Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Tu ce profesie ai, cititorule?

Glumea cineva, la o postare recentă, observând că, pe lângă atâtea meserii, avem și-un muzeograf care comentează pe blog, la care putem să apelăm când avem vreo nelămurire de specialitate. Știți, conform modelului românesc, e bine să cunoști cât mai multă lume. Nu se știe niciodată când ai nevoie de-un muzeograf, așa cum nu se știe când ai nevoie de… te miri ce profesii mai comentează pe-aici. Din câte îmi amintesc, avem și marinari, avem și medici de diverse specialități (generaliști, chirurgi, anatomopatologi), avem și cadre didactice din sistemul universitar sau liceal, avem și traducători, avem și matematicieni, da’ ce nu avem?

Așa că m-am gândit că ar fi fun să facem o listă. Încep eu, prin a vă spune profesiile mele:

– asistentă medicală, cu patalama

– filolog cu diplomă

– scriitoreasă de texte (rezum prin asta și pamfletele, și cărțile, și scenariile, și materialele jurnalistice clasice – din ce în ce mai puține, spre zero)

– foarte curând, psiholog cu diplomă

Acuma ziceți și voi, pe rând, ce profesii aveți. Ne-am mai distrat o dată când a spus fiecare de unde e, o să fie fun și acum, sunt convinsă. 🙂

512 comentarii

  1. in ordine cronologica
    ajutor progrtamator
    medic
    cercetator

    • hei, hei, medic de care? 😛
      cercetător de care? 😛

    • pai fac cercetare medicala, evident 😆
      specialitatea nu mai conteaza, nu o mai practic de cativa ani.
      am vrut doar sa stau toata ziua cu nasul in microscop si seara in articole.

  2. Consilier vănzari.:)

  3. Geolog
    Budget Planner
    Si in curand IT’sta cu diploma (sa speram)

  4. Conferentiar universitar

    • Informatică economică; predau mai ales securitatea informațiilor, dar și managementul proiectelor, analiza sistemelor informaționale… Am vrut să scriu complet de la început, dar mi s-a părut că sună prea ca la școală 🙂 Oricum, dacă treci prin Iași, te invit cu drag la o cafea. 🙂

    • În afară de cafea, mai pot oferi și Excel, pentru oricine e interesat 🙂

  5. Profesoara in preuniversitar,recent pensionata. Nu dau specializarea,sper ca nu e o problema.Nu prea comentez,in schimb citesc.

  6. filolog cu diplomă
    traducătoreasă de texte
    curând, dar nu ca tine de curând, psiholog cu diplomă

  7. Hihi :)))
    filolog cu diploma
    kinetoterapeut (fara diploma momentan, urmeaza)
    siii……piesa de rezistenta: monitor de studii clinice

  8. Medic. Gastroenterolog.
    Cu o tentativa de a deveni programator dar dupa un an de Politehnica am dat sesiunea de vara la schimb cu admiterea la medicina.

  9. Operator PC
    Operator masini cu comanda numerica
    Depanator IT (software, hardware)… mai sunt si altele. Fara diploma, dar cu ceva ani de experienta 🙂

  10. Filolog cu diploma
    Prof de engleza cu patalama la mana (in curand)
    Traducator ocazional
    PR part-time

  11. compozitoare
    fotograf un in pic in paranteze 😀
    manager cultural mai nou (cica asa se numeste cand faci festival)
    Da aia prima e de baza. hai ca ai public exotic :))))

  12. Lucrator comercial
    Asistent medical
    Dadaca profi 😮
    Antreprenor :mrgreen:

    • # dadaca profi pt pui de om da’ mai ales pt.tot ce miauna, latra, da din urechi…trebuia sa fac USAMV-ul…n-a fost sa fie! 😆

  13. agent expeditii+ masinist masini mobile

    • MMM, am inteles, dar fixeaza zona!
      Nu-i masina ca racheta / nici orchestra ca flasneta!
      Mai stiam una cu stavridu’!
      Dragilor, putina transparenta, sa stim si noi la cine apelam cand ne calca o nevoie.
      Cum s-a exprimat Simona mai sus la adresa unui doctor: “traiti, dom’ doctor, daca ne doare stomacu, va derajam, hahaha.”
      E valabila si reciproca: Va deranjeaza durerea de stomac daca traiti? Ptiuu, asta era corolarul … Adi ai legatura! Dau BAC-ul la toamna!

  14. -Licentiat in turism,
    -Agent,inspector,director asigurari,
    -Functionar economic evaluari,
    -Electrician subteran mina,
    -Lacatus mecanic,
    -Reporter TV.

  15. In ordinea dobandirii:
    – ajutor analist programator (din care nu mai stiu mare lucru ca s-a intamplat acu 21 de ani)
    – filolog (franceza) cu diploma
    – istoric cu diploma si da, ati ghicit, diploma e in sertar pusa bine ca in rest nu ma prea ajuta
    – rep vanzari software

  16. Operator imagine

  17. Diploma de bachelor: Inginer in electronica aplicata
    Dubla diploma de master: Inginerie biomedicala
    Momentan Inginer clinician

  18. contabil-statistician cu atestat :mrgreen:
    “filolog cu diploma” ca sa citam din clasici
    fost librar
    asistent de marketing la o editura din Iasi, in zilele noastre 😀

  19. Profesor psihopedagog
    Logoped
    Psihoterapeut familial sistemic (aflat in supervizare- peste un an jumate, autonom)
    bucatareasa in timpul liber 😀

  20. Kinetoterapeut

  21. -inginer cu diploma ( termoenergetica, daca vrei neaparat sa stii specializarea)
    – jurnalist cu diploma (candva)
    – autorul unei singure carti publicate (nuvele oarecum politiste, nu cine stie ce tratat 😛 )
    – coordonatorul unui ONG
    – voluntar amator
    cam multe, dar am si eu o varsta 😀

  22. vai, ce imi place joculetu’ asta, e asa draguuuut! 😎

    • Stai sa vezi ce urmeaza, nu zice hop! Si nici hip!
      N-a venit nucleul dur, nucleonii si nucleizii … nucley easy, sa intelegi si tu!
      Unde sunteti mai, copiii blogului roz?

    • asteapta tramvaiu ala care nu mai vine, nu stiu de ce…

  23. Claudiu Mirescu

    Am mai comentat pe aici tot cu meseria, dar in alt scop :))
    So, in ordinea dobandirii:
    – Biolog (biochimist)
    – Medic anatomopatolog (rezident deocamdata, specialist din toamna)
    – Asistent universitar in domeniul Biologie (predau Fiziologia animalelor si Biochimia semnalizarii celulare)
    – (SPER) doctor in Biologie de la anul.

    Va doresc la cat mai multe!

  24. Profesia e de jurnalist – asa zice pe diploma. Yeap, I know!
    Ocupatiile sunt de consultant PR, blogger, organizator / producator de evenimente de arta si cultura, facator de festivaluri 🙂
    Felicitari pentru colectia de-aici! :)))

  25. Expert contabil independent si absolventa a facultatii de Teologie Ortodoxa Pastorala Bucuresti, dar fara licenta (cand mi-am terminat examenele in domeniul din care imi castigam painea de care aveam nevoie ca sa ma intretin in timpul urmaririi “adevaratei pasiuni” – teologia, adica atunci cand am obtinut calitatea de expert contabil nu am mai vrut sa fac efortul de a obtine si licenta in teologie). de fapt, de pe vremea cand eram mica ma vedeam psiholog, ajutand oamenii in perioadele lor negre, de cumpana, iar cand am ajuns in contact cu teologia si am descoperit-o mi s-a parut ca ii pot ajuta chiar mai mult de atat… acum, dupa 15 ani, ma limitez la a-i ajuta pe oamenii care intra in viata mea pe usa profesiei mele, sa faca bani mai multi si cinstit, in propriile mici afaceri personale, curajoase, si sa-i sprijin si sufleteste “bucurandu-ma cu ei si plangand cu ei, cu fiecare la momentul potrivit, fiindu-le nu doar contabil ci si creand, construind, cu cei cativa clienti pe care ii am, o prietenie de suflet :))).. si simt si vad ca sunt exact in locul care imi ofera exprimarea si bucuria ambelor pasiuni – matematica si sufletul uman..

    • M-ai terminat efectiv stoicescu.
      Juram ca esti profa de matrici.
      Sau poeta?

      @Vezi Simona?
      incepe si nucleul dur sa-si scoata mezonii la inaintare, fie pi plus (π +), fie pi minus (π −), ca tot romanul impartial.

      @Si Lumi:
      Ultima data domiciliai langa acceleratorul LHC de lângă Geneva, tot acolo stai, nu?
      Ca DG-ul se lauda ca-i esti vecina.
      Ce se mai impauneaza unii!

    • matrixe
      vezi ca sunt mai multe lumini micuțe pe aici 😯

    • @matrix,
      ai gresit adrisantul.
      Ea e Luminita, cu majuscula, ea mi-a luat intaietatea in wordpress cu inregistrarea nick-ului,
      iar eu am fost obligata sa imi scriu numele cu l mic, ca era deja luat.
      Te-ai prins?

    • am vazutara,
      nu e luminita noastra
      matrixu o gresit vectoru,
      de unde se vede ca si prea multa aritmetica strica

    • @matrix, deci da, eu sunt vecina cu vecinu dg.
      Nu am facut Teologia, ci universitatea tehnica de ingineri de sistem.
      Te-ai confuzat, draga.
      O majuscula ti-a rasturnat matricea, in care ma fixasesi, asa-i?

    • … desi , vecina draga,
      de multe ori dupa ce iti citesc minunatiile
      imi vine sa ma inchin la domnu dumnezeu
      cu stramoastele cuvinte
      fereasca sfantu !!!

    • Sunt fotbalist.
      Da’ bun.

    • dg, mi se rupe la ce te-nchini si mai ales de ce.

    • vecina
      esti intro mica eroare.
      eroare de sistem, putem zice.
      de rupt noua ni se poate rupe, ca asa suntem bau-itzi.
      la voi habar n-am cum se zice.

    • La fel se zice.

    • 😆 .. da, se gresitera adrezanta

  26. lector univ. (baza economist)
    mecanic masini si utilaje (cf atestat liceu LMV, actualmente CNVM )
    reliable food souce, partener de piticot, coafeza, croitoreasa, lector de povesti, meditator, mediator, avocat, karateka, gardian si, dupa caz, orice functiune/specializare au nevoie plozii din dotare
    de la o perioada, ocup cu succes real si pozitia “nevasta de cosmar”

    • Asta cu “nevasta de cosmar” cred ca imi vine si mie ca o manusa… in rest am trecut prin matematica, informatica, si acum am ajuns si pe la biologie (moleculara), deci in prezent sunt bioinformatician, sper si doctor pe la anul 🙂

  27. Inginer in Telecomunicatii
    Doctor inginer in Electronica si Telecomunicatii
    Lector universitar

  28. Bai, doamnelor si domnilor, dar ce se intampla aicea, s-a transformat blogul in facebook, ne dam datele de identificare, nu vreti si numarul de telefon?
    Inginer (specializare in Te Cauta Moartea, pentru cunoscatori).

  29. mercenar
    industrial

  30. Și io acolo la categoria filologi cu diplomă 😀 (spa, eng, fra)
    Traducătoreasă frilensăriță
    Viitoare interpretăreasă, de s-or alinia planetele corect 😀
    Alintătoare profesionistă de motan nesimțit (la asta ar trebui să existe patalama, la cât efort depun…)

    • 😛 😛 😛 😛
      Alintătoare profesionistă de motan nesimțit
      nesimțit nesimțit, dar profesionist și el, nu ?

  31. Nemeș Nicusor

    Mecanic auto-sofer

  32. Programator incepator
    Inginer
    Cercetator

  33. Gogoasa Infuriata

    Intai psiholog de resurse umane, apoi dezertoare fara regrete la arte plastice.

  34. Birotică, la Facultatea de Litere – Univ. București – 1995
    Licențiat în Științe administrative – Funcționar public cu patalama 🙂 – 2013
    Master în Comunicare managerială și resurse umane – 2015
    Azi, de toate și nespecific în resurse umane 😉

  35. User Experience Designer

  36. asistent programator
    inginer geolog (si doctor)
    cercetator, tot in ale pamantului
    actual muzeograf (de minerale)

  37. Îngroş numărul filologilor (profesoara de romana-meseria de baza). Dar am şi câteva de rezervă: tehnician in industria textila (scoală posticeală), strungar (liceul). Marele meu regret este ca nu am profesat ca … strungar deoarece este o puternică incompatibilitate intre butonul de pornire al strungului si unghiile lungi.

  38. Absolventa de Aeronave – constructii aerospatiale
    absolventa de master in Flight and Space Engineering
    Acum inginer de mecanica zborului

    Idei putine si fixe 🙂

    • Wow, super-tare!! Felicitari!!
      Cand eram mai tinerica si naiva asta imi doream si eu 🙂 dar pana la urma am virat catre medicina 😛

    • căpșuna
      tine-le bine așa puține si fixe da bune
      că dacă facem buba …
      să nu cadă poporu zburător
      te rog mult 😛 🙁 😯

  39. Studenți primiți? :)) Dacă da, din tranşeele sesiunii, o bucată de studentă la medicină, aspirantă de neurologie. ^_^

  40. Hello,
    Si eu sunt cititoare fidela si totodata medic pediatru (rezident inca), trainer si nu in ultimul rand voluntar intr-un ONG grozav 🙂

  41. Scriitoreasă de texte :)) Dar fac prajituri bune.

  42. nu intru și nu citesc prea des pe aici, dar intru suficient de des ca să spun meseria pe care fiică-mea (5 ani) consideră că o am: „știutor științific”

  43. Bun subiectul asta.
    Pai sunt asa: daca am terminat liceu de arta sectia canto asta ma face cantareata? Apoi urmeaza: specialist in relatii internationale cu diploma, da? Si simandicosul purchasing officer sau mai romanescu’ agent contractări si achizitii. Fara atestate si alte alea fotograf amator si pictorita.

  44. Technology consultant scrie in contractul meu de munca. Daca ma intreb ce profesie am, nu ce ocupatie, n-as putea sa ma pronunt :)) Unii ar zice economist, dar am facut business administration/business information management la scoala, deci numai pe economie nu m-am concentrat. In principiu, tocilara profesionista. Na!

  45. Student la stomatologie

  46. Licentiata in geografie (diploma e in sertar)
    secretara

  47. psihoterapeut

  48. Medic rezident medicina interna, specialist de la anu’ 🙂
    Altfel, fara patalama: scriitoare de tot felul de minuni (poezie, proza-cea mai lunga opera jurnalul zilnic din primul an de rezidentiat); corectoare profesionista de teze si lucrari la lb germana si engleza (cred ca am mai povestit pe aici cum am ajuns sa-mi corectez “propria” lucrare); traducator de ocazie pentru limbile mai sus mentionate; bucatar entuziast 😛

  49. Programator. Din 2003. Nu am comentat prea mult pe blog, dar nu am ratat nici un articol. Programatorii sunt in general niste oameni seriosi, asa ca imi iau de aici doza necesara de umor si satira.

  50. Pe rand:
    – analist programator
    – ospatar
    – receptioner
    – analist programator (din nou)
    – project manager

  51. Psihiatru 🙂

  52. Iti amintesti bine, ai si cititori marinari. Eu – ofiter in marina comerciala. specializare eletromecanica navala. Asa ca da, daca ti se strica vreodata vaporul poti apela la mine.
    P.S. Eu sunt cel care a comentat pe FB mai antart cand ai constatat cu uimire ca te citesc marinarii 🙂

  53. inginer chimist

  54. Sociolog inutil dar cu diploma. Corporatist pe vremuri si director comercial pt firma mea…din nou, inutil!

  55. Avocat fara inflorituri din alte domenii. Actualmente mama si nevasta. Casnica si oarecum intretinuta 😆

  56. Compozitor (nu imi pot imagina acest cuvant la feminin)

  57. Consilier juridic, decat???.

  58. Inginer geolog, dr.

  59. Hai, ca ne mai lipseste un procuror si-avem ikebana aproape completa. 💡

    • ahahahaha, cum ar fi să intre doamna codruța personal?
      ne mai lipsește și-un judecător, totuși. și un pilot. și… un actor. nu avem actori aici??????
      ce ne mai lipsește?

    • Un bendeac?

    • nu un bendeac, draga…

    • Ce fel de pilot ? Care profesează în mod curent sau care pilota planoare singur la 16 ani ? 😀 Teoretic ar fi trebuit să fiu pilot militar di avioane supersonice … practic îi mulțumesc din suflet profesorului de matematică din Academia Militară care m-a ajutat să fiu exmatriculat, altfel poate n-aș fi ajuns în Canada ci la 2 m sub pământ, ca un fost coleg. Nah că v-am stricat distracția 😛
      Să revenim : haITist (depanator pisi-uri, administrator rețea/sistem, oleaca de programare cică), electrician, instalator de acoperișuri, screener pasageri aeroport (gen ăia de la SRI de la voi care vă scot rujurile din genți), badigard la “intervenții” (la noi îi zice “mobile response security guard”, nu sună așa pompos :))) ), maintenance man (nu stiu ce echivalent ar fi asta la voi … “om bun la toate” ?), benzinător (ăla de pune benzină la mașini), intervievator recensământ … cred că n-am uitat nimic. Patalama la mână n-am decât pentru haITist, restu e meserii făcute de nevoie, că e viața grea printri străini, of of, măi măi …

    • Domnișoara Codruța, te rog frumos … încă nu s-a măritat cu fostul meu coleg de academie militară, din câte știu … mai copilăresc și ei oleacă :))))

    • da’ poza, poza? de ce poza aia? 🙄

    • ..daca nu vrei bendeaci, iar beligani si bitanesti deja avem..
      aaaa, gata, stiu, groparu, scenarist, regizor si actor.
      Numai ca-i plecat in Italia si nevasta-sa nu-l lasa pe net, e sub papuc pana luna viitoare. 😆 😎

    • cruela de vila

      ikebana? a zis cineva ikebana? io mi-s o mare amatoare -creatoare de ikebanana!
      😉

    • cruela de vila

      astept comenzi la mimiavera@yahoo.com! :mrgreen:
      rog seriozitate!
      ( ps:astept provincial!)

    • Doamne, Cruela, ce bine ca ti-ai mai scris inca o data adresa de email aici! Am cautat mai demult pe nush cate pagini din acest blog, voiam sa te intreb ceva, ca ai odata ca zis ca putem sa iti scriem. Intre timp, s-a prescris intrebarea si nici neuronul nu ma mai tine sa stiu ce era. Dar e bine de stiut pentru viitor. Mersi! 😀 😛

    • cruela de vila

      simona, pina la codrutza, vaz ca aparu ( ulterior si posterior acestui post, e drept) primul deputat al blogului! 😉
      in carne si oase: Reeeeeeeemuuuus Ceeeerneeeea! 😎

  60. simonaaaa! ce mi-ai facuuuuut! am lasat pagina deschisa si periodic dau refresh :))

  61. Mai mult economistă, ceva bloggerită, puţin scriitoare întru poezie, a doua carte e pe calea de a se materializa şi cam atât. O fi suficient?

  62. si sa îngroșăm rândurile rezidenților (soon to be specialiști): rezidenta de radiologie-imagistica medicala 😎
    raza fie cu voi! 😆

  63. Asistent social 🙂 Mai e cineva pe aici cu aceasta profesie?

  64. postarea asta e piscul laudorasheniei universale si absolute.
    in afara de un sofer amarat si o nevasta casnica numai savanti de renume mondial si comunal citesc blogu asta.
    ca de scris, nuuuu… ca e greu cu scrisu, tre sa cunosti si cateva litere… doar un manipulant de tramvai ( nu dau nume ca iar ne ameteste cu matricile lui) si de bine ( de profesie baiat bun spre foarte bun) mai scriem pe aici.
    baaa, daca tot va luati buna dispozitii de la aiurelile noastre, ia platiti voi un mic impozit, acolo, ceva, o berica, mai savantilor… fivar diplomele din plastic sa va fie…

    • nu va suparati, profesia dumneavoastra? :mrgreen:

    • de fapt io am vrut sa stiu ce meserie au urmatorii tovarasi:
      marin
      rocvaiv
      brusli
      hai, poate citesc si ei , daca stiu, desigur, si ne spun.
      daca nu, le zic ce le-am zis aseara lu iordanescu, burlanu si alora de zisera ca jucara pentru tara asta plina de savanti si diplomati (adica plini de diplome) ca ma facura de ras toti colegii mei de la carciuma unde prestez.

    • pai n-am zis?
      om bun spre foarte bun.
      si la suflet, si la trup.

    • gata , vazui greseala.
      in loc de m am postat b.
      da nu io, calculatoru e de vina…

    • un sofer nu e un ” amarat”, aveti idee ca e una dintre meseriile foarte cautate de angajatori ?! iar o casnica nu are viata usoara…oare de ce ne stricati distractia cu frustrarile personale ?!

    • nu am nici o frustrare.
      dar de fapt am una, dar nu e frustrare, e o stare de mirare
      si aia e ca
      atunci cand vezi ce fel de oameni citesc acest blog
      si care au si recunoscut ca se inspira din el,
      ca isi iau doza de buna dispozitie din el
      dar nu scriu si ei doo vorbe acolo
      parca te apuca asa, un fel de duca la carciuma.
      adica toti oamenii astia destepti, frumosi si frumoase, inteligenti cu siguranta
      ii privesc pe aia care mazgalesc netu pe aici cu un aer de superioritate, nu?
      un fel de … ce pnl, la diplomele mele nu ma pretez sa ma iau in betze cu matrixu, luminita, degeu, cruela, plebea, pulimea… nu se face asa ceva, pai daia am io atatea diplome, ca sa vorbesc cu amaratii astia ?…
      dar, la o adica, ce ma costa sa arat cat de tare sunt, nu?
      sincer, postarea asta ma dezamageste.
      de fapt nu postarea, ea saraca nu are nici o vina, ca nu e fiinta, e doar un text.
      dar nici o urma de umor la raspunsuri.
      auto laude, cat cuprinde.
      ce sa fac, nu sunt diplomat, spun egzact ce cred.
      sa dea domnu dumnezeu sa gresesc, dar nu prea cred.

    • costicămusulmanu

      bre digei-ule, cum pe mine nu m-ai pomenit, am o nelămurire…io unde votez, la plebe sau pulime?
      că și io mai dicstrez lume p’aci…

    • muslimule drag
      ia-ma de mana stanga
      ca dreapta e ocupata cu o bere
      si sa ne asezam acolo unde vrea maria ta.
      da sa nu fie prea departe de frigider, ca-s cam batran, diplomele grele ma apasa, genuchii se inmoaie…

    • Da’ eu?? eu cu ce-am gresit? ca mi s-a parut ca am raspuns amuzant la postare si fara sa ma laud prea tare! (desi aveam cu ce!!)

    • ame
      nu de tine era vorba
      ca matale esti membru corespondent al nucleozului dur.
      de aia care se lauda da nu scriu niciodata un rand pe aici.
      doar cand … ca acum.

    • Cu mine are treaba 🙂 Nu vedeti ca mentioneaza de doua ori deja despre cei care isi iau de aici doza de buna dispozitie, dar nu scriu comentarii, doar citesc? 🙂 In plus, am avut onoarea sa imi dea reply mai sus, ceva legat de o bere. ..poate ne cunoastem in viata reala, om fi colegi? Haha!

  65. Pediatra, psihoterapeut, specialist farmacovigilenta (ei, asta cred ca e noua ?)

  66. inca un psihiatru
    dar si psihoterapeut in Terapie sistemica si in Terapie Cognitiv Comportamentala (in intervizare)

    • încă un psihiatru, auziți, dragi comentatori! ÎNCĂ UN PSIHIATRU??????????

    • aaaa ooo
      eu mai bine nu mai scriu pe aici ma mut la tata uraniu
      mai o pisica mai o felie de paine cu unt
      e mmai usor 😛

    • urmaresc de mult timp blogul si citesc si comentariile, asadar ce sens are sa va mai mutati? 😆 daca era ceva de diagnosticat, s-a diagnosticat deja 👿

    • am sfeclit-o așadar
      mai avem vreo șansă, rogu-te,sau pierduți in neagra veșnicie?
      👿 😮 😕 😎

    • eva iosdevina

      io cred ca psihiatrii astia isi cauta material de studiu p-aci! :mrgreen:
      hai , dati-ne si diagnosticu’ 😆

    • egzact, eva
      asa cum si noi cautam material de studiu pe anumite saite specializate.

    • cruela de vila

      deci mie mi se pare fireshte sa avem cat mai multi pshihiatri pe cap delocuitor de blog cititor si commentator!
      🙂
      soaielezbienvenu!( vorba francezului!)
      :mrgreen:

  67. Pianista 🙂 muzica clasica… Nu comentez prea des, daaaaaar citesc tot ce scrii, Simona! Si vin sa te vad de cate ori am ocazia (cum a fost la lansarea cartii tale), dar nu am avut curajul sa vin sa vorbesc cu tine 🙂

    • păi de ce să nu ai curajul, de ce, de ce, de ceeeee?

    • Pai vin si eu asa, de genul “buna, ma numesc, te admir tare, tare, hai sa bem un suc?” te admir si imi place tot ceea ce scrii, din umbra 😀

    • Nu nu, faza cu sucu e pentru cine se dă la ea (și nu știe că e măritată), voi fetili ieșiți la cafea, nu la suc … 😉

    • la lansare nu am avut timp nici să beau apă, da’ un “Hei, fată, nu te doare mâna de la atâta dat cu pixu’ pe cărțile alea?” puteai și tu să zici. 😛

    • da ce, simona
      tu ai venit la H ?
      si doar am zis ca plateam noi consumatia…

    • Data viitoare cand te vad, vin sa vorbesc cu tine 🙂 acum ca stiu sigur ca e ok!

    • Inca un canadian?!?
      ca incep sa va confuzez. 😯

    • Sau asta-i poza lu Base cand nu era inca la timona?

    • @luminita
      Tot eu sunt, bre, in gravatar poti să-ti schimbi poza (vroiam s-o pun pe a Simonei ca să te confuzez si mai tare 😛 , dar mi-e frica să n-o supar si să ma baneze – că de cand lucrez ca badigard am uitat cum să fac sa-mi schimb haIPul, proxy alea alea). Si da, ăla e marineru pe vremea cand era tinerel. Presupun …

    • @jojo mojo:
      Mai da-ne cateva note ? … repertoriu, autori, concerte etc.
      De ce nu si invitatii??
      Transportul ?il asigur eu, gratis, pentru toti rozalii.
      Si DA, cosulet la final, JH-ul da numai flori la bucata!?

  68. Mai intai filolog.
    Acum arhitect.

  69. bucătăreasă. şi muzicantă wannabe.

  70. La inceput a fost chimia: laborant de fizico-chimice ( stiam sa fac sapun);
    Apoi, psiholog, cu patalama;
    Therapist in hipnoza ( urmeaza patalama)
    In timpul zilei, regulator in telecom ?

  71. Salut!
    Nickname-ul meu e gicone, sunt inginer si nu mi-e rusine cu asta.
    😛

  72. Complicat.

    poetă fără premii
    jurnalistă de investigație cu studii nefinalizate că e f plicti facultatea de jurnalism
    scriitoare
    asistent analist programator (se pare că a fost un curent) – cu diplomă
    specialist în studii europene și relatii internaționale – cu licență
    președinte de ONG – cu multe bătăi de cap
    tehnician comportamental terapia ABA – cu diplomă internațională
    peste o săptămână psiholog
    mama – cu mare drag și bucurie
    specialist în terapia asistată de animale – în curând

  73. Academician doctor ingi… pe dracu! Căpșunar doamnă, cu diplomă de bac, însă mă consider cu șapte clase.

  74. Liceu de telefonie/telegrafie – nu am profesat ca m-am dus si m-am facut inginer (mecanic) si am profesat asiduu pana cand am simtit ca trebuie sa fac o schimbare ( era prin 2001) si m-am indreptat spre resurse umane. Am lucrat 10 ani in administratie publica ( pe resurse umane), intre timp am facut si un master in administratie publica , apoi am iesit din sistemul public si vreo 5 ani am lucrat pe proiecte de formare profesionala adulti in ocupatii fel de fel. De cand s-a terminat cu proiectele am trecut pe consultanta resurse umana (partea tehnica si legislativa) si din cand in cand formator la cursuri de adulti pentru ca imi place 🙂

  75. O sa rup eu sirul de profesii de-adevaratelea si-o sa zic ca eu sunt ilustrator. Na, joac-o p’asta! :))

  76. costicămusulmanu

    haidi bre…dacî tot vrieț sî știț…
    născut wasluy city deci survivor…
    lișeu electrotehnică…nu pricep nicî
    facultate economică, licențiat
    studii aprofundate managementul resurselor umane…cîh…(prea multe de explicat)
    armata la pompieri…slt. rez.
    amu’ vînd sculi pientru lemn…parchetul de lemn masiv ruuulz!!

    • Cari lishieu di ielectrotiehnica, bre, in Wasluy City, Procopiu??!?
      Ala-i lishieu? 😎 😆 Ala-i scoali profiesonali, bre, lasa minshiunilii. 😆 😛 😐

    • asa e vecina, asa e
      daia a ajuns sa vanda lemne cu caruta prin tara.
      te mai si inseala la metru cub…

    • Aha, aha, ahahaaaa, @costica,
      deci recunosti ca faci trafic grieu cu materiali si aparati de taieri ilegali, drujbi, gen, si rashkietoari di parchiet, in tzarilii riverane, las ca stiam noi dieja, da, da, da.
      Mari atientzii la rovinieta, sa nu-ti lipseasci di pi parbriz!

    • asa aflam si noi da she nu mai are muntii nostrii par pa cap, astaaaa…paduri pe culmi.
      o face afaceri cu neneahofer ala al nostru ?

    • moamăăă 👿 ❗ mi s-au împleticit ochii cu dialectul stelar wasluian
      da vad ca toată lumea cunoaște
      numa eu ma uit de minute si abia văd
      costicamuslim formator de limba stelară 😛 😛 😛 😛

    • andule
      roaga-o pe yy sa-ti traduca.
      sigur intelege mai multe decat moa din ce zice nea costica,
      nea costica
      fa litra mai mare.

    • nu o mai întreb nimic, că-s pățit
      am întrebat-o o dată ce scrie pe o eticheta cu niște hieroglife d-alea și era sa mă trimită pe orbită după Stația Spațiala ,
      cică:
      – nu vezi că e în japoneză , ce mă întrebi pe mine așa ceva???

    • costicămusulmanu

      luminițo…io nu știu ce știi tu, da’ ăla de ziseși, pe vremea mea era liceu, fată…păpam mate pă pîine cu Romașcu și beam fizică în apă cu “Jenel”; pentru ăsta am făcut grevă în ’94 sau ’95 că a plecat la alt liceu și noi îl voiam înapoi;
      digei-ule, la vrîsta matale e rușine să nu știi căcăruța cu lemne se dă la metru ster iar nu cub…
      da’ io lemne nu vînd, scule dă tăiat/prelucrat iele dăcît…și da, ca și lu’ Șăfu’ălmare și mie îmi place lemnu’…
      cît despre hoiferu’ ăla…i-am făcut mai an’țărț o ofertă de o sculă de la un inventator mare, molotov îl cheamă…și nu înțăleg di ci nu mă mai lasî sî trec di poartî la făbricili lor…oamini răi, austrieci, gen…

    • @costici, deci la Procopiu, ca Romascu acolo ierea, parca.
      Ca la LMK nu ieczistau musulmani, decat autohtoni.

  77. Filolog (pare-mi-se că-s fruncea pe aici filologii 🙂
    Prof engleză la un moment dat
    Redactor-traducător
    Traducător lăncier liber all things business

  78. Mai adauga un filolog la statistica. Prof de romana, nevindecat inca de pasiunea care nu aduce bani…

  79. Profă’ în preuniversitar (licențiată în drept – științe juridice).
    P.S. Urmăresc de ceva timp blogul și-mi plac și comentariile 😉

  80. Pe prima diploma de calificare scrie “prelucrator prin aschiere”…..daaa…..liceu facut o buna parte pe vremea sinistrului….intre timp medic chirurg , doctor in stiinte medicale , doua competente , vine si a treia. Mai am una cu un master ASE , managementul sistemelor de sanatate , ceva bun de sters de praf .
    De rest bucatareasa , distribuitor borcane cu gemuri , dulceturi si zacusti pentru prieteni, tot pentru ei cozonaci si prajituri. Raspunzator intrebari fie-mea , job full time , habar n-am avut ca vine la pachet cu atatea intrebari .
    Plus om de serviciu la o suma de vreo 7 animale de companie….Sa vezi ce dimineti misto am….

    • costicămusulmanu

      doamna chin, Phd. Md….
      alelalte le’nțeleg, prelucrător prin așchiere included, da’ am o nedumerire: cu ASE-u ce-ați avutără??

    • @dr.Quinn:
      Buna aia cu “prelucrator prin aschiere”.
      Chirurgie te halesc! Da-mi cheia de 14?
      Bag-o p-aia cu fiica la doctorul de retete! 😆

    • buna si cheia de 14 , dar eu nu pun fixatoare , ortopezii stiu ce spun. In cel mai rau caz folosesc bonfaierul si pila , dar nu va spun acum la ce . N-am avut nimic cu ASE-ul , pur si simplu aveam ceva timp si nu prea stiam cu ce sa-mi ocup serile cam 3 semestre.

  81. Licenta in Litere, master in Psihologie Educationala, specializari diverse si ocazionale, experienta profesionala ca PDG de (mica) multinationala IT, mama full-time si scriitor din pasiune.

  82. Tehnician dentar
    şi
    medic stomatolog

  83. Inginer metalurg 😀

  84. Ofiţer superior. 😎 Vânătorii de munte.

    • Subofiter infanterie, telecomunicatii in morse. Tu ce grad superior ai?

    • Aaaa, am uitat sa precizez, momentan cercetas in zona de deal, dar n-am probleme cu raul de inaltime, la o adica. 😛 😈 😆 😎

    • . . . – – – . . .
      pentru matrix traducere
      AJUTOOOOORRRRR

    • cruela de vila

      luminta , bine ca mi-ai amintit: si io mi-s sergent: topografie-cartografie! 😎

    • @luminita cu “l” mic – vorbeşti pe nas cucoană când spui “Subofiter infanterie, telecomunicatii in morse” – nu există specialitatea asta, nu în combinaţia asta.
      Mai sus şi mai jos eşti altceva….

  85. …—…!
    Vin americanii!

  86. Economist cu diploma.
    Prajiturareasa fara diploma.

  87. 200
    ma duc sa sarbatoresc.
    duc sticlele goale la umplut.

  88. Buna,

    Eu sunt:
    1. “Florica de la personal” aka Manager de Resurse Umane
    2. Psiholog cu diploma
    3. Coordonator de proiect si Trainer la Academia de Bone
    4. Traducator (fara diploma dar cu experienta)

    Curand o sa demisionez din 3 puncte si-o sa vad bone pe paine”dacat”.

  89. Tâmplaresc in tâmplarie…da’ sa nu intrebaț’ de pardesie de frasin?că d-alea nu fac…?

  90. matrixe
    preia legatura
    ma duc sa imi repar orga, ca suna fals.
    sti tu, pt concertu de anu nou ,din decembrie…
    io la orga, tu la acordeion (am zis bine?)
    eva la frunza… de, fiecare la ce are…

    • eva iosdevina

      o, dg , ce ai ridicat-o matale la fileu!
      tocmai vroiam sa zic si io ca sunt taietoare de frunze , in varinata serioasa : io sunt trainer si consultant de bussines – si daaa, stiu bancul cu consultantul de bussines

    • Frunza cade ca folha seca … asa ne-a tras-o Sadiku in poarta goala de tatarusan.

    • io o stiam paia cu
      adio , pica frunza…

    • eva iosdevina

      ouf, nu-mi aminti, nu-mi amimti! tare suparat am fost
      cred ca meciul ala a fost poza societatii noastre..cam asa

  91. Diplomă de master “Științe Penale”. Ocupația: Director de vânzări la o firmă de medicina muncii ☺. Are cineva nevoie de o fișă de angajare de la medicina muncii? ?

    • Unde sa ne mai angajam, ca muncim deja pe mai multe fronturi, nu mai bine ne pensionam si noi, anticipativ, ca domnii shparlamentari?!?

    • Cum adica, daca muncesti ajungi mai devreme sau mai tarziu la medicina muncii, adica la doctori sau ceva? Sau altfel spus, devii bolnav?
      Bai, mie nu mi-a zis nimeni de chestii din astea cand ma bateau la cap sa ma angajez – povesteau ca e ceva asa cool, hipstereala! Aaa, si-ti iesea si de bani de tigari.
      Si cand colo te imbolnaveste!

  92. Eu sunt învățătoare.

  93. Dupa cum am zis si pe FB, e pe-aici o persoana care stie mai bine decat mine cu ce ma ocup – ca ultima data, intr-o conversatie in care unul din argumentele mele era ca ma ocup de respectivele documente o data pe trimestru, ca doar in domeniul respectiv lucrez, mi-a trantit un “nu-i adevarat” si mi-a dat block 😀 fapt care m-a pus pe ganduri – oi fi visat eu ce scrie pe diplomele mele si pe contract, asa ca nu mai indraznesc sa fac asemenea afirmatii categorice, prefer sa las pe altii 🙂

  94. ajutor programator
    injinier cu aptitudini de project manager
    citesc constant si rad cu hohote si la comentarii – mai nasol e cand fac asta la birou

    • de-acuma, te asteptam sa mai si comentezi 😉

    • adevarul e ca blogul asta are nevoie din cand in cand de cate un NSFW… rad si eu cu lacrimi cateodata, si ma pisc in palma sa nu creada lumea ca-s nebuna (daca nu s-au convins deja)…

  95. Contabil-auditor… 3 ani experienta.
    😀

  96. Pai…a…eu sunt topograf!Mi-ar placea sa spun si ca fac autostrazi daca nu mi-ar fi teama ca voi fi intrebat ”Care autostrazi,ba!?”
    Mai bine ma intorc sa beau bere Tuborg,sa castig ecscursia in Thailanda pe care s-o vand sa fac bani sa merg in ecscursie la Bulgaria.

  97. fost profesor.
    actualmente sofer.

  98. Pedagog la Direcția de protecție a copilului dar în Germania

    Fost Manager în Marktforschung ( Marketing – statistica ) pentru Telefonica Germany.

    Fosta vânzătoare de haine – student life:-)

  99. Rafael Moraru

    in ordine: cand nu am mai vrut la scoala: am tras la saiba in firma la ai mei parinti. Si am tras, nu gluma.
    dup-aia intretinere si reparatii masini industriale de cusut.
    dup-aia instalator cablaje la o firma IT, (care montau sisteme de securitate pe la banci si altele)
    dup-aia…am plecat in Spania, am lucrat in sala de transat carne
    dup-aia ajutor in constructii
    dup-aia autonom (liber profesionist) in constructii
    asta fac si acuma cu vreo 4-8 oameni in spate, (depinde de sezon si altele)
    in timpul liber, adica seara si in uichend repar la nivel de software gadget-uri pentru 2-3 magazine de profil din Madrid, (tablete, telefoane, gps-uri etc.) Asta as fi vrut sa fac tot timpul dar din pacate cealalta meserie imi aduce de zece ori mai multi bani in casa…

  100. Eu sunt inginer horticol, singura de pe aici din cate am citit prin comentarii. Îmi doresc sa devin florist cu acte în regula.

  101. educator (gradinita): nu profesez
    profesor invatamant primar (a.k.a.invatator): profesez
    profesor (limba romana): ocazional
    etnolog: de placere mai studiez
    antropolog : idem etnolog

  102. Avocat. Nu dati cu pietre 🙂

  103. Pictor cu diploma
    Asistent social
    Video gamer.

  104. -Asistent univ. dr., specializata in comunicare si guvernanta europeana
    -Manager de proiect certificat

  105. EX-SUPER-Inginer petrolist, EX-SUPER-fotbalist, SUPER-Project manager.
    Adica ma trezesc folosind aiurea prefixul “EX” si cuvintul “SUPER”!

  106. – Absolvent de robotica industriala, specializarea in mecanica, hidraulica, pneumatica, electrica si electronica
    – master in actionari servo
    – cercetare-dezvoltare in domeniul electronicii de putere.
    – 11 ani de proiectare mixed-signal circuite integrate in tehnologii sub 0.35 microni, senzori in special, in prezent memorii flash.
    – ocazional traducator de subtitraje
    – pasionat de fotografie, autodidact
    – enciclopedic prin natura si formare, pasionat de cunoastere.

    • Certificari in mecanica fluidelor, ai?
      Ca daca nu, nu.

    • cruela de vila

      adica daca stie sa bea? :mrgreen:

    • Daca cu ajutorul tau mai vedem si noi filme subtitrate, profit de ocazie sa-ti zic merci!

    • Am stat si am cumpanit daca sa ma apuc sa obtin certificarea in mecanica fluidelor. Avand in vedere antecedentele cu specialisti in fluide ajunsi politicieni, mai bine nu. Pe urma, actionarile hidraulice sunt asa de depasite, produc scurgeri peste tot, incat nu merita. E mai usor pe electric. Dar nu stiu ce sa fac: sa ma duc la facultate sa-mi elimine hidraulica din foaia matricola?

    • cruela, aia e dinamica fluidelor!

  107. Bai doamnelor si domnilor, s-a apucat lumea sa-si depuna CV-urile pe blogul roz.
    Sefa, faci angajari cumva si nu ne-ai spus?
    Ca la un training in Maldive m-as baga si io. Pe partea de telecomunicatii interpersonale, gen.

  108. Electromecanic AMA
    Operator calculator
    In prezent….secretara …. 😳

  109. – Ecolog
    – Grafician calculator
    😆

  110. Nu comentez des, mai mult citesc. Dar daca e nevoie de vreo manichiură la careva, ma bag.

  111. Analist financiar viitoare profa de franceza?

  112. Electrician….printre altele

  113. Ma bag si eu cu o consiliere pe drept imobiliar sau pe contracte oricand ai nevoie ca sunt avocat de consultanta. Prima data e gratis :))
    Si sotul e avocat litigant, asa ca daca te certi cu vecinii, bancile, asiguratorii, angajatorii, co-contractantii sau cu politia, sa stii ca noi tinem cu tine 🙂

    • Suna a reclama, dar nu e. Voiam doar sa zic ca esti misto si imi place cum scrii. Iphone-ul meu ti-a trecut jurnalul roz la site-urile “frequently visited” acum ceva timp si nu ai mai coborat de acolo 🙂

  114. -invatatoare/educatoare
    -licentiata in stiinte administrative
    -manager cu diploma, de la o facultatea de manageri din Franta 😀
    – manager proiecte UE
    – consultant ISO
    Dar tot intr-un birou urat, dintr-o institutie de stat urata, imi desfasor “abilitatile” 🙂 . Si de acolo nu prea pot ajuta pe nimeni cu nimic! Stiti voi, asa-i cu statul asta, nici pe el nu vrea sa se ajute in vreun fel 😀 !

  115. Inginer mecanic la CFR Calatori, sa completam menajeria.
    Era sa zic CFR Calator, dar prea ar fi corespuns realitatii, la cati calatori mai sunt… 🙂
    La serviciul A-Promis-Ca-N-Are, cum bine zicea un fost sef al meu la care tin foarte mult, ca a fost un sef ok, dar l-a “mancat” sistemul care promoveaza orice altceva decat competenta.. 🙁
    Mai am io si alte “cartoane” sforaitoare, ca broker, “onanist” programator, profesor samd. Da’ nu ma mint, doar ingineria e ceea ce fac… 🙂
    Am lucrat cativa ani buni printre “fiare”, adica vagoane de calatori, care imi plac tare mult, si ma bate gandul sa parasesc tarisoara. S-o dau pe Anglia. Plus diferenta. In plus, evident. 🙂
    Activez pe forumurile de transport public, fiind unul dintre co-admini pe TramclubRomania. Asta e for free.
    Bun. Daca vreodata, prin absurd, intarzie vreun tren – desi asta nu se intampla niciodata! 🙂 – stiti pe cine sa injurati. Nu trenul intarzie, timpul trece prea repede…
    Dar tot degeaba. 🙂 . Ca eu nu va pot ajuta decat sa faceti haz de necaz … decat.
    Hai pa.
    P S. Care vreti sa fiti la mare pe 1 iulie, ar fi bine sa plecati de acum, ca sa fiti siguri ca pe 3 – cel tarziu – sunteti acolo… 🙂

    • si trenul tuc-tuc-tuc, si io ma duc, duc, duc…

    • … cand ieram io mic, ma invatau ca trenu’ face “Uuuu-ciu-ciu-ciu”.
      Cand m-am mai marit, am inteles si partea aia cu ciuciu… 😉

    • Partea cu ciuciu nu aveai cum s-o intelegi de mic, era o estragavantza de oameni mari.

    • aahhaa…
      deci matale esti ala cu ciocanelu, pa langa tren, pa langa tren…
      ce-mi place e cand ma duc io la mare, la neptun jupiter olimp mamaia
      si zbor cu 90 la ora pe langa intercitiurile cefereului…
      90 la ora e viteza mea, nu diferenta.

    • Rasaritul a fost, dar oleaca de bronz nu va prinde rau:

    • @dg: nu, bre, nu cu ciocanelu’ … aia-s altii, io cu “ciocanelu’ ” meu nu dau, bre, in rotile trenului, ca se strica… ciocanelu’…
      Si be, unde depaseai intercity-ul de Mamaia? Ca nu se ezicsta tren spre Mamaia, poate doar asa, spre bunica, pentru cei care au bunici pe unde trece trinu’…
      … si nici intercity nu mai ezicsta de cativa ani… ca era si penibil, ii zicea inter-CITY si oprea in tot felu’ de comune declarate orase ca sa dea bine in raportarile la hectar catre mana UE, prescurtata mUE…
      Acum sunt regio si inter-regio, sa traiti, da’ de cand -ati

  116. Lingvist / traducător.
    În trecut: redactor, producător tv, agent turism…
    Dar slujba de bază e sclavă la o scîrbă englezească (British shorthair pentru cunoscători).

  117. Professional Geoscientist 😛

    • Hoooopaaa!
      Sefa, cod de alerta, extraterestru la bord.

    • :mrgreen: apoi asa ii zice pe la noi prin sat…

    • cruela de vila

      ce e aia bre? 😮

    • Prin sat, prin sat, dar de pe ce ulitza, si de-a cui esti?!?

    • patalamaua zice ca: practicing profession of geocscience in accordance with the engineers and geoscientists act, in the province of british columbia

    • Adica tu stii Pamantul in lung si-n lat, dar feliat, este?
      Si ia zi-ne si noua:
      1- Mai e ceva petrol?
      2- Ce e NiFeSiMa? 😆

    • … haide, bre, n-auziti ca-i din “provincie” … asa se zice p-acolo la sapator santuri bagator tevi… ce, asta niu e o stinta a pamantului, nu tre’ sa ai, acolo, un know-how-hau-hau, ceva?!?

  118. Chateaubriand

    Fosta
    casiera, ospatarita, corector, translator, junior grafic designer, ofiter credite, manager de haine, librar, analist de calitate, team leader. Sociolog-psiholog cu diploma, acum Manager al sistemelor de calitate. Diploma de designer de interior. Si am scris si un roman in mintea mea.
    Am vrut sa fiu psihoterapeut si am zis can trebuie sa cunosti lumea din toate unghiurile pentru a fi unul bun. Deci si filosof.
    @Dg As vrea sa comentez si eu mai mult, da’ sunt cam franta ca mai am si 2 copii mici si un sot mare.

  119. Filolog cu diploma, am profesat dupa cum urmeaza:
    – vanzatoare in magazin de haine si pantofi in facultate
    – vanzatoare calculatoare si componente in magazin de hardware, tot in facultate
    – agent de turism extern prea multi ani
    – am facut marketing cultural la un muzeu, tot prea multi ani
    – help desk support la o companie de software
    – consilier de secretar de stat
    – voluntariat la un muzeu de arta Inuita din Toronto
    – master in comunicare inter-culturala
    – actualmente Community Interpreter la Londra
    – si dadaca part time la Londra (cel mai fain job dintre toate)

    Ma pregatesc sa studiez British Sign Language si intentionez sa devin interpret pentru politie si curte. Anul viitor vreau sa ma apuc de studiat Low Intensity Therapy.

    M-am lamurit ca nu o sa fac cariera in nimic. Pana testez eu toate meseriile din lume se face timpul sa ies la pensie. Dar e ok :)))

    • Sarurile, aduceti-mi sarurile!
      Vezi, bai DG si Andu yy, cu cine suntem noi in gasca?
      Deci bravos!
      JH, baga flori!

    • sare de bucătărie vrei ?
      iodată?
      sau de mare?

    • Uitai sa zic: reprezentant Avon si Oriflame in studentie, chelnerita cateva weekenduri intr-un restaurant Indian din Londra (cea mai grea meserie!) si am inceput un curs de ghid turistic la un moment dat dar m-am lasat ca am avut revelatia ca singura mea legatura cu turismul e ca imi place sa umblu brambura prin lume. Si de saruri au avut nevoie si ai mei de cate ori am schimbat jobul :)) Schimb joburile des, nimeni nu ma ia de nevasta, ce mai, o ratata :)))) O rusineeeeee! :)))))

    • vai da ce-o fi zicand lumea si de tine, asta-i fata/femeie?

      rock on 😀

  120. cruela de vila

    Cruela presedintA!
    ma duc sa bag un oki la game of thrones, ca e cu presedintzi d-ai mei! 😉

    • dupa ce bagi oki-ul, o punem de o trollare ca lumea pe tema? sau ne abtinem, din cauza de block?

  121. cruela de vila

    simona, eu ma calific la cititori? 🙄 🙄 🙄

    • costicămusulmanu

      doamna preșădintă, aveam pretenții, se poate?
      la ctitori maybe…

    • cruela de vila

      musulmane, io mai slabutz cu cititu’! mai gramada cu vorbitu’!
      😉
      ca orice politiciam care se respecta!
      ca si ei troleaza la greu!
      😉

  122. Teoretic inginer in telecomunicatii (asa zice diploma), practic programator

  123. cruela de vila

    presedinta Daenarys taman ii bate mar pa unii! :mrgreen:
    presedintel reinviat Jon Snow ( cred ca e o reinterpretare la Ion=John Iliescu, ca si el e tot snow! :mrgreen: ) taman il cafteste pe alt snow!
    winter is coming! :mrgreen:

  124. cruela de vila

    normal: iar dormiti! :mrgreen:
    Cruela: de profesie cucuvea! 😆
    Profesionista de binging! 😉

  125. mamicile , nevestele si amantele voastre da troli nesuferiti
    nu mai poate unu sa se laude de mishtourile voastre
    transforma-s-ar H-ashu in inchisoare de bere
    si sa va adune acolo
    apropo
    jh n-a venit si el cu niste petunii, ceva ?
    nici nike cu o sunculita afumata, un carnacior ?
    or fi la mare, in maldive, la nisipurile aurifere de langa varna…
    ps. un savant dasta de limba romana sa-mi puna si mie liniutele unde trebuie, ca io sunt obosit acum , ca ma dadura ospatarii afara fara voia mea de la studiu scurgerii lichidelor.
    da si io am dat, ca mutu.
    scor egal, 3-0

  126. cruela de vila

    Nike e pa drum: vine de la petrosani! E ocupata sa scoatza masinile cazute in Jiu cu tot cu ocupanti!Aveti putintica ( era sa scriu putinica, daca tot am nimerit dupa dg) rabdare!

    • gata, o scos-o (nu masina, ci pe soferita). Ea e cea ce scoate tara din kkt 🙂
      Acum incearca sa viziteze Sarmisegetuza. Sunt sigura ca tot Nike va scoate si de acolo mizeria 🙂

  127. Bine mah! M-ati convins. Trollez si eu. Din trenul de naveta (sictir CFR-ului de mai sus!)

  128. Medic psihiatru ?

  129. Cum erau alea? Sculer-matriter, fierar-betonist, analist-programator… Eu is tractorist-vidanjor.

  130. Senior Reservoir Engineering Advisor

    Nu prea stiu sa explic ce inseamna, dar pays the bills.

    • Una din Bucuresti

      Tu lucrezi cumva la Chevron?

    • Nu, dar tot la americani. Si undeva unde e cald si bine. Citeodata prea bine, alta data prea cald!

    • Una din Bucuresti

      Hmm…Texas?
      Sa explic: ma pocnise nostalgia si dorul de munte acum citeva zile si am gugalit citiva prieteni de acum douazeci de ani, din grupul de alpinism. Problema e ca nu mi-am adus aminte de numele de familie al nimanui, cu exceptia unuia, nu stiu de ce. Am crezut ca tu erai. Apoi am mai gasit unul dupa primul nume, stiam ca e profesor la o universitate de la niste prieteni comuni, ce mica e lumea!

  131. Bibliotecar in biblioteca universitara

  132. Asistenta medicala
    Avocat stagiar Barou Bucuresti
    Avocat Baroul California (specialitate emigrari)
    ??

  133. 1. Controlor de trafic aerian.
    2. Instructor simulator.
    ?✈️?

    • Hopaaa!
      Cineva ii invata pe altii cum sa se joace pe calculator (simulatorul e un calculator cu toate manetele necesare, nu?) si ia bani pentru asta!
      Super tare!

    • In simulator, cei care au absolvit cursurile teoretice, invata sa puna-n practica ce au invatat pana atunci. Dupa si daca trec de simulator (intre 4-7 luni), intra in practica in sala de dirijare cu instructorul langa ei.
      Eu ii invat ce-am acumulat in douazeci si ceva de ani de controlarie, pe care am parasit-o din motive medicale, din pacate.
      Simulatorul e replica fidela a salii operationale, la mine asta fiind turnul de la Otopeni.

    • cruela de vila

      simulator de orgaZm? :mrgreen:

  134. Parca ar fi un oracol din ala din clasa a 6-a… cand pui o intrebare la toata lumea in speranta ca iti raspunde ala/aia care te intereseaza:

    Deci:
    Inginer
    Programator
    Din nou inginer
    Impingator de hartii. Deh, Evropa plateste mai bine produsul de hartii decat de motoare.

  135. inginer chimist , specializat in tehnologia compusiilor organici .Lucrez la o multinationala ca ( titulatura e cam lunga) ”Expert Process Commissioning Engineer”.Adica ma ocup cu punerea in functiune (pe partea de proces tehnologic) a instalatiilor industriale.

  136. Si ma bate si pe mine gandul sa ma duc….asa ca pasariile calatoare catre tariile calde.Ma bate gandul si apoi imi trece…inca calculez ,si calculez,si calculez…..si da cu virgula si perioada.

    • cruela de vila

      urmeaza o extractzie radical! :mrgreen:
      (vezi ca e mai sus oleaca un avocet specializat!;) )
      sau se zice extractzie de radical? :mrgreen:

      hmmmm…subincinshtientul, saracu! 🙄

    • Una din Bucuresti

      @gelu:
      Mai asteapta pina la alegeri, ca daca iese nebuna si socialista de ” Hilari” sau comunistul de “Sendãrs”, vii degeaba. Trump e si el putin nebun, da’ se da mare republican acum. Micutul Hitler, asa il alintam noi 😆
      Printre atitea “drepturi si libertati” probabil ca n-o sa mai observi marirea taxelor, manipularea si cenzura. Cel mai bun exemplu de cenzura este

    • Una din Bucuresti

      Scuze, am trimis din greseala, fara sa termin. Asa, deci spuneam ca cel mai recent ex de cenzura este transcriptul conversatiei lu’ omar mateen cu 911, numarul de urgenta. Dupa ce a casapit 49 de oameni in clubul de noapte din Orlando, si a sunat intr-o pauza de kilarit la urgenta ca sa explice ca el e cu ISIS, FBI-ul s-a gindit sa nu dea presei tot transcriptul, din doo motive: sa nu dea apa la moara teroristilor si,sa nu traumatizeze familiile celor morti. Poftiiiim???
      Pina la urma au dat tot, ca tipau toti, normal.
      Da’ tu ziceai ceva de tarile calde….asa ca ai de ales. Ca inginer chimist ai sanse bune si vei face bani frumosi, cel putin p-acilea. Succes!!

  137. cruela de vila

    cruela: de profesie analfabeta, ca cat o sa mai dea vina pe autocrrectul englezit?

    avocet=avocet
    subincinsnshtient=subinconshtient

    daaaah! 🙄

    • Una din Bucuresti

      Lasa, cruela, cu atitea diplome si doctorate aici sigur s-a inteles :mrgreen: . Io am inteles din prima, si nu mi-am dat doctoratu’. Dar stiu sa citesc pe diagonala si printre rinduri 😎

    • cruela de vila

      Una draga , iti dau o bere1 In Bucuresti! ca altfel e drum lung pina la tine! :mrgreen:

  138. Expert contabil – profesez ca director economic. Asta-mi plăteşte facturile si nu-i nici pe departe atât de plictisitor pe cât i-a mers vestea.

    În rest: amator de pescuit, gătit, construit/reparat orice prin casă şi pe-afară.

    Tătic de adolescentă. Asta-i cel mai greu, mă bate gândul să mă fac şi vânător…

    Dependent de: Blogul roz şi Caţavencii. Bătăile în dialog mi-au înseninat multe dimineţi de joi… Chiar v-am întrebat la un moment dat pe tine şi pe Mihai, într-un comentariu, dacă nu vă gândiţi să publicaţi textele într-o carte… La câteva luni a apărut primul volum… Vă mulţumesc.

  139. Alexandru Patru

    Tipograf. Cred ca-s primu pe aici 😛

  140. Programatoreasa software
    inginereasa integratorita de sisteme de telecomunicatii
    acum iar programatoreasa (se pare ca doar 2 suntem pe aici, si cu Andu 3)

    Boring stuff, de aceea ma delectez pe blogul roz

  141. cruela de vila

    IRES-ul deja isi musca mainile de oftica! 😆 😆 😆

  142. Update
    -diploma tehnician veterinar .N-am lucrat o singura zi desi imi plac animalele.
    -licentiat in turism
    -profesor geografie prin 2013
    -scriitor aspirant, inca n-am idee la ce.
    -controlor calitate intr-o firma schiuri
    -sofer(amarat sau nu e si asta o meserie)

  143. Catalina Dumitriu

    La mine e o lista mai lunga:
    Jurnalist cu diploma
    Chelner/ Barman de ocazie
    Bucătar/ajutor de bucătar
    Entertainer/ Actor amator
    Croupier
    Operator pariuri sportive
    Traducător germana/engleza/romana
    Tehnoredactor
    Blogger
    Web designer
    Marketing & Communication Specialist cu patalama (asta fac in prezent)
    Project Manager
    Inspector SSM cu patalama
    Contabil /contabilitate primara
    Mama full-time
    Multe din astea le fac simultan, asta e, mai trebuie sa scoata omu’ un ban extra daca vrea sa supravietuiasca 🙂

  144. costicămusulmanu

    bă, toate bune și frumoase însă ceva nu e cușer…
    doctori avem? avem
    psihipupu este? este
    farmacovigilante? este
    tîmplar este? este (chiar dacă nu face pardesie, zice el)
    scule avem? am io

    da’ n-avem POPĂ, fraților!!!
    măcar un răspopit, acolo…
    Luminița nu se pune că nu poate să cînte “pe nas”…
    mă gîndesc să mă bag io, am auzit că se cîștigă bine…

    • eu în nici un caz nu pot cânta pe nas
      m-au dat afara de la cor din prima secundă

    • Costica popa nu poti sa fii (ai alt personaj central in povestire).
      Cel mult poti aspira la IMAM, dar o sa fie o problema la tine cu locul de servici – stii, sunt cam rare moscheele.
      Insa vei fi foarte original si singurul pe aici de profesia asta.
      Eu cred ca si preoti sunt printre cititori, insa se tem sa comenteze deoarece stiu ca citeste si PF Daniel blogul roz.
      😎

    • … si o sa te numesti prea-exagerat-de-fericitul-parinte-Costica-Musulmanu’ ?
      … macar pentru noi, astia de pe blog, sa speram la niste tarife preferentiale? Mai mici, ma refer… ca poate ne intelegem ca turcii… 🙂

  145. Jurist si da, actualmente functionar public in primarie. Nu e prea interesant, doar cand mai vine vreo batranica in audiente la primar sa ii spuna ca i-a plecat barbatul de acasa, asta asa, ca primaru`e primar si trebuie sa stie tot ce se intampla in oras.

    • Dislike-ul e pentru jurist sau pentru functionar? 😆

    • ignora dislike-urile, sunt un mister

    • Probabil pt cum te-ai îmbrăcat astăzi.
      Ii obișnuiseși cu fustița aia scurta rău…

    • Ba eu cred ca ai luat dislike-ul de la o batrinica in audienta care a vazut ca ai venit fara batic pe cap la servici. 😯

    • Sau de la mosulicul care tocmai a plecat suparat ca nu am stiut cat il costa sa ii dea toata averea bonei nepoatei si l-am trimis la notar daca vrea astfel de informatii. Am vazut ca avem destui psihologi si psihiatri pe aici, dar medici cu specilizarea geriatrie nu am vazut 😛

  146. Întreb pa unu odată
    Ba, ce profesie ai?
    Meseriaș pa comuna, raspunde el
    Pe unde-am fost bani n-am luat
    Da nici alta data nu m-au mai chemat.

  147. cruela de vila

    zicea simona, ca poate intra alde Kopvesi p-acilea! :mrgreen:
    eu, dupa ce am citit ultima postare, ma intreb, ce scrie Klaus daca intra p-acilea?
    professor?
    presedinte?
    alte chestii cu P?
    😆 😆 😆

    • Procurator ( de case ).
      Palavragiu ( intr-o viata anterioara ).

    • Posesor de patzachina. 💡

    • Ar scrie asa: Urmaresc cu mare atentie si preocupare ….. calificarile obtinute de concetatenii mei carora le-a fost profesor de fizica. SRI este direct responsabil sa-mi prezinte un raport cu cine ce scrie pe blog. 😎

    • cruela de vila

      io nrecunosc ca m-am gandit la :
      primar, mai intai, deoarece a fost! :mrgreen:
      si mai apoi la
      papagal!
      deoarece este!
      pa persoana ( din pacate) presedentziala!
      😥 😥 😥
      mai departe , mai putem fabula!
      ( recunosc ca m-am gandit si la cuvinte cu F, dat fiind ca I se spune FICUSUL :mrgreen: )

    • cruela de vila

      Paltonar a zis cineva? 🙂 :mrgreen:

  148. Tot marinar. Tot inginer mecanic. Doar altul decat cel dinainte. Si cred ca sint cam ”old school”.
    Admirator pasiv al site-ului. 🙂

  149. inginer, proiectant de drumuri.

  150. Titlul pompos este expert Quality assurance engineer.
    Pe explicatelea: gasesc defecte unde altii le-au bagat 🙂

  151. In ordinea dobandirii:
    – Padurar
    – Analist Programator
    – Inginer Constructii Civile
    – Manager de Mediu in Constructii
    – De 3 luni sunt dadacitor!

  152. Inginer – pentru o diplomă cu care îmi mai fac vînt cînd crapă aparatul de AC și întîrzie echipa de service
    Logistician – pentru bani, că trebe să mănîncă și gura mea ceva
    Părerolog de internet – pentru că am observat o lipsă acută de așa ceva pe piața muncii de la noi.

  153. Buna dimineata,

    filolog cu diploma, master in poetica franceza a secolului XX, ocazional traducator, fost referent folclor literar, fost profesor, actualmente team manager la o banca din Canada, dupa lending solutions analyst.

  154. eu sunt arhitect si designer de interior de cca 11ani si mama (part -time) de vreo 4 ani :)) Mi-am ales meserii cam grele

  155. Consilier juridic

  156. Diploma – facultate de ‘eu nu stiu ce ma fac cand voi fi mare, dar ma duc la una care suna daaaashtept’ – management international

    Momentan – lucrez in lobbying, adica scriu chestii in engleza care ajung in folderul ‘deleted items’ al politicienilor, pe alocuri fac cafele, poate ma promoveaza la aspirator.

    Stiu sa conduc tractoare, asta se pune ?

  157. Dupa ce am citit ultimele postari si comentariile (intru aproape zilnic de obicei, dar am luat o pauza de net de cateva zile), ma simt datoare sa ma confesez si eu 🙂
    Economist cu diploma de sertar, fosta ONG-ista, actualmente agent imobiliar (stiu, in general oamenii urasc agentii imobiliari, dar, daca iti faci munca cu placere e chiar frumoasa).

  158. Ex politist
    Versificator amator pe blogul roz si nu numai, acordeonist si solist amator la chef cu prietenii

  159. cruela de vila

    444
    ca sa stim o socoteala!
    muaaaammmmaaaaaa, ce bazin electoral puternic!
    Cruela PresedintA!
    :mrgreen:

  160. Ia sa vedem:
    – jurnalist cu diploma;
    – vagi tangente cu ceea ce unii numesc “jurnalism civic”;
    – voluntar cu norma intreaga in tinerete;
    – pedagog pe jumatate, fara diploma;
    – consultant vanzari;
    – account manager & sales team coordinator.

    Nu dati cu pietre, sunt tanara speranta pe piata muncii. Ma visam Doctor in Stiintele Comunicarii, nici nu ma gandeam ca o sa ajung sa invat conta.

  161. Acceptati si un inspector ANAF? Nu comentez des, dar… cateodata nu ma pot abtine. PS: citesc tot. :))

    • ia să mai și comentezi. dacă nu-nțelegem cum să completăm hârțogăraiele alea complicate către voi, venim toți cei 400 care am comentat la postarea asta la tine, da? 😛 în grup! :mrgreen:

    • da, da, da, conduşi de mine!!!
      am şi furcă şi topor 😎

  162. Bucătar, sper că viitor chef la un moment dat 😛

  163. Inginer constructor 🙂 (asta ca job datator de paine)

    …in timpul liber, make-up artist si manicurista pentru prietene 😛
    …rar, foarte rar, pictor neinteles :-))

  164. @ Una din Bucuresti….inca calculez dupa cum am zis.Problema e mai complicata putin : pretul titeiului e jos ,companiile din domeniu restructureaza peste tot in lume.E drept visul meu a fost sa fac medicamente ,insa am esuat in instalatii de suprafata pentru tratarea primara a titeiului si gazelor.Din pacate in Romania putine firme mai fac sinteza de medicamente( adica sa le produca efectiv), cele mai multe doar iau substanta activa din afara (Taiwan,Bangladesh ,China) si doar pastileaza ( asa se numeste: pastilare) si ambaleaza.Sunt sanse mari ca atunci cand cumparati aspirina ”romaneasca” sa gasiti de fapt aspirina produsa in Asia si ambalata aici…

  165. Dupa ce m-am chinuit pe la sociologie, economia comertului, turismului si intreprinderilor, am zis ca nu e loc mai bun pt.mine decat electromecanica navala si n.am inteles nimic din ea, o facultate facuta sa fie facuta asa ca…sunt make up artist si invat foarte hotarata sa devin designer vestimentar(mai mult si mai mult sa fac haine de copii)

  166. Am terminat psihologia si asistenta sociala
    Fac grafica insa de prin 2003.
    Iar anul acesta sper sa reusesc la UNARTE 😀

  167. operator calculator..se pune?

  168. Am citit tot, mi-a luat 2 zile, dar am ras bine! Comentez si eu cand si cand, nu la toate, dar citesc “rozosenia” de mai bine de 2 ani…
    Deci, absolventa filologie cu tot tacammul ca sa pot profesa in domeniul universitar (ceea ce si fac).
    Traducator cu acte in regula, nu profesez decat pt neamuri, prieteni si cunoscuti. Ocazional meditator gratuit pt odraselele acelorasi neamuri, prieteni si cunoscuti.
    Cititoare pasionata in detrimentul emisiunilor de televiziune, urmaritoare de seriale politiste de pe net…
    In studetie am facut si reclama prin magazine la diferite sortimente de mezeluri, invitand cumparatorii sa deguste. Pe vremea aia insa chiar erau bune si mostrele ne ramaneau noua, era mereu plin frigiderul la camin, ba mai duceam si acasa la ai mei… Deh, faceam si noi bani de tigari… ca nu ne dadea cine stie cat…

  169. Biochimist, filolog, traducator

  170. Să încep cu începutul (să mă laud şi eu?):
    – Electrician întreţinere
    – Maistru electromecanic auto
    – Specialist întreţinere utilaje testare
    – Specialist documentaţie studii
    Şi cireaşa de pe tort:
    – Globetrotter de peste 14 ani. Numai în ultimul an am la activ peste 50 de zboruri cu un total de peste 120000km (de trei ori înconjurul pămîntului) dar am avut an in care am zburat si de dublul. E de bine?

    • Te invidiez, eu nu pot sa imi inving teama de zbor si visez sa ajung in America de Sud, asa ca singura posibilitate e sa ajung cu pluta, nu cu capul in nori 🙄

    • cruela de vila

      Alina, la catzi psihologi avem p-aicea, sigur are cine sa-tzi vulcanizeze neuronii de asa maniera incat sa nu se mai puna in calea zborurilor tale! 😉 just ask! 😉

  171. Avocat si mai nou sondez piata ong-urilor cautand unul serios in care pot sa-mi aduc aportul pro bono, sa “dau inapoi comunitatii”, cum se spune. Datorita research-ului asta am ajuns sa te urmaresc relativ constant.

  172. Programator. În timpul liber, mai spăl câini. Nu pe-ai mei, ci pe-ai nimănui, care ajung ulterior la târguri de adopție sperând să devină ai cuiva (spălatul ajută la asta, aparent!). Dar mostly programator.

  173. Psiholog cu diploma. Sau licentiata in psihologie, cum scrie pe diploma. Adica studii superioare, ca nu inseamna nimic altceva aceasta diploma. 😆 Asta ar fi profesia care nu prea are legatura cu ceea ce lucrez in acest moment.

  174. Eu nu prea am comentat (desi citesc de cand era jurnal de cazarma), dar daca toata lumea se lauda, ma bag si eu 😀
    1. Ajutor programator
    2. Ofiter
    3. Inginer
    4. Doctor (in inginerie, nu medicina)
    5. Cercetator
    6. Profesor universitar (la capatul lumii, in America Latina)
    7. Tata de fete (cea mai grea meserie)
    8. Si acum o sa schimb iar meseria (si continentul), dar mai sunt cateva saptamani pana incep noua provocare.

  175. Front-End developer – Css-responsive, html
    Graphic designer – Photoshop, GIMP
    la nevoie (urgente familiare) – contabil Saga, Scala, Sap
    Vand diverse …

  176. IT-st polimorf (adica trecut prin programare, design, BI, arhitecturi de solutii etc scl samd – ma opresc inainte sa fiu injurat ca vorbesc urat 😀 )

  177. Manager de produs
    Marketer cu diplomă

    (Al treilea comment în vreo .. 5 ani :D)

  178. executant lucrari in constructii (adica dat la mistrie, cancioc, gletiera s.a.m.d.) altfel contabil analist programator in agricultura(asa zice diploma de BAC,luat pe bune)

  179. cruela de vila

    avem si noi un stomatolog din Bucuresti, sa ne puna shi noo nishte dintzi de protocol? :mrgreen:

  180. Frate, pun unii atat pret pe numarul de comment-uri ceva de speriat. La 500 am zis ca … dar nu, va las sa descoperiti singuri cine, ce si mai ales cum.
    E cevaaaaaaa! 😆
    Suntem la 501. Colea-i mia! Ca tare-s curios cine, ce si mai ales cum. Cineva stie!

  181. Handicapat cu diploma : Bi-olog 😆

  182. cruela de vila

    matrix: de profesie numarator! :mrgreen:

    • ma, tu care le sti pe toate ca o oama mare
      bi-olog inseamna ala cu amandoo picioarele rablagite ?

  183. Vad ca inca se mai comenteaza

    Deci
    la origine zugrava de frumos,
    apoi filoloaga (de unde mi se trage etimologistismul)
    si acuma callcentrista.

  184. Sunt eleva.

  185. Șomer
    Șomer
    Șomer
    Bucătar
    Șomer

  186. […] pus, acum o lună, întrebarea, “Tu ce profesie ai, cititorule?” și am primit peste 400 de răspunsuri. Listez mai jos profesiile (unora dintre) oamenilor […]

  187. […] pus, acum o lună, întrebarea, “Tu ce profesie ai, cititorule?” și am primit peste 400 de răspunsuri. Listez mai jos profesiile (unora dintre) oamenilor […]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green