Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Nu vă mai satură Dumnezeu de frumos? Citiți Exitus!

Screen Shot 2017-05-14 at 19.33.45

Am citit cartea lui Adrian Georgescu înainte de a pleca la tipar. V-o recomand. Dacă scriitura de bijutier a autorului ar fi o substanță, v-ați expune serios riscului de a muri de supradoză de frumos, în timpul lecturii. Din fericire nu e, așa că vă puteți droga liniștiți cu imaginile superbe care izvorăsc necontenit din tastatura georgesciană, fără să vi se întâmple nimic. O să vă cutremurați de frumusețea scriiturii chiar și când veți citi o scenă de joacă între un copil viu și un copil mort. Chiar și când veți citi despre execuții sinistre și războaie odioase. Chiar și când veți citi… orice rând din Exitus. De plictisit nu vă veți plictisi deloc, promit, pentru că, pe cât de frumoasă e scriitura, pe atât de densă și de alertă e povestea. Nici cu personajele nu se zgârcește Georgescu, pune de toate pe platouaș. Chiar și pitici și femei cu barbă. 🙂

Vă redau mai jos, prin bunăvoința autorului, unul dintre fragmentele mele preferate și vă aștept înapoi, după ce o să dați gata toată cartea, ca să îmi spuneți dacă v-a plăcut sau nu. După aia vă spun și ce mi-a lipsit mie mult și o face să fie doar o carte foarte bună, în loc de o carte perfectă. 😉

Iată fragmentul:

“Căminul militar de bătrâni Santa Eleonora se afla mult după ieșirea din oraș, pe autostrada statală. Pe măsură ce te îndepărtai de ultimele trotuare și rigole, după ce se terminau drumurile asfaltate ducând spre depozite și magazine în forme paralelipipedice sau către podurile ce traversau pe deasupra autostrada spre a se întoarce în ea, un alt braț de pământ bătătorit se desfăcea spre stânga. Părea că nu duce nicăieri și că se va opri nu departe, însă, după ce cotea domol pe lângă o lizieră, se răzgândea și începea să urce domol dealul. Două curbe strânse înmuiau urcușul abrupt, care se termina în fața unui vechi conac, o clădire mare și veche, cu etaj. Aici, răsucirile drumului ofereau privitorilor timpul necesar pentru a-l vedea pe cel care urca, rareori însă cineva urca aici; de obicei, era adus de o mașină albă, după cum aproape întotdeauna pleca într-una neagră.

De-a lungul vremii, fuseseră și plecări glorioase. Cei mai vechi își mai aminteau, cu binecuvântarea pastilelor de memorie, de marea evadare către Egipt a maiorului Jukovsky, cel care dispăruse în noapte cu un geamantan de carton și-o sabie de mucava, direct prin rariște, să recucerească Port Said, pe care îl culeseseră a doua zi, teafăr și nevătămat, dormind cu capul pe geamantanul rupt și gol printre lustragiii metiși din gară. El le povestise nopți la rând, în timp ce sanitarii se chinuiau să-i găsească venele pe brațele subțiri ca teniile, despre pigmeii care atacau când el se răsucea cu sabia scoasă, răcnind ordine către femeile de serviciu până când l-au dat jos cu cozile de mătură și l-au adus înapoi.

Unii locatari erau chiar mai bătrâni decât clădirea din care curgea mătreața timpului, militari de ranguri superioare sau rudele de gradul întâi care le supraviețuiseră. Jos, în marele salon de la parter, într-un creuzet se topeau toate, puterea monosilabică a vocilor, tremorul membrelor, meduzele colorate din orbite, medaliile și epoleții retrase în cutiile de cusut, alături de papiote și de fotografii îngălbenite. Tulpinile uscate ale gâturilor, încărcate cu duluri și polipi și pistrui, ieșeau dintre ghivecele de stofă putredă și năclăită de stropi de tuse; se ridicau dârdâind din ravenele halatelor de baie, purtând danturi zdrențuite și șuierătoare la întâlnirea cu aerul.

În vechile camere mari de la etaj fuseseră înălțați pereți despărțitori; unele camere nou apărute erau atât de mici, încât nu era loc înăuntru decât pentru deschiderea ușii. Noaptea, stăteau la fel de îngrămădiți ca ziua, comunicând prin tuse și gemete, în așteptarea venirii celui mai bun inamic. Moartea nu părea să-i pândească însă din mațele vechi, din inimile măcinate de preinfarcturi ori din arterele îngroșate; își masa trupele pe colinele din jur, printre mușuroaie și copacii din ce în ce mai rari, din care câțiva mai cădeau zilnic sub mușcătura drujbelor. Puteau trece luni în care se auzea doar șuierul vântului ascuțind coasa și, de obicei noaptea, urechile ciulite ale celor treji prindeau zgomotul unor pași bocănind pe coridor și vocile șoptite ale infirmierelor și scârțâitul tărgii pe roți. Atunci, cei treizeci și trei rămași în capul oaselor, la fel de înghețați ca mortul, dar înotând în propriile umori, puteau să se simtă, străbătând liniștea pulverulentă ce se lăsa, când clipele și fărâmele de var cădeau laolaltă din tavan printre degetele de ghips ale îngerilor, nemuritori de-a lungul unei alte zile.

În dimineața următoare, un fotoliu rămânea neocupat la masă, iar ei se pregăteau pentru înmormântare ca spre glorificarea celui dus, discutând despre cine ce urma să rânduiască întru pomenirea lui, cine avea să rostească discursul, cine să așeze drapelul peste sicriu și poate că asta și era, cea dintâi aniversare în moarte, prima din șirul teoretic infinit al celor care urmau să vină, dar și cea de pe urmă, căci peste un an alți morți sau aproape morți aveau să umple ziua cu plecările lor.

Administratorul căminului încercase să împartă camerele după necesitățile medicale, nu după grade, dar a doua zi îi regăsea întorși pe vechile poziții, ostili, cu capetele ca niște ghiulele moi înălțate de după tăbliile paturilor, cu încăpățânarea surdă a copiilor cărora li s-a refuzat o jucărie. Armata de umbre mărșăluia în ritmul dictat de artroze și sciatică, avansând din cameră în cameră cu fiecare dispărut și, cu cât acela fusese mai înalt în grad, cu atât mai mulți câștigau un metru pătrat suplimentar de singurătate. Punctul cel mai înalt al ierarhiei, rămas necompartimentat lângă cotitura scării mari, era salonul văduvei Irigoyen, cea care-i fusese alături o viață defunctului șef al armatei. Cea mai mare bucurie adusă de moarte era însă ghicirea celui ce avea să umple locul din coadă rămas liber, camera cea mai mică, aflată între cazanul cu aburi și debaraua cu mături, în funcție de programarea făcută la Ministerul de Război. De fiecare dată se organiza o tombolă cu premii, în funcție de numele înscrise pe lista de așteptare.”

23 comentarii

  1. e doar în minte/şi se simte

  2. La nici 100 de ani, samanta florilor de mucigai da iarasi roade … Iata cum despre tristete, oximoromic vorbind, se poate scrie frumos. De fapt, e viata … care este, totusi, frumoasa. Nu?

    • costicămusulmanu

      veața este…care este…
      de-i frumoasă ori ba devine dupe cum e omu’, oxys ori moros…dupe facutăți, cum ar veni…
      să înțeleg că peste fo sută de anișori va da roade și sămînța pufului de plop? nu-i bai…io am răbdare…

  3. Aproape am terminat de citit. Mi-a plăcut, a fost deseori șocant
    Scriitura frumoasă , abundă în figuri de stil. Foarte vizual

  4. F.f. ONtopic
    Intreb (asa cred) peste 1000 (sssshht!) de romani, Simona stie precis … cati (sic!):

    Cine, unde, cand a zis, chiar a scris:
    -Tot ce va mai trebuie pentru cateva zile linistite sunt:
    destula mancare, destul vin si destule jocuri ca sa va faca sa uitati de balamucul de afara.

    Castigatorul va primi de la mine un http://www.link.ro 😆
    Pe bune ca e frumos … pe saturate!

  5. costicămusulmanu

    dăm cu părerea după ce lecturăm;
    săr’na de recomandațiune
    plăcut “de obicei, era adus de o mașină albă, după cum aproape întotdeauna pleca într-una neagră.”

  6. neamtu tiganu

    am scris si eu o carte, pe bune, deja e la editura, inca nu m-am hotatrit la coperta… ce parere aveti?

    http://la-neamtu-tiganu.blogspot.de/2017/05/carte.html

    • Nici cerul nu-i asa de clar:
      Coperta anterioara de la varianta 1;
      Coperta posterioara de la varianta 3!
      Parerea mea!

    • Nu te lua după matrix, că el nici până azi n-o rezolvat problema cu patul. Nu mai ştiu exact care era dar ştiu că patul a rămas pe hol, că nu încăpea în camera respectivă.
      Despre copertă am zis ce am avut de zis la tine.

    • @Agnes:
      Vad ca o tii langa cu “problema cu patul ala”, ce-o sa zica lumea? Si nici macar nu m-ai lasat sa justific nimic. Las’ ca vii tu la lansare! Pana atunci il sun pe Cabral sa-i propun un titlu de etapa, “problema cu patul” la “Am intrebat 100 de romani”. Ma rog, si de romance, de ce nu?
      Si a propos, cum adica … ” Nu mai ştiu exact care era …”?
      Si da, e tot pe hol, dar sub acoperire. I-am luat cuvertura! 😆
      Cica “n-a rezolvat”!

  7. Din categoria … mai frumos nu exista, decat daca pierdeti vremea citind 😳 :

    ANAF a respins dur atacurile hackerilor: “Virusii se depun in dosar cu sina, pe dischete floppy, personal, la etajul patru”.
    Semnat : SS 판독 할 수없는

    (captura FB, in format .PDF.exe)

    Im inchipui ca pe usa de la intrare trona un afis scris cu $:
    ‘ra-ti ai’ dracu’ cu wannacryii si bitcoinii vostri!

  8. eu când citesc ceva frumos simpt nevoia să și ascult ceva frumos care se potriveste
    parca e zmulsă din cartea milionarului de bănulescu
    caminul militar de bătrâni mi-a indus să ascult asta:

  9. atacul cibernetic asupra reatebeului a avut efecte devastatoare.
    aproape trei tramvaie au venit la timp.

  10. Don Qujote din Est

    Gabriel Garcia Marquez…o proza poetic-fantastica…

  11. De unde se poate cumpara cartea? (format fizic sau electronic)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green