Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Cititorii au testat și se pronunță

V-am lăudat, acum puțină vreme, stația de călcat Philips PerfectCare Elite Silence cum nu am mai lăudat nimic până acum, după care v-am invitat să o testați, personal, ca să mă verificați dacă am exagerat sau nu. Și v-am promis că voi publica părerile celor care au testat-o. Iată-le în cele ce urmează:

Iulia: “Mi-a plăcut mult, e chiar spectaculoasă. Delicată și puternică. Azi am suspinat când am băgat fierul în priză, mă gândeam la ea…”

Olimpia: “Cămașa pe care am avut-o cu mine s-a călcat foarte ușor, fără a fi nevoie să revin și să insist cu fierul sau să o stropesc înainte de a o călca. Ca și dezavantaje (în acest moment pentru mine), aș menționa dimensiunea întregii stații (stau într-o garsonieră) și prețul (dar depinde, desigur, la ce venituri se face raportarea).

Flavia: “Ai avut dreptate, e mișto rău, n-ai exagerat. Însă mi se pare că prețul ei e prohibitiv”.

Anca I.: “Stația chiar e foarte practică! Eu am fost foarte mulțumită de cum a călcat cămășuța pe care am adus-o. M-am uitat în jur și am văzut doamne care călcau vertical, numai la abur, și chiar era “wow!” În cazul materialelor care se calcă mai greu, avantajul este că trebuie să revii pe suprafața călcată de maxim două ori. Rezumând, cu aceste stații calci mult mai repede ceea ce se super.”

Camelia: Avantaje: Am încercat mătasea naturală și a îmblânzit-o, pentru mine a trecut testul suprem.” Dezavantaje: Cu tot cu rezervor, e voluminoasă și grea. Dacă nu ai un dressing mare sau un colț special unde calci și poți lăsa masa de călcat desfacută și cu stația pe ea, atunci o să îți fie destul de greu să o manevrezi de fiecare dată. Concluzie: Pentru cineva pasionat de călcat, care face asta săptămânal cu toate rufele din casă și vrea să economisească timp și să nu aibă senzația că vine de la sapă după ce a terminat de călcat, da, merită. Prețul este mare, dar și tehnologia este diferită (tocmai din acest motiv nu am inclus prețul la dezavantaje). Pentru cineva care nu are spațiu și își ține și masa de călcat pliată și înghesuită într-un dulap, nu recomand.”

Andu YY: “Soția mea a zis că e utilă stația pentru că e 4 sau 5 în 1! Adică ea are cam 4 sau 5 fiare de călcat micuțe, inclusiv pt călcat vertical și s-a obișnuit cu ele. Nu simte nevoia de a avea această stație Philips, dar doar din motivul că are cu ce să facă treabă. Dacă nu ar avea, ar fi întradevăr utilă la maximum.”

Mihaela și Cristina: “A fost cu adevărat o experiență utilă și plăcută și nu, nu ai exagerat deloc în privință performanțelor acestei stații. Ba din contră, să știi că am pățit că tine, adică ne-am trezit promotorii acestei stații, povestind tuturor despre ea, inclusiv prietenilor cu care ne-am întâlnit la un eveniment de fițe. Ne “chinuie” dorința de a le împărtăși tuturor noua tehnologie și faptul că le poate face viață mai ușoară. Cred că mai toți avem câte un fier de călcat de nu-știu-câți ani, performant la vremea, și pe care îl folosim mai mult ca probabil bombănind nemulțumiți, însă nici nu ne-am interesat de noutățile pieței. Apropo de testare, ideea de a proba efectiv produsul pe toate genurile de materiale a fost extraordinar de bună. Una e să citești ce face un produs sau să vezi un filmuleț și alta e să îl încerci de-a dreptul.”

Laura: “Am fost foarte impresionată de stația de călcat din mai multe motive: în primul rând că poți călca orice material fără să schimbi temperatura (eu am mari probleme la perdele cu actualul meu fier de călcat, trebuie să urc și să cobor temperatură de multe ori în timpul călcării perdelelor, altfel ori se ard, ori rămân șifonate), apoi faptul că are funcție de călcare verticală (chiar și dacă e vorba doar de rufe subțiri, eu am o fustă plisată care nu poate fi călcată normal, de exemplu). Greutatea redusă a fierului, precum și faptul că se întreține destul de ușor sunt un mare plus. Pe de altă parte: nu calcă toate materialele să le facă iar ca scoase din fabrică (știi că mie nu mi-a călcat șervetul acela ultradificil), e voluminoasă, ocupă mult spațiu (eu abia am unde depozita și fierul normal), necesită o masă de călcat foarte rezistentă și am înțeles că, la călcat intens, din cauza aburului, se formează picături de apă care curg pe podea. La toate astea se adaugă și prețul puțin prohibitiv, deși nu imposibil. În fond, dacă ai de călcat în fiecare zi cămăși și ținute “la dungă”, merită investiția.”

Anca Z. (care a și plecat acasă, de la testare, cu o stație Philips PerfectCare Elite Silence): “Impresionată până la lacrimi, că mi s-a ușurat puțin viața și calc mai eficient. Încă o observație, pe lângă cele deja făcute, este că nu se mai ridică praful în cameră. De fiecare dată când călcam, se punea praf de un deget pe mobilă. Nu înțeleg exact de unde și de ce atâta, dar nici nu mai caut răspunsul pentru că se pare că am eliminat problema”

 Monica: “Stația este foarte faină și realmente utilă, în schimb, prețul mi se pare mare.”

Nicoleta: “Pe ploaie, cu punga pe cap (cea în care aveam rochița “cea imposibil de călcat”), am năvălit în locația Lente&Sotron din Pache nr. 20. Zâmbetele și voia bună m-au întâmpinat de la intrare (ulterior am aflat că erau ale reprezentanților Philips). La mansardă, agitație, doamne și domnișoare îndrăznețe și hotărâte. Vreo doi domni priveau așa… mai de la distanță. Am intrat în joc în mod natural, la început mai timid, apoi după ce am înțeles cum stau lucrurile am demarat operațiunea de îmbunătățire a propriei experiențe în domeniul “călcatului de rufe”. Orizontal… clar fără cusur. Deja am prins curaj și am scos rochița albastră de mătase cu care venisem și am procedat la “marea călcare verticală”, convinsă că vorbim despre o legendă. Am prins repede “șpilul”. 5 minute. Doamnele care erau lângă mine și care îmi țineau umerașul, pot confirma. 5 minute a durat să calc fața (sau spatele, ce o fi fost, că are o formă ciudată). Apoi am privit, am mâncat sandvișuri și am făcut poze cu Simona, pentru că misiunea era îndeplinită. Și asta fiindcă în acel moment am știut clar că, în vara ce vine, voi purta rochița albastră primită cadou în 2009 de la soră-mea, iar soțul meu va îmbrăca, după mult timp, cele două cămăși care-i plac dar despre care, cu ceva timp în urmă, i-am zis să uite că le are. Ceea ce înseamnă că până la sfârșitul lui iulie o să mi utilizez voucherul de 20% reducere.”

Alina: “Într-adevăr, a călcat cămașa cu care am venit, o nenorocită de cămașă, ca să zic așa, dintr-un material tare pricinos. Ce nu mi-a plăcut deloc a fost că a avut nevoie de fff mult abur prin urmare de fff multă apă și, după călcat intens, s-a făcut condens sub masă și era apă pe jos, apă care nu era de neglijat ca și cantitate.”

Gabi: “Stația asta e un vis pentru oricine-se știe prin ce chinuri treci dacă vrei să fii “la patru ace”! Dacă nu aș avea alte proiecte (gen, concediu), m-aș apuca de strâns bani să mi-o cumpăr. Chiar nu am cuvintele necesare pentru a descrie ce ușor calci cu așa o minune!! Nu, nu ne-ai mințit, dar data viitoare dă-ne și o soluție să ne-o permitem. Aștept reducerile masive la Philips, că aparatul e grozav!!”

Nike: “Am probat stația cu pricina mai rău ca o soacră. În general, pentru tot poporul pot spune că e fff ușoară, nu o simți și nu trebuie să freci țesătură cu fierul. Deci a trecut testul. În ce mă privește, a fost supusă și unui test mai dur, destinat evaluării folosirii de către cei cu urticarie colinergica (alergie la căldură) și mastocitoză. Dacă jetul de aburi e chin la celelalte produse (practic ai edem instant, prurit și dureri), cu stația asta, deși are abur, dacă aș fi călcat toată seara, mâna ar fi rămas la fel de suplă. Asta pentru că aburul e la jumătatea temperaturii față de celelalte produse similare.”

Claudia: “Stația de călcat are tot ceea ce-ți poți imagina, mai puțin voce. Mi-a plăcut cel mai mult procesorul încorporat care îți permite să îl uiți în priză și-și selectează singur tipul de material. Uau! S.F.!!! Mi-a plăcut lejeritatea cu care poți folosi fierul în poziție verticală pentru a netezi ceea ce este deja călcat și șifonat în aglomerația șifonierului, mi-a plăcut greutatea scăzută pe care o are și modul în care talpa alunecă pe orice material. Mi-a plăcut și provocarea pe care o lansează Philips, și anume aceea de a ne dezobișnui de vechile obiceiuri de a călca de mai multe ori o porțiune, cu fierul acesta este suficient să treci o data și economisești și timp. Ceea ce nu mi-a plăcut este prețul. Mi se pare exagerat și cred că frânge speranțele multora. În concluzie, cred că ai spus adevărul despre această stație de călcat și te felicit! Mă felicit și pe mine pentru că am reușit să-mi fac timp să vin!!!”

 Tina: “Despre gama de vârf Philips… wow …în sfârșit, pot avea acasă ceva ce găsesc la spălătoriile profesionale. Pot să am, într-un timp foarte scurt, fără riscuri, ceea ce plătesc nu numai cu bani ci și cu timp, căci …trebuie să le duc și să le ridic de la spălătorie. Cât privește prețul, cred că există o amortizare rezonabilă. Mă gândesc serios să-mi achiziționez una, din mai multe motive: nu mai am stresul identificării materialului, deci voi salva multe fuste și bluze de mătase, nu am stresul lăsatului în priză, am posibilitatea de a călca vertical mai ales rochii lungi fără a mă stresa că o voi lua de la început pe cealaltă parte, care va fi deja șifonată când voi crede că am terminat.”

 Mno… cam astea au fost părerile oamenilor, cu bune și rele. Două precizări aș vrea să fac. Stația nu detectează tipul de material, adaptându-se la acesta, cum au înțeles o parte dintre comentatori, ci este dotată cu un micro procesor care menține o temperatură potrivită oricărui tip de material, aburul fiind cel care intră în țesătură și netezește cutele. A doua precizare e legată de preț: Philips PerfectCare Elite Silence e vârful de gamă, care însă conține și modele mai accesibile, cu aceleași features de bază. Le puteți vedea la www.philips.ro/faracute.

Mai departe, câteva fotografii de la eveniment. Două de ansamblu, patru cu niște scălâmbăială, de la panoul special amenajat pentru pozat.

1

2

3

4

5

6

Gata, am povestit tot. 🙂

38 comentarii

  1. Pt Nike
    Statia aia mere bine cu o bucata de șuncă afumata…
    Si câteva berici, desigur…

  2. fain maestru de ceremonii, zic si cuminteeeeeeeeeeeeeeee

    da, este o experienta interesanta si f utila. intentionez sa mi iau asa ceva cum imi voi permite.

  3. pe ficiorul din poza pare ca e fiul lui Nike 🙂

    • normal, leul putea rata, dar a fost maestru de ceremonii. oare ma crede cineva ca acest copil NU e cuminte?????

    • Ochisorii sunt ai unui copil nevinovat, indiferent ce vreti voi sa-i puneti in carca, si sigur e cel mai cuminte copil al tau, tinand cont ca nu ai decat unul. 😳 😳

    • Aaaa, asta-i strumful? Bravo, sa-ti traiasca, nike!

    • stiam eu ca pic de pacalici. da, da si se uita la tine si intreaba cu o sfintenie absoluta: hai mai, doar nu o sa strice o fapta neinspirata armonia noastra!

    • nike
      a fost cuminte cât a stat cu noi la H și aici la Philips la fel
      ce ai cu copilul?
      la el acasă poate e Dl Goe, dar in public e anti -Goe

    • si fiica mea la scoala e cuminte si acasa leopard :). Dar ma bucur ca are curaj sa fie leopard acolo unde se simte bine :)) > Desi intr-o zi o gasii la scoala pe masa, dansand, si colegele cantau pe langa ea si aplaudau.

  4. Eu vreau sa vad femeia care e ” pasionata de calcat ” si vreau sa o ating sa vad daca e reala.
    Si daca intr-adevar nu se mai pune nici praful, eu cred ca e o afacere rentabila.Adi ar putea sa ne explice mai detaliat… ?

    • nu există femeia pasionată de călcat, există stația care scoate călcatul din zona de corvoadă și rochiile nepurtate de ani (pentru că nu aveai chef să te chinui să le calci) din șifonier.

    • Eu ma refeream la cuvintele un pic contradictorii ale Cameliei:ca merita investiţia daca esti pasionat de calcat toate rufele saptamanal. Ideea e clara pentru toata lumea…cred

    • cruela de vila

      aprob pozitiv: eu am venit cu o camasa de matase, care ramanea vesnic ultima la calcat, indiferent cine era calcatoreasa: eu, mama, menajera, vecina, etc
      si asta cxam de …10 ani!
      :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:
      acum s-a rezolvat: e calcata! si inca fara efort!
      😉
      normal ca n-o imbrac, ca dupa aia trebuie spalata si calcata iar!
      :mrgreen: :mrgreen:
      😥 😥 😥 😥
      dar o statie d-aia as putea sa-mi iau si eu…
      s-o gasi cineva s-o foloseasca!
      :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

    • cruela de vila

      mai m-am gandit!
      si am mai citit!
      😀
      si iete ce am gasit!
      😮 😮 😮
      deja mi-am lasat sacosa cu sticlele goale de lapte la coada!
      😛
      http://www.qbebe.ro/stiri/stiri/da_sa_inventat_masina_automata_care_calca_si_impatureste_rufele

    • Apai eu eram. Cand eram tinerica (no married, no boyfriend, no child) duminica aveam 2 ore de calcat toate camasi, fustite, prosoape, lenjerie, si evident sosete si chiloti. Ajunsesem la performanta sa calc o camasa in 5 min.
      Acu nu calc cu lunile, am descoperit materialele creponate si anti-sifonare.

  5. Asa, Lixu, bine le-ai zis-o, ma simt razbunata. 😎

  6. Nu pot sa cred: copilul acela a vrut sa se vada si el in poza si in toate cele 3 pozitii i-ati acoperit ceva din fata. Ba ochii, ba barbia si gura, ba barbia, gura si nasul. Asta e cruzime fata de bietul copil. Ia te rog vorbeste cu philipestii astia sa repete evenimentul si sa faca o poza ca lumea baiatului. Ei!

  7. Fier de calcat cu aspirator dă praf incorporat.
    Buna chestie…
    Daca e unu care sa aibă si călcătoreasă atașată, dimensiuni normale 90 60 90 blonda ochi albăstrui si inteligenta, îmi iau si eu o scula dasta.

    • Statia asta de calcat e echivalentul Ferrari-ului la masini. Aspirator de gagici, carevasazica. Ia-ti una si lauda-te cu ea in targ. Toate or sa vrea sa-ti calce camasile cu ea. :mrgreen:

    • Nu stiu ma dom profesor…
      Mi-e teama sa nu pățesc ca preabunul andu.
      Așa s-a lăudat si el si s-a trezit ca yy a făcut un import de 5 bucăți, tocmai din china, sa il mulțumească si sa il sature…
      Mai bine ma laud cu alte dotări… Nu vreau sa ajung caracatiță ca, cum am zis? , preacinstitul andu.

    • dg
      faci si tu ca polițistul ăla care a venit acasă când am depus actele de romania pt ea( să ne verifice adicătelea) : – – – adică dvs mâncați mâncare chinezească în fiecare zi ??????
      si eu :
      – da , mănânc,ce să fac dacă asta-mi dă :?!

  8. m-am uitat cu mare atentie , desi cam in treacat, asa, la poze
    si am constatat ca nu era nici un barbat mascul pe acolo.
    (cu exceptia lui andu, care era ascuns dupa dulapul ala mare)
    de unde trag de concluzia ca era un eveniment dedicat femeilor care vor sa isi chinuie barbatii consortzi.
    pt ca nu inteleg de ce altfel ar fi fost asa bucuroase doamnele decat pt faptul ca au gasit o noua jucarie pentru torturarea asa zisilor parteneri de bine si mai ales de rau.

    • si strumf cu sotul ce erau?da andu??????????????? 😈

    • dg
      au fost 1989 de femei 😛 😛 😛 😛 😛 😛 😛 😛 😛 😛
      si 3 barbati si un băițel Strumf
      unu din ei a venit ca a zis ca are menajera si tre sa testeze fierătania pt menajeră 😉 😉 😉 😉 😉
      cica voi n-aveti menajera,dar eu am,
      dacă-l scapă pe jos , se strica?

    • ce ma
      aia erau barbati?
      adusi legati fedeles de neveste???

  9. noi vorbeam aici despre fier de calcat sau despre frumoasa fiara a lui Nike ? 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green