Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Care e primul gând care-ți vine în minte când spui “Crăciun”?

Înainte să vă pun vouă întrebarea din titlu, am adresat-o câtorva prieteni. Iată ce răspunsuri am primit:

“Anul trecut, când fiică-mea de șapte luni s-a învârtit de-a bușilea, chițăind o oră, cu băluțele curgând, pe lângă primul ei brăduț, a fost primul meu Crăciun adevărat. Anul ăsta o să fie și mai tare, că a mai crescut și înțelege mai multe. De-abia aștept să crească și mai tare și să înceapă să îl tâmpească pe Moșu cu pretențiile. :P”.

agenda-giudi-ceas-birou-clipper-dalvey-zar-dalvey-si-port-visit-card-dalvey-mic

 În foto, port vizit carduri, agendă (pe care se pot scrie, după dictare, scrisori către Moș) și ceas de birou. Toate sunt bune de făcut cadou persoanelor organizate. Sau, dimpotrivă, celor care trăiesc în haos.

“Îmi amintesc de colindătorii mascați care veneau în Ajun. Când eram foarte mic, mă speriam de ei și mă ascundeam după fustele bunică-mii, apoi am mai crescut și îi trăgeam de haine și de măștile înfricoșătoare sau împrumutam de la ei câte-un băț și mă prosteam prin curte. Tot în ziua de Ajun cocea bunică-mea niște turte uscate și subțiri, peste care punea un sirop de zahăr și nucă și le împărțea prin vecini.”

“Sarmalele maică-mii, roșiatice, parfumate și grăsuțe, cu bucățele de șuncă și foi de dafin printre ele, servite cu ardei iute, smântână și mămăliguță lângă. Doamne, de-abia le aștept. M-ai întrebat când mi-e foame, n-am un răspuns mai spiritual, îmi pare rău. :))))))”

“Eu sunt cu mirosurile. Mă întrebi a ce miroase Crăciunul, nu? Ia să vedem… Hmmm… al meu cred că miroase a coji de portocală ținute pe calorifer, a vin fiert cu cuișoare și scorțișoară și a cozonac.”

cos-picnic-mic

În foto, cos de picnic, perfect pentru cuplurile sau familii. Nu știu pe nimeni care nu s-ar bucura de un astfel de cadou, prilej numai bun pentru momente memorabile în natură. Se pot pune în el și portocale, ba chiar ar fi indicat.

“Prima chestie care-mi vine în cap sunt întrecerile până la brad, între mine și frate-miu, din dimineața de Crăciun. Cine ajungea primul desfăcea cu două secunde mai devreme decât celălalt cadourile. Incredibil cât de mult pot conta 2 secunde, când ai 5-6 ani, nu? :))))”

“De când am plecat din țară, trebuie să am sarmale, piftie, cozonac și salată boeuf pe masa de Crăciun, altfel nu e masă de Crăciun. Și brăduț făcut. Nu există să nu am eu brăduț făcut. Chiar dacă plec de acasă, îl fac, ca să am la ce mă întoarce.”

sfesnic-crominele-servetele-loop-2

În foto, masa perfectă de Crăciun, decorată cu sfeșnice. Altfel vor aluneca sarmalele la lumina lor. Merg la fix, lângă sfeșnice, și niște inele spiralate pentru șervețele, tot primite cadou.

“Împachetatul cadourilor. De câțiva ani, îl fac împreună cu fiică-mea și ne distrăm pe cinste, în timp ce taică-su ne prepară vin sau țuică fiartă. Pe care le beau doar eu, să ne înțelegem, ei îi dăm suc”.

“Pentru mine, Crăciunul înseamnă câteva zile de citit și văzut filme, într-o casă caldă și pufoasă, la geamul căreia ninge, în miros de cozonac și ceaiuri aromate și lângă un brăduț în care clipocesc câteva luminițe”.

Ați ghicit care dintre răspunsuri e al meu sau trebuie să vă spun eu că e vorba de ultimul? 😛

***

Crăciunul nu înseamnă doar cadouri, ci mai ales multă emoție și multe amintiri, dar totuși, fără cadouri nu se poate, de aceea v-am arătat, mai sus, câteva care ar putea să vă inspire. Nu doar obiectele din fotografii pot fi achiziționate de pe iLUX.ro, ci și multe altele, potrivite pentru femei, bărbați, copii, cupluri sau familii lărgite. Secțiunea cadouri de Crăciun e cât se poate de elocventă în acest sens, merită să aruncați o privire prin ea, acum, cât încă mai puteți să și comandați ceva în timp util.

***

Acum e rândul vostru să-mi răspundeți la întrebarea din titlu. S-ar putea să fie o surpriză și pentru voi răspunsul.

Care e, așadar, primul gând care vă vine în minte când spuneți “Crăciun”?

77 comentarii

  1. Craciunul la modul general inseamna o gura de aer si o deconectare de la viata agitata si gri uneori, pe care o traim. La modul personal, Craciunul trebuie sa miroasa a brad, portocale si scortisoara si sa am familia stransa in jurul mesei.Nu m-am mai bucurat de Craciun de cand am devenit adult si m-au lovit responsabilitatile. Insa anul acesta ma voi bucura de primul Craciun alaturi de fiica mea. Chair daca este bebelus si nu intelege mare lucru, faptul ca exista in viata mea este tot ceea ce imi doream sa-mi aduca Mosul :).

  2. Craciunul e multa alergatura si aglomeratie ca la nebuni.

  3. Poate ar trebui sa răspundem mai des la întrebări de genul “ce înseamnă pentru mine…?” Crăciunul înseamnă familia reunita, timpul petrecut impreuna cu cei dragi, veselie si voie buna. Fiind plecata din țara realizez ca Crăciunul printre “străini” nu mai e Crăciun. E singura perioada a anului in care îmi doresc la Nebunie sa pot ajunge in țărișoară.

  4. Pentru mine Crăciunul este despre gălăgie. Este atunci când casa ne este pur și simplu invadată de colegii de trupă (de teatru) ai feciorului nostru, în jur de 35 de inși. Se intâmplă asta de vreo 5 ani și e mișto maxim. Întâi cântă la ușă, colinda lor plină de poante și apropouri, cu instrumente improvizate și râzând cu gurile până la urechi. Apoi se aștern – la propriu – în living și în bucătărie, roșii la față de la efort și de la ger, pălăvrăgind si cântând multe altele. Energia lor e aproape palpabilă.

    • Cand eram mic se “bagau” portocale la alimentara doar de Craciun

    • Exact asa a venit gandul si la mine: Portocaleee! cu eee si ! 😛

    • … şi banane, e-he!
      Puse apoi pe bufet, în bucătărie, “să se coacă” … 😆

      … şi ciocolată d-aia chinezească, în folie aurie, cu un pod pe ea, de stătam la coadă ore întregi la Alimentara din Medgidia să “apuc”…

      … şi cadourile cumpărate de mama încă din noiembrie şi ascunse bine … atât de bine încât mă jucam cu ele cam o lună înainte să le “aducă” moşul … 😆 (apropo, îl chema “Gerilă” pe atunci, înainte să-şi schimbe numele în cel mai “democratic”, ar şi mai comercial)…

      mno. şi cum la un moment dat mama îmi cumpărase o mşinuţă foarte mişto, cu roţi de cauciuc, a ascuns-o bine. Aşa credea ea. Fireşte, am dat de ea în cutia unde ţineam globuleţele, beteala etc, aflată pe şifonier, deci “inaccesibilă”, în opinia mamei… ei, şi dacă am dibuit maşinuţa, fiind suit pe şifonier, unde era cel mai bun loc să te joci cu ea?!? Păi pe tavan… şi cum roţile erau de cauciuc, de atâta jucat cu ea, pe tavan au rămas dâre negre de cauciuc … când a venit mama de la servici, mai să o apuce pandaliile când a văzut tavanul înnegrit … 😆 pandaliile au apucat-o abia când a înţeles cu ce făcusem acele “drifturi” pe tavan … 😈

    • din copilarie se pune si dormitul iepureste in speranta ca “macar anul asta sa il vad si eu pe Mosul , sa nu mai dorm de fiecare data cand apare”. Nu era bogat dar era mereu o surpriza frumoasa!

      acum da, din pacate inseamna aglomeratie, alergatura . Nu am reusit sa ma ocup deloc pana la data asta si nu prea gasesc o fereastra nici in urmatoarele ..cam 10 zile. Nu stiu cand vom lua bradul, cand il vom impodobi (sper ca pe 24 ca de obicei), dar mai ales cand voi lua cadourile – lista e din ce in ce mai lunga pe an ce trece. Cum am ajuns aici? 😕
      Acum ca am scris-o deja mi-e o ciuda imensa .

  5. Bradul, musai natural şi musai maiînalt decât mine (bine, la 1.60 ai mei nici nu e prea greu :)) împodobit cu multe, multe globuri, musai de culori diferite şi musai din sticlă, aşa cum erau cele din copilăria mea, şi sub el, lângă cadourile musai ascunse în cutii colorate şi ele, coşuleţul cu bomboane (saloane) în stanioale colorate şi cel cu portocale. Aşa arată, şi acum, Crăciunul meu. Restul sunt detalii. Sărbatori fericite tuturor.

  6. Urasc Craciunul… Sunt un fel de Grinch care nu-l poate suporta… Pina pe la 20 de ani traiam cu speranta ca voi avea si eu o familie si de craciun vom fi impreuna… Dupa 20 de ani am inceput sa fiu tot mai convins ca voi muri singur si nu voi avea vreodata sarbatori de iarna fericite…
    O data am reusit si am fost intr-o relatie de Craciun… dar partenera mea a plecat acasa la mama ei… si eu tot singur am ramas !…
    Anul care a urmat am avut prima tentativa de sinucidere…tot de craciun, celalaltul craciun inca una.. dar tot nu am impresionat pe nimeni…si tot singur am fost, asa ca am abandonat si ideea aia…cu sinuciderea ca oricum nu-i pasa la nimeni de mine !

    Nu mai sper la craciunuri fericite…sau la revelioane, asa ca pentru mine craciunul nu mai exista… De Craciun imi suspend si profilul de facebook ca sa nu ma intoxice nimeni cu “Craciunuri fericite”… nu stiu ce sunt alea.. si nici nu-mi mai pasa…
    Stau izolat in casa pina pe 2 ianuarie si ma uit la filme porno… Clar eu si Craciunul nu avem nimic in comun !

    • îmi pare rău, uooooof… dar să știi că nici cei care nu sunt singuri de Crăciun nu se găsesc în culmea extazului în acele zile.

    • Măcar uită-te și și tu la pornache cu craciunitze!

    • Welcome to the club 🙂

    • nu stiu de ce imi vine sa iti amintesc ca exista foarte multi oameni care sufera crunt si care ar da orice sa ..poate umbla singuri, sa poata respira singuri.
      Acu , io stiu ca si suferinta sufleteasca poate fi al naibi de grea dar ai si foarte multe motive sa fii fericit doar ca trebuie sa le cauti. Adicatelea numai o muiere poate sa iti aduca asta? un vin bun, o carte buna, un film bun, nu?!
      Si sa nu te gandesti naibili la sinucideri si din astea, zau asa, Domn’ Ninulescu, se poate?!

    • @eva iosdevina
      pai uita-te “unpic” în jur … esti bombardat din toate partile de imagini de oameni fericiti, de familii zambitoare, de reclame la toate câcaturile posibile drept cadouri, de muzica de câcat gen “impodobeste mama bradul” samd. In timpul asta unii sunt macelariti in Siria …
      cum dracu sa nu dai in depresie ? bine, ideal ar fi ca pe cei care ne doare in cur de Craciun sa nu ne influenteze toate chestiile astea, dar nu toti suntem puternici 😉
      cine se iluzioneaza ca Craciunul, ca si restul sarbatorilor, nu sunt decat niste ocazii ca magazinele sa va faca sa cumparati si mai mult crap, e un mare idiot
      cel mai “scump” cadou pe care o sa-l fac eu anul asta de Craciun n-o sa fie la prieteni sau la rude, o sa fie unui copil sarac din Romania, care nici n-o sa stie de unde o sa-i vina banii si care probabil n-o sa ma cunoasca niciodata

    • canadianuule, sunt de acord cu tinev si te felicit pentru gestul pe care il faci. Si mie imi va aduce cea mai mare bucurei cadoul pe care o sa il fac unor copii saraci – abia astept. Recunosc si ca jumatate din gest il fac pentru mine si pentru bucuria pe care mi-o aduce asta. Asta ca sa fiu chiar sincera pana la capat.
      Asa e, este suntem bombardati de consumerism dar putem alege sa nu participam. Eu nu pot, am familion, am obligatii:(
      Azi un bun prieten intra intr-o operatie de 14 ore. Un om bun. O prietena a inceput citostaticile- si are 32 de ani. Ca sa nu mai zic de oamenii care mor in Siria. Ce sa facem, sa ne taiem cu totii venele? Nu, sa ne bucuram in puii mei de ceea ce avem- sanatate, oameni la care tinem, mult sau putin.
      Ma opresc, ai inteles ideea si eu am inteles ce spui totusi , depresia este un lux pe care nu ni-l putem permite. Ouf, m-am intristat dis de morning asa.
      Ia zi tu dg-ule si matrixule ceva de veselie! Ia mai manati mai, hai, hai!

    • ninulescule, te inteleg, am trecut si eu prin asta.

    • @Ninulescu
      Imi permit sa-ti dau un sfat, doua.
      Mai intai, lasa-te de alcool. Cel mai bine ar fi sa o faci total, fara bere, fara vin. Asta pentru ca alcoolul amplifica depresia si te apropie de gandul sinuciderii.
      Al doilea, schimba-ti numele. Stiu ca suna prost, strabunii, neamurile… Dar nu e de glumit cu asta. Numele tau e prea bogat in litera “N”, negativa in toate limbile indo-europene. Asta e un secret, nu e o fita astrologica. Avem mai toate negatiile (no, nicht, niet, nu, ne), apoi avem nimic, nimeni niciodata, nesuno niente nada nobody nevermore nothing nikagda … Apoi avem Nord (brrr) Noapte (buhuhu), Nabucodonosor (auci), nino-nino (fugiti bah). Nu ma crezi pe mine? Hai la Jules Verne, personaje negative alese cu N (Nemo, Negoro).

      Nu in ultimul rand, spera. Daca nu mai ai speranta, incearca la un duhovnic sau chiar la biserica, dar nu la straini ci la biserica alor tai. Cere acolo doar speranta, nimic mai mult

  7. Primu’ gând e: “Să-mi bag … , iar o să-l aud pe Fuego…” 😈

  8. Casa pufoasa? Wtf, asa mult par lasă Mihaela?

  9. Ah, Craciunul de odinioara de la bunica mea! Cu zapada inalta, cu oameni de zapada (n-am mai facut de nu stiu cand), bradul imens (adus uneori de parintii mei de la 100 km) impodobit cu decoratiunile mostenite de generatii, bunica mea care statea pana dupa miezul noptii sa faca tot felul de prajituri (iar eu pandeam usa de la bucatarie sa vad cat mai e lumina..uneori primeam cate ceva la cald, mai ales nuci caramelizate ). Cadourile de sub brad, Colin delete. .si mai tarziu drumul de la ai mei la bunica (dupa ce am intrat la scoala ) pe care desi il faceam de nenumarate ori, era intotdeauna special inainte de Craciun.
    Acum nu mai e nimic la fel, dar macar ne bucuram ca putem fi impreuna.

  10. primul cuvant ?? shoric 😉

  11. “Astazi s-a nascut Hristos
    Mesia chip luminos
    Laudati si cantati
    Si va bucurati!
    Mititel ,infasatel
    In scutede bumbacel
    ……….”
    Este unul din primele cantecele pe care le-am cantat cu baiatul meu. Si pe care il cant aproape obsesiv in perioada asta.Si nu numai.
    In rest resimt mai degraba stresul (si de acasa si de la serviciu) legat de sfarsit de an ,sfarsit de luna , sfarsit de trimestru…
    Multa sanatate tuturor si puterea de a supravietui lui 11.12. scz daca nu-s prea vesela…

  12. copii 🙂 casa plina de copii din copilaria mea, cand se aduna toata familia ( si era maaareeee!) in Ajun, in jurul bradului. casa cu copiii mei, pentru care Craciunul a ramas cea mai frumoasa sarbatoare din an. si, anul asta : vin copiii acasa de Craciun. chiar daca nu mai sunt chiar…copii, ar trebui sa fie parinti si eu-bunica, ne vom bucura…copilareste toti de sarbatoarea asta 🙂

  13. Poate pare un cliseu, dar abia acum ca sunt departe de casa realizez cat de mult conteaza lucruri pe care nici nu le observam inainte, de la mirosul de aer curat si respirabil pana la bucuria de a vedea o floare sau un copac.
    Primul gand legat de Craciun este familia, ca mereu ne am strans toti acasa macar pt o zi. Apoi bucuria cadourilor, nu cele primite ci oferite. Bradul, frigul, mirosul de portocale si cozonac.
    Anul asta va fi prima data singura singura de craciun, intr un oras de departe prin Asia. Sper macar sa am colegi de zbor draguti sa petrecem impreuna.

    • colegi drăguți să fie atunci. și zbor lin

    • Let me guess, nu locuiesti in București, așa-i ? Că altfel poate n-ai vorbi de aer curat …
      ps : sunt multe orașe din lume care au aer curat, copaci și flori “departe de casă”

    • Si să îi urezi “Crăciun Fericit” vecinului de scaun, ăla cu cagulă, de citește din coran și mestereste ceva la centura, probabil că trebuie să mai dea o gaură în vreun bloc, în timp ce colegul lui va face dedicatii din cabina pilotului cu “Urmeaza statia Empire State, cu peronul la etajul … ăsta ? in timp ce pe fundal guiță Guță …

  14. Mult stres, aglomeratie horror peste tot, alergatura suplimentara, bani dati degeaba pe tot felul de conventii sociale, suprasolicitarea stomacului (pt. ca sunt pofticioasa si nu ma pot abtine). Hai sa zic si ceva bun: reuniune de familie (desi putem face asta si fara o sarbatoare), am pretext sa ma rasfat mai mult (desi nu am nevoie de pretexte, nu?… – intrebare retorica). In copilarie era frumos si magic, acum nu mai simt nicio emotie cu privire la Craciun (a, si urasc iarna, mereu am detestat-o). Deci Craciun – eu: scor 1-0

  15. si bocanceii plini de noroi de la colindat -acum avem Nike da’ nu-i mai bine…
    Mancarea ma lasa rece, rudele vin si pleaca intr-un iures…
    Am o pisica mai batrana care ,de cand am mai oprit doi pui pe langa ea maraie intr-una-zici ca-i Grumpy Cat parca asa ma simt si eu..( maraie da’ nu zgaraie).

  16. 11.12 era un titlu de carte, sau odata a fost o data de lansare, parca … sau nu, lansarea = era 11.09 … pardon, aia era cu atentatele la gemeni.
    Pe medie, data era 10:12. si 11.12, sa nu se supere nimeni. Precis ca din Trei Editaturi, am reusit! Eu le am pe amandoua. Cartile, gen.

    Cum trece timpul,
    Si cu el, memoria mea.
    Uson lenej dantan?
    Cruela prima ministra!

    Vreau o luminaaaa,
    Vreau o luminita-n varf de brad!
    Fie si Pitt!

    • Acum mi-am adus aminte de banc (Sorry):
      ce are brad pitt prea scurt,
      schwartzeneger prea lung,
      madona nu are,
      papa are, dar nu foloseste?
      Numele de familie!

  17. Craciun
    Vacanta, taiatul porcului, sorici, splina pe jar din mana bunicului, basica data prin sare si pusa la uscat, sa facem din ea cea mai minge eco, numai buna de spart bibelourile (sanchi, bunica n-avea bibelouri, nici macar peste si balerina, tot in antena radioului bunicului nimeream, ca era cocotat pe un dulap sa n-ajung la butoane, ca-i schimbam sistematic “Europa libera” si/sau “Vocea Americii” cu “Vorbeste Moscova”), sanie, sanie, sanie, brad, vata, lumanarici (am dat foc perdelei odata, noroc cu mama ca era in camera, artificii, colind, covrigi (cei mai buni, pusi pe plita si inmuiati in ceai), omul de zapada (aveam o putinica din lemn, usor tronconica, prima facuta de bunicul pe cand avea doar 14 ani … o nimerise ovala! … o umpleam cu zapada indesata cu picioarele si scoteam calupuri-calupuri … faceam cel mai mare om, cam ca … infine, stiti voi!), plugusor, revelion, la care adormeam de-a-n picioarelea (de cateva ore venisem de la plugusor), sorcova, gerul Bobotezei, popa cu botezul, Iordanul, sanie pe burta, sanie-bob, sanie pe ciolpan (era un fel de “pe un sold), sanie din toate pozitiile, cazaturi, bataie cu bulgari, amigdale, frectii cu tuica si untdelemn, sirogal, oua crude, infofoleli, “azi nu mai iesi la sanie ca te intoarce” (raceala, adica) … si incepeam iarasi scoala!

    • Sania, da! Cum de am uitat de ea? M-as fi dat ore intregi, trebuia sa fiu dezlipita cu forta 😛
      Si basica pe post de minge, dupa pomana porcului (unde evident ca m-am dat in spectacol).
      Mers la colindat in vecini si cu sorcova de anul nou.
      …si inapoi la scoala 😥

    • MB
      ție îți vin gândurile de crăciun cu TIR ul?

    • splina what???!???!?

    • @Agnes:
      Cu “splina pe jar din mana bunicului” sa reusesc eu sa te minunez? Pai daca stiam … de mult beam vinul ala la gara. Da, recunosc ca e cam absconsa metaforica, trebuie sa ai cunostinte temeinice de viata la tara (la tara la mine, leaganul limbii romane literare, cum am mai spus-o si cum m-au contrazis o gramada de … infine, dar gramada bazata, si ea, ca si mine … fiecare o tinem pe-a lui. Deci, sa descriem (notezi, da?):
      Se vine de dimineata, 7 e ora cand se scoala lumea (da, si lumea porcilor are aceeasi ora). Nu scoli porcul (era sa zic omul) din somn si-i spui verde-n fata “am venit sa te tai”. Asomarea a venit mult mai tarziu, din considerente de bunastare animala (Doamneeeee!) dpdv UE, luati si digerati:
      http://www.mediafax.ro/main-story/focus-ghidul-de-asomare-si-precizia-veterinarului-garanteaza-starea-de-insensibilitate-a-porcului-2306235
      Multa barbarie procedurala pentru o talpa de sorici, as zice chiar fara obraz! (sic!)
      Se strang 3-4 oameni (am vazut si femei!) in jurul cotetului, se elibereaza Ghita (va rog, fara aluzii soft-politice), dupa ce, in prealabil (cine are!) este legat (cu ochi) cu o sfoara de piciorul stang din spate. Asta in cazul in care junghiasul e dreptaci. Pentru stangaci, se leaga piciorul drept. Spiel-ul este ca porcul, culcat (fortat) pe o parte, sa nu poata misca piciorul din apropierea solului, gen. In paralel, la bucatarie se incalzesc 10-20 litri de apa (are sau n-are gazda bucatarie, apa calda-i musai) sa se spele pe maini voinicii junghesi.
      Ghita apreciaza grohaind colocvial plimbarea prin ograda. Numai ca-s ultimii lui pasi pe lumea asta dornica de carne, sorici, splina pe jar si alte nenorociri hepatice. Se pogoara, ca din cer, asupra lui unul din flacai (flacaiase, sincer, n-am vazut!) si mi ti-l doboara la pamant, ii ia piciorul de spijin din fata (cel din spate fiind legat cu sfoara de-adineaori) si, nici una nici doua, ii face rosu la gat pe jugulara (multi viteji se lauda ca „l-a strapuns la pulmonara, sanchi, acolo trebuie precizie de chirurg”) cu un cutit meserias, am cateva, daca vrei sa te documentezi. Se zbate porcul cateva secunde si isi da obstescul, nu inainte de a i se colecta sangele proaspat, rosu spumos, pentru sangerete, o specialitate de la tine, de la Resita, intreaba-ti prietenii.
      Si cu asta, basta. Porcul e rapus, ce-ar mai fi de spus.
      Urmeaza parlirea (neaparat cu gazolina, nu lasa miros … NB), curatarea pielii de par (prietenii tai stiu) concomitent cu coacerea soriciului in situ, transarea pe zone macelaristice (capatana, picioare fata-spate, pulpe, spete, muschi mari si mici, iepure, rinichi, ficat, fiere (cu mare atentie, sa nu amarasca imprejurimile), bojogi (denumirea inteligenta a plamanilor), coaste, sunci, basica (se colecteaza cu atentia de la fiere) … si s-a cam terminat porcul. In ordinea de mai sus toate cele se aseaza in copaia de carne, cu sare presarata ici-colo, in functie de temperatura de afara. La cald, se da mai multa sare, thaaaaaa!
      Bine-bine, dar splina? … ca precis o sa-ntrebi. Sa fii sanatoasa, splina s-a pus pe jar (se desprinde usor, impreuna cu un subtire tesut adipos pe contur, care face tot farmecul frigerii pe jar. Restul il stii. Da, si cu sare! Bunicul nu mai este, rolul insa isi cauta personaj (pleonasm?) si e la liber. Nimeni nu e de neinlocuit, ar zice un tehnocrat.

    • scuze dar… bleah
      sânge proaspăt colectat, splină, bojoci, rinichi, şorici?!?!?! no way.
      p.s. nu cunosc pe nimeni din reşiţa.

  18. Simona ,maraie intr-una n-auzi?si mai are si niste dinti lipsa…da’o iubim neconditionat e veterana curtii si mi-e parte din suflet.

  19. Fiu-meu, venit asa, nu chiar in ziua de Craciun, da’ fooarte aproape. 😀

  20. E una din cele 4 zile ale anului in care ne intalnim toata familia, ca in rest, toti 3 copii au parte de stresul zilnic a cate 1-2 joburi, tracasarea din jur, de ai lor copii. Si zic eu ca poate e mai bine asa.

  21. Căldură (Armonie. Familie. Veselie. Stare de bine. Iubire. Decorațiuni. Mâncare super extra delicioasă. Cadouri. Dorinte)

  22. Ptr mine craciunul nu inseamna nimic deosebit. Nu fac nici un brad impodobit,n-am copchii,nici nevasta,nici amanta, Sunt departe de familie, o sa Stau Cu ochii beliti in laptop, sa urmaresc dezbateri dastepte despre toate prostiile. Acum ma pasioneaza fat acceptance movement, rad Cu spume cand le vad.

  23. ani de zile, primul cuvant a fost depresie.
    Craciunul mai trecea cum mai trecea, dar revelionul singur, la 25-28 ani, era un cosmar.
    acum e o sarbattoare ok, am familie, un copil minunat etc.

  24. Magicul din copilarie: mirosul de brad, portocale, luminitele din brad, starea de bucurie a asteptarii, trasul cu ochiul sub brad sa vedem ce a lasat mosul. Impodobitul bradului. Furatul bomboanelor din pom si ” stersul” urmelor ( umflam staniolul frumos la loc in forma de bomboana). Caldura de la bucatarie unde citeam si pe soba se dospeau cozonacii.. Mersul cu colinda in ajun, la prienteni si rude. Mai tarziu, facutul prajiturilor impreuna cu sorela si mama. Acum reeditez mirosurile pe un alt continent, iar bucuria venirii Mosului o retraiesc mutata in ochii albastri si glasul delicios de incantat al copilului meu. Ai mei au reusit in era lui mos Gerila sa ma faca sa traiesc magia Mosului Craciun. Sper sa reusesc la randul meu sa-i fac Craciunurile de poveste☺️.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint