Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Albă ca Zăpada și pâine cu zahăr

Mi-e foame chiar în momentul în care scriu acest text și, pentru prima dată, asta pare să fie în avantajul meu. Nu e bine să mergi la supermarket înfometat, dar e bine să scrii despre mîncare cu glicemia mică. O să mă las, așadar, pur și simplu chinuită de amintiri, fără prea multe introduceri. De amintiri bune. Paradoxal, deşi comunismul a însemnat „foame şi privaţiune“, nu cunosc altă perioadă din viaţa mea în care să fi mîncat mai bine şi cu mai mare bucurie. Nimic nu e azi mai bun ca mîncarea de atunci, trecută obligatoriu prin mîinile mamei și ale bunicii. Amintirilor, dans!

Pîinea înmuiată în mîncare: Cînd făcea tocăniţă sau mîncare de vinete, iar eu tropăiam pe lîngă ea, zbierînd că mi-e foame şi refuzînd să mai aştept momentul oficial al mesei, mamaie obişnuia să-mi închidă gura cu o felie de pîine înmuiată în mîncare. Scufunda pentru o secundă-două felia în zeama roşie, clocotindă, şi mi-o dădea să plec cu ea la joacă. Doamne! Era atît de bună încît, uneori, mă întorceam după a doua şi a treia felie. Odată, am cerut pentru toată ceata de copii cu care mă jucam.

Scovergile: Sînt tradiţionale în sud. Moldovenii se uită cruciş cînd aud de ele, cam cum mă uitam eu, în copilărie, cînd citeam despre harbuz în La Medeleni şi habar n-aveam ce e. Spre deosebire de gogoşi, care-s din aluat dulce de cozonac, scovergile sînt din aluat de pîine. Sînt mari, cît clătitele, şi se mănîncă fie cu brînză şi usturoi, fie simple, fie cu zahăr sau gem. În Teleorman, la brînză şi usturoi se adaugă zeamă de varză. Am o prietenă care știe să le facă. În zilele în care încinge ceaunul, mă așez față cu cîte o scoveargă aurie, o privesc în ochi și îi spun: „Scoveargo, știu că mîine o să îmi fie rău de la mujdeiul de usturoi, dar tot o să te mănînc!“

Gogoşile: Nu există o definiţie mai frumoasă a cuvîntului „cămin“ decît mirosul de gogoşi. Gogoşile, aşa cum le făceau mama şi bunica mea (şi le mai face azi, rar, doar mama), nu sînt lunguieţe sau cu gaură-n mijloc, ca acelea de cumpărat, şi nici nu conţin umpluturi. Sînt simple, perfect rotunde şi umflate, umflate, umflate. Vărul meu aşa le şi spunea, cînd era mititel: „Mamaie, ne faci umflate?“ Sînt mai mari, dacă sînt tăiate cu cana, şi mai mici, dacă sînt tăiate cu paharul, sînt prăjite în ulei mult, scoase din cratiţa încinsă cu andreaua şi se mănîncă ori pudrate cu zahăr, ori cu diverse dulceţuri.

Pîinea de la brutărie: După-amiezile lunii lui Cuptor, într-un sat de cîmpie, pot fi convingătoare „demo“-uri pentru iad. Cel puţin asta era convingerea mea, în zilele în care mamaie îmi punea în mînă o sacoşă şi mă expedia la brutărie. Era în celălalt capăt al satului, chiar peste drum de cimitir, iar drumul pînă acolo era o călătorie îngrozitoare prin arşiţă şi praf. Praf d-ăla, de ţară, care îţi ajunge pînă la glezne, şi arşiţă de-aia atroce, de Bărăgan, care îţi încinge creierul şi îţi usucă buzele. La brutărie, începea ceva şi mai groaznic: aşteptarea la o coadă imensă, care mergea ce mergea, după care se oprea, pentru că… „S-a terminat, aşteptaţi următorul cuptor!“ „Următorul cuptor“ era disponibil de-abia după vreo oră şi doar în zilele norocoase era finalul coşmarului. De cele mai multe ori, mai stăteam încă o oră, să mai iasă unul. La capătul celor două ore de sleială psihică, distrusă de căldură, de foame şi de mirosul înnebunitor de cocă coaptă, mă dregeam, pe drumul spre casă, cu pîine fierbinte, ruptă pe pipăitelea din sacoşa eco de pînză grosolană, trasă la maşină de Mama Tuşa, o verişoară de-ale lui tataie. Drumul pînă la brutărie şi aşteptarea fuseseră un „demo“ pentru iad, dar pîinea perfectă, cu coaja groasă și miezul parfumat, mîncată în amurg, era „teaser“pentru rai.

Salata orientală: Cartofi, ou, măsline, ceapă, ulei, oţet, sare, piper. N-o să mă credeţi, dar e una dintre fanteziile alimentare care mă bîntuie periodic. De vreun an, tot mi-e dor iar de salata orientală. Nu am trecut la fapte, fiindcă mi e teamă că, după aia, o să o uit din nou. Îmi place să-mi fie poftă și dor. E genul ăla de bucurie pe care mi-o tot amîn, ca să nu redevină istorie, cum a fost pînă să reînceapă să-mi bîntuie gîndurile. Vreau să am salata orientală în faţă, în viitor, nu în trecut și nici măcar în prezent. Viitorul sună a salată orientală.

Salata de roşii: Pe-asta nu pot s-o mai ţin blocată în viitor, pentru că nu mai există roşii. Roşiile uriașe, deformate şi strîmbe, roşiile alungite cu moţ, roşiile galbene, roşiile portocalii, roşiile roşii, roşiile roz, toate de o dulceaţă nemaipomenită și cu gust de… roșii, sînt şi vor rămîne amintire. Nu mai există, pur şi simplu. Nici măcar în grădina bunicului meu, care, deşi a sărit de 85 și se clatină pe picioare ca Bambi, se încăpăţînează să facă pe agricultorul. Li s-a pierdut urma şi sămînţa, nu ştiu ce s-a întîmplat, dar nu mai există. Mai mănînc şi azi, în neştire, vara, salată de roşii cu brînză, dar nu e decît o minciună pe care am decis să o cultiv, pentru că e genul de minciună care nu face rău nimănui. În definitiv, alţii se mint o viaţă-ntreagă că sînt fericiţi. De ce nu m-aş minţi şi eu că mai există salată de roşii?

Pepene roşu cu pîine: În afară de mine şi de cei din familia mea, nu mai cunosc oameni care să mănînce pepenele roşu cu pîine. Eu am învăţat de la mamaie şi mi se pare o combinaţie delicioasă. Rareori mi-o permit, fiindcă, na, pîinea dăunează grav siluetei, însă mi-o păstrez cu grijă în albumul cu amintiri mîncăcioase, îngălbenite de vreme.

Prăjitura „Albă ca Zăpada“: O ştiţi cu siguranţă, toate mamele şi bunicile o făceau. E cea mai simplă prăjitură cu cremă din lume. Foi albe, lipite cu cremă albă de lapte şi ceva zeamă şi coajă de lămîie răspîndite ici-colo. Pentru mine e prima şi cea mai mare iubire dulce. Îi tastez, uneori, numele pe Google, doar ca s-o văd în poze, pe diverse site-uri de reţete. M-a bătut de multe ori gîndul să o fac cu mîna mea, dar nu cred că voi trece vreodată la fapte. Pentru că ştiu că n o să fie la fel, așa cum eu nu mai sînt la fel. Albă ca Zăpada era prăjitura lui mamaie, iar mamaie nu mai face astăzi prăjituri și nu mă mai recunoaște.

Mai sînt multe amintiri: mîncarea de cartofi chioară, cu afumătură sau cu parizer, supa cu găluşti, salamul de biscuiţi, frigănelele, biscuiţii fragezi (făcuţi cu untură şi modelaţi cumva, cu ajutorul maşinii de tocat carne), nucile (prăjituri în formă de nucă, umplute cu o cremă cu rom), sărăţelele, crema de zahăr ars, plăcintele cu brînză, mere şi dovleac, salata de boeuf, salata de vinete, chifteluţele de dovlecei, şniţelele (din carne sau parizer), crenvurştii cu muştar, smîntîna cu pîine (nu cred că mai mănîncă nimeni smîntînă doar cu pîine în ziua de azi), mîncăricile de fasole verde sau de mazăre și cîte și mai cîte.

Mai e și pîinea înmuiată în apă şi tăvălită apoi prin zahăr tos. Mi-o mai dădea tot bunica, atunci cînd ceream dulce şi n-avea altceva la îndemînă. Era precum copilăria noastră comunistă pîinea asta cu zahăr: săracă, simplă, bună și de neuitat.

(text scris în 2012 și rescris în 2016 și publicat în Dilema Veche)

84 comentarii

  1. heiiiiii. eu inca mananc paine cu smantana (cu sare si piper). mmmm, delicios 🙂

    • Daaa, pâinea cu zahar era “dulcele” clasic.
      As adauga ingheţata impachetata ca untul in hartie. Cand o mâncai se topea si curgea pe rochiţa intotdeauna.
      Ciresele culese din vârful copacului puse in tricoul bagat in pantalonii scurti. Se mancau nespalate ca si ceapa verde de pe straturile bunicii sau rosiile .
      Pâinea cu coaja grossa si puţin arsa coapta in cuptoare cu lemne prin satele de munte, poale-n brâu fierbinţi si magiun cu nuci de la cazanul bunicilor.
      Uff !

    • Daa si eu mananc paine cu smantana. Gustul copilariei nu ne paraseste..

    • Lixuca, aia era inghetata Polar. Nu o data avea gust de lapte stricat, dar cammon, o mancam ca haplea, ca o mancam rar.

    • Da unde gasesti smantana? caci chestia aia alba, la galetusa, pahar, whatever din magazin are legatura cu smantana ca mine cu brad pitt

    • Pepene cu paine mancau ai batrani (bunicii), nu mi-a placut deloc combinatia asta… se obisnuieste prin Baragan. Scovergile se fac in toata tara, in anumite zone din vestul tarii se numesc “placinte” (li se pune branza). Gogosile, la fel, peste tot (acum vreo 2-3 ani, la o pensiune din Moldova ma imbia gazda cu “gugosi” calde, o nebunie). Smantana cu paine mananc des si azi, caut paine mai “bruta” sa semene cu aia de tara.

      Ai uitat salamul de biscuiti – vedeta in comunism.

    • Pâine cu smântână și…fulgi de chil..

  2. Pepene rosu rece cu paine calda mancam si eu in copilarie, mai ales cu paine turceasca proaspata (cea a carei coaja se faramita cand o rupeai/taiai). Imi amintesc cu jind de cartofii prajiti cu branza rasa deasupra + oua ochiuri si sa nu mai spun de puiul prajit la ceaun si cu mult mujdei de usturoi – pielea crocanta fiind preferata mea. Hai ca am visat destul, ma intorc sa beau din smoothie-ul meu dietetic cu 500 de vitamine sa imi treaca foamea.

  3. Hehehe! Ba mai mananca si altii paine cu smantana (si acum ?).

  4. Paine de casa proaspat scoasa din burta cuptorului inmuiata strasnic in miere.Bunica lua o bucata rotunda de aluat si-l punea in cuptorul taranesc separat de paine.Mirosea dumnezaieste a sat, a viata de copil.Salata de rosii inca o mai regasesc vara tot la tara.N-am suportat lubenita cu paine deloc, nici strugurii cu paine.Bleaah! Mancarea de rosii facuta intr-un tuci antic trecut din neam in neam.Buna si rece, buna si calda.Muiam painea si da-i pe calea gatului! De mai aveam si ou ochi sau carnat deja devenea pacat.Varza murata iarna , taiata felioare , trantita serios in ulei.Resturi de paine in acelasi tuci in care s-a perpelit unsoare sau ulei.N-ai vrea sa stii gustul.Copilaria mea e scrisa-n mirosne, arome, amintiri.

    • costicămusulmanu

      vaslui, anii de după război…
      în sat la bunicu’ (de la el știu poveștile) era unu’ sărac rău de tot, avea și vreo trei copii, lucra văcar; într-o zi era cu copiii la tîrg și ăștia mici, văzînd că evreul primise miere la prăvălie, încep a urla: vrem! vrem!
      omu’, cum ziceam, sărac! da’ isteț…intră în magazin la Leiba (cred că Leibovici era numele corect da’ așa mi s-a povestit), plătește o pîine și începe s-o rupă în două, fix lîngă butoiul cu miere; și cum trăgea el de pîine…zvîrrrr…”scapă” o juma’ de pită în butoiul cu miere…
      evreul începe a striga “scoate pîinea!!! scoate piinea!!!” însă omu’ nostru se ia cu mîinile de cap și începe:
      “văleeeu! pînea meeee !!! am scăpat-o în motorinîîî!!! copchilașîi nieeeeiiii! ci li mai dau eu di mîncari acuuuu!!!” și se învîrtea în jurul butoiului blocîndu-l pe negustor de la a scoate pîinea, astfel încît să tragă cît mai multă miere…
      “mei, lasî, nu fi prost că pîinea-i bună” zice evreul scoțînd jumătatea…

    • 😛 😛 😛 😛

    • costicămusulmanu

      văd că are succes văcaru’…

      deci, anii ’50, greu cu banii…știa văcaru’ că Leiba mai cumpăra orătănii furgăsite…
      și vede prin femart o barză semiînghețată pe cîmp, face cum face și o prinde, o bagă în traistă cu ciocul sub ea și pe la 4 dimineața îi bate în geam evreului:
      -cucoane! cucoane, ia uite ce curcă mare ți-am adus!!! și îi arată spinarea berzei, ținută strîns în traistă subsuoară…
      evreul zice:
      -bine bre! du-o în coteț că io mă duc să aduc banii!
      îi dă paralele și se culcă;
      imediat începe un scandal monstru în cotețul găinilor, înspăimîntate rău de arătare;
      nevasta evreului, urlînd, după ce a luat la cunoștință de tranzacție:
      -pe tine ori te-au scăpat în cap cînd erai mic ori tu nu ești evreu!!!

  5. Si eu ma infruptam la mamaie cu aceleasi bunataturi, retetele fiind transmise din generatie in generatie, Din pacate, se pare ca la mine nu mai au succes, am fost dezamagita de prea multe ori din cauza de insucces. Cand am citit articolul parca citeam despre mine, eu fiind, de asemenea, crescuta in Baragan, eu insa mai plusez cu ochiuri in cuib de parizer si colarezi cu lapte (daca pastele fainoase se gaseau mai greu, ne facea mamaie un aluat moale doar din faina si apa, pe care il manufactura cu grija deasupra oalei de lapte cloclotit).
    Tu pe unde ti-ai petrecut copilaria mai exact, Simona?

  6. Eu mai salivez gandindu-ma la:
    -cornuletele facute cu untura si umplute cu gem amestecat cu nuca
    – oul simplu batut cu zahar muuuuult, pe care-l consumam ca atare
    – prajitura râioasa: blat, gem si nuca pe deasupra sau doar aluat faramitat
    – ostropel de pui cu niste galusti facute din faina ( ca sa para mai consistent)
    – nessul frecat pana se facea crema si pe care-l mancam cu degetul
    – prajitura fagure…mmmm…ce bunuta era
    – saratelele ( dar acelea facute individual). De Sarbatori stateam ore in sir sa le fac. Dura cam 3 min/sarateau 🙁
    – siiiii, BOMBOANELE CUBANEZE!

