Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Despre “Mama, tata, mi-aș dori să mă credeți pe mine, nu pe Gâdea”. Și despre alte depresii

Am spus-o și pe Facebook, mai devreme, o spun și aici:

M-am deprimat îngrozitor privind acest filmuleț, realizat de jurnalista Laura Ștefănuț, pentru Brrlog, la manifestația de susținere a PSD de la Cotroceni.

Dincolo de faptul că Laura a fost lovită de niște oameni care au, probabil, copii de vârsta ei, în timp ce punea întrebări absolut imparțiale, dincolo de spectacolul sfâșietor al bătrâneții măcinate de sărăcie, de griji, de angoase și de resentimente, m-a mai marcat ceva în acest material. E vorba de acel om care, chiar în primele imagini, se plânge că are cancer, că mai are puțin de trăit, iar sistemul de sănătate din România e distrus și nu îl poate ajuta. Aș fi vrut să îi pot spune că sistemul de Sănătate e sub controlul unei rețele infracționale, care îl spoliază de 27 de ani. Că suntem deja pe ultimul loc din Europa la acest capitol. Cel mai recent raport european privind calitatea sănătății din Europa, Euro Health Consumer Index, spune clar că cel mai prost și ineficient sistem de pe continent e al nostru. Stăm jalnic nu doar la capitolul prevenție, ci și la cel mai important capitol: rezultatul tratamentelor. Un alt raport recent arată că, în schimb, suntem pe primul loc la capitolul “morți evitabile”. Un român din doi ajunși în situație critică moare cu zile, pentru că sistemul e incapabil să îl salveze.

I-aș mai spune acestui om necăjit și că lumea care stă, de atâtea zile deja, în “cealaltă piață”, Piața Victoriei, e acolo tocmai pentru că guvernul Grindeanu a încercat să dea o mână de ajutor ȘI acestei rețele infracționale care deturnează banii din Sănătate în buzunare de manageri corupți și de politicieni. Și că, în timp ce atâția români strigă împotriva hoției, la Spitalul Universitar (cel mai mare spital din România), tocmai a fost numită manager, fără concurs, de către noul ministru, Florian Bodog, iubita lui Sorin Oprescu, al cărui nume apare în multe dintre dosarele de corupție din Sănătate, unele legate chiar de Spitalul Universitar. Iar șeful corpului de control al Ministerului Sănătății, care i-a semnalat fostului ministru, Vlad Voiculescu, peste 150 de cazuri de corupție ale unor persoane cu funcții din sistem (dosare trimise apoi de V.V. pe masa procurorilor), a fost demis de noul ministru imediat după instalare. Asta, în timp ce Senatul actual a respins cea mai importantă măsură luată de Vlad Voiculescu, al cărei scop era să dezinfracționalizeze și să depolitizeze managementul spitalelor.

I-aș mai fi spus că, tot recent, guvernul Grindeanu a mai alocat în mod profund dubios 6,6 miliarde de euro autorităților locale și a mai dat și o ordonanță prin care a suspendat, pentru un an, prevederi din Legea Finanțelor publice. Efectele suspendării acestor prevederi: autoritățile centrale și locale pot angaja credite fără plafonul maxim la care le constrânge Legea și pot schimba destinația banilor.

I-aș fi spus că nu vrea nimeni să îi fure votul și mărirea de pensie pe care i-a dat-o PSD, plus multe, multe altele, dar sunt sigură că nu m-ar fi crezut.  

***

Aseară, în Piața Victoriei, a fost așa (foto Mihai Angiu):

16425768_906505612824480_7744438391507562701_n

Media de vârstă de la Cotroceni ați văzut-o (nu că nu ar fi fost oameni în vârstă și în Piața Victoriei).

***

Am auzit enorm de mulți oameni tineri, în perioada asta, povestind că au ajuns la discuții foarte tensionate cu părinții lor. Cu unii dintre ei, părinții nici nu mai vorbesc, pentru că nu sunt de acord cu protestele împotriva guvernului și a acțiunilor PSD.

Unii povestesc lucrurile astea chiar public. Laitmotivul e “Mama, tata, mi-aș dori să mă credeți pe mine, copilul vostru, nu pe Mircea Badea, pe Gâdea și pe alții ca ei”. Am văzut și în Piață pancarte adresate părinților: “Mama, tata, vă rog să aveți încredere în mine”, “Mama, te implor, nu te mai uita la Antena 3!” etc.

Există voci care îi condamnă pe tinerii ăștia, care au ales să vorbească public despre refuzul părinților de a-i crede și de a-i asculta. Eu zic că nu ar mai trebui condamnați și acuzați de lipsă de respect. Nu e lipsă de respect, e tristețe. De ce?

E foarte simplu. Copiii așteaptă de la părinții lor iubire necondiționată. Ei se așteaptă, indiferent că au 18 sau 45 de ani, ca, între Antena 3 sau RTV și ei, părinții să îi aleagă pe ei. Pentru că îi iubesc. Să aleagă măcar să vorbească cu ei, să le pună întrebări, să le ceară argumente, în loc să-i apere orbește pe cei care le-au dat 100 de lei în plus la pensie. E de înțeles un vot pentru acei 100 de lei, nu asta e problema, dar, atunci când copilul tău te roagă să îl asculți și să auzi ce îți spune, cumva iubirea de părinte ar trebui să fie mai puternică decât orice chestie auzită la televizor, mai puternică decât orice credință politică, mai puternică decât ORICE. Așa se vede dinspre copii spre părinți. Așa suntem făcuți, avem nevoie ca părinții să ne iubească cel mai mult din lume, necondiționat și până la capătul vieții lor sau al vieții noastre. Avem nevoie să ne iubească chiar și când nu sunt de acord cu noi, chiar și atunci când cred că nu avem dreptate, chiar și atunci când cred că greșim.

Confesiunile celor care povestesc, zilele astea, că s-a rupt ceva între ei și părinți nu sunt despre cine are dreptate și cine e mai deștept, nu sunt despre aroganță și nici despre dispreț la adresa generației vârstnice. Sunt despre nevoia de iubire.

S-a căscat o prăpastie între generații și nu mai ajunge iubirea dintr-o parte în alta. Mai ales cea de la părinți la copii nu mai ajunge. Vă rog, nu mi-o spuneți pe-aia cu “părinții care s-au sacrificat ca să ne facă și să ne crească”, ca dovadă supremă de iubire. Niciunul dintre noi nu le-am cerut alor noști “Mamă, tată, vreau să mă aduceți pe lume!”. Ba unii, dacă am fi putut, am fi ales să îi rugăm să nu ne nască, dar nu am avut această opțiune. Acum, că suntem aici independent de voința noastră, ne-am dori să contăm pentru ei mai mult decât orice altceva. Nu e ceva rațional, e emoție și atât.

Altfel, îi înțeleg și pe ei, au crescut în comunism și poate au tradus iubirea mai mult în mâncare, condiții minime de trai, rechizite și meditații decât în mângâiere și emoție. Nu pot să condamn o întreagă generație, care a trăit altfel și a învățat altfel, pentru că nu înțelege dragostea așa cum o înțelegem noi. Am scris însă aceste rânduri ca un exercițiu de înțelegere ȘI pentru generația noastră. Aș vrea să nu mai fie condamnată nici ea, când se așază pe marginea prăpastiei și plânge din cauză că mama și tata par să-l iubească mai mult pe Gâdea și să aibă mai mare încredere în el. 🙂

Nu e aroganță, nu e nici dispreț în cartoanele alea pe care scrie “Mama, tata, mi-aș dori să mă credeți pe mine, copilul vostru!”. Uneori, deși suntem adulți pe dinafară, pe dinăuntru suntem doar niște copii mici care au nevoie de părinți și își mai strigă, din când în când, nevoia pe Facebook sau pe pancarte, la protest. 🙂

197 comentarii

  1. Le-as da si alor mei articolul dar nu o sa inteleaga nimic. Nici eu nu mai vorbescu cu ei (sau invers) de cand cu protestele. Dar eu nu pot sa accept ca “asa au crescut”. Au cap pe umeri, sa-l foloseasca.

    • Ba exact asa am crescut, atunci, din pacate, un salam si un pui adus acasa dupa 6 ore de coada era considerat un semn de dragoste. Fara, era poate mai bine moral, dar copiii au si nevoi fizice. Si unii care dupa ’89 au dat de real life, s-au desteptat, dar pentru multi, suta aia in plus e o avere,mai ales daca e un sfert din medicamentele lunare! (apropo, la mine in pensie, suta e doar 39 lei. S-a stramtat la apa?)

    • Asta mi-as dori si eu, ca mama,dupa ce ieri m-am certat groaznic cu ea din cauza faptului ca am fost la manifestatii, sa vrea macar sa ma asculte! din pacate,acest lucru nu este posibil….imi pare rau si ma doare sufletul…

    • Din pacate la multi dintre ei se poate vedea nivelul de educatie. Eu unul nu le-as da drept de vot celor care au mai putin de 12 clase.
      Este deranjant sa vezi ca votul multimii decide politica unei tari. Asistati sociali, analfabeti, oameni cu 4 clase ies sa strige impotriva multinationalelor. Seamana izbitor cu perioada anilor 90. Acesti oameni sunt orbiti de ura.
      De cate ori ma duc la mama televizorul e pe RTV. Culmea e ca toata viata a votat impotriva PSD.

    • @Liviu: așa ar fi făcut și Hitler, cum zici tu

    • Votul s-a generalizat tocmai pentru a permite ca alegerile să poată fi deturnate prin cumpărarea şi/sau prin manipularea categoriilor cu puţină minte.
      Asta se întâmplă mereu…
      Şi ar trebui ca “cetăţenii” care nu produc – sau declară că nu produc una de 1 leu – să NU aibă drept de vot.
      Atâta timp cât contribuţia lor e ZERO, şi păreea lor trebuie să fie TOT ZERO.
      Cum să ajungă să decidă ce se ântâmplă cu banii mei şi/sau vitorul ţării nişte creaturi care nu se deosebescmult de maimuţe?!? Care sunt doar nişte chestii fără minte, doar conduse de instincte?!?

    • Votul cenzitar a existat in trecut si n-a fost cine stie ce succes rasunator.

      Tehnic vorbind nici sclavii, nici iobagii nu produc nimic, ci doar stapanul lor produce.

  2. Nu vreau sa par insensibila, dar acele trenuri au fost pierdute…intr-o realitate paralela, meschina, abjecta. Ani de zile si eu am cautat confirmare/validare, alinare, acceptare si altele din aceasta gama din partea parintilor, pe diferite teme. Acum am decis: parerea lor trebuie sa nu mai conteze, pentru ca ne trag in jos ca un balast aceste lucruri. Lumile sunt deja scindate dpdv ideologic sau doar logic, nu are rost sa mai investim in asta. Nu se poate schimba nimic la ei, e extrem de dificil, aproape imposibil. Daca e nevoie de atat de multa energie, nu renteaza si eu o voi lasa balta. Tot ce pot schimba in relatia asta sunt expectantele mele si atitudinea mea. Doare ca dracu o perioada, dar asta e.

    • Din pacate, mamaie e spalata pe creier din cauza RTV.
      M-am dus saptamana trecuta la ea si la RTV scria mare “Iohannis a scos oamenii in strada si vrea sa dea jos guvernul” si alte baliverne.
      Eu nu ma uit prea mult la tv si pentru prima data am ramas socata de acele titluri. Adica, cum poti sa scrii asa ceva? Nu ii vede nimeni pe astia?
      Ok, insinuezi una alta, dar sa scrii o chestie total opusa si sa insisti pe subiect, mi se pare de domeniul SF. Chiar asa de tare se injosesc oamenii pentru bani???
      Mai mult respect am pentru o prostituata, care doar ofera un serviciu pentru bani, decat pentru astia de la TV care dezinformeaza si manipuleaza oamenii.

      Una peste alta, i-am explicat bunica-mii de ce mint astia de la RTV si de ce au iesit oamenii in strada. Si raspunsul ei a fost: “Si daca fura, ce? Vrei sa iasa prostul ala de Nicusor Dan? Ca auzi ce zic astia, cica e cel mai prost!!! Si bubosul ala de Ciolos care ia mii de Euro salariu?? Si ca Iohannis are 6 case?? Astia nu fura?? Ia lasa-ma fa, astia macar ne-au marit pensiile”.

      Degeaba am incercat sa explic, de unde vin banii lui Ciolos, ca Grindeanu si Ponta au palate, nu case, ca nu au de unde sa dea bani de pensii si ca a trebuit sa ne mareasca noua pensiile, care e faza cu patronul de la RTV ,dar nu am avut cu cine.
      Spre norocul meu, nu ne certam pe subiect, prefer sa evit si sa o las in pace.
      Si am noroc si cu socrii, ca sunt de partea noastra.
      Cu parintii mei nu am discutat politca si despre evenimentele recente, si nici n-am sa o fac, pentru ca nu prea se pricep (nici eu, foarte mult), dar stiu ca mama e pro USR.
      Restul familiei e spalata pe creier grav si nici macar nu intru in discutii cu ei.

      Oricum, am invatat sa EVIT acest subiect. Religie si politica: doua subiecte pe care nu le discut in veci cu alte persoane, decat daca sunt de aceeasi baricada cu mine si daca ne stim de ceva vreme. Daca au opinii diferite, nu insist pe subiect si nu incerc sa le impartasesc convingerile mele. In acelasi timp, nici lor nu le permit sa imi impuna convingerile lor.
      Ma salveaza de la multi nervi. Cum eu nu inteleg cum pot sa sustina anumite chestii, nici ei nu inteleg cum pot eu sa sustin.
      E ca si cum eu urasc carnea de vita si nu pricep cum altii o mananca in sange. Iar altii nu pricep cum de urasc eu asa delicatesa.

    • “E ca si cum eu urasc carnea de vita si nu pricep cum altii o mananca in sange. Iar altii nu pricep cum de urasc eu asa delicatesa.” – nu e acelasi lucru nici pe departe. Pe mine nu ma afecteaza deloc daca cineva mananca carne de vita in sange, insa spalarea pe creier si votul corespunzator ma afecteaza. De fapt VĂ afecteaza… eu am scapat 😈

    • Eu ma refeream strict la starea de spirit si nervii pe care ti-i faci, incercand sa te lupti cu morile de vant.
      Evident ca, in esenta, comparatia nu e valabila.

    • De acord in totalitate cu Irina I. Exact acolo sunt si eu. As mai adauga atat: sunt al dracului de buni astia de la latrina TV si Romania TV (cum or fi obtinut ei dreptul sa foloseasca numele tarii in mizeria lor de brand, nu stiu, dar ma rog..) in a manipula oamenii. Intr-adevar, oamenii care nu au obisnuinta sa se informeze decat dintr-o singura sursa, oamenii care cred ca orice apare la TV e scris in piatra precum cele 10 porunci, samd. Sincer si fara ironie o spun inca odata, sunt al dracului de buni si poate ca ar trebui Simona, sa ‘sapi’ putin si sa scoti un articol si pe tema asta.. Am niste intrebari, pentru care nu prea am timp acum, dar probabil in curand o sa-mi fac, pentru a-mi clarifica mai bine cum fac acesti ordinari incat reusesc sa transforme niste oameni (parintii nostri) in niste zombi! Cum naiba fac, pentru ca o fac incredibil de bine! Vorbind in cazul meu, personal, tatal meu are 12 clase, (eu facultate si master, dar mai putin relevant asta, vreau doar sa fiu clar ca sunt genul care are cateva zeci, daca nu sute de carti citite, samd) dar care de-a lungul vietii mi-a dovedit a avea o judecata destul de reala, destul de obiectiva, fie ea mai rudimentar construita, dar am vazut si mi-a dovedit de multe ori ca il duce capul si chiar destul de mult, .. dar in cazul acesta, cu ce se intampla acum (si sa fim clari, ce se intampla acum este parte dintr-o propaganda de ani de zile facuta de mizeriile TV) se dezbraca efectiv de orice logica si imi spune niste ineptii incredibile, pe care sigur le cunoasteti si voi! (cred ca si voua, printre primele maini de praf in ochi care vi-au fost aruncate de catre ai vostri parinti si de cei care se uita si sunt prinsi in mlastina creata de A3, RTV, etc, a fost ca noi suntem manipulati pentru ca: NICI MACAR NU AM CITIT ORDONANTA! Corect? I-am spus tatalui meu de la care aveam pretentia ca ma cunoaste, ca nu m-am pronuntat NICIODATA intr-un fel atat de articulat pe o tema fara sa ma documentez! Dar degeaba.. mai departe mi-a zis ca e interpretabila si ca ce stiu eu sa interpretez chestiuni pe care numai ei, guvernantii, avocatii si judecatorii stiu sa o faca.. Speachless.) .. Toata chestiunea asta ma pune sincer pe ganduri.. Maine poimaine ma astept de la el sa-mi spuna ca noapte e zi, ca fotosinteza se face la lumina lunii, pentru ca asa a zis la Tv! (- Tata, la ce post ai vazut asta?? ..”- La RTv Mihai, dar ce importanta are?” – Nicio importanta tata.. Nicio importanta…).

  3. Foarte greu sa citesc… Sunr exact trăirile mele, toate! Cu lacrimi în ochii, durere în suflet și un mare gol, pe care mereu l.am simțit și e tot mai adânc… Tragic e ca sigur nu se va mai umple.. 🙁

    • Exact asa am patit si eu ! Am realizat weekend-ul asta cu soc si groaza ca intre noi si parintii nostri e o prapastie de netrecut. Realitatea din fata ochilor este prelucrata in mintile noastre complet diferit, scutul stirilor Romania TV si Antena 3 este impenetrabil, in ciuda faptului ca sunt oameni foarte inteligenti. Pentru asta ii urasc pe Dragnea & Co. Pana acum am manifestat pentru principii, dar acum ma duc la proteste cu ura in suflet, fiindca mi-au distrus familia.

  4. Pai e frumos asa…te citesc de atatia ani si n-am varsat o lacrima…si acu’ am citit articolul cu nodul in gat. Da’ ce-ai facut…
    In alta ordine de idei, chiar asa este. Din pacate, 80% dintre prietenii mei sunt in situatia asta. Si eu. Si nu doar ca e trist, si nu doar ca doare. Dar e de neinteles cum s-a ajuns la asa ceva.
    Si stii ce e trist? Absolut toate (dar toate!) argumentele alea dezlanate auzite de la ei..le-am auzit si eu. Zici ca-s trase la indigo (prin fax 😛 )
    Si stii ce? Nici ei n-au citit ordonanta. Diferenta e…nu doar ca nu au citit-o, dar nici nu s-au chinuit sa citeasca pe vreunul care ar fi sintetizat-o.
    Ci au inghitit antena 3 pe paine.
    Asta doare.
    Dar e de inteles. Oamenii cand se uita la televizor , o fac cu emisfera emotionala a creierului. Si nu cu cea rationala.
    Mai departe, nu stiu unde se va ajunge cu asta. Poate ca nicaieri, poate ca undeva.
    Dar vom ramane mereu cu tristetea ca nu am fost intelesi si nu ne-au fost intelese motivele

    • Din pacate, ca multe alte lucruri, si televiziunea a fost deturnata, ca si netul, de la scopul initial: informatia! Cel care a inventat toporul a facut o scula de taiat lemne, fara sa se gandeasca( inconstientul) ca poate sa fie folosit si pentru a crapa un cap! Unul din inventatorii televiziunii, a spus prin anii ’80 ca : Daca stiam ca va ajunge aici, mai bine mergeam la baut!

  5. Lucrurile sunt ceva mai complicate. Parintii nu te cred pe tine pentru ca te iubesc. Au propriul filtru prin care trec informatiile care le parvin. Parintii te vor iubi indiferent de diferentele de opinii dar nu se vor ralia punctului de vedere in virtutea acestei iubiri pentru ca, nu-i asa?, “ce stiu copiii?”.
    Asta este, nu e nicio problema ca exista oameni care au alta opinie. Dealtfel e discutabil daca au alta opinie pentru ca cei din fata palatului Cotroceni vorbeau de sustinerea guvernului Grindeanu, nu de OUG 13, of-ul celor din Victoriei. Erau de fapt subiecte paralele. Sigur ca cei de la Cotroceni fusesera manipulati tocmai de diversiunea celor de la A3 si RTV, care in loc sa vorbeasca de “cestiune”, adica de OUG13, vorbeau de Johannis, PSD-ajutoare sociale-salarii-pensii si eventual de tehnocratii care nu au dat ce da Dragnea. Dar, ca sa revin, asta este: nu trebuie sa fim, nici macar in familie, de aceeasi parere. Important e sa invatam sa dialogam. Nu conteaza nici macar numarul (apropo, s-a cam exagerat cu cantitatile daca tinem cont de ce suprafata are piata, dar chiar e irelevant). Nu numarul sustinatorilor, ci soliditatea principiilor conteaza.
    Iar faptul ca parintii il cred pe Gadea nu pe tine, copilul lor, nu tine de iubire, ci de “a ajuns puiul s-o invete pe cioara”. Se intampla, nu e nicio tragedie, imi aminteste de 1990, de frustrarea pe care o resimteam cand vedeam ca tata, mama, bunicii, unchi, matusi, toti erau cu Iliescu si muream de ciuda ca ei nu vedeau ceea ce mie mi se parea evident. Intre timp am invatat ca dramatic e sa nu accepti punctul de vedere al celuilalt nu ca avem puncte de vedere diferite. Asta e chiar preferabil.

    • nu am vrut să o spun explicit p-asta “a ajuns puiul s-o învețe pe cioară” , am preferat să spun doar că au învățat și au trăit altfel. pe de altă parte, deși pare că se mai poartă încă pe terenul rațiunii, discuția s-a mutat deja pe terenul emoțiilor. iar aici, cumva, ar trebui să fie mai tare iubirea decât orice filozofie a oului care-o învață pe găină. asta e așteptarea instinctivă a copiilor, cel puțin.

    • Foarte bun punct de vedere si adevarat. Am discutat cu ai mei intr-un mod cat se poate de empatic si, asa cum adesea se intampla, fiecare a iesit din discutie mai increzator in ideea cu care pornise. Dar, ne-am acceptat-o (sper). Cat despre lumea care a participat la proteste, cred ca a fost si mai multa. Nu poti aproxima numarul doar dupa suprafata, caci oamenii nu au venit ca la fabrica, pe ture bine stabilite, ci la orice ora, plecau multi si veneau multi.

    • @ Sebi

      Da, corect, ai dreptate cu miscarea oamenilor veniti la miting (nu ma gandisem la asta).

  6. Am noroc. Tatal meu si fratele lui, educati de bunici simpli, dar cu bun simt, regalisti convinsi, au fost mereu simpatizanti ai partidelor istorice. Tata a plans cand a murit Coposu si a jurat ca veci pururea nu va face parte din alt partid. Fratele lui, la liberali,. Mentionez ca stau toti intr-un satuc din Transilvania, nu au avut si nu au functii politice. Nici studii superioare, doar liceul. Si au varste intre 62 si 66 de ani. Mama, familie maghiara, bunica unguroiaca regalista, familie cu staif, cica, cu avere si valori confiscate de comunisti, ii detesta si ii ghicea inca de la revolutie. Biata bunica, zicea, saraca: “Mama, Iliescu si astia is tot comunisti!” Eram in 2000, eu studenta, bunica dezamagita ca nici noi, nepotii ei, nu prindem vremuri mai bune. Intre timp, bunica s-a stins, viata a mers inainte, ai mei care aveau 40 de ani la revolutie, au trecut de 60 acum, au pensii mizere, noi, copiii scolari la revolutie, muncim din zori si pana in noapte pentru a plati taxe sa aiba ce fura altii (indiferent de culoarea politica!!!) si sa ne trezim blamati si categorisiti ca hipsteri, huligani si manipulati. Ce e clar, e clar: cica nu avem creier sa gandim singuri, ci suntem la cheremul unor forte mai mult sau mai putin oculte, etc etc. Trist, foarte trist! Amaraciune si scarba, nici nu stiu care e mai puternica! Biata bunica, bietul tata, chiar au crezut ca pentru noi va fi mai bine! Nu ma nemultumeste salariul (ca nu e chiar rau si ii ajut si pe ai mei cat pot!), nu ma nemultumesc preturile (ca-s acceptabile pt mine si cei apropiati), ci ma deranjeaza coruptia, minciuna in fata, obraznicia, nerusinarea,”ciupeala” si furtul, mizeria si promiscuitatea morala etc. Mai zic, Simona? 😥

    • Tzie, merita sa-tzi raspund, Nadina draga
      Din pacate, sunt la sfarsitul vietzii
      Din pacate mi-am luat cu varf si indesat portzia de manipulare in anii 90-92
      Din pacate, ce se intampla acum, seamana al dracului de bine cu ce a fost atunci.
      Sper sa n-am dreptate.

      Pentru ceilaltzi postaci :
      nu va temetzi,
      Mai aveti, scurta vreme de dus
      Pe constiinte povara acestui apus.
      Si pe urma veti fi foarte liberi sub cer….

  7. Pe cuvant daca inteleg cum poti oamenii sa isi imagineze ca ‘multinationalele le dau bani’ :(. Si de ce ar fi unul suparat ca eu am salariu mare (dupa standardele si pensia mizera pe care el o primeste, din pacate) ? Oare da cineva ceva degeaba ? Oare munca noastra chiar nu valoreaza nimic ? 🙁

    In alta ordine de idei, fix asta ii spun mamei de 7-8 zile. Si e din ce in ce mai nervoasa, pan la isterie. Incerc sa o menajez – e batrana si ii vreau din tot sufletul binele si viata lunga. Nu stiu daca Gadea, A3, RTV sunt de vina cat modul in care noi ne-am construit relatiile cu parintii. De fiecare data cand mama devine agresiva fata de mine plec de la ea plangand. De neputinta si durere. Nu mai am ce face acum dar o sa am grija sa nu se intample asa intre mine si copii mei. E tot ce mai pot face acum.

    Ironia sortii face insa ca parintii domnului Dragnea si Grindeanu, si a cator alti politicieni, ai doamnei Olguta Vasilescu sa ii iubeasca neconditionat si sa le ia apararea. Poate de aia sunt ei niste oameni cu incredere in convingerilor si actiunile lor – chiar asa gresite, imorale – tot de la parinti au lipsit aceste repere !

    • “Si e din ce in ce mai nervoasa, pan la isterie.”

      Nu pot sa nu empatizez. Exact aceeasi problema o am si eu cu mama. Indiferent din ce unghi incep discutia, indiferent de ce argument, sintetizari, opinii sau realitati folosesc (da, am citit ordonantele), tot degeaba. Si cand o aud cu expresii care STIU ca sunt luate de la A3, pentru ca le tot aud repetate de zeci de ori, imi vine sa MOR.

      Dar de notat este mai ales agresivitatea cu care intampina subiectul, neintalnita de altfel in alte discutii. Mi se rupe sufletul.

      Dar ce sa zic, macar si-a anulat votul in decembrie. Macar nu a votat PSD.

    • Ciocoii vechi, voi ciocoii noi

  8. La fel cu parintii mei. Cand ma duc sa-i vad sau cand vorbim nici nu deschidem subiectul despre politica, guvern, presedinte, etc. ca nu se poate discuta.
    Cand se merge la vot, eu le amintesc ce mi-au spus mie ca pe ei nu-i intereseaza politica si sa nu se duca la vot, insa ei se duc oricum si voteaza.
    Cand incerc sa le explic cu OUG, ei spun “lasa ca sint toti hotzi” si schimba subiectul.

  9. Pentru ca distrugerile astea nu sunt de 27 ani ci de 67 de ani. In 1989 am ucis 2, au fost dati jos inca vreo 20 de ministri si 100 de directori, dar marea parte a angajatilor din ministere, din spitale, din conduceri tot aia sunt. Revolutia nu a ras o mentalitate si un sistem ci cativa oameni, noii angajati au fost tot pe pile si rude pusi, si pusi sa fure si sa returneze.
    Dragnea nu a ajuns in pozitie manageriala la stat pentru ca e bun, ci ca e nebun ca cei care l-au numit. A uns si pupat in cur asa cum e uns si pupat in cur acum. La fel pt sefii de spitale (tocmai citii siderata articulul lui Tolo despre vrabiuta lui Sorin Oprescu).
    Si daca nici asta nu e convingator, e suficient sa vedem la nivelul infirmierelor/asistentelor de spital sau de case de copii cum au acelasi comportament de zeci de ani: de spagare.

    Poate 10% din personalul de la stat are coloana vertebrala. Acestia nu vor ajunge sus TOCMAI ca au coloana vertrebrala. Ceilalti insa…

    Si cel mai tare este ca imi aduc aminte de perioada fanariota cand … fiecare dregator pupa papucul sultanului, platea peshchesh pot un post in tarile romanii si in 3-4 ani de dregatorie venea si mulgea sa scoata ce o dat si extra.

    • Cate unlikeuri imi luam eu daca ziceam asta … 😀

    • Ce sa spun ‘femeie’ ? Este un defect ce-l purtam in gene ?
      Ar trebui sa investim in genetica, nu sa asteptam cumintzi trecerea celor 20…100 de ani ai oracolului stalinist iluminat. Pentru mine, este oricum prea tarziu si copilul ‘l-am dat la export’ Oare am facut bine ?

    • Guess what…. unii domnitori fanarioti au fost mult mai buni decat cei pamanteni si au incercat unele reforme de tip “democratic”, gen desfiintarea iobagiei. Si de opus s-au opus baroni… asta…. boieri pamanteni care nu voiau sa-si piarda privilegiile.
      Nu doar fanariotii o sugeau prin batista la Istambul ci si “ai nostri”. Iar cand lucururile s-au schimbat si au aparut in peisaj muscalii, ghici de la cine cereau ajutor boierii locali ca sa-si pastreze privilegiile…

    • E comportament pe care in invatam si pe care il “acceptam” prin inchiderea ochilor.
      Sa ne gandim de 2 ori cand acceptam sa dam atentie la doamna invatatoare sau ca “recomanda” sa cumparam. Cand nu isi face treaba corect un angajat la stat si nu ii facem reclamatie. Cand vedem pe cineva cu caine rahtindu-se si avem o extra punga/servetel la indemana. Cand o asistenta nu respecta o procedura si comenteaza ce zice dr. etc

      Exista solutii. Au putut alte tari, o sa o dregem si noi.

  10. O sa printez articolul si o sa i-l dau lui tata sa il citeasca
    Multumesc, Simona

    • costicămusulmanu

      ce să-ți zic, baftă maximă!
      din păcate eu nu mai am cu cine mă certa însă îmi aduc aminte de discuțiile în contradictoriu pe marginea subiectului psd/ponta; îmi aduc aminte că argumentul suprem a fost, ca și acum, faptul că “măcar ăsta mi-a pus ceva la pensie” și neîncrederea în demonstrația mea despre cît l-a furat cînd au socotit acciza la carburanți la cursul de 4,7zecișinuștiucît; și iarăși a revenit la vechile idei…
      din nefericire părinții noștri sunt “beneficiarii” unui program de spălat creierul care rulează din ’47

      și una proaspătă:
      cineva din familie, nu spui cine, persoană importantă, 60+…se duce la doctor recent; și după ce-i explică ăla ce și cum, al meu ca bradu’ zice…” io știu dom’ doctor dacă-o fi chiar așa?!
      WTF!!!

  11. Câtă dreptate ai, Simona,dragă! Din păcate, sloganul cu „ PSD – dezbină familii din 2017” este atât de adevărat!
    Am mai avut eu cu maică-mea confruntări pe temă politică, dar nu mi-am dat seama de prăpastia care e între mentalitățile noastre decât acum, când, într-un moment unic pentru mine, a decis să mă „pedepsească”
    pentru participarea mea la proteste și pentru „activismul” meu pe Fbk. De la început, precizez că e un om cu pregătire profesională înaltă, cu o cultură bine dezvoltată, deci nu încape îndoială asupra capacității de a discerne asupra a ceea ce se întâmplă pe scena politică.
    Sunt singură la părinți, iar în vară mă căsătoresc. Mama nu locuiește în București, iar în week-end trebuia să vină în capitală să mergem să îmi aleg rochia de mireasă. Poate pentru mulți nu e nimic deosebit, însă noi vorbeam de cum va fi când îmi voi alege rochia, despre cât vom căuta și cum vrem să arate de când eram de o șchioapă. Și eu, și ea am visat și așteptat cu entuziasm acest moment. Se pare,însă, că Dragnea a reușit să ne dea și nouă planurile peste cap, pentru ca săptămâna trecută, supărată că particip la proteste și că distribui articole care arată ticăloșenia pe care a comis-o Guvernul, mi-a spus că nu mai vine „ca să nu-mi încurce planurile cu protestele.” Nu mi-a venit să cred, am încercat să îi explic de ce simt nevoia să mă implic. Concluzia ei e că, din peste 1 million de locuitori ai Bucureștiului, câteva zeci s-au găsit mai „deștepți” să iasă în stradă, iar eu vreau să mă număr printre ei. Și că nu fac nimic altceva decât să mă implic într-un demers care oricum e fără rost, că în politică ei se bat și împacă între ei, iar eu mă pot alege cel mult cu o piatră în cap.
    De miercuri seară, nu mai vorbim. Ce doare cel mai tare e dezamăgirea pe care am trait-o. Aveam impresia că la vârsta și experiența ei de viață e în stare să vadă dincolo de declarații și promisiuni electorale. Și că, indiferent de opinii politice, aspectele astea nu contează atât de mult când vine vorba de relația noastră. Dar m-am înșelat amarnic, și cred că atitudinea ei este dovada mutilării pe care a suferit-o întreaga ei generație: nu trebuie să comentezi, să te revolți, să ceri explicații, ci doar să taci, să accepți și să crezi că oricum părerea ta nu contează.

    • m-a impresionat povestea ta! imi pare rau, sper ca mama sa ”vada” in cele din urma.

    • Draga A, imi pare rau!! Nu-mi vine-a crede ca incrancenarea asta poate sa fie chiar asa, adica eu orice ar face copilul meu (mai ales daca nu a omorat sau violat pe nimeni!) nu as putea sa ma cert cu el intr-atat incat sa ne ranim reciproc (SI DE LA CE????). Cel mult sa nu prea discutam o anumita tema, ca sa nu escaladeze discutia, dar asta cu rochia si planurile de nunta ma intristeaza peste masura. Asta e problema cu unii oameni: zicala aia cu “iti respect decizia, desi nu sunt de acord cu ea” nu exista in cazul unora! Iar cu unii parintii e alta problema: daca nu esti de acord cu ei, esti impotriva lor, pe principiul “eu te-am facut, eu te-omor” sau “faci cum zic eu, ca de-aia te-am crescut si ti-am dat de mancare!” Pacat, unii – chiar si tinerii! – nu inteleg ca propriii copii nu sunt copiile lor fidele: au sentimente, nazuinte si optiuni proprii! Copilul tau nu e un “tu” mai mic si ce nu ti-a iesit tie in viata, faci prin el!! Ci e o alta fiinta, care alege ce si cum crede ea!!

    • Mergem noi cu tine sa iti cauti rochia, ce zici? Si se fac rochii frumoase si la Piatra Neamt…si la Suceava. In fiecare oras al tarii. 😉

    • Vă mulțumesc frumos pentru cuvintele voastre! Nu știu dacă mama va recunoaște vreodată că a greșit ori dacă va învăța să îmi respecte punctul de vedere.
      Am dat comanda pentru rochie sâmbătă. Am cutreierat magazinele din București mai bine de o lună, ea trebuia să vină să vadă „finalistele” și să luăm decizia. Nu am mai putut amâna, așa că acest moment s-a pierdut. Sper doar să nu se piardă și altele din motive care nu ar trebui să conteze în relația părinte-copil.

    • Draga A, m-ai intristat. Nu-mi imaginez ce ar putea face fata mea(are 20 de ani, inca nu se gandeste la nunta) ca sa nu merg cu ea sa-si ia rochie de mireasa. Norocul meu(sau al ei) este ca suntem in acceasi parte a protestului, desi eu am 56 de ani. Cu tata e mai greu, dar pur si simplu evit discutia.Aceeasi idee, ca au furat,dar au marit pensiile si bursele. Care burse le-or fi marit, ca fiica-mea nu a mai luat bursa de doua luni. M-a intristat cumplit un afis al cuiva care protesta duminica la Cotroceni. Pe afis zicea cam asa: ,,Studenti, pensionari, salariati sa fiti multumiti ca s-au marit bursele, pensiile si salariile!”. Nu am citat chiar intocmai, dar sensul asta era: sa fiti multumiti ca vi s-a dat . Tata a muncit 44 de ani, si nu usor, nu vad de ce sa fie sa fie recunoscator. Nu ar fi fost mai bine sa se fi gandit ca, daca nu se fura atat, ar fi avut pensie mai marem medicamente mai ieftine etc?

    • Imi pare rau sa citesc povestea ta, mai ales din cauza ca e foarte asemanatoare cu a mea 🙁 Mama mi-a spus ca nu mai are copil si nu mai vine la nunta mea (tot anul acesta) daca va cadea guvernul Grindeanu din cauza protestelor noastre. De la opinii politice diferite.. nu stiu cum a ajuns la ideea asta. La fel ca la tine, nu se pune problema de pregatirea profesionala sau educatie. Este doar modul in care gandesc oamenii care primesc “mariri” de cateva sute de lei (in cel mai bun caz). Pe langa faptul ca nu am mai vorbit de la inceperea protestelor, m-a blocat pe Facebook (pe mine si pe viitorul sot). Iar explicatiile mele nu au avut nici o sansa in fata ei. Asta a reusit sa faca PSD: sa invrajbeasca oamenii si sa faca o MAMA sa nu mai vorbeasca cu copilul ei… Trist…

    • Draga Just me, nu imi vine sa cred ca citesc din nou despre o mama si un copil care se cearta pe tema asta si ajung acolo unde nimeni nu ar fi gandit ca se ajunge: sa nu mai vina la nunta?? Incredibil! Nu stiu ce e in mintea oamenilor dragi noua sa se ajunga la asta… vai ce trista suntttttttt!!!! 🙁 🙁 😥 😥

    • Draga A, fii sincera, eu cred ca e ceva mai mult decat chestiunea asta care v-a indepartat pe voi. Poate nu era de acord nici cu viitorul tau sot.. iar asta a fost pretextul perfect ca sa zic asa, pentru a se delimita de decizia ta de a te casatori cu el… Fa-ti putina ordine in idei si vezi daca e asa sa nu.. Just a thought. Just a piece of (unrequested, I know) advice. Altfel, am mai postat un raspuns si Irinei I mai sus, sunt in aceeasi situatie de ceaarta si neintelegeri cu ai mei datorita celor recent intamplate. Succes A!

  12. Fii-mea are 5 ani jumate si inafara de pufuleti si parjoale, nu stie sa graiasca in valaha. Ieri vorbea cu maica-mea pe facetime si o intreba ‘are you going la revolutie?’ ca strigasem sloganuri toata ziua prin casa. Si bunica-sa dadea a lehamite ‘ ce revolutie maica? sunti toti niste hoti’ si alte de-astea sa ma trimita in crize de inima. Si saraca copila se uita cu ochii cat cepele la mine ‘ dar mummy, EA nu intelege? ca in Romania au nevoie de EA sa iasa la revolutie? sa strige acolo?’.
    Ce sa-i zic io copchilei acu? Doar I-am promis ca peste o saptamana de or mai fi oameni in strada cand ajungem noi in Romania o sa mergem noi sa strigam cu ei.

  13. Sa invatam de la parinti disciplina votului ( “cum sa nu merg sa votez…vai de mine, am votat de cand ma stiu, cum sa NU MERG LA VOT ???”). Inainte de a-i blama pe cei care au votat PSD, sa ne uitam in jur si sa vedem cati dintre “ai nostri” au preferat cafeneaua, patul, parcul, in detrimentul unei vizite de 5 minute la gradinita/scoala de cartier, iar acum scriu pe afise: “Iertati-ma ca n-am votat”.
    Stiu, n-avem pe cine vota, toti sunt ori hoti ori poeti, dar e de preferat un poet aiurit, votat de cateva sute de mii de oameni, in locul unui hot validat de 40k de abonati la sticla de ulei.

  14. Am plecat de acasa cu o valiza. Am luat totul de la zero. Muncesc din momentul in care ma trezesc si pana ma culc, am copil, familie, rate, predau engleza in State… intre timp, maica-mea imi spune cat de greu este in Romania, ca il uraste pe Ciolos, fiul lui Soros care a vandut padurile Romaniei, ca ce bun e Dragnea fiindca le va mari pensiile, ca cei din strada sunt manipulati, ca sunt platiti, ca de ce nu au iesit pentru Rosia Montana, etc. Si mama e medic. Un medic care la minister l-a avut pe Vlad Voiculescu… 🙁
    The other day, cand mi-a spus ca sunt dusmanul ei fiindca nu-mi place de Dragnea, ca am tradat tara si oricum m-am dat cu strainii de mult, ca nu am nimic oricum care e platit integral (am ipoteca si rate la masina), mi s-a taiat firul. Au fost multe alte chestii in timp, dar parca nimic nu m-a durut atat de tare ca acum. Asa ca eu nu mai sun in tara, dar sunt alaturi de voi…
    Va iubesc, nu cedati, fie macar si pentru astia care ducem cu noi Romania in suflet ca pe o rana…

    • nu cedam, si plecati si ramasi, munca e de noi.

    • Doamne, ce mi-e dat sa citesc!!!! Nu pot sa cred ca se poate ca un parinte sa isi respinga cu atata violenta copilul doar pentru ca are niste opinii diferite! Doar nu vorbim de satanism sau mai stiu eu ce ideologii periculoase! Din fericire parintii mei , profesor de istorie, respectiv de geografie, cu o foarte mare cultura generala, nu au fost niciodata de partea celor de la PSD. De fapt, gresesc…. Cand era FSN-ul mama a facut un tort pe care a scris numele lor…. Dar pe urma s-a convins cum stau lucrurile. Cred ca ar trebui sa-i spui mamei cat de mult te doare, ca si copil, reactia ei.

  15. eu va impartasesc intrutotul parerile despre psd si nocivitatea lui pentru romania. sint si eu de parere ca psd va duce tara poate cu decenii inapoi.
    pe de alta parte nu m-am prins care-i alternativa la psd. asta?

    https://www.facebook.com/mihaelamoisememe/videos/1596880723657193/

    • in editorialul din adevarul de astazi plesu ajunge la o concluzie asemanatoare:
      “Concluzie: n-avem ce cu ce să înlocuim. Pe cine cu cine.”

      Citeste mai mult: adev.ro/okxqit

    • Da, ala deocamdata e o alternativa, pentru simplul motiv ca n-are nicio autoritate, oamenii “lui” voteaza cum ii taie capul si nu cum le ordona presedintele de partid.

  16. EXISTA situatii cand pornind de la certuri pe politica, se rup pur si simplu puntile de comunicare intre parinti si copii, intre frati, intre prieteni buni, dar astea sunt minoritare.

    In cele mai multe cazuri parintii isi iubesc copiii absolut neconditionat si nealterat, dar aleg sa se informeze (si) din surse considerate insalubre de catre tineret si sa voteze altceva decat generatia copiilor.
    Iar atunci berbecime… pardon, tinerii elitisti carora nu le mai place democratia cand nu iese cum vor ei incep sa manance rahat, sa se dea cu curu de pamant si s-o arda melodramatic “vai, mama mea nu ma iubeste pe mine, il crede pe gadea !” .

    • Nu am votat și nu mie rușine chiar nu am crezut pe nimeni și am un coleg candidat pnl deci as fi avut o cunoștință care sa mă convinga dar cind a început sa vorbească cu un limbaj de lemn clasic am început să rid și discuția a fost comică în alta ordine de idei din berbecime fac parte și mulți virstnici care nu pot sa se dea cu carul de pământ că nu se mai ridica iar despre restul comentariului demn de gidea și ceilalți care își lustruiesc limba la domnul profesor felix

    • UNDERWORLD: daca zici ca nu ai votat si nu ti-e rusine, am o intrebare: chiar crezi ca sunt toti exact la fel? Cu siguranta nimeni si nici un partid, nu e perfect. Dar pe bune crezi ca, de exemplu, USR ar fura exact la fel de mult ca PSD? Ca ar face aceleasi legi ca sa scape cu basma curata dupa infractiuni, si intre timp sa distruga Justitia si orice credibilitate mai avem in UE si prin alte locuri?

      Daca nu votezi, mai ales la parlamentare, nu raman locuri libere in parlament pentru ca tu si altii ca tine nu ati fost convinsi de nimeni. Nu, se ocupa toate, proportional cu cati alegatori si-au exprimat optiuni. La o prezenta de 50% la urne (cat e intr-o zi buna), un partid ales de doar 20% cu cetatenii cu drept de vot ajunge sa aiba 40% din parlament, adica e exact ca si cum l-am fi votat 40% daca am fi mers toti la vot . Mai pe scurt, a nu vota e egal cu un vot din oficiu pentru partidul majoritar, in cazul nostru PSD. A naibii procente! Poate te gandesti la asta la urmatoarele alegeri. Zi faina sa ai!

  17. De cand prima maimuta s-a dat jos din copac, si si-a dat seama de pentru prima oara ca intre sarpinatul in c.r si mirosul ciudat al degetelor exista o legatura cauza-efect, parintii au convingerea ca puii lor (indiferent ca au 5, 15 sau 45 ani) sunt naivi, prostuti si ca ei stiu mai bine ce le trebuie.

  18. Multumesc frumos pentru articol. Poate ca mai aveau scuza cu ” prapastia intre generatii” si sistemul in care si-au petrecut cea mai mare parte din viata daca nu-mi aminteam de certurile crancene de la fiecare alegeri, eu cu bunica pe o parte si ai mei pe cealalta. Acum executam dans de societate la fiecare intalnire de familie, pentru ca discutiile politice au dus inevitabil la scandal. Am renuntat sa incerc sa-i mai conving ca s-ar putea sa nu stie ei ce-i mai bine. Ca indoctrinarea si manipularea inca functioneaza. Sambata noaptea ma hlizeam cu fie-mea in tren ca daca afla bunicii ca am fost in Piata Victoriei la protest ne dezmostenesc.
    Idee de la fie-mea : ” spune si tu ca asa a zis Patriarhul, stii ca buni e bisericoasa”.

  19. Stimata Simona T., sunt curios despre cum o sa arate articolele tale cand vei implini 70 de ani. Vei mai scrie despre pensionari fara dintzi care nu sunt de acord cu nazuintzele tinerilor frumosi din Piatza Victoriei?
    Crezi ca manifestatziile pentru democratzie (nicidecum “proteste pentru statul de drept” – cum afirma Iohannis) au o legatura cu numarul, varsta, numarul de dintzi, veniturile si accesul la internet al participantzilor?
    Tu chiar crezi ca in ziua de astazi se poate dezvolta o Romanie pe tema noi si ei? Cum spunea Iohannis: “partidul meu”, sau “romanii mei”.

    De ce crezi ca oamenii din fatza Cotroceniului manifesta impotriva lui Iohannis? Penteru ca ei nu doresc sa fie a nimanui. Lor, Presedintele Iohannis, opozitzia politica si demonstrantzii din Piatza Victoriei nu le dau o sansa de a fi cetatzeni cu drepturi depline ai Romaniei. Ei sunt doar niste batrini galagiosi, care se caca pe ei, nu au dintzi in gura, sunt platitzi cu ulei si zahar, sunt uratzi, sunt galagiosi si agresivi, sunt tzigani si mai asteapta si ajutoare sociale.

    In aceasta situatzie, pe cine crezi ca voteaza protestatarii de la Cotroceni?

    Intr-o seara de inceput de Februarie 2017, Simona tache merge printre ei ca sa le afle pasurile. Oamenii isi deschid sufletele in fatza ei si ii spun lucrurile lor cele mai intime.

    Simona isi scrie articolul despre amaratzii din strada. Despre beneficiile care le-ar aduce lor demonstrantzii tineri si frumosi. Despre pericolul prezentat de amanta lui Sorin Oprescu, si multe altele.

    Simona Tache si-a scris articolul si asteapta sa-i intre banii in cont. Dar a neglijat sa le spuna celor fara dintzi despre articolul ei.

    Deoarece, asa cum insasi ea scrie in ultima fraza: “Le-as fi spus toate astea si multe altele, dar sunt sigura ca nu m-ar fi crezut”. Surprinzator!!

    Simona T. nu are dubii, ea are doar certitudini. Ea detzine adevarul absolut. Asa cum si cei din Piatza Victoriei sunt siguri ca ei detzin adevarul absolut.

    In rest, milioane de cetatzeni tacutzi, saraci, needucatzi, cu dintzi sau fara, nu au nicio valoare. Votul lor nu conteaza. Ei nu merita sa fie informatzi sau intrebatzi pentru ca IN MOD SIGUR NU AR INTZELEGE.

    De aici incolo totul e o tacere, si o piatza luminata de lanternele telefoanelor mobile prin care cei galagiosi isi proclama victoria asupra democratziei si a votului liber exprimat.

    Este victoria celor cu dintzi impotriva celor fara dintzi!

    • La asa aberatie elucubrant-ozenistica nu putem decat sa spunem: “lasa-ne…lasa-ne…si du-te cu…(aici completeaza fiecare dupa imaginatie)”

    • tu poți să spui in 3 cuvinte ce vrei de fapt?

    • @andu: 3 nu, dar in 4 incape dava-n p..a de soroisti!

    • Multzumesc Marius !
      Mi-a facut placere sa citesc randurile tale. Cred ca potzi sa faci mai mult decat atat. Gandeste-te Ai votul meu.
      Din pacate, nu vad nici o iesire din situatzia nenorocita in care se afla o buna parte a populatziei. ( Nu ca eu as fi intr-o situatzie mai buna. Am muncit 45 de ani, din care 15 asociata intr-un SRL. Continui ‘sa trag linii’ ca sa ma carpesc – Nu stiu pana cand. )
      Era un banc pe vremuri : ‘Cu cianura ai incercat ?
      Atunci, la cele spuse de tine, ar mai fi cate ceva de corectat : La ‘ cu dintzi sau fara dintzi’ adauga te rog si proteza
      Sa nu ne pierdem simtzul umorului. Am intzeles ca rasul face bine la sanatate.
      Banuiesc ca esti tanar, asa ca nu-i baga in seama pe totzi si protejeaza-te
      ‘Dacă suporţi să auzi, despre spusele tale cinstite,
      Gânduri jelene, scornite de răi, pentru gloate smintite……’

    • D-le Marius, apreciez că fiind sublim comentariul dvs.
      Nu sunt fan PSD, dar Petre Tutea avea dreptate: “Am făcut 15 ani pușcărie pentru un popor de idioți”. În ’90 când Iliescu ne-a numit “golani” în Piața Universității, 80% dintre ei au votat pentru FSN. Azi vorbesc de “Ciuma Roșie” și vor să mențină la putere cel mai nenorocit sistem construit de mafiotul Basoiu. Români sunt masochiști!

    • ”De aici incolo totul e o tacere, si o piatza luminata de lanternele telefoanelor mobile prin care cei galagiosi isi proclama victoria asupra democratziei si a votului liber exprimat”
      Nus cum sa zic mai frumos da futu-va votu in c.. sa va fut!Omule,votul tau a fost pt PSD si NIMENI in piata Victoriei nu il contesta!In piata se cere demisia GUVERNULUI,pariu ca nu stii care sant aia,deci in nici un caz nu au fost alesi de TINE! In schimb la Cotroceni se cere demisia PRESEDINTELUI,ala ales prin vot de popor,nominal.Adica hotul striga Hotii!!!.

    • @Alex
      Ar fi bun sa iei textul ordonantei aleia 13, si sa ne faci un comentariu literar despre cum ordonanta asta se contravine intereselor sistemului basist, sau care dintre punctele ordonantei sunt anti-sistem.

  20. Eu sun unu din aia mai in varsta , am 57 de ani. Sunt de acord ca astia ai lu’ Dragnea au multe bube, dar as fi vrut sa vad ca voi tinerii sunteti ptr tot adevarul, adica si ca nu acceptati 4% plagiat, nici dosare facute doar pe delatiune ( in State procurorii nostri iubit ar fi dati afara ) sau ca serviciile sunt total necenzurate in toate actiunile lor. Basca gogorita Prezidentului cu averea facuta din meditatii. Deci sunt ptr adevar dar fara dubla masura. Scuze daca am deranjat!

    • Acelasi argument cu de ce n ati iesit acolo si ati iesit aici? ca si cum e rau ca s a iesit aici pt ca nu s a iesit unde voiati d-voastra sa se iasa. Sunt diferite grade de iritare pt diferite actiuni.
      Oricum cand spuneti ca toate dosarele sunt facute DOAR pe delatiune, cred ca sunteti departe de impartialitate.
      Nu stiu daca procurorii acestia ar fi dati afara atata timp cat ambasada SUA mereu a sustinut DNA-ul…
      Cat despre cele 6 case, se pare ca e un punct comun al majoritatii politicienilor, din pacate – averile imense.

    • Deci daca n-am iesit la aia sa nu iesim nici acu, sa fie corectitudine intre hoti? Iaca, na!

    • Desi il sustin pe Iohannis, sunt de acord ca 6 case din meditatii suna dubios. Bun. Ce facem acum? Legalizam hotia, ii alegem pe CEI MAI corupti doar pentru ca toti sunt corupti intr-o oarecare masura, sau alegem totusi raul cel mai mic, si facem legi bune, chiar stiind ca unii o sa le ignore? Cum credeti ca e mai bine?

    • Domnu’,

      Oamenii iesiti in Piata n-au strigat ptr PNL sau PMP,draci baltati, vor doar sa fie auziti ca s-au saturat de HOTIE.
      Cu siguranta vor iesi si cand vreunul de la USR se va imbogati cam brusc din salariul de parlamentar,cel putin mie asa imi place sa cred. Asta e partea pe care A3 nu explica si ptr fanii sai ca lumea s-a saturat de TOTI hotii care ne consuma prezentul si viitorul. Lumea aia din pietele Romaniei nu este cumparata de Soros, bubuli, masoni, oculta mondiala, multinationalele care sug vlaga tarii, ca sa iasa in strada sa latre la luna si sa dea lovituri de stat.

    • Toți au furat în mai mare sau mica măsură și sunt ferm convins ca și cei din opoziție au stat în genunchi sa treacă og ul dar ăsta nu înseamnă ca nu trebuie sa plătească spuneți ca Severin ca toți sunt corupți deci el nu e corupt și toti care blamați demonstrații nu spuneți nimic de ce ia scos în strada scrieți negru pe alb ordonanța e buna deoarece,,,,,, noi suntem prosti și nu am înțeles explicați ce ați înțeles voi și bateți câmpii

    • Comentariu de nota 10 +

    • Ba eu din State va spun ca NU ar fi dati afara procurorii nostri iubiti. Dimpotriva, taman aia la care va referiti dintre ei au fost premiati pentru activitate de Ambasada SUA. Doctoratul este pe bune si spun asta unii care se pricep. Si as dorti si eu sa inteleg, daca tot spuneti ca Dragnea are bube, care sunt acelea si de ce le acceptati? Ca, fara suparare, a accepta bube in general este din start descalificant, este o expresie a unei gandiri profund corupte pe care cei pe care ii sustineti o promoveaza de 27 de ani. Ei uite ca unii dintre noi, care am mai calatorit si ne-am mai documentat, suntem imuni la acel tip de gandire si la soparlele pe care incercati sa le promovati.

  21. “Așa suntem făcuți, avem nevoie ca părinții să ne iubească cel mai mult din lume, necondiționat și până la capătul vieții lor sau al vieții noastre.”

    Legat de asta, vorbeam cu un coleg de la munca care imi spunea ca vorbe de ocara, lovituri (fizice si psihice) si injurii cum a fost gratificat de parintii lui in copilarie si adolescenta nu a mai avut ocazia sa primeasca de la nimeni niciodata. Mi s-a parut extrem extrem de trist.
    Referitor la dialogul dintre generatii – am vorbit de-a lungul timpului cu rude, prieteni, colegi, cunoscuti etc. care faceau parte din talibanii politicii (adica cei care considera ca politicienii sau partidele ai caror fani sunt ei reprezinta cea mai buna solutie, iar toti care nu sunt de acord cu ei sunt niste prosti sau tradatori). Insa, pe masura ce discutam cu ei cu exemple concrete, cu argumente si dovezi, calm si fara isterii, constientizau ca idolii lor nu sunt asa imaculati, inocenti si cinstiti cum sustineau ei si incepeau sa-si puna intrebari (un fel de maieutica). In cazul unora schimbarea era definitiva si isi schimbau punctul de vedere, insa erau si cazuri in care reveneau la vechile metehne. Cand te invarti in cercuri de talibani, urmaresti doar anumite posturi de televiziune si ii asculti doar pe diversi manipulatori, probabil ca este mai greu sa te schimba. Insa cel mai important este ca printr-un dialog calm, argumentat, se pot face minuni.

  22. Simona, ai perfectă dreptate cînd spui că e vorba de o prăpastie emoțională între noi și părinții noștri. Eu nu am probleme legate de opțiunile politice (ai mei sînt pe aceeași lungime de undă cu mine), dar resimt o lipsă uriașă de iubire. Am ajuns să cred că generația lor pur și simplu nu este capabilă de anumite sentimente: iubire, empatie, respect față de cealălalt, chiar dacă ți-e copil… Mi-aduc aminte că, în copilărie, am întrebat-o pe mama de ce nu mă iubește. Răspunsul ei a fost: cum adică, nu te iubesc ? Ai haine, ai mîncare, ai un acoperiș deasupra capului. Ce mai vrei ? Ei, eu aș fi vrut puțină afecțiune… Și mai puține bătăi. Și da, lipsa iubirii din copilărie doare și acum, la maturitate. Fiindcă nu înțelegem niciodată cu ce am greșit de nu putem străpunge carapacea din jurul inimilor lor… Pe plan rațional, m-am împăcat de mult cu ideea că nu am parte de absolut nici un sprijin din partea părinților, dar emoțional e altă poveste.

    • Explicatia lipsei dragostei si a unei legaturi emotionale, pe care am mai zis-o si la alt articol al Simonei, e ca majoritatea populatiei face copii fie din traditie (asta e scopul suprem, sa te puiesti), fie din greseala (ooooops, am ramas gravida, ata ete, asa a vrut domnu’). Si asa cum si animalele au grija de puii lor pana la o anumita varsta, la fel si parintii nostri au avut grija de noi dpdv material (din instinct, nu neaparat din dragoste). Insa pentru ca relatia sa depaseasca acest nivel trebuie multa inteligenta (inclusiv emotionala), iar cum majoritatea populatiei planetei e compusa din idioti, rezultatul se vede.
      /puts flamesuit on 😀

    • Canadianu, mai trist este ca in continuare exista oameni care “se puiesc” din traditie, ca deh, daca in viata asta nu faci o casa, nu plantezi un pom si nu faci un copil e ca si cand nu traiesti. In continuare am vazut si vad in fiecare zi parinti care ii fac ca sa-i aiba, ca sa ii ingrijeasca cineva la batranete etc… motive total gresite! Prea putini cultiva o relatie emotionala si majoritatea se rezuma tot la chestii concrete. Acum nu mai e franzela si salamul, sunt jucariile de nu-stiu-care, scumpe ca dracu’, si hainele de firma… mai tarziu telefonu’ smecher si tableta… unii parinti care cumpara toate astea considera ca “s-a sacrificat” pt copil si i-a “oferit toate conditiile”…

    • O sa las asta aici. E un comentariu de pe pagina de facebook a lui Mandruta.
      “Ah Lucian, seamănă cu adevarul crunt din viața mea. Eram copil de vreo 5 sau 6 ani poate 7 pe undeva in Teleorman. Tatăl meu m-a trimitea aproape zilnic săi cumpăr țigări de la bufet. Urăsc si acum locul acela cu mult fum si oameni care beau. Așa micuța așteptăm sa vina circiumarul la tejghea sa mi vinda țigări Mărășești. După un timp in mintea mea de copil cred ca mi-am zis: dacă tata are bani de țigări cumpăr si eu de 50 bani Mentosane sau erau niște bomboane cu lapte in tub. Si așa PINA intr-o zi cind am venit acasă iar tata m-a întrebat dacă mi-a spus el sa iau bomboane. O bătaie zdravănă cu un pumn de par care a rămas la tata in mina după bătaie. Din ziua aceea l-am Urit atit de mult căci niciodată nu i-am cerut un ban. Sa pot cumpara bomboane adunam fructe la vecini sau curățăm tejghelelor la una care avea prăvălie. Acum tata este mort dar nu am avut niciodată păreri de rău.”
      https://www.facebook.com/lucian.mindruta/posts/10208761950548107?comment_id=10208762160153347

  23. Dar câţi copii fac efortul să-și cunoască cu adevărat părinţii? None that I know of 🙂 Majoritatea trăiesc cu iluzia că ii cunosc bine, fost pentru că le sunt părinți, când de fapt habar nu au ce vise, speranţe au avut, prin ce au trecut – la modul concret, nu vag, “asa era in comunism”, la cât au renunţat, si nu stiu câţi oameni născuţi după, să zicem, 85, fac efortul empatic de a-și imagina cum e să fii tata sau mama imbătrânind. Da, nu am cerut să ne naștem, dar un minim efort am putea face, dacă tot vorbim de iubire. Dar reamintesc că suntem ţara in care o bătrână moare de frig, pe câmp, pentru că nimeni nu o vrea, nici macar spitalul. Si nu din cauza infracţionalităţii din spital (e si aia acolo, din plin), ci pentu că ne dispreţuim profund bătrânii, si ne purtăm ingrozitor cu ei. Si nici nu suntem conștienţi de asta, pentru că ne-ar strica imaginea de tineri frumoși la care lucrăm atat de mult, mai mult decat au facut-o oamenii trecutului vreodată de la invenţia oglinzii incoace. O fi si asta tot vina lor, dar cineva destept zicea “there is an expiration date on blaming it on your parents”. Zic si eu, complet apolitic si fără context, așa.

    • Multzumesc !

    • Draga M., de acord cu ce spui, mai ales in partea a doua a comentariului. DAR, desi pot sa inteleg faptul ca au avut si ei vise, nazuinte etc., nu e acesta un motiv pentru care acum sa isi exteriorizeze frustrarile, nu suntem noi vinovati pentru neimplinirile lor. In al doilea rand, faptul de a se fi nascut si/sau a se fi format in comunism coincide flagrant cu un soi de stabilitate: desi invoca mereu lipsuri, ei au avut ceea ce noi si bunicii nostri (trecuti prin unul sau prin ambele razboaie) nu au avut: termini scoala – ai imediat serviciu; te casatoresti – pimesti casa de la stat (pe rate derizorii); ai concediu – te duci la munte, mare, statiuni, etc (nu cunosc pe nimeni pe vremea aceea sa nu-si permita macar un concediu modest intr-o statiune din apropiere). Nu te durea capul ca rata ar putea deveni mai mare decat salariul si multe asemenea. E drept, nu prea gaseai de niic unele, dar toata lumea cunostea cate o vanzatoare si putea sa procure “ceva pe sub mana”. Deci, cu iertare sa imi fie, uneori dramatizeaza… singura problema grava era lipsa de informare si lipsa informatiei. Si obligatia de a-ti pune botnita, sa nu cumva sa spui ceva ce nu trebuie (ai mei inca se tem ca ne asculta cineva si apoi cine stie…)

    • Despre un minim efort : Ieri, am facut un experiment involuntar. Eram la supermarket si un cuplu de batranei mi-au luat din greseala caruciorul. Asa am intrat in vorba. Involuntar, i-am facut un mic compliment d-nei in varsta. Se pare c-am facut-o fericita. S-a tzinut scai de mine si mi-a spus vrute si nevrute, dar era fericita. Cat este de simplu ! Culmea, eram si eu bucuroasa si multzumita
      Cred c-ar trebui cu totzii sa facem un minim efort si lumea va fi ceva mai buna.

    • “nu stiu câţi oameni născuţi după, să zicem, 85, fac efortul empatic de a-și imagina cum e să fii tata sau mama imbătrânind.” – persoanele acestea, presupunand ca n=au avut coaie destul de mari sa emigreze inainte de 89 trecand Dunarea, puteau emigra in 1990 (sunt o gramada care emigreaza cu copii de 5 ani – unii chiar mor in Mediterana zilele astea), si acum sa aiba copiii (care copii ar fi avut o viata mult mai buna) aproape la batranete. Dar nu, majoritatea au ales sa stea acasa, la caldurica, si sa voteze cu Iliescu (nu ca cu ceilalti, “dă dreapta”, mi-ar fi rusine – toti sunt o apă si-un pămant). Au fost unii care s-au trezit in 90 la Mineriada, altii in 2000 cand a iesit din nou Iliescu, dar prea putini. Romanii au inceput sa emigreze in masa abia in 2007, cand era usor, si multora, mai ales din zonele defavorizate, le ajunsese cutitul la os. Majoritatea idiotilor insa au plecat doar ca sa faca bani, sa-si inalte viloaie si sa-si cumpere benveuri second hand ca sa moara vecinii de ciuda, si si-au lasat copiii acasa, prilej de aparitie a unor noi traume. Sa vedeti la generatia asta ce durere in cur o sa fie cand o sa le imbatraneasca parintii, mai ales ca presiunea pe fondul de pensii va fi uriasa …
      Eh, hai ca deja intru in chestiuni prea complicate, mai bine s-o ardem melodramatic cu vise, speranţe blah blah blah … eu stiu ca atunci cand ai vise si speranţe lucrezi sa ti le indeplinesti, nu te tragi pe cur asteptand sa vina hamericanii, sa intre Romania in NATO, in UE etc.

  24. Bunica mea de 86 de ani, sta la televizor, se uita uneori si la antena 3 si la rtv dar nu ii suporta pe Gadea si pe Ciutacu… in schimb ii e mila de Grindeanu. Nu a votat niciodata PSD, nu eu i-am zis cu cine sa voteze, ea mi-a zis mie.

  25. Si oare cum dintr-o data asa…au fost bani pentru marirea salariului minim pe economie si a pensiilor? BRUSC…ciudat, foarte ciudat!
    In acelasi timp, se intampla atatea alte lucruri pe care nu le cunoastem…cum este numirea doamnei care are si ea dosare penale…Concluzia?! Suntem condusi doar de PENALI
    Birocratia ne omoara iar ei traiesc bine-merci….

    • au taiat de la investitii, sanatate, o sa mai faca niste imprumuturi, si asta sa isi acopere fundul si prostia…

    • Stai sa ajungem in toamna, sa vedem care va fi cursul euro atunci, care vor fi preturile, si atunci vom afla exact daca au fost bani sau nu. Mai mult ca sigur banii au fost din pix.

    • Cataline, deja e varza cursul euro. Pietele bancare de lichiditati au crescut de 2-3 ori. Vai daca 2-3 corporatii anunta mutatul in bulgaria – cu tot cu angajati..

  26. dar cati parinti stiu sau vor sa stie ce e in sufletul copiilor lor? majoritatea cred ca stiu tot despre ei doar pentru ca i-au crescut.

    • din pacate cam asa e….sau multi dintre parinti au un adevarat soc cand isi dau seama ca (,) copilul lor nu gandeste la fel ca ei, ca are alte valori.

  27. M-a emotionat enorm interviul si sincer m-a facut sa nu mai merg la protestul anti-guvern, deoarece eu mai am multi ani de trait si multe guverne de intalnit, dar acesti oameni mai au doar aceasta speranta ca acest guvern isi va indeplini promisiunile si sincer tare imi doresc si eu ca dupa 4 ani sa ii vad multumiti. Voi ramane in continuare vigilent si voi iesi in strada la fiecare derapaj.

    • Intrebara este: oare vor fi multumiti? Nu cumva guvernul va da cu o mana si va lua doua? Adica degeaba maresc ei salariile daca va exploda apoi euro, vor aparea taxe noi etc…

    • Până la fluctuații ale cursului €-leu, apar creșterile de prețuri..creșteri știute și așteptate dar ignorate de PSD..

  28. Simona, singura greseala importanta in articolul tau este aia ca parintii iau lumina de la Antena 3 si RTV. E bine, desi dureros, sa pleci de la premiza ca unii dintre ei, parintii, au toata mintea in cap si cu toate astea gandesc altfel decat ar dori copiii lor. Regasesc in ce spun cei de la A3 si RTV lucruri pe care le gandesc si ei personal – nu invers, nu stau sa-i pice perlele din gura lui Gadea ca sa si le puna la gat. Gadea si RTV-ul nu sunt niste formatori de opinie ci niste voci ale unor opinii, asta-i buba. Opiniile alea, ne convine sau nu, vin din niste realitati bine exploatate mediatic. Nu doresc decat ca vocea asta asurzitoarea copiilor care plang dupa iubirea neconditionata a parintilor sa fie suficient de puternica si in exercitiul democratic ala pe bune, cu votul la urne – romanul e nascut poet, ce vrei 🙂 Generatia parintilor neiubitori , care a crescut, iata, o generatie care plange-n strada ca nu are loc de ai batrani, nu doreste decat sa vada ca lucrurile se schimba si ca li se iau, in sfarsit, fraiele din maini. Faceti tot ce credeti voi ca trebuie, numai faceti, lasati lamentarile si scuzele penibile, nu va impiedicati in nimic, daca chiar doriti sa se schimbe ceva. Cu mizerii autosuficiente de tipul “e batran, nu intelege” nu ajungeti prea departe; exista batrani mai vii si mai tineri decat multi dintre cei care sunt astazi tineri – ideea paguboasa ca le stiti pe toate si ca nu e nevoie decat sa apareti pe strada ca sa iasa soarele nu o sa duca la schimbare, ci numai la conflict. Si pana la urma astea nu-s ideile unor copii lipsiti de iubire, sunt ideile copiilor rasfatati, care cred ca totul li se cuvine si ca drumul trebuie netezit, orice ar insemna asta. E multa munca si multa durere in toate astea, dar e nevoie si de multa hotarare si mult efort fara recompensa imediata ca lucrurile sa se miste fara cale de intoarcere. Asta e, nimeni nu mai are rabdare sau timp pentru constructii durabile, totul trebuie rezolvat acum, aici, pe loc, si dupa aia ne luam vacanta. Nu tine. Urmeaza 4 ani fara vacanta, daca vreti intr-adevar ca schimbarea sa vina si sa fie aia pe care o doriti.

    • Bătrânii ăia mai vii și mai tineri decât… NU sunt în stradă la Cotroceni, ci în Piata Victoriei. Am fost cu fii-miu cel mare 😀 Cel mic era cu studenții lui.

  29. Pe langa depolitizarea spitalelor eu as propune sa se ma uite si la alte institutii. Ce stiu ca exemplu minor, dar vazut chiar de catre mine, ar fi si halele si pietele care au conducatori dictati politic.
    Si da… si mama (ca tata nu mai este) este simpatizanta PSD care se uita doar la Antene si Romania TV 🙁
    Tot la fel cum a mai fost mentionat in comentariile de mai sus, i-as da articolul sa il citeasca dar nu intelege nimic.

  30. Bine spus, si nu e numai nevoia de iubire neconditionata. E foarte greu sa te uiti cum parintii isi fac rau lor si celorlalti prin ceea ce voteaza, si nu vor sa asculte de cei care au anticipat ca o sa se intample asta. E greu sa constati ca nu sunt asa inteligenti cum ii credeai, si se lasa manipulati foarte usor. E absurd sa incerci sa impaci ideea ca pe tine te-au invatat sa te comporti corect, dar spun ca “nu-i intereseaza” furtul, plagiatul si lipsa de principii a politicienilor. Ultimele doua puncte sunt amplificate atunci cand parintele in cauza mai lucreaza in invatamant si iti dai seama ca formeaza gandirea copiilor. E deprimant.

    Pe de alta parte, ii inteleg oarecum pe bugetarii in varsta si pensionari. Ei nu au, ca si restul dintre noi, posibilitatea unui trai mai bun daca muncesc mai mult si mai bine sau isi schimba locul de munca/cariera. Multi nu au unde sa promoveze, tot ce se da in plus, toata speranta unei vieti mai bune vine de la stat pe criterii alambicate. La cat de greu e traiul in Romania pentru unii, 100 de lei in plus poate fi chestie de supravietuire. Multi nu cred ca Romania aia mai buna construita cu fonduri nedeturnate o sa se intample in timpul vietii lor oricum, si uneori inclin sa le dau dreptate.

    O perioada n-am vorbit cu maica-mea, mare fana A3. Apoi m-am gandit ca pot incepe eu sa ofer ceea ce imi doresc: iubire neconditionata in ciuda diferentelor de opinie politica. Asa ca o sun, si mi se pare ca apreciaza. Nu ma astept sa se schimbe mare lucru, cred ca-i improbabil sa inveti sa gandesti critic la 50 de ani daca n-ai facut-o pana atunci. Dar macar stiu ca mi-am facut partea mea si nu agravez situatia. Cine stie, pana la urma…

    • Take it easy. Cu explicatii, merge. Si ai grija sa ii spui ce post misto e Digi. Nu ca sunt mare fan, da’ mai vede si altceva.

  31. V-am spart. 🙂
    Am investit tone de timp si de nervi cu maicamea, si banui ca si fratimiu a facut-o.
    Asea ca ne-am tot chiondanit si pana la urma am cazut destul de mult de acord. Inca o sa mai fie o vreme cu discutie si o sa ne tot chiondanim, ca de…… din familie, da’ se prinde ea ce si cum.
    P.S. Nu prinde Digi si asta ii distruge viata. Batrani care prind Digi au o sansa.

  32. Poti vedea pe http://www.stiucecumpar.ro daca produsul pe care doresti sa il cumperi isi face reclama pe Antena 3 sau Romania TV. Site-ul e mobile friendly, foarte util cand esti la cumparaturi.

  33. Acum intelegeti de ce Moise i-a plimbat patruzeci de ani prin deshert ?

  34. eu nu am povestit cu parintii. Pur si simplu de pe la revolutie ii stiu nostalgici si neadaptati. Vazui ca nu au inteles deloc cum merge sistemul si ca cei care platesc azi impozite sunt cei care duc la pensiile lor, am explicat o data, de 2 ori, si apoi am zis stop. Nu au inteles ca e abuz sa declare pensie de boala la nici 50 de ani desi am inteles ca e singura solutie ca asa fac si altii. Nu au inteles nici cand am zis ca traiesc f. bine si mai fericita de cand nu am tv.
    Nu au inteles nici cat de rau face fumatul, lor, imediat, si mie, indirect.
    Ii accept asa cum sunt, nu ii schimb, nu ii judec, nu le zisei ca iesiram in strada, dar la fiecare vizita inchid toate televizoarele de prin casa pt ca ma apuca durerile de cap, hemoroizi, si subit o nevoie de achizitionat nu stiu ce asigurare 😀 .

    Cred ca e o forma de depresie si asta, de a depinde de tv.

  35. Am citit acest articol si comentariile oamenilor cu o emotie de nedescris..eu am 18 ani si parintii mei sunt destul de tineri,prin urmare inteleg si ei de ce ies seara de seara la protest,ba chiar imi stau alaturi,scandam impreuna. Dar am si eu in familie persoane varstnice care ne judeca pentru ceea ce facem. Raspunsul bunicii mele la intrebarea : “de ce ai votat cu PSD-ul ” a fost : ca mi-au dat salar de 1800 de lei..ea fiind infirmiera. Pai si noi,tinerii? Daca oamenii acestia ar sti ca pensia lor e din imprumuturi europene,daca oamenii acestia ar sti ca alocatia mea,acei 84 de lei pe luna,nu ii primesc pentru ca nu sunt fonduri,daca ar sti ca stau 7 pe zi,5 zile pe saptamana,in frig intr-o sala de clasa pentru ca nu sunt fonduri si caldura functioneaza o ora pe zi..Daca ar sti toate astea,poate ca s-ar schimba ceva..

    • Denisa, bravo! Vad in tine viitorul Romaniei, minte luminata si hotarare! Felicitari pentru tine si parintii tai! 🙂

  36. Sunt o norocoasa si ii multumesc lui Dumnezeu. Tata 64 ani si mama 60 ani sunt de aceeasi parte a baricadei ca mine. Nu exista antena 3 nici la ei nici la mine in casa. Si chiar si cu marirea de pensie au zis : prind bine acesti bani dar de unde vor scoate atatia bani de acum incolo? Nu numai cei in varsta sunt hipnotizati de antena 3 ci si multor tineri , varsta mijlocie le-a fost spalat creierul.

  37. Din comentarii vad ca generatia aia rupta de realitate este cea pe la 50 de ani. Eu am 50 de ani, am un baiat de 28 de ani. Hai sa nu spun de mine ca ar parea ca ma laud, dar nu am nici un prieten din generatia mea care sa fie cazut in plasa manipulatoare de la A3 si RTV. Mai mult, am prieteni care au iesit la proteste. Din prietenii de pe facebook doar vreo doi sunt altfel. De aceea ma cam mir ca generatia mea e cea blamata. M-as fi asteptat sa fie cea a parintilor mei, 70-80 de ani … hmmm

    • Am avut trăit aceeași stranie revelație citind comentariile: mulți dintre părinții plasați „pe altă orbită” sunt din generația mea. Mărturiile sunt, cele mai numeroase, ale generației fiicei mele! Mi se pare incredibil! Cu adevărat sunt două Românii! Iar falia care ne desparte nu separă doar generații…

    • Eu cred ca generatia de 70-80 ani nu se uita asa mult la TV ca cei de 50-60. Cel putin in familia mea, cei de 80+ inca sunt toata ziua in jurul gospodariei, la tara. Cei de 50-60 stau la apartament cu TVul deschis cea mai mare parte din zi. Cred ca e un bias psihologic care ii face sa se uite la A3 si RTV, unde cel mai des e scandal si cancan. E greu de inteles, e trist. Tocmai cei de 50-60 nu au nicio pasiune, nu citesc, nu fac miscare, nu au un cerc de prieteni cu care sa iasa regulat. Doar TVul. Cei de la tara parca isi stiu rostul in viata mai bine.

    • Uite ca am gasit o diferenta, cei de 70-80 ani pe care ii cunosc locuiesc la oras, sunt pensionari si au timp liber. Generatia mea de 50+ este la munca, nu are timp prea mult de televizor, este conectata la internet la fel ca cei de 20-30 de ani … chiar ca 2 Romanii.

    • Andreea,
      aseară am scris un comment dar mi-a ieşit prea lung şi am renunţat. însă afirmaţia ta precum că “cei de 50-60 nu au nicio pasiune, nu citesc, nu fac miscare, nu au un cerc de prieteni” m-a scos din sărite. poftim????? tu pe ce lume trăieşti??? ai avea o scuză doar dacă ai 7-8 ani, aşa…

      am 50+, mama are aproape 80. am nu una ci mai multe pasiuni care mă şi încurcă uneori, că nu mai am timp de nimic, mama la fel, nu îşi vede capul dintre cărţi de citit, ieşit cu prietenele, gătit de plăcere plus alte activităţi care mie îmi par inutile dar care o menţin vie. ea se uită şi la tv, eu deloc. noroc că locuim separat pentru că nu suport zgomotul acela constant.
      deşi are o pensie modestă, se gospodăreşte şi nu se vaită toată ziua. doar acum, că e răcită şi am rugat-o să stea în casă cu tratament, e nemulţumită că nu poate ieşi la proteste şi se simte prost pentru cei care ies în fiecare seara în frig în marile oraşe şi pentru ea. chit că în orăşelul ei nici nu a fost cine-ştie ce mişcare.
      o să povestesc altă dată cum a fost discuţia cu ea despre coaliţia pentru familie…
      deci nu toţi suntem spălaţi pe creier şi nu toţi bătrânii care au trăit în comunism sunt lipsiţi de discernământ. mama e dovada vie şi sunt norocoasă!

    • başca eu, oldie, i-am spus fiică-mii ce trăieşte în bucureşti doar clasicul: dacă mergi la proteste, să-ţi pui fular şi căciulă. vârsta, nah…

    • ca să nu zic şi de lecturile mamei. ba, uite că zic: casa ei fiind deja plină de cărţi şi pensia aşa cum e, am convenit de multă vreme să nu mai cumpere ea cărţi. cumpăr eu şi le citim la comun. aşa că de fiecare dată când vine la mine, asta presupune că se urcă cu greutate într-un autobuz şi merge 15 km câţi ne despart, ia şi ceva de citit iar la tura următoare mi le aduce şi ia altele. la un moment dat i-am zis: nu mai am noutăţi, dacă vrei îţi dau “şoseaua căţelu 42” dar nu cred că o să-ţi placă. îmi era semi-groază de reacţia ei dar se vede că şi eu mai am prejudecăţi. mi-a înapoiat-o cu un zâmbet larg şi a zis că i-a plăcut foarte mult. doamna alina nedelea, you have a fan here! two, actually.
      şi nu e vorba că este expusă la un singur fel de informaţii, în cercul ei sunt şi alte opinii, avea pe noptieră şi “formula as” de la o prietenă, nu ştiu dacă mai există şi azi dar o citea curent într-o vreme. dar, dacă omul îşi folosesşte bila aceea de deasupra gâtului pentru gândit, totul devine simplu. no matter how old is (s)he.

    • off, şi cine mi-a stricat fengshuiu tocmai acum, când eram pe val?
      un email sosit de la fiică-mea cu textul: hei, am gasit un album de poze care mi-a adus aminte de tine si de buna. Kiss.
      albumul are titlul: “raiul” comunist.
      merci, fatăăăă. :mrgreen:
      şi, ca s-o spun pe-aia dreaptă. şi fiu-meu mi-a comunicat nu demult că trăiesc în mintea de acum 30 de ani. deci mai am de lucru, na.

      în concluzie, Andreea: viaţa nu se termină la 50-60. ba nu te lasă mama, ba nu te lasă copiii.

    • Andreea si Agneswood, aveti amandoua dreptate. Cei de 50-60 sunt deseori blazati, majoritatea pe care ii cunosc eu, de exemplu, iar modelul lui agneswood e unul care nu constituie regula, ci exceptia. Cu toata jena ca spun asta, dar depinde si de studii si /sau cultura generala (sunt si autodidacti convinsi, cum e tata). Ai mei parinti 60+ amandoi, sunt in categoria lui agneswood. In plus de asta, asa cum spune andreea, au si alte preocupari, locuind la tara… de altfel, deseori, la ei la tara e ca in poiana lui Iocan a lui Preda :)) stau, nu in poarta, ci in curte la umbra, la un gratar, si povestesc despre politica, vreme si fotbal…. Faza cu cei trecuti de 80 de ani e alta poveste… Ei nu s-au format in (sau doar in) comunism, ei cunosc si alternativa, am scris undeva mai sus despre bunica-mea… 🙂 va pup, va citesc cu placere si va respect!

  38. Nu, acestia care au lovit-o pe aceasta fata nu merita intelesi si nu merita o viata mai buna. Si-au facut alegerea cand au lasat televizorul pe antena 3 sau pe rtv. Inuman sa loveasca pe cineva care doar doreste sa ii inteleaga ca apoi sa ii faca si pe altii sa ii inteleaga.
    Si noi cei din piata Victoriei suntem frustrati ca suntem furati, dar nu lovim pe nimeni de la a3 sau rtv. E dreptul oricui sa protesteze, dar sa iti indrepti frustrarea prin agresiune fata de cineva a carei vina e tineretea e deja prea mult. A vrut doar sa li se faca auzita vocea.

  39. Multe au fost spuse, traite, simtite si multe or sa mai fie…din pacate trebuie sa fiu de acord cu cei mai multi dintre voi…nu putem decat sa-i acceptam si sa-i iubim pe ai nostri parinti si chiar sa incercam sa ne oprim din a-i intelege.
    Dar am un indemn pentru fiecare dintre noi…orice ati face, trai, simti…aveti grija ca ai nostri copii sa nu ajunga in aceeasi situatie cu noi, cei de acum. Sa fiti iubiti si sa iubiti neconditionat!

  40. Draga Simona,

    Nu pot sa nu empatizez cu cititorii tai, desi eu, din fericire, am invatat activismul si dispretul pentru demagogie si coruptie in familie. Nu provin dintr-o familie extraordinar de instarita sau instruita, insa cu simtul dreptatii si al integritatii mai presus de orice. Bunica, la 85 de ani si 1,40 m e “disidenta” unui sat din Teleorman, unde la toate alegerile se numara un singur vot anti PSD, al ei. Mama, femeie extraordinar de inteligenta, dar invinsa de neajunsurile copilariei intr-o familie saraca si apoi de greutatile comunismului, a visat tot timpul la o viata mai buna pentru noi. Tata, om simplu, tras tot timpul in sus de mama, are o intuitie politica extraordinara si ma uimeste tot timpul pentru ca pricepe mai bine decat mine cateodata ce se intampla. Pe pancarta lui tata la protestul de ieri scria: ” Nu dau viitorul nepotilor pe punctul de pensie”, iar pe mama o poti vedea scandand pe la secunda 5 in filmuletul de mai jos.
    Nu am scris toate lucrurile astea dintr-un sentiment de superioritate ci ca argument ca ne putem invata macar noi copiii sa gandeasca singuri si sa isi sustina convingerile.
    Si pentru cei indurerati de atitudinea parintilor: iertati-i si iubiti-i voi pe ei neconditionat, daca ei nu pot face asta 🙂
    http://m.digi24.ro/embed/stiri/actualitate/justitie/legea-gratierii/ro-mania-de-peste-hotare-664187?video=1&width=570&height=320&__grsc=cookieIsMobile&__grts=1486415960286

  41. Din fericire, mama a inteleg ce se intampla, desi nu a vrut sa iasa la protest. Mi-a zis sa am grija cand ma duc si asta a fost tot. Dar cu generatia aialata nu am putut comunica la fel de bine. Zilele astea chiar am evitat sa sun bunicii ca stiam ca ajungem la certuri.

    Mie mi se pare destul de grav ca nu vor sa inteleaga ca sunt manipulati de (anumite) televiziuni, considerand ca au trait vremuri in comunism cand se intampla asta intr-un mod constant. Ar trebui sa poate sa recunoasca. Si poate sa isi dea seama ca nu mai avem 5 ani, stim si noi sa gandim si sa vedem cum stau lucrurile cu adevarat…

  42. Am vazut, si disperarea, si saracia, dar si rautatea.

    Asa e, din toamna trecuta la Vaslui nu mai exista medici oncologi. Toti bolnavii de cancer din Vaslui se urca in autobuze sau trenuri si vin la Iasi. Care pot, bineinteles. Care nu – crapa.

  43. Nu poti pune problema . Parintii au mereu pareri diferite si nu vorbesc de politica vorbesc in general. Diferenta de varsta, de generatia, cultura, ce au trait si experimentat ei este diferit de ceea ce noi ca tineri experimentam. Discutii in contradictoriu vor fi mereu intre parinti si copii.
    Eu la fiecare raceala a unui memebru al familie, trebuie sa am discutia ” pai daca ai baut rece, pai daca nu te imbraci bine” explicandu-le ca raceala/ gripa vine de la un virus, nu ca am mancat inghetata sau nu am avut sosete in picioare . Asta a fost un exemplu de opinie pe care NU o pot schimba chiar daca am prezentat argumente de fiecare data cand s-a ivit acest subiect.

    Nu tine de iubire faptul ca parintele nu iti da dreptate. Este foarte greu sa schimbi parerea persoanelor peste 60ani.

    In cazul meu parintii nu sunt Psd-isti ,nu inghit Antena 3, insa au alte pareri , concepte ( gresite din punctul me de vedere) pe care nu pot sa le schimb cu oricate argumete as avea….. ASTA NU INSEAMNA CA NU MA IUBESC 🙂

    ..cum ar fi ca parintele sa iti reproseze ca nu ii oferi iubire neconditionata ca nu esti de acord cu ce crede el ??

    Nici parinitii nici copiii nu ar trebuii sa reproseze o LIPSA de iubire in cazul unor discutii in contradictoriu!

    Sigur …discutii vor fi mereu intre generatii…. dar sa lasam iubirea la o parte 🙂

    • Nu toti parintii despre care e vorba aici au peste 60 de ani. Multi au in jur de 50. Si nu vrem neaparat sa ne dea dreptate, doar sa nu ii auzim spunand despre protestatari ca au fost platiti sa iasa in strada, ca sunt huligani, ca nu sunt buni de nimic etc, atata vreme cat ei stiu ca propriii lor copii au protestat, si le-am explicat ca am vazut lumea din piata si sunt oameni normali. Una e sa nu fii de acord cu cineva dar totusi sa il tratezi cu respect. Alta e sa scuipi pe cauza lui, si indirect pe el, cu toata agresivitatea verbala si cliseele invatate de la tv, ignorand tot ce iti spune despre o realitate pe care o cunoaste direct. Cred ca totusi putem aduce in discutie iubirea aici. E o situatie diferita fata de cea cu raceala. Presupun ca nu esti facuta huligan sau tradatoare de tara sau marioneta atunci cand iti contrazici parintii pe tema racelii.

    • BA inseamna ca NU isi mai iubesc copiii cand citesti cazuri precum cele doua de mai sus in care 2 tinere femei expun, separat, faptul ca mamele lor refuza sa le insoteasca la achizitionarea rochiei de mireasa sau refuza sa vina la nunta. Deci, da, e clar ca parintii nu te iubesc, ba chiar te ranesc, daca pot sa spuna asta, nu neaparat sa si faca asta (presupun ca mai sunt cateva luni pana la minunatul eveniment din viata acestor domnisoare si poate mamele respective se razgandesc). Cum iti poti iubi copiii cand le refuzi momente cruciale din viata lor pentru o mizerie politica sau o divergenta de opinii????

  44. În ce voi scrie e doar durere

    Draga mama draga tată nu fiți supărați
    Ca am fost și eu afară printre demonstranți
    Eu am vise idealuri, vreau să le împlinesc
    Pentru mine pentru voi pentru cei ce îi iubesc

    Dragă mama draga tata sa fiți fericiți
    Eu mă duc afară prea am fost mințiți

  45. În ce voi scrie e doar durere

    Draga mama draga tată nu fiți supărați
    Ca am fost și eu afară printre demonstranți
    Eu am vise idealuri, vreau să le împlinesc
    Pentru mine pentru voi pentru cei ce îi iubesc

    Dragă mama draga tata sa fiți fericiți
    Eu mă duc afară prea am fost mințiți
    Ei ne vor în lanțuri tăcuți umiliți
    Vă privesc pe voi și va văd înfrânți

    Draga mama draga tată suntem supărați
    Voi nu ne mai credeți nu ne mai ascultați
    Și mă doare în suflet ochii îmi sunt în lacrimi
    Când vorbiți cu ură copleșiti de patimi

    Draga mama draga tată ști ca e păcat
    Pentru arginti iudei noi neam dezbinat
    Pentru câțiva lei cu care va îmbie
    Ei fac legi în noapte pentru a lor hoție

    Draga mama draga tată să fiți supărați
    Ca mă întorc în

    • Dragul meu copil,
      mama si tata nu sunt suparatzi pe tine, sunt suparatzi pe ei, pentru ca n-au reusit sa va lase o lume ceva mai buna, ceva mai curata si ca s-au lasat infrantzi de sistem. Probabil, n-am avut suficienta vlaga in noi, probabil n-au murit destui in ’89, probabil suntem prea mioritici. Iertatzi-ne si facetzi ce credetzi voi ca este mai bine pentru copiii vostri, dar va rog, nu mai spunetzi niciodata, nici macar in gand ca nu suntetzi iubitzi. Cand vetzi avea copiii vostri, vetzi intzelege ca paritzii isi iubesc mult si neconditzionat copiii. Copiii sunt lucrul cel mai bun, cel mai frumos pe care-l avem. Sunt visele si sperantzele noastre. Cu toata dragostea !

    • “sunt suparatzi pe ei, pentru ca n-au reusit sa va lase o lume ceva mai buna, ceva mai curata si ca s-au lasat infrantzi de sistem.” – pai nici n-aveau cum, avand in vedere ca multi au preferat comoditatea si stabilitatea sistemului. Aceeasi comoditate si stabilitate o vad la unii dintre copiii lor (cei din generatia mea). Sau poate m-am invartit eu in cercuri naspa cand eram in Romania … 😀

  46. Draga mama draga tată sa fiți supărați
    Ca mă întorc în strada printre demonstranți
    Și am să strig în lacrimi seara după seara
    Vreau și țara mea țară ca afară

    Scuze pentru bâlbâieli de ,,editare,,,

    • Ce sa-tzi spun ‘canadianule’ ?
      Parc-ai fi aterizat pe pamanturile astea din alta lume.
      Din date recente, (situatzia nu cred ca s-au schimbat prea mult), te asigur ca ‘stabilitatea sistemului’ a fost asigurata mai mult prin frica si teroare. – Comoditatea este undeva la coada.
      Acum, oficial, Romania are un nr. al agngajatzilor SRI asumat de 12.000 agentzi (la cca 19 mil. locuitori) in timp ce Germania are 2.600 agentzi (la cca 80 mil. locuitori) si buget pe masura. Guvernul Grindeanu a riscat sa umble la acest buget si s-a fript. A mai avut ‘nerusinarea’ sa se atinga si de alte bugete – si vezi rezultatul. La ce i-a folosit c-a incercat sa-si asigure sustzinerea celor multzi si maruntzi ?
      Crede-ma ‘canadianule’ acest popor este mai degraba resemnat decat comod.

    • Doamna Eva, ordonanta 13 precum si ordonanta 9 au venit inaintea adoptarii bugetului, si niciunul dintre cei care au protestat nu au strigat impotriva bugetului si nici n-au cerut mai mult bani pentru securitate.
      Iar ordonanta 13 n-are nicio legatura cu interesele celor multi si marunti, in timp ce ordonanta 9 da cateva ceva celor multi si marunti insa da mult mai mult celor putini care fac afaceri cu statul.

  47. E periculos sa crezi ca adevarul e doar de partea ta (e valabil pentru ambele “tabere”). E periculos sa tragi concluzia ca “cine nu sare nu vrea schimbare”. ca, daca nu mi-s prin piata, nu imi pasa. E periculos, de asemenea, sa tragi concluzia ca cine are o alta opinie o are pentru ca s-a uitat la Antena 3. Eu chiar cred ca , pentru a avea o imagine cat de cat corecta, trebuie sa te uiti si la Antena 3, si la Realitatea si la TVR, sa il asculti si pe al batran si pe mucosul care a aflat abia acum ca exista civism, desi pe 11 decembrie habar nu avea de el. La fel de periculos e ca un presedinte sa dezbine, pentru ca asta a facut, indiferent cum am lua-o. Asa ca, tinere (frumos, urat) din piata, lasa-l si pe tata, las-o si pe mama sa isi spuna oful. Ei sunt doar batrani, nu sunt prosti.

    • Sigur, este periculos sa crezi ca adevarul e doar de partea ta. Dar asta nu inseamna ca adevarul e mereu la mijloc. Se intampla adesea ca una dintre tabere chiar sa aiba mai multa dreptate decat cealalta, si daca nu 100%.

      Afirmatia ca trebuie sa ne uitam “si la Antena 3, si la Realitatea si la TVR” ca sa avem o imagine corecta mi se pare gresita din doua motive.

      In primul rand, de ce selectia asta arbitrara a 3 posturi tv? Sunt zeci, sute de surse de informatie daca luam in considerare toate posturile tv si radio cu emisiuni de stiri, site-urile de stiri, paginile de facebook ale personalitatilor etc. Daca chiar te apuci sa le consulti pe toate, o sa realizezi repede ca nu iti ajunge ziua sa te pui la curent cu ce s-a intamplat de dimineata. De cand cu protestele, multi ne aflam exact in situatia asta. E nepractic sa zici “asculta-le pe toate”, fizic nu ai timp. Deci automat faci o selectie intr-un fel sau altul.

      In al doilea rand, nu toate ofera informatie corecta. Normal este sa te informezi despre calitatea surselor, si cand stii ca una minte sfruntat (asa cum stim unii din experienta proprie despre Antena 3, de exemplu), e ok sa nu o mai asculti. Adica, tu daca ai fi bolnav, ai cere opiniile a 2 medici si a unui schizofrenic care se crede medic, doar fiindca “e bine sa ii asculti pe toti”? Nu, iti selectezi sursele si in functie de credibilitate. E bine sa fii deschis la minte, dar nu atat incat iti cad din ea toate reperele si toata judecata.

      Si, in sfarsit, apropo de “lasa-l si pe tata, las-o si pe mama sa isi spuna oful” – daca citesti comentariile, o sa vezi ca toti am incercat sa discutam cu ei, nu i-am ignorat si nu le-am bagat pumnul pe gat. Nu le contestam dreptul la a-si apara parerea, nevoile si dorintele si chiar de a protesta daca vor. Doar ne plangem de faptul ca multi sunt agresivi verbal, isi insulta si indeparteaza propriii copii pe motive politice, pe cand noi nu le-am facut asta. Nu mai repet ce au zis altii in comentarii, ca au zis bine si sunt aici pe pagina. Despre asta e postarea. Dar cine vrea sa vada numai tineri rebeli si ingamfati pe toate gardurile, exact asta o sa vada si atat.

  48. Eu unul pot sa zic ca fac parte din cei ai caror parinti nu pun botul la vrajeala lor. Spre uimirea mea nici mamaia nu e asa ba mai mult gandeste fix ca mine, si are 77 de ani si e socata cand vede pana unde s-a ajuns

  49. M-am luptat si eu cu raul facit de manipulatorii in frunte cu Gadea. Forta aestui trimis al iadului este foarte foarte mare. Im mod sigur nu voi mai mere la masa de Craciun. O sa merg in vacanta, plimbare, concediu. Multumim Gadea !

  50. Mai gandeste-te. Noaptea este un sfetnic bun.

  51. Pentru Marius :
    Sunt de acord cu tine.

  52. tata, un pesedist inrait, un om pe care il critic pentru greseli grave,dar caruia ii recunosc si merite mari, imi spune: tata, daca ti dau voie medicii, eu stau cu copilul, du te la miting, ca nici eu nu s de acord cu prostia asta, nu de asta i am votat, dar asta nu ma face mai putin pesedist.

    79 de ani.

  53. Dupa atatia ani de comunism se vad rezultatele “materialismului dialectic”. N-am prea inteles eu care-i treaba cu sintagma asta, dar se traduce simplu, in salamul de pe vremea comunismului si-n suta de lei data acum. Insa fiecare om e unic si nu toti reactioneaza la fel. Unii cred ce vad, altii nu, desi sunt de aceeasi varsta.

    Generatia parintilor nostri are inca frica totalitarismului in oase si multi “stiu” ca e adevarat ce vad la TV sau citesc in presa. Chiar daca le spunem noi cum a fost la proteste, unii stiu ce vad ei. Poate si pentru faptul ca stau mai mult la TV decat cu noi 🙁

    Am trecut de 45 de ani dar nu pot privi la antene, ghita TV sau labeunuteve. M-a gasit ’89 in armata, am prins liceul in comunism si facultatea dupa ’90. Inteleg mai bine decat generatiile de dupa ’90 de unde vin sechelele parintilor sau bunicilor. Desi sa stiti ca bunicul meu mi-a zis in ’90 ca ar trebui sa vina Regele. Pai da, el traise in Regatul Romaniei, asa scria pe certificatul de casatorie.

    Inteleg insa mai greu cum organizatiile studentesti sunt pesediste, cum PSD-ul e infiltrat in universitati si facultati (vorbesc de Craiova). Ok, si aici banuiesc ca e vorba de materialism dar inteleg mai greu.

    Parerea mea este ca desi generatia “traita” in comunism este mai usor de manipulat, nu neaparat varsta este cea care defineste atitudinea unei persoane. Asta ar fi vestea proasta,

    Dar am si vesti bune. Am vazut si printre protestatari persoane in varsta. In marea de tineri frumosi sunt si persoane de 50+, 60+ sau chiar cu experienta mai mare de viata. Cat sa fie din totalul manifestantilor? 1%? Mai putin? Pai sa tot fie cam 5000 de “batrani tineri si frumosi” care au simtit ca trebuie sa vina la proteste. Si nu doar au venit, au mers alaturi de noi prin oras, asa cum au putut si cat au rezistat.

    Si mai am o veste buna. Cand lumea vine masiv la vot, nici macar varsta nu mai conteaza varsta. S-a vazut la alegerea presedintelui.

    Spor!

    • “Inteleg insa mai greu cum organizatiile studentesti sunt pesediste, cum PSD-ul e infiltrat in universitati si facultati (vorbesc de Craiova). Ok, si aici banuiesc ca e vorba de materialism dar inteleg mai greu.” – eu inteleg foarte usor. Nu stiu de ce presupui ca tinerii ar trebui sa fie curati si uscati by default … pupincuristii, lenesii, profitorii etc. nu au o varsta anume.

  54. Interesante puncte, desi tonul asta de generalizare ieftina ma deranjeaza.

    In primul rand ca statisticile oficiale (si exit-poll-urile) de la ultimele alegeri arata nu doar ca prezenta la vot a fost proportionala pe categorii de varste (inclusiv pensionarii) ci si conform exit poll-urilor ponderea intre PNL si PSD a fost echilibrata pe categorii de varste. Singurul castigator net pe categoria sub 40 a fost USR.

    Chestia asta cu parintii si Antenele si PSD-ul e o baliverna ieftina. Dintre toti cunoscutii mei, doar o singura prietena se plange ca nu poate discuta cu parintii care se tin strans de PSD (dar, curios, nu si de Antene sau RTV).

    Totusi, pana la un punct mi se pare o situatie normala. Sunt oameni care toata viata au fost sub un regim care le-a spus ce sa faca. Unde sa lucreze, uneori si cati copii sa faca, le-a spus cine e dusmanul, cum merg lucrurile si a tinut informatia sub control, ba i-a pus si sa se uite unii in viata altora.

    Si golul asta a fost suplinit de FSN, acum de Antene. PSD e un beneficiar oportunist, care incearca sa se tina la o distanta care sa asigure plausible deniability, dincolo de responsabilitatea morala. Da, sunt oameni care nu au invatat sa gandeasca singuri si care vor doar suficienta informatie in universul lor comfortabil incat sa se simta conectati, dar fara sa se chinuie prea mult.

    Bunica-mea a invatat, la 76 de ani, sa foloseasca Skype, sa citeasca presa online si sa caute chestii, dar pana la urma tot Antena a invins pe filiera unor emisiuni religioase de alte televiziuni care mentionau Antenele.

    Toti gandesc, in universul nevoilor proprii. Ca tineri, ne gandim la viitor si nevoile nu au limite, fiind conduse de posibilitati. Ca batran, nevoile sunt mai limitate. Vrei pensie din care poti trai pentru ca sistemul de demult pentru care n-ai nici o vina a fost condus de populisti. Vrei sanatate si acolo vezi ca toti promit dar cumva nu se face. Fara sanatate, te duci la aia care macar iti dau de mancare si iti dau ceva la pensie, pentru ca aia conteaza, nu promisiuni de care e probabil sa nu mai apuci sa te bucuri nici daca s-ar realiza.

    • Eu cred ca gresesti.
      Debusolarea, cel putzin la o anumita categorie de varstnici, a fost generata de tradarea unei parti a liberalilor, care le-au facut cadou basistilor PDL-isti o haina noua. Pe mine, acest PNL nu ma reprezinta, asa ca n-am sa le dau votul meu niciodata. Cu PSD-istii n-am votat niciodata iar USR-ul nu-mi inspira incredere.
      Pentru o cantarie justa a rezultatelor unui vot, cred c-ar fi interesant sa existe o rubrica : nu-i votez pe niciunul, pentru ca nu cred in ei. In situatzia asta si evaluarea procentelor voturi / total alegatori cu drept de vot ar fi corecta, pentru ca nu ne-am mai raporta la cifre care nu sunt reale. In situatzia asta, cred c-am avea un numar mult mai mare de votantzi.
      In legatura cu posturile Tv atat de mult discutate : A fost mai bine cand decidea cineva ce trebuie si ce nu trebuie sa vedem in cele 2 ore de transmisie ? Probabil nu stitzi. Eratzi prea mici. Asa ca ii rog pe tinerii frumosi si liberi sa foloseasca telecomanda, sa asculte ce post vor si sa accepte ideea ca nu totzi gandim la fel. Chiar daca batranii par cam tampitzi, eu cred, ca nimeni nu este detzinatorul adevarului absolut. Sau vrem democratzie, dar nu pentru catzei. Adica vrem democratzie numai pentru romanii mei. Multzumesc !

    • Andi, nu stiu ce varsta aveai cand a picat comunismul. Eu eram suficiet de mare cat sa imi amintesc.

      Da, regimul spunea tuturor cum sa gandeasca, cine e dusmanul, cine trebuie pupat si cine trebuie hulit, etc. Insa paradoxul este ca NIMENI NU CREDEA. NIMENI. Nici macar membrii de partid nu puneau botul la propaganda, TOTI stiau ca sunt minciuni. Ieseai la defilare cu pancarda cu tovarasul insa in soapta ii umpleai frigiderul si faceai bancuri cu el.
      Si e paradoxal ca acei oameni sceptici si cu gandire sanatoasa de atunci, care stiau pertinent ca tot ce vine din televizor e rahat acum sunt victimele televiziunilor mogulilor.

      Din pacate de 30 ani tehnicile de manipulare s-au perfectionat serios. Si sunt si mai usor de pus in aplicare pe internet, tinand cont ca “internetul” stie cum, unde lucrezi, cam cat castigi, cu cine vorbesti, unde calatoresti, ce citesti, ce iti place, ce nu-ti place, ce te infurie samd.

    • Din ciclul “generalizare ieftina”…

      Mama avea 51 de ani in 1989. Guess what, n-a votat niciodata PSD-ul si visul ei a fost (cam de prin ’68) sa plece din tara…a mirosit exact cu ce se mananca asa zisa liberalizare. Si ca ea, multi colegi de generatie.

      Unii si-au pastrat capul pe umeri si discernamantul, chiar daca “sunt oameni care toata viata au fost sub un regim care le-a spus ce sa faca. “

  55. Foarte bine scris!

  56. Si eu fac parte dintre cei carora relatia cu parintii este in pericol de deteriorare majora din cauza politicii. Asa ca evitam sa discutam orice aspect legat de viata cetatii. Dar discutiile devin foarte ingradite. Poate si pentru ca sunt din cei care am ales sa vedem daca pajistea de dincolo de gard e intr-adevar mai verde.
    Am tot incercat sa inteleg eu de ce sunt atit de devotati sustinatori ai PSD. Nu reusesc neam! Sunt oameni relativ bine educati, care au avut o pozitie in societate intr-un oras relativ mic unde fiecare se stie cu fiecare. Au vazut pe propria piele ce inseamna sa pleci de acasa (middle of nowhere Baragan, educatie la internat, colegi evrei expulzati din uni, etc.) sa iti faci un viitor numai cu ce ai in cap si in brate, au muncit din greu, si tot nu reusesc sa inteleg cum dracu cu reusesc sa treaca prin filtrul gandirii natura maligna a acestui partid.
    Unii zic ca le-au marit pensiile. Eu sunt mai inginer asa, si pentru mine suma algebrica e zero, dar nu e rost sa le explici ca pina la toamna sunt deja in deficit personal din cauza inflatiei.
    Asta de fapt ar fi un topic bun: de ce are PSD sustinatori? Partid social nu sunt, hoti si corupti cat cuprinde (dupa ce dai mana cu unul de-al lor trebuie sa iti numeri degetele), mincinosi nativi. Si totusi cum dracu aduna votanti?

    • “Si totusi cum dracu aduna votanti?”

      Pomeni pre si post electorale (pensii indexate, mariri de salarii la bugetari, cu pretul sacrificarii investitiilor), asistenta sociala masiva in mediul rural, dirijare de fonduri cu dedicatie in zone controlate de PSD, ulterior aratat pisica, gen “vedeti daca aia au votat ce trebuie, au canalizare, voi nu !” ( nu conteaza ca lucrarea a costat de trei ori mai mult, desigur !), mentinerea in functii de conducere la nivel local a “tatucilor”, patriarhi ramasi in memoria oamenilor de pe vremea lu’ nea Nicu, “oameni seriosi”, nu drogati/vanduti/cumparati, subordonare totala a regiilor de stat si a deconcentratelor -inspectorate scolare, directii de sanatate, Fisc, etc, pompat bani la Biserica in schimbul propagandei sustinuta din amvon de activistii in sutana, coruperea liderilor sindicali, avand ca rezultat disparitia oricarei opozitii, finantare indirecta, cu dedicatie, in mass-media,( sau santaj la baietii cu probleme) , contra propaganda pro, desantata, si anti, cu spume la gura.

    • Sandman Asa analiza limpede nu am vazut nicaieri! Radiografie, nu alta. Jos palaria!

    • Mai exista si o alta categorie care nu-s neaparat votanti PSD, insa fie voteaza cu parasute gen ALDE fie nu voteaza deloc, care sunt oameni in general cititi si educati insa intoxicati cu jumatati de adevar sau informatii false. Genul care nu pun botul la promisiuni de 100 lei la pensie insa au inghitit incet incet propaganda din presa sustinuta impotriva justitiei, teorile conspiratiei legate de basism, sisteme ticalosite si securitatea care controleaza tot, etc. Astora nu le spune nimeni cu cine sa voteze, insa au impresia ca au descoperit singuri cu cine sa NU voteze. Ceea ce e suficient.

      Eu pe toti votantii ALDE pe care ii cunosc au votat pentru simplul motiv ca in mintea lor Tariceanu a fost singura opozitie la regimul lui Base pe vremea cand era prim ministru. Ce-a mai facut in ultimii 10 ani e absolut irelevant.

      Pe termen lung mie asta mi se pare ca exact aici e mesajul cel mai consecvent al televiziunilor: justitia e corupta. Mesaj absolut previzibil pana la urma, tinand cont cine sunt marii patronii de presa. Eu am in jur oameni care acum cativa ani, cand Base le taia pensiile ca o injurau pe Elena Udrea si o considerau Scaraotchi pe pamant, iar acum cand Udrea are problemele ei in justiei au ajuns s-o compatimeasca. Daca si Base insusi ajunge pe la DNA sunt convins ca vor ajunge sa spuna ca si Base e victima basismului si a justitiei comandate politic, poate de Ionannis de exemplu care a mostenit si a perfectionat sistemul.

      Ori, pentru corupti mesajul asta e perfect pentru ca e dincolo de pesoane si nu expira niciodata. Daca mesajul era doar “jos base, jos kovesi” ar fi expirat, base e un amarat de deputat oarecare din opozitie iar Kovesi la un moment dat poate va fi schimbata. Insa cum mesajul e “justitia e corupta” nu mai conteaza ca Base si Kovesi sau mai stiu eu cine dispar la un moment dat, orcine ar fi in locul lor justitia tot corupta ramane.

      Si tu te duci la omul asta si-i spui “nene, Dragnea e condamnat definitiv, cum dracu’ poti accepta sa fie cel mai puternic om din Romania?”. Pai, e simplu. “Dragnea o fi un hot, insa condamnarea lui e politica, vendeta lui base, si l-au condamnat ca a “facut un sistem paralel de numaratoare a voturilor””.

      Din pacate, desi oamenii astia au si neuronii si tehnologia capabila sa ajunga singuri la informatie, in general n-o fac, au incredere in “intermediari” gen televiziuni. Chiar daca nu au incredere intr-o televiziune anume, sau chiar in niciuna, au impresia ca daca se uita la toate reusesc sa-si formeze o imagine corecta.

      Ori, din pacate, solutia cu genul asta de oameni este sa…. minti in continuu. Cu nerusinare si in cantitati industriale, singurul lucru necesar e sa fii consecvent in minciuna. Si chiar daca nu ajung sa creada decat 1% din ce spui, e suficient. Ce-a facut de exemplu la adresa tehnocratilor, au mintit non-stop. Si e suficient ca dintre minciunile alea sa fie crezuta doar una singura una gen “Ciolos vrea sa vanda aeroportul” sau “Ciolos a lasat o gaura de 10 miliarde in buget” ca sa iti atingi scopul.

      Si cu asta, imi odihnesc cazul, cum ar spune Hamlet…

    • Iti zic cum aduna pe la ,ine la tara: in ziua de vot, se duce cate un psd-ist pe la crasma sau la asistatii social si le zic subtil: “va prind bine banii aia primiti? ei bine psd-ul vi-i da”.
      Sa nu uitam, peste 50% din romanie e la tara. Aia tineri care nu au mai suportat au plecat, sunt peste 4 milioane.

  57. Sorry SImona, dar in acest articol esti penibila cu “P” mare

    si tu promovezi aceeasi tampenie cu “o sa legitimizeze furtul”

    nu, “papusico”, nu se legitimizeaza furtul, fiindca ala e in cu totul alta categorie de fapte penale (care nu e acoperita)
    tot neacoperite sunt si:
    – mita
    – traficul de influenta
    – infractiunile violente (viol, talharie etc)
    – furtul calificat (i.e. noaptea)

    te credeam o blogerita desteapta, nu o oaie.

    daca nu stii ceva, mai bine intai citeste – de 10 ori daca trebuie – dar nu comenta ce nu stii

    • Abuzul in serviciu e o notiune mai abstracta decat furtul, dar in esenta e acelasi lucru. Pentru oamenii care nu au pregatire juridica si nu pot intelege, la prima vedere, subtilitatile de genul “obiectul material al infractiunii” sau “fapte materiale” nu are nici o importanta cum o denumesti. Si da, nemaiexistand in legea actuala infractiunea separata de “furt din avutul obstesc” e absolut corect sa consideri ca si abuzul in serviciu (care poate fi facut impotriva interesului general sau a celui particular) e tot o forma de furt. Chiar daca obiectul material, sau daca vreti “modus operandi” e cumva altfel.

    • Nu e vorba de furt in general, ci de furt in exercitiul functiunii.

  58. si PS: daca vrem sa traim intr-o tara democratica, atunci trebuie sa respectam votul si institutiile de stat
    daca simti ca nu e bine asa, unica vina e a ta…cel ce nu ai votat

    • Vezi ca in 1933 au fost niste alegeri democratice undeva prin Europa, castigate de un anumit partid cu 43.91% … urmatorul partid a obtinut 18.25% … ia sa vad, ghicesti despre cine vorbesc ?

    • Ah, era sa uit, prezenta la vot a fost de 88.74% …

    • Ia mai lasati-o pe asta cu “e vina ta daca ai votat”. Si eu si toti cunoscutii mei cu care m-am intalnit la proteste am votat, si nu cu PSD. Suntem multi. Asta e una.

      In al doilea rand, PSD a castigat alegerile intr-o tara democratica, in care puterile le sunt limitate cum e si normal, nu intr-o dictatura.

      Apoi, sunt o multime de lucruri legale dar imorale si daca ai coloana vertebrala e normal sa protestezi impotriva lor. Pe mine nu ma intereseaza cine ne conduce, fie si PSD, atata vreme cat o face corect si urmareste binele tarii, nu interesul personal.

  59. Trebuie spus ca din pacate nici partidele de dreapta nu au aratat mare lucru cand au condus. Culmea e ca, daca cineva a mai facut ceva in tara asta e PSD-ul. Spun culmea ca…tocmai acesti penali au mai facut ceva. PNL, PDL si altii nu au aratat acea dragoste de tara la care va referiti la un moment dat. Asa ca….mama, tata s-ar putea sa aveti si voi dreptatea voastra.

  60. Exact in aceasta situatie ma aflu si eu. Am incercat din rasputeri sa vorbesc cu mama, insa fara nici o sansa de izbanda. Pentru ea ce spune RTV si Antena 3 e lege. Eu, copilul ei, nu am nici o sansa in fata acestora. Au reusit sa-i spele creierul. Este trist pentru ca mama mea are suflet bun, dar nu are urechi sa ma auda. Ceea ce zic dobitocii aia de la cele 2 posturi TV este “ADEVARUL” dupa parerea ei, iar eu sunt cea prost informata. Ma bucur ca macar tata la 76 de ani a ramas cu capul pe umeri, el nu a fost niciodata PSD-ist, nu a votat niciodata cu Iliescu sau cu PSD desi a trait aproape toata viata lui in comunism a resuit sa vada dincolo de acesti comunisti. In plus isi face o mare favoare ca nu se uita niciodata la RTV sau Antena 3. A incercat si el sa vorbeasca cu mama, dar s-a lasat pagubas pentru ca exact cum am spus si eu, a simtit ca vorbeste la pereti, mama nu are urechi sa ne auda si are contraargumente la tot ceea ce spunem. Din pacate generatia in varsta este usor de manipulat, le dai cativa lei la pensie si i-ai atras de partea ta, te urmeaza orbeste fara sa mai vada nimic altceva. Pacat ca trebuie sa ai 18 ani ca sa poti vota, dar nu exista si o limita superioara de varsta pana cand poti vota. Eu as interzice de la varsta de 70 de ani sa mai poti vota. Acesti oameni, numiti-ma cinica, dar ei si-au trait in mare parte viata, si acum voteaza pentru viitorul copiilor lor si al nepotilor lor distrugandu-le viitorul. Ei nu vad asta insa, nu vad imaginea de ansamblu pentru ca egoismul este la cote maxime, fiecare pentru el si pentru binele lui. Ei vad doar ca guvernul este extraordinar pentru ca le-a dat niste bani in plus la pensie ca sa traiasca mai bine. Si macar daca ar traii mai bine as zice ca macar ei o duc bine la pensie, dar acest lucru e departe de adevar. Nici ei nu traiesc bine, si nici pe noi nu ne lasa sa traim mai bine, sa avem un viitor mai bun.

  61. Revin, ca nu ma pot abtine! Deunazi scriam ca nu am problema asta cu parintii. Dar ce am observat eu zilele acestea pe FB? Oameni apropiati cica, in general rude, verii mei, cu varste intre 44-48 de ani, cei pentru care eu, praslea, am fost mandria familiei si dupa care si-au format cu totii copii (“puneti mana si invatati, ca ea sa ajungeti”), nu zic nimic, nu comenteaza nimic din ce postez, dar pun si ei tot felul, simt asa o tensiune, o dusmanie. Si nu pot sa nu ma intreb cum naiba eu de 35plus eram mai degraba pe aceeasi lungime de unda cu bunica (daca ar mai trai ar avea spre 100 acum), decat cu cei de 40+, 45+ si tot asa pana catre 80…?? Hm, explicatii la chestia asta exista? Adica dincolo de chestia cu “cultura politica”… cum se explica falia asta de la 40plus pana la 80 de ani, oameni care parca nu traiesc in aceeasi realitate cu noi? Sa detaliez: 1. Nimeni nu sustine ca “ceilalti” nu-s corupti, vorba strazii, “aceeasi mizerie toti”, DAR in fiecare din partidele de acum exista oameni capabili, dornici sa faca bine si cinstiti. Ca n-au loc de “aia rai”, asta e alta poveste… 2. Cum poti sa negi realitatea spusa cu subiect si predicat? De ce i-ai accepta si ierta pe unii care e clar ca fura? Doar fiindca iti dau si tie 10-20-50 de lei la pensie/salariu si/sau poate bursa, alocatie copilului? Atata valoram noi? De demnitate a mai auzit cineva?

    • Pentru ca in general generatia 40-80 a dus-o relativ bine pe vremea comunistilor si a PSDului, dohhhhhhh … n-au prins explozia pietei imobiliare ca sa se bage sclavi pe viata (cu banii de la nunta unii si-au luat si casa si masina), au (avut) joburi caldute la stat etc. … sunt curios daca faci o distributie a cunostintelor/rudelor tale de peste 40 cam ce meserii si in ce domenii de activitate au lucrat.

    • canadianu’: in general oameni fara studii superioare, cu liceul sau scoala profesionala. Cei de 40-60 – niciodata angajati la stat, ci la firme marunte, probabil cam pe salariul minim sau aproape minim pe economie. Cei de peste 60 – in fabricile si uzinele comuniste… Cam pe la 70 se opresc, intre 70-80 sunt putini si nu ii cunosc asa de bine… Eu am peste 35, ca sa fie o idee cu privire la cine ii “radiografiaza”… :)) Nu ii judec, doar constat niste chestii… e treaba lor si optiunile lor, ca de-aia traim intr-o tara libera (sau asa sper!!)

    • Bai nene, cum o fi dus-o bine o intreaga generatie pe vremea comunismului si a PSD-ului? Am impresia ca am trait in universuri paralele.

    • @martianul
      Nu stiu ce vremuri ai trait tu, dar eu imediat dupa revolutie, cand eram copil, eram cel mai sarac din clasa, desi taica-miu era inginer intr-o fabrica cu capital strain. Colegii mei cu parinti care lucrau la Romtelecom, Renel, Romgaz, CFR si ce alte companii de stat mai existau pe vremea aia erau bengosi, parintii lor aveau salarii babane, masina, primeau al 13lea salar etc. Toata treaba a fost frumoasa pana au inceput privatizarile si au venit capitalistii sa suga sanjele boborului, adica cam cat a fost PSD la putere. La asta ma refer.

  62. Citind comentariile de pe aici, am putea trage concluzia că, în cazul unui referendum, dacă fiecare dintre noi avem doi părinți votanți, am cam belit-o!

    • Si majoritatea celor care intra aici sunt “destepti” … ia gandeste-te ca sunt multi parinti care au “produs” tot oameni spalati pe creiere, ca si ei, si aduna-i pe toti …
      Hai c-o sa fie bine 🙂

  63. Toata lumea astazi este zmeoaica,in privinta politicienilor si guvernantilor.Se recomanda “desteptarea romanilor” si “schimbarea”.Dar eu stau si ma intreb,unde au fost toti astia fara de pacat in frunte cu jdemiile din Victoriei,pe 11 decembrie???Atunci nu puteau sa-si aprinda telefoanele?Atunci nu puteau sa MEARGA LA VOT???????Au preferat molul si carciuma in detrimentul democratiei,iar acum vor SCHIMBAREA.Conform legii,schimbarea se face cu ajutorul VOTULUI,nu cu iesitul in strada.Tinerii frumosi,destepti si liberi,care acum vor schimbarea,trebuiau sa mearga la vot ca sa scape de hoti,nu la mol!Asa ca acum vrand nevrand,vor sta 4 ani ca prostii si vor urla la luna.
    P.S.Pe 11 decembrie am vrut sa conving 3 vecini tineri de la mine din bloc,sa mergem la vot.M-au luat la misto si m-au facut prost.Acum au participat toti trei la manifestatia din Piata Victoriei.O fi bine sau o fi rau,voi cum credeti?

    • Si eu am aceesi mahnire fata de tineri. De ce nu s-au mobilizat asa bine la vot? Unul n-avea chef, altu timp, altul…Nu-i rau ca s-au trezit si acum, dar macar sa nu uite pana data viitoare.

    • Oamenii mai gresesc, se mai maturizeaza. Nu ne nastem invatati. Eu zic sa va bucurati ca s-au trezit si in al treispelea ceas. Eu am cunostinte care inca imi spun ca vorbesc prea mult despre politica…

      Astea fiind spuse, atat eu cat si cei vrei 12 prieteni cu care m-am vazut constant la proteste am votat, si ma enerveaza putin ca se tot repeta ca majoritatea protestatarilor n-ar fi votat (e si asta un mod de a ne discredita opinia). Din perspectiva mea, pur si simplu nu-i asa. Sigur ca e bine sa votam in numar cat mai mare si sper sa se intample asta de acum, dar nu e asta singura problema.

  64. Citind articolul mi-am dat seama ce noroc am ca ai mei parinti sunt lucizi, ca judeca totul singuri-singurei fara sa fie nevoie sa asculte la vreun “formator de opinie” si ca nu ma cert cu ei pe asemenea teme.
    Multumesc alor mei ca sunt atat de usor de iubit!
    😳

  65. In cateva zeci de minute durerea mea de cap implineste o saptamana. Citind comentariile, ma gandeam ca-mi mai alina, cat da cat, stiind cat de savuroase le faceati candva, in spiritul consacrat al acestui loc. Amaraciunea insa e mult prea adanca, o asemenea dihonie (era sa scriu dihotomie) intre copii-nepoti vs. parinti, bunici, la asemenea scara, nu numai ca e de neacceptat, dar distruge esenta unui concep elementar unanim acceptat de omenire, cel al familiei. Ceva de cosmar. Ceva nu se leaga. Sau poate se leaga!
    Era un paradox fix de acelasi calibru … Daca se rade, nu se rade, daca nu rade, se rade. Infine, multi, eu cred ca toti, vor intelege.
    Nu zic de mustata!

  66. Esti cam ipocrita madame. Sistemul de sanatate este subfinantat, de aici starea precara. Mai bine scrie ceva util daca tot te bagi in seama.

    • Sistemul de sanatate are bani destui, numai ca nu ajung unde trebuie. Sau poate ca ajung….la vrabiute!

  67. In week-end am fost pe la Sloboza, pe la maica-mea … cam aceleaşi probleme peste tot, chestia e că, deşi mi-am spus părerea şi aceasta era contrară celei a mamei, nu am insistat nici eu şi nici ea. Fiecare cu gândirea lui.
    Dar pe de altă parte nu aş accepta să mă supăr cu mama pentru nişte cretini politici, fie că-i cheamă Dragnea, fie că-i cheamă Johanis.
    Ăsta e pericolul major, ăştia ne învrăjbesc pentru a ne putea învinge.

    Plimbându-mă prin oraş, am fost realemte şocat de concepţiile votanţilor roşii, căci da, ăştia sunt o categorie aparte, genul … “da’ mulţi”:

    – Prima chestie, cică PSD a câştigat alegerile, poa’ să facă ce vrea, că doar a câştigat, ce se bagă Johanis?!?
    Băi, sunteţi nebuni?!? Atât de retardaţi au ajuns o parte din cetăţenii cu stomac în loc de creier ai ţării ăsteia?!? Adică, în mintea lor, ăia care câştigă alegerile pot face ce vor! 😯 Ăştia unt deja “pregătiţi” pentru dictatură, în prostia lor, s-au învăţat să fie trataţi ca nişte vite furajate oarecare, la care vine “stăpânul”, din 4 în 4 ani să le dea “tainul” şi ei cotcodăcesc şi se gudură! Naţie de servili şi pupincurişti!
    – A doua chestie, e povestea cu “aginturile”, cu “Soroş” care “dă” bani celor care merg în Piaţa Victoriei… am tras io concluzia că Soroş ăsta e cel mai mare angajator … 😆
    Redevenind serios, am întrebat unde e Soroş ăla sau “trimişii” lui, că vreau şi eu să mă duc în piaţă …. desigur la mişto. Câd au auzit, pesedeii au belit ochii: le dispăruse obiectul, dă Soroş bani, da’ unde dai de el?!? Ei au preluat ca papagalii ce li se bag pe gât la haznale alea numite “televiziuni”…
    – Altă chestie, le-am propus un experiment, în glumă: Vrei să vezi oraşul ăsta de pesedei PUSTIU, da’ PUSTIU? Păi pune nişte afişe în faţa sediului besete (aşa se citeşte, psd, nu? 😈 ) cum că angajez “zilieri” pentru miting, cu 50 RON + masă. în 20 de minute toţi pesedeii vor suna, dornici de o nouă pomană, indiferent de la cne vine…

    Bleah!

    Cel mai tare mă deranjează însă că aceşti rahaţi politici – TOŢI, din 89 până azi – au reuşit să scindeze ţara şi ăsta e pericolul cel mai mare. Şi pentru asta trebuie pedepsiţi aspru TOŢI politrucii ăştia împuţiţi, nu contează partidul.

    În ce mă priveşte eu vreau:
    – reducerea imediată a numărului de căcaţi din şparlament, la 300. Nu că ar ajuta la ceva, dar pentru simplu fapt că mă simt ofensat şi furat că nu s-a ţinut cont de părerea mea. Păstrate proporţiile de la alegerile astea, bine, dar redus numărul de hoţi “oficiali”, la costum. Că d-aia li se spune “oficialităţi”, nu?
    – introducerea de urgenţă a Legii ILICITULUI, în care TOŢI cetăţenii să fie “întrebaţi” de unde şi cum au dobândt averile. Asta nu e o lege comunistă, ci una de bun simţ. Printre primele pe care au abrogat-o căcaţii din prmele parlamente “libere”.

    • Sloboza = Slobozia. Da’ se potriveşte, oricum… 😈

    • Ai fost in Slobozia sambata? De ce nu ai iesit pe strada cu noi?? E drept nu am fost mai multi de 200, dar am fost. Ti-a fost bine in casa la caldurica, judecand cat de prosti ‘e’ slobozenii astia.?

      Au fost manifestari astfel (nu ne-a numarat nimeni, am aproximat eu):
      joi – 30 participanti
      vineri – 70 participanti
      sambata – 200 participanti
      duminica – 60 participanti

  68. Bai, terminati cu cliseele astea, gen PSD-ul e votat doar de aia saraci si prosti din Sloboza si Telereman. PSD-ul a castigat alegerile si-n Bucuresti, care nu e deloc sarac si nici extraordinar de prost, da?
    OK, unii au votat pentru 100 lei sau pentru galeata, insa nu toti au facut-o din motivul asta. Cu aia cu galeata nu prea ai ce face, insa cu ceilalti se poate discuta, iar daca marii “analisti” de dreapta ii trateaza la gramada ceva imi spune ca PSD va castiga vesnic si noi o sa ne miram de fiecare data.
    Eu nu cred ca aia 37% dintre bucuresteni au votat PSD pentru celebra galeata sau 100 lei.

    Plus ca 65% dintre oameni n-au votat deloc, probabil pentru ca stomacul si memoria nu-i lasa sa puna stampila pe PSD, insa ceva ii retine (justificat sau nu, nu stiu eu sa raspund) s-o puna si pe “dreapta”.

  69. Imi permit sa fac o atentionare (nu meteorologica): nu vad ca Parlamentul s-ar grabi sa aprobe OUG 14. Inteleg, discurs, buget, motiune, etc. dar nici macar nu e propusa spre dezbatere pe vreo schita de ordine de zi . Iar daca pana pe data de 10.02.2017 ora 23:59 legea respectiva nu e adoptata si publicata in M.O., in secunda imediat urmatoare, la propriu, intra in vigoare OUG 13. Ce-i de facut, dragilor? ca sa citez un clasic in viata?

  70. Mi s-a părut mie sau domnul bolnav de cancer și sărac avea două ghiuluri de aur pe mână? 🙂

  71. “Ar trebui interzise marsurile la pas. Cadenta de 1Hz (1 pas/secunda, pentru necunoscatori!) este periculoasa pentru scoarta, Pamantul putand intra in vibratie. Ceea ce care a fost cutremur.”
    (Comunicat de la Institului pentru Fizica Pâmântului).

    Se recomanda participantiolor la marsuri sa dubleze viteza, de la “pas” la “pas cu pas”

  72. Mai sunt si parinti care isi cred copiii, sau pe care nu e nevoie sa-i convingi, chiar daca nu sunt superscoliti. Nu e o problema de educatie, ci de bunsimt, de a carui lipsa nu ar trebui sa-i suspectam pe cei in varsta. Ei sunt insa indoctrinati prin TV, aici ar trebui sa se lucreze si e vorba nu doar de varsta a treia, ci mai ales de generatia tanara.
    Stiti cati copii/adolescenti raspund la intrebarea: Ce vrei sa fii cand vei termina socala? ca vor sa fie manageri, directori, etc, nu sa munceasca?

  73. Simona, iti multumesc ca ai scris despre subiectul asta dureros.
    Cel mai greu de înțeles pentru mine este cum aceiași oameni care ne-au învățat să avem valori ca adevărul și cinstea (și chiar exagerat în asta) au picat în plasa manipulărilor -și nu acum, ci de la început, adică imediat după Revoluție. Mai ales că în comunism nu au fost spălați pe creier, nu au avut carnet de partid și i-au urât din tot sufletul pe nemernici.
    Eu una am renunțat să-i aduc „pe calea bună”, nu vor admite niciodată că au greșit, dar măcar să aibă în suflet o îndoială. Și asta înseamnă să le vorbim cu calm și să le „plantăm” fragmente din adevărul pe care îl știm noi, cu argumente.
    Am evitat dintotdeauna să vorbesc cu ai mei politică și acum cred că am greșit. Poate că dacă aveam discuții de-a lungul timpului, ne-am fi lărgit fiecare orizontul…Și noi și ei am făcut ce am putut. Noi eram prea mici și necopți la momentul când am fi putut schimba ceva , ei au fost sub trauma comunismului. Nu ne rămâne decât să ne privim cu iubire și să luptăm, fiecare pe frontul nostru…

  74. cu toata tristetea va zic ca sunt oameni si de 30-35 ani carora furtul li se pare normal.
    Si de 20 de ani.
    Si de 60 de ani.

    Nu varsta e de vina, ci alegerea.

  75. Sfinte Sisoe, oameni buni. Ce sa zic, eu astept sa se termine, ca sa-mi pot suna parintii. Cand a cazut guvernul Ponta, tot asa, n-am vorbit cu ei pana a trecut. Nu ma tin nervii. E ceva de groaza, deci eu refuz raspicat subiectul, le repet ca nu ma mai intereseaza, nu vreau sa stiu, pe mine ma preocupa sa nu castige Wilders alegerile aici, ei se apuca de aberat la telefon, cu ridicat de ton progresiv pana la tipat (again, eu ori tac ori repet ca nu vreau sa stiu ) pana cand imi sare mustarul si ma rastesc sa inceteze. Mai bine nu-i sun .
    .

    • nu esti singura, si eu evit perioadele astea (de la jalania cu Nastase 😀 ). Ne dam loviti, spunem ca avem invitati sau o crapat calculatorul (la asta nu mai merge, sunt injinera, mi-au zis-o ca ce halal de injinera sunt de nu imi merge calculatorul 😀 😀 😀 )

  76. Simona, clivajul asta exista din 1990, de la Piata Universitatii. Eu am fost o norocoasa, am “facut” piata cot la cot cu mama, fidela ascultatoare de Europa Libera si perpetua votanta de PNL…nu multi au avut insa norocul asta 🙁

    Bona mea si-a sunat copiii sa ii balacareasca fiindca au fost in piata si i-a zis lui fiu-sau ca de aia i-a crescut rata la credit in CHF, fiindca a fost in piata !! Altfel o femeie cu bun simt, inimoasa, saritoare…dar care nu se dezlipeste de RTV.

    Am anuntat-o si eu ca, daca PSD-ul introduce impozitarea progresiva, asta se va regasi si in salariul ei, fiindca nu mi se pare corect sa suport doar eu “solidaritatea sociala”. S-a cam schimbat la fata… 😈

    • Toate tarile “normale” (si mult mai civilizate si dezvoltate) au impozitare progresiva, numai voi sunteti mai capitalisti decat US, Canada, Germania, UK etc. …
      Doar zic.

    • Toate tarile “normale” (si mult mai civilizate si dezvoltate) au impozitare progresiva, numai voi sunteti mai capitalisti decat US, Canada, Germania, UK etc. …
      Doar zic.

  77. Canadianule, pana in 2004 50% din venitul meu se ducea in gaura neagra numita bugetul statului roman. Astept cu interes sa-mi semnalezi MACAR UN SPITAL facut de banii aia. Azi dimineata am vanat penultima doza de vaccin pneumococic pt fi-mea dintr-o binecunoscuta farmacie bucuresteana…am ajuns sa ma bucur ca am pe ce da banii.

    • Ce s-a făcut cu banii e altă discuție. Eu doar vă explicam cum stă treaba prin alte țări, pentru incultura voastră generală, că văd mulți “dreptaci” că se agită pe tema asta zilele astea…

    • Nu, NU e alta disccutie. Cand te duci la restaurant, platesti o farfurie goala – “eu platesc, ce imi aduce la masa e alta discutie” ?

  78. romanii nu au invatat mai nimic dupa revolutie… suntem un popor se-mi redus…

  79. Degeaba spunem si degeaba folosim logica si bunul simt. Parca nu ne aud si mai ales … par ca aud altceva cand le explicam noi. “Aia mici” la orice varsta, care trebuie sa faca ce zic parintii si care dau dovada de lipsa de respect parintesc daca indraznesc sa se gandeasca la viitorul copiiilor lor.
    Foarte dureros. Vom ajunge si noi ca ei pe masura ce iesim din viata sociala ? Asta ma sperie.

  80. Stiti ce este si trist si ingrijorator? Ca in spatele bunicilor si bunicutelor de la Cotroceni este de fapt o parte importanta a populatiei Romaniei. Eu cred ca s-a intamplat de mult o fracturare a societatii intre cei de la oras si cei de la sat. Fractura care se adanceste mereu. Si care ii pune pe cei mai putini de la oras (numeric vorbind urbanul are populatie mai mica decat ruralul) fata-in-fata cu cei de la sate. Cu cei multi care traiesc la fel ca acum 30-40 de ani. Pentru ei timpul a inghetat. Au aceleasi mentalitati, aceeasi lipsa de educatie, aceleasi orizonturi, chiar daca poarta haine de la oras.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint