Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

„Hei, tipule, ce păcat că eşti mort!”

18742419_1474195259267937_1821016861_o

Nu am apucat să citesc romanul Extraconjugal al lui Mihai Radu, proaspăt apărut la Polirom. Doar fragmentul publicat pe Scena 9 și pe cel de mai jos. Pe mine una m-a convins, vorba reclamei. Cele două fragmente mi-au făcut poftă să citesc tot. Sper foarte tare să vă convingă și pe voi.

“Răzbunarea mea pentru toate certurile, privirile, vorbele şi rahaturile care ne făceau viaţa insuportabilă era că o uram şi că trăiam cu speranţa că-i voi povesti ura mea. Ura era acel spectacol din mine însumi la care ea nu era invitată, deşi se vorbea numai despre ea, în cei mai scârboşi termeni posibili. Ura mea era ca un congres comunist: se aplauda, se scanda şi peste toate aplauzele şi scandările plutea atmosfera aia falsă.

Câteodată o uram liniştit, amplu. Erau acele duminici în care nu vorbea, în care stătea cu faţa în laptop şi nu mă privea nici măcar o dată, duminici asurzitoare în care mi se părea că pereţii camerei se apropiau de mine, că aerul era plin de scame care-mi răneau căile respiratorii. După masa de prânz mă uitam pe laptop în living. Ea stătea pe canapea, eu pe un fotoliu, lângă fereastră, pe Ve o ducea mătuşa la culcare şi-atunci tăcerea devenea o prezenţă corozivă. O priveam, nu schiţa nici un gest. Fie se uita pe acte, fie scria în laptop ceva pentru serviciu, era cu totul acolo, iar eu parcă nu existam. Răspundea la întrebări, când o făcea, fără să se uite la mine. O priveam pe furiş şi îmi spuneam că poate e o altă Alexandra. Îmi părea un trup părăsit, ca o casă pustie, în care s-a adăpostit altcineva, cum se adăpostesc vagabonzii în clădirile abandonate. Am început să scriu pe laptop toate astea. Într-o altă formă, bineînţeles, şi de fiecare dată începeam cu „Vacă proastă! Ce idioată eşti, Alexandra!“. În sâmbetele sau duminicile în care scriam, combinaţia de tăcere şi de linişte, dozele lor absolute puse una lângă alta, amestecul lor aproape că îmi dădea halucinaţii. Aş fi jurat că putea să înmoaie carnea pe oase. Pe fereastră, în lungul străzii, spre centrul comunei, nu se vedea nimeni. Şi scriam, uneori ca să întrerup cumva liniştea, alteori ca s-o enervez pe ea lovind tastele. Ştiam că la un moment dat va spune, cu voce de recepţionistă:

„Te rog să loveşti mai uşor în taste“, dar până atunci aveam vreme să scriu: „Dragă Ve, cu ani în urmă, când tu erai mică şi dormeai la prânz, mă-ta era foarte nenorocită…“. În capul meu, vocea care citea ceea ce scriam avea tonalitatea vocii cu care îi citeam lui Ve poveşti. „…mai exact, incredibil de nenorocită, o vacă bătrână, ciolănoasă şi împuţită. Sunt captiv, să ştii, şi fac toate astea pentru tine. Te iubesc foarte mult. Cam la fel de mult pe cât o urăsc pe vaca despre care am amintit mai sus. E foarte greşit să pun captivitatea şi nefericirea mea pe umerii tăi. Dar stai liniştită, nu-ţi voi trimite niciodată această scrisoare. Aşa, acum poţi deci să citeşti relaxată aceste rânduri îmbibate în inexistenţă. Să zicem că ai 20 de ani când citeşti asta, eu am 37 când îţi scriu. Vita din faţa mea are 42.“ Îmi plăcea că tastam şi mă uitam spre Alexandra, care era la doi paşi în faţa mea. „Da, e o vită bătrână, cum spuneam. Aş da orice să plec în oraş acum. Chiar acum, în acest moment care a dispărut de atâta timp când tu vei citi. Să intru într-un bar sau într-un club, să beau nişte beri, să sun pe cineva cu care să mă întâlnesc şi cu care să pierd câteva ore fumând, râzând, discutând. Aş face-o poate şi numai pentru a-i confirma Alexandrei teoria. Ce teorie? O teorie simplă, că eu vreau să plec, că nu îmi place cu voi, adică nu-mi place cu ea şi cu tine, că prefer să mă distrez cu alţii, cu altele, o viaţă a mea despre care voi să nu ştiţi nimic. Hai să-ţi zic: are dreptate, însă nu are de unde să ştie asta, aşa că de-asta zic, e o vacă tâmpită. Presupune rahaturi şi de-aia va avea parte de rahaturi. Îi voi confirma cele mai negre propoziţii pe care le-a spus despre mine, iar asta va fi răzbunarea mea. Haide să-ţi zic, Ve (chiar, iubito, oare te vor mai striga Ve colegii, iubitul tău îţi va spune «Ve»?), deci haide să-ţi zic cum arată moartea: duminică după-amiază, noi toţi – eu, vaca, tu, mătuşa –, casa asta, strada asta şi străzile din jur, vezi, noi suntem moartea acum, la prânz, când ni se aud doar digestiile, o moarte care pierde vremea la marginea oraşului…“

Închid documentul şi nu-l salvez.

Erau şi după-amiezi când nu mă mai opuneam tăcerii ei, nu mai aveam chef, nu mai aveam nervi, urcam în cameră, mă întindeam pe pat şi zăceam: aş fi vrut să comand tuturor celulelor din mine să nu facă altceva decât să zacă, să băltească, să simtă cum trece timpul prin ele şi-atât.

De câteva ori am invitat-o să mergem amândoi, plus Ve, cu maşina prin împrejurimi, însă doar s-a uitat la mine fără să-mi dea nici un răspuns. De câteva ori am strigat la ea: „Ei bine, zi-mi, răspunde în căcat odată, nu-i atât de greu, sau zi-mi să nu te mai întreb nimic niciodată!”.

În vara care a urmat mutării noastre în casă, am montat trei reflectoare: două pe gard, unul pe acoperişul verandei. Toate băteau în grădină, aşa că îmi făceam de lucru până târziu în noapte. Îmi plăcea, îmi imaginam că eram la locul unei crime sau că acolo, între plante, eram un fel de victimă care se târa printre propriile organe eviscerate sau că eram sufletul unui avion prăbuşit care se plimba printre rămăşiţele lui calcinate ori un fel de animal încolţit care îşi căuta o gaură unde să se ascundă în întunericul pământului. Uneori, Alexandra ieşea pe terasa de la primul etaj şi mă întreba ceva, iar eu îi răspundeam fără să o văd, pentru că reflectorul montat pe streaşină mă orbea dacă ridicam privirea spre ea. Ţineam capul în pământ şi discutam, păream pedepsit. Ce mult îmi plăcea când uita că trebuia să fie supărată pe mine, să mă urască! I-am zis şi ei asta şi mi-a spus şi ea acelaşi lucru, ba chiar mi-a cerut iertare, după care mi-a zâmbit la fel, „Hei, tipule, ce păcat că eşti mort!“.

În zilele în care mi se făcea dor de ieşit prin oraş, de pierdut nopţile prin baruri, de multe beri şi de vin, ura mea pentru ea devenea simplă, matematică, la fel ca ura unui om străin. Îmi spuneam: voi îmbătrâni lângă o femeie mai bătrână decât mine, iar femeile, de la o vârstă, chiar ştiu să îmbătrânească, chiar se pricep la asta, voi fi un captiv, se va răzbuna pe mine, ne vom urî până când ura noastră va deveni materială, pur şi simplu va apărea aici, în grădină, un bolovan într-una din nopţi, vom crea o lume cu ura noastră, iar eu, un boşorog, voi lovi în fiecare noapte, în lumina aceloraşi reflectoare, bătrâne şi ele, în bolovanul acela din curte. Apoi mi se făcea milă de ea şi mă consideram demn de dispreţ pentru ceea ce gândisem. Pentru ca mai târziu să cred că mila îmi venea doar din starea de oboseală provocată de ură şi că, de fapt, eram doar confuz şi epuizat. Îmi spuneam, aşa, din senin, că nu va putea fi cu un alt bărbat, că ar trebui să-şi facă operaţii estetice, că viaţa ei va fi, oricum, mizerabilă.”

Ei? Nu-i așa că v-a convins și pe voi?

Dacă cineva a citit tot romanul între timp, aștept impresii la cald. 

36 comentarii

  1. După o noapte la H cre că aș putea sa citesc așa ceva…

    • Apropo: s,a târât cineva pana acum printre propriile organe eviscerate?
      Romantic rău, să-mi tuf una….

    • Dupa destula vodca, poti sa uzi si canapeaua!

    • am găsit-o si am început s-o citesc
      îmi place
      vreau și eu să zic ceva ca lumea, sa par si eu inteligent, sau cumva , dar nu-mi vine .
      la fel ca si cum dacă as fi lângă un elefant as vrea sa dau din trompă, dar îmi dau seama că nu am trompă ca elefantul.
      bun

    • daca citesti asa ceva normal ca tzi se ratacesc cuvintele.
      hai la o bere, las-o naibilii de lectura, ca ai citit destul cand ai fost mic.

  2. Da, m-a convins să nu iau cartea. Fragmentul publicat pe Scena 9 mi s-a părut genial și chiar pusesem cartea pe listă, ăsta m-a lăsat cu un gust amar. Îmi place literatura care îmi oferă un escape de realitate, cartea asta parcă-i prea dură. Acest fragment îmi transmite oroare, mă face să nu-mi doresc să mă căsătoresc vreodată.

    • @moonlight:
      Incearca, draga, sa fii mai detasata, o carte ramane totusi o carte, adica niste caractere pe o pagina de hartie, ce Dumnezeu! Chiar trebuie sa citesti cartea asta, cu toata oroarea transmisa, ca leac impotriva ororii, zic. Stii doar de leacul de frica al lui Lapusneanu. Si ca sa continui, fa ca mine! Nu trebuie s-o citesti toata, retii doar ideile principale! Uite, promit ca ti le subliniez eu cu marker galben! 😆

    • costicămusulmanu

      @luminalunii, fată, lasă mofturile șî cetește
      sau ascultă

      sau asta

      noi avem un amic (îi zicem călin anton entre nous) care-i la a treia! de căsnicii zic…
      fricoaso!

    • @moonlight: asa e literatura, e altceva decat publicitate pentru casatorie. dar vezi ca sunt niste telenovele pe la TV care te vor convinge sigur sa te mariti. 😛

  3. O ura atit de viscerala e data de o iubire la fel de mare sau de boală psihica iar fragmentul nu mă convinge nici de una nici de alta, pare o înșiruire cam forțată și exagerata de resentimente (extrapolare exhaustiva a sinelui incognoscibil aprioric disociat de introspecție și fascinație morbidă glisind abscons intre patologia uri și prizonierat emoțional 😎😎😆😆)și provoc pe oricine sa mă contrazică 😈sau sa mă aprobe 😅😂💪

    • Wow, doct, profund…
      (Vezi că ai uitat totuși un “i” în elaboratul proces.)
      În rest, ceva de genul:

    • @UW
      uite aici poate asta te convinge :
      http://www.scena9.ro/article/avanpremiera-extraconjugal
      eu cre că ai glumat doar

      @Andrei
      unde ai găsit-o omule pe asta?
      😀 😮 😛 😛
      cred că e regizată
      nu poate un om să vorbească așa pe nepregătitelea

    • E fff veche, e o clasică a iutubului…
      Sau tu nu ai internet acolo, in cosmopolis ?

    • @dg
      nu contează cât de veche sau nouă e .
      eu analizam simptomatic si paralepipedic cum poate cineva să vb așa ortoepic rectangular din prima!
      na că s-a luat

    • …..”patologia uri”….cred ca voai sa spui “patologia urii”…..Un comentariu cam prea zeflemitor pentru acest subiect.
      In rest, sa auzim numai de bine.

    • Andreea nu e vorba de zeflemea a fost o gluma, zeflemea este atunci când faci mișto fără nici o legătură cu subiectul iar comentariu meu in afară de cuvinte mai exotice și studiate e destul de pertinent alambicat și doct. Totuși mă întreb Andreea nu cumva ești autorul cărții (sub acoperire sau mama lui ) Asta a fost o gluma .Iar explicatia a fost o ironie. Iar explicația explicatiei e sarcasm Martor o cer pe Dna Simona că este de meserie scrie bine și cu mult umor 😀

  4. Frate asta mă întrece cu viteza luminii la bătut câmpii și cred ca nu e regizat sunt persoane care chiar suferă de logoree patologica și ăsta e un exemplu de toată frumusețea dar e trist că au exploatat asta

  5. L-as bate pe Mihai Radu cu propriile-i palme, dupa ce i-as rupe mainile din cot, iar apoi l-as aplauda, fireste ca tot cu palmele lui, sa-l doara si pe el (de) ceva! Omul asta pune sare pe toate ranile casniciei, slabind sansele cresterii demografice, tocmai acum, cand ne paste incalificabil criza de meseriasi calificati.
    Intr-un dialog cu Simona (ala abandonatu’, s-o creada ei!), a folosit o comparatie atat de oripilanta incat, dupa ce-am citit-o, mi s-a zbatut ochiul stang trei ani. Titlul articolului sau partea de dialog (sanchi!) scris de Mihai era “Ziua usilor deschise la sifonier”, iar tema era disperarea femeii ca “n-are ce imbraca, desi avea mormane de haine”, alea-alea … Si ce scrie amicul, citez din memoria lui copy-paste:

    “In astfel de momente, trebuie sa faci pe mortul. Mai repede scapi de o ursoaică de 2 tone care te vede că îi tai puiului ei urechile cu foarfeca de vie, decât de furia femeii în chiloți privind deznădăjduită la cinci camioane de haine inghesuite intr-un sifonier”, am incheiat citatul.
    Cum sa tai urechile cu foarfeca de vie? Vita de vie, adica!
    Nu-i clar ca bate spre “chiftele din bunicul Ghiţă”?
    Saraca @moonlight, ce-o fi in sufletul ei! 😮
    Cititi “Femeile vin de pe Venus, barbatii de la baut”, gasiti articolul pomenit si toate “Bătăile în dialog”! Dupa asta, continuati cu “Extraconjugal”. Veti deveni cu 10% mai romantici!

    Si mai e ceva … aveam o foarfeca de vie la tara. De frica, am aruncat-o!

    • de frica cui?

    • costicămusulmanu

      a chiloților, desigur…dăăăh!

    • @andu, costica si care mai sunteti p-aci:
      Inca o dovada ca tipul, pe langa ca e misogin, e complet lipsit de realism, macar economic. Cine-a mai vazut o femeie in chiloti? Pe criza asta, adica …

  6. costicămusulmanu

    hei, tipilor și tipelor, pare că s’teți morți!
    bă, da’ o trollare cinstită n-am mai văz’t he he…nici nu mai știu de cînd…
    păi ce fac io că mai am 23′ din programul softwash…c’așa-i la bebei…???
    bine, lăsați, merg să mă conversez cu beko…
    nici țuică nu mai am…

    • Si sa soft-uiesti pelincile in stare de ebrietateeee?! Mai bine ceteste-l pi Mihai aista si zan-i sa noua cum ii ,ca mii mi-i frica sa citesc mai mult!

    • ti-am trimis eu o damigeana pe instagram. Da du-te repede dupa ea, ca o beau nesimtitii de hackeri, ca palinca de 56 de maramu nu e pe toate drumurile

  7. Off…Mihai ăsta!

    • @Irinoush:
      Nu ca-i tentant? Si da, si mie-mi vine sa-l iau acasa, dar precis nu ma lasa scorpia de Alexandra. Scorpie batrana, deh! Bietul de el, care n-a avut noroc!

    • Da’ nu-l vreau bre! Daca nici nu pot ceti ce scrie sa mai stau si cu el in cas’? Cine stie ce naiba scriu eu in laptop dup-aia! Da’…

  8. kerehome asta habar nu are ca in maramu e horinca, nu palinca.
    baaa, daca nu va pricepeti nu va mai bagati in seama…. lasati pe cunoscatori.
    intrebati-i , mai bine, pa aia de la H.
    pe nea matricsu, ca el e tatal lor.

    • costicămusulmanu

      ce-i corect e corect!
      în maramu îi horincă…dupe, îț vini sî horești!
      palincă îi la mini la vaslui, cî după cîtiva suti di grami îț vini sî-i pălești…
      q.e.d.

    • corecta observatia, mai la sud, in SJ,CJ se cheama palinca. mea pulpa! mi-a tremurat mana pe tastatura de la cele cateva doze luate. dar ca termen de comparatie, ce zici de tuica de pitesti? nu mai merge shiftu, o fi luat si el vreo doza?

    • la voi e moninca, bre…

    • O mărite posesor de harem ai rămas în urma cu noile denumiri acum se poarta”criminala “”țigan la botul calului ” “3pasi “și mai vechea”adio mamă”

  9. Una din Bucuresti

    Deprimant. Trebuie psihic sanatos pentru asa citire, nu fac față 😅

    • costicămusulmanu

      pisic am io…
      da’ n-am timp dă’n cauză dă programe soft beko…
      da’ nu iau io o delegație…

    • Una din Bucuresti

      Si io am pisic…ă 😁. Si plec ŞI in “delegatie”, la rude, 10 zile. Sper sa aiba naibii uaifai pi munti, undi stau, cu ursu’ la geam. Ca mie nu-mi place la computer, doar la telefon ☝️

  10. Încă nu l-am citit, dar l-am pus pe listă. Mă bucur să văd că literatura română contemporană iese ușor-ușor din conul de umbră unde a fost surghiunită în ultimii ani.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green