumos mi-a multumit si asa lucruri frumoase mi-a urat, ca am iesit din salon cu ochii in lacrimi… Cand am hotarat sa dau la medicina tatal meu mi-a zis ca mai ales in primii ani satisfactia nu va fi una materiala ci spirituala…multumirea aia ca ai ajutat un om…si mare dreptate a avut!

  20. @ametist: hai că mă făcuși să plâng 🙄

  21. dar e cu happy-end…
    Ok, o sa ma gandesc la ceva care nu e de bocit 🙂

  22. Felicitări.
    Mă bucur că de la ” o bucurie ” s-a ajuns la mai multe.
    Chiar mai multe decît s-ar crede. Pentru că ne bucurăm şi noi de acest gest frumos.
    Mulţumesc.

  23. @ametyst, pe mine ma bucura ca mai exista si oameni de felul tau, parca imi mai putina speranta. Sunt atatia oameni care au nevoie de ajutor si nu numai banesc.

    Ma bucura ca am gasit blogul tau, Simona (sper ca e ok sa iti spun pe nume). Ma amuza i emotioneaza in acelasi timp. Ai mai castigat un cititor.

  24. Mii de scuze pentru greseli, este extrem de tarziu (sau extrem de devreme) si atentia mea imi cam joaca feste…

  25. Nu toata lumea se pricepe la scris, am ramas extrem de impresionata de randurile pe care d-l Stoleru a avut placerea sa ni le impartaseasca.
    Ma plec in fata dansului, il felicit si ii urez din suflet sa i se intoarca aceasta fapta inzecit.
    Marturisesc faptul ca mi-a fost destul de greu sa citesc pana la sfarsit, sunt genul groaznic de emotiv cand vine vorba de “povesti” de acest gen.

    Si nu in ultimul rand, felicitari pentru Simona! Ai ales intelept.
    Va doresc tuturor numai bine.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green