Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Am decis, într-o zi, să nu mă mai angajez niciodată

Screen Shot 2017-04-25 at 09.57.03

Sunt 9 ani de când am blog. Mi-l făcusem cu câteva luni înainte să plec de la Academia Cațavencu. Nu aveam habar că urma să plec, s-a întâmplat neplanificat. Am decis, într-o zi, să îmi dau demisia și să nu mă mai angajez niciodată, nicăieri. Evident, nu am crezut o secundă că o să-mi și iasă. Cum naiba să nu mă mai angajez? Păi, și din ce aveam să trăiesc?

Și totuși am avut puterea să refuz primele oferte de job pe care le-am primit imediat după demisie. Aveam niște economii, mi-am zis “Hai să nu mă grăbesc” și am acceptat doar o colaborare. Și am continuat să scriu pe blog. Zilnic, uneori și de două-trei ori pe zi, spre disperarea unui cuplu de prieteni invazivi, care și-au făcut, la un moment dat, un scop în viață din a mă convinge să renunț:

– E o prostie, Simona, în loc să stai de vorbă cu oamenii vii, în carne și oase, stai de vorbă cu niște necunoscuți, pe un blog?, îmi ziceau, de câte ori mă prindeau.

– Dar tot oameni vii sunt și ei!, mă apăram eu.

Necunoscuții de pe blog deveniseră între timp o comunitate. Iar prietenii mei binevoitori erau din ce în ce mai insistenți:

– Simona, tu tratezi blogul ăla ca pe un serviciu, doar că – dăăă! – nu e un serviciu, pentru că nu câștigi nimic din el!!!

– Așa, și?

– Muncești degeaba? Unde s-a mai pomenit așa ceva? Ești masochistă?

– Mă încarcă, mă amuză, mă ține în priză… Îmi place.

– E o prostie, pe bune, dă-l dracu’ de blog. Îți pierzi timpul.

Nu l-am dat dracu’. Ba chiar, datorită lui, nici nu m-am mai angajat vreodată, așa cum mi-am promis atunci, acum 9 ani. Și îmi place și azi. Mă încarcă, mă amuză și mă ține în priză. Ceea ce altora li s-a părut din capul locului o prostie era, de fapt, locul meu de muncă, doar că, pentru o vreme, nici măcar eu nu am știut asta. Pentru o vreme, am fost blogger doar din plăcere, iar lucrurile făcute cu plăcere, cu pasiune, cu seriozitate, cu determinare și consecvență, au mari șanse să se transforme în job de-adevăratelea. 😉

***

Sunt pasiuni și pasiuni, unora ne place să scriem, altora ne place să gătim, altora ne place să croim haine sau să bricolăm. Nu ezitați niciodată să vă dăruiți timpul unui hobby, fără să așteptați nimic în schimb, indiferent ce v-ar spune ceilalți. 🙂

Celor pasionați de gătit le oferă deja Lidl o mână de ajutor. Sau o provocare. 🙂 E vorba de competiția Bucătar din Plăcere, care premiază bucuria de a găti, propunându-și să-i susțină pe cei care vor să facă mai mult în domeniu, fie că e vorba de un blog sau despre un video blog. Se caută oameni care se simt în bucătărie ca în vacanță, care improvizează, care se bucură jonglând cu ustensilele și cu ingredientele și sunt bine cunoscuți pentru asta în familie și în cercul lor de prieteni. Lidl își propune să identifice 9 astfel de Bucătari din Plăcere și să-i învețe cum să construiască un proiect pe termen lung și să adune o comunitate de pasionați de gătit în jurul acestuia.

Pentru a deveni viitorii Bucătari din plăcere, pasionații de gătit trebuie să încarce pe platforma suprize.lidl.ro un videoclip sau o fotografie care să-i reprezinte.

Toți participanții la concurs vor avea șansa de a câștiga nenumărate premii, iar cei 9 finaliști, vor avea posibilitatea de a-și arăta talentul culinar la televizor și vor fi pregătiți de oameni cu experiență pentru ceea ce-și doresc să facă.

Platforma mai conține și o secțiune specială de tutoriale despre crearea de conținut pentru un blog sau vlog de food, despre tehnici culinare variate sau tehnici de comunicare în fața camerelor video, oferite de Chef Florin Dumitrescu, Andrei Aradits și Teo Rogobete (Teo’s Kitchen).

***

Eu vă țin pumnii, dacă sunteți pasionați de gătit. Poate, într-o zi, veți ajunge să mergeți la serviciu la voi în bucătărie. 🙂

Foto Frenta | Dreamstime.com 

98 comentarii

  1. Te rog sa scrii mai des, imi lipsesti, iar inceputul articolului de azi m-a cam speriat… “Sunt 9 ani de când am blog.” Prevedeam ca urmeaza un “Si e timpul sa trec la altceva” 😮 😮 😮 🙁 OMG!

  2. Cu bucataria am o problema veche si nerezolvata. Cred ca ma uraste pentru ca de fiecare data cand incerc o cat de mica apropiere imi da peste nas. Ba imi arde mancarea, ba imi pune prea multa ceapa intr-o mancare (inclusiv 500 de grame in loc de 50! – o mica greseala de citire a retetei :mrgreen: ), ba… In sfarsit, nu insist, dar e clar ca ma persecuta. Drept pentru care si eu am luat distanta si incerc s-o evit cat pot ca sa n-o mai aud pufnind nemultumita cand ma vede. :mrgreen:

    • Deci nu doar mie mi se intampla lucruri rele cand incerc sa gatesc :))

    • mda, tu nici clatite nu stii sa faci, dons’oara! ouf, tineretul din ziua de azi..

    • costicămusulmanu

      chick fight, chick fight!
      da’ pe cine încerci tu să gătești amy? știu eu unu’ care n-ar protesta…

    • cine stie unde o fi umblat asta mica atata timp…
      iar clatitele nu-i ies bune pt ca le unge cu dulceata pe partea ailalta a clatitei, nu cum e normal.
      un banc ce mi l-a spus ilie nastase, asta toamna, ca el e prietenul meu.

      Într-un bar, intră un tip foarte mulţumit:
      – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu!
      – Ce greutate?
      – 4 kg!
      – Lungime?
      – 53 cm!
      – Cum se simte soţia?
      – Ea încă nu ştie!

    • musulmane, am prins-o la cotitura, de cand asteptam io!
      pai ne-a eclipsat cu ochii ei mari si albastrii si cu clatitele ei si cand colo: ioc ochi albastrii , ioc clatite! nici ochii nu i-am vazut, nici clatite n-am mancat!

    • ochii nu se prea vad, ca ii ascunde sub ochelari.
      si e pacat, ca sunt foaaaarte frumosi.

    • Imi iertati tradarea?! 😯 😳 Acum io’s de vina 🙁

    • @costicamusulmanu: dg n-ar protesta sau cine? 😆

      @dg, eu ung clatitele pe ce parte vor ochii mei 😆

    • amintire
      la primul H
      de cate ori trecea o gagica buna pe langa masa noastra
      masculii feroce de la masa sareau cu intrebarea :
      asta o fi aia mica, asta o fi aia mica ?
      n-a fost sa fie…
      da, eu regret ca nu am mancat clatite d-alea promise de tine, fie si unse pe partea gresita…

    • cruela de vila

      Adi, muta si tu milieul si pestele de televizor, din sufrajarie, in bucatarie, pe aragaz ( dupa ce il inchizi, normal! :mrgreen: ) si sigur castigi la categoria :”cea mai eleganta bucatarie”! :mrgreen:

    • Cruela

      Mileul de pe TV nu-l mut nicicum. Sta atat de bine pe cei 2 cm latime incat nu vreau sa-l zdruncin. Dar cu aragazul facui exact cum ai zis. La penultima verificare a gazului mi-au gasit cei de la E.on scapari la aragaz si mi-au zis ca tre’ sa-l schimb. Prin urmare (si-asa deci) l-am inchis – inca de acum 3 ani, carevasazica – mi-am luat o plita cu inductie cu un singur ochi si am pus-o peste aragaz. Fancy-trendy-cool rau! :mrgreen:

    • Si milieul si pestele, desigur. Supierb! Mai fac schimb de experienta cand si cand cu madam Firea-Pandele-Vranceanu ot Iasi-Voluntari si ea e super incantata. Acum pregatesc submarinu’.

    • cruela de vila

      Adi, ai grija ce vorbesti! Ca p-aici pa noi , submarinul e un fel de sandwich si te trezeti in concurs fara sa bagi de sama! :mrgreen:

    • costicămusulmanu

      @Adi: te rog frumos să retractezi cele scrise și să recunoști Bacăului meritul de a fi dăruit lumii întregi dar mai ales bucureștenilor, primul primar femeie…extraordinar caracterizată de cațavenci (cîn’ cu scandalu’ din cauză dă copchii inexistenți ai ficusului) prin tradiționalul “mînca-mi-ați p….”

      @amys: cînd ți se face un compliment nu pui întrebări, bine? zici “mulțumesc”, întorci capul 15,92 grade dreapta și clipești alert pentru 2,03 secunde; și da, digeiu era…

  3. costicămusulmanu

    unu’ mai diștept o zîs cîndva: fă ce-ți place și nu vei munci nici o zi în viața ta!
    șî iaca, ți-ai făcut blog, faci și un leu de hîrtie însă cel mai important, ne-ai cunoscut pe noi…andu, lixu, didjăi, matrixu’, io, eva, (doamna preșădintă și cu nike nu se pun aici), johny and the rest of us…nici nu-mi pot imagina cum ai trăit înainte…
    săr’na pentru spațiul roz de aberare (sometimes)…mai ieftin ca la psiholog…

    • costicămusulmanu

      matrixe, nu ti mai năcăjî…dișteptul din care am citat se numea Confucius șî iaca, pînî și el ș-o luat dislike-ul…
      poate-l aduc pe Sun Tzu…

  4. *** ”– E o prostie, Simona, în loc să stai de vorbă cu oamenii vii, în carne și oase, stai de vorbă cu niște necunoscuți, pe un blog?, îmi ziceau, de câte ori mă prindeau.
    – Dar tot oameni vii sunt și ei!, mă apăram eu.”***
    ————————–
    dacă nici noi, ăștia de ne-ai adunat în zona roz , nu suntem vii, atunci cine ?
    Calea Lactee ar fi la zero grade kelvin

  5. Mult iubită şi nestemată
    TO’AR’ŞAN’’ŢĂTOARE,

    Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă gândesc la blogul naşterii mele ca postac, la casa prietenească din H-umoreşti, la stâlpul blogului unde lega Simona o şfară cu motocei la capăt, de crăpau miaelele jucându-se cu ei, la prichiciul vedrei de la H, de care abia mă ţineam când începusem a merge copăcel spre etaj, tras de Andu YY şi împins de DG, să mai fac loc la câteva beri, la cuptiorul din care săreau ştrudelele Evei ca peştii zburători, când ne jucam noi, băieţii, de-a mahoarca pe terasa herăstrăiene, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul beţivănesc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!

    À-propos … vă mai amintiţi cum v-am pus o pilă să intraţi în FAN-clubul CABRAL?
    Întreb aşea …

    Hemoroizi, fisuri anale?

    • eu încă n-am uitat 🙂

    • stiam io ca nu trebuie sa avem incredere in matrixu….

    • costicămusulmanu

      atîta tevatură de la un Ctrl+C/Ctrl+V…
      ponta knows…

    • dar ce tevatură, pffff! era să-l omor.

    • Matrix,ai fost primul troll pe blogul roz. Ce te-am mai laudat toţi !
      Da’ mie tot imi lipsesc Guţa Yoda my love, Badmf , Sandman, Nedormitul,Aurelian si Silva…Delia Andrei din Usa 😢 Uneori îi mai zaresc pe unii si mor de ras. Sa ma scuze ceilalti nenominaţi.
      Nostalgia, maica !

    • @Lixu:
      Se poate, coniță, să mă faceți pe mine… adică eu, vărul ştiţi Dvs. al cui … de la Primăria din PN … care mă aşteptam la o protecţie … şi coniţă, trolli e ăia plătiți ca să scrie pe bloguri perdele de fum? Vă jur că n-am primit lețcaie de la niminea, decăt de la D-l Cabral, de când cu fisurile. Daaa, m-a sunat după tărăşenie şi mi-a cerut un număr de cont, zicea că i-am dat servită ocazia să intre pe blogroll-ul Simonei. Rugase 100 de români să-l ajute şi tocmai eu, moț. Că d-aia m-a şi iertat Simona, cu recomandarea călduroasă “că să nu mai fac d-astea!”. Parcă te pui cu năravul şi talentul. ŞI bonus, nici nu m-a mai omorât. Troll, auzi …!

    • Lasă omule vrăjeala, ca ți-ai si luat minusul zilnic…

    • cruela de vila

      Lixuca: adica de Neamtu Tiganu nu zici nimic nimic? 🙄

    • @dg:
      Cand se inmultesc (sic) (-) cu (-) fac (+) si nici macar nu-l pastrez, uite … i-l dau Lixucai pentru evocarea lui AndreidinUSA, unul din cei mai constanti, eleganti si prolifici, sa zic asa, comentatori ai acestui blog si care nu mai este, din pacate, printre noi, la modul cel mai propriu. Da, la modul ALA. Cred ca de undeva din ceruri mai arunca o privire (dojenea, dar si mangaia cu vorbele, cand discutiile se infierbantau peste limita aderentei) peste comentariile noastre, asa, din instinct profesional (chiar fusese ziarist, intr-o discutie pe messenger enumerase cateva publicatii, dar le-am uitat). Suferind de deviatie de fus orar, era aproape mereu primul comentator al diminetii).

      @Lixu:
      Cand ai un ragaz, mangaie-ti un pic memoria. Stie ea pentru ce! Promit sa te trec prezenta la H, in caz ca pe motiv de “e sezon si biletele de avion … bla-bla …” sau “as fi venit cu placere, dar tocmai am o delegatie la PN”. Nici aruncaturile de bat nu mai sunt ce-au fost, asa e.

    • Cruela, maica, memoria se joaca de-a ascunselea cu prietenii mei imaginari din copilaria blogului. Iertaţi-ma , Neamţule,Cru,Agnes si toti nenominaţii la Oscar. Ar trebui sa fac un pomelnic, mai degraba ? cat se mai da la popa? c-am uitat

    • Nici prin cap nu-mi trecea ca o publicitate la lidl ar putea trezi amintiri !Simona rulz !

    • lixuca, io-s aici. din cretacic. cuget, dau din cap si bag dislaicuri când o situaţia o cere.

    • da si eu sunt tot de pe atunci, eram coleg cu matrixu, ganditorii de la HASH-mangia.

    • cruela de vila

      agnes de la mine ai 4 de DA (citeste “like”)! 😎 😉 😀 😳

    • numa 4??? la cât îs de vigilentă, merit mai mult. 👿

    • cruela de vila

      agnes draghe, aia cu “4 de DA” era o prafraza la ce striga juratii de la ” Romanii au talent”! Da de unde sa stii tu d’astea daca nu te uiti la teveu decat la meciuri ( nu spui de care) :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:
      Asa ca sa-t raduc: este maximum de apreciere!
      Daaarrrr, pt ca esti sora mea, iti mai cedez inca 4 , alea ali mele!
      😉

  6. hei, mai ieftin cu muuult decat la psiholog ; ca sa nu am zic ca Simona tocmai devine psiholog! va dati seama ce studii de caz are?! LOL

    • costicămusulmanu

      șșștttt…
      vezi poate ne pune simona taxă aici cînd o avea diplomă de pisicolog; io vin la eldevină să-mi deconteze…

      merge un blogăr la spitalu’ de veselovschi să facă un reportaj…
      -și? cum mai merge treaba?
      -ok, totul în regulă! din cînd în cînd le mai dăm niște teste să mai trimitem acasă dintre ei…vreți să știți testul de azi?
      am umplut o cadă cu apă și am pus alături o lingură, o cană și o găleată…să vedem cum golesc cada
      -ha, ha, ha…orice om normal ar folosi găleata…
      -orice om normal ar scoate dopul vanei…doriți pat la geam sau la ușă?

    • costicămusulmanu

      evo, pușche pre limbă…că scrisăi șî io mai sus…parcă văd că-și ia diploma șăfa și ori ne pune taxă pe blog ori ne invită la discuții tete-a-tete…

      cică merge un blogăr (ha) la un spital de veselovschi d’ăștia, să facă un reportaj…
      -și, cum mai merge? ce noutăți aveți? ce program e astăzi?
      -păi, zice doctoru’, azi le dăm un test să vedem dacă mai eliberăm dintre pacienți…am umplut o cadă cu apă și am pus alături o lingură, o cană și o găleată; le-am dat temă să golească vana…
      -ha ha ha…orice om normal ar folosi găleata…
      -ha ha ha, orice om normal ar scoate dopul căzii…ia spuneți, doriți patul la geam sau la ușă?

    • mai era un test; cum deosebesti un sapun de o pisica?

      ( strigi “zat!” care fuge e pisica 🙂

      n-am diacritice si nici nu ma spetesc sa fac rost, scuzati!

    • costica… doctoru ala….
      a umplut o cada cu apa si i-a pus sa goleasca …vana ???
      in muntenia, vana inseamna un robinet mare, matrixu-cabralu stie…
      asa pati io cu o sarboaica din vojvodina (adica romanca) dar care locuieste in austria.
      din vorba in vorba, ma intreaba : da tu cate sobe ai ?
      m-a blocat, i-am zis ca acasa , in vila mea, la etajul 3, am calorifere.
      s-a uitat urat de tot la mine…
      mai tarziu am aflat ca sarbi zic la camera soba.

    • costica
      in comentul de la 15:34 erai mascat in Cabral
      iar in comentul de la 17:01 l-ai copiat da nu ne-ai spus nimic
      ai vrut să vezi dacă ne prindem 😆
      este?

    • costicămusulmanu

      andu draghe, să-ți fie rușine că mă bănuiești de capacități intelectuale atît de elevate și perverse…
      nu, eram în bulgaria și cînd am trimis primul com…hopa, să’ntrerupsă netu’tătă…
      cetind io ulterior postul, nevăzîndu-mi comentariul și considerînd comentariul ca avînd o valoare inestimabilă…l-am rescris

  7. aveam niște colegi de grupă din Guinea care m-au invitat la ei în cămin să mănânc pui cu orez în ochi, drept mulțumire că le-am explicat că ”a-ți arunca ochii” peste cursuri înainte de examen, nu înseamnă ce se aude…Le zisese un prof să-și mai arunce ochii pe cursuri când vin examenele, si ei s-au cam îngălbenit/albăstrit la față de spaimă când au auzit asta, sau așa cred, că erau negri ca fumul de la Danubiana în vremurile ei de glorie.
    Mă rog ajungem noi ( am mai luat un amic, să nu mă fiarbă numai pe mine) la ei în cameră si pe masă erau 3 castroane : unul cu orez fiert , unul cu pui prăjit bucățele la tigaie și unul cu sos picant care cred că era făcut din minimum 3 kile de boia iute.
    Zic :
    – unde e puiul cu orez în ochi ? că asta e doar pui , orez și sos picant?
    – păi așa cum arunci tu ”ocii” pe cursuri , așa aruncăm și noi orez in ”oci” la pui

  8. la gradinita, cand eram io mai mic , adica foarte mic
    voia educatoarea sa facem o serbare cu eminescu, sa zicem fiecare cate o strofa din luceafarul.
    si cum eram exact douazeci si ceva in grupa, cam atat trebuia sa tina si poezia care trebuia sa ii dea pe spate pe parinti.
    recitarea era mai lenta, ca abia aveam 5 sau sase ani, va dati seama.
    a fost frumos vreo 10 strofe, dupa care s-a dat draq totu, ca un baiat si o fata, responsabile cam cu strofele spre douazeci s-au cam plictisitsit au facut caca pe ei, si asa eu nu am mai putut sa imi exprim calitatile de recitator imbracat in straie populare.
    ceea ce m-a facut sa renunt la scoala dupa 10 clase si sa ma indrept spre cariera de baiat bun , la H.
    stiu, n-are nici o legatura cu postarea si topicul de azi, da ce conteaza ? noi sa fim sanatosi.

  9. Preanefericitul

    mie imi place sa gatesc, dar nu prea apuc, ca muncesc ca boul pana la 8 seara.

  10. Cine stie sa rada (nu o bere, un hohot), ala n-are nevoie de psihopupu inca!

  11. declaratia zilei.

    Ilie Năstase: „Am sunat-o pe Serena să-mi cer scuze.
    Să vezi ce s-a bucurat maimuța!”

    • auch!!!

    • costicămusulmanu

      anii ’80, iași
      un negru (studinte din țările africane pretine) mergea cu tramvaiul; îl vede o băbuță:
      -hii, io-te maimuța!
      negrul se uită în altă parte însă în capul babei sar ceilalți călători explicîndu-i babei:
      -mamaie! nu e maimuță, e om ca mine și ca dumneata doar că el vine din africa și asta este culoarea pielii sale! ai înțeles?
      -îhî!
      -bun! acum cere-i iertare!
      -maică, te rog să mă ierți!
      -lăsați, zice negrul, nu face nimic!
      -hiiiiii! șî vorbeșteee!!!

    • Una din Bucuresti

      Cica e gravida.

  12. personal te-am descoperit acum 6 ani. Mi a luat ceva timp sa scriu. Am cunoscut super oameni aici, cu unii am legat prietenii.
    Am descoperit in tine un om f fain, dincolo de umor, de ironie, de haz, de orice, am descoperit empatie multa.

    E un loc unde intru ca sa mi incarc bateriile, ca sa ma decontectez brusc atunci cand cotidianul ala cu oameni reali,tangibili devine insuportabili.
    Zilele trecute, l am inchis brusc.Mi era ca ma bufneste rasul de la cele citite si nu e frumos sa razi asa,de una singura.
    Ce imi place cel mai mult este capacitatea ta de a crea,a naste povesti. orice devine poveste si e fain, Mihaela de ex.
    La multi ani,zic!

  13. cruela de vila

    Stie toata lumea ca mancarea-i fudulie, bautura-i temelie!
    Deeeeci: pe cand un concurs cu bauturi, cu bloguri, cu bloguri de bauturi, etc?
    Ca stiu ca are ( bauturi) chiar si la Lidl! :mrgreen:

  14. cruela de vila

    Si be) sper ca le-ai interzis intrarea pe blog, prietenilor invazivi! :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

    • @Cru:
      Prieten cu Simona cred ca nu sunt, poate asa, pe ici, pe colo, dar de invaziv ma onorez a zice ca (o) merit (incadrarea, gen).
      Dovada ca #rezist! 😆

  15. cruela de vila

    Si mai m-am gadit: cred ca ma bag si eu:stiu sa gatesc atat vin fiert cat si tuica fiarta! :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen: Cu slana ( de la nike), pita, branza si ceapa, toate taiate de mine, in bucatarie, cu manutele astea doua!

  16. cruela de vila

    Altfel, cand ziceati ca ne angajam si noi la un H?Ca am auzit ca n-ar trebui sa muncim! Dakt sa ne gatim si sa ne betivim.Ca de gatit are cine: au bucatar!Noi, doar comandam! 💡

  17. cruela de vila

    Ps: v-am zis ca il iubesc pe Aradits? 🙄

  18. Vorbim, glumim, dar titlul acestui articol ma bantuie. Ma bantuie rau. Ca vorbele unui guru de secta.
    Nu mai am mult si o sa renunt la crosetat planuri A, B, C si D, , analize SWOT samd.. abia astept sa va zic si io : azi e ziua in care am decis ca nu ma voi mai angaja niciodata!
    Hai ca nu o fi asa greu. Bine, io nu-mi fac blog ca n-am roz destul da’ cine stie, poate imi vin si idei daca o sa ma timp liber mult:)

    • fa-ti, fa-ti
      si o sa fiu cel mai mare fan troll al tau.
      mai tare ca matrixu.

    • cruela de vila

      stiu eu pe cineva ( nu spui cine, persoana importanta) care coace un …cum se zice la voi la romaneste? :mrgreen: antiblog culinary sau blog anticulinar?
      :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:
      Cum ar fi lasatul fasolii la inmuiat…TREI ZILE si TREI NOPTI ( ca in povesti), dupa care, direct la canal cu dansa…
      Cred si Adi s-ar califica ca autor de nadejde cu juma de kilul lui de ceapa… :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:
      Si sunt convinsa ca va avea succesuri, caci ceva imi spune ca sunt mai mult antibucatari decat bucatari eminenti , pe lumea asta!
      :mrgreen:
      Ca nu e om, sa nu fi scris o poezie
      Si nu e om sa nu fi gresit o piftie!
      :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:
      Sau daca preferati, sa nu fi facut piftie vreo poezie in loc sa faca o poezie de piftie!
      :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:
      De urat v-as mai ura, dar am de luat cina: un iaurt ( ca la tara) cu pufuleti ( ca la oras)!
      :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:
      Gatite proaspat!

  19. cruela de vila

    Acum, cu burta pliiiinaaaaa, pusa pe desktop, ma intreb:
    Unde sunteti cu totii de n-am cu cine trola( troli?) :mrgreen: ( ca nu-I frumos sa zic ca n-am cu cine bea un pahar de vin roze pe blogul roz… 😳 )
    Au ati plecat oare, sa va faceti cu ardoare, bloguri culinare?
    🙄 🙄 🙄
    Sau dkt mancati?
    😮

  20. cruela de vila

    Ca munciti ziua si pe cale de consecinta nu puteti scrie pe blog, inteleg, dar ca munciti si la ora asta…nu poate fi decat viciu! :mrgreen: Sau sunteti la Lidl? :mrgreen:

  21. Eu nu-s la Lidl si nici la congres 😛

  22. Ce-i permis nu-i interzis, e simplu!

    @andu yY:
    Faci ce faci si tot pe 69 comentezi!
    Comentezi?

    Si à propos, am trecut azi pe la H, e tot acolo. Ma gandeam ca edilii refac vechiul Pavilon H, ala de mobila … atat de multe s-au taiat? Padurile, gen … Cand mergem sa le ocupam o masa lemnoasa?

    • daca nu vine si ametista, eu nu vin, sa fie clar.
      nu am chef sa zac iar sub masa cu matrixu fara sa vina cineva sa ma salveze, cu respiratie d-aia…
      cu respiratie salvatoare, asa.

    • mâine

    • nu mai vrea nimeni?

    • dom prietene
      din cauza ta nu s-a tinut cand trebuia, pe 22, inainte de paste.
      te puse preacuratu sa te duci in … in… orasu ala din croatia.
      ce sa vezi acolo in afara de plaje cu pietroaie mari sau asfaltate ?
      acu, daca vrei, te astept la mine, bem apa plata pe malu la donau.
      altceva nu mai bem, ca ne tufe lixuca.

  23. matrixe
    nu iti mai bate joc de noi, astia mai amarasteni si mai fara scoala si muuult mai tineri.
    care draq e chestia cu 69 ?

    • @ decat DG:
      Omule, cum sa zic sa intelegi (decat) si tu … nu ca trebuie scoala, dar orsicat … e un fel de combinatie, gen ( ca te apuca si rasul) … e combinare de unu luat de catre una, carcotasii spun exact invers, cum c-ar fi combinare de una luata de catre unu … specialistii inca nu si-au dat (carcotasii zic ca nu si-au luat), unii zic acordul, altii zic verdictul … chestia e inca in studiu (carcotasii ii spun stadiu). Pe scurt, nu-i de nasul nosttu, a nu se intelege care n-am avea habar!

    • clar.
      chiar daca n-am inteles nimik.
      danke dir.

    • Esti carcotas!

    • Cercetaș, mă.
      Cercetaș.

  24. cruela de vila

    Am fost la Lidl!:)
    Stupoare si oroare; nu erati niciunul, manca-v-as! :mrgreen:

    • pai mai asta, fata mea
      la ora 6.26, ora aia cand ai fost tu
      ora comentariului
      nici nu deschisese aia de la lidl.
      la ora aia, aia abia aranjau frumos sticlele alea de gin pe raftul ala.
      de aia nu ne-ai gasit acolo.
      de aia, da ?

  25. Si eu sper ca pe viitor sa nu mai fiu angajata, dar este nevoie de sacrificiu, un strop de noroc si o idee buna.

    • un strop cam n-ar ajunge
      ar trebui o răpăială zdravănă de ploaie de vară plină cu stropi d-ăștia

  26. grigore tudorache

    >Cand vei constata ca, in scopul de a produce,trebuie sa obtii aprobarea de la cei care nu produc nimic,cand vei observa cum banii se scurg spre cei care nu activeaza in bunuri, ci in favoruri , cand vei intelege ca o multime de oameni se imbogatesc prin luare de mita si influenta lor este mai eficace decat munca lor,ca legile nu te protejeaza contra lor, ci dimpotriva, cand vei descoperi ca este rasplatita coruptia,iar onestitatea devine un sacrificiu de sine, atunci vei putea spune fara teama de a gresi , ca soarta societatii in care traiesti este condamnata> ” Sa nu crezi nimic din ceea ce auzi sau citesti,nu conteaza cine a spus-o sau scris-o,chiar daca am spus-o eu,DOAR DACA REZONEAZA SAU FACE SENS CU GANDIREA TA ” – Budha
    Am decis ,ca intr-o BUNA zi , sa nu ma mai angajez niciodata…..

  27. https://archive.org/details/guggenheimmuseum

    Chiar daca o spun eu si nu Budha , se pot descarca gratis.

    • In sfârșit, cineva care se ocupa si de arta si cultura.
      Ca ăștia, numa la beutura le steie gandurilii…

    • și înmulțirea prin simbioză a organismelor non-celulare de pe Marte, Venus și Saturn
      că pe Pluto nu sunt

    • Noroc de mine si de Budha.bai Dg! Si de Grigore.

  28. oare activitatea mitocondrială a petelor solare ce link o avea?

    • mitocondrial-solar-pete.com
      pe de alta parte, nici eu, care sunt un fan al muncii proletare, nu vreau sa ma mai angajez niciodata.
      mai imi trebuie doar vreo sapte, opt, hai, fie de la voi, zece milioane de euroi net
      si nu mai auziti de mine niciodata.
      si nu o sa vreau nici pensie.

    • Andy, ca veni vorba de petele solare, ai putea si tu da ajuti un danez macar.

  29. Grigore, iti plac cactusii ?

  30. Iulian Rinder

    Dar un loc de frecat menta nu se găsește? Nu mă refer la funcții publice. Acolo concurența este pe pile.
    Dar în domeniul anterior amintit de mine sunt hiperdotat – ce-mi plac glumele mele – și megacalificat. Plus că menta face parte, parțial, de domeniul culinar menționat inițial de Dvs..
    Întreb și aștept interminabie oferte. Cu plata în avans, firesc. Fără număr – fără loialitate.
    Promit neseriozitate!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green