Tristul portret al dinozaurului român, înconjurat de capete plecate
Citeam ieri despre scandalul care a împărțit breasla oamenilor de teatru în trei: Ion Caramitru & aplaudacii lui, care vor să îmbătrânească câte-un dinozaur în scaunul fiecărui director de teatru, actorii și criticii tineri (nu neapărat în buletin), care ar vrea să fie mai dinamic și mai deschis procesul de selecție a managerilor, și… restul breslei. Ăștia din urmă, deși reprezintă majoritatea copleșitoare, tac. De frică. Le e frică să nu-i dea Caramitru afară din teatrul românesc.
Scandalul a pornit de la o inițiativă a ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu. O ordonanță care ar fi dat dreptul candidaturii pentru un post de manager oricui are studii umaniste și experiență de 3 ani în domeniu. De exemplu, cineva cu Facultatea de Litere, un master în Management Cultural, un doctorat în același domeniu și experiență de 3 ani, ar fi putut candida pentru un post de director al unei instituții culturale. Ordonanța nu ar mai fi permis, așadar, prelungirea unui mandat de manager FĂRĂ CONCURS. Indignați, directorii a 18 teatre din România, reprezentați de Ion Caramitru, au înfierat propunerea ministrului ca la plenara PCR: “Actualii manageri „vor beneficia” de concurența unor doctori-ingineri fără studii muzicale, pentru filarmonici, de economiști fără locuri de muncă, pentru teatre, și, cu puțin noroc, de fizicieni sau veterinari, pentru muzee sau biblioteci. (…) O categorie semnificativă de deținători de diplome, care nu s-au putut evidenția în domeniile pentru care s-au pregătit inițial, vor profita de concursurile de management cultural, clamându-și drepturi nejustificate și relativizând valorile și gusturile, și așa destul de fragile, din sistemul culturii. Pe termen scurt, autoritățile locale vor înlocui „pretențioșii” oameni de cultură, cu persoane cu diplome de toate felurile, slab sau deloc pregătite pentru vreun sector de activitate, manipulabile, dar care vor profita de permisiva CULTURĂ. (de aici)
Ați înțeles bine frazele comunistoide de mai sus, da? Un master și un doctorat în management cultural nu ar justifica dreptul la o astfel de candidatură, directorul unui teatru trebuie să fie neapărat actor sau regizor, iar al filarmonicii să cânte musai la un instrument. Pentru că asta și faci în biroul de director, cânți și joci teatru. Și, cel mai important, nu trebuie îngreunat accesul actualilor manageri la un mandat pe viață, pentru că veșnicia lor în scaunele de conducere siiiiigur va fi în avantajul CULTURII. Da, nu e glumă, domnul Caramitru chiar crede că, dacă e competent și prezintă (cui??) planuri de management coerente, un director de teatru ar trebui să își poată prelungi mandatul la infinit, FĂRĂ CONCURS. Exact ce a crezut și Ceaușescu, de a ajuns să fie reales la fiecare congres, și ce cred toți dictatorii. În lumea democrată, nici președinților de țară nu le sunt permise mai mult de două mandate.
În același context, după ce își manifestase disprețul față de “deținătorii de diplome” fără studii artistice, Caramitru i-a rezolvat și pe cei cu studii artistice. Pac-pac, și-a jignit toți colegii mai tineri care lucrează în teatre independente, numindu-i “șomeri”. Apoi, i-a transmis ministrului că actorul Anghel Damian, pe care acesta și l-a luat drept consilier, nu poate să-i ofere sfaturi competente, pentru că e prea tânăr, și că mai bine l-ar fi rugat pe el însuși să îi fie consilier. Nu e o glumă, vedeți detalii .
Pentru că tot se apucase de-o treabă, a anunțat că niște critici de teatru care au îndrăznit să modereze necorespunzător o dezbatere vor fi chemați să dea explicații în fața senatului UNITER și a tranșat din mers și problema juriilor din teatrul românesc: „Ar trebui gândite criteriile selectării juriilor. Am fost și eu în situația de a fi depreciat de un juriu care nu avea calificare să mă judece pe mine“.
Foarte puțin a lipsit să se declare direct Ministrul Culturii, Președintele tuturor juriilor de teatru, al României și al UE, Dumnezeu, Allah, Zeus și Vishnu în același timp. De altfel, nici nu i-ar fi prea greu să cumuleze toate “funcțiile” astea. E director al UNITER de 25 de ani și al Teatrului Național din București de 11 ani. Mie mi se pare cam SF, așa, sincer!
***
Am reluat această poveste, deși mă manifestasem deja într-un status pe Facebook aseară, pentru că nu reușesc să scap de tristețea pe care ea mi-a provocat-o. Suntem în 2016. Teoretic, comunismul a murit de 26 de ani. Și totuși încă nu am scăpat de modelul acesta al somității îmbătrânite în scaune de conducere, al dinozaurului care confundă funcția cu un drept dobândit prin naștere, al fostului mare talent care se străduiește cu orice preț să înlocuiască ceea ce a făcut bun cu amintirea unui bătrânel penibil, care își disprețuiește suveran colegii mai tineri și le agită toată ziua în față bastonul, strigându-le “Bă, voi știți cine sunt eu? Eu sunt o somitate, voi sunteți NIMENI, voi nu aveți dreptul să mă concurați pe MINE, să mă evaluați pe mine, să mă orice pe MINE!”.
De data asta, a fost vorba de Caramitru, dar de câte ori nu am întâlnit personajul de mai sus, în toate domeniile?
În medicină e plin-plin-plin de somități care se țin cu disperare și de scaunele de conducere, și de pacienți. Intră cu mâini tremurânde de bătrânețe în sălile de operație, să opereze EI-EI-EI TOT-TOT TOT. Nu cumva să fie atinși pacienții și plicurile lor de vreun doctor mai tânăr… Genul acesta de personaj sinistru, în loc să îi învețe meserie pe medicii tineri, se chinuie să o țină secretă, ca nu cumva să se trezească, după aia, cu concurență. Ca și Caramitru, se crede Dumnezeu, Allah, Zeus și Președintele Universului, în același timp.
La fel e și în alte domenii. Au trecut 26 ani de democrație și România e încă devastată de dictatura dinozaurilor. De ce ne terorizează dinozaurii? Pentru că pot. Și pot, pentru că oamenii din jurul lor aleg fie să le lingă pantofii și să le care servieta, fie să tacă cu lașitate și să îndure toate abuzurile și toate umilințele posibile. De ce fac ei asta? Pentru că le e frică. Le e frică să nu le ia dinozaurul pâinea de la gură sau să nu-i abuzeze și mai tare. Nu se gândesc nici o clipă că, dacă ar deschide gura să vorbească, dacă s-ar opune pur și simplu abuzurilor, instituția dinozaurului ar începe să se clatine și poate ar avea șansa să le lase moștenire copiilor o lume mai puțin toxică. Practic, de frică că ar putea pierde, pentru o vreme, confortul profesional sau chiar biscuitele pe care li-l cumpără astăzi, din salariu, copiilor, aleg să îi crească într-o țară lașă, terorizată de frica de autoritate și abuzată până în prăsele de cei aflați în poziții de conducere.
Desigur, există și excepții, în toate domeniile. Există și oameni care deschid gura și sancționează abuzurile cu nume și prenume, după cum există și maeștri dispuși să-i învețe pe cei mai tineri să devină mai buni decât ei.
***
Cel mai trist gând cu care am rămas din povestea asta, ca de atâtea alte ori după povești similare, e ăla că noi, oamenii, avem tendința să îmbătrânim foarte urât. Cei mai mulți dintre noi, atunci când ne imaginăm la bătrânețe, vedem niște creaturi simpatice și joviale, înconjurate de tineri care ne sorb sfaturile de pe buze și ne descos cu abilitate de toate secretele meseriei și de toate înțelepciunile adunate într-o viață. Și ne trezim că, în loc de asta, ajungem niște bătrâni acri și paranoici, copleșiți de certitudini, măcinați de aroganță, desfigurați de vanitate și turbați de dispreț la adresa tinerilor care vin din urmă. Îmi amintesc acum și de criticul Nicolae Manolescu, care și-a început cariera ca mentor pentru tinerii scriitori și și-o sfârșește, pe modelul Caramitru, agățat de scaune și demnități și scuipând venin la adresa celor care îndrăznesc să-i conteste statuia. Și mă apucă, așa, o mare jale…
***
Mie, personal, nu mi-au plăcut niciodată funcțiile, m-am ferit de ele, deși mi s-au oferit de destule ori. Pe lângă că mi-am dat seama devreme că nu sunt bună pentru asta, am simțit cumva că ar ajunge să mă desfigureze. Așadar, nu mi-e teamă că o să ajung să mă agăț de vreun scaun de șef. Mi-e frică însă să nu ajung să disprețuiesc tinerii, în care astăzi am mare încredere. Atât de mare încredere am în ei, încât, atunci când am de ales între vreo mare somitate medicală (din România) și un medic mai tânăr, aleg, în 9 din 10 cazuri, medicul mai tânăr. Știu, astăzi, când sunt pe la jumătatea vieții, că tinerii sunt întotdeauna mai deschiși la minte, mai vioi, mai în ton cu vremurile, mai dispuși să se updateze, mai liberi și mai curioși. Că abilitățile și competențele unui profesionist matur sunt mai degrabă potențate dacă se înconjoară de tineri decât dacă se înconjoară de adorație de sine. Că, odată cu vârsta, crește riscul încremenirii în proiect. Că un tânăr “obraznic”, care chestionează regulile și cărările bătătorite, duce mai degrabă lumea înainte decât un veteran așezat într-o matcă pe care îi e greu să o mai părăsească. Știu toate astea azi. Dar dacă o să le uit? 🙁
Dacă o să mai fim în legătură când vom fi cu toții la vârsta lui Caramitru și o să ajung o acritură arogantă, care disprețuiește tinerii, vă rog eu mult de tot să mă plezniți cu entuziasm. Mulțumesc! 😉 La fel o să vă fac și eu vouă. 😉
mi-e scirba, sincer
Salut,
In legatura cu medicii care intra in sala cu mainile tremurand de batraneti, eu cunosc si alt model! Acei medici, in prag de pensie (sefi de sectii), care isi aduc proprii copii in spitale sa opereze pt ei, desi nu au fost in stare sa treca examenul de dupa rezidentiat (nici macar examenul de intrare in rezidentiat), rapind astfel sansa altor tineri de a invata ceva! Da traim intr-o tara minunata si apoi ne merim ca mor femeile cand merg sa nasca, ca nasc femeile copii cu malformatii, ca mor oameni dintr-o simpla operatie la apendice…. 😮 😡
😥
Asta-mi aduce aminte de un interviu luat unei batranici prin ’92 in preajma alegerilor prezidentiale.
– Cu cine votezi, mamaie?
– Cu D-l Iliescu, pentru ca dansul e presedinte.
– Dar de ce nu votati cu D-l Constantinescu. E profesor universitar, e mai tanar … bla-bla.
– Cand o fi presedinte D-l Constantinescu o sa-l votez pe el.
ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns
Bine ca i-au ridicat-o, ca vorba lui: Cine nu munceste, mai si greseste, ba e promovat si-n functii de conducere la cel mai inalt nivel, care unde le este locul!
Pina acum te-am suspectat de inteligenta,incisivitate,umor. Tocmai incep sa suspecez si un pic de superficial….
1. ordonanta? a unui ministru uns politic? oare?
2.poti sa enumeri macar 2 LEGI care sa nu fie complet distorsionate de faimoasele instructiuni de aplicare?
3.succesul unei fime,etc, e dat de competentele directorului economic,putin probabil si bun manager,fara responsbilitati prea mari conform actualei legislatii !
4.master,doctorat…hmm. oare citi din cei care au luat pe bune titlurile astea isi doresc posturi?
5.concurs…e altfel decit la bac de exemplu? esti sigura ca ar fi admisi cei merituosi?
6.dinozauri. si pe mine ma deranjeaza desi nu mai am mult pina ma incadrez ca virsta!
7.nu am inteles niciodata de ce personalitati culturale sau sportive intra in politica.e deprimant sa constati ca un idol arecompetente in acest domeniu…linge azi ce a scuipat ieri, etc
8. cred ca maestrul,in sistem fiind,stie exact ce se poate intimpla,si a reactionat in termenii si limbajul inteles de cei care conduc!
concluzie: o sa-ti urmaresc postarile cu acelasi interes,si ateul din mine se roaga sa nu aiba dreptate maestrul…. cu stima
La fel e și în universități din păcate. Nu numai publice, ci și private.
E posibil ca Caramitru sa nu fie chiar asa de … poate doar se face! A mai facut-o!
Socrateeee, bai Socrate, baaaaiiiii!
Ne lasi?
aa lo! aa lo! stați limiștiți la locurili voastre! fom mări pensiile cu o sută de lei!!
așa că, vecinica lu’ digei, nu mai striga d’acolo dă’n Ostereich că ne spargi timpanele, pls;
@Lumina blogului roz, guess why:
Ai’ bre, unde boalilii umbli, ca aveam un banc cu topic inclus si n-aveam cu cine sa-l trollez:
Hamlet de mahala:
Sa-ti pui pofta-n cui sau cu cuiul in pofta?
Aceasta-i intrebarea!
Mircea, fa-te ca-l chemi pe la Cetate … stiuca poti?
Doamne ferește să ne pierdem mințile și să uităm cum gândim acum. Și mie mi-e teamă de asta, dar sper că, atunci când voi citi ce am scris pe la vârsta asta, îmi voi aminti de mine. Voi scrie că, dacă nu recunosc nimic din ce am scris, trebuie să merg în munți și să stau acolo. Sper să mă ascult 🙂 🙂
Azi am scris despre invidios, specia pe cale de înmulțire, pentru că nici de el nu ai loc în lumea asta….
Invidiosul, o specie frustrată, pe cale de înmulțire
Săptămâna trecută am citit în “Cațavencii” un articol care îi dădea dreptate lui Caramitru. Ideea de bază era că, după această ordonanță, oricine, repet, ORICINE, indiferent de studii și experiență, poate deveni director al unei instituții de cultură. Nici vorbă, în articolul respectiv, de necesitatea studiilor umaniste, a unui mașter sau doctorat de management cultural… Ce mai, citindu-l, am avut impresia că e ultima găselniță în materie de crimă împotriva culturii, cu scopul clar de a mai deturna niște bani. Căci de ce ai pune niște incompetenți la conducerea unui domeniu, dacă nu pentru a fura? Articolul se termina apoteotic, cu întrebarea: “Dacă un carmangiu poate să conducă un teatru, Caramitru poate conduce o carmangerie?”
Ceea ce scrieți dumneavoastră aici e foarte diferit și mult mai nuanțat. Mă întreb însă de ce a apărut celălalt articol, care îi era scopul? Eu consider “Cațavencii” o revistă serioasă și corectă, așa că-mi spun că poate a fost din grabă, din înțelegerea prea rapidă și greșită a chestiunii… Sau cel puțin așa sper 🙂 .
nu știu articolul, nu știu cine l-a scris, o să-l caut și eu, că acuma chiar sunt curioasă
… pentru mai multa precizie, in articolul cu pricina era vorba despre un covrigar…
Am citit pe Facebook, prin ricoşeu, despre o actriţă care se plîngea că nu a fost lăsată la audiţie de Caramitru, deşi regizorul o trecuse pe listă, pe motiv că nu se “pupă” cu personajul. Chiar că mi s-a făcut lehamite.