  7. Or sa-mi sara gospodinele in cap, dar asta e, m-am obisnuit:

    Ciorba de dovlecei/loboda dreasa cu lapte batut;
    Samburi de nuci crude cu paine proaspata si must;
    Gogosi de cartof;
    Oua coapte-n spuza;
    Dulceata de caise cu samburi de nuci crude;
    Splina de porc fripta pe jar, covrigi calzi, abia scosi din cuptor, sorici si tuica fiarta;
    Ciulama de bureti de prun sau de maracine (trebuie mancata macar o data-n viata!);
    Dovleac copt in jar;
    Serbet;
    Dulceata de cirese amare;
    Ciorba de bojanghiri:
    … sii cam tot ce stiu de la mama! 😆

  8. costicămusulmanu

    pîine cu harbuz mănînc și acum, sîc! bine, nu acu’-acu’, că n-am…?
    dar apropos de harbuz…
    cei mai maturi vă aduceți aminte de moda repartițiilor;
    ajunge un tînăr brăilean la IPL Vaslui cu repartiția; și nefiind multe posibilități de cazare, acceptă tînărul gazdă la un maistru bătrîn;
    vară, frumos, gătește doamna prînzul însă se naște întrebarea “ce mîncăm la desert?”
    ” harbuz” zice maistrul, “mă duc la piață”
    tînărul nostru se oferă să meargă el…
    “ce să iau?”
    “un harbuz, nu prea mare că se ofilește”
    pleacă tînărul la piață și se întoarce cu mîna goală…
    “n-am găsit harbuz!”
    “bine, zice gazda, hai să mîncăm!” iar după masă:
    și chiar nu erau harbuji în piață?
    nici unu’! și am căutat la toate tarabele…
    da’, ia zi, pepeni erau?
    oohooo!!! plină piața!!!

    • io am unu in frigider, chiar acu
      da d-ala galben
      da nu il mananc dacat dupa ce termin ibricu asta nesimtit de mare cu tuica fiarta cu piper, cu zahar, cu ….cu… ce draq voiam sa zic ?

    • voiai să zici că erau și niște cuișoare în ibricu ăla

    • nu, nu, altceva…
      ca tocmai imi facui analizele si stau bine cu feru in sange…
      nu am nevoie de cuisoare pt asta.
      si cu altele stau bine, cu bauxita, cu uraniu, cu poloniu si asa mai departe.
      doar alcolu e putin sub limita de suspendare a permisului,
      da am promis ca o sa o imbunatatesc.
      sau il imbunatatesc, ca nu stiu cum e corect.

    • te-am prins : n-ai plutoniu
      ce bune erau pe vremuri scovergile cu plutoniu făcute de bunica lu kgb

    • du-te maaaaa…….
      si mai adu cate o bere.

    • costicămusulmanu

      aseară într-un centru comercial, la vederea unui meniu, o doamnă către soț:
      ia uite!
      vin fiert
      și plec vesel!!

  9. Eu sunt moldovean, pentru mine “scovergi” inseamna ceva care dupa ce le mananci ramai flamand 😀

    Hai sa mai zic o fantezie culinara: Mamaliga ca sa nu se lipeasca de ceaun (vorbim de fonta, nu teflon sau alte chestii) se lasa putin sa se arda, sa formeze o crusta si odata rasturnat ceaunul, mamaliga iese “curat”. Crusta formata ramane lipita pe peretii ceaunului.

    In ceaunul respectiv in care se lasa crusta se adauga lapte.

    Si atat…..deja imi ploua in gura. Probabil asta e “originalul” fulgilor de cereale cu lapte care au cucerit lumea, atata doar ca e mult mai bun 😀

    • @ martianul:
      La fel si la noi, aici, pe Pamant!
      Era bataie (sic!) cine “spala” tuciul!
      Fiind singur la parinti, castigam meci dupa meci.

    • Aiiiii… lapte la ceaun! Mâncam toti nepotii odata, ne impingeam cap in cap si ne războiam in linguri! Smecheria era sa prinzi mau multa coaja decat mamaliga…
      Da’ compot rece de corcoduse cu mamaliga?

    • ceaunul de fonta pe foc de lemne marunt…

  10. Infinite gusturi avea copilaria! Dar dor adevarat imi este de ciorba de zarzare cu colorezi. Asa ii spunea mamaia. Era de fapt, un compot de caise (dar ce caise! n-am mai intalnit!) cu colorezi din faina. Am facut si eu, dar gustul…

  11. eu am găsit anul trecut niște roșii ca ALEA
    vindea un om la poartă, pe marginea drumului, într-un sat spre Văleni
    ———–
    era un salam pe vremuri , nu mai știu cum se numea, mai gros ,cu miros de usturoi și bucățele de slănină mai mărișoare prin el , pe care le culegeam una cite una să le arunc ,de rămânea felia ca o sită,dar gustul … aawww
    aloimis , numai are gustul ăla niciun salam din lumea asta
    de fapt nici un aliment nu mai are gustul pe care -l stim

    ——————-
    cu pâinea făceam și eu la fel, dar numai la oala cu sarmale, o puneam deasupra sarmalelor ,
    se înmuia în abur de sarmale
    si acuma mai execut când mă duc pe la mama, si e de acolo …
    ———
    ce o să mâncam peste niște ani ?
    creta cu arome sintetice?
    înainte de revoluție era o margarina care chiar așa se numea ,Marga, și pe pachet scria : * produs sintetic, colorat artificial, aromatizat chimic*
    ————-
    copiii de azi o sa zică peste 20-30 de ani : mai ții minte ce bun era hamburgerul la Mac de la Orășel? eu și acum mai unul in frigider si nu s- a stricat ,

    • costicămusulmanu

      și eu am parte de roșii d’alea toată vara; bine, fac de 2 ori/săptămînă cîte 40km dar merită!!!

  12. Hei, bune gusturi mi-ai adus in minte…
    – la noi, gogosile se mai numesc pancove. Sunt absolut minunate cele facute in casa. Eu am gasit o metoda sa le fac in cuptor pe hartie de copt si doar putin stropite cu ulei dintr-un puf-puf…
    – salata orientala era la noi mancare de post: in loc de ou se puneau felii decastraveti murati. Maslinele puteau lipsi, ca deh, nu prea gaseai pe vremea aia…
    – prajitura Alba ca Zapada, da, dar la mine era valabila in orice sezon si orice forma o prajitura numita Mimoza (tot cu foi albe, crema alba, cu zeama de lamaie, deasupra glazura de cacao)… Tin minte ca bunica mai facea o prjitura, Televizor, care parca avea mai multe straturi de blat… 🙂
    – supa cu galusti fac frecvent (ai mei stau la tara, deci oua, pui de casa etc)
    – salam de biscuiti mai face soacra-mea si ne da cate o “ruda”
    – crenvusti mai sunt si azi, dar cine se incumeta sa-i mai manance?
    Mai sunt? :))

    • Salata orientala exista si versiune “de dulce”, la care se adauga hamsii marinate, sau peste afumat taiat bucatele. In special cand Ceausescu a decis ca nu e bine sa mancam prea multa carne ca peste 30 o sa descopere OMS a e cancerigena, si a hotarat sa inlocuiasca carnea la ratie cu hamsii sau singerul congelat care n-are niciun gust insa devine acceptabil sarat/uscat si afumat .
      Vorba aia, nicio masa fara peste oceanic 🙂

  13. Ca sa fiu sincer nostalgiile mele nu prea sunt culinare. Imi amintesc cu duiosie multe lucruri dar nu gustul mancarii imi provoaca reverii. Daca ar fi sa-mi amintesc ceva ce imi face placere, musai e vorba de pasca pe care o facea bunica, dupa reteta sasilor din sat. Va jur, e cea mai buna prajitura pe care ati mancat-o vreodata. Bunica nu o facea decat de Paste, insa. Imi mai placeau cozonacii ei si placinta cu mere si cu bostan (harbuzul moldovenilor :mrgreen: ). A, si hanklich-ul desigur, ca in toate satele sasesti din Ardeal. In rest… V-am zis, nostalgii imi provoaca amintirea oamenilor, locurilor, unele parfumuri de neuitat, mai putin mancarea.

    • cum placinta cu bostan( harbuzul moldovenilor) ?…adica placinta cu pepene rosu??

    • Bostanul e dovleacul in Ardeal.

    • Harbuzul e pepenele verde??? Na, n-am stiut. ?

    • costicămusulmanu

      bre Adi, pepenele roșu (impropriu denumit verde) la noi la moldovieni sî chiamî harbuz (din turcă) iar în banat lebeniță/lubeniță; dai un vin!
      că tot spusei de amintiri, cel mai tare îmi lipsesc serile copilăriei cu poveștile lui tataia, un țăran sfătos și autodidact…mare povestitor!!

    • Eu am crezut ca e dovleacul, adica bostanul nostru. Am trait o viata cu aceasta informatie gresita. 💡

    • Mai in sudul Moldovei, undeva la granita disputata cu Valahia (unii spun ca e intre Galati si Braila, altii sustin ca e undeva intre Buzau si Bucuresti :D) si cea cu Dobrogea folosesam cuvantul “harbuz” in special oentru pepenii verzi din specia aia lunguiata, ca o minge de rugby 😀 Asa, ca sa-i distingem de aia rotunzi.

  14. Bors rece cu zahar in loc de suc. A mai baut cineva?

    • Bors de la baba 3 case mai incolo beam si eu cand ma trimetea mama sa cumpar
      Ca jumate pina acasa
      Fara zahar
      Cum Asa?

    • Daaa!! Dar fără zahăr, mi se părea că îi strică gustul. 😀
      Biata mama îmi dădea bani să iau două sticle de borș, că una o punea la ciorbă, iar pe cealaltă o beam eu, în câteva ore, pe toată. Vecina de la care cumpăram borș era cunoscută sub numele Borșereasa. 😀

    • ” sarumâna, aveţi borsh ” ? ?

    • costicămusulmanu

      se găsește în carfur (ai dreaq francezi) cu diverse adaosuri; preferatul meu e ăl cu leuștean

    • da’ din cauze de amintiri din astea m-am apucat de cerut huste prin alta bruxelles… mi-o iesit bun borsul dar gustul din copilarie de bors cu zahar nu poate fi egalat.

    • Da, îi ziceam fanta de tărâțe!

  15. La noi (bv / Bran) scovergile se făceau nedospite, cu bicarbonat, in consecință, rapid, si împletite (se tăia un dreptunghi apoi o crestătură in mijloc și se trecea una din părți prin crestătură). Apoi mai era pâinea cu untură (de la carnea la borcan), cu un foarte fin gust de afumat si cu zahăr. Ah! Și mai făcea mama pateu: jumări tocate amestecate cu ficați de porc și diverse ierburi. Apoi făcea mamare “jumări” care nu erau cele clasice ci era practic omletă cu carne la borcan, îi mai spuneam si păpăradă : Se punea mai întâi carnea în tigaie cu untura aferentă și apoi ouă. Desert primeam dulceață de zmeură, de pe coastă, in care se prindeau tot timpul albine/viespi. Ne plăcea să le simțim asa crocante între dinți. Tataie, care era cioban, ne aducea telemea de oaie in niste cutii mari albe de plastic. Mama punea brânza la desărat și se făcea moale iar tata făcea mămăligă, neapărat vârtoasă, o răsturna si ascundea în ea bucăți de brânză pe care le vânam cu cea mai mare plăcere. Apoi orezul cu lapte și prune uscate… Aș putea continua la nesfârșit.

    • Eu alea crestate si impletite le stiu de minciunele 🙂 La scovergi in Dobrogea li se mai spunea si dospite.

  16. In sud la mine scovergile erau clatite. Scovergile pe care le descrii tu se numeau cococi. Se faceau din coca nedospita, pana sa se dospeasca coca pt paine. Se coceau pe plita sau tuci, tigaie. Se ungea cu untura sau se baga branza in ea. Se mai facea o paine nedospita numita azma sau azima. Se facea un amestec de ou, branza si zahar si se punea intre 2 foi de azima. Se baga in test sau tast si era un deliciu. Pasat cu zahar, practic o mamaliga foarte moale. Mancam direct din ceaun tuci. Painea calda pe bonuri de la brutarie ii mancam toata coaja pana acasa. Branza cu rosii direct in/ din gradina.

    • Parca nu se intelege fara diacritice. Scuze. O sa caut o solutie pt tableta cu androizi

    • ba se-ntelege…si inca cum!!

    • @Lichu:
      Nu pot să rabd să nu-ţi dau o mâna de ajutor cu diacriticele.
      Pasatul e de fapt PĂSAT, dar nu era chiar o mămăligă moale. Se făcea dintr-un mălai “mare”, obţinut la raşniţă.
      Pâinea pe bonuri era neagră, avea 2 kg, un gust absolut minunat şi costa 4 lei şi “consuma” patru bonuri din cartela, care era lunara. Fiecare membru de familie avea “alocat” un bon/zi, echivalentul unui sfert de paine.
      DEJ rules!

    • si se facea cu unt sau untura..si era buuun!

  17. Cartofii prăjiți cu brânză rasă pe deasupra, salata de roșii și cea de vinete coapte – sunt gusturi pe care le asociez – întotdeauna – cu copilăria petrecută întrr-o suburbie a Bucureștiului, într-un cartier de case cu grădini de legume și pomi, și curți de stat la povești și la joacă.
    Am avut ocazia, ca adult, să gust delicatese, preparate sofisticate, scumpe și atât de bune la gust, că se topeau în gură…dar, dacă ar fi să aleg, tot cartofii prăjiți cu brânză, salata de roșii și salata de vinete ar fi nr. 1.

    Toamna, bunica făcea bulion pentru iarnă, iar bunicul must, la culesul viei. Gustul dulceag al roșiilor date prin mașina de tocat și al mustului proaspăt stors de sub teasc nu se compară cu nimic.
    Apoi, aș da orice să mai pot mânca roșii direct din vrej, ceapă verde direct din brazdă și fructe (mere, pere, vișine, corcodușe) direct din pom.

    Vremuri fericite 🙂

  18. Multe dintre cele de mai sus dar parca deasupra tuturora sta ostropelul de pui facut din primii pui,primele rosii ,primul usturoi din gradina…deja mi-e rau de dor ….pentru ca stiu ca nu o sa mai fie niciodata…

  19. Offf…
    Imi amintesc de toate cele pomenite de Simona…
    Plus inca vreo doua :
    – mere rase cu biscuiti , acestia din urma cumparati vrac de la alimentara de cartier
    – biscuiti Poieni, glazurati cu ciocolata, nu se gaseau tot timpul

    De dorul gusturilor copilariei am invatat sa fac piine de casa, asta pe la vreo 45 de ani asa, pateu de ficat, salata de icre si clatite
    Merg acum sa ung o felie de piine cu pateu ca nu se mai poate

    • costicămusulmanu

      da dom’ne!!! poienii ăia în ambalaj argintiu!!! aveau proporțiile exacte, atît grosimea biscuitului cît și a stratului de ciocolată!
      și înghețata polar, ca pachetul de unt!
      mamăă, cîtă înghețată moca am mai mîncat…un văr al tatei era șofer pe respectiva mașină!!! vafă, pahar mare de carton (4,25) sau “pachet de unt”

  20. stiti ce e nasol ?
    sa stai in strainatate si sa te apuce doru de mancarurile tineretii.
    te poti face de ras rau de tot.
    ca cum s-a intamplat la mine.
    vin io dupa vreo trei saptamani acasa, cu dor mare de romania in suflet si stomac
    si fiind carciuma unde mananc de obicei era inchisa pt inventar
    ma duc pana in hala la obor sa iau ingrediente pt salamul ala dulce cu rahat, biscuiti si folie de plastic.
    o mai fi avut si altceva, da io nu le am cu astea…
    si cam si uitasem putin limba romanca literara, asta e, riscul strainatatii.
    ma duc la o vanzatoare care avea o multime de chestii pe taraba
    si arata si mai bine, e adevarat
    si ii zic sa imi dea si mie ce trebuie pentru un salam de rahat.
    se uita aia la mine, ma vede mai strainez asa si zice
    domle, n-am auzit de asa ceva.
    cum doamna nu stiti ce e ala salam de rahat ?
    ne-am certat 12 minute.
    era aia sa cheme politia, se uitau aia pe acolo la mine…
    poate vreti sa ziceti salam de biscuiti
    nu doamna, ca e cu rahat, salam de rahat , nu ?
    pana la urma mi-a dat ce a crezut ea, le-am dus la o gagica si am rugat-o, contra cost, sa imi faca ce voiam, mi-a facut femeia, da a iesit cam moale.
    concluzia o trageti dvs :
    in zilele noastre
    nici macar rahatu nu mai e cum era pe vremuri…

    • costicămusulmanu

      vărul meu din US comandă așa:
      -ciocolată cu rom
      – ciocolată poiana (ultima dată a zis că nu mai e cum era)
      -bicarbonat de sodiu
      -faringosept

      le-o fi luînd împreună?

  21. vaii, mi s-o facut dor de chiparus cu smantana si pepeni di vara murati si de oleaca di alivanca…
    Simonoo!!

  22. stiti vorba aia olteneasca : pai bai muica , ce facusi ? ca ne ploua in gura . ei , acuma puneti accentu` pe u de la muica . cam asta a inteles cineva cand a citit prima data versurile :muicaa , suntem neam de piatra 🙂

  23. La mine gusturile copilariei sunt legate de mai multe bucatarese si nu numai:
    – ciorba de laptuca cu ou batut a mamei care anunta ca se apropie Pastele
    – sarmalele matusii mele, mare mestera in ale bucatariei, multe mancaruri si dulciuri facute de ea au ramas etalon de calitate, nu doar pt mine, ci pentru intreaga familie: “mi-au iesit niste cozonaci buni, dar nu ca la Georgeta”
    – cartofii prajiti, in acelasi timp moi si crocanti, ai matusii tatalui meu, pe care o strigam simplu Tantiiii!
    – minunile (tulumba) pe care le pregatea prietena cea mai buna a mamei, o turcoaica (cand am pornit la pas in prima zi prin Istanbul, undeva la mai bine de 20 de ani distanta de ultima minune gustata, am pus o frana in mijlocul strazii si m-am repezit la un vanzator ambulant de tulumbale, am luat doua cutii ❗ de mai aveam putin si dadeam in diabet)
    – suberek-ul pe care-l vindea la poarta liceului in pauze o tanti, dumnezeu stie in ce conditii le facea, dar erau buuune)
    – gemul de caise cu samburi de caisa decojiti
    – dulceturile de soc si de cirese amare pe care ni le aduceau surorile mamei din Moldova
    – rosiile plaman de bou din gradina lui mamaie de la Murfatlar unde ne petreceam vacantele
    – pufuletii cu gust de lapte praf mmm! (trebuie ceva emoticon care baleste)
    – adevarata telemea de oi de Medgidia
    – mustul cu mieji de nuci verzi din ultima saptamana de vacanta de vara (nu uit nici pantecaraia de rigoare, care ne pocnea negresit pana la sfarsitul zilei 😆 )
    Dar, mai ales si mai ales, gustul copilariei mele este acela al piersicilor. Si al compotului de piersici scos din frigider intr-o zi calduroasa de vara.

  24. Îmi amintesc cu placere de gustul icrelor negre pe care le făceam singur din ochii de hamsii. Dura mult dar se merita!

  25. Mîncărurile copilăriei sînt pline de nostalgie. Familia mea e super mixtă, fiecare bunic de altă naționalitate. Eu sînt a doua generație de imigranți, înțeleg că abia de la a treia generație te poți considera integrat în țara-gazdă… Așa că nu se gătea strict românește, nu aveam rude în Moldova sau Ardeal care să gătească mîncăruri tradiționale. Mi-e dor și acum de supa de năut a bunicii, de mîncarea de cartofi cu tarhon (niciodată cu mărar), de hrișca fiartă cu sos de roșii, de plăcintele cu carne servite alături de căni de supă clară, de borșurile de sfeclă, de chifeluțele marinate cu sos picant… Nu știu cum era prăjitura Albă ca Zăpada, e posibil să nu fi mîncat, dar eram leșinată după scovergi cu brînză. Aici, la Bruxelles, e un ungur care face niște langoși grozave, pe care le cumpăr din pură nostalgie, cu gîndul la scovergile din copilărie…
    P.S. Simona, bunica mea rusoaică mînca pepenele numai cu pîine 🙂

    • Ungurul ala cu rulota care joia e in Saint Josse? Sau mai e si altul?

    • dar rulota de kurtoci kolaci de la gare de midi de duminica i-au cunoscut? ia sa dau o fuga duminica dim. 🙂

    • Ungurul cu rulota pe care scrie „Langós King” 😛 Cred că face mai multe piețe, dar e singurul cu langoși din oraș. Și mai are și diverse cornulețe și prăjituri de casă care seamănă cu cele din copilărie…

    • Unde e de gasit ungurul cu rulota lui ? In ce piata si cand anume ? Multumesc de pe-acum pentru raspuns.

    • Joia e in Saint Josse, in piata de pe Deux Eglises.

  26. Pepenele (lubenita, mai precis) obligatoriu cu paine. In felul asta nu te umfli. La fel strugurii, direct din vie, si nucile noi.
    Laptele fiert in urma mamaligii, mancat direct din ceaun.
    Rosii, inca gasesc – la parintii mei in gradina, din seminte pastrate an de an din soiurile vechi; adica alea zemoase cu pielita subtire, de nu rezista decat maxim 2 zile culese. Sunt bestiale cu frunze verzi de praz, mancate asa, printre straturi. Dea Dumnezeu sanatate alor batrani, desi au atins pragul de 80, inca pun rosii si praz.
    Cu painea de la brutaria sateasca era o adevarata aventura. Brutaria se gasea in localitatea vecina, asa ca un anume om avea insarcinarea de a merge sa aduca paine pentru tot satul. De la CAP se dadeau niste tichete, numite bonuri, in functie de cate zile lucra fiecare la colectiva. Nu mai tin minte cate, dar daca nu erai econom si le consumai, pana anul viitor stateai pe tusa cu painea. Sau daca nu aveai destule zile de munca. Un bon insemna o paine de 2 kg. Era grozava calda cu fasole groasa, cu ciorba de stevie sau cu orice. Sau goala, pur si simplu. Ei, si pana venea omul cu caruta cu paine treceau cateva ore, timp in care cei care asteptau, de regula copii si oameni in varsta care nu erau la munca, stateau de joaca respectiv de povesti. Eram la curent cu toata barfa satului. Tot acolo am invatat si sa merg pe bicicleta si cate julituri mi-am luat! Fireste ca era o bicicleta mare, cu ghidon, a tatalui unui tovaras de asteptare.
    Amintiri, amintiri…

  27. Apropo de pepene, incercati odata combinatia cu branza, oricare, insa sa fie sarata, nu dulce.

  28. Sa o luam invers.
    (matrice, invers aici nu înseamnă pe la spate, da ??? )
    Daca vreți sa vedeți un om care vomita, borăște, varsă,etc
    Dați,mi spanac.
    Numai când vad mocirla aia verde mi se întoarce stomacul pe dos.
    Iar daca are si o musca in ea, va arat si ficatu, si plămânii si ce am mâncat in ultimule doo săptămâni.
    Nu stiu cum si de ce, dar
    De la bere nu se întâmpla niciodată.

  29. Parizer fript in tigaie, devenea asa ca o palariuta, paine inmuiata in lapte cu zahar, pufuleti cu ciocolata. Pufuleti cu ciocolata nu gasesc nicaieri. Stie careva pe unde pot gasi?

  30. O, Doamne… Ce_ai făcut Simonica, fata ? Cine te_ai pus sa deschizi cutia lu` tanti Pandora ? Râuri de amintiri si oceane de regrete….
    _ galbenus de ou cu cacao
    _ dulceata de nuci
    _ dulceata de trandafiri
    _ plăcinte poale_n brâu
    _ scrib cu brânză si ceapa

  31. _ scrib in loc de scrob, deh, imi tremura mana a emoție
    _ prăjitura ,,BILĂ,, din toate cofetariile, facuta din resturi de aluat
    _ snitelul din piept de pui original, obligatoriu cu paine neagra
    _ PÂINEA IN OU….DA, RUMENA PAINE IN OU !!!
    _ maslinele sarate de la ,,COMPARATIVA,, din satul bunicilor
    _ absolut toate fructele FURATE din acelasi sat al bunicilor
    _ untul ,,sustras,, cu coaja de pâine de pe oalele cu smantana ale bunicii

    …. si cate si mai cate… Duse_s toate….

  32. Parizer pane, sarmale din salam si multe alte inventii culinare! Dar azi nu mai au nici o legatura cu alea. Exagerand, mi-as da o mana pentru un corn de 40 de bani si de 3 lei parizer (era 18.5 lei kilu), pranzul de mai bine de 4 ani de la inceputuri, adica ’60. Acum toate au acelasi gust ( de plastic)

  33. M-am regasit cu totul in acest articol, exact descrierea copilariei mele / noastre.
    Ai perfecta dreptate, atunci a fost cea mai faina perioada, poate si pentru ca eram copii si vedeam totul cu alti ochi. Iar mancarea…ce sa mai zicem, avea GUST de MANCARE, nu de plastic. Asa cum era ea sunca cu soia, ce faina era ! Iar acum fix la soia am ajuns iara, din motive de fitze.
    Dar cel mai tare m-a impresionat finalul articolului (ba chiar m-a luat plansul): mamaie nu te mai recunoaste. Of Doamne ! As da orice, dar ORICE, sa-i mai am macar 5 minute langa mine pe dragii mei bunici. Ce dor mi-e si mie de gogosile umplute cu magiun pe care mi le facea bunica, sau piureul de cartofi cu parizer. Intrecea orice friptura fitzoasa de acum. De ce oare ?

  34. Treaba cu rosiile e un pic mai spinoasa,am patit-o azi vara.
    Un vecin are samanta de pe timpuri,an de an si pune la el in gradina rosii.Alea mari,diforme,crapate si care miros a rosii.
    Mi-a dat una sa imi arate ca sant alea pe care le mancam cand eram mici si intradevar avea mirosul ala de rosie!Treaba nasoala e ca mi-a venit danful ala de rosie pe nas si primul impuls a fost sa scuip afara,prea intens pentru gustul meu aplatizat….

  35. …dude maro! De ce nu se mai găsesc dude?! Unde sînt dudele de altădată??

  36. […] În caz de nostalgii cu mâncarea din comunism, citiți și Albă ca Zăpada și pâine cu zahăr. […]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green