Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Despre psihoterapie. Întrebări și răspunsuri

Din ce în ce mai des, în jurul meu, oamenii vorbesc despre psihoterapie. Își recunosc parcă mai ușor nevoia de ajutor și par din ce în ce mai dispuși să-l ceară. Mi se cer, în privat, tot mai des, recomandări de specialiști. Pentru că am scris de mai multe ori pe tema asta, mi se pun întrebări. Ce e, de fapt, psihoterapia? Ce-ți spune un psihoterapeut, ca să te facă să te simți mai bine? Îți spune ceva magic? În cât timp ajungi să simți că ești pe drumul cel bun? Ce e sindromul de stres posttraumatic? Cum se manifestă el? Cum e cu terapia de cuplu? Și așa mai departe…

Am pus și eu aceste întrebări mai departe psihoterapeutului Corina Georgescu, un profesionist în care am o încredere uriașă și pe care vi-l recomand cu ochii închiși. Corina are un Master în Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale și studii de formare în Terapie și Hipnoză Eriksoniană. În 2007-2008, a efectuat un stagiu voluntar în Spitalul Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia, pentru aprofundarea metodelor de diagnoză și tratament. A ajutat pacienți cu anxietate, depresie, diferite feluri de adicții, comportamente compulsive, stres, fobii, traume, atacuri de panică, probleme de cuplu și de familie, stimă de sine scăzută, tulburări alimentare, probleme legate de muncă sau de relaționare. 

Citiți în cele ce urmează răspunsurile ei:

corina

Cum se mai raportează românii la ideea de psihoterapie? A crescut numărul celor care cer ajutor de specialitate? Cum arată situația față de acum 5 ani? Dar față de acum 1 an?

În ultimii ani, lucrurile s-au schimbat în bine. Ceea ce, acum zece ani, era ceva rușinos, adică să mergi la psiholog, acum este din ce în ce mai mult privit ca un lucru normal. Poate e într-o legătura cu criza economică. Nemaiavând cum să se dezvolte spre exterior, oamenii au început să se centreze pe ei înșiși, să facă mai mult sport, să mănânce mai sănătos. Vin, astăzi, la cabinetele de psihoterapie mulți oameni care vor doar să se cunoască mai bine sau să vorbească despre ei.

Cine merge mai mult? Femeile sau bărbații?

Femeile. În întreaga lume este la fel, nu doar în România. Bărbații încearcă în general să-și ascundă punctele slabe și să mizeze pe masculinitatea lor. Li se repetă de mici că bărbații nu plâng, deci cum ar putea să admită că au o problemă fără să se simtă vinovați sau inadecvați? Totuși, suferința psihică este cel puțin la fel de puternică pentru bărbați ca și pentru femei.

Ce face, de fapt, un terapeut? Am auzit oameni nemulțumiți de faptul că terapeutul nu le-a SPUS ceva care să-i facă să se simtă mai bine.

Depinde de terapeut și de tipul de terapie pe care îl practică. În cea cognitiv-comportamentală, se tratează simptomul, acesta fiind acuzat de către pacienți și considerat a fi problema. Sunt tehnici clare pe care un terapeut de acest tip le aplică, având scopul declarat de-a face simptomul să dispară. Accentul se pune aici pe “a face”. La polul opus avem psihanaliza, care consideră simptomul drept soluția pe care inconștientul nostru o găsește într-un moment dificil. De pildă, dacă mă tem să vorbesc în public, aș putea face preventiv, cu o seară înainte, o laringită. Psihanalistul nu acordă, așadar, mare importanță simptomului în sine, ci încearcă să afle ce anume îl activează. Aici, accentul e pus pe “a vorbi”. E mai ușor să-ți spun ce nu face un terapeut: nu dă sfaturi și nu-și propune să dețină adevărul despre pacient. Și ascultă, ascultă foarte mult.

Uneori, pacienții vin cu anumite așteptări despre cum ar trebui să decurgă lucrurile. Psihoterapia nu este un tratament de tip “cineva livrează ceva altcuiva, iar acesta se simte mai bine”. Este o relație care poate eșua, ca oricare altă relație, sau care poate merge bine. Atunci când merge bine, cei doi găsesc împreună tratamentul. O terapie nu seamănă niciodată cu alta.

Putem face terapie cu noi înșine? Să ne analizăm, să găsim rezolvări singuri, fără suportul unui specialist?

Putem face foarte mult singuri. Să corectăm o grămadă de neajunsuri, să vindecăm singuri diverse simptome, putem ieși din situații grele de viață fără ajutor specializat. Este tot o formă de terapie, dar nu seamănă cu ceea ce se întâmplă în cabinet. Înțeleg psihoterapia în relație cu altcineva, capabil sa te “conțină”, să te “hrănească”, să fie acolo numai și numai pentru tine, în toate cele 50 de minute ale unui ședințe.

Dar un psiholog? Poate face terapie cu el însuși? Doar e psiholog.

Mulți ar putea fi tentați să creadă ca un psihoterapeut se poate obiectiva și față de propria persoană. În realitate, nu poate. Și psihoterapeutul preferă să stea pe canapeaua altcuiva. Tot ceea ce aș putea eu să-mi spun știu deja. De aceea, prefer să aud ce știu și cred alții.

Care e cheia unei întâlniri bune între un terapeut și un pacient?

Relația terapeutică. Dacă ei sunt capabili să construiască o bună relație, psihoterapia își atinge scopul. Nu e ușor, dacă ne gândim că este, dintr-un anume punct de vedere, poate cea mai intimă dintre relațiile noastre, iar ea se petrece mereu într-un cadru formal. Sunt acolo doi oameni care împart pentru o vreme totul, care se bazează unul pe celălalt, care construiesc împreună și vor avea mereu un trecut important, dar care, în același timp, s-ar incomoda unul pe celălalt dacă s-ar întâlni, fie și întâmplător, în afara cabinetului. Nu cunosc un alt tip de relație care să semene cu asta, atât de puternică și atât de fragilă în același timp. Pentru că, dacă o continui în afara cabinetului, o distrugi. E o relație absolut specială.

După cât timp începem să ne simțim mai bine?

Adesea, după prima ședință. Se întâmplă tot datorită relației. Când ne conectăm bine cu cineva, ne simțim bine, adecvați, înțeleși, umani, acceptați. Respirăm un pic mai bine atunci când cineva ne acceptă exact așa cum suntem, fără să ne judece sau să ne umple de povețe.

Care sunt pacienții cel mai greu de gestionat?

Cei care amenință să iasă din terapie. Cei cu traume importante, de exemplu. Relația terapeutică, deși sigură, nu îi pune în siguranță, ba se poate întâmpla exact pe dos. Ei nu mai cred că pot fi în siguranță, iar ceea ce tu le oferi li se pare fals si ciudat. Atunci, pot deveni hipervigilenți și bănuitori.

Care e diferența dintre o experiență neplăcută și una traumatică? Ce este, de fapt, trauma?

Este aceeași diferență ca între neplăcere și pericol. O experiență devine traumatică dacă ne este afectată siguranța și dacă, în același timp, ne simțim complet neajutorați în fața ei. De exemplu, cum se întâmplă în prezent cu mulți dintre cei implicați în tragedia Colectiv. Nu orice situație traumatică duce totuși la instalarea sindromului de stres posttraumatic. Există un răspuns normal la traumă, care se descrie prin șoc, anxietate, somn tulburat, gânduri despre ceea ce s-a întâmplat. Dacă toate acestea dispar încetul cu încetul și persoana reușește să revină la viața dinainte, nu vorbim despre sindrom de stres posttraumatic (PTSD).

Care sunt semnele PTSD?

Tulburarea se constată atunci când simptomele nu dispar, ba chiar se accentuează. Vorbim despre izolare și detașare de cei apropiați, de pierderea sensului și a interesului față de viață sau de viitor, de gânduri intruzive și obsesive privind evenimentul, de simptome fizice, identice cu cele trăite în timpul producerii evenimentului, cum ar fi palpitațiile, tensiunea musculară, hiperventilația, de sentimente confuze de furie, rușine sau vinovăție. O persoană cu PTSD devine foarte vigilentă, ostilă și neîncrezătoare. Sunt multe complicații.

Ce ar trebui sa facă cineva cu PTSD? În ce constă terapia?

Este o tulburare care afectează toate aspectele vieții unei persoane, motiv pentru care și intervenția terapeutului trebuie făcută cu multă atenție. Trauma e percepută ca un eveniment exterior care a întrerupt brusc și definitiv viața pacientului, uneori distrugând orice mecanism de adaptare. Pacienții în faza aceasta încearcă, fără a reuși, să facă să dispară cumva acest eveniment. E ca și cum te-ai trezi într-o dimineață într-un alt corp, într-o altă viață, cu multă suferință emoțională. Nu vrei decât să fie ca înainte, dar asta nu se mai poate. Terapeutul are sarcina dificilă de a-l ajuta pe pacient să integreze evenimentul care i-a schimbat viața chiar în viața sa, să nu-l mai respingă, ci, dimpotrivă, să-l accepte. E un proces greu și de durată.

Orice om poate face psihoterapie? Orice terapie este un succes?

Din păcate nu, e necesar să existe chimie între cei implicați. Multi terapeuți preferă să aibă 2-3 ședințe de cunoaștere înainte de a stabili dacă se lucrează sau nu în formula respectivă. Milton Erickson spunea că, atunci când nu merge, deși pacientul e pregătit pentru terapie, aceasta nu e pregatită pentru el. Dacă nu merge, nu se renunță la terapie, ci la terapeut. Cu siguranță vom găsi pe cineva cu care să putem lucra.

Să vorbim puțin despre terapia de cuplu. A crescut numărul celor care apelează la ea?

Când suntem într-un conflict, obișnuim sa credem că vinovat este celălalt, că el este cel care ar trebui să-și schimbe punctul de vedere și să facă pasul înapoi. La fel este și într-un cuplu. Fiecare partener crede că problema este la celălalt și că rezolvarea ei nu-l privește deloc. De aceea cuplurile apelează mai rar la psihoterapie, iar, când vin, se întâmplă de obicei destul de târziu: când relația e gata să se rupă, iar cei doi suferă din acest motiv. Suferim foarte mult când se pune problema unui divorț sau a unei despărțiri. Se pierd, odată cu relația, și alte lucruri importante, precum șansa de a ne împlini așteptările sau un anume fel de suport, poate emoțional, poate financiar. Suntem dispuși, prin urmare, să încercăm și terapia de cuplu, dar abia în cel de-al doisprezecelea ceas. Alteori, când un cuplu merge în terapie, unul dintre parteneri are o agendă ascunsă. Practic, dorește să se despartă, dar nu știe cum să facă asta și speră că terapeutul îl va ajuta.

Ce se întâmplă când un cuplu vine la terapeut?

Cam același lucru cu ce se întâmplă și în afara cabinetului: cei doi vor să se certe sau să se pârască. Asta, în prima ședință. În timp, ei învață să schimbe centrul discursului de la “ce face celălalt” către “cum se simte el însuși” și învață să-l asculte pe celălalt. Din acel moment, se poate lucra.

Mergi la sigur cu terapia de cuplu? Te duci certat și pleci de mână, în deplină armonie?

Nu întotdeauna. Conflictul este un lucru normal în orice tip de relație. Nu ne putem aștepta ca doi oameni să cadă de acord mereu asupra tuturor lucrurilor. Doi oameni pot avea credințe, idei, dorințe, preocupări, valori diferite și pot crede că asta e cauza conflictului, dar, de fapt, să nu fie așa. Conflictul nu apare pentru că celălalt are alte valori sau idei, ci pentru că acest lucru ne face să ne simțim dezamăgiți, singuri, devalorizați. Conflictul apare pentru că nu ne mai simțim în siguranță alături de acea persoană. A ne pune în siguranță este o nevoie importantă. Dacă, în timpul terapiei, cei doi ajung la concluzia că relația lor nu mai e sigură din toate punctele de vedere, se despart.

Cum ai convinge pe cineva să apeleze la un psihoterapeut?

Făcându-mi treaba cât mai bine. Cu cât sunt mai bună ca terapeut, cu atât pacienții mei se schimbă în bine, iar cei care le sunt în preajmă observă progresele. Asta determină mai mulți oameni să aibă încredere în psihoterapie.

41 comentarii

  1. Excelent interviul! Chiar in acest weekend discutam cu o persoana care imi spunea ca pe el un psihoterapeut nu il poate convinge sa faca ceva anume si pana la finalul discutiei tot nu a inteles ca de fapt un psiholog nu te pune sa faci ceva, nu iti da sfaturi. Liberul arbitru pe tot parcursul terapiei si alegem actiunile si lucrurile care ni se potrivesc

  2. Am un singur lucru de zis: toata Romania cred ca are nevoie de psihoterapie. Fara nici o ironie.

  3. Incet-incet adevarul iese la iveala:

    http://www.tolo.ro/2015/12/03/colectiv-medic-de-la-spitalul-de-arsi-i-am-salvat-dintr-o-bomba-de-foc-si-au-murit-intr-o-bomba-cu-microbi/

    As vrea sa-l vad si eu pe acel medic roman din Franta care spunea ca tratamentul in spitalele romanesti a fost excelent, exact la acelasi nivel cu tratamentul oferit in Occident!

    • Ești pe lângă subiect, prietene.

    • Subiect, nesubiect… Da, stiu ca psihoterapia e privita ca un moft in Romania, si e bine ca apar astfel de articole.

      Totusi, ma durea de subiectul cu medicii. Cred ca am asistat la o campanie de imagine odioasa a ministerului sanatatii, in cirdasie cu multi medici cu pozitii de conducere. Ni se spunea ca, daca nu sintem doctori, sa tacem dracului din gura, desi am vazut si noi mizeria din spitalele in care am intrat (nu de placere). Mai apareau si medici din Franta care ziceau ca dotarile spitalelor romanesti erau EX-CEP-TIO-NA-LE, la nivelul spitalelor din vest!!!! Bun, am inteles, am tacut, desi tare ne-am mirat ca minusculul buget al sanatatii din Romania permite dotari similare cu Franta. Pentru ca de-abia acum unii medici sa inceapa sa spuna adevarul: multi pacienti au murit din cauza mizeriei din spitale!

  4. nu știu mai mult decât ce am văzut in filme
    clanulsoprano ne arata ca un psihoterapeut conduce pacientul la a-si găsi singur soluția prin întrebări
    cumva si in interviu se simte ca soluția e in noi înșine, in multe cazuri, nu in toate evident

  5. foarte bun subiectul
    si ca o particularitate: in opinia mea, copii de azi sunt extrem de expusi din multe puncte de vedere ( social, acces facil la informatii care ii depasesc, neglijenta parintilor sau absenta acestora, si lista e lunga); probabil ca educatia parintilor in acest sens ar fi foarte utila in a identifica din timp problemele care apar si a le adresa cum se cuvine.
    Consilierii din scoli : stiu ca exista dar nu stiu unde sunt! nu am auzit pe nimeni sa primeasca ajutor real timp ce aud despre nenumarate situatii care o cer. As fi curioasa sa aflu care sunt resonsabilitatile lor – macar formal.

    As avea si o intrebare: functioneaza terapia la distanta? se practica? este foarte importanta interactiunea directa? Presupun ca da dar ma hazardez sa intreb totusi.
    Intr-un oras super aglomerat cum e Bucuresti-ul, cu timpul extrem de limitat , as fi curioasa daca exista aceast alternativa. Cunosc persoane care sunt descurajati de lipsa timpului- abia ajung la stomatolog si atunci cand doare tare :((

    • @Eva:
      Buna intrebarea cu teleterapia.
      Uite, facem un experiment. Eu te consiliez sa vii la CŢR, tu ai, normal, indoieli metafizice si strudelice (eu bahice, ca vin fara masina, doar conduci tu, nu!). Castigam toti 6 (Ooops!, numarasesi mai putini, este?): eu, increderea in forta de convingere, ca psihoterapeut, tu, strudelu’, ala micu’ tot strudel, cu autograf bonus, Simona si Mihai, ca mai scapa de vin de de 4 carti (eu iau trei, ca am niste obligatii la DG). Castiga si nevasta-mea, ca scapa de angoasanta intrebare: “Vii si tu la CŢR?”, cu eternul raspuns-intrebare: “Pai n-ai zis ca vine Eva?” Alui tau ii zicem c-a venit Costica Musulmanu’, ca doar mereu intreaba de el.
      Sa nu uit miercuri, s-o consiliez si pe Krista, sa vina si vineri. Ne facuram 7, Vezi ca functioneaza?

      Venind la subiect, am fost oarecum in centrul (EDITorial al) unei teze (master la Sigmund Freud University (SFU) Vienna) in domeniu, in sensul ca am asistat, cu toata modestia din dotare, la (redactarea e mult spus), hai sa zic, mai degraba ii pot spune punerea “in pagina”. A trebuit sa parcurg particele din capitole relevante in fenomenul disocierii studiat de celebrul Pierre Janet (nu dezvolt, cine stie, cunoaste).
      Aaaa, ca nu va spusei: Lucrarea trebuie prezentata in lb. engleza. That’s why … sa inteleaga si DG-ul amestecul meu si-al varului Gugaltransleit cu tot neamul lui dictionaresc!
      Nu asta e important, ci faptul ca persoana respectiva avea dreptul (dar si obligatia) sa practice psihoterapie pe cazuistici diverse, incepand de la stari postraumatice la terapii de cuplu. Niciodata nu mi-a impartasit detalii provind cazurile, dar recunostea ca iese absolut epuizata din sedinta aia, de numai 50 de minute. Se acumuleaza multa suferinta de catre cel care se expune sa faca o astfel de terapie. Am inteles insa ca satisfactia apare cand subiectul incepe sa-si reconstruiasca orizontul , cand reuseste, prin dialogul si suportul oferit, sa-si recapete azimutul, sistemul de coordonate, matricea propriei vieti, as zice, sa nu ocolim esentialul.

    • dragutz din partea ta ca te-ai gandit la mine! si iau in calcul propunerile tale 😎

      ( am in dotare 3 prietene bune: una stomatolog, una psiholosg si una psihiatru – pe bune!) niciuna nu s-a aratat atat de interesata de mine asa cum o faci tu 😛

  6. inainte sa apelezi la psihoterapeut poti incerca cu o pisica sau un catel

    • Sa ce? Sa-ti spui oful catzelului si sa astepti sa-ti spuna cutzu cat de mult te intelege? ? Alt cliseu aiuristic, ca psihologul ar fi cumva o carja pt oamenii singuri..

  7. Foarte bine punctat si profesionist nu atat interviul in sine, ci cele spuse. Ni s-au enumerat modalitatile de terapie intr-un mod adevarat
    Insa ce ne facem cu atatia psihoterapeuti iesiti pe banda rulanta sau chiar dintre pacienti. Se stie ca foarte multi au urmat aceasta profesie prin prisma istoricului lor.
    Toti avem o sansa si nu trebuie sa existe discriminare si nu ii contest pe cei care au limita si nu exista vreun pericol cu ei in profesie
    Ce pot sa spun este ca sunt foarte multi “terapeuti” pacienti care nu prea au de ce sa li se elibereze o licenta de la colegiu care ar trebui sa fie raspunzator pentru cei pe care ii certifica si ar trebui sa existe criterii mai severe de selectie.
    A inceput sa fie o mare clica pe facut bani de pe urma oamenilor suferinzi si e pacat

  8. La cum arata Corina … cum sa nu-ti recapeti orizontul, azimutul, sistemul de coordonate, matricea si ce insirai eu mai sus! Toata admiratia si succes in tot ce face 😎 ! Grea misie, insa.

    Si, a propos:
    La noi, romanii, s-a aciuat, mai de cand ne stim, o apucatura demna de bezna evului mediu.
    Cum adica sa chem salvarea? Sa creada vecinii ca sunt bolnav?
    Pai maine voi fi ciuca satului. Dar tu, ignorantule, ai ficatul zdrente de la cat ai baut aseara si anii trecuti, ai mancat bureti otravitori si kilu’de lapte dulce nu te-a “spalat” la mate, cum s-a exprimat tata Floarea saptamana trecuta si te-ai mai si intepat intr-un cui ruginit din gard, incercand sa scapi de coltii cainelui care tocmai …
    Deci cam atat!
    Dainuie inca aceasta atitudine, mai ales in mediul rural. (Ce-mi place sintagma asta, cu mediul rural, imi vine s-o iubesc!)
    In mediul soft (cica urban, sanchi!) altele sunt boalili, cum ar zice Luminita. Trepidanta zilnica, incepand cu dimineata agitata, cafeaua in fuga, copilul la gradi, traficul infernal, groapa aparuta fix pe unde trece roata, nervii de la stop, fantanica lui Ontanu’, orologiul lui Oprescu, bilele lui Oprescu, suspendata (lipsa) a lui Oprescu, pista lui Oprescu, infine … munca la corporatie, ziua de salariu, ziua de taxe si impozite, ziua de intretinere, ziua de la pavilionul H, ziua de la CŢR … pai sa nu te ia capu’?
    Deci:
    Voi, ruralii: Chemati salvarea ori de cate ori nu va simteti bine! Si mai poate astepta si porumbul o zi pana sa-l prasiti.
    Voi, urbanii: Mai usor cu munca si cu nervii …ca nu sunteti castigati la belciuge! Nu cainati patronul, are bani destui!
    Si nu uitati: Mergeti si pe la Corina cand simtiti la etaj o jena nedefinita!

    • Pai tocmai asta e, ca nu se simte.
      Ca so prostia,din pacate nu doare, ca altfel ne-am da seama.

    • da buricul targului capitalist ce are? n-au chemat salvarea pt ca radeau vecinii si au dus o muribunda la spital cu masina personala.

  9. Psihoterapia este arta de a lua bani de la fraieri,fara ca acestia sa-si dea seama ca au in buzunar o mana straina…..

    • viata ia bani in general si o cam duci cu mana straina in buzunarul tau fo 75% din viata

      partea naspa e ca daca sari de pe fagas,devii cam insuportabil pt ai din jur si ei nu au nicio vina.

      sa stii ca si eu am crezut ca s stanca. si am intalnit si oameni care au crezut ca s buricul pamantului, oameni care au rupt prietenii doar pt ca se aflau intr-un moment vulnerabil si nu voiau sa se vada ca s in criza puternica. prietene care tin atat de mult la imaginea de femei puternice,incat solidarizeaza tembel,de fapt ajung sa somatizeze cu orice situatie transformand-o in personala,dar sunt oameni puterici. somatizarea in spirit de turma ascude mari traume, ca na nu e totuna a te pune in papucii cuiva si a ti imagina ca ti se intampal tie si sa reactionezi ca si cum ti s -ar intampla.cred ca vreo 20 de cazuri am intalnit in ultimele 3 luni. Empatia e una, reactia emotionala ca si cum tu ai fi cel agresat,de ex,e cu totul altceva.
      de ex aci as sugera psihoterapie.

      personal recunosc ca m am dus singurica dupa ultimele evenimente, cu toata sinceritatea,recunoscandu mi limitele facute praf.nu astept solutii miraculoase,astept doar sa gasesc solutiile care sunt,dar nu le vad.

    • Tare de tot,am deja 13 concetateni care recunosc sincer ca au nevoie de psihopupu…Mergeti dragilor daca v-au lasat balamalele si nu sunteti in stare sa va faceti singuri ordine la “mansarda”.P.S.Plata e binevenita,exact ca la medicul generalist,functionar public,popa,dascal,tarcovnic,etc.,ca doar toti vrem sa ajungem in Rai,nu-i asa?

    • Am asa un feeling ca fix aia care zic ca n-au nevoie si ca e o pacaleala scumpa ar trebui sa se caute nitel…

  10. “Ce-ți spune un psihoterapeut, ca să te facă să te simți mai bine? Îți spune ceva magic? În cât timp ajungi să simți că ești pe drumul cel bun? Ce e sindromul de stres ? ”

    de fapt nimeni nu-ti poate spune, numai tu stii cand ai luat-o razna, harcana… de atata stres si revolta, si important e sa te reintalnesti tu cu tine.
    la mine asa a functionat.
    m-am regasit,
    iesind.

    • na,
      ca mi-a zburat comentul inante de a-l finaliza.
      nu mai conteaza.

    • De acord. Cati au insa curajul sa recunoasca fata de ei insisi ca au gresit, ca ceva nu este in regula cu comportamentul lor? E al naibii de greu si de dureros la orgoliu (mai ales pentru un scorpion 😆 ) sa spui: “bai, dar ai fost tare “pe linga ” de data asta !) .

    • GRESIT!!!!!Trebuia sa te duci de urgenta la psiho ala cum ii zice,nu faci tu de capul tau,da???

  11. Cand esti intrecut de situatie, ce sa mai, disperat, recunosti indiferent de cum “cazi” in ochii tai sau pentru cei si mai orgoliosi, ai terapeutului. Asta cand vrei cu adevarat o schimbare, nu o confirmare de genul “M-a inselat/parasit, dar nu stiu de ce, eu am fost perfect(a). Si da, depinde foarte mult de tipul de terapie abordata: unii iti vor studia, impreuna cu tine, copilaria si tot ce inseamna mediul si modelul familial, iar altii felul in care gandesti si actionezi. Caz concret: doua probleme diferite, acelasi terapeut – un pacient multumit si care a rezonat, celalalt frustrat si nemultumit de abordare.

  12. psihologia spune ca trebuie sa fim mandri de noi si de ceea ce am facut si facem.
    eu, de exemplu , sunt mandru de fiul meu.
    un tip eminamente insetat de cultura.
    cultura o are de la masa
    si setea de la mine.

  13. Totul e sa constientizam ca avem o problema si sa nu ne credem specialistul stie-tot. Si in relatia copil-parinte este foarte indicata.

    • De ce TREBUIE sa constientizam ca avem o problema,daca NU O AVEM???Ca sa faca psihoetc-ul burta mare?Sunt casatorit din 1989 cu iubirea vietii mele,ne iubim ca la inceput,nu ne certam,nu ne contrazicem,formam o echipa,am o fata care este la al doilea masterat,motociclista,canta la pian,vioara,calareste de la 8 ani,e prietena noastra,noi a ei,o ducem superbine cu toate ca nu suntem bogati,la servici amandoi suntem vazuti si apreciati superbine,nu ne enervam,nu avem niciun viciu daunator noua si societatii,de unde dracu scoateti voi boalili astea inchipuite pentru care vreti psihopupu pe bani?Chiar asa de tolomaci sunteti?Ba mai sunt unii care se duc si la vrajitoare,de-i seaca aia de bani.Chiar nu e nimeni in ziua de azi care sa gandeasca singur la viata lui si sa-si ia deciziile corecte de unul singur???Aveti nevoie de “tovarasa” ca la cresa ca sa va stearga de muci si da cacutza la curuletz?Luati-va tata viata in mana si incercati sa ganditi cu capatzana voastra,nu cu a altuia!!!Se duce naibii societatea in maxim 50-60 de ani,o sa avem zombi in loc de oameni.
      P.S.Nici macar armata nu se mai face in ziua de azi,ca-i streseaza psihic pe saracutzii baetzeii lui maman,care tre’sa-si ia prafushoarele de nasuc si sa mearga degrab la clubuletz……..

    • @Civilizatu: ești sigur că ești bine la cât de agresiv ești pe acest subiect? 🙂

    • Denial much? ☺ ca altfel nu inteleg de ce ar trebui sa se justifice pe-aci pe blog ca sa ne convinga pe noi ca el n-are nici o problema.

  14. Coplesita de raspunderi pe linie profesionala si debusolata de sindromul “cuibului gol” am apelat la ajutor. Timp de 6 luni am tot sperat sa incep sa ma “ridic” si chiar m-am “ridicat”, fortata de imprejurari, constatand ca psihopupu are mai multe probleme decat mine si ca dpdv material tratamentul devine de nesuportat. In plus ajunsesem sa-i ridic moralul psihopupului pe banii mei, asa ca am decretat: ajunge, m-am vindecat si am plecat sa-mi vad de viata mea. A mai durat cateva luni in care psihopupu mi-a cerut telefonic ajutorul asa ca am practicat teleterapie fara sa vreau, la cerere.
    Acum sunt un om integrat in “meandrele concretului” si iau lucrurile din viata mea asa cum vin, fara sa las sa se acutizeze sau sindrumu

    • Te rog sa consideri ca ti-am dat un milion de like. Fara a nega necesitatea psiho-ce-vreti-voi, eu zic ca fiecare are zile cand se intreaba ce rost are sa se trezeasca dimineata. Numai ca puterea de a te ridica si a lua lucrurile pe rand e in tine. Nu pun la indoiala profesionalismul nimanui, dar, pornind de la axioma ca si terapeutul e om, ce ma fac daca-l prind in ziua neagra, ca are si el voie? Si, cu sensibilitatea mea acutizata, am impresia ca ma asculta ca pe cuvantarile la congres pcr? Dar nici ce spun eu acum nu e universal valabil. Asa ca: si asa-i bine, si asa-i bine.

    • Ca multe alte domenii cred ca psihoterapia in Ro este de-abia la inceput si cu niste decenii in urma a ce se practica prin afara. Plus ca neavand cine stie ce clientela n-au cum sa aiba o experienta solida. Am ascultat cateva pareri ale unora pe la televizor si mi s-au parut pafarnisti rau pe langa ce-am citit eu prin strainataturi. Nu generalizez sunt convinsa ca-s multi oameni nemaipomeniti dar…mai e mult pana departe. Cand poti sa compari e vizibila distanta.

  15. Erata: se acutizeze sindromul.

    • O sa ma hazardez sa zic ca poate ati tratat terapeutul ca pe copilul plecat din “cuibul gol”? Si el s-a lasat tratat asa…ceea ce n-ar trebui? L-ati “mamosit” nitel adica.

  16. Rico ai dreptate, intre timp mi s-a cam umplut cuibul…
    Terapeuta avea o mare problema -sotul- si patru probleme mai mici -copiii- asa ca mi-am luat catrafusele si am plecat.

  17. Dar in Brasov stie cineva un psiholog la fel de bun??

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green