Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Soluția pentru lipsa medicamentelor există. De ce Ministerul Sănătății nu o aplică?

Screen Shot 2017-03-12 at 12.58.16

Ar trebui ca, în zilele următoare, toată presa să îl întrebe obsesiv pe ministrul Sănătății de ce nu aplică soluția moștenită de la predecesorul său, care ar trebui să rezolve problema lipsei anumitor medicamente, din cauza căreia mor oameni. Reiau în cele ce urmează ce scriam pe 26 februarie pe Facebook:

Unul dintre motivele crizei de medicamente în plină desfășurare este exportul paralel. Fenomenul, deși legal la nivel european, duce la revinderea medicamentelor destinate pacienților români și achiziționate la prețul românesc (cel mai mic din Europa) în alte state UE, unde prețurile sunt mult mai mari. Profiturile realizate de firmele care efectueaza export paralel sunt importante, iar medicamentele destinate pacienților români merg în alte state.

Pentru a controla acest fenomen, echipa fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a elaborat, sub coordonarea Ioanei Ursu (expert internațional în politici de rambursare a medicamentelor), proiectul care definește clar și precis OBLIGAȚIA DE SERVICIU PUBLIC. Definirea acestei obligații a fost amânată în ultimii ani. Mecanismul propus stabilește un nivel clar al stocurilor de medicamente pe care actorii din piața farmaceutică trebuie să-l asigure. În cazul scăderii stocurilor sub acest nivel clar definit, medicamentul respectiv va fi trecut pe o listă temporară de medicamente aflate sub observație pentru care va exista interdicție temporară de export paralel. Proiectul este publicat pe site-ul Ministerului, în secțiunea “Transparență decizională”, din 20 decembrie, este rezultatul mai multor consultări publice și nu așteaptă decât să fie semnat de Ministerul Sănătății. În loc să îl semneze, ministrul Sănătății ne spune, de trei luni de zile, că mai durează, că o să se rezolve, că mor copii în toată țara, dar se lucrează, că… blabla și, în ultimă instanță, că de ce-i cerem lui socoteală în legătură cu eventualele decese pe care le poate atrage după sine nerezolvarea problemei:

Sunt 3 măsuri importante în acel ordin pe care Bodog nu ar trebui decât să îl semneze. Unele pot fi puse în aplicare din momentul în care ordinul intră în vigoare:

1. Prima masură (art. 2): dacă există o comandă justificata (adică o rețetă) care cere un medicament, farmacia poate opri rețeta și, în maximum 48 de ore, trebuie să aducă medicamentul. Cu o copie a acestei rețete (cu datele ascunse ale pacientului, evident), farmacia poate impune unui distribuitor să îi dea medicamentul și cantitatea de pe rețetă. Tot în acest articol 2 scrie foarte clar că atât distribuitorii cât și producătorii sunt obligați să garanteze cantitățile necesare. Dacă o rețetă nu este eliberată din lipsa medicamentului, acea garanție este, practic, încălcată și se dau amenzi prevăzute deja în Legea 95/2006).

2. A doua masură: dacă prin sistemul electronic de raportare (S.E.R.) a stocurilor, www.medicamente-lipsa.ro, scade nivelul național de stocuri, timp de 7 zile consecutiv, medicamentul intră în lista temporară de interdicție pentru export sau livrare intracomunitară. S.E.R. a fost reglementat printr-un alt ordin, dat în noimebrie, pentru care termenul de implementare de către farmacii, producători și distribuitori era 27 februarie 2017 (a trecut!).

3. A treia masură: cu 10 zile înainte de a trimite stocuri în UE, distribuitorul trebuie să anunțe A.N.M.D.M. Dacă există vreo rețetă în aceste 10 zile care nu a putut fi eliberată, din cauză că medicamentul respectiv nu se găsește în farmacie, atunci distribuitorul este obligat să satisfacă nevoia națională înainte de a lăsa medicamentul la export.

Conținutul ordinului e aici: https://goo.gl/VymQAn.

Este un ordin VITAL pentru accesul pacienților la medicamente. Tot ce are de făcut Ministerul Sănătății e să îl semneze ACUM.

Pls, SHARE.

18 comentarii

  1. Doua doctorate, decan, manager de spital, secretar de stat, acum ministru. El e Dumnezeu, cum ii poti cere sa se coboare la nivelul de a semna un ordin facut de altul???

    M-am uitat de mai multe ori la clipul de mai sus: stie ce face. E ticalos, da, ca altfel nu ar fi ajuns in guvern.

  2. Cum de ce? It is known:) Păi toți îs băgați în acționariatul distribuitorilor și marilor lanțuri de farmacii. E ca și cum i-ai pune să dea bani din propriul buzunar.

  3. Din pacate daca ar fi numai asta problema, ar fi simplu.
    Nike va poate spune mai multe de cate magarii se intampla la ministerul sanatatii sau la agentia nationala a medicamentelor. Si mai ales cate nu se intampla pt ca unii … nu vor sa faca.

    In rest, cand aveti rabdare, cititi si contractele intre ministerul romanesc si importator. Mi s-a revoltat si ultimul fir de par: nu e nicio conditie limitativa sau sa penalizeze firma importatoare pt gaurile de aprovizionare, dar penalizeaza statul roman cacalau daca a intarziat o zi de plata. Cineva de la noi a semnat si ala merita puscarie, niciun om ce a citit tot contractul nu ar semna pt familia lui asa ceva….

  4. Problema este cu mult mai grava si nu asa se rezolva. Vlad a admis ca sunt carpeli,dar timpul a fost extrem de scurt. Practic trebuie renuntat la nenorocitul de de APP, adica autorizatia d p unere pe piata, care practic consfinteste interventia statului in pretul medicamentului, limitand drastic intrarea pe piata medicamentelor.
    Ai Directiva 89/1988 care spune clar ,la art 6, ca ai max 180 de zile de la solcitarea intrarii pe lista a unui medicament pana la includere, in UE cel mai codas stat, exceptand romanica, este Bulgaria cu 120 de zile. In Romania media e de 700 de zile minim per dosar, cromoglicatul are 3125 de zile. Practic ANMd ul invoca faptul ca nu are indicatie terapeutica, RPC adica, ca nu se da off label in contextul in care casa deconteaza mii de dosare cu citostatice extrem de scumpe off label,adica in alte afectiuni decat cele de pe prospect.
    Decizii relevante ale Curții de Justiție a Uniunii Europene
    1.Cauza C-245/03 Merck, Sharp & Dohme vs Belgia
    In anul 2003, Consiliul de Stat din Belgia a formulat o întrebare preliminară cu privire la caracterul termenului de 90/180 zile prevăzut de art. 6 alin. (1) Directivei 89/105/CEE din 21. decembrie 1988 referitor la includerea unor medicamente pe lista medicamentelor cuprinse în sistemul de asigurări de sănătate. Această procedură preliminară a fost inițiată în contextul unui litigiu național între firma Merck, Sharp & Dohme și Statul belgian având ca obiect neincluderea pe lista medicamentelor compensate a unui produs farmaceutic.
    Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că termenul limită -90/180 zile- prevăzut de art. 6 alin. (1) Directivei 89/105/CEE din 21 decembrie 1988 este “un termen obligatoriu pe care autoritățile naționale nu au dreptul de a-l depăși (a mandatory time-limit which the național authorities are not entitled to exceed).”
    2.Cauza C-296/03, Glaxosmithkline vs Belgia
    Pentru soluționarea unui litigiu pedinte cu reclamanta Glaxosmithkline – societate producătoare de medicamente – Consiliul de Stat din Belgia a solicitat Curții de Justiție a Uniunii Europene o interpretare a caracterului termenului prevăzut de art. 6 alin. (1) Directivei 89/105/CEE din 21 decembrie 1988.
    Și în acest caz, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că acest termen este “un termen obligatoriu pe care autoritățile naționale nu au dreptul de a-l depăși.”
    3.Cauza C-424/99 Commission vs Austria
    In această cauză, Comisia a supus atenției Curții de Justiției a Uniunii Europene legislația națională a Austriei prin care s-a implementat Directiva 89/105/CEE din 21 decembrie 1988. În concret, legislația Austriei prevede că dacă solicitantul nu este mulțumit de decizia privind includerea/excluderea unui produs de pe lista de medicamente compensate atunci acesta se poate adresa cu o plângere unui organism administrativ („technical advisory board”). Comisia a apreciat că această dispoziție legală nu respectă exigențele prevăzute de art. 6 alin. (2) din directivă în legătură cu exercitarea căilor de atac.
    In legătură cu acest aspect, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că Austria a încălcat dispozițiile art. 6 alin. (2) din Directiva 89/105/CEE din 21 decembrie 1988 deoarece solicitanții trebuie să aibă dreptul de a se adresa cu o plângere către organe judiciare autentice” (genuine judicial bodies).
    Deci, iata, UE e clara: NU CONTEAZA MANIERA includerii pe lista, ci termenul de 180 de zile este obligatoriu.
    In momentul in care se adopta nomencaltorul farmaceutic european, practic orice medicament din UE e si la noi, dispare APP ul, dispar discontinuitatile, pentru ca tu nu mai ai contract cu x,y,z , ci ai in lista substanta activa pe care o poti aduce de oriunde din UE.
    Ex: la cromoglciat in Romanica se produc picaturile ofltalmice, dar nu ai APP pt capsule. Asociatia Suport Mastocitoza Romania a propus acest lucru. Este cumplit, dipare mafia. Nu vad reformarea agenturii medicamentului in scurt timp, atata timp cat autorizarile intrarii pe piata a medicamentelro depind doar de un singur om, HTA ul de la ANMd. Ati citit bine. UN singur om.

    • Picaturile oftalmice nu se pot administra intern? Intreb si eu ca injinera …

    • nu, din pacate, ar trebui o sticluta o data

    • Etete la …@Ofemeie! 😎
      Ma surprinsesi maxim!
      Ba da, la H, dar la halba! D-aia-i zice si H!
      @Nike:
      Scuze pentru off, dar merita!

    • off, offffff
      matrixu, genial ca de obicei.
      cum de nu se plictiseste de atata genialitate ???
      io propun sa comandam de pe acum bere la kilometru,
      sa fim siguri ca ne ajunge.
      ai vazut cat poa sa bea andu ?
      zici ca a trait in desert, nu alta…

    • Fac rezerve
      Ce?
      Ca plec iar

    • am dat si eu cu vorba, nu m-am gandit la halbe 😀 😀 😀 . Nu stiu concentratiile, nu stiu nici excipientii si nici absorbtia intestinala etc. sunt multi parametri dar … o idee..

      Mai am alta idee la fel de tzacanita: dar injectabil? de obicei doza injectata are cantitate mult mai mica decat cea ingerata, asa ca intreb daca picaturile pot fi injectate … ca la insulina, zic.

    • pai nici injectabil nu e in tara

    • aia cu dislaikul sunt sanatosi vesnic, banui

    • o femeie
      concentratia tre sa fie de in jur de 5 la suta
      da e buna rau si aia de 7 sau chiar 8,8 la suta.
      si se ia pe cale orala, nu injectabila.
      matrixu poa sa confirmeze.
      chiar acu ma repar cu una de 7,1 la suta
      si cu una de 28

    • eu ma pricep mai bine la concentratiile din literatura veche franceza (mai ales cadourile) dar nici ultimul portughez poposit nu o fost prea jos.

      La cromoglicat tot pe Nike o intreb 🙂 – ea e buna la concentratii si absorbtie. Nu stiam nici ca cel injectabil nu se gaseste …

      Auzi Nike, am alta idee. Cum picaturile oftalmice sunt produse la noi, si cum ministerul sanatatii si agentia medicamentului isi bate realmente joc de voi (sa nu zic ca unii angajati isi bat joc de tine), daca am cere producatorului roman comanda speciala sa produca pt voi? Segment de nisa, dar si produs vandabil. Te-ai gandit la asta?

  5. Sunt asistent medical-nu a fost visul meu dar asta e…Nu am lucrat decat intr-in cab de med de familie si de multe ori mi-e ciuda pe dl dr ca a fost atat de cumsecade ca daca nu era poate ma apucam de altceva. Niciodata nu am vrut sa lucrez intr-un spital, inca din timpul scolii,desi am fost intotdeauna o naiva,mi-a displacut atmosfera din spital(era unul judetean).Ma doare sufletul sa vad cum se fac aceste meserii dumnezeiesti in Ro (adica medic si as. med.) si nu mai am nici o speranta de mai bine.. Ma bate gandul din ce in ce mai mult ,desi nu mai sunt chiar tanara sa ma reprofilez sau sa ma car…Inca mai cred ca nu e prea tarziu sa ma apuc de Litere ,Simona sa-mi fie model-de fapt cred ca imi e deja.

    • @Irinoush:
      Toata stima pentru sintagma “meserii dumnezeiesti”, e clar ca-ti iubesti meseria. Cat despre Litere, ce sa zic, mare atentie la virgule, ba chiar incearca, vorba vine, sa le pui la punct (de preferat ochit🎯). Unele fac pe nebunele si strica tot façon-ul. La cifre e si mai nasol, acolo fac ravagii. Intreaba inginerii!📐

      P.S. Daca ai spus-o in gluma, ia si comentariul meu la fel.😆

  6. Matrix,
    Multumesc pentru observatii;pe vremea compunerilor mele cu pasari calatoare si floricele pe campii nu scriam la tastatura! Si daca nu m-ar zgandari blogu’ roz nici acum nu m-as apuca de scribalit la calculator sau alt “divais ” , asa ca scuze daca am intinat puritatea lngvistica de p-acilea… Mi-e draga rau Simona si ma risc sa mai pun si eu cate o fraza mai “diareica” asaa…csf…

  7. A uitat de medicamente pentru ca amelioreaza durerea. 😀

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green