Ce amintire ați alege să vă fie ștearsă?
Se dă această știre:
Detaliile sunt aici.
Nu mă pot abține să vă-ntreb ce amintiri ați alege să vă fie șterse. Eu cred că aș alege să-mi fie șterse o parte dintre amintirile din copilărie, fără de care știu sigur că viața mea ar fi mai bună azi. Și le-aș mai șterge pe cele despre dezastrul care este în sistemul de sănătate românesc, ca să nu mai trăiesc bolnavă de groaza că suntem în nesiguranță de fiecare dată când interacționăm cu el.
Acum e rândul vostru.
ca si tine, as sterge din ambele sectiuni. Dar imi dau seama ca omul de azi care sunt EU e format si datorita acelor amintiri, sunt construita si modelata si datorita lor. Asa ca le las acolo, sunt dramele mele, mi le accept si unde pot, fac tot posibilul sa nu se mai repete si pt altii.
eu as vrea invers : să-mi reamintesc chestii 🙄 😆
o fi o chestie de anatomie ca barbatii sa uite multe chestii iar femeile sa si le aminteasca in cel mai mici detalii? eu imi amintesc numele si locul in banca al fiecarui coleg din gimnaziu si liceu, grupa din facultate samd. Iosdevina nimic, nada- are niste amintiri vaaagi spre deloc. Asta e un mic exemplu.
la intrebarea Simonei, primul lucuru care mi-a venit in minte : as vrea sa mi se stearga amintirile legate de dureri fizice ( ex operatie cu o semianestezie, taiat abces la masea..din astea, de vara) ; pe celelate nu as vrea sa le sterg desi au fost mai grele.
Ca de exemplu: unde am pus tirbusonul?
Aș șterge și nu aș șterge ultimele săptămâni ale anului 1996 când tatăl meu,cadru militar și cadru medical a făcut ocluzie intestinală și cele 2 spitale civile din Brăila i-au refuzat internarea pt.ca era…militar și când după ce l-au internat la spitalul judetean l-au diagnosticat greșit…și după “intervenții” la nivel înalt a fost operat în stare septică și pe 29.12.1996 a murit…avea 41 de ani.
Evident nu a existat culpã medicală,tata a fost vinovat…
De-atunci sărbătorile de iarnă sunt date în calendar și atât!
Fără multe ezitări, aș alege să șterg TOATE amintirile cu părinții mei certându-se, urlând, înjurându-se, trântind uși și obiecte – în timp ce eu îmi înghițeam lacrimile sub pătură și încercam să adorm.
Wait, asta ar însemna să-mi șterg cam juma’ de viață. Nu e nici un risc? 😮
Wait, eu din alea am invatat multe, le-am aplicat, si cred acum, la 60+, ca am facut bine!
Învățarea nu schimbă faptele. Of, vreau și eu înțelepciune 🙂
Same here! As sterge cam mult, mai ales din zona copilariei si tot cat am avut de tras ca adult precum consecinta a modului cum am crescut. Din fericire, am ajuns sa le accept asa cum sunt si chiar sa ma bucur ca m-au adus acolo unde ma aflu azi.
Initial as fi zis sa dau delete la aproape tot anul 2004 🙁 dar fara suferinta de atunci probabil ca nu as fi ajuns unde sunt astazi.
Daca ma gandesc mai bine, parca as sterge totusi niste interactiuni de prin smurd 😛
Aș șterge amintirile adolescenței fără repere, fără nicio ancoră care să-mi explice diferența între bine și rău, cu greșeli în lanț și decizii atât de proaste încât nu le pot considera nostalgic suma a ceea ce sunt astăzi…
Parerea mea e ca toate experientele de viata si implicit amintirile despre ele ne sunt necesare. Stiti vorba aia..omul din greseli invata, deci fiecare readucere aminte ne pregateste pentru ceea ce traim zi de zi. Sunt convinsa ca sunt oameni care au trait experiente traumatizante si sunt influentati negativ toata viata din cauza lor si ii inteleg. Eu voiam sa spun ca vreau sa sterg imaginile cu masina care se indrepta spre mine si sotul meu pe trecerea de pietoni si tot ce a urmat, insa daca nu mi-as aminti ca trebuie sa fiu atenta si la masinile care vin din spatele celei care a oprit sa-mi ofere prioritate, poate acum n-as mai fi aici sa scriu despre asta.
Cred ca stiu ce spui: acum vreo 20 de ani, am ucis o fata de 15 ani pe trecerea de pietoni. In sensul ca m-am oprit sa treaca, iar berbecul beat din spatele meu a luat-o din plin. Da, teoretic n-am nici o vina, dar tot mai am amintiri de genul ca daca eu nu opream, ea traia!
Exact, este o situatie asemanatoare. Sa inteleg ca am fost norocosi ca am scapat doar cu vanatai si o entorsa.
@Simona: Amintiri din copilărie, de Ion Creanga?
As sterge unele amintiri din copilarie.Si niciuna din interactiunile cu sistemul medical,fiindca am invatat multe lucruri in favoarea mea.
Din punctul meu de vedere este o prostie sa vrei sa-ti stergi amintirile. Daca tu nu-ti mai amintesti ceva (urat, de regula) asta nu inseamna ca acel lucru nu s-a petrecut. Cel mai bine ar fi sa-ti amintesti si sa nu repeti greselile facute, sau sa nu faci si tu aceleasi lucruri urate pe care le-ai vazut la altii.
Aici nu sunt de acord. Eu vreau sa se stearga amintirile in care am fost abuzata sexual de un vecin, in jurul varstei de 6 ani 🙁
Tweety imi pare rau pentru ce ai patit.
ba io, fie-mi cu iertare, nu vreau să-mi șteargă nimic…
vazui aseară la hașbiou un film cu batai (six cia agents fighting against tens of libians, nevermind…eroi, bre); ei și din filmul ăsta am reținut așa: “toate cerurile, toți dumnezeii și toți diavolii sunt în tine”
(cre’ că au și cursuri de filosofie la cia)
omul care sunt astăzi se datorează în mare măsură experiențelor trecute; plăcute sau nu
și nu voi ca să mă laud
nici că voi să te’nspăimînt (asta-i vorbă de la un strămoș de-al meu, cică i-a zis-o lui un ghiaur, unu’ Mircea, nu cred să-l știți) da’ io mă simt bine în pielea mea…
plus că am văzut că-s implicați și cercetători britanici…mai știi ce șterg ăștia?
gheo și ion tăiau lemne iarna;
-ione! văz că țî frig; unde-i căciula aia cu urechi pe care-o aveai?
-acasă! de cînd am avut accidentu’ n-am mai purtat-o…
-ce accident?
-mi s-a oferit o țuică și n-am auzit…
Absolut de acord si cu prima parte, dar mai ales cu a 2-a
Teribil accident! Noroc ca a supravietuit!
trimisesem si eu un comentariu ca raspuns la al lui anduyy si..disparu! oare unde o fi el, comentariul?
l-au șters cercetătorii, ha ha ha
era în spam, habar nu am de ce, l-am scos acum.
😛
mercic, chiar ma intrebam ce prostii am mai facut 😳
As vrea sa uit chestii din copilarie care mi-au produs temeri, complexe, inhibitii, de care mi-a fost greu sa scap (de unele nici nu am scapat, de fapt). In rest nu vreau sa uit. Constiinta = luciditate = pasiune, zicea Camil Petrescu, nu? E drept, zicea ceva si de drama, da’ ne asumam.
“câtă luciditate, atâta dramă”. exact așa zicea.
Vreau si eu la voooi! Azi m-am abtinut sa fac o gluma cu “renumeratia dupa buget” ca nu eram sigura ca o pricepe cineva si nu eram chiar in cea mai proasta companie posibila.si nici eu nu is chiar asa citita!
Gata
Esti
😆 😈 😀 😎
Si nu cred ca as sterge ceva pt ca mi s-ar parea ca ma sustrag de la raspundera pt greselile mele. Ale celorlalti sunt mai usor de dus.
Parerea mea (scuzati ca seamana cu exprimarea unui fost prim-ministru) este ca unul din secretele fericirii este sa te simti bine in pielea ta si sa te poti uita in oglinda fara sa-ti fie rusine de ce vezi! Daca ai sterge o amintire ar fi ca in sf-urile cu calatoria in timp: tot ce urmeaza ar trebui sa fie altfel. Si nu este, deci lasa amintirea la locul ei!
kere, șăz ghinișor bre, nu-i pericol de plagiat pen’că iesprimarea era “părerea, hîc, mea”…
@musulmanu: ok, dar decat sa fiu acuzat de plagiat, mai bine pun 1000 de semne!
Da, e drept ca unul dintre secretele fericirii e sa te simti bine in pielea ta dar ideea de a te simti tot timpul bine in pielea ta si fericit mi se pare indezirabila, ca sa zic asa. Cautarile, dilemele, intrebarile dau mai mult sens vietii decat permanenta fericire si multumire de sine. Adica scopul vietii ar trebui sa fie cautarea fericirii dar nu gasirea ei. Ca atunci nu mai are niciun haz.
Of, mai fata draga, cu articolul asta ai dat chix.
Amintirile, toate, suntem noi.
Si frumosi, si urati, asa cum ne-au lasat amintiri parintii, prietenii, sotiile, amantele si copiii nostri.
Nu renunt la nici o amintire, draga mea, pentru simplul motiv ca daca as face-o, o parte din mine si din oamenii pe care-i iubesc s-ar aneantiza.
Da, poate as renunta la momentul in care prietenul meu bun, Hans, a murit, iar eu a trebuit sa ma dezbrac de costumul pe care-l luasem imprumut de la el, ca sa o cer pe Ea de nevasta, ca sa poata fie inmormantat cu acel costum,ca ala-i placea.
As mai renunta si la amintirea in care, de bou tanar ce eram, am intrat cu motocicleta sub un camion, moment in care am crezut ca mor.
N-am murit, pentru ca Nea Ilie a oprit camionul la milimetru, mi-a dat apa pe fata si apoi de baut, doua palme zdravene, un sanwich si un sfat: “Mai copile, ia-o incet, ca nu-i concurs”
De asta sunt, inca, in viata.
Ca nu-i concurs.
Mai sunt multe amintiri la care as renunta, dar nu o sa o fac.
Pentru simplul motiv ca fiecare amintire este o parte din viata mea, asa, cu bune si rele.
Si daca as uita chiar si o mica particica din mine, nu as mai fi eu, cel de azi.
De aceea, te provoc sa pui o alta intrebare, intr-un nou articol: ce amintiri ati adauga experietei voastre de viata.
E atat de greu sa uiti ceva, dar atat de simplu sa-ti imaginezi…orice.
Aici e frumusetea, de fapt.
N-a dat chix deloc, sunt oameni cărora chiar li s-au întâmplat chestii nașpa în viată, gen abuzuri fizice, sexuale, accidente auto din care abia au scăpat cu viață, incendii din care abia au scăpat cu viață dar și-au pierdut iubita/iubitul (ați uitat deja de Colectiv ?) etc., dacă ție cea mai nașpa chestie a fost “decât” aproape să intri sub un camion e fix problema ta. Probabil de-aia nici nu empatizează prea mulți români cu refugiații sirieni, având în vedere că singura lor suferință a fost s-o ia cu cureaua de 2-3 ori când au venit beți acasă în clasa a 9a.
Serafim, Simona ne-a propus un joc, nimic altceva. Nu e vreun proiect de inginerie sociala sau genetica prin care sa ne faca altceva decat suntem. Ai dreptate, amintirile, toate, suntem noi si a renunta la o parte din ele inseamna sa ne schimbam noi insine. Ceea ce zic ca e in regula. Eu as vrea sa schimb multe lucruri la mine. Ideea ca nu vrem sa schimbam nimic la noi mi se pare, scuza-ma, aroganta. Ca doar nu suntem perfecti, nu? Sau … poate nu stiu eu?
Dragii mei canadianu’ si Adi, aveti fiecare in parte si chiar si impreuna, dreptate.
Sunt multe amintiri la care mi-ar face placere sa renunt, de la accidentele, abuzurile fizice de care face vorbire colegul canadian. Da, am luat-o in freza de cateva ori, ca na, vorbeam cand trebuia sa tac. Probabil o voi mai lua, io stiu? De incendii m-a ferit viata pana acum, desi am fost aproape-aproape, de vreo trei ori. Despre abuzurile sexuale nu vorbesc, desi am fost abuzat de multe ori, dar intr-un mod atat de placut, incat chiar nu as renunta la acele amintiri.
Si chiar e fain jocul asta de care spune Adi, te face sa te re-inchipui, sa te re-definesti prin prisma amintirilor uitabile.
Totusi, fara sa fiu mandru sau arogant, chiar nu vreau sa renunt la nici cea mai mica amintire, buna sau rea.
M-ar face ne-eu.
Cele bune, domnilor.
Toata stima.
Atacurile de panica care mi-au schimbat radical viata
Eu foarte probabil ca o sa vreau sa-mi sterg din memorie alegerile de duminica (Of, doamne, mi-e o groaza, ca niciodata….)
ca si informare – nimic nu se uita. Niciodata. Exista doar nivele de amprentare psihoemotionala a personalitatii fiecaruia si in functie de aceasta, nivele echivalente de accesare. Sa-i spunem altfel, memoria este ca un homunculus psihoemotional ce are hipertrofiata exact acea zona sensibila din structura de personalitate a subiectului in cauza. Pe romaneste, frica de paianjeni va produce o profunda experienta “de neuitat” persoanei ce sufera de arahnofobie. Asta ca distres. Ca si eustres, intalnirea cu persoana iubita este ca un film amprentat pe vecie (adica are un nivel de accesibilitate foarte usor). Este ceea ce spunea “anonim” pe 8 decembrie ca nu poate uita atacurile de panica. Este ceea ce amprenteaza personalitatea lui – panica. Dar atacul de panica in sine este doar o forma de manifestare a unei anxietati subsidiare care are o forma foarte concreta – frica. Frica de intuneric, cutremur, boala, apa, singuratate, foc, etc. Pare destul de concret prin prisma aceasta.
Si acum comentariul: ca sa aleg ceva ce vreau sa uit inseamna sa iau in considerare ca uitarea exista – ceea ce evident, vine in contradictie cu convingerile proprii. Uitarea voita, ca si act de forta volitionala, este un mecanism generator de frustrare; amana confruntarea cu problema cauzatoare (pt. Ramona – exista o vorba printre medici care suna cam asa “sa te feresca Dumnezeu de boala de doctor”). In schimb, uitarea
ca si mecanism fiziologic, poarta cu sine si “vindecarea ” de problema cauzatoare.
Omul nu este altceva decat un amalgam de emotii mai mult sau mai putin coerente. Din punctul de vedere al uitarii insa, cand aceasta devine “fiziologica”, avem un bun reper al coerentei noastre emotionale.
Astept comentarii la comentariu :)…
[…] întrebat recent cititorii ce amintiri și-ar șterge, dacă ar putea. Iată câteva dintre […]