Problema, Simona, e că există şi dinozauri d-ăştia mai mici, adică tineri, piloşi care-ţi rîd în faţă, şi, deşi au diplomă (cam nemuncită, aş zice, dar necesară, ca să-i bage tăticu’ la post ), au probleme nu numai cu limba română, ci şi cu capacitatea de sinteză şi analiză. De ce? Pentru că pot. Am întîlnit şi securici (cu angajament, cred), tot tineri şi cu aceeaşi atitudine. Aştia mi se par infinit mai periculoşi decît băbăciunile despre care vorbeşti, pentru că la ăştia tineri e răutatea mult accentuată, iar aroganţa pe măsură. Ăştia sînt acrituri de pe-acum, brrrr!
@JH:
Pune-te bine cu tinereii astia ca maine-poimaine iti vor vota pensia!
Matrix, cînd am zis tineri, nu m-am referit la ăia de dooj de ani, p-ăia îi susţin cum pot eu mai bine, sînt la început de drum, nu despre ei era vorba, ci despre ăştia mai copţi, chipurile.
@Johnny Handsome: păi de-aia TREBUIE să fie un actor director de teatru, ca să poată comite abuzuri și pe partea artistică, doar el ȘTIE cel mai bine 😉
@Simona
Nope: ala cu arogante artistice se numeste director artistic. Era in dreptul regizorului sa accepte artistul. Directorul general poate sau nu sa o accepte ca si colaboratoare (contract de munca sau de colaborare artistica)
@matrixbrain – scuze pentru corectie: maine poimane, tinerii vor vota desfiintarea sistemului de pensii. 🙂
Sa nu ne amagim, zic, jocul asta piramidal de-a pensia se apropie de sfarsit..
auzită la radio romania cultural:
vasilescu karpen (academician, ăla cu pila) a fost prigonit de comuniști, scos din casă, de la facultate, din academie, știți voi, tot tacîmul…ei, după ’53 cînd tătuca s-a prezentat la popă cu ortu a început reabilitarea unor foști dușmani ai poporului iar dl. karpen a avut parte de cineva mai luminat care i-a susținut cauza, l-au reabilitat însă mai rămăsese reprimirea în Academie; ori asta nu se putea face fără aprobarea tov.-ului suprem, tatăl actriței de renume (la ea la onești), care după ce ascultă argumentele susținătorului îl întreabă pe acesta (kafka și urmuz ar muri de invidie de trei ori dacă ar ști):
-bine, bine, îl reprimim da’ omu’ ăsta știe să scrie?
cam așa e și caramitru (un actor mare dar un om mic dacă este pe bune ce declară), a rămas în paradigma lui, autosuficient, incapabil să accepte că tinerii schimbă lumea; în mai bine, mai rău? nu știm, care apucă va vedea…dar schimbarea sigur se va produce
si dincolo de dinozauri (care exista si misca, o stiti prea bine) sunt o gramada de tineri plini de vointa si indeligenta ce reusesc. No, astia cum pot?
greu, luptându-se mai mult decât ar fi firesc într-o lume funcțională
Daca cauti un raspuns despre cum sa faca un tinar da un serch cu Adrian Tibu, Teatru Gong, Sibiu si afla povestea lui. Mi-a placut. L-am auzit live si la EuropaFM la emisiunea Andreea Escu. Extrem de confortabil sa afli ca sunt tineri ce gandesc asa.
Ma gandesc ca potrivit criteriilor domnului Caramitru, Liviu Rebreanu nu putea sa ocupe niciodata functia de director al Teatrului National. Nici Eftimiu, nici Odobescu, nici Vianu, nici Stancu… Iar impostura unui Ion Ghica l-ar ineca de indignare, cred. Bine ca poate acum rezolva lucrurile.
exact!!!!
Eu cred ca nu e problema lui Caramitru, adica a celor care imbatranesc, ci este problema generatiei 35-60, de ce?
Problema asta, din punctul meu de vedere, este strict legata de plecarea oamenilor de valaore din tara, si nu e asa puternic legata de varsta. Caramitru isi permite sa zica asta pentru ca se uita in jurul lui si nu vede pe nimeni, sau vede prea putini, care sa fi dovedit ca el, sa-si fi dovedit valaorea. Eu zic ca dumnealui se incaderaza la: puterea absoluta corupe absolut. Sau mandria absoluta corupe absolut, sau suceste mintea in mod absolut:)
Precum ziceam, din cauza ca foarte multi oameni de valaore din generatia mai sus mentionata de mine, au plecat din tara, practic tara nu mai are o masa critica de oameni de valoare, care sa dea directia tarii. Si atunci apar problemele in diferite forme: precum Caramitru, precum politicienii, medici cu o varsta apreciabila obtuzi etc.
Norocul Romaniei de acum este ca suntem in plin schimb de generatii, si generatia 15-35 incepe sa-si simta din ce in ce mai puternic prezenta, si actiunile. Ei incep sa preia puterea pentru ca, asa cum e si normal, ei o sa fie in floarea varstei. Daca mintile luminate din aceasta generatie decid sa pelce peste granita, o sa fie rau de Romania inca o generatie… daca nu, Romania o sa intre pe un fagas favorabil, chiar infloritor. Nu au fost intamplatoare, manifestatiile tinerilor din ultimi 2-3 ani. Colectiv a fost doar picatura carea umplut paharul, o sa vedeti de acum incolo, in mod constant asa ceva. Si o sa mai vedeti, dinozaurii indepartati 🙂
Sper din tot sufletul sa ai dreptate!
eu nu cred ca este asa
Siti cum e vorba aia:
Timpul rezolva si clarifica toate situatiile, fie ca ne place rezultatul sau nu 🙂
Sper sa ai dreptate in privinta generatiei 15-35.
@marna
sunt convins ca asa o sa fie. Doar sa nu plece in tara
Eu am constatat ca toți disprețuim alte categorii de vârstă, punctul de delimitare fiind diferența de minimum 15 ani.
dezamagire.
eu am crezut ca se face vorbire de gascozauru nostru, ala cu homosexualii,
cand colo….
si ca zic si io odata si in sfarsit ceva la topic
si sa nu ma mai faca simona troll
si sa ma bage in cratita cu altii, cum ar fi mb, jh,cm, ayy, eidv, L von at, etc
( dar sa stiti ca ma sfortzez sa fac asta…)
e si functie de cum si din ce parte privesti problema.
si pt ca nu ma prea duce capu sa va explic ce am vrut sa zic,
va spun o poveste, din care, desigur,
fiecare va intelege ce vrea el sau ea, nu ce vreau eu.
ca asa e viata.
Un tânăr novice şi un călugăr se plimbau prin grădina mânăstirii, citind şi comentând împreună diferite pasaje din Biblie. La un moment dat au simţit nevoia unei ţigări, dar, neştiind dacă încalcă sau nu vreo regulă fumând în timpul studiului, s-au hotărât să-l întrebe pe părintele stareţ. A doua zi, când s-au întâlnit, călugărul fuma liniştit, spre nedumerirea novicelui.
– Frate, îi spuse acesta, mie stareţul mi-a interzis să fumez, ţie cum ţi-a permis ?
– Nu ştiu… Tu ce i-ai zis ?
– I-am cerut să-mi dea voie să fumez în timp ce citesc Biblia.
– Vezi, aici ai greşit. Eu i-am cerut să-mi dea voie să citesc Biblia în timp ce fumez.
MORALA: Răspunsul pe care-l primeşti depinde de întrebarea pe care o pui. De exemplu, îi poţi spune şefului: “Pot să lucrez la proiectul acesta în concediu ?” dar nu “Pot să mă duc în concediu în timp ce lucrez la acest proiect ?”
haha, buuun.
@ dg
In realitate lucrurile nu stau cum spui tu. Nu cu pilda pe care ai dat-o, acolo sunt de acord cu tine, ci cu inceputul comentariului. Mie mi se pare evident ca nu comentatorii trolleaza in comentarii, ci Simona in articole. Nu vezi ca intotdeauna vorbeste despre altceva decat cititorii ei? 😀
dom profesor
ai o bere de la mineeee….
nu e pedagogic, da e buna
hai, hai, nu vă obrăzniciți, că vă spun lu’ domnu’ Caramitru și vă dă afară din țară, nu doar de pe blog!
și pe ăia care n-are doctorate?
Am observat si eu asta in mai multe domenii si in unele chiar cu pumnul in gura, vorba aia, “voi tinerii nu stiti nimic, lasa ca noi stim cum merge treaba…” Si va spun eu cum merge treaba: cu nepotisme, cu coruptie, cu graba, ca sa acumuleze si mai mult etc. Pai vorba ta, Simona, in 9 cazuri din 10 prefer un medic tanar, curios, entuzist, interesat, atent in locul dinozaurlui prof.dr.emerit bla-bla care nici nu se uita la tine, te trateaza ca pe o carpa, nu ca pe un pacient, ca atatia are in fiecare zi, ca tu esti doar o furnica dintr-un musuroi… Caz real: sotul meu de vorba cu ditamai medicul acum cativa ani pentru o interventie la apendice pentru socrul meu (omul cu diabet, sanatate fragila etc). Doctorul vorbea la telefon despre ce piatra de nu-stiu-care, marmura, sa-i aduca sa-i puna in curte, direct din Italia etc. Sotul cu recomandare de la alt medic, cu plicul (ca altfel nu se putea!) etc. Rezultatul? Socrul meu s-a trezit cu o ditamai operatia ca dimensiuni pentru o amarata de apendicita… doctorul nu stia pe ce lume e, prea ocupat cu pietruirea curtii, asa ca i-a facut taietura pentru prostata pe care apoi a marit-o, ca sa ajunga la apendice… Deci, ati inteles, da?
Pe de alta parte exista si inversul (dar rar). Profesoara cu care mi-am facut doctoratul, s-a zbatut si inca se zbate pentru cei mai tineri (ca eu am terminat de ceva multi ani :P), sa ne trimita cu burse sa stam in biblioteci, un zbir cand corecta, de am refacut fiecare pagina pana mi-a venit rau si scarba de teza aia, observatii critice, sugestii de lectura si reflectie aprofundata. Deci, da, uneori imi venea sa-i dau cu cartile in cap, sa plang de sa sara camasa pe mine, sa ma imbat si cate si mai cate, dar in zi de azi ii multumesc. Emotii nu am avut in veci cand e vorba de prezentat in public (dupa o sedinta privata cu ea, putea sa vina si papa, ca nu-mi pasa…), am ramas cu o rigoare si o disciplina extraordinara. Nu mai zic ca sunt apreciata in noul colectiv tocmai pentru ca am acest mod aparte de a aborda/aseza/trata problema/lucrurile. Vorbaunei foste colege: “Tu nu ai observat ca ai ramas cu niste chestii de la profa?” Ba da, am observat, in plus am mai observat ca multi dintre fostii colegi le avem… Intotdeauna punem rapid proiectele pe picioare si le dezvoltam rapid fiindca suntem formati sa facem astfel… Pentru asta ii multumim, ca ne-a format si ne-a cizelat frumos. Desi am avut atatia alti profesori, ea a fost o mana de fier intr-o manusa de catifea…
Foarte mișto profa ta, bravo ei! 😉
Aici comparam mere cu tractoare. Un doctor incompetent trebuie trimis la munca de jos fiindca este incompetent, nu fiindca este batrin. Nu cred ca chirurgii din spitale au mandate de durata fixa, pentru care trebuie sa dea periodic concurs.
Simona ia-ți chiloți peste fusta si un cos plin cu pisici pufoase si du-te la Caramitru sa-l convingi sa se abțină de la comentariile astea nașpa. Sau in cazul asta nu funcționează?
Simona
citez
*Dacă o să mai fim în legătură când vom fi cu toții la vârsta lui Caramitru și o să ajung o acritură arogantă, care disprețuiește tinerii, vă rog eu mult de tot să mă plezniți cu entuziasm. Mulțumesc! ? La fel o să vă fac și eu vouă. ?
daca te pleznim cum sugerezi o sa dispari in meandrele Norvegiei, si ce-o sa ne mai facem noi?
până una alta, nu există niciun Serviciu de Protecție al Bătrâneilor Acri și Aroganți
Oooo, dar sunt sanse ca pana atunci sa se infiinteze un Berecabaret de-asta pentru beligani.
@ simona – din păcate nu exista nici un Serviciu de protecție al tinerilor destepti si cu bun simt ..nu am citit despre Caramitru si tot circul asta, însă daca intr-adevăr a propus sa fie numit in funcție pe viața, asta e dezamăgitor si scârbos. In loc sa plece dintre noi calare pe cal alb pentru cariera artistica, o sa iasă pe usa din dos. Cum înlăturăm dinozaurii totuși ?
sau ma rog, Berecabernet, parca suna mai prietenos.
….Beretabinet?
hai, hai, nu vă obrăzniciți, că vă spun lu’ domnu’ Caramitru și vă dă afară din țară, nu doar de pe blog!
luminitaaaaaa!!!! bai luminitaaaaa…ma bucur sa te vad! nu am facut obsesie pentru tine, don’t get me wrong..??? da’ mi-ai fost colega la impartit pumni ? si nu te uit ?
scuze ca va inoportunez, da
ati facut pe draku praf.
scrie gascanu ala acolo intr-o veselie…
hai, mai usor cu lauda pe treptele blogului,
abia s-a spalat si sunt alunecoase.
@dg – nu citi si tu ca gisca, eu n-am zis ca am si invins ?? si da ai dreptate, am facut pe draku praf…
monikkdd, 😆 😆
gascanul trebuie lasat in pustietate cu uretra lui, in curand topicul acela se va transforma in loc de trollat din scripturi.
Fetelor, nu are cineva niste stricnina, otrava pentru sobolani? Ca nu merge nici daca scriu in alta limba, astia doi is precum capusele. Cum tragi mai mult de ei, cum se afunda si mai tare.
Kanin,
lasa-i sa se sparga in scripturi intre ei pe Gascan si Erecta, ignora-i.
Cand n-or sa mai aiba pe cine converti, or sa-si ia papornitele si valea, se vor sui in alt tren.
Sa te auda … Prea-Inaltatul! 😆
Si asa Erecta se cearta singura pe acolo de vreo ora.
băi…și aveam pretenții de la voi…
păi curcanu’ ăla era speriat că numărul comentariilor se va opri la fatidicul număr al cardului citit invers…acuma gata, 691, se poate liniști…
Whaaat? Ala mai scrie de unul singur acolo? Ma duc sa vad, sa mai râd oleacă.
Cât despre Caramitru, parca-i Madonna, că si aia, nu se mai da dusă…..
in bambina
da ,madonna nu se da dusa
si avem si noi una
Caramitru a spus foarte multe prostii zilele astea (nici daca voia nu putea sa spuna una mai tampita decat aia cu somerii), insa cred ca multi se lasa dusi de notorietatea personajului.
De bine de rau, de Teatrul National stim ca mai traieste. Dar ce ne facem cu Bulandra? Ducu Darie este director din 2002 (?) si totul este un haos (spectacole programate aiurea, premiere putine)? Ce ne facem cu Comedia, unde George Mihaita este director din 2000 (?x2), iar repertoriul este foarte slab.
Singurul “ghinion” al lui Caramitru e faptul ca e controversat, a mai facut prostii la viata lui, e usor de luat in vizor. Dar hai sa vorbim si despre ceilalti. Pe langa asta, eu as face o comparatie cu mandatul lui Dinu Sararu (asta pentru ca am vazut ca TNB-ul de azi este asociat unei fabrici, ca e o uzina daramata). N-ati prins epoca Sararu, my friends.
asta nu e decât o dovadă că a fi artist și vedetă nu e sinonim cu a fi un bun manager
ba, nu se mai poate asa.
de fumat, nu mai e voie.
de baut, nu mai e voie.
de f***t; nu mai e voie
( de furat era vorba, nu va mai ganditzi la prostii…)
de f***t nu mai e voie
(acum era vorba despre chestia aia la care v-ati gandit mai inainte)
aia nu, aia nu…
a mai ramas un singur lucru.
ba, da munca cand se interzice in romania?
Ba pardon.
In Romania NU AI VOIE SA MUNCESTI (asa scrie in codul muncii – te rog verifica, citez “nu poate depasi” da-i tot aia) mai mult de 48 de ore pe saptamina – decat cu cateva exceptii 4 la numar.
Cum nu e voie sa nu ai o data pe saptamina 2 zile succesive libere (decit cu cateva exceptii).
🙂
In schimb e voie sa trollezi.
E la liber.
Cu cateva exceptii notabile (de exmplu cand nu e de acord Simona)
Ba da, obrăzniciți-vă. We like obrăzniciți-vă.
Și Berecabaret sună foarte bine.
mi-e dor de ametista.
nu de alta, da ma doare capu.
Aici sunt!! Si am trimis un paracetamol pe tzeava! 🙂
l-am vazut pe caramitru la bulandra, sala gradina icoanei, in hamlet.
fenomenal.
dupa patru ore, nu ma mai puteam ridica dupa scaun, asa tare ma durea kuru.
fenomenal a fost.
tin minte si acum monologul ala senzational cu scafarlia aia de mort in mana.
citezu din memorie:
Sultanul vrea să îşi satisfacă nevestele. Se îmbăiază, se dă cu uleiuri aromatice şi strigă:
– Eunuc ! Adu-mi prima nevastă !
Fuge eunucul şi o aduce.
– Eunuc ! Adu-mi a doua nevastă !
Aleargă eunucul şi o aduce şi pe asta.
– Eunuc ! A treia nevastă !
Iar aleargă eunucul, îi aduce sultanului nevasta cerută şi tot aşa… Pe la a 70-a nevastă, îl strigă sultanul pe eunuc şi… pauză. Se ridică sultanul furios să-l caute şi-l găseşte în camera nevestelor, mort.
MORALA: nu sexul te omoară, ci alergatul după femei.
ce de pilde v-am dat astazi…
pilde, maaa… cu L nu cu Z….
of doamne, ma duc sa ma-mbat…
ai dat un recitroll pe cinste.
ti-as da o bere, da” n-am.
Cred ca un director de institutie culturala este indreptatit sa ramina in post cita vreme are rezultate artistice si financiare corespunzatoare. Poate fi dat afara, desigur, daca superiorul sau (ministrul sau alt membru al guvernului) vrea sa schimbbe directia si sa aduca “singe tinar”, dar si atunci cu plata unei compensatii corespunzatoare. Daca nu face fata pozitiei, poate fi dat afara pur si simplu. Dupa care se organizeaza concurs pentru ocuparea postului.
In nici un caz insa nu se pune problema organizarii unor concursuri periodice pentru ocuparea functiei de director de institutie culturala. Nici pentru orice alta functie in administratia publica sau privata. Managerii de succes au nevoie de timp pentru a-si organiza si implementa ideile, a aduna in jur echipa potrivita, etc. Nu se schimba managerii precum lenjeria de corp.
Notiunea de “mandat de manager” nu are sens. Managerul nu este politician. Managerul ocupa pozitia cit timp este justificat artistic si financiar. Dar cind postul se elibereaza (nu cind se termina mandatul!), orice persoana calificata poate aplica. Din acest punct de vedere pozitia dlui Caramitru este nejustificata.
Caramitru e președintele UNITER de 25 de ani! 25 de ani!!!!!!!!!!!!!!!!!! ți se pare normal? păi unii actori nici nu erau născuți când a devenit UNITER-ul proprietatea lu’ Caramitru.
iar director al Teatrului Național din București e de 11 ani. da, vorbim de același om care conduce UNITER de 25 de ani, nu e o confuzie, nu e o neînțelegere.
da’ apropos de asta, io l-aș lăsa pe unu’ să fie boss pe viață unde vrea mușchiu’ domniei sale; este vorba de nilă a lu’ ilie moromete! aka constantin chiriac, de la sibiu; ăla da manajer, nene…
acu vad ca intre manajer si menajer
nu e chiar o asa de mare diferenta…
Notiunea de mandat de manager are sens, ca nu vorbim de un coordonator de echipa intr-o fabrica, ci de un director al unei institutii culturale. Pozitiile astea au, prea des, un component politic, si de asta nu ar trebui sa fie “pe viata”. Cel mai la indemana exemplu: CEO-ul, presedintele consiliului de administratie al unei firme, presedintele unui ONG: toti sunt alesi prin vot periodic (cel putin formal, chiar daca sunt singurii candidati). pot fi suspendati cand vor stakeholder-ii, si abuzurile sunt sanctionate. De acord ca un manager are nevoie de timp, si nu a zis nimeni ca directorul unei institutii culturale ar trebui ales la 6 luni, dar daca 5 ani (de exemplu) nu e suficient ca un asemenea personaj sa produca rezultate, nu stiu cat ar fi.
ma copii
acu ca trecu de 12, deci nu ne mai controleaza cna-ul si parintzii
voiu eu a va da o mica mica lectie de viata
nu de alta, da ca sa stiti cum trebuie sa procedati atunci cand veti fi pusi in situatia aia… stiti voi…
O păsărică şi un păsăroi stăteau pe o creangă. Păsăroiul ţopăie doi paşi spre păsărică; păsărica ţopăie doi paşi în spate. Păsăroiul mai ţopăie un pas spre păsărică; păsărica ţopăie şi ea un pas în spate … şi cade într-o baltă.
MORALA: Cu cât preludiul e mai lung, cu atât păsărica e mai udă.
artistii nu se cearta.
ei se arta.
n-am spus-o eu,
eu doar am scris-o.
Sa ma si bateti si tot postez ASTA (era si o poza in mail-ul proaspat primit, facea toti banii, dar cum va stiu plini de imaginatie, recunoasteti dinozaurul din text:
“Vedeti ceea ce se cheama puterea cuvantului? E un bun exemplu de ilustrare a nivelului de incarcatura semantica pe care il poate căra “in spate” un cuvint, de fapt o alcatuire de cuvinte, adica o proza… Limba romana si-a trecut de mult probele de maturitate, dovedind ca e in stare, manuita cu abilitate, sa trezeasca sentimente si stari diverse si complicate in cititorii ei… In plus, subiectul e bine ales, folosind ceea ce se cheama “fictiunea strainului” (pui un strain in fata unei realitati noi si socante pentru el, si-i notezi reactiile), complicata de repulsia, bine instrumentata, a etalarii, pe masa evocarii, a organicului, a visceralului, a biologicului animalului mort, chiar daca el e sacrificat in scopuri rituale (vorba vine; e lacomie pura, animalitate de prima mana…). Deci iei un porc, si descrii amanuntit cum il omori, cum il desfaci, il transezi, il pregatesti pentru mancat – si totul in fata unor straini, socati de un asemenea obicei, barbar la prima vedere, desi simplu in esenta lui: oamenii mananca, desigur, carne, dar nimeni nu mai vrea sa stie azi cum a ajuns “ceafa de porc” sau “pulpele de pui” in vitrina frigorifica a magazinului… In copilaria mea, bunica iesea cu gaina vie in fata portii, si astepta sa treca primul barbat, care sa o taie… Asta insemna, in codul de atunci al sacrificarii animalului, ca pasarea se cumpăra vie (nu gata taiata, ca azi) si ca se presupunea ca, in principiu, orice barbat care trecea pe strada se pricepea sa taie gatul unei gaini; si chiar daca poate nu-i placea chestia asta, nu putea refuza, fiindca s-ar fi facut de ris in ochii lumii – ce mai barbat! Reactia acestor straini in fata taierii – romanesti – a porcului (descrisa aici inadins mai socant) seamana cu reactia occidentalului ajuns in Orient (China, Coreea, Vietnam si alte tari) in fata unei farfurii cu friptura, sau cu ciorbica de caine… Desi va asigur ca sunt absolut delicioase (au gust de miel…), ideea unor asemenea mincaruri e greu de suportat de un strain, ajuns (naiba stie cine l-a pus…) intr-un asemenea restaurant. Tocmai de aceea, anticipand aceasta reactie stupida, patronul chinez sau coreean are intotdeuna pregatita, pentru “prostul de strain” (care nu va sti ce a ratat), alternativa: o mancare cu carne de pui… Vasazica pui, da, insa caine, nu… Ce logica e aici? Numai pentru ca e prietenul omului, cainele nu poate fi mincat? Dar omul vechi a mancat de toate, si soareci, si serpi, si insecte, si alti “pieteni”, precum calul… Iar la inceput a mancat deadevaratelea chiar niste “prieteni” veritabili, pe cand se afla la virsta canibala… Cu alte cuvinte, prejudecati, coduri sociale, traduse in simboluri culinare (asta da, asta nu), fara un temei material limpede… Dar spiritul precumpaneste si aici, si ne opreste de la anumite bucate; dovada ca mancam mai mult cu mintea decit cu gura… In rest, pricepere si manipulare artistica a cititorului, folosind,cum spuneam, puterea cuvintului, de care marii scriitori, precum Arghezi, de pilda, au stiut sa se foloseasca in chip genial… “Am luat ocara, si torcand usure, / Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure”, zice el in Testament. Limba reprezinta o bogatie fabuloasa, a unui popor, sau a unui om… Si pentru ca nu putem gandi decit cu vorbe (gandul inchegat – care a prins, precum laptele, cheag – e intotdeauna verbalizat), urmeaza de aici ca o vorbire plata si saraca exprima o gandire saraca si plina de clisee… Putem taia deci in gind, de Ignat, porcul, si-l putem pregati si manca “din vorbe”, obtinand (cu putin antrenament) aceeasi placere (gustul se alcatuieste mai mult in cap decit in gura…) pe care ar da-o o friptura autentica, sau o oala de sarmale cu mamaliga… Vedeti ca va lasa deja gura apa? Asta am vrut sa va dovedesc: ca lacomia “verbala” a mintii e la fel de puternica, si de datatoare de multumire, precum cea a gurii… ca una o anticipeaza pe cealalta… Cu avantajul, in plus, ca nu ingrasa… Asa ca, ia incercati: cand mergeti la masa, stati de vorba despre mincare, in loc s-o consumati deadevarat: vorba in locul faptei… Poate va iese (macar sufletul, de foame) …”
Ignatul in America: relatarea unui român imigrant
“…De criză, de dor și de fițe mi-a venit ideea să tai porc de Crăciun, cum se făcea pe timpuri la mine la țară. Bine, ai mei nu îl tăiau de Crăciun, ci înainte de Sfântul Andrei, noi nemaiavînd răbdare și nici prea multe prin cămară să-l putem păsui pînă la Ignat. După ce mi-am ascuțit cuțitele pe gresia de la baie și am procurat doi baloți de paie, decorativi, uitați de un vecin în fața casei încă de la Halloween, m-am pus să caut porc. Prima dată am dat anunț pe internet că doresc să achiziționez, pentru sacrificare, animal de talie medie, pînă în 150 de kilograme, dar nu mi-a răspuns nimeni, în afară de un sonat care mi-a zis că-i plac ideile mele și, dacă vreau, putem să sacrificăm împreună, mai mulți! Eu cred că toți nebunii au fugit din lume și s-au ascuns pe internet! Dar divaghez. Cînd mi-am întrebat colegii la serviciu dacă știu pe undeva un porc viu, au devenit foarte curioși că ce vreau să fac cu el, că e mare de pret, că face mizerie multă. Cînd le-am spus că vreau să-l tai, au făcut ochii cît cepele și m-au luat la rost că de ce. Ca să-l mănînc, de-aia, le-am răspuns, moment în care și ultimele rămășițe de simpatie, toleranță și înțelegere pe care le aveau pentru mine au dispărut. Cum să omori un animal și să-l manînci, așa, ca un barbar? Eh, cînd am văzut eu că ăștia sunt gata să sune la PETA, am început să le descriu în amănunt operațiunile specifice, insistînd pe secționarea carotidei și colectarea sîngelui într-un lighean, de preferință cu smalțul sărit, ca la mama acasă, în vederea preparării sîngeretelui și mai ales a borîndăului. N-am știut eu cum se zice în engleză la borîndău, la fel cum nu știu nici în românește, dar le-am explicat că e un fel de mămăligă din făină de porumb cu sînge în loc de apă. Cred că vreo trei, mai simțitori, așa, au dispărut spre baie, iar restul, că acum deja se strînsese tot compartimentul în jurul meu, să mă asculte, mă priveau cînd cu milă, cînd cu dezgust. Apoi, zic, pîrlim șoriciul cu paie, sau la butelie, dacă stăm la bloc, și tăiem urechile animalului, pe care le consumăm pe loc, cu puțină sare. Mai trimisei vreo doi la baie, dar i-am dat înainte, fiind conștient că un alt moment în care să mă asculte oamenii cu atîta atenție nu o să mai prind, poate, niciodată. După ce epilăm animalul cu flacăra, continui eu, îl despicăm cu securea sau toporul, ce ne vine la mînă, și scoatem organele, pe care le fierbem împreună cu capul, în vederea preparării caltaboșului. Știți, bănuiesc – le-am zis eu degajat –, că pentru caltaboș se folosește intestinul gros, spălat facultativ și opărit în apă cu ceapă, pentru mascarea miasmelor naturale. S-a plecat cu grupul după fraza asta, și am mai rămas cu vreo trei, cei mai tari de înger și de stomac, cred, de fapt doi, că unul dintre ei era un coreean care nu stie engleză foarte bine, dar se alătură oricărui grup și dă din cap aprobator la orice discuție. Cu restul cărnii, am zis eu mai departe, facem cîrnați, grătare și sarmale, iar dacă răposatul a fost gras, putem să frigem și o oală de jumări, așa, de poftă, care să mai taie din tăria băuturii. Eu zic că au scăpat ieftin totuși, pentru că dacă m-aș fi apucat să le povestesc cum se fac hot dogii și parizerul pe care le înfulecă ei la lunch, băgam toată firma-n spital. Traiasca globalizarea!”
Am cautat-o si am gasit-o si aici:
Ignatul in America: relatarea unui roman imigrant
Cuvantul inainte nu-mi apartine, dar e la fel de ilustrativ, comparabil cu partea a doua.
Ai mare grija…
Mai ai doar o saptamana…
Si vei avea o surpriza…
Sper ca placuta… sau foarte placuta…
Ma pui dinozaur la cultura? Vrei sa ajung ciuca glumelor de autobaza? Ti-am zis ca vreau la transporturi!
Noooo,
Lasa (horti)cultura pe seama lui JH.
De transporturi e legat.
Matrixe- pornisem si io voios sa recuperez p-aici ca ..am lipsit din localitate ca sa zic asa, dar cu post-ul asta m-ai descurajat! ca n-am cum sa imi iau concediu.
Oricum, te felicit ca tii spiritele vii si nu numai tu dar nu mai nominalizez ca tre” sa scot si eu fitzuica precum aia de la Oscar
ma retrag in ignoranta, ce sa fac 😮
(imi revin io )
Am recunoscut textul. Iti (va) recomand sa cititi toata cartea, este super haioasa, amuzanta foc, capitole de 1 – 2 pagine (deci usor de citit) .
Imi amintesc un pasaj in care autorul isi pedepseste copii si le interzice sa consume coca-cola. CIca juniorii au zis OK, au ras de el si au trecut pe Pepsi. 🙂
Mai stie cineva cum se taie o gasca (dan) ?
@Dg
Domnule DG, da, ce aveti cu Gasca Dan?
Cu ce a gresit dansul? Eu cred ca dansul prommoveaza morala crestina, care este cea mai buna CALE de urmat. In zilele de azi, toti fac cum-i taie capu, e o nebunie de nedescris, seamana foarte bine cu turnul babel, si stiti ce s-a intamplat cu acesta. Nu aveti nici o frica, ca societatea noastra o sa se darame, si din cauza ca nimeni nu o sa se inteleaga cu nimeni, o sa se iste un razboi total, din care o sa sufere toti!
Ganditi-va bine cand faceti un lucru, pentru ca o sa primiti inapoi de 77 ori rasplata inapoi.
dg ule, mai intai ca ne ai lasat pe mine, kanin, monikid singure in fata furtunii de gaste si uretre,da?!!!!!!!
Citez din fabuloasa mea memorie
Ai vazut, maria, ce agresiva era gasca aia frumos mirositoare…
Da nu mai stiu cine a zis…
Pai mai Nike
Ce castig daca ma pun la mintea la toti nebunii?
@nike
kanin – trebuia sa se descurce usor cu gasca Dan, pentru ca poate sa o pape cu fulgi cu tot, si e o delicatesa Gasca pentru un Kanin 🙂
Danut, de 77 de ori nu primesti inapoi, of, ci trebuie sa ierti de 77 de ori cate 7!
farte, unul citeaza aiurea din Fericiri, altul nu stie NT. pai nici n ai cu cine sa te certi ca lumea
Danut, Kanin papa cu fulgi cu tot pe toti aia care incearca sa ii bage biblia pe gat, Ca sa nu mai zic ca la noi de Craciun rata si … gasca se mananca. Fara fulgi. Cu cartofi caramelizati inca.
PS. Pentru a nu crea confuzii “kanin” in graiul nordic inseamna “iepure” si asa imi zice feroezul din dotare. 😀 d-aci si pseudonimu. Da’ shhh, nu ii ziceti lui nea Gascanu ca acum gagaie si se intoarce sa mai dea cu ciocul un pic.
@nike – glumeam :))))
@ Kanin
ce iepure smecher in blana de kanin :))))
parese ca iepurele smecher a citit ceva povesti digitale si s-a photoshopat :))) vrand sa arate mult mai bine in poza, si a ajuns sa-si sperie rasa :))))
anyway, post-ul ala a fost pus la agatare, sa vad cum reactionati 🙂 da’s dezamagit acum ca prea putini ati reactionat :))
Danut, numai ca eu is un rabbit din asta:
https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/236x/41/85/27/418527e4c7609b2cc9d1e97309885361.jpg
@Kanin
ala nu e rabbit, e diavol tazmanian, care a mancat iepurele si si-a facut haina din blana lui :)))
aaaa, acum m-am prins…. tu fiind femeie, haina favorita a femeilor e blana, deci de aia ai ales poza aia 🙂
Daca ar trebui sa spun repede ce am invatat in cei 15 anisori de cand lucrez cu oamenii, ca umil profesor de liceu, as zice ca am invatat sa nu generalizez. E foarte simplu sa aplici niste sabloane, sa spui de unul ca e batran si invechit si de altul ca e tanar, nelinistit si dornic de cunoastere. Precizez din start ca am 35 de ani, predau din anul al II-lea de facultate, deci ar trebui sa tin cu tinerii. Eu tin doar cu valoarea, pentru ca am observat multi batrani (ca varsta) destupati la minte si cu o pofta de viata care depasea pe cea a unui tanar, plictisit si fara chef, care se vaita ca trebuie sa munceasca atat… Am vazut multi tineri incompetenti, blocati intr-un post caldut, unde nu le cere nimeni socoteala, prafuiti pe creier, care nu au deschis o carte de cand au terminat facultatea (ca ei muncesc si nu au timp de prostii) si am vazut batrani mereu curiosi sa afle lucruri noi, debordand de vitalitate.
Ca sa ma fac inteles de Simona, voi da doar doua exemple. Primul este cel al fostului decan de la Litere, director al Bibliotecii Academiei, prof.dr. Dan Horia Mazilu, mort pe cand lucra la a nu stiu cata carte, despre care am auzit ca a picat chiar in sedinta consiliului profesoral. Desi batran ca varsta, era tanar ca spirit. Omul muncea enorm, din pasiune, iar studentii roiau in jurul lui, bucurosi ca pot invata de la un boier de moda veche, care la randul sau se bucura sa fie inconjurat de tineri.
Al doilea este actualul ministru al Culturii, domnul Vlad Alexandrescu, absolvent de Sorbona, daca nu ma insel. Ne-a tinut patru saptamani, la seminarul de Pragmatica franceza, sa analizam sensurile enuntului “Pisica e pe rogojina.”, pana am turbat si l-am intrebat daca pisica aia e impaiata, de nu se muta de pe rogojina. Rezultatul? M-a picat cu 4,17. Si tot cam asa au luat si colegii mei: 3,23, 4,24. Nu mint, se poate verifica in catalogul Facultatii de Litere. Cand l-am intrebat cum a calculat cu atata precizie zecimalele, a zambit superior si mi-a spus ca imi va explica in toamna. Pe atunci era o tanara speranta a facultatii, iar Mazilu un “dinozaur” de care multi nu mai aveau loc…
Si exemplele pot continua. Pe cand Irina, fiica mea, era un bebe mic si neajutorat, iar noi niste parinti nestiutori, am ajuns la Spitalul “Marie Curie”, speriati de faptul ca varsa tot ceea ce manca (laptic). Doctorul de garda, un tanar, a internat-o, i-a facut analize, ecografii si a sustinut ca trebuie operata, ca nu i se inchide nu stiu ce orificiu si d-aia regurgiteaza tot. Am luat-o razna de sambata seara pana luni dimineata, cand a venit un alt dinozaur, doctorul Stanciu, seful sectiei Pediatrie, care ne-a sfatuit sa inaltam patutul copilului la un capat si sa-l tinem mai mult pe umar, dupa ce-l hranim. Operatie? A zambit amar…
Concluzia, ca m-am intins deja prea mult: nici competenta, nici valoarea, nici blazarea nu tin de varsta.
@Ignat Ionel:
Procedura cu pricina am aplicat-o cu succes la spusele mamei mele. “Lacomia” copilului la ora mesei (suptului) il face sa ingurgiteze si aer, pe langa laptele aferent. Tinut culcat imediat dupa ce-a terminat masa aportul lichidelor de digestie (sa ma corecteze ametista!) fac o usoara presiune care produce varsatura, aceasta fiind o forma de aparare a organismului impotriva aciditatii crescute. Orificiul de care vorbea tanarul doctor cred ca se numeste muschiul pilor (nici macar n-am dat o cautare pe Google, ca ametista sta de garda pe blog) si se afla la interfata esofag-stomac. “Defectarea” lui e intr-adevar o afectiune serioasa, rar compatibila cu asemenea varste.
Procedura consta in sustinerea subiectului in pozitia “pe burtica” chiar pe burtica sustinatorului si aplicarea unor “palmute” pe spate, dar foarte delicat, asemenea un mangaiat. Dupa cateva minute urmeaza o cascada de ragaieli absolut delicioase, finalizandu-se cu binemeritatul somn, moment in minunicai i se reduce altitudine pana la aterizarea lina pe pista patutului din dotare. Bonus: se invata de mic cu bataia! (Glumaaaaaaaaaaaaa!)
Leonardo DiCaprio …
” La vârsta de cinci ani apare pentru prima oară pe ecranul de televiziune american, un manager îi propune să-şi schimbe numele care avea un clang exotic, lucru neacceptat de familia lui. Deşi a primit sute de milioane de dolari din teatru, s-a dovedit că nu a terminat liceul . ”
Ce ne facem cu nenea Leo ? O avea permisiunea lui Caramitru sa fie director ?
Leo di Caprio este un actor fenomenal. Cea ce nu il face sa fie si un bun manager. Cum nu toti fotbalistii de geniu pot fi antrenori. Leo a luat in brate cauza incalzirii globale si acum vede peste tot “man made climate change”. Intre doua zboruri cu jetul privat. In Canada, necunoscind un fenomen natural in care temperatura variaza rapid, l-a pus pe seama incalzirii globale. Fereasca domnul sa fie pus Leo in functie reala de manager.
Tineri sau bătrâni, directorii de teatre, operă etc. din România n-au înțeles nici până în ziua de azi că nu trebuie să fii actor, muzician, tenor etc., ca să conduci un teatru bine (prost poate oricine). Directorii, ca și secretarii, consilierii etc. eternizați în Ministerul Culturii în neputința (sau incompetența lor) n-au priceput nici până azi că instituțiile de cultură trebuie conduse de oameni care se pricep să conducă, să organizeze, să umple sălile, să acopere toate cheltuielile generate de producțiile culturale (ba să scoată și ceva în plus, nu se supără nimeni!) pentru ca acestea să aibă ținuta artistică pe care o vedem la orice teatru public sau privat din occident (în multe teatre acolo aproape că nu e nici o diferență între teatrele susținute de bugetul public și cele independente, adică ambele sunt la fel de bune și concurează pe piață). Cu foarte puține excepții (Caragiale a fost și director al Teatrului Național, dar vorbim de Caragiale, nu de Caramitru!) regizorii, actorii, cântăreții, oricât de buni și de talentați ar fi, nu sunt și manageri și nici nu este treaba lor aceasta! Mă voi referi la operă, pentru că mă pasionează atât genul în sine, cât și modul în care sunt conduse teatrele de operă. În SUA nici nu există vreun minister al culturii și nici subvenții publice, dar există un mecenat activ și puternic defiscalizat. Producțiile de operă se bucură de donatorii generoși, care stau liniștiți pentru că instituțiile sunt conduse cu mână de fier de managerii care asigură echilibrul între controlul costurilor și calitatea acestora (a producțiilor). În Europa mecenatul este aproape inexistent, susținerea se face aproape exclusiv de la bugetul public, dar instituțiile de teatru și operă sunt conduse cu o mare rigoare financiară. Iar pentru dl. Caramitru am două exemple românești. Ioan Hollender a fost student la Politehnică și impresar artistic înainte de a deveni directorul Operei de Stat din Viena, e adevărat că a studiat Conservatorul și a cântat un pic, dar cred că experiența în impresariat și antreprenoriat l-a făcut să devină unul dintre cei mai de succes și longevivi directori ai Operei. La Opera noastră apăruse o rază de speranță după ce a fost numit un manager tânăr, Răzvan Ioan Dincă (care, a propos, a dat totuși un concurs pentru postul de director). Dincolo de ce s-a întâmplat anul trecut (deși am înțeles că este cercetat de parchetul de pe lîngă judecătorie, nu de către DNA), mi s-a părut că este singurul care a înțeles ce trebuie să facă: a adus producții noi, costume noi, a adus vedete, a refăcut complet programul pentru copii (cine are copii și-i va duce la matinee, va avea surpriza să constate că sălile sunt pline!) și l-a luat pe Hollender consilier artistic, a pus în vânzare bilete on-line, a ridicat media de vârstă a publicului etc. Este adevărat că a înțeles toate acestea, după ce a trecut și el prin păcatul montării la Operetă, al cărui director a fost inițial, a numeroase producții regizate de el însuși, aceasta fiind formația sa de bază.
“Bă, voi știți cine sunt eu? Eu sunt o somitate, voi sunteți NIMENI, voi nu aveți dreptul să mă concurați pe MINE, să mă evaluați pe mine, să mă orice pe MINE!”.
De data asta, a fost vorba de Caramitru, dar de câte ori nu am întâlnit personajul de mai sus, în toate domeniile?
Actualul primar al Timisoarei, de ex. E de ajuns o tura pe la el pe FB.
Ma intreb si eu ca proasta si asa cred ca raman: cand reuseste domnul Caramitru sa le faca pe toate? Ca e director plin si la teatru si la Uniter si actor si regizor … seamana cu Oprescu.
La dinozauri s-o fi expandat timpul? Si la ei ziua are 36 de ore?
Sa ma ajute si pe mine cineva, pls.
Am citit (pe cuvantul meu ca DA!) despre o discutie intre Horia Radu Patapievici si un personaj (daca zic Silviu Brucan, am atins doar genul proxim, nu si personajul in cauza, pe care-l notam cu X. Disputa era una de principiu si principii, anume cum o “ducea” lumea pe vremea regelui. X sustinea teoria cu botnitele, cu saracia mahalalelor, cu taxele, alea-alea culminand cu trenul de tablouri la abdicare. HRP il combatea subtil, aplicandu-i pe sub coaste taisuri fine, in stilu-i. La un moment dat X simti ca nu mai are argumente si izbucni revoltat.
– Domnule, eu am calcat trotuarele in spatele regelui, am vorbit cu oamenii nevoiasasi, le-am ascultat pasurile … eu am trait acele vremuri.
– Ce va face sa credeti ca daca invocati aceste argumente, potrivit carora carnea Dvs. a stat alaturi de carnea Regelui, aveti dreptate?
– Pai tocmai, sunt dovezi reale, traite, auzite si vazute cu ochii mei, e asa cum sustin eu. Dumneata pe ce te bazezi?
– Eu am citit si am studiat documentele epocii!
Ce sa-i ceri si lui Patapievici, zic! 😎 😆
Intrebare: Cine era X??
Matrix, esti foarte tare. Eu voiam doar sa arat la ce e bun un dinozaur, doctorul Stanciu, in sprijinul caruia parintii au facut manifestatie, cand se gandisera niste unii sa-l schimbe, ca n-avea o patalama ca a lu’ tanti sotia nu stiu carui mare sef. Dinozaur, ce sa-i ceri?
Oi fi eu tare, din modestie accept orice lauda, dar de Pesamosca ce zici? Si e plin alfabetul de asemenea specimene.
Am citit o istorioara despre el. Un pusti avea o urgenta chirurgicala, doctorul l-a consultat si urma ca a doua zi sa-l opereze. Tatal pustiului era foarte ingrijorat si il tot intreba ba una, ba alta, daca raman urme, sechele, etc. dar
doctorul parea ca nu-l aude, asigurandu-l totusi ca totul va fi bine. Infine, a doua zi il opereaza pe pusti, operatie lunga, tatal buzna cu intrebari, prognostic, d-astea. Doctorul ii spune ca n-are timp, trebuie sa plece urgent. Tatal ia foc invocand nepasare, lipsa de suflet, tot tacamul. Apoi il intreaba ce urgenta are de pleaca asa de repede.
Merg la inmormantarea fiului meu, i-a spus doctorul.
[…] anul trecut. Sau să ne credem Dumnezei, precum Ion Caramitru (despre care am scris mai multe aici). Ca idee, Ion Caramitru e director al UNITER de 25 de ani și al Teatrului Național din […]
[…] modul de desemnare a managerilor instituțiilor culturale (pentru care, de altfel, Caramitru a și făcut superscandal), a murit în praf, noua conducere a ministerului pare interesată, din păcate, să păstreze […